Monitorul Oficial 190/1994
Decizie cu privire la constituționalitatea unor texte din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe
Curtea Constituțională a fost sesizată, ia 30 iunie 1994, de către 60 deputați și anume: Corneliu-Constantin Ruse, Rada Istrate, Emil Cojocaru, Gheorghe Toduț, Paula-Maria Ivăneseu, Ilie ștefan, Victor Boștinaru, Alexandru Brezniceanu, Emil Boroș, Alexandru Sassu, Alexandru Ota, Ion Gurău, Gheorghe Țărna, Ioan Adrian Vilău, Teodor Lupuțiu, Bogdan Marinescu, Nicolae Alexandru, Constantin Berechet, George Iulian Stancov, Mihai Chiriac, Ladislau Borbely, Iuliu Vida, Francisc Pecsi, Ioan Nemeth, Attila Varga, Akos Birtalan, Jolt Zoltan Fekete, Karoly Kerekes, Zsolt Szilagyi, Lazar Madaras, Ștefan Sinko, Petru Lițiu, Theodora Bertzi, Dinu Patriciu, Ioan Victor Pica, Sorin Pantiș, Dan-Florin Trepcea, Horia Radu Pascu, Niculae Cerveni, Ioan Mureșan, Petru Dugulescu, Viorel Pavel, Gavril Dejeu, Florian Ion-Angelo, Cornel Sturza Popovici, Radu Livezeanu, Ion Hui, Vasile Niculae Constantin Ionescu Galbeni, Aurelian Paul Alecu, Ion Dinu, Gheorghe Comănescu, Mihail Bucur, George Stănescu, Emil Livius Nicolae Puțin, Dumitru Ifrim, Smaranda Dobrescu, Doru-Mihai Dobrescu, Mircea Popescu, Dumitru Moinescu, Dragoș Enache, asupra neconstituționalității unor prevederi ale art. 1 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
De asemenea, la aceeași dată, 30 iunie 1994, Curtea a fost sesizată de către 50 deputați și anume: Ervin Zoltân Szekely, Karoly Kerekes, Zoltan Szilagyi, Ioan Nemeth, Iosif Alfred Mazalik, Benedek Nagy, Ladislau Borbely, Arpad-Francisc Mar ton, Iuliu Vida, Akos Birtalan, Alexandru Konyâ Hamar, Atilla Varga, Jolt Zoltan Fekete, Ferenc Asztalos, Ludovic Râkoezi, Francisc Baranyi, Eberhard-Wolfgang Wittstock, Varujan Vosganian, Emeric Feric, Ștefan Teaciuc, Mihail Nică, Mircea Ioan Popa, Ioan Mureșan, Aurelian Paul Alecu, Gavril Dejeu, Mircea-Mihail Munteanu, Liviu Neculai Mărcii, Costel Păunescu, Gheorghe Comănescu, Ion Hui, Barbu Pițigoi, Sergiu George Rizescu, Valentin Argeșanu, Emil Livius Nicolae Puțin, Neștor Călin, Gheorghe Tokay, Vasile Mândroviceanu, Ștefan Sinko, Vasile Popovici, Constantin Șerban Rădulescu-Zonner, , Gheorghe Gorun, George Crin , Laurențiu Antonescu, Ion Dobrescu, Laurențiu Priceputu, Theodora Bertzi, Octavian Bot, Ioan Ghișe, Romulus Ioan Joca, Petru Litiu, Stelian Tănase, cu privire la neconstituționalitatea prevederii referitoare la instituirea unei taxe pentru trecerea frontierei, de la art. 1 lit a) din aceeași lege.
Curtea Constituțională, în temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constată că este competentă să soluționeze cele două sesizări, care s-au înaintat cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituție și ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Având în vedere că prin sesizările formulate se contestă constituționalitatea prevederii referitoare la instituirea taxei pentru trecerea frontierei, de la art. 1 lit. a) al legii, obiecțiile de neconstituționalitate au fost conexate.
Grupurile de deputați contestă constituționalitatea următoarelor dispoziții din art. 1 al Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe:
- la lit. a), prevederile referitoare la perfecționarea reglementărilor privind impozitul pe profit, considerând că sunt contrare art. 138 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora impozitele și taxele se stabilesc numai prin lege, precum și prevederile referitoare la instituirea taxei de trecere a frontierei, considerând că acestea contravin art. 20, 25 și 138 din Constituție, Convenției Europene a Drepturilor Omului și Declarației Universale a Drepturilor Omului;
- la lit. c), prevederile referitoare la perfecționarea unor proceduri și mecanisme de privatizare și restructurare a societăților comerciale cu capital de stat. apreciind că ele țin de domeniul legii organice, astfel încât nu puteau face obiectul abilitării;
- la lit. h), prevederile referitoare la îmbunătățirea coeficienților de-ierarhizare a salariilor din sectorul bugetar, apreciind că această problemă, potrivit art. 72 alin. (3) lit. 1) din Constituție, este de natura unei legi organice;
- la lit. l) referitoare la stabilirea unor reglementări privind protejarea patrimoniului cultural național, considerând că privesc regimul general al proprietății, și deci, potrivit art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituție, pot fi reglementate numai prin lege organică.
Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională a solicitat președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, punctele lor de vedere asupra sesizărilor primite.
În punctul său de vedere, președintele Camerei Deputaților consideră că textele ce fac obiectul sesizării sunt constituționale deoarece impozitele și taxele datorate bugetului de stat sau bugetului asigurărilor sociale de stat pot fi reglementate prin lege ordinară, potrivit art. 138 din Constituție, astfel încât pot face obiectul unei abilitări legislative, iar prevederile referitoare la îmbunătățirea procedurilor și mecanismelor de privatizare și restructurare a societăților comerciale, la coeficienții de ierarhizare a salariilor și la protejarea patrimoniului cultural național nu privesc aspecte care, potrivit art. 72 alin. (3) din Constituție, sunt de natura legii organice. În ce privește stabilirea taxei pentru trecerea frontierei se consideră că aceasta nu afectează conținutul dreptului de liberă circulație, garantat de art. 25 din Constituție, întrucât însăși această dispoziție constituțională permite legiuitorului de a stabili condițiile de exercitare a dreptului respectiv, ceea ce implică și posibilitatea stabilirii taxei ce face obiectul legii de abilitare.
Guvernul, în punctul său de vedere, consideră, de asemenea, că obiecțiile de neconstituționalitate nu sunt întemeiate, întrucât taxele și impozitele pentru bugetul de stat se stabilesc prin lege ordinară și, deci, pot face obiectul unei abilitări legislative, procedurile și mecanismele menite să accelereze procesul privatizării nu vizează regimul general al proprietății, iar coeficienții de ierarhizare a salariilor nu fac parte din reglementarea generală a raporturilor de muncă, astfel încât și acestea pot face obiectul unei abilitări legislative, neintrând în domeniul rezervat de Constituție legilor organice. Pentru același motiv - faptul că nu privesc regimul general al proprietății, ce constituie un domeniu specific legii organice - , nici abilitarea acordată în vederea stabilirii unor măsuri de conservare și apărare a patrimoniului cultural național nu este considerată ca neconstituțională.
În ceea ce privește instituirea taxei pentru trecerea frontierei, se apreciază că abilitarea acordată este constituțională, ținând seama de prevederile înscrise în Constituție la art. 43 referitor la asigurarea unui nivel de trai decent, art. 33 privind asigurarea igienei și sănătății publice și art. 134 alin. (2) lit. f), potrivit căruia statul trebuie să asigure crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. în acest sens, se arată că bugetul public național nu poate suporta integral sarcinile de protecție socială ce revin statului, iar scopul reglementării criticate este acela de a completa aceste resurse și nu de a îngrădi libera circulație a persoanelor.
Președintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.
Curtea Constituțională,
având în vedere sesizările celor două grupuri de deputați, punctele de vedere exprimate de către președintele Camerei Deputaților și Guvern, raportul judecătorului-raportor, precum și concordanța dintre textele legale ce fac obiectul sesizărilor și dispozițiile constituționale, reține următoarele:
Dispozițiile privind „perfecționarea unor proceduri și mecanisme privind privatizarea și restructurarea societăților comerciale cu capital de stat”, de la art. 1 lit. c), „îmbunătățirea coeficienților de ierarhizare a salariilor de bază pentru, personalul din sectorul bugetar”, de la art. 1 lit. h) și „stabilirea unor reglementări privind protejarea patrimoniului cultural național”, de la art. 1 lit. 1), ale Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, sunt considerate în sesizările primite ca neconstituționale, pe motiv că ar încălca domeniile rezervate legii organice de art. 72 alin. (3) lit. k) și lit. 1) din Constituție.
Ținând seama de prevederile art. 114 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora legea specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe nu poate privi domeniile ce fac obiectul legii organice, rezultă că sensul abilitării este acela al investirii Guvernului cu competența stabilirii unor măsuri legislative care însă să nu afecteze, în nici un fel, aceste domenii. De aceea, sub aspect material, abilitarea are un caracter limitat, nu numai.de scopul prevăzut în legea de abilitare, dar și de interdicția constituțională de a depăși sfera legii ordinare printr-o ingerință în domeniul legii organice.
În ceea ce privește critica referitoare la imposibilitatea abilitării Guvernului de a emite ordonanțe în legătură cu impozitul pe profit, întemeiată pe prevederile art. 138 din Constituție, potrivit cărora impozitele și taxele pentru bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat se stabilesc, numai prin lege, urmează a fi respinsă, deoarece textul constituțional are în vedere legea ordinară. Este de principiu că orice lege ordinară poate face obiectul unei abilitări legislative. De aceea abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe privind taxe și impozite este constituțională, așa cum s-a statuat și prin. Decizia Curții Constituționale nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173/1992.
În legătură cu obiecția de neconstituționalitate referitoare la abilitarea Guvernului de a institui o taxă pentru trecerea frontierei în vederea constituirii unor resurse destinate protecției sociale se reține că, așa cum se arată în sesizare, aceasta reprezintă un impediment de ordin financiar care restrânge exercițiul dreptului la libera circulație, prevăzut de art. 25 alin. (1) din Constituție. În același sens a statuat și Curtea Constituțională prin Decizia nr, 71 din 15 decembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305/1993.
Potrivit art. 1 din Constituție, România este un sfat de drept, democratic și social, ceea ce presupune obligația acestuia de a asigura cetățenilor ei condițiile necesare pentru un trai decent - aspect reglementat, în plan constituțional, prin dispozițiile art. 43 - , statul având obligația de a lua măsurile necesare în vederea creării unui cadru corespunzător pentru creșterea calității vieții, potrivit art. 134 alin. (2) lit. f) din Constituție.
În contextul acestor preocupări, în care se reflectă interesul statului pentru asigurarea resurselor necesare finanțării politicii sale sociale, se află și stabilirea unui buget adaptat acestor nevoi sociale, iar alimentarea lui nu se poate face decât printr-un sistem judicios și echitabil de taxe și impozite, stabilite în așa fel încât, pe de o parte, să disponibilizeze fondurile necesare finanțării acestei politici, iar, pe de altă parte, sistemul legal de impuneri să asigure - așa cum prevede art. 53 din Constituție - așezarea justă a sarcinilor fiscale pe fiecare subiect impozabil.
Așadar, potrivit celor de mai sus, instituirea taxei respective nu poate fi privită, în principiu, ca neconstituțională, câtă vreme este vorba de respectarea unei obligații firești ce revine oricărui cetățean, în temeiul unei îndatoriri reglementate prin Constituția și anume aceea de a contribui, prin plata impozitelor și a taxelor, la cheltuielile publice stabilite prin bugetul de stat.
Având în vedere că o asemenea taxă afectează însă un drept fundamental, potrivit art. 49 alin. (2) din Constituție ea nu poate fi instituită decât dacă se impune pentru apărarea unor drepturi ale cetățenilor. În cazul de față, ținând seama de scopul taxei prevăzut în legea de abilitare - constituirea unor resurse destinate protecției sociale - rezultă că drepturile în considerarea cărora se va stabili taxa nu pot fi decât cele din domeniul protecției sociale, cu condiția ca ele să fie deja instituite în planul dreptului pozitiv. Aceasta, însă, constituie o cerință de care depinde caracterul constituțional al taxei și vizează, deci, nemijlocit, Guvernul, când. va emite ordonanța, iar nu legea de abilitare ca atare. Această concluzie se impune, deoarece, legiuitorul, acordând abilitarea, a avut în vedere ca Guvernul să-și exercite împuternicirea cu care a fost învestit, însă numai cu respectarea strictă a prevederilor constituționale.
În același sens, ținând seama de alin. (2) al art. 49 din Constituție, potrivit căruia restrângerea exercițiului unor drepturi nu poate atinge existența acestora, este necesar că valoarea taxei să nu aibă un caracter prohibitiv, care să facă imposibilă exercitarea dreptului la liberă circulație. Aceasta este o altă cerință de ordin constituțional ce privește, de asemenea, modul de realizare a abilitării acordate.
Având în vedere considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 144 lit. a) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și prevederile art, 20 din Legea nr. 47/1992,
Curtea Constituțională,
În numele legii, decide:
1. Constată că dispozițiile din art. 1 lit. a) „perfecționarea unor reglementări referitoare la impozitul pe profit”, art. 1 lit. c) „perfecționarea unor proceduri și mecanisme privind privatizarea și restructurarea societăților comerciale cu capital de stat”, art. 1 lit. h) „îmbunătățirea coeficienților de ierarhizare a salariilor de bază pentru personalul din sectorul bugetar”, art. 1 lit 1) „stabilirea unor reglementări privind protejarea patrimoniului cultural național”, ale Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, sunt constituționale.
2. Constată că dispozițiile art. I lit. a) privind instituirea unei taxe de trecere a frontierei în vederea constituirii unor resurse destinate protecției sociale” sunt constituționale, numai în măsura în care prin ordonanță se vor stabili, în concret, drepturile de protecție socială în considerarea cărora taxa urmează a fi percepută, precum și cu condiția ca valoarea acestei taxe să nu aibă caracter prohibitiv în exercitarea dreptului la liberă circulație.
3. Decizia se comunică Președintelui României și sa publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Deliberarea a avut loc la data de 13 iulie 1934 și la ea au participat Ioan Muraru, înlocuitorul președintelui, Viorel Mihai Ciobanu, Minai Constantinescu, Miklos Fazakas, Antonie Iorgovan, Florin Bucur Vasilescu și Victor Dan Zlătescu, judecători.
p. Președintele Curții Constituționale, prof. univ. dr. Ioan Muraru
Magistru asistent, Gabriela Dragomirescu
București, 13 iulie 1994. Nr. 75.