Monitorul Oficial 222/1994: Diferență între versiuni

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare
(Pagină nouă: __FORCETOC__ *1994 0 222 = Monitorul Oficial al României = Anul VI, Nr. issue:: 222 - Partea I - Miercuri, 17 august year::1994 == Hotărâ...)
 
(convertesc issue:: la patru cifre.)
 
Linia 3: Linia 3:


= Monitorul Oficial al României =
= Monitorul Oficial al României =
Anul VI, Nr. [[issue::
Anul VI, Nr. [[issue::0222]] - Partea I -  
222]] - Partea I -  
Miercuri,  
Miercuri,  
17 august [[year::1994]]
17 august [[year::1994]]

Versiunea curentă din 7 aprilie 2012 10:31


Monitorul Oficial al României

Anul VI, Nr. issue::0222 - Partea I - Miercuri, 17 august year::1994

Hotărâri ale Guvernului României

Hotărâre privind adoptarea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea poluării mediului de către societățile comerciale din a căror activitate rezultă unele deșeuri poluante

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Societățile comerciale prevăzute în anexa la prezenta hotărâre, din a căror activitate rezultă deșeuri de cenuși piritice de la fabricarea acidului sulfuric și de clorură de calciu din procesul de producere a sodei prin procedeul SOLVAY, au obligația de a limita și de a înlătura efectele poluante asupra mediului.

În acest scop, societățile comerciale respective vor asigura acoperirea financiară a cheltuielilor efectuate cu manipularea, depozitarea, inclusiv transportul acestor deșeuri până la locul de valorificare, prin prelucrarea cenușilor de pirită și a clorurii de calciu.

Art. 2. - Ministerul Industriilor și Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului vor asigura supravegherea și coordonarea programelor și a fluxurilor privind producerea, depozitarea și transportul deșeurilor de cenuși piritice și a celor de clorură de calciu, în scopul prevenirii formării de stocuri peste limitele stabilite de aceste două ministere, prin corelarea cantităților de deșeuri rezultate din activitatea societăților comerciale cu cantitățile posibil de prelucrat în vederea valorificării.

Art. 3. - Prelucrarea acestor deșeuri se va face de către Societatea Comercială „Uzina de Valorificare a Cenușilor de Pirită” - S.A. Turnu Măgurele, care va stabili, pe bază de programe, graficul de aprovizionare cu cantitățile de deșeuri de natura celor prevăzute la art. 1 de la societățile comerciale din activitatea cărora rezultă astfel de deșeuri.

Art. 4. - Acțiunea de prelucrare a deșeurilor care fac obiectul prezentei hotărâri este considerată ca fiind de interes național, statul urmând să acopere parțial cheltuielile efectuate de societatea comercială care obține din prelucrarea acestor deșeuri produse de importanță deosebită pentru nevoile economiei.

Acoperirea financiară a unei părți din cheltuielile ocazionate de prelucrarea cenușilor de pirită și a celor de clorură de calciu se asigură din bugetul Ministerului Industriilor, pe baza normelor elaborate de acesta cu avizul Ministerului Finanțelor, din care să rezulte ca element de referință alocația de la bugetul de stat pe o tonă de deșeuri prelucrate.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 5 august 1994 | Nr. 511.

Contrasemnează:

Ministrul industriilor,
Dumitru Popescu
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu
Ministrul apelor, pădurilor și protecției mediului,
Aurel Constantin Ilie


Anexă

Societățile comerciale din a căror activitate rezultă unele deșeuri poluante
  1. Societatea Comercială „Uzinele Sodice” - S.A. Govora;
  2. Societatea Comercială „Fertilchim” - S.A. Năvodari;
  3. Societatea Comercială „Romfosfochim” - S.A. Valea Călugărească;
  4. Societatea Comercială „Turnu” - S.A. Turnu Măgurele.



Acte ale organelor administrației publice

Ministerul Finanțelor

Ordin pentru modificarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Gărzii financiare

Ministru de stat, ministrul finanțelor,
în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 449/1994 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor,
în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 30/1991 privind organizarea și funcționarea controlului financiar și a Gărzii financiare,
emite următorul ordin:

1. Regulamentul privind organizarea și funcționarea Gărzii financiare, aprobat prin Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 1079/1992, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 24 noiembrie 1992, se modifică după cum urmează:

  • Articolul 16 va avea următorul cuprins:

„Art. 16. - Transferul, detașarea, delegarea până la 60 de zile, aplicarea sancțiunilor disciplinare personalului Gărzii financiare, cu excepția desfacerii contractului de muncă, se fac în condițiile legii de către comisarul general.
Pentru întregul personal al Gărzii financiare, aplicarea sancțiunii de desfacere a contractului de muncă, se face prin ordin al ministrului finanțelor, pe baza hotărârii Biroului executiv al Colegiului Ministerului Finanțelor.”

2. Garda financiară, Direcția generală organizare, resurse umane și servicii generale și direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu
București, 15 august 1994 | Nr. 1.052.