Monitorul Oficial 47/1991
Monitorul Oficial al României
Anul III, Nr. issue::47 - Sâmbătă, 9 martie year::1991
Hotărâri ale Guvernului României
Hotărâre privind înființarea unor societăți comerciale de sere
În temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome,
Guvernul României hotărăşte:
Art. 1. - Se înființează societățile comerciale de sere ca persoane juridice, având denumirea, obiectul de activitate, capitalul social inițial și sediul prevăzute în anexa nr. 1, prin preluarea activului și pasivului unităților economice de sere care se desființează.
Valoarea capitalului societăților va fi corectată după finalizarea evaluării patrimoniului, potrivit legii.
Art. 2. - Societățile comerciale de sere își desfăşoara activitatea în conformitate cu statutul propriu prevăzut în anexele nr. 2.1-2.16[1].
Art. 3. - Personalul trecut la societăți se consideră transferat în interesul serviciului.
Personalul încadrat cu salariu mai mic, are dreptul, timp de 3 luni, la diferența până la salariul tarifar avut și la sporul de vechime, după caz.
Art. 4. - Anexele nr. 1 și nr. 2.1-2.16 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
- ↑ Anexele 2.1.-2.16. se comunică unităţilor interesate. Statutul cadru al societăţilor comerciale, înfiinţate potrivit art. 1, este cuprins în anexa nr. 2.