Monitorul Oficial 276/1992: Diferență între versiuni

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare
Fără descriere a modificării
(convertesc issue:: la patru cifre.)
 
Linia 3: Linia 3:


= Monitorul Oficial al României =
= Monitorul Oficial al României =
Anul IV, Nr. [[issue::276]] - Partea I - Joi, 5 noiembrie [[year::1992]]
Anul IV, Nr. [[issue::0276]] - Partea I - Joi, 5 noiembrie [[year::1992]]


== Hotărâri ale Guvernului României ==
== Hotărâri ale Guvernului României ==

Versiunea curentă din 7 aprilie 2012 10:24


Monitorul Oficial al României

Anul IV, Nr. issue::0276 - Partea I - Joi, 5 noiembrie year::1992

Hotărâri ale Guvernului României

Hotărâri [1] cuprinse în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 102/1992, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 258/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 2 iunie 1992

Hotărâre privind înființarea Secretariatului de Stat pentru Culte

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se înființează Secretariatul de Stat pentru Culte pe lângă ministrul de stat însărcinat cu calitatea vieții și protecția socială.

Art. 2. - În termen de 30 de zile se va prezenta spre aprobare proiectul de hotărâre privind atribuțiile, organizarea și normele de funcționare ale Secretariatului de Stat pentru Culte.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 9 iulie 1990 | Nr. 773.

Hotărâre privind suplimentarea numărului de posturi de cercetare pentru institutele Academiei Române

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se aprobă suplimentarea cu 48 de posturi de cercetare pentru institutele Academiei Române care vor fi ocupate de absolvenți ai învățământului superior, promoția 1990.

Repartizarea posturilor pe institute se va face de conducerea Academiei Române.

Art. 2. - Selecția absolvenților ce urmează a fi încadrați în unitățile de cercetare ale Academiei Române va fi făcută pe bază de concurs, în condițiile reglementărilor în vigoare.

Art. 3. - Fondurile necesare, ce rezultă din suplimentarea numărului de posturi, vor fi prevăzute în bugetul Academiei Române pe anul 1990.

Art. 4. - Ministerul Resurselor și Industriei și Ministerul Finanțelor vor introduce modificările ce decurg din aplicarea prezentei hotărâri în bugetul de stat pe anul 1990.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 13 iulie 1990 | Nr. 777.

Hotărâre privind dizolvarea și lichidarea Societății româna-marocane Somima

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se aprobă retragerea din Societatea romano-marocană Somima a întreprinderii de cooperare economică cu străinătatea Rompetrol-Geomin din subordinea Ministerului Petrolului, în vederea dizolvării și lichidării societății, în conformitate cu statutul său de funcționare.

Art. 2. - Creditul primit de Rompetrol-Geomin de la Banca Română de Comerț Exterior, în sumă de 62.085.049 lei, reprezentând credit furnizor acordat societății Somima va fi suportat de la bugetul de stat.

Art. 3. - Ministerul Finanțelor va introduce în bugetul pe anul 1990 modificările rezultate prin aplicarea prezentei hotărâri.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 12 iulie 1990 | Nr. 779.

Hotărâre cu privire la declararea Stațiunii agrosilvice Scroviștea ca zonă naturală protejată

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Stațiunea agrosilvică Scroviștea se declară zonă naturală protejată.

În acest scop se interzice efectuarea oricăror activității sau lucrări de construcții și amenajări, care nu sunt legate de conservarea și protecția acestei zone.

Art. 2. - Vilele din această stațiune prevăzute în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 763 din 6 iulie 1990 vor fi ținute la dispoziția Președinției României ca spații de protocol administrate de guvern, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. ultim din Legea nr. 1 din 30 iunie 1990.

Art. 3. - Cheltuielile aferente întreținerii și funcționării acestor vile vor fi suportate de la bugetul de stat, iar cheltuielile ocazionate de acțiunile de protocol vor fi suportate din bugetul Președinției României.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 23 iulie 1990 | Nr. 792.

Hotărâre privind desfășurarea activității Alianței pentru Pace din România

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Alianța pentru Pace din România - organizație democratică și obștească, fără caracter politic - cu sediul în București, are personalitate juridică și își desfășoară activitatea potrivit programului și statutului său de organizare și funcționare.

Din conducerea provizorie a Alianței pentru Pace din România fac parte personalități marcante ale vieții cultural-științifice și cultelor din România.

Art. 2. - Fondurile necesare Alianței pentru Pace din România se asigură din activități proprii, contribuții benevole ale membrilor săi, precum și din donații din țară și străinătate și se utilizează potrivit destinațiilor prevăzute în bugetele proprii de venituri și cheltuieli. Sumele în lei rămase necheltuite la finele anului se reportează la anul următor.

Art. 3. - Întregul patrimoniu al fostului Comitet Național pentru Apărarea Păcii stabilit pe baza bilanțului contabil la 31 decembrie 1989, se preia de către Alianța pentru Pace din România. De asemenea, pentru activitatea Alianței pe anul 1990 se aprobă restituirea sumei de 1.001.000 lei, reprezentând parte din sumele vărsate de Comitetul Național pentru Apărarea Păcii în cursul anului 1989 la bugetul fostului partid comunist român. din disponibilitățile rămase de la acesta.

Art. 4. - Pentru conducerea operativă a activității sale, Alianța pentru Pace din România are un aparat propriu prevăzut în anexa la prezenta hotărâre.

Personalul preluat de la fostul Comitet Național pentru Apărarea Păcii se consideră transferat în interesul serviciului la Alianța pentru Pace din România.

Art. 5. - În cazul în care pentru unele activități nu se justifică încadrarea unei persoane cu o normă întreagă, conducerea organizației poate aproba angajarea acesteia cu jumătate de normă sau în condițiile art. 199 alin. (2) din Legea nr. 57/1974.

Art. 6. - Colaboratorii necesari pentru realizarea activităților Alianței se salarizează de către această organizație din fondurile proprii, în condițiile stabilite de legile în vigoare, cu tarife aprobate pentru activități similare cu caracter permanent din unități de stat.

Art. 7. - Necesarul de fonduri valutare pentru relațiile și schimburile internaționale ale Alianței pentru Pace din România se asigură de comun acord cu Ministerul Finanțelor cu suportarea de către Alianță a echivalentului în lei.

Eventuale încasări valutare urmează a se ceda la balanța de plăți, Alianța pentru Pace din România primind echivalentul în lei al acestora.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 23 iulie 1990 | Nr. 793.

Anexă

Lista funcțiilor din aparatul propriu al Alianței pentru Pace din România

Nr. crt. Denumirea funcției Număr posturi Observații
1. Secretar executiv 1 Legea nr. 57/1974 anexa VIII
2-5. Referent de specialitate (economist) principal III 4 Legea nr. 57/1974 anexa VI
6. Referent de specialitate (economist) 1 "
7. Secretar dactilograf I 1 "
8. Arhivar principal 1 "
9. Personal de redacție 4 Legea nr. 57/1974 anexa V cap. IV
Total posturi 12

Referințe

  1. Hotărâri adoptate anterior intrării în vigoare a Constituției care, pentru punerea în aplicare, au fost transmise, la data aprobării, organelor interesate.
    Textul acestor hotărâri va fi coroborat cu prevederile actelor normative adoptate ulterior.