Monitorul Oficial 205/1993: Diferență între versiuni

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare
(Pagină nouă: __FORCETOC__ *1993 0205 = Monitorul Oficial al României = Anul V, Nr. issue::205 - Partea I - Miercuri, 25 august year::1993 == Ordonanțe al...)
 
(convertesc issue:: la patru cifre.)
 
Linia 3: Linia 3:


= Monitorul Oficial al României =
= Monitorul Oficial al României =
Anul V, Nr. [[issue::205]] - Partea I - Miercuri, 25 august [[year::1993]]
Anul V, Nr. [[issue::0205]] - Partea I - Miercuri, 25 august [[year::1993]]


== Ordonanțe ale Guvernului României ==
== Ordonanțe ale Guvernului României ==

Versiunea curentă din 7 aprilie 2012 10:28


Monitorul Oficial al României

Anul V, Nr. issue::0205 - Partea I - Miercuri, 25 august year::1993

Ordonanțe ale Guvernului României

Ordonanță privind taxele pentru acordarea licențelor în vederea practicării jocurilor de noroc

În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României și al art 1 lit e) din Legea nr. 58/1993 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și autorizarea contractării și garantării unor credite externe, precum și a contractării unor împrumuturi de stat,

Guvernul României emite prezenta ordonanță.

Art. 1. - Pentru eliberarea documentelor de avizare și atestare a jocurilor de noroc, în vederea funcționării acestora, se percep următoarele taxe:

  • 700.000 lei pentru fiecare mașina mecanică sau electronică loteristică;
  • 1.000.000 lei pentru fiecare masă de joc de noroc;
  • 15.000.000 lei pentru o sală de jocuri bingo, keno;
  • 15% din încasările anuale, prevăzute în studiul de eficiență, pentru jocurile loteristice, de pronosticuri sportive, tombole și altele de acest fel, prezentate de solicitantul avizului și al atestării de funcționare.

Taxele vor fi plătite în lei de către persoanele fizice române sau juridice cu capital integral român și în valută de către persoanele fizice sau juridice străine și de unitățile cu capital mixt, indiferent de ponderea capitalului străin.

Taxele percepute cu ocazia avizării se fac venit la bugetul de stat.

Art 2. - Nivelul taxelor pentru eliberarea documentelor de avizare și atestare a jocurilor de noroc se va actualiza anual în funcție de rata inflației, în condițiile legii.

Art. 3. - La data publicării prezentei ordonanțe se abrogă art. V și VI din Hotărârea Guvernului nr. 486/1992, precum și orice alte dispoziții contrare.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 9 august 1993 | Nr. 16.

Contrasemnează:

Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu

Ordonanță privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la reglementările financiar-gestionare și fiscale

În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României și al art. 1 lit. f) din Legea nr. 58/l993 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și autorizarea contractării și garantării unor credite externe, precum și a contractării unor împrumuturi de stat,

Guvernul României emite prezenta ordonanță.

Capitolul I

Contravențiile la normele legale privind disciplina bugetară, financiară și gestionară

Art. 1. - Constituie contravenție la normele legale privind disciplina bugetară, financiară și gestionată următoarele fapte săvârșite de salariații instituțiilor publice, regiilor autonome și societăților comerciale cu capital integral sau parțial de stat, dacă acestea nu au fost comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:

a) nerespectarea prevederilor legale referitoare la utilizarea creditelor bugetare aprobate, potrivit destinației;
b) aprobarea și efectuarea virărilor de credite bugetare fără respectarea normelor legale;
c) aprobarea, constituirea și utilizarea fondurilor de rezervă la dispoziția organelor de decizie ale unităților administrativ-teritoriale fără respectarea dispozițiilor legale;
d) constituirea și utilizarea fondurilor speciale cu încălcarea prevederilor legale;
e) perceperea sub orice titlu și sub orice denumire de contribuții directe sau indirecte în afară celor stabilite prin lege;
f) efectuarea de plăți direct din veniturile cuvenite bugetului de stat, cu excepția cazurilor prevăzute de lege;
g) aprobarea operațiunilor privind constituirea și utilizarea de mijloace financiare, precum și orice cheltuieli efectuate din sumele alocate prin bugetul de stat, bugetele locale sau bugetul asigurărilor sociale de stat, fără documente justificative, avizate și aprobate în prealabil, potrivit legii, de către conducătorul compartimentului financiar-contabil sau alte persoane însărcinate cu exercitarea controlului financiar preventiv;
h) angajarea, menținerea sau trecerea în funcția de gestionar de către instituțiile publice și agenții economici cu capital integral sau parțial de stat a unei persoane care nu îndeplinește condițiile legale privitoare la vârstă, studii, stagiu sau care are antecedente penale ce duc la interzicerea ocupării unei asemenea funcții;
i) neluarea măsurilor prevăzute de lege pentru constituirea garanțiilor materiale ale gestionarilor angajați la unitățile menționate la lit. h), pentru predare-aprimirea gestiunilor, cât și pentru începerea verificării cazurilor de depreciere, degradare sau distrugere de bunuri în gestiune, în termen de 3 zile de la data sesizării.

Art. 2. - Faptele prevăzute la art. 1 se sancționează cu amendă contravențională, după cum urmează:

a) de la 200.000 la 1.000.000 lei, pentru contravențiile de la lit. b) și i);
b) de la 400.000 la 1.500.000 lei, pentru contravențiile de la lit. f) și g);
c) de la 600.000 la 2.000.000 lei, pentru contravențiile de la lit. a), c), d), e) și h.
Capitolul II

Contravențiile la normele legale privind impozitele și taxele cuvenite statului

Art. 3. - Constituie contravenție la normele legale care reglementează impozitele și taxele, altele decât cele prevăzute în legile fiscale, următoarele fapte ale persoanelor fizice și juridice și ale angajaților regiilor autonome și societăților comerciale, indiferent de forma de proprietate, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:

a) nedepunerea în termen a declarațiilor de impunere de către agenții economiei și alți contribuabili, la organele fiscale, pentru situațiile când se prevede aceasta obligație, precum și nedeclararea, în vederea impunerii, a exercitării unei activități producătoare de venituri sau a tuturor veniturilor și bunurilor supuse impozitelor și taxelor, pentru cei aflați în evidența organelor fiscale;
b) nerespectarea obiectului de activitate, a sediului și a condițiilor de desfășurare a activității, menționate în autorizația de funcționare sau în statutul societății comerciale;
c) neținerea de către contribuabili, potrivit dispozițiilor legale, a evidențelor referitoare la veniturile realizate și la impozitele și taxele datorate sau înscrierea în acestea a unor date incomplete sau eronate și neînregistrarea imprimatelor specifice la organele fiscale teritoriale;
d) refuzul agenților economici și al persoanelor fizice de a comunica, la cererea organelor fiscale, datele, informațiile prevăzute de lege cu privire la respectarea obligațiilor legale privind impozitele și taxele sau comunicarea unor date și informații eronate;
e) necalcularea în cuantumul legal, nereținerea sau nevărsarea în termen de către plătitorii veniturilor, pentru lucrări executare, mărfuri livrate, servicii prestate, a impozitului, care potrivit dispozițiilor legale, se realizează prin reținere și vărsare;
f) eliberarea de acte sau prestarea de servicii care, potrivit dispozițiilor legale, este supusă taxelor de timbru sau taxelor locale, fără ca acestea să fi fost în prealabil achitate, precum și admiterea de timbre care nu îndeplinesc condițiile de valabilitate;
g) neînscrierea, de către angajații unității prestatoare de servicii taxabile, în documentele justificative de plată a taxelor de timbru și a mențiunii de anexare a acestora la actul taxabil;
h) împiedicarea efectuării controlului ce se exercită de organele competente cu privire la aplicarea normelor legale care reglementează impozitele și taxele;
i) afișajul sau folosirea mijloacelor de publicitate și reclamă, ocuparea locurilor publice pentru care se datorează taxe, fară plata impozitelor și taxelor legale;
j) neefectuarea comunicării de către terții popriți dacă datorează vreo sumă de bani debitorilor, nereținerea și nevărsarea sumelor poprite în contul bugetului;
k) neînregistrarea, potrivit prevederilor legale, a certificatului de înmatriculare eliberat de Registrul comerțului, la organele fiscale unde societatea comercială, precum și sucursalele sau filialele acesteia își au sediul.

Art. 4. - Faptele prevăzute la art. 3 se sancționează cu amendă contravențională, după cum urmează:

a) de la 100.000 la 500.000 lei, pentru contravențiile de la nr. f), g) și i);
b) de la 200.000 la 1.000.000 lei, pentru contravențiile de la lit. c), d) și e);
c) de la 400.000 la 1.500.000 lei, pentru contravențiile de la lit. j) și k);
d) de la 600.000-la 2.000.000 lei, pentru contravențiile de la lit. a), b) și h).
Capitolul III

Dispoziții comune și finale

Art. 5. - Contravențiile se constată și sancțiunile se aplică de către:

a) organele de control financiar, salariații cu atribuții de control și de inspecție din cadrul Ministerului Finanțelor și din unitățile sale teritoriale, precum și alte organe ale Ministerului Finanțelor împuternicite în acest Scop;
b) organele de control financiar de gestiune ale ministerelor, departamentelor, ale altor instituții ale autorităților administrației publice centrale și locale, precum și ale regiilor autonome potrivit sarcinilor, atribuțiilor și competențelor proprii, prevăzute de lege;
c) organele de poliție, pentru faptele prevăzute la art. 1 lit. h) cu privire la angajarea gestionarilor.

Art. 6. - Organele prevăzute la art. 5, care nu au și atribuții prevăzute prin lege de a stabili impozite și taxe, sunt obligate să sesizeze, în termen de 5 zile, organul fiscal competent pentru stabilirea sau majorarea impunerii, depunând în acest sens o copie a procesului-verbal de constatare a contravenției, rămas definitiv.

Art. 7. - În cazul repetării contravențiilor de la art. 3 lit. a), b), d) și h) se poate lua măsura suspendării activității pe o perioadă de până la 6 luni.

Art. 8. - Dispozițiile prezentei ordonanțe se întregesc cu prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, cu excepția art. 25, 26 și 27.

Art. 9. - Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă orice alte dispoziții contrare acesteia.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 20 august 1993 | Nr. 17.

Contrasemnează:

Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu