Monitorul Oficial 193/1994: Diferență între versiuni
Linia 153: | Linia 153: | ||
| Modelul nr. 2 sau 3 | | Modelul nr. 2 sau 3 | ||
|- | |- | ||
| Redusă ( | | Redusă (D) | ||
| Modelul nr. 3 (opțional) | | Modelul nr. 3 (opțional) | ||
|} | |} |
Versiunea de la data 9 februarie 2012 17:45
Monitorul Oficial al României
Anul VI, Nr. issue::193 - Partea I - Joi, 28 iulie year::1994
Hotărâri ale Guvernului României
Guvernul României
Hotărâre pentru aprobarea unor regulamente elaborate în temeiul art. 35 și 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/1994 privind calitatea în construcții
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Se aprobă Regulamentul privind conducerea și asigurarea calității în construcții, Regulamentul privind stabilirea categoriei de importanță a construcțiilor și Regulamentul privind urmărirea comportării în exploatare, intervențiile în timp și postutilizarea construcțiilor, prevăzute în anexele nr. 1-3 la prezenta hotărâre.
Art. 2. - Prevederile hotărârii intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României.
Contrasemnează:
Ministrul lucrărilor publice și amenajării teritoriului, Marin Cristea
p. Ministru de stat, ministrul finanțelor, Dan Mogoș, secretar de stat
Anexa Nr. 1
Regulament privind conducerea și asigurarea calității în construcții
Capitolul I
Prevederi generale
Art. 1. - Conducerea și asigurarea calității în construcții constituie o componentă principală a sistemului calității în construcții și reprezintă o parte semnificativă a funcției, generale de conducere dintr-o unitate. Conducerea și asigurarea calității stabilește și traduce în fapt politica în domeniul calității, prin activități prestabilite și sistematice, destinate să prevină noncalitatea, să asigure realizarea și garantarea calității cerute,;n condiții raționale de cost și termen, și să ofere încredere în capacitatea unității.
Art. 2. - Sistemul conducerii și asigurării calității în construcții cuprinde două părți constitutive inseparabile, dar cu roluri distincte:
- conducerea calității, care determină și aplică politica în domeniul calității;
- asigurarea calității, care reprezintă instrumentul de aplicare a politicii în domeniul calității, prin activități adecvate pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale stabilite între factorii implicați în procesul de concepere, realizare, exploatare și postutilizare a construcției.
Art. 3. - Prezentul regulament stabilește cadrul normativ general, principalele elemente de conținut și metodologice pentru elaborarea, aplicarea și dezvoltarea sistemului de conducere și de asigurare a calității în construcții.
Art. 4. - Prevederile regulamentului se adresează unităților participante sau implicate în procesul de concepere, realizare, exploatare și postutilizare a construcțiilor: investitori, proprietari, unități de cercetare, de proiectare, producători și furnizori de produse și servicii pentru construcții, executanți și utilizatori. Prevederile se referă la activitățile legate de construcții pe întreaga durată de existență a acestora.
Art. 5. - Detalierea elementelor de conținut și metodologice ale sistemului de conducere și de asigurare a calității în construcții se face prin proceduri specifice diferitelor unități participante, ținând seama de categoria de importanță a construcției, de specificul și complexitatea acesteia.
Art. 6. - Definițiile termenilor utilizați sunt prevăzute în anexa nr. 1 a) la prezentul regulament.
Capitolul II
Elemente de conținut și metodologice ale sistemului de conducere și de asigurare a calității în construcții
Art. 7. - Sistemul de conducere și de asigurare a calității în construcții comportă stabilirea următoarelor elemente principale:
- datele de intrare;
- elementele principale de conținut;
- elementele metodologice ale dezvoltării și aplicării sistemului;
- documentele tehnice.
Conținutul și dezvoltarea elementelor menționate mai sus se fac pe baza prevederilor prezentului regulament, în funcție de specificul unităților implicate. Acestea urmează a-și stabili propriul lor sistem de conducere și de asigurare a calității.
Date de intrare ale sistemului
Art. 8. - Datele de intrare ale sistemului de conducere și de asigurare a calității în construcții sunt concretizate prin documentația tehnică anexată contractelor (temă-program de cercetare, de proiectare, proiect, specificație tehnică, caiet de sarcini etc), care trebuie rezolvate pe baza prevederilor din reglementările tehnice în vigoare.
Art. 9. - Unitățile participante la proiectarea, realizarea, exploatarea și postutilizarea construcțiilor au obligația să asigure, prin sistemele proprii de conducere și de asigurare a calității, obținerea nivelului de calitate convenit.
Elemente principale de conținut ale sistemului
Art. 10. - Sistemul de conducere și de asigurare a calității în construcții cuprinde următoarele elemente principale de conținut:
- programul de asigurare a calității;
- organizarea aferentă sistemului;
- funcțiunile sistemului.
Acestea se elaborează, se aplică și se actualizează continuu de către unitățile participante.
Elementele principale de conținut trebuie definite și precizate potrivit specificului activităților din unitățile respective și în conformitate cu cerințele față de acestea, determinate de anumiți factori care caracterizează produsele sau lucrările ce fac obiectul contractelor încheiate.
Art. 11. - Programul de asigurare a calității în construcții stabilește dispozițiile specifice directoare pentru definirea și obținerea calității, precizând obiectivele, regulile de operare, resursele și secvențele activităților legate de calitate. Programul se referă atât la elemente interne (parțial confidențiale) ale conducerii calității specifice unității respective, căi și la cerințe ale asigurării externe a calității, potrivit contractelor încheiate. Programul este concretizat prin următoarele documente principale:
- manualul de asigurare a calității, care descrie sistemul de conducere și de asigurare a calității și care are caracter neconfidențial:
- procedurile aferente funcțiilor sistemului de conducere și de asigurare a calității și procedurile tehnice de execuție sau de proces.
Pentru fiecare obiect al activității (proiect, produs, lucrare, serviciu), unitatea respectivă își stabilește programul de asigurare a calității prin care se precizează elementele de conținut corespunzătoare din manualul de asigurare a calității, procedurile aferente sistemului, procedurile tehnice, precum și planul de control al calității, verificări și încercări, în funcție de modelul de asigurare a calității și condițiile contractuale.
Art. 12. - Organizarea aferentă sistemului de conducere și de asigurare a calității în construcții, integrată în sistemul general de organizare și de funcționare a unității, trebuie să cuprindă:
- definirea metodelor de conducere, a responsabilităților și a obiectivelor privind asigurarea calității, cu precizarea legăturilor dintre compartimentele implicate;
- numirea sau delegarea conducerii și membrilor compartimentelor de asigurare a calității și de control al calității și învestirea acestora cu autoritatea necesară;
- asigurarea independenței compartimentelor de asigurare a calității și de control al calității, față de conducerea nemijlocită a producției din unitatea respectivă și subordonarea lor directă pe linie organizatorică, funcțională și de autoritate, președintelui consiliului de administrație sau directorului general;
- formarea și instruirea personalului.
Art. 13. - Funcțiunile principale ale sistemului de conducere și de asigurare a calității in construcții, față de care se stabilesc cerințele diferitelor modele pentru categorii de asigurare a calității, se referă la următoarele:
- analiza contractului;
- controlul proiectării;
- controlul documentelor;
- aprovizionarea;
- produse (servicii) furnizate de beneficiar;
- recepția, identificarea și trasabilitatea (regăsirea) produselor;
- controlul proceselor privind execuția produselor, lucrărilor și serviciilor;
- verificarea și încercarea produselor și serviciilor prestate;
- controlul și verificarea pe parcursul execuției și în final a lucrărilor;
- controlul și verificarea finală a produselor, lucrărilor și serviciilor (numai pentru modelul nr. 3)
- mijloace (echipamente) de control, măsurare și încercare:
- stadiul controalelor și încercărilor;
- controlul neconformităților;
- acțiuni corective;
- primirea, manipularea și depozitarea produselor;
- înregistrări privind calitatea;
- audit al sistemului calității;
- urmărirea comportării în exploatare;
- instruirea personalului.
În cadrul sistemului de conducere și de asigurare a calității elaborat și aplicat, se selectează pentru fiecare contract în parte acele funcții care corespund modelului adoptat pentru categoria de asigurare a calității.
Elemente metodologice ale aplicării sistemului
Art. 14. - Aplicarea sistemului de conducere și de asigurare a calității în construcții și dezvoltarea elementelor de conținut ale acestuia se efectuează în. mod diferențiat, în funcție de categoria de importanță, a construcțiilor.
Art. 15. - Diferențierea în ceea ce privește aplicarea sistemului de conducere și de asigurare a calității în construcții este evidențiată prin:
a) categorii distincte de asigurare a calității, concretizate în modele de asigurare a calității, determinate în funcție de:
- factorii specifici care caracterizează construcția (complexitatea și nivelul de cunoaștere și apreciere în procesul de proiectare; complexitatea procedeelor de execuție; caracteristicile construcției; gradul de siguranță proiectat; aspecte economice);
- gradul de extindere a aplicării sistemului asupra activităților și etapelor duratei de existență a construcției;
b) cerințe specifice de asigurare a calității, aferente activităților unităților participante.
Art. 16. - Modelele de asigurare a calității determină constituirea de ansambluri selecționate de elemente și funcțiuni corelate ale sistemului de conducere și de asigurare a calității în construcții, care, aplicate de către unitățile participante, le conferă acestora aptitudinea funcțională sau organizatorică necesară pentru a putea răspunde cerințelor contractuale în condiții avantajoase (de riscuri, costuri și beneficii) pentru părți.
Art. 17. - Pentru construcții se stabilesc trei modele de asigurare a calității (modelele nr. 1-3), diferențiate între ele, în principal, prin numărul și gradul de îndeplinire a cerințelor față de elementele și funcțiunile sistemului de conducere și de asigurare a calității în construcții, conform „Listei orientative privind diferențierea modelelor de asigurare a calității sub aspectul cerințelor față de funcțiunile sistemului” cuprinsă în anexa nr. 1 b).
Modelul nr. 1 de asigurare a calității cuprinde numărul total de funcțiuni și cerințe ale sistemului și se aplică în etapele de proiectare și de fabricație a produselor, de execuție și de exploatare a construcției.
Modelul nr. 2 de asigurare a calității cuprinde un număr parțial de funcțiuni și cerințe ale sistemului și se aplică, de regulă, în etapele de proiectare, fabricație a produselor și execuție a construcției.
Modelul nr. 3 de asigurare a calității cuprinde un număr minim (opțional) de funcțiuni ale sistemului și se aplică la etapa de execuție a construcției, de regulă la faza finală.
Între categoria de importanță a construcției și modelele de asigurare a calității se recomandă respectarea corespondenței din următorul tabel:
Categoria de importanță a construcției | Modelul de asigurare a calității |
Excepțională (A) | Modelul nr. 1 sau reglementare specială |
Deosebită (B) | Modelul nr. 1 |
Normală (C) | Modelul nr. 2 sau 3 |
Redusă (D) | Modelul nr. 3 (opțional) |
Art. 18. - Cerințele specifice ale sistemului de conducere și de asigurare a calității (programul de asigurare a calității cu documentele acestuia și organizarea aferentă) se diferențiază corespunzător funcțiunilor determinate de cele trei modele.
Art. 19. - Încadrarea în cele trei modele a activităților de realizare a obiectelor de construcție sau a unor părți ale acestora, precum și a lucrărilor, produselor sau serviciilor din construcții, se stabilește de către proiectant, în acord cu investitorul sau proprietarul.
Documentele tehnice ale sistemului
Art. 20. - Elaborarea și aplicarea sistemului de conducere și de asigurare a calității în construcții sunt fundamentate și definite prin următoarele documente principale, întocmite, ținute la zi și revizuite periodic de unitățile implicate:
a) documente privind datele de intrare ale sistemului, care precizează nivelurile de calitate cerute:
- detalii de execuție și specificații tehnice;
- specificații de performanță:
- caiete de sarcini;
b) documente ale programului de asigurare a calității:
- manualul de asigurare a calității;
- proceduri ale funcțiunilor sistemului de conducere și de asigurare a calității;
- proceduri și/sau instrucțiuni tehnice sau administrative aferente activităților și operațiunilor de execuție;
- planul de control al calității, verificări și încercări;
c) planul de audit;
d) documente și înregistrări referitoare la calitate:
- certificate de calitate, buletine de încercări, certificate de conformitate, procese-verbale de recepție pentru produsele procurate;
- procese-verbale de lucrări ascunse și de recepții parțiale, rapoarte de control privind calitatea execuției lucrărilor de construcții;
- rapoarte privind costuri cu privire la calitate;
- rapoarte de audit;
- rapoarte privind neconformitățile și modul lor de tratare;
- rapoarte de acțiuni corective;
e) diverse alte documente (rapoarte tehnice, informări, dări de seamă periodice) referitoare la calitate.
Capitolul III
Atribuții, obligații, răspunderi
Art. 21. - Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului va stabili procedurile de autorizare a persoanelor juridice sau fizice pentru efectuarea serviciilor de elaborare, audit și certificare ale sistemului de conducere și de asigurare a calității în construcții.
Art. 22. - Unitățile participante la procesul de concepere, realizare, exploatare și postutilizare a construcțiilor răspund de îndeplinirea următoarelor obligații principale referitoare 3a conducerea și asigurarea calității:
a) elaborarea și aplicarea sistemului de conducere și de asigurare a calității în cadrul unității proprii, potrivit specificului activității desfășurate și prevederilor din contractele încheiate prin:
- întocmirea programului de asigurare a calității;
- înființarea compartimentului de asigurare a calității, inclusiv organizarea activității de control tehnic al calității din unități conform cerințelor sistemului de asigurare a calității;
- elaborarea procedurilor aferente funcțiunilor sistemului, precum și a tuturor procedurilor și instrucțiunilor tehnice necesare pentru desfășurarea activităților din profilul unității;
- pregătirea și calificarea personalului necesar pentru aplicarea prevederilor programului de asigurare a calității, punând accentul pe însușirea motivației pentru calitate și pe efectuarea autocontrolului.
Șeful compartimentului de control tehnic al calității și dirigintele de specialitate trebuie să fie autorizați, de către Inspecția de stat în construcții, lucrări publice.; urbanism și amenajarea teritoriului;
b) aplicarea diferențiată a sistemului, de conducere și de asigurare a calității în cadrul unității proprii și asigurarea funcționării acestui sistem prin:
- punerea în practică a tuturor prevederilor cerințelor specifice de asigurare a calității și ale manualului de asigurare a calității;
- asigurarea îndeplinirii corecte a tuturor funcțiunilor sistemului pe baza procedurilor elaborate;
- urmărirea aplicării planului de control al calității, de verificări și încercări;
- ținerea la zi a tuturor documentelor pentru, aplicarea sistemului de conducere și de asigurare a calității, inclusiv a tuturor înregistrărilor relative la constatarea și atestarea calității:
c) în unitățile în care se aplică modelele nr. 1 și 2 de asigurare a calității, responsabilul tehnic cu execuția, atestat, este încadrat în activitatea de asigurare a calității.
În unitățile în care se aplică modelul nr. 3 de asigurare a calității, responsabilul tehnic cu execuția, atestat, constituie factorul care asigură un nivel minim obligatoriu al componentei de conducere și asigurare a calității.