Monitorul Oficial 132bis/1990
Monitorul Oficial al României
Anul II, Nr. issue::132bis - Luni, 26 noiembrie year::1990
Hotărâri ale guvernului
Hotărâre privind regimul impozitelor și taxelor aplicabile reprezentanțelor din România ale societăților comerciale sau organizațiilor economice străine, precum și drepturile și obligatiile legate de salarizarea personalului român.
Guvernul României hotărăște:
Capitolul I
Impozitele și taxele datorate de către reprezentanțele din România ale societăților comerciale și organizațiilor economice străine
Art. 1. - (1) Reprezentanțele din România ale societăților comerciale și organizațiilor economice străine pentru a își putea desfășura activitatea sunt obligate să solicite Ministerului Comerțului și Turismului eliberarea autorizației de funcționare. Pentru obținerea autorizației de funcționare vor face dovada că au depus, în devize convertibile, suma de 1.200 dolari S.U.A., reprezentând taxa de timbru aferentă cererii și eliberării autorizației respective;
(2) Taxa prevăzută la art.(1) este aferentă unui an calendaristic. Eliberarea de autorizații pe o perioadă mai mare de un an se poate face numai cu perceperea taxei prevăzute la alin. (1), proporțional cu numărul de ani prevăzuți în cererea de autorizare.
(3) Dacă în cererea de eliberare a autorizației de funcționare, reprezentanțele societăților comerciale sau organizațiilor economice străine solicită să efectueze sau să intermedieze activități de comerț exterior și pentru alte firme străine, taxa prevăzută la alin. (1) se majorează cu 10% pentru fiecare din aceste firme.
(4) În cazul autorizațiilor de funcționare eliberate în cursul anului, pentru perioada până la 31 decembrie al acelui an, se percepe partea din taxa anuală prevăzută la alin. (1) corespunzătoare trimestrelor rămase până la finele anului, inclusiv trimestrul în curs.
(5) Respingerea cererii de autorizare sau renunțarea la autorizare înainte de aprobarea eliberării acesteia dă dreptul la restituirea a 80% din taxa prevăzută la alin. (1). Renunțarea la autorizația aprobată, precum și retragerea acesteia, nu dau dreptul la restituirea taxei Prevăzute la alin (1).
(6) Cererile pentru reînnoirea autorizațiilor, precum și reînnoirea autorizațiilor sunt supuse taxei prevăzute la alin. (1) în aceleași condiții.
Art. 2. - (1) Reprezentanțele în România ale societăților comerciale și organizațiilor economice străine se supun impozitului pe venit, conform anexei nr. 1.
(2) Venitul impozabil se determină prin scăderea din comisioanele primite de la societățile comerciale și organizațiile economice străine pe care le reprezintă a cheltuielilor efectuate pentru exercitarea activității (salarii, chirii, iluminat, telex, telefon, materiale de întreținere și altele), dovedite cu acte justificative.
(3) Impozitul calculat pe venitul stabilit potrivit alin. (2) nu poate fi mai mic decât impozitul aferent veniturilor stabilite prin anexa nr. 2.
Art. 3. -Stabilirea venitului impozabil se face pe baza declarațiilor de impunere, depuse la organele financiare pe raza cărora își au sediul reprezentanțele societăților comerciale sau organizațiilor economice străine, în termen de 15 zile de la eliberarea autorizației de funcționare și apoi anual, în cursul lunii ianuarie, precum și a evidențelor privind veniturile, cheltuielile și persoanele angajate de reprezentanțele societăților comerciale sau organizațiilor economice străine.
Art. 4. - La începutul fiecărui an impozitul se stabilește provizoriu asupra venitului impozabil declarat, care nu va fi mai mic decât impozitul definitiv al anului precedent în luna ianuarie zi anului următor și la încetarea activității impozitul se definitivează.
Art. 5. - (1) Impozitul calculat conform art. 4 sau diferențele de impozit stabilite în plus de organele financiare se plătesc la termenele prevăzute de reglementările legale în vigoare.
(2) Pentru depășirea termenelor de plată se datorează majorări de întârziere, calculate la sumele neachitate în termen, de 2% pentru fiecare lună sau fracțiune de lună de întârziere, dar nu mai mult decât impozitul neachitat la termen.
Art. 6. - Reprezentanțele sunt obligate să țină evidențele prevăzute de legislația în vigoare.
Art. 7. - Impozitul pe salariile personalului format din cetățeni străini și cetățeni români se calculează pe baza cotelor prevăzute în anexa nr. 3.
Art. 8. - (1) Prevederile din prezenta hotărâre referitoare la impozite și taxe se completează cu cele prevăzute de legislația fiscală în vigoare, în măsura în care nu contravin acestora.
(2) Declararea venitului impozabil, stabilirea, comunicarea și încasarea impozitului datorat, modalitatea de soluționare a contestațiilor și cererilor cu privire la revizuirea impozitului și alte norme procedurale cuprinse în reglementările din România, referitoare la impunerea veniturilor persoanelor fizice și juridice, precum și la calcularea taxelor și plata acestora, sunt aplicabile și reprezentanțelor societăților comerciale sau organizațiilor economice străine.
Art. 9. - (1) Nedeclararea totală sau în parte a veniturilor realizate de reprezentanțele din România ale societăților comerciale și organizațiilor economice străine constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 1.000 la 10.000 lei.
(2) Contravențiile stabilite prin H.C.M. nr. 68/1970, săvârșite de salariații reprezentanțelor din România ale societăților comerciale sau organizațiilor economice străine, se sancționează cu amendă de la 1.000 la 5.000 lei.
(3) Amenzile contravenționale aplicate conform alin. (1) și (2) de mai sus nu sunt supuse prevederilor Legii nr. 32/1968 în ceea ce privește reducerea la 50% din minim.
Art. 10. - (1) Impozitele, taxele și eventualele amenzi fiscale datorate se achită în lei proveniți din schimb valutar la cursul în vigoare la data plății.
(2) Dovada plății impozitelor și taxelor datorate se face cu documentul emis de unitatea bancară la care reprezentanta are deschis contul în valută. În acest document se va menționa și contul în care banca virează contravaloarea în lei a valutei.
Capitolul II
Drepturile și obligațiile salariaților
Art. 11. - (1) Angajarea personalului la reprezentanțele din România ale societăților comerciale sau organizațiilor economice străine se face, potrivit legii, numai pe bază de contract individual de muncă, prin care se stabilesc principalele drepturi și obligații ale părților.
(2) Contractul se încheie pe durată determinată sau nedeterminată și se înregistrează la Oficiul muncii.
(3) Oficiul muncii va urmări ca prin contractele de muncă astfel încheiate salariile în valută, precum și celelalte drepturi cuvenite, să fie stabilite în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.
Art. 12. - Pe lângă salariile în valută prevăzute în contracte, reprezentanțele societăților comerciale sau organizațiilor economice străine plătesc în valută și contribuția la asigurările sociale pentru cetățenii români sau străini cu domiciliul în România, în cuantum de 25%, calculată asupra câștigului brut realizat în valută de către aceștia.
Art. 13. - Contribuția pentru pensia suplimentară, drepturile de pensii și asigurări sociale se calculează la salariile primite de angajați echivalate în lei, după scăderea impozitului și sumelor destinate fondului pentru perfecționarea pregătirii profesionale a personalului.
Art. 14. - (1) Din echivalentul în lei al sumelor în valuta reprezentând câștigurile și alte drepturi de personal, din care s-a scăzut impozitul aferent acestora, o parte, calculată potrivit anexei nr. 4, se varsă la fondul pentru perfecționarea pregătirii profesionale a personalului în concordanță cu cerințele economiei de piața, precum și pentru extinderea relațiilor economice internaționale, constituit la Ministerul Învățământului și Științei.
(2) Din diferența rezultată după stabilirea cotei reprezentând fondul pentru perfecționarea pregătirii profesionale a personalului (conform anexei nr. 4) o cotă de 10% calculată asupra salariului brut rămâne la dispoziția angajaților, în valută, la cursul de schimb în vigoare.
(3) Sumele în valuta primite sub forma de prime și premii în timpul desfășurării activității sau la încheierea acesteia se supun prevederilor art. 7 și ale art. 14 alin. (1) separat, pe măsura încasării lor, iar diferența rămâne în valută la dispoziția personalului, la cursul de schimb în vigoare.
(4) Contribuția pentru pensia suplimentară, calculată în conformitate cu prevederile art. 13, se suportă de către cetățenii români.
(5) Organele fiscale locale sunt obligate să comunice reprezentanțelor numărul de cont în care trebuie virate impozitele și taxele datorate și sa urmărească încasarea în termen a acestora.
Capitolul III
Dispoziții finale
Art. 15. - Prevederile prezentei hotărâri se aplică în mod corespunzător și cetățenilor români și străini angajați, cu respectarea reglementărilor în vigoare sau ale înțelegerilor speciale, de către:
a)filiale ale băncilor străine și mixte
b) birouri ale societăților de transport străine (aeriene, maritime, fluviale, căi ferate, rutiere), reprezentanțelor (birourilor) unor agenții de turism străine și alte asemenea.
c)reprezentantele unor organizații de caritate străine.
Art. 16. - Dispozițiile Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 1466 din 6 noiembrie 1973 pentru modificarea listei actelor și faptelor supuse taxelor de timbru, precum și a tarifului taxelor de timbru, stabilită prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 911/1955 și orice alte dispoziții contrare se abrogă.
Art. 17. - Prezenta hotărâre se aplică începând cu data de 1 decembrie 1990.
Anexa nr. 1
Cotele de impozit pentru impunerea veniturile reprezentanțelor societăților comerciale și organizațiilor economice străine
Venitul anual -lei- | Impozitul anual -lei- | -lei- |
---|---|---|
Până la 50.000 | Scutit | |
50.001- 51.200 | 10% pentru ceea ce depășește | 50.000 |
51.201- 53.000 | 120 lei + 15% pentru ceea ce depășește | 51.200 |
53.001- 55.000 | 390 lei + 20% pentru ceea ce depășește | 53.000 |
55.00l- 58.000 | 790 lei + 25% pentru ceea ce depășește | 55.000 |
58.001- 65.000 | 1.540 lei + 30% pentru ceea ce depășește | 58.000 |
65.001- 80.000 | 3.640 lei + 35% pentru ceea ce depășește | 65.000 |
80.001-100.000 | 9.990 lei + 40% pentru ceea ce depășește | 80.000 |
100.001-130.000 | 16890 lei + 42% pentru ceea ce depășește | 100.000 |
130.001-145.000 | 29.490 lei + 44% pentru ceea ce depășește | 130.000 |
145.001-160.000 | 30.000 lei+ 46% pentru ceea ce depășește | 145.000 |
109.001-115.000 | 42.990 lei + 43% pentru ceea ce depășește | 160.000 |
175.001-190.000 | 50.190 lei + 50% pentru ceea ce depășește | 175.000 |
190.001-205.000 | 57.690 lei + 52% pentru ceea ce depășește | 190.000 |
205.001-220.000 | 85.490 lei + 54% pentru ceea ce depășește | 205.000 |
220.001-235.000 | 78.590 lei + 56% pentru ceea ce depășește | 220.000 |
235.001-200.000 | 91.990 lei + 52% pentru ceea ce depășește | 235.000 |
250.001-265.000 | 90690 lei + 60% pentru ceea ce depășește | 250.000 |
265.001-280.000 | 99.690 lei + 62% pentru ceea ce depășește | 255.000 |
280.001-295.000 | 109.990 lei + 64% pentru ceea ce depășește | 200.000 |
295.001-310.000 | 118.590 lei + 66% pentru ceea ce depășește | 295.000 |
310.001-325.000 | 128.490 lei + 68% pentru ceea ce depășește | 310.000 |
325.001-340.000 | 139.090 lei + 70% pentru ceea ce depășește | 325.000 |
340.001-355.000 | 149.190 lei + 72% pentru ceea ce depășește | 340.000 |
355.001-370.000 | 159.990 lei + 74% pentru ceea ce depășește | 355.000 |
370.001-385.000 | 171.090 lei + 76% pentru ceea ce depășește | 370.000 |
305.001-400.000 | 182.490 lei + 78% pentru ceea ce depășește | 385.000 |
400.001-415.000 | 194.190 lei + 80% pentru ceea ce depășește | 400.000 |
415.001-420.000 | 206.190 lei + 82% pentru ceea ce depășește | 415.000 |
Peste 420.000 | 50% din venitul impozabil |
Anexa nr. 2
Veniturile stabilite în funcție de numărul de persoane care lucrează în cadrul reprezentanței
Tipul de reprezentanță | Venitul impozabil -lei- | |
---|---|---|
A (1-2 persoane) | 200.000 | |
B (3-5 persoane) | 411.000 | |
C (6-8 persoane) | 785.000 | |
D (peste 8 persoane) | 1.600.000 |
Notă: În numărul persoanelor pe baza căruia se stabilește tipul de reprezentanță nu se cuprinde și secretară, dactilografă, șofer, stenodactilografă, telexist, curier, muncitor calificat, femeie de serviciu.
Anexa nr. 3
Cotele impozitului pe salariile cetățenilor străini și cetățenilor români
Salariul lunar impozabil | Cota de impozit % | Impozitul -lei - | Impozitele pentru veniturile din intervale | |
---|---|---|---|---|
Intervale de venit -lei- | Impozitul pe intervale crește | |||
Între 1 si 910 lei | Scutit de impozit | |||
911 | 3,20 | 29 | 911- 960 | de fiecare 10 lei 1,00 lei |
960 | 3,50 | 34 | 901- 1060 | de fiecare 10 lei 1,90 lei |
1060 | 5,00 | 53 | 1001- 1160 | de fiecare 10 lei 2,20 lei |
1100 | 6,50 | 75 | 1161- 1260 | de fiecare 10 lei 2,70 lei |
1260 | 8,10 | 102 | 1201- 1360 | de fiecare 20 lei 4,60 lei |
1360 | 9,20 | 125 | 1361- 1460 | de fiecare 25 lei 5,50 lei |
1460 | 10,10 | 147 | 1461- 1760 | de fiecare 25 lei 5,75 lei |
1760 | 12,20 | 216 | 1761- 2060 | de fiecare 50 lei 9,00 lei |
2080 | 13,00 | 270 | 2051- 3000 | de fiecare 50 lei 9,50 lei |
3060 | 15,00 | 400 | 3061- 5060 | de fiecare 50 lei 10.00 lei |
5080 | 17,00 | 860 | 5061- 7060 | de fiecare 50 lei 10,50 lei |
7060 | 10,20 | 1255 | 7061-1.0060 | de fiecare 50 lei 11,00 lei |
10060 | 19,30 | 1944 | peste 10060 lei, la cota de 19,30 se adaugă câte un procent pentru fiecare 2500 lei |
NOTĂ: Impozitul rezultat din aplicarea cotelor prevăzute în prezenta anexă nu poate depăși 45 la sută din venitul impozabil.
Anexa nr. 4
Calculul cotei reprezentând fondul pentru perfecționarea pregătirii profesionale a personalului
Venit net | Cota fixă + procentuală | -lei- |
---|---|---|
Până ia 5.000 | 5% | |
De la 5.001- 6.000 | 250 + 20% | din diferența ce depășește 5.000 |
6.001- 7.000 | 450 + 30% | din diferența ce depășește 6.000 |
7.001-8.000 | 750 + 40% | din diferența ce depășește 7.000 |
8.001- 9.000 | 1.150 + 50% | din diferența ce depășește 8.000 |
9.001-10.000 | 1.650 + 60% | din diferența ce depășește 9.000 |
Peste 10.000 | 2.250 + 70% | din diferența ce depășește 10.000 |
Notă :Prin venit net se înțelege totalul drepturilor banesti cuvenite în cursul unei luni, mai puțin cele sub forma primelor și a premiilor menționate la art. 14 alin. 3, diminuate cu impozitul calculat conform anexei nr. 3.