Monitorul Oficial 86/1993

De la wiki.civvic.ro
Versiunea din 11 septembrie 2011 13:57, autor: Lgall (discuție | contribuții) (Pagină nouă: __FORCETOC__ *1993 0086 = Monitorul Oficial al României = Anul V, Nr. issue::86 - Partea I - Vineri, 7 mai year::1993 == Hotărâri ale Guver...)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul V, Nr. issue::86 - Partea I - Vineri, 7 mai year::1993

Hotărâri ale Guvernului României

Hotărâre privind transmiterea centralei termice de zonă de la Societatea Comercială „Hyperion” - S.A. Ştei la Regia Autonomă Comunală și Locativă „Solceta” Dr. Petru Groza din județul Bihor

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se aprobă transmiterea, fără plată, a centralei termice de zonă de la Societatea Comercială „Hyperion” - S.A. Ştei la Regia Autonomă Comunală și Locativă „Solceta” - Dr. Petru Groza, din orașul Dr. Petru Groza, județul Bihor, cu acordul împuterniciților mandatați să reprezinte interesele capitalului de stat.

Transmiterea se face pe bază de protocol de predare-primare și de bilanț pe întreg activul și pasivul existente.

Art. 2. - Capitalul social al Societății Comerciale "Hyperion” - S.A. Ştei, reevaluat în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 26/1992, se diminuează cu valoarea de 317,10 milioane lei, din care mijloace fixe 316,90 milioane lei și mijloace circulante 0,20 milioane lei, patrimoniul Regiei Autonome Comunale și Locative „Solceta” Dr. Petru Groza, majorându-se în mod corespunzător.

Art. 3. - Capitalul social al Societății Comerciale „Hyperion” - S.A. Ştei, prevăzut la pct. 28 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1213/1990, precum și patrimoniul Regiei Autonome Comunale și Locative „Solceta” Dr. Petru Groza, prevăzut în decizia de înființare a acesteia, se modifică în mod corespunzător.

Art. 4. - Regia Autonomă Comunală și Locativă „Solceta” Dr. Petru Groza va prelua personalul aferent activității centralei termice de zonă, transmisă de la Societatea Comercială „Hyperion” - S.A. Ştei, cu sediul în orașul Dr. Petru Groza, județul Bihor.

Personalul preluat se consideră transferat.

Art. 5. - Ministerul Industriilor și Consiliul județean Bihor vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 22 aprilie 1993 | Nr. 163.

Contrasemnează:

Ministrul industriilor, Dumitru Popescu

Secretar de stat, șeful Departamentului pentru Administrație Publică Locală, Octav Cozmâncă

Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 799/1992 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Hotărârea Guvernului nr. 799/1992 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 28 decembrie 1992, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 6 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

„(2) Înființarea și desființarea, obiectul de activitate, structurile organizatorice, normativele de personal, criteriile de constituire a compartimentelor și gradele de organizare a unităților subordonate Ministerului Sănătății se aprobă prin ordin al ministrului sănătății.
Înființarea și desființarea unităților sanitare finanțate de la bugetul de stat se vor face și cu avizul Ministerului Finanțelor."

2. Articolul 7 va avea următorul cuprins:

„Art. 7. - În vederea asigurării respectării normelor morale și ale deontologiei medicale, precum și pentru aplicarea regulilor de bună practică a profesiunilor de către personalul medico-sanitar și farmaceutic, până la intrarea în vigoare a Legii privind aprobarea statutului medicului în România și al Ordinului Medicilor, a Statutului asistentului medical în România și a Ordinului Asistenților Medicali, precum și a Colegiului farmaciștilor din România, funcționează Colegiul central și colegiile județene (al municipiului București); modul de organizare și funcționare a colegiilor se stabilește prin regulament aprobat de ministrul sănătății."

3. La anexa nr. 1, în cuprinsul organigramei, denumirea „Direcția fondului național pentru sănătate” se înlocuiește cu denumirea „Direcția fondului național pentru asigurări de sănătate".

4. La litera A „Spitale, senatorii” din capitolul I al anexei nr. 2 se va adăuga poziția 10 bis „Spitalul de recuperare Borșa, județul Maramureș.

5. La litera B „Institute și centre medicale” din capitolul I al anexei nr. 2, la poziția 84, denumirea „Centrul de medicină sportivă” se înlocuiește cu denumirea „Institutul de medicină sportivă".

6. La litera B „Institute și centre medicale” din capitolul I al anexei nr. 2, după poziția 41 se adaugă poziția 41 bis „Centrul de sănătate publică și cercetări medicale Sibiu, județul Sibiu".

7. La litera C „Alte societăți comerciale” din capitolul II al anexei nr. 2, după poziția 156 se adaugă poziția 157 „Spital Proiect - S.A. București".

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 22 aprilie 1993 | Nr. 164.

Contrasemnează:

Ministrul Sănătății, Iulian Mincu

p. Ministru de stat, ministrul muncii și protecției sociale; Gheorghe Brehoi, secretar de stat

Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 703/1991 privind unele măsuri referitoare la comisiile mixte hidrotehnice, create în baza unor acorduri și convenții guvernamentale, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 32/1992

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Hotărârea Guvernului nr. 703/1991, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 32/1992, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:

„Art. 1. - Domnul Florin Stadiu, secretar de stat, șeful Departamentului apelor din Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, se numește:

a) președinte al părții române în Comisia mixtă româno-iugoslavă pentru aplicarea Acordului dintre România și Republica Iugoslavia privind problemele hidrotehnice de pe sistemele hidrotehnice și cursurile de apă de pe frontieră sau întretăiate de frontiera de stat, semnat la București la 17 aprilie 1955;
b) reprezentant împuternicit al părții române în Comisia mixtă hidrotehnică româno-ungară pentru

aplicarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Ungare pentru reglementarea problemelor hidrotehnice referitoare la apele ce formează frontiera sau sunt întretăiate de frontieră, semnată la București la 25 iunie 1986."

2. Articolul 3 va avea următorul cuprins:

„Art. 3. - Domnul Gheorghe Lascu, directorul general al Regiei Autonome a Apelor „Apele Române”, se numește supleant al reprezentantului împuternicit al părții române în Comisia mixtă hidrotehnică româno-ungară pentru aplicarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Ungare pentru reglementarea problemelor hidrotehnice referitoare la apele ce formează frontieră sau sunt întretăiate de frontieră, semnată la București la 25 iunie 1986.”

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 22 aprilie 1993 | Nr. 165.

Contrasemnează:

p. Ministru de stat, ministrul afacerilor externe, Constantin Ene, secretar de stat

Ministrul apelor, pădurilor și protecției mediului, Aurel Constantin Ilie

Hotărâre privind schimbul unor imobile situate în municipiul București

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se aprobă transmiterea, din administrarea Consiliului municipiului București în administrarea Institutului de Construcții București, a imobilului situat în strada Oteșani nr. 24 (bloc T. 29, sectorul 2), în schimbul căminului „Cișmigiu” (fostul Hotel „Cișmigiu”), situat în b-dul Mihail Kogălniceanu nr. 18, sectorul 5, aflat în prezent în administrarea Institutului de Construcții București.

Art. 2. - Se aprobă transmiterea, din administrarea Consiliului municipiului București în administrarea Universității București, a blocului M 18 Stoian Militaru, str. Pictor St. Dumitrescu nr. 17, sectorul 4, în schimbul imobilului situat în bulevardul Mihail Kogălniceanu nr. 25, sectorul 5, aflat în prezent în administrarea Universității București.

Imobilele transmise în administrarea Institutului de Construcții București și a Universității București vor fi folosite de aceste instituții de învățământ superior în vederea asigurării spațiilor de cazare necesare studenților căminiști.

Art. 3. - Predarea-preluarea imobilelor se face prin protocol încheiat între instituțiile interesate, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, cu respectarea prevederilor legale în materie.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 22 aprilie 1993 | Nr. 169.

Contrasemnează:

Ministrul învățământului, Liviu Maior

Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu

Hotărâre cu privire la acoperirea pierderilor din calamități, înregistrate în anul 1991 de către unele societăți comerciale agricole

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Prin derogare de la prevederile Hotărârii Guvernului nr. 256/1991, se aprobă acoperirea pierderilor din calamități înregistrate în anul 1991 de către societățile comerciale agricole prevăzute în anexă, din fondul de intervenție constituit la nivelul Ministerului Agriculturii și Alimentației și rămas neutilizat, în sumă de 1.049.888 mii lei.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 22 aprilie 1993 | Nr. 171.

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii și alimentației, Ioan Oancea

Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu

Anexă

Situaţia pierderilor din calamități, înregistrate de societățile comerciale agricole în anul 1991, rămase neacoperite