Monitorul Oficial 218/1994: Diferență între versiuni

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare
(Pagină nouă: __FORCETOC__ *1994 0 218 = Monitorul Oficial al României = Anul VI, Nr. issue:: 218 - Partea I - Marți, 16 august year::1994 == Ordonanțe...)
 
(convertesc issue:: la patru cifre.)
 
Linia 3: Linia 3:


= Monitorul Oficial al României =
= Monitorul Oficial al României =
Anul VI, Nr. [[issue::
Anul VI, Nr. [[issue::0218]] - Partea I -  
218]] - Partea I -  
Marți,  
Marți,  
16 august [[year::1994]]
16 august [[year::1994]]

Versiunea curentă din 7 aprilie 2012 10:31


Monitorul Oficial al României

Anul VI, Nr. issue::0218 - Partea I - Marți, 16 august year::1994

Ordonanțe ale Guvernului României

Ordonanță privind regimul importurilor și exporturilor de produse strategice

În temeiul art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României și al art. 1 lit. f) din Legea nr. 72/1994 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,
Guvernul României emite următoarea ordonanță:
Secțiunea I
Dispoziții generale

Art. 1. - (1) Importul și exportul de produse strategice sunt supuse controlului în conformitate cu prezenta ordonanță și sunt autorizate prin licențe.

(2) Prin produse strategice, în sensul prezentei ordonanțe, se înțelege:

a) produse, tehnologii și servicii de vârf din domeniul industrial care au dublă utilizare (civilă și militară);
b) armamente, muniții și alte echipamente militare;
c) produse, tehnologii și servicii de vârf referitoare la armele nucleare, chimice, biologice și la rachetele purtătoare de asemenea arme;
d) alte produse, tehnologii și servicii care necesită un control special rezultat din obligațiile internaționale ale României.

(3) Listele de produse strategice sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Art. 2. - Controlul importurilor și exporturilor de produse strategice se efectuează cu stricta respectare a:

a) orientărilor fundamentale ale politicii externe a României;
b) intereselor economice și de securitate națională;
c) obiectivelor neproliferării armelor de distrugere în masă, a rachetelor purtătoare de asemenea arme și a altor produse strategice utilizate în scopuri militare;
d) acordurilor internaționale la care România este parte;
e) angajamentelor internaționale asumate de România;
f) principiului cooperării cu statele care promovează o politică asemănătoare de neproliferare în acest domeniu.

Art. 3. - Agenția Națională de Control al Exporturilor Strategice și al Interzicerii Armelor Chimice, ca organ de specialitate al Guvernului, denumită în continuare agenție, răspunde de aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe.

Art. 4. - (1) Prevederile prezentei ordonanțe se aplică tuturor persoanelor care desfășoară activități de import sau export de produse strategice.

(2) Prin persoană se înțelege orice persoană fizică sau juridică rezidentă în România, inclusiv autoritățile publice.

Art. 5. - (1) Se supun prevederilor prezentei ordonanțe și operațiunile comerciale cu străinătatea, care se referă la cumpărări sau vânzări de produse strategice, realizate fără atingerea fizică a teritoriului României.

(2) Operațiunile de tranzit prin România cu produse strategice se efectuează în conformitate cu legislația vamală.

Art. 6. - (1) Importul și exportul de produse strategice se efectuează pe bază de licențe individuale de import și, respectiv, de export.

(2) Pentru comerțul cu parteneri din țările care au reglementări similare celor din prezenta ordonanță și promovează principii asemănătoare celor menționate în art. 2, pot fi eliberate licențe generale.

Art. 7. - (1) Importatorii și exportatorii de produse strategice sunt obligați să solicite agenției licență de import și, respectiv, licență de export, în nume propriu.

(2) Cererile de licență se soluționează în termen de maximum 30 de zile de la data depunerii documentației prevăzute în prezenta ordonanță. În situații deosebite, acest termen poate fi prelungit cu 15 zile.

(3) Persoanele prevăzute la alin. (1) sunt obligate să declare la agenție orice modificări sau diferențe, față de cele pentru care au primit licență, constatate în documente, precum și la predarea sau preluarea produselor strategice respective. În cazul în care asemenea modificări sau diferențe schimbă condițiile în temeiul cărora a fost emisă licența, aceasta este anulată, iar declararea acestor modificări sau diferențe poate fi considerată ca o nouă cerere de licență.

Art. 8. - (1) Valabilitatea licențelor este de 6 luni de la data emiterii. În cazul în care este necesară prelungirea valabilității, documentele prevăzute în prezenta ordonanță trebuie reconfirmate de organele care le-au eliberat.

(2) Licențele pot fi utilizate numai de titularii acestora și nu pot fi cesionate.

Art. 9. - Cererile de licență, împreună cu datele și informațiile cu privire la oricare dintre elementele referitoare la importul sau exportul de produse strategice, furnizate de importatori sau exportatori, vor fi făcute de către persoanele fizice sau, după caz, de către conducătorii persoanelor juridice respective.

Art. 10. - Importatorul sau exportatorul are obligația de a declara și a prezenta produsele strategice, pentru vămuire, numai la unitățile vamale desemnate.

Secțiunea a II-a
Regimul de control în relațiile cu parteneri din țările care aplică reglementări similare celor din prezenta ordonanță

Art. 11. - (1) În cazul importurilor de produse strategice, în relațiile cu parteneri din țările care aplică reglementări similare celor din prezenta ordonanță și promovează principii asemănătoare celor menționate în art. 2, pe lângă licențe de import, se vor utiliza certificate de import și certificate de control al livrării, eliberate de agenție.

(2) Prin eliberarea certificatului de import, agenția acceptă:

a) să ateste că declarațiile importatorului sunt conforme cu realitatea și să sesizeze organele competente, potrivit legii, pentru a sancționa declarațiile false privind utilizarea finală a produselor strategice;
b) să verifice folosirea produselor strategice potrivit destinației declarate;
c) să permită autorității din țara exportatorului să efectueze verificările necesare în legătură cu încheierea și derularea operațiunii de import;
d) să transmită autorității din țara exportatorului, la cerere, un certificat de control al livrării;
e) să respecte orice alte cerințe specifice transferurilor de produse strategice potrivit convențiilor internaționale.

(3) Certificatul de control al livrării confirmă că produsele au sosit la destinație în cantitățile și conform specificației cuprinse în documente și au fost folosite în scopul declarat.

(4) Importatorul este obligat să transmită partenerului, la solicitarea acestuia, certificatul de import și certificatul de control al livrării, precum și copia declarației vamale de import.

(5) În cazul în care partenerul importatorului solicită, în afara copiei declarației vamale de import, o dovadă suplimentară a efectuării importului, Direcția Generală a Vămilor va elibera o astfel de confirmare.

Art. 12. - (1) În cazul exporturilor de produse strategice, în relațiile cu parteneri din țările care aplică reglementări similare celor din prezenta ordonanță și promovează principii asemănătoare celor menționate în art. 2, exportatorul este obligat să solicite partenerului certificatul internațional de import sau echivalentul acestuia, emis de autoritatea competentă din țara importatoare. Acest document va fi anexat obligatoriu la cererea de licență de export.

(2) După ce a avut loc livrarea produselor, dar nu mai târziu de 3 luni de la acest moment, exportatorul trebuie să obțină de la partenerul său certificatul de control al livrării sau orice alt act echivalent, atestând că marfa a ajuns la destinație. Exportatorul este obligat să prezinte acest document autorității care a emis licența de export în termen de 4 luni de la data efectuării exportului.

Secțiunea a III-a
Regimul de control în relațiile cu parteneri din țările care nu aplică reglementări similare celor din prezenta ordonanță

Art. 13. - În cazul importurilor de produse strategice, în relațiile cu parteneri din țările care nu aplică reglementări similare celor din prezenta ordonanță, eliberarea licenței de import nu este condiționată de nici un document suplimentar.

Art. 14. - (1) În cazul exporturilor de produse strategice, în relațiile cu parteneri din țările care nu aplică reglementări similare celor din prezenta ordonanță, eliberarea licenței de export va fi condiționată de prezentarea unei atestări din partea utilizatorului final sau destinatarului și importatorului sau cumpărătorului, prin care aceștia se angajează să utilizeze produsul numai în țara lor, în scopul declarat, și să permită autorității din țara exportatorului efectuarea controlului destinației finale.

(2) Atestarea va fi făcută în formă scrisă, semnată de cei împuterniciți să angajeze răspunderea juridică a utilizatorului final sau destinatarului și importatorului sau cumpărătorului, precum și de cei care sunt abilități să certifice documentele respective.

Secțiunea a IV-a
Organizarea și funcționarea sistemului de control

Art. 15. - (1) Aplicarea regimului de control al importurilor și exporturilor de produse strategice, reglementat prin prezenta ordonanță, se efectuează de către agenție în colaborare cu ministerele menționate la art. 17.

(2) Organizarea și funcționarea agenției sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului.

(3) Pentru îndeplinirea sarcinilor în domeniul de activitate prevăzut la alin. (1), agenția are următoarele atribuții:

a) examinează și avizează cererile privind importul sau exportul de produse strategice;

b) verifică conformitatea și exactitatea declarațiilor persoanelor care desfășoară operațiuni de import sau export cu produse strategice;

c) verifică, scriptic sau la fața locului, atunci când este necesar, aspectele relevante pentru încheierea, derularea sau finalizarea operațiunilor de import sau export având ca obiect produse strategice, precum și respectarea destinației finale a acestora;

d) cooperează cu autoritățile similare din alte state, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe;

e) evaluează și acceptă, după caz, certificatul de import sau documentele echivalente emise de autoritățile competente din țările partenerilor importatori, în vederea eliberării licențelor de export;

f) eliberează certificatul de import și certificatul de control al livrării pentru importurile de produse strategice;

g) informează periodic Guvernul asupra operațiunilor comerciale care se află sub incidența prezentei ordonanțe;

h) dispune, în cazul încălcării prevederilor prezentei ordonanțe, oprirea derulării operațiunilor de import sau export de produse strategice;

i) inițiază, împreună cu instituțiile competente, actualizarea listelor de produse strategice, în conformitate cu angajamentele internaționale asumate de România.

Art. 16. - (1) În vederea exercitării atribuțiilor sale de control, agenția își constituie un corp de control, format din specialiștii proprii, iar în funcție de necesități și din alți experți, cu suportarea cheltuielilor aferente exercitării controlului.

(2) Corpul de control al agenției are acces neîngrădit la documente și informații necesare exercitării atribuțiilor sale de control, oricare ar fi persoanele deținătoare.

(3) Persoanele definite la art. 4 sunt obligate să transmită, la solicitarea agenției, documentele și informațiile necesare, la termenele stabilite și să asigure accesul corpului de control al acesteia în sediile lor și în orice alte spații care le aparțin, în vederea verificării aspectelor relevante privind încheierea, derularea sau finalizarea operațiunilor de import sau export, precum și utilizarea produselor strategice supuse controlului.

(4) Persoanele definite la art. 4 au obligația de a păstra timp de 5 ani documentele privind importurile și exporturile de produse strategice efectuate.

(5) Dacă, în exercitarea atribuțiilor sale, agenția ia cunoștință de informații care constituie secrete de stat, de serviciu sau comerciale, aceasta este obligată să respecte caracterul lor și să le facă cunoscute numai autorităților îndreptățite.

Art. 17. - (1) În cadrul sistemului de control al importurilor și exporturilor de produse strategice se constituie Consiliul Interministerial alcătuit din reprezentanți, cel puțin la nivel de directori, ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Finanțelor, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Ministerului Industriilor, Ministerului Comerțului, Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, Ministerului Justiției, Departamentului pentru Integrare Europeană și agenției.

(2) Consiliul Interministerial examinează și aprobă cererile de import și export de produse strategice în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe.

(3) Pe baza aprobării Consiliului Interministerial, Ministerul Comerțului eliberează licențele de import și export.

Art. 18. - Rezolvarea cererilor de licență pentru importul sau exportul de produse nucleare este condiționată și de prezentarea, de către solicitantul de licență, a autorizației de import sau export, emisă de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului - Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, în conformitate cu prevederile legii.

Art. 19. - Rezolvarea cererilor de licență pentru importul sau exportul de armamente, muniții și alte echipamente militare este condiționată și de prezentarea, de către solicitantul de licență, a autorizației de import sau export, emisă de Ministerul Apărării Naționale - Departamentul Înzestrării Armatei, pe baza avizelor sale de specialitate.

Art. 20. - (1) În examinarea cererilor de licență pentru importul sau exportul de produse strategice, Ministerul de Interne - Divizia de Investigații Economice - pune la dispoziția agenției datele obținute nemijlocit, precum și cele primite de la celelalte organe de stat abilitate, potrivit legii, să desfășoare activități informative pentru depistarea de infracțiuni.

(2) La solicitarea agenției, Ministerul de Interne - Divizia de Investigații Economice sau organele de cercetare penală speciale efectuează verificările specifice și o informează, în vederea luării măsurilor legale.

Art. 21. - Ministerul Finanțelor - Direcția Generală a Vămilor are, în domeniul său de specialitate, următoarele atribuții privind importul și exportul de produse strategice:

a) verifică documentele necesare pentru realizarea operațiunilor de import și export de produse strategice;

b) previne, identifică, cercetează și sancționează activitățile care contravin prezentei ordonanțe;

c) oprește și inspectează vehiculele și mărfurile în tranzit; verifică terenuri, clădiri, bunuri, depozite și prelevează probe pentru identificare; inspectează registre și corespondență; cere oricărui organ sau oricărei persoane să prezinte documentația și informațiile privind importul sau exportul de produse strategice;

d) urmărește respectarea condițiilor de transport și depozitare a produselor strategice aflate sub supraveghere vamală;

e) obține cooperarea și asistența oricăror persoane care au legătură cu vânzarea, distribuirea sau transportul produselor strategice, în scopul aplicării prezentei ordonanțe;

f) reține în vamă produsele strategice care fac obiectul operațiunilor de import sau export supuse cercetării, până la clarificarea situației acestora.

Secțiunea a V-a
Alte dispoziții

Art. 22. - (1) Agenția organizează, cu sprijinul ministerelor competente, programe de informare a agenților economici în legătură cu obiectivele, principiile, normele și procedurile privind regimul importurilor și exporturilor de produse strategice.

(2) Agenția acordă, la cerere, consultanță de specialitate agenților economici și altor persoane interesate în efectuarea operațiunilor de import și export de produse strategice.

Art. 23. - Cooperarea internațională a agenției în domeniul de activitate prevăzut la art. 15 are, în principal, ca obiect:

a) informări reciproce și consultări în cazul cererilor de licență pentru produse strategice, dacă există indicii temeinice privind posibilitatea utilizării acestora în alte scopuri decât cele declarate;
b) actualizarea și aplicarea uniformă a reglementărilor în materie, inclusiv a listelor de produse strategice;
c) sesizarea încălcărilor regimului de control, în scopul sancționării acestora de către organele competente din fiecare țară.
Secțiunea a VI-a
Sancțiuni

Art. 24. - Încălcarea prevederilor prezentei ordonanțe referitoare la operațiuni de import sau export de produse strategice, precum și a celor privind sinceritatea declarațiilor, care constituie infracțiuni potrivit legii, se pedepsește conform prevederilor Codului penal.

Art. 25. - Eliberarea licențelor de import sau export de produse strategice, fără respectarea prevederilor prezentei ordonanțe, atrage, după caz, răspunderea administrativă, disciplinară sau penală, potrivit legii.

Art. 26. - Nerespectarea destinației finale a produselor strategice, înscrisă în documente, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500.000 la 5.000.000 lei.

Art. 27. - Încălcarea prevederilor art. 10, art. 12 alin. (2) și art. 16 alin. (3), în măsura în care faptele nu sunt considerate, potrivit legii, infracțiuni, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100.000 la 500.000 lei.

Art. 28. - Contravențiile prevăzute la art. 26 și art. 27 se constată și amenda se aplică, după caz, de corpul de control al agenției sau de organele vamale.

Art. 29. - Contravențiilor prevăzute în prezenta ordonanță le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, cu excepția prevederilor art. 25, 26 și 27.

Art. 30. - Dacă încălcarea prevederilor prezentei ordonanțe este de natură să producă consecințe grave aplicării regimului importurilor și exporturilor de produse strategice și îndeplinirii angajamentelor internaționale asumate de România în acest domeniu, organele competente vor retrage licența sau, după caz, autorizația de efectuare a operațiunilor de import și export ale produse strategice.

Secțiunea a VII-a
Dispoziții finale

Art. 31. - (1) Organizarea și funcționarea agenției se modifică și se completează prin hotărâre a Guvernului.

(2) Listele de produse strategice, stabilite în conformitate cu art. 1 din prezenta ordonanță, se actualizează periodic prin hotărâre a Guvernului.

(3) Formularele de licență de import, licență de export, certificat de import, certificat de control al livrării și alte documente necesare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(4) Lista țărilor în raport cu care regimul importurilor și exporturilor de produse strategice este cel prevăzut în secțiunea a II-a din prezenta ordonanță se stabilește și se actualizează periodic prin hotărâre a Guvernului.

Art. 32. - (1) Prezenta ordonanță intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.

(2) Pe dala intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, orice dispoziție contrară se abrogă.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 29 iulie 1994 | Nr. 31.

Contrasemnează:

p. Ministru de stat, ministrul afacerilor externe,
Marcel Dinu,
secretar de stat
p. Ministrul apărării naționale,
general-locotenent Dumitru Cioflină,
șeful Marelui Stat Major
Ministrul comerțului,
Cristian Ionescu
Ministru de interne,
Doru Ioan Tărăcilă
p. Ministrul apelor, pădurilor și protecției mediului,
Florin Stadiu,
secretar de stat
Ministrul justiției,
Gavril Iosif Chiuzbaian
Președintele Agenției Naționale Control al Exporturilor Strategice și al Interzicerii Armelor Chimice,
Constantin Pârvuțoiu,
secretar de stat