Monitorul Oficial 253/1991

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare

Monitorul Oficial al României

Anul III, Nr. issue::253 - Partea I - Miercuri, 18 decembrie year::1991

Hotărâri ale Guvernului României

Guvernul României

Hotărâre privind stabilirea unor măsuri pentru aducerea la îndeplinire a sarcinilor care revin Guvernului din Legea privind alegerile locale

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - În vederea îndeplinirii tuturor sarcinilor care revin Guvernului, precum și organelor centrale și locale ale administrației de stat din Legea nr. 70 din 26 noiembrie 1991 privind alegerile locale, se constituie un colectiv tehnic, în componența prevăzută în anexa la prezenta hotărâre.

Art. 2. - Colectivul tehnic va asigura aplicarea prevederilor legii și a măsurilor cuprinse în programul calendaristic, în vederea realizării acțiunilor prevăzute.

Art. 3. - Ministerul Economiei și Finanțelor va prezenta, în termen de 5 zile, propuneri privind plata salariilor membrilor birourilor electorale și ai comisiilor electorale, statisticienilor și personalului tehnic auxiliar, pe perioada în care aceștia sunt detașați la executarea acțiunilor legate de organizarea și desfășurarea alegerilor.

Art. 4. - Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Industriei și Ministerul Culturii vor prezenta, până la data de 12 decembrie 1991, propuneri privind asigurarea materialelor și a tipăriturilor necesare pregătirii și desfășurării alegerilor locale, precum și pentru finanțarea acestora.

Art. 5. - Ministerul Justiției va asigura lista magistraților care pot fi desemnați, potrivit legii, ca membri ai comisiilor electorale de circumscripție.

Art. 6. - Ministerul Comunicațiilor va asigura buna funcționare a legăturilor telefonice între comisiile electorale de circumscripții și birourile electorale ale secțiilor de votare, precum și cu Comisia Electorală Centrală.

Art. 7. - Ministerul de Interne și Ministerul Apărării Naționale vor acționa pentru asigurarea ordinii și liniștii publice în toate localitățile țării, pe întreaga perioadă a campaniei electorale și, în mod deosebit, în ziua votării, precum și în cele care premerg și succed acestei zile.

Ministerul Apărării Naționale și Ministerul de Interne vor lua măsuri în vederea întocmirii, în condițiile legii, a listelor electorale pentru militarii în termen.

Art. 8. - Comisia Națională pentru Statistică va asigura numărul de statisticieni necesar pentru efectuarea operațiunilor tehnice privind stabilirea rezultatelor alegerilor și va organiza instruirea cadrelor din conducerea direcțiilor județene de statistică privind participarea specialiștilor și personalului auxiliar la efectuarea acestor operațiuni.

Comisia Națională pentru Statistică, împreună cu Ministerul Culturii, vor asigura tipărirea formularelor necesare (procese-verbale) pentru stabilirea rezultatelor alegerilor.

Art. 9. - Ministerul Învățământului și Științei va luă măsuri pentru asigurarea organizării de secții de votare în unități de învățământ și pentru sprijinirea cu cadre didactice în efectuarea de operațiuni tehnice la secțiile de votare și la circumscripțiile electorale.

Art. 10. - Ministerul Sănătății va lua măsuri pentru asigurarea asistenței medicale la secțiile de votare.

Art. 11. - Ministerul Afacerilor Externe va asigura personalul necesar acțiunilor de protocol de la Comisia Electorală Centrală și pentru acreditarea, în condițiile legii, a observatorilor străini și delegaților mass-mediei.

Art. 12. - Departamentul pentru Administrația Publică Locală va organiza, în termen de 3 zile de la data prezentei hotărâri, instruirea prefecților, respectiv a primarului general al municipiului București și a secretarilor, cu sarcinile ce le revin în vederea pregătirii și desfășurării în bune condiții a alegerilor locale și va sprijini Comisia Electorală Centrală cu personal de specialitate.

În perioada campaniei electorale, Departamentul pentru Administrația Publică Locală va desfășura în județe acțiuni de control și sprijin de specialitate la prefecturi și primării cu privire la modul în care se realizează acțiunile cuprinse în Programul calendaristic privind aplicarea prevederilor Legii nr. 70/ 1991.

Art. 13. - Secretariatul General al Guvernului va asigura condițiile materiale corespunzătoare (sediu, dotare tehnică și materială, personal auxiliar) necesare Comisiei Electorale Centrale.

Art. 14. - Colectivul constituit potrivit art. 1 va informa periodic Guvernul în legătură cu stadiul înfăptuirii acțiunilor cuprinse în Programul calendaristic de pregătire și desfășurare a alegerilor locale.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 12 decembrie 1991 | Nr. 824.

Anexă

Componența colectivului

Paul Jerbas - secretar general al Guvernului

Ioan Leș - secretar de stat la Departamentul pentru Administrația Publică Locală

Mircea Vaida - secretar de stat la Departamentul pentru Administrația Publică Locală

Radu Giroveanu - subsecretar de stat la Ministerul Justiției

Aurel Berea - secretar de stat la Ministerul Economiei și Finanțelor

General-locotenent Gheorghe Voinea - secretar de stat la Ministerul Apărării Naționale General-maior

Gheorghe Carp - secretar de stat la Ministerul de Interne

Gheorghe Tinca - subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe

Lucian Moțiu - secretar de stat la Ministerul Industriei

Sorin Cristea - secretar de stat la Ministerul Învățământului și științei

Andor Horvath - secretar de stat la Ministerul Culturii

Virgil Popescu - subsecretar de stat la Ministerul Comunicațiilor

Alexandru Bunea - secretar de stat la Ministerul Transporturilor

Victor Babusceac - secretar de stat la Ministerul Sănătății

Cornel Grigoruț - secretar de stat la Ministerul Comerțului și Turismului

Petru Pepelea - președintele Comisiei Naționale pentru Statistică

Alexandru Radocea - vicepreședinte al Comisiei Naționale pentru Statistică

Damian Popescu - președintele Comisiei Naționale de Informatică

Dorel Sandor - secretar de stat la Departamentul pentru Structuri Socio-Politice

Dragomir Caius - secretar de stat la Departamentul Informațiilor din cadrul Guvernului

Romeo Nădășan - secretar general al Agenției Naționale de Presă „ROMPRES”

Florin Brătescu - redactor șef la Radioteleviziunea Română

Secretariatul colectivului tehnic va fi asigurat de către Departamentul pentru Administrația Publică Locală.

Program calendaristic pentru realizarea acțiunilor prevăzute în Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale

Termenul potrivit legii Acțiunea Cine răspunde Modalitatea realizării
1 2 3 4
8 decembrie 1991 (art. 7) Stabilirea datei alegerilor locale. Departamentul pentru Administrația Publică Locală Hotărâre a Guvernului.
8 decembrie 1991 (art. 45) Începe campania electorală. - -
Începând cu data de 9 decembrie 1991 (art. 14) Întocmirea listelor electorale, în cel puțin 6 exemplare, din care; originalul se va depune la judecătorie; o copie pentru circumscripția electorală; o copie la secția de votare pentru afișare; una pentru afișare în locuri publice, iar una se va păstra la primărie; dacă afișarea se face în mai multe locuri publice, se va asigura numărul de exemplare corespunzător. Un exemplar se păstrează pentru a fi comunicat secției de votare cu 2 zile înainte de data alegerilor. Pentru militarii în termen originalul se păstrează la unitate. Primăriile Primăriile vor lua măsurile de identificare a persoanelor cu drept de vot din localitățile unde domiciliază, folosindu-se ca punct de plecare listele electorale utilizate pentru referendumul din 8 decembrie 1991, registrele agricole și evidența organelor locale de poliție. Măsuri de identificare se vor lua și de unitățile militare.

Între 9 decembrie 1991 - 8 ianuarie 1992, unitățile militare vor întocmi listele speciale.

În 3 zile de la înregistrarea întâmpinărilor

(art. 17 alin. 2)

Soluționarea întâmpinărilor la omisiunile din listele electorale. Primăriile Prin decizie.
În 3 zile de la înregistrare

(art. 17 alin. 3)

Soluționarea contestațiilor la deciziile de rezolvare a întâmpinărilor. Judecătoriile Hotărâre judecătorească, care este definitivă și se comunică în 24 de ore de la pronunțare.
Până la data de 12 decembrie 1991 (art. 106) Stabilirea modelului listelor electorale. Departamentul pentru Administrația Publică Locală Prin hotărâre a Guvernului.
Până în ziua de 12 decembrie 1991 (art. 21 alin. 6) Întocmirea listei cu alți juriști sau alte persoane cu reputație neștirbită care nu fac parte din vreun partid sau formațiune politică din care vor putea fi desemnați președintele comisiei electorale de circumscripție și locțiitorul acestuia. Prefectul, respectiv primarul general al municipiului București, -
Cel mai târziu la 14 decembrie 1991 (art. 9) Numerotarea circumscripțiilor electorale din fiecare județ și din municipiul București. Prefecturile și Primăria municipiului București. Prin decizie.
Până la 14 decembrie 1991

(art. 21 alin. 5)

Desemnarea magistraților în comisiile electorale de circumscripție. Președintele tribunalului județean și al municipiului București. Prin tragere la sorți.
Până la 14 decembrie 1991

(art. 47 alin. 1)

Stabilirea locurilor speciale pentru afișaj electoral. Primăriile Prin decizie.
Până la data de 14 decembrie 1991 (art. 100 alin. 1 și 2) Constituirea Comisiei Electorale Centrale. Președintele Curții Supreme de Justiție. Prin tragere la sorți.
Cel mai târziu în ziua de 18 decembrie 1991

(art. 10)

Aducerea la cunoștință publică a numerotării circumscripțiilor electorale pentru alegerea consiliilor locale și a primarilor. Primăriile comunale, orășenești, municipale și ale sectoarelor municipiului București. Prin afișarea dispoziției emise de prefect, respectiv de primarul general al municipiului București.
Până la data de 19 decembrie 1991 (art. 40 alin. 1 și 5) Stabilirea semnelor electorale și transmiterea acestora la comisiile electorale de circumscripție. Partidele și formațiunile politice. -
Până la data de 20 decembrie 1991 (art. 23) Formularea de contestații asupra modului de constituire a comisiilor electorale de circumscripție. Partidele și persoanele interesate se soluționează de tribunale: -
Până la data de 24 decembrie 1991 (art. 23) Soluționarea contestațiilor asupra modului de constituire a comisiilor electorale de circumscripție. Tribunalele. Prin hotărâre.
Până în ziua de 24 decembrie 1991 (art. 40 alin. 6) Soluționarea divergențelor dintre partidele care prezintă același semn electoral. Comisia Electorală Centrală. Prin tragere la sorți.
Până în ziua de 25 decembrie 1991 (art. 40 alin. 6) Comunicarea rezultatului tragerii la sorți. Comisia Electorală Centrală. -
Până la 29 decembrie 1991

(art. 13 alin. 1)

Delimitarea și numerotarea secțiilor de votare. Primăriile Prin decizie.
Până la 29 decembrie 1991

(art. 13 alin. 2)

Aducerea la cunoștința alegătorilor a delimitării și numerotării secțiilor de votare și a sediului acestora. Primăriile Prin afișarea deciziei.
Până în ziua de 30 decembrie 1991 (art. 40 alin. 6)

Până la data de 3 ianuarie 1992

(art. 40 alin. 7) Cel mai târziu la 8 ianuarie 1992

(art. 16 alin. 1)

Comunicarea la comisia electorală de circumscripție a noului semn electoral, în situația în care mai multe partide au - prezentat, inițial, același semn și acesta s-a atribuit, prin tragere la sorți, unuia din partidele care au propus același semn. Comunicarea la prefecturi a semnelor electorale, în vederea imprimării pe buletinele de vot. Afișarea listelor electorale în locuri publice și în mod vizibil. Partidele și formațiunile politice care, în. urma tragerii la sorți, își vor stabili alt semn.

Comisiile electorale de circumscripție. Primăriile.

-
Până în ziua de 9 ianuarie 1992 (art. 30) Prezentarea propunerilor de candidați pentru consilieri și pentru primari. Partidele și formațiunile politice, respectiv candidații independenți. -
9 ianuarie 1992 (art. 37 alin. 1) Încheierea procesului-verbal de expirare a termenului de depunere a candidaturilor. Comisia electorală de circumscripție. -
Până cel mai târziu la 19 ianuarie 1992 (art. 19 alin. 1) Comunicarea numărului de alegători la comisia electorală de circumscripție. Primăriile. -
Până cel mai târziu în ziua de 19 ianuarie 1992

(art. 24 alin. 6)

Depunerea listei nominale cu reprezentanții partidelor și formațiunilor politice care vor fi desemnați în birourile electorale ale secțiilor de votare. Partidele și formațiunile politice. -
Până cel mai târziu la 19 ianuarie 1992 (art. 106) Stabilirea modelului ștampilei de control a secției de votare, al ștampilelor cu mențiunea „Votat”, al ștampilelor comisiilor electorale de circumscripție și al Comisiei Electorale Centrale, precum și al proceselor-verbale și al certificatului doveditor al alegerii consilierilor și primarului. Departamentul pentru Administrația Publică Locală, Prin hotărâre a Guvernului.
Până la 20 ianuarie 1992 (art. 36 alin. 1) Formularea de contestații referitoare la candidaturi. Persoanele interesate. -
Până cel mai târziu în ziua de 22 ianuarie 1992 {art. 21 alin. 6) Întocmirea și transmiterea la tribunale a listei cu juriști sau alte persoane cu reputație neștirbită, care nu fac parte din nici un partid sau formațiune politică, din care vor fi desemnați, prin tragere la sorți efectuată de președintele tribunalului județean sau al municipiului București, președintele biroului electoral al secției de votare și locțiitorul acestuia. Prefecturile și primăriile. -
Până în ziua de 23 ianuarie 1992 (art. 22 lit. e) Transmiterea semnelor electorale la prefecturi, respectiv la Primăria municipiului București, pentru a fi imprimate pe buletinele de vot. Comisia electorală de circumscripție. -
Până cel mai târziu în ziua de 23 ianuarie 1992

(art. 36 alin. 2)

Soluționarea contestațiilor privind admiterea sau respingerea candidaturilor. Judecătoriile, respectiv Tribunalul municipiului București. -
Până la data de 23 ianuarie 1992 (art. 21 alin, 11) Întocmirea și comunicarea Ia președinții birourilor electorale de circumscripție a listelor cu persoanele care nu fac parte din nici un partid sau formațiune politică, din care se vor completa membrii comisiilor electorale de circumscripție și ai birourilor secțiilor de votare, în cazul în care partidele nu își nominalizează reprezentanții. Primăriile. -
Cel mai târziu în ziua de 24 ianuarie 1992

(art. 24 alin. 4)

Desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și a locțiitorilor acestora. Președinții tribunalelor județene și al municipiului București, în ce privește președinții și locțiitorii acestora și președintele comisiei electorale de circumscripție, în ce privește ceilalți membri. -
Până în ziua de 24 ianuarie 1992 (art. 36 alin. 2) Comunicarea hotărârii privind soluționarea contestațiilor referitoare la candidaturi. Judecătoria, respectiv Tribunalul municipiului București. -
24 ianuarie 1992 (art. 37 alin. 3) Rămânerea definitivă a candidaturilor. - -
În ziua de 25 ianuarie 1992

(art. 21 alin. 10)

Comunicarea de către partide a numărului candidaturilor depuse și rămase definitive și nominalizarea reprezentanților acestora pentru comisiile electorale de circumscripție. Partidele și formațiunile politice. Comunicarea se face la tribunalele județene și al municipiului București, care o transmit la birourile electorale de circumscripție. -
În ziua de 25 ianuarie 1992

(art. 24)

Completarea birourilor electorale ale secției de votare cu reprezentanții partidelor și formațiunilor politice. Președintele biroului electoral al secției de votare. -
Până la 27 ianuarie 1992

(art. 21 alin. 8)

Completarea comisiilor electorale de circumscripție cu reprezentanții nominalizați de partidele și formațiunile politice, în ordinea descrescătoare a numărului de candidați propuși. Președinții comisiilor electorale de circumscripție, pe baza listelor nominale comunicate de partide și formațiunile politice. -
Până în ziua de 29 ianuarie 1992

(art. 41 alin. 3)

Tipărirea buletinelor de Vot. Comisiile electorale de circumscripție, prin grija prefecturilor. -
Până la data de 30 ianuarie 1992 (art. 26) Formularea de contestații asupra modului de constituire a birourilor electorale ale secțiilor de votare. Persoanele interesate. -
Cel mai târziu în ziua de 1 februarie 1992

(art. 26)

Soluționarea contestațiilor asupra modului de constituire a birourilor electorale ale secțiilor de votare. Comisia electorala de circumscripție. -
Începând cu ziua de 30 ianuarie 1992 (art. 42) Preluarea de la primării, pe bază de proces-verbal, a buletinelor de vot de către președintele comisiei electorale de circumscripție, împreună cu alți doi membri ai comisiei. Președintele biroului electoral de circumscripție. -
Până la data de 1 februarie 1992 (art. 23) Formularea de contestații asupra modului de completare a comisiilor electorale de circumscripție cu reprezentanții partidelor. Partidele și persoanele interesate. Soluționează tribunalele. -
Cel târziu Până la data de 4 februarie 1992

(art. 43)

Afișarea la sediul primăriilor, centrelor de afișare a listelor electorale și la secțiile de votare a câte unui buletin de vot, vizat și anulat de președintele comisiei electorale de circumscripție. Președintele comisiei electorale de circumscripție.
Până la data de 5 februarie 1992 (art. 23) Soluționarea contestațiilor asupra modului de completare a comisiilor electorale de circumscripție.. Tribunalele. Prin hotărâre.
6 februarie 1992, ora 24,00

(art. 45)

Se încheie campania electorală. - -
7 februarie 1992 (art. 19 alin. 2) Predarea listelor electorale la birourile electorale ale secțiilor de votare. Primăriile. -
Până în ziua de 7 februarie 1992 (art. 42) Predarea buletinelor de vot birourilor electorale ale secțiilor de votare, pe bază de proces-verbal. Comisia electorală de circumscripție. -
8 februarie 1992, ora 18,00

(art. 49 alin. 3)

Prezentarea președintelui biroului electoral al secției de votare la sediul acesteia. - -
9 februarie 1992, ora 5.00

(art. 50)

Verificarea de către președintele biroului electoral al secției de votare, în prezența celorlalți membri, a existenței celor necesare votării (urne, liste, buletine, ștampile etc), precum și sigilarea urnelor. Președintele biroului electoral, în prezența celorlalți membri ai biroului. -
9 februarie 1992, între orele 6,00- 21,00 sau, după caz, 24,00

(art. 52)

Desfășurarea votării. - -
10 februarie 1992, ora 24,00

(art. 63)

Înaintarea dosarelor cu rezultatul votării, de către birourile electorale ale secțiilor de votare, la comisia electorală de circumscripție. Președintele biroului electoral al secției de votare. -
Până la data de 11 februarie 1992 (art. 69 alin. 7) Transmiterea unui exemplar al proceselor-verbale la tribunalul județean sau al municipiului București, în vederea transmiterii Comisiei Electorale Centrale. Comisia electorală de circumscripție. -
Până la data de 12 februarie 1992 (art. 69 alin. 5) Înaintarea dosarului pentru alegerea primarului, la judecătorie, pentru validare. Președintele comisiei electorale de circumscripție. -

Guvernul României

Hotărâre privind stabilirea modelului listelor electorale pentru alegerea consiliilor locale și a primarilor

Pentru alegerea consiliilor comunale, orășenești, municipale și de sector al municipiului București, precum și a primarilor, care va avea loc la data de 9 februarie 1992,

În temeiul art. 106 din Legea nr. 70 din 26 noiembrie 1991 privind alegerile locale.

Guvernul României hotărăște[1]

Articol unic. - Modelele listelor electorale pentru alegerea consiliilor locale și a primarilor sunt prevăzute în anexele nr, 1-5, care fac parte integrantă din prezenta Hotărâre.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 12 decembrie 1991 | Nr. 825.

Anexa Nr. 1

România

Județul ....................................

Municipiul, orașul .........................

Strada......................................

Comuna .....................................

Satul ......................................

Circumscripția electorală nr.[2] ..................

Secția de votare nr..............................

Lista electorală pentru alegerea consiliilor locale și a primarilor

Nr. crt. Numele și prenumele alegătorului Vârsta Nr. casei (bloc, ap.) Observații

Primar,

Secretar,

[3]

Anexa Nr. 2

România

Municipiul București

Sectorul[4]..................................

Strada .........................................................

Circumscripția electorală a municipiului București

Circumscripția electorală nr. ........ sectorul......

Secția de volare nr........................................

Lista electorală pentru alegerea consiliilor locale și a primarilor

Nr.crt. Numele și prenumele alegătorului Vârsta Nr. casei (bloc, ap.) Observații

Primar,

Secretar,

[3]

Anexa Nr. 3

România

Municipiul București

Sectorul agricol Ilfov

Orașul ...................................

Strada....................................

Comuna....................................

Satul.....................................

Circumscripția electorală nr.[2].........................

Secția de votare nr........................................................

Lista electorala pentru alegerea consiliilor locale și a primarilor

Nr. crt. Numele și prenumele alegătorului Vârsta Nr. casei (bloc, ap.) Observații

Primar,

Secretar,

[3]

Anexa Nr. 4

România

Județul.......................................

Comuna (orașul, municipiul,

sectorul municipiului București) .............

Listă separată, conform Legii nr. 70/1991 (art. 18 alin. 2)

Circumscripția electorală nr.[5]....................

Secția de votare nr...................................................

Lista electorală cu alegătorii care votează pe bază de adeverință pentru alegerea consiliilor locale și a primarilor

Nr. crt. Numele și prenumele alegătorului Vârsta Domiciliul alegătorului [6] Observații [7]

[3]

Anexa Nr. 5

România

Județul.......................................

Comuna (orașul, municipiul) .............

Listă separată, conform Legii nr. 70/1991 (art. 14 alin. 4)

Circumscripția electorală nr.[5]....................

Secția de votare nr...................................................

Lista electorală cu alegătorii care votează pe bază de adeverință pentru alegerea consiliilor locale și a primarilor

Nr. crt. Numele și prenumele alegătorului Vârsta Observații

[3]

Comandantul unității,

Guvernul României

Hotărâre privind stabilirea modelului buletinelor de vot pentru alegerea consiliilor locale și a primarilor

Pentru alegerea consiliilor locale și a primarilor, care va avea loc la 9 februarie 1992,

în temeiul art. 38 din Legea nr. 70 din 26 noiembrie 1991 privind alegerile locale,

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Modelele buletinelor de vot pentru alegerea consiliilor locale și a primarilor sunt cele prevăzute în anexele nr. 1-4.

Art. 2. - Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 12 decembrie 1991 | Nr. 826.

Anexa Nr. 1

(Model)

-1-[8]

  (pag 10)

-2-

  (pag 11)

1) Se trece denumirea partidului, formațiunii politice sau coaliției care participă la alegeri, ori, după caz, mențiunea „candidat independent” respectiv „lista de candidați independenți” (conform art. 39 alin. 3 și 5).

2) Se trece semnul electoral; între denumirea partidului, formațiunii politice ori coaliției și semnul electoral se păstrează distanța de trei litere (Candidatul independent și lista de candidați independenți nu au semn).

3) Se trec numele și prenumele candidaților, în ordinea din lista de candidați depusă, după care se încheie patrulaterul.

4) Se trece mențiunea „candidat independent”; pentru fiecare candidat independent, se imprimă un patrulater distinct, în partea finală a buletinului, în ordinea înregistrării propunerilor.

5) Se trec numele și prenumele candidatului independent.

Notă:

  • Dimensiunile buletinului de vot se stabilesc de către comisia electorală de circumscripție, ținând seama de numărul patrulaterelor necesare pentru a cuprinde toate candidaturile și de faptul că ultima pagină va rămâne albă pentru ștampila de control.
  • Hârtia pentru buletinul de vot va fi de culoare albă și suficient de groasă pentru a nu se distinge pe verso numele imprimat și votul dat.
  • Toate numele, prenumele și cuvintele ce se scriu în interiorul patrulaterului se tipăresc cu litere corp 10 verzal drepte.
  • Paginile buletinului de vot, inclusiv ultima pagină, care va rămâne albă, vor fi numerotate. Semnul electoral se va încadra într-un spațiu grafic de 1,5 cm X 1,5 cm.
  • Formularul se folosește și pentru sectoarele 1-6 ale municipiului București.

Anexa Nr. 2

(Model)

-1-[8]

(pag 12)

-2-

(pag 13)

1) Se trece denumirea partidului, formațiunii politice sau coaliției care participă la alegeri, ori, după caz, mențiunea „candidat independent”.

2) Se trece semnul electoral; între denumirea partidului, formațiunii politice ori coaliției de partide și semnul electoral se păstrează distanța de trei litere. (Candidatul independent nu are semn).

3) Se trec numele și prenumele candidatului, în ordinea rezultată din tragerea la sorți, efectuată de comisia electorală de circumscripție, conform art. 39 alin. 6.

Notă:

  • Hârtia pentru buletinul de vot va fi de culoare albă și suficient de groasă pentru a nu se distinge pe verso numele imprimat și votul dat.
  • Patrulaterele se vor imprima paralel între ele, câte două coloane pe aceeași pagină.
  • Dimensiunile buletinului de vot se stabilesc de comisia electorală de circumscripție, ținând seama de numărul patrulaterelor, precum și de spațiul necesar pentru imprimarea denumirii partidului, a semnului electoral, precum și a numelui și prenumelui candidatului.
  • Ultima pagină a buletinului de vot va rămîne albă pentru aplicarea ștampilei de control.
  • Toate numele, prenumele și cuvintele ce se înscriu în interiorul patrulaterului se vor tipări cu litere corp 10 verzal drepte.
  • Paginile buletinului de vot, inclusiv ultima pagină, care va rămâne albă, vor fi numerotate. Semnul electoral se va încadra într-un spațiu grafic de 1,5 cm X 1,5 cm.
  • Formularul se folosește și pentru sectoarele 1-6 ale municipiului București.

Anexa Nr. 3

(Model)

Buletin de vot pentru alegerea consilierilor în Consiliul Municipiului București

-1-[8]

(pag 14)

-2-

(pag 15)

1) Se trece denumirea partidului, formațiunii politice sau coaliției care participă la alegeri, ori, după caz, mențiunea „candidat independent”, respectiv „listă de candidați independenți” (conform art. 39 alin. 3 și 5).

2) Se trece semnul electoral; între denumirea partidului, formațiunii politice ori coaliției și semnul electoral se păstrează distanța de trei litere. (Candidatul independent și lista de candidați independenți nu au semn).

3) Se trec numele și prenumele candidaților, în ordinea din lista de candidați depusă, după care se încheie patrulaterul.

4) Se trece mențiunea „candidat independent”; pentru fiecare candidat independent, se imprimă un patrulater distinct, în partea finală a buletinului, în ordinea înregistrării propunerilor.

5) Se trec numele și prenumele candidatului independent.

Notă:

  • Dimensiunile buletinului de vot se stabilesc de către comisia electorală de circumscripție, ținând seama de numărul patrulaterelor necesare pentru a cuprinde toate candidaturile, și de faptul că ultima pagină va rămâne albă pentru ștampila de control.
  • Hârtia pentru buletinul de vot va fi de culoare albă și suficient de groasă pentru a nu se distinge pe verso numele imprimat și votul dat.
  • Toate numele, prenumele și cuvintele ce se înscriu în interiorul patrulaterului se tipăresc cu litere corp 10 verzal drepte.
  • Paginile buletinului de vot, inclusiv ultima pagină, care va rămâne albă, vor fi numerotate. Semnul electoral se va încadra într-un spațiu grafic de 1,5 cm X 1,5 cm.

|

Anexa Nr. 4

(Model)

Buletin de vot pentru alegerea Primarului General al Municipiului București

-1-[8]

(pag 16)

-2-

(pag 17)

1) Se trece denumirea partidului, formațiunii politice sau coaliției care participă la alegeri, ori, după caz, mențiunea „candidat independent”.

2) Se trece semnul electoral; între denumirea partidului, formațiunii politice ori coaliției de partide și semnul electoral se păstrează distanța de trei litere. (Candidatul independent nu are semn electoral).

3) Se trec numele și prenumele candidatului, în ordinea rezultată din tragerea la sorți, efectuată de comisia electorală de circumscripție, conform art. 39 alin. 6.

Notă:

  • Hârtia pentru buletinul de vot va fi de culoare albă și suficient de groasă pentru a nu se distinge pe verso numele imprimat și votul dat.
  • Patrulaterele se vor imprima paralel între ele, câte două coloane pe aceeași pagină.
  • Dimensiunile buletinului de vot se stabilesc de comisia electorală de circumscripție, ținând seama de numărul patrulaterelor, precum și de spațiul necesar pentru imprimarea denumirii partidului, a semnului electoral, precum și a numelui și prenumelui candidatului.
  • Ultima pagină a buletinului de vot va rămâne albă, pentru aplicarea ștampilei de control.
  • Toate numele, prenumele și cuvintele ce se înscriu în interiorul patrulaterului se vor tipări cu litere corp 10 verzal drepte.
  • Paginile buletinului de vot, inclusiv ultima pagină, care va rămâne albă, vor fi numerotate. Semnul electoral se va încadra într-un spațiu grafic de 1,5 cm X 1,5 cm.

Guvernul României

Hotărâre privind stabilirea modelului ștampilelor necesare votării, precum și al proceselor-verbale pentru consemnarea rezultatului votării și al certificatului doveditor al alegerii consilierilor și primarului

Pentru alegerea consiliilor comunale, orășenești, municipale și de sector al municipiului București, precum și a primarilor care va avea loc la data de 9 februarie 1992,

În temeiul prevederilor art. 100 și 108 din Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale,

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Modelul ștampilei de control a secțiilor de votare, al celei cu mențiunea „Votat” și al ștampilei circumscripțiilor electorale, precum și al celei necesare Comisiei Electorale Centrale, este cel prevăzut în anexele nr. 1-4.

Art. 2. - Modelul procesului-verbal privind numărarea voturilor pentru consilieri și primari și al celui privind centralizarea voturilor și constatarea rezultatului alegerilor este cel prevăzut în anexele nr. 5a, 5b, 6a și 6b.

Art. 3. - Modelul certificatului doveditor al alegerii consilierilor și primarului este cel prevăzut în anexele nr. 7 și 8.

Art. 4. - Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 12 decembrie 1991 | Nr. 827.

Anexa Nr. 1

Modelul ștampilei de control a secției de votare

Notă:

  • Tușul pentru ștampilă va fi de aceeași culoare pe teritoriul unei circumscripții electorale.
  • În cadrul ștampilei de control, după denumirea județului, se va adăuga comuna, orașul sau municipiul, după caz, și denumirea acestuia, iar în interiorul ștampilei se trece secția de votare și numărul acesteia.

Spre exemplu: „Județul Alba - municipiul Alba Iulia”, iar în interior: „Secția de votare nr. .....”

Anexa Nr. 2

Modelul ștampilei cu mențiunea „Votat”

Notă:

  • Tușul pentru ștampila va fi de aceeași culoare pe teritoriul unei circumscripții electorale.

Anexa Nr. 3

Modelul ștampilei circumscripției electorale

Notă:

  • Tușul pentru ștampilă va fi de aceeași culoare pe teritoriul unei circumscripții electorale.
  • În cadrul ștampilei, după denumirea județului, se va trece numărul circumscripției electorale, iar în interiorul acesteia denumirea circumscripției.

Spre exemplu: „Județul Alba - circumscripția electorală nr. 1, iar în interior „Alba Iulia”.

Anexa Nr. 4

Modelul ștampilei Comisiei Electorale Centrale

Anexa Nr. 5 a.

Circumscripția electorala Nr.........[5]

Secția de votare nr.........

Biroul electoral

Proces-verbal privind numărarea voturilor pentru consilieri, la alegerile din ziua de 9 februarie 1992

a) numărul alegătorilor, potrivit listelor de alegători ..................................................................

b) numărul alegătorilor care s-au prezentat la urne ......................................................................

c) numărul total al voturilor valabil exprimate ..........................................................................

d) numărul voturilor nule .................................................................................................

e) numărul voturilor obținute de fiecare listă de candidați sau candidat independent:

1. .........................................................................................................................

2. .........................................................................................................................

3. .........................................................................................................................

4. .........................................................................................................................

5. .........................................................................................................................

6. .........................................................................................................................

7. .........................................................................................................................

8. .........................................................................................................................

9. .........................................................................................................................

10. .........................................................................................................................

11. .........................................................................................................................

12. .........................................................................................................................

13. .........................................................................................................................

14. .........................................................................................................................

15. .........................................................................................................................

16. .........................................................................................................................

17. .........................................................................................................................

18. .........................................................................................................................

19. .........................................................................................................................

20. .........................................................................................................................

f) expunerea, pe scurt, a întîmpinărilor, contestațiilor și a modului lor de soluționare, precum și a contestațiilor înaintate comisiei electorale de circumscripție:

..................................................................................................

Președinte,

Membri,

Precizări:

  • La municipiul București se vor încheia procesele-verbale separate pentru consilierii sectoarelor 1-6 și pentru consilierii municipali.
  • Procesele-verbale se semnează de președinte, și ceilalți membri ai biroului electoral al secției de votare și vor purta ștampila acestuia.

Anexa Nr. 5 b.

Circumscripția electorala Nr.........[5]

Secția de votare nr.........

Biroul electoral

Proces-verbal privind numărarea voturilor pentru primari, la alegerile din ziua de 9 februarie 1992

a) numărul alegătorilor, potrivit listelor de alegători ..................................................................

b) numărul alegătorilor care s-au prezentat la urne ......................................................................

c) numărul total al voturilor valabil exprimate ..........................................................................

d) numărul voturilor nule .................................................................................................

e) numărul voturilor obținute de fiecare listă de candidați sau candidat independent:

1. .........................................................................................................................

2. .........................................................................................................................

3. .........................................................................................................................

4. .........................................................................................................................

5. .........................................................................................................................

6. .........................................................................................................................

7. .........................................................................................................................

8. .........................................................................................................................

9. .........................................................................................................................

10. .........................................................................................................................

11. .........................................................................................................................

12. .........................................................................................................................

13. .........................................................................................................................

14. .........................................................................................................................

15. .........................................................................................................................

16. .........................................................................................................................

17. .........................................................................................................................

18. .........................................................................................................................

19. .........................................................................................................................

20. .........................................................................................................................

f) expunerea, pe scurt, a întîmpinărilor, contestațiilor și a modului lor de soluționare, precum și a contestațiilor înaintate comisiei electorale de circumscripție:

..................................................................................................

..................................................................................................

..................................................................................................

..................................................................................................

Președinte,

Membri,

Precizări:

1) Procesul-verbal se semnează de președinte și membrii biroului electoral al secției de votare și va purta ștampila acestuia.

2) La municipiul București, birourile electorale ale secțiilor de votare din sectoarele 1-6 vor întocmi procese-verbale separate pentru aceste sectoare și pentru primarul general al municipiului București.

Anexa Nr. 6 a.

Circumscripția electorala Nr.........[5]

Secția de votare nr.........

Biroul electoral

Proces-verbal privind operațiunile electorale, centralizarea voturilor și constatarea rezultatelor alegerilor pentru consilieri, din ziua de 9 februarie 1992

a) numărul alegătorilor, din circumscripția electorală, din potrivit listelor de alegători ...............................

b) numărul total al voturilor exprimate .................................................................................

c) numărul total al voturilor obținute de fiecare listă de candidați sau fiecare candidat independent:

1. .........................................................................................................................

2. .........................................................................................................................

3. .........................................................................................................................

4. .........................................................................................................................

5. .........................................................................................................................

6. .........................................................................................................................

7. .........................................................................................................................

8. .........................................................................................................................

9. .........................................................................................................................

10. .........................................................................................................................

11. .........................................................................................................................

12. .........................................................................................................................

13. .........................................................................................................................

14. .........................................................................................................................

15. .........................................................................................................................

16. .........................................................................................................................

17. .........................................................................................................................

18. .........................................................................................................................

19. .........................................................................................................................

20. .........................................................................................................................

21. .........................................................................................................................

22. .........................................................................................................................

d) numărul voturilor nule .................................................................................................

e) numele și prenumele candidaților aleși pentru fiecare consiliu local și partidul sau formațiunea politică care i-a propus, respectiv mențiunea de candidat independent[9]:

1. .........................................................................................................................

2. .........................................................................................................................

3. .........................................................................................................................

4. .........................................................................................................................

5. .........................................................................................................................

6. .........................................................................................................................

7. .........................................................................................................................

8. .........................................................................................................................

9. .........................................................................................................................

10. .........................................................................................................................

f) expunerea, pe scurt, a întîmpinărilor, contestațiilor și a modului lor de soluționare, precum și a contestațiilor înaintate comisiei electorale de circumscripție:

..................................................................................................

..................................................................................................

..................................................................................................

..................................................................................................

Președinte,

Membri,

Precizări:

  • Procesele-verbale se semnează de președinte și ceilalți membri ai comisiei electorale de circumscripție și vor purta ștampila acesteia.
  • La municipiul București, comisiile electorale de circumscripție ale sectoarelor 1-6 vor întocmi procese-verbale pentru consilierii acestor sectoare, iar comisia electorală de circumscripție a municipiului București, pentru consilierii acestuia.

Anexa Nr. 6 b.

Circumscripția electorala Nr.........[5]

Comisia electorală ..................

Proces-verbal privind operațiunile electorale, centralizarea voturilor și constatarea rezultatelor alegerilor pentru primari, din ziua de 9 februarie 1992

a) numărul alegătorilor, din circumscripția electorală, din potrivit listelor de alegători ...............................

b) numărul total al voturilor exprimate .................................................................................

c) numărul voturilor obținute de fiecare dintre candidați pentru funcția de primar:

1. .........................................................................................................................

2. .........................................................................................................................

3. .........................................................................................................................

4. .........................................................................................................................

5. .........................................................................................................................

6. .........................................................................................................................

7. .........................................................................................................................

8. .........................................................................................................................

9. .........................................................................................................................

10. .........................................................................................................................

11. .........................................................................................................................

12. .........................................................................................................................

13. .........................................................................................................................

14. .........................................................................................................................

15. .........................................................................................................................

16. .........................................................................................................................

17. .........................................................................................................................

18. .........................................................................................................................

19. .........................................................................................................................

20. .........................................................................................................................

21. .........................................................................................................................

22. .........................................................................................................................

d) numărul voturilor nule .................................................................................................

e) numele și prenumele primarului ales și partidul sau formațiunea politică care l-a propus sau mențiunea de candidat independent:[9]:

1. .........................................................................................................................

2. .........................................................................................................................

3. .........................................................................................................................

4. .........................................................................................................................

5. .........................................................................................................................

6. .........................................................................................................................

7. .........................................................................................................................

8. .........................................................................................................................

9. .........................................................................................................................

10. .........................................................................................................................

f) expunerea, pe scurt, a întîmpinărilor, contestațiilor și a modului lor de soluționare, precum și a contestațiilor înaintate comisiei electorale de circumscripție:

..................................................................................................

..................................................................................................

..................................................................................................

..................................................................................................

Președinte,

Membri,

Precizări:

  • Procesele-verbale se semnează de președinte și ceilalți membri ai comisiei electorale de circumscripție și vor purta ștampila acesteia.
  • La municipiul București, comisiile electorale de circumscripție ale sectoarelor 1-6 vor întocmi procese-verbale pentru primarii acestor sectoare, iar comisia electorală de circumscripție a municipiului București, pentru primarul general al acestuia.

Anexa Nr. 7

Circumscripția electorala nr.........

Comisia electorală

Certificat doveditor al alegerii consilierilor

Certificăm că domnul (doamna) ................................... cu domiciliul în............................................... a fost ales (aleasă)

consilier în consiliul[10] .................................................., județul ............................. la alegerile din ziua de 9 februarie 1992.

Președinte,

Anexa Nr. 8

Circumscripția electorala nr.........

Comisia electorală

Certificat doveditor al alegerii primarului

Certificăm că domnul (doamna) ................................... cu domiciliul în............................................... a fost ales (aleasă)

primar al [11] .................................................., județul ............................. la alegerile din ziua de 9 februarie 1992.

Președinte,

Anexa Nr. 9

Adeverința[12] privind exercitarea dreptului de vot

Numele și prenumele .......................................... născut(ă) la data ..............................

având domiciliul în[13] ....................................... județul ......................

la data întocmirii listei de alegători de către Primăria[10].........................

Conform prevederilor art. 18 din Legea nr. 70 din 26 noiembrie 1991 privind alegerile locale, titularul prezentei adeverințe urmează a fi trecut în lista electorală separată a secției de votare de la noul domiciliu, pentru alegerea consilierilor și a primarului.

Adeverința privind exercitarea dreptului la vot este valabilă numai însoțită de buletinul sau actul de identitate.

În lista de alegători s-a făcut mențiunea de eliberare a prezentei adeverințe.

Primar,

Secretar,

Referințe

  1. Se vor trece numărul circumscripției electorale și denumirea municipiului, orașului sau comunei, după caz.
  2. 2,0 2,1 Se vor trece numărul circumscripției electorale și denumirea municipiului, orașului sau comunei, după caz.
  3. 3,0 3,1 3,2 3,3 3,4 Notă:
    • Completarea listelor electorale nu se face cu creionul.
  4. Numai pentru sectoarele 1-6.
  5. 5,0 5,1 5,2 5,3 5,4 5,5 Se vor trece numărul circumscripției electorale și denumirea municipiului, orașului sau comunei, după caz, iar la municipiul București, sectorul.
  6. Se va completa domiciliul conform actului de identitate.
  7. Se vor trece numărul adeverinței și organul emitent.
  8. 8,0 8,1 8,2 8,3 În cazul sectoarelor 1-6 ale municipiului București, se trece „Municipiul București”, iar în cazul localităților din Sectorul agricol Ilfov, se va scrie „Sectorul agricol Ilfov”.
  9. 9,0 9,1 Se va lăsa spațiu suficient pentru înscrierea, tuturor consilierilor aleși și a celorlalte date privitoare la aceștia.
  10. 10,0 10,1 Se va trece: comunal, orășenesc, municipal sau de sector al municipiului București, după caz, precum și de numirea acestuia.
  11. Se trece: comunei, orașului, municipiului, sectorului municipiului București, după caz, precum și denumirea acestuia. La municipiul București se va specifica primar general al municipiului București.
  12. Adeverința se eliberează de primăria care a întocmit lista electorală.
  13. Se trece comuna, orașul, municipiul, sectorul municipiului București, după caz.