Monitorul Oficial 19/1990: Diferență între versiuni
m (A protejat "Monitorul Oficial 19/1990": Migrat la civvic.ro ([edit=sysop] (indefinit))) |
(Migrat la civvic.ro) |
||
Linia 1: | Linia 1: | ||
{{MigrationWarning}} | |||
__FORCETOC__ | __FORCETOC__ | ||
[[Category:Monitorul Oficial|*1990 0019]] | [[Category:Monitorul Oficial|*1990 0019]] |
Versiunea de la data 12 martie 2012 11:50
Această pagină a fost migrată la Civvic.ro. Orice modificări veți aduce aici nu vor mai fi propagate pe Civvic.ro. Vă rugăm să faceți orice modificări doriți direct pe Civvic.ro.
Monitorul Oficial al României
Anul II, Nr. issue::19 - Luni, 5 februarie year::1990
Decrete-lege
Decret-lege pentru completarea punctului I din nota de la anexa nr. VI la Legea nr. 57/1974
Consiliul Frontului Salvării Naționale decretează:
Articol unic. - Punctul I din nota de la anexa nr. VI, capitolul I, litera A din Legea nr. 57/1974 se completează cu „Comisia Națională pentru Urbanism și Amenajarea Teritoriului”.
Decret-lege cu privire la abrogarea Legii nr. 1/1976 pentru adoptarea „Programului național de perspectivă pentru amenajarea bazinelor hidrografice din Republica Socialistă România”
Consiliul Frontului Salvării Naționale decretează:
Art. 1. - Pe data prezentului decret-lege, Legea nr. 1/1976 pentru adoptarea „Programului național de perspectivă pentru amenajarea bazinelor hidrografice din Republica Socialistă România” se abrogă.
Art. 2. - Până la data de 31 decembrie 1990 Ministerul Apelor, Pădurilor și Mediului Înconjurător împreună cu ministerele interesate vor elabora noul program de amenajare a bazinelor hidrografice, corespunzător cerințelor economice și ecologice, care va fi supus spre aprobare guvernului.
Art. 3. - Pentru asigurarea încadrării într-o concepție unitară a lucrărilor de valorificare complexă a resurselor de apă, Ministerul Apelor, Pădurilor și Mediului Înconjurător va întocmi împreună cu ministerele interesate schema-cadru de amenajare pentru fiecare bazin hidrografic, pe care le va reactualiza la intervale de 5 ani.
Decret-lege privind abrogarea Legii nr. 2/1976 pentru adoptarea „Programului național pentru conservarea și dezvoltarea fondului forestier în perioada 1976-2010”
Consiliul Frontului Salvării Naționale decretează:
Art. 1. - Pe data prezentului decret-lege, Legea nr. 2/1976 pentru adoptarea „Programului național pentru conservarea și dezvoltarea fondului forestier în perioada 1976-2010”, cu modificările ulterioare, se abrogă.
Art. 2. - În termen de 6 luni de la data prezentului decret-lege, Ministerul Apelor, Pădurilor și Mediului Înconjurător împreună cu ministerele interesate vor întocmi noul program de conservare și dezvoltare a fondului forestier.
Decret-lege pentru modificarea unor prevederi din Decretul nr. 92/1984 privind îmbunătățirea organizării unităților de construcții-montaj, în vederea preluării execuției lucrărilor în antrepriză
Consiliul Frontului Salvării Naționale decretează:
Articol unic. - Articolul 11 alineatul 1 litera a) din Decretul nr. 92/1984 privind îmbunătățirea organizării unităților de construcții-montaj, în vederea preluării execuției lucrărilor în antrepriză, se modifică și va avea următorul cuprins:
„Lucrările locale de construcții-montaj din planul Ministerului Apelor, Pădurilor și Mediului Înconjurător se execută în antrepriză de către oficiile județene și al municipiului București de gospodărire a apelor”.
Decret-lege privind unele măsuri pentru anularea unor penalități, trecerea în conservare și scoaterea din funcțiune a unor fonduri fixe, casarea și declasarea mijloacelor fixe și altor bunuri materiale fără mișcare
Consiliul Frontului Salvării Naționale decretează:
Art. 1. - Se restituie de la bugetul statului penalitățile plătite de unitățile economice pentru depășirea cotelor de gaze alocate în anul 1989, în condițiile în care s-au respectat normele de consum, precum și penalitățile plătite pentru nerestituirea la termen a produselor scoase de la rezerva de stat. Penalitățile datorate și neplătite până la 31 decembrie 1989 se anulează.
Art. 2. - Se anulează obligațiile ministerelor de restituire la rezerva de stat a produselor scoase cu titlu de împrumut, precum și obligațiile de împrospătare, scadente până la 31 decembrie 1989.
Art. 3. - Litigiile între unitățile economice pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere a contractelor economice până la 31 decembrie 1989, având drept obiect plata de penalități și despăgubiri, care sunt în curs de judecată, încetează, iar taxele de timbru aferente se restituie.
Art. 4. - Nu se supun calculului și plății amortizării, prin derogare de la prevederile Legii nr. 62/1968, cu modificările ulterioare, clădirile, construcțiile speciale, mașinile, utilajele, mijloacele de transport și alte fonduri fixe din cadrul capacităților de producție trecute în conservare, cu aprobarea ministerelor și celorlalte organe centrale tutelare ale unităților, ca urmare a limitării consumurilor energetice, sistării unor producții sau obiective de investiții.
Cheltuielile necesare conservării tehnice a fondurilor fixe se vor asigura în limita costurilor alocate unităților în cauză.
Art. 5. - Fondurile fixe cu durata de serviciu normată expirată aflate în dotarea unităților, care nu mai pot fi utilizate în condiții de eficiență, vor fi casate, indiferent de valoarea lor, la propunerea unităților deținătoare, cu aprobarea organului ierarhic superior și avizul băncilor finanțatoare.
Art. 6. - Fondurile fixe aflate în dotarea unităților, a căror durată de serviciu normată nu a expirat, dar sunt uzate moral sau au o uzură fizică avansată, pot fi casate, prin derogare de la prevederile Decretului nr. 49/1982, în condițiile scutirii de recuperare a valorii neamortizate, la propunerea deținătorilor, cu avizul băncilor finanțatoare și Oficiului central pentru gospodărirea fondurilor fixe din cadrul Ministerului Economiei Naționale, cu aprobarea ministerului tutelar.
Art. 7. - Ansamblele, subansamblele, piesele componente și materialele rezultate din dezmembrarea fondurilor fixe casate care pot fi folosite ca atare în condiții de eficiență se vor reține spre valorificare. Restul materialelor uzate se vor preda unităților de recuperare și valorificare a materialelor refolosibile conform prevederilor legale.
Cheltuielile necesare dezmembrării vor fi suportate din costurile alocate unității care efectuează această operațiune.
Art. 8. - Bunurile materiale, altele decât fondurile fixe, care nu mai pot fi utilizate datorită uzurii morale, fizice sau schimbării procesului tehnologic, pot fi declasate pe răspunderea unităților deținătoare, indiferent de plafoanele valorice și competențele prevăzute de lege.
Art. 9. - Amenzile, penalitățile, despăgubirile și dobânzile care, potrivit legii, se suportă din fondul de participare la beneficii, vor fi suportate din rezultatele financiare ale unității, înainte de determinarea beneficiului repartizat.
Art. 10. - În termen de 10 zile, Ministerul Economiei Naționale și Ministerul Finanțelor vor elabora și transmite la ministere și celelalte organe centrale instrucțiuni de aplicare a prevederilor prezentului decret-lege.
Decrete
Decret privind rechemarea și acreditarea unor ambasadori
Consiliul Frontului Salvării Naționale decretează:
Art. 1. - Ion Stoichici se recheamă din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite ale Americii.
Art. 2. - Virgil Constantinescu se acreditează în calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite ale Americii.
Decret privind acordarea gradului de contraamiral unui căpitan de rangul I din Ministerul de Interne
Consiliul Frontului Salvării Naționale decretează:
Articol unic. - Se acordă gradul de contraamiral căpitanului de rangul I Dumitrescu Dumitru Emil.
Decret privind înaintarea în gradul următor a unui general-maior din Ministerul de Interne
Consiliul Frontului Salvării Naționale decretează:
Articol unic. - Se înaintează în gradul de general-locotenent generalul-maior Pop Gheorghe Octavian.
Decret privind desființarea Comisiei guvernamentale pentru raționalizarea sistemului de evidență în unitățile socialiste
Consiliul Frontului Salvării Naționale decretează:
Articol unic. - Pe data prezentului decret se desființează Comisia guvernamentală pentru raționalizarea sistemului de evidență în unitățile socialiste.
Hotărâri ale Guvernului
Hotărâre privind înființarea Centralei industriei mobilei Brașov
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Începând cu data de 1 februarie 1990 se înființează Centrala industriei mobilei Brașov, cu sediul în municipiul Brașov, județul Brașov, în subordinea directă a Ministerului Industriei Lemnului.
Art. 2. - Centrala industriei mobilei Brașov se înființează prin preluarea de la Centrala de prelucrare a lemnului București a unităților economice, cuprinse în anexa nr. 1, iar la Centrala de prelucrare a lemnului București rămân cele din anexa nr. 2.
Art. 3. - Centrala industriei mobilei Brașov se organizează pe structura Combinatului de prelucrare a lemnului Brașov, ca unitate economică cu personalitate juridică, și va avea ca obiect de activitate producția de mobilier, industrializarea și prelucrarea lemnului.
Art. 4. - Centrala industriei mobilei Brașov va avea în aparatul propriu un număr de 160 salariați și va fi încadrată în gradul special de organizare și grupa IV de ramuri, iar Centrala de prelucrare a lemnului București va avea în aparatul central un număr de 180 salariați.
Art. 5. - Personalul care trece de la Centrala de prelucrare a lemnului București la Centrala industriei mobilei Brașov se consideră transferat în interesul serviciului.
Art. 6. - Personalul transferat în interesul serviciului sau trecut în aceeași unitate în funcții cu niveluri de salarizare mai mici, precum și persoanele devenite disponibile ca urmare a aplicării prevederilor prezentei hotărâri, vor primi pe timp de 3 luni drepturile bănești avute anterior.
Art. 7. - Ministerul Industriei Lemnului va prezenta în termen de 30 de zile Ministerului Economiei Naționale și Ministerului Finanțelor, pentru aprobare, modificările ce decurg din aplicarea prezentei hotărâri în indicatorii economici și financiari ai planului de stat, în volumul și structura bugetului de stat pe anul 1990.
Art. 8. - Anexa nr. 2 la Hotărârea guvernului nr. 70/1990 privind unitățile subordonate Ministerului Industriei Lemnului se completează cu „Centrala industriei mobilei Brașov”, iar anexa nr. 4 se modifică conform anexelor nr. 1 și nr. 2 la prezenta hotărâre.
Anexa nr. 1
Unitățile din subordinea Centralei industriei mobilei Brașov
- Combinatul de prelucrare a lemnului Brașov
- Combinatul de prelucrare a lemnului Arad
- Combinatul de prelucrare a lemnului Bistrița
- Combinatul de prelucrare a lemnului Blaj
- Combinatul de prelucrare a lemnului Gherla
- Combinatul de prelucrare a lemnului Oradea
- Combinatul de prelucrare a lemnului Sebeș
- Combinatul de prelucrare a lemnului Sfântu Gheorghe
- Combinatul de prelucrare a lemnului Sighetu Marmației
- Întreprinderea de prelucrare a lemnului Beiuș
- Întreprinderea de prelucrare a lemnului Câmpeni
- Întreprinderea de prelucrare a lemnului Codlea
- Întreprinderea de prelucrare a lemnului Cluj-Napoca
- Întreprinderea de prelucrare a lemnului Dej
- Întreprinderea de prelucrare a lemnului Deva
- Întreprinderea de prelucrare a lemnului Gheorgheni
- Întreprinderea de prelucrare a lemnului Miercurea-Ciuc
- Întreprinderea de preluare a lemnului „Mureșeni” Târgu Mureș
- Întreprinderea de prelucrare a lemnului Odorheiu Secuiesc
- Întreprinderea de prelucrare a lemnului Pâncota
- Întreprinderea de prelucrare a lemnului Reghin
- Întreprinderea de prelucrare a lemnului Satu Mare
- Întreprinderea de prelucrare a lemnului Sibiu
- Întreprinderea de prelucrare a lemnului „Victoria” Tășnad
- Întreprinderea de prelucrare a lemnului Timișoara
- Întreprinderea de prelucrare a lemnului Târgu Mureș
- Întreprinderea de prelucrare a lemnului Zalău.
Anexa nr. 2
Unitățile din subordinea Centralei de prelucrare a lemnului București
- Combinatul de industrializare a lemnului Pipera
- Combinatul de prelucrare a lemnului Bacău
- Combinatul de prelucrare a lemnului Brăila
- Combinatul de prelucrare a lemnului Caransebeș
- Combinatul de prelucrare a lemnului Comănești
- Combinatul de prelucrare a lemnului Drobeta-Turnu Severin
- Combinatul de prelucrare a lemnului Fălticeni
- Combinatul de prelucrare a lemnului Focșani
- Combinatul de prelucrare a lemnului Piatra-Neamț
- Combinatul de prelucrare a lemnului Pitești
- Combinatul de prelucrare a lemnului Râmnicu-Vâlcea
- Combinatul de prelucrare a lemnului Suceava
- Combinatul de prelucrare a lemnului Târgu Jiu
- Întreprinderea de prelucrare a lemnului Alexandria
- Întreprinderea de prelucrare a lemnului Botoșani
- Întreprinderea de prelucrare a lemnului Constanța
- Întreprinderea metal-lemn Craiova
- Întreprinderea de prelucrare a lemnului Galați
- Întreprinderea de prelucrare a lemnului Iași
- Întreprinderea de prelucrare a lemnului „Militari” București
- Întreprinderea de mobilă tapițată și produse de tapițerie „Relaxa” Mizil
- Întreprinderea de prelucrare a lemnului Ploiești
- Întreprinderea de prelucrare a lemnului Pucioasa
- Întreprinderea de prelucrare a lemnului Rădăuți
- Întreprinderea de prelucrare a lemnului Vaslui
- Întreprinderea de casete radio și televizoare București
- Întreprinderea „Arta mobilei” București
- Întreprinderea de produse lemn-mobilă București
- Centrul de calcul Pipera
Hotărâre privind înființarea unor combinate și întreprinderi în subordinea Centralei de prelucrare a lemnului București și Centralei de exploatare a lemnului București
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Începând cu data de 1 februarie 1990 se înființează în subordinea Centralei de prelucrare a lemnului București și Centralei de exploatare a lemnului București, ambele de sub îndrumarea și controlul Ministerului Industriei Lemnului, combinatele și întreprinderile prevăzute în anexele nr. 1 și nr. 2, ale căror denumire, sediu și obiect de activitate sunt cuprinse în aceleași anexe, împreună cu gradul de organizare și grupa de ramuri.
Art. 2. - Combinatele și întreprinderile ce se înființează au personalitate juridică și gestiune economică proprie.
Art. 3. - Combinatele și întreprinderile cuprinse în anexele nr. 1 și nr. 2 se înființează în cadrul indicatorilor de plan aprobați pentru Centrala de prelucrare a lemnului București și Centrala de exploatare a lemnului București.
Art. 4. - Personalul care trece de la unitățile Centralei de prelucrare a lemnului București și Centralei de exploatare a lemnului București la combinatele și întreprinderile ce se înființează se consideră transferat în interesul serviciului.
Art. 5. - Persoanele transferate în interesul serviciului sau trecute în aceeași unitate în funcții cu niveluri de salarizare mai mici, precum și persoanele devenite disponibile ca urmare a aplicării prevederilor prezentei hotărâri, vor primi timp de 3 luni drepturile bănești avute anterior.
Art. 6. - Ministerul Industriei Lemnului va prezenta în termen de 30 de zile Ministerului Economiei Naționale și Ministerului Finanțelor modificările ce decurg din aplicarea prezentei hotărâri în indicatorii economici și financiari ai planului de stat, în volumul și structura bugetului de stat pe anul 1990 la Centrala de prelucrare a lemnului București și Centrala de exploatare a lemnului București.
Anexa nr. 1
Unitățile ce se înființează în subordinea Centralei de prelucrare a lemnului București
Nr. crt. | Denumirea unității ce se înființează | Orașul | Județul | Gradul de organizare | Obiectul de activitate | Denumirea unității din care se organizează |
---|---|---|---|---|---|---|
1. | Combinatul de prelucrare a lemnului Fălticeni | Fălticeni | Suceava | II | Mobilă corp, bucătării, produse stratificate, înnobilate | Secțiile de industrializare a lemnului din U.F.E.T.-Fălticeni, din cadrul I.F.E.T.-Suceava subordonat C.E.L. |
2. | Întreprinderea de prelucrare a lemnului Odorheiu Secuiesc | Odorheiu Secuiesc | Harghita | II | Mobilă modernă, stil, mic mobilier | Fabrica de mobilă Odorheiu Secuiesc și secția de mobilă Cristuru Secuiesc din cadrul I.P.L.-Miercurea-Ciuc |
3. | Întreprinderea de prelucrare a lemnului Beiuș | Beiuș | Bihor | II | Mobilă stil, modernă, mic mobilier | Fabrica de mobilă Beiuș din cadrul C.P.L.-Oradea |
4. | Întreprinderea de prelucrare a lemnului „Mureșeni” | municipiul Târgu Mureș | Mureș | II | Mobilă artă, stil și mic mobilier | Fabrica „ILEFOR” din cadrul I.P.L.-Târgu Mureș |
5. | Întreprinderea de prelucrare a lemnului „Militari” | municipiul București | - | III | Mobilă modernă, rustică și instrumente muzicale | Fabrica de mobilă „Militari” București din cadrul I.P.L.M.-București |
6. | Întreprinderea de prelucrare a lemnului „Codlea” | Codlea | Brașov | III | Mobilă | Fabrica de mobilă Codlea din cadrul C.P.L.-Brașov |
7. | Întreprinderea de prelucrare a lemnului „Victoria” Tășnad | Tășnad | Satu Mare | II | Mobilă | Fabricile de mobilă „Victoria” Tășnad și „Crișana” Carei din cadrul I.P.L.-Satu Mare |
8. | Întreprinderea de prelucrare a lemnului Pâncota | Pâncota | Arad | II | Mobilier curbat și corp, mic mobilier | Fabrica de mobilă Pâncota din cadrul C.P.L.-Arad |
Notă: Unitățile menționate mai sus se încadrează în grupa IV de ramuri.
Anexa nr. 2
Unitățile ce se înființează în subordinea Centralei de exploatare a lemnului București
Nr. crt. | Denumirea unității ce se înființează | Orașul | Județul | Gradul de organizare | Obiectul de activitate | Denumirea unității din care se organizează |
---|---|---|---|---|---|---|
1. | Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Craiova | municipiul Craiova | Dolj | II | Exploatarea lemnului, transport și fabricarea cherestelei | U.F.E.T.-Craiova din cadrul Centralei de exploatare a lemnului |
2. | Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Târgoviște | municipiul Târgoviște | Dâmbovița | III | Exploatarea lemnului, transport și fabricarea cherestelei | U.F.E.T. și Autobaza Târgoviște din cadrul I.F.E.T.-Pitești |
3. | Întreprinderea de industrializare a lemnului Gugești | comuna Gugești | Vrancea | III | Industrializarea lemnului, produse stratificate, scaune | Fabrica de prelucrare a lemnului Gugești din cadrul I.F.E.T.-Focșani |
4. | Întreprinderea de prelucrare a lemnului Codlea | Codlea | Brașov | III | Mobilă | Fabrica de mobilă Codlea din cadrul C.P.L.-Brașov |
5. | Întreprinderea de prelucrare a lemnului „Victoria” Tășnad | Tășnad | Satu Mare | II | Mobilă | Fabricile de mobilă „Victoria” Tășnad și „Crișana” Carei din cadrul I.P.L.-Satu Mare |
6. | Întreprinderea de prelucrare a lemnului Pâncota | Pâncota | Arad | II | Mobilier curbat și corp, mic mobilier | Fabrica de mobilă Pâncota din cadrul C.P.L.-Arad |
Notă: Unitățile menționate la pct. 1 și 2 se încadrează în grupa V de ramuri, iar cele de la pct. 3-6, în grupa IV de ramuri.