Monitorul Oficial 254/1995: Diferență între versiuni
Lgall (discuție | contribuții) (Pagină nouă: __FORCETOC__ *1995 0254 = Monitorul Oficial al României = Anul VII, Nr. issue::254 - Partea I – Joi, 7 noiembrie year::1995 == Decrete și...) |
Lgall (discuție | contribuții) |
||
Linia 3: | Linia 3: | ||
= Monitorul Oficial al României = | = Monitorul Oficial al României = | ||
Anul VII, Nr. [[issue::254]] - Partea I – | Anul VII, Nr. [[issue::254]] - Partea I – Marți, 7 noiembrie [[year::1995]] | ||
Versiunea de la data 21 decembrie 2011 09:26
Monitorul Oficial al României
Anul VII, Nr. issue::254 - Partea I – Marți, 7 noiembrie year::1995
Decrete și legi
Decret pentru aderarea României la Convenția internațională pentru unificarea anumitor reguli privind competența civilă în materie de abordaj, semnată la Bruxelles la 10 mai 1952
În temeiul art. 82 alin. 1 lit. h) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea Parlamentului și a Președintelui României, precum și al art. 1 și 4 din Legea nr. 4/1991 privind încheierea și ratificarea tratatelor,
Președintele României decretează:
Art. 1. - Se aprobă aderarea României la Convenția internațională pentru unificarea anumitor reguli privind competența civilă în materie de abordaj, semnată la Bruxelles la 10 mai 1952.
Art. 2. - Convenția internațională pentru unificarea anumitor reguli privind competența civilă în materie de abordaj se supune ratificării Parlamentului.
Lege privind aderarea României la Convenția internațională pentru unificarea anumitor reguli referitoare la competența civilă în materie de abordaj, semnată la Bruxelles la 10 mai 1952
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. - România aderă la Convenția internațională pentru unificarea anumitor reguli referitoare la competența civilă în materie de abordaj, semnată la Bruxelles la 10 mai 1952.
Convenția internațională pentru unificarea anumitor reguli referitoare la competența civilă în materie de abordaj[1]
(Bruxelles, 10 mai 1952)
Art. 1. - Acțiunea judiciară rezultând dintr-un abordaj survenit între nave maritime sau între nave maritime și nave de navigație interioară va putea fi intentată numai:
- a) înaintea tribunalului reședinței obișnuite a pârâtului sau al unuia dintre sediile afacerii sale;
- b) înaintea tribunalului locului unde un sechestru a fost aplicat asupra navei pârâte sau asupra unei alte nave aparținând aceluiași pârât, în cazul în care acest sechestru este autorizat, sau al locului unde sechestrul ar fi putut fi aplicat și unde pârâtul a dat o cauțiune sau o altă garanție;
- c) înaintea tribunalului locului abordajului, când acest abordaj a survenit în porturi și rade, precum și în ape interioare.
2. Reclamantul este cel care decide înaintea căruia dintre tribunalele indicate la paragraful precedent va fi înaintată acțiunea.
3. Reclamantul nu va putea intenta aceluiași pârât o nouă acțiune pe aceleași fapte înaintea unei alte jurisdicții, fără a se dezista de acțiunea deja introdusă.
Art. 2. - Dispozițiile art. 1 nu aduc nici o atingere dreptului părților de a deferi o acțiune pe motive de abordaj înaintea unei jurisdicții oarecare pe care ele au ales-o de comun acord sau de a o supune arbitrajului.
Art. 3. - (1) Cererile reconvenționale izvorâte din același abordaj vor putea fi introduse înaintea tribunalului competent să soluționeze acțiunea principală conform dispozițiilor art. 1.
(2) În cazul în care există mai mulți reclamanți, fiecare va putea intenta acțiunea sa înaintea tribunalului sesizat anterior cu o acțiune izvorâtă din același abordaj împotriva aceleiași părți.
(3) În caz de abordaj, când mai multe nave sunt implicate, nici o dispoziție a prezentei convenții nu se opune ca tribunalul sesizat prin aplicarea normelor cuprinse în art. 1 să se declare competent, potrivit regulilor de competentă ale legii sale naționale, pentru a judeca toate acțiunile intentate datorită aceluiași eveniment.
Art. 4. - Prezenta convenție se extinde la acțiunile care au drept scop repararea daunelor pe care, fie prin executarea sau omiterea unei manevre, fie prin nerespectarea regulamentelor, o navă le-a cauzat fie altei nave, fie bunurilor sau persoanelor aflate la bord, chiar și atunci când nu a avut loc abordajul.
Art. 5. - Nici o prevedere din prezenta convenție nu modifică normele de drept care sunt în vigoare în statele contractante, în ceea ce privește abordajele implicând nave militare sau nave aparținând statului sau unui serviciu de stat.
Art. 6. - Prezenta convenție nu produce efect în ceea ce privește acțiunile născute din contractul de transport sau din orice alt contract.
Art. 7. - Prezenta convenție nu se va aplica cazurilor vizate de dispozițiile convenției revizuite asupra navigației pe Rhin din 17 octombrie 1868.
Art. 8. - Dispozițiile prezentei convenții vor fi aplicate avându-se în vedere toți cei interesați, când toate navele în cauză vor avea naționalitatea statelor înaltelor părți contractante.
- Se înțelege, totodată, că:
1. privitor la cei interesați, cetățeni ai unui stat necontractant, aplicarea dispozițiilor de mai sus va putea fi subordonată de către fiecare dintre statele contractante condiției de reciprocitate;
2. atunci când toți cei interesați sunt cetățenii aceluiași stat căruia îi aparține tribunalul sesizat, se va aplica legea națională și nu convenția.
Art. 9. - Înaltele părți contractante se angajează să supună arbitrajului toate diferendele dintre state ce pot rezulta din interpretarea sau aplicarea prezentei convenții, fără prejudicierea, totodată, a obligațiilor înaltelor părți contractante care sunt de acord să supună diferendele lor Curții Internaționale de Justiție.
Art. 10. - Prezenta convenție este deschisă semnării de către statele reprezentate la cea de-a noua Conferința diplomatică de drept maritim. Procesul-verbal de semnare va fi întocmit prin grija Ministerului Afacerilor Externe al Belgiei.
Art. 11. - Prezenta convenție va fi ratificată și instrumentele de ratificare vor fi depuse la Ministerul Afacerilor Externe al Belgiei, care va notifica depunerile tuturor statelor semnatare și care au aderat.
Art. 12. - a) Prezenta convenție va intra în vigoare, între primele două state care o vor ratifica, la 6 luni după data depunerii celui de-al doilea instrument de ratificare.
b) Pentru fiecare stat semnatar care ratifică convenția după cea de-a doua depunere, aceasta va intra în vigoare la 6 luni după data depunerii instrumentului propriu de ratificare.
Art. 13. - Oricare stat nereprezentat la cea de-a noua Conferință diplomatică de drept maritim va putea adera la prezenta convenție.
Aderările vor fi notificate Ministerului Afacerilor Externe al Belgiei, care va informa despre aceasta, pe cale diplomatică, toate statele semnatare și care au aderat.
Convenția va intra în vigoare, pentru statul care a aderat, la 6 luni după data primirii acestei notificări, însă nu înaintea datei intrării sale în vigoare, astfel cum este prevăzută în art. 12 paragraful a).
Art. 14. - Oricare înaltă parte contractantă va putea, la expirarea perioadei de 3 ani care va urma intrării în vigoare pentru ea a prezentei convenții, să ceară convocarea unei conferințe însărcinate să decidă asupra tuturor propunerilor vizând revizuirea convenției.
Oricare înaltă parte contractantă care va dori să utilizeze această posibilitate va informa Guvernul belgian care își asumă sarcina să convoace această conferință în termen de 6 luni.
Art. 15. - Fiecare dintre înaltele părți contractante va avea dreptul să denunțe prezenta convenție, în ceea ce o privește, în orice moment după intrarea ei în vigoare.
Totodată, această denunțare nu va avea efect decât după un an de la data primirii notificării de denunțare de către Guvernul belgian care va informa despre aceasta celelalte părți contractante, pe cale diplomatică.
Art. 16. - a) Oricare înaltă parte contractantă poate, în momentul ratificării, aderării sau în orice moment ulterior, să notifice în scris Guvernului belgian că prezenta convenție se aplică teritoriilor sau anumitor teritorii pentru care asigură relațiile internaționale. Convenția va fi aplicabilă respectivelor teritorii după 6 luni de la data primirii acestei notificări de către Ministerul Afacerilor Externe al Belgiei, însă nu înainte de data intrării în vigoare a prezentei convenții cât privește această înaltă parte contractantă.
b) Oricare înaltă parte contractantă care a efectuat o declarație conform paragrafului a) al acestui articol va putea, în orice moment, să informeze Ministerul Afacerilor Externe al Belgiei că teritoriului respectiv încetează să i se aplice convenția. Această denunțare va avea efect după termenul de un an prevăzut la art. 15.
c) Ministerul Afacerilor Extreme al Belgiei va comunica, pe cale diplomatică, tuturor statelor semnatare și care au aderat, orice notificare primită în baza prezentului articol.
Decret pentru promulgarea Legii privind aderarea României la Convenția internațională pentru unificarea anumitor reguli referitoare la competența civilă în materie de abordaj, semnată la Bruxelles la 10 mai 1952
În temeiul art. 77 alin. (1) și al art. 99 alin. (1) din Constituția României,
Președintele României decretează:
Articol unic. - Se promulgă Legea privind aderarea României la Convenția internațională pentru unificarea anumitor reguli referitoare la competența civilă în materie de abordaj, semnată la Bruxelles la 10 mai 1952, și se dispune publicarea ei în Monitorul Oficial al României.
Hotărâri ale Camerei Deputaților
Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Camerei Deputaților nr. 59/1992 privind aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților
Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic. - Hotărârea Camerei Deputaților nr. 59/1992 privind aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților se modifică după cum urmează:
A. - Domnul deputat Octavian Bot, fără apartenență la un grup parlamentar, trece de la Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic (anexa nr. 6) la Comisia pentru politică externă (anexa nr. 13).
- - Domnul deputat Tiberiu Ovidiu Mușetescu, Grupul parlamentar al Partidului Democrației Sociale din România, trece de la Comisia pentru industrii și servicii (anexa nr. 3) la Comisia pentru politică externă (anexa nr. 13).
- - Domnul deputat Ilie Gâtan, Grupul parlamentar al Partidului Democrației Sociale din România, trece de la Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic (anexa nr. 6) la Comisia juridică, de disciplină și imunități (anexa nr. 11).
B. - Se completează componența Comisiei juridice, de disciplină și imunități (anexa nr. 11) cu doamna deputat Marta Țărnea, Grupul parlamentar al Partidului Democrat.
Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic. - Termenul de depunere a raportului Comisiei speciale pentru avizarea propunerii legislative privind minoritățile naționale și comunitățile autonome, astfel cum a fost stabilit la art. 2 din Hotărârea Camerei Deputaților nr. 6/1994, cu modificările ulterioare, se prelungește până la 15 decembrie 1995.
Decrete
Decret privind conferirea Ordinului „Meritul Militar" unor ofițeri, maiștri militari și subofițeri din Serviciul de Telecomunicații Speciale
În temeiul art. 94 lit. a) și al art. 99 alin. (1) din Constituția României, precum și al art. 32 alin. 2 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare,
având în vedere propunerile directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale,
Președintele României decretează:
Art. 1. - Se conferă Ordinul "Meritul Militar” clasa I pentru 25 de ani vechime în activitate și rezultate meritorii ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor prevăzuți în anexele nr. 1-6.
Art. 2. - Se conferă Ordinul „Meritul Militar” clasa a II-a pentru 20 de ani vechime în activitate și rezultate meritorii ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor prevăzuți în anexele nr. 7-12.
Art. 3. - Se conferă Ordinul „Meritul Militar” clasa a III-a pentru 15 ani vechime și rezultate meritorii ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor prevăzuți în anexele nr. 13-18.
Art. 4. - Anexele nr. 1-18[2] fac parte integrantă din prezentul decret.
Hotărâri ale Guvernului României
Hotărâre privind compunerea și atribuțiile Comisiei de Coordonare a Producției de Apărare
În temeiul art. 8 din Legea nr. 78 din 6 iulie 1995 privind protecția personalului și a patrimoniului din sectorul producției de apărare,
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Comisia de Coordonare a Producției de Apărare, constituită în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 78/1995 privind protecția personalului și a patrimoniului din sectorul producției de apărare, va avea componența prevăzută în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Nominalizarea membrilor comisiei, corespunzător anexei nr. 1. se va face de către conducătorul fiecărei autorități publice prevăzute, în termen de 30 de zile de la data emiteri prezentei hotărâri.
Înlocuirea membrilor comisiei, deveniți indisponibili, se va face de către conducătorul autorității publice căreia îi aparțin.
Art. 2. - Atribuțiile și funcționarea Comisiei de Coordonare a Producției de Apărare sunt prevăzute în anexa nr. 2. care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. - Pentru desfășurarea activității de secretariat și pentru elaborarea lucrărilor prevăzute prin lege să fie coordonate de către Comisia de Coordonare a Producției de Apărare, se constituie secretariatul comisiei care va fi compus din:
- a) câte un membru din cadrul fiecărei instituții reprezentate în comisie, care nu desfășoară activitate permanentă în cadrul secretariatului;
- b) cinci membri cu activitate permanentă din cadrul Departamentului înzestrării și logisticii armatei.
Membrii secretariatului vor fi numiți de către membrii comisiei din cadrul instituției de la care provin.
Pentru încadrarea membrilor cu activitate permanentă a secretariatului, schema de organizare a Departamentului înzestrării și logisticii armatei din cadrul Ministerului Apărării Naționale se suplimentează cu cinci posturi, din care două posturi pentru lucrări de secretariat, două posturi pentru constituirea, evidența și actualizarea „inventarului general al patrimoniului sectorului producției de apărare” și un post pentru activitățile de informatizare a evidenței capacităților, încărcării și „inventarului general al patrimoniului sectorului producției de apărare".
Art. 4. - Atribuțiile și modul de funcționare a Secretariatului Comisiei pentru Coordonarea Producției de Apărare sunt prevăzute la pct. 12-14 din anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.
Art. 5. - Pe data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 75 din 28 februarie 1994, precum și alte dispoziții contrare.
Contrasemnează:
p. Ministru de stat, ministrul muncii și protecției sociale, Adrian Neacșu, secretar de stat
p. Ministru de stat, ministrul finanțelor, Nicolae Constantinescu, secretar de stat
Ministrul apărării naționale, Gheorghe Tinca
Ministru de interne, Doru Ioan Tărăcilă
Ministrul industriilor, Dumitru Popescu
Ministrul cercetării și tehnologiei, Doru Dumitru Palade
Anexa nr. 1
Componența Comisiei de Coordonare a Producției de Apărare
Președinte:
- secretar de stat și șef al Departamentului înzestrării și logisticii armatei
Membri:
- secretar de stat în Ministerul de Interne;
- secretar de stat în Ministerul Industriilor;
- secretar de stat în Ministerul Cercetării și Tehnologiei;
- secretar de stat în Ministerul Finanțelor;
- secretar de stat în Ministerul Muncii și Protecției Sociale;
- secretar de stat și șef al Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale;
- director general executiv la Fondul Proprietății de Stat;
- adjunct al directorului Serviciului Român de Informații;
- consilier de stat al primului-ministru.
Secretar:
- șeful Direcției programe și resurse din Departamentul înzestrării și logisticii armatei.
Anexa nr. 2
Atribuțiile și funcționarea Comisiei de Coordonare a Producției de Apărare
1. În conformitate cu prevederile Legii nr. 78/1995 privind protecția personalului și a patrimoniului din sectorul producției de apărare, Comisia de Coordonare a Producției de Apărare, denumită în continuare comisie, are următoarele atribuții:
- a) analizează și avizează proiectele programelor de cercetare-dezvoltare a produselor de tehnică militară pe care le corelează cu resursele posibil a fi asigurate și cu necesarul tuturor componentelor sistemului național de apărare, în vederea promovării pentru aprobare de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării;
- b) analizează posibilitățile de realizare a programelor de dezvoltare a produselor noi de tehnică militară sau pentru modernizarea celor existente în înzestrare, recomandă unităților interne de cercetare gradul de implicare și avizează participarea firmelor străine la realizarea și derularea acestor programe;
- c) coordonează activitățile de cercetare științifică și experimental-constructive în domeniul tehnicii militare, urmărind corelarea acestora cu direcțiile și planurile de înzestrare ale componentelor sistemului național de apărare;
- d) coordonează elaborarea și prezentarea pentru aprobare, de către Ministerul Industriilor, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne și Fondul Proprietății de Stat, a proiectelor programelor de restructurare a unităților proprii din sectorul producției de apărare;
- e) avizează programele de colaborare a agenților economici din sectorul producției de apărare cu parteneri externi, pentru realizarea produselor de tehnică militară;
- f) analizează trimestrial stadiul îndeplinirii programelor de cercetare-dezvoltare a produselor de tehnică militară, situația comercializării în țară și la export a tehnicii realizate în sectorul producției de apărare, execuția comenzilor pentru repararea armamentului, muniției, tehnicii de luptă, achiziției pieselor de schimb și a materialelor cu destinație militară, necesare forțelor sistemului național de apărare, precum și stadiul de implementare a sistemelor de asigurare a calității; prezintă rapoarte Consiliului Suprem de Apărare a Țării asupra acestor domenii, însoțite de recomandări și propuneri pentru organele executive, în scopul rezolvării dificultăților și lipsurilor constatate în realizarea producției de apărare; solicită trimestrial, prin ministerele de resort, și primește rapoarte ale agenților economici privind stadiul realizării programelor de cercetare-dezvoltare-producție de tehnică militară din sarcina acestora;
- g) urmărește și raportează periodic Consiliului Suprem de Apărare a Țării și Guvernului stadiul de realizare a programelor de restructurare a sectorului producției de apărare;
- h) analizează greutățile care apar în realizarea producției de apărare, face recomandări sau transmite propuneri ministerelor, regiilor autonome și agenților economici din cadrul sectorului producției de apărare, pentru rezolvarea dificultăților sau a lipsurilor constatate;
- i) analizează și propune Guvernului proiecte de acte normative referitoare la cercetarea, dezvoltarea, producția și comercializarea produselor de tehnică militară;
- j) efectuează semestrial analize privind realizarea investițiilor în sectorul producției de apărare, luând măsuri operative prin membrii săi din sectoarele respective;
- k) stabilește și avizează măsuri pentru redactarea metodologiei privind instituirea, evidența și administrarea „inventarului general al patrimoniului sectorului producției de apărare”, care se prezintă Guvernului pentru aprobare;
- l) ia măsuri pentru efectuarea, centralizarea și evidența inventarului general al patrimoniului sectorului producției de apărare;
- m) solicită organelor abilitate efectuarea de controale privind păstrarea integrității fizice și funcționale a bunurilor de inventar general din patrimoniul sectorului producției de apărare și urmărește adoptarea de măsuri pentru lichidarea lipsurilor constatate și sancționarea celor care se fac vinovați, conform prevederilor Legii nr. 78/1995;
- n) analizează și avizează modificarea temporară a obiectului de activitate al agenților economici din sectorul producției de apărare, asocierea acestora cu persoane fizice sau juridice române ori străine, precum și scoaterea acestora din cadrul sectorului; avizează de asemenea, concesionarea sau închirierea unor capacități de producție în condițiile legislației în vigoare;
- o) avizează propunerile prezentate de agenții economici de conservare, pentru o perioadă mai mare de un an, a unor capacități de producție de tehnică militară, care sunt neutilizate în timp de pace, dar sunt prevăzute prin programe ca în caz de necesitate să fie repuse în funcțiune;
- p) coordonează întocmirea anuală a nomenclatorului agenților economici, sectoarelor și categoriilor profesionale care vor beneficia de prevederile Legii nr. 78/1995 și îl înaintează Guvernului;
- r) analizează modul cum este calificat, recalificat sau perfecționat profesional personalul afectat de întreruperea activității agenților economici;
- s) avizează, din punct de vedere al cercetării, proiectării și producției, strategia de înzestrare a componentelor sistemului național de apărare, în vederea prezentării pentru aprobare Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
2. Comisia își desfășoară activitatea pe bază de plan anual și trimestrial, aprobat de aceasta în ședințe în plen sau prin consultări și activități organizate de membrii ei pentru domeniile pe care le coordonează.
3. Ședințele comisiei au loc de regulă trimestrial și ori de câte ori este nevoie și se convoacă de către președinte, prin secretariatul acesteia, cu minimum 7 zile înainte de ținerea acestora.
4. În cadrul ședințelor în plen, comisia adoptă hotărâri, obligatorii pentru agenții economici din sectorul producției de apărare, pentru domeniile sale de responsabilitate, conform prevederilor Legii nr. 78/1995 și ale prezentei hotărâri.
5. În cazul absenței unui membru al comisiei la ședințe sau la alte activități ale acesteia, poate participa înlocuitorul de drept al acestuia. În cazul absenței președintelui, atribuțiile acestuia vor fi preluate de un membru al comisiei, în ordinea înscrisă în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
6. Hotărârile comisiei se adoptă cu majoritate simplă de voturi, în condițiile prezenței a minimum jumătate din numărul membrilor titulari.
7. La lucrările comisiei pot participa, la invitația președintelui acesteia, conducători de unități de cercetare și de producție, reprezentanți ai ministerelor și ai altor autorități publice, experți, precum și reprezentanți ai sindicatelor din sectorul producției de apărare, atunci când sunt discutate probleme legate de interesele salariaților.
8. Agenții economici din sectorul producției de apărare sunt obligați să furnizeze datele și informațiile solicitate de comisie pentru îndeplinirea atribuțiilor acesteia.
9. Comisia poate organiza, pentru îndeplinirea atribuțiilor ce-i revin, subcomisii și colective de lucru, permanente sau temporare.
Subcomisiile și colectivele de lucru își desfășoară activitatea pe baza planurilor de activitate aprobate de comisie.
10. Pentru acțiunile desfășurate în domeniile ce privesc agenții economici din sectorul producției de apărare, comisia poate acționa cu sprijinul comisiilor de reprezentanți militari. Agenții economici și persoanele implicate în aceste activități sunt obligate să le acorde tot sprijinul, în limita împuternicirilor stabilite de comisie.
11. Secretariatul comisiei, constituit conform art. 3 din hotărâre, este condus de secretarul acesteia.
12. Secretariatul are următoarele atribuții:
- pregătește materialele ce urmează a fi adoptate de comisie, conform atribuțiilor acesteia;
- face propuneri privind conținutul și redactează proiectele de hotărâri ale comisiei;
- ține evidența materialelor primite, pregătește documentele și corespondența purtată de președintele comisiei;
- urmărește îndeplinirea hotărârilor adoptate de către comisie.
13. Persoanele numite în secretariat de către instituțiile Reprezentate în comisie și care nu desfășoară activitate permanentă în cadrul secretariatului asigura evidența îndeplinirii sarcinilor pentru instituțiile din care fac parte, coordonează executarea lucrărilor stabilite pentru acestea și sunt persoanele de legătură ale secretariatului comisiei cu instituția și cu unitățile din subordinea acesteia pe care le reprezintă.
14. Membrii permanenți ai secretariatului din cadrul Departamentului înzestrării și logisticii armatei au următoarele atribuții:
- asigură pregătirea, difuzarea și, respectiv, arhivarea materialelor care fac obiectul analizelor comisiei;
- redactează rapoartele, instrucțiunile, normativele și alte materiale, care se supun aprobării comisiei sau se înaintează de către aceasta altor organe, conform atribuțiilor funcționale;
- elaborează și prezintă comisiei proiectul de metodologie privind instituirea, evidența și administrarea inventarului general al patrimoniului sectorului producției de apărare, precum și alte proiecte de acte normative legate de această acțiune;
- centralizează, țin evidența, actualizează, pregătesc avizele și efectuează toate lucrările prevăzute la nivelul comisiei privind inventarul general al patrimoniului sectorului producției de apărare;
- coordonează desfășurarea activităților de documentare, informare și control stabilite de comisie și întocmesc materialele aferente;
- desfășoară, în colaborare cu instituțiile abilitate, procesul de informatizare și prelucrare a datelor pe tehnică de calcul, pentru componentele și activitățile din sectorul producției de apărare;
- asigură primirea și transmiterea datelor și informațiilor la și de la alte organe ale administrației publice, corespunzător atribuțiilor comisiei.
15. Corespondența, documentele și arhiva comisiei se mânuiesc și se păstrează la Departamentul înzestrării și logisticii armatei - Direcția programe și resurse -, în condițiile prevăzute de lege, iar datele și produsele de informatică se preiau, se prelucrează și se stochează de către Oficiul de calcul al Departamentului înzestrării și logisticii armatei.
Salariile și cheltuielile de deplasare pentru îndeplinirea sarcinilor membrilor comisiei, ale secretariatului și ale specialiștilor care desfășoară temporar activități solicitate de comisie se suportă de către instituțiile de la care aceștia provin sau în sarcina cărora revine executarea activităților.