Monitorul Oficial 28/1991

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul III, Nr. issue::28 - Partea I - Sâmbătă, 2 februarie year::1991

Hotărâri ale Guvernului României

Hotărâre privind înființarea unor societăți comerciale pe acțiuni în domeniul construcțiilor

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice române, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social inițial prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 2. - Societățile comerciale pe acțiuni se vor organiza și vor funcționa în conformitate cu legislația română și cu statutul model prevăzut în anexa nr. 2.

Art. 3. - Capitalul social inițial al societăților comerciale pe acțiuni va fi modificat corespunzător pe baza reevaluării patrimoniului, care se va finaliza până la data de 10 decembrie 1990.

Art. 4. - Pe data înființării societăților comerciale pe acțiuni potrivit art. 1, unitățile economice de stat prevăzute în anexa nr. 1 își încetează activitatea.

Activul și pasivul unităților economice de stat care își încetează activitatea se preiau de societățile comerciale înființate potrivit prezentei hotărâri.

Personalul care trece la societățile comerciale se consideră transferat în interesul serviciului și beneficiază timp de trei luni de salariul tarifar avut și de sporul de vechime, după caz, dacă este încadrat în funcții cu niveluri de salarizare mai mici.

Art. 5. - Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 6. - Orice dispoziții contrare prezentei hotărâri se abrogă.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 8 decembrie 1990 | Nr. 1278.


Anexa Nr. 1

Lista societăților comerciale care se înființează

Nr. crt. Denumirea societății (S.A.) Obiectul de activitate Sediul principal Valoarea capitalului social din care:
  • mijloace fixe la valoarea rămasă (mii lei)
  • mijloace circulante (mii lei)
Unitatea economică de stat care se desființează
0 1 2 3 4 5
1. Societatea de

construcții

hidrotehnice

„S.C.H.”-S.A.

Executarea lucrărilor de construcții hidrotehnice, edilitare, pentru transporturi, civile și industriale, în țară și străinătate;
  • extragerea și prelucrarea agregatelor de carieră pentru construcții;
  • executarea de prestații în construcții cu utilaje și mijloace de transport navale, precum și operațiuni de cală;
  • executarea de reparații la mijloacele din dotare, precum și pentru terți;
  • asigurarea serviciilor de cazare, cantine, prelucrarea automată a datelor și proiectare în construcții.
Constanța, Aleea Timonei nr. 8, județul Constanța 2.686.618

2.088.719

581.980

Întreprinderea de construcții hidrotehnice portuare Constanța Exploatarea de cariere Sitorman
2. Societatea de

transport

auto și

reparații

„TAR”-S.A.

Executarea transporturilor tehnologice în construcții, de mărfuri și persoane;
  • executarea de reparații pentru parcul din dotare și terți;
Constanța, b-dul Aurel Vlaicu nr. 52, județul Constanța 592.309

437.419

151.110

Întreprinderea de construcții hidrotehnice portuare Constanța


Anexa Nr. 2

Statutul[1] Societății comerciale „...............” - S.A.

Capitolul I

Denumirea, forma juridică, sediul, durata

Articolul I

Denumirea societății

Denumirea societății este „........................... ” - S.A.

În toate actele, facturile, anunțurile, publicațiile emanând de la societate, denumirea societății va fi precedată sau urmată de cuvintele „societate pe acțiuni” sau inițialele „S.A.”, de capitalul social, numărul de înregistrare și sediul societății.

Articolul 2

Forma juridică a societății

Societatea comercială ............... este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni. Aceasta își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu prezentul statui,

Articolul 3

Sediul societății

Sediul societății este în România, ............

Sediul societății va putea fi schimbat în altă localitate din România pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor în condițiile legii.

Societatea poate avea sucursale, birouri, filiale, agenții, reprezentanțe în orice altă localitate de pe teritoriul României sau în alte țări, în conformitate cu legile române și prevederile prezentului statut.

Articolul 4

Durata societății

Durata societății este nelimitată, cu începere de la data înregistrării actului său de înființare în registrul comerțului.

Capitolul II

Scopul și obiectul do activitate al societății

Articolul 5

Scopul societății

Scopul societății este ................

Articolul 6

Obiectul de activitate

Obiectul de activitate al societății este: ..........................

Capitolul III

Capitalul social, acțiunile

Articolul 7

Capitalul social

Capitalul social inițial al societății comerciale este în valoare de ........... împărțit în ..... acțiuni nominative cu valoare nominală de ....... lei, fiecare subscrise în întregime de acționar.

Capitalul social inițial împărțit în acțiuni nominative cu valoare nominală de ............ lei fiecare, este în întregime subscris de statul român, în calitate de acționar unic și vărsat în întregime la data constituirii societății.

Articolul 8

Acțiunile

Acțiunile societății vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege.

Acestea vor purta timbrul sec al societății și semnătura a doi administratori.

Societatea va ține evidența acțiunilor într-un registru numerotat, sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație; registrul se păstrează la sediul societății sub îngrijirea consiliului de administrație.

Articolul 9

Reducerea sau mărirea capitalului social

Capitalul social poate fi redus sau majorat pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.

Articolul 10

Drepturi și obligații decurgând din acțiuni

Fiecare acțiune subscrisă și vărsată de acționari conferă acestora dreptul la un vot în adunarea generală a acționarilor, dreptul de a alege și a fi ales în organele de conducere, dreptul de a participa la distribuirea dividendelor, potrivit legii.

Deținerea acțiunii implică adeziunea de drept la statutul societății.

Drepturile și obligațiile decurgând din deținerea de acțiuni urmează de drept acțiunile în cazul trecerii lor în proprietatea altor persoane.

Obligațiile societății sunt garantate cu capitalul social al acesteia, iar acționarii răspund în limita valorii acțiunilor ce le dețin.

Patrimoniul societății nu poate fi grevat de datorii sau alte obligații personale ale acționarilor.

Un creditor al unui acționar poate formula pretenții asupra părții din beneficiul societății ce i se va repartiza de către adunarea generală a acționarilor sau a cotei-părți cuvenite acestuia la lichidarea societății, efectuată în condițiile prezentului statut.

Articolul 11

Cesiunea acțiunilor

Acțiunile sunt indivizibile cu privire la societate, care recunoaște pentru fiecare acțiune un singur proprietar.

Cesiunea parțială sau totală a acțiunilor între acționari sau terți se poate face în condițiile și cu procedura prevăzută de lege.

Articolul 12

Pierderea acțiunilor

În cazul pierderii uneia sau mai multor acțiuni, proprietarul va trebui să anunțe consiliul de administrație al societății și să facă publică pierderea prin presă. După scurgerea unui termen de 6 luni de la publicarea pierderii va putea obține un duplicat al acțiunii.

Capitolul IV

Adunarea generală a acționarilor

Articolul 13

Atribuții

Adunarea generală a acționarilor este organul de conducere al societății care decide asupra activității acesteia și asigură politica ei economică și comercială.

Adunările generale ale acționarilor sunt ordinare și extraordinare și au următoarele atribuții principale:

a) aprobă structura organizatorică a societății și numărul de posturi, precum și normativul de constituire al compartimentelor funcționale și de producție;

b) alege membrii consiliului de administrație și ai comisiei de cenzori, inclusiv cenzorii supleanți, le stabilește remunerarea, îi descarcă de activitate și îi revocă;

c) alege directorul (directorul general) și adjuncții acestuia, le stabilește remunerarea, îi descarcă de activitate și îi revocă; directorul (directorul general) și adjuncții acestuia pot fi aleși și dintre membrii consiliului de administrație;

d) stabilește competențele și răspunderile consiliului de administrație și comisiei de cenzori;

e) stabilește nivelul de salarizare al personalului angajat la societate în funcție de studii și munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege;

f) aprobă și modifică programele de activitate și bugetul societății;

g) hotărăște cu privire la contractarea de împrumuturi bancare și la acordarea de garanții;

h) examinează, aprobă, sau modifică bilanțul și contul de beneficii și pierderi după analizarea raportului consiliului de administrație, al comisiei de cenzori sau al expertului de gestiune, după caz, aprobă repartizarea beneficiilor între acționari;

i) hotărăște cu privire la înființarea și desființarea de sucursale, filiale, birouri, agenții, reprezentanțe;

j) hotărăște cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social, la modificarea numărului de acțiuni sau a valorii nominale, a acestora, precum și la cesiunea acțiunilor;

k) hotărăște cu privire la adoptarea sau modificarea statutului, precum și la transformarea formei juridice a societății;

l) hotărăște cu privire la comasarea, divizarea sau dizolvarea și lichidarea societății;

m) hotărăște cu privire la executarea de reparații capitale și realizarea de investiții noi;

n) hotărăște cu privire la acționarea în justiție a membrilor consiliului de administrație, directorului general, directorului, adjuncților acestora și a cenzorilor, pentru paguba pricinuită societății;

o) hotărăște în price alte probleme privind societatea.

hotărârile în problemele prevăzute la literele k) și l) vor putea fi aduse la îndeplinire numai după aprobarea lor de către organul care a aprobat constituirea societății, în perioada în care statul este acționar unic.

Atribuțiile adunărilor generale ordinare și extraordinare ale acționarilor se diferențiază potrivit legii.

Articolul 14

Convocarea adunării generale

Adunarea generală se convoacă de președintele consiliului de administrație sau de unul dintre vicepreședinți, desemnat de președinte.

Adunările generale ordinare au loc o dată pe an, la două luni de la încheierea exercițiului economico-financiar, pentru examinarea bilanțului și a contului de beneficii și pierderi pe anul precedent și pentru stabilirea programului de activitate și a bugetului pe anul următor.

Adunările generale extraordinare se convoacă la cererea acționarilor, reprezentând cel puțin 1/3 din capitalul social la cererea comisiei de cenzori, precum și în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de doi ani consecutiv, cu excepția primilor doi ani de la înființarea societății.

Convocarea adunării generale a acționarilor va fi făcută cu cel puțin 15 zile înainte de data stabilită.

Convocarea va fi publicată în Monitorul Oficial și într-unui din ziarele de largă circulație în țară.

Convocarea va cuprinde locul și data ținerii adunării, precum și ordinea de zi, cu arătarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor.

când, în ordinea de zi, figurează propuneri pentru modificarea statutului, convocarea va trebui să cuprindă textul integral al propunerilor.

Adunarea generală a acționarilor se întrunește în sediul societății sau în alt loc din aceeași localitate.

Articolul 15

Organizarea adunării generale a acționarilor

Adunarea generală ordinară este constituită valabil și poate lua hotărâri dacă la prima convocare acționarii prezenți sau reprezentați dețin cel puțin 2/3 din capitalul social, iar la a doua convocare dacă dețin cel puțin 1/2 din capitalul social.

Adunarea generală extraordinară este constituită valabil și poate lua hotărâri dacă la prima convocare acționarii prezenți sau reprezentați dețin cel puțin 3/4 din capitalul social, iar la a doua convocare dacă dețin cel puțin 1/2 din capitalul social.

Adunarea generală a acționarilor este prezidată de președintele consiliului de administrație, iar în lipsa acestuia, de către unul din vicepreședinți, desemnat de președinte.

Președintele consiliului de administrație desemnează dintre membrii adunării generale doi secretari care să verifice lista de prezență a acționarilor și să întocmească proces ul-verbal al adunării.

Procesul-verbal al adunării se va scrie într-un registru sigilat și parafat. Procesul-verbal va fi semnat de persoana care a prezidat ședința și de secretarul care 1-a întocmit.

La ședințele ordinare și extraordinare ale adunării generale a acționarilor în care se dezbat probleme privitoare la raporturile de muncă cu personalul societății, pot fi invitați și reprezentanții sindicatelor existente în societate.

Articolul 16

Exercitarea dreptului de vot în adunarea generală a acționarilor

Hotărârile adunărilor se iau prin vot deschis. Acționarii votează, de regulă, prin ridicare de mâini. La propunerea persoanei care prezidează, sau a unui grup de acționari prezenți sau reprezentați, ce dețin cel puțin 1/4 din capitalul social, se va putea decide ca votul să fie secret.

Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administrație și a cenzorilor, pentru revocarea și pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea administratorilor.

Hotărârile adunării generale sunt obligatorii chiar pentru acționarii absenți sau nereprezentați.

Articolul 17

În perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului, alcătuit și numit potrivit legii.

Consiliul împuterniciților statului își desfășoară activitatea în conformitate cu statutul societății.

Consiliul împuterniciților statului se va desființa de drept la data la care se va ține ședința de constituire a adunării generale a acționarilor.

Capitolul V

Consiliul de administrație

Articolul 18

Organizare

Societatea comercială ......... este administrată de către un consiliu de administrație format din persoane alese de adunarea generală a acționarilor pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de a fi aleși pe noi perioade de 4 ani, care pot avea calitatea de acționari. Numărul de administratori se stabilește de către adunarea generală a acționarilor în raport cu volumul și specificul activității societății.

Alegerea administratorilor se face dintre persoanele desemnate de acționari în aceeași proporție cu cota lor de participare la capital.

Când se creează un loc vacant în consiliul de administrație, adunarea generală a acționarilor alege un nou administrator pentru completarea locului vacant. Adunarea generală a acționarilor va alege ca nou administrator o persoană indicată de același acționar care a desemnat pe predecesorul său. Durata pe care este ales administrator pentru a ocupa locul vacant va fi egală cu perioada care a rămas până la expirarea mandatului predecesorului său.

Până la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către terțe persoane fizice sau juridice, consiliul de administrație al societății comerciale va fi numit de consiliul împuterniciților statului, cu acordul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului.

Consiliul de administrație este condus de un președinte. Componența consiliului de administrație și desemnarea membrilor acestuia se stabilesc de adunarea generală a acționarilor.

La prima ședință consiliul de administrație va alege, dintre membrii săi, un președinte și doi vicepreședinți.

Consiliul de administrație se întrunește la sediul societății ori de câte ori este necesar, la convocarea președintelui sau a unei treimi din numărul membrilor săi. El este prezidat de președinte, iar în lipsa acestuia, de unul din vicepreședinți, desemnat de președinte.

Președintele numește un secretar, fie dintre membrii consiliului, fie din afara acestuia.

Pentru valabilitatea deciziilor este necesară prezența a cel puțin 1/2 din numărul membrilor consiliului de administrație și deciziile se iau cu majoritatea absolută a membrilor prezenți.

Dezbaterile consiliului de administrație au loc conform ordinii de zi stabilite pe baza proiectului comunicat de președinte cu cel puțin 15 zile înainte. Acestea se consemnează în procesul-verbal al ședinței, care se înscrie într-un registru sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație. Procesul-verbal se semnează de persoana care a prezidat ședința și de secretar.

Consiliul de administrație poate delega unuia sau mai multor membri ai săi unele împuterniciri de probleme limitate și poate recurge la experți pentru studierea anumitor probleme.

În relațiile cu terții, societatea este reprezentată de către președintele consiliului de administrație pe baza și în limitele împuternicirilor date de adunarea generală a acționarilor sau, în lipsa lui, de către unul din administratori, desemnat de consiliu.

Cel ce reprezintă societatea semnează actele care o angajează față de terți.

Membrii consiliului de administrație vor putea exercita orice act care este legat de administrarea societății în interesul acesteia, în limita drepturilor care li se conferă.

Președintele consiliului de administrație este obligat să pună la dispoziția acționarilor și comisiei de cenzori, la cererea acestora, toate documentele societății.

Președintele, vicepreședinții și ceilalți membri ai consiliului de administrație și directorii răspund individual sau solidar, după caz, față de societate pentru prejudiciile rezultate din faptele lor ilicite, pentru abaterile de la statut sau pentru greșeli în administrarea societății. În asemenea situații ei vor putea fi revocați prin Hotărârea adunării generale a acționarilor.

Articolul 19

Atribuțiile consiliului de administrație

Consiliul de administrație are, în principal, următoarele atribuții:

a) angajează și concediază personalul și stabilește drepturile și obligațiile acestuia;

b) stabilește îndatoririle și responsabilitățile personalului societății pe compartimente;

c) aprobă operațiunile de încasări și plăți potrivit competențelor acordate;

d) aprobă operațiunile de cumpărare și vânzare de bunuri potrivit competențelor acordate;

e) aprobă încheierea sau rezilierea de contracte de închiriere (luarea sau darea cu chirie);

f) aprobă încheierea sau rezilierea altor contracte potrivit competențelor acordate;

g) stabilește tactica, și strategia de marketing, de cercetare și dezvoltare, de asigurare a calității, de protecție a mediului;

h) supune anual adunării generale a acționarilor, în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului economico-financiar, raportul cu privire la activitatea societății, bilanțul și contul de beneficii și pierderi, pe anul precedent, precum și proiectul de program de activitate și proiectul de buget al societății, pe anul următor;

i) rezolvă orice alte probleme stabilite de adunarea generală a acționarilor sau care privesc conducerea curentă a activității societății.

Capitolul VI

Articolul 20

Comitetul de direcție

Consiliul de administrație poate delega o parte din atribuțiile sale unui comitet de direcție, compus din membrii aleși de consiliul de administrație, fixându-le în același timp și salariile, potrivit legii.

Președintele îndeplinește și funcția de director general (director) în care calitate conduce și comitetul de direcție, asigurând conducerea curentă a societății, aduce la îndeplinire deciziile consiliului de administrație, în limitele activității societății.

Deciziile comitetului de direcție se iau cu majoritatea absolută a voturilor membrilor săi.

Comitetul de direcție este obligat să comunice la fiecare ședință a consiliului de administrație registrul său de deliberări.

În comitetul de direcție votul nu poate fi dat prin delegație.

Capitolul VII

Gestiunea societății

Articolul 21

Comisia de cenzori

Gestiunea societății este controlată de acționari și de comisia de cenzori, aleasă de adunarea generală a acționarilor, formată din trei membri, care trebuie să fie asociați, cu excepția experților contabili.

În perioada în care statul este acționar unic, cenzorii sunt reprezentanți ai Ministerului Finanțelor.

Adunarea generală alege, de asemenea, cenzori supleanți care vor înlocui în caz de nevoie pe cenzorii titulari.

Pentru a putea exercita dreptul de control, acționarilor li se pot prezenta, la cerere, date cu privire la activitatea societății, situația patrimoniului, a beneficiilor și a pierderilor.

Comisia de cenzori are următoarele atribuții principale:

a) în cursul exercițiului financiar verifică gospodărirea fondurilor fixe și a mijloacelor circulante, a portofoliului de efecte, casa și registrele de evidență contabilă și informează consiliul de administrație asupra neregulilor constatate;

b) la încheierea exercițiului financiar controlează exactitatea inventarului, a documentelor și informațiilor prezentate de consiliul de administrație asupra conturilor societății, a bilanțului și a contului de beneficii și pierderi, prezentând adunării generale a acționarilor un raport scris;

c) la lichidarea societății controlează operațiunile de lichidare;

d) prezintă adunării generale a acționarilor punctul său de vedere la propunerile de reducere a capitalului social sau de modificare a statutului și obiectului societății.

Comisia de cenzori se întrunește la sediul societății și ia decizii în unanimitate. Dacă nu se realizează unanimitatea, raportul cu divergențe se înaintează adunării generale a acționarilor.

Comisia de cenzori poate convoca adunarea generală extraordinară a acționarilor, dacă aceasta nu a fost convocata de consiliul de administrație, în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv (cu excepția primilor 2 ani de la constituirea societății), sau ori de câte ori consideră necesar pentru alte situații.

Atribuțiile și modul de funcționare a comisiei de cenzori, precum și drepturile și obligațiile cenzorilor se completează cu dispozițiile legale.

Cenzorii se numesc pe o perioadă de maximum 3 ani, iar prima comisie este compusă din 5 membri,

Capitolul VIII

Activitatea societății

Articolul 22

Exercițiul economico-financiar

Exercițiul economico-financiar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie ale fiecărui an, Primul exercițiu începe la data constituirii societății.

Articolul 23

Personalul societății

Personalul de conducere al societății și cenzorii sunt aleși de adunarea generală a acționarilor.

Restul personalului este angajat de către consiliul de administrație sau de directorul general (directorul) al societății.

Nivelul salariilor pentru personalul societății, pe categorii de calificare și funcții, se stabilește și poate fi modificat de către adunarea generală a acționarilor, în funcție de studii și munca efectiv prestată cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzută de lege.

Plata salariilor, impozitelor pe acestea și cotei de asigurări sociale se va face potrivit legii.

Drepturile și obligațiile personalului societății se stabilesc de consiliul de administrație. Premiile, gratificațiile și alte asemenea drepturi acordate anual personalului, pot fi plătite integral sau parțial în valută, în limita disponibilităților și potrivit legii.

Articolul 24

Amortizarea fondurilor fixe

La amortizarea fondurilor fixe se vor avea în vedere următoarele:

  • amortizarea se stabilește prin aplicarea normelor de amortizare asupra valorii de achiziție a fondurilor fixe și se include, după caz, în prețul de cost al producției, al prestărilor de servicii sau în cheltuielile de circulație și se utilizează pentru înlocuirea mijloacelor fixe și satisfacerea altor nevoi ale societății;
  • prin valoarea de achiziție a fondurilor fixe se înțelege suma cheltuielilor de cumpărare și a altor cheltuieli efectuate pentru punerea în funcțiune a fiecărui fond fix;
  • amortizarea se calculează de la data punerii în funcțiune a fondurilor fixe.

Articolul 25

Reparații capitale și investiții noi

Lucrările de reparații capitale și de investiții noi se vor executa pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor. Fondurile necesare se asigură prin includerea cheltuielilor respective, după caz, în prețui de cost al producției, al prestărilor de servicii sau în cheltuielile de circulație în anul în care au fost executate sau eșalonai pe mai mulți ani.

Articolul 26

Evidența contabilă și bilanțul contabil

Societatea va ține evidența contabilă în lei și va întocmi anual bilanțul și contul de beneficii și pierderi, având în vedere normele metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor.

Articolul 27

Calculul și repartizarea beneficiilor

Beneficiul societății se stabilește pe baza bilanțului aprobat de adunarea generală a acționarilor. Beneficiul impozabil se stabilește ca diferență între suma totală a veniturilor încasate și suma cheltuielilor efectuate pentru realizarea acestor venituri.

Pentru determinarea acestui beneficiu se va deduce din beneficiul anual fondul de rezervă care va fi de cel mult 5% din totalul beneficiului prevăzut în bilanțul anual (constituirea lui efectuându-se până se va atinge minimum a cincea parte din capitalul social), precum și alte cote prevăzute în reglementările în vigoare.

Din beneficiul prevăzut în bilanț se scade impozitul legal rezultând beneficiul cuvenit acționarilor, care se repartizează între aceștia, proporțional cu aportul la capitalul social, precum și pentru alte nevoi ale societății.

Plata beneficiului cuvenit acționarilor se face de societate în condițiile legii în cel mult 2 luni de la aprobarea bilanțului de către adunarea generală a acționarilor.

În cazul înregistrării de pierderi părțile se obligă să analizeze cauzele și să ia măsuri de recuperare.

Suportarea pierderilor de către acționari se va face proporțional cu aportul la capital și în limita capitalului subscris.

Articolul 28

Registrele societății

Societatea ține registrele prevăzute de lege.

Capitolul IX

Modificarea formei juridice, dizolvarea, lichidarea, litigii

Articolul 29

Modificarea formei juridice

Societatea va putea fi transformată în altă formă de societate prin Hotărârea adunării generale a acționarilor.

În perioada în care statul este acționar unic, transformarea formei juridice a societății se va putea face prin Hotărâre a Guvernului.

Noua societate va îndeplini formalitățile legale de înregistrare și publicitate cerute la înființarea societăților.

Articolul 30

Dizolvarea societății

Următoarele situații duc la dizolvarea societății:

a) imposibilitatea realizării obiectului societății;

b) hotărârea adunării generale;

c) falimentul;

d) pierderea unei jumătăți din capitalul social, după ce s-a consumat fondul de rezervă, dacă adunarea generală a acționarilor nu decide completarea capitalului sau reducerea lui la suma rămasă;

e) numărul de acționari va fi redus sub 5, mai mult de 6 luni;

f) la cererea oricărui acționar, dacă împrejurări de forță majoră și consecințele acestora durează mai mult de 8 luni, iar adunarea generală a acționarilor constată că funcționarea societății nu mai este posibilă;

g) în orice alte situații, pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, luată în unanimitate.

Dizolvarea societății comerciale trebuie să fie înscrisă în registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial.

Articolul 31

Lichidarea societății

În caz de dizolvare societatea va fi lichidată.

Lichidarea societății și, repartiția patrimoniului se fac în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.

Articolul 32

Litigii

Litigiile societății cu persoane fizice sau juridice române sunt de competența instanțelor judecătorești din România.

Litigiile născute din raporturile contractuale dintre societate și persoanele juridice române pot fi soluționate și prin arbitraj, potrivit legii.

Capitolul X

Dispoziții finale

Articolul 33

Prevederile prezentului statut se completează cu dispozițiile legale referitoare la societățile comerciale.


Guvernul României

Hotărâre privind înființarea unor societăți comerciale pe acțiuni în domeniul construcțiilor

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se înființează societățile comerciale pe acțiuni în domeniul construcțiilor, ca persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social-inițial, prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 2. - Societățile comerciale pe acțiuni înființate potrivit art. 1 își vor definitiva capitalul social pe baza reevaluării patrimoniului în condițiile prevăzute de lege, acțiune ce se va finaliza până la data de 25 decembrie 1990.

Art. 3. - Societățile comerciale pe acțiuni se organizează și funcționează în conformitate cu statutele prevăzute în anexele nr. 2 și 2/1-2/53[2]

Art. 4. - În perioada în care capitalul social este deținut integral de stat, atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului, care își desfășoară activitatea în conformitate eu dispozițiile specifice prevăzute în statutul societății.

Art. 5. - Pe data constituirii societăților comerciale pe acțiuni, Centrala de mecanizare pentru construcții industriale București și unitățile economice de stat menționate în coloana nr. 6 din anexa nr. 1 se desființează.

Activul și pasivul unităților economice de stat care se desființează se preiau de societățile comerciale nou înființate, pe bază de proces-verbal de predare-primire.

Art. 6. - Personalul trecut la societățile comerciale pe acțiuni înființate potrivit art. 1 se consideră transferat în interesul serviciului și beneficiază timp de 3 luni de salariul tarifar și sporul de vechime, după caz, avute anterior, dacă este încadrat în funcții cu niveluri de salarizare mai mici.

Art. 7. - Anexele nr. 1 și 2 și 2/1-2/53 fac parte integrantă din prezenta Hotărâre.

Art. 8. - Orice dispoziții contrare prezentei hotărâri se abrogă.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 15 decembrie 1990 | Nr. 1303.


Anexa Nr. 1

Lista societăților comerciale care se înființează în baza Legii nr. 15/1990

Nr. crt. Denumirea societății comerciale Forma juridică Sediul, localitatea, județul Obiectul de activitate Capitalul social inițial și structura[3] conform bilanțului la 30.09.1990 Denumirea unităților care își încetează activitatea
0 1 2 3 4 5 6
1. „Mecon” - S.A. Societate comercială pe acțiuni București, șos. Giurgiului nr. 164, sector 4 Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții, prestații cu utilaje și mijloace de transport, cercetare, proiectare, asistență tehnică și consulting în domeniul tehnologiilor pentru construcții în țară și străinătate; realizarea de utilaje, mașini, mijloace de transport tehnologic, piese de schimb, confecții metalice, reparații și service, cercetare, proiectare, expertize, atestare, asistență tehnică și consulting în domeniu, precum și comercializarea acestora și a altor mijloace, piese și materiale destinate mecanizării construcțiilor în țară și străinătate; organizarea pregătirii și instrucției tehnologice, la nivel universitar, calificarea, perfecționarea și atestarea personalului în domeniul mecanizării și industrializării construcțiilor; activitate de cazare, cantine, agrement. 10.4063
——————
58.920+45.142
Centrala de mecanizare pentru construcții industriale București.
2. „Girueta” - S.A. Societate comercială pe acțiuni București, șos. Giurgiului-Jilava nr. 3-5, sector 4 Producerea și comercializarea de utilaje din domeniul construcțiilor, reparații, piese de schimb, servicii, transporturi și prestații cu utilaje din dotarea societății, proiectare, ofertare, informatică pentru persoane juridice și fizice din țară și străinătate. 579.656
——————
62.281+117.375
Centrala de mecanizare pentru construcții industriale București.
3. „Mecta” - S.A. Societate comercială pe acțiuni București, str. Odei nr. 27-74, sector 4 Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții, transporturi, reparații și montaj utilaje, realizarea de piese de schimb, agregate și confecții metalice, precum și comercializarea acestora în țară și străinătate; închirierea utilajelor și prestări de servicii pentru persoane juridice și fizice; reparații auto; activitate de cazare, cantine și agrement. 230.184
——————
206.600+18.857
Centrala de mecanizare pentru construcții industriale București. Stația utilaj transport București. Baza auto de reparații, întreținere și service Peneș Curcanu și Baza Popești-Leordeni reprofilare pentru recuperare și recondiționare piese și subansamble (Decret 258/27.X.1987).
4. „Emat” - S.A. Societate comercială pe acțiuni București, șos. Giurgiului-Jilava, nr. 44, sector 4 Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții, transporturi, reparații și montaj utilaje, realizarea de piese de schimb, agregate și confecții metalice, precum și comercializarea acestora în țară și străinătate; închirierea utilajelor și prestări de servicii pentru persoane juridice și fizice. 344.131
——————
342.931+1.200
Centrala de mecanizare pentru construcții industriale București - Stația utilaj transport București.
5. „Hidrom” - S.A Societate comercială pe acțiuni Turnu

Măgurele,

str.

Drumul Taberei nr. 26, județul Teleorman

Executarea prin hidromecanizare a lucrărilor de construcții și îmbunătățiri funciare, reparații, închirieri utilaje și prestări de servicii pentru persoane juridice și fizice din țară și străinătate. 30.478 29.778+700 Centrala de mecanizare pentru construcții industriale București - Stația utilaj transport București.
6. „Hidrog” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Giurgiu,

Platforma

Canalul

Plantelor,

județul

Giurgiu

Executarea prin hidromecanizare a lucrărilor de construcții și îmbunătățiri funciare, reparații, închirieri utilaje și prestări de servicii pentru persoane juridice și fizice din țară și străinătate. 29.493
——————
28.693+800
Centrala de mecanizare pentru construcții industriale București - Stația utilaj transport București.
7. „Hidron” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Năvodari,

(Platforma

Fort),

județul

Constanța

Executarea prin hidromecanizare a lucrărilor de construcții și îmbunătățiri funciare, reparații, închirieri utilaje și prestări de servicii pentru persoane juridice și fizice din țară și străinătate. 77.813
——————
76.818+1.000
Centrala de mecanizare pentru construcții industriale București - Stația utilaj transport București.
8. „Mecon - Brașov” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Brașov, șos. Cristianului nr. 6, județul Brașov Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții, transporturi, reparații și montaj utilaje, piese de schimb, agregate betoane, prefabricate din beton și confecții metalice, precum și comercializarea acestora în țară și străinătate; închirierea utilajelor și prestări de servicii pentru persoane juridice și fizice; activitate de service auto și utilaje, în colaborare cu producătorii interni și externi, cercetare, proiectare, consulting, engineering, marketing și informatică; școlarizare de personal și alte prestații din domeniu. 203.384
——————
166.776+36.603
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Brașov.
8. „Simec” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Sibiu, str. Dorobanților nr. 6, județul Sibiu Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții, transporturi, reparații și montaj, utilaje, producerea de piese de schimb, agregate, betoane și prefabricate din beton armat, confecții metalice, precum și comercializarea acestora în țară și străinătate; închirierea utilajelor și prestări servicii pentru persoane juridice și fizice; service auto și utilaje; școlarizare de personal și alte prestații din domeniu. 46.146
——————
43.096+3.050
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Brașov.
10. „Harmec” - S.A. Societate

comercială pe acțiuni

Miercurea-Ciuc, str. Oltului nr, 15, județul Harghita Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții, transporturi, reparații și montaj utilaje, producerea de piese de schimb, agregate, betoane și prefabricate din beton armat, confecții metalice, precum și comercializarea acestora în țară și străinătate și prestări servicii pentru persoane juridice și fizice; service auto și utilaje; școlarizare de personal și alte prestații din domeniu. 11.078
——————
10.274+804
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Brașov.
11. „Mecon - Brăila” S.A. Societate comercială pe acțiuni Brăila, str. Fața Portului nr. 1, județul Brăila Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții, transport de mărfuri și călători, producerea de agregate minerale pentru construcții, service auto și prestări servicii pentru persoane juridice și fizice din țară și străinătate. 113.169
——————
104.120+9.049
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Brăila;
12. „Mecon - Tecuci” - S.A Societate comercială pe acțiuni Tecuci, str. Cărămidăriei nr. 79, județul Galați Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții, producție industrială pentri construcții, prestări servici: pentru persoane juridice și fizice din tară si străinătate 24.489
——————
24.489+0
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Brăila.
13. „Mecon - Galați” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Galați, str. Combinatului nr. 2, județul Galați Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții, producție industrială pentru construcții, reparații și prestări servicii pentru persoane juridice și fizice din țară ș străinătate. 55.907
——————
55.643+264
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Brăila,
14. „Metrans” - S.A. Societate comercială

pe acțiuni

Brăila,

Calea

Galați

km. 5,

județul

Brăila

Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții, transport de mărfuri și călători închirieri de utilaje de construcții și mijloace de transport, reparații și prestări servicii pentru persoana juridice și fizice din țară și străinătate. 52.436
——————
52.236+200
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Brăila.
15. „Tramec”-S.A. Societate comercială pe acțiuni Tulcea, str. Isaccei km. 3, județul Tulcea Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții, transport de mărfuri și călători, închirieri de utilaje de construcții și mijloace de transport, reparații și prestări servicii pentru persoane juridice și fizice din țară și străinătate, alte prestații în domeniu. 47.150
——————
46.950+200
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Brăila.
16. „Sareș” - S.A Societate comercială pe acțiuni Cluj-Napoca,

str. Sobarilor nr. 46-48, județul Cluj

Executarea, în țară și străinătate, de lucrări mecanizate de construcții, reparații auto și utilaje, confecții metalice, piese de schimb și comercializarea acestora; lucrări dc service și reparații post garanție; comercializarea autc și utilaje; alte prestații în domeniu. 24.834
——————
19.900+4.934
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Cluj.
17. „Sput” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Cluj-Napoca,

str.

Fabricii nr. 145 A, județul Cluj

Executarea, în țară și străinătate, de prestații cu utilaje și mijloace auto, lucrări de terasamente și construcții-montaj, drumuri și poduri; întreținere-reparații, service pentru auto și utilaje, pentru persoane juridice și fizice; activitate de marketing, Consulting, informatică, proiectare și activitate comercială specifică. 274.009
——————
259.564+14.445
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Cluj.
18. „Almec” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Alba Iulia, str.

Clujului nr. 27, județul Alba

Executarea în țară și străinătate de:
  • lucrări de terasamente, construcții-montaj, drumuri și poduri, prestații cu utilaje și mijloace de transport, confecții metalice;
  • întreținere, reparații și service pentru auto și utilaje, la persoane juridice și fizice;
  • activitate comercială specifică.
65.558
——————
62.167+3.391
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Cluj.
19. „Scut” - S.A Societate comercială pe acțiuni Tîrgu Mureș, str. Mureșani nr. 50, județul Mureș Executarea în țară și străinătate de:
  • lucrări de terasamente, construcții-montaj; drumuri și poduri, prestații cu utilaje și mijloace de transport, confecții metalice;
  • întreținere, reparații și service auto și utilaje, la persoane juridice și fizice;
  • activitate comercială specifică.
28.235
——————
25.412+2.823
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Cluj.
20. „Ovidius” - S.A Societate comercială pe acțiuni Constanța, b-dul. Aurel Vlaicu nr. 140 bis, județul Constanța Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții, transporturi de mărfuri și călători, reparații, confecții metalice, închirieri de utilaje de construcții și prestări de servicii, de informatică, pentru persoane juridice și fizice, din țară și străinătate; școlarizarea și specializarea personalului în domeniul mecanizării lucrărilor de construcții. 194.569
——————
182.094+12.475
întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Constanța.
21. „Midex” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Năvodari, Platforma Midia, județul Constanța Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții, transporturi, reparații, confecții metalice și prestări servicii pentru persoane juridice și fizice din țară și străinătate. 124.919
——————
119.322+5.597
întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Constanța.
22. „Conef” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Năvodari, Platforma chimică, județul Constanța Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții, consolidări de teren și fundații speciale, transporturi, reparații, confecții metalice și prestări servicii pentru persoane juridice și fizice din țară și străinătate. 45.626
——————
43.662+1.964
întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Constanța.
23. „Olmec” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Craiova, Prelungirea

Severinului nr. 170, județul Dolj

Executarea în țară și străinătate a lucrărilor de terasamente și construcții-montaj, transporturi, întreținere și reparații auto și utilaje, producerea și comercializarea pieselor de schimb; prestări servicii Cu auto și utilaje la persoane juridice și fizice. 260.781
——————
248.517+12.264
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Craiova.
24. „Slanaec” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Slatina, str. Cireașov nr. 9, județul Olt Executarea în țară și străinătate a lucrărilor de terasamente și construcții-montaj, transporturi, întreținere și reparații auto și utilaje, producerea și comercializarea pieselor de schimb; prestări servicii cu auto și utilaje la persoane juridice și fizice. 83.397
——————
80.053+3.344
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Craiova.
25. „Semec” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Drobeta-Turnu Severin,

str. Padeș nr. 6,

județul Mehedinți

Executarea în țară și străinătate a lucrărilor de terasamente și construcții-montaj, transporturi, întreținere și reparații auto și utilaje, producerea și comercializarea pieselor de schimb; prestări servicii cu auto și utilaje la persoane juridice și fizice. 110.891
——————
101.660+9.238
întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Craiova.
26. „Gormec” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Tîrgu Jiu, cartier CTE

Românești,

județul Gorj

Executarea în țară și străinătate a lucrărilor de terasamente și construcții-montaj, transporturi, întreținere și reparații auto și utilaje, producerea și comercializarea pieselor de schimb; prestări servicii cu auto și utilaje la persoane juridice și fizice. 88855
——————
82534+6321
întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Craiova.
27. „Transfera” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Botoșani, str.

Manolești Deal nr. 3, județul Botoșani

Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții; producerea de agregate minerale pentru construcții și comercializarea acestora; reparații și prestări servicii pentru persoane juridice și fizice din țară și străinătate. 31.323
——————
29.246+2.077
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Iași.
28. „Vascon” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Vaslui, str.

Ceramică - nr. 40, județul Vaslui

Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții; producerea de agregate minerale pentru construcții și comercializarea acestora; reparații și prestări servicii pentru persoane juridice și fizice din țară și străinătate. 12.666
——————
11.924+521
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Iași.
29. „Sut Pașcani” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Pașcani, str. Abator nr. 1, județul Iași Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții; producerea de agregate minerale pentru construcții și comercializarea acestora; reparații și prestări servicii pentru persoane juridice și fizice din țară și străinătate. 25.918
——————
24.187+1.731
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Iași.
30. „Trirnec” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Iași, șos. Iași-Tomești km. 1, județul Iași Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții; producerea de agregate minerale pentru construcții și comercializarea acestora; reparații și prestări servicii pentru persoane juridice și fizice din țară și străinătate. 80054
——————
74861+5193
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Iași.
31. „Mecon” Iași - S.A. Societate comercială pe acțiuni Iași, șos. Nicolina nr. 14, județul Iași Executarea mecanizată a lucrărilor de terasamente, fundații speciale, producerea de agregate minerale pentru construcții și comercializarea acestora; reparații, informatică, colaborări între agenți economici, prestări servicii pentru persoane juridice și fizice din țară și străinătate. 118.554
——————
110.763+7.791
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Iași.
32. „Mecon” Onești - S.A. Societate comercială pe acțiuni Onești, str. Gării nr. 3, județul Bacău Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții, producerea de agregate minerale pentru construcții și comercializarea acestora; reparații, prestări servicii pentru persoane juridice și fizice din țară și străinătate. 1.11594
——————
104381+7213
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Onești.
33. „Sumec” Suceava - S.A. Societate comercială pe acțiuni Suceava, str. Unirii nr. 25 bis, județul Suceava Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții, producerea de agregate minerale pentru construcții și comercializarea acestora; reparații, prestări servicii pentru persoane juridice și fizice din țară și străinătate. 47.007
——————
41.350+5.657
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Onești.
34. „Sugtc” Roman - S.A. Societate comercială pe acțiuni Roman, str. Uzinei de țevi nr. 2, județul Neamț Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții, producerea de agregate minerale pentru construcții și comercializarea acestora; reparații, prestări servicii pentru persoane juridice și fizice din țară și străinătate. 24.680
——————
21.005+3.675
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Onești.
35. „Metra” Bacău - S.A. Societate comercială pe acțiuni Bacău, str.

Izvoare nr. 2, județul Bacău

Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții, producerea de agregate minerale pentru construcții și comercializarea acestora; reparații, prestări servicii pentru persoane juridice și fizice din țară și străinătate. 75.055
——————
69.849+5.406
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Onești.
36. „Sut” Adjud - S.A. Societate comercială pe acțiuni Adjud, str.

Ecaterina Teodoroiu nr. 18, județul Vrancea

Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții, producerea de agregate minerale pentru construcții și comercializarea acestora; reparații, prestări servicii pentru, persoane juridice și fizice din țară și străinătate. 18.740
——————
15.813+2.927
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Onești.
37. „Sutra” Focșani - S.A. Societate comercială pe acțiuni Focșani str.

Leningrad nr. 49, județul Vrancea

Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții, producerea de agregate minerale pentru construcții și comercializarea acestora; reparații, prestări servicii pentru persoane juridice și fizice din țară și străinătate. 31.782
——————
27.117+4.665
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Onești.
38. „Prestacon” Săvinești - S.A. Societate comercială pe acțiuni Săvinești, str. C.F.S. nr. 5, județul Neamț Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții, producerea de agregate minerale pentru .construcții și comercializarea acestora; reparații, prestări servicii pentru persoane juridice și fizice din țară și străinătate. 42693
——————
38561+4132
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Onești.
39. „Recon” Bacău - S.A. Societate comercială pe acțiuni Bacău, str. Republicii nr. 207, județul Bacău Reparații de utilaje de construcții și mijloace de transport și prestări servicii pentru persoane juridice și fizice din țară și străinătate. 69.078
——————
64.621+4.457
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Onești.
40 „Remes” Onești - S.A. Societate comercială pe acțiuni Onești, str. Gării nr. 3 bis, județul Bacău Reparații de utilaje de construcții și mijloace de transport și prestări servicii pentru persoane juridice și fizice din țara si străinătate. 13.552
——————
12.118+1.434
întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Onești.
41. „Trameco” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Oradea,

calea Borșului nr. 14 A,

județul

Bihor

Executarea mecanizată în țară și străinătate a lucrărilor de construcții-montaj și îmbunătățiri funciare, transporturi de marfă și persoane, închirierea de utilaje și auto de transport; întreținerea și repararea mijloacelor auto și utilajelor de construcții; producerea de piese de schimb, confecții metalice, materiale de construcții și comercializarea acestora; cumpărarea sau închirierea de la terii, transformarea și comercializarea de autovehicule, utilaje și piese de schimb; activitate de cercetare, proiectare, consulting, engineering, marketing, informatică și birotică în cadrul obiectului său de activitate; școlarizarea și specializarea de personal în meseriile obiectului său de activitate. 242.802
——————
237.806+4.998
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Oradea.
42. „Trames” - S.A Societate comercială pe acțiuni Satu Mare, str.

Drumul Careiului nr. 160, județul

Satu Mare

Executarea mecanizată în țară și străinătate a lucrărilor de construcții-montaj, îmbunătățiri funciare, transport de mărfuri și persoane, închirieri de mijloace auto și utilaje de construcții; întreținerea și repararea mijloacelor auto, a utilajelor proprii și pentru terți; producerea de piese de schimb, confecții metalice, agregate, betoane, prefabricate din beton și comercializarea acestora în țară și străinătate; alte prestații în domeniu. 15.528
——————
14.838+688
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Oradea.
43. „Trammar” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Baia Mare, str. Postfunduș nr. 2, județul Maramureș Executarea mecanizată în țară și străinătate: lucrări de construcții-montaj, îmbunătățiri funciare, transport de mărfuri și persoane, închirieri de mijloace auto și utilaje de construcții; întreținerea și repararea mijloacelor auto, a utilajelor proprii și pentru terți; producerea de piese de schimb, confecții metalice, agregate, betoane, prefabricate din beton și comercializarea acestora în țară și străinătate; prestare activitate de informatică. 32438
——————
32415+23
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Oradea.
44. „Someco” Pitești - S.A. Societate comercială pe acțiuni Pitești, str. Negru Vodă nr. 30, județul Argeș Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții, transport de mărfuri și călători, închirieri de utilaje de construcții, instalații de ridicat și mijloace de transport, întreținere, reparații și prestări servicii pentru persoane juridice și fizice din țară și străinătate. 225.229
——————
214.930+10.299
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Pitești.
45. „Metran” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Turnu Măgurele,

șos. Portului,

județul

Teleorman

Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții, transport de mărfuri și călători, închirieri de utilaje de construcții, instalații de ridicat și mijloace de transport, întreținere, reparații și prestări servicii pentrti persoane juridice și fizice din țară și străinătate. 53.567
——————
42.725+10.842
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Pitești.
46. „Mectrans” - S.A Societate comercială pe acțiuni Timișoara, str. Ion Ionescu de la Brad nr. 29, județul Timiș Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții, transporturi de mărfuri și călători, închiriere de utilaje de construcții, instalații de ridicat și mijloace de transport, întreținere, reparații și prestări servicii pentru persoane juridice și fizice din țară și străinătate; desfacerea , de autoturisme OLTCIT și service auto; comercializarea ansamblelor și subansamblelor rezultate din activitatea proprie. 212.116
——————
192.768+19.348
Întreprinderea de utilaj greu și transport pentru construcții Timișoara.
47. „Somet” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Arad, str.Poștei,

Cartier

Micalaca,

județul

Arad

Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții, transporturi de mărfuri și călători, închirieri de utilaje de construcții, instalații de ridicat și mijloace de transport, reparații și prestări servicii pentru persoane juridice și fizice din țară și străinătate; comercializarea ansamblelor și subansamblelor rezultate din activitatea proprie. 139.644
——————
135.551+4.093
Întreprinderea de utilpj greu și transport pentru construcții Timișoara.
48. „Ubemar” - S.A Societate comercială pe acțiuni Ploiești, str.

Pompelor nr. 3, județul Prahova

Producerea, exploatarea, repararea și activitate service pentru utilajele de producerea și punerea în operă a betonului, macarale pe pneuri și șenile, automacarale, a altor utilaje și dispozitive de mecanizare, piese de schimb, transporturi de marfă; cercetare-proiectare în. domeniul de activitate; activități cazare-cantine. Comercializarea produselor proprii pentru persoane juridice și fizice, din țară și străinătate. Pregătire de personal în domeniul de activitate. 602.764
——————
198.301+104.463
Întreprinderea de reparații Ploiești.
49. „Ermat” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Ploiești, str.

Pompelor nr. 6, județul Prahova

Prestații cu macarale, utilaje de construcții și mijloace de transport; activități de service și reparații pentru persoane juridice și fizice din țara și străinătate. Pregătire de personal în domeniul de activitate. 523.745
——————
488.558+35.187
Întreprinderea de reparații Ploiești.
50. „Irmex” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Brăila, șos. Rîmnicu

Sărat nr. 74,

județul Brăila

Producerea și comercializarea utilajelor de construcții, piese de schimb, confecții metalice, reparații la utilaje de transport și de ridicat, pompe hidraulice; proiectare, informatică și asistență tehnică în domeniul mecanizării construcțiilor; prestări servicii pentru persoane juridice și fizice din țară și străinătate. 193.410
——————
137.983+47.023
Întreprinderea de reparații Brăila.
51. „Sorex” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Galați, str.

Cîmpului nr. 133- 165, județul Galați

Executarea mecanizată a lucrărilor de construcții, transporturi, reparații și prestări de servicii, proiectarea, întocmirea documentațiilor, asistență tehnică și comercializarea în domeniul mecanizării lucrărilor de construcții pentru persoane juridice și fizice din țară și străinătate. 256.616
——————
222.036+14.392
Întreprinderea de reparații Brăila.
52. „Timco” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Timișoara, str.

Circumvoluțiunii nr. 8, județul Timiș

Producerea și comercializarea, în țară și străinătate, de mașini multifuncționale, unelte, dispozitive, scule, piese de schimb, instalații și dispozitive de ridicat și manipulat pentru procese tehnologice din construcții și alte domenii; reparații, modernizări, service, închirieri și asistență tehnică pentru produsele din domeniul de fabricație. 245.923
——————
163.735+82.928
Întreprinderea „6 Martie” Timișoara.
53. „Iaica” - S.A. Societate comercială pe acțiuni Alexandria, str.

Dunării nr. 372, județul Teleorman

Producerea și comercializarea aparatajelor de încălzire, condiționare, ventilație, aer, climatizare, instalații solare, confecții metalice, scule, dispozitive, utilaje de construcții; prestări de servicii și asistență tehnică în domeniul sau de activitate, pentru persoane juridice și fizice din țară și străinătate. 358.238
——————
287.566+70.672
Întreprinderea de accesorii, aparataj Alexandria.


Anexa Nr. 2

Statutul[1] Societății comerciale „.............” - S.A.

Capitolul I

Denumirea, forma juridică, sediul, durata

Articolul 1

Denumirea societății

Denumirea societății este Societatea comercială „ ..............” - SA.

În toate actele, facturile, anunțurile, publicațiile și alte acte emanând de la societate, denumirea societății va fi precedată sau urmată de cuvintele „Societate, pe acțiuni” sau inițialele „S.A.”, de capital social și numărul de înregistrare.

Articolul 2

Forma juridică a societății

Societatea comercială ...........- S.A. este persoană juridică română, având forma1 juridică de societate pe acțiuni. Aceasta își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu prezentul stătut.

Articolul 3

Sediul societății

Sediul societății este în România, localitatea ..............

Sediul societății poate fi schimbat în altă localitate din România, pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, potrivit legii.

Societatea poate avea și alte sucursale, filiale, reprezentanțe, agenții situate și în alte localități din țară și străinătate.

Articolul 4

Durata societății

Durata societății este nelimitată, cu începere de la data înființării acesteia, și se înscrie în registrul comerțului.

Capitolul II

Scopul și obiectul de activitate al societății

Articolul 5

Scopul societății este realizarea și comercializarea de utilaje, piese de schimb, precum și prestații în domeniul construcțiilor, în condiții de eficiență.

Articolul 6

Obiectul de activitate al societății

Obiectul de activitate al societății este: Producerea și comercializarea de utilaje din domeniul construcțiilor, reparații, piese de schimb, servicii, transporturi și prestații cu utilaje din dotarea societății, proiectare, ofertare, informatică pentru persoane juridice și fizice din țară și străinătate.

Capitolul III

Capitalul social, acțiunile

Articolul 7

Capitalul social

Capitalul social inițial este fixat la suma de..... mii lei, împărțit în ...... . acțiuni nominative în valoare nominală de 5.000 lei fiecare, în întregime subscrise de acționar.

Capitalul social inițial împărțit în acțiuni nominative de 5.000 lei fiecare este în întregime subscris de statul român, în calitate de acționar unic și vărsat în întregime la data, constituirii societății.

Capitalul social se constituie prin preluarea de la Uzina București a 603.700 mii lei și se diminuează cu predarea fără plată a sumei de 24.045 mii lei la „Mecon - S.A.”.

Capitalul social inițial este deținut integral de statul român, ca acționar unic, până la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către terțe persoane fizice sau juridice, române sau străine, în condițiile legii.

Articolul 8

Acțiunile

Acțiunile nominative ale societății vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege.

Acțiunile vor purta timbrul sec al societății și semnătura a doi administratori.

Societatea va ține evidența acțiunilor într-un registru numerotat, sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație, care se păstrează la sediul societății.

Articolul 9

Reducerea sau mărirea capitalului social

Capitalul social poate fi redus sau mărit pe baza hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.

Articolul 10

Drepturi și obligații decurgând din acțiuni

Fiecare acțiune subscrisă și vărsată de acționari conferă acestora dreptul la un vot în adunarea generală a acționarilor, dreptul de a alege și de a fi ales în organele de conducere, dreptul de a participa Ia distribuirea beneficiilor, conform prevederilor prezentului statut și alte drepturi prevăzute în statut.

Deținerea acțiunii implică adeziunea de drept la statut.

Drepturile și obligațiile legate de acțiuni urmează acțiunile în cazul trecerii lor în proprietatea altor persoane.

Obligațiile societății sunt garantate cu capitalul social al acesteia, iar acționarii răspund în limita valorii acțiunilor ce le dețin.

Patrimoniul societății nu poate fi grevat de datorii sau alte obligații personale ale acționarilor. Un creditor al unui acționar poate formula pretenții asupra părții din beneficiul societății ce i se va repartiza de către adunarea generală a acționarilor sau a cotei-părți cuvenite acestuia la lichidarea societății efectuată în condițiile prezentului statut.

Articolul 11

Cesiunea acțiunilor

Acțiunile sunt indivizibile cu privire la societate, care nu recunoaște decât un proprietar pentru fiecare acțiune.

Cesiunea parțială sau totală a acțiunilor între acționari sau terți se poate face în condițiile și cu procedura prevăzută de lege.

Articolul 12

Pierderea acțiunilor

În cazul pierderii unor acțiuni, proprietarul va trebui să anunțe consiliul de administrație și să facă public faptul prin presă. După 6 luni va putea obține un duplicat al acțiunii.

Capitolul IV

Adunarea generală a acționarilor

Articolul 13

Atribuții

Adunarea generală a acționarilor este organul de conducere al societății, care decide asupra activității acesteia și asigură politica ei economică și comercială.

Adunările generale ale acționarilor sunt ordinare și extraordinare și au următoarele atribuții principale:

a) aprobă structura organizatorică a societății și numărul de posturi, precum și normativul de constituire a compartimentelor funcționale și de producție;

h) alege membrii consiliului de administrație și ai comisiei de cenzori, inclusiv cenzorii supleanți, le stabilește remunerarea, îi descarcă de activitate și îi revocă;

c) alege directorul (directorul general) și adjuncții acestuia, le stabilește remunerarea, îi descarcă de activitate și îi revocă; directorul (directorul general) și adjuncții acestuia pot fi numiți și dintre membrii consiliului de administrație;

d) stabilește competențele și răspunderile consiliului de administrație și comisiei de cenzori;

e) stabilește nivelul de salarizare al personalului angajat la societate, în funcție de studii și munca efectiv prestată, ca respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege;

f) aprobă și modifică programele de activitate și bugetul societății;

g) hotărăște cu privire la contractarea de împrumuturi bancare și la acordarea de garanții;

h) examinează, aprobă sau modifică bilanțul și contul de beneficii și pierderi după analizarea raportului consiliului de administrație, al comisiei de cenzori sau al expertului de gestiune, după caz, aprobă repartizarea beneficiilor între acționari;

i) hotărăște cu privire la înființarea și desființarea de sucursale, filiale și agenții;

j) hotărăște cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social, la modificarea numărului de acțiuni sau a valorii nominale a acestora, precum și la cesiunea acțiunilor;

k) hotărăște cu privire la adoptarea sau modificarea statutului, precum și la transformarea formei juridice a societății;

l) hotărăște cu privire la comasarea, divizarea sau dizolvarea și lichidarea societății;

m) hotărăște cu privire la executarea de reparații capitale și realizarea de investiții noi;

n) hotărăște cu privire la acționarea în justiție a membrilor consiliului de administrație (directorului general), directorului, adjuncților acestora și a cenzorilor pentru paguba pricinuită societății;

o) hotărăște în orice alte probleme privind societatea.

Hotărârile în problemele prevăzute la literele k) și 1) vor putea fi aduse la îndeplinire numai după aprobarea lor de către organul care a aprobat constituirea societății, în perioada în care statul este acționar unic.

Atribuțiile adunărilor generale ordinare și extraordinare ale acționarilor se diferențiază potrivit legii.

Articolul 14

Convocarea adunării generale a acționarilor

Adunarea generală a acționarilor se convoacă de președintele consiliului de administrație sau de unul dintre vicepreședinți, pe baza împuternicirii date de președinte.

Adunările generale ordinara au loc, o data pe an, la două luni de la încheierea exercițiului economico-financiar pentru examinarea bilanțului și a contului de beneficii și pierderi pe anul precedent și pentru stabilirea programului de activitate și bugetului pe anul în curs.

Adunările generale extraordinare se convoacă, la cererea acționarilor, reprezentând cel puțin 1/3 din capitalul social, la cererea comisiei de cenzori, precum și în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv, cu excepția primilor 2 ani de la înființarea societății.

Adunarea generală va fi convocată de administratori, de câte ori va fi nevoie, în conformitate cu dispozițiile din statut cu cel puțin 15 zile înainte de data stabilită.

Convocarea va fi publicată în Monitorul Oficial și într-unul din ziarele de largă circulație din localitatea în care se află sediul societății sau din cea mai apropiată localitate.

Convocarea va cuprinde locul și data ținerii adunării, precum și ordinea de zi, cu arătarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunărilor.

Când, în ordinea de zi, figurează propuneri pentru modificarea, statutului, convocarea va trebui să cuprindă textul integral al propunerilor.

Adunarea generala a acționarilor se întrunește în sediul societății sau în alt loc din aceeași localitate.

Articolul 15

Organizarea adunării generale a acționarilor

Adunarea generală ordinară este constituită valabil și poate lua hotărâri dacă la prima convocare acționarii prezenți sau reprezentați dețin cel puțin 2/3 din capitalul social, iar la a doua convocare, dacă dețin cel puțin 1/2 din capitalul social.

Adunarea generală extraordinară este constituită valabil și poate lua hotărâri, dacă la prima convocare acționarii prezenți sau reprezentați dețin cel puțin 3/4 din capitalul social, iar la a doua convocare dacă dețin cel puțin 1/2 din capitalul social.

Adunarea generală a acționarilor este prezidată de președintele consiliului de administrație, iar în lipsa acestuia de către unul din vicepreședinți, desemnat de președinte.

Președintele consiliului de administrație desemnează dintre membrii adunării generale doi secretari care să verifice lista de prezență a acționarilor și să întocmească procesul-verbal al adunării.

Procesul-verbal al adunării se va scrie într-un registru sigilat și parafat. Procesul-verbal va fi semnat de persoana care a prezidat ședința și de secretarul care l-a întocmit.

La ședințele ordinare și extraordinare ale adunării generale a acționarilor, în care se dezbat probleme privitoare la raporturile de muncă cu personalul societății, pot fi invitați și reprezentanții, sindicatului.

Articolul 16

Exercitarea dreptului de vot în adunarea generală a acționarilor

Hotărârile adunărilor se iau prin vot deschis.

Acționarii votează, de regulă, prin ridicare de mâini.

La propunerea persoanei care prezidează sau a unui grup de acționari prezenți, sau reprezentanți ce dețin cel puțin 1/4 din capitalul social, se va putea decide ca votul să fie secret.

Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administrație și a cenzorilor, pentru revocarea și pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea administratorilor.

Hotărârile adunării generale sunt obligatorii chiar pentru acționarii absenți sau nereprezentați.

Articolul 17

În perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului, alcătuit și numit potrivit legii.

Consiliul împuterniciților statului se va desființa de drept la data la care se va ține ședința de constituire a adunării generale a acționarilor.

Articolul 18

Consiliul împuterniciților statului este format din 7-15 membri din care fac parte obligatoriu următorii:

  • reprezentantul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului;
  • reprezentantul Ministerului Finanțelor;
  • reprezentanți (ingineri, economiști, juriști, tehnicieni, alți specialiști) din domeniul de activitate al societății.

Componența consiliului se aprobă de ministrul lucrărilor publice, transporturilor și amenajării teritoriului.

Capitolul V

Consiliul de administrație

Articolul 19

Organizare

Societatea pe acțiuni este administrată de către consiliul de administrație compus din 7-15 administratori, aleși de adunarea generală a acționarilor pe o perioadă de 4 ani; cu posibilitatea de a fi realeși pe noi perioade de 4 ani, putând avea și calitatea de acționari.

Alegerea administratorilor se face dintre persoanele desemnate de acționari în aceeași proporție cu cota lor de participare la capital.

când se creează un loc vacant în consiliul de administrație adunarea generală a acționarilor alege un nou administrator pentru completarea locului vacant. Adunarea generală a acționarilor va alege ca nou administrator o persoană indicată de aceiași acționari care au desemnat pe predecesorul său. Durata pe care este ales administratorul pentru a ocupa locul vacant va fi egală cu perioada care a rămas până la expirarea mandatului predecesorului său.

Până la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către terțe persoane fizice sau juridice, consiliul de administrație al societății comerciale va fi numit de consiliul împuterniciților statului cu acordul ministerului de resort.

Consiliul de administrație este condus de un președinte, componența consiliului de administrație și desemnarea membrilor acestuia se stabilesc de adunarea generală a acționarilor.

La prima ședință consiliul de administrație va alege, dintre membrii săi, un președinte și 1-3 vicepreședinți.

Consiliul de administrație se întrunește la sediul societății, ori de câte ori este necesar, la convocarea președintelui sau a unei treimi din numărul membrilor săi. El este prezidat de președinte, iar în lipsa acestuia, de unul din vicepreședinți desemnat de președinte. Președintele numește un secretar, fie dintre membrii consiliului, fie din afara acestuia.

Pentru valabilitatea deciziilor este necesară prezența a cel puțin 1/2 din numărul membrilor consiliului de administrație și deciziile se iau cu majoritatea absolută a membrilor prezenți.

Dezbaterile consiliului de administrație au loc conform ordinii de zi stabilite pe baza proiectului comunicat de președinte cu cel puțin 15 zile înainte. Acestea se consemnează în procesul-verbal al ședinței, care se înscrie într-un registru sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație. Procesul-verbal se semnează de persoana care a prezidat ședința și de secretar.

Consiliul de administrație poate delega unuia sau mai multor membri ai săi unele împuterniciri pe probleme limitate și poate recurge la experți pentru studierea anumitor probleme.

În relațiile cu terții, societatea este reprezentată de către președintele consiliului de administrație pe baza și în limitele împuternicirilor date de adunarea generală a acționarilor sau, în lipsa lui, de către unul din vicepreședinți, desemnat de consiliu. Cel ce reprezintă societatea semnează actele care o angajează față de terți.

Membrii consiliului de administrație vor putea exercita orice act care este legat de administrarea societății în interesul acesteia în limita drepturilor care li se conferă.

Președintele consiliului de administrație este obligat să pună la dispoziția acționarilor și comisiei de cenzori, la cererea acestora, toate documentele societății.

Președintele, vicepreședinții, membrii consiliului de administrație, directorul și adjuncții acestuia răspund individual sau solidar, după caz, față de societate pentru prejudiciile rezultate din infracțiuni sau abateri de la dispozițiile legale, pentru abaterile de la statut sau pentru greșeli în administrarea societății. în astfel de situații, ei vor putea fi revocați prin Hotărârea adunării generale a acționarilor.

Articolul 20

Atribuțiile consiliului de administrație

Consiliul de administrație are, în principal, următoarele atribuții:

a) angajează și concediază personalul și stabilește drepturile și obligațiile acestuia;

b) stabilește îndatoririle și responsabilitățile personalului societății pe compartimente;

c) aprobă operațiunile de încasări și plăți potrivit competențelor acordate;

d) aprobă operațiunile de cumpărare și vânzare de bunuri (cu excepția mijloacelor fixe) potrivit competențelor acordate;

e) aprobă încheierea de contracte de închiriere (luarea sau darea cu chirie);

f) stabilește tactica și strategia de marketing;

g) aprobă încheierea sau rezilierea altor contracte potrivit competențelor acordate;

h) supune anual adunării generale a acționarilor, în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului economico-financiar, raportul cu privire la activitatea societății, bilanțul și contul de beneficii și pierderi, pe anul precedent, precum și proiectul de program de activitate și proiectul de buget al societății, pe anul în curs;

i) rezolvă orice alte probleme stabilite de adunarea generală a acționarilor.

Capitolul VI

Articolul 21

Comitetul de direcție

Consiliul de administrație poate delega o parte din atribuțiile sale unui comitet de direcție, compus din membrii aleși de consiliul de administrație, fixându-le în același timp și salariile, potrivit legii.

Președintele îndeplinește și funcția de director general (director) în care calitate conduce și comitetul de direcție, asigurând conducerea curentă a societății, aduce la îndeplinire deciziile consiliului de administrație, în limitele activității societății.

Deciziile comitetului de direcție se iau cu majoritatea absolută a voturilor membrilor săi.

Comitetul de direcție este obligat să comunice la fiecare ședință a consiliului de administrație, registrul său de deliberări.

În comitetul de direcție votul nu poate fi dat prin delegație.

Capitolul VII

Gestiunea societății

Articolul 22

Comisia de cenzori

Gestiunea societății este controlată de acționari și de comisia de cenzori, aleasă de adunarea generală a acționarilor formată din 3 membri, care trebuie să fie asociați cu excepția cenzorilor contabili.

În perioada în care statul este acționar unic, cenzorii sunt reprezentanți ai Ministerului Finanțelor.

Adunarea generală alege, de asemenea, cenzori supleanți care vor înlocui în caz de nevoie pe cenzorii titulari.

Pentru a putea exercita dreptul la control, acționarilor li se pot prezenta, la cerere, date cu privire la activitatea societății, situația patrimoniului, a beneficiilor și a pierderilor.

Comisia de cenzori are următoarele atribuții principale:

  • în cursul exercițiului financiar, verifică gospodărirea fondurilor fixe și a mijloacelor circulante a portofoliului de efecte, casa și registrele de evidență contabilă și informează consiliul de administrație asupra neregulilor constatate;
  • în încheierea exercițiului financiar, controlează exactitatea inventarului, a documentelor și informațiilor prezentate de consiliul de administrație asupra conturilor societății, a bilanțului și a contului de beneficii și pierderi, prezentând adunării generale a acționarilor un raport scris;
  • la lichidarea societății, controlează operațiunile de lichidare;
  • prezintă adunării generale a acționarilor punctul său de vedere la propunerile de reducere a capitalului social sau de modificare a statutului și obiectului societății.

Comisia de cenzori se întrunește la sediul societății și La decizii în unanimitate. Dacă nu se realizează unanimitatea, raportul cu divergențe se înaintează adunării generale.

Comisia de cenzori poate convoca adunarea generală extraordinară a acționarilor, dacă aceasta nu a fost convocată de consiliul de administrație, în cazul în care' capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv (cu excepția primilor 2 ani de la constituirea societății), sau ori de câte ori consideră necesar pentru alte situații.

Atribuțiile și modul de funcționare a comisiei de cenzori, precum și drepturile și obligațiile cenzorilor se completează cu dispozițiile legale în acest domeniu.

Cenzorii se numesc pe o perioadă de maximum 3 ani, iar prima comisie este compusă din 3 membri.

Capitolul VIII

Activitatea societății

Articolul 23

Exercițiul economico-financiar

Exercițiul economico-financiar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie ale fiecărui an. Primul exercițiu începe la data constituirii societății.

Articolul 24

Personalul societății

Personalul de conducere al societății și cenzorii sunt aleși de adunarea generală a acționarilor. Restul personalului este angajat de către consiliul de administrație sau de directorul general al societății comerciale.

Nivelul salariilor pentru personalul societății, pe categorii de calificare și funcții, se stabilește și poate fi modificat de către adunarea generală a acționarilor, în funcție de studii și munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzută de lege.

Până la aprobarea legislației de domeniu, salarizarea se face conform legislației în vigoare.

Plata salariilor, impozitelor pe acestea și a cotei de asigurări sociale se va face potrivit legii.

Drepturile și obligațiile personalului societății se stabilesc de consiliul de administrație. Premiile, gratificațiile și alte asemenea drepturi acordate anual personalului pot fi plătite integral sau parțial în valută, în limita disponibilităților, potrivit legii.

Articolul 25

Amortizarea fondurilor fixe

La amortizarea fondurilor fixe se vor avea în vedere următoarele:

  • amortizarea se stabilește prin aplicarea normelor de amortizare asupra valorii de achiziție a fondurilor fixe și se include, după caz, în prețul de cost al producției, al prestărilor de servicii sau în cheltuielile de circulație și se utilizează pentru înlocuirea mijloacelor fixe și alte nevoi ale societății;
  • prin valoarea de achiziție a fondurilor fixe se înțelege suma cheltuielilor de cumpărare și a altor cheltuieli efectuate pentru punerea în funcțiune a fiecărui fond fix;
  • amortizarea se calculează de la data punerii în funcțiune a fondurilor fixe.

Articolul 26

Reparații capitale și investiții noi

Lucrările de reparații capitale și de investiții noi se vor executa pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor. Fondurile necesare se asigură prin includerea cheltuielilor respective, după caz, în prețul de cost al producției, al prestărilor de servicii sau în cheltuielile de circulație în anul în care au fost executate sau eșalonat pe mai mulți ani.

Articolul 27

Evidența contabilă și bilanțul contabil

Societatea va ține evidența contabilă în lei și va întocmi anual bilanțul și contul de beneficii și pierderi, având în vedere normele metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor.

Articolul 28

Calculul și repartizarea beneficiilor

Beneficiul societății se stabilește pe baza bilanțului aprobat de adunarea generală a acționarilor. Beneficiul impozabil se stabilește ea diferență între suma totală a veniturilor încasate și suma cheltuielilor efectuate pentru realizarea acestor venituri.

Pentru determinarea acestui beneficiu se va deduce din beneficiul anual fondul de rezervă care va fi de cel mult 5% din totalul beneficiului prevăzut în bilanțul anual {constituirea lui efectuându-se până se va atinge minimum a cincea parte din capitalul social), precum și alte cote prevăzute în reglementările în vigoare.

Din beneficiul prevăzut în bilanț, se scade impozitul legal rezultând beneficiul cuvenit acționarilor, care se repartizează între aceștia, proporțional cu aportul la capitalul social, precum și pentru alte nevoi ale societății.

Plata beneficiului cuvenit acționarilor se face de societate în condițiile legii în cel mult 2 luni de la aprobarea bilanțului de către adunarea generală a acționarilor.

În cazul înregistrării de pierderi, părțile se obligă să analizeze cauzele și să ia măsuri de recuperare.

Suportarea pierderilor de către acționari se va face proporțional cu aportul la capital și în limita capitalului subscris.

Articolul 29

Registrele societății

Societatea ține registrele prevăzute de lege.

Capitolul IX

Modificarea formei juridice, dizolvarea, lichidarea, litigii

Articolul 30

Modificarea formei juridice

Societatea va putea fi transformată în altă formă de societate prin Hotărârea adunării generale a acționarilor.

În perioada în care statul este acționar unic, transformarea formei juridice a societății se va putea face prin Hotărâre a Guvernului.

Noua societate va îndeplini formalitățile legale de înregistrare și publicitate cerute la înființarea societăților.

Articolul 31

Dizolvarea societății

Următoarele situații duc la dizolvarea societății:

  • imposibilitatea realizării obiectului social;
  • hotărârea adunării generale;
  • falimentul;
  • pierderea unei jumătăți din capitalul social, după ce s-a consumat fondul de rezervă, dacă adunarea generală a acționarilor nu decide completarea capitalului sau reducerea lui la suma rămasă;
  • numărul de acționari va fi redus sub 5, mai mult de 6 luni;
  • la cererea oricărui acționar, dacă împrejurările de forță majoră și consecințele lor durează mai mult de 8 luni, iar adunarea generală a acționarilor constată că funcționarea societății nu mai este posibilă;
  • în orice alte situații, pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, luată în unanimitate.

Dizolvarea societății comerciale trebuie să fie înscrisă în registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial.

Articolul 32

Lichidarea societății

În caz de dizolvare, societatea va fi lichidată. Lichidarea societății și repartiția patrimoniului se fac în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.

Articolul 33

Litigii

Litigiile societății cu persoane fizice sau juridice române sunt de competența instanțelor judecătorești din România.

Litigiile născute din raporturile contractuale dintre societăți și persoanele juridice române pot fi soluționate și prin arbitraj, potrivit legii.

Capitolul X

Articolul 34

Dispoziții finale

Prevederile prezentului statut se completează cu dispozițiile legale referitoare la societățile comerciale.


Guvernul României

Hotărâre privind înființarea unor societăți comerciale pe acțiuni în domeniul construcțiilor

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se înființează societățile comerciale pe acțiuni în domeniul construcțiilor, ca persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social inițial, prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 2. - Societățile comerciale pe acțiuni înființate potrivit art. 1 își vor definitiva capitalul social pe baza reevaluării patrimoniului, în condițiile prevăzute de lege, acțiune ce se va finaliza până la data de 25 decembrie 1990.

Art. 3. - Societățile comerciale pe acțiuni se organizează și funcționează în conformitate cu statutele prevăzute în anexele nr. 2 și 2/1-2/62[2].

Art. 4. - În perioada în care capitalul social este deținut integral de stat, atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului, care își desfășoară activitatea în conformitate cu dispozițiile specifice prevăzute în statutul societății.

Art. 5. - Pe data constituirii societăților comerciale pe acțiuni, unitățile economice de stat menționate în coloana nr. 6 din anexa nr. 1 se desființează.

Activul și pasivul unităților economice de stat care se desființează se preiau de societățile comerciale nou înființate, pe bază de proces-verbal de predare-primire.

Art. 6. - Personalul trecut la societățile comerciale pe acțiuni înființate potrivit art. 1 se consideră transferat în interesul serviciului și beneficiază timp de 3 luni de salariul tarifar și sporul de vechime, după caz, avute anterior, dacă este încadrat în funcții cu niveluri de salarizare mai mici.

Art. 7. - Anexele nr. 1, 2 și 2/1-2/62 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 8. - Orice dispoziții contrare prezentei hotărâri se abrogă.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 15 decembrie 1990 | Nr. 1304.


Anexa Nr. 1

Lista societăților comerciale care se înființează în baza Legii nr. 15/1990

Nr. crt. Denumirea societății comerciale Forma juridică Sediul, localitatea, județul Obiectul de activitate Valoarea capitalului social inițial - total din care:

a) fonduri fixe

b) mijloace circulante

- mii lei -

Unitatea economică de stat care se desființează
0 1 2 3 4 5 6
1. „Coremi” - S.A. Societate pe acțiuni Craiova, str.

V. Conta nr. 4, județul Dolj

Realizare În țară și străinătate de: lucrări de construcții, instalații-montaj, reparații construcții și instalații, lucrări de mecanizare pentru construcții și transporturi auto, realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj, proiectare în construcții, consulting, prestații de informatică, marketing, ofertare și contractare, asistență tehnică, cazare și cantine. 394.210 din care:

a) 366.798

b) 13.854

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Craiova
2. „Domus” - S.A Societate pe acțiuni Craiova, str.

V. Conta nr. 4, județul Dolj

Proiectare construcții și instalații, studii topo, asistență tehnică, consulting și alte prestații în domeniul de activitate. 1.643

din care:

a) 1.543

b) 100

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Craiova
3. „General comi” - S.A. Societate pe acțiuni Craiova, str. Gh. Doja nr. 2 A, județul Dolj Realizare în țară și străinătate de lucrări de construcții, instalații-montaj, drumuri și lucrări de artă în construcții, reparații construcții și instalații, realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj, proiectare în construcții, asistență tehnică, service, cazare. 15.132 din care:

a) 9.539

b) 5.290

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Craiova
4. „Ivaccmi” - S.A. Societate pe acțiuni Craiova, Prelungirea Severinului nr. 176, județul Dolj încercări și verificări de laborator, atestarea calității lucrărilor de construcții și instalații-montaj, remediere elemente de construcții, reparații și verificări metrologice. 2.325 din care:

a) 2.174

b) 151

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Craiova
5. „Comat” - S.A. Societate pe acțiuni Slatina, str. Constructorilor nr. 3, județul Olt Execuție lucrări de construcții și instalații, reparații construcții, realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj. 15.024 din care:

a) 1.298

b) 13.726

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Craiova
6. „Mobil” - S.A Societate pe acțiuni Slatina, str. Constructorilor nr. 3, județul Olt Execuție lucrări de construcții și instalații, reparații construcții, realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj. 13.772 din care:

a) 476

b) 13.296

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Craiova
7. „Concis” - S.A. Societate pe acțiuni Slatina, str. Constructorilor nr. 3, județul Olt Execuție lucrări de construcții, reparații construcții, prestații laborator, realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj, proiectare în construcții, cazare. 63.147 din care:

a) 32.749

b) 30.328

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Craiova
8. „Concrete” - S.A. Societate pe acțiuni Slatina, str. Constructorilor nr, 3, județul Olt Execuție lucrări de construcții, reparații construcții, prestații laborator, realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj, proiectare în construcții, cazare. 18,382 din care:

a) 3.136

b) 12.578

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Craiova
9. „Coral”- S.A. Societate pe acțiuni Slatina, str. Constructorilor nr. 3, județul Olt Execuție lucrări de construcții, instalații-montaj, reparații construcții, realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj, proiectare în construcții, închirieri utilaje de construcții, asistență tehnică în domeniul de activitate. 6.959 din care:

a) 210

b) 6.749

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Craiova
10. „Crimsat” - S.A. Societate pe acțiuni Drobeta-Turnu

Severin,

str. Padiș nr. 2,

județul

Mehedinți

Execuție lucrări de instalații-montaj, reparații instalații; realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de instalații, proiectare în construcții, consulting și asistență tehnică în domeniul de activitate. 7.820 din care:

a) 1.633

b) 6.187

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Craiova
11. „Apolodor” - S.A. Societate pe acțiuni Drobeta-Turnu Severin, B-dul Republicii nr. 1, județul Mehedinți Execuție lucrări de construcții și instalații-montaj; reparații construcții și instalații. 75.919 din care:

a) 51.806

b) 20.899

Trustul- antrepriză generală de construcții industriale Craiova
12. „Consi” - S.A. Societate pe acțiuni Craiova, calea București nr. 9 A, județul Dolj Prestări servicii de informatică și consulting. 20.945 din care:

a) 19.739

b) 1.206

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Craiova
13. „Cora” - S.A. Societate pe acțiuni Craiova, str. Lăpuș nr. 4, județul Dolj Execuție lucrări de instalații-montaj, reparații instalații, proiectare, consulting și asistență tehnică în domeniul de activitate, în țară și străinătate, cazare și cantine. 12.266 din care:

a) 3.544

b) 8.722

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Craiova
14. „Romeo” - S.A, Societate pe acțiuni Craiova, str. Lăpuș nr. 4, județul Dolj Execuție lucrări de construcții civile și industriale, prestații în domeniul de activitate. 7.550 din care:

a) 1.969

b) 3.112

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Craiova
15. „Independența” - S.A. Societate pe acțiuni Craiova, str. Caracalului km 3, județul Dolj Execuție construcții civile și industriale, reparații construcții, realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj, prestații în domeniul de activitate. 16.743 din care:

a) 12.746

b) 3.997

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Craiova
16. „Danubius” - S.A. Societate pe acțiuni Calafat, str. Industriei nr. 3, județul Dolj Execuție construcții civile și industriale, reparații construcții, realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj, prestații în domeniul de activitate. 9.800

din care:

a) 3.329

b) 6.471

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Craiova
17. „Rovimcon” - SA. Societate pe acțiuni Rovinari, Drumul

Național 67, km 25,

Colonia de cazare

PECO,

județul Gorj

Realizare în țară și străinătate de: lucrări de construcții, instalații-montaj, reparații construcții și instalații, lucrări de mecanizare și transport auto, realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj, proiectare în construcții, cazare și cantine, consulting, prestații de informatică, marketing, ofertare, contractare, asistență tehnică, încercări și verificări de laborator, exper-tizări. 6.991

din care:

a) 5.200

b) 1.791

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Craiova
18. „Cami” - S.A. Societate pe acțiuni Tîrgu Jiu, str. Energeticianului nr. 1, județul Gorj Realizare în țară și străinătate de: lucrări de construcții, instalații-montaj, reparații construcții și instalații, lucrări de mecanizare și transport auto, realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj, proiectare în construcții, cazare și cantine, consulting, prestații de informatică, marketing, ofertare, contractare, asistență tehnică, încercări și verificări de laborator, expertizări. 33.002 din care:

a) 4.948

b) 28.054

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Craiova
19. „Congor” - S.A. Societate pe acțiuni Tîrgu Jiu, str. Energeticianului nr. 1, județul Gorj Realizare în țară și străinătate de: lucrări de construcții, instalații-montaj, reparații construcții și instalații, lucrări de mecanizare și transport auto, realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj, proiectare în construcții, cazare și cantine, consulting, prestații de informatică, marketing, ofertare, contractare, asistență tehnică, încercări și Verificări de laborator, expertizări. 9.734 din care:

a) 3.393

b) 6.341

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Craiova
20. „Cipa” - S.A. Societate pe acțiuni Tîrgu Jiu, str. Câmpului nr. 1, județul Gorj Realizare în țară și străinătate de: lucrări, de construcții, instalații-montaj, reparații construcții și instalații, lucrări de mecanizare și transport auto, realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj, proiectare în construcții, cazare și cantine, consulting, prestații de informatică, marketing, ofertare, contractare, asistență tehnică, încercări și verificări de laborator, expertizări. 15.758 din care:

a) 10.438

b) 5.320

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Craiova
21. „Astra” - S.A, Societate pe acțiuni Ploiești, str. Mărfurilor nr. 1, județul Prahova Execuție lucrări de construcții în țară și străinătate, realizare de produse și servicii specifice activității sale. [4]39.118 din care:

a) 6.420

b) 32.698

Întreprinderea de construcții Ploiești
22. „Sives” - S.A. Societate pe acțiuni Ploiești, str.

Andrei Mureșanu nr. 58, județul Prahova

Execuție lucrări de instalații-montaj în țară și străinătate, realizare de produse și servicii specifice activității sale. 15.685 din care:

a) 2.733

b) 12.952

întreprinderea de construcții Ploiești
23. „Braco” - S.A. Societate pe acțiuni Comuna Brazi, județul Prahova Execuție lucrări de construcții în țară și străinătate, realizare de produse și servicii specifice activității sale. 6.425 din care:

a) 5.610

b) 815

Întreprinderea de construcții Ploiești
24. „Icons” - S.A. Societate pe acțiuni Ploiești, str.

Andrei Mureșanu nr. 58, județul Prahova

Contractor general de obiective de investiții la cheie în țară și străinătate.

Execuție lucrări de construcții în țară și străinătate; realizare de produse și servicii specifice activității sale.

Prestații în informatică, proiectare în construcții, prestații de cazare, cantine și agrement în principal pentru constructori.

[5]106.162 din care:

a) 80.561

b) 25.601

Întreprinderea de construcții Ploiești
25. „Cometa” - SA. Societate pe acțiuni Ploiești, str. Mihai Bravu nr. 246, județul Prahova Producere și comercializare prefabricate pentru construcții, beton marfă, produse de balastieră. 31.603 din care:

a) 22.123

b) 9.480

Întreprinderea de construcții Ploiești
26. „Ascon” - S.A. Societate pe acțiuni Comuna Brazi, județul Prahova Achiziționare și comercializare de materiale de construcții și instalații. 9.047 din care:

a) 212

b) 8.835

Întreprinderea de construcții Ploiești
27. „Argecora” - S.A. Societate pe acțiuni Pitești, str. Negru Vodă nr. 30, județul Argeș Contractor general de obiective de investiții la cheie, în țară și străinătate.

Execuție de lucrări de construcții-montaj, în țară și străinătate, execuție de lucrări de reparații și întreținere construcții și instalații.

Realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj.

Operațiuni de import-export materiale, utilaje și alte produse necesare activității de construcții-montaj și comercializarea acestora.

Prestații de servicii privind prospectare, ofertare, marketing, asistență tehnică, consulting și informatică în construcții.

Activități conexe: cantină, bufete, spălătorie, cazare etc.

61.302 din care:

a) 50.867

b) 5.752

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Pitești
28. „Socomar” - S.A. Societate pe acțiuni Pitești, b-dul Petrochimiștilor km 5, județul Argeș Execuție de lucrări de construcții-montaj și reparații în țară și străinătate; realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj.

Activități conexe: cantină, bufete, cazare etc.

11.687

din care:

a) 4.928

b) 6.749

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Pitești
29. „Conarg” - S.A. Societate pe acțiuni Pitești, str. Negru Vodă nr. 30, județul Argeș Execuție de lucrări de construcții-montaj și de reparații în țară și străinătate, realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj.

Activități conexe: cantină, bufete, cazare etc.

5.913 din care:

a) 3.734

b) 2.179

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Pitești
30. „Cîmpulung” - S.A. Societate pe-acțiuni Cîmpulung Muscel, str. Dumbravei nr. 5, județul Argeș Execuție de lucrări de construcții-montaj și de reparații în țară și străinătate.

Realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj.

Activități conexe: cantină, bufete, cazare etc.

8.328 din care:

a) 6.380

b) 1.948

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Pitești
31. „Govora” - S.A. Societate pe acțiuni Rîmnicu Vîlcea, str. Uzinei nr. 3, județul Vîlcea Execuție de lucrări de construcții-montaj și de reparații în țară și străinătate. Realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj.

Activități conexe; cantină, bufete, cazare etc.

49.357 din care:

a) 15.890

b) 33.467

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Pitești
32. „Conexvil” - S.A. Societate pe acțiuni Rîmnicu Vîlcea, str. Uzinei nr. 3, județul Vîlcea Execuție de lucrări de construcții-montaj și de reparații în țară și străinătate. Realizare și comercializare de materiale șî produse necesare activității de construcții-montaj.

Activități conexe: Cantină, bufete, cazare etc.

31.335 din care:

a) 10.099

b) 21.236

Trustul-antrepriză generală de construcții ” industriale Pitești
33. „Conterom” - S.A. Societate pe acțiuni Turnu

Măgurele,

str.

6 Martie nr. 40, județul Teleorman

Execuție de lucrări de construcții-montaj și de reparații în țară și străinătate.

Realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj.

Activități conexe: cantină, bufete, cazare etc.

11.973 din care:

a) 4.990

b) 4.370

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Pitești
34. „Telecomind” - S.A. Societate pe acțiuni Alexandria, str. Dunării nr. 374, județul Teleorman Execuție de lucrări de construcții-montaj și reparații în țară și străinătate.

Realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj.

Execuție de spații cu destinație diversă și comercializarea sau închirierea lor.

Activități conexe: cantină, bufete, cazare etc.

25.610 din care:

a) 20.673

b) 2.937

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Pitești
35. „Consing” - S.A. Societate pe acțiuni București, Prelungirea Mărășesti nr. 9-13, bloc M 108, sector 3 Execuție de lucrări de construcții-montaj și reparații în țară și străinătate. 1.500

din care:

a) 110

b) 1.390

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Pitești
36. „Betarm” - S.A. Societate pe acțiuni Pitești, str. Negru Vodă nr. 30, județul Argeș Proiectare, lucrări de construcții-montaj și reparații în țară și străinătate.

Prestări de servicii privind studii, prospecte, oferte, asistență tehnică, consulting și altele în domeniul construcțiilor.

Activități conexe: multiplicări, afișe, machete, reclame etc.

1.107

din care:

a) 1.074

b) 33

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Pitești
37. „Simarc” - S.A. Societate pe acțiuni Pitești, str. Negru Vodă nr. 30, județul Argeș Execuție de lucrări de construcții-montaj și reparații în țară și străinătate.

Realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj.

4.280 din care:

a) 549

b) 3.731

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Pitești
38. „Compact” - SA. Societate pe acțiuni Alexandria, str. Dunării nr. 374, județul Teleorman Execuție de lucrări de construcții-montaj și reparații în țară și străinătate.

Prestări de servicii în domeniul mecanizării lucrărilor de construcții-montaj în țară și străinătate.

Realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj; realizare de produse, piese de schimb și reparații pentru mijloace de mecanizare.

3.946

din care:

a) 3.116

b) 830

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Pitești
39. „Mecanoenerg” - S.A. Societate pe acțiuni Pitești, cartier Bascov, județul Argeș Execuție de lucrări de construcții-montaj în țară și străinătate; prestări de servicii în domeniul mecanizării lucrărilor de construcții-montaj în țară și străinătate; lucrări de întreținere și reparații ale mijloacelor de mecanizare; realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj; activități conexe: cantină, bufete etc. 65.064 din care:

a) 56.391

b) 8.675

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Pitești
40. „Secon” - S.A. Societate pe acțiuni Rîmnicu Vîlcea, str. Uzinei nr. 3, județul Vîlcea Prestări de servicii în domeniul mecanizării lucrărilor de construcții-montaj în țară și străinătate; lucrări de întreținere și reparații ale mijloacelor de mecanizare; realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj. 35.097 din care:

a) 34.903

b) 194

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Pitești
41. „Transervice” - S.A. Societate pe acțiuni Pitești,

cartier

Bascov,

județul

Argeș

Prestări de servicii în domeniul exploatării, întreținerii și reparării mijloacelor auto; activități conexe: cantină, bufet etc. 1.060 din care:

a) 908

b) 152

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Pitești
42. „Cobco” - SA. Societate pe acțiuni Brașov, str. Tuliu Maniu nr. 47, județul Brașov Contractor general de lucrări de construcții-montaj în țară și străinătate.

Execuție de lucrări de construcții-montaj și reparații construcții și instalații în țară și străinătate.

Prestații privind lucrări de mecanizare, transporturi auto, reparații mijloace de mecanizare și transport, proiectare în construcții; consulting, marketing, informatică, asistență tehnică, încercări și verificări de laborator și expertizări lucrări de construcții-montaj.

Realizare și comercializare de. materiale și produse necesare activității de construcții-montaj.

Activități conexe: cantină, cazare etc.

59.649 din care:

a) 50.467

b) 9.182

Trus tul-antrepriză generală de construcții industriale Brașov
43. „Bravcov” - S.A. Societate pe acțiuni Brașov, str. ”Baba Novac nr. 15 A, județul Brașov Contractor general de lucrări de construcții-montaj în țară și străinătate. Execuție de lucrări de construcții-montaj și reparații construcții și instalații în țară și străinătate; lucrări de îmbunătățiri funciare. Prestații de lucrări de mecanizare gi transporturi auto, reparații utilaje de construcții, proiectare în construcții, consulting, informatică, asistență tehnică și expertize tehnice, încercări și verificări de laborator. Realizare și comercializare de materiale șl produse necesare activității/de construcții-montaj.

Activități conexe: cantină, cazare etc.

242.742 din care:

a) 176.636

b) 66.106

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Brașov
44. „Bratim” - S.A. Societate pe acțiuni Brașov, str. Iuliu Maniu nr. 47, județul Brașov Proiectare, execuție și service, în domeniul lucrărilor de instalații-montaj în țară și străinătate Lucrări de întreținere, reparații curente și capitale pentru instalații.

Prestații în domeniul transporturilor auto, reparații și întreținere utilaje și mijloace de transport, încercări și verificări de laborator.

Realizare și comercializare de aparataje, construcții și confecții metalice necesare activității de construcții-montaj.

Producere și comercializare de oxigen industrial.

137.209 din care:

a) 64.050

b) 73.159

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Brașov
45. „Meco” - S.A. Societate pe acțiuni Brașov, str.

Poienilor nr. 2 A, județul Brașov

Prestații cu utilaje de construcții și mijloace de transport în țară și străinătate.

Reparații și modernizări de utilaje, reparații și service, mijloace de transport.

Realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj în țară și străinătate.

Prestații de informatică, alte prestații în domeniul de activitate; activități de pregătire de personal în meseriile din domeniu.

Autorizări pentru instalațiile de ridicat supuse controlului ISCIR și autorizări metrologice.

91.050 din care:

a) 88.895

b) 2.155

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Brașov
46. „Asco” - S.A. Societate pe acțiuni Miercurea-Ciuc, str. Petofi nr. 37, județul Harghita Execuție, în țară și străinătate, de lucrări de construcții-montaj și reparații construcții. Realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj; Lucrări de mecanizare și transporturi auto, reparații utilaje de construcții.

Proiectare în construcții și alte prestații în domeniu. Activități conexe: cantină, cazare etc.

115.660 din care:

a) 18.551

b) 97.109

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Brașov
47. „Consib” - S.A. Societate pe acțiuni Sibiu, str. Dorobanților nr. 106, județul Sibiu Execuție, în țară și străinătate, de lucrări de construcții-montaj și reparații construcții și instalații.

Proiectare în construcții, consulting, servicii și operațiuni comerciale, precum și import-export în construcții.

Activități conexe: cantină, cazare etc.

186.915 din care:

a) 85.679

b) 101.236

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Brașov
48. „Simont” - SA. Societate pe acțiuni Sibiu, str. Turismului nr. 12, județul Sibiu Execuție, în țară și străinătate, de lucrări de construcții-montaj, reparații și întreținere construcții și instalații. Realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj. 31.749 din care:

a) 20.794

b) 10.955

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Brașov
49. „Prodom” - SA. Societate pe acțiuni Brașov, str. Iuliu Maniu nr. 47, județul Brașov Proiectare, expertizare, consulting, asistență tehnică și informatică în construcții, instalații și drumuri; export de proiecte. 1.010

din care:

a) 995

b) 15

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Brașov
50. „Tehnocin” - S.A. Societate pe acțiuni Onești, b-dul Republicii nr. 43, județul Bacău Realizarea, în țara și străinătate, de lucrări de construcții-montaj, reparații construcții. Realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj; proiectare, inginerie tehnologică în construcții, cazare și cantine, alte prestații în domeniu. 95.139 din care:

a) 48.614

b) 42.570

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Onești
51. „Bistrița” - S.A. Societate pe acțiuni Bacău, str. I. L.

Caragiale nr. 22,

județul Bacău

Realizarea, în țară și străinătate, de lucrări de construcții-montaj, reparații construcții. Realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj; proiectare, inginerie tehnologică în construcții, cazare și cantine, alte prestații în domeniu. 67.289 din care:

a) 28.861

b) 38.428

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Onești
52. „Conbac” - S.A. Societate pe acțiuni Bacău, str. 6 Martie nr. 33, județul Bacău Realizarea, în țară și străinătate, de lucrări de construcții, montaj, reparații construcții. Realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj; proiectare, inginerie tehnologică în construcții, cazare și cantine, alte prestații în domeniu. 9.383

din care:

a) 1.914

b) 7.149

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Onești
53. „Anghel Saligny” - S.A. Societate pe acțiuni Focșani, str.

Anghel Saligny nr. 10, județul Vrancea

Realizarea, în țară și străinătate, de lucrări de construcții-montaj, reparații construcții. Realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj; proiectare, inginerie tehnologică în construcții, cazare și cantine, alte prestații în domeniu. 40.088 din care:

a) 14.162

b) 22.851

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Onești
54, „Ascon” - S.A. Societate pe acțiuni Cotești, Baza de producție, județul Vrancea Realizarea, în țară și străinătate, de lucrări de construcții-montaj, reparații construcții. Realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj; proiectare, inginerie tehnologică în construcții, cazare și cantine, alte prestații în domeniu. 4.281

din care:

a) 1.977

b) 1.230

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Onești
55. „Rom-construct” - S.A. Societate pe acțiuni Roman, str. Ștefan cel Mare nr. 265, județul Neamț Realizarea, în țară și străinătate, de lucrări de construcții-montaj, reparații construcții. Realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj; proiectare, inginerie tehnologică în construcții, cazare, alte prestații în domeniu. 17.209

din care:

a) 8.037

b) 8.941

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Onești
56. „Socin” - S.A. Societate pe acțiuni Piatra-Neamț, str.

Chimiei nr. 35, județul Neamț

Realizarea, în țară și străinătate, de lucrări de construcții-montaj, reparații construcții. Realizare și comercializare de materiale și produse necesare activității de construcții-montaj; proiectare, inginerie tehnologică în construcții, cazare, alte prestații în domeniu. 44.850 din care:

a) 2.034

b) 40.807

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Onești.
57. „Sincon” - S.A. Societate pe acțiuni Săvinești, str. Industriilor nr. 1, județul Neamț Realizarea, în țară și străinătate, de: lucrări de instalații-montaj, reparații instalații. Realizare și comercializare materiale și produse necesare activității de instalații-montaj; proiectare în instalații, cazare și cantine, alte prestații în domeniu. 55.109 din care:

a) 31.380

b) 23.729

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Onești
58. „Sincorex” - S.A. Societate pe acțiuni Onești, cartier TCR nr. 1, județul

Bacău

Prestații cu utilaje de construcții și mijloace de transport în țară și străinătate; întreținere și reparații utilaje de construcții și mijloace de transport. Realizare și montaj de confecții metalice; proiectare în domeniu. 61.463 din care:

a) 55.364

b) 6.099

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Onești
59. „Infcon” - S.A. Societate pe acțiuni Onești, b-dul Republicii nr. 43, județul Bacău Prestații în domeniul informaticii. 2.971

din care:

a) 2.971

b) 0

Trustul-antrepriză generală de construcții industriale Onești
60. „Dacia” Ploiești - S.A. Societate pe acțiuni Ploiești, str. Mihai Bravu nr. 233, județul Prahova Producerea și comercializarea, în țară și străinătate, de construcții metalice grele și cazangerie, confecții metalice ușoare - prelucrări la cald și la rece, precum și efectuarea de prestații în domeniu. 200.216 din care:

a) 121.106

b) 79.110

întreprinderea de produse metalice pentru construcții „Dacia” Ploiești
61. „Baduc” - S.A. Societate pe acțiuni București, str. Maior Alexandru nr. 9-11, sector 1 Aprovizionarea în scopul comercializării în țară și străinătate de materiale, piese de schimb, utilaje, aparataje, dispozitive, scule, accesorii și componente pentru construcții-montaj. Transporturi interne și internaționale. Operațiuni de lotizare, pachetizare și expediere, operațiuni comerciale. Marketing, consulting și alte prestații în domeniu. 158.937 din care:

a) 28.196

b) 30.741

Baza de aprovizionare și desfacere cu utilaje și materiale speciale București
62. „Ades” - S.A. Societate pe acțiuni Constanța, str. Ecaterina Varga nr. 31, județul Constanța Aprovizionarea în scopul comercializării în țară și străinătate de: utilaje, mijloace de transport, piese de schimb, materiale, prefabricate, aparataje, dotări social-administrative și bunuri de consum pentru construcții-montaj.

Import-export, realizare de produse pentru ambalare și colectare, precum și prestații în domeniu, inclusiv întocmire documente de transport și vămuire pentru terți.

98.419 din care:

a) 4.742

b) 93.677

Baza de aprovizionare Constanța


Anexa Nr. 2

Statutul[1] Societății comerciale „.............” - S.A.

Capitolul I

Denumirea, forma juridică, sediul, durata

Articolul I

Denumirea societății

Denumirea societății este Societatea comercială „ .......... ”- S.A.

În toate actele, facturile, anunțurile, publicațiile și alte acte emanând de la societate, denumirea societății va fi precedată sau urmată de cuvintele: „societate pe acțiuni” sau inițialele „S.A.”, de capitalul social și numărul de Înregistrare.

Articolul 2

Forma juridică a societății

Societatea comercială „........- S.A.” este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni. Aceasta își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu prezentul statut.

Articolul 3

Sediul societății

Sediul societății este în România, localitatea ..........., strada ........., nr. ....., județul ...............

Sediul societății poate fi schimbat în altă localitate din România, pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, potrivit legii.

Societatea poate avea și alte sucursale, filiale, reprezentanțe, agenții situate și în alte localități din țară și străinătate.

Articolul 4

Durata societății

Durata societății este nelimitată, cu începere de la data înființării acesteia și se înscrie în registrul comerțului.

Capitolul II

Scopul și obiectul de activitate al societății

Articolul 5

Scopul societății este realizarea și comercializarea de proiecte în domeniul construcțiilor, în condiții de eficiență.

Articolul 8

Obiectul de activitate al societății

Proiectare construcții și instalații, studii topo, asistență tehnică, consulting și alte prestații în domeniul de activitate.

Capitolul III

Capitalul social, acțiunile

Articolul 7

Capitalul social

Capitalul social inițial este fixat la suma de ........ mii lei împărțit în ..... acțiuni nominative în valoare nominală de 5.000 lei fiecare, în întregime subscrise de acționar.

Capitalul social inițial, împărțit în acțiuni nominative de 5.000 lei fiecare, este în întregime subscris de statul român, în calitate de acționar unic și vărsat în întregime la data Constituirii societății.

Capitalul social inițial este deținut integral de statul român, ca acționar unic, până la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către terțe persoane fizice sau juridice, române sau străine, în condițiile legii.

Articolul 8

Acțiunile

Acțiunile nominative ale societății vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege.

Acțiunile vor purta timbral sec al societății și semnătura a doi administratori.

Societatea va ține evidența acțiunilor într-un registru numerotat, sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație, care se păstrează la sediul societății.

Articolul 9

Reducerea sau mărirea capitalului social

Capitalul social poate fi redus sau mărit pe baza hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.

Articolul 10

Drepturi și obligații decurgând din acțiuni

Fiecare acțiune subscrisă și vărsată de acționari conferă acestora dreptul la un vot în adunarea generală a acționarilor, dreptul de a alege și de a fi ales în organele de conducere, dreptul de a participa la distribuirea beneficiilor, conform prevederilor prezentului statut și alte drepturi prevăzute în statut.

Deținerea acțiunii implică adeziunea de drept la statut.

Drepturile și obligațiile legate de acțiuni urmează acțiunile în cazul trecerii lor în proprietatea altor persoane.

Obligațiile societății sunt garantate ca capitalul social al acesteia, iar acționarii răspund în limita valorii acțiunilor ce le dețin.

Patrimoniul societății nu poate fi grevat de datorii sau alte obligații personale ale acționarilor. Un creditor al unui acționar poate formula pretenții asupra părții din beneficiul societății ce i se va repartiza de către adunarea generală a acționarilor sau a cotei-părți cuvenite acestuia la lichidarea societății efectuată în condițiile prezentului statut.

Articolul 11

Cesiunea acțiunilor

Acțiunile sunt indivizibile cu privire la societate, care nu recunoaște decât un proprietar pentru fiecare acțiune.

Cesiunea parțială sau totală a acțiunilor între acționari sau terți se poate face în condițiile și cu procedura prevăzută de lege.

Articolul 12

Pierderea acțiunilor

În cazul pierderii unor acțiuni, proprietarul va trebui să anunțe consiliul de administrație și să facă public faptul prin presă. După 8 luni va putea obține un duplicat al acțiunii.

Capitolul IV

Adunarea generală a acționarilor

Articolul 13

Atribuții

Adunarea generală a acționarilor este organul de conducere al societății, care decide asupra activității acesteia și asigură politica ei economică și comercială.

Adunările generale ale acționarilor sunt ordinare și extraordinare și au următoarele atribuții principale;

a) aprobă structura organizatorică a societății și numărul de posturi, precum și normativul de constituire a compartimentelor funcționale și de producție;

b) alege membrii consiliului de administrație și ai comisiei de cenzori, inclusiv cenzorii supleanți, le stabilește remunerarea, îi descarcă de activitate și îi revocă;

c) alege directorul (directorul general) și adjuncții acestuia, le stabilește remunerarea, îi descarcă de activitate și îi revocă; directorul (directorul general) și adjuncții acestuia pot fi numiți și dintre membrii consiliului de administrație;

d) stabilește competențele și răspunderile consiliului de administrație și ale comisiei de cenzori;

e) stabilește nivelul de salarizare a personalului angajat Ia societate, în funcție de studii și munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege;

f) aprobă și modifică programele de activitate și bugetul societății;

g) hotărăște cu privire la contractarea de împrumuturi bancare și la acordarea de garanții;

h) examinează, aprobă sau modifică bilanțul și contul de beneficii și pierderi după analizarea raportului consiliului de administrație, al comisiei de cenzori sau al expertului de gestiune, după caz, aprobă repartizarea beneficiilor între acționari;

i) hotărăște cu privire la înființarea și desființarea de sucursale, filiale și agenții;

j) hotărăște cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social, la modificarea numărului de acțiuni sau a valorii nominale a acestora, precum și la cesiunea acțiunilor;

k) hotărăște cu privire la adoptarea sau modificarea statutului, precum și la transformarea formei juridice a societății;

l) hotărăște cu privire Ia comasarea, divizarea sau dizolvarea și lichidarea societății;

m) hotărăște cu privire la executarea de reparații capitale și realizarea de investiții noi;

n) hotărăște cu privire la acționarea în justiție a membrilor consiliului de administrație (directorului general),, directorului, adjuncților acestuia și a cenzorilor pentru paguba pricinuită societății;

o) hotărăște în orice alte probleme privind societatea.

Hotărârile în problemele prevăzute la lit. k) și l) vor putea fi aduse la îndeplinire numai după aprobarea lor de către organul care a aprobat constituirea societății, în perioada în care statul este acționar unic.

Atribuțiile adunărilor generale ordinare și extraordinare ale acționarilor se diferențiază potrivit legii.

Articolul 14

Convocarea adunării generale a acționarilor

Adunarea generală a acționarilor se convoacă de președintele consiliului de administrație sau de unul dintre vicepreședinți, pe baza împuternicirii date de președinte.

Adunările generale ordinare au loc o dată pe an, la două luni de la încheierea exercițiului economico-financiar, pentru examinarea bilanțului și a contului de beneficii și pierderi pe anul precedent și pentru stabilirea programului de activitate și bugetului pe anul în curs.

Adunările generale extraordinare se convoacă, la cererea acționarilor, reprezentând cel puțin 1/3 din capitalul social, la cererea comisiei de cenzori, precum și în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv, cu excepția primilor 2 ani de la înființarea societății.

Adunarea generală va fi convocată de administratori, de câte ori va fi nevoie, în conformitate cu dispozițiile din statut cu cel puțin 15 zile înainte de data stabilită.

Convocarea va fi publicată în Monitorul Oficial și într-unul din ziarele de largă circulație din localitatea în care se află sediul societății sau din cea mai apropiată localitate.

Convocarea va cuprinde locul și data ținerii adunării, precum și ordinea de zi, cu arătarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunărilor.

Când, în ordinea de zi, figurează propuneri pentru modificarea statutului, convocarea va trebui să cuprindă textul integral al propunerilor.

Adunarea generală a acționarilor se întrunește în sediul societății sau în alt loc din aceeași localitate.

Articolul 15

Organizarea adunării generale a acționarilor

Adunarea generală ordinară este constituită valabil și poate lua hotărâri dacă la prima convocare acționarii prezenți sau reprezentați dețin cel puțin 2/3 din capitalul social, iar la a doua convocare, dacă dețin cel puțin 1/2 din capitalul social.

Adunarea generală extraordinară este constituită valabil și poate lua hotărâri, dacă la prima convocare acționarii prezenți sau reprezentați dețin cel puțin 3/4 din capitalul social, iar la a doua convocare, dacă dețin cel puțin 1/2 din capitalul social.

Adunarea generală a acționarilor este prezidată de președintele consiliului de administrație iar, în lipsa acestuia, de către unul din vicepreședinți desemnat de președinte.

Președintele consiliului de administrație desemnează dintre membrii adunării generale doi secretari care să verifice lista de prezență a acționarilor și să întocmească procesul-verbal al adunării.

Procesul-verbal al adunării se va scrie într-un registru sigilat și parafat. Procesul-verbal va fi semnat de persoana care a prezidat ședința și de secretarul care 1-a întocmit.

La ședințele ordinare și extraordinare ale adunării generale a acționarilor, în care se dezbat probleme privitoare la raporturile de muncă cu personalul societății, pot fi invitați și reprezentanții sindicatului.

Articolul 16

Exercitarea dreptului de vot în adunarea generală a acționarilor

Hotărârile adunărilor se iau prin vot deschis.

Acționarii votează, de regulă, prin ridicare de mâini.

La propunerea persoanei care prezidează, sau a unui grup de acționari prezenți, sau reprezentați, ce dețin cel puțin 1/4 din capitalul social, se va putea decide ca votul să fie secret.

Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administrație și a cenzorilor, pentru revocarea și pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea administratorilor.

hotărârile adunării generale sunt obligatorii chiar pentru acționarii absenți sau nereprezentați.

Articolul 17

în perioada Jn care statul este acționar unic, atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului, alcătuit și numit potrivit legii.

Consiliul împuterniciților statului se va desființa de drept la data la care se va ține ședința de constituire a adunării generale a acționarilor.

Articolul 18

Consiliul împuterniciților statului este format din 7-15 membri din care fac parte obligatoriu următorii:

  • reprezentantul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului;
  • reprezentantul Ministerului Finanțelor;
  • reprezentanți (ingineri, economiști, juriști, tehnicieni, alți specialiști) din domeniul de activitate al societății.

Componența consiliului se aprobă de ministrul lucrărilor publice, transporturilor și amenajării teritoriului.

Capitolul V

Consiliul de administrație

Articolul 19

Organizare

Societatea pe acțiuni este administrată de către consiliul de administrație compus din 7-15 administratori, aleși de adunarea generală a acționarilor pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de a fi realeși pe noi perioade de 4 ani, putând avea și calitatea de acționari.

Alegerea administratorilor se face dintre persoanele desemnate de acționari în aceeași proporție cu cota lor de participare la capital.

Când se creează un loc vacant în consiliul de administrație, adunarea generală a acționarilor alege un nou administrator pentru completarea locului vacant. Adunarea generală a acționarilor va alege ca nou administrator o persoană indicată de aceiași acționari care au desemnat pe-predecesorul său. Durata pe care este ales administratorul pentru a ocupa locul vacant va fi egală cu perioada care a rămas până la expirarea mandatului predecesorului său.

Până la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către terțe persoane fizice sau juridice, consiliul de administrație al societății comerciale va fi numit de consiliul împuterniciților statului cu acordul ministerului de resort.

Consiliul de administrație este condus de un președinte, componența consiliului de administrație și desemnarea membrilor acestuia se stabilesc de adunarea generală a acționarilor.

La prima ședință consiliul de administrație va alege, dintre membrii săi, un președinte și 1-3 vicepreședinți.

Consiliul de administrație se întrunește la sediul societății, ori de câte ori este necesar, la convocarea președintelui sau a unei treimi din numărul membrilor săi. El este prezidat de președinte, iar în lipsa acestuia, de unul din vicepreședinți, desemnat de președinte. Președintele numește un secretar, fie dintre membrii consiliului, fie din afara acestuia.

Pentru valabilitatea deciziilor este necesară prezența a cel puțin 1/2 din numărul membrilor consiliului de administrație și deciziile se iau cu majoritatea absolută a membrilor prezenți.

Dezbaterile consiliului de administrație au loc conform ordinii de zi stabilite pe baza proiectului comunicat de președinte cu cel puțin 15 zile înainte. Acestea se consemnează în procesul-verbal al ședinței, care se înscrie într-un registru sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație. Procesul-verbal se semnează de persoana care a prezidat ședința și de secretar.

Consiliul de administrație poate delega unuia sau mai multor membri ai săi unele împuterniciri pe probleme limitate și poate recurge la experți pentru studierea anumitor probleme.

În relațiile cu terții, societatea, este reprezentată de către președintele consiliului de administrație pe baza și în limitele împuternicirilor date de adunarea generală a acționarilor sau, în lipsa lui, de către unul din vicepreședinți, desemnat de consiliu. Cel ce reprezintă societatea semnează actele care o angajează față de terți.

Membrii consiliului de administrație vor putea exercita orice act care este legat de administrarea societății în interesul acesteia în limita drepturilor care li se conferă.

Președintele consiliului.de administrație este obligat să pună la dispoziția acționarilor și comisiei de cenzori, la cererea acestora, toate documentele societății.

Președintele, vicepreședinții, membrii consiliului de administrație, directorul și adjuncții acestuia răspund individual sau solidar, după caz, față de societate pentru prejudiciile rezultate din infracțiuni sau abateri de la dispozițiile legale, pentru abaterile de la statut sau pentru greșeli în administrarea societății. în astfel de situații, ei vor putea fi revocați prin Hotărârea adunării generale a acționarilor.

Articolul 20

Atribuțiile consiliului de administrație

Consiliul de administrație are, în principal, următoarele atribuții:

a) angajează și concediază personalul și stabilește drepturile și obligațiile acestuia;

b) stabilește îndatoririle și responsabilitățile personalului societății pe compartimente;

c) aprobă operațiunile de încasări și plăți potrivit competențelor acordate;

d) aprobă operațiunile de cumpărare și vânzare de bunuri (cu excepția mijloacelor fixe) potrivit competențelor acordate;

e) aprobă încheierea de contracte de închiriere (luarea sau darea cu chirie);

f) stabilește tactica și strategia de marketing;

g) aprobă încheierea sau rezilierea altor contracte potrivit competențelor acordate;

h) supune anual adunării generale a acționarilor, în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului economico-financiar, raportul cu privire la activitatea societății, bilanțul și contul de beneficii și pierderi, pe anul precedent, precum și proiectul de program de activitate și proiectul de buget al societății, pe anul în curs;

i) rezolvă orice alte probleme stabilite de adunarea generală a acționarilor.

Capitolul VI

Articolul 21

Comitetul de direcție

Consiliul de. administrație poate delega o parte din atribuțiile sale unui comitet de direcție, compus din membrii aleși de consiliul de administrație, fixându-le în același timp și salariile, potrivit legii.

Președintele îndeplinește și funcția, de director general (director) în care calitate conduce și comitetul de direcție, asigurând conducerea curentă a societății, aduce la îndeplinire deciziile consiliului de administrație, în limitele activității societății.

Deciziile comitetului de direcție se iau cu majoritatea absolută a voturilor membrilor săi.

Comitetul de direcție este obligat să comunice la fiecare ședință a consiliului de administrație, registrul său de deliberări.

În comitetul de direcție votul nu poate fi dat prin delegație.

Capitolul VII

Gestiunea societății

Articolul 22

Comisia de cenzori

Gestiunea societății este controlată de acționari și de comisia de cenzori aleasă de adunarea generală a acționarilor formată din 3 membri, care trebuie să fie asociați cu excepția cenzorilor contabili.

În perioada în care statul este acționar unic, cenzorii sunt reprezentanți ai Ministerului Finanțelor.

Adunarea generală alege, de asemenea, cenzori supleanți care vor înlocui în caz de nevoie pe cenzorii titulari.

Pentru a putea exercita dreptul la control, acționarilor li se pot prezenta, la cerere, date cu privire la activitatea societății, situația patrimoniului, a beneficiilor și a pierderilor.

Comisia de cenzori are următoarele atribuții principale:

  • în cursul exercițiului financiar, verifică gospodărirea fondurilor fixe și a mijloacelor circulante a portofoliului de efecte, casa și registrele de evidență contabilă și informează consiliul de administrație asupra neregulilor constatate;
  • în încheierea exercițiului financiar, controlează exactitatea inventarului, a documentelor și informațiilor prezentate de consiliul de administrație asupra conturilor societății, a bilanțului și a contului de beneficii și pierderi, prezentând adunării generale a acționarilor un raport scris;
  • la lichidarea societății, controlează operațiunile de lichidare;
  • prezintă adunării generale a acționarilor punctul său de vedere la propunerile de reducere a capitalului social sau de modificare a statutului și obiectului societății.

Comisia de cenzori se întrunește la sediul societății și ia decizii în unanimitate. Dacă nu se realizează unanimitatea, raportul cu divergențe se înaintează adunării generale.

Comisia de cenzori poate convoca adunarea generală extraordinară a acționarilor, dacă aceasta nu a fost convocată de consiliul de administrație în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv (cu excepția primilor 2 ani de la constituirea societății), sau ori de câte ori consideră necesar pentru alte situații.

Atribuțiile și modul de funcționare a comisiei de cenzori, precum și drepturile și obligațiile cenzorilor se completează cu dispozițiile legale în acest domeniu.

Cenzorii se numesc pe o perioadă de maximum 3 ani, iar prima comisie este compusă din 3 membri.

Capitolul VIII

Activitatea societății

Articolul 23

Exercițiul economico-financiar

Exercițiul economico-financiar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie ale fiecărui an. Primul exercițiu începe la data constituirii societății.

Articolul 24

Personalul societății

Personalul de conducere al societății și cenzorii sunt aleși de adunarea generală a acționarilor. Restul personalului este angajat de către consiliul de administrație sau de directorul general al societății comerciale.

Nivelul salariilor pentru personalul societății, pe categorii de calificare și funcții, se stabilește și poate fi modificat de către adunarea generală a acționarilor, în funcție de studii și munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzută de lege.

Până la aprobarea legislației de domeniu, salarizarea se face conform legislației în vigoare.

Plata salariilor, impozitelor pe acestea și a cotei de asigurări sociale se va face potrivit legii.

Drepturile și obligațiile personalului societății se stabilesc de consiliul de administrație. Premiile, gratificațiile și alte asemenea drepturi acordate anual personalului pot fi plătite integral sau parțial în valută, în limita disponibilităților potrivit legii.

Articolul 25

Amortizarea fondurilor fixe

La amortizarea fondurilor fixe se vor avea în vedere următoarele:

  • amortizarea se stabilește prin aplicarea normelor de amortizare asupra valorii de achiziție a fondurilor fixe și se include, după caz, în prețul de cost al producției, al prestărilor de servicii sau în cheltuielile de circulație și se utilizează pentru înlocuirea mijloacelor fixe și alte nevoi ale societății;
  • prin valoarea de achiziție a fondurilor fixe se înțelege suma cheltuielilor de cumpărare și a altor cheltuieli efectuate pentru punerea în funcțiune a fiecărui fond fix;
  • amortizarea se calculează de la data punerii în funcțiune a fondurilor fixe.

Articolul 26

Reparații capitale și investiții noi

Lucrările de reparații capitale și de investiții noi se vor executa pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor. Fondurile necesare se asigură prin includerea cheltuielilor respective, după caz, în prețul de cost al producției, al prestărilor de servicii sau în cheltuielile de circulație în anul în care au fost executate sau eșalonat pe mai mulți ani.

Articolul 27

Evidența contabilă și bilanțul contabil

Societatea va ține evidența contabilă în lei și va întocmi anual bilanțul și contul de beneficii și pierderi, având în vedere normele metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor.

Articolul 28

Calculul și repartizarea beneficiilor

Beneficiul societății se stabilește pe baza bilanțului aprobat de adunarea generală a acționarilor. Beneficiul impozabil se stabilește ca diferență între suma totală a veniturilor încasate și suma cheltuielilor efectuate pentru realizarea acestor venituri.

Pentru determinarea acestui beneficiu se va deduce din beneficiul anual fondul de rezervă care va fi de cel mult 5% din totalul beneficiului prevăzut în bilanțul anual (constituirea lui efectuându-se până se va atinge minimum a cincea parte din capitalul social), precum și alte cota prevăzute în reglementările în vigoare.

Din beneficiul prevăzut în bilanț, se scade impozitul legal rezultând beneficiul cuvenit acționarilor, care se repartizează între aceștia, proporțional cu aportul la capitalul social, precum și pentru alte nevoi ale societății.

Plata beneficiului cuvenit acționarilor se face de societate în condițiile legii în cel mult 2 luni de la aprobarea bilanțului de către adunarea generală a acționarilor.

În cazul înregistrării de pierderi, părțile se obligă să analizeze cauzele și să ia măsuri de recuperare.

Suportarea pierderilor de către acționari se va face proporțional cu aportul la capital și în limita capitalului subscris.

Articolul 29

Registrele societății

Societatea ține registrele prevăzute de lege.

Capitolul IX

Modificarea formei juridice, dizolvarea, lichidarea, litigii

Articolul 30

Modificarea formei juridice

Societatea va putea fi transformată în altă formă de societate prin Hotărârea adunării generale a acționarilor.

În perioada în care statul este acționar unic, transformarea formei juridice a societății se va putea face prin Hotărâre a Guvernului.

Noua societate va îndeplini formalitățile legale de înregistrare și publicitate cerute la înființarea societăților.

Articolul 31

Dizolvarea societății

Următoarele situații duc la dizolvarea societății:

  • imposibilitatea realizării obiectului social;
  • hotărârea adunării generale;
  • falimentul;
  • pierderea unei jumătăți din capitalul social, după ce s~a consumat fondul de rezervă dacă adunarea generală a acționarilor nu decide completarea capitalului sau reducerea lui la suma rămasă;
  • numărul de acționari va fi redus sub 5, mai mult de 6 luni;
  • la cererea oricărui acționar, dacă împrejurările de forță majoră și consecințele lor durează mai mult de 8 luni, iar adunarea generală a acționarilor constată că funcționarea societății nu mai este posibilă;
  • în orice alte situații, pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, luată în unanimitate.

Dizolvarea societății comerciale trebuie să fie înscrisă în registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial.

Articolul 32

Lichidarea societății

În caz de dizolvare, societatea va fi lichidată.

Lichidarea societății și repartiția patrimoniului se fac în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.

Articolul 33

Litigii

Litigiile societății cu persoane fizice sau juridice române sunt de competența instanțelor judecătorești din România.

Litigiile născute din raporturile contractuale dintre societăți și persoanele juridice române pot fi soluționate și prin arbitraj potrivit legii.

Capitolul X

Articolul 34

Dispoziții finale

Prevederile prezentului statut se completează cu dispozițiile legale referitoare la societățile comerciale.


Guvernul României

Hotărâre privind înființarea unor societăți comerciale în domeniul construcțiilor, instalații-montaj, mecanizarea lucrărilor și proiectare tehnologică

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social inițial prevăzute în anexa nr. 1, prin preluarea activului și pasivului Companiei de construcții București, care se desființează.

Art. 2. - Societățile comerciale pe acțiuni își vor definitiva capitalul social pe baza reevaluării patrimoniului în condițiile prevăzute de lege.

Art. 3. - Societățile comerciale pe acțiuni se organizează și funcționează în conformitate cu legislația română și potrivit statutelor cuprinse în anexa nr. 2(2.1-2.42).

Art. 4. - În perioada în care capitalul social este deținut integral de stat atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului, care își desfășoară activitatea potrivit legii.

Art. 5. - Personalul Companiei de construcții București trecut la societățile comerciale pe acțiuni astfel înființate se consideră transferat în interesul serviciului. Personalul transferat pe funcții cu niveluri de salarizare mai mici beneficiază timp de trei luni de salariul tarifar și sporul de vechime, după caz, avute anterior.

Art. 6. - Anexele nr. 1 și 2(2.1-2.42)[2] fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 7. - Hotărârea Guvernului României nr. 512/ 1990 privind înființarea Companiei de construcții București, articolele 1 și 2 din Hotărârea Guvernului României nr. 682/1990 privind organizarea ca întreprinderi cu personalitate juridică a unor unități fără personalitate juridică din cadrul Ministerului Construcțiilor, precum și oricare dispoziție contrară prezentei hotărâri, se abrogă.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 31 ianuarie 1991 | Nr. 89.


Anexa Nr. 1

Lista societăților comerciale din domeniul construcțiilor, instalații-montaj, mecanizarea lucrărilor și proiectare tehnologică, care se înființează

Nr. crt. Denumirea societății comerciale Obiectul de activitate al societății comerciale Valoarea capitalului social inițial - milioane lei -

din care:

a) fonduri fixe

b) mijloace circulante

Sediul societății comerciale Unitatea economică de stat care se reorganizează
0 1 2 3 4 5
1. „Optim” - S.A. Executarea de lucrări de construcții-montaj, reparații pentru construcții, realizarea și comercializarea de produse și materiale în domeniu, prestații de proiectare, prospectare, asistență tehnică, expertizări, transporturi și altele similare, în țară și în străinătate. 81,282 din care:

a) 18,957

b) 62,325

Municipiul Călărași, str. Varianta Nord nr. 1, județul Ialomița Compania de construcții București

Grupul de șantiere construcții Călărași

2. „Dîmbovița” -S.A. Executarea de lucrări de construcții-montaj, reparații pentru construcții, realizarea și comercializarea de produse și materiale în domeniu, prestații de proiectare, prospectare, asistență tehnică, expertizări, transporturi și altele similare, în țară și în străinătate. 49,870 din care:

a) 7,894

b) 41,976

Municipiul Tîrgoviște, str. Găești nr. 10, județul Dîmbovița Compania de construcții București

Grupul de șantiere construcții Tîrgoviște

3. „Alcor” - S.A. Executarea de lucrări de construcții-montaj, reparații pentru construcții, realizarea și comercializarea de produse și materiale în domeniu, prestații de proiectare, prospectare, asistență tehnică, expertizări, transporturi și altele similare, în țară și în străinătate. 57,603 din care:

a) 36,759

b) 20,844

Municipiul Slobozia, str. Călărași km 4, județul Ialomița Compania de construcții București

Grupul de șantiere construcții Slobozia

4. „Consign” - S.A. Executarea de lucrări de construcții-montaj, reparații pentru construcții, realizarea și comercializarea de produse și materiale în domeniuj prestații de proiectare, asistență tehnică, expertizări, transporturi și altele similare, în țară și în străinătate. 22,289 din care:

a) 40 392

b) 18,103

Municipiul Giurgiu, str. Libertății nr. 9, județul Giurgiu Compania de construcții București „Consign”

Grupul de șantiere construcții Giurgiu

5. „Integral” - S.A. Executarea de lucrări de construcții-montaj, reparații pentru construcții, realizarea și comercializarea de produse și materiale în domeniu, prestații de proiectare, prospectare, asistență tehnică, expertizări, transporturi și altele similare, în țară și în străinătate. 119,572 din care:

a) 31,679

b) 87,893

Municipiul Buzău, str. Unirii nr. 10, județul Buzău Compania de construcții București

Grupul de șantiere construcții Buzău

6. „Conbam” - S.A. Executarea de lucrări de construcții-montaj, reparații pentru construcții, realizarea și comercializarea de produse și materiale în domeniu, prestații de proiectare, prospectare, asistență tehnică, expertizări, transporturi și altele similare, în țară și în străinătate. 29,961 din care:

a) 1,589

b) 28,372

Municipiul București, b-dul. Aerogării nr. 9-11, sectorul 1 Compania de construcții București „Conban”

Grupul de șantiere construcții Băneasa

7. „Concis” - S.A. Executarea de lucrări de construcții-montaj, reparații pentru construcții, realizarea și comercializarea de produse și materiale în domeniu, prestații de proiectare, prospectare, asistență tehnică, expertizări, transporturi și altele similare, în țară și în străinătate. 65,609 din care:

a) 2,634

b) 62,975

Municipiul București, b-dul Ana Ipătescu nr. 46, sectorul 1 „Concis”

Întreprinderea de construcții București

8. „Construcții nuclearo-electrice” - S.A. Executarea de lucrări de construcții-montaj, reparații pentru construcții, realizarea și comercializarea de produse și materiale în domeniu, prestații de proiectare, prospectare, asistență tehnică, expertizări, transporturi și altele similare, în țară și în străinătate. 338,203 din care:

a) 14,414

b) 323,89

Orașul Cernavodă, str. Energiei nr. 20 a, județul Constanța Întreprinderea de construcții nucleare Cernavodă
9. „Concrete” București - S.A. Producerea și comercializarea de beton marfă și mortare. Executarea lucrărilor de construcții-montaj. Realizarea și comercializarea de produse și materiale pentru construcții. Prestări de servicii în domeniu. 29,323 din care:

a) 5,478

b) 23,845

Municipiul București, str. Labirint nr. 64, sectorul 3 Compania de construcții București

Grupul de producție industrială București

10. „Convest” - S.A. Executarea de lucrări de construcții-montaj, reparații pentru construcții, realizarea și comercializarea de produse și materiale în domeniu, prestații de proiectare, prospectare, asistență tehnică, expertizări, transporturi și altele similare, în țară și în străinătate. 35,780 din care:

a) 19,733

b) 16,047

Municipiul București, str. Valea Cascade!or nr. 3-5, sectorul 6 Compania de construcții București

Șantierul de construcții Militari

11. „Imvest” - S.A. Executarea de lucrări de instalații-montaj, reparații pentru instalații, realizarea și comercializarea de produse și materiale în domeniu, prestații de proiectare, prospectare, asistență tehnică, expertizări, informatică, transporturi, service și altele similare, în țară și în străinătate. 33,211 din care:

a) 14,260

b) 18,951

Municipiul București, str. Popa Tatu nr. 26, sectorul 6 Compania de construcții București „Imvest”

Grupul de șantiere de instalații și montaje București

12. „Nimb” - S.A. Executarea de lucrări de instalații-montaj, reparații pentru instalații, realizarea și comercializarea de produse și materiale în domeniu, prestații de proiectare, informatică, transporturi, service și altele similare, în țară și în străinătate. 71,049 din care:

a) 22,624

b) 48,425

Municipiul București, str. Bibliotecii nr. 4, sectorul 3 „Nimb”

Trustul de instalații și montaje industriale și nucleare București

13. „Imcon” - S.A. Executarea de încercări și determinări pe materiale și elemente de construcții, Expertizări și atestări ale calității lucrărilor în domeniul construcții-montaj, în țară și în străinătate. 4,314 din care:

a) 3,514

b) 0,800

Municipiul București, b-dul Păcii nr. 141, sectorul 6 Compania de construcții București

Laboratorul de control al calității București

14. „Meco-Service” - S.A. Realizarea și comercializarea de confecții și construcții metalice, prestări servicii în domeniul construcții-montaj. 27,373 din care:

a) 26,815

b) 0,558

Municipiul București, str. Valea Cascadelor nr. 1-3, sectorul 6 Compania de construcții București

Baza de producție industrială București

15. „Samco” - S.A. Aprovizionarea și comercializarea materialelor de construcții și instalații, prestări servicii în domeniul circulației mărfurilor, în țară și în străinătate. 9,260 din care:

a) 3,239

b) 6,021

Municipiul București, b-dul Republicii nr. 199-201, sectorul 2 Compania de construcții București

Baza de aprovizionare a companiei București

16. „Concept” - S.A. Proiectare, engineering, studii tehnologice, asistență tehnică, informatică și prestații în domeniul construcții-montaj, în țară și în străinătate. 5,701

din care:

a) 4,701

b) 1,000

Municipiul București, b-dul. Republicii nr. 199-201, sectorul 2 Centrul de proiectare și calcul București
17. „Alcaz” - S.A. Asigurarea de servicii de alimentație, cazare, agrement și activități conexe. 115,171 din care:

a) 113,885

b) 1,286

Municipiul București, str. Remus nr. 6, sectorul 3 Grupul sectoarelor sociale București
18. „Mark-Con” - S.A. Ofertarea, contractarea, proiectarea și urmărirea executării la cheie a lucrărilor de construcții-montaj în calitate de contractor general sau antreprenor general, asigurare de forță de muncă și cadre tehnice, alte servicii sau prestări în domeniu, în țară și în străinătate. 2,518 din care:

a) 1,018

b) 1,500

Municipiul București, b-dul. Republicii nr. 199-201, sectorul 2 Compania de construcții București
19. „Compania de construcții București” - S.A. Consulting, management, engineering, know-how, prestații și activități de comerț exterior. Construcții și instalații-montaj, în țară și în străinătate. 382,223[6] din care:

a) 33,047

b) 29,176

Municipiul București, b-dul Republicii nr. 199-201, sectorul 2 Compania de construcții București
20. „Scut” București - S.A. Mecanizarea lucrărilor de construcții-montaj, foraje, producerea de agregate pentru betoane și mortare, efectuarea activităților de transport, reparații, execuție și comercializarea de piese de schimb, confecții metalice, materiale de construcții, service, cercetare, proiectare, marketing, informatică, instruire și calificare de personal în domeniul său de activitate, în țară și în străinătate. 535,650 din care:

a) 481,177

b) 54,473

Municipiul București, b-dul. Preciziei nr. 11, sectorul 6 Întreprinderea de utilaje grele și transport în construcții București
21. „Scop” - S.A. Mecanizarea lucrărilor de construcții-montaj, foraje, producerea de agregate pentru betoane și mortare, efectuarea activităților de transport, reparații, execuție și comercializare de piese de schimb, confecții metalice și materiale de construcții, service, cercetare, proiectare, marketing, informatică, instruire și calificare de personal în domeniul său de activitate, în țară și în străinătate. 29,421 din care:

a) 28,741

b) 0,680

Municipiul Giurgiu, șos. Portului nr. 2, județul Giurgiu Întreprinderea de utilaje grele și transport în construcții București
22. „Someco” Tîrgoviște - S.A. Mecanizarea lucrărilor de construcții-montaj, foraje, producerea de. agregate pentru betoane și mortare, efectuarea activităților de transport, reparații, execuția și comercializarea de piese de schimb, confecții metalice și materiale de construcții, service, cercetare, proiectare, marketing, informatică, instruire și calificare de personal în dcanemul său de activitate, în țară și în străinătate. 26,045 din care:

a) 24,970

b) 1,075

Municipiul Tîrgoviște, șos. Găești nr. 10, județul Dîmbovița Întreprinderea de utilaje grele și transport greu în construcții București
23. „Cornet” - SA. Mecanizarea lucrărilor de construcții-montaj, foraje, producerea de agregate pentru, betoane și mortare, efectuarea activităților de transport, reparații, execuția și comercializarea de piese de schimb, confecții metalice și materiale de construcții, service, cercetare, proiectare, marketing, informatică, instruire și calificare de personal în domeniul său de activitate, în țâră și în străinătate. 308,860 din care:

a) 287,452

b) 21,408

Municipiul Ploiești, str. Pompelor nr. 4, județul Prahova Întreprinderea de utilaje grele și transport în construcții Ploiești
24. „Atom-Service” - S.A. Mecanizarea lucrărilor de construcții-montaj, foraje, producerea de agregate pentru betoane și mortare, efectuarea activităților de transport, reparații, execuția și comercializarea de piese de schimb, confecții metalice și materiale de construcții, service, cercetare, proiectare, marketing, informatică, instruire și calificare de personal în domeniul său de activitate, în țară și în străinătate. 30,103 din care:

a) 29,772

b) 0,331

Orașul Cernavodă, str. Zona Portul Nou nr. 1, județul Constanța Compania de construcții București

Stația de utilaje grele și transport construcții Cernavodă

25. „Prest-Construcții” - S.A. Mecanizarea lucrărilor de construcții-montaj, foraje, producerea de agregate pentru betoane și mortare, efectuarea activităților de transport, reparații, execuția și comercializarea de piese de schimb, confecții metalice și materiale de construcții, service, cercetare, proiectare, marketing, informatică, instruire și calificare de personal în domeniul său de activitate, în țară și în străinătate. 114,105 din care:

a) 109,395

b) 4,710

Orașul Cernavodă, str. Medgidiei nr. 1, județul Constanța Compania de construcții București

Stația de utilaje grele și transport în construcții Cernavodă

26, „Beruc” - S.A. Prestații în mecanizarea lucrărilor de construcții-montaj, cercetare, proiectare, reparații, service și alte activități similare. Realizarea și comercializarea de materiale și produse din domeniul de activitate. 131,471 din care:

a) 128,266

b) 3,205

Municipiul București, b-dul Preciziei nr. 11, sectorul 6 Compania de construcții București Baza pentru exploatare și reparații utilaje în construcții București
27. „Sud-Con” - SA. Executarea de lucrări de construcții-montaj, reparații pentru construcții, realizarea și comercializarea de produse și materiale în domeniu, prestații de proiectare, prospectare, asistență tehnică, expertizări, transporturi și altele similare, în țară și în străinătate. 3,356 din care:

a) 1,043

b) 2,313

Municipiul București, str. Scaune nr. 1-3, sectorul 3 Compania de construcții București

Grupul de șantiere construcții - Sud

28. „Panco” - S.A. Executarea de lucrări de construcții-montaj, reparații pentru construcții, realizarea și comercializarea de produse și materiale în domeniu, prestații de proiectare, prospectare, asistență tehnică, expertizări, transporturi și altele similare, în țară și în străinătate. 5,479 din care:

a) 1,272

b) 4,207

Municipiul București, b-dul. 1848 nr. 10, sectorul 3 Compania de construcții București

Grupul de șantiere construcții - București

29. „Socen” - S.A. Executarea de lucrări de construcții-montaj, reparații pentru construcții, realizarea și comercializarea de produse și materiale în domeniu, prestații de proiectare, prospectare, asistență tehnică, expertizări, transporturi și altele similare, în țară și în străinătate. 33,083 din care:

a) 1, 80

b) 31,903

Municipiul București, b-dul 1848 nr. 10, sectorul 3 Compania de construcții București

Grupul de șantiere construcții - Sud

30. „Golf - S.A. Executarea de lucrări de construcții-montaj, reparații pentru construcții, realizarea și comercializarea de produse și materiale în domeniu, prestații de proiectare, prospectare, asistență tehnică, expertizări, transporturi și altele similare, în țară și în străinătate. 5,429 din care:

a) 0,924

b) 4,505

Orașul Oltenița, șos. Călărași nr. 18,

județul Călărași

Compania de construcții București

Grupul de șantiere construcții - Sud

31. „Unicon” - S.A. Executarea de lucrări de construcții-montaj, reparații pentru construcții, realizarea și comercializarea de produse și materiale în domeniu, prestații de proiectare, prospectare, asistență tehnică, expertizări, transporturi și altele similare, în țară și în străinătate. 2,594 din care:

a) 0,594

b) 2,000

Municipiul București, str. Muzelor nr. 22, sectorul 4 „Concordia”

Întreprinderea de construcții București

32. „Somet” - S.A Executarea de lucrări de construcții-montaj, reparații pentru construcții, realizarea și comercializarea de produse și materiale în domeniu, prestații de proiectare, prospectare, asistență tehnică, expertizări, transporturi și altele similare, în țară și în străinătate. 1,013

din care:

a) 0,246

b) 0,767

Municipiul București, intr. Sat Cățelu, sectorul 3 „Concordia”

Întreprinderea de construcții București

33. „Concordia” - S.A. Contractor general, management, marketing, consulting, engineering, informatică, studii în domeniul construcții-montaj. Executarea de lucrări de construcții-montaj, reparații pentru construcții, realizarea și comercializarea de produse și materiale în domeniu, prestații de proiectare, prospectare, asistență tehnică, expertizări, transporturi și altele similare, în țară și în străinătate. 86,254 din care:

a) 30,079

b) 56,175

Municipiul București, str. Muzelor nr. 22, sectorul 4 „Concordia”

Întreprinderea de construcții București

34. „Sacin” - S.A. Executarea de lucrări de construcții-montaj, reparații pentru construcții, realizarea și comercializarea de produse și materiale în domeniu, prestații de proiectare, prospectare, asistență tehnică, expertizări, transporturi și altele similare, în țară și în străinătate. 1,526

din care:

a) 0,326

b) 1,200

Municipiul București, str. Smârdan nr. 15, sectorul 3 „Concordia”

Întreprinderea de construcții București

35. „Indco” - S.A. Executarea de lucrări de construcții-montaj, reparații pentru construcții, realizarea și comercializarea de produse și materiale în domeniu, prestații de proiectare, prospectare, asistență tehnică, expertizări, transporturi și altele similare, în țară și în străinătate. 0,012 din care:

a) 0,246

b) 0,766

Municipiul București, intr. Sat Cățelu, sectorul 3 „Concordia”

Întreprinderea de construcții București

36. „Meteo” - S.A. Executarea de lucrări de construcții-montaj, reparații pentru construcții, realizarea și comercializarea de produse și materiale în domeniu, prestații de proiectare, prospectare, asistență tehnică, expertizări, transporturi și altele similare, în țară și în străinătate. 1,013

din care:

a) 0,246

b) 0,767

Municipiul București, intr. Sat Cățelu, sectorul 3 „Concordia”

Întreprinderea de construcții București

37. „Divercon” - S.A. Executarea de lucrări de construcții-montaj, reparații pentru construcții, realizarea și comercializarea de produse și materiale în domeniu, prestații de proiectare, prospectare, asistență tehnică, expertizări, transporturi și altele similare, în țară și în străinătate. 1,807

din care:

a) 0,307

b) 1,500

Municipiul București, intr. Sat Cățelu, sectorul 3 „Concordia”

Întreprinderea de construcții București

38. „Sonaco” - S.A. Executarea de lucrări de construcții-montaj, reparații pentru construcții, realizarea și comercializarea de produse și materiale în domeniu, prestații de proiectare, prospectare, asistență tehnică, expertizări, transporturi și altele similare, în țară și în străinătate. 1,016

din care:

a) 0,216

b) 0,800

Municipiul București, str. Smârdan nr. 15, sectorul 3 „Concordia”

Întreprinderea de construcții București

39. „Fiabil” - S.A. Executarea lucrărilor de instalații electrice, reparații pentru instalații, realizarea și comercializarea de produse și materiale în domeniu, prestații de proiectare, prospectare, asistență tehnică, expertizări, informatică, transporturi, service și altele similare în țară și în străinătate. Realizarea de activități de comerț exterior în domeniul de activitate. 23,109 din care:

a) 3,253

b) 19,856

Municipiul București, str. C. F. Robescu nr. 2, sectorul 3 Întreprinderea de instalații electrice și automatizări, București
40. „Siac” - S.A. Executarea lucrărilor de instalații electrice, reparații pentru instalații, realizarea și comercializarea de produse și materiale în domeniu, prestații de proiectare, prospectare, asistență tehnică, expertizări, informatică, transporturi, service și altele similare în țară și în străinătate. Realizarea de activități de comerț exterior în domeniul de activitate. 20,546 din care:

a) 3,711

b) 16,835

Municipiul București, str. Luigi Galvani nr. 20 bis, sectorul 2 Întreprinderea de instalații electrice și automatizări, București
41. „Soreco” - S.A. Executarea de lucrări de construcții-montaj, reparații pentru construcții, realizarea și comercializarea de produse și materiale în domeniu, prestații de proiectare, prospectare, asistență tehnică, expertizări, transporturi și altele similare, în țară și în străinătate. 4,629 din care:

a) 0,062

b) 4,567

Municipiul București, str. Scaune nr. 1-3,

sectorul 3

Compania de construcții București

Grupul de șantiere de construcții - Sud

42. „Citc” - S.A. Executarea de lucrări de construcții-montaj, reparații pentru construcții, realizarea și comercializarea de produse și materiale în domeniu, prestații de proiectare, prospectare, asistență tehnică, expertizări, transporturi și altele similare, în țară și în străinătate. 6,117

din care:

a) 0,337

b) 5,780

Municipiul București, b-dul Dimitrie Pompei nr. 5, sectorul 2 Compania de construcții București

„Conban”

Grupul de șantiere de construcții Băneasa

Anexa Nr. 2

Statutul[1] Societății comerciale „.........” - S.A.

Capitolul I

Denumirea, forma juridică, sediul, durata

Articolul 1

Denumirea societății

Denumirea societății este Societatea comercială „..................... „ - S.A.

În toate actele, facturile, anunțurile, publicațiile și alte acte emanând de la societate, denumirea societății va fi precedată sau urmată de cuvintele: „Societate pe acțiuni” sau inițialele „S.A.”, de capitalul social și numărul de înregistrare.

Articolul 2

Forma juridică a societății

Societatea comercială „................” este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni. Aceasta își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu prezentul statut.

Articolul 3

Sediul societății

Sediul societății este în România, localitatea........, strada.............., nr. ....., județul .............

Sediul societății poate fi schimbat în altă localitate din România, pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, potrivit legii.

Societatea poate avea și alte sucursale, filiale, reprezentanțe, agenții situate și în alte localități din țară și străinătate.

Articolul 4

Durata societății

Durata societății este nelimitată, cu începere de la data înființării acesteia și se înscrie în registrul comerțului.

Capitolul II

Scopul și obiectul de activitate al societății

Articolul 5

Scopul societății este producerea și comercializarea ........................, promovarea și punerea în aplicare a inițiativelor de interes național în domeniul ...............................

Articolul 6

Obiectul de activitate al societății

Obiectul de activitate al societății este: ..............................

Capitolul III

Capitalul social, acțiunile

Articolul 7

Capitalul social

Capitalul social inițial este fixat la suma de ................. împărțit în .............. acțiuni nominative în valoare nominală de 5.000 lei fiecare, în întregime subscrise de acționar.

Capitalul social inițial, împărțit în acțiuni nominative de 5.000 lei fiecare, este în întregime subscris de statul român, în calitate de acționar unic și vărsat în întregime la data constituirii societății.

Capitalul social inițial este deținut integral de statul român, ca acționar unic, până la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către terțe persoane fizice sau juridice, române sau străine, în condițiile legii.

Articolul 8

Acțiunile

Acțiunile nominative ale societății vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege.

Acțiunile vor purta timbrul sec al societății și semnătura a doi administratori.

Societatea va ține evidența acțiunilor într-un registru numerotat, sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație, care se păstrează la sediul societății.

Articolul 9

Reducerea sau mărirea capitalului social

Capitalul social poate fi redus sau mărit pe baza hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.

Articolul 10

Drepturi și obligații decurgând din acțiuni

Fiecare acțiune subscrisă și vărsată de acționari conferă acestora dreptul la un vot în adunarea generală a acționarilor, dreptul de a alege și de a fi ales în organele de conducere, dreptul de a participa la distribuirea beneficiilor, conform prevederilor prezentului statut și alte drepturi prevăzute în statut.

Deținerea acțiunii implică adeziunea de drept la statut.

Drepturile și obligațiile legate de acțiuni urmează acțiunile în cazul trecerii lor în proprietatea altor persoane.

Obligațiile societății sunt garantate cu capitalul social al acesteia, iar acționarii răspund în limita valorii acțiunilor ce le dețin.

Patrimoniul societății nu poate fi grevat de datorii sau alte obligații personale ale acționarilor. Un creditor al unui acționar poate formula pretenții asupra părții din beneficiul societății ce i se va repartiza de către adunarea generală a acționarilor sau a cotei-părți cuvenite acestuia la lichidarea societății efectuată în condițiile prezentului statut.

Articolul 11

Cesiunea acțiunilor

Acțiunile sunt indivizibile cu privire la societate, care nu recunoaște decât un proprietar pentru fiecare acțiune.

Cesiunea parțială sau totală a acțiunilor între acționari sau terți se poate face în condițiile și cu procedura prevăzute de lege.

Articolul 12

Pierderea acțiunilor

În cazul pierderii unor acțiuni, proprietarul va trebui să anunțe consiliul de administrație și să facă public faptul prin presă. După 6 luni va putea obține un duplicat al acțiunii.

Capitolul IV

Adunarea generală a acționarilor

Articolul 13

Atribuții

Adunarea generală a acționarilor este organul de conducere al societății, care decide asupra activității acesteia și asigură politica ei economică și comercială;

Adunările generale ale acționarilor sunt ordinare și extraordinare și au următoarele atribuții principale:

a) aprobă structura organizatorică, a societății și numărul de posturi, precum și normativul de constituire a compartimentelor funcționale și de producție;

b) alege membrii consiliului de administrație și ai comisiei de cenzori, inclusiv cenzorii supleanți, le stabilește remunerarea, îi descarcă de activitate și îi revocă;

c) alege directorul (directorul general) și adjuncții acestuia, le stabilește remunerarea, îi descarcă de activitate și îi revocă; directorul (directorul general) și adjuncții acestuia pot fi numiți și dintre membrii consiliului de administrație;

d) stabilește competențele și răspunderile consiliului de administrație și ale comisiei de cenzori;

e) stabilește nivelul de salarizare a personalului angajat la societate, în funcție de studii și munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege;

f) aprobă și modifică programele de activitate și bugetul societății;

g) hotărăște cu privire la contractarea de împrumuturi bancare și la acordarea de garanții;

h) examinează, aprobă sau modifică bilanțul și contul de beneficii și pierderi după analizarea raportului consiliului de administrație, al comisiei de cenzori sau al expertului de gestiune, după caz, aprobă repartizarea beneficiilor între acționari;

i) hotărăște cu privire la înființarea și desființarea de sucursale, filiale și agenții;

j) hotărăște cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social, la modificarea numărului de acțiuni sau a valorii nominale a acestora, precum și la cesiunea acțiunilor;

k) hotărăște cu privire la adoptarea sau modificarea statutului, precum și la transformarea formei juridico a societății;

l) hotărăște cu privire la comasarea, divizarea sau dizolvarea și lichidarea societății;

m) hotărăște cu privire la executarea de reparații capitale și realizarea de investiții noi;

n) hotărăște cu privire la acționarea în justiție a membrilor consiliului de administrație (directorului general), directorului, adjuncților acestora și a cenzorilor, pentru paguba pricinuită societății;

o) hotărăște în orice alte probleme privind societatea.

Hotărârile în problemele prevăzute la literele k) și l) vor putea fi aduse la îndeplinire numai după aprobarea lor de către organul care a aprobat constituirea societății, în perioada în care statul este acționar unic.

Atribuțiile adunărilor generale ordinare și extraordinare ale acționarilor se diferențiază potrivit legii.

Articolul 14

Convocarea adunării generale a acționarilor

Adunarea generală a acționarilor se convoacă de președintele consiliului de administrație sau de unul dintre vicepreședinți, pe baza împuternicirii date de președinte.

Adunările generale ordinare au loc o dată pe an, la două luni de la încheierea exercițiului economico-financiar pentru examinarea bilanțului și a contului de beneficii și pierderi pe anul precedent și pentru stabilirea programului de activitate și bugetului pe anul în curs.

Adunările generale extraordinare se convoacă, la cererea acționarilor, reprezentând cel puțin 1/3 din capitalul social, la cererea comisiei de cenzori, precum și în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv, cu excepția primilor 2 ani de la înființarea societății.

Adunarea generală va fi convocată de administratori de câte ori va fi nevoie, în conformitate cu dispozițiile din statut, cu cel puțin 15 zile înainte de data stabilită. Convocarea va fi publicată în Monitorul Oficial și într-unul din ziarele de largă circulație din localitatea în care se află sediul societății sau din cea mai apropiată localitate.

Convocarea va cuprinde locul și data ținerii adunării, precum și ordinea de zi, cu arătarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunărilor.

Când, în ordinea de zi, figurează propuneri pentru modificarea statutului, convocarea va trebui să cuprindă textul integral al propunerilor.

Adunarea generală a acționarilor se întrunește în sediul societății sau în alt loc din aceeași localitate.

Articolul 15

Organizarea adunării generale a acționarilor

Adunarea generală ordinară este constituită valabil și poate lua hotărâri dacă la prima convocare acționarii prezenți sau reprezentați dețin cel puțin 2/3 din capitalul social, iar la a doua convocare, dacă dețin cel puțin 1/2 din capitalul social.

Adunarea generală extraordinară este constituită valabil și poate lua hotărâri, dacă la prima convocare acționarii prezenți sau reprezentați dețin cel puțin 3/4 din capitalul social, iar la a doua convocare dacă dețin cel puțin 1/2 din capitalul social.

Adunarea generală a acționarilor este prezidată de președintele consiliului de administrație, iar în lipsa acestuia de către unul din vicepreședinți, desemnat de președinte.

Președintele consiliului de administrație desemnează dintre membrii adunării generale doi secretari care să verifice lista de prezență a acționarilor și să întocmească procesul-verbal al adunării.

Procesul-verbal al adunării se va scrie într-un registru sigilat și parafat. Procesul-verbal va fi semnat de persoana care a prezidat ședința și de secretarul care l-a întocmit.

La ședințele ordinare și extraordinare ale adunării generale a acționarilor, în care se dezbat probleme privitoare la raporturile de muncă cu personalul societății, pot fi invitați și reprezentanții sindicatului.

Articolul 16

Exercitarea dreptului de vot în adunarea generală a acționarilor

Hotărârile adunărilor se iau prin vot deschis.

Acționarii votează, de regulă, prin ridicare de mâini.

La propunerea persoanei care prezidează, sau a unui grup de acționari prezenți, sau reprezentați, ce dețin cel puțin 1/4 din capitalul social, se va putea decide ca votul să fie secret.

Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administrație și a cenzorilor, pentru revocarea și pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea administratorilor.

Hotărârile adunării generale sunt obligatorii chiar pentru acționarii absenți sau nereprezentați.

Articolul 17

În perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului, alcătuit și numit potrivit legii.

Consiliul împuterniciților statului se va desființa de drept la data la care se va ține ședința de constituire a adunării generale a acționarilor.

Articolul 18

Consiliul împuterniciților statului este format din 7 membri din care fac parte obligatoriu următorii:

  • reprezentantul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului;
  • reprezentantul Ministerului Finanțelor;
  • reprezentanți (ingineri, economiști, juriști, tehnicieni, alți specialiști) din domeniul de activitate al societății.

Componența consiliului se aprobă de ministrul lucrărilor publice, transporturilor și amenajării teritoriului.

Capitolul V

Consiliul de administrație

Articolul 19

Organizare

Societatea pe acțiuni,este administrată de către consiliul de administrație compus din 7-15 administratori, aleși de adunarea generală a acționarilor pe o perioadă de 4 ani; cu posibilitatea de a fi realeși pe noi perioade de 4 ani, putând avea și calitatea de acționari.

Alegerea administratorilor se face dintre persoanele desemnate de acționari în aceeași proporție cu cota lor de participare la capital.

Când se creează un loc vacant în consiliul de administrație, adunarea generală a acționarilor alege un nou administrator pentru completarea locului vacant. Adunarea generală a acționarilor va alege ca nou administrator o persoană indicată de aceiași acționari care au desemnat pe predecesorul său. Durata pe care este ales administratorul pentru a ocupa locul vacant Va fi egală cu perioada care a rămas până la expirarea mandatului predecesorului său.

Până la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către terțe persoane fizice sau juridice, consiliul de administrație al societății comerciale va fi numit de consiliul împuterniciților statului cu acordul ministerului de resort.

Consiliul de administrație este condus de un președinte, componența consiliului de administrație și desemnarea membrilor acestuia se stabilesc de adunarea generală a acționarilor.

La prima ședință, consiliul de administrație va alege, dintre membrii săi, un președinte și 1-3 vicepreședinți.

Consiliul de administrație se întrunește la sediul societății ori de câte ori este necesar, la convocarea președintelui sau a unei treimi din numărul membrilor săi. El este prezidat, de președinte, iar în lipsa acestuia, de unul din vicepreședinți desemnat de președinte. Președintele numește un secretar, fie dintre membrii consiliului, fie din afara acestuia.

Pentru valabilitatea deciziilor este necesară prezența a cel puțin 1/2 din numărul membrilor consiliului de administrație și deciziile se iau cu majoritatea absolută a membrilor prezenți.

Dezbaterile consiliului de administrație au loc conform ordinii de zi stabilite pe baza proiectului comunicat de președinte cu cel puțin 15 zile înainte. Acestea se consemnează în procesul-verbal al ședinței, care se înscrie într-un registru sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație. Procesul-verbal se semnează de persoana care a prezidat ședința și de secretar.

Consiliul de administrație poate delega unuia sau mai multor membri ai săi unele împuterniciri pe probleme limitate și poate, recurge la experți pentru studierea anumitor probleme.

În relațiile cu terții, societatea este reprezentată de către președintele consiliului de administrație pe baza și în limitele împuternicirilor date de adunarea generală a acționarilor sau, în lipsa lui, de către unul din vicepreședinți, desemnat de consiliu. Cel ce reprezintă societatea semnează actele care o angajează față de terți.

Membrii consiliului de administrație vor putea exercita orice act care este legat de administrarea societății în interesul acesteia în limita drepturilor care li se conferă.

Președintele consiliului de administrație este obligat să pună la dispoziția acționarilor și comisiei de cenzori, la cererea acestora, toate documentele societății.

Președintele, vicepreședinții, membrii consiliului de administrație, directorul și adjuncții acestuia răspund individual sau solidar, după caz, față de societate pentru prejudiciile rezultate din infracțiuni sau abateri de la dispozițiile legale, pentru abaterile de la statut sau pentru greșeli în administrarea societății. În astfel de situații, ei vor putea fi revocați prin Hotărârea adunării generale a acționarilor.

Articolul 20

Atribuțiile consiliului de administrație

Consiliul de administrație are, în principal, următoarele atribuții:

a) angajează și concediază personalul și stabilește drepturile și obligațiile acestuia;

b) stabilește îndatoririle și responsabilitățile personalului societății pe compartimente;

c) aprobă operațiunile de încasări și plăți potrivit competențelor acordate;

d) aprobă operațiunile de cumpărare și vânzare de bunuri (cu excepția mijloacelor fixe) potrivit competențelor acordate:

e) aprobă încheierea de contracte de închiriere (luarea sau darea cu chirie);

f) stabilește tactica și strategia de marketing;

g) aprobă încheierea sau rezilierea altor contracte potrivit competențelor acordate;

h) supune anual adunării generale a acționarilor. în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului economico-financiar, raportul cu privire la activitatea societății, bilanțul și contul de beneficii și pierderi, pe anul precedent, precum și proiectul de program de activitate și proiectul de buget al societății - pe anul în curs;

i) rezolvă orice alte probleme stabilite de adunarea generală a acționarilor.

Capitolul VI

Articolul 21

Comitetul de direcție

Consiliul de administrație poate delega o parte din atribuțiile sale unei comitet de direcție, compus din membrii aleși de consiliul de administrație, fixându-le în același timp și salariile, potrivit legii.

Președintele îndeplinește și funcția de director general (director) în care calitate conduce și comitetul de direcție, asigurând conducerea curentă a societății, aduce la îndeplinire deciziile consiliului de administrație, în limitele activității societății:

Deciziile comitetului de direcție se iau cu majoritatea absolută a voturilor membrilor săi.

Comitetul de direcție este obligat să comunice la flecar e ședință a consiliului de administrație, registrul sau de deliberări.

În comitetul de direcție votul nu poate fi dat prin delegație.

Capitolul VII

Gestiunea societății

Articolul 22

Comisia de cenzori

Gestiunea societății este controlată de acționari și de comisia de cenzori, aleși de adunarea generală a acționarilor formată din 3 membri, care trebuie să fie asociați cu excepția cenzorilor contabili.

În perioada în care statul este acționar unic, cenzorii sunt reprezentanți ai Ministerului Finanțelor.

Adunarea generală alege, de asemenea, cenzori supleanți care vor înlocui în caz de nevoie pe cenzorii titulari.

Pentru a putea exercita dreptul la control, acționarilor li se pot prezenta, la cerere, date cu privire la activitatea societății, situația patrimoniului, a beneficiilor și a pierderilor.

Comisia de cenzori are următoarele atribuții principale:

  • în cursul exercițiului financiar, verifică gospodărirea fondurilor fixe și a mijloacelor circulante, a portofoliului de efecte, casa și registrele de evidență contabilă și informează consiliul de administrație asupra neregulilor constatate;
  • în încheierea exercițiului financiar, controlează exactitatea inventarului, a documentelor și informațiilor prezentate de consiliul de administrație asupra conturilor societății, a bilanțului și a contului de beneficii și pierderi, prezentând adunării generale a acționarilor un raport scris;
  • la lichidarea societății, controlează operațiunile de lichidare;
  • prezintă adunării generale a acționarilor punctul său de vedere la propunerile de reducere a capitalului social sau- de modificare a statutului și obiectului societății.

Comisia de cenzori se întrunește la sediul societății șî ia decizii în unanimitate. Dacă nu se realizează una» nimitatea, raportul cu divergențe se înaintează adunării generale.

Comisia de cenzori poate convoca adunarea generală extraordinară a acționarilor, dacă aceasta nu a fost convocată de consiliul de administrație, în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv (cu excepția primilor 2 ani de la constituirea societății), sau ori de câte ori consideră necesar pentru alte situații.

Atribuțiile și modul de funcționare a comisiei de cenzori, precum și drepturile și obligațiile cenzorilor se completează cu dispozițiile legale în acest domeniu.

Cenzorii se numesc pe o perioadă de maximum 3 ani, iar prima comisie este compusă din 3 membri.

Capitolul VIII

Activitatea societății

Articolul 23

Exercițiul economice-financiar

Exercițiul economico-financiar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie ale fiecărui an. Primul exercițiu începe, la data constituirii societății.

Articolul 24

Personalul societății

Personalul de conducere al societății și cenzorii sunt aleși de adunarea generală a acționarilor. Restul personalului este angajat de către consiliul de administrație sau de directorul general al societății comerciale.

Nivelul salariilor pentru personalul societății, pe categorii de calificare și funcții, se stabilește și poate fi modificat de către adunarea generală a acționarilor, în funcție de studii și munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege.

Până la aprobarea legislației de domeniu, salarizarea se face conform legislației în vigoare.

Plata salariilor, impozitelor pe acestea și a cotei de asigurări sociale se va face potrivit legii.

Drepturile și obligațiile personalului societății se stabilesc de consiliul de administrație. Premiile, gratificațiile și alte asemenea drepturi acordate anual personalului pot fi plătite integral sau parțial în valuta, în limita disponibilităților, potrivit legii.

Articolul 25

Amortizarea fondurilor fixe

La amortizarea fondurilor fixe se vor avea în vedere următoarele:

  • amortizarea se stabilește prin aplicarea normelor de amortizare asupra valorii de achiziție a fondurilor fixe și se include, după caz, în prețul de cost al producției, al prestărilor de servicii sau în cheltuielile de circulație și se utilizează pentru înlocuirea mijloacelor fixe și alte nevoi ale societății;
  • prin valoarea de achiziție a fondurilor fixe se înțelege suma cheltuielilor de cumpărare și a altor cheltuieli efectuate pentru punerea în funcțiune a fiecărui fond fix;
  • amortizarea se calculează de la data punerii în funcțiune a fondurilor fixe.

Articolul 26

Reparații capitale și investiții noi

Lucrările de reparații capitale și de investiții noi se vor executa pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor. Fondurile necesare se asigură prin includerea cheltuielilor respective, după caz, în prețul de cost al producției, al prestărilor de servicii sau în cheltuielile de circulație în anul în care au fost executate sau eșalonat pe mai mulți ani.

Articolul 27

Evidența contabilă și bilanțul contabil

Societatea va ține evidența contabilă în lei și va întocmi anual bilanțul și contul de beneficii și pierderi, având în vedere normele metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor.

Articolul 28

Calculul și repartizarea beneficiilor

Beneficiul societății se stabilește pe baza bilanțului aprobat de adunarea generală a acționarilor. Beneficiul impozabil se stabilește ca diferență între suma totală a veniturilor încasate și suma cheltuielilor efectuate pentru realizarea acestor venituri.

Pentru determinarea acestui beneficiu se va deduce din beneficiul anual fondul de rezervă care va fi de cel mult 5% din totalul beneficiului prevăzut în bilanțul anual (constituirea lui efectuând-se până se va atinge minimum a cincea parte din capitalul social), precum și alte cote prevăzute în reglementările în vigoare.

Din beneficiul prevăzut în bilanț, se scade impozitul legal rezultând beneficiul cuvenit acționarilor, care se repartizează între aceștia, proporțional cu aportul la capitalul social, precum și pentru alte nevoi ale societății.

Plata beneficiului cuvenit acționarilor se face de societate în condițiile legii în cel mult 2 luni de la aprobarea bilanțului de către adunarea generală a acționarilor.

În cazul înregistrării de pierderi, părțile se obligă să analizeze cauzele și să ia măsuri de recuperare.

Suportarea pierderilor de către acționari se va face proporțional cu aportul la capital și în limita capitalului subscris.

Articolul 29

Registrele societății

Societatea ține registrele prevăzute de lege.

Capitolul IX

Modificarea, formei juridice, dizolvarea, lichidarea, litigii

Articolul 30

Modificarea formei juridice

Societatea va putea fi transformată în altă formă de societate prin Hotărârea adunării generale a acționarilor.

În perioada în care statul este acționar unic, transformarea formei juridice a societății se va putea face prin Hotărâre a Guvernului.

Noua societate va îndeplini formalitățile legale de înregistrare și publicitate cerute la înființarea societăților.

Articolul 31

Dizolvarea societății

Următoarele situații duc la dizolvarea societății:

  • imposibilitatea realizării obiectului social;
  • hotărârea adunării generale;
  • falimentul;
  • pierderea unei jumătăți din capitalul social, după ce s-a consumat fondul de rezervă dacă adunarea generală a acționarilor nu decide completarea capitalului sau reducerea lui la suma rămasă;
  • numărul de acționari va fi redus sub 5, mai mult de 6 luni;
  • la cererea oricărui acționar, dacă împrejurările de forță majoră și consecințele lor durează mai mult de 8 luni, iar adunarea generală a acționarilor constată că funcționarea societății nu mai este posibilă;
  • în orice alte situații, pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, luată în unanimitate.

Dizolvarea societății comerciale trebuie să fie înscrisă în registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial.

Articolul 32

Lichidarea societății

În caz de dizolvare, societatea va fi lichidată. Lichidarea societății și repartiția patrimoniului se fac în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.

Articolul 33

Litigii

Litigiile societății cu persoane fizice sau juridice române sunt de competența instanțelor judecătorești din România.

Litigiile născute din raporturile contractuale dintre societăți și persoanele juridice române pot fi soluționate și prin arbitraj, potrivit legii.

Capitolul X

Articolul 34

Dispoziții finale

Prevederile prezentului statut se completează cu dispozițiile legale referitoare la societățile comerciale.

Referințe

  1. 1,0 1,1 1,2 1,3 Denumirea, sediul, capitalul social și obiectul de activitate pentru fiecare societate sunt cele prevăzute în Anexa nr. 1.
  2. 2,0 2,1 2,2 Anexele se comunică numai unităților interesate.
  3. Mijloace fixe + mijloace circulante.
  4. Terenul cu suprafață de 24.300 mp proprietatea statului, în administrarea Rafinăriei tir. 1 Ploiești, trece în posesia și folosința societății „Astra” - S.A. Ploiești. De asemenea, terenul în suprafață de 12.800 mp proprietatea statului în administrarea Primăriei orașului Comarnic trece în posesia și folosința societății „Astra” - S.A.
  5. Terenul în suprafață de 22.623 mp proprietatea sfatului, în administrarea Primăriei orașului Comarnic, trece în posesia și folosința societății „Icons” - S.A. Ploiești. De asemenea, terenul în suprafață de 189.000 mp proprietatea statului trece din administrarea Centralei industriale de rafinării și petrochimie Ploiești în posesia și folosința societății „Astra” - S.A. Ploiești.
  6. Sunt cuprinse și bazele de producție aflate în utilizarea șantierelor, respectiv Militari 36,5 mil. lei, Dudești I, 46,5 mii. lei, Dudești II, 197,1 mil. lei și 13,1 ha, Popești-Leordeni, 42,0 mil lei. Stația de întreținere autoutilaje 58,9 mil. lei și 9,6 ha, Grup cazare-cantlne, str. Remus nr. 6 și 0,08 ha, situate în municipiul București, în curs de execuție conform Decretului nr. 258/1987, ca lucrări pregătitoare cu caracter de organizare de șantier.