Monitorul Oficial 136/1995

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul VII, Nr. issue::136 - Partea I - Miercuri, 5 iulie year::1995


Hotărâri ale Parlamentului României

Parlamentul României

Camera Deputaților

Senatul

Hotărâre privind constituirea Comisiei Parlamentului României pentru Integrare Europeană

Art. 1. - Se constituie Comisia Parlamentului României pentru Integrare Europeană, care va reprezenta, totodată, Parlamentul României și în Comitetul Parlamentar Mixt România-Uniunea Europeană.

Art. 2. - Comisia prevăzută la art. 1 este alcătuită din 21 de parlamentari, la actualii 11 membri ai Delegației Parlamentului României la Parlamentul European adăugându-se încă 10 noi membri, în conformitate cu normele de reprezentare a partidelor politie în diferite organisme parlamentare.

Componența nominală a comisiei și a biroului acesteia este prevăzută în anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3. - Comisia Parlamentului României pentru Integrare Europeană are, în principal, ca atribuții:

  • urmărirea punerii în practică, în integralitatea lor, a prevederilor Acordului de asociere a României la Uniunea Europeană și a realizării obiectivelor Strategiei naționale de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană;
  • participarea în cadrul Comitetului Parlamentar Mixt România - Uniunea Europeană, la dezbaterea unor aspectelor relațiilor dintre România și Uniunea Europeană, mai ales a celor referitoare la aplicarea Acordului de asociere a României la Uniunea Europeană. Competențele în această materie sunt cele prevăzute în Regulamentul Comitetului Parlamentar Mixt România-Uniunea Europeană;
  • avizarea inițiativelor legislative având incidențe asupra integrării europene, în vederea armonizării cât mai grabnice a legislației românești cu legislația europeană, a consolidării economiei de piață în țara noastră și accelerării integrării în structurile și mecanismele Uniunii Europene; comisia se va putea autosesiza cu privire la avizarea unor propuneri legislative în acest domeniu, cu acordul a cel puțin unei treimi din numărul membrilor săi.

Art. 4. - Ședințele comisiei comune au loc săptămânal sau ori de câte ori este necesar.

ședințele Comitetului Parlamentar Mixt România - Uniunea Europeană au loc în conformitate cu regulamentul acestui comitet.

Parlamentarii desemnați ca membri ai acestei comisii își păstrează și calitatea de membri ai comisiilor permanente ale Camerei Deputaților, respectiv ale Senatului.

Art. 5. - Comisia își va desfășura activitatea pe baza regulamentului propriu ce va fi elaborat și supus spre aprobare birourilor permanente ale celor două Camere, precum și pe baza Regulamentului Comitetului Parlamentar Mixt România-Uniunea Europeană.

Art. 6. - Anual, comisia comună va prezenta Parlamentului un raport asupra activității desfășurate.

Comisia comună va funcționa până la aderarea României ca membru cu drepturi depline la Uniunea Europeană.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și Senat în ședința comună din 28 iunie 1995.

Președintele Camerei Deputaților, Adrian Năstase

Președintele Senatului, prof. univ. Oliviu Gherman

București, 28 iunie 1995 | Nr. 8.


Anexă

Componența comisiei Parlamentului României pentru integrare europeană

Biroul comisiei:

1. Președinte - Ovidiu Popescu, senator, Partidul Democrat

2. Vicepreședinte - Agatha Iliescu Nicolau, deputat, Partidul Democrației Sociale din România

3. Vicepreședinte - Radu Vasile, senator, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat

Membri:

4. Petru Romul Vonica, senator, Partidul Democrației Sociale din România

5. Ovidiu Tiberiu Mușetescu, deputat, Partidul Democrației Sociale din România

6. Gabriel Țepelea, deputat, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat

7. Ioan Timiș, deputat, Partidul Democrat

8. Teodor Ardelean, senator, Partidul Unității Naționale Române

9. Ladislau Borbely, deputat, Uniunea Democrată Maghiară din România

10. Sergiu Cunescu, deputat, Partidul Social Democrat Român

11. Nicolae Manolescu, senator, Partidul Alianței Civice

12. Ioan Lupu, senator, Partidul Democrației Sociale din România

13. Radu Baltazar, senator independent

14. Valentin Soroceanu, deputat, Partidul Democrației Sociale din România

15. Constantin Teculescu, deputat, Partidul Democrației Sociale din România

16. Ilie Ștefan, deputat, Partidul Democrat

17. Tănase Tăvală, senator, Partidul Național țărănesc Creștin Democrat

18. Petru Ioan, deputat, Partidul Unității Naționale Române

19. Baranyi Francisc, deputat, Uniunea Democrată Maghiară din România

20. Ioan Marinescu, deputat, Partidul România Mare


Parlamentul României

Camera Deputaților

Senatul

Hotărâre pentru completarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 29/1994 privind stabilirea organizațiilor internaționale la care participă Parlamentul României

Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. - Anexa la Hotărârea Parlamentului României nr. 29/1994 privind stabilirea organizațiilor internaționale la care participă Parlamentul României se completează cu:

„- Asociația Secretarilor Generali ai Parlamentelor (organ consultativ distinct al Uniunii interparlamentare).”

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și Senat în ședința comună din 28 iunie 1995.

Președintele Camerei Deputaților, Adrian Năstase

Președintele Senatului, prof. univ. Oliviu Gherman

București, 28 iunie 1995 | Nr. 9.


Parlamentul României

Camera Deputaților

Senatul

Hotărâre privind aprobarea intrării și staționării unor unități militare străine pe teritoriul României

Având în vedere solicitarea Președintelui României, adresată celor două Camere ale Parlamentului, pentru aprobarea intrării și staționării unor unități militare străine pe teritoriul României,

În temeiul art. 117 alin. (5) din Constituția României, al art. 5 alin. (3) din Legea apărării naționale a României nr. 45/1994 și al art. 1 pct. 27 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului,

Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre:

Art. 1. - Se aprobă intrarea și staționarea, în zona fluvială a Dunării interioare, între Hârșova și Galați, a câte unei nave militare sau observatori aparținând Forțelor Maritime Militare sau Fluviale ale Austriei, Bulgariei, Franței, Germaniei, Republicii Moldova, Olandei, Federației Ruse, Slovaciei, S.U.A., Ucrainei și Ungariei, în perioada 12-16 august 1995, pentru a participa la exercițiuf tactic fluvial „Dunărea '95”, prevăzut în Programul Individual de Parteneriat între România și N.A.T.O.

Art. 2. - Se aprobă intrarea și staționarea pe teritoriul României a câte 1 - 2 plutoane de infanterie, cu armamentul individual și cu muniția aferentă executării tragerilor reale și de manevră, din partea armatelor următoarelor state: Austria, Bulgaria, Germania, Luxemburg, Olanda, Slovacia, Slovenia, S.U.A., Turcia și Ungaria, la exercițiul N.A.T.O./Parteneriat pentru Pace „Cooperative Determination 2 - '95”, care va avea loc în Garnizoana Sibiu, în perioada 7-16 septembrie 1995.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și Senat în ședința comună din 28 iunie 1995.

Președintele Camerei Deputaților, Adrian Năstase

Președintele Senatului, prof. univ. Oliviu Gherman

București, 28 iunie 1995 | Nr. 10.


Parlamentul României

Camera Deputaților

Senatul

Hotărâre pentru modificarea componenței nominale a Comitetului director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare, aprobată prin Hotărârea Parlamentului României nr. 11/1993

Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. - Componența nominală a Comitetului director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare, prevăzută în anexa la Hotărârea Parlamentului României nr. 11/1993 privind aprobarea componenței nominale a Comitetului director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare, se modifică după cum urmează:

  • Se include în componența acestuia domnul senator loan Constantin Pop, Partidul Democrației Sociale din România, în locul domnului Ion Vasile.
  • Se include în componența acestuia domnul senator Sorin Adrian Vornicu, Partidul Democrat, în locul lui Ionel Blaga.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și Senat în ședința comună din 28 iunie 1995.

Președintele Camerei Deputaților, Adrian Năstase

Președintele Senatului, prof. univ. Oliviu Gherman

București, 28 iunie 1995 | Nr. 11.


Parlamentul României

Camera Deputaților

Senatul

Hotărâre privind numirea unor membri ai Consiliului de administrație al Societății Române de Radiodifuziune si ai Consiliului de administrație al Societății Române de Televiziune

În temeiul art. 19, 20 și 21 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de televiziune,

Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se numesc în calitatea de membru al Consiliului de administrație al Societății Române de Radiodifuziune, pe o perioadă de 4 ani, după cum urmează:

  • Bertzi Alexandru;
  • Bolat Cenan;
  • Negru Valeriu;
  • Verman Gheorghe.

Art. 2. - Se numesc în calitatea de membru al Consiliului de administrație al Societății Române de Televiziune, pe o perioadă de 4 ani, după cum urmează:

  • Mironov Alexandru;
  • Zsolt Galfalvi;
  • Gulea Stere;
  • Munteanu Nicolai Constantin.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și Senat în ședința comună din 29 iunie 1995.

Președintele Camerei Deputaților, Adrian Năstase

Președintele Senatului, prof. univ. Oliviu Gherman

București, 28 iunie 1995 | Nr. 12.


Parlamentul României

Camera Deputaților

Senatul

Hotărâre privind modificarea și completarea articolului 7 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului

În temeiul art. 62 alin. (1) din Constituția României,

Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. - Articolul 7 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4 din 3 martie 1992, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Alineatul 1 va avea următorul cuprins:

„La solicitarea Președintelui României, primirea mesajului adresat Parlamentului se înscrie cu prioritate pe ordinea de zi sau, după caz, la data solicitată.”

2. După alineatul 1 se introduce un nou alineat, cu următorul cuprins: „După primirea mesajului, Parlamentul poate hotărî dezbaterea acestuia.”

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și Senat în ședința comună din 28 iunie 1995, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) și ale art. 76 alin. 2 din Constituția României.

p. Președintele Camerei Deputaților, Vasile Lupu
Președintele Senatului, prof. univ. Oliviu Gherman

București, 29 iunie 1995 | Nr. 13.

Hotărâri ale Guvernului României

Guvernul României

Hotărâre privind aprobarea afilierii Agenției Naționale de Presă „Rompres” la Alianța Europeană a Agențiilor de Presă - E.A.P.A.

În temeiul prevederilor art. 5 din Legea nr. 4/1991 privind încheierea și ratificarea tratatelor,

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se aprobă afilierea Agenției Naționale de Presă „Rompres” la Alianța Europeană a Agențiilor de Presă - E.A.P.A.

Art. 2. - Plata cotizației reprezentând contravaloarea în lei a sumei de 2.781 SFR pentru anul 1994 și a sumei de 3.208 SFR pentru anul 1995, precum și a cotizațiilor pentru anii următori, comunicate de către Alianța Europeană a Agențiilor de Presă - E.A.P.A., se suportă din fondurile de la bugetul de stat, aprobate în bugetul Agenției Naționale de Presă „Rompres”.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 21 iunie 1995 | Nr. 443.

Contrasemnează:

Secretar de stat, șeful Departamentului Informații Publice, Nicolae Dan Fruntelată

Ministru de stat, ministrul afacerilor externe, Teodor Viorel Meleșcanu

Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu


Guvernul României

Hotărâre privind alocarea unor sume din bugetul de stat pe anul 1995 pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse în unele județe în lunile mai și iunie 1995, precum și în anii anteriori

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se aprobă alocarea sumei de 3.130 milioane lei din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 1995, pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse în lunile mai și iunie 1995, precum și în anii anteriori, în județele Argeș, Bihor, Covasna, Dolj, Olt, Suceava și Teleorman.

Art. 2. - Utilizarea sumei prevăzute la art. 1 se face de către ordonatorii principali de credite, potrivit dispozițiilor legale, pentru fiecare județ, iar administrarea acesteia, de către organele teritoriale ale Ministerului Finanțelor.

Sumele reprezentând ajutoare financiare pentru familiile sinistrate, în vederea refacerii și reparării gospodăriilor distruse, vor fi stabilite de către comisii constituite din reprezentanți ai consiliilor județene și ai consiliilor locale respective.

Art. 3. - Sumelor alocate potrivit art. 1, neutilizate până la data de 31 decembrie 1995, li se aplică prevederile art. 72 din Legea nr. 10/1991 privind finanțele publice.

Art. 4. - Ministerul Finanțelor va introduce modificările corespunzătoare în bugetul de stat pe anul 1995.

Art. 5. - Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 22 iunie 1995 | Nr. 447.

Contrasemnează:

Secretar de stat, șeful Departamentului pentru Administrație Publică Locală, Octav Cozmâncă

Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu


Anexa Nr. 1

Județul Argeș

Lista lucrărilor prevăzute a se realiza în județul Argeș pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse în lunile mai si iunie 1995

Nr. crt. Denumirea obiectivelor Suma alocată - mii. lei -
Total: 900
din care, pentru:
1. Lucrări de refacere a drumurilor județene și comunale avariate, cuprinzând un număr de 25 de localități 180
2. Lucrări de reparare și consolidare a podurilor și podețelor din localitățile afectate de inundații 310
3. Repararea construcțiilor la un număr de 5 obiective sociale din comunele: Cotmeana, Vedea, Merișani și Budeasa 60
4. Ajutoare financiare pentru familiile sinistrate, destinate refacerii gospodăriilor avariate (la un număr de 22 de localități) 350


Anexa Nr. 2

Județul Bihor

Lista lucrărilor prevăzute a se realiza în județul Bihor pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse în lunile mai și iunie 1995

Denumirea obiectivelor Suma alocată - mii. lei -
Total: 100
din care, pentru:
Lucrări de refacere și consolidare a digului în dreptul traversei de colmatare, de apărare împotriva inundațiilor în localitățile Tărcaia și Finiș:
- refacere dig 90 m 50
- refacere traversă de colmatare 25
- elemente prefabricate din beton în corpul traversei 20
- refacerea digului de deviere 4
- cheltuieli de proiectare 1


Anexa Nr. 3

Județul Covasna

Lista lucrărilor prevăzute a se realiza în județul Covasna pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse în lunile mai și iunie 1995, precum și în anii anteriori

Nr. crt. Denumirea obiectivelor Suma alocată - mii. lei -
Total: 280
din care, pentru:
1. Lucrări de protejare și consolidare a malurilor Râului Buzău în localitatea Sita Buzăului (terminare) 20
2. Consolidarea podului peste Râul Buzău la întorsura Buzăului (terminare) 123
3. Consolidarea podului peste Râul Negru la Târgu Secuiesc (terminare) 50
4. Lucrări de consolidare a construcțiilor școlare inundate din localitatea Sita Buzăului (terminare) 47
5. Refacerea și consolidarea drumului de acces în localitatea Băcel (2 km) 40


Anexa Nr. 4

Județul Dolj

Lista lucrărilor prevăzute a se realiza în județul Dolj pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse în lunile mai si iunie 1995

Nr. crt. Denumirea obiectivelor Suma alocată - mii. lei -
Total: 1000
din care, pentru:
1. Lucrări de refacere a construcțiilor avariate la un număr de 19 obiective sociale din Băilești (școli, grădinițe, spital, casă de cultură, bibliotecă, sediul consiliului local) 200
2. Ajutoare financiare pentru familiile sinistrate, destinate refacerii gospodăriilor avariate din localitățile: Băilești, Giubega, Melinești, Fărcaș, Predești, Sălcuța, Terpezița, Breasta și Murgași 800


Anexa Nr. 5

Județul Olt

Lista lucrărilor prevăzute a se realiza în județul Olt pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse în lunile mai și iunie 1995

Nr. crt. Denumirea obiectivelor Suma alocată - mii. lei -
Total: 300
din care, pentru:
1. Lucrări de reparare a podului rutier și a podețelor din comuna Corbu 16
2. Lucrări de reparare a școlii și a dispensarului medical din comuna Colonești 40
3. Ajutoare financiare pentru familiile sinistrate, destinate refacerii gospodăriilor avariate din localitățile: Bărăști, Colonești, Corbu, Icoana, Movileni, Optași-Măgura, Potcoava, Șerbănești, Tatulești și Cungrea 244


Anexa Nr. 6

Județul Suceava

Lista lucrărilor prevăzute a se realiza în județul Suceava pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse în lunile mai și iunie 1995, precum și în anii anteriori

Nr. crt. Denumirea obiectivelor Suma alocată - mii. lei -
Total: 350
din care, pentru terminarea lucrărilor începute în anii anteriori:
1. Refacere infrastructură drumuri, poduri, apărări de maluri și regularizarea Pârâului Soloneț Comuna ??? 50
2. Refacere punte pietonală peste Râul Suceava, în comunele Boicaiu și Udești 80
3. Refacere infrastructură și apărări de maluri pe Pârâul Ilișeasca, în amonte de podul de beton armat de pe DN 17, comuna Ciprian Porumbescu 50
4. Refacere infrastructură și apărări de maluri pe Râul Sucevița, comuna Marginea 50
5. Refacere infrastructură drum, apărări de maluri pe Râul Bistrița, în localitatea Ciocănești, comuna lacobeni 50
6. Refacere pod de beton armat și apărări de maluri peste Râul Moldova, comuna Fundu Moldovei 50
7. Refacere infrastructură drumuri și apărări de maluri pe Pârâul Râșca, comuna Râșca 20


Anexa Nr. 7

Județul Teleorman

Lista lucrărilor prevăzute a se realiza în județul Teleorman pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse în lunile mai și iunie 1995

Nr. crt. Denumirea obiectivelor Suma alocată - mii. lei -
Total: 200
din care, pentru:
1. Lucrări de refacere a drumurilor, podurilor și digurilor afectate de inundații în localitățile: Alexandria, Bragadiru, Frumoasa, Mavrodin, Plosca, Pefetu, Poroscriia, Salcia, Scrioaștea, Stejaru, ștorobăneasa, Trivalea-Moșteni, țigănești, Vedea 199
2. Ajutoare financiare pentru familiile sinistrate, destinate refacerii gospodăriilor avariate din localitățile Trivalea-Moșteni și Tătărăștii de Jos 1


Guvernul României

Hotărâre pentru instituirea de către România a unui moratoriu de un an la exportul de mine antiinfanterie (antipersonal)

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Se instituie un moratoriu la exportul de mine antiinfanterie (antipersonal) pe o perioadă de un an, începând cu data de 1 iulie 1995.

p. Prim-ministru, Dan Mircea Popescu, ministru de stat, ministrul muncii și protecției sociale | București, 26 iunie 1995 | Nr. 449.

Contrasemnează:

p. Ministru de stat, ministrul afacerilor externe, Marcel Dinu, secretar de stat

p. Ministrul apărării naționale, general-colonel Dumitru Cioflină, secretar de stat, șeful Statului Major General

Ministrul justiției, Gavril Iosif Chiuzbaian