Monitorul Oficial 165/1994: Diferență între versiuni
Lgall (discuție | contribuții) (Pagină nouă: __FORCETOC__ *1994 0165 = Monitorul Oficial al României = Anul VI, Nr. issue::165 - Partea I – Joi, 30 iunie year::1994 == Legi și decret...) |
(convertesc issue:: la patru cifre.) |
||
Linia 3: | Linia 3: | ||
= Monitorul Oficial al României = | = Monitorul Oficial al României = | ||
Anul VI, Nr. [[issue:: | Anul VI, Nr. [[issue::0165]] - Partea I – Joi, 30 iunie [[year::1994]] | ||
Versiunea curentă din 7 aprilie 2012 10:31
Monitorul Oficial al României
Anul VI, Nr. issue::0165 - Partea I – Joi, 30 iunie year::1994
Legi și decrete
Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/1991 privind indemnizațiile și celelalte drepturi ale senatorilor și deputaților, precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I. - Legea nr. 53/1991 privind indemnizațiile și celelalte drepturi ale senatorilor și deputaților, precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, cu modificările ulterioare, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 8 septembrie 1993, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 7 va avea următorul cuprins:
„Art. 7. - (1) Pentru rezultate deosebite obținute în activitatea desfășurată, salariații beneficiază de un salariu de merit lunar, de până la 15% din salariul de bază și care face parte din acesta. Salariul de merit se poate acorda numai după o perioadă de 6 luni de la angajare.
(2) Salariații care beneficiază de salariu de merit, precum și cuantumul acestuia se stabilesc, o dată pe an, de regulă după adoptarea bugetului, în raport cu rezultatele obținute în activitatea desfășurată. Activitatea acestor salariați se analizează în fiecare an și, în raport cu rezultatele obținute, se stabilește menținerea sau retragerea salariului de merit.
(3) Salariul de merit poate fi acordat, anual, pentru cel mult 15% din numărul total de posturi prevăzut de statul de funcții."
2. Articolul 21 va avea următorul cuprins:
„Art. 21. - (1) Senatorii și deputații care participă la ședințele comune ale Senatului și Camerei Deputaților, ale fiecărei Camere, ale comisiilor parlamentare sau ale birourilor permanente beneficiază de o diurnă
de ședința ce reprezintă 2% din indemnizația lunară a senatorului sau a deputatului.
(2) De aceeași diurnă de ședință beneficiază senatorii și deputații prezenți la ședințele grupurilor parlamentare sau la alte activități ale Parlamentului, dacă acestea se desfășoară la cererea Biroului permanent sau a președintelui fiecărei Camere și dacă diurna nu s-a acordat în condițiile alin. (1).
(3) Senatorii și deputații prezenți la lucrările Parlamentului, care nu au domiciliul în municipiul București, primesc o diurnă de deplasare, pe zi, de 2% din indemnizația lunară prevăzută pentru senator sau deputat. Totodată, acestora li se asigură cazarea gratuită sau, la alegere, în cazul în care nu beneficiază de cazare gratuită li se acordă, pe noapte, 70% din tariful minim practicat de unitățile hoteliere și care este achitat pentru cazarea unui senator sau deputat.
(4) Drepturile prevăzute în alineatul precedent cu privire la cazarea gratuită sau la plata contravalorii cazării se acordă pe toată durata mandatului parlamentar.
(5) Drepturile prevăzute la alin. (3) se acordă și în perioada vacanței parlamentare, dacă senatorii și deputații îndeplinesc misiuni dispuse de președintele Senatului sau al Camerei Deputaților, ori de către Biroul permanent al fiecărei Camere.
(6) Senatorii sau deputații care efectuează o deplasare în țară, din însărcinarea președintelui Senatului sau al Camerei Deputaților, a Biroului permanent al fiecărei Camere ori a birourilor comisiilor parlamentare sau a grupurilor parlamentare, beneficiază de decontarea integrala a cheltuielilor de cazare sau, pe noapte, de 70% din tariful practicat de unitățile hoteliere și care este achitat pentru cazarea unui senator sau deputat, dacă nu se cazează în unități hoteliere sau în alte spații de cazare autorizate, precum și de o diurnă, pe zi, de 1% din indemnizația lunară prevăzută pentru senator sau deputat în cazul în care deplasarea se efectuează în altă localitate decât cea în care domiciliază. De aceleași drepturi beneficiază senatorii și deputații care nu domiciliază în circumscripțiile electorale în care au fost aleși, pe timpul deplasării în aceste circumscripții, în vederea îndeplinirii unor activități legate de exercitarea mandatului.
(7) Senatorii sau deputații care se deplasează în altă localitate din circumscripțiile electorale în care domiciliază, pentru activități legate de exercitarea mandatului, beneficiază de o diurnă de deplasare de 65% din diurna prevăzută la alin. (3), pentru o singură zi pe săptămână.
(8) Senatorii sau deputații care folosesc autoturismul proprietate personală pentru a se deplasa săptămânal din localitatea unde domiciliază, la Parlament și înapoi, precum și cei care au domiciliul în municipiul București și se deplasează, cel mult o dată pe săptămână, în circumscripția electorală în care au fost aleși și înapoi, pentru activități legate de exercitarea mandatului, vor primi contravaloarea carburanților utilizați în acest scop, dar nu mai mult decât contravaloarea a 7,5 litri benzină la 100 km parcurși. De aceleași drepturi beneficiază senatorii și deputații care se deplasează din localitatea de domiciliu în localitatea cea mai apropiată de unde se asigură transportul la Parlament și înapoi.”
3. După articolul 22 se introduc articolele 221-226, care vor avea următorul cuprins:
„Art. 221. - (1) În scopul exercitării mandatului în circumscripțiile electorale, deputații primesc, lunar, o suma forfetară din bugetul Camerei Deputaților, egală cu indemnizația lunară brută a deputatului.
(2) În limitele sumei prevăzute la alin. (1), deputații pot organiza, separat sau prin asociere, birouri în circumscripțiile în care au fost aleși. Consiliile locale și consiliile județene asigură spațiile și dotarea acestora cu mobilierul necesar, în condiții de închiriere.
Art. 222. - (1) Chiria, calculată la tarifele practicate pentru spațiile atribuite partidelor politice, cheltuielile de întreținere, drepturile bănești ale persoanelor angajate în birourile parlamentare ale deputaților și alte cheltuieli aferente exercitării mandatului se asigură din sumele forfetare alocate deputaților.
(2) Angajarea salariaților birourilor parlamentare ale deputaților se face prin încheierea unui contract de muncă pe durată determinată sau a unui contract civil.
În cazul angajării pe baza unui contract de muncă pe durata determinată, încadrarea salariaților se face prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaților, la propunerea deputaților în cauză, iar în cazul contractului civil, acesta se încheie între deputații în cauză și persoana fizică.
Art. 223. - Modul de utilizare și justificare a sumei forfetare prevăzute la art. 221 și 222 se stabilește prin hotărâre a Biroului permanent al Camerei Deputaților.
Art. 224. - (1) Birourile senatoriale din circumscripțiile electorale se organizează pentru fiecare senator în condițiile prevăzute în Regulamentul Senatului.
(2) Personalul încadrat în birourile senatoriale face parte din aparatul Senatului.
(3) Dotarea birourilor senatoriale, cheltuielile materiale și de servicii se vor asigura de către Senat în limita sumelor prevăzute în bugetele anuale.
Art. 225. - În vederea organizării birourilor senatoriale, prefecturile, consiliile județene sau, după caz, consiliile locale vor asigura spațiul necesar și dotarea acestuia cu mobilier. Chiria pentru spațiu, calculată pe baza tarifelor practicate pentru spațiile atribuite partidelor politice, precum și chiria pentru mobilier vor fi suportate din bugetul Senatului.
Art. 226. - Personalul încadrat cu contract de muncă la birourile parlamentare ale deputaților și la birourile senatoriale, pe timpul cât îndeplinește această activitate, se consideră detașat sau, după caz, transferat în interesul serviciului, în condițiile legislației muncii."
Art. II. - În structura bugetului Camerei Deputaților și al Senatului, pe anul 1994, se introduc modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei legi.
Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/1991 privind indemnizațiile și celelalte drepturi ale senatorilor și deputaților, precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României
În temeiul art. 77 alin. (1) din Constituția României, promulgăm
Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/1991 privind indemnizațiile și celelalte drepturi ale senatorilor și deputaților, precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României,
și dispunem publicarea ei în Monitorul Oficial al României.