Monitorul Oficial 181/1994
Monitorul Oficial al României
Anul VI, Nr. issue::181 - Partea I - Vineri, 15 iulie year::1994
Legi și Decrete
Parlamentul României
Camera Deputaților
Senatul
Lege pentru modificarea unor prevederi din Legea nr. 22/1989 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor organizațiilor socialiste
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. - Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor organizațiilor socialiste se modifică și se completează după cum urmează;
1. Termenii „organizații socialiste” din titlul și cuprinsul legii se înlocuiesc cu termenii: „agenți economici, autorități sau instituții publice”.
2. Articolul 15 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 15 - Garanția în numerar va fi depusa de către agenții economiei, autoritățile și instituțiile publice la Casa de Economii și Consemnațiuni sau la bănci, într-un cont special al agentului economic, al autorității ori al instituției publice respective. Garanțiile în numerar depuse la Casa de Economii și Consemnațiuni sau la bănci se înscriu într-un carnet de consemnare pe numele gestionarului Carnetul de consemnare va fi păstrat în casieria agentului economic, autorității sau instituției publice în favoarea căreia s-a constituit garanția.
Pentru garanția depusă în condițiile alin. 1, se acordă o dobândă anuală, stabilită de depozitarul garanției, care nu poate fi mai mică decât dobânda acordată pentru depozitele la termen pe un an.”
Președintele României
Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea unor prevederi din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor organizațiilor socialiste
În temeiul art. 77 alin. (1) din Constituția României, promulgăm Legea pentru modificarea unor prevederi din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor organizațiilor socialiste, și dispunem publicarea ei în Monitorul Oficial al României.
Parlamentul României
Camera Deputaților
Senatul
Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 4/1993 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Export-Import Bank - Japonia, semnat la Tokyo la 18 decembrie 1992
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1. - Articolul unic din Legea nr. 4/1993 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Export-Import Bank - Japonia, semnat la Tokyo la 18 decembrie 1992, publicată în Monitorul Ofieial al României, Partea I, nr. 55 din 15 martie 1993. devine articolul 1, cu același cuprins.
Art. 2. - După articolul 1 se introduc articolele 2 și 3, cu următorul cuprins:
„Art. 2. - Amendamentul la Acordul de împrumut dintre România și Export-Import Bank - Japonia, semnat 3a Tokyo la 18 decembrie 1992, prevăzut în anexă, face parte integrantă din acord.
Art. 3. - Se autorizează Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor, să introducă, de comun acord eu Export-Import Bank Japonia, și alte amendamente la acordul de împrumut care privesc detaliile acestuia și nu suni de natură să sporească obligațiile financiare ale României față de Export-Import Bank - Japonia sau să determine noi condiționalități economice față de cele convenite inițial între părți
Guvernul României va raporta periodic Parlamentului în legătură cu aceste amendamente, printr-un capitol distinct în cadrul Raportului privind datoria publică externă a României.”
Anexă
Amendament convenit de România și Export-Import Bank - Japonia la Acordul de împrumut dintre România și Export-Import Bank - Japonia, semnat la Tokyo la 18 decembrie 1992
Definiția perioadei de tragere din articolul I alineatul {1) al Acordului de împrumut dintre România și Export-Import Bank - Japonia, semnat la Tokyo la 18 decembrie 1992, se modifică după cum urmează:
„- perioada de tragere: perioada care începe de la data prezentului acord și care expiră la cea mai apropiată dată dintre: aa) 31 decembrie 1894; bb) data la care linia de credit și/sau suma în dolari S.U.A. a liniei de credit este în întregime trasă conform prezentului acord; cc) data 3a care linia de credit este anulată conform clauzelor din prezentul acord; și dd) orice altă dată pe care părțile o pot conveni;”
Președintele României
Decret cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 4/1993 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Export-Import Bank - Japonia, semnat la Tokyo la 18 decembrie 1992
În temeiul art. 77 alin. (1) din Constituția României, promulgăm Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 4/1993 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Export-Import Bank - Japonia, semnat la Tokyo la 18 decembrie 1992 și dispunem publicarea ei în Monitorul Oficial al României.
Președintele României
Decret privind aprobarea unor grațieri individuale
În temeiul art. 94 lit. d) și al art. 99 din Constituția României,
Președintele României decretează:
Art. 1. - Se grațiază pedeapsa aplicată condamnatului Mârsulescu Ilie.
Art. 2. - Se grațiază restul rămas neexecutat din pedeapsa aplicată următorilor condamnați:
- Beldea Marin;
- Biruescu Ioan;
- Pîrvu Gheorghe;
- Rytina Jaromir.