Monitorul Oficial 65/1991

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul III, Nr. issue::65 - Vineri, 29 martie year::1991

Legi

Legea bugetului administrației centrale de stat pe anul 1991

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. - Bugetul administrației centrale de stat pe anul 1991 cuprinde veniturile centralizate ale statului și repartizarea acestora pentru realizarea cu precădere a drepturilor cetățenilor României cu privire la învăţământ, sănătate, cultură, ocrotiri sociale, alocații și ajutoare pentru copii, alte activități social-culturale, protecție ecologică, susținerea unor programe prioritare de cercetare, îndeosebi fundamentală, desfășurarea în condiții normale a activităților regiilor autonome, instituțiilor publice, a unor societăți comerciale cu capital social integral de stat, asigurarea apărării țării și ordinii publice.

Bugetul administrației centrale de stat se stabilește la venituri în sumă de 369,8 miliarde lei, din care venituri ordinare 332,5 miliarde lei și venituri extraordinare 37,3 miliarde lei, iar la cheltuieli în sumă de 367,0 miliarde lei.

La partea de cheltuieli a bugetului administrației centrale de stat este prevăzută și suma de 67,1 miliarde lei pentru care Guvernul este autorizat să o repartizeze pe acțiuni și în cadrul acestora pe ministere, celelalte instituții centrale de stat, precum și pe prefecturi și Primăria municipiului București, pe măsura reglării prețurilor și creării condițiilor de stabilire a evoluției indicilor de prețuri pentru cheltuielile materiale și de capital, cheltuieli care în buget sunt stabilite în prețuri în vigoare la 30 septembrie 1990.

Repartizările din suma rezervată se vor face la propunerea Ministerului Finanțelor, pe baza cererilor primite de la ordonatorii principali de credite bugetare, la perioadele și în funcție de schimbările intervenite în indicii de prețuri pentru cheltuielile care, potrivit legii, se finanțează din bugetul administrației centrale de stat și din bugetele locale.

În bugetul administrației centrale de stat este prevăzut un fond de rezervă la dispoziția Guvernului de 2,8 miliarde lei, sub 1% din totalul cheltuielilor, pentru a fi utilizat de acesta la acoperirea financiară a unor acțiuni sau sarcini noi, intervenite în cursul anului.

Sinteza bugetului administrației centrale de stat se prezintă în anexa nr. 1.

Art. 2. - Veniturile ordinare cuprind veniturile curente în sumă de 331,3 miliarde lei și venituri din capital în sumă de 1,2 miliarde lei.

În cadrul veniturilor ordinare, veniturile fiscale înscrise în bugetul administrației centrale de stat se stabilesc în sumă de 322,1 miliarde lei, iar din acestea 159,8 miliarde lei sunt impozite directe și 162,3 miliarde lei impozite indirecte.

Impozitele directe se constituie, în principal, din:

  • impozitul pe profit în sumă de 66 miliarde lei;
  • impozitul pe salarii En sumă de 93,5 miliarde lei.

În cadrul impozitelor indirecte, impozitul pe circulația mărfurilor se stabilește în sumă de 157,0 miliarde lei și se datorează de agenții economici, indiferent de forma de proprietate, pentru produsele livrate și serviciile executate de aceștia.

Art. 3. - Veniturile nefiscale, prevăzute în cadrul veniturilor cuvenite bugetului administrației centrale de stat, se stabilesc la suma de 9,2 miliarde lei și provin, în principal, din vărsăminte de la instituțiile publice în sumă de 4,7 miliarde lei, restituiri de fonduri din finanțarea bugetară s anilor precedenți în sumă de 1,2 miliarde lei, încasarea ratelor și dobânzilor la creditele externe acordate de la buget în sumă de 1,0 miliarde lei.

Art. 4. - Impozitele, taxele și alte venituri, precum și actele normative care le reglementează și în baza cărora urmează să se încaseze în anul 1991 la bugetul administrației centrale de stat și la bugetele locale, după caz, sunt redate în anexa nr. 2.

Art. 5. - În bugetul administrației centrale de, stat pe anul 1991, În scopul asigurării echilibrului bugetar, sunt prevăzute venituri extraordinare în sumă de 37,3 miliarde lei. Constituirea acestor venituri se va realiza pe seama lansării unui împrumut de stat, prin intermediul Băncii Naționale a României, ale cărui condiții se vor stabili în baza unei legi.

Art. 6. - Cheltuielile bugetului administrației centrale de stat pe anul 1991 se repartizează astfel:

a) cheltuieli curente 265,2 miliarde lei

din acestea:

  • cheltuieli de personal 95,6 miliarde lei
  • cheltuieli materiale 43,3 miliarde lei
  • subvenții și transferuri 126,3 miliarde lei
b) cheltuieli de capital 34,7 miliarde lei

din acestea:

  • cheltuieli de la buget pentru investiții 30,8 miliarde lei
  • cheltuieli pentru rezerva de stat 3,9 miliarde lei.

Art. 7. - Cheltuielile bugetului administrației centrală de stat din domeniul social-cultural se stabilesc în sumă de 122,4 miliarde lei, din care pentru personal 63,8 miliarde lei, materiale 17,3 miliarde lei, transferuri și subvenții 37,2 miliarde lei și capital 4,1 miliarde lei.

Art 8. - Cheltuielile pentru apărarea țării se stabilesc la suma de 32,8 miliarde lei.

Art. 9. - Cheltuielile pentru păstrarea ordinii publice se stabilesc la suma de 7,3 miliarde lei.

Art. 10. - Cheltuielile pentru organele puterii legislative, Președinția țării, organele puterii executive și organele puterii judecătorești și ale procuraturii se stabilesc în sumă de 8,8 miliarde lei, din care pentru personal 5,9 miliarde lei, materiale 1,2 miliarde lei, subvenții 0,5 miliarde lei și capital 1,2 miliarde lei.

Din totalul acestor cheltuieli 173,9 milioane lei se stabilesc pentru funcționarea Senatului, 411,4 milioane lei pentru Adunarea Deputaților, 126,7 milioane lei pentru funcționarea Președinției țării, iar 979,2 milioane lei pentru organele judecătorești și ale procuraturii.

Cheltuielile pentru organele puterii executive sunt stabilite la suma de 7.133,8 milioane lei, din care pentru Guvern 767,0 milioane lei și pentru ministere și celelalte instituții centrale ale administrației de stat 6.366,8 milioane lei.

Art. 11. - Cheltuielile bugetului administrației centrale de stat în domeniul economic se stabilesc în sumă de 102,0 miliarde lei, din care pentru personal 9,3 miliarde lei, materiale 13,6 miliarde lei, subvenții și diferențe de preț în sumă de 64,7 miliarde lei și capital 14,4 miliarde lei.

Cheltuielile privind domeniul economic cuprind:

a) 22,5 miliarde lei pentru agricultură, ape, silvicultura și mediul înconjurător, reprezentând diferențe de

preț și tarif la produsele agricole, precum și la produsele alimentare de bază ale căror prețuri nu se modifică până la 1 aprilie 1991, cheltuieli pentru combaterea dăunătorilor și bolilor din sectorul vegetal, reproducția și selecția animalelor, prevenirea și combaterea inundațiilor și ghețurilor, susținerea programelor privind combaterea poluării mediului, controlul stării de eutrofizare a lacurilor de acumulare, refacerea, protecția și conservarea Deltei Dunării, supravegherea factorilor de mediu, precum și alte acțiuni;

b) 3,0 miliarde lei pentru susținerea unor programe

prioritare de cercetare științifică fundamentală și avansată, precum și a programelor naționale de cercetare în domenii vizând asigurarea resurselor de materii prime și materiale, elaborarea unor tehnologii nepoluante, asimilarea unor produse de înaltă tehnicitate, mecanizarea, automatizarea proceselor de producție;

c) 5,2 miliarde lei pentru prospecțiuni și lucrări geologice;
d) 49,6 miliarde lei subvenții pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif la produsele și serviciile cu

caracter industrial destinate populației la care prețurile cu amănuntul și tarifele temporar nu se modifică în cursul anului 1991, precum și subvenții și cheltuieli de capital la regiile autonome și unele societăți comerciale din industria extractivă, producătoare de materii prime;

e) 13,7 miliarde lei, sumă aferentă transporturilor,

pentru dezvoltarea și întreținerea drumurilor și podurilor, navigația și aviația civilă, precum și acoperirea diferențelor de preț și tarif la abonamentele pe calea ferată și metrou, ale căror tarife rămân nemodificate în cursul anului 1991; f) 7,9 miliarde lei pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif ale activităților de exploatare a sistemului de îmbunătățiri funciare și cheltuielile cu rezerva de stat.

Art. 12. - Veniturile și cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat, pentru anul 1991, se stabilesc potrivit anexei nr. 3.

Contribuția pentru asigurări sociale de stat, datorată potrivit legii, se stabilește în cota unică de 20%, cu excepția cazurilor pentru care, prin prevederile legale în vigoare s-a stabilit o cotă mai mare.

Art. 13. - În anul 1991, pentru asigurarea echilibrului bugetelor locale, se prevede a se transfera acestor bugete, din bugetul administrației centrale de stat, suma de 23,9 miliarde lei, repartizată pe județe și municipiul București, potrivit anexei nr. 4.

La stabilirea nivelului acestor transferuri s-a avut în vedere ca în bugetele locale să se prevadă, în anul 1991, categoriile de venituri și de cheltuieli cuprinse în anexa nr. 5.

Pentru anul 1991, repartizarea pe comune, orașe, municipii, sectoare ale municipiului București, a veniturilor, cheltuielilor, precum și a transferurilor din bugetul administrației centrale de stat se va realiza de către prefecturi și Primăria municipiului București, cu asistența de specialitate a direcțiilor generale ale finanțelor publice din subordinea Ministerului Finanțelor.

Art. 14. - În cadrul cheltuielilor prevăzute în bugetul administrației centrale de stat pentru acțiunile social-culturale s-a inclus suma de 468,3 milioane lei, reprezentând transferuri din bugetele unor ministere în bugetele instituțiilor publice, în completarea veniturilor proprii ale acestora, care, în condițiile legii, le rețin pentru acoperirea cheltuielilor.

Veniturile proprii, subvențiile din bugetele ministerelor și cheltuielile acestor instituții publice sunt redate în anexe la bugetul fiecărui minister.

Art. 15. - În anul 1991 se constituie fondul pentru restructurarea economiei, alimentat cu venituri din vânzarea locuințelor din fondul locativ de stat și a participațiilor statului la capitalul social al societăților comerciale.

Modul de constituire și utilizare a fondului pentru restructurarea economiei se va stabili printre-o lege specială.

Art. 16. - Regiile autonome și societățile comerciale cu capital integral de stat, în cazuri justificate, pot efectua, din profitul realizat, cheltuieli pentru satisfacerea unor necesități social-culturale și sportive, în limita unei cote de până la 1% aplicată asupra fondului de salarii anual.

Art. 17. - Plătitorii impozitului pe profit, alții decât regiile autonome și societățile comerciale cu capital integral de stat, pot efectua anual prelevări și donații în scopuri umanitare, precum și pentru sprijinirea activităților sociale, culturale și sportive, care se scad din veniturile realizate în vederea determinării profitului impozabil, într-o cotă de până la 2,5% din profitul brut.

Art. 18. - Cheltuielile bugetului administrației centrale de stat sunt prezentate pe ministere și celelalte organe centrale de stat în anexa nr. 6.

Art. 19. - Începând cu anul 1991 încetează a se mai finanța din bugetul administrației centrale de stat și din bugetele locale cheltuielile prevăzute în anexa nr. 7, abrogând-se prevederile din actele normative care reglementează plata de la buget a unor asemenea cheltuieli.

Art. 20. - Trimestrial, Guvernul va prezenta Parlamentului rapoarte și propuneri privind măsurile fiscale și bugetare, precum și modificările intervenite în volumul și structura veniturilor și cheltuielilor bugetului administrației centrale de stat pe anul 1991, ca urmare a introducerii în acțiuni și pe ministere a influențelor din liberalizarea prețurilor și din adaptarea legislației la condițiile economiei de piață.

Art. 21. - Se autorizează Guvernul ca din resursele financiare peste cele prevăzute în buget sau altele identificate în procesul execuției bugetare să efectueze repartizări pentru finanțarea unor acțiuni urgente din domeniile: apărare, ordine publică, agricultură, sănătate, învățământ, cercetare științifică, cultură și altele, urmând ca trimestrial, în baza art. 20, să fie supuse aprobării Parlamentului.

Resursele financiare prevăzute la alin. 1 se vor repartiza cu prioritate pentru satisfacerea necesităților suplimentare ale apărării naționale, până la suma de 10,2 miliarde lei, și ale păstrării ordinii publice, până la suma de 4,8 miliarde lei.

Resursele cu destinațiile prevăzute la alin. 2 se exceptează de la aplicarea dispozițiilor art. 15.

Art. 22. - Se adoptă contul general de încheiere a exercițiului bugetar pe anul 1989, la venituri în sumă de 348,4 miliarde lei, iar la cheltuieli în sumă de 288,4 miliarde lei, cu un excedent în sumă de 60,0 miliarde lei, din care la bugetul republican de 59,4 miliarde lei, iar la bugetele locale de 0,6 miliarde lei.

Art 23. - Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din prezenta lege.


Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 26 februarie 1991.

Președintele Senatului, academician Alexandru Bîrlădeanu

Această lege a fost adoptată de Adunarea Deputaților în ședința din 26 februarie 1991.

Președintele Adunării Deputaților, Marțian Dan

În temeiul art. 82 lit. m) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului și a Președintelui României,
promulgăm Legea bugetului administrației centrale de stat pe anul 1991 și dispunem publicarea sa în Monitorul Oficial al României.

Președintele României, Ion Iliescu | București, 1 martie 1991 | Nr. 22.




Anexa nr. 1

Bugetul administraţiei centrale de stat
pe anul 1991

- milioane lei -

Denumire indicatori
1991
Propuneri în preţuri 30.09.1990
1991
Propuneri în preţuri
1.04.1991
Diferenţe
(2 - 1)
 %
(2/1)
A
1
2
3
4
A. Venituri - total (l+II)
243.516,9 369.789,4 126.2'72,5 151,8
I. Venituri ordinare (1+2)
243.516,9 332.493,0 88.976,1 136,5
1. Venituri curente 242.350,6 331.326,7 88.976.1 136,7
1.1. Venituri fiscale
233.663,5 322.122,8 88.459,3 137,9
a) Impozite directe
123.840,8 159.760,9 35.920,1 129,0
b) Impozite indirecte
109.822,7 162.361,9 52.539,2 147,8
1.2. Venituri nefiscale
8.587,1 9.203,9 516,8 105,9
2. Venituri din capital 1.166,3 1.166,3 - 100,0
II. Venituri extraordinare
- 37.296,4 37.296,4 -
B. Cheltuieli - total (I+II+III)
250.763,5 366.989,4 116.225,9 146,3
1. Cheltuieli curente
216.102,8 265.207,0 49.104,2 122,7
din acestea:
1. Cheltuieli de personal 64.944,8 95.635,2 30.690,4 147,2
2. Cheltuieli materiale 38.511,1 43.310,2 4.799,1 112,5
3. Subvenții și transferuri 112.646,9 126.261,6 13.614,7 112,1
din care:
- subvenții pentru regii autonome și societăți comerciale cu capital de stat
33.602,5 28.265,6 -5.336,9 84,1
- subvenții pentru acoperirea diferențelor de prețuri și tarife
27.444,4 36.459,4 9.015,0 132,8
- subvenții pentru instituțiile publice
1.234,3 1.365,4 122,1 109,8
- transferuri
50.356,7 60.171,2 9.814,5 119,5
II. Cheltuieli de capital
34.660,7 34.660,7 - 100,0
III. Suma ce se va repartiza pe acțiuni în funcție de evoluția prețurilor - 67.121,7 67.121,7 -
C. Rezervă/deficit (A - B)
-7.246,6 2.800,0 10.046,6 -
- fond de rezervă la dispoziția guvernului
- 2.800,0 2.800,0 -

Venituri fiscale
pe anul 1991

- milioane lei -

Denumire indicatori
1991
Propuneri în preţuri 30.09.1990
1991
Propuneri în preţuri
1.04.1991
Diferenţe
(2 - 1)
 %
(2/1)
A
1
2
3
4
Total venituri fiscale (I+II)
233.663,5 322.122,8 88.459,3 137,9
I. Impozite directe
123.840,8 159.760,9 35.920,1 129,0

1.Impozitul pe profit

62.754,6 66.000,0 3.245,4 105,2

2.Impozitul pe salarii

60.800,0 93.474,7 32.674,7 153,7

3. Taxa pentru folosirea terenurilor ce se scot din fondul forestier în vederea executării unor lucrări

25,0 25,0 - 100,0

4. Impozitul pe veniturile realizate de persoanele fizice şi juridice nerezidente

51,2 51,2 - 100,0

5. Alte încasări din impozite directe

210,0 210,0 - 100,0
II. Impozite indirecte
109.822,7 162.361,9 52.539,2 147,8

1. Impozitul pe circulaţia mărfurilor

105.863,7 157.002,9 51.139,2 148,3

2. Taxe vamale

1.400,0 2.200,0 800,0 157,1

3. Taxe de timbru de la persoane juridice

250,0 850,0 600,0 340,0

4. Penalităţi şi majorări pentru venituri nevărsate în termen

100,0 100,0 - 100,0

5. Alte încasări din impozite indirecte

2.209,0 2.209,0 - 100,0

Venituri nefiscale
pe anul 1991

- milioane lei -

Denumire indicatori
1991
Propuneri în preţuri 30.09.1990
1991
Propuneri în preţuri
1.04.1991
Diferenţe
(2 - 1)
 %
(2/1)
A
1
2
3
4
Total venituri nefiscale
8.687,1 9.203,9 516,8 105,9
1. Vărsăminte de la instituţiile publice (a - s) 4.602,1 4.707,1 105,0 102,3
a) Veniturile creşelor
42,1 42,1 - 100,0
b) Taxe de spitalizare, analize, consultații, tratamente, înregistrarea medicamentelor și proteze
257,5 257,5 - 100,0
c) Veniturile sanatoriilor balneoclimaterice
38,5 38,5 - 100,0
d) Taxe de metrologie
36,5 36,5 - 100,0
e) Taxe pentru brevete de invenții și inregistrarea mărcilor de fabrică
60,0 60,0 - 100,0
f) Venituri din activitatea de navigație și alte prestări de servicii în porturi și taxe pentru folosirea drumurilor
570,0 575,0 5,0 100,9
g) Taxe consulare
1.000,0 1.100,0 100,0 110,0
h) Venituri din sumele ce se încasează de către instituții drept regie de cămin și cantină
72,6 72,6 - 100,0
i) Taxe pentru analize efectuate de laboratoare, altele decât cele sanitare, de pe lângă instituții
38,5 38,5 - 100,0
j) Taxe pentru examinarea conducătorilor de autovehicule, eliberarea permiselor de conducere și alte venituri privind circulația pe drumurile publice
208,9 208,9 - 100,0
k) Venituri din activitatea de gospodărire a apelor
20,0 20,0 - 100,0
l) Venituri din încasarea contravalorii lucrărilor de combatere a dăunătorilor și bolilor în sectorul vegetal
300,0 300,0 - 100,0
m) Veniturile unităților de reproducție și selecție a animalelor
24,0 24,0 - 100,0
n) Veniturile circumscripţiilor, laboratoarelor și dispensarelor veterinare
89,7 89,7 - 100,0
o) Taxe și alte venituri din protecția mediului
300,0 300,0 - 100,0
p) Vărsăminte din disponibilitățile instituțiilor publice și activităților autofinanțate
390,0 390,0 - 100,0
r) Vărsăminte din veniturile instituțiilor publice și activităților autofinanțate
342,0 342,0 - 100,0
s) Alte venituri de la instituțiile publice
811,8 811,8 - 100,0
2. Veniturile din aplicarea prescripției extinctive 500,0 500,0 - 100,0
3. Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri 176,0 176,0 - 100,0
4. Venituri din amenzile aplicate, potrivit dispoziţiilor legale 303,0 303,0 - 100,0
5. Încasări din cota reținută, conform Legii nr. 6/1973 60,0 60,0 - 100,0
6. Restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenți 1500,0 1.200,0 -300,0 80,0
7. Încasarea ratelor scadente la creditele externe acordate de la buget 300,0 958,0 658,0 319,3
8. Încasarea dobânzilor aferente creditelor externe acordate de la buget 30,0 83,8 53,8 279,3
9. Vărsăminte de la unitățile economice comerciale din sectorul public reprezentând plusuri de mărfuri și produse constatate cu ocazia inventarierilor rămase definitive 335,0 335,0 - 100,0
10. Încasări din alte surse 881,0 881,0 - 100,0

Venituri din capital
pe anul 1991

- milioane lei -

Denumire indicatori
1991
Propuneri în preţuri 30.09.1990
1991
Propuneri în preţuri
1.04.1991
Diferenţe
(2 - 1)
 %
(2/1)
A
1
2
3
4
Total venituri din capital
1.166,3 1.166,3 - 100,0
1. Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice 552,3 552,3 - 100,0
2. Venituri din valorificarea stocurilor de la rezerva de stat şi de mobilizare 614 614 - 100,0





Cheltuielile bugetului administraţiei de stat
pe anul 1991

- milioane lei -

Denumire indicatori
1991
Propuneri în preţuri 30.09.1990
1991
Propuneri în preţuri
1.04.1991
Diferenţe
(2 - 1)
 %
(2/1)
A
1
2
3
4
Cheltuieli - Total
250.763,5 366.989,4 116.225,9 146,3
1. Cheltuieli curente 216.102,8 265.207,0 49.104,2 122,7
1.1. Cheltuieli de personal 64.944,8 95.635,2 30.690,4 147,2
1.2. Cheltuieli materiale 38.511,9 43.310,2 4.799,1 112,5
1.3. Subvenţii şi transferuri 112.646,9 126.261,6 13.614,7 112,1
din care:
- subvenţii pentru regii autonome şi societăţi comerciale cu capital de stat 33.602,5 28.265,6 - 5.336,9 84,1
- subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de preţuri şi tarife 27.444,4 36.459,4 9.015,0 132,8
- subvenţii pentru instituţiile publice 1.243,3 1.365,4 122,1 109,8
- transferuri 50.356,7 60.171,2 9814,5 119,5
2. Cheltuieli de capital 34.660,7 34.660,7 - 100,0
3. Suma ce se va repartiza pe acţiuni în funcţie de evoluţia preţurilor - 67.121,7 67.121,7 -
Din Total Cheltuieli
I. Cheltuieli cu caracter social-cultural
92.313,3 122.385,1 30.071,8 132,6
1. Cheltuieli curente 88.213,3 118.285,1 30.071,8 134,1
1.1. Cheltuieli de personal 42.861,5 63.830,9 25.969,4 149,1
1.2. Cheltuieli materiale 16.298,9 17.296,9 998,0 106,1
1.3. Subvenţii şi transferuri 29.052,9 37.157,3 8.104,4 127,9
din care:
- subvenţii pentru instituţii publice 1.243,3 1.365,4 122,1 109,8
- transferuri 27.809,6 35.791,9 7.982,3 128,7
2. Cheltuieli de capital 4.100,0 4.100,0 - 100,0
A. Învăţământ
32.357,2 47.511,5 15.154,3 146,8
din acestea:
1. Cheltuieli curente 30.957,2 46.111,5 15.154,3 148,9
1.1. Cheltuieli de personal 25.170,5 37.433,5 12.263,0 148,7
1.2. Cheltuieli materiale 5.289,6 5.608,3 318,7 106,0
1.3. Subvenţii şi transferuri 497,1 3.069,7 2.572,6 617,5
din care:
- transferuri 497,1 3.069,7 2.572,6 617,5
2. Cheltuieli de capital 1.400,0 1.400,0 - 100,0
B. Sănătate
29.300,0 38.572,3 9.272,3 131,6
din acestea:
1. Cheltuieli curente 27.700,0 36.972,3 9.272,3 133,5
1.1. Cheltuieli de personal 17.536,8 26.135,8 8.599,0 149,0
1.2. Cheltuieli materiale 10.163,2 10.836,5 673,3 106,6
2. Cheltuieli de capital 1.600,0 1.600,0 - 100,0
C. Cultură şi artă
1.674,7 1.769,2 94,5 105,6
din acestea:
1. Cheltuieli curente 1.124,7 1.219,2 94,5 108,4
1.1. Cheltuieli de personal 127,3 321,8 94,5 174,2
1.2. Cheltuieli materiale 639,7 639,7 - 100,0
1.3. Subvenţii şi transferuri 357,7 357,7 - 100,0
din care:
- subvenţii pentru instituţii publice 357,7 357,7 - 100,0
2. Cheltuieli de capital 550,0 550,0 - 100,0
D. Asistenţă socială
633,9 662,8 28,9 104,6
din acestea:
1. Cheltuieli curente 183,9 212,8 28,9 115,7
1.1. Cheltuieli de personal 26,9 39,8 12,9 147,9
1.2. Cheltuieli materiale 56,4 62,4 6,0 110,6
1.3. Subvenţii şi transferuri 100,6 100,6 10,0 109,9
din care:
- subvenţii pentru instituţii publice 100,6 100,6 10,0 109,9
2. Cheltuieli de capital 450,0 450,0 - 100,0
E. Alocaţii şi alte ajutoare pentru copii
24.102,5 27.919,5 3.817,0 115,8
din acestea:
1. Cheltuieli curente 24.102,5 27.919,5 3.817,0 115,8
1.1. Subvenţii şi transferuri 24.102,5 27.919,5 3.817,0 115,8
din care:
- transferuri 24.102,5 27.919,5 3.817,0 115,8
F. Pensii şi ajutoare I.O.V.R., militari şi alte persoane
3.210,0 4.802,7 1.592,7 149,6
din acestea:
1. Cheltuieli curente 3.210,0 4.802,7 1.592,7 149,6
1.1. Subvenţii şi transferuri 3.210,0 4.802,7 1.592,7 149,6
din care:
- transferuri 3.210,0 4.802,7 1.592,7 149,6
G. Alte cheltuieli cu caracter social-cultural
1.035,0 1.147,1 112,1 110,8
din acestea:
1. Cheltuieli curente 935,0 1.047,1 112,1 112,0
1.1. Cheltuieli materiale 150,0 150,0 - 100,0
1.2. Subvenţii şi transferuri 785,0 897,1 112,1 114,3
din care:
- subvenţii pentru instituţii publice 785,0 897,1 112,1 114,3
2. Cheltuieli de capital 100,0 100,0 - 100,0
II. Cheltuieli pentru apărarea naţională
29.230,0 32.750,0 3.520,0 112,0
1. Cheltuieli curente 15.000,0 18.520,0 3.520,0 123,5
1.1. Cheltuieli de personal 8.157,0 10.802,5 2.645,5 132,4
1.2. Cheltuieli materiale 6.843,0 7.717,5 874,5 112,8
2. Cheltuieli de capital 14.230,0 14.230,0 - 100,0
III. Cheltuieli pentru ordinea publică
5.755,0 7.267,3 1.512,3 126,3
1. Cheltuieli curente 5.209,0 6.721,3 1.512,3 129,0
1.1. Cheltuieli de personal 2.956,7 4.110,7 1.154,0 139,0
1.2. Cheltuieli materiale 2.252,3 2.610,6 358,3 115,9
2. Cheltuieli de capital 546,0 546,0 - 100,0
IV. Cheltuieli pentru organele puterii de stat
6.810,3 8.824,9 2.014,6 129,6
1. Cheltuieli curente 5.610,3 7.624,9 2.014,6 135,9
1.1. Cheltuieli de personal 4.088,5 5.906,5 1.818,0 144,5
1.2. Cheltuieli materiale 1.253,7 1.252,6 -1,1 99,9
1.3. Subvenţii şi transferuri[1] 268,1 465,8 197,7 173,7
din care:
- transferuri 268,1 465,8 197,7 173,7
2. Cheltuieli de capital 1200,0 1.200,0 - 100,0
A. Cheltuieli pentru Preşedinţia ţării
120,7 126,7 6,0 104,9
din acestea:
1. Cheltuieli curente 77,7 83,7 6,0 107,7
1.1. Cheltuieli de personal 21,5 27,5 6,0 127,9
1.2. Cheltuieli materiale 56,2 56,2 - 100,0
2. Cheltuieli de capital 43,0 43,0 - 100,0
B. Cheltuieli pentru organele puterii legislative
537,1 585,2 48,1 108,9
din acestea:
1. Cheltuieli curente 367,1 415,2 48,1 113,1
1.1. Cheltuieli de personal 257,9 306,0 48,1 118,7
1.2. Cheltuieli materiale 109,2 109,2 - 100,0
2. Cheltuieli de capital 170,0 170,0 - 100,0
a) Adunarea deputaţilor 380,0 411,4 31,4 108,3
1. Cheltuieli curente 229,0 260,4 31,4 113,7
1.1. Cheltuieli de personal 171,9 203,3 31,4 118,3
1.2. Cheltuieli materiale 57,1 57,1 - 100,0
2. Cheltuieli de capital 151,0 151,0 - 100,0
b) Senat 157,1 173,9 16,8 110,7
1. Cheltuieli curente 138,1 154,9 16,8 112,1
1.1. Cheltuieli de personal 86,0 102,8 16,8 119,5
1.2. Cheltuieli materiale 52,1 52,1 - 100,0
2. Cheltuieli de capital 19,0 19,0 - 100,0
C. Cheltuieli pentru organele puterii judecătoreşti şi ale procuraturii
749,8 979,2 229,4 130,6
din acestea:
1. Cheltuieli curente 740,3 969,7 229,4 130,9
1.1. Cheltuieli de personal 581,6 811,0 229,4 139,4
1.2. Cheltuieli materiale 158,7 158,7 - 100,0
2. Cheltuieli de capital 9,5 9,5 - 100,0
a) Curtea Supremă de Justiţie 19,6 24,4 4,8 124,5
1. Cheltuieli curente 19,6 24,4 4,8 124,5
1.1. Cheltuieli de personal 17,5 22,3 4,8 127,4
1.2. Cheltuieli materiale 2,1 2,1 - 100,0
b) Celelalte organe judecătoreşti 480,5 630,0 149,5 131,1
1. Cheltuieli curente 480,5 630,0 149,5 131,1
1.1. Cheltuieli de personal 357,2 506,7 149,5 141,9
1.2. Cheltuieli materiale 123,3 123,3 - 100,0
c) Procuratura României 249,7 324,9 75,2 130,1
1. Cheltuieli curente 240,2 315,4 75,2 131,3
1.1. Cheltuieli de personal 206,9 282,1 75,2 136,3
1.2. Cheltuieli materiale 33,3 33,3 - 100,0
2. Cheltuieli de capital 9,5 9,5 - 100,0
D. Cheltuieli pentru organele puterii executive
5.402,7 7.133,8 1.731,1 132,0
din acestea:
1. Cheltuieli curente 4.425,2 6.156,3 1.731,1 139,1
1.1. Cheltuieli de personal 3.227,5 4.761,9 1.534,4 147,5
1.2. Cheltuieli materiale 929,6 928,6 -1,0 99,9
1.3. Subvenţii şi transferuri 268,1 465,8 197,7 173,7
din care:
- transferuri 268,1 465,8 197,7 173,7
2. Cheltuieli de capital 977,5 977,5 - 100,0
a) Guvernul României 753,0 767,0 14,0 101,8
1. Cheltuieli curente 88,9 102,9 14,0 115,7
1.1. Cheltuieli de personal 45,1 59,1 14,0 131,0
1.2. Cheltuieli materiale 43,8 43,8 - 100,0
2. Cheltuieli de capital 664,1 664,1 - 100,0
b) Ministere şi celelalte organe centrale 4.649,7 6.366,8 1.717,1 136,9
1. Cheltuieli curente 4.336,3 6.053,4 1.717,1 136,9
1.1. Cheltuieli de personal 3.182,4 4.702,8 1.520,4 147,8
1.2. Cheltuieli materiale 885,8 884,8 -1,0 99,9
1.3. Subvenţii şi transferuri 268,1 465,8 197,7 173,7
din care:
- transferuri 268,1 465,8 197,7 173,7
2. Cheltuieli de capital 313,4 313,4 - 100,0
V. Cheltuieli pentru acţiuni economice
91.991,2 101.987,5 9.996,3 110,9
din acestea:
1. Cheltuieli curente 77.610,5 87.606,8 9.996,3 112,9
1.1. Cheltuieli de personal 5.512,6 9.271,1 3.758,5 168,2
1.2. Cheltuieli materiale 11.051,0 13.610,7 2.559,7 123,2
1.3. Subvenţii şi transferuri 61.046,9 64.725,0 3.678,1 106,0
din care:
- subvenţii pentru regii autonome şi societăţi comerciale cu capital de stat 33.602,5 28.265,6 -5.336,9 84,1
- subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de preţuri şi tarife 27.444,4 36.459,4 9.015,0 132,8
2. Cheltuieli de capital 14.380,7 14.380,7 - 100,0
A. Agricultură, silvicultură, ape, mediu înconjurător
32.568,8 22.533,0 -10.035,8 69,2
din acestea:
1. Cheltuieli curente 29.468,8 19.433,0 -10.035,8 65,9
1.1. Cheltuieli de personal 2.845,0 4.748,2 1.903,2 166,9
1.2. Cheltuieli materiale 2.323,8 2.684,8 361,0 115,5
1.3. Subvenţii şi transferuri 24.300,0 12.000,0 -12.300,0 49,4
din care:
- subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de preţuri şi tarife 24.300,0 12.000,0 -12.300,0 49,4
2. Cheltuieli de capital 3.100,0 3.100,0 - 100,0
B. Cercetare ştiinţifică
2.841,8 3.053,0 211,2 107,4
din acestea:
1. Cheltuieli curente 2.841,8 3.053,0 211,2 107,4
1.1. Cheltuieli de personal 444,9 656,1 211,2 147,5
1.2. Cheltuieli materiale 2.396,9 2.396,9 - 100,0
C. Prospecţiuni şi lucrări geologice de cercetare pentru descoperiri de zăcăminte noi
3.567,0 5.179,6 1.612,6 145,2
din acestea:
1. Cheltuieli curente 3.567,0 5.179,6 1.612,6 145,2
1.1. Cheltuieli materiale 3.567,0 5.179,6 1.612,6 145,2
D. Industrie extractivă, energetică, metalurgică, chimică şi alte subramuri ale industriei
39.231,9 49.575,0 10.343,1 126,4
din acestea:
1. Cheltuieli curente 33.831,9 44.175,0 10.343,1 130,6
1.1. Subvenţii şi transferuri 33.831,9 44.175,0 10.343,1 130,6
din care:
- subvenţii pentru regii autonome şi societăţi comerciale cu capital de stat 33.602,5 28.265,6 -5.336,9 84,1
- subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de preţuri şi tarife 229,4 15.909,4 15.680,0 -
2. Cheltuieli de capital 5.400,0 5.400,0 - 100,0
E.Transporturi
6.528,8 13.743,5 7.214,7 210,5
din acestea:
1. Cheltuieli curente 4.528,8 11.743,5 7.214,7 259,3
1.1. Cheltuieli de personal 1.468,7 2.964,9 1.4495,2 201,9
1.2. Cheltuieli materiale 2.745,1 3.178,6 433,5 115,8
1.3. Subvenţii şi transferuri 315,0 5.600,0 5.285,0 -
din care:
- subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de preţuri şi tarife 315,0 5.600,0 5.285,0 -
2. Cheltuieli de capital 2.000,0 2.000,0 - 100,0
F. Alte acţiuni economice
7.252,9 7.903,4 650,5 108,9
din acestea:
1. Cheltuieli curente 3.372,2 4.022,7 650,5 119,3
1.1. Cheltuieli de personal 754,0 901,9 147,9 119,6
1.2. Cheltuieli materiale 18,2 170,8 152,6 938,5
1.3. Subvenţii şi transferuri 2.600,0 2.950,0 350,0 113,5
din care:
- subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de preţuri şi tarife 2.600,0 2.950,0 350,0 113,5
2. Cheltuieli de capital 3.880,7 3.880,7 - 100,0
VI. Cheltuieli pentru alte acţiuni
2.384,7 2.739,4 354,7 114,9
din acestea:
1. Cheltuieli curente 2.180,7 2.535,4 354,7 116,3
1.1. Cheltuieli de personal 1.368,5 1.713,5 345,0 125,2
1.2. Cheltuieli materiale 812,2 821,9 9,7 101,2
2. Cheltuieli de capital 204,0 204,0 - 100,0
VII. Transferuri din bugetul administraţiei centrale de stat
22.279,0 23.913,5 1.634,5 107,3
1.Transferuri din bugetul administraţiei centrale de stat la bugetele locale 10.050,0 23.913,5 13.863,5 237,9
2.Transferuri din bugetul administraţiei centrale de stat la bugetul asigurărilor sociale 12.229,0 - -12.229,0 -
VIII. Suma ce se va repartiza pe acţiuni în funcţie de evoluţia preţurilor
- 67.121,7 67.121,7 -

Anexa nr. 2

Lista
impozitelor, taxelor şi celorlalte venituri pe anul 1991

1. Pentru administrația centrală de stat

Denumirea impozitelor, taxelor sau celorlalte venituri
Acte normative care reglementează încasarea impozitelor, taxelor sau celorlalte venituri
I. Venituri curente
A. Venituri fiscale
A.1. Impozite directe
- impozitul pe profit Legea privind impozitul pe profit
- impozitul pe salarii Legea privind impozitul pe salarii
- alte impozite directe
a) taxa pentru folosirea terenurilor ce se scot din fondul forestier în vederea executării unor lucrări
Legea fondului funciar
b) impozitul pe veniturile realizate de persoanele fizice şi juridice nerezidente Decretul nr. 276/1973 pentru reglementarea impunerii unor venituri realizate în România de persoanele fizice şi juridice nerezidente, cu modificările aduse prin Decretul nr. 125/1977
c) alte încasări din impozite directe
- venituri din expertize în domeniul navigaţiei
Decretul nr. 212/1981 privind expertizele în domeniul navigaţiei civile
A.2. Impozite indirecte
- impozitul pe circulaţia mărfurilor Hotărârea Guvernului nr. 1109/1990 cu privire la liberalizarea preţurilor şi măsuri de protecţie socială
- taxe vamale
a) taxe vamale de la persoane juridice
Legea nr. 30/1978 privind Codul vamal al României
Decretul nr. 337/1981 privind aprobarea Regulamentului vamal
b) taxe vamale şi alte venituri încasate de la persoane fizice de unităţile vamale - idem -
Hotărârile Guvernului nr. 685, 1048, 1194 şi 1274 din 1990
- alte impozite indirecte
a) taxe de timbru de la persoane juridice
Decretul nr. 199/1955 privind taxele de timbru, cu modificările ulterioare;
H.C.M. nr. 911/1955 şi Hotărârea Guvernului nr. 1295/1990
b) majorări şi penalizări de întârziere pentru venituri nevărsate la termen Actul normativ care reglementează venitul în cauză
c) alte încasări din impozite indirecte
- venituri din rezerve pentru cheltuieli preliminate rămase neconsumate în anul precedent şi constatate în anul în curs, la regiile autonome sau societăţile comerciale de stat
Instrucţiunile Ministerului Finanţelor de aplicare a planului de conturi
- contravaloarea ambalajelor şi paleţilor care însoţesc mărfurile importate de regiile autonome sau societăţile comerciale de stat, incluse în preţul acestora Decretul nr. 146/1980 privind unele măsuri de îmbunătăţire a circulaţiei, utilizării şi recuperării ambalajelor pentru mărfurile ce se desfac prin comerţul cu amănuntul
B. Venituri nefiscale
- vărsăminte din profitul net al regiilor autonome Legea privind impozitul pe profit
- dividende pentru participarea statului la capitalul social al societăţilor comerciale Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale
Legea privind impozitul pe profit
- vărsăminte de la instituţiile publice
a) veniturile creşelor
Decretul nr. 65/1982 privind organizarea creşelor şi grădiniţelor şi stabilirea contribuţiei părinţilor pentru copiii din aceste unităţi
b) taxe de spitalizare, analize, consultaţii, tratamente, înregistrare medicamente şi proteze Decretul nr. 246/1958 privind reglementarea acordării asistenţei medicale şi a medicamentelor modificat prin Decretul nr. 279/1983 privind reglementarea asistenţei medicale cu plată şi Decretul-lege nr.132/1990
c) taxe de brevete de invenţii şi înregistrarea mărcilor de fabrică Legea nr. 62/1974 privind invenţiile şi inovaţiile
Decretul nr. 363/1976 privind taxele pentru cererile de brevete de invenţii şi pentru brevete de invenţii acordate
Legea nr. 28/1967 privind mărcile de fabrică de comerţ şi de servicii
d) taxe de metrologie Legea nr. 27/1978 a metrologiei
e) veniturile sanatoriilor balneoclimaterice Decretul nr. 246/1958 privind reglementarea acordării asistenţei medicale şi a medicamentelor
f) venituri din activitatea de navigaţie şi alte prestări de servicii în porturi şi taxe pentru folosirea drumurilor Decretul nr. 311/1987 privind aprobarea tarifelor în transport, poştă şi telecomunicaţii
Decretul nr. 297/1983 privind stabilirea taxei de trecere cu autovehiculele pe podul de peste Dunăre de la Giurgeni-Vadu Oii
Decretul nr. 250/1981 privind stabilirea regimului de folosire a drumurilor de către vehiculele înmatriculate în alte state care transportă mărfuri în trafic internaţional pe teritoriul României cu modificările aduse prin Decretul nr. 91/1984
g) taxe consulare Hotărârea Guvernului României nr. 443/1990 privind stabilirea taxelor consulare
h) taxe şi alte venituri din protecţia mediului Hotărârea Guvernului nr. 938/1990 privind organizarea Ministerului Mediului
i) venituri ce se încasează de către instituţii drept regie de cămin şi cantină Legea nr. 9/1971 privind cantinele-restaurant pentru salariaţi
Hotărârea Guvernului nr. 440/1990 privind atribuirea burselor de şcolarizare pe bază de contract şi altor forme de sprijin material elevilor şi studenţilor de la învăţământul de zi
j) taxe pentru analize efectuate de laboratoare, altele decât cele sanitare de pe lângă instituţii Decretul nr. 446/1966 privind organizarea instituţiilor şi serviciilor medicale
k) taxe pentru examinarea conducătorilor de autovehicule, eliberarea de permise de conducere şi alte venituri privind circulația pe drumurile publice Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice republicat în anul 1984
l) Venituri din activitatea de gospodărire a apelor Hotărârea Guvernului nr. 1001/1990 privind stabilirea unui sistem unitar de plăţi pentru produsele şi serviciile de gospodărire a apelor
m) venituri din încasarea contravalorii lucrărilor de combatere a dăunătorilor și bolilor din sectorul vegetal Legea pomiculturii nr. 11/1974
Decretul nr. 697/1956 privind protecţia plantelor cultivate şi a pădurilor
n) veniturile unităților de reproducție și selecție a animalelor Legea nr. 8/1971 pentru organizarea, administrarea pajiştilor, loturilor zootehnice şi semincere, precum şi a staţiunilor comunale de montă
Legea nr. 40/1975 privind creşterea şi ameliorarea animalelor
o) veniturile circumscripţiilor, laboratoarelor și dispensarelor veterinare Decretul nr. 217/1957 privind stabilirea modului de acordare a asistenţei sanitar-veterinare şi a materialelor de uz veterinar
p) vărsăminte din disponibilitățile instituțiilor publice și activităților autofinanțate Decretul nr. 151/1975 privind autofinanţarea unor activităţi ale instituţiilor de stat cu completările ulterioare
r) vărsăminte din veniturile instituțiilor publice și activităților autofinanțate Decretul nr. 151/1975 privind autofinanţarea unor activităţi ale instituţiilor de stat cu completările ulterioare
s) Alte venituri de la instituțiile publice
- venituri din vânzarea reportajelor şi din serviciile de ştiri realizate de Rompres
Decretul nr. 474/1977 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Române de Presă >
Diverse venituri
a) venituri din aplicarea prescripţiei extinctive Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă
Decretul nr. 219/1960 privind obligaţiile unităţilor debitoare urmare a prescripţiei extinctive
b) venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri Codul penal, Codul civil şi Codul muncii
Decretul nr. 208/1976 privind evaluarea pagubelor aduse avutului obştesc, republicat
c) venituri din amenzile aplicate conform dispoziţiilor legale Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor
Hotărârile elaborate în baza Legii nr. 32/1968
d) încasări din cota reținută, conform Legii nr. 6/1973 Legea nr. 6/1973 pentru modificarea Codului penal al României
e) restituirea de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenți Legea finanţelor publice
f) încasarea ratelor scadente la creditele externe acordate de la buget Acorduri guvernamentale
g) încasarea dobânzilor aferente creditelor externe acordate de la buget Acorduri guvernamentale
h) vărsăminte de la unitățile economice comerciale din sectorul public, reprezentând plusuri de mărfuri și produse constatate cu ocazia inventarierilor, rămase definitive H.C.M. nr. 1397/1974 privind unele măsuri pentru realizarea de economii la cheltuielile unităților economice din sectorul public
i) venituri din concesiuni Hotârlrea Guvernului nr. 1228/1990 pentru aprobarea metodologiei concesionării, închirierii și locației gestiunii
j) încasări din alte surse
- venituri din penalizări de către furnizorii de gaze naturale
Decretul nr. 232/1982 privind modificarea prețurilor de producție și de livrare în industrie, a tarifelor în transporturi și a prețurilor de deviz pentru activitatea de construcții-montaj (art. 4)
II. Venituri din capital
- venituri din valorificarea unor bunuri ale statului Legea finanţelor publice
- venituri din valorificarea stocurilor de la rezerva de stat şi de mobilizare Decretul nr. 357/1979 privind regimul rezervelor de stat

2. Pentru bugetele locale pe anul 1991

Denumirea impozitelor, taxelor sau celorlalte venituri
Acte normative care reglementează încasarea impozitelor, taxelor sau celorlalte venituri
I. Venituri curente
A. Venituri fiscale
A.1. Impozite directe
- impozitul pe profit Legea privind impozitul pe profit
- impozite şi taxe de la populaţie
a) impozitul pe terenurile agricole ale populaţiei Legea nr. 2/1977 privind impozitul agricol
b) impozitul pe veniturile liber-profesioniştilor, meseriaşilor şi ale altor persoane fizice independente şi asociaţiilor familiale Decretul nr. 153/1954 cu privire la impozitul pe veniturile populaţiei
Decretul-lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative
Hotărârea Guvernului nr. 201/1990
c) impozitul pe clădirile şi terenurile populaţiei Legea nr. 25/1981 privind impozitele şi taxele locale
Decretul nr. 425/1981 privind stabilirea şi încasarea impozitelor şi taxelor locale
d) taxa asupra mijloacelor de transport - Idem -
e) taxe de timbru asupra succesiunilor şi alte taxe de timbru de la populaţie Decretul nr. 199/1955 privind taxele de timbru
H.C.M. nr. 911/1955
Hotărârea Guvernului nr.1295/1990
f) alte impozite şi taxe de la populaţie Legea nr. 25/1981 privind impozitele şi taxele locale
Decretul nr. 425/1981 privind stabilirea şi încasarea impozitelor şi taxelor locale
- Alte impozite directe
a) taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat Legea fondului funciar
b) impozitul pe clădiri de la persoane juridice Legea nr. 25/1981 privind impozitele şi taxele locale
Decretul nr. 425/1981 privind stabilirea şi încasarea impozitelor şi taxelor locale
c) alte încasări din impozite directe
A.2. Impozite indirecte
- Impozitul pe spectacole Decretul nr. 295/1983 privind regimul de stabilire a tarifelor de intrare la spectacole teatrale, muzicale şi cinematografice
- Alte impozite indirecte Legea nr. 25/1981 privind impozitele şi taxele locale
Decretul nr. 425/1981 privind stabilirea şi încasarea impozitelor şi taxelor locale
- Majorări şi penalizări de întârziere pentru venituri nevărsate la termen Actul normativ care reglementează venitul în cauză
B. Venituri nefiscale
- Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome Legea privind impozitul pe profit
- Vărsăminte de la instituţiile publice
a) vărsăminte din disponibilitățile instituțiilor publice și activităților autofinanțate Decretul nr. 151/1975 privind autofinanţarea unor activităţi ale instituţiilor de stat, cu completările ulterioare
- Diverse venituri
a) venituri din concesiuni Hotărârea Guvernului nr. 1228/1990 privind aprobarea metodologiei concesionării, închirierii şi locaţiei gestiunii
II. Venituri din capital
- Venituri din valorificarea unor bunuri ale statului
a) venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice Legea finanţelor publice
III. Subvenţii şi transferuri
a) subvenţii şi transferuri din bugetul administraţiei centrale de stat Legea finanţelor publice
b) subvenţii şi transferuri la bugetele locale Legea finanţelor publice


Anexa nr. 3

Bugetul asigurărilor sociale de stat
pe anul 1991

- milioane lei -

Denumire indicatori
1991
Propuneri în preţuri 30.09.1990
1991
Propuneri în preţuri
1.04.1991
Diferenţe
(2 - 1)
 %
(2/1)
A
1
2
3
4
I. Venituri - Total 52.232,0 105.239,0 53.007,0 201,5
din care:
- Contribuția pentru asigurări sociale de stat 52.061,0 104.980,0 52.919,0 201,6
- Contribuția personalului salariat pentru bilete de tratament balnear și odihnă 140,0 224,0 84,0 160,0
- Alte venituri 31,0 35,0 4,0 112,9
Il. Cheltuieli - Total 56.838,8 97.129,9 40.290,2 170,9
din care:
- Pensii plătite prin oficii 44.542,9 81.840,0 37.297,1 183,7
- Pensii plătite prin întreprinder 210,6 210,6 - 100,0
- Indemnizații de boală 5.150,0 5.065,0 -85,0 98,3
- Indemnizații de maternitate 4.075,0 6.201,0 2.126,0 152,1
- Ajutoare pentru decese și proteze personal salariat 55,0 64,5 9,5 117,3
- Ajutoare sociale 266,1 386,9 120,8 145,4
- Ajutoare pentru decese pensionari 187,2 191,4 4,2 102,2
- Bilete de tratament balnear și odihna 240,0 415,0 175,0 172,9
- Cheltuieli cu plata pensiilor 375,0 654,0 279,0 174,4
- Impozit asupra indemnizațiilor de asigurări sociale 1.490,0 1.847,6 357,6 124,0
- Alte cheltuieli 2,0 3,0 1,0 150,0
III. Depășirea veniturilor asupra cheltuielilor -4.606,8 8.110,0 - -

Anexa nr. 4

Transferuri din bugetul administraţiei centrale de stat
pe anul 1991

- sume în mii lei - - sume în mii lei -
Total 23.913.500
Județul Alba 352.290 Județul Harghita 255.636
Județul Arad 483.232 Județul Hunedoara 463.683
Județul Argeș 424.617 Județul Ialomița 186.030
Județul Bacău 813.173 Județul Iași 868.003
Județul Bihor 594.743 Județul Maramureș 522.904
Județul Bistrița-Năsăud 367.860 Județul Mehedinți 233.181
Județul Botoșani 412.224 Județul Mureș 528.452
Județul Brașov 637.175 Județul Neamț 480.753
Județul Brăila 443.935 Județul Olt 265.225
Județul Buzău 264.499 Județul Prahova 600.023
Județul Caraș-Severin 461.947 Județul Satu Mare 326.576
Județul Călărași 189.560 Județul Sălaj 283.074
Județul Cluj 785.801 Județul Sibiu 558.823
Județul Constanţa 1.109.099 Județul Suceava 427.481
Județul Covasna 250.016 Județul Teleorman 186.416
Județul Dîmbovița 348.779 Județul Timiș 921.415
Județul Dolj 749.387 Județul Tulcea 198.634
Județul Galați 506.412 Județul Vaslui 468.000
Județul Giurgiu 235.033 Județul Vîlcea 348.445
Județul Gorj 159.157 Județul Vrancea 387.804
Municipiul București 5.814.003

Anexa nr. 5

Categorii de venituri şi cheltuieli avute în vedere la stabilirea transferurilor din bugetul administraţiei centrale la bugetele locale

Venituri proprii

1. Impozitul pe profit

2. Impozitul agricol de la cooperația agricolă

3. Impozite și taxe de la populație

  • Impozitul pe terenurile agricole ale populației
  • Impozitul pe veniturile liber profesioniștilor, meseriașilor și ale altor persoane fizice independente și asociații familiale
  • Impozitul pe clădiri și terenurile populației
  • Taxe asupra mijloacelor de transport
  • Taxe de timbru asupra succesiunilor și alte taxe de timbru de la populație
  • Alte impozite și taxe de la populație

4. Alte impozite directe

  • Taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat
  • Impozitul pe clădiri de la persoane juridice
  • Alte încasări din impozite directe

5. Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome

6. Impozitul pe spectacole

7. Alte impozite indirecte

  • Majorări și penalizări de întârziere pentru venituri nevărsate la termen
  • Alte încasări din impozite indirecte

8. Vărsăminte de la instituțiile publice

  • Vărsăminte din disponibilitățile instituțiilor publice și activităților autofinanțate
  • Alte venituri de la instituțiile publice

9. Diverse venituri

  • Venituri din concesiuni
  • Încasări din alte surse

10. Venituri din valorificarea unor bunuri ale statului

  • Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice
Cheltuieli curente și de capital

1. Cultura și arta

2. Asistența sociala

3. Gospodărie comunală și locuințe

4. Cheltuieli pentru organele puterii executive

5. Cercetare științifică

6. Transporturi și comunicații

7. Alte acțiuni economice

8. Alte acțiuni

Notă: La stabilirea alocației de la buget pentru construcții de locuințe s-a avut în vedere, în principal, satisfacerea necesităților de spații locative pentru familiile cu venituri scăzute și pentru persoanele handicapate. Necesitățile de locuințe pentru celelalte categorii de cetățeni urmează să se realizeze cu fonduri de la populație și prin credite bancare, în condițiile legii.

Anexa nr. 6/01

Cheltuielile bugetului administraţiei centrale de stat pe ministere şi celelalte organe centrale de stat

Ministerul resurselor şi industriei

Bugetul
pe anul 1991

- mii lei -

Denumire indicatori
1991
Propuneri în preţuri 30.09.1990
1991
Propuneri în preţuri
liberalizate
Diferenţe
(2 - 1)
 %
(2/1)
A
1
2
3
4
Cheltuieli - Total 48.302.146 56.524.948 8.222.802 117,0
1. Cheltuieli curente 36.591.331 49.604.148 13.012.817 135,6
1.1. Cheltuieli de personal 485.310 595.362 110.052 122,7
1.2. Cheltuieli materiale 8.601.444 4.886.427 -3.715.017 56,8
1.3. Subvenţii şi transferuri 27.504.577 44.122.359 16.617.782 160,4
din care:
- subvenţii pentru regii autonome şi societăţi comerciale cu capital de stat 24.132.800 28.265.600 4.132.800 117,1
- subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de preţuri şi tarife 3.352.500 15.854.400 12.501.900 472,9
- subvenţii pentru instituţiile publice 1.757 2.359 602 134,3
- transferuri 17.520 - -17.520 -
2. Cheltuieli de capital 11.710.815 6.920.800 -4.790.015 59,1
I. Cheltuieli cu caracter social
A. Cultură şi artă 1.757 2.359 602 134,3
din acestea:
1. Cheltuieli curente 1.757 2.359 602 134,3
1.1. Subvenţii şi transferuri 1.757 2.359 602 134,3
a) Muzee 1.757 2.359 602 134,3
II. Cheltuieli pentru puterea şi administraţia de stat
A. Cheltuieli pentru organele puterii executive
a) Ministere şi celelalte organe centrale 513.205 489.040 -24.165 95,3
1. Cheltuieli curente 513.205 489.040 -24.165 95,3
1.1. Cheltuieli de personal 429.261 390.513 -38.748 91,0
1.2. Cheltuieli materiale 66.424 98.527 32.103 148,3
1.3. Subvenţii şi transferuri 17.520 - -17.520 -
III. Cheltuieli pentru acţiuni economice 47.765.184 56.009.200 8.244.016 117,3
1. Cheltuieli curente 36.054.369 49.088.400 13.034.031 136,2
1.1. Cheltuieli de personal 42.449 188.800 146.351 444,8
1.2. Cheltuieli materiale 8.526.620 4.779.600 -3.747.020 56,1
1.3. Subvenţii şi transferuri 27.485.300 44.120.000 16.634.700 160,5
2. Cheltuieli de capital 11.710.815 6.920.800 -4.790.015 59,1
A. Cercetare ştiinţifică 372.695 - -372.695 -
din acestea: - -
1. Cheltuieli curente 338.695 - -338.695 -
1.1. Cheltuieli de personal 4.494 - -4.494 -
1.2. Cheltuieli materiale 334.201 - -334.201 -
2. Cheltuieli de capital 34.000 - -34.000 -
a) Obiective, teme de cercetare şi cercetări complexe 329.995 - -329.995 -
b) Alte instituţii şi acţiuni pentru cercetare ştiinţifică 42.700 - -42.700 -
B. Prospecţiuni şi lucrări geologice de cercetare pentru descoperiri de zăcăminte noi 8.147.000 4.779.600 -3.367.400 58,7
1. Cheltuieli curente 8.147.000 4.779.600 -3.367.400 58,7
1.1. Cheltuieli materiale 8.147.000 4.779.600 -3.367.400 58,7
C. Industrie extractivă, energetică, metalurgică, chimică şi alte subramuri ale industriei 37.323.846 49.520.000 12.196.154 132,7
din acestea:
1. Cheltuieli curente 27.485.300 44.120.000 16.634.700 160,5
1.1. Subvenţii şi transferuri 27.485.300 44.120.000 16.634.700 160,5
din care:
a) subvenţii pentru regii autonome şi societăţi comerciale cu capital de stat 24.132.800 28.265.600 4.132.800 117,1
b) subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de preţuri şi tarife 3.352.500 15.854.400 12.501.900 472,9
2. Cheltuieli de capital 9.838.546 5.400.000 -4.438.546 54,9
D. Alte acţiuni economice 1.921.643 1.709.600 -212.043 89,0
din acestea:
1. Cheltuieli curente 83.374 188.800 105.426 226,4
1.1. Cheltuieli de personal 37.955 188.800 150.845 497,4
1.2. Cheltuieli materiale 45.419 - -45.419 -
2. Cheltuieli de capital 1.838.269 1.520.800 -317.469 82,7
a) Rezerva de stat şi de mobilizare 1.638.269 1.520.800 -317.469 82,7
b) Alte cheltuieli pentru rezerva de stat 45.919 97.300 51.469 211,9
c) Alte cheltuieli pentru acţiuni economice 37.455 91.500 54.045 244,3
IV. Cheltuieli pentru alte acţiuni 22.000 24.349 2.349 110,7
1. Cheltuieli curente 22.000 24.349 2.349 110,7
1.1. Cheltuieli de personal 13.600 16.049 2.349 118,0
1.2. Cheltuieli materiale 8.400 8.300 - 100 98,8
a) Centre şi oficii de calcul 22.000 24.349 2.349 110,7

Cheltuielile bugetare detaliate pe articole

- mii lei -

Denumire indicatori
1991
Propuneri în preţuri 30.09.1990
1991
Propuneri în preţuri
liberalizate
Diferenţe
(2 - 1)
 %
(2/1)
A
1
2
3
4
Cultură şi artă
A. Cheltuieli curente 1.757 2.359 602 134,3
Subvenţii 1.757 2.359 602 134,3
Cheltuieli pentru organele puterii executive
A. Cheltuieli curente 513.205 489.040 -24.165 95,3
Cheltuieli de personal 429.261 390.513 -38.748 91,0
- Cheltuieli cu salariile 315.241 249.409 -65.832 79,1
- Impozitul pe salarii 49.402 39.630 -9.772 80,2
- Contribuții pentru asigurări sociale de stat 46.668 57.701 11.033 123,6
- Cheltuieli pentru constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj 7.980 7.595 -385 95,2
- Deplasări, detașări, transferări 9.970 36.178 26.208 362,9
Cheltuieli materiale şi servicii 66.424 98.527 32.103 148,3
- Cheltuieli pentru întreținere și gospodărie 57.800 85.048 27.248 147,1
- Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional 409 3.185 2.776 778,7
- Obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată și echipament 140 1.144 1.004 817,1
- Reparații curente 642 3.115 2.473 485,2
- Cărți și publicații 843 1.770 927 210,0
- Alte cheltuieli 6.590 4.265 2.325 64,7
Subvenţii - transferuri 17.520 - -17.520 -
Cercetare ştiinţifică
A. Cheltuieli curente 338.695 [2] -338.695 -
Cheltuieli de personal 4.494 -4.494 -
- Cheltuieli cu salariile 3.220 -3.220 -
- Impozitul pe salarii 563 -563 -
- Contribuții pentru asigurări sociale de stat 530 -530 -
- Cheltuieli pentru constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj 81 -81 -
- Deplasări, detașări, transferări 100 -100 -
Cheltuieli materiale şi servicii 334.201 -334.201 -
- Alte cheltuieli 334.201 -334.201 -
Prospecţiuni şi lucrări geologice de cercetare pentru descoperiri de zăcăminte noi
A. Cheltuieli curente 8.147.000 4.779.600 -3.367.400 58,7
Cheltuieli materiale şi servicii 8.147.000 4.779.600 -3.367.400 58,7
- Alte cheltuieli 8.147.000 4.779.600 -3.367.400 58,7
Industrie extractivă, energetică, metalurgică, chimică şi alte subramuri
A. Cheltuieli curente 27.485.300 44.120.000 16.634.700 160,5
Subvenţii 27.485.300 44.120.000 16.634.700 160,5
Cheltuieli pentru alte acţiuni
A. Cheltuieli curente 22.000 24.349 2.349 110,7
Cheltuieli de personal 13.600 16.049 2.449 118,0
- Cheltuieli cu salariile 10.087 11.185 -1.098 110,8
- Impozitul pe salarii 1.438 1.789 351 124,4
- Contribuții pentru asigurări sociale de stat 1.605 2.595 990 161,6
- Cheltuieli pentru constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj 274 280 6 102,2
- Deplasări, detașări, transferări 196 200 4 102,0
Cheltuieli materiale şi servicii 8.400 8.300 -100 98,8
- Cheltuieli pentru întreținere și gospodărie 4.450 4.400 -50 98,9
- Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional 3.050 3.000 .50 98,4
- Obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată și echipament 200 200 - 100,0
- Reparații curente 400 400 - 100,0
- Cărți și publicații 50 50 - 100,0
- Alte cheltuieli 250 250 - 100,0
Alte acţiuni economice
A. Cheltuieli curente 83.374 188.800 105.426 226,4
Cheltuieli de personal 37.955 188.800 150.845 497,4
- Cheltuieli cu salariile 10.822 17.300 6.478 159,9
- Impozitul pe salarii 1.554 2.900 1.346 186,6
- Contribuții pentru asigurări sociale de stat 1.624 4.100 2.476 252,5
- Deplasări, detașări, transferări 23.955 164.500 140.545 686,7
Cheltuieli materiale şi servicii 45.419 - -45.419 -
- Alte cheltuieli 45.419 - -45.419 -



Ministerul resurselor şi industriei

Muzee

- mii lei -

Denumirea instituţiei
Propuneri 1991
Venituri proprii
Transferuri de la bugetul administraţiei centrale
Cheltuieli
(1+2)
1. Departamentul petrolului
Muzeul petrolului
230 980 1.860
2. Departamentul energiei electrice
Muzeul ştiinţei şi tehnicii "Ing. D. Leonida"
600 1.429 2.029

Anexa nr. 6/02

Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei

Bugetul
pe anul 1991

- mii lei -

Denumire indicatori
1991
Propuneri în preţuri 30.09.1990
1991
Propuneri în preţuri
liberalizate
Diferenţe
(2 - 1)
 %
(2/1)
A
1
2
3
4
Cheltuieli - Total 38.766.374 22.647.510 -16.118.864 58,4
1. Cheltuieli curente 32.363.731 21.321.510 -11.042.221 65,9
1.1. Cheltuieli de personal 3.378.742 4.404-943 1.026.201 130,4
1.2. Cheltuieli materiale 3.236.647 2.341.567 -895.080 72,3
1.3. Subvenţii şi transferuri 25.748.342 14.575.000 -11.173.342 56,8
din care:
- subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de preţuri şi tarife 25.748.342 14.575.000 -11.173.342 56,6
2. Cheltuieli de capital 6.402.643 1.326.000 -5.076.643 20,7
I. Cheltuieli pentru puterea şi administraţia de stat 147.459 177.710 30.251 120,1
A. Cheltuieli pentru organele puterii executive
din acestea:
a) Ministere şi celelalte organe centrale 147.459 177.710 30.251 120,1
1. Cheltuieli curente 147.459 177.710 30.251 120,5
1.1. Cheltuieli de personal 88.135 137.343 49.208 155,8
1.2. Cheltuieli materiale 31.324 40.367 9.043 128,8
1.3. Subvenţii şi transferuri 28.000 - -28.000 -
II. Cheltuieli pentru acţiuni economice 38.618.915 22.469.800 -16.149.115 58,2
din care:
1. Cheltuieli curente 32.216.272 21.143.800 -11.072.472 65,6
1.1. Cheltuieli de personal 3.290.607 4.267.600 976.993 129,7
1.2. Cheltuieli materiale 3.205.323 2.301.200 -904.123 71,8
1.3. Subvenţii şi transferuri 25.720.342 14.575.000 -11.145.342 56,7
2. Cheltuieli de capital 6.402.643 1.326.000 -5.076.643 20,7
A. Agricultură, mediu înconjurător, ape 33.996.699 19.023.400 - 14.973.299 56,0
din acestea:
1. Cheltuieli curente 27.594.056 18.023.400 -9.570.656 65,3
1.1. Cheltuieli de personal 3.289.292 4.097.200 807.908 124,6
1.2. Cheltuieli materiale 1.974.422 2.301.200 326.778 116,5
1.3. Subvenţii şi transferuri 22.330.342 11.625.000 -10.705.342 52,1
2. Cheltuieli de capital 6.402.643 1.000.000 -5.402.643 15,6
a) Amendarea solurilor acide 90.000 100.000 10.000 111,1
b) Acoperirea sumelor fixe stabilite la cantitățile de semințe 144.000 130.000 -14.000 90,3
c) Salarii și indemnizații ce se plătesc, potrivit legii, de către stat specialiștilor din C.A.P. 1.000.000 650.000 -350.000 65,0
d) Combaterea dăunătorilor și bolilor din sectorul vegetal 1.098.048 1.846.000 747.952 168,1
e) Prime pentru viței 379.178 - -379.173 -
f) Reproducția și selecția animalelor 603.488 947.000 343.513 156,9
g) Direcții sanitar-veterinare, circumscripții, spitale și laboratoare veterinare, precum și cheltuieli pentru combaterea epizootiilor 1.170.000 1.929.000 759.000 164,9
h) Direcții generale pentru agricultură și alimentaţie 605.000 699.000 94.000 115,5
i) Alte unități și acțiuni din domeniul agriculturii 174.000 97.400 -76.600 56,0
j) Subvenții pentru acoperirea diferențelor de preț la produsele agricole 22.330.342 11.625.000 -10.705.342 52,1
B. Cercetare ştiinţifică 271.295 - -271.295 -
din acestea:
1. Cheltuieli curente 271.295 - -271.295 -
1.1. Cheltuieli de personal 1.315 - -1.315 -
1.2. Cheltuieli materiale 269.980 - -269.980 -
C. Prospecţiuni şi lucrări geologice de cercetare pentru descoperiri de zăcăminte noi
1. Cheltuieli curente 5.000 - -5.000 -
1.1. Cheltuieli de personal 5.000 - -5.000 -
D. Alte acţiuni economice 4.345.921 3.446.400 -899.521 79,3
din acestea:
1. Cheltuieli curente 4.345.921 3.120.400 -1.225.521 71,8
1.1. Cheltuieli de personal - 170.400 170.400 -
1.2. Cheltuieli materiale 955.921 - -955.921 -
1.3. Subvenţii şi transferuri 3.390.000 2.950.000 -440.000 87,0
2. Cheltuieli de capital - 326.000 326.000 -
a) Subvenții pentru acoperirea diferențelor de prețuri şi tarife pentru activitatea de îmbunătăţiri funciare 3.390.000 2.950.000 -440.000 87,0
b) Rezerva de stat şi de mobilizare 892.567 326.000 -566-567 36,5
c) Alte cheltuieli pentru rezerva de stat 63.354 168.600 105.246 266,1
d) Alte cheltuieli pentru acţiuni economice - 1.800 1.800 -
Cheltuieli pentru puterea şi administraţia de stat
A. Cheltuieli curente 147.459 177.710 30.251 120,5
Cheltuieli de personal 88.135 137.343 49.208 155,8
- Cheltuieli cu salariile 58.439 81.881 23.442 140,1
- Impozitul pe salarii 9.369 13.097 3.728 139,7
- Contribuții pentru asigurări sociale de stat 8.831 18.854 10.023 139,8
- Cheltuieli pentru constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj 1.479 2.758 1.279 186,5
- Deplasări, detașări, transferări 10.017 20.753 10.736 207,2
Cheltuieli materiale şi servicii 31.324 40.367 1.043 128,9
- Cheltuieli pentru întreținere și gospodărie 26.184 27.993 1.814 106,9
- Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional 1.200 7.409 6.209 617,4
- Obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată și echipament 605 760 155 125,6
- Reparații curente 925 1.050 125 113,5
- Cărți și publicații 480 570 90 118,8
- Alte cheltuieli 1.930 2.580 650 133,7
Cercetare ştiinţifică
A. Cheltuieli curente 271.295 [3] -271.295 -
Cheltuieli de personal 1.315 - -1.315 -
- Cheltuieli cu salariile 970 - -970 -
- Impozitul pe salarii 136 - -136 -
- Contribuții pentru asigurări sociale de stat 144 - -144 -
- Cheltuieli pentru constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj 25 - -25 -
- Deplasări, detașări, transferări 40 - -40 -
Cheltuieli materiale şi servicii 269.980 - -269.980 -
- Cheltuieli pentru întreținere și gospodărie 255 - -255 -
- Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional 340 - -340 -
- Reparații curente 40 - -40 -
- Cărți și publicații 10 - -10 -
- Alte cheltuieli 269.335 - -269.335 -
Agricultură, mediu înconjurător, ape, silvicultură
A. Cheltuieli curente 5.263.714 6.398.400 1.134.686 121,5
Cheltuieli de personal 3.289.292 4.097.200 807.908 124,6
- Cheltuieli cu salariile 2.504.192 2.878.900 374.708 115,0
- Impozitul pe salarii 368.036 444.300 76.264 120,5
- Contribuții pentru asigurări sociale de stat 346.390 644.200 297.810 186,0
- Cheltuieli pentru constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj 53.574 98.000 44.426 182,9
- Deplasări, detașări, transferări 17.100 31.800 14.700 186,0
Cheltuieli materiale şi servicii 1.974.422 2.301.200 326.778 116,5
- Drepturi cu caracter social 320 350 30 109,4
- Hrană 22.950 24.000 1.050 104,6
- Medicamente şi materiale sanitare 1.145.128 1.506.350 361.222 131,5
- Cheltuieli pentru întreținere și gospodărie 220.000 250.000 30.000 113,6
- Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional 139.700 150.000 10.300 107,4
- Obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată și echipament 10.500 15.000 4.500 142,9
- Reparații curente 18.500 25.000 6.500 135,1
- Reparații capitale 11.000 30.000 19.000 272,7
- Cărți și publicații 658 500 -158 76,0
- Alte cheltuieli 405.666 300.000 -105.666 74,0

Anexa nr. 6/03

Departamentul Comerţului Exterior

Bugetul
pe anul 1991

- mii lei -

Denumire indicatori
1991
Propuneri în preţuri 30.09.1990
1991
Propuneri în preţuri
liberalizate
Diferenţe
(2 - 1)
 %
(2/1)
A
1
2
3
4
Cheltuieli - Total 157.199 251.700 94.501 160,1
1. Cheltuieli curente 157.199 251.700 94.501 160,2
1.1. Cheltuieli de personal 133.139 229.480 96.341 172,4
1.2. Cheltuieli materiale 13.230 22.220 8.990 168,0
1.3. Subvenţii şi transferuri 10.700 - -10.700 -
2. Cheltuieli de capital 130 - -130 -
I. Cheltuieli pentru puterea şi administraţia de stat
A. Cheltuieli pentru organele puterii executive
a) Ministere şi celelalte organe centrale 120.199 172.100 51.901 143,2
1. Cheltuieli curente 120.069 172.100 52.031 143,3
1.1. Cheltuieli de personal 96.139 149.880 53.741 155,9
1.2. Cheltuieli materiale 13.230 22.220 8.990 168,0
1.3. Subvenţii şi transferuri 10.700 - -10.700 -
2. Cheltuieli de capital 130 - -130 -
II. Cheltuieli pentru acţiuni economice
Alte acţiuni economice 37.000 79.600 42.600 215,1
din acestea:
1. Cheltuieli curente 37.000 79.600 42.600 215,1
1.1. Cheltuieli de personal 37.000 79.600 42.600 215,1
a) Alte cheltuieli pentru acţiuni economice 37.000 79.600 42.600 215,1
Cheltuieli bugetare detaliate pe articole
Cheltuieli pentru puterea şi administraţia de stat
A. Cheltuieli curente 120.069 172.100 52.031 143,3
Cheltuieli de personal 96.139 149.880 53.741 155,9
- Cheltuieli cu salariile 74.088 102.251 28.163 138,0
- Impozitul pe salarii 6.192 9.339 3.147 150,8
- Contribuții pentru asigurări sociale de stat 6.009 18.690 12.681 311,0
- Cheltuieli pentru constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj 850 2.000 1.150 235,2
- Deplasări, detașări, transferări 9.000 17.600 8.600 190,6
Cheltuieli materiale şi servicii 13.230 22.220 8.990 167,9
- Cheltuieli pentru întreținere și gospodărie 10.000 16.750 6.750 167,5
- Reparații curente - 400 400 -
- Cărți și publicații 600 300 -300 50,0
- Alte cheltuieli 2.630 4.770 2.140 181,4
Subvenţii 10.700 - -10.700 -
Alte acţiuni economice 37.000 79.600 42.600 215,1
Cheltuieli curente 37.000 79.600 42.600 215,1
Cheltuieli de personal 37.000 79.600 42.600 215,1
- Deplasări, detașări, transferări 37.000 79.600 42.600 215,1

Anexa nr. 6/04

Departamentul Comerţului Interior

Bugetul
pe anul 1991

- mii lei -

Denumire indicatori
1991
Propuneri în preţuri 30.09.1990
1991
Propuneri în preţuri
liberalizate
Diferenţe
(2 - 1)
 %
(2/1)
A
1
2
3
4
Cheltuieli - Total 2.149.234 344.240 -1.804.994 16,0
1. Cheltuieli curente 2.139.594 344.240 -1.795.354 16,1
1.1. Cheltuieli de personal 16.494 39.710 23.216 240,7
1.2. Cheltuieli materiale 4.100 4.530 430 110,5
1.3. Subvenţii şi transferuri 2.119.000 300.000 -1.819.000 14,1
din care:
- subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de preţuri şi tarife 2.119.000 300.000 -1.819.000 14,1
2. Cheltuieli de capital 9.640 - -9.640 -
I. Cheltuieli pentru puterea şi administraţia de stat
Cheltuieli pentru organele puterii executive
a) Ministere şi celelalte organe centrale 30.234 44.240 14.006 146,3
1. Cheltuieli curente 20.594 44.240 23.646 214,8
1.1. Cheltuieli de personal 16.494 39.710 23.216 240,7
1.2. Cheltuieli materiale 4.100 4.530 430 110,5
2. Cheltuieli de capital 9.640 - -9.640 -
I. Cheltuieli pentru acţiuni economice
Agricultură, mediu înconjurător, ape 2.119.000 300.000 -1.819.000 14,1
din acestea:
1. Cheltuieli curente 2.119.000 300.000 -1.819.000 14,1
1.1. Subvenţii şi transferuri 2.119.000 300.000 -1.819.000 14,1
Diferenţe de preţ 2.119.000 300.000 -1.819.000 14,1
Cheltuieli bugetare detaliate pe articole
Cheltuieli pentru puterea şi administraţia de stat
A. Cheltuieli curente 2.139.594 344.240 -1.795.354 16,1
Cheltuieli de personal 16.494 39.710 23.216 240,7
- Cheltuieli cu salariile 10.848 24.820 13.972 228,8
- Impozitul pe salarii 1.736 3.972 2.236 228,8
- Contribuții pentru asigurări sociale de stat 1.636 5.758 4.122 351,9
- Cheltuieli pentru constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj 274 760 485 277,4
- Deplasări, detașări, transferări 2.000 4.400 2.400 220,0
Cheltuieli materiale şi servicii 4.100 4.530 430 110,5
- Cheltuieli pentru întreținere și gospodărie 2.000 3.000 1.000 150,0
- Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional 1.000 550 -450 55,0
- Obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată și echipament 100 30 -70 30,0
- Reparații curente 500 500 - 100,0
- Cărți și publicații 200 200 - 100,0
- Alte cheltuieli 300 250 -50 83,3
Subvenţii 2.119.000 300.000 -1.819.000 14,1

Anexa nr. 6/05

Departamentul Turismului

Bugetul
pe anul 1991

- mii lei -

Denumire indicatori
1991
Propuneri în preţuri 30.09.1990
1991
Propuneri în preţuri
liberalizate
Diferenţe
(2 - 1)
 %
(2/1)
A
1
2
3
4
Cheltuieli - Total 28.982 46.050 17.068 158,9
1. Cheltuieli curente 28.982 46.050 17.068 158,9
1.1. Cheltuieli de personal 22.362 38.930 16.568 174,1
1.2. Cheltuieli materiale 4.820 7.120 2.300 147,7
1.3. Subvenţii şi transferuri 1.800 - -1.800 -
din care:
- subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de preţuri şi tarife 1.800 - -1.800 -
I. Cheltuieli pentru puterea şi administraţia de stat
Cheltuieli pentru organele puterii executive
a) Ministere şi celelalte organe centrale 28.982 46.050 17.068 158,9
1. Cheltuieli curente 28.982 46.050 17.068 158,9
1.1. Cheltuieli de personal 28.982 38.930 16.568 174,1
1.2. Cheltuieli materiale 4.820 7.120 2.300 147,7
1.3. Subvenţii şi transferuri 1.800 - -1.800 -
Cheltuieli bugetare detaliate pe articole
A. Cheltuieli curente 28.982 46.050 17.068 158,9
Cheltuieli de personal 22.362 38.930 16.568 174,1
- Cheltuieli cu salariile 13.137 18.370 5.233 139,8
- Impozitul pe salarii 2.102 2.940 838 139,9
- Contribuții pentru asigurări sociale de stat 1.981 4.260 2.279 215,0
- Cheltuieli pentru constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj 337 585 248 173,6
- Deplasări, detașări, transferări 4.805 12.775 7.970 265,9
Cheltuieli materiale şi servicii 4.820 7.120 2.300 147,7
- Cheltuieli pentru întreținere și gospodărie 1.700 3.000 1.300 176,5
- Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional 1.500 2.500 1.000 166,7
- Obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată și echipament 120 120 - 100,0
- Reparații curente 500 500 - 100,0
- Cărți și publicații 300 300 - 100,0
- Alte cheltuieli 700 700 - 100,0
Subvenţii 1.800 - -1.800 -

Anexa nr. 6/06

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Amenajării Teritoriului

Bugetul
pe anul 1991

- mii lei -

Denumire indicatori
1991
Propuneri în preţuri 30.09.1990
1991
Propuneri în preţuri
liberalizate
Diferenţe
(2 - 1)
 %
(2/1)
A
1
2
3
4
Cheltuieli - Total 11.118.163 15.007.126 3.888.963 135,0
1. Cheltuieli curente 3.624-499 12.864.126 9.239.627 354,9
1.1. Cheltuieli de personal 1.597.482 3.843.185 2.245.703 240,6
1.2. Cheltuieli materiale 1.843.772 3.420.641 1.576.869 185,5
1.3. Subvenţii şi transferuri 183.245 5.600.300 5.417.055 -
din care:
- subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de preţuri şi tarife 183.000 5.600.000 5.417.000 -
- subvenţii pentru instituţiile publice 245 300 55 122,4
2. Cheltuieli de capital 7.493.664 2.143.000 -5.350.664 28,6
I. Cheltuieli cu caracter social 534.930 956.300 421.370 178,8
1. Cheltuieli curente 534.930 917.300 382.370 171,5
1.1. Cheltuieli de personal 387.500 719.600 332.100 185,7
1.2. Cheltuieli materiale 147.185 194.400 50.215 134,1
1.3. Subvenţii şi transferuri 245 300 55 122,4
2. Cheltuieli de capital - 39.000 30.000 -
A. Sănătate 534.685 956.000 421.315 178,8
din acestea:
1. Cheltuieli curente 534.685 917.000 382.315 171,5
1.1. Cheltuieli de personal 387.500 700.600 332.100 185,7
1.2. Cheltuieli materiale 147.185 197.400 50.215 134,1
2. Cheltuieli de capital - 39.000 39.000 -
a) Dispensare 247.185 411.400 164.215 166,4
b) Spitale 236.000 420.000 184.000 178,0
c) Centre de recoltare şi conservare a sângelui 800 1.300 500 162,5
d) Staţii de salvare 2.300 3.800 1.500 165,7
e) Alte instituţii şi acţiuni economice 48.400 119.500 71.100 246,9
B. Cultură şi artă 245 300 55 122,4
din acestea:
1. Cheltuieli curente 245 300 55 122,4
1.1. Subvenţii şi transferuri 245 300 55 122,4
a) Muzee 245 300 55 122,4
II. Cheltuieli pentru puterea şi administraţia de stat
Cheltuieli pentru organele puterii executive
a) Ministere şi celelalte organe centrale 154.659 191.980 37.321 124,1
1. Cheltuieli curente 151.659 191.980 40.321 126,6
1.1. Cheltuieli de personal 99.356 150.568 51.212 151,5
1.2. Cheltuieli materiale 26.503 41.412 14.909 156,3
1.3. Subvenţii şi transferuri 25.800 - -25.800 -
2. Cheltuieli de capital 3.000 - -3.000 -
III. Cheltuieli pentru acţiuni economice 10.428.574 13.858.846 3.430.272 132,9
1. Cheltuieli curente 2.937.910 11.754.846 8.816.936 400,1
1.1. Cheltuieli de personal 1.110.625 2.973.017 1.862.391 267,7
1.2. Cheltuieli materiale 1.670.084 3.181.829 1.511.745 190,5
1.3. Subvenţii şi transferuri 157.200 5.600.000 5.442.800 -
2. Cheltuieli de capital 7.490.664 2.104.000 -5.386.664 28,1
A. Cercetare ştiinţifică 65.000 - -65.000 -
din acestea:
1. Cheltuieli curente 65.000 - -65.000 -
1.1. Cheltuieli materiale 65.000 - -65.000 -
a) Obiective, teme de cercetare şi cercetări complexe 65.000 - -65.000 -
B. Prospecţiuni şi lucrări geologice de cercetare pentru descoperiri de zăcăminte noi 2.000 4.000 2.000 200,0
din acestea:
1. Cheltuieli curente 2.000 4.000 2.000 200,0
1.1. Cheltuieli materiale 2.000 4.000 2.000 200,0
C. Industrie extractivă, energetică, metalurgică, chimică şi alte subramuri ale industriei 20.500 - -20.500 -
din acestea:
1. Cheltuieli de capital 20.500 - -20.500 -
D. Transporturi 10.277.894 13.742.746 3.464.852 133,7
din acestea:
1. Cheltuieli curente 2.865.638 11.742.746 8.877.108 409,8
1.1. Cheltuieli de personal 1.110.626 2.964.917 1.854.291 267,0
1.2. Cheltuieli materiale 1.598.412 3.177.829 1.579.417 198,8
1.3. Subvenţii şi transferuri 156.600 5.600.000 5.443.400 -
2. Cheltuieli de capital 7.412.256 2.000.000 -5.412.256 27,0
a) Aviaţia civilă 392.680 953.560 560.880 242,8
b) Navigaţia civilă 398.476 857.746 459.270 215,3
c) Metrologie, supravegherea fabricaţiei şi reparaţii de aeronave 5.165 23.440 18.275 453,8
d) Drumuri şi poduri 1.912.717 4.308.000 2.395.283 225,2
e) Transport feroviar (metrou) 156.600 1.100.000 943.400 -
f) Comunicaţii
g) Alte cheltuieli din domeniul transporturilor conform anexei nr. 4 la H.G. nr. 1149/1990 4.500.000 4.500.000 -
h) Alte instituţii şi acţiuni economice 7.412.256 2.000.000 -5.412.256 27,0
E. Alte acţiuni economice 63.180 112.100 48.920 177,4
din acestea:
1. Cheltuieli curente 5.272 8.100 2.828 153,6
1.1. Cheltuieli de personal - 8.100 8.100 -
1.2. Cheltuieli materiale 4.672 - -4.672 -
1.3. Subvenţii şi transferuri 600 - -600 -
2. Cheltuieli de capital 57.908 104.000 46.092 179,6
a) Rezerva de stat şi de mobilizare 57.908 104.000 46.092 179,6
b) Alte cheltuieli pentru acţiuni economice 600 1.200 600 200,0
c) Alte cheltuieli pentru rezerva de stat 4.672 6.900 2.228 147,7
Cheltuieli bugetare detaliate pe articole
Sănătate
A. Cheltuieli curente 534.685 917.000 382.315 171,5
Cheltuieli de personal 387.500 719.600 332.100 185,7
- Cheltuieli cu salariile 301.700 508.300 206.600 168,5
- Impozitul pe salarii 40.800 76.100 35.300 186,5
- Contribuții pentru asigurări sociale de stat 40.500 117.500 77.000 290,1
- Cheltuieli pentru constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj 4.200 15.100 10.900 359,5
- Deplasări, detașări, transferări 300 2.600 2.300 -
Cheltuieli materiale şi servicii 147.185 197.400 50.215 134,1
- Hrană 34.100 50.300 16.200 147,5
- Medicamente şi materiale sanitare 55.600 72.000 16.400 129,5
- Obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată și echipament 8.500 12.000 3.500 141,2
- Drepturi cu caracter social 600 2.500 1.900 416,7
- Cheltuieli pentru întreținere și gospodărie 22.585 24.000 1.415 106,3
- Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional 8.500 11.000 2.500 129,4
- Reparații curente 14.900 21.000 6.100 140,0
- Reparaţii capitale - 1.400 1.400 -
- Cărți și publicații 100 200 100 200,0
- Alte cheltuieli 2.300 3.000 700 130,4
Cultură şi artă
Subvenţii 245 300 55 122,4
Cheltuieli pentru puterea şi administraţia de stat
A. Cheltuieli curente 151.659 191.980 40.321 126,6
Cheltuieli de personal 100.120 150.558 50.448 150,4
- Cheltuieli cu salariile 71.642 96.264 24.622 134,4
- Impozitul pe salarii 11.462 15.401 3.939 134,4
- Contribuții pentru asigurări sociale de stat 10.853 22.335 11.482 205,8
- Cheltuieli pentru constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj 1.813 3.078 1.265 169,8
- Deplasări, detașări, transferări 4.350 13.460 9.110 309,4
Cheltuieli materiale şi servicii 25.739 41.412 15.673 160,9
- Cheltuieli pentru întreținere și gospodărie 18.778 31.104 12.326 165,3
- Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional 2.200 3.948 1.748 179,4
- Obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată și echipament 750 1.374 624 183,2
- Reparații curente 900 1.330 430 147,8
- Cărți și publicații 453 1.413 960 311,9
- Alte cheltuieli 2.658 2.243 -415 84,4
Subvenţii 25.800 [4] -25.800 -
Cercetare ştiinţifică
A. Cheltuieli curente 65.000 - -65.000 -
Cheltuieli materiale şi servicii 65.000 - -65.000 -
- Alte cheltuieli 65.000 - -65.000 -
Prospecţiuni şi lucrări geologice de cercetare pentru descoperiri de zăcăminte noi
A. Cheltuieli curente 2.000 4.000 2.000 200,0
Cheltuieli materiale şi servicii 2.000 4.000 2.000 200,0
- Alte cheltuieli 2.000 4.000 2.000 200,0
Transporturi
A. Cheltuieli curente 2.865.638 11.742.746 8.877.108 409,8
Cheltuieli de personal 1.110.626 2.964.917 1.854.291 267,0
- Cheltuieli cu salariile 822.334 2.155.313 1.332.979 262,1
- Impozitul pe salarii 135.742 302.500 166.758 222,8
- Contribuții pentru asigurări sociale de stat 134.250 437.900 303.650 326,2
- Cheltuieli pentru constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj 18.300 69.204 50.904 378,2
Cheltuieli materiale şi servicii 1.598.412 3.177.829 1.579.417 198,8
- Hrană 19.697 46.740 27.043 237,3
- Cheltuieli pentru întreținere și gospodărie 84.285 235.900 151.615 279,9
- Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional 77.434 154.868 77.434 200,0
- Obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată și echipament 54.166 100.200 46.034 184,9
- Reparații curente 844.665 1.646.621 801.956 194,9
- Reparaţii capitale 496.716 950.000 453.284 191,3
- Cărți și publicații 257 500 243 194,6
- Alte cheltuieli 21.192 43.000 21.808 202,9
Subvenţii 156.000 5.600.000 5.443.400 -
Cheltuieli pentru alte acţiuni 5.272 8.100 2.828 153,6
Cheltuieli de personal 5.272 8.100 2.828 153,6
- Cheltuieli cu salariile 3.300 4.900 1.600 148,5
- Impozitul pe salarii 550 800 250 145,5
- Contribuții pentru asigurări sociale de stat 700 1.000 300 142,9
- Cheltuieli pentru constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj 122 200 78 163,9
- Deplasări, detașări, transferări 600 1.200 600 200,0

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Amenajării Teritoriului

Muzee

- mii lei -

Denumirea instituţiei
Propuneri 1991
Venituri proprii
Transferuri de la bugetul administraţiei centrale
Cheltuieli
(1+2)
Departamentul transporturilor
Muzeul transporturilor
100 300 400

Anexa nr. 6/07

Ministerul Mediului

Bugetul
pe anul 1991

- mii lei -

Denumire indicatori
1991
Propuneri în preţuri 30.09.1990
1991
Propuneri în preţuri
liberalizate
Diferenţe
(2 - 1)
 %
(2/1)
A
1
2
3
4
Cheltuieli - Total 4.311.976 3.235.920 1.076.056 75,0
1. Cheltuieli curente 1.164.041 1.135.920 -28.121 97,6
1.1. Cheltuieli de personal 725.360 708.460 -16.900 97,7
1.2. Cheltuieli materiale 431.348 427.460 -3.888 99,1
1.3. Subvenţii şi transferuri 7.333 - -7.333 -
din care:
- Transferuri 7.333 - -7.333 -
2. Cheltuieli de capital 3.147.935 2.100.000 -1.047.935 66,7
I. Cheltuieli pentru puterea şi administraţia de stat
A. Cheltuieli pentru organele puterii executive
a) Ministere şi celelalte organe centrale 50.133 67.220 17.087 134,1
1. Cheltuieli curente 50.133 67.220 17.087 134,1
1.1. Cheltuieli de personal 35.330 57.460 22.130 162,6
1.2. Cheltuieli materiale 7.470 9.760 2.290 130,6
1.3. Subvenţii şi transferuri 7.333 - -7-333 -
II. Cheltuieli pentru acţiuni economice 4.261.843 3.168.700 -1.093.143 74,3
1. Cheltuieli curente 1.113.908 1.068.700 -45.208 95,9
1.1. Cheltuieli de personal 690.030 651.000 -39.030 94,3
1.2. Cheltuieli materiale 423.876 417.700 -6.178 96,5
2. Cheltuieli de capital 3.147.935 2.100.000 -1.047.935 66,7
A. Agricultură, mediu înconjurător, ape 4.056.265 3.130.000 -926.265 77,2
din acestea:
1. Cheltuieli curente 908.330 1.030.000 121.670 113,4
1.1. Cheltuieli de personal 690.030 651.000 -39.030 94,3
1.2. Cheltuieli materiale 218.300 379.000 160.700 173,6
2. Cheltuieli de capital 3.147.935 2.100.000 -1.047.935 66,7
a) Prevenirea şi combaterea inundaţiilor şi gheţurilor 6.000 6.000 - 100,0
b) Silvicultura 939.800 - -939.800 -
c) Activitatea de gospodărire a apelor 2.757.465 2.210.000 -547.465 80,1
d) Mediu înconjurător 353.000 804.000 551.000 227,8
e) Meteorologie - hidrologie - 110.000 110.000 -
B. Cercetare ştiinţifică 175.578 - -175.578 -
din acestea:
1. Cheltuieli curente 175.578 - -175.578 -
1.1. Cheltuieli materiale 175.578 - -175.578 -
a) Obiective, teme de cercetare şi cercetări complexe 175.578 - -175.578 -
C. Prospecţiuni şi lucrări geologice de cercetare pentru descoperiri de zăcăminte noi 30.000 38.700 8.700 129,0
din acestea:
1. Cheltuieli curente 30.000 38.700 8.700 129,0
1.1. Cheltuieli materiale 30.000 38.700 8.700 129,0
Cheltuieli bugetare detaliate pe articole
Cheltuieli pentru agricultură, mediu înconjurător, ape
A. Cheltuieli curente 908.330 1.030.000 121.670 113,4
Cheltuieli de personal 690.030 651.000 -39.030 94,3
- Cheltuieli cu salariile 500.000 460.000 -40.000 92,0
- Impozitul pe salarii 86.530 67.000 -19.530 77,4
- Contribuții pentru asigurări sociale de stat 83.400 82.000 -1.400 98,3
- Cheltuieli pentru constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj 5.200 12.000 6.800 230,8
- Deplasări, detașări, transferări 14.900 30.000 15.100 201,3
Cheltuieli materiale şi servicii 218.300 379.000 160.700 173,6
- Cheltuieli pentru întreținere și gospodărie 19.500 40.000 20.500 205,1
- Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional 169.850 315.300 145.450 185,6
- Obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată și echipament 2.300 2.550 250 110,9
- Reparații curente 5.200 6.000 800 115,4
- Cărți și publicații 150 150 - 100,0
- Alte cheltuieli 21.300 15.000 -6.300 70,4
Cheltuieli pentru organele puterii executive
A. Cheltuieli curente 50.133 67.220 17.087 134,1
Cheltuieli de personal 35.330 57.460 22.130 162,6
- Cheltuieli cu salariile 23.451 33.510 10.059 142,9
- Impozitul pe salarii 3.752 5.330 1.578 142,1
- Contribuții pentru asigurări sociale de stat 3.537 7.600 4.063 214,9
- Cheltuieli pentru constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj 590 1.120 530 189,8
- Deplasări, detașări, transferări 4.000 9.900 5.900 247,5
Cheltuieli materiale şi servicii 7.470 9.760 2.290 130,6
- Cheltuieli pentru întreținere și gospodărie 6.200 8.190 1.990 132,1
- Obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată și echipament 200 200 - 100,0
- Reparații curente 170 170 - 100,0
- Cărți și publicații 300 400 100 133,3
- Alte cheltuieli 600 800 200 133,3
Subvenţii (transferuri) 7.333 - -7.333 -
Cercetare ştiinţifică
A. Cheltuieli curente 175.578 [5] -175.578 -
Cheltuieli materiale şi servicii
- Alte cheltuieli 175.578 - -175.578 -
Prospecţiuni şi lucrări geologice de cercetare pentru descoperiri de zăcăminte noi
A. Cheltuieli curente 30.000 38.700 8.700 129,0
Cheltuieli materiale şi servicii 30.000 38.700 8.700 129,0
- Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional 30.000 38.700 8.700 129,0

Anexa nr. 6/08

Ministerul Culturii

Bugetul
pe anul 1991

- mii lei -

Denumire indicatori
1991
Propuneri în preţuri 30.09.1990
1991
Propuneri în preţuri
liberalizate
Diferenţe
(2 - 1)
 %
(2/1)
A
1
2
3
4
Cheltuieli - Total 798.853 1.334.126 535.273 167,0
1. Cheltuieli curente 553.328 855.126 301.798 154,5
1.1. Cheltuieli de personal 39.638 123.436 83.798 311,4
1.2. Cheltuieli materiale 372.907 433.090 60.183 116,1
1.3. Subvenţii şi transferuri 140.783 298.600 157.817 212,1
din care:
- Subvenţii pentru instituţiile publice 140.783 298.600 157.817 212,1
2. Cheltuieli de capital 245.525 479.000 233.475 195,1
I. Cheltuieli cu caracter social
A. Cultură şi artă 768.696 1.291.936 523.240 168,1
din acestea:
1. Cheltuieli curente 523.171 812.936 289.765 155,4
1.1. Cheltuieli de personal 22.800 86.736 63.936 380,4
1.2. Cheltuieli materiale 364.571 427.600 63.029 117,3
1.3. Subvenţii şi transferuri 135.800 298.600 162.800 219,9
2. Cheltuieli de capital 245.525 479.000 233.475 195,1
a) Biblioteci naţionale, universitare 25.900 44.822 18.922 173,0
b) Muzee 53.050 80.000 26.950 150,8
c) Teatre şi instituţii muzicale 82.700 141.200 58.500 170,7
d) Alte instituţii şi acţiuni de cultură şi artă 607.046 1.026.014 418.968 169,0
II. Cheltuieli pentru puterea şi administraţia de stat
A. Cheltuieli pentru organele puterii executive
din acestea:
a) Ministere şi celelalte organe centrale 21.100 42.190 21.090 199,0
1. Cheltuieli curente 21.100 42.190 21.090 199,0
1.1. Cheltuieli de personal 16.050 36.700 20.650 228,7
1.2. Cheltuieli materiale 5.050 5.490 440 108,7
III. Cheltuieli pentru acţiuni economice 9.057 - -9.057 -
din acestea:
1. Cheltuieli curente 9.057 - -9.057 -
1.1. Cheltuieli de personal 788 - -788 -
1.2. Cheltuieli materiale 3.286 - -3.286 -
1.3. Subvenţii şi transferuri 4.983 - -4.983 -
A. Cercetare ştiinţifică 4.074 - -4.074 -
din acestea:
1. Cheltuieli curente 4.074 - -4.074 -
1.1. Cheltuieli de personal 788 - -788 -
1.2. Cheltuieli materiale 3.286 - -3.286 -
a) Obiective, teme de cercetare şi cercetări complexe 2.400 - -2.400 -
b) Unităţi de cercetare 1.674 - -1.674 -
B. Alte acţiuni economice 4.983 - -4.983 -
din acestea:
1. Cheltuieli curente 4.983 - -4.983 -
1.1. Subvenţii şi transferuri 4.983 - -4.983 -
a) Alte cheltuieli pentru acţiuni economice 4.983 - -4.983 -
Cheltuieli bugetare detaliate pe articole
Cultură şi artă
A. Cheltuieli curente 523.171 812.936 289.765 155,4
Cheltuieli de personal 22.800 86.736 63.936 380,4
- Cheltuieli cu salariile 17.600 61.176 43.576 347,6
- Impozitul pe salarii 2.600 9.177 6.577 353,0
- Contribuții pentru asigurări sociale de stat 2.600 14.070 11.470 541,1
- Cheltuieli pentru constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj - 2.313 2.313 -
Cheltuieli materiale şi servicii 364.571 427.600 63.029 117,3
- Reparații curente 1.300 1.300 - 100,0
- Reparații capitale 196.000 300.000 104.000 153,1
- Cărți și publicații 1.900 2.800 900 147,4
- Alte cheltuieli 165.371 123.500 -41.871 74,7
Subvenţii 135.800 298.600 162.800 219,9
Cheltuieli pentru puterea şi administraţia de stat
A. Cheltuieli curente 21.100 42.190 21.090 199,9
Cheltuieli de personal 16.050 36.700 20.650 228,7
- Cheltuieli cu salariile 11.268 23.725 12.457 210,5
- Impozitul pe salarii 1.803 3.793 1.990 210,4
- Contribuții pentru asigurări sociale de stat 1.699 5.499 3.800 323,7
- Cheltuieli pentru constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj 280 752 472 268,6
- Deplasări, detașări, transferări 1.000 2.931 1.931 293,1
Cheltuieli materiale şi servicii 5.050 5.490 440 108,7
- Reparații curente 150 150 - 100,0
- Alte cheltuieli 4.900 5.340 440 109,0
Cercetare ştiinţifică
A. Cheltuieli curente 4.074 - -4.074 -
Cheltuieli de personal 788 - -788 -
- Cheltuieli cu salariile 584 - -584 -
- Impozitul pe salarii 82 - -82 -
- Contribuții pentru asigurări sociale de stat
- Cheltuieli pentru constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj 15 - -15 -
- Deplasări, detașări, transferări 20 - -20 -
Cheltuieli materiale şi servicii 3.286 - -3.286 -
- Cheltuieli pentru întreținere și gospodărie 293 - -293 -
- Reparații curente 60 - -60 -
- Cărți și publicații 162 - -162 -
- Alte cheltuieli [6] 2.771 - -2.771 -
din care:
- obiective şi teme de cercetare 2.400 - -2.400 -
Cheltuieli pentru alte acţiuni economice
A. Cheltuieli curente 4.983 - -4.983 -
Subvenţii 4.983 - -4.983 -

Anexa nr. 6/09

Teatre şi instituţii muzicale la Ministerul Culturii

- mii lei -

Denumirea instituţiei
Propuneri 1991
Venituri proprii
Transferuri de la bugetul administraţiei centrale
Cheltuieli
(1+2)
Total teatre şi instituţii muzicale 36.300 141.200 177.500
Teatrul Național „I. L. Caragiale” București 6.600 17.100 23.700
Teatrul Național „Tirgu Mureș” 2.100 7.100 9.200
Teatrul Național Craiova 2.500 5.700 8.200
Teatrul Național „V. Alecsandri” Iaşi 1.400 9.300 10.700
Teatrul Maghiar Cluj 1.000 5.000 6.000
Teatrul Național „Matei Millo” 'Timișoara 1.000 3.700 4.700
Teatrul Național Cluj 1.400 4.800 6.200
Teatrul „Masca” 1.000 1.900 2.900
Teatrul „Excelsior” 800 1.800 2.600
Teatrul „Emil Botta” 800 2.300 3.100
Opera Romană București 2.300 22.500 24.800
Opera Română Timișoara 2.000 8.500 10.500
Opera Română Iași 1.300 8.600 9.900
Opera Română Cluj 1.200 9.200 10.400
opere Maghiară Cluj 1.200 6.900 8.100
Filarmonica „George Emacu” București 4.200 7.900 12.100
Teatrul de Operetă București 1.000 9.400 10.400
Ansamblul artistic al tineretului 4.500 9.500 14.000

Referinţe

  1. Rezerva pentru plata cotizaţiilor şi contribuţia României la organismele internaţionale în condiţiile noului curs valutar: de la 15,77 lei rubla şi 21 lei dolarul la 35 lei
  2. Pentru anul 1991 fondurile necesare finanţării obiectivelor şi temelor de cercetare ştiinţifică şi cercetării din domeniul metalelor rare s-au cuprins în proiectul de buget al Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei
  3. Pentru anul 1991 fondurile pentru finanţarea activităţii Băncii de Resurse Genetice Vegetale Suceava şi a obiectivelor şi temelor de cercetare ştiinţifică s-au cuprins în proiectul de buget al Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei
  4. Creditele aferente cotizaţiilor şi contribuţiilor la organismele internaţionale se vor deschide pe măsura aprobării lor; pentru anul 1991 fondurile pentru finanţarea obiectivelor şi temelor de cercetare ştiinţifică s-au cuprins în proiectul de buget al Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei
  5. Pentru anul 1991 fondurile s-au cuprins în proiectul de buget al Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei
  6. Pentru anul 1991 propunerile de fonduri s-au cuprin în proiectul de buget al Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei