Monitorul Oficial 28/1990

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul II, Nr. 28 - Miercuri, 14 februarie 1990

Decrete-lege

Decret-lege privind componența Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și a biroului executiv al acestuia, precum și comisiile de specialitate ale consiliului

Consiliul Provizoriu de Uniune Națională decretează:

Art. 1. - Consiliul Provizoriu de Uniune Națională este compus din 253 membri.

Art. 2. - Biroul executiv al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională este format din 21 membri și anume: președinte, 5 vicepreședinți, un secretar și 14 membri.

Art. 3. - Consiliul Provizoriu de Uniune Națională are următoarele comisii de specialitate:

a) Comisia de reconstrucție și dezvoltare economică; b) Comisia pentru agricultură; c) Comisia constituțională, juridică și pentru drepturile omului; d) Comisia pentru tineret; e) Comisia pentru politică externă; f) Comisia pentru învățământ; g) Comisia pentru știință și tehnologie; h) Comisia pentru cultură; i) Comisia pentru mediu și echilibru ecologic; j) Comisia pentru minoritățile naționale; k) Comisia pentru administrația locală; l) Comisia organizatorică și colectivul de împuterniciți ai consiliului; m) Comisia pentru sănătate; n) Comisia pentru muncă și ocrotiri sociale; o) Comisia pentru rezolvarea sesizărilor și doleanțelor cetățenilor țării; p) Comisia pentru cercetarea abuzurilor care au dus la încălcarea drepturilor fundamentale ale omului și pentru reabilitarea victimelor dictaturii.

Art. 4. - Orice dispoziții contrare se abrogă.

Președintele Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, Ion Iliescu | București, 13 februarie 1990 | Nr. 82.

Hotărâri ale Guvernului

Hotărâre privind trecerea unor unități de cercetare științifică la Academia Română

În conformitate cu prevederile Decretului-lege nr. 10/1989 privind constituirea, organizarea și funcționarea Guvernului României și ale Decretului-lege nr. 4/1990 privind organizarea și funcționarea Academiei Române,

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Pe data prezentei hotărâri vor trece din subordinea Ministerului Învățământului la Academia Română următoarele unități de cercetare:

  • Institutul de geografie
  • Institutul de arheologie
  • Institutul de istorie „Nicolae Iorga”
  • Institutul de studii sud-est europene
  • Institutul de lingvistică
  • Institutul de istorie și teorie literară „George Călinescu”
  • Institutul de istoria artei.

Art. 2. - Institutele prevăzute la art. 1 trec la Academia Română cu întreg activul și pasivul, pe baza bilanțului de la 31 ianuarie 1990.

Fondurile necesare funcționării institutelor vor fi prevăzute în bugetele de venituri și cheltuieli pe anul 1990, aprobate de conducerea Academiei Române.

Art. 3. - Ministerul Economiei Naționale și Ministerul Finanțelor vor introduce modificările corespunzătoare în planul și bugetul de stat pe anul 1990, ca urmare a prezentei hotărâri.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 7 februarie 1990 | Nr. 116.

Hotărâre privind eliberarea din funcție a unui adjunct al ministrului economiei naționale

Având în vedere dorința exprimată de Constantin Boștină de a fi eliberat din funcția de adjunct al ministrului economiei naționale,

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Pe data de 5 ianuarie 1990 Constantin Boștină se eliberează din funcția de adjunct al ministrului economiei naționale.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 7 februarie 1990 | Nr. 117.

Hotărâre privind numirea unui prim-adjunct al ministrului economiei naționale

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Caloianu Constantin se numește în funcția de prim-adjunct al ministrului economiei naționale.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 8 februarie 1990 | Nr. 118.

Hotărâre privind unele măsuri pentru conducerea activității economice

În conformitate cu prevederile Decretului-lege nr. 10/1989 privind constituirea, organizarea și funcționarea Guvernului României și ținând seama de necesitatea întăririi stabilității în conducerea activității economice,

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Pentru stabilizarea și creșterea eficienței activității productive, conducerile întreprinderilor, institutelor și celorlalte unități economice sunt cele existente la data prezentei hotărâri.

Schimbarea ulterioară a conducerilor se va putea face numai de către organul ierarhic superior.

Art. 2. - Până la elaborarea unor noi reglementări privind conducerea activității întreprinderilor, centralelor și ministerelor, în concordanță cu cerințele etapei actuale, se înființează:

a) consilii de administrație în întreprinderi și centrale industriale, compuse din 7-11 persoane:

  • director - director general - președinte
  • director tehnic - director - membru
  • director comercial - director - membru
  • doi reprezentanți ai oamenilor muncii - membri
  • inginer șef - membru
  • contabil șef - membru
  • șefii celor mai importante secții, ateliere de proiectare sau compartimente funcționale, numiți de organul ierarhic superior - membri
  • reprezentantul compartimentului juridic - membru

b) consilii științifice în institutele și centrele de cercetare-proiectare, compuse din 7-11 persoane:

  • director - președinte
  • director adjunct științific - membru
  • director adjunct tehnic - membru
  • doi reprezentanți al oamenilor muncii - membri
  • secretar științific - membru
  • contabil șef - membru
  • șefii celor mai importante secții și ateliere de cercetare-proiectare, laboratoare, numiți de organul ierarhic superior - membri
  • reprezentantul compartimentului juridic - membru

c) în ministere:

  • consilii de administrație compuse din 19-25 persoane, ca organe operative de lucru:
    • ministru - președinte
    • adjuncții ministrului - membri
    • directorii direcțiilor de specialitate din minister - membri
    • directorii generali ai centralelor industriale - membri
    • directorul general al institutului central - membru
    • reprezentantul compartimentului juridic - membru
  • colegii de conducere compuse din 41-47 persoane:
    • ministru - președinte
    • membrii consiliului de administrație - membri
    • 7 reprezentanți ai oamenilor muncii - membri
    • directori al principalelor întreprinderi industriale, întreprinderi de comerț exterior, institute de cercetare-proiectare, reprezentanți ai institutelor de învățământ superior de specialitate - membri

Art. 3. - Pentru posturile devenite vacante din conducerea unităților economice - director tehnic, director comercial, inginer șef, contabil șef, director de fabrică -, conducerea organului ierarhic superior va numi înlocuitori cu delegație până la ocuparea acestor posturi.

Persoanele infirmate pe funcții nu pot fi numite cu delegație în posturile de conducere ale unităților economice respective.

Art. 4. - Având în vedere creșterea drepturilor și răspunderilor ce decurg din afirmarea principiului de autonomie, consiliile de administrație vor asigura conducerea operativă și vor stabili măsuri privind:

  • desfășurarea normală a activității productive și de cercetare-dezvoltare pentru perioada curentă și de perspectivă;
  • creșterea eficienței și asigurarea rentabilității unităților;
  • promovarea de investiții numai în condiții de eficiență;
  • protecția patrimoniului tehnologic și informațional al unităților;
  • asigurarea plății salariilor, perfecționarea și încadrarea personalului muncitor;
  • eliberarea și numirea cadrelor de conducere de la nivelurile ierarhic inferioare;
  • îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață ale personalului din unități:
  • elaborarea și aprobarea regulamentelor proprii de organizare și funcționare, normelor și normativelor de muncă, contractului colectiv de muncă.

Art. 5. - Consiliul de administrație va lua măsurile necesare pentru a nu se mai produce pierderi de producție și perturbarea activității în unități - întreprinderi, institute etc. - datorită unor activități nelegate direct de procesul de producție și care se pot desfășura exclusiv în afara orelor de program.

Art. 6. - Sindicatele au rolul specific de a reprezenta interesele economice și sociale ale salariaților.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 8 februarie 1990 | Nr. 120.

Hotărâre privind numirea adjunctului ministrului turismului

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Goldiș Valeriu se numește în funcția de adjunct al ministrului turismului.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 8 februarie 1990 | Nr. 123.

Hotărâre privind încetarea pregătirii militare a studentelor

Guvernul României hotărăște:

Art. 1 - Începând cu 15 februarie 1990 încetează pregătirea militară a studentelor.

Art. 2. - La aceeași dată se abrogă prevederile Ordinului ministrului apărării naționale și ministrului învățământului nr. M 6 din 25 martie 1985 referitoare la pregătirea militară a studentelor.

Art. 3. - Spațiile ocupate în prezent de catedrele militare și folosite de acestea se integrează în procesul instruirii de specialitate a studenților.

Art. 4. - Personalul militar devenit liber va fi transferat prin grija Ministerului Apărării Naționale, potrivit pregătirii acestuia.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 12 februarie 1990 | Nr. 131.

Hotărâre privind reorganizarea Comisiei Naționale a României pentru UNESCO

În conformitate cu prevederile Decretului-lege nr. 10/1989 privind constituirea, organizarea și funcționarea Guvernului României,

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Pe data prezentei hotărâri Comisia Națională a României pentru UNESCO se reorganizează ca organism autonom, cu personalitate juridică, finanțat de la bugetul statului, care va funcționa, din punct de vedere administrativ, pe lângă Ministerul Învățământului.

Art. 2. - Comisia Națională a României pentru UNESCO este compusă din 70 de membri, desemnați de Ministerul Învățământului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii, Ministerul Apelor, Pădurilor și Mediului Înconjurător, Academia Română și alte instituții și organisme centrale, din rândul personalităților marcante ale învățământului, ale vieții cultural-artistice și științifice, precum și din domeniul informării și comunicării în masă. Un procent de 15% din membrii comisiei naționale va fi constituit din tineri sub vârsta de 30 de ani.

Art. 3. - Comisia Națională a României pentru UNESCO va adopta statutul său și va stabili organizarea internă a activității proprii.

Biroul comisiei - organism executiv de conducere - va fi ales de adunarea generală a comisiei naționale. Președintele și secretarul general al comisiei vor fi numiți prin hotărâre a guvernului, la propunerea Ministerului Învățământului.

Art. 4. - Pentru desfășurarea activității curente, Comisia Națională a României pentru UNESCO va avea un secretariat care va asigura și redactarea revistei comisiei, precum și un sediu corespunzător.

Art. 5. - În problemele legate de participarea României la UNESCO, ca instituție specializată a ONU, legătura între comisia națională și UNESCO se va ține prin Ministerul Afacerilor Externe.

În acest scop, Ministerul Afacerilor Externe va fi informat periodic asupra activității comisiei naționale.

Art. 6. - Ministerul Economiei Naționale și Ministerul Finanțelor vor introduce în planul și în bugetul Ministerului Învățământului modificările ce decurg din aplicarea prezentei hotărâri, inclusiv pentru participarea Comisiei Naționale a României la activități de colaborare în cadrul UNESCO și cu comisii naționale din alte țări.

Art. 7. - Orice prevedere contrară prezentei hotărâri se abrogă.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 12 februarie 1990 | Nr. 135.