Monitorul Oficial 71/1992: Diferență între versiuni
m (A protejat "Monitorul Oficial 71/1992": Migrat la civvic.ro ([edit=sysop] (indefinit))) |
(Migrat la civvic.ro) |
||
Linia 1: | Linia 1: | ||
{{MigrationWarning}} | |||
__FORCETOC__ | __FORCETOC__ | ||
[[Category:Monitorul Oficial|*1992 0071]] | [[Category:Monitorul Oficial|*1992 0071]] |
Versiunea curentă din 27 noiembrie 2012 13:10
Această pagină a fost migrată la Civvic.ro. Orice modificări veți aduce aici nu vor mai fi propagate pe Civvic.ro. Vă rugăm să faceți orice modificări doriți direct pe Civvic.ro.
Monitorul Oficial al României
Anul IV, Nr. issue::0071 - Partea I - Miercuri, 22 aprilie year::1992
Hotărâri ale Camerei Deputaților
Hotărâre privind demisia unor deputați
- În temeiul art. 67 alin. (2) și art. 68 alin. (2) din Constituția României, precum și al art. 166 din Regulamentul Camerei Deputaților,
- Camera Deputaților hotărăște:
Articol unic. - Camera Deputaților ia act de cererile de demisie, prezentate de domnii Bălan Gheorghe-Pavel și Drăghicescu Ioan, deputați în Circumscripția electorală nr. 11 Caraș-Severin, aparținând Grupului parlamentar al Frontului Salvării Naționale, și declară vacante locurile de deputat deținute de aceștia.
Decrete
Decret privind eliberarea și numirea în funcții de conducere la Serviciul de Informații Externe
- În temeiul art. 94 lit. c) din Constituția României,
- Președintele României decretează:
Art. 1. - Generalul-locotenent Caraman Nicolae Mihail se eliberează din funcția de director al Serviciului de Informații Externe, la cerere, în vederea pensionării.
Art. 2. - Generalul-maior Talpeș Ioan se numește în funcția de director al Serviciului de Informații Externe, cu rang de ministru.
Decret privind înaintarea în gradul următor și trecerea în rezervă a unui general din Serviciul de Informații Externe
- În temeiul art. 94 lit. b) din Constituția României și având în vedere art. 43 lit. e) din Statutul Corpului Ofițerilor,
- Președintele României decretează:
Art. 1. - Generalul-locotenent Caraman Nicolae Mihail se înaintează în gradul de general-colonel.
Art. 2. - Generalul-colonel Caraman Nicolae Mihail se trece în rezervă.
Hotărâri ale Guvernului României
Hotărâre privind modificarea numărului maxim de posturi la Ministerul Economiei și Finanțelor
- Guvernul României hotărăște:
Articol unic. - În vederea organizării și funcționării Oficiului de Supraveghere a Activității de Asigurare și Reasigurare, numărul maxim de posturi aprobat pentru Ministerul Economiei și Finanțelor prin Hotărârea Guvernului României nr. 328/1991 se suplimentează cu 15 posturi.
Contrasemnează:
Ministrul bugetului, veniturilor statului și controlului financiar, Florian Bercea
Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 328/1991 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor
- Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Departamentul de Previziune și Orientare Economică din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor funcționează în structura organizatorică prevăzută în anexă.
Art. 2. - Activitatea Inspecției generale pentru controlul prețurilor și tarifelor din cadrul Departamentului pentru Prețuri și Protecția Concurenței trece în cadrul Direcției generale a controlului financiar din Departamentul Controlului Financiar de Stat și al Contabilității. Noua direcție va funcționa sub denumirea de „Direcția generală a controlului financiar de stat”.
Art. 3. - Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 328/1991 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor se modifică în mod corespunzător.
Art. 4. - Ministerul Economiei și Finanțelor va asigura punerea în executare a prezentei hotărâri.
Contrasemnează:
Ministrul economiei și finanțelor, George Danielescu
Ministrul bugetului, veniturilor statului și controlului financiar, Florian Bercea
Anexă
Imagine
Hotărâre pentru modificarea unor prevederi din hotărârile Guvernului nr. 550/1990 și nr. 406/1990
- Guvernul României hotărăște:
Art. I. - Prevederile articolului 18 din Hotărârea Guvernului nr. 550/1990 privind reorganizarea Academiei Militare și înființarea Academiei Tehnice Militare se modifică și vor avea următorul cuprins:
„Art. 18. - Personalul militar de conducere ce urmează a fi încadrat în funcții echivalente celor de prorectori, decani, prodecani și șefi de catedră se propune de senatul academiei sau, după caz, de consiliul profesoral al facultății.
În situația în care în aceste funcții poate fi încadrat și personal civil, acesta este ales pentru cei mult 4 ani de senatul academiei, sau de consiliul profesoral, prin vot secret, din rândul celor care au deținut funcția de profesor, conferențiar sau cercetător științific principal gradul I sau II, au titlul de doctor și o vechime de cel puțin 3 ani în instituția militară respectivă.
Numirea în funcție a personalului militar de conducere și confirmarea celui civil se fac în conformitate cu competențele stabilite de Ministerul Apărării Naționale.”
Art. II. - Dispozițiile articolului 14 din Hotărârea Guvernului nr. 406/1990 privind înființarea și organizarea Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din municipiul Constanța se modifică și vor avea următorul conținut:
„Art. 14. - Numirea în funcție, promovarea și desfășurarea activității cadrelor didactice militare în Academia Navală „Mircea cel Bătrân” se fac pe baza normelor elaborate de Ministerul Apărării Naționale și în concordanță cu prevederile Legii învățământului.
Numirea, transferarea și eliberarea din funcție a personalului didactic civil se fac de Ministerul Apărării Naționale, cu acordul Ministerului Învățământului și Științei, conform prevederilor Statutului personalului didactic.
Personalul militar de conducere ce urmează a fi încadrat pe funcții echivalente celor de prorectori, decani, prodecani și șefi de catedră se propune de senatul academiei sau, după caz, de consiliul profesoral al facultății.
În situația în care în aceste funcții poate fi încadrat și personal civil, acesta este ales pentru cel mult 4 ani de senatul academiei sau de consiliul profesoral, prin vot secret, din rândul celor care au deținut funcția de profesor, conferențiar sau cercetător științific principal, gradul I sau II, au titlul de doctor și o vechime de cel puțin 3 ani în instituția militară respectivă.
Numirea în funcție a personalului militar de conducere și confirmarea celui civil se fac în conformitate cu competențele stabilite de Ministerul Apărării Naționale.”
Contrasemnează:
Ministrul învățământului și științei, Mihail Golu