Monitorul Oficial 254/1993
Monitorul Oficial al României
Anul V, Nr. [[issue:: 254]] - Partea I - Marți, 26 octombrie year::1993
Decrete
Decret privind aprobarea unor grațieri individuale
În temeiul art. 94 lit. d) din Constituția României,
Președintele României decretează:
Art. 1. - Se grațiază pedeapsa aplicată condamnaților:
- Andras Onica
- Constantinescu Maria.
Art. 2. - Se grațiază restul rămas neexecutat din pedeapsa aplicată condamnaților:
- Cartofeanu Octavian
- Geapana Vasile
- Iorgulescu Mariana
- Iosof Ana
- Stana Ioan
- Udrea Sofia.
Hotărâri ale Guvernului României
Hotărâre privind trecerea Institutului de Cercetări Biologice Iași din subordinea Ministerului Învățământului în subordinea Ministerul Cercetării și Tehnologiei
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Pe data prezentei hotărâri, Institutul de Cercetări Biologice Iași trece din subordinea Ministerului Învățământului în subordinea Ministerului Cercetării și Tehnologiei.
Art. 2. - Institutul de Cercetări Biologice Iași este instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri realizate pe bază de contracte de cercetare.
Art. 3. - Obiectul de activitate și structura organizatorică a Institutului de Cercetări Biologice Iași se aprobă prin ordin al ministrului cercetării și tehnologiei în temeiul prevederilor art. 9 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 809/1992 privind organizarea și funcționarea Ministerului Cercetării și Tehnologiei.
Art. 4. - Personalul Institutului de Cercetări Biologice Iași este salarizat în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare.
Art. 5. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se completează lit. A din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 809/1992 privind organizarea și funcționarea Ministerului Cercetării și Tehnologiei cu poziția „Institutul de Cercetări Biologice Iași” și se elimină pct. 13 al lit. A din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 812/1992 privind organizarea și funcționarea Ministerului Învățământului.
Contrasemnează: Ministrul cercetării și tehnologiei, |
Guvernul României hotărăște:
Articol unic. - în baza prevederilor art. 5 al Decretului nr. 276/1973 pentru reglementarea impunerii unor venituri realizate din România de persoanele fizice și juridice nerezidente, redevențele plătite de Compania de Transporturi Aeriene Române - TAROM - S.A. pentru achiziționarea a două aeronave tip Boeing în sistem „financial lease”, pe baza creditului garantat de Guvernul american prin EXIMBANK - S.U.A. și a garanției nr. 6026 din 14 octombrie 1993, emisă de Ministerul Finanțelor, în baza hotărârii nr. 53 din 5 octombrie 1993 a Comitetului Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior, sunt scutite de plata impozitului prevăzut de legea română.
Contrasemnează: Ministru de stat, ministrul finanțelor, |
Hotărâre privind efectuarea unui plasament financiar în favoarea Administrației Naționale a Rezervelor Materiale
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Se autorizează Ministerul Finanțelor să efectueze un plasament financiar în sumă de 28 miliarde lei în favoarea Administrației Naționale a Rezervelor Materiale, pentru finanțarea stocului de păcură de 385 mii tone din cel stabilit potrivit Hotărârii Guvernului nr. 499 din 23 septembrie 1993 privind constituirea stocului de rezervă națională de păcură pentru nevoile de iarnă ale sistemului energetic național.
Art. 2. - Plasamentul financiar se va efectua din echivalentul în lei al creditelor guvernamentale externe, cu termen de rambursare până la 31 decembrie 1993.
Rambursarea plasamentului financiar urmează a se efectua pe măsura utilizării și valorificării stocului de 385 mii tone păcură la prețul încasat la data valorificării de la beneficiari în limita a cel puțin 28 miliarde lei.
Livrarea păcurii către beneficiari se va efectua numai cu condiția achitării acesteia cel mai târziu la data ridicării mărfii.
Art. 3. - Datoria Administrației Naționale a Rezervelor Materiale către Ministerul Finanțelor, în valoare de 3,7 miliarde lei, rămasă din plasamentul efectuat potrivit acordurilor de împrumut nr. 4 și nr. 5/1992, urmează a fi achitată pe măsura valorificării stocului de păcură o dată cu rambursarea plasamentului financiar efectuat prin prezenta hotărâre.
Art. 4. - Plasamentul financiar va fi acordat pe bază de convenție încheiată între Ministerul Finanțelor și Administrația Națională a Rezervelor Materiale.
Contrasemnează: Ministru de stat, ministrul finanțelor, |
Diverse
Rectificare
În Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 octombrie 1992, se fac următoarele rectificări:
- La articolul 48 alineatul 2, în loc de „În lipsă de autorizație de înmatriculare...” se va citi „În lipsă de autorizare, de înmatriculare...”.
- La articolul 105, în loc de „...raport juridic anual...” se va citi „...raport juridic anulat...”.
- La articolul 141 alineatul 2, în loc de „...dacă nava avariată nu alege naționalitatea celeilalte nave” se va citi „...dacă nava avariată nu alege legea națională a celeilalte nave".