Monitorul Oficial 206/1996
Monitorul Oficial al României
Anul VIII, Nr. issue::206 - Partea I – Vineri, 30 august year::1996
Ordonanțe ale Guvernului României
Ordonanță privind înființarea și funcționarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar
În temeiul art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României, precum și al art. 1 lit. d) din Legea nr. 65/1996 pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,
Guvernul României emite următoarea ordonanță:
- Capitolul I
Dispoziții generale
Art. 1. - (1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se înființează Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, denumit în continuare Fondul.
(2) Fondul se constituie ca persoana juridică de drept public. Organizarea și funcționarea Fondului se stabilesc prin statut propriu aprobat de Banca Națională a României, la propunerea Consiliului de administrație al Fondului.
(3) Sediul Fondului este în municipiul București.
Art. 2. - (1) Scopul Fondului este de a garanta rambursarea depozitelor constituite la societățile bancare de către deponenți persoane fizice, potrivit condițiilor și limitelor stabilite în prezenta ordonanță.
(2) în înțelesul acestei ordonanțe, depozit înseamnă orice sold creditor ce rezultă din sume depuse într-un cont bancar de orice tip, deschis în numele unei sau al mai multor persoane fizice, supuse rambursării către deponent de către societatea bancară în conformitate cu legea și cu termenii contractuali aplicabili.
(3) Prevederile alin. (2) se aplică și sumelor reprezentate de certificate de depozit nominative emise de o societate bancară, dar nu și sumelor reprezentate de alte titluri de credit emise de aceeași societate bancară sau obligațiilor ce rezultă din accepte proprii sau bilete la ordin în circulație.
(4) În înțelesul prezentei ordonanțe, sumele prevăzute la alin. (2) nu sunt considerate drept depozite atât timp cât ele servesc drept garanție pentru operațiuni desfășurate de deponent cu respectiva societate bancară.
(5) În înțelesul prezentei ordonanțe, sumele reprezentând active ale fondurilor de investiții nu sunt considerate depozite.
- Capitolul II
Societățile bancare participante și depozitele garantate
Art. 3. - Toate societățile bancare, persoane juridice române, și sucursalele băncilor străine, care sunt sau vor fi autorizate să primească fonduri de la persoane fizice în conformitate cu prevederile Legii nr. 33/1991 privind activitatea bancară, (denumite, în continuare, societăți bancare), sunt obligate să participe la constituirea resurselor financiare ale Fondului, în conformitate cu prevederile art. 7.
Art. 4. - (1) Fondul garantează, în limitele prevăzute de prezenta ordonanță, depozitele deținute de rezidenți și nerezidenți, exprimate în monedă națională sau străină.
(2) Următoarele depozite nu vor fi garantate de către Fond:
- a) depozitele membrilor consiliului de administrație, ai comitetului de direcție și ai comisiei de cenzori ale societății bancare;
- b) depozitele experților contabili, însărcinați cu certificarea bilanțului contabil al societății bancare;
- c) depozitele persoanelor fizice care dețin acțiuni ce reprezintă mai mult de 5% din capitalul societății bancare;
- d) depozite ale soților, rudelor și afinilor până la gradul al doilea inclusiv, ale persoanelor enumerate la lit. a), b) și c) de mai sus;
- e) depozite ale unor terțe persoane fizice care acționează în contul persoanelor prevăzute la lit. a), b) și c);
- f) depozite ale persoanelor fizice ce dețin funcți similare cu cele enumerate la lit. a), b) și c) în alte societăți comerciale din cadrul aceluiași grup de societăți comerciale sau într-o societate comercială deținând o participație de control în societatea bancară;
- g) depozite ale persoanelor fizice care au obținut în mod special, de la aceeași societate bancară, dobânzi sau alte avantaje financiare în condiții preferențiale. În înțelesul prezentei ordonanțe, se consideră condiții preferențiale obținerea de către un deponent persoană fizică, din partea unei societăți bancare, a unor rate de dobândă sau a altor avantaje financiare ce depășesc nivelurile practicate de respectiva societate bancară pentru depozite de aceeași natură, aceeași monedă, aceeași categorie, aceeași durată și aceeași sumă și care au contribuit la agravarea situației financiare a societății bancare. Fondul poate stabili prin reglementările sale și alte criterii ce vor fi luate în considerare în definirea condițiilor preferențiale.
- Capitolul III
Nivelul garantării depozitelor
Art. 5. - (1) În cazul în care o societate bancară nu este în măsură să își onoreze obligațiile față de deponenții săi, Fondul va garanta plata către deponenți a Fondurilor depozitate, indiferent de moneda în care este constituit depozitul ori de numărul sau mărimea depozitelor, în limita unui plafon de garantare de 10.000.000 lei pe deponent.
(2) Fondul este autorizat să modifice anual mărimea plafonului de garantare prevăzut la alin. (1), prin indexarea acestuia cu indicele inflației. Suma rezultată din calcul va fi rotunjită la cea mai apropiată mie de lei.
(3) Plafonul de garantare menționat la alin. (1) va include și dobânda ce se datorează la aceste depozite până la data stabilită la art. 16 din prezenta ordonanță și se va aplica sumei totale a obligației unei societăți bancare față de un deponent, calculată în conformitate cu prevederile art. 6.
(4) Depozitele în valută vor fi garantate prin plata echivalentului lor în lei, calculată în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (2).
Art. 6. - (1) Suma totală a obligației unei societăți bancare față de un deponent se va stabili prin însumarea tuturor depozitelor deținute de acesta, inclusiv a dobânzii datorate și neplătite la data stabilirii indisponibilității depozitelor.
(2) Calcularea în lei a obligației în valută se va efectua utilizând-se cursul în lei, publicat de Banca Națională a României pentru respectiva monedă străină, în vigoare la data indisponibilității depozitelor.
(3) În cazul în care societatea bancară deține o creanță asupra unui deponent, suma prevăzută la alin. (1) va fi redusă în mod corespunzător cu suma obligației acestui deponent față de societatea bancară în cauză.
(4) În cazul unui depozit comun, unde există mai mulți deținători ai creanței, partea fiecărui deținător individual va fi luată în considerare pentru determinarea sumei totale menționate la alin (1). În absența unei prevederi contrare a contractului de depozit, depozitul comun va fi divizat în părți egale între deponenți.
(5) În cazul în care depozitul a fost contractat în favoarea unei terțe persoane (beneficiarul), această persoană va beneficia de garantare cu condiția ca ea să fi fost identificată sau să fie identificabilă înainte de data la care a fost luată decizia privind indisponibilitatea depozitelor. În cazul în care există mai mulți beneficiari se vor aplica regulile pentru depozitul comun.
- Capitolul IV
Resursele financiare și îndatorarea Fondului
Art. 7. - (1) Fondul va avea următoarele resurse financiare:
- a) contribuția inițială a societăților bancare;
- b) contribuții anuale și speciale ale societăților bancare;
- c) împrumuturi;
- d) venituri din lichidarea creanțelor sale;
- e) venituri din investirea resurselor sale;
- f) alte venituri (donații, subvenții bugetare).
(2) Resursele financiare prevăzute la alin (1) lit. a), b), d) și f) vor fi utilizate pentru plata depozitelor garantate în condițiile stabilite de prezenta ordonanță.
(3) Resursele financiare prevăzute la alin (1) lit. e) vor fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor curente ale Fondului.
Art. 8. - (1) În termen de 90 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, societățile bancare, persoane juridice române, vor plăti o contribuție inițială prevăzută la art. 7 alin. (1) lit. a) echivalentă cu 1% din capitalul lor social subscris, înregistrat la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.
(2) În cazul sucursalelor băncilor străine, contribuția inițială va fi echivalentă cu 1% din valoarea capitalului social minim prevăzut pentru o societate bancară, persoană juridică română, pentru a fi autorizată să desfășoare activitate bancară.
(3) Societățile bancare care vor fi autorizate să desfășoare activitate bancară după intrarea în vigoare a acestei ordonanțe vor plăti contribuțiile inițiale prevăzute la alin. (1) și (2) în termen de 10 zile calendaristice de la data obținerii autorizației de funcționare din partea Băncii Naționale a României.
(4) În cazul în care o societate bancară nu plătește contribuția inițială în intervalul de timp stabilit prin prezenta ordonanța, la cererea Fondului, Banca Națională a României va debita contul curent al societății bancare în cauză cu sumele datorate.
(5) Contribuția inițială plătită de societățile bancare va fi recunoscută drept cheltuială deductibilă din punct de vedere fiscal.
(6) Societățile bancare ce vor rezulta ca urmare a unei fuziuni sau a altei modalități de transformare sunt scutite de la plata contribuției inițiale.
Art. 9. - (1) Fiecare societate bancară va plăti Fondului o contribuție anuală în valoare de 0,3% din suma totală a depozitelor persoanelor fizice, existentă în sold la data de 31 decembrie a anului precedent. Echivalentul în lei al depozitelor în valuta se va calcula utilizând-se cursul în lei al respectivei monede străine, valabil la acea dată, comunicat de către Banca Națională a României.
(2) Contribuția anuală a fiecărei societăți bancare se stabilește pe baza declarațiilor transmise de către aceasta Fondului, prin intermediul unui formular, ale cărui format și dată de raportare se vor stabili de către Fond. Comisia de cenzori a societății bancare, precum și auditorii externi ai acesteia au obligația de a verifica corectitudinea datelor înscrise în formular.
(3) Contribuția anuală pe care trebuie să o plătească o societate bancară nou-autorizată în cursul anului de raportare se va calcula prin înmulțirea cotei de 1/365 din contribuția determinată conform prevederilor alin. (1) cu numărul de zile ce au trecut de la data obținerii autorizației de funcționare de la Banca Națională a României pană la sfârșitul anului.
(4) Fiecare societate bancară este obligată sa plătească contribuția sa anuală în termenul stabilit de Consiliul de administrație al Fondului, dar nu mai târziu de data de 31 martie a anului următor celui de raportare. În condițiile în care plata contribuției anuale nu se va efectua la termen se vor aplica prevederile art. 8 alin. (4).
(5) Fondul este autorizat să majoreze contribuția anuală ce trebuie plătită de către o societate bancară până la nivelul de 0,6%, dacă aceasta se angajează în politici bancare riscante și nesănătoase ce pot fi stabilite ca atare de Fond în reglementările sale. Această majorare nu va putea avea loc înainte de a se obține acordul Băncii Naționale a României și a se da dreptul societății bancare în cauză să-și exprime opinia.
(6) În cazul în care Consiliul de administrație al Fondului va decide majorarea contribuției anuale în condițiile prevăzute la alin. (5), acesta va încunoștința societatea bancară respectivă despre decizia sa cu cel puțin o lună înainte de expirarea anului de raportare.
(7) Contribuțiile anuale efectuate de societățile bancare vor fi recunoscute drept cheltuieli deductibile din punct de vedere fiscal.
Art. 10. - (1) În cazul în care resursele Fondului sunt insuficiente pentru a rambursa depozitele garantate de acesta, societățile bancare vor plăti o contribuție specială în condițiile ce vor fi stabilite de către Consiliul de administrație al Fondului. Nivelul contribuției va fi calculat pe baza depozitelor înregistrate în ultima zi a lunii precedente. Echivalentul în lei al depozitelor în valută va fi calculat utilizând-se cursul comunicat de către Banca Națională a României pentru respectiva monedă străină, valabil la acea dată.
(2) Nivelul contribuției speciale plătite în cadrul unui exercițiu financiar nu poate fi mai mare decât dublul contribuției anuale plătite în exercițiul financiar respectiv.
(3) Contribuțiile speciale efectuate de societățile bancare în condițiile prevăzute la alin. (1) de mai sus vor fi recunoscute drept cheltuieli deductibile din punct de vedere fiscal.
Art. 11. - Plata contribuțiilor societăților bancare se va efectua prin creditarea contului Fondului deschis la Banca Națională a României.
Art. 12. - (1) Când Fondul a acumulat un nivel de resurse care depășește 10% din totalul depozitelor persoanelor fizice aflate în sistemul bancar la acea dată, Consiliul de administrație al Fondului poate decide să suspende plata contribuțiilor anuale.
(2) În condițiile în care resursele Fondului au scăzut sub nivelul prevăzut la alin. (1), plata contribuțiilor anuale va fi reluată.
Art. 13. - Contribuțiile făcute de societățile bancare nu se restituie, inclusiv în cazul lichidării judiciare sau dizolvării unei societăți bancare.
Art. 14. - (1) Fondul poate contracta împrumuturile prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. c) numai dacă activele sale nu sunt suficiente pentru a acoperi în întregime obligațiile sale efective.
(2) Fondul poate împrumuta de la stat, de la Banca Națională a României și de la alte instituții financiare.
(3) Fondul poate cere Guvernului să garanteze împrumuturile sale, acesta din urma fiind obligat să ia o decizie în această privință în termen de 7 zile de la data cererii.
- Capitolul V
Conturi bancare și utilizarea resurselor Fondului
Art. 15. - (1) Fondul are cont curent deschis la Banca Națională a României, care poate plăti dobânda asupra soldului creditor al acestui cont în condițiile stabilite de Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României.
(2) Fondul va investi resursele financiare disponibile în titluri de stat, titluri garantate de stat și în obligațiuni ale Băncii Naționale a României.
(3) Cheltuielile curente ale Fondului nu pot depăși veniturile prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. e).
(4) Profiturile Fondului obținute prin diferența dintre veniturile prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. e) și cheltuielile sale curente vor fi utilizate pentru constituirea unui fond anual de premiere a salariaților, prin aplicarea unei cote de 2% asupra acestora, iar suma rămasă va fi repartizată pentru realizarea investițiilor și reîntregirea surselor pentru garantarea depozitelor în sistemul bancar în conformitate cu deciziile Consiliului de administrație al Fondului.
- Capitolul VI
Plata depozitelor garantate
Art. 16. - (1) Fondul va compensa plata depozitelor, atunci când acestea devin indisponibile.
(2) Depozitele sunt considerate indisponibile la data când:
- a) societatea bancară nu este în măsură, datorită unor motive care sunt legate direct de situația sa financiară, să ramburseze depozitele conform condițiilor legale și contractuale aplicabile și Banca Națională a României, în conformitate cu reglementările sale, a decis să revoce autorizația de funcționare a acestei societăți bancare;
- b) instanța judecătorească a hotărât lichidarea judiciară a unei societăți bancare.
Art. 17. - (1) În cazul indisponibilității depozitelor, Fondul va fixă o limita de timp în cadrul căreia lichidatorul va trebui să-i trimită o situație completă privind persoanele fizice garantate de Fond și suma totală a depozitelor fiecărui deponent garantat la data când depozitele au devenit indisponibile.
(2) Fondul este obligat să publice la sediul tuturor unităților teritoriale ale societății bancare și în cel puțin două ziare de circulație națională, atât informații privind indisponibilitatea depozitelor, cât și date privind operațiunea de compensare a depozitelor, perioada în cursul căreia va avea loc compensarea, numele societăților bancare care vor fi mandatate să facă plata. De asemenea, vor fi făcute publice condițiile ce trebuie îndeplinite și formalitățile de urmat pentru a se obține compensația.
Art. 18. - (1) Fondul va verifica creanțele deponenților în raport cu depozitele indisponibile și le va plăti într-un termen de cel mult 3 luni de la data când depozitele au devenit indisponibile conform prevederilor art. 16.
(2) În situații excepționale și de la caz la caz, cu acordul Băncii Naționale a României, Fondul va putea acorda trei prelungiri fără ca vreuna dintre acestea să poată depăși 3 luni.
(3) Prelungirile prevăzute la alineatul de mai sus nu vor putea fi invocate de Fond pentru a refuza beneficiul garanției unui deponent care nu a fost în măsura să-și valorifice la timp dreptul sau la o compensație în contul garanției. Dacă un deponent nu va putea prezenta o cerere pentru a obține compensația în intervalul de timp prevăzut la alin. (1) și {2), din motive pentru care în opinia Fondului nu poate fi făcut responsabil, Fondul va putea plăti compensația și după expirarea intervalului amintit mai sus, dar nu mai târziu de 3 ani de la începerea plății compensațiilor.
Art. 19. - Fondul se subrogă în drepturile deponenților pentru o sumă egală cu plățile pe care le-a efectuat pentru compensarea depozitelor garantate.
Art. 20. - Fondul va notifica deponenții asupra sumelor pe care le vor primi, precum și asupra modalității, locului și datei plății.
Art. 21. - Fondul poate mandata una sau mai multe societăți bancare să efectueze plata depozitelor garantate în condițiile ce vor fi stabilite de acesta.
Art. 22. - Plata depozitelor garantate va fi făcută în lei.
Art. 23. - Obligația societății bancare fața de deponenții săi se reduce cu suma corespunzătoare plăților efectuate de Fond pentru compensarea depozitelor garantate.
Art. 24. - Fondul va informa periodic lichidatorul societății bancare asupra sumelor plătite deponenților de către Fond.
Art. 25. - Creanțele deponenților, altele decât cele plătite de Fond, vor fi compensate din averea societății bancare în conformitate cu prevederile legale privind reorganizarea și lichidarea judiciară a societăților comerciale.
- Capitolul VII
Administrația Fondului
An. 26. - (1) Fondul este administrat de un consiliu de administrație format din 7 membri.
(2) Consiliul de administrație este compus din:
- a) trei membri numiți de Banca Națională a României. Unul dintre aceștia este prim-viceguvernator sau viceguvernator al Băncii Naționale a României și va fi numit din oficiu președinte al Consiliului de administrație al Fondului;
- b) doi membri numiți de Asociația Româna a Băncilor;
- c) un membru numit de Ministerul Finanțelor;
- d) un membru numit de Ministerul Justiției.
(3) Membrii Consiliului de administrație sunt numiți pentru un mandat de 3 ani care poate fi reînnoit.
(4) Membrii consiliului de administrație ale căror mandate au expirat vor rămâne în funcție până la numirea succesorilor lor.
(5) Președintele consiliului de administrație poate fi înlocuit, în caz de absență sau de imposibilitate temporară de a participa, de un membru al consiliului de administrație numit de el sau, în absenta acestei numiri, de cel mai în vârsta membru.
(6) În caz de deces, incompatibilitate sau imposibilitate definitivă de exercitare a mandatului de către unul dintre membrii consiliului de administrație, o persoană va fi numită în condițiile alin. (2) pentru durata restantă a mandatului. Se considera imposibilitate definitivă de exercitare a mandatului orice împrejurare care creează o indisponibilitate cu o durata de 90 de zile consecutive.
(7) Membrii Consiliului de administrație al Fondului primesc o indemnizație în limita a 20% din salariul directorului general executiv al Fondului.
Art. 27. - Membrii consiliului de administrație trebuie să fie cetățeni români, domiciliați în România, în vârstă de minimum 35 de ani, cu o bună reputație și activitate profesionala în domeniile economic, financiar, bancar sau juridic, având o pregătire în specialitate de minimum 5 ani.
Art. 28. - (1) Membrii consiliului de administrație:
- a) nu pot fi soți, rude sau afini până la gradul al doilea între ei;
- b) nu trebuie să fi fost declarați faliți;
- c) nu trebuie sa aibă cazier judiciar.
(2) Membrii Consiliului de administrație al Fondului nu pot lua parte la luarea deciziilor privind o societate bancară unde este angajată una dintre persoanele menționate la alin. (1) lit. a).
Art. 29. - Calitatea de membru al consiliului de administrație încetează în următoarele situații:
- a) la expirarea termenului pentru care a fost numit;
- b) prin demisie;
- c) la apariția unei incompatibilități sau a unui impediment din cele prevăzute la alt. 28 alin. (1);
- d) prin înlocuire conform alt. 26 alin. (6);
- e) prin revocare de către instituția care i-a numit în condițiile art. 26 alin. (2).
Art. 30. - (1) Consiliul de administrație trebuie să se întrunească cel puțin o dată pe lună în ședință ordinară.
(2) Consiliul de administrație poate fi convocat în ședință extraordinară de către președinte din proprie inițiativă sau la cererea oricărui membru al consiliului de administrație.
(3) Consiliul de administrație trebuie să fie convocat în Scris, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data ședinței.
(4) Convocarea trebuie să conțină ordinea de zi, data și documentele supuse discuției, precum și locul de desfășurare a ședinței.
(5) Ședințele vor avea loc la sediul Fondului sau în orice alt loc unde s-a convenit.
(6) În situația care solicită acțiuni urgente, termenul de 5 zile poate fi redus, iar convocarea va fi efectuată verbal.
(7) Consiliul de administrație deliberează în mod valabil, în prezența a cel puțin 4 dintre membrii săi.
(8) Deciziile consiliului de administrație se iau cu majoritate simplă de voturi din totalul membrilor acestuia.
(9) Consiliul de administrație numește un secretar pentru fiecare ședință, pentru întocmirea proceselor-verbale ce vor cuprinde ordinea deliberărilor, deciziile luate, numărul de voturi întrunite și opiniile separate. Procesul-verbal va fi semnat de toți cei care au participat la ședință.
Art. 31. - Atribuțiile consiliului de administrație sunt următoarele:
- a) administrează și controlează activitatea Fondului și a directorului general executiv;
- b) propune Băncii Naționale a României pentru aprobare statutul Fondului și aprobă reglementările interne ale acestuia;
- c) aprobă structura organizatorică a Fondului și salariile personalului Fondului, care vor fi corelate cu salariile personalului Băncii Naționale a României;
- d) numește și eliberează din funcție directorul general executiv;
- e) asigură publicarea listei inițiale a societăților bancare și a modificărilor curente ale acesteia;
- f) obține de la Banca Națională a României și de la societățile bancare documentele și informațiile necesare funcționării în bune condiții a Fondului;
- g) aproba bilanțul, contul de profit și pierderi și bugetul de venituri și cheltuieli ale Fondului;
- h) decide asupra majorării contribuțiilor în conformitate cu art. 9 alin. (5);
- i) decide asupra suspendării contribuțiilor în conformitate cu art. 12 alin. (1);
- j) hotărăște politica de urmat în ceea ce privește stabilirea contribuțiilor speciale și a nivelului acestora;
- k) decide asupra recurgerii la împrumuturi de către Fond;
- l) stabilește și verifica modul de respectare a criteriilor privind investirea resurselor financiare disponibile ale Fondului;
- m) asigură îndeplinirea tuturor procedurilor necesare pentru efectuarea plăților prevăzute de prezenta ordonanță, în cazul indisponibilității depozitelor;
- n) solicită efectuarea de audit extern la societățile bancare;
- o) aprobă contractarea, cu persoane fizice și juridice, române sau străine, de servicii de asistență de specialitate;
- p) exercită orice alte atribuții ale Fondului prevăzute de prezenta ordonanță.
Art. 32. - Președintele consiliului de administrație aduce la îndeplinire hotărârile consiliului de administrație și îl informează asupra modului de realizare a acestora, în care scop are următoarele competențe și atribuții:
- a) prezintă consiliului de administrație proiectul bugetului de venituri și cheltuieli, precum și raportul anual de activitate;
- b) controlează activitatea directorului general executiv;
- c) îndeplinește orice atribuție dată în sarcina sa de consiliul de administrație.
Art. 33. - Directorul general executiv conduce operativ activitatea curentă a aparatului Fondului. Competențele și atribuțiile sale sunt următoarele:
- a) angajează și reprezintă Fondul în relațiile cu persoanele fizice și juridice, precum și în fața instanțelor judecătorești;
- b) elaborează proiectul bugetului de venituri și cheltuieli și al raportului anual de activitate pe care le prezintă președintelui consiliului de administrație;
- c) angajează și concediază salariații Fondului;
- d) angajează cheltuielile legate de funcționarea aparatului propriu al Fondului;
- e) prezintă consiliului de administrație sau președintelui acestuia lucrările întocmite de organele de execuție, asigurând aprobarea acestora, transmiterea lor pentru executare sau comunicarea la alte organe;
- f) angajează colaboratori externi pentru anumite activități;
- g) exercită orice alte atribuții ce-i sunt delegate de consiliul de administrație și de președintele acestuia.
- Capitolul VIII
Situații financiare anuale și controlul acestora
Art. 34. - Fondul organizează și ține evidența contabilă potrivit normelor emise de Fond, cu avizul Băncii Naționale a României și al Ministerului Finanțelor.
Art. 35. - (1) Fondul va avea 3 cenzori și tot atâția supleanți, care vor fi aleși de către Consiliul de administrație al Fondului. Durata mandatului lor este de 3 ani și pot fi realeși.
(2) Cenzorii Fondului trebuie să fie experți contabili.
(3) Cenzorii sunt remunerați cu o indemnizație fixă stabilită de consiliul de administrație.
(4) Cenzorii își vor exercita personal mandatul lor.
(5) În caz de moarte, împiedicare fizică sau legală, încetare sau renunțare la mandat a unui cenzor, supleantul cel mai în vârstă îl înlocuiește.
Art. 36. - Cenzorii Fondului sunt obligați:
- a) să vegheze ca dispozițiile legii și ale statutului Fondului să fie îndeplinite de administratori;
- b) să certifice indemnizația administratorilor;
- c) să ia parte la întrunirile consiliului de administrație, putând cere să se insereze în ordinea de zi propunerile pe care le vor crede necesare;
- d) să certifice situațiile financiare anuale - bilanț, cont de profit și pierderi - care se vor supune aprobării Consiliului de administrație al Fondului;
- e) să întocmească un raport general asupra situațiilor financiare anuale prezentate consiliului de administrație și, dacă este cazul, rapoarte speciale în cadrul aplicării prevederilor legale.
Art. 37. - Pentru verificarea și certificarea situațiilor financiare anuale, Fondul va putea utiliza experți contabili independenți sau societăți comerciale de expertiză contabilă.
Art. 38. - Exercițiul financiar al Fondului începe la 1 ianuarie și se termină la 31 decembrie ale fiecărui an.
Primul exercițiu financiar începe la data constituirii Fondului.
Art. 39. - Bilanțul contabil anual va fi aprobat de Consiliul de administrație al Fondului în conformitate cu normele legale în vigoare. Totodată, Consiliul de administrație al Fondului va prezenta Băncii Naționale a României un raport anual de activitate cel mai târziu până la data de 30 aprilie. Acest raport va fi dat publicității.
- Capitolul IX
Informații care se vor comunica Fondului
Art. 40. - (1) La cererea Consiliului de administrație al Fondului, Banca Naționala a României va comunica orice informații disponibile pe care le apreciază ca necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor acestuia.
(2) Fondul poate cere societăților bancare doar informațiile care sunt necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor sale și care nu sunt disponibile la Banca Națională a României.
(3) Informațiile obținute vor fi utilizate de către Fond, Exclusiv pentru îndeplinirea atribuțiilor sale.
Art. 41. - (1) Pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, Fondul poate numi un auditor sau o altă persoana să examineze evidențele contabile ale unei societății bancare. O asemenea examinare poate avea loc numai după obținerea aprobării Băncii Naționale a României.
(2) În cadrul examinării menționate la alin. (1) de mai sus, Fondul sau persoana mandatată de acesta poate să solicite membrilor consiliului de administrație și salariaților societății bancare, precum și auditorilor acestei societăți orice informații necesare pentru calculul depozitelor garantate.
Art. 42. - Membrii consiliului de administrație și salariații Fondului, cât și celelalte persoane angajate de către Fond au obligația de a nu dezvălui informațiile obținute în cursul activității lor decât în condițiile prevăzute de lege.
- Capitolul X
Informații pentru deponenți
Art. 43. - (1) Societățile bancare sunt obligate să comunice deponenților toate informațiile de care aceștia au nevoie referitoare la Fond, în special cele privind tipurile de depozite garantate, nivelul și modul de calcul al garanției, condițiile și formalitățile ce trebuie îndeplinite pentru a se obține o compensație din partea Fondului.
(2) Informațiile prevăzute la alin. (1) trebuie să fie disponibile la toate sediile societăților bancare, într-un loc accesibil deponenților, și să fie prezentate într-o formă ușor de înțeles.
(3) Fondul va stabili reguli de prezentare a informațiilor prevăzute la alin. (1).
Art. 44. - Societățile bancare nu au dreptul să facă anunțuri către public în care să se prevadă alte tipuri de depozite garantate sau niveluri de garantare a depozitelor persoanelor fizice mai mari decât cele stabilite conform prezentei ordonanțe.
- Capitolul XI
Sancțiuni
Art. 45. - (1) Dacă o societate bancară nu-și îndeplinește obligațiile ce-i revin în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe, Banca Națională a României, la solicitarea Fondului, poate proceda la modificarea autorizației de funcționare a societății bancare respective în sensul retragerii dreptului acesteia de a atrage depozite de la persoanele fizice.
(2) Depozitele constituite înaintea datei de modificare a autorizației de funcționare în condițiile alin. (1) rămân garantate până la scadența lor.
Art. 46. - Societatea bancară căreia i-a fost modificată autorizația de funcționare de către Banca Naționala a României va continua să fie obligată să plătească contribuția anuală pentru exercițiul financiar în cursul căruia a avut loc modificarea autorizației de funcționare.
- Capitolul XII
Dispoziții finale
Art. 47. - Fondul este scutit de orice impozite și taxe privind activitatea sa.
Art. 48. - Fondul este scutit de plata oricăror comisioane pentru operațiunile efectuate de Banca Națională a României în contul său.
Art. 49. - Cheltuielile privind înființarea, organizarea și funcționarea Fondului aferente primului său exercițiu financiar vor fi finanțate din profitul net al Băncii Naționale a României pe anul 1996. Aceste cheltuieli vor fi rambursate Băncii Naționale a României de către Fond, de îndată ce acesta va obține venituri prin plata contribuțiilor în conformitate cu art. 7.
Art. 50. - Prima întrunire a Consiliului de administrație al Fondului se va ține în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei ordonanțe în Monitorul Oficial al României.
Art. 51. - Fondul va elabora statutul său și reglementări în aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe, în termen de 90 de zile de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României.
Art. 52. - Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă art. 37 din Legea nr. 33 din 29 martie 1991 privind activitatea bancară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 3 aprilie 1991.
Contrasemnează:
Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu
Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu
Acte ale Băncii Naționale a României
Circulară privind punerea în circulație a unei bancnote cu valoare nominală de 50.000 lei
În conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1991, Banca Națională a României va pune în circulație, începând cu data de 20 noiembrie 1996, o bancnotă cu valoare nominală de 50.000 lei.
Bancnota cu valoare nominală de 50.000 lei are următoarele caracteristici:
- dimensiuni: 155 x 70 mm, cu o toleranță de +/- 1 mm;
- imprimată pe hârtie specială, în masa căreia este inclus un filigran ce reproduce portretul lui George Enescu și un fir de siguranță complet încorporat;
- culoarea dominantă a bancnotei, față-verso: albastru-violet;
- pe fața bancnotei sunt imprimate stema României, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI", portretul compozitorului George Enescu și un element decorativ floral ca elemente grafice reprezentative; tot pe față sunt imprimate valoarea nominală în cifre și în litere, sigla Băncii Naționale a României, semnăturile guvernatorului și a casierului central, anul emisiunii „1996”;
- pe verso sunt imprimate imaginea Sfinxului din Munții Bucegi alături de o serie de simboluri muzicale, între care, un fragment din partitura operei Oedip Rege; apar, totodată, valoarea nominală în cifre și în litere, denumirea și sigla Băncii Naționale a României, seria și numărul bancnotei, textul „Falsificarea acestor bilete se pedepsește conform legilor”.
În scopul protecției împotriva contrafacerilor, bancnota include, între altele, următoarele elemente de siguranță:
- imprimarea înaltă – "în relief” - detectabilă prin palpare, a următoarelor elemente imprimate pe față bancnotei: textul BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI", Valoarea în cifre „50.000” lei și, respectiv, în litere „Cincizeci mii lei”; portretul lui George Enescu;
- filigranul centrat - reprezentând portretul lui George Enescu -, imaginea „în oglindă” - a portretului imprimat pe fața bancnotei, vizibil la privirea în contralumină;
- firul de siguranță încorporat aflat în zona centrală a bancnotei, este imprimat cu textul continuu "BNR 50.000”, vizibil la privirea în contralumină;
- imaginea latentă, aflată pe fața bancnotei, în zona centrală, lângă portret, pe fundalul de culoare roz; la privirea directa a bancnotei apare conturul unei viori, pentru ca la schimbarea unghiului de privire, pe verticala imaginii respective, să apară inițialele BNR;
- simbol de contrapunere față-verso: imaginea incompletă, „spartă” a trei chei muzicale, aflată pe fața bancnotei, sus, sub denumirea băncii emitente; imaginea „se completează” doar la privirea în contralumină, prin suprapunerea perfectă cu imaginea de pe verso;
- semn pentru nevăzători: pe față bancnotei, în partea stângă, jos, deasupra cifrei de 50.000, este imprimat în relief un cerc cu diametrul de 5 mm, destinat identificării bancnotei de către nevăzători, prin palpare.
Pe lângă aceste elemente, bancnota prezintă, suplimentar, o serie de elemente de siguranță, vizibile cu echipamente speciale, respectiv:
- firul micruimprimat incorporat în masa hârtiei are 1,4 mm lățime și prezintă fluorescență roșie în lumină ultravioletă;
- liniatură specială antiscaner și anticopiere:
- pe fața bancnotei, în zona filigranului, liniatură foarte fină, uniformă, în culoarea albastru-deschis;
- pe versoul bancnotei, în zona filigranului, caroiaj de linii uniforme sub forma de mici hexagoane de culoare albastru-deschis;
- microtext „BNR” continuu - în interiorul cifrei 50.000 și, respectiv, BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI - pe fundalul portretului, ambele aflate pe fața bancnotei;
- imprimare fluorescentă în UV: gen timbru, cu conținutul „BNR 50.000” pe versoul bancnotei.
Grafica acestei bancnote este protejată prin înregistrare la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci din România.
Orice reproducere a acesteia, parțială sau integrală, în scop publicitar, de informare sau în alte scopuri comerciale, se va face cu acordul scris prealabil al Băncii Naționale a României.
Falsificarea sau tentativa de falsificare se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 10 ani și cu interzicerea unor drepturi, conform art. 282 din Codul penal.
Scoaterea din țară a bancnotelor cu valoare nominală de 50.000 lei, emisiunea 1996, este interzisă.
Punerea în circulație a bancnotei cu valoare nominală de 50.000 lei se va face atât cu ocazia efectuării plăților, cât și la cerere, prin ghișeele de plăți, în condițiile prevăzute la pct. 2 din anexa nr. 6 la Normele metodologice nr. 31/1993 privind operațiunile de casă în unitățile Băncii Naționale a României.
Guvernatorul Băncii Naționale a României,
Mugur Isărescu
- București, 28 august 1996 | Nr. 21.