Monitorul Oficial 310/1993

Monitorul Oficial al României

Anul V, Nr. issue::0310 – Partea I – Marți, 28 decembrie year::1993

Decrete

Decret privind numirea în funcție a unor judecători la curțile de apel

În temeiul art. 94 lit. c) din Constituția României, al art. 73 lit. a) și al art. 51 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, precum și al art. 25 din Legea nr. 54/1993 pentru organizarea instanțelor și parchetelor militare,

Președintele României decretează:

Articol unic. - Se numesc în funcția de judecător la curțile de apel persoanele cuprinse în anexa la prezentul decret.

Președintele României, Ion Iliescu | București, 20 decembrie 1993 | Nr. 221.

Anexă

Judecători la Curțile de Apel

I. Curtea de Apel Ploiești

1. Niculae Gherghina

2. Vasiliu Magdalena.

II. Curtea de Apel Timișoara

1. Ehrmann Johann

2. Petrișor Petre.

III. Curtea Militară de Apel

1. Maior de justiție Smaranda Nicolae.

Decizii ale Curții Constituționale

Decizia referitoare la constituționalitatea unor prevederi din Legea privind sprijinul acordat de stat producătorilor agricoli

Cu adresa nr. 5/3974/1993, Guvernul a sesizat Curtea Constituțională, invocând neconstituționalitatea prevederilor art. 3 alin. (2), art. 5 alin. (2) și (5), art. 6 alin. (1), art. 7, art. 8 și art. 13 din Legea privind sprijinul acordat de stat producătorilor agricoli.

Curtea Constituțională, în temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constată că este competentă să soluționeze sesizarea, care a fost formulată și înaintată cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituție și art. 17 alin. (1) din legea sa organică.

Guvernul consideră că prevederile art. 3 alin. (2), art. 5 alin. (2) și (5), art. 6 alin. (1), art. 7, art. 8 și art. 13 din Legea privind sprijinul acordat de stat producătorilor agricoli sunt neconstituționale întrucât necesită, pentru punerea lor în aplicare, o sumă totală de 1.421.100 mil. lei, iar estimarea posibilităților reale ale țării permite înscrierea în bugetul de stat pentru anul 1994 numai a unor sume ce nu pot depăși 413.700 mil. lei. În drept, sesizarea se întemeiază pe dispozițiile art. 137 alin. (5) din Constituție potrivit cărora nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare.

În temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională a solicitat celor două Camere ale Parlamentului punctul lor de vedere asupra sesizării primite.

Cu adresa nr. 1588/1993, Senatul a comunicat punctul său de vedere, în sensul că prevederile care fac obiectul sesizării sunt constituționale, greutățile financiare invocate de Guvern fiind dezbătute în Parlament atât cu ocazia adoptării legii, cât și a reexaminării acesteia, la cererea Președintelui României. De asemenea, punctul de vedere al Senatului se întemeiază și pe prevederile art. 14 din Legea privind sprijinul acordat de stat producătorilor agricoli, potrivit cărora sumele necesare pentru acordarea sprijinului se aprobă anual prin bugetul de stat, începând cu 1 ianuarie 1994. De aceea, legea are „în primul rând un rol strategic, urmărindu-se îndreptarea eforturilor bugetare, atât cât pot fi asigurate acestea, spre anumite obiective dintre cele prevăzute”.

Camera Deputaților nu a comunicat punctul său de vedere.

Curtea Constituțională,

văzând sesizarea formulată de Guvern și punctul de vedere al Senatului, reține următoarele:

Prin dispozițiile art. 3 alin.(2), art. 5 alin. (2) și (5), art. 6 alin. (1), art. 7, art. 8 și art. 13 din Legea privind sprijinul acordat de stat producătorilor agricoli s-au prevăzut alocații, subvenții, compensații și alte înlesniri care, potrivit estimării din sesizare, ar necesita un efort bugetar pentru anul 1994 în sumă totală de 1.421.100 mil. lei.

Critica formulată în sesizare se bazează pe interpretarea art. 137 alin. (5) din Constituție, în sensul că dispozițiile acestui articol ar presupune stabilirea nu numai a sursei de finanțare, ceea ce legiuitorul a făcut prin art. 14 din lege, care prevede că sumele necesare finanțării sprijinului acordat se asigură anual prin bugetul de stat, dar și „acoperirea reală a resurselor bugetare antrenate în executarea bugetelor anuale”. În acest sens, Guvernul estimează că pentru anul 1994 efortul bugetar pentru aplicarea legii nu poate depăși 413.700 mil. lei.

În legătură cu interpretarea art. 137 alin. (5) din Constituție, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 47/1993, că dispozițiile acestui articol se referă numai la stabilire sursei de finanțare, iar acoperirea resurselor financiare din sursa stabilită este o problemă exclusiv de oportunitate politică, care privește, în esență, relațiile dintre Parlament și Guvern. De altfel, chiar art. 14 din Legea privind sprijinul acordat de stat producătorilor agricoli prevede că sumele necesare se aprobă anual prin bugetul de stat, începând cu 1 ianuarie 1994. Față de această situație, există posibilitatea corelării resurselor și eforturilor bugetare necesare aplicării legii, în cadrul procedurii de adoptare a bugetului de stat pentru anul viitor, fără implicații asupra bugetului actual.

Având în vedere considerentele expuse,

văzând și dispozițiile art. 137 alin. (5) si ale art. 144 lit. a) din Constituție, precum și ale art. 20 din Legea nr. 47/1992,

Curtea Constituțională
În numele legii
Decide:

1. Constată că prevederile art. 3 alin. (2), art. 5 alin. (2) și (5), art. 6 alin. (1), art. 7, art. 8 și art. 13 din Legea privind sprijinul acordat de stat producătorilor agricoli sunt constituționale.

2. Decizia se comunică, potrivit legii, Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deliberarea a avut loc la data de 16 noiembrie 1993 și la ea au participat Vasile Gionea, președinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Ion Filipescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu si Victor Dan Zlătescu, judecători.

Președintele Curții Constituționale, prof. dr. Vasile Gionea

Magistrat asistent, Constantin Burada

Acte ale Băncii Naționale a României

Normele Nr. 7 privind deschiderea de unități teritoriale de către societățile bancare

În temeiul prevederilor art. 26 din Legea nr. 34/1991 privind Statutul Băncii Naționale a României și ale art. 15 din Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară,

Banca Națională a României emite următoarele norme:

1. Societățile bancare pot deschide unități teritoriale în țară pe baza aprobării organelor proprii de conducere, în conformitate cu prevederile din statutele societăților bancare în cauza și ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

2. Societățile bancare vor lua măsurile de prudență care se impun în vederea prevenirii riscurilor implicate de extinderea rețelei lor teritoriale.

3. Societățile bancare vor comunica Băncii Naționale a României - Direcția de reglementare și supraveghere bancară -, în termen de 5 zile de la data deschiderii unei unități teritoriale în țară, următoarele informații:

a) categoria de unitate teritorială (sucursală, filială, agenție, reprezentanță) deschisă;

b) numărul și data înmatriculării unității teritoriale la Oficiul Registrului comerțului de la sediul acesteia;

c) sediul și numărul de telefon al unității teritoriale;

d) numele conducătorului unității teritoriale, însoțit de un curriculum vitae al acestuia.

Orice modificare a elementelor menționate la alineatul precedent va fi, de asemenea, comunicată Băncii Naționale a României - Direcția de reglementare și supraveghere bancară - în termen de 5 zile de la data producerii ei.

4. Sucursalele Băncii Naționale a României vor deschide conturi pentru unitățile teritoriale ale Societăților bancare numai pe baza comunicării privind deschiderea unității teritoriale respective, primite din partea Direcției de reglementare și supraveghere bancară.

5. În situațiile în care Banca Națională a României, prin Direcția de reglementare și supraveghere bancară, va constata o evoluție necorespunzătoare a indicatorilor de prudență bancară ai unei Societăți bancare, va interzice acesteia extinderea liberă a rețelei teritoriale, orice deschidere de noi unități teritoriale urmând a fi supusă aprobării prealabile a Băncii Naționale a României.

6. Societățile bancare pot deschide unități în străinătate numai cu aprobarea prealabilă a Băncii Naționale a României.

Cererea de aprobare va conține următoarele informații:

a) operațiunile care urmează a fi desfășurate în străinătate;

b) capitalul de dotare al unității din străinătate;

c) conducătorii unității din străinătate;

d) sediul unității din străinătate.

La acordarea aprobării, se vor aplica prevederile legale privind autorizarea transferului de capital în străinătate.

7. Banca Națională a României se va pronunța asupra cererilor prezentate pentru obținerea unei aprobări prealabile, conform pct. 5 și 6 din prezentele norme, în termen de 3 luni de la data primirii acestora.

8. La data intrării în vigoare a prezentelor norme, prevederile pct. 10, 11 și 12, respectiv cap. III "Organizarea teritorială a Societăților bancare", precum și ale pct. 13 de la cap. IV din Normele Băncii Naționale a României nr. 2/1992 privind modificarea situației societăților bancare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 7 aprilie 1992, se abrogă.

9. Prezentele norme intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 1994.

Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu

București, 13 decembrie 1993.

Normele Nr. 8 privind capitalul social minim al societăților bancare

În temeiul prevederilor art. 6 alin. 2 din Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară,

Banca Națională a României emite următoarele norme:

1. Capitalul social al unei societăți bancare nu poate fi mai mic de 8 miliarde lei.

2. Capitalul social al unei societăți bancare trebuie să fie subscris integral și să fie vărsat la momentul constituirii, într-o cotă de cel puțin 50% din valoarea acțiunilor subscrise de fiecare acționar, respectiv din valoarea părților sociale subscrise de fiecare asociat, restul urmând să fie vărsat cel mai târziu în termen de 2 ani de la data constituirii societății bancare, astfel:

• 10% în primul semestru;
• 20% în al doilea semestru;
• 30% în al treilea semestru;
• 40% în al patrulea semestru.

Societățile bancare pot cere plata vărsământului datorat într-un termen mai scurt.

3. Perioada de subscriere a capitalului social, în cazul societăților bancare care se vor constitui prin subscripție publică, nu poate fi mai mare de 6 luni.

4. Societățile bancare în funcțiune, care la data intrării în vigoare a prezentelor norme nu dețin capitalul social minim prevăzut la pct. 1, trebuie să dispună de un capital social vărsat de cel puțin 4 miliarde lei, la încheierea exercițiului financiar 1994, și de cel puțin 8 miliarde lei la încheierea exercițiului financiar 1995.

Prevederile alin. 1 de la acest punct se aplică și în cazul societăților bancare care la data intrării în vigoare a noii limite minime de capital social sunt în posesia autorizației sub condiție suspensivă eliberată de Banca Națională a României în vederea constituirii lor.

5. Societățile bancare menționate la pct. 4 vor realiza subscrierea integrală a capitalului social minim prevăzut la pct. 1 în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentelor norme.

6. Banca Națională a României va modifica, oricând va considera necesar, limita minimă a capitalului social al societăților bancare, precum și cota de vărsământ.

7. La data intrării în vigoare a prezentelor norme, Normele nr. 7/1992 privind capitalul social minim al societăților bancare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 21 august 1992, se abrogă.

8. Prezentele norme intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 1994.

Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu

București, 13 decembrie 1993.