Monitorul Oficial 166/1992: Diferență între versiuni

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare
(Pagină nouă: __FORCETOC__ *1992 0166 = Monitorul Oficial al României = Anul IV, Nr. issue::166 - Partea I - Vineri, 17 iulie year::1992 == Legi şi decret...)
 
(convertesc issue:: la patru cifre.)
 
Linia 3: Linia 3:


= Monitorul Oficial al României =
= Monitorul Oficial al României =
Anul IV, Nr. [[issue::166]] - Partea I - Vineri, 17 iulie [[year::1992]]
Anul IV, Nr. [[issue::0166]] - Partea I - Vineri, 17 iulie [[year::1992]]


== Legi şi decrete ==
== Legi şi decrete ==

Versiunea curentă din 7 aprilie 2012 10:23


Monitorul Oficial al României

Anul IV, Nr. issue::0166 - Partea I - Vineri, 17 iulie year::1992

Legi şi decrete

Lege pentru modificarea și completarea Codului penal, privind unele fapte de corupție

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. - Codul penal se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 254, după alineatul 1 se introduce un nou alineat cu următorul cuprins:

„Fapta prevăzută în alin. 1, dacă a fost săvârșită de un funcționar cu atribuții de control, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.”

2. Articolul 255 alineatul 4 va avea următorul cuprins:

„Dispozițiile art. 254 alin. 3 se aplică în mod corespunzător, chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare."

3. Articolul 255 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"Primirea de foloase necuvenite

Art. 256. - Primirea de către un funcționar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.”

4. Articolul 257 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"Traficul de influență

Art. 257. - Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar sau alt salariat, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani."

5. Articolul 258 va avea următorul cuprins:

"Fapte săvârșite de alți salariați

Art. 258. - Dispozițiile prevăzute în prezentul capitol privitoare la funcționari se aplică și altor salariați din cadrul organizațiilor prevăzute în art. 145, inclusiv al regiilor autonome și societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și administratorilor și cenzorilor acestora.

Dispozițiile art. 254, 256 și 257 privitoare la funcționari se aplică și salariaților din cadrul societăților comerciale cu capital privat, precum și administratorilor și cenzorilor acestora."

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 8 iulie 1991.

Președintele Senatului, academician Alexandru Bîrlădeanu

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 23 iunie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

Președintele Camerei Deputaților, Marțian Dan

București, 8 iulie 1992 | Nr. 65.

Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Codului penal, privind unele fapte de corupție

În temeiul art. 77 alin. (1) din Constituția României, promulgăm

Legea pentru modificarea și completarea Codului penal, privind unele fapte de corupție,

și dispunem publicarea ei în Monitorul Oficial al României.

Președintele României, Ion Iliescu | București, 6 iulie 1992 | Nr. 136.

Lege privind acordarea unor facilități pentru atragerea de capital străin în domeniul explorării și exploatării zăcămintelor de petrol și gaze

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

În vederea atragerii de capital străin în activitățile de explorare și exploatare a zăcămintelor de petrol și gaze, inclusiv cele care au drept scop mărirea factorului final de recuperare din zăcăminte, în temeiul art. 17 din Legea nr. 35/1991 se adoptă prezenta lege, care reglementează facilitățile ce pot fi acordate investitorilor străini care contractează executarea de lucrări în acest domeniu.

Art. 1. - Investitorii străini care contractează executarea de lucrări de explorare și exploatare a zăcămintelor de petrol și gaze și împărțirea producției, inclusiv cele care au drept scop mărirea factorului final de recuperare din zăcăminte, beneficiază de următoarele facilități:

1. privind impozitul pe profilul realizat din activitățile prevăzute de prezenta lege:

a) efectuarea plății impozitului pe profit de către partea contractantă română, în numele investitorului străin, și eliberarea, anual, de către organele fiscale române a unui certificat privind efectuarea acestei plăți; sumele astfel plătite sunt considerate venituri pentru investitorul străin și cheltuieli pentru partea contractantă română, care le va acoperi din cota suplimentară din producția obținută, negociată corespunzător acordării acestei facilități; sau
b) plata impozitului pe profit la nivelul cotelor de impozit prevăzute de legea în vigoare la data încheierii contractului.

2. privind taxele vamale:

a) scutirea de taxe vamale a importurilor, efectuate de investitorul străin sau de subcontractanții acestuia, de bunuri necesare pentru executarea lucrărilor de explorare, exploatare ori mărire a gradului final de recuperare a zăcămintelor de petrol și gaze;
b) scutirea de taxe vamale a importului de bunuri de uz gospodăresc și personal, necesare personalului străin al investitorului, al companiilor afiliate și al subcontractanților străini ai acestuia; bunurile care sunt scutite de taxe vamale de import se nominalizează în anexe la contract;
c) scutirea de taxe vamale a exportului cotelor de petrol și gaze cuvenite investitorului străin din împărțirea producției, precum și a exportului bunurilor importate de acesta și de personalul său străin, în condițiile prevăzute de lit. b).

Art. 2. - În afara facilităților prevăzute la art. 1, investitorii străini și companiile afiliate acestora, precum și personalul lor străin se scutesc de plata oricăror impozite și taxe, altele decât cele prevăzute în anexa la prezenta lege, pentru activități legate nemijlocit de obiectul contractului.

Art. 3. - Investitorul străin are dreptul să primească, să remită sau să rețină în străinătate, cu scutire de impozit, și să folosească fără restricții veniturile realizate din vânzarea de petrol și gaze, care provin din cota sa. În cazul în care din astfel de vânzări efectuate în România obține monedă locală în exces față de nevoile imediate, investitorul străin are dreptul să o transforme în valută convertibilă, în condițiile legii, să o remită liber și să o rețină în străinătate.

Art. 4. - Pentru stabilirea curentă a obligațiilor pe care partea contractantă română le preia, potrivit art. 1 pct. 1 lit. a), în numele investitorului străin, pe toată durata executării contractelor se aplică legile fiscale în vigoare la data încheierii acestora.

Art. 5. - Facilitățile care se acordă investitorilor străini potrivit prezentei legi, se stabilesc, pentru fiecare contract în parte, pe întreaga durată a contractului, care nu poate fi mai mare de 30 de ani.

Contractele se vor încheia cu clauza intrării în vigoare la data aprobării lor de către Guvern.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 29 iunie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României..

Președintele Senatului, academician Alexandru Bîrlădeanu

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 25 iunie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României..

Președintele Camerei Deputaților, Marțian Dan

București, 8 iulie 1992 | Nr. 66.

Anexă

Impozitele şi taxele pentru care nu se acordă scutire de plată

  1. Impozit pe veniturile sub formă de salariu și alte drepturi salariale impozabile potrivit legii
  2. Taxe notariale
  3. Taxe e timbru
  4. Taxe pentru formalități, eliberări de certificate, autorizații și alte documente
  5. Taxe pentru efectuarea unor servicii
  6. Taxe pentru deschiderea conturilor bancare (cheltuieli bancare, comisioane bancare)
  7. Taxe de licență
  8. Taxe pentru înmatriculări, mențiuni și radieri în Registrul comerțului
  9. Taxe pentru acte și informații furnizate de Registrul comerțului
  10. Taxe și chirii în legătură cu suprafața contractuală
  11. Taxe de arbitraj
  12. Alte taxe - taxe de viză, taxe de rezidență, taxe rutiere, taxe de aeroport, alte asemenea taxe - stabilite de lege sau de autoritățile administrației publice locale.

Decret pentru promulgarea Legii privind acordarea unor facilități pentru atragerea de capital străin în domeniul explorării și exploatării zăcămintelor de petrol și gaze

În temeiul art. 77 alin. (1) din Constituția României, promulgăm

Legea privind acordarea unor facilități pentru atragerea de capital străin în domeniul explorării și exploatării zăcămintelor de petrol și gaze

și dispunem publicarea ei în Monitorul Oficial al României.

Președintele României, Ion Iliescu | București, 6 iulie 1992 | Nr. 137.

Lege privind constituirea unui depozit în lei la C.E.C., în vederea creditării construcțiilor de locuințe

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. - Guvernul va constitui un depozit în sumă de 5 miliarde lei, pe termen de 15 ani, la Casa de Economii și Consemnațiuni, în vederea creditării populației pentru construcțiile de locuințe pentru care au fost încheiate contracte de vânzare-cumpărare preliminare și a fost depus avansul reprezentând 10-30% din valoarea locuinței, în baza Decretului-lege nr. 61/1990, până la 30 septembrie 1991.

De prevederile alin. 1 beneficiază persoanele fizice care, împreună cu soțul și copiii minori, nu au în proprietate o altă locuință.

Art. 2. - Depozitul se constituie din sumele încasate în contul special deschis la nivelul economiei din cota de 50%, din vânzările de locuințe din fondul locativ de stat până la 1 septembrie 1991, rămase neutilizate la finele anului 1991, cu o dobânda de 2%.

Art. 3. - Ministerul Economiei și Finanțelor, împreună cu Casa de Economii și Consemnațiuni, în limita depozitului alocat și a condițiilor prevăzute la art. 1, precum și în funcție de prețurile de deviz actualizate și numărul de apartamente, vor stabili plafoane de credite cu dobândă redusă în vederea creditării construcțiilor de locuințe.

Art. 4. - Casa ale Economii și Consemnațiuni va încheia, în limita plafoanelor stabilite, contracte de împrumut cu beneficiarii, pe un termen de cel mult 15 ani, cu o dobândă anuală de 4%. Eventualele sume necesare beneficiarilor de apartamente până la prețul de vânzare al apartamentelor vor fi acoperite de aceștia din fondurile proprii sau împrumuturi bancare cu dobândă curentă.

Art. 5. - Casa de Economii și Consemnațiuni va urmări rambursarea la termen a ratelor și va restitui sumele încasate pentru reîntregirea fondului alocat inițial.

Art. 6. - În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va stabili măsuri de aplicare a prevederilor acesteia.

Art. 7. - Pentru persoanele care au repartiție, respectiv au optat pentru locuință, dar nu au obținut credite până la 30 septembrie 1991, urmează ca Guvernul să identifice sursele financiare de acoperire și să propună Parlamentului modul de soluționare.

Art. 8. - Dispozițiile prezentei legi se completează cu cele ale Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 29 iunie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României..

Președintele Senatului, academician Alexandru Bîrlădeanu

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 25 iunie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României..

Președintele Camerei Deputaților, Marțian Dan

București, 8 iulie 1992 | Nr. 67.

Decret pentru promulgarea Legii privind constituirea unui depozit în lei la C.E.C., în vederea creditării construcțiilor de locuințe

În temeiul art. 77 alin, (1) din Constituția României, promulgăm

Legea privind constituirea unui depozit în lei la C.E,C., în vederea creditării construcțiilor de locuințe,

și dispunem publicarea ei în Monitorul Oficial al României.

Președintele României, Ion Iliescu | București, 6 iulie 1992 | Nr. 138.