Monitorul Oficial 132/1992: Diferență între versiuni
Lgall (discuție | contribuții) |
Lgall (discuție | contribuții) |
||
Linia 1.209: | Linia 1.209: | ||
:::Articolul 6 | :::Articolul 6 | ||
Obiectul | Obiectul de activitate al societății este .............................. | ||
..................................................... | ..................................................... | ||
Linia 1.261: | Linia 1.261: | ||
Fiecare acțiune subscrisă și vărsată de acționari conferă acestora dreptul la un vot în adunarea generală | Fiecare acțiune subscrisă și vărsată de acționari conferă acestora dreptul la un vot în adunarea generală | ||
a | a acționarilor, dreptul de a alege și de a fi ales în organele de conducere, dreptul de a participa la distribuirea beneficiilor, conform prevederilor prezentului statut | ||
și dispozițiilor legale, respectiv la alte drepturi prevăzute în statut. | și dispozițiilor legale, respectiv la alte drepturi prevăzute în statut. | ||
Linia 1.336: | Linia 1.336: | ||
Adunarea generală a acționarilor se convoacă de | Adunarea generală a acționarilor se convoacă de | ||
președintele consiliului de administrație sau de | președintele consiliului de administrație sau de unul | ||
dintre vicepreședinți, pe baza împuternicirii date de | dintre vicepreședinți, pe baza împuternicirii date de | ||
președinte. | președinte. | ||
Linia 1.778: | Linia 1.778: | ||
Prevederile prezentului statut se completează cu | Prevederile prezentului statut se completează cu | ||
dispozițiile legale referitoare la societățile comerciale. | dispozițiile legale referitoare la societățile comerciale. | ||
=== Hotărâre privind funcționarea Muzeului „Cotroceni” === | |||
'''Guvernul României''' hotărăște: | |||
Art. 1. - Începând cu data de 1 iulie 1991, Muzeul | |||
„Cotroceni” funcționează ca instituție de importanță | |||
națională, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii, având sediul în municipiul București, în latura veche a Palatului "Cotroceni”. Muzeul | |||
va prezenta istoricul Ansamblului medieval „Cotroceni”, evoluția și transformările survenite de-a lungul | |||
timpului, precum și valori din patrimoniul artei decorative universale și românești. | |||
Art. 2. - Patrimoniul Muzeului „Cotroceni”, alcătuit din bunuri mobile și imobile, va trece pe bază | |||
de protocol de predare-primire, de la Regia Autonomă | |||
pentru Administrarea Protocolului de Stat, în administrarea Ministerului Culturii. | |||
Art. 3. - Muzeul va funcționa în regim de autofinanțare, cu subvenție de la bugetul administrației centrale de stat, în completarea veniturilor proprii. | |||
Art. 4. - Pentru organizarea și funcționarea muzeului, se alocă din rezerva bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 1991 Ministerului Culturii suma de | |||
7 milioane lei pentru subvenționarea Muzeului „Cotroceni”. | |||
Art. 5. - Paza muzeului, în interior și exterior, se | |||
asigură în condițiile prevăzute la art. 11 din Legea | |||
nr, 1/1990 privind organizarea și funcționarea serviciilor Președinției României. | |||
Art. 6. - Ministerul Economiei și Finanțelor va introduce în bugetul Ministerului Culturii pe anul 1991 | |||
modificările care decurg din prezenta hotărâre. | |||
{{SemnPm|Petre Roman|București|10 iulie 1991|478}} | |||
=== Hotărâre privind aprobarea, în vederea semnării, a textului Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Indonezia pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit === | |||
'''Guvernul României''' hotărăște: | |||
Articol unic. - Se aprobă, în vederea semnării, textul Acordului | |||
dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Indonezia pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit. | |||
{{SemnPm|Petre Roman|București|12 iulie 1991|482}} | |||
=== Hotărâre cu privire la aplicarea legilor și a hotărârilor de guvern === | |||
'''Guvernul României''' hotărăște: | |||
Art. 1. - Ordinele cu caracter normativ și instrucțiunile se pot emite numai pe baza și în executarea | |||
legilor și a hotărârilor de guvern. | |||
De regulă, ordinele și instrucțiunile se emit atunci | |||
când printre-o dispoziție legală se prevede aceasta, cu | |||
respectarea termenului stabilit în acest scop. | |||
Art. 2. - În termen de 30 de zile de la data prezentei hotărâri, ministerele și celelalte organe centrale ale | |||
administrației publice vor reanaliza toate ordinele cu | |||
caracter normativ și instrucțiunile emise, urmând să | |||
abroge pe cele care nu sunt conforme dispozițiilor legale sau a căror aplicare nu mai este necesară. | |||
Ca urmare a acestei analize, în termen de 10 zile | |||
de la terminarea acțiunii, un tabel cu ordinele cu caracter normativ și instrucțiunile rămase în vigoare se | |||
va comunica Ministerului Justiției și Secretariatului | |||
General al Guvernului. | |||
Art. 3. - Ordinele cu caracter normativ și instrucțiunile se pot emite numai cu avizul Ministerului Justiției. | |||
După emitere, acestea se vor comunica Ministerului | |||
Justiției și Secretariatului General al Guvernului. | |||
Art. 4. - Ministerul Justiției va sesiza Secretariatul | |||
General al Guvernului și ministerial emitent, în cazul | |||
în care ordinele cu caracter normativ sau instrucțiunile sunt ilegale. | |||
{{SemnPm|Petre Roman|București|23 iulie 1991|496}} | |||
== Referinţe == | |||
<references/> |
Versiunea de la data 15 iulie 2011 15:05
Monitorul Oficial al României
Anul IV, Nr. issue::132 - Partea I - Marţi, 16 iunie year::1992
Hotărâri ale Guvernului României
Hotărâri cuprinse în anexa la Hotărârea Guvernului României nr. 102/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 16 aprilie 1992
Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvemului nr. 884/1990 privind organizarea și atribuțiile Ministerului Agriculturii și Alimentației
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Structura organizatorică a Ministerului Agriculturii și Alimentației este cea prevăzută în anexa la prezenta hotărâre, care înlocuiește anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 884/1990.
Art. 2. - Numărul maxim de posturi aprobat pentru Ministerul Agriculturii și Alimentației este de 950, din care 480 posturi în aparatul funcțional; prevederile art. 4 alin. 1 și 2 din Hotărârea Guvernului nr. 884/1990 se modifică în mod corespunzător.
Art. 3. - Personalul transferat în interesul serviciului sau trecut în funcții cu niveluri de salarizare mai mici are dreptul la salariul tarifar avut, sporuri și indemnizații de conducere, după caz, timp de 3 luni de la data transferării sau trecerii în asemenea funcții.
Anexă
Hotărâre pentru aprobarea Protocolului celei de-a XV-a sesiuni a Comisiei mixte interguvernamentale româno-norvegiene de cooperare economică, industrială, tehnologică și științifică
Guvernul României hotărăște:
Articol unic. - Se aprobă Protocolul celei de-a XV-a sesiuni a Comisiei mixte interguvernamentale romano-norvegiene de cooperare economică, industrială, tehnologică și științifică, semnat la București la 22 martie 1991.
Hotărâre privind garantarea rambursării unor credite
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Se autorizează Ministerul Economiei și Finanțelor să garanteze rambursarea creditului și a dobânzilor aferente, ce se va contracta în anul 1991 de către Administrația Portului Constanța cu Banca Română pentru Dezvoltare și Banca Comercială Română, în valoare totală de 2.000 milioane lei, cu rambursare începând cu anul 1993, din fondurile bugetare ce se vor pune la dispoziția acestei regii în condițiile legii.
Valoarea creditului va fi actualizată în funcție de influențele din liberalizarea prețurilor.
Art. 2. - Creditul va fi utilizat în completarea resurselor bugetare alocate în anul 1991 pentru executarea zonei libere a portului Constanța Sud.
Hotărâre privind continuarea acțiunii de cooperare din Libia „Punerea în producție a zăcămintelor de petrol descoperite în perimetrul NC-115"
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Se aprobă continuarea acțiunii de cooperare din Libia prin Regia Autonomă a Petrolului „Petrom” București, în vederea punerii în exploatare a zăcămintelor de petrol descoperite pe perimetrul NC-115, precum și participarea la exploatarea acestor zăcăminte, în condițiile prevăzute în acordul semnat în anul 1980 de „Rompetrol” cu „Național Oil Corporation”, (N.O.C.), aprobat prin Decretul nr. 356/1980.
Art. 2. - Finanțarea lucrărilor necesare care revin părții române în vederea punerii în exploatare a zăcămintelor, conform acordului menționat pentru perioada 1991-1994, va fi asigurată cu prioritate prin credit din fondul valutar al statului.
Sumele solicitate de „Petrom” - R.A.-în conformitate cu bugetele anuale aprobate de cele două părți vor fi asigurate în perioadele când nu sunt disponibilități în fondul valutar al statului din:
- creanțele României față de Libia, pentru a căror valorificare Ministerul Economiei și Finanțelor împreună cu Ministerul Comerțului și Turismului vor stabili cu autoritățile libiene modalitatea și ritmul de transfer al acestor creanțe în contul „Rompetrol” din Libia;
- credite bancare externe garantate de Banca Națională a României;
- disponibilizarea la export de către Ministerul Industriei a unor cantități de produse petroliere și petrochimice, cu avizul Ministerului Economiei și Finanțelor și al Ministerului Comerțului și Turismului, cu folosirea integrală a fondurilor rezultate pentru acțiunea Libia cu decontarea în lei la cursul oficial.
Art. 3. - Pentru evitarea întreruperii programului de lucrări pentru anul 1991 se va asigura suma de 15 milioane dolari din fondul valutar al statului, din care se vor transfera imediat 3,5 milioane dolari.
Art. 4. - Sumele în valută rezultate ca aport valutar din activități desfășurate de agenții economici români pe perimetrul din Libia vor fi folosite de „Petrom” - R.A. exclusiv pentru finanțarea lucrărilor din Libia, cu decontarea în lei la cursul oficial.
Art. 5. - Finanțarea în lei pentru acoperirea sumelor necesare în devize convertibile, la cursul de schimb oficial al zilei, precum și pentru plata instalațiilor, utilajelor, materialelor, salariilor personalului român și altor cheltuieli necesitate de executarea lucrărilor din Libia, va fi garantată de Banca Națională a României la banca finanțatoare, care va asigura creditele bancare pe termen mijlociu și lung pentru „Petrom” - R.A.; dobânda legală urmează a fi plătită o dată cu rambursarea creditelor.
Art. 6. - Plățile și transferurile efective, în valută și în lei, se vor efectua lunar la cererea Regiei Autonome a Petrolului „Petrom” în limita fondurilor stabilite în bugetele anuale ale acțiunii convenite cu „Național Oil Corporation” și pe măsura necesităților.
Art. 7. - Rambursarea creditelor acordate de statul român pentru executarea lucrărilor din etapele de explorare și punerea în exploatare a zăcămintelor de țiței descoperite în Libia și a dobânzilor aferente se va face eșalonat din contravaloarea cotei de țiței, calculată la nivelul prețului pieței internaționale, care va reveni părții române din această acțiune începând cu anul 1994.
Art. 8. - Ministerul Industriei și Regia Autonomă a Petrolului „Petrom” vor prezenta Guvernului în luna decembrie 1991 un raport cu ultimele rezultate obținute în urma săpării sondelor de cercetare-dezvoltare, în funcție de care se va putea aprecia mai bine eficiența acțiunii. Pe baza acestor rezultate se pot revizui și soluțiile de finanțare menționate mai sus sau se va lua în considerare vinderea parțială sau totală a investițiilor efectuate de partea română.
Art. 9. - Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Comerțului și Turismului vor relua negocierile cu autoritățile libiene pentru garantarea reciprocă a investițiilor și evitarea dublei impuneri.
Hotărâre pentru aprobarea Protocolului celei de-a III-a sesiuni a Comisiei mixte româna-ecuadoriene, semnat la Quito la 8 martie 1991
Guvernul României hotărăște:
Articol unic. - Se aprobă Protocolul celei de-a III-a sesiuni a Comisiei mixte româno-ecuadoriene, semnat la Quito la 8 martie 1991.
Hotărâre pentru modificarea unor reglementări stabilite prin anexa la Hotărârea Guvernului nr. 547 din 16 mai 1990 privind drepturile cetățenilor români care realizează venituri în valută de la societățile cu participare românească în străinătate
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Prevederile lit. A) alin. 2 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 547/1990, referitoare la venitul net lunar în valută, se modifică și completează, având următorul cuprins:
„Venitul net lunar asupra căruia se calculează sumele reprezentând obligația de transfer se determină prin scăderea din venitul brut realizat în valută pentru munca prestată a impozitelor, taxelor, reținerilor, pentru fondul de pensii, asigurări sociale și medicale, cheltuielile pentru chiria locuinței din străinătate și a indemnizației de instalare.
Venitul brut include, pe lângă salariul în valută și gratificațiile, premiile, al 13-lea și al 14-lea salariu pe an, tantiemele și alte asemenea sporuri și indemnizații, precum și orice alte venituri în valută, cu cota ce rezultă din raportarea acestora la numărul de luni din perioada pentru care au fost acordate (trimestru, semestru sau an).”
Art. 2. - Prevederile prezentei hotărâri se aplică începând cu data de 1 mai 1991.
Hotărâre privind locurile de muncă, activitățile și categoriile de personal din Combinatul de Metalurgie Neferoasă Copșa Mică, Întreprinderea de Metalurgie Neferoasă Firiza și Întreprinderea Metalurgică „Neferal” București ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionarii, precum și condițiile de pensionare
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 478 din 5 mai 1990 privind locurile de muncă, activitățile și categoriile de personal din Întreprinderea „Acumulatorul” București și Întreprinderea de Produse Electrotehnice (Fabrica de Acumulatoare) Bistrița ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionarii, precum și condițiile de pensionare, se extinde și la Combinatul de Metalurgie Neferoasă Copșa Mică, Întreprinderea de Metalurgie Neferoasă Firiza și Întreprinderea Metalurgică „Neferal" București.
Art. 2. - Lista locurilor de muncă, activitățile și categoriile de personal din Combinatul de Metalurgie Neferoasă Copșa Mică, Întreprinderea Metalurgică „Neferal” București și Întreprinderea de Metalurgie Neferoasă Firiza, ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionarii, sunt prevăzute în anexele nr. 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Anexa nr. 1
Locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale din Combinatul de Metalurgie Neferoasă Copșa Mică, Întreprinderea Metalurgică „Neferal" București și Întreprinderea de Metalurgie Neferoasă Firiza, ce se încadrează în grupa I de muncă în vederea pensionării
- Personalul din secțiile productive, de deservire a acestora de la Combinatul de Metalurgie Neferoasă Copșa Mică
- Măcinarea, prăjirea, aglomerarea, șarjarea, precum și topirea minereurilor sau a concentratelor de plumb
- Rafinarea termică a plumbului, inclusiv cuplarea. Obținerea pe cale industrială a miniului de plumb, a cenușii și a litargei, toate operațiunile din cadrul procesului tehnologic, precum și ambalarea acestora
- Prăjirea, măcinarea, aglomerarea, topirea minereurilor, a zgurilor și materialelor refolosibile neferoase, prerafinarea, rafinarea, convertizarea și turnarea metalelor neferoase
- Fabricarea bioxidului de mangan electrolitic
- Topirea și turnarea materialelor refolosibile la I. M. „Neferal" București.
Anexa nr. 2
Locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale din Combinatul de Metalurgie Neferoasă Copșa Mică, Întreprinderea Metalurgică „Neferal" București și Întreprinderea de Metalurgie Neferoasă Firiza, ce se încadrează în grupa II-a de muncă în vederea pensionării
- Uzinele de producere a plumbului - atelierele de întreținere și reparații, laboratoarele, spălătoriile de echipament de protecție și activitatea de manipulare
- Combinatul Metalurgic de Metale Neferoase Copșa Mică: restul personalului care nu este cuprins în grupa I de muncă. În cazul în care acest personal lucrează cel puțin 50% din timp în locurile de muncă prevăzute în grupa I de muncă va beneficia de această grupă proporțional cu timpul efectiv lucrat
- Vidanjarea manuală. Curățirea canalelor subterane (personalul care lucrează în interior)
- Restul personalului necuprins în grupa I de muncă de la I.M. „Neferal" și I.M. Firiza.
Hotărâre privind impozitul pe circulația mărfurilor la Radioteleviziunea Română
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Se aprobă scutirea Radioteleviziunii Române de plata impozitului pe circulația mărfurilor cuprins în tarifele de abonament radio și televiziune aferente semestrului 1/1991.
Art. 2. - Ministerul Economiei și Finanțelor va lua măsuri pentru introducerea modificărilor corespunzătoare în indicatorii financiari și în bugetul administrației centrale de stat pe anul 1991, care decurg din aplicarea prezentei hotărâri.
Hotărâre privind finanțarea acțiunilor prilejuite de reuniunea țărilor dunărene din 25-26 iunie 1991, ce va avea loc la București
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Pentru finanțarea acțiunilor privind reuniunea adjuncților miniștrilor de externe din țările dunărene (București, 25-26 iunie 1991) se alocă suma de 1.200.000 iei din rezerva bugetară la dispoziția Guvernului.
Art. 2. - Ministerul Finanțelor va suplimente cu suma de 1.200.000 lei bugetul de cheltuieli al Ministerului Afacerilor Externe pe anul 1991.
Hotărâre privind acoperirea unor cheltuieli determinate de funcționarea Consiliului de experți din cadrul Agenției Naționale pentru Privatizare și Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii
În aplicarea Legii nr. 15/1990 privind reorgani zarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, cap. IV privind concesionarea și Hotărârii Guvernului nr. 1228/1990 privind aprobarea metodologiei concesionării, închirierii și locației gestiunii, cap. II din metodologia privind concesionarea,
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Membrii Consiliului de experți al Agenției Naționale pentru Privatizare și Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii, constituit în vederea examinării documentației privind concesiunile, și care nu sunt salariați ai agenției au dreptul la o indemnizație, calculată pe baza tarifului brut între 90 și 110 lei/oră, stabilită în mod diferențiat în raport cu gradul de complexitate al obiectului concesiunii.
Modificările ulterioare ale tarifului brut stabilit la alineatul precedent vor fi aprobate de Ministerul Economiei și Finanțelor la propunerea Agenției Naționale pentru Privatizare și Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii.
Art. 2. - Persoanele prevăzute în art. 1 au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport, cazare și masă, determinate de deplasarea în alte localități decât cea de domiciliu, în vederea documentării și verificării existenței faptice a datelor cuprinse în documentațiile de concesiune, în limitele prevăzute de actele normative în vigoare.
Art. 3. - Acoperirea indemnizațiilor prevăzute în art. 1, precum și a cheltuielilor prevăzute în art. 2 se va realiza din fondul constituit la Agenția Națională pentru Privatizare și Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii, din sumele plătite anticipat pentru fiecare propunere de concesionare de către inițiatorii concesiunilor. Sumele plătite anticipat de inițiatorii concesiunii vor fi stabilite de către Agenția Națională pentru Privatizare și Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii, în mod diferențiat, în raport cu gradul de complexitate al obiectului concesiunii și se vor recupera de la concesionar.
Cuantumul total al indemnizațiilor, prevăzute în art. 1, acordate membrilor Consiliului de experți nesalariați ai agenției nu poate depăși 50% din suma plătită anticipat de inițiatorul concesiunii, pentru fiecare propunere de concesionare.
Art. 4. - Gradul de complexitate, volumul de muncă necesar pentru fiecare dosar, numărul de specialiști care urmează să realizeze lucrările prevăzute de reglementările în vigoare privind concesionarea, precum și cheltuielile totale pentru fiecare dosar în parte se stabilesc cu anticipație, pe bază de normative, și se definitivează după încheierea lucrării, la propunerea secretariatului Consiliului de experți și se aprobă de secretarul de stat al Agenției Naționale pentru Privatizare și Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii.
Art. 5. - Plata drepturilor bănești cuvenite persoanelor prevăzute în art. 1 și sarcinile ce revin acestora vor fi stabilite pe bază de convenții civile încheiate între Agenția Națională pentru Privatizare și Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii și fiecare specialist.
Hotărâre privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Ministerul Transporturilor este organul central de specialitate al administrației de stat care îndeplinește funcția de autoritate unică în transporturile pe căile ferate, auto, navale și aeriene, aplicând strategia dezvoltării și politica economică a Guvernului României în aceste domenii, precum și în transportul cu metroul, la construcțiile specifice și întreținerea drumurilor.
Art. 2. - Ministerul Transporturilor, prin aparatul propriu, departamentele de resort, Societatea Națională a Căilor Ferate Române și Administrația Națională a Drumurilor, îndeplinește funcția de organ de directivare pentru domeniile sale de activitate.
Art. 3. - Ministerul Transporturilor coordonează activitățile industriale, de construcții, cercetare și proiectare, de învățământ, social-culturale și alte activități specifice domeniului său de activitate.
Art. 4. - Ministerul Transporturilor are următoarele atribuții specifice principale:
- elaborează și aplică, pe baza strategiei macroeconomice a Guvernului, programe de dezvoltare și îmbunătățire a transporturilor pentru satisfacerea interesului economic, public, social și de apărare, proiectând în acest sens instrumentele financiare necesare;
- elaborează și supune spre aprobare cadrul legislativ în domeniul transporturilor, precum și reglementările și prescripțiile tehnice care asigură funcționarea corespunzătoare a acestuia;
- stabilește măsuri obligatorii de siguranță a circulației și de navigație în transporturi, urmărește, asigură și controlează, după caz, respectarea normelor privind siguranța circulației și navigației în spațiu terestru, maritim, fluvial și aerian al României;
- asigură prin autoritățile de cale ferată, auto, navale și aeronautice civile coordonarea, desfășurarea și dezvoltarea activităților și sectoarelor respective, în conformitate cu nevoile economiei, precum și cu obligațiile asumate pe plan internațional;
- elaborează studii și efectuează analize în vederea îmbunătățirii calității și securității serviciilor de transport;
- exercită controlul de stat pentru activitățile specifice transporturilor cu respectarea reglementărilor interne, a convențiilor și acordurilor internaționale;
- realizează cooperarea în domeniul transporturilor cu organizațiile internaționale și autoritățile de transport ale altor state;
- negociază și încheie acorduri internaționale, pe baza împuternicirilor primite, conform legii, în domeniul transporturilor și reprezintă România în organismele internaționale ca autoritate de stat pentru fiecare mod de transport;
- asigură, prin elaborarea de standarde, prescripții și normative specifice, complementaritatea modurilor și sistemelor de transport similare pe plan național și internațional;
- reprezintă autoritatea de registru pentru toate sistemele și mijloacele de transport din economia națională;
- acordă navelor comerciale dreptul de arborare a pavilionului român, precum și dreptul de a arbora alt pavilion;
- autorizează și acordă licențe agenților economici și mijloacelor de transport pentru efectuarea transporturilor de mărfuri și călători pe căile de transport terestre, maritime, fluviale și aeriene românești, precum și la lucrările care se execută pe aceste căi;
- autorizează acostarea și plecarea navelor maritime și fluviale, survolurile pentru aeronave și programele de zbor pentru companii aeriene;
- autorizează deplasarea pe teritoriul țării a mijloacelor de transport străine și execută controlul acestei activități;
- stabilește norme și normative tehnice de proiectare, construcție, reparare și exploatare a mijloacelor de transport; asigură supravegherea aplicării lor și autorizează agenții economici care efectuează astfel de activități;
- asigură atestarea, brevetarea și autorizarea personalului, precum și certificarea și înmatricularea navelor și aeronavelor, după caz, pentru activitățile specifice;
- autorizează activitatea porturilor, aeroporturilor, terenurilor de zbor și a altor unități cu activități specifice; avizează lucrările de investiții pe terenurile cu restricții aeronautice;
- supraveghează și controlează aplicarea prevederilor legale privind protecția mediului și stabilește norme tehnice de prevenire și combatere a poluării mediului de către mijloacele de transport, în conformitate cu reglementările interne și internaționale;
- stabilește, în conformitate cu prevederile legale și ale convențiilor internaționale, norme unitare ale activității de intervenție, căutare și salvare a navelor, aeronavelor și a vieților omenești;
- elaborează norme specifice de protecția muncii în transporturi, corelate cu reglementările internaționale;
- organizează și supraveghează traficul feroviar, auto, naval și aerian, cercetează evenimentele și situațiile de pericol și dispune măsurile necesare pentru înlăturarea sau limitarea acestora;
- stabilește norme tehnice privind exploatarea, întreținerea și repararea căilor ferate care sunt obligatorii, și pentru agenții economici din afară Cailor Ferate Române, deținători de linii ferate industriale;
- elaborează și aprobă norme, instrucțiuni și regulamente privind activitățile specifice feroviare pe care le desfășoară, obligatorii după caz și pentru beneficiarii de transport și deținătorii de linii industriale și mijloace de transport pe calea ferată cu acces pe rețeaua C.F.R.;
- emite norme care reglementează desfășurarea transporturilor auto pe drumurile publice și în colaborare cu alte organe specializate; exercită controlul aplicării acestora;
- stabilește norme de efectuare a transporturilor speciale și norme tehnice de atestare a vehiculelor rutiere;
- emite norme tehnice obligatorii pentru toate organele și agenții economici ce au în administrare sau în folosință drumuri publice sau de exploatare;
- stabilește zonele din marea teritorială, căile navigabile interioare și porturile în care pilotajul navelor este obligatoriu;
- supraveghează și controlează navigația în apele naționale, precum și navigația navelor sub pavilion român în marea liberă;
- reglementează și controlează circulația aeronavelor civile în spațiul aerian al țării și colaborează cu celelalte organe de specialitate civile sau militare, din țară și din străinătate, în scopul asigurării siguranței zborurilor;
- stabilește norme și normative tehnice de construcții, întreținere și reparație pentru infrastructura aeroportuară și mijloacele de protecție a navigației aeriene;
- reglementează, controlează și asigură asistența medicală și psihologică a zborurilor, precum și asistența medicală de urgență la bordul aeronavelor, în aerogări și pe aeroporturi.
Art. 5. - (1) Conducerea Ministerului Transporturilor este asigurată de ministru.
(2) Ministrul conduce întreaga activitate a ministerului și îl reprezintă în raporturile cu Guvernul, cu celelalte ministere, alte organe ale administrației de stat și organizații din țară, precum și cu organismele similare din alte țări.
(3) Structura organizatorică a Ministerului Transporturilor este prevăzută în anexa la prezenta hotărâre.
(4) În structura organizatorică a Ministerului Transporturilor pot funcționa departamente, direcții generale, direcții, servicii, oficii și birouri.
(5) Structura organizatorică a compartimentelor, statul de funcții, atribuțiile și sarcinile aparatului propriu al ministerului, precum și al departamentelor se aprobă prin ordin al ministrului. Statul de funcții pentru aparatul propriu al ministerului se avizează de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Economiei și Finanțelor.
(6) Numărul maxim al posturilor de conducere este de 20% din numărul total al personalului.
(7) Numărul maxim de posturi în aparatul propriu al ministerului este de 190, exclusiv demnitarii.
Art. 6. - (1) Aparatul propriu al departamentelor ministerului se organizează în limita următorului număr maxim de posturi:
- Departamentul Transporturilor Rutiere 164
- Departamentul Aviației Civile 154
- Departamentul Transporturilor Navala 169
- Agenția porturilor și zonelor libere 25
(2) Majorarea numărului de posturi pentru departamente se va face în limita a 5% de către ministrul transporturilor, în cadrul numărului maxim de 702 posturi.
Art. 7. - Aparatul propriu al ministerului și departamentele acestuia sunt conduse de secretari de stat sau subsecretari de stat.
Art. 8. - În cadrul Ministerului Transporturilor, la departamente funcționează ca organisme de inspecție, control și supraveghere: Inspectoratul de stat al navigației civile, Inspectoratul de stat al aviației civile și Inspectoratul de stat auto, subordonate direct secretarului de stat, respectiv subsecretarilor de stat ce coordonează aceste activități.
În cadrul Societății Naționale a Căilor Ferate Române, în subordinea președintelui funcționează Revizoratul general al siguranței circulației.
Art. 9. - Structurile organizatorice, normativele de personal, criteriile de constituire ale compartimentelor și modul de organizare a unităților publice finanțate de la bugetul de stat, subordonate Ministerului Transporturilor, se aprobă de ministrul transporturilor cu acordul Ministerului Economiei și Finanțelor.
Art. 10. - Ministerul Transporturilor, potrivit sarcinilor ce-i revin prin lege, reprezintă interesele statului în consiliile de administrație ale Societății Naționale a Căilor Ferate Române și celorlalte unități organizate ca regii autonome, precum și ale societăților comerciale cu capital de stat aflate în coordonarea sa, prin reprezentanți, respectiv împuterniciții statului, numiți prin ordinul ministrului transporturilor.
Art. 11. - Rețeaua medicală proprie a Societății Naționale a Căilor Ferate Române va asigura asistența medicală și pentru personalul de la celelalte sectoare de activitate din cadrul Ministerului Transporturilor, pe bază de convenție.
Art. 12. - Ministerul Transporturilor participă la organismele internaționale de profil, în calitate de coordonator pentru mai multe moduri de transport.
Art. 13. - Ministerul Transporturilor va utiliza un parc auto de transport pentru aparatul propriu al ministerului și departamentelor, care se stabilește conform prevederilor legale.
Art. 14 - (1) Personalul care trece la Ministerul Transporturilor, ca urmare a aplicării prezentei hotărâri, se consideră transferat în interesul serviciului.
(2) Personalul transferat în interesul serviciului, trecut în funcții cu niveluri de salarizare mai mici, sau rămas disponibil ca urmare a aplicării prezentei hotărâri beneficiază de salariul de bază avut, sporul de vechime și indemnizația de conducere, după caz, timp de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 15. - Prezenta hotărâre abrogă prevederile Hotărârii Guvernului nr. 963/1990 în ce privește atribuțiile specifice domeniilor de activitate în transporturi, Hotărârea Guvernului nr. 43/1991 privind organizarea și funcționarea Subsecretariatului de stat al aviației civile, precum și orice alte dispoziții contrare.
Hotărâre privind reglementarea unor probleme de comerț exterior la Ministerul de Interne
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Valuta convertibilă necesară importurilor Ministerului de Interne se asigură, în limita prevederilor programelor aprobate, astfel:
- prin punerea la dispoziția Companiei de Export-Import „Comicex” a cotei din încasările valutare provenite din exporturile de produse și de materiale militare aparținând Ministerului de Interne, cuvenite fondului valutar al statului;
- prin punerea la dispoziția Companiei de Export-Import „Comicex” a încasărilor realizate din prestările de servicii cu plata în valută efectuate de personalul Ministerului de Interne;
- din disponibilitățile valutare pe economie, pentru diferența rămasă neacoperită.
Art. 2. - Toate cheltuielile în valută ale Companiei de Export-Import „Comicex", privind activitățile de export și de import, se vor suporta din fondurile valutare aflate la dispoziția acesteia.
Art. 3. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la data semnării ei. Începând cu aceeași dată, orice alte prevederi contrare prezentei hotărâri nu se aplică.
Hotărâre pentru aprobarea Protocolului celei de-a III-a sesiuni a Comisiei mixte de cooperare economică și tehnică dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Indonezia
Guvernul României hotărăște:
Articol unic. - Se aprobă Protocolul celei de-a III-a sesiuni a Comisiei mixte de cooperare economică și tehnică dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Indonezia, semnat la București la 3 mai 1991.
Hotărâre pentru aprobarea Protocolului celei de-n V-a sesiuni a Comisiei mixte guvernamentale româno-filipineze, semnat la București la 19 aprilie 1991
Guvernul României hotărăște:
Articol unic. - Se aprobă Protocolul celei de-a V-a sesiuni a Comisiei mixte guvernamentale româno-filipineze, semnat la București la 19 aprilie 1991.
Hotărâre privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în Delta Dunării
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 2. - Societățile comerciale pe acțiuni, înființate potrivit prezentei hotărâri, se vor organiza și funcționa în conformitate cu statutele prevăzute în anexele nr. 2.1.-2.3.[1].
Art. 3. - Societățile comerciale înființate își vor definitiva capitalul social pe baza reevaluării patrimoniului, în condițiile prevăzute de lege.
Art. 4. - Societățile comerciale pe acțiuni se înființează prin reorganizarea Institutului de Cercetare- Proiectare Delta Dunării-Tulcea - bazele de producție, ale căror patrimonii se preiau de aceste societăți comerciale.
Art. 5. - Personalul care trece de la bazele de producție la societățile comerciale se consideră transferat în interesul serviciului și beneficiază timp de 3 luni de diferența până la salariul tarifar avut și sporul de vechime, după caz, dacă este încadrat sau transferat în funcții cu niveluri de salarizare mai mici.
Art. 6. - Anexele nr. 1 și 2.1.-2.3. fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Anexa nr. 1
Nr. crt. | Denumirea societăţii comerciale | Forma juridică | Sediul ————— localitatea, judeţul |
Obiectul de activitate | Capitalul social ————— Structura[2] conform bilanţului la 31.12.1990 (mii lei) |
Denumirea unităţilor care îşi încetează activitatea |
0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |
1. | Societatea Comercială „Syrynx-Sarinasuf” - S.A. | Societate comercială pe acțiuni | Comuna Sarinasuf, județul Tulcea | - producerea și comercializarea pe piața internă și externă de: pește și produse din pește; carne și produse din carne; material biologic pentru popularea fermelor piscicole și zootehnice; industrializarea peștelui și cărnii și desfacerea prin rețeaua comercială proprie; stuf și vegetație acvatică; produse agricole (cereale, plante furajere); preluarea, condiționarea și desfacerea de produse animaliere; - cercetare științifică, proiectare și consulting în domeniul agriculturii, zootehniei, pisciculturii, medicinei veterinare și construcțiilor industriale și civile; - reparații mașini, utilaje și construcții. |
20.463 ————— 15.989+4.474 |
Filiala Sarinasuf |
2. | Societatea Comercială „Maliuc” - S.A. | Societate comercială pe acțiuni | Comuna Maliuc, județul Tulcea | - producerea și comercializarea pe piața internă și externă de: pește și produse din pește; material biologic pentru popularea fermelor piscicole; industrializarea peștelui și desfacere prin rețeaua comercială proprie; stuf și vegetație acvatică; produse agricole vegetale și silvice; - cercetare științifică, proiectare și consulting în domeniul pisciculturii, agriculturii și silviculturii; - reparații: mașini, utilaje și confecții metalice; - confecționarea și comercializarea produselor din răchită, stuf și papură; - prestări servicii în transporturi rutiere și navale pentru populație cât și activitate de turism; - activitate de comerț și intermediere. |
36.953 ————— 35.005+1.948 |
Filiala Maliuc |
3. | Societatea Comercială „Prod-Agra” Chilia Veche - S.A. | Societate comercială pe acțiuni | Comuna Chilia Veche, județul Tulcea | - producția vegetală - culturi de câmp și semințe de cereale; - producția de legume, fructe, struguri, material săditor pomicol și viticol; - producția,de flori și material de înmulțire pentru flori; - creșterea animalelor pentru producție, reproducție și laborator; - prelucrarea și industrializarea produselor de origine vegetală și animală; - comercializarea produselor de origine vegetală și animală; - întreținerea și repararea mijloacelor de transport rutier, a tractoarelor și a maşinilor agricole proprii cât și pentru terțe persoane fizice și juridice; - transporturi auto și navale de produse agricole, animaliere, de persoane și materiale; - cercetare științifică în domeniul agriculturii și zootehniei; - turism și agrement; - lucrări de construcții și reparații, căruțerie; - lucrări de tinichigerie, fierărie și potcovărie. |
9.477 ————— 9.030+447 |
Ferma agricolă Chilia Veche |
Anexa nr. 2
Statutul[3]
Societății Comerciale „........ " - S.A.
- Capitolul I
Denumirea, forma juridică, sediul, durata
- Articolul 1
Denumirea societății
Denumirea societății este Societatea Comercială „ ......... " - S.A.
În toate actele, facturile, anunțurile, publicațiile emanând de la societate, denumirea societății va fi precedată sau urmată de cuvintele „societate pe acțiuni” sau inițialele „S.A.", de capitalul social, numărul de înregistrare din registrul comerțului și al Monitorului Oficial al României în care s-a făcut publicarea.
- Articolul 2
Forma juridică
Societatea Comercială „..........” - S.A. este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni. Aceasta își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu prezentul statut.
- Articolul 3
Sediul societății
Sediul societății este...................
Sediul societății poate fi schimbat în altă localitate din România, pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, potrivit legii.
Societatea poate avea sucursale, filiale situate și în alte localități.
- Articolul 4
Durata societății
Durata societății este nelimitată.
- Capitolul II
Obiceiul de activitate al societății
- Articolul 5
Obiectul de activitate al societății este: a) producerea și comercializarea pe piața internă și externă de pește și produse din pește; carne și produse din carne; material biologic pentru popularea fermelor piscicole și zootehnice; industrializarea peștelui și cărnii și desfacerea prin rețeaua comercială proprie; stuf și vegetație acvatică; produse agricole (cereale, plante furajere); preluarea, condiționarea și desfacerea de produse animaliere;
- b) cercetare științifică, proiectare și consulting în domeniul agriculturii, zootehniei, pisciculturii, medicinei veterinare, construcțiilor industriale și civile;
- c) reparații mașini, utilaje și construcții.
- Capitolul III
Capitalul social, acțiunile
- Articolul 6
Capitalul social
Capitalul social inițial al Societății Comerciale „..............” - S.A. este în valoare de .......... și se compune din: mijloace fixe în valoare de......., mijloace circulante în valoare de........, și este împărțit într-un număr de ...... acțiuni nominative cu o valoare nominală de 5.000 lei fiecare.
Capitalul social inițial este deținut integral de stat și vărsat în întregime la data înființării societății, până la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către terțe persoane fizice sau juridice, române sau străine, în condițiile legii.
- Articolul 7
Acțiunile
Acțiunile cuprind mențiunile prevăzute de lege.
Acțiunile vor purta timbrul sec al societății și semnătura a doi administratori.
Societatea va tine evidența acțiunilor într-un registru numerotat, sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație; registrul se păstrează la sediul societății.
- Articolul 8
Majorarea capitalului
Capitalul social poate fi majorat pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, prin emiterea de noi acțiuni reprezentând aport în numerar sau în natură.
Majorarea capitalului se poate face parțial sau total în natură prin hotărârea adunării generale a acționarilor, pe baza evaluării efectuate de experții desemnați de către acționari.
- Articolul 9
Reducerea capitalului
Reducerea capitalului se poate face pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor.
Propunerea de reducere a capitalului trebuie comunicată comisiei de cenzori de către consiliul de administrație cu cel puțin 30 zile înainte de data adunării generale a acționarilor, care decide asupra acestei reduceri. Comisia de cenzori va trebui să refere asupra cauzelor și condițiilor reducerii.
- Articolul 10
Drepturi și obligaţii decurgând din acțiuni
Fiecare acțiune conferă acționarului dreptul la un vot în adunarea generală a acționarilor și de a participa la distribuirea dividendelor, potrivit legii.
Obligațiile societății sunt garantate cu capitalul social, iar acționarii răspund numai în limita acțiunilor ce le-au subscris.
- Articolul 11
Cesiunea actiunilor
Acțiunile sunt indivizibile cu privire la societate, care nu recunoaște decât un singur proprietar pentru fiecare acțiune.
Cesiunea acțiunii se face potrivit legii și se înregistrează în registrul de evidență a acțiunilor.
- Articolul 12
Pierderea acțiunilor
În cazul pierderii uneia sau mai multor acțiuni, proprietarul va trebui să anunțe consiliul de administrație și sa facă public faptul prin presă. După 6 luni va putea obține un duplicat al acțiunii.
- Capitolul IV
Adunarea generală a acționarilor
- Articolul 13
Atribuții
Adunarea generală a acționarilor este organul de conducere al societății, care decide asupra activității acesteia și asigură politica ei economică și comercială.
Adunarea generală a acționarilor are următoarele atribuții principale:
- a) aprobă structura organizatorică a societății și numărul de posturi, precum și normativul de constituire a compartimentelor funcționale și de producție;
- b) alege membrii consiliului de administrație și ai comisiei de cenzori; le stabilește atribuțiile și îi revocă;
- c) numește directorii, le stabilește atribuțiile şi îi revocă;
- d) aprobă și modifică programele de activitate și bugetul societății;
- e) analizează rapoartele consiliului de administrație privind stadiul și perspectivele societății, cu referire la profit și dividende, poziția pe piața internă și internațională, nivelul tehnic, calitatea, forța de muncă, protecția mediului, relațiile cu clienții. De asemenea, hotărăște asupra nivelului fondurilor pentru cercetări științifice, care au ca obiect fundamentarea strategiilor de dezvoltare, creșterea calității produselor și serviciilor, elaborarea de produse și tehnologii noi, competitive;
- f) hotărăște cu privire la contractarea de împrumuturi bancare pe termen lung, inclusiv a celor externe, la nivelul împrumuturilor bancare curente și la condițiile de acordare a garanțiilor, stabilește condițiile de acordare a creditelor comerciale și aprobă orice fel de credit financiar acordat de societate;
- g) examinează, aprobă sau modifică bilanțul și contul de profit și pierderi, după analizarea raportului consiliului de administrație, al comisiei de cenzori; aprobă repartizarea beneficiilor;
- h) hotărăște cu privire la înființarea și desființarea de sucursale și filiale;
- i) hotărăște cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social;
- j) hotărăște cu privire la modificarea statutului, precum și la transformarea formei juridice a societăţii;
- k) hotărăște cu privire la comasarea, divizarea sau dizolvarea societății;
- l) hotărăște cu privire la executarea de reparații capitale și realizarea de investiții noi;
- m) hotărăște, cu prilejul stabilirii bugetului, asupra modului de remunerare a membrilor consiliului de administrație; hotărăște asupra salariilor și primelor directorilor;
- n) hotărăște cu privire la acționarea în justiție a membrilor consiliului de administrație, directorilor și a cenzorilor, pentru paguba pricinuită societății;
- o) hotărăște asupra oricăror alte probleme din competenţa sa, potrivit legii sau prezentului statut.
- Articolul 14
Felurile adunărilor
Adunările generale ale acționarilor sunt de două feluri: ordinare și extraordinare.
Adunarea generală ordinară are atribuțiile prevăzute la art. 13 lit. a)-g), m) și n), iar adunarea generală extraordinară, atribuțiile prevăzute la lit. h)-l), precum și celelalte atribuții ce le revin potrivit legii și prezentului statut
- Articolul 15
Convocarea adunării generale
Adunarea generală se convoacă de președintele consiliului de administrație sau de unul dintre administratori, desemnat de președinte.
Adunările generale ordinare au loc cel puțin o dată pe an, la două luni de la încheierea exercițiului economico-financiar, pentru examinarea bilanțului, contului de profit și pierderi pe anul precedent și pentru stabilirea programului de activitate și a bugetului pe anul următor.
Adunările generale extraordinare se convoacă, potrivit alin. 1, ori de câte ori este nevoie, în condițiile prevăzute de lege. Administratorii sunt obligați să convoace adunarea generală la cererea acționarilor, reprezentând 1/10 din capitalul social, și la cererea comisiei de cenzori, potrivit legii.
Convocarea va fi publicată în Monitorul Oficial al României și într-unul din ziarele de largă circulație răspândite în localitatea în care se află sediul societății sau în cea mai apropiată localitate.
Convocarea va cuprinde locul și data ţinerii adunării, precum și ordinea de zi, cu arătarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunărilor.
Când, în ordinea,de zi, figurează propuneri pentru modificarea statutului, convocarea va trebui să cuprindă textul integral al propunerilor. Adunarea generală a acționarilor se întrunește la sediul societății sau în alt loc din aceeași localitate.
Adunarea generală ordinară este constituită valabil și poate lua hotărâri, dacă la prima convocare acționarii prezenți sau reprezentați dețin cel puțin 2/3 din capitalul social, iar la a doua convocare, dacă dețin cel puțin 1/2 din capitalul social.
Adunarea generală extraordinară este constituită valabil și poate lua hotărâri, dacă la prima convocare acționarii prezenți sau reprezentați dețin cel puțin 3/4 din capitalul social, iar la a doua convocare, dacă deţin cel puțin 1/2 din capitalul social.
Adunarea generală a acționarilor, statutar constituită, ia hotărâri cu majoritatea absolută de voturi a celor prezenți sau reprezentați.
- Articolul 16
Organizarea adunării generale
Adunarea generală a acționarilor este prezidată de președintele consiliului de administrație, iar în lipsa acestuia, de către unul dintre administratori, desemnat de președinte.
Președintele consiliului de administrație desemnează dintre acționari doi secretari pentru a verifica prezența acționarilor la adunare și pentru a întocmi procesul-verbal al ședinței.
Procesul-verbal se va scrie într-un registru sigilat și parafat.
Procesul-verbal va fi semnat de persoana care a prezidat ședința și de secretarul care l-a întocmit.
- Articolul 17
Exercitarea dreptului de vot
Hotărârile adunărilor se iau prin vot deschis.
Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administrație și a cenzorilor, pentru revocarea lor și pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea administratorilor.
Hotărârile adunării generale sunt obligatorii chiar pentru acționarii absenți sau nereprezentați.
- Articolul 18
Consiliul împuterniciţilor statului
În perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile legale ale adunării generale a acționarilor vor fi îndeplinite de consiliul împuterniciților statului, până la ședința de constituire a adunării generale a acționarilor, dată la care acesta își încetează activitatea de drept.
Din consiliul împuterniciților statului, compus din 7 persoane, fac parte obligatoriu următorii: reprezentantul Ministerului Finanțelor, reprezentantul Ministerului Mediului, precum și ingineri, economiști, juriști, tehnicieni, alți specialiști din domeniul de activitate al societății.
Din consiliul împuterniciților statului nu pot face parte persoane care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, crima, viol, furt din avutul personal, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum și pentru alte infracțiuni prevăzute de lege, referitor la societățile comerciale.
Membrii consiliului împuterniciților statului se numesc până la constituirea adunării generale a acționarilor.
Ei își păstrează calitatea de angajați la unitatea sau instituția de la care provin, precum și toate drepturile și obligațiile derivând din această calitate.
Membrii consiliului împuterniciților statului beneficiază de o indemnizație, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Membrii consiliului împuterniciților statului nu pot face parte din mai mult de două consilii sau participa la societăți cu care respectivele societăți întrețin relații de afaceri sau au interese contrare.
Componența consiliului împuterniciților statului se aprobă de Ministerul Mediului.
Periodic și la încheierea activității, consiliul împuterniciților statului prezintă Ministerului Mediului un raport asupra activității desfășurate de societatea comercială pe acțiuni și un program de activitate pentru perioada următoare.
Consiliul împuterniciților statului se întrunește în prezența a 3/4 din numărul total și hotărăște valabil cu votul a jumătate plus unu din numărul total, dacă hotărăște în probleme de competența adunării generale ordinare a acționarilor și în prezența a 4/5 și votul a 3/4 din membri, dacă hotărăște în probleme de competența adunării generale extraordinare.
Consiliul împutemiciților statului își va înceta activitatea de drept pe data constituirii adunării generale a acționarilor.
- Capitolul V
Consiliul de administrație
- Articolul 19
Organizare
Societatea este administrată de către un consiliu de administrație format din 7 persoane, alese de adunarea generală a acționarilor pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de a fi realese pe noi perioade de 4 ani, care pot avea calitatea de acționari.
Când se creează un loc vacant în consiliul de administrație, adunarea generală a acționarilor alege un nou administrator pentru completarea locului vacant.
Până la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către terțe persoane fizice sau juridice, consiliul de administrație al societății comerciale va fi numit de consiliul împuterniciților statului, cu acordul Ministerului Mediului.
Consiliul de administrație este condus de un președinte numit de adunarea generală a acționarilor.
Consiliul de administrație se întrunește la sediul socității ori de câte ori este necesar, la convocarea președintelui sau a 1/3 din numărul membrilor săi și ia decizii cu majoritatea simplă de voturi din numărul total al membrilor consiliului. E1 este prezidat de președinte, iar în lipsa acestuia, de unul dintre administratori, desemnat de președinte. Președintele numește un secretar, fie dintre membrii consiliului, fie din afara acestuia.
Dezbaterile consiliului de administrație au loc conform ordinii de zi stabilite pe baza proiectului comunicat de președinte cu cel puțin 15 zile înainte. Acestea se consemnează în procesul-verbal al ședinței, care se înscrie într-un registru sigilat și parafat de președințele consiliului de administrație. Procesul-verbal se semnează de persoana care a prezidat ședința și de secretar.
Consiliul de administrație poate delega o parte din atribuțiile sale unui comitet de direcție, compus din membri aleși dintre administratori.
Președintele îndeplinește și funcția de director, în care calitate conduce și comitetul de direcție, asigurând conducerea curentă a societății, aducerea la îndeplinire a hotărârilor adunării generale și ale consiliului de administrație.
În relațiile cu terții, societatea este reprezentată de către președintele consiliului de administrație, pe baza și în limitele împuternicirilor date de adunarea generală a acționarilor, sau în lipsa 1ui, de către unul dintre administratori, desemnat de consiliu.
Membrii consiliului de administrație vor putea exercita orice act care este legat de administrarea societății în interesul acesteia, în limita drepturilor care li se conferă.
Președintele consiliului de administrație este obligat să pună la dispoziția acționarilor și comisiei de cenzori, la cererea acestora, toate documentele societății.
Președintele și ceilalți membri ai consiliului de administrație și directorii răspund față de societate pentru prejudiciile rezultate din faptele lor ilicite, pentru abaterile de la statut și pentru greșeli în administrarea societății.
- Articolul 20
Atribuțiile consiliul de administrație
Consiliul de administrație are următoarele atribuții:
- a) angajează și concediază personalul;
- b) stabilește îndatoririle și împuternicirile personalului societății pe compartimente;
- c) aprobă încheierea de contracte de închiriere (luarea sau darea cu chirie), pe baza hotărârii adunării generale ordinare a acționarilor;
- d) stabilește tactica și strategia de marketing, de cercetare și dezvoltare, de asigurare a calității, de protecție a mediului;
- e) supune anual adunării generale a acționarilor, în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului economico-financiar, raportul cu privire la activitatea societății, bilanțul și contul de profit și pierderi pe anul precedent, precum și proiectul de program de activitate și proiectul de buget al societății pe anul următor;
- f) rezolvă orice alte probleme stabilite de adunarea generală a acționarilor sau care privesc conducerea curentă a activității.
- Capitolul VI
Controlul societății
- Articolul 21
Controlul gestiunii
Gestiunea societății este controlată de comisia de cenzori aleasă în condițiile legii, formată din 3 membri și tot atâţia supleanți. Cel puțin unul dintre cenzori va fi contabil autorizat sau expert contabil. Comisia de cenzori se alege pentru o perioadă de 3 ani.
În perioada în care statul este unic acţionar, cenzorii sunt reprezentanți ai Ministerului Finanțelor.
- Articolul 22
Prezentarea de date
Pentru a putea exercita dreptul de control, acționarilor și comisiei de cenzori li se vor prezenta, la cerere, date cu privire la activitatea societății, situația patrimoniului, a profiturilor și a pierderilor.
- Articolul 23
Atribuțiile comisiei de cenzori
Comisia de cenzori are următoarele atribuții principale:
- în cursul exercițiului financiar verifică gospodărirea fondurilor fixe și a mijloacelor circulante, a portofoliului de efecte, casa și registrele de evidență contabilă și informează consiliul de administrație asupra neregulilor constatate;
- la încheierea exercițiului financiar controlează exactitatea inventarului, a documentelor și informațiilor prezentate de consiliul de administrație asupra fondurilor societății, a bilanțului și a contului de profit și pierderi, prezentând adunării generale s acționarilor un raport scris prin care se propune aprobarea sau modificarea bilanțului și a contului de profit și pierderi;
- la lichidarea societății controlează operațiunile de lichidare;
- prezintă adunării generale a acționarilor punctul său de vedere privind propunerile de reducere a capitalului social.
Atribuțiile comisiei de cenzori se completează și cu alte obligații prevăzute de lege.
- Articolul 24
Modul de lucru
Comisia de cenzori se întrunește la sediul societății și ia decizii în unanimitate. Dacă nu se realizează unanimitatea, raportul cu divergențe se înaintează adunării generale.
Comisia de cenzori poate convoca adunarea generală a acționarilor, dacă aceasta nu a fost convocată de consiliul de administrație, în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10%.
- Capitolul VII
Activitatea societății
- Articolul 25
Exercițiul economico-financiar
Exercițiul economico-financiar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie ale fiecărui an. Primul exercițiu începe la data constituirii societății.
- Articolul 26
Contabilitatea
Societatea va ține evidența contabilă în lei și va întocmi anual bilanțul și contul de profit și pierderi, având în vedere normele metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor.
- Articolul 27
Profitul
Profitul societății se stabilește prin bilanțul aprobat de adunarea generală a acționarilor.
Plata profitului cuvenit acționarilor, respectiv statului, se face de societate în condițiile legii.
- Articolul 28
Salarizarea
Nivelul salariilor pentru personalul societății, pe categorii de calificare și funcții, se stabilește și poate fi modificat de adunarea generala a acționarilor, în funcție de studii și munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege.
Drepturile și obligațiile personalului societății se stabilesc de consiliul de administrație.
- Articolul 29
Amortizarea fondurilor fixe
Consiliul de administrație stabilește modul de amortizare a fondurilor fixe, în condițiile legii.
- Capitolul VIII
Modificarea formei juridice, dizolvarea, litigii
- Articolul 30
Transformarea societății
Societatea va putea fi transformată în altă formă de societate prin hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor.
Cât timp capitalul este integral de stat, societatea va putea fi transformată numai cu aprobarea organului care a înființat-o.
Noua societate va îndeplini formalitățile de înregistrare și publicitate cerute de lege la înființarea societăților.
- Articolul 31
Dizolvarea societății
Următoarele situații duc la dizolvarea societății:
- imposibilitatea realizării obiectului social;
- falimentul;
- pierderea a jumătate din capitalul social, dacă adunarea generală a acționarilor nu decide completarea capitalului sau reducerea lui la suma rămasă;
- numărul de acționari va fi redus sub 5, timp de 6 luni;
- în orice alte situații, pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor.
- Articolul 32
Lichidarea societății
În caz de dizolvare, societatea se lichidează.
Lichidarea se va face după procedura prevăzută de lege.
- Articolul 33
Litigii
Litigiile societății cu persoane fizice sau juridice române sunt de competenta instanțelor judecătorești din România.
Litigiile născute din raporturile contractuale dintre societate și persoanele juridice române pot fi soluționate și prin arbitraj, potrivit legii.
- Capitolul IX
Dispoziții finale
- Articolul 34
Prevederile prezentului statut se completează cu dispozițiile legale referitoare la societățile comerciale.
Hotărâre pentru aprobarea Protocolului celei de-a XVIII-a sesiuni a Comisiei mixte româno-finlandeze pentru comerț și cooperare economică, industrială și tehnologică
Guvernul României hotărăște:
Articol unic. - Se aprobă Protocolul celei de-a XVIII-a sesiuni a Comisiei mixte româno-finlandeze pentru comerț și cooperare economică, industrială și tehnologică, semnat la București la 30 mai 1991.
Hotărâre privind completarea anexei nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 3137 din 25 aprilie 1991 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Anexa nr. 5 „Unități de cultură” din Hotărârea Guvernului nr. 307 din 25 aprilie 1991 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare se completează, prin includerea capitolului IV „Salarii de bază pentru funcții de execuție și de conducere specifice la Agenția Națională de Presă „ROMPRES”, prevăzute în anexa la prezenta hotărâre. Prevederile punctului b) de la capitolul III din anexa inițială se abrogă.
Art. 2. - Sumele necesare suplimentar față de alocația bugetară de 35% cu această destinație, pentru aplicarea prezentei hotărâri, se vor asigura din venituri proprii rezultate din încasările pentru serviciile prestate de Agenția Națională de Presă "ROMPRES”, fără a se realiza o creştere medie a salariilor mai mare de 80%.
Art. 3. - Prevederile prezenței hotărâri, se aplică de la data de 1 aprilie 1991.
Anexă
IV. Salarii de bază pentru funcții de execuție și de conducere specifice la Agenția Națională de Presă "ROMPRES"
A. Funcții de execuție
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - Gradaţia | |||
1 | 2 | 3 | 4 | |||
0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |
a) Funcții de execuţie pe grade profesionale | ||||||
1. | Comentator politic, publicist, corespondent special (în țară și în străinătate), editarialist, redactor de rubrică, redactor, reporter special, fotoreporter special | |||||
I[4] | S | 11.900 | 12.350 | 12.850 | 13.350 | |
II | S | 10.300 | 10.700 | 11.100 | 11.500 | |
III | S | 8.850 | 9.200 | 9.550 | 9.900 | |
IV | S | 7.650 | 7.950 | 8.250 | 8.550 | |
V | S | 6.600 | 6.850 | 7.100 | 7.350 | |
debutant | S | 6.350 | ||||
2. | Redactor documentarist, redactor translator, secretar de redacție (emisie), translator emisie, grafician, corector transmisie | |||||
I [4] | S | 10.300 | 10.700 | 11.100 | 11.500 | |
II | S | 8.850 | 9.200 | 9.550 | 9.900 | |
III | S | 7.650 | 7.950 | 8.250 | 8.550 | |
IV | S | 6.600 | 6.850 | 7.100 | 7.350 | |
debutant | S | 6.350 | ||||
b) Funcții de execuţie pe trepte profesionale | ||||||
3. | Redactor documentarist, redactor translator, reporter, fotoreporter, secretar (de redacție și de emisie), redactor-translator emisie, grafician, corector transmisie, fototecar | |||||
I[4] | M | 7.950 | 8.250 | 8.550 | 8.850 | |
II | M | 6.850 | 7.100 | 7.350 | 7.650 | |
III | M | 5.900 | 6.100 | 6.350 | 6.600 | |
IV | M | 5.100 | 5.300 | 5.500 | 5.700 | |
debutant | M | 4.900 | ||||
4. | Operator emisie-recepție | |||||
I [4] | M | 5.100 | 5.300 | 5.500 | 5.700 | |
II | M | 4.450 | 4.600 | 4.750 | 4.900 | |
III | M | 3.850 | 4.000 | 4.150 | 4.300 | |
debutant | M | 3.700 |
B. Funcții de conducere
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere maximă - lei - | |
5. | Secretar general de agenţie | Salariul corespunzător funcţiei de execuţie | 3.600 |
6. | Director, redactor șef | 3.200 | |
7. | Director adjunct, redactor șei adjunct | 3.000 | |
8. | Secretar general de redacție | 2.800 | |
9. | Șef secție, șef de serviciu | 2.500 | |
10. | Șef birou | 2.000 |
Notă:
Salariile de bază pentru funcțiile pe grade și trepte profesionale din activitățile economice și tehnice de administrație, secretariat, relații cu publicul, protocol, gospodărire, întreținere, reparații și de deservire din aparatul propriul Agenției Naționale de Presă „ROMPRES” sunt cele stabilite prin legea cu privire la salarizarea celorlalte organe ale puterii executive, corelate cu prevederile din prezenta anexă.
Hotărâre pentru aprobarea Protocolului celei de-a VII-a sesiuni a Comisiei mixte guvernamentale româno-zimbabwene de cooperare economică și tehnică
Guvernul României hotărăște:
Articol unic. - Se aprobă Protocolul celei de-a VII-a sesiuni a Comisiei mixte guvernamentale româno-zimbabwene de cooperare economică și tehnică, semnat la Harare la 8 mai 1991.
Hotărâre privind modificarea unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 115/1990
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Pe data prezentei hotărâri, imobilul proprietate de stat aflat în administrarea I.A.D.H.-București, situat în București, aleea Primăverii nr. 17, sectorul 1, cu parc de circa 0,3 hectare, trece în administrarea Ministerului Afacerilor Externe, fiind destinat instalării Casei Americii Latine.
Art. 2. - Predarea-preluarea se va face prin protocol, pe bază de bilanț, cu întreg activul și pasivul existente la data transmiterii.
Hotărâre privind aprobarea, în vederea semnării, a textului Convenției pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe avere dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Elene
Guvernul României hotărăște:
Articol unic. - Se aprobă, în vederea semnării, textul Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Elene privind evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe avere.
Hotărâre privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industria alimentară
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate şi capitalul social prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 2. - Societățile comerciale pe acțiuni înființate potrivit prezentei hotărâri se vor organiza şi funcţiona în conformitate cu statutele prevăzute în anexele nr. 2.1.-2.4.[5].
Art. 3. - Societățile comerciale nou înființate își vor definitiva capitalul social pe baza reevaluării patrimoniului, în condițiile prevăzute de lege.
Art. 4 - Pe data înființării societăților comerciale pe acțiuni, unitățile economice de stat prevăzute în rubrica 8 a anexei nr. 1 se desființează.
Activul și pasivul unităților economice de stat care își încetează activitatea se preiau de către societățile comerciale nou înființate.
Art. 5. - Personalul care trece la societățile comerciale nou înființate se consideră transferat în interesul serviciului.
Personalul încadrat cu salariu mai mic are dreptul timp de 3 luni la diferența până la salariul avut și la sporul de vechime, după caz.
Art. 6. - Anexele nr. 1 și nr. 2.1.-2.4. fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Anexa nr. 1
Lista societăților comerciale care se înființează în industria alimentară
Nr. crt. | Denumirea societății comerciale | Forma juridică | Sediul (localitatea, strada, nr., județul) | Obiectul de activitate | Capitalul social inițial conform bilanțului la 31.12.1990[6] -mii lei- | Denumirea unităților care se desființează |
0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |
1. | Societatea Comercială „Compania Română de Pescuit Oceanic” - S.A. | Societate pe acțiuni | Tulcea, str. Portului nr. 1-4, județul Tulcea | Pescuitul oceanic expediționar, industrializarea peștelui; transportul maritim și terestru specializat; comercializarea peștelui, produselor din pește și a altor produse la intern și export, conservarea și păstrarea produselor prin frig; prestări servicii în țară și străinătate; operațiuni de comerț exterior și cooperare economică internațională; aprovizionarea navelor cu alimente, materiale, piese de schimb și echipamente din țară și străinătate; cumpărări și vânzări de nave în/din țară și în/din străinătate; agenturarea navelor; reparații de nave; prospecțiuni, cercetare și dezvoltare tehnologică în domeniu. | 3.847.142 ————— 3.239.858 + 1.421.497 |
Întreprinderea de Pescuit Oceanic Tulcea |
2. | Societatea Comercială „Plase Pescărești” - S.A. | Societate pe acțiuni | Galați, str. C-tin Brâncoveanu nr. 23, județul Galați | Producerea și comercializarea de plase de pescuit, ațe, şnururi, frânghii, parâme, sfori pentru balotat și confecții diferite din plase, utilizate în domeniul agroalimentar și pentru terți; operațiuni de import-export în domeniul de activitate. | 196.693 ————— 88.922 + 196.881 |
Fabrica de Unelte și Plasa de Pescuit Galați -I.P.0. Tulcea |
3. | Societatea Comercială „Frigorifer” - S.A. | Societate pe acțiuni | Tulcea, str.Portului nr. 14, județul Tulcea | Industrializarea peștelui, conservarea prin frig a peștelui și a altor produse alimentare; comercializarea conservelor și semiconservelor din pește, preparatelor din pește și a altor produse alimentare și nealimentare; prestări servicii; activități portuare; import-export. | 148.286,5 ————— 141.506,5 + 6.780 |
Fabrica de Produse Conservate prin Frig și Exploatare Portuară Tulcea -I.P.O. Tulcea |
4. | Societatea Comercială „Renav” - S.A. | Societate pe acțiuni | Tulcea, str.Portului nr. 16, județul Tulcea | Lucrări de service și reparații la navele maritime și fluviale; confecționat și echipat ambarcații; lucrări de service și reparații la mijloacele auto; lucrări de service și reparații la instalații frigorifice, utilaje tehnologice, confecții metalice, echipamente electrice și electronice; prestări de servicii specifice obiectului de activitate. | 76.094,5 ————— 47.050,5 + 29.044 |
Secția de Reparații Nave Tulcea - I.P.0.Tulcea |
Anexa nr. 2
Statutul Societății Comerciale „...... " - S.A.
- Capitolul 1
Denumirea, forma juridică, sediul, durata
- Articolul 1
Denumirea societății
Denumirea societății este Societatea Comercială „.............." - S.A.
În toate actele, facturile, anunțurile, publicațiile și alte acte emanând de la societate, denumirea societății va fi precedată sau urmată de cuvintele „societate pe acțiuni” sau inițialele „S.A.”, de sediul societății, capitalul social și numărul de înregistrare.
- Articolul 2
Forma juridică a societății
Societatea Comercială „..........." - S.A. este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni. Aceasta își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu prezentul statut.
- Articolul 3
Sediul societății
Sediul societății este în România, localitatea........., județul......., str.............. nr..... Sediul societății poate fi schimbat în altă localitate din România, pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, potrivit legii.
Societatea poate avea sucursale, filiale, reprezentante, agenții, situate și în alte localități din țara și străinătate.
- Articolul 4
Durata societății
Durata societății este nelimitată.
- Capitolul II
Scopul și obiectul de activitate al societății
- Articolul 5
Scopul societății este:.....................
- Articolul 6
Obiectul de activitate al societății este .............................. .....................................................
- Capitolul III
Capitalul social, acțiunile
- Articolul 7
Capitalul social
Capitalul social inițial este fixat la suma de ........ lei, format din.... lei mijloace fixe și.... lei mijloace circulante, împărțit în.... acțiuni nominative în valoare nominală de........ lei fiecare, în întregime subscrise de acționar.
Capitalul social inițial, împărțit în acțiuni nominative de.......... lei fiecare, este în întregime subscris de statul român, în calitate de acționar unic și vărsat în întregime la data constituirii societății.
Capitalul social inițial este deținut integral de statul român, ca acționar unic, până la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către terțe persoane fizice sau juridice, române sau străine, în condițiile legii.
- Articolul 8
Acțiunile
Acțiunile nominative ale societății vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege.
Acțiunile vor purta timbrul sec al societății și semnătura a doi administratori.
Societatea va ține evidenta acțiunilor într-un registru numerotat, sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație, care se păstrează la sediul societății.
- Articolul 9
Reducerea sau mărirea capitalului social
Capitalul social poate fi redus sau mărit pe baza hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor, în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.
- Articolul 10
Drepturi și obligații decurgând din acțiuni
Fiecare acțiune subscrisă și vărsată de acționari conferă acestora dreptul la un vot în adunarea generală a acționarilor, dreptul de a alege și de a fi ales în organele de conducere, dreptul de a participa la distribuirea beneficiilor, conform prevederilor prezentului statut și dispozițiilor legale, respectiv la alte drepturi prevăzute în statut.
Deținerea acțiunii implică adeziunea de drept la statut.
Drepturile și obligațiile legate de acțiuni urmează acțiunile în cazul trecerii lor în proprietatea altor persoane.
Obligațiile societății sunt garantate cu capitalul social al acesteia, iar acționarii răspund în limita valorii acțiunilor ce le dețin.
Patrimoniul societății nu poate fi grevat de alte datorii sau alte obligații personale ale acționarilor. Un creditor al unui acționar poate formula pretenții asupra părții din beneficiul societății ce i se va repartiza de către adunarea generală a acționarilor sau a cotei-părți cuvenite acestuia la lichidarea societății, efectuată în condițiile prezentului statut.
- Articolul 11
Cesiunea acțiunilor
Acțiunile sunt indivizibile cu privire la societate, care nu recunoaște decât un proprietar pentru fiecare acțiune.
Cesiunea parțială sau totală a acțiunilor între acționari sau terți se face în condițiile și cu procedura prevăzute de lege.
- Articolul 12
Pierderea acțiunilor
În cazul pierderii unor acțiuni, proprietarul va trebui să anunțe consiliul de administrație și să facă public faptul prin presă. După 6 luni va putea obține un duplicat al acțiunii.
- Capitolul IV
Adunarea generală a acționarilor
- Articolul 13
Atribuții
Adunarea generală a acționarilor este organul de conducere al societății, care decide asupra activității acesteia și asigură politica ei economică și comercială.
Adunările generale ale acționarilor sunt ordinare și extraordinare și au următoarele atribuții principale:
- a) aprobă structura organizatorică a societății și numărul de posturi, precum și normativul de constituire a compartimentelor funcționale și de producție;
- b) aleg membrii consiliului de administrație și ai comisiei de cenzori, inclusiv cenzorii supleanți, le stabilesc remunerația, îi descarcă de activitate și îi revocă;
- c) aleg directorul general, îl descarcă de activitate și îl revocă; directorul general este și președintele consiliului de administrație;
- d) stabilesc nivelul de salarizare a membrilor consiliului de administrație, directorului general, a membrilor comitetului de direcție și a comisiei de cenzori, în conformitate cu prevederile legii;
- e) stabilesc bugetul de venituri și cheltuieli și, după caz, programul de activitate pe exercițiul următor;
- f) examinează, aprobă sau modifică bilanțul și contul de profit și pierderi, după analizarea raportului consiliului de administrație și al comisiei de cenzori, aprobă repartizarea profitului;
- g) hotărăsc cu privire la contractarea de împrumuturi bancare pe termen lung, inclusiv a celor externe; stabilesc competențele și nivelul de contractare a împrumuturilor bancare curente, a creditelor comerciale și a garanțiilor; aprobă orice fel de credit financiar acordat de societate;
- h) hotărăsc cu privire la înființarea și desființarea de sucursale, filiale și agenții;
- i) hotărăsc cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social, la modificarea numărului de acțiuni sau a valorii nominale a acestora, precum și la cesiunea acțiunilor;
- j) hotărăsc cu privire la adoptarea sau modificarea statutului, precum și la transformarea formei juridice a societății;
- k) hotărăsc cu privire la comasarea, divizarea, dizolvarea și lichidarea societății;
- l) analizează rapoartele consiliului de administrație privind stadiul și perspectivele societății cu referire la profit și dividende, poziția pe piața internă și internațională, nivelul tehnic, calitatea, forța de muncă, protecția mediului, relațiile cu clienții;
- m) hotărăsc cu privire la acționarea în justiție a membrilor consiliului de administrație, directorului general și a cenzorilor, pentru paguba pricinuită societății;
- n) hotărăsc în orice alte probleme privind societatea.
Atribuțiile adunărilor generale ordinare și extraordinare ale acționarilor se diferențiază potrivit legii.
- Articolul 14
Convocarea adunării generale a acționarilor
Adunarea generală a acționarilor se convoacă de președintele consiliului de administrație sau de unul dintre vicepreședinți, pe baza împuternicirii date de președinte.
Adunările generale ordinare au loc cel puțin o dată pe an, la 2 luni de la încheierea exercițiului economico-financiar, pentru examinarea bilanțului și a contului de profit și pierderi pe anul precedent și pentru stabilirea programului de activitate și a bugetului pe anul în curs.
Adunările generale extraordinare se convoacă la cererea acționarilor, reprezentând cel puțin 1/10 din capitalul social, la cererea comisiei de cenzori, precum și în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv, cu excepția primilor 2 ani de la înființarea societății.
Adunarea generală va fi convocată de administratori de câte ori va fi nevoie, în conformitate cu dispozițiile din statut, cu cel puțin 15 zile înainte de data stabilită.
Convocarea va fi publicată în Monitorul Oficial al României și într-unul din ziarele de largă circulație din localitatea în care se află sediul societății sau din cea mai apropiată localitate.
Convocarea va cuprinde locul și data ținerii adunării, precum și ordinea de zi, cu arătarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul adunării.
Când în ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea statutului, convocarea va trebui să cuprindă textul integral al propunerilor.
Adunarea generală a acționarilor se întrunește la sediul societății sau în alt loc din aceeași localitate.
- Articolul 15
Organizarea adunării generale a acționarilor
Adunarea generală ordinară este constituită valabil și poate lua hotărâri, dacă la prima convocare acționarii prezenți sau reprezentați dețin cel puțin 2/3 din capitalul social, iar la a doua convocare, dacă dețin cel puțin 1/2 din capitalul social.
Adunarea generală extraordinară este constituită valabil și poate lua hotărâri, dacă la prima convocare acționarii prezenți sau reprezentați dețin cel puțin 3/4 din capitalul social, iar la a doua convocare, dacă dețin,cel puțin 1/2 din capitalul social.
Adunarea generală a acționarilor este prezidată de președintele consiliului de administrație, iar în lipsa acestuia, de către unul dintre vicepreședinți, desemnat de președinte.
Președintele consiliului de administrație desemnează, dintre membrii adunării generale, doi secretari care să verifice lista de prezență a acționarilor și să întocmească procesul-verbal al adunării.
Procesul-verbal al adunării se va scrie într-un registru sigilat și parafat. Procesul-verbal va fi semnat de persoana care a prezidat ședința și de secretarul care l-a întocmit.
La ședințele ordinare și extraordinare ale adunării generale a acționarilor, în care se dezbat probleme privitoare la raporturile de muncă cu personalul societății, pot fi invitați și reprezentanții salariaților.
- Articolul 16
Exercitarea dreptului de vot în adunările generale ale acționarilor
Hotărârile adunărilor se iau prin vot deschis.
Acționarii votează, de regulă, prin ridicare de mâini.
La propunerea persoanei care prezidează, sau a unui grup de acționari prezenți sau reprezentați, ce dețin cel puțin 1/4 din capitalul social, se va putea decide ca votul să fie secret.
Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administrație și a cenzorilor, pentru revocarea și pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea administratorilor.
Hotărârile adunării generale sunt obligatorii chiar pentru acționarii absenți sau nereprezentați.
- Articolul 17
În perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului, alcătuit din 7-15 persoane și numit de Ministerul Agriculturii și Alimentației.
Consiliul împuterniciților statului are următoarea componență:
- reprezentantul Ministerului Agriculturii și Alimentației;
- reprezentantul Ministerului Finanțelor;
- reprezentantul Ministerului Comerțului și Turismului;
- specialiști în domeniul de activitate al societății (ingineri, tehnicieni, economiști și juriști).
Consiliul împuterniciților statului se întrunește în prezența a 3/4 din numărul total și hotărăște valabil cu votul a jumătate plus unu din numărul total, dacă hotărăște în probleme de competența adunării generale ordinare a acționarilor și în prezența a 4/5 și votul a 3/4 din membri, dacă hotărăște în probleme de competența adunării generale extraordinare.
Membrii consiliului împuterniciților statului își păstrează calitatea de angajați la unitatea sau instituția de la care provin, precum și toate drepturile și obligațiile care derivă din această calitate, primind o indemnizație în condițiile stabilite de Guvern.
Membrii consiliului împuterniciților statului nu pot face parte din mai mult de două consilii, sau participa la societăți comerciale cu care respectivele societăți întrețin relații de afaceri sau au interese contrare.
Periodic, consiliul împuterniciților statului prezintă Ministerului Agriculturii și Alimentației un raport asupra activității desfășurate de societatea comercială și un program de activitate pentru perioada următoare, iar la încheierea activității, prezintă raportul asupra întregii activități desfășurate.
Pentru luarea unor decizii complexe, consiliul împuterniciților statului poate atrage, în activitatea de analiză, consilieri și consultanți din diferite sectoare.
Consiliul împuterniciților statului îndeplinește orice alte atribuții care derivă din legislația în vigoare, precum și din statutul societății.
Consiliul împuterniciților statului se va desființa, de drept, la data la care se va ține ședința de constituire a adunării generale a acționarilor.
- Capitolul V
Consiliul de administrație
- Articolul 18
Organizarea
Societatea pe acțiuni este administrată de către consiliul de administrație compus din 11 administratori, aleși de adunarea generală a acționarilor pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de a fi realeși pe noi perioade de 4 ani, care pot avea calitatea de acționari.
Numărul de administratori este stabilit în raport cu volumul și specificul activității societății comerciale.
Alegerea administratorilor se face dintre persoanele desemnate de acționari.
Când se creează un loc vacant în consiliul de administrație, adunarea generală a acționarilor alege un nou administrator pentru completarea locului vacant.
Adunarea generală a acționarilor va alege ca nou administrator o persoana indicată de același acționar care a desemnat pe predecesorul său. Durata pentru care este ales noul administrator pentru a ocupa locul vacant va fi egală cu perioada care a rămas până la expirarea mandatului predecesorului său.
Sunt incompatibile cu calitatea de membru al consiliului de administrație, comisiei de cenzori și director, persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile sau au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum și pentru alte infracțiuni prevăzute de lege referitor la societățile comerciale.
Până la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către terțe persoane fizice sau juridice, consiliul de administrație al societății comerciale va fi numit de consiliul împuterniciților statului, cu acordul ministerului de resort.
Consiliul de administrație este condus de un președinte. Componența consiliului de administrație și desemnarea membrilor acestuia se stabilesc de adunarea generală a acționarilor.
La prima ședință, consiliul de administrație alege dintre membrii săi 1-3 vicepreședinți.
Consiliul de administrație se întrunește la sediul societății ori de câte ori este necesar, la convocarea președintelui sau a 1/3 din numărul membrilor săi. El este prezidat de președinte, iar în lipsa acestuia, de unul dintre vicepreședinți, desemnat de președinte. Președintele numește un secretar, fie dintre membrii consiliului, fie din afara acestuia.
Pentru valabilitatea deciziilor este necesară prezența a cel puțin 1/2 din numărul membrilor consiliului de administrație și deciziile se iau cu majoritatea absolută a membrilor prezenți.
Dezbaterile consiliului de administrație au loc, conform ordinii de zi stabilite pe baza proiectului comunicat de președinte, cu cel puțin 15 zile înainte. Acestea se consemnează în procesul-verbal al ședinței, care se înscrie într-un registru sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație. Procesul-verbal se semnează de persoana care a prezidat ședința și de secretar.
Consiliul de administrație poate delega unuia sau mai multor membri ai săi unele împuterniciri pe probleme limitate și poate recurge la experți pentru studierea anumitor probleme.
În relațiile cu terți, societatea este reprezentată de către președintele consiliului de administrație, pe baza și în limitele împuternicirilor date de adunarea generală a acționarilor, sau în lipsa lui, de către unul dintre vicepreședinți, desemnat de consiliu. Cel ce reprezintă societatea semnează actele care o angajează față de terți.
Membrii consiliului de administrație vor putea exercita orice act care este legat de administrarea societății în interesul acesteia, în limita drepturilor care li se conferă.
Președintele consiliului de administrație este obligat să pună la dispoziția acționarilor și comisiei de cenzori, la cererea acestora, toate documentele societății.
Președintele, vicepreședinții, membrii consiliului de administrație, directorul general și adjuncții acestuia răspund individual sau solidar, după caz, față de societate pentru prejudiciile rezultate din infracțiuni sau abateri de la dispozițiile legale, pentru abaterea de la statut sau pentru greșeli în administrarea societății.
În astfel de situații, ei vor putea fi revocați prin hotărârea adunării generale a acționarilor.
- Articolul 19
Atribuțiile consiliului de administrație
Consiliul de administrație are, în principal, următoarele atribuții:
- a) angajează și concediază personalul și stabilește drepturile și obligațiile acestuia;
- b) Stabilește îndatoririle și responsabilitățile personalului societății pe compartimente;
- c) aprobă operațiunile de încasări și plăti, potrivit competențelor acordate;
- d) aprobă operațiunile de cumpărare și vânzare de bunuri, potrivit competențelor acordate;
- e) aprobă încheierea de contracte de închiriere (luarea sau darea cu chirie);
- f) stabilește tactica și strategia de marketing;
- g) aprobă încheierea sau rezilierea contractelor, potrivit competențelor acordate;
- h) supune anual adunării generale a acționarilor, în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului economico-financiar, raportul cu privire la activitatea societății, bilanțul și contul de profit și pierderi pe anul precedat, precum și proiectul de program de activitate și proiectul de buget al societății pe anul următor;
- i) rezolvă orice alte probleme stabilite de adunarea generală a acționarilor.
- Capitolul VI
- Articolul 20
Comitetul de direcție
Consiliul de administrație poate delega o parte din atribuțiile sale unui comitet de direcție, compus din membri aleși din consiliul de administrație, fixându-le în același timp și salariile, potrivit legii.
La societățile ce au regimul celor cu capital integral de stat, atribuția prevăzută la alineatul de mai sus se execută cu acordul ministerului de resort.
Președintele îndeplinește și funcția de director general sau director, în care calitate conduce și comitetul de direcție, asigurând conducerea curentă a societății, aduce la îndeplinire deciziile consiliului de administrație în limitele activității societății.
Deciziile comitetului de direcție se iau cu majoritatea absolută a voturilor membrilor săi.
Comitetul de direcție este obligat să prezinte la fiecare ședință a consiliului de administrație registrul său de deliberări.
În comitetul de direcție votul nu poate fi dat prin delegație.
- Capitolul VII
Gestiunea societății
- Articolul 21
Comisia de cenzori
Gestiunea societății este controlată de acționari și de comisia de cenzori, formată din 3 membri.
Cenzorii se aleg de adunarea generală a acționarilor.
În perioada în care statul este acționar unic, cenzorii sunt reprezentanți ai Ministerului Finanțelor.
Adunarea generală alege, de asemenea, același număr de cenzori supleanți care vor înlocui, în condițiile legii, pe cenzorii titulari.
Pentru a putea exercita dreptul de control, acționarilor li se pot prezenta, la cerere, date cu privire la activitatea societății, situația patrimoniului, a profiturilor și a pierderilor.
Comisia de cenzori are următoarele atribuții principale:
- a) în cursul exercițiului financiar verifică gospodărirea fondurilor fixe și a mijloacelor circulante, a portofoliului de efecte, casa și registrele de evidență contabilă și informează consiliul de administrație asupra neregulilor constate;
- b) la încheierea exercițiului financiar controlează exactitatea inventarului, a documentelor și informațiilor prezentate de consiliul de administrație asupra conturilor societății, a bilanțului și a contului de profit și pierderi, prezentând adunării generale a acționarilor un raport scris;
- c) la lichidarea societății controlează operațiunile de lichidare;
- d) prezintă adunării generale a acționarilor punctul său de vedere la propunerile de reducere a capitalului social sau de modificare a statutului și obiectului societății.
Comisia de cenzori sa întrunește la sediul societății și ia decizia în unanimitate. Dacă nu se realizează unanimitatea, raportul cu divergențe se înaintează adunării generale.
Comisia de cenzori poate convoca adunarea generală extraordinară a acționarilor, dacă aceasta nu a fost convocată de consiliul de administrație, în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv (cu excepția primilor 2 ani de la constituirea societății), sau ori de câte ori consideră necesar pentru alte situații privind încălcarea dispozițiilor legale și statutare.
Atribuțiile și modul de funcționare a comisiei de cenzori, precum și drepturile și obligațiile cenzorilor se completează cu dispozițiile legale în acest domeniu.
Cenzorii și cenzorii supleanți se numesc pe o perioadă de maximum 3 ani și pot fi realeși; numărul cenzorilor trebuie să fie impar.
Sunt incompatibile cu calitatea de cenzor persoanele care intră sub incidența art. 18 alin. 4, precum și cele care sunt rude sau afini până la al patrulea grad sau soții administratorilor, cei care primesc sub orice formă, pentru alte funcții decât aceea de cenzor, un salariu sau o remunerația de la administrator sau de la societate.
- Capitolul VIII
Activitatea societății
- Articolul 22
Exercițiul economici-financiar
Exercițiul economici-financiar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie ale fiecărui an. Primul exercițiu începe la data constituirii societății.
- Articolul 23
Personalul societății
Personalul de conducere al societății și cenzorii sunt aleși de adunarea generală a acționarilor. În perioada cât statul este acționar unic, personalul de conducere și cenzorii vor fi numiți de consiliul împuterniciților statului, cu acordul ministerului de resort.
Restul personalului este angajat de către consiliul de administrație său de către directorul general al societății comerciale.
Nivelul salariilor pentru personalul societății, pe categorii de funcții, se stabilește și poate fi modificat de către adunarea generală a acționarilor, în funcție de studii și munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege.
Plata salariilor, impozitelor pe acestea și a cotei de asigurări sociale se va face potrivit legii.
Drepturile și obligațiile personalului societății sunt stabilite de către consiliul de administrație sau de către directorul general al societății comerciale.
- Articolul 24
Amortizarea fondurilor fixe
Consiliul de administrație stabilește, în condițiile legii, modul de amortizare a fondurilor fixe.
- Articolul 25
Evidența contabilă și bilanțul contabil
Societatea va ține evidența contabilă, în lei, va întocmi anual bilanțul și contul de beneficii și pierderi, având în vedere normele metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor.
Bilanțul și contul de beneficii și pierderi vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, conform legii.
- Articolul 26
Calculul și repartizarea beneficiilor
Profitul societății se stabilește pe baza bilanțului aprobat de adunarea generală a acționarilor. Beneficiul impozabil se stabilește în condițiile legii.
Din beneficiul societății se pot constitui fonduri destinate modernizării, cercetării și dezvoltării de produse noi, investițiilor, reparațiilor, precum și pentru alte activități stabilite de adunarea generală a acționarilor.
Din beneficiul anual se stabilește fondul de rezervă, care va fi de cel mult 5% din totalul beneficiului prevăzut în bilanțul anual (constituirea lui efectuându-se până se va atinge minimum a cincea parte din capitalul social), precum și alte cote prevăzute în reglementările în vigoare.
Din beneficiul prevăzut în bilanț, se scade impozitul legal, rezultând beneficiul cuvenit acționarilor, care se repartizează între aceștia, proporțional cu aportul la capitalul social, precum și pentru alte nevoi ale societății.
Plata beneficiului cuvenit acționarilor se face de societate, în condițiile legii, în cel mult 2 luni de la aprobarea bilanțului de Către adunarea generală a acționarilor.
Suportarea pierderilor de către acționari se va face proporțional cu aportul la capital și în limita capitalului subscris.
- Articolul 27
Registrele societății
Societatea ține registrele prevăzute de lege.
- Capitolul IX
Modificarea formei juridice,dizolvarea, lichidarea, litigii
- Articolul 28
Modificarea formei juridice
Societatea va putea fi transformată în altă forma de societate prin hotărârea adunării generale a acționarilor.
Noua societate va îndeplini formalitățile legale de înregistrare și publicitate cerute la înființarea societăților.
- Articolul 29
Dizolvarea societății
Următoarele situații duc la dizolvarea societății:
- imposibilitatea,realizării obiectului social;
- hotărârea adunării generale;
- falimentul;
- pierderea unei jumătăți din capitalul social, după ce s-a consumat fondul de rezervă, dacă adunarea generală a acționarilor nu decide completarea capitalului sau reducerea lui la suma rămasă;
- numărul de acționari va fi redus sub 5, mai mult de 6 luni;
- la cererea oricărui acționar, dacă împrejurările de forța majoră și consecințele lor durează mai mult de 8 luni, iar adunarea generală a acționarilor constată că funcționarea societății nu mai este posibilă;
- în orice alte situații, pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, luate în unanimitate.
Dizolvarea societății comerciale trebuie să fie înscrisă în Registrul Comerțului și publicată în Monitorul Oficial al României.
- Articolul 30
Lichidarea societăți
În caz de dizolvare, societatea va fi lichidată.
Lichidarea societății și repartiția patrimoniului se fac în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.
- Articolul 31
Litigii
Litigiile societății cu persoane fizice sau juridice române sunt de competenta instanțelor judecătorești din România.
Litigiile născute din raporturile contractuale dintre societate și persoanele juridice române pot fi soluționate și prin arbitraj, potrivit legii.
- Capitolul X
Dispoziții finale
- Articolul 32
Prevederile prezentului statut se completează cu dispozițiile legale referitoare la societățile comerciale.
Hotărâre privind funcționarea Muzeului „Cotroceni”
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Începând cu data de 1 iulie 1991, Muzeul „Cotroceni” funcționează ca instituție de importanță națională, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii, având sediul în municipiul București, în latura veche a Palatului "Cotroceni”. Muzeul va prezenta istoricul Ansamblului medieval „Cotroceni”, evoluția și transformările survenite de-a lungul timpului, precum și valori din patrimoniul artei decorative universale și românești.
Art. 2. - Patrimoniul Muzeului „Cotroceni”, alcătuit din bunuri mobile și imobile, va trece pe bază de protocol de predare-primire, de la Regia Autonomă pentru Administrarea Protocolului de Stat, în administrarea Ministerului Culturii.
Art. 3. - Muzeul va funcționa în regim de autofinanțare, cu subvenție de la bugetul administrației centrale de stat, în completarea veniturilor proprii.
Art. 4. - Pentru organizarea și funcționarea muzeului, se alocă din rezerva bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 1991 Ministerului Culturii suma de 7 milioane lei pentru subvenționarea Muzeului „Cotroceni”.
Art. 5. - Paza muzeului, în interior și exterior, se asigură în condițiile prevăzute la art. 11 din Legea nr, 1/1990 privind organizarea și funcționarea serviciilor Președinției României.
Art. 6. - Ministerul Economiei și Finanțelor va introduce în bugetul Ministerului Culturii pe anul 1991 modificările care decurg din prezenta hotărâre.
Hotărâre privind aprobarea, în vederea semnării, a textului Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Indonezia pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit
Guvernul României hotărăște:
Articol unic. - Se aprobă, în vederea semnării, textul Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Indonezia pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit.
Hotărâre cu privire la aplicarea legilor și a hotărârilor de guvern
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Ordinele cu caracter normativ și instrucțiunile se pot emite numai pe baza și în executarea legilor și a hotărârilor de guvern.
De regulă, ordinele și instrucțiunile se emit atunci când printre-o dispoziție legală se prevede aceasta, cu respectarea termenului stabilit în acest scop.
Art. 2. - În termen de 30 de zile de la data prezentei hotărâri, ministerele și celelalte organe centrale ale administrației publice vor reanaliza toate ordinele cu caracter normativ și instrucțiunile emise, urmând să abroge pe cele care nu sunt conforme dispozițiilor legale sau a căror aplicare nu mai este necesară.
Ca urmare a acestei analize, în termen de 10 zile de la terminarea acțiunii, un tabel cu ordinele cu caracter normativ și instrucțiunile rămase în vigoare se va comunica Ministerului Justiției și Secretariatului General al Guvernului.
Art. 3. - Ordinele cu caracter normativ și instrucțiunile se pot emite numai cu avizul Ministerului Justiției.
După emitere, acestea se vor comunica Ministerului Justiției și Secretariatului General al Guvernului.
Art. 4. - Ministerul Justiției va sesiza Secretariatul General al Guvernului și ministerial emitent, în cazul în care ordinele cu caracter normativ sau instrucțiunile sunt ilegale.
Referinţe
- ↑ Anexele nr. 2.1.-2.3. se comunică celor interesați.
- ↑ Mijloace fixe + mijloace circulante
- ↑ Denumirea, sediul, obiectul de activitate şi capitalul social pentru fiecare societate în parte sunt cele prevăzute în anexa nr. 1.
- ↑ 4,0 4,1 4,2 4,3 Se poate utiliza numai cu aprobarea consiliului de administrație și în limita a 15% din numărul celor care ocupă aceste funcții.
- ↑ Anexele nr. 2.1.-2.4. se transmit unităților interesate. Statutul cadru al societăților comerciale, înființate potrivit art. 1, este cuprins în anexa nr. 2.
- ↑ Mijloace fixe + mijloace circulante