Monitorul Oficial 9/1991

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul II, Nr. issue::09 - Joi, 17 ianuarie year::1991

Hotărâri ale guvernului României

Hotărâre privind înfiinţarea unor admimstraţii cu statut de regie autonomă şi societăţi comerciale pe acţiuni din domeniul transporturilor navale

Guvernul României hotărăște:


Art. 1. - Se aprobă înfiinţarea administraţiUor cu statut de regie autonomă şi societăţilor comerciale pe acţiuni, ca persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate şi capitalul social iniţial prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 2. - Administraţiile cu statut de regie autonomă înfiinţate potrivit art. 1 se vor organiza şi vor funcţiona în conformitate cu dispoziţiile legale şi cu regulamentul de organizare şi funcţionare specific fiecăreia, prevăzut în anexele nr. 2 a) - 2d).

Art. 3. - Societăţile comerciale pe acţiuni,, înfiinţate potrivit art. 1, se vor organiza şi vor funcţiona în conformitate cu dispoziţiile legale şi cu statutul prevăzut în anexele nr. 3.1.*) - 3.27.*).

Art. 4. - O dată cu înfiinţarea administraţiilor cu statut de regie autonomă şi a societăţilor comerciale pe acţiuni prevăzute la art. 1, unităţile economice de stat menţionate la coloana nr. 5 din anexa nr. 1 se desființează.

Art. 5. - Activul şi pasivul unităţilor economice de stat care se desfiinţează se preiau de către administra- ţiile cu statut de regie autbnomă şi societăţile comerciale pe acţiuni infiinţate potrivit art. 1 din prezenta hotărîre, pe bază de procese-verbale de predare-primire.

Patrimoniul iniţial al fiecărei regii autonome şi societăţi comerciale pe actiuni va fi modificat după finalizarea acţiunii de reevaluare, conform Hotărîrii Guvernului nr. 945/1990, pînă la data de 1 februarie 1991.

Art. 6. - Personalul unităţilor economice de stat, trecut la administratiile şi societăţile comerciale pe acţiuni înfiinţate potrivit prezentei hotărîri, se consideră transferat în interesul serviciului şi beneficiază timp de trei luni de salariul tarifar avut şi sporul de vechime, după caz, dacă este încadrat în functii cu niveluri de salarizare mai mici.

Art. 7. - Anexele nr. 1, 2a) - 2d) şi 3.1 - 3.27 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 8. - Orice dispoziţii contrare prezentei hotărâri se abrogă.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 10 ianuarie 1991 | Nr. 19.

Anexa 1

Lista administraţiilor cu statut de regie autonomă şi a societăţilor comerciale care se înfiinţează în sectorul transporturilor navale

Nr.crt. Denumirea administratiei cu statut de regie autonomă sau a societăţii comerciale care se înfiinţează Obiectul de activitate al regiei autonome sau al societăţii comerciale Sediul principal Valoarea capitaluiui social — mii lei — din care : a) mijloace fixe b) mijloace circulante Unitatea economică de stat care își încetează activitatea
1. „Administraţia Portului Constanţa", regie autonomă, denumită prescurtat A.P.C. - Administrarea întregii infrastructuri a porturilor Constanţa, Mangalia şi Midia (diguri, cheiuri, bazine, şenale, - teritorii câștigate asupra mării) şi a unei părţi din suprastructură (platforme, magazii, instalaţii şi utilaje, clădiri social-administrative, stații de transformare, grupuri sociale etc.) care sînt în dotare proprie.

- Întreținerea funcționalității tuturor construcțiilor hidrotehnice. - Repararea construcțiilor civile. - Menţinerea adâncimilor. - Asigurarea semnalizării și balizării portului. - Asigurarea unor facilități portuare privind furnizarea de apă, agent termic şi energie electrică. - întreținerea căilor rutiere de acces. - Activitatea de salubrizare a teritoriului portuar. - Activitatea de salubrizare-depoluare a bazinelor portuare şi preluarea reziduurilor petroliere și gunoiului de la nave. - Intervenții în incendii terestre. - Coordonarea traficului portuar în perioada de congestie portuară sau ca urmare a unor comenzi guvernamentale. - Centralizarea informațiilor referitoare la traficul portuar de la toți agenții economiei din portul Constanța, — Dezvoltarea şi modernizarea capacităților portului Constanța în funcție de cerințele de trafic. - Avizarea dezvoltărilor pentru societățile comerciale care își desfășoară activitatea în port.

Municipiul Constanța incinta portului județul Constanta 29.070.855 a) mijloace fixe 9.800.232 b) mijloace circulante 51.466 I.E.P. Mărfuri Generale Constanța
2. „Dezrobirea” S.A. Constanța - Încărcare, descărcare și depozitare mărfuri generale și a altor mărfuri compatibile cu utilizarea cheiurilor societății în/din nave și mijloace terestre de transport; - Expediții internaționale, agenturare și consulting în activitatea portuară; - Inspecții hambare, aprovizionare, amarare, conservare și manipulare mărfuri. Municipiul Constanța incinta portului județul Constanța a) mijloace fixe 188.795 b) mijloace circulante 123.155 I.E.P. Mărfuri Generale Constanța
3. „Socep” S.A Constanța - Încărcare, descărcare şi depozitare mărfuri generale şi a altor mărfuri compatibile cu utilizarea cheiurilor societăţii în/din nave şi mijloace terestre de transport; - Expediţii internaţionale, agenturare şi consulting în activitatea portuară; - Inspecţii hambare, aprovizionare, amarare, conservare şi manipulare. Municipiul Constanța incinta portului județul Constanța 216.413 a) mijloace fixe 216.115 b) mijloace circulante I.E.P. Mărfuri Generale Constanta
4. „Comvex” S.A Constanța - Încărcare, descărcare şi depozitare mărfuri în vrac și a altor mărfuri compatibile cu utilizarea cheiurilor societății în/din nave și mijloace terestre de transport; - Expediții internaționale, agenturare și consulting în activitatea portuară; - Inspecții hambare, aprovizionare, amarare și manipulare mărfuri. Municipiul Constanța incinta portului județul Constanța 2.101.696 a) mijloace fixe 1.121.679 b) mijloace circulante I.E.P. Mărfuri Generale Constanta întreprinderea pentru mărfuri în vrac și produse metalurgice Constanța
5. „Phoenix” S.A Constanța - Expediții interne şi internaționale de mărfuri conform destinaţiilor de livrare prevăzute în contractele încheiate între furnizori și beneficiari; - îndeplinirea formalităților de uz intern şi internaţional în legătură cu expedierea, reexpedierea și finalizarea transporturilor de mărfuri, via mare, tera şi fluviu. Municipiul Constanța incinta portului județul Constanța 1.363 a) mijloace fixe 1.363 b) mijloace circulante I.E.P. Mărfuri Generale Constanța
6. „Administrația porturilor Dunării maritime Galați", regie autonomă, denumită prescurtat A.P.D.M. - Administraţia întregii infrastructuri a porturilor Dunării maritime între Brăila şi Sulina (diguri, cheiuri, bazine, şenale, teritorii) și a unei părţi din suprastructură (platforme, magazii, instalaţii şi utilaje, clădiri social-administrative, staţii de transformare, grupuri sociale etc.) care sunt în dotare proprie; - Întreţinerea funcţionalităţii tuturor construcţiilor hidrotehnice.

- Repararea construcţiilor civile; - Menţinerea adîncimilor; - Asigurarea semnalizării şi balizării porturilor; - Asigurarea, prin contract, a unor facilităţi portuare privind furnizarea de apă, agent termic şi energie electrică; - Întreţinerea căilor rutiere de acces; - Activitatea de salubrizare a teritoriului portuar; - Activitatea de salubrizare-depoluare a bazinelor portuare şi preluarea reziduurilor petroliere şi gunoaielor de la nave; - Intervenții în incendii terestre. - Coordonarea traficului portuar în perioade de congestie portuară sau ca urmare a unor comenzi guvernamentale.

Municipiul Galați str. Portului nr.34 județul Galați 1.006.244 a) mijloace fixe 716.244 b) mijloace circulante 1.075 N.F.R. Galaţi N.F.R. Brăila A.F.D.J. Galati - partea de infrastructură portuară
7. „Docuri” S.A Galați - Derularea traficului portuar de mărfuri intern şi internațional; - Agenturare, brokeraj, expediţii interne și internaționale, formalități vamale; - Manipulare, depozitare, conservare, sortare, reambalare, recondiționare și cântărire mărfuri; - Executare și întreținere scule, dispozitive şi AMC-uri specifice activității portuare; - Amarare, legare, dezlegare mărfuri; - Prestații de salubrizări, întreținere căi de acces, furnizare de apă la nave; - Manevre și remorcaje portuare. Municipiul Galați incinta portului județul Galați 69.724 a) mijloace fixe 106.809 b) mijloace circulante 9 464 N.F.R.Galați
8. „Bazinul nou” S.A Galați - Derularea traficului portuar de mărfuri intern şi internaţional; - Agenturare, brokeraj, expediţii interne şi internaţionale, formalităţi vamale; - Manipulare, depozitare, conservare, sortare, reambalare, recondiţionare şi cântărire mărfuri; - Executare şi întreţinere scule, dispozitive şi AMC-uri specifice activității portuare; - Amarare,. legare, dezlegare mărfuri; - Prestaţii de salubrizare, întreţinere căi de acces, fumizare de apă la nave, manevre și remorcaje portuare. Municipiul Galați incinta portului județul Galați 188.387 a) mijloace fixe 245.111 b) mijloace circulante 27.230 N.F.R Galați
9. „Romportmet” S.A Galați - Manipulare mărfuri indigene şi din import ale CS GaTaţi şi ale altor bene-

ficiari; - Exportul de produse finite ale CS Galați și ale altor beneficiari; - Operațiuni de comerț exterior și expediții internaționale; - Agenturare nave; - Prestații servicii la nave; - Manevre portuare și pilotaj de radă; - Administrarea, gospodărirea și alimentarea cu energie și apă a portului; - Administrarea, gospodărirea, întreținerea și reparația amenajării portuare.

Municipiul Galati incinta portului mineralier judeţul Galaţi 608.915 a) mijloace fixe 641.669 b) mijloace circulante 46.826 N.F.R. Galați
10. „Moldonav” S.A Galați - Transportul fluvial de mărfuri şi călători intern şi internațional; - Extracția și comercializarea produselor de balastieră; - Turism, alimentație. publică, activități distractive; - Prestații de servicii portuare; - Expediții de mărfuri și operațiuni de comerț exterior; - Agenturare, aprovizionare nave, operațiuni de bancă și bursă. Municipiul Galați, str. Portului nr. 34, Județul Galați 8.504.002 a) mijloace fixe 3.472.047 b) mijloace circulante 102.444 N.F.R. Galați

Anexa 2a

Regulament de organizare și funcționare a Administrației Portului Constanța

Capitolul I

Denumirea, forma juridică şi sediul

Art. 1. - Administraţia Portului Constanta — denumită prescurtat AiP.C.—înfiinţată prin reorganiza- rea Intreprinderii de Exploatare Portuară pentru Mărfuri Generale, din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Amenajării Teritoriului, aprobată prin hotărîrea guvernului, la care prezentul regulament este anexă, va funcţiona cu statut de regie autonomă.

Art. 2. — Administraţia Portului Constanţa are personalitate juridică și își desfășoară activitatea pe principiile gestiunii economice şi a autonomiei financiare.

Art 3. — Sediul Administraţiei Portului Constanta este în municipiul Constanța, incinta portului, județul Constanța.

Capitolul II

Obiectul de activitate al Administrației Portului Constanța

Administrația Portului Constanța are ca obiect de activitate :

  • administrarea întregii infrastructuri a porturilor Constanța, Mangalia și Midia (diguri, cheiuri, bazine, șenale, teritorii câștigate asupra mării) și a unei părți din suprastructură platforme, magazii, instalații și utilaje, clădiri social-administrative, stații de transformare, grupuri sociale etc.) care sunt în dotare proprie ;
  • întreținerea funcționalității tuturor construcțiilor hidrotehnice;
  • repararea construcțiilor civile;
  • menținerea adâncimilor;
  • asigurarea semnalizării și balizării porturilor;
  • asigurarea unor facilități portuare privind furnizarea de apă, agent termic și energie electrică;
  • întreținerea căilor rutiere de acces;
  • salubrizarea — depoluarea bazinelor portuare și preluarea reziduurilor petroliere și gunoiului de la nave.
  • intervenții la incendii terestre ;
  • coordonarea traficului portuar în perioada de

congestie portuară sau ca urmare a unor comenzi guvernamentale;

  • centralizarea informațiilor referitoare la traficul portuar de la toți agenții economici din portul Constanta;
  • dezvoltarea și modernizarea capacităților portului Constanța în funcție de cerințele de trafic;
  • avizarea dezvoltărilor pentru societățile comerciale care îşi desfăşoară activitatea în port.

Art. 4. — Administrația Portului Constanța are următoarele atribuții:

4.1. elabbrează studii şi prognoze pentru dezvoltarea şi sistemâtizarea portului Constanta, le supune spre aprobare organelor competente şi urmăreşte realizarea acestora;

4.2. analizează şi face, propuneri privind construirea de noi diguri, cheiuri, dane şi platforme în portul Constanţa;

4.3. elaborează studii şi programe privind nivelurile şi rîtmurile traficului portuar de mărfuri în portul Constanţa;

4.4. întocmeştd programe anuale şi de perspectivă şi asigură urmărirea luerărilor de întreţinere, reparare si modernizare a infrastructurii şi suprastructurii portuare din dotare;

4.5. pregăteşte elementele necesare negocierii cu reprezentanții statului, pe baza programului de lucrări, a volumului de activități posibil de realizat și asigurarea acestora în condițiile existenței surselor de finanțare și ale bazei materiale necesare;

4.6. pregăteşte elementele negocierii cu reprezentanții statului a cheltuielilor necesare pentru întreținerea ,repararea și modernizarea infrastructurii portuare și a suprastructurii ce nu aparțin societăților comerciale;

4.7. urmăreşte "avizarea şi aprobarea documentațiilor tehnice prezentate de societățile comerciale de exploa- tare portuară, privind modernizarea și dezvoltarea suprastructurii din dotarea acestora;

4.8. elaborează norme tehnice privind "construcţia, modernizarea, întreţinerea şi exploatarea infrastructurii şi suprastructurii portuare din dotare;

4.9. emite acorduri şi autorizaţii pentru instalaţii şi construcţii din apropierea zonei portului " Constanţa, care ar putea afecta activitatea în zona portuară;

4.10. asigură menţinerea adîncimilor în bazinul portului şi pe şenalul navigabil, precum şi semnalizarea portului;

4.11. asigură facilităţi portuare de furnizare cu apă, agent termic, energie electrică şi servicii de telecomunicaţii pentru toţi agenţii economici din portul Constanţa ;

4.12. contractează cu băncile credite financiare rambursabile potrivit reglementărilor în vigoare ;

4.13. studiază piaţa internă şi externă pentru asigurarea aprovizionării cu materiale şi instalaţii nece- sare lucrărilor şi urmăreşte derularea contractelor încheiate;

4.14. organizează ţinerea de licitaţii pentru contractarea lucrărilor de investiţii, reparaţii şi întreţinere portuară în portul Constanţa;

4.15. elaborează documentaţii şi urmăreşte avizarea acestora, privind concesionarea şi închirierea capacităţilor portuare unor societăţi sau persoane fizice şi juridice, române sau străine;

4.16. desfăşoară activitatea de colaborare şi control asupra concesionarului potrivit contractului de concesiune;

4.17. elaborează taxele şi tarifele portuare specifice activităţilor proprii şi le supune aprobârii organelor de stat;

4.18. centralizează informaţii referitoare la traficul portuar de la toţi agenţii economici de pe platforma portuară;

4.19. coordonează traficul portuar în perioade de congestie portuară sau ca urmare a unor comenzi guvernamentale;

4.20. salubrizare — depoluare bazine portuare, preluare reziduuri petroliere şi gunoi de la nave ;

4.21. intervenţii la incendii terestre ;

4.22. realizează şi alte activitâţi din specificul portuar.

Capitolul III

Patrimoniul

Art. 5. — Administraţia deţine în exploatare infrastructura portuară, teritoriile şi bazinele portuare, precum și o parte din suprastructură, ce nu aparţin societăţilor comerciale. Valoarea patrimoniului conform bilanţului contabil la 30.06.1990 se ridică la 29070855 mii lei. Această valoare urmează a fi definitivată după finalizarea acţiunii de reevaluare conform Hotărîrii guvernului nr. 945/1990.

Fondurile fixe reprezentînd infrastructura portuară (diguri, cheiuri,. bazine, teritorii portuare, şenale navigabile), precum şi unele fonduri fixe din suprastructură (drumuri de circulație în porturi, trotuare pentru pietoni, scări de acces, pasarele, pasaje, podețe, garduri de incintă şi împrejmuiri în port etc), ce reprezintă bunuri de folosință publică, nu se supun amortizării.

Art. 6. — Administraţia Portului Constanţa este proprietara bunurilor din patrimoniul său în exercitarea dreptului de proprietate, folosește și dispune în mod autonom, potrivit legîi, de bunurile pe care le are în patrimoniu în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită.

În cadrul administrării patrimoniului din dotare, Administraţia Portului Constanţa are obligaţia de a efectua reparaţii şi întreţineri la infrastructura şi suprastructura din dotare.

În funcție de necesitățile economice naţionale, Administrația Portului Constanța are obligaţia de a dezvolta și a moderniza infrastructura şi suprastructura portului Constanta.

Consiliul de administrație al Administrației Portului Constanţa aprobă scoaterea din funcţiune, în condițiile legii, a unor fonduri fixe și circulante, dezmembrarea şi valorificarea acestora.

Capitolul IV

Structura regiei

Art. 7. — În cadrul Administraţiei Portului Constanța se pot constitui directii, servicii şi birouri în funcție de necesitatea şi volumul activității, atribuţiile acestora fiind stabilite prin regulament propriu de organizare și funcționare aprobat de consiliul de administrație;

Art. 8. — În scopul realizării obiectului său de activitate, Administratia Portului Constanţa are în structura sa subunităti. Aceste subunități au independență economică, financiară, juridică şi de personal, stabilită de consiliul de administrație al Administratlei Portului Constanța prin regulamentul de organizare şi funcționare al acestor subunități. Organizarea și conducerea acestora se stabilește de consiliul de administratie al Administratiei Portului Constanta.

Capitolul V

Organele de conducere ale Admmistraţiei Portului Constanța

Art. 9. — Conducerea Administratiei Portului Constanța se asigură prin:

  • consiliul de administrație ;
  • directorul general al Administrației Portului Constanta.

Art. 10. — Consiliul de administraţie se numeşte prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi amenajării teritoriului şi este compus din 15 persoane, din care una este directorul general al Administraţiei Portului Constanta.

Din consiliul de administratie fac parte cîte un reprezentant al Ministerului Finantelor şi Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Amenajării Teritoriului.

Ceilalţi membri vor fi numiti dintre inginerii, economiştii, juriştu şi tehnicienii "specializati în domeniul activitătii Administraţiei Portului Constanta.

Art. 11. — Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu propriul său regulament de organizare şi funcţionare.

Art. 12. — Atribuţiile consiliului de administrație sunt următoarele :

  • aprobă structura organizatorică şi funcţională a Administraţiei Portului Constanţa şi a subunităţilor din

structură ;

  • întocmește nomenclatoarele de funcţii şi salarii tarifare, indicatoarele tarifare de calificare şi reglementările privind drepturile de personal pentru subunitătile din structură.

Art. 12. - Atribuțiile consiliului de administrație sunt următoarele:

  • aprobă structura organizatorică și funcțională a Administrației Portului Constanta și a subunităților din structură;
  • întocmește nomenclatoarele de funcții și Salarii tarifare, indicatoarele tarifare de calificare și reglementările privind drepturile de personal pentru sub unitățile din structură;
  • stabilește nivelul de salarizare al personalului angajat la Administrația Portului Constanta și la sub.mitățile-din structură, tn funcție de studii și munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege;
  • aprobă domeniile orientative ale activității;
  • aprobă politica de dezvoltare a portului Constanța și tehnologiile specifice;
  • aprobă lucrările de investiții potrivit competențelor;
  • aprobă propunerile de repartizare a creditelor și subvențiilor pe subunitățile din structură;
  • examinează și aprobă bugetul de venituri, cheltuieli și bilanțul;
  • aprobă utilizarea fondurilor valutare;.
  • asigură respectarea pentru portul Constanta a dispozițiilor legale privind protecția mediului înconjurător ^
  • aprobă încheierea contractelor regiei;
  • examinează și aprobă competențele privind angajarea și efectuarea de cheltuieli de orice natură, tranzacții comerciale și financiare, vânzări și închirieri de bunuri etc;
  • examinează și înaintează Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului,

pentru a fi supuse aprobării, tarifele și taxele portuare sau pentru servicii -prestate către terți, specifice activității proprii; \

  • examinează și, după însușire, înaintează Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului proiectele de acte normative și de modificare a celor existente, pentru a fi supuse aprobării potrivit legii;
  • aprobă orice alte probleme privind activitatea Administrației cu excepția celor date în competenta altor organe potrivit legii.

Art. 13. - Activitatea curentă a Administrației Portului Constanta este condusă de directorul general numit de consiliul de administrație, cu avizul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului.

Art. 14. - Consiliul de administrație se întrunește în ședințe ordinare o dată pe lună și la cererea președintelui care este și directorul general al Administrației Portului Constanța sau a 1/3 din membri, ori de câte ori este nevoie.

Art. 15.- Pentru luarea unor decizii complexe poate atrage în activitatea de analiză consilieri și consultanți din institutele de proiectări și cercetări, cadre universitare și specialiști din organisme de profil.

Activitatea acestora va fi compensată material conform înțelegerii, pe bază de contract.

Art. 16. - Consiliul de administrație, în prima lună a anului următor, prezintă Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului un raport asupra activității Administrației Portului Constanta în anul precedent și asupra programului de activitate pentru anul în curs.

Capitolul VI

Bugetul de venituri și cheltuieli

Art. 17. - Administrația Portului Constanta întocmește anual buget de venituri și cheltuieli, bilanț contabil și contul de profit și pierderi pe modelele stabilite de Ministerul Finanțelor. Bilanțul contabil anual și contul de profit și pierderi se supun spre aprobare Ministerului Finanțelor și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Art. 18. -Înființarea subunităților din structura Administrației Portului Constanta se face de către consiliul de administrație. O dată cu ordinul de înființare se aprobă și regulamentul de funcționare al acestora.

a) Subunitățile din structură sunt conduse de:

  • director;
  • comitet director format din 5-7 persoane.

Din comitetul director face parte personal cu funcții de conducere și specialiști.

b) Directorul și comitetul director îndeplinesc sarcinile stabilite de consiliul de administrație al Administrației Portului Constanta: Obiectul de activitate, relațiile cu Administrația Portului Constanta și cu terții, competențele, atribuțiile și alte elemente necesare desfășurării activității, se stabilesc prin regulamentele de organizare și funcționare specifice fiecărei subunități.

Art. 19. - Relațiile comerciale ale Administrației Portului Constanta cu alte regii și societăți comerciale, precum și cu statul, se vor desfășura pe bază de contracte guvernate de principiul liberei concurente.

Art. 20. - Administrația Portului Constanta în raporturile cu terții practică prețuri decurgând din acțiunea conjugat a cererii și ofertei.

Art. 21. - Administrația Portului Constanta poate încheia contracte de vânzare-cumpărare, prestări servicii cu firme și întreprinzători români sau străini.

Art. 22. - Administrația Portului constantă se poate adresa instanțelor judecătorești de drept comun, pentru orice litigii.

Art. 23. - Subunități din structura' Administrației Portului Constanta pot face obiectul unor concesiuni în condițiile legii.

Art. 24. - Administrația Portului Constanta se poate asocia cu societăți comerciale din țara sau din străinătate, cât și cu persoane juridice sau fizice române sau străine pentru realizarea în comun de lucrări sau de utilizarea unor facilități portuare.

Art. 25. - Administrația Portului Constanta este obligată să-și desfășoare activitatea cu respectarea dispozițiilor legale privind protecția mediului înconjurător și să-și realizeze din surse proprii mijloacele adecvate acestui scop. Ea are totodată obligația de a urmări respectarea dispozițiilor legii privind protecția mediului de către toți agenții economici de pe platforma portuară Constanta.

Art. 26. - Consiliul de administrație sau directorul general angajează personalul regiei și conducerilesubunitatilor din structura. Personalul subunităților este angajat de directorul acestora.

Art. 27. - Controlul activității economici-financiare al Adminstratiei Portului Constanta se efectuează prin organele de specialitate ale regiei.

Art. 28. - Prezentul regulament se completează cu dispozițiile Legii nr. 15/1990 și celorlalte reglementări în vigoare.

Anexa 2b

Regulament de organizare și funcționare a Administrației Porturilor Dunării Maritime

Capitolul I

Denumirea, forma juridică, și sediul

Art. 1. - Administrația Porturilor Dunării Maritime - denumită prescurtat A.P.D.M. - înființată prin reorganizarea I.N.F. - N.F.R. Galați și I.N.F. - N.F.R. Brăila din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului și prin preluarea infrastructurii portuare, între Brăila și Sulina de la Administrația Dunării de Jos, din cadrul aceluiași minister, aprobată prin hotărâre a Guvernului României, la care prezentul regulament este anexă, va funcționa cu statut de regie autcmomă.

Art. 2. - Administrația Porturilor Dunării Maritime are personalitate juridică și își desfășoară activitatea pe principiile gestiunii economice și a autonomiei financiare.

Art. 3. - Sediul Administrației Porturilor Dunării Maritime este în municipiul Galați, str. Portului nr. 34, județul Galați.

Capitolul II

Obiectul de activitate al Administrației Porturilor Dunării Maritime Administrația Porturilor Dunării Maritime are ca obiect dc activitate:

  • administrarea întregii infrastructuri a porturilor

Dunării maritime între Brăila și Sulina (diguri, cheiuri, bazine, șenale, teritorii) și a unei părți din suprastructură (platforme, magazii, instalații și utilaje, cla- dori sociaþadministrative, stații de transformare, grupuri sociale etc.) care sunt în dotare proprie;

  • întreținerea funcționalității tuturor construcțiilor

hidrotehnice;,

  • 1 repararea construcțiilor civile;
  • menținerea adâncimilor;
  • asigurarea semnalizării și balizării porturile:;
  • asigurarea prin contract a unor facilități portuare

privind furnizarea de apă, agent termic și energie electrică;

  • întreținerea căilor rutiere de acces;
  • activitatea de salubrizare a teritoriului portuar;
  • salubrizarea - depoluarea bazinelor portuare și preluarea reziduurilor petroliere și gunoaielor de la nave;
  • intervenții în incendii terestre;
  • coordonarea traficului portuar în perioada de congestie portuară sau ca urmare a unor comenzi guvernamentale;
  • centralizarea informațiilor referitoare la traficul portuar de la toți agenții economici din porturile Dunării maritime;
  • dezvoltarea și modernizarea capacităților Dunării maritime:
  • avizarea dezvoltarilor pentru societățile comerciale care își desfășoară activitatea în porturile Dunării maritime. <

Art. 4. - Administrația Porturilor Dunării Maritime are următoarele atribuții: 4.1. elaborează studii și prognoze pentru dezvoltarea , i -,lu. - 'rul și sistematizarea porturilor Dunării maritime, le suD°"”m”"v mm” W" w Ș' 5° ' pune spre aprobare organelor componente și urmărește

4.2. analizează și face propuneri privind construirea de noi clipuri, cheiuri, dane și platforme portuare în porturile Dunării Maritime;

4.3. elaborează studii și programe privind nivelurile și ritmurile traficului portuar de mărfuri în porturile Dunării Maritime;

4.4. întocmește programe anuale și în perspectivă și asigură-urmărirea lucrărilor de întreținere, reparare și modernizare a infrastructurii și suprastructurii portuare din dotare;

4.5. pregătește elementele necesare negocierii cu reprezentanții statului pe baza programului de lucrări, a volumului de activități posibil de realizat și asigurarea acestora în condițiile existentei surselor de finanțare și a bazei materiale necesare; -

4.6. pregătește elementele negocierii cu reprezentanții statului a cheltuielilor necesare pentru întreținerea, repararea și modernizarea infrastructurii portuare și a suprastrllcturii ce nu aparțin societăților comerciale;

4.7. urmărește avizarea și aprobarea documentațiilor tehnice prezentate de societățile comerciale de exploatare portuară privind modernizarea și dezvoltarea suprastructurii din dotarea acestora; ' '

4.8. elaborează norme tehnice privind construcția, modernizarea, întreținerea și exploatarea infrastructw rii și suprastructurii portuare din dotare;

4.9. emite acorduri și autorizații pentru instalații și construcții din apropierea zonei porturilor Dunării maritime, ce ar putea afecta activitatea în zonele portuare;

4.10. asigură menținerea adâncimilor în bazinele portuare și pe șenalele navigabile, precum și semnalizarea porturilor;

4.11. asigură, la cerere, facilități portuare de furnizare cu apă, agent termic, energie electrică și servicii de telecomunicații pentru toți agenții economici din porturile-Dunării maritime;

4.12. contractează cu băncile credite financiare rambursabile potrivit reglemenürilor în vigoare;

4.13. studiază piața internă și externă pentru asigurarea aprovizionării cu materiale și instalații necesare lucrărilor și urmărește derularea contractelor încheiate;

4.14. organizează ținerea de licitații pentru contractarea lucrărilor de investiții, reparații și întreținere portuară în porturile Dunării maritime;

4.15. elaborează documentații și mmăreste avizare? acestora, privind concesionarea și închirierea capacity- ților portuare unor societăți sau persoane fizice și juridice, române sau străine;

4.16. desfășoară activitatea de colaborare și control asupra concesionarului potrivit contractului de concesiune;

4.17. elaborează taxele.și tarifele portuare specifice activităților proprii și le supune aprobării organelor de stat;

4.18. centralizează informații referitoare la traficul portuar de la toți agenții economici din zonele porfl tuare;

14 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA 1, Nr. 9 4.19. coordonează traficul portuar în perioade de congestie portuară sau ca urmare a unor comenzi guvernamentale; 4:20. salubrizare - depoluare bazine portuarefpreluare reziduuri -petroliere și gunoi de la nave; 4.21. intervenții La incendii terestre; 4.22. realizeaü și alte activități din specificul po1tur. CAPITOLUL III Patfimuninl Art. 5. - Administrația Porturilor Dunării Maritime deține în\exploatare infrastructura portuară, teritoriile și bazinele portuare, precum și o parte din sdprastzructura, ce nu aparțin societăților comerciale. Valoarea patrimoniului conform bilanțului caritabil la 30.06.1990 se ridică la 1.006.244 Inl.i lei. Această valoare urmează a ü deținittvatš după finalizarea acțiunii de reevaluare conform Hotărârii guvernului nr. 945/1990. Fondurile fixe reprezentând infrastructura portuară (diguri, cheiuri, bârne, meritorii portuare, șenale navigabile), precum și unele fonduri. fixe din suprastructura (drumuri de circulație în porturi, trotuare pentru pie-f toni, scări de acces, -pasarele, pasaje, podețe, garduri de incintă* și împrejmuiri în port etc.) ce reprezintă 'bunuri de folosință publică, nu,se supun arnortlzării. , Art. G. - Administrația Porturilor Dunării Maritime este proprietara bunurilor din patrimoniul său. În exercitarea dreptului de proprietate, folosește și dispune, în mod autonom potrivit legi, de bunurile pe care le are în patrimoniu în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită. În cadrul administrării patrimoniului din dotare, Administrația Porturilor Dunării Maritime.areobligatia de a efectua reparații și întrețineri la infrastructura și 'suprastructura din dotare. în funcție de necesităfile economice naționale, Administrația Porturilor Dunării Maritime are obligația de ia dezvolta și moderniza lnfrastruouira și suprast1°uct\.u'a pariurilor Dunării maritime. ` Consiliul de administrație al Administrației Porturilor Dunării Maritime aprobă scoaterea din funcțiune în condițiile legii a unor fonduri fixe și circulante, dezmembrarea și valorificarea acestora. CAPITOLUL IV Structllra regiei Art. 7. - În,cadrul Administrației Porturilor Duna-2 rii Minitime, se pot constitui direcții, servicii și birouri în funcție de necesitatea,și volumul acfivitalii. albu- țiále acestora fiind stabilite prin regulament propriu de organizare și. funcționare aprobat de consiliul de administrație. Art. B. -.în scopul realizării obiectului său de activitate Administrația Porturilor Dunării Maritime are în structura sa subunități. Acea-te subunități au independențăeocnomică, flnaneiarăfjuridică și de personal, stabilită de consiliul de administrație al Administrației Poz'turi.lor-Du.na.rii Maritime prin regulamentul de organizare și funcționare al acestor subunitarfi. Organizarea și conducerea acestora se stabilește de wlislliiil de adnlüiltüație Al Admllilatrațicl Porturilor Dl.Illăll.'l»lili'lfiMt. CAPITOLUL V Organele de conducere ale Administrației Porturilor Dunării Maritime Art. 9.- - Conducerea Administrației Porturilor Dunării Maritime se asigura prin:

  • Consiliul de administrație;
  • directorul general al Administrației Porturilor Dunării Maritime.

Art. 10. - Consiliul de, administrație se numește prin ordin,a1 Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturi1or,și Amenajării Teritoriului și este compus din 11 persoane, zincare una este directorul general al Administrației Porturilor Dunării Maritime. Din Consiliul de administrație fac parte cite un reprezentant al Ministerului Finanțelor și Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Ainenajării Teritoriului. Ceilalți membri vor fi numiți dintre inginerii, economiștii, juriștii și tehnicienii specializați” în domeniul activității Administrației Porturilor Dunării Maritime. Art. ll. - Consiliul de administrație își desfășoară activitatea-în conformitate cu propriul sau regulament de organizare și funcționare. Art. 12. - Atribuțiile consiliului de' administrafie sunt următoarele:

  • aproba structura organizatorică și funcțională a

Administrației Porturilor Dunării Maritime și subunităților din structură;

  • întocmește nomenclatoarele de funcții și salarii

tarifare, indicatoarele tarifare de calificare 'și reglementările privind drepturile de personal pentru -subunitš.- țile din stçuctiiră;

  • stabilește nivelul de salarizare al personalului

angajat la Administrația Porturilor Dunării Maritime și la subunitățile d,i.n structura, tn funcție de studii și munca efectiv prostată, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege;

  • aprobă domeniile orientative ale activității;
  • aprobă* politica de dezvoltare a posturilor Dunării

maritime și tehnologiile specifice; -

  • aprobă lucrările de investiții potrivit competentfilflr;
  • aprobă propunerile de repartizare a creditelor și

subvențiilor, pe subunitățile din structura;

  • examinează și aprobă bugetul de venituri, cheltuieli și bilanțul;
  • aprobă utilizarea fondurilor valutare;
  • asigură respectarea pentru porturile Dunării maritime a dispozițiilor legale privind protecția mediului

înconjurător;

  • aprobă încheierea contracwlor regiei;
  • examinează și aprobă competențele privind angajarea și efectuarea de cheltuieli de orice natura,

tranzacții comerciale și financiare, vânzări și închirieri de bunuri etc.;

  • examinează și înaintează Ministerului Lucrărilor

Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului, pentru a fi supuse aprobării, tarifele și taxele portuare sau pentru servicii prestate către terți specifice activității proprii;

  • » examinează și după însușire înaintează

rului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Terit'iu1ui'proiectéle de note normative șifde modificare a celor existente pentru a fi șup”-W flPI`°bani-Î P0- flivit legii;

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 9 15

  • aprobă orice alte probleme privind activitatea

administrației cu excepția celor date în competența altor organe potrivit legii. Art. 13. - Activitatea curentă a Administrației Porturilor Dunării Maritime este condusă de directorul general numit de consiliul de administrație, cu avizul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și amenajării teritoriului. - - Art. 14. - Consiliul de administrație se întrunește în ședințe ordinare o dată pe lună și la cererea pre- ședintelui care este și directorul general al Administrației Porturilor Dunării Maritime sau a l/3 din membri, ori de cite ori este nevoie. Art. 15. Ń Pentru luarea unor decizii complexe poate atrage în activitatea de analiză consilieri și consultanți din institutele de proiectări și cercetări, cadre universitare și specialiști din organisme de profil. Activitatea acestora. va fi compensată material conform înțelegerii, pe bază de contract. Art. 16. - Consiliul de administrație în prima lună a anului următor prezintă Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului un raport asupra activității Administrației Pqrtuz-ilor Dunării Maritime în anul precedent și asupra programului de activitate pentru anul în curs. CAPITOLUL VI Bugetul de venituri și cheltuieli Art. 17. - Administrația Porturilor Dunării Maritime întocmește anual buget de venituri și cheltuieli, bilanț contabil și contul de profit și pierderi pe modelele stabilite de Mirusterul Finanțelor. Bilanțulcontabil anual și contul de profit și pierderi se supun spre aprobare Ministerului Finanțelor și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Art. 18. - Înființarea subunităților din structura Administrației Porturilor Dunării Maritime se face de Către consiliul de administrație. O dată cu ordinul de înființare se aprobă și regulamentul de funcționare al acestora. a) Subunitățile din structură sunt conduse de:

  • director;
  • comitet director format din 5«7 persoane.

Din comitetul director face parte personal cu funcții de conducere și specialiști. b) Directorul și comitetul director îndeplinesc sarcinile stabilite de Consiliul de administrație al Administrației Porturilor Dunării Maritime. Obiectul de activitate, relațiile cu Administrația Porturilor Dunării Maritime și cu terții, competențele, atribuțiile și alte elemente necesare desfășurării activității se stabilesc prin regulamentele de organizare și funcționare specifice fiecărei subunități. Art. 19. - Relațiile comerciale ale Adtninistrației Porturilor Dunării Maritime cu alte regii și societăți comerciale, precum și cu statul, se vor desfășura pe bază de contracte guvernate de principiul liberei concurente. Art. 20. - Administrația Porturilor Dunării Maritime în raporturile cu terții practică prețuri demn'- gând din acțiunea conjugat a cererii și ofertei. Art. 21. - Administrația Porturilor Dunării Maritime poate încheia contracte de vânzare-cumpărare, prestări Servicii cu firme și întreprinzători români sau străini. Art. 22. - Adminish”ația Porturilor Dunării 1\fiam'intime se poate adresa instanțelor judecătorești de drept comun, pentru orice litigii. Art. 23. - Subunități din structura Administrației Porturilor Dunării Maritime pot face obiectul unor concesiuni, în condițiile legii. Art. 24. - Administrația Porturilor Dunării Maritime se poate asocia cu societăți comerciale din țară sau din străinătate, cit și cu persoane juridice și fizice române sau străine pentru realizarea în comun de lucrări sau de utilizarea unor facilități portuare. Art. 25. - Administrația Porturilor Dunării Maritime este obligată să-și desfășoare activitatea cu respectarea dispozițiilor legale privind protecția mediului înconjurător și săiți realizeze din surse proprii mijloace adecvate acestui scop. Ea are totodată obligația de a urmări respectarea dispozițiilor legii privind protecția mediului de către agenții economici de pe plat- forma porturilor Dunării maritime. Art. 26. - Consiliul de administrație sau directorul general angajează personalul regiei și conducerile subunităților din structură. Personalul subunităților este angajat de directorul acestora. Art. 27. - Controlul activității economicmfiuanciare al Administrației Porturilor Dunării Maritime se efectuează prin organele de specialitate ale regiei. Art. 28. - Prezentul regulament se completează cu dispozițiile Legii nr. 15/1990 și celorlalte reglementări în vigoare.

Anexa nr. 2 c)

Regulament de organizare și funcționare a Administrației Porturilor Dunării Fluviale

CAPITOLUL I

Denumirea, forma juridică și sediul

Art. 1. - Administrația Porturilor Dunării Fluviale, denumită þprescurtat A.P.D.F., înființată prin reorganizarea I.N.F. - N.F.R- Giurgiu și I.N.F. - N.F.R. Drobeta-Turnu Severin din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice; Transporturilor și Ameiiajării Teritoriului și prin preluarea infrastructurii portuare între Călărași și Baziaș de la Administrația Fluvială a Dunării de J os, din cadrul aceluiași minister, aprobată prin hotărâre a Guvernului României, la care prezentufregulament este anexă, va funcționa cu statut de regie aut0nota. Art. 2. - Administrația Porturilor Dunării Fluviale are personalitate juridică și își desfășoară activitatea pe principiile gestiunii economice și a autonomiei financiare.

lfi MONITORUL OFICIAL AL României PARTEA 1, Nr. 9 Art. 3. - Sediul Administrației Porturilor Dunării Fluivale este în municipiul Giurgiu, șoseaua Portului nr. 1, județul Giurgiu. CAPITOLUL II Obiectul de activitate al Administrației Porturilor Dunării Fluviale Administrația Porturilor Dunării Fluviale are ca obiect de activitate 1 - - / '

  • administrarea. întreținerea funcționalitațiigdezvoltarea și modernizarea întregii infrastructurfi a tuturor portĭiilor fluviale de-la Călărași la Baziaș;'
  • asiglmarea la cerere a facilitătiloiportuare privind furnizarea de apa, agent termic, energie electrica,

servicii de' telecomunicații, întreținerea și repararea acestora;

  • întreținerea și repararea căilor rutiere de acces,

a căilor ferate interioare ce aparțin porturilor și a cailor de rulare a macaralelor de cheu, pentru porturile industriale Călărași și Cârjoaia;

  • studierea și avizarea documentațiilor tehnice privind perspectivele de dezvoltare ale societăților comerciale care și desfășoară activitatea în perimetrul administrat de`A.P.D.F`.-Giurgiu; - '
  • asigură dezvoltarea unitară a tuturor,porturilor

fluviale în concordanță cu traficul de perspectivă;

  • coordonarea în mod centralizat a sistemului

informațional pe întreaga arie de activitate a administrației; f.f întreținerea și gospodărirea bazinelor portuare, asigurarea prevenirii poluării Dunării în danele portuare și acvatorii;

  • urmărirea modului de exploatare a infrastructurii și suprastructurii-de către societățile comerciale

Cărora A.P.D.F. Giurgiu le-închiriat sau concesionat capacități. Art. 4. - Administrația Porturilor Dunării Fluviale are următoarele atribuții 2 4.1. elaborează studii și prognoze pentru dezvoltarea și sistematizarea porturilor Dunării fluviale, le supune spre aprobare organelor competente și urmărește realizarea acestora; 4.2. analizează și face propuneri privind construirea de noidiguri, cheiuri, dane și platforme portuare în porturile Dunării fluviale. 4.3. elaborează studii și programe privind nivelurile și ritmurile traficului portuar- de mărfuri fn porturile Dunării fluviale 4.4. întocmește programe anuale în perspectiva și asigura urmărirea lucrărilor de întreținere, reparare și modernizare a infrastructurii și suprastructurii portuare din dotare; 4.5. pregătește -elementele necesare negocierii cu reprezentanții statului pe baza programului de lucrări, a volumului de activități posibil de realizat și asigurarea acestora în condițiile existentei surselor de finan- tare și a bazei materiale necesare;- 4.6. pregătește elementele negocierii cu reprezentanții statului a cheltuielilor necesare pentru întreținerea, repararea și modernizarea în.rast:facturii portuare și a suprastructurii ce nu aparțin societăților comerciale; 4.7. urmărește avizarea și aprobarea documentațiilor tehnice prezentate de societățile comerciale -de exploatare portuară, privind modernizarea și dezvoltarea Pilbrashuchrii din dotarea acestora; 4.8. elaborează norme tehnice privind construcția, modernizarea, întreținerea și exploatarea infrastructurii și suprastructurii portuare din dotare `; 4.9. emite acorduri și autorizații pentru instalații și construcții din apropierea zonei porturilor Dunării fluviale, ce ar putea afecta activitatea în zonele portuare; 4.10./asigura menținerea adâncimilor în bazinele portuare și pe șenalele navigabile, precum și semnalizarea porturilor; 4.11. asigură la cerere facilități portuare de furnizare cu apa, agent termic, energie electrică și servicii de telecomunicații pentru toți agenții economici din porturile Dunării fluviale; 4.12Î contractează cu băncile credite financiare rambursabile potrivit reglementărilor în- vigoare; 4.13. studiază piața interna și externă pentru asigurarea. aprovizionării cu materiale și instalații necesare lucrărilor și urmărește derularea contractelor încheiate; 4.14. organizează ținerea de licitații pentru contractarea lucrărilor de investiții, reparații și întreținere portuară în porturile Dunării fluviale; - 4.15. elaborează documentații și urmărește avizarea acestora, privind concesionarea și închirierea capacităților portuare unor societăți sau persoane fizice și juridice, române sau străine; 4.16. desfășoară activitatea de colaborare și control asupra concesionarului potrivit contractului de concesiune. 4.17. elaborează taxele și tarifele portuare specifice activităților proprii și le supune aprobării organelor de stat; - 4.18. centralizează informații referitoare la, traficul portuar de la toți agenții economici din zonele portuare; 4.19. coordonează traficul portuar în perioade de congestie portuară sau ca urmare a unor comenzi guvernamentale; 4.20. salubrizare - depoluare bazine portuare, preluare-rezicluuri petroliere și.gunoi de la nave; ` 4.21. intervenții la incendii terestre; 4.22. realizează și alte activități din specificul pqrtuarf 'CAPITOLUL III Patrimoniul Art. 5. - Administrația Porturilor Dunării Fluviale deține în exploatare infrastructura portuară, teritoriile și bazinele portuare, precum și o parte din suprastructură, ce nu aparțin societăților comerciale. Valoarea patrimoniului conform bilanțului contabil la 30 iunie 1990 se ridică la 4.704.899 mii lei. Această valoare urmează a fi definitivată după finalizarea acțiunii de reevaluare conform Hotărârii guvernului nr. 945/ 1990. Fondurile fixe reprezentând infrastructura portuară (diguri, cheiuri, bazine, teritorii portuare, șenale navigabile) precum și unele fonduri fixe din' suprastructura (drumuri de circulație în porturi, trotuare pentru pietoni, scări de acces, pasarele, pasaje, podețe, garduri de incinta siimprejmuiri în port etc.) cereprezintă bunuri de folosință publică, nu se supun amortizării: Art. 5. - Administrația Porturilor Dunării Fluviale este proprietara 'bunurilor din patrimoniul sau. În exercitarea, dreptului de proprietate, folosește și dis-

MONITORUL OFICIAL AL României, PARTEA r, Nr. 9 17 pune în mod autonom potrivit legii de bunurile pe care le are în patrimoniu în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită. În cadrul administrării patrimoniului din dotare, Administrația Porturilor Dunării Fluviale are obligația de a efectua reparații și întrețineri la infrastructura și suprastructura din dotare. În funcție de necesitățile economice naționale, Admiart obligația de nistrație Porturilor Dunării Fluviale a dezvolta și moderniza infrastructura și suprastructura Porturilor Dunării Fluviale.. Consiliul de administrație al Administrației Porturilor Dunării Fluviale aprobă scoaterea din funcțiune în condițiile legii a unor funduri fixe și circulante, glezmembrarea și valorificarea acestora. CAPITOLUL IV Structura regiei Art. 7. - În cadrul Administrației Porturilor Dună- rii Fluviale se pot constitui direcții, servicii și birouri În funcție de necesitatea și volumul activității, atribut- țiile acestora fiind stabilite prin regulament propriu de organizare și funcționare aprobat de consiliul de administrație. ' - Art. B. - În scopul realizării obiectului său de activitate, Administrația Porturilor Dunării Fluviale are în structura sa subunități. Aceste subunități au independentă economică, financiară, juridică și de personal, stabilită de consiliul de administrație al Administra- ției Porturilor Dunării Fluviale prin regulamentul de organizare și funcționare a acestor subunități. Organizarea și conducerea acestora se stabilesc de consiliul de administrație al Administrației Porturilor Dunării Fluviale. CAPITOLUL V Drganelc de conducere ale Administrației Porturilor Dunării Fluviale Art. 9. - Conducerea Administrației Porturilor Dunării Fluviale se asigură prin:

  • consiliul de aclministrație;
  • directorul general al Administrației Porturilor

Dunării Fluviale. Art. 10. - Consiliul de administrație se numește prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și amenajării teritoriului și este compus din 11 persoane, din care una este directorul general al Administrației Porturilor Dunării Fluviale. Din consiliul de administrație fac parte cite un reprezentant al Ministerului Finanțelor și Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului. Ceilalți membri var fi numiți dintre inginerii, economiștii, juriștii și tehnicienii specializați În domeniul activității Administrației Porturilor Dunării Fluviale. Art. 11. - Consiliul de administrație își desfășoară activitatea în conformitate cu propriul său regulament de organizare și funcționare. Art. 12. - Atribuțiile consiliului de aclministrație sunt următoarele: -

  • aprobă structura organizatorică și funcțională a

Administrației Porturilor Dunării Fluviale și a subunităților din structură; -

  • întocmește nomenclatoarele de funcții și šalnrii

tarifare, indicatoarele tarifare de calificare și reglementările privind drepturile de personal pentru subunitățile din structură; -

  • stabilește nivelul de salarizare al personalului

angajat la Administrația Porturilor Dunării Fluviale și la subunitățile din structură, în funcție de studii și munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege;

  • aprobă domeniile orientative ale activității;
  • aprobă politica de dezvoltare a porturilor Dunării

fluviale și tehnologiile specifice; Î aprobă lucrările de investiții potrivit compeiene or - ț - aprobă propunerile de repartizare a creditelor și subvențiilor pe subunitățile din structura ț

  • examinează și aprobă bugetul de venituri, cheltuieli și bilanțul;
  • aprobă utilizarea fondurilor valutare;
  • asigură respectarea pentru porturile Dunării fluviale a dispozițiilor legale privind protecția mediului

înconjurător;

  • aprobă încheierea contractelor regiei;
  • examinează Și aprobă competențele privind angajarea și efectuarea de cheltuieli de orice natură,

tranzacții comerciale și financiare, vânzări și Închirieri de bunuri etc.;

  • examinează și înaintează Ministerului Lucrărilor

Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului, pentru a ii supuse aprobării, tarifele și taxele portuare sau pentru servicii prestate către terți, specifice activității proprii;

  • examinează și după însușire înaintează Minister«

rului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului proiectele de acte normative și modificarea celor existente pentru a fi supuse aprobării potrivit legii;

  • aprobă orice alte probleme privind activitatea

Administrației cu excepția celor date în competența altor organe potrivit legii. Art. 13. - Activitatea curentă a Administrației Porturilor Dunării Fluviale este condusă de directorul general numit de consiliul de administrație cu avizul ministrului luaărilor publice, transporturilor și alee najării teritoriului. Art. 14. - Consiliul de administrație se întrunește în ședințe ordinare o dată pe lună și la cererea președintelui care este și directorul general al Administra- ției Porturilor Dunării Fluviale sau a 1/3 din membri, ori de cite ori este nevoie. Art. 15. - Pentru luarea unor decizii complexe poate atrage în activitatea de analiză consilieri-și consultanți din institutele de proiectări și cercetări, cadre universitare și specialiști din organisme de profil. Activitatea acestora va fi compensată material conform înțelegerii, pe bază de contract. Art. 16. - Consiliul de administrație, în prima lună a anului următor, prezintă Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului im raport asupra activității Administrației Porturilor Dunării Fluviale În anul prccedenf și asupra programului aé activitate pentru anul în curs.

18 MONITORUL OFICIAL AL României, PARTEA!, Nr. 9 CAPITOLUL Vl Bugetulde venituri și cheltuieli Art. 17. - Administrația Porturilor Dunării Pluviale întocmește anual buget de venituri și cheltuieli,.bilanț contabil și contul de profit și pierderi pe modelele stabilite de Ministerul Finanțelor. Bilanțul contabil anual și contul de profit și pierderi se supun spre aprobare Ministerului Finanțelor și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Art. l8.- înființarea subunităților din structura Administrației Porturilor Dunării Fluviale se tace de către consiliul de administrație. O dată cu ordinul de înființare se aprobă și regulamentul de funcționare al aceswra. a) Subunitățile din structură sunt conduse de:

  • director;
  • comitet oĭdirector format din 15-7 persoane.

Din comitetul director face parte personal cu funcții de conducere și specialiști. b) Directorul și comitetul director îndeplinesc sarcinile stabilite de consiliul de administrație al Administrației Porturilor Dunării Fluviale. Obiectul de activitate, relațiile cu Administrația Porturilor Dunării Fluviale și cu terți, competențele, atribuțiile și alte elemente necesare desfășurării activității; se stabilesc prin regulamentele de organizare și funcționare speciifice fiecărei subunități Art. 19. - Relațiile comerciale ale Administrației Porturilor Dunării Fluviale cu alte regii și societăți comerciale, precum și cu statul, se vor desfășurate bază de contracte guvernate de principiul liberei concurente. Art. 20. - Administrația Porturilor Dunării Fluviale în raporturile cu terții practică prețuri decurgând din acțiunea conjugat a cererii și ofertei. Art. 21. - Admis.nis|:rația'Porturi1or Dunării Fluviale poate încheia contracte de vânzare-cumpărare; prestări servicii cu firme 'și întreprinzători romani sau străini. Art. 22. - Administrația Porturilor Dunării Fluviale se poate adresa` instanțelor judecătorești de drept comun, pentru orice litigii; Art. zs. - subumuiçi din structura Amninisuaçiei Porturilor Dunării Fluviale pot face obiectul unor concesiuni în condițiile legii. Art. 24. - Aaminisu-au Porturilor Dunării Fluviale se poate asocia cu societăți comerciale din țară sau din străinătate, cit și cu persoane' juridice sau fizice romane sau străine pentru realizarea în comun de lucrări sau de 'utilizarea unor facilități portuare. Art. 25: - Administrația Porturilor Dunării Fluviale este obligată să-și desfășoare activitatea cu- respect tarea dispozițiilor legale privind protecția mediului înconjurător și să-și realizeze din surse proprii mijloace adecvate acestui scop. Ea are totodată obligația de a urmări respectarea dispozițiilor legii privind protec- ția mediului de-către toți agenții economici de pe platforma porturilor Dunării fluviale. Art. 26. - Consiliul de administrație sau directorul general angajează personalul regiei și conducerile subunităților dinstructură. Personalul subunităților este angajat de directorul acestora. Art. 27. - Controlul activității ec0nomici-fina.ncâare al Administrației Porturilor Dunării Fluviale se efectuează prin organele de specialitate ale regiei. Art.>28. - Prezentul regulament se completează cu dispozifiale Legii nr. 15/1990 și ale celorlalte reglementări în vigoare.

Anexa nr. 2 d)

5 E G U L A iu 1: N 1* de organizare și funcționare 1 Ad.ministrației- Canalelor Navigabile CAPITOLUL I Denumire, formă juridică, sediu `Art. 1. - Administrația Canalelor Navigabile, denumită prescurtat A.C.N. înființată prin reorganizarea întreprinderii „Administrația Canalului Dunăre ` - Marea Neagră” din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor,și Amenajării Teritoriului, 'aprobată prin botărire a Guvernului României, la care prezentul regulament este anexă, va funcționa cu statut de regie autonomă. Art. 2. -,Administrația Canalelor Navigabile este persoană juridică și își desfășoară activitatea pe principiile gestiunii economice și autonomiei financiare. Art. 3. - Sediul principal al Administrației Canalelor Navigabile este în' municipiul Constanța, strada Ifăclurel nr.1, județul Constanța. CAPITOLUL Îl Obiectul de activitate al Administrației Canalelor Navigabile Adminiruaçis Canalelor Navigabne are ca obiect de activitate exploatarea, întreținerea, niadernizarea canalelor navigabile și a nodurilor hidrotehnice (Cernavodă, Agigea, Ovidiu, Năvodari), a porturilor -(Medgidia, Basarabi, Luminița), asigurând -condiții optimefde derulare a traficului, precum și necesarul consumului de spa pentru navigație, irigații, e consumului industrial și' alimentării cu apă potabilă. Art. 4. - Administrația Canalelor Navigabile are următoarele atribuții 1 a) Pregătește elementele necesare negocierii pe bază de comenzi emise de agenți economici cu reprezentanții Qoestora, a volumului de prestații' posibil de realizat și

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I. Nr. 9 19 contractarea în condițiile asigurării bazei materiale direct pe piața liberă (prin repartiții de stat pentru materiale dirijate sau din import). lo) Pregătește elementele negocierii cu reprezentanții statului a cheltuielilor de producție, a livrare și nivelul subvențiilor. cl Realizează importul de tehnologii și de licență pentru modernizarea capacităților existente. Inițiază acțiuni de cooperare tehnico-științifică cu firme străine di Fundamentează politica de credite de finanțare a unităților. prețurilor de și alte surse e) Realizează programarea și executarea activității economici-financiare, întocmirea proiectelor, bugetelor de venituri și cheltuieli, analiza execuției acestora, elaborarea propunerilor privind destinația profitului. f) (1) Organizează și conduce exploatarea eficientă a canalelor navigabile Cernavodă-Constanța și Poarta Albă - Midia, precum și a nodurilor hidrotehnice aferente. (2) Pentru derularea în condiții de siguranță a navigației pe canale și în porturi, exploatează și întreține instalațiile de dispecerizare, automatizare, semaforizare, telecomandă, telecomunicații și radiolocații. (3) Organizează stocarea și valorificarea datelor”din fluxul informațional privitoare la siguranța navigației și gospodărirea apei din canale și bazinul hidrografic adiacent. (4) Programează, urmărește și dirijează controlul traficului naval prin canale și porturile Medgidia, Basarabi și Luminița. g) Organizează și conduce exploatarea eficientă și întreținerea ecluzelor astfel încât să asigure afluirea normală a unităților navale și prevenirea întreruperilor accidentale ale fluxului de navigație. h) Organizează și conduce exploatarea și întreținerea navelor tehnice și de serviciu din parcul propriu.

  • i) (1) Întreprinde masei pentru regularizarea debitelor de apă în canale și în bazinul hidrografic adiacent canalelor navigabile.

(2) Prelevează probe și efectuează analize pentru determinarea calității apelor luând măsuri operative pentru depistarea surselor poluante și prevenirea lor. (3) Coordonează și gestionează necesarul de apă pentru navigație, irigații, alimentare cu apă industrială și pentru consumul populației. (4) Organizează exploatarea și întreținerea Stației Complexe de Pompa;-e Cernavodă precum și a stațiilor de pompare pentru apărarea contra inundațiilor a localităților Saligny, Făclia, Mircea Vodă. j) (1) Planifică, organizează și conduce activitatea de reparații capitale, curente, accidentale și revizii tehnice: »- Reparații la echipamente și instalații de ecluză,

  • Reparații la stațiile de pompare și stavilele descărcătoare.
  • Reparații la nave tehnice și de serviciu
  • Reparații la mijloace de transport auto, utilaje de

construcții și terasiere.

  • Reparații și întreținere la construcții civile, industriale și drumuri tehnologice

(2) Planifică, organizează și conduce activitatea de întreținere și reparații construcții hidrotehnice și șenal navigabil:

  • Executa măsurători toporaetrice și hodrogțrafice.
  • Urmărește, prelucrează și interpretează datele

referitoare la comportarea în timp a construcțiilor.

  • Execută lucrări de dragaje a șenalelor navigabile,

acvatoriilor porhlare și lucrări de reparații - între- ținere a construcțiilor hidrotehnice,

  • Execută reparații - ini;-deținere a lucrărilor de

consolidare și protecție a malurilor. k) În cadrul atribuțiilor sale, Administrația Canalelor Navigabile, la solicitarea agenților economici, organizează și execută servicii de transþort și variate prestații. l) (1) Asigură planificarea, finanțarea și proiectarea investițiilor noi și modernizarea celor existente. (2) Pregătește licitarea cu antreprenorii generali a lucrărilor de investiții cuprinse în plan. m) Asigura aprovizionarea tehnico-mamrială pentru produsele dirijate prin balanțe și a celor achiziționate prin relații de piață. n) Asigură strategia atragerii de trafic pe canale prin sondarea permanentă a organizațiilor economice interesate, din țară și din străinătate. o) Efectuează direct operații de comerț exterior prin compartimentele specializate în cadrul administra- ției. Art. 5. - Administrația urmărește rentabilizarea maximă și obținerea de profit din veniturile provenite din activitatea sa după acoperirea tuturor cheltuielilor, inclusiv dobânzilor, amortizarea investițiilor și rambursarea creditelor. CAPITOLUL III Patrimoniul Art. 6, - Valoarea patrimoniului conform bilanțului contabil la 30 iunie 1990 se ridică la 34.456.063 mii lei. Această valoare urmează a fi definitivată după finalizarea acțiunii de reevaluare conform Hotărârii guvernului nr. 945/1990. Fondurile fixe reprezentând infrastructură (șenal naviga, inclusiv construcții montaj aferente șenalului), nu se supun amortizării. Art 7. 4 Administrația Canalelor Navigabile este proprietara bunurilor din patrimoniul său. În exercitarea dreptului de proprietate regia autonoma posedă, folosește și dispune în mod autonom de bunurile pe care le are în patrimoniu, în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită. CAPITOLUL IV Structura regiei Art. 8. - În cadrul Administrației Canalelor Navigabile se pot constitui direcții, servicii și birouri în funcție de necesitatea și volumul activității, atribuțiile acestora fiind stabilite prin regulament propriu de organizare și ftuicționare aprobat de consiliul de administrației Art. 9. - În scopul realizării obiectului său de activitate, Administrația Canalelor Navigabile are în structura sa subunități. Aceste subunități au independența economică, financiară, juridică și de personal, stabilită de consiliul de administrație al Administrației Canalelor Navigabile prin regulamentul de organizare și funcționare a acestor subunități. Organizarea și conducerea acestora se stabilesc de consiliul de administrație al Administrației Canalelor Navigabilfi.

20 MONITORUL OFICIAL,AL României, PARTEA I, Nr. 9

  • CAPITOLUL V

Organele de conducere ale Administrației Canalelor Navigalzile Art. 10. - Conducerea Administrației Canalelor Navigabile, se asigură prin:

  • consiliul de administrație;
  • directorul general al administrației.

Art. 11. - Consiliul de administrație se numește prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și amenajării terimriului și este compus din 11 persoane, din care una este directorul general al administrației. Din consiliul de administrație fac parte, insmod obligatoriu, un reprezentant al Ministerului Finanțelor și un reprezentant al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului, numiți *de ministrul de resort. Ceilalți membri 'vor fi numiți dintrejnginerii, juris- t.ii, economiștii, tehnicienii specializați în domeniul de activitate al regiei respective. Art. 12. - Consiliul dš administrație își desfășoară activitatea în conformitate cu propriul sau regulament de organizare și funcționare. Art. 13. - Atribuțiile consiliului de administrație sunt următoarele 1,

  • aproba structura organizatorică și funcțională a

Administrației Canalelor Navigabile Ș -

  • - aproba tactica și strategia de marlretingn;
  • aproba domeniile orientative ale prestațiilor;
  • aprobă politica de dezvoltare și tehnologii;
  • aprobă politica de taxe și tarife;
  • aprobă operații de credit și subvenții;
  • examinează și aprobă bugetul de venituri și cheltuieli, bilanțul și contul de,profit și pierderi;

'- aproba utilizarea fondului valutar;

  • asigură respectarea dispozițiilor legale privind

protecția mediului înconjurător;

  • stabilește nivelul de `saLarizare al personalului

propriu în funcție de studii, munca efectiv prestată, cu făspectarea limitei minime de salarizare prevăzute de EG; -

  • aprobă orice alte probleme privind activitatea

regiei, cu excepția celor date în competența altor nrganeg potrivit legii. Art. 14. - Activitatea curentă a Administrației Canalelor Navigabile este condusă de un director general numit de consiliul de administrație al acesteia, cu avizul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului. Art. 15. - Consiliul de administrație se întrunește În sesiuni ordinare o dată pe lună și la cererea pre- ședintelui sau a 1/3 din membri, ori de'cite ori este nevoie. Art 16. - Pentru luarea unor decizii complexe, Administrația Canalelor Navigabile poate atrage În activitatea de analiză consilieri "și consultanți din diferite sectoare. Activitatea acestora va fi compensată material conform înțelegerii, pe bază de contract. Art. 17. -'Consiliul de administrație, în prima lună a anului următor, prezintă Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului un raport asupra activității regiei în anul precedent-și asupra programului de activitate 'pentru anul în cura. CAPITOLUL VI Bugetul de venituri și cheltuieli Art. 18. - Administrația Canalelor Navigabile întocmește anual buget de venituri și cheltuieli, bilanț contabil și cont de profit și pierderi, după modelele stabilite de Ministerul Finanțelor., Bilanțul contabil anual și contul de profit și pierderi se supun spre aprobare Ministerului Finanțelor și se publică în Monitorul Oficial, Partea a IV-a. Art. 19. - Administrația -Canalelor Navigabile constituie fondul de rezervă și fondul de dezvoltare, precum și alte fonduri necesare desfășurării activității. Art. 20. - Exercițiul economic financiar începe la l ianuarie și se sfiișeste la 31 decembrie ale fiecărui an. CAPITOLUL VII lĭ»relațiile-Administrației Canalelor Navigabile Art. 21. - Pentru fiecare categorie și tip de subunitate de prestație din structura regiei se vor stabili modalitățile.de constituire a subunităților, obiectul de activitate, relațiile, atribuțiile, competențele, principalii indicatori, structura organizatorică, funcțiile din conducerea lor, organele de conducere și alte elemente necesare desfășurării activității. ' Art. 22. - Relațiile comerciale dintre Administrația Canalelor`Navigabile și alte regii autonome, societăți comerciale, precum și cu statul, se vor desfășura pe baze contractuale, guvernate pe principiul -libertății contractuale. Art. 23. - Administrația Canalelor Navigabile va putea practica în raporturile cu terții, prețuri, tarife, Care decurgând din acțiunea conjugat a cererii și ofertei. Art. 24, - Administrația Canalelor Navigabile poate încheia contracte de prestări servicii cu întreprinzători străini. Art. 25. - Administrația Canalelor,Navigabile se poate adresa instanțelor judecătorești de drept comun, pentru orice litigii. Art. 26. - Administrația Canalelor Navigabile sa poate asocia cu societăți comerciale pentru realizarea în comun de activități productive și de comercializare, precum și cu terțe persoane juridice sau fizice, romane sau străine, în scopul creării de noi societăți comerciale.. Art.. 27. - Administrația Canalelor Navigabile este obligată e ușoare activitatea cu 'respectarea dispozițiilaiieăzgyrivând protecția mediului mconjurator și sa-și r «' ` surse'proprii mijloacele adecvate acestui @'”f?lS|ON Art. Isuflfifiăfișifiul de administrație sau directorul general angajează personalul regiei și conducerile subunităților din structură. Personalul subunităților este angajat de directorul acestora. Art 29. - Controlul activității economici-financiare a Administrației Tarlalelor Navigabile se efectuează prin organele de specialitate ale regiei. Art. 30. - Prezentul regulament se completează cu dispozițiile Legii nr. 15/1990 și ale celorlalte reglementări în vigoare.

MONITORUL OFICIALVALVROMĂNIEI, PARTEA I, Nr. 9 21 ANEXA Nr. 3 STATUTUL Societății comerciale pe acțiuni CAPITOLUL I Denumirea, forma juridică, sediul, durata AarIcor-UL 1 Denumirea minim Denumirea societății este ') În toate actele, facturile, anunțurile, publicațiile emanând de la societate, denumirea societății va fi precedată sau urmată de cuvintele „societate pe acțiuni” sau inițialele „S.A.”, de capitalul social, numărul de înregistrare și sediul societății. ARTICOLUL 2 r„m.s jiu-:aici i ametita Societatea comercială este persoană juridică română; având forma juridică de societate pe acțiuni. Aceasta își desfășoară activitatea în conformitate cu legile romane și.cu prezentul statut. ARTICOLUL 3 semn animații Sediul societății este în Româniafi) Sediul societății va putea fi schimbat în altă localitate din România pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor în condițiile legii. Societatea poate avea sucursale, birouri, filiale, agenții, reprezentante în orice altă localitate de pe teritoriul României sau în alte țări, în conformitate cu legile romane și prevederile prezentului statut. ARTICOLUL 4 numa minim Durata societății este nelimitată, cu începere de la data înregistrării actului sau de înființaflare la Camera de comerț și industrie. CAPITOLUL II Scopul și obiectul de activitate al societății ARTICOLUL 5 Scflflul šoelelitll Scopul societății este efectuarea unor prestații în domeniul transporturilor n-navale. ARTICOLUL 6 Oliieetnl de acflvitale Obiectul de activitate al societății este:aj CAPITOLUL III Capiialill social, acțiunile ARTICOLUL 7 (țărmului loclnl Capitalul social inițial al societății comerciale este în valoare de 4).... împărțit în acțiuni nominative cu valoare nominală de.... lei fiecare, subscrise în întregime de acționar. Capitalul social inițial împărțit în acțiuni nominative cu valoare nominală de.... lei fiecare este în întregime subscris de statui român în calitate de acționar unic și vărsat în întregime la data constituirii societății. ARTICOLUL a Acgiunim Acțiunile societății vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Acestea vor purta timbrul sec al societății și senina-= tura a doi administratori. Societatea va tine evidența acțiunilor intr-un registru numerotat, Sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație; registrul se păstrează la sediul societății sub îngrijirea consiliului de administrație.

  • ARTICOLUL 11

Reducerea sau mirii-ea capitalului loolal Capitalul social poate fi redus sau majorat pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de lege. ARTICOLUL 10 vămii-I și aaiigms awirgiaa am.își-ma Fiecare acțiune subscrisă și vărsată.de acționari conferă acestora dreptul la un vot în adunarea generala a acționarilor, dreptul de a alege și a fi ales în organele de conducere, dreptul de 'a participa La distribuirea dividendelor, potrivit legii. Deținerea acțiunii implica adeziunea de drept la statutul societății. Drepturile și obligațiile decurgând din deținerea de acțiuni urmează de drept acțiunile ai cazul trecerii lor în proprietatea altor persoane. Obligațiile societății sunt garantate cu capitalul social al acestefla iar acționarii răspund în limita valorii acțiunilor ce le dețin, Patrimoniul societății nu poate fi grevat de datorii sau alte obligații personale ale acționarilor. Unereditor al unui acționar poate formula pretenții asupra părții din beneficiul societății ce i se va repartiza de către adunarea generală a acționarilor sau a cotei părți cuvenite acestuia le lichidarea societății, efectuată în condițiile prezentului statut. ARTICOLUL 11. mică acțlunllór Acțiunile sunt indivizibile cu privire la societate, care recunoaște Pentru fiecare acțiune un singur proprietar. Cesiuriea parțială sau totală a acțiunilor între ac- ționare sau terți se poate face în condițiile și cu- procedura prcvăzutc de lege. ARTICOLUL iz risrams regiunea.- În cazul pierderii uneia sau mai multor acțiuni, proprietarul va trebui să anunțe consiliul de administra- ție al societății și sa facă publică pierderea prin presa. După scurgerea unui termen de 6 luni de la publicarea pierderii va putea obține un duplicat al acțiunii. 11-4) Denumirea, sediul, «timpi ce activitate și caaiuiiui suma: sunt specifice fiecare. societăți comerciale, fiind aprobate prin anexa nr. 1 la prezenta hotărâre fi guvernului.

22 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 9 CAPITOLUL IV Adunarea generala a acționarilor ARTICOLUL 13 Atribuții Adunarea generală a acționarilor este organul de conducere a societății care decide asupra activității acesteia și asigură politica ei economică și comercială. Adunările generale ale,acționarilor sunt ordinare și extraordinare,și au următoarele atribuții principale: a) aprobă structura organizatorică a societății și numărul de posturi, precum și normativul de constituire a comprfimentelor funcționale și de producție; b) alege membrii consiliului de administrație și al comisiei de cenzori, inclusiv cenzorii supleanți, le stabilește remunerarea, îi descarcă de activitate și ii revocă; c) alege directorul (directorul general) și adjuncții. acestuia, le stabilește remunerarea, ii descarcă de activitate și ii revocă; directorul (directorul general) și adjuncții acestuia pot ii aleși și dintre membrii consiliului de administrafie; d) stabilește competențele și răspunderile consiliului de administrație și comisiei de cenzori; `e) stabilește nivelul» de salarizare al personalului angajat la societate în funcție de studii și munca efectiv prestată,-cu respectarea limitei minime de sala.- rizare prevăzute de lege; 1')'aprobă și modifică programele, de activitate și bugetul societății; g) hotărăște cu privire la contractarea de împrumuturilbancare și La acordarea de garanții; h) examinează, aprobă sau modifică bilanțul și contul de profit și pierdwl după analizare rapoartelor consiliului de adrninisirație, al comisiei de cenzori sau al expertului de gestiune, după caz, aprobă repartizarea beneficiilor între acționari; i) hotărăște cu privire la înființarea și desființarea de sucursale, filiale, birouri, agenții, reprezentante; j) hotărăște cu privire la mărirea sau reducerea cs- țfitalului social, La modificarea numărului de acțiuni sau a valorii nominale a acestora, precum și' la cesiunea acțiunilor; k) hotărăște cu privire la adoptarea sau modificarea statutului, precum și la transformarea formei juridice a societății; I l) hotărăște cu privire la' comasarea, divizarea sau dizolvarea șiâlichidarea societății; m) hotărăște cu privire La executarea de reparații capitale și realizarea de investiții noi; n) hotărăște cu privire la acționarea în justiție. a membrilor consiliului de administrație, directorului general, directorului, adjuncților acestora.și a cenzorilor, pentru paguba pricinuită societății; o) hotărăște lu orice alte probleme privind societatea. Hotărârile în problemele prevăzute la literele k) și l) vor putea ii aduse la uideplinire numai după aprobarea lor de către organul care a aprobat constituirea societății, în perioada în care statul este acționar unic. ARTICOLUL H C0lV0€ll'B3 udlllărll țellerlle Adunarea generală» se convoacă de președintele consiliului de administrație sau de unul dintre vicepreședinți, desemnat de președinte. Adunările generale ordinare au loc o dată pe an, la două lu.ni de la.încheierea exercițiului economic financiar, pentru examinarea bilanțului.și a contului de beneficii și pierderi pe anul precedent și pentru stabilirea programului de activitate și a- bugetului pe anul' următor. Adunările generale extraordinare se convoacă la cererea acționarilor, reprezentând cel puțin 1/3 din capitalul social, la cererea comisiei de cenzori, precum și în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv, cu excepția primilor 2 ani de la înființarea societății. Convocarea adunării generale a acționarilor va ii făcută cu cel puțin 15 zile înainte de data stabilită. Convocarea va ii publicată în Monitorul Oficial și Intr-unul din ziarele răspândite din localitateaoin care se află sediul societății sau din cea mai apropiată.localitate. Convocarea va cuprinde locul și data ținerii adunării; precum și ordinea de zi, cu arătarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor. rând, în ordinea de zi, figurează propuneri pentru modificarea statutului, convocarea va trebui să cuprindă textul integral al propunerilor.

  • Au.narea generală a acționarilor se întrunește ki

sediul societății sau în-alt loc din aceeași localitate. ARTICOLUL 15 ofgmnarfi ulumlgsmnle ui wțiouuuor Adunarea generală ordinară este constituită valabil și poate lua hotărâri dacă la prima convocare acționarii prezenți sau reprezentați dețin cel puțin 2/3 din capitalul social, iar la'a doua convocare dacă dețin cd puțin 1/2 din capitalul social. Adunarea generală extraordinară este constituită valabil și poate lua hotărâri daca la prima convocare acționarii prezenți sau reprezentați dețin cel puțin 3/4 din, capitalul social, iar la a doua convocare dacă dețin cel puțin 1/2`di.n capitalul social. Adunarea generală a acționarilor este prezidată de președulteleconslllulul de asimnimație, iar în lipsa acestuia de către unul dintre vicepreședinți, desemnat de președinte. Președintele consiliului de administrație desemnează dintre membrii adunării generale doi -secretă.ri care să verifice lista de prezență a acționarilor și să D îocmească procesul-verbal al adunării. Procesul-verbal al adunării se va' scrie Intr-un rs nistru sigilat și paraiát. Procesul-verbal va fi semnat de persoana care a prezidat ședința -și de secretarul care l-slnmumt. - ' La ședințele ordinare și extraordinare ale adunării generale a acționarilor în care se dezbat probleme privitoare la repoțtuxile de muncă cu personalul societății; pot fi invitați și reprezentanții sindicatelor existența în societate.

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA 1, Nr. 9 23 ARTICOLUL IE Exercitarea dtelitullll de vot În udlmareo generală u acționarilor Hotărî-rile aclunărilor se iau prin vot deschis. Acționarii votează, de regulă, prin ridicarea de mâini. La propunerea persoanei care prezicleaza, sau a unui grup de acționari prezenți sau reprezentați ce dețin cel puțin 1/4 din capitalul social, se va putea decide ca votul să fie secret. Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administrație și a cenzorilor, pentru revocarea și pentru luarea hotărî;-ilor referitoare la răspunderea administratorilor. Hotărârile adunării generale și it obligatorii chiar pentru acționarii absenți sau nereprezentați. Art. 17. - În perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului, alba- tuit și numit potrivit legii. Consiliul împuterniciților statului își desfășoară activitatea În conformitate cu statutul societății. Consiliul împuterniciților statului se va desființa de drept la data la care se va ține ședința de constituim a adunării generale a acționarilor. CAPITOLUL V Consiliul de administrație AH'riCoLUI, 18 Organizare Societatea comercială.... este administrată de către un consiliu de administrație format din 7-15 persoane alese de adunarea generală a acționarilor pe operloadă de 4 ani, cu posibilitatea de a fi alese pe noi perioade de 4 ani, care pot avea calitatea de acționari. Numărul de administratori se stabilește de către adunarea ga nerală a acționarilor în raport ou volumul și specificul activității societății. Alegerea administratorilor se face dintre persoanele desemnate de acționari, În aceeași proporție cu cota lor de participare la capital Când se creează un loc vacant în consiliul de administrație, adunarea generală a acționarilor alege un nou adininistrator pentru completarea locului vacant. Adunarea generala a acționarilor va alege ca nou administrator o persoană indicată de același acționar care a desemnat pe predecesorul său, Durata pe care ste ales administrator pentru a ocupa locul vacant va fi egala cu perioada care a rămas până la expirarea mandatului predecuorului său. Până la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către terțe persoane fizice sau juridice, consiliul de administrație al societății comerciale va fi numit de consiliul împuterniciților statului, cu acordul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Țeritorlului Consiliul de administrație este condus de un pre- ședințe. Componența consiliului de administrație și desemnarea membrilor acestuia se stabilesc de adunarea generală a acționarilor, La prima ședință consiliul de administrație va alege, dintre membrii săi, un președinte și doi vicepreședinți. Consiliul de administrație se întrunește la sediul societății ori de câte ori este necesar, la convocarea pre- ședintelui sau a unei treimi din numărul membrilor săi. El este prezidat de președinte, iar în lipsa acestuia, de unul dintre vicepreședinți, desemnat de președinte. Pi-c=edmtr-le numește un secretar, fie dintre membrii consiliului, fie din afară acestuia. Pentru valabilitatea deciziilor este necesară prezenta a col puțin 1/2 din numărul membrilor consiliului de administrație și deciziile se iau cu majoritatea absolută a membrilor prezenți. Dezbaterile consiliului de administrație au loc conform ordinii de zi stabilite pe baza proiectului comunicat de prest dinte cu cel puțin 15 zile înainte. Acestea se consemnează în procesul-verbal al ședinței, care se înscrie intr-un registru sigilat și parafat de pre- ședințele consiliului de administrație. Procesul-verbal se semnează de persoana care a prezidat ședința și de SECYEÎQT. Consiliul de administrație poate delega unuia sau mai multor membri ai sal unele împuterniciri de probleme limitate și poate recurge la experți pentru studierea anumitor probleme. ` În relațiile cu tei-tii, societatea este reprezentată de către parc-ședințele consiliului de administrație, pe baza și”în limitele imputerriicirilor date de adunarea generala a acționarilor sau în lipsa lui, de către unul din administratori, tlcscrnnat de consiliu. Cel ce reprezintă socieiaira semnează actele care 0 angajează față de terți. f Membrii consiliului de administrație vor putea exercita orice act care este legat de administrarea societății în interesul acesteia, în limita drepturilor care li se conferă, Președintele consiliului de administrație este obligat să pună la dispoziția acționarilor și comisiei de cenzori, la cererea acestora, toate documentele societății. Președintele, vicepreședinții și ceilalți membri ai consiliului de administrație și directorii răspund individual sau solidar, după caz, față de societate pentru prejudiciile rezultate din faptele lor ilicite, pentru abaterile de la statut sau pentru greșeli în administrarea societătiiqln asemenea situații ei vor putea fi revocați prin hotărârea adunării generale a acționarilor. ARTICOLUL 19 Atribuțiile eunsuiuiul de administrație Consiliul de administrație are în principal următoarele atribuții: a) angajează și concediază personalul și stabilește drepturile și obligațiile acestuia; b) stabilește îndatoririle și responsabilitățile personalului societății pe compartimente; c) aprobă operațiunile de încasări și plăți, potrivit competențelor acordate; d) aprobă operațiunile de cumpărare și vânuxre de bunuri potrivit competențelor acordate; e) aprobă încheierea sau rezilierea de contracte de închiriere (luarea sau darea cu chirie); f) aprobă încheierea sau rezilierea altor contracte, potrivit competențelor acordate; g) stabilește tactica și strategia de marketing, de cercetare și dezvoltare, de asigurare a calității, de protec- ție a mediului;

24 MONITORUL OFICIAL AL li) supune anualadunării generale a acționarilor, în termen de 60 de zile de la încheierea exercitiuluieconomic financiar, 1-aportul cu privire lá activitatea societății, bilanțul și contul de profit și pierderi pe anul precedent, precum și 'proiectul de program de activitate îproiectul de buget al societății pe anul următor; jl rezolva orice alte probleme stabilite de adunarea generală a acționarilor sau care privesc conducerea curentă a activității societății. CAPITOLUL VI Am-ocolul zu cummm ne.imune Consiliul de, adniinistratie poate delega o parte-din atribuțiile sale unul comitet de direcție, compus din membrii aleși de consiliul de administrație, flxindu-le în același timp și salariile, potrivit legii. Președintele îndeplinește și funcția de director general- (director), în came calitate conduce și comitetul de `direcție, asigurând conducerea curentă a societății, aduce la îndeplinire deciziile consiliului de administrație, în limitele obiectului de activitate al societății. Deciziile comitetului de direcție se iau cu majoritatea absolută a voturilor membrilor sai. Comitetul de direcție este obligat să comunice la fiecare ședință a consiliului de administrație registrul său de deliberări. În comitetul de direcție votul nu poate fi dat prin delegație. CAPITOLUL VII Gestiunea societății ARTICOLUL 21 Oomllia de unlnrl Gestiune societății este controlată de acționari și de comisia de cenzori, aleși de adunarea generala a acționarilor, formată din trei membri, care trebuie să fie asociați, cu excepția experților contabili. În perioada în care statul este acționar unic, cenzorii sunt reprezentanți ai Ministerului Finanțelor. Adunarea generală alege, de asemenea, cenzori supleanți care vor- înlocui În caz de nevoie pe cenzorii titulari. Pentru a putea exercita dreptul de control, acționarilor li se pot praenta, la -cerere, dateicu privire la activitatea societății, situația patrimoniului, a beneficiilor și a pierderilor. Comisia de caizori are următoarele atribuții principale 1 a) în cursul exercițiului financiar-veri.fica gospod- rirea fondurilor fixe și a mijloacelor circulante, a portofoliului de efecte, casa și registrele de evidentă contabilă și informează consiliul de administrație asupra neregulilor' constatate*; b) la- încheierea exercițiului financiar controlează exactitatea inventarului, a documentelor și informațiilor prezentate de consiliul de administrație asupra conturilor societății, a bilanțului și a contului de beneficii și pierderi, prezentând' adunării generale a acționarilor un raport scris; României, PARTEA i, Nr. 9 c) la lichidarea societății controlează operațiunile de lichidare; d) prezintă adunării generale a acționarilor punctul său de vedere la propunerile de reducere a capitalului social sau de modificare a statutului și obiectului societății, Comisia de cenzori se întrunește la sediul societății și ia decizii în unanimitate. Dacă nu se realizează unaniinitatea, raportul cu divergențe se înaintează adunării generale a acționarilor, f

  • Comisia de cenzori poate convoca adunarea generală

extraordinară a acționarilor, dacă aceasta nu a fost convocată de consiliul de administrație, în cazul în 'care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10"/4, timp de 2 ani consecutiv (cu excepția primilor 2 anl de la constituirea societății) sau ori de cite ori conși-` dera necesar pe.tru alte situații. ' Atribuțiile și modul de funcționare a comisiei de cenzori, precum și drepturile și obligațiile cenzorilor, se completează cu dispozițiile legale. Cenzorii se numesc.pe o perioadă de maximum 3 ani iar prima comisie este compusă din 5 membri. CAPITOLUL VIII Activitatea societății AIÎTICOLUL 2:4 mm-eiçiui economie xlnmsiu Exercițiul economic financiar cepe la 1 ianuarie șl se încheie la 31 decembrie ale fiecărui an. Primul 'exercițiu începe la data constituirii societății. ARTICOLUL 28 Pefionallll Solulflfill Personalul de conducere al societății și cenzorii sunt aleși de adunarea genei-al.ă-a acționarilor. Restul personalului este angajat de care consiliul de administrație sau de directorul general (directorul) al societății. Nivelul salariilor pentru personalul societății, pe categorii de calificare și funcții, se stabilește și poate fi modificat de către adunarea generală a acționarilor, în funcție de studii și munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime ide salarizare prevăzute de lege. Plata salariilor, impozitelor pe acestea și cotei de asigurări sociale se va face potrivit legii. .Drepturile și obligațiile personalului societății se-stabilesc de,consiliul de administrație. Premiile, gratificatlile și alte asemenea drepturi acordate anual personalului pot fi plătite integral sau.partal în valută;

  • în limita disponibilităților și potrivit legii.

ARTICOLUL 24 Amurțizaren ronflulm La amortizarea fondurilor fixe se vor avea în vedere următoarele:

  • amortizarea se stabilește prin aplicarea normelor

de amortizare asupra valorii de achiziție a fondurilor fixe și' se include, după caz, în prețul de cost al producției, al prestărilor de servicii sau în cheltuielile de circulație și se utilizează pentru înlocuirea mijloacelor fixe și satisfacerea altor nevoi ale societății;

MONITORUL OFICIAL AL

  • prin valoarea de achiziție a fondurilor fixe se înțelege suma cheltuielilor de cumpărare și a altor cheltuieli efectuate pentru punerea în funcțiune a fiecărui

fond fix;

  • amortizarea se calculează de 'la data punerii în

.funcțiune a fondurilor fizče. ARTICOLUL 25 Reparații „anume și investiții noi Lucrările de reparații capitale și de investiții noi, se vor executa prebază hotărârii adunării generale a ac- ționarilor. Fondurile necesare se asigură prin includerea cheltuielilor respective, după caz, în prețul de cost al producției, al prestărilor de servicii sau în cheltuielile de circulație în anul în care au fost executate sau eșalonat pe mai multi ani. ARTICOLUL za Evidența contabila și bilanțul contabil Societatea va ține evidența contabilă în lei și va întocmi anual bilanțul și contul de profit și pierderi, având în vedere normele metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor. Bilanțul contabil și contul de profit și pierderi se șup-un anual spre aprobare Ministerului Finanțelor și se publică în Monitorul Oficial, Partea a IV-a. ARTICOLUL 27 Calculul și repartizarea beneficiilor Beneficiul societății se stabilește pe baza bi.lanț,\.unui aprobat de adunarea generală a acționarilor. Beneficiul impozabil se stabilește ca diferență între suma totală a veniturilor încasate și suma cheltuielilor efectuate pentru realizarea acestor venituri. Pentru determinarea acestui beneficiu se va deduce din beneficiul anual fondul de rezervă care va fi de cel mult 5% din totalul beneficiului prevăzut în bilanțul anual (constituirea lui efectuând-se până se va atinge minimum a cincea parte din capitalul social), precum și alte cote prevăzute în reglementările în vigoare. Din beneficiul prevăzut în bilanț:se scade impozitul legal, rezultând beneficiul cuvenit acționarilor, care se repartizează între aceștia, proporțional cu aportulla capitalul social, precum și pentru alte nevoi ale socotații. Plata beneficiului cuvenit acționarilor se face de societate în condițiile legii în cel mult 2 luni de la aprobarea bilanțului de către adunarea generală a acționarilor. În cazul înregistrării de pierderi-părțile se obligă să analizeze cauzele și să ia măsuri de recuperare. Suportarea pierderilor de către acționari se va face proporțional cu aportul la capital și în limita capitalului subscris. ARTICOLUL za segasmae „mișcă Societatea ține registrele prevăzute de lege. ROMÂNIEI, PARTEA I Nr. 9 25 CAPITOLUL IX Modificarea formei juridice, dizolvarea, lichidarea, litigii ARTICOLUL 29 Modificarea formei juridice Societatea va putea fi transformată în alta formă de societate prin hotărârea adunării generale a acționarilor. În perioada în care statul este unic acționar transformarea formei juridice a societății se va putea face prin hotărâre ă guvernului. Noua societate va îndeplini formalitățile legale de înregistrare și publicitate cerute la înființarea societăților. ARTICOLUL șo nizulvarm sncielătü Următoarele situații duc la dizolvarea societății: imposibilitatea realizării obiectului social; hotărârea adunării generale; 3) b) c) faliment; d) pierderea unei jumătăți din capitalul social, după ce s-a consumat fondul de rezervă, daca adunarea ge nerală a acționarilor nu decide completarea capitalului sau reducerea 'lui la suma rămasă; e) numărul de acționari va fi redus sub 5, mai mult de G luni; r) la cererea oricărui acționar, daca împrejurări de forță majora și consecințele acestora durează mai mult de 8 luni, iar adunarea generală a acționarilor constata căefunctionarea societății nu mai este posibilă; g) în orice alte situații, pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, luate în unanimitate. Dizolvarea societății comerciale trebuie să fie înscrisă în registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial. ARTICOLUL 31 Lichldarel societății În caz de dizolvare societatea va fi lichidate. Lichidarea societății și repartiția patrimoniului se fac în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de lege; ARTICOLUL 82 I.|tig|| Litigiile societății cu persoane fizice sau juridice române sunt de competenta instanțelor judecătorești din România. Litigiile născute din raporturile contractuale dintre-o societate și persoanele juridice române pot fi soluționate și prin arbitraj, potrivit legii. CAPITOLUL X oispczapi finale Prevederile prezentului statut se completează cu dispozițiile legale rcfcritoare la societățile comerciale.

26 mod-i1Totul OFICIAL AL României, ma-rm 1. Nr. 9 GUVERNUL ROMÂNIEI

Hotărâre privind înființarea Institutului Biblic Baptist de grad universitar din Oradea

Guvernul României hotărăște:

Art. l. - Se lnfilnteazălnstitutul biblic baptisfde grad universié tar, cu o durata de 4 ani, în municipiul Oradea, începând cu anul universitar 1990/1991. -

  • Institutul prevăzut la alineatul precedent va funcționa cu facultăți

pentru pregătirea personalului de cult și pentru instituțiile de caritate ale cultului. - ` Art. 2. - Toate cheltuielile de întreținere și funcționare ale institutului sesuporta de către' cult fără a solicita subvenții de la bugetul statului. PRIM-MINISTRU PETRE BDMAN Bucurat, 10 ianuarie l99l» .Nl`. 21. GUVERNUL ROMÂNIEI

Hotărâre privind înființarea Societății comerciale pe acțiuni „B»rompetrol” - S.A. București

Guvernul hotărăște:

Art. 1.«-- Se înființează Societatea nbmercială pe acțiuni „Rompetrol” - București, ca persoană juridică romană, cu 'sediul în România, localitatea București, Calea Victoriei nr. 108, și capitalul social total de 290,9 milioane lei. Art. 2. - Societatea comercială pe acțiuni „Rompetrol” - S.A., înființată potrivit prezentei hotărâri, se va organiza și va funcționa în conformitate cu statutul propriu prevăzut în anexa la prezenta hotărâre. Art. 3. - Capitalul social inițial de 290,9 milioane lei'se' constituieiprin preluarea a- 29,1 mil; lei de la Întreprinderea* Rompetrol-Geomin, oaie se reorganizeazățși prin participarea 'cu-'26l,8 mil. lei a regiei autonome „Petrom” -4- Ră. Art. 4.'- În conformitate cu art. 212 di.n.Legea.privind societățile comerciale, în perioada în care statul este acționar unic atribuțiile adunării generale `a ac- ționatzilor vor fi exercitate de consiliulâmputerniciților statului, care ll desfășoară activitățile specifice conform anexei de la art. 2 din prezenta hotărâre. Ministerul Resurselor și Industriei, prin reprezentanții în consiliile împuterniciților statului, va sprijini consiliile de administrație ale societăților comerciale în luarea deciziilor privind realizarea conttaclielor comerciale la nivelul comenzilor lansate de Minis aerul Apărării Naționale și conservarea capacităților destinate producției de apărare. - Art. 5. - Societatea comercială pevacțriuni „Rompetrol” - S.A., Înființată, realizează obiectul de activitate pe bază de contracte comerciale încheiate în conformitate cu Codul civil și Codul comercial român, cu excepțiile prevăzute de lege. r Contractarea rnarfurllor supuse sistemului de repartitiirln balanțele materiale 1 se va face în conformitate cu reglementările stabilite -de către guvern, potrivit prevederilor art. 52 din Legea nr. 15/1990. Art. 6. - Societatea comercială „Rompetrol” - S.A; își va definitiva capitalul social pe baza reevaluării patrimoniului în condițiile prevăzute de lege. Art.. T. -Pe data înființării Societății comerciale pe acțiuni „Rompetrol” - S.A., Întreprinderea Rompetrol-Geomin se reorganizează. Personalul care trece la Societatea comercială „Rompetrol” - S.A. se considera transferat În intermul serviciului, și beneflciață timp de trei luni de salariul tarifar avut și de sporurile de vechime, după caș, dacă este încadrat sau transferat în funcții cu niveluri de salarizare mai Art. 8. - Orice dispoziții contrare prezentei hotă- riri se abrogă.

Prin-Mrurșreu Petre ROMAN București, Iüvlanuarie 1991. NI. 22.

MONITORUL OFICIAL AL României, PARTEA 1, Nr. 9 27

Anexă

Statutul Societății comerciale „ROMPETROL” - S.A. București

CAPITOLUL I Dfinumirea, forma juridică, sediul, durata ARTICOLUL 1 Denumirea societăți! Denumirea societății este Societatea comercială „Rompetrol” - S.A, București. În toate actele, facturile, anunțurile, publicațiile și alte acte emanând de la societate, denumirea societății va fi precedată sau urmată de cuvintele „societate pe acțiuni" sau inițialele „S.A.”, de capitalul social și numărul de înregistrare. ARTICOLUL 2 1-*era juridică ri societății Societatea comercială „Rompetrol” - S.A. București este persoană juridică romană, având forma juridică de societate pe acțiuni. Aceasta își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu prezentul statut. ARTICOLUL 3 see] societății Sediul societății este înlltomănia, localitatea București, Calea Victoriei nr. 108, sector 1. Sediul societății poate fi schimbat în altă localitate din România, pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, potrivit legii. Societatea poate avea sucursale, filiale, reprezentante, agenții, situate și în alte localități din țara și străinătate. Ax1'IcoLur. 4 num. mierea: Durata societății este nelimitată, cu începere dela data înregistrării la Camera de comerț și industrie. CAPITOLUL II Scopul și obiectul de activitate al societății Art. 5. - Scopul societății este: activități comerciale de comerț exterior în domeniul petrolului și gazelor. Art. 6. - Obiectul de activitate al societății este: realizarea de activități comerciale în -țara și străină- țațe în domeniul petrolului și gazelor, studii, cercetări, proiecte, asistență tehnică, executare de lw:rar-i de foraj,- construcții de obiective; export-import instalații și utilaje, import-export gaze naturale, tranzitare gaze naturale și produse petroliere, acțiuni de cooperare pe risc, societăți mixte, operațiuni de leasing, barter, Switch, bursă, alte activități de export-import solicitate de parteneri. CAPITOLUL Îl Capitalul social, acțiunile ARTICOLUL 1 Capitalul Social

  • Capitalul social inițial este fixat la suma de 290,9

mil. lei împărțit în 58.187 acțiuni nominative în valoarenominală de 5.000 lei fiecare, ai întregime subscrise de acționar. Din capitalul social inițial 90°/0, reprezentând 261,0 lrșil, lei este deținut de Regia autonoma „Petrom” - .A. Capitalul social inițial împărțit în acțiuni nominative de 5.000 lei fiecare, este în întregime subscris de statul român, în calitate de acționar unic și vărsat în întregime la data constituirii societății. Capitalul social inițial este deținut integral de statul roman, ca acționar unic, până la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către terțe persoane fizice sau juridice, române sau străine, în condițiile legii. ARTICOLUL s Acțiunile Acțiunile nominative ale societății vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Acțiunile vor purta timbrul sec al societății și semnătura a doi administratori. Societatea va tine evidenta acțiunilor intr-un registru numerotat, sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație, care se păstrează la sediul societății. ARTICOLUL 9 nedneei-ca sau mărirea capitalului social Capitalul social poate fi redus sau mărit pe baza hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de lego. ARTICOLUL 10 Drepturi gl obligații acm-gama am mmm: Fiecare acțiune subscrisă și vărsată de acționari conferă acestora dreptul la un vot în adunarea generală a acționarilor, dreptul de a alege și de a fi aleși în organele de conducere, dreptul de a participa la distribuirea beneficiilor, conform prevederilor prezentului statut și dispozițiilor legale, respectiv la alte drepturi prevăzuteân statut. * Deținerea acțiunii implică adeziunea de drept la statut, Drepturile și obligațiile legate de acțiuni urmează acțiunile în cazul trecerii lor în proprietatea altor persoane.

28 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA linz. 9 Obligațiile societății sunt garantate cu capitalul social al acesteia, iar acționarii răspund în limita valorii ac- țiunilor ce le dețin, Patrimoniul societății nu poate fi grevat de datorii sau alte obligațiipersonale ale acționarilor, Un.creditor al unui acționar poate formula pretenții asupra păr- ții dori beneficiul societății ce i se va repartiza de către adunarea generală a acționarilor sau a cotei-părți cuvenite acestuia la lichidarea societății, efectuată în condițiile prezentului statut. Articolul ii Guiana. acțiunilor Acțiunile sunt indivizibile cu privire la societate, care nu recunoaște decât un proprietar pentru fiecare ac- țiune. Cesiunea parțială sau totală a acțiunilor între ac- ționsrifisau terți se face în condițiile și cu procedura 'prevăzute de lege. ARTICOLUL 12 Plmderfl wțiuouor În cazul pierderlirunor acțiuni, proprietarul va tre- 'bui sa anunțe.consul.iul de 'administrație și sa facă pibl.ic faptul prin presă, în cel-puțin.n 2 ziare de larga circulație în localitatea l'n care se afla sediul societății. După 6 luni va putea obține un duplicat,al`acțiunii. CAPITOLUL' IV Adunarea generală a acționarilor ARTICOLUL 13 Atribuții Adunarea -generală a acționarilor este organul de conducere al' societății, care decide-asupra.activității acesteia și asigura politica ei economică și comerciala. Adunările generale ale acționarilor sunt ordinare și extraordinare și au următoarele atribuții principale: a) aproba structura organizatorică a societății și numărul de posturi, precum și normativul de constituire a compartimentelor funcționale și de producție; ` h) alege membrii consiliului de administrație și al comisiei de cenzori, inclusiv cenzorul supleanți, le stabilește remunerarea, îi descarcă de activitate și ii revoeš; c) alege directorul general, îl descarcă de activitate și ll revoca; directorul general este și președintele conaillului de administrație;' ' d) stabilește salarizarea personalului angajat, în func- ție de studii și 'munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege; e) stabilește nivelul de salarizare al membrilor consiliului de administrație, directorului general, al membrilor comltetullii de direcție și ai comisiei de cenzori, în conformitate cu prevederile legii; f) stabilește bugetul de venituri și cheltuieli -și după caz, programul de activitate pe exercițiul următor; g) examinează, aprobă sau modifica bilanțul și contul de beneficii și pierderi după analizarea rapoartelor consiliului de administrație și al comisiei de cenzori, aprobă repartizarea beneficiului; h) hotărăște cu privire la contractarea de Împrumut turi bancare pe termen lung, inclusiv a celor externe; stabilește competențele Și nivelul de contractare a im-, prumuturilcrþbancare curente, a creditelor comerciale și ar garanțiilor; aprobă orice fel de credit financiar acordat de societate; i) hotărăște cu privirevla înființarea și desființarea de sucursale, filiale și agenții; « * j) hotărăște cu privire la mărirea sau reducerea caVpitalulursocial, la modificarea numărului de acțiuni sau a valorii nominale ar acestora, precum și la cesiunea acțiunilor; k) hotărăște cu-privire la adoptarea sau. modificarea statutului, precum și la transformarea formei juridice a societății; l) hotărăște cu privire la comasarea, divimrea, dizolvarea și lichidarea societății; m) analizează rapoartele consiliului de administrație privind sediul și perspectivele societății cu referire la profit și dividende, poziția pe piața internă și interna- țfianuală, nivelul tehnic, calitatea,-forța de munca, protecția mediului„ relațiile cu clienții; ' n),hofirate cu,privire la acționarea în justiție a membrilor consiliului de 'adminisl:rate, directorului general și a cenzorilor, pentru paguba pricinuită societății;. o) hotărăște în orice alte probleme privind societatea; Hotărârile to problemele prevăzute la- literele j), lt) și l), vor putea fi aduse la îndeplinire numai după aprobarea lor de către organul care a aprobat constituirea societății, în perioada-în care statuleste acționar unic, Atribuțiile adunărilor generale ordinare sl extraordinare ale acționarilor se diferențiază potrivit legii. ARTICOLUL în Convocarea uiunšrli generale a acționarilor Adunarea generală a acțlonarllorse convoacă de președintele consiliului» de administrație sau de unul dintre vicepreședinți, pe baza bnputernicirii date de președinte: Adunările -generale ordinare au loc cel puțin o dată pe an, la doua luni de la încheierea exercițiului economic financiar, pentru examinarea bilanțului și.a contului de beneficii și pierderi pe anul precedent și pentru stabilirea programului de activitate și bugetului pe anul ai curs. i Adunările generaleexlzraordinare se convoacă la cererea acționarilor,'reprezentând cel puțin 1/3 din capitalul social, la cererea comisiei de cenzori, precum și în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2*anl consecutiv, 'cu eičcepția primilor 2 ani de la înființarea societății. Adunarea generală va fi convocată de administratori de câteori va fi nevoie, în conformitate cudispozițiile din statut, cu cel puțin 15 zile înainte de data stabilită. Convocarea va fi publicată în Monitorul Oficial și intr-unul din ziarele de -largă circulație din localitatea tn care se afla sediul societății sau din cea mai ápropiată localitate. Convocarea va cuprinde locul și data ținerii adunării; precum și ordinea de zl, cu arătarea explicita a tuturor problemelor care voi 'tace obiectul dezbaterilor adunării.

MONITORUL OFICIAL AL Când în ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea statutului, convocarea va trebui să cuprindă textul integral al propunerilor. Adunarea generală a acționarilor se întrunește la sediul societății sau în alt loc din aceeași localitate. ARTICOLUL la organizare; adunării genei-ale 1 mținuuilnr Adunarea generală ordinară este constituită valabil și poate lua hotărâri dacă la prima convocare acționar rii prezenți sau reprezentați dețin cel puțin 2/3 din capitalul șocâal, iar la a doua convocare, dacă dețin cel puțin 1/2 din capitalul social. Adunarea generală extraordinară este constituită valabil și poate lua hotărâri, dacă la prima convocare ac- ționarii prezenți sau reprezentați dețin cel puțin 3/4 din capitalul social, iar la a doua convocare, dacă dețin cel puțin 1/2 din capitalul social. Adunarea genera1ă- a acționarilor este prezidată de președintele consiliului de administrație, iar în lipsa acestuia de către unul din vicepreședinți, desemnat de președinte. Președintele consiliului de administrație desemnează, dintre membrii adunării generale, un secretar care să verifice lista de prezență a acționarilor și să întorc-

mască procesul-verbal al adunării.

Procesul-verbal al adunării se va scrie intr-un ri* nistru sigilat și parafat. Procesul-verbal va fi semnat de persoana care a prezidat ședința și de secretarul care l-a întocmit. La ședințele ordinare și extraordinare ale adunării generale a acționarilor, în care se dezbat probleme privitoare la rap1*i;\1rile de muncă cu personalul societății, pot fi invitați și reprezentanții salariaților. ARTICOLUL 16 Exercitarea dreptului au vot în minute» zeneraiñ. u acționarilor Homm-rile aduna;-lor se iau prin înot deschis. Acționarii Votează, de regulă, prin ridicarea de mâini. La propunerea persoanei care prezidează, sau a unui grup de acționari prezenți sau reprezentați, ce dețin cel puțin 1/4 din capitalul social, se va putea decide ca votul să fie secret. Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administrație și a cenzorilmw, pentru revocarea și pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea administratorilor. ' Hotărârile adunării generale sunt obligatorii chiar pentru acționarii absenți sau nereprezentați. Art. 17. - În perioada în care statul este acționar urm; ați-ibuțiunile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului, alcătuit și numit potrivit legii. Consiliul împuterniciților statului își desfășoară activitatea în conformitate cu propriul său regulament de organizare și funcționare aprobat de organul care a înființat societatea. Consiliul împuterniciților' statului se va desființa de drept la data la care se va ține ședința de constituire a adunării generale a acționarilor. României, PARTEA 1, Nr. 9 29 CAPITOLUL V Consiliul de administrație Anricowz. ia organizare Societatea pe acțiuni este administrată de către consiliul de adrninistrație compus din 11 administratori, aleși de adunarea generală a acționarilor pe o perioada de 4 ani, cu posibilitatea de a fi aleși pe noi perioade de 4 ani, care pot avea calitatea de acționari. Numărul de administratori este stabilit în raport cu volumul și specificul activității societății comerciale. Alegerea administratorilor se face dintre persoanele desemnate de acționari. Când se creează un loc vacant în consiliul de administrație, adunarea generală a acționarilor alege un nou administrator pentru completarea locului vacant. Adunarea generală a acționarilor va alege ca nou administrator o persoană-i1-ridicată de același acționa: care a desemnat predecesorul său. Durata pentru care este ales noul administrator pentru a ocupa locul vacant va fi egală cu perioada care a rămas până la expirarea mandatului predecesorului său. Sunt incompatibile cu litatea de membru al consiliului de administrație, comisiei de cenzori și director, persoanele care potrivit legii sunt incapabile sau au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită precum și pentru alte infracțiuni prevăzute de lege referitor la societățile C0merciale. Până la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului cale terțe persoane fizice sau juridice, consiliul de administrație al societății comerciale va fi numit de consiliul împuterniciților statului, cu' acordul ministerului de resort. Consiliul de administrație este condus de un pre- ședințe. Componența consiliului de administrație și desen= narea membrilor acestuia se stabilesc de adunarea generală a acționarilor. La prima ședință, consiliul de administrație alege dintre membrii săi l-3 vicepreședinți. Consiliul de administrație se întrunește la sediul societății, ori de cite ori este necesar, la convocarea pre- ședintelui sau a unei treimi din numărul membrilor săi. El este -prezidat de președinte, iar în lipsa acestuia, de unul din vicepreședinți desemnat de pre- ședințe. Președintele numește un secretar, fie dintre membrii consiliului, fiu din afară acestuia. Pentru valabilitatea deciziilor sua necesară prezența a cel puțin 1/2 din numărul membrilor consiliului de administrație și deciziile se iau cu majoritatea absolută a membrilor prezenți. Dezbaterile consiliului de administrație au loc, conform ordinii dc zi stabilite pe baza proiectului comunicat de preșcdinfiu, cu cel puțin 15 zile înainte. Acestea se ccmsenmează în procesul-verbal al ședinței, care sc înscrie intr-un registru sigilat și parafafde președintele conšiliului de administrație. Procesul-verbal se semnează de persoana care a pifezidal. ședința și de secrciar.

S0 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA Î, Nr. Q' Consiliul de administrație poate-delega unuia sau mai multor membri 'isai unele împuterniciri pe prof bleme limitate și poate recurge la experți pentru studierea anumitor probleme. În relațiile cu terți, societatea este reprezentată de către președintele consiliului de administrație pe baza și în limitele împuterniciților date de adunarea generală a acționarilor, sau în lipsa lui de către unul dintre vicepreședinți, desemnat de consiliu. Cel ce reprezintă societatea semnează actele care o angajează fată de terți. Membrii consiliului de administrație vor putea exercita orice.act care este legat de administrarea societe- tii în interesul acesteia, în limita drepturilor care li se conferă. Președintele consiliului de administrație este obligat să pună la dispoziția acționarilor și comisiei de cenlpri, la cererea acestora, toate documentele societății. Președintele, vicepreședinții, membrii consiliului de administrație, directorul general și 'adjuncții acestuia, răspund individualsau solidar, după caz, fată de societate, pentru prejudiciile rezultate-di.n infracțiuni sau abateri de la dispozițiile legale, pentru abaterile de la statut sau pentru greșeli în administrarea societății. În asfiel de situații, ei'vor-putea fi revocați prin hotă- rirea adunării generale a acționarilor. ARTIUJLU L lt! Alrillilllilț uullsifilllfl de lălllllllilrațân Consiliul de administrație are în principal următoarele atribuții z

  • a) angajează și concediază personalul și stabilește

drepturile și obligațiile acestuia; b).stabileȘte masmrtrfle și, responsabilitaçue personalului societății pe compartimente; e) aprobă operațiunile de mcanăn și piața potrivit competențelor acordate;

  • d) aprobă operațiunile de cumpărare și vânzarede

bunuri potrivit competențelor acordate; t e) aprobăincheierea de contracte de închiriere (luarea sau darea cu chirie); Î) stabilește tactica și strategia de marketing; g) aprobă încheierea sau rallierea contractelor potrivit conipetentelor acordate; h) supune anual adunării generale a,acționarilor, în termen 'de 60 de zile de la încheierea exercițiului economic financiar, raportul cu privire la activitatea socletățil, bilanțul și cont.-ul 'de beneficii și pierderi pe unul precedent, precum și proiectul -de program de activitate și proiectul de buget al societății pe anul în curs; i) rezolvă orice alte probleme stabilite de adunarea generală a acționarilor. CAPITOLUL VI ARTICOLUL zn c„ im«u de direcția Consiliul de administrație poate delega o parte din atribuțiile sale unui comitet de direcție, din membrii aleși din consiliul de administrație, fixând-le în același timp și șalari.ile,'potrivit-legii. La societățile ce au regimul celor cu capital integral de-stat, atribuția prevăzută la alineatul de mai sus se executa cu acordul ministerului de resort. Președintele îndeplinește. și funcția de director general sau director, în care calitate conduce și comitetul dedirectie, asigurând conducerea curentă a societății, aduce la îndeplinire deciziile consiliului de administrație, în limitele activității societății. Deciziile comitetului de direcție se iau cu majoritatea absolută a voturilor membrilor săi. Comitetul1,de direcție este obligat să prezinte la fiecare ședința a consiliului de -admis.nistrație, registrul său. de deliberări. În comitetul de direcție votul nu poate fi dat prin delegație. ' CAPITOLUL VII Gestiunea societății ARTICOLUL 21 Comisii ue „em-„ri Gestiunea societății ațe controlată de acționari și de comisia de cenzori, formată din 3 membri care trebuie să fie asociați, cu excepția cenzorilor contabili. Cenzorii se aleg de adunarea generala a acționarilor. În perioada hi 'care statul este acționar unic, cenzorii sunt reprezentanți ai Ministerului Finanțelor., Adunarea generală alege, de asemenea, același număr de cenzori supleanți care vor înlocui, în condițiile legii,.pe cenzorii titulari. ` Pentru a putea exercita dreptul de control, acționarilor Li. se pot prezenta, la' cerere, date cu privire la activitatea societății, situația patrimoniului-i,' a beneficiilor și a pierderilor. Comisia de cenzori are următoarele atribuții principale: a) în cursul exercițiului financiar, verifică gospod- rirea fondurilor fixe și a mijloacelor circulante, a portofoliului de efecte; casa și regištrrele de evidență contabila și informează consiliul de administrație asupra neregulilor constatate;. b) la încheierea exercițiului financiar controlează exactitatea inventarului,.a documentelor și informațiilor prezentate de consiliul de administrație asupra conturilor societății, a bilanțului și a contului de beneficii și pierderi, prezentând adunării generale a acționarilor un raport scris; c) la lichidarea societății controlează operațiunile de lichidare; d) prezintă adunării generale a acționarilor punctul sau de vedere la -propunerile de reducere a capitalului social sau de modificare a statutului și obiectului societății. r Comisia de cenzori 'se întrunește la sediul societății și la decizii în unanimitate. Dacă nu se realizează una nimitatea, raportul cu divergente se înaintează adună- rii generale. Comisia de cenzori poate convoca adunarea generală extraordinară a acționarilor, daca aceasta nu a fost convocată de consiliul de administrație, în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de l.0°/ timp de 2 ani consecutiv (cu excepția primilor 2 ani de la constituirea societății), sau ori de câte ori:consideră necesar pentru-alte situații, privind încălcarea dispozițiilor legale și statutare.

MONITORUL OFICIAL AL României, l=*AR'1'1;A 1, Nr, 9 31 Atribuțiile și modul de funcționare a comisiei de cenzori, precum și drepturile și obligațiile cenzorilor se completează cu dispozițiile legale în acest domeniu. Cenzorii și cenzorii supleanți se numesc pe o perioadă de maximum 3 ani și pot fi realeși; numărul cenzorilor trebuie să fie impar., Sunt incompatibile cu calitatea de cenzori persoanele care intră sub incidența articolului 18 alineatul 4, precum și cei care sunt rude sau afini până la al patrulea grad sau soții administratorilor, cei care primesc sub orice formă, pentru alte funcții decât aceea de cenzori, un salariu sau o remunerație de la administratori sau de la societate. CAPITOLUL VIII Activitatea societății ARTICOLUL 22 Exercițiul oconomiclirmucšaf Exercițiul economic financiar începe de la l ianuarie și se încheie la 31 decembrie ale fiecărui an. Primul exercițiu începe la data constituirii societății. Anrlcows za înmâna: societății Personalul de conducere al societății și cenzorii sunt aleși de adunarea generală a acționarilor. În perioada cât statul este acționar unic personalul de conducere și cenzorii vor fi numiți de consiliul împuterniciților statului cu acordul ministerului de resort. Restul personalului este angajat de către consiliul de administrație sau de către directorul general al societății comerciale. Nivelul salariilor pentru personalul societății, pe categorii de funcții, se stabilește și poate -fi modificat de către adunarea generală s acționarilor în funcție de studii și munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege. Până la aprobarea legislației î.n domeniu, salarizarea se face conform legislației în vigoare, Plata salariilor, impozitelor pe acestea și a cotei de asigurări sociale se va face potrivit legii. Drepturile și obligațiile personalului societății sunt stabilite de către consiliul de administrație sau de că- tre directorul general al societății comerciale. ARTICOLUL 24 Amortizare rondfilnr Consiliul de administrație stabilește, în condițiile legii, modul de amortizare a fondurilor fixe. ARTICOLUL 25 avram; contabilă și mangan «mai Societatea va ți.ne-ev'dența contabilă, în lei, va întocmi anual bilanțul și contul de beneficii și pierderi, având în vedere Normele metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor. Bilanțul și contul de beneficii și pierderi vor fi publicate în lllonitorul Oficial, conform legii. ARTICOLUL 26 Calculul și reþarfiilret beneficiilor Beneficiul societății se stabilește pe baza bilanțului aprobat de adunarea generală a acționarilor. Beneficiul impozabil se stabilește în condițiile legii.

  • Din beneficiul societății se pot constitui fonduri destmate modernizării, cercetării și dezvoltării de produse

noi, investițiilor, reparațiilor, precum și pentru alte destinații stabilite de adunarea generala a acționarilor. Din beneficiul anual se stabilește fondul de rezerva care va fi de cel mult 5% din totalul beneficiului prevăzut în bilanțul anual (constituirea lui efectuindu-se până se va atinge minimum a cincea parte din capitalul social), precum și alte cote prevăzute în reglementa- rile în vigoare. Din beneficiul prevăzut în bilanț se scade impozitul legal, rezultând beneficiul cuvenit acționarilor, care se repartizează între aceștia, proporțional cu aportul la capitalul social, precum și pentru alte nevoi ale societății. ' `. Plata beneficiului cuvenit acționarilor se face de societate în condițiile legii în cel mult 2 luni de la aprobarea bilanțului de către adunarea generală a acționarilor. În cazul înregistrării de pierderi, adunarea generală a acționarilor va analiza cauzele și va hotărî în consecință. 'Suportarea pierderilor de către acționari se va face proporțional cu aportul la capital și în limita capitalului subscris. ARTICOLUL 27 negisn-ale wcimțu Societatea ține registrele prevăzute de lege. CAPITOLUL IX Modificarea formei juridice, dizolvarea, lichidarea, litigii ARTICOLUL 28 Moflilicalefl formal juridice Societatea va putea fi transformată în altă formă de societate prin hotărârea adunării generale a acționa;-ilor, În perioada în care statul este acționar unic, transformarea formei juridice a societății se va putea face numai cu aprobarea organului care a înființat-o. Noua societate va îndeplini formalitățile legale de înregistrare și publicitate cerute la înființarea societăților. ARTICOLUL za Dllolvlrea soclllițfl Următoarele situații duc la dizolvarea societății:

  • imposibilitatea realizării obiectului social;
  • hotărârea adunării generale;
  • faliment;
  • pierderea unei jumătăți din capitalul social, după

ce s-a consumat fondul de rezervă, daca adunarea ge-

az MONITORUL orrcmi. AL nerală a acționarilor nu decide completarea capitalului sau reducerea lui la suma rămasă;

  • numărul de acționari va fi redus sub 5, mai mult

de 6 luni;

  • le-cererea oricărui acționar, daca împrejurările

de forța majoră și cohsecintele lor durează mai mult de 8 luni, iar adunarea generală a acționarilor constată că funcționarea societății nu mai este posibilă;,

  • 'în orice alte ătuații, pe baza hotărârii adunării

generale acționarilor, luate în unanimitate. Dizolvarea societății -comerciale trebuie să fie insuisă în registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial. Articolul au Llohlvllltl wcictñfll În caz de dizolvare, societatea va fi lichidate. Liclriidarea societății și repartiția' patrimoniului se fac ¶n`condițiile' și cu respectarea procedurii prevăzute, de lege.


GUVERNUL

Hotărâre privind înființarea Regiei autonome a petrolului „Petrom” - S.A. București

Guvernul României hotărăște:

Art. l. - se înflînțeazăĭregia autonoma a petrolului „Petrom” - R.A. cu sediulln municipiul București, Calea Victoriei nr. 108, sectorul 1. „Petrom” - Ră. se organizează și funcționează în conformitate cu prevederile Legii nr, 15/1990 privind reorganizarea' unităților economice de stat ca regii autonome șiysocietăti comerciale. „Petrom” - EA; este persoană juridică și funcționează pe baza de gestiuneeconomică și autonomie financiară. Ministerul Resurselor și Industriei reprezintă interesele statului în consiliul de administrație al regiei, lnpreuna- cu Ministerul Finanțelor și Ministerul Comer- țului și Turismului. Art. 2. f „Petrom” 7 KA. are ca obiect principal de activitate: exploatarea, gestionarea și descoperirea zăcămintelor `de petrol și gaze de pe uscat și din platoul continental al Mării, Nege, cu excepția za:-mintelor de gaze aflate hi gestiunea și exploatarea Regiei autonome a gazelor naturale; comercializarea produselor rezultate; tirajul sondelor;'cerceta.ri și proiectări, lucrări de.construcții-montaj, de mfreținere și reparații utilaje, prestări de servicii; importul și exportul de produse, utilaje, echipamente și tehnologii specifice; colaborarea' economică, tehnico-științifică și executarea de lucrări în sfrăânăfate hi domeniul său de activitate; alte lucrări și activități cuprinse în regulamentul sau de organizare și funcționare. Art, 3. - Patrimoniul net al „Petrom” - R.A. este de 76.874,7 milioane lei, constituit prin:

  • preluarea activului și pasivului de la trusturile

de foraj-extracție și de la unitățile prezentatelin anexa nr. 1, care se reorganizează; României, PARTEA I, Nr. 9 ARTICOLUL ai Ufilfll Litigiile societății cu persoane fizice sau juridice române sunt de competenta instanțelor judecătorești din România. ` Litigiile născute din raporturile contractuale dintre societate și persoanele juridice române pot fi soluționate și prin arbitraj, potrivit legii. CAPITOLUL X Dispoziții finale ARTICOLUL 32 Prevederile prezentului statut se completează cu dispozițiile legale referitoare la societățile comerciale. ARTICOLUL 33 Consiliul împuterniciților statului va executa atribuțiile adunării generale a acționarilor pe perioada 'cit societatea` comercială. are capital integral de stat. Consiliul împuterniciților statului se organizează și funcționează în conformitate cu prevederile specifice menționate în anexa nr. 2. ' României R I B E petrolului „Petrom” - R.A. Bucurqü

  • preluarea a 261,8 milioane lei, echivalentul a

90°/0 din pal1'imoniulÎÎnt.deprinderii Rompetrol «- German, reprezentând participarea regiei la Societatea comercială „Rompetrol” care se va lnființafprin reorganizarea întreprinderii amintite;

  • preluarea a 1002,-1 milioane lei, reprezentând 51°/0

din capitalul social al Societății comerciale „Conpet”

  • S.A.-Ploiești înființată prin Hotărârea Guvernului

nr. 1213/1990 (anexa nr. l, poziția 1), reprezentând participarea regiei autonome la această societate. Patrimoniul '„Petrom” - R.A. se va modifica corespunzător pe baza reevaluării acestuia în condițiile prevăzute-de lege. Art. 4. - Regia autonomă a pelrqlului „Petrom

  • R.A. este Irnputernicită să exercite toate drepturile

și obligațiile -ce revin statului roman din Acordul de

  • exploatare și împărțire a producției, semnat mai

1980 cu organizația libiană de stat „Național Oil Corporation” pentru perimetrul petrolier concesionat în Libia. »Art, 5. - „Petroțn'f - R.A. are în structură sucursale (schi1.e)'de producție, de foraj, de probe producție și reparații sonde, uzine,-fabrici, subunioătl de cercetare-proiectare, de aprovizionare, de calcul și informatică, secții, șantiere, ateliere și alte asemenea necesare obiectului său de activitate. Art. 8. - Organizarea și activitatea „Petrom” - Ră. și a organelor de conducere a acesteia se desfă- soara.în conformitate cu Regulamentul de organizare și funcționare din anexa nr. 2 la prezenta hotărâre. Art. 7. - Conducerea regiei este asigurată de consiliul de`administrație,'conatituĭt potrivit legii;

MONITORUL OFICIAL AL. ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 9 33 Structura organizatorică a „Petrom” - R.A. se aprobă de consiliul de administrație, La data înfiin- țării regiei autonome, structura organizatorică a aces- Teia este cea prevăzută în anexa nr. 3. Modificarea structurii organizatorice, după începerea funcționării regiei, este, conform legii, de competența consiliului de administrație. ' Art. 8. - Regia autonoma a petrolului își acoperă ltnaw cheltuielile, inclusiv dobânzile, amortizarea investițiilor și rambursarea creditelor cu veniturile ne ale „Petrom” - R.A., aprobate de consiliul de administrație. Personalul trusturilor de foraj-extracție și al unită- ților componente care se desființează, preluat de „Petrom” - R.A., este considerat transferat în interesul serviciului. Acest personal, în cazul în care va fi încadrat cu un salariu mai mic, are dreptul la diferen- ta până la salariul tarifar avut și sporuri de vechime, după caz, timp de trei luni. provenite din activitatea proprie și prin subvenții de Art 10- - Anexele ma 1-3 fac parte integrantă la bugethacordate potrivit legii. din prezența },°țări,«art» 9- - Pfirfifinfilul regiei fl\»\f01'^0m€ Se wwwfle Art 11. - Orice dispoziții contrare prezentei hotă- prevederilor legislației muncii și reglementărilor inter- rari se abroga. PRIM-MINISTRU Peree ROMAN București, 10 ianuarie 1991. Nr. 23.

Anexa nr. 1

la I S T A unităților din componenta Regiei autonome a petrolului „Petrom” București gt Denumirea unității existente Denumirea unității „organiza A. hmlenrindsxi de nmaaeçie neuolici-ii A, Sucursale de producție l. Schela de producție petrolieră Poeni 1. Schela de petrol Poeni 2. Schela de producție petrolieră Videle 2. Schela de petrol Videle 3. Schela de producție petrolieră Clejani 3, Schela de petrol Roata 4. Schela de producție petrolieră Titu 4. Schela de petrol Titu 5. Schela de producție petrolieră Brăila 5. Schela de petrol Brăila a. Schela de pmaimiie peimiieia craiova s. Schela de petrol Craiova 7. Schela de producție petrolieră Țicleni 7. Schela de petrol Țicleni 8. Schela de producție petrolieră Turburea 8. Schela de petrol Stoina 9. Schela de producție gaze Stoina 10. Schela de producție petrolieră Suplacu de 9. Schela de petrol Suplacu de Barcău Barcău 11. Schela de producție petrolieră Arad 10. Schela de petrol Arad 12. Schela de producție petrolieră Timișoara ll. Schela de petrol Timisoara 13. Schela de producție petrolieră și de gaze Marghita 12. Schela de petrol și de gaze Marghita 14. Schela de producție petrolieră Moșoaia 13. Schela de petrol Pitești

3-3 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA 1, Nr. 9

 Denumirea umexçu existența Denumirea unității reorganizate

15. Schela de producție petrolieră Ciurești 14. Schela de petrol Ciu:-ești 16. Schela de producție petrolieră Drăgășani 15. Schela de petrol Drăgășani 17. Schela reproducție petrolieră Găești 16. Schela de petrol Găești 18. Schela de producție petrolieră Viforâta 17. Schela de petrol Târgoviște 19. Schela de producție petro1era`Moreni 18. Schela de petrol Moreni 20. schela de producție petrolieră Băicoi 19. Schela de petrol Băicoi 21. Schela de producție petrolieră Boldești 20. Schela de petrol Boldești 22. Schela de producție petrolieră Berca 21. Schela de petrol Berca 23. Schela de producție petrolieră Zemeș ZZ.. Schela de petrol Zemeș 24. Schela de producție petrolieră Modârzău 23. Schela de petrol Mcdirzău 25. Schela.de producție petrolieră Comănești 24. Schela de petrol Moinesti 26. Întreprinderea de foraj, și exploatare a sondelor 25. Petromar Constanța marine Petromar. Constanța B, lntreprinuefi de roni B. sucflsale de tori. probe de prflfllație și reparații Wllfle 1. Scheia de foraj Brăila 1. Schela de foraj, probe de producție și reparații sonde Brăila 2. Schela de foraj Cărbunești 2. Schela de foraj, probe de producție și reparații sonde Tg. Cărbunești 3. Schela de foraj Stoina 3. Schela de foraj, probe de producție și reparații sonde Stoina 4. Schela se foraj Craiova 4. Schela deiforaj, probe de producție și reparații sonde Craiova 5. Schela de foraj Zadareni 5. Schela de foraj, probe de producție și reparații sonde Zădăreni 6. Schela de foraj Oradea 6. -Srl-rela de foraj, probe de producție și reparații

  • sonde Rădan

7. Schela de foraj Bascov 7. Schela de foraj, probe de producție și reparații sonde Bascov 8. -Schela de foraj Rimnicu Vilcea 8. Schela de foraj, probe de producție și reparații sonde Rimnicu Vilcea 9. Schela de foraj Liliești 9. Schela de foraj, probe de producție și reparații sonde Băicoi 10. Schela de foraj Scaeni 10. Schela de foraj, probe de producție și reparații sonde Boldești-Scaeni 11. Schela de foraj Moreni 11. Schela de foraj, probe de producție și reparații sonde Moreni

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA 1, Nr. 9 35

 Denumirea unității existente Denumirea animal reorganizare

12. Schela de foraj Ghelința Schela de foraj, probe de producție și reparații 1 1. Z. 3. 4. 5. 6. 7. I. 2. 3. 4 5 1 I 1. C, uniuni de ateliere și transporturi Baza de ateliere și transporturi Târgu Jiu D. subumăgi de wngtmqu și întreținere Brigada cle construcții-montaje petroliere Cartojan Brigada de construcții-morffaje petroliere Cărbunești Brigada de construcții-montaje petroliere Arad Brigada de construcții-montaje petroliere Pitești Brigada de construcții-montaje petroliere Boldești Brigada de construcții-montaje petroliere Moinești Secția de înaltă tensiune și automatizări Moinefi E. Bal! de lpmviuiunare Baza de aprovizionare pentru petrol și recuperări materiale Florești Baza de aprovizionare Leordeni Am de aprovizionare Dărmănești Baza de aprovizionare Tirgu Jiu . Baza de aprovizionare cu piese de schimb Cimpina F. Unități de ueruetanrnroicotarv Institutul de cercetări și proiectări pentru petrol și gaze Cimpina G. Uneiafi de calciul Centrul de calcul și lucrări auxiliare București rr. Unități de pețmunnnre Centrul de perfecționare a personalului din industria extractivă de petrol și gaze București sonde Ghelinta t`. îlnități de ateliere și trnnsltflrturl Baza de ateliere și transporturi Tirgu Jiu D, Șuĭzmfitați de mnslruutii și întreținere Șantierul de construcții-montaj Cartojani Șantierul de construcții-montaj Cărbunești Șantierul de construcții-montaj Arad Șantierul de construcții-monta] Pitești Șantierul de cons-uctii-montaj Boldești Șantierul de construcții-montaj Moinești Secția de înalta tensiune și automatizări Moinești E. Unități de Iflĭflvizinnnxa lehninn-mašetiflš Baza de aprovizionare Florești Baza de aprovizionare cu piese de schimbfi Cimpina F. Unități de muemapmmcm Institutul de cercetări și proiectafi tehnologice Cimpina G. urma de wm Cen-ul de calcul și lucrări auxiliare București ri. uniuni de pe-mginnai-e Centrul de perfecționare a personalului București

36 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 9 Ia-'§- Denumirea unității existente Denumirea umiatn reorganizate x. u iau rooaauuitufaie x. Unități sueirþeuiiuraio I. Muzeul petrolului Ploiești l. Muzeul petrolului Ploiești J. gram: „rise 1. Grupul școlar industrial de petrol Arad 2. Grupul școlar industrial de petrol Marghita 3. Grupul școlar industrial de petrol Țicleni > 4. Grupul școlar' industrial de petrol Pitești 5. Grupul școlar industrial de petrol Moreni 6.. Grupul școlar 'Industrial de petrol Târgoviște 7. Grupul școlar industrial de petrol Cimpina , 8. Grupul școlar' industrial de petrol Teleajen B. Grupul școlardndustrlal de petrol -Videle 10. -Grupul școlar industrial de petrol 'Moinesti ll. Grupul școlar industrial de petrol Berca J. unități mine 1. Grupul școlar industrial de petrol Arad 2. Grupul școlar industrial de petrol Marghita 3. Grupul școlar industrial de petrol Țicleni 4. Grupul școlar industrial de petrol Pitești 5. Grupul școlar industrial de petrol Moreni 6. Grupul școlar industrial de petrol Târgoviște 7. Grupul școlar industrial de petrol Cimpina 3. Grupul școlar industrial de petrol Teleajen 9. Grupul școlar industrial de petrol Videle l0L Grupul școlar industrial de petrol Moinesti ll. Grupul Școlar industrial de petrol Berca

= Anexa nr. 2 ==

REGULAMENT de organizare și funcționare a Regiei autonome a petrolului „Petrom” București

CAPITOLUL I

. Prevederi generale Art. 1. - „Petrom” - R.A. asigură exploatarea, gestionarea și descoperirea zlicămintelor de petrol și gaze de pe teritoriul României, de pe uscat și din platoul continental al Mării Negre, cu excepția dacă- mintelor de gaze aflate în gestiunea și exploatarea Regiei autonome a gazelor naturale. Art. 2. -„Petrom” - R.A. este persoană juridică și funcționează pe bază de gestiune economiei și autonomie financiară; activitatea acesteia se desfă- soara în baza prezentului regulament și a altor prevederi legale. Art. 8. - Sediul central al „Petrom” - R.A. este municipiul București, Calea Victoriei nr. 109, sectorul 1. „Petrom” - R.A. are' în structură următoarele categorii de subunități: 3.1. - Schele de petrol; schele de foraj, probe de producție și reparații sonde; PETROMAR-Constanta, baze de ateliere și transporturi ai baze de aprovizionare; 3.2. - Uzine, fabrici, secții, șantiere„ateliere, centre, oficii și alte asemenea; 3.3. - În structura regiei funcționează și Institutul de cercetări și proiectări tehnologice Cimpina, Cen-ul de calcul și lucrări auxiliare București, Centrul de perfecționare a personalului, unități școlare, Muzeul Petrolului Și altele, organizate conform legii. CAPITOLUL n Obiectul 'de activitate Art. 4. - „Petrom” - R.A. are următorul obiect de sctivltate< 4.1. - exploatarea, gestionarea și descoperirea zăcămintelor de petrol» și gaze de pe teritoriul României; de pe uscat ai din platoul continental al.Maria Negre,

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA 1, Nr. 9 37 cu excepția zăoămintclor de gaze aflate în gestiunea și exploatarea Regiei autonome a gazelor naturale; 4.2. - recuperarea fracțiilor de gazolină și etan din gaze; extracția bioxidului de carbon din sonde pentru ne-cesități tehnologice și alte utilizări; 4.8. - cercetări și proiectări tehnologice; forajul sondelor; întreținerea și repararea sondelor, a echipamentelor și instalațiilor de producție, lucrări de construcții-montaj specifice; aprovizionarea tehnicomateriale și alte prestări de servicii în legătură cu obiectul său de activitate; * 4.4. - importul și exportul de produse, utilaje, echipamente și tehnologii; colaborarea economică și telinico-științifică și executarea de lucrări în străinătate pe perimetre cu perspective petroliere, pe contul și riscul său; exploatarea unor zăcăminte de petrol de pe teritoriul altor țări prin participare cu capital și înființare de societăți mixte; 4.5. - activități cu caracter social în favoarea salariaților. Art. 5. - în realizarea obiectului său de activitate, regia exercită următoarele atribuții principale: 5.1. - inițiază și elaborează studii și cercetări privind activitatea geologică în perimetrele existente și pe perimetre noi, în scopul punerii în evidență de noi structuri cu rezerve de hidrocarburi. - 5.2. - în funcție de potențialul zăcămintelor în exploatare, cit și al celor care urmeaz a fi puse în producție, stabilește programele de producție anuale și în perspectivă și asigură realizarea acestora. 5 - conduce, pe baza studiilor și proiectelor elaborate, întreaga activitate de aplicare a proceselor și tehnologiilor de creștere a gradului de recuperare a țițeiului din zăcăminte. ^ 5.4. - organizează captarea întregii cantități de gaze asociate și libere și ia măsuri pentru valorificarea superioară a acestora prin degazolinarea și deetanizare. 5.5. - asigură aprovizionarea tehnico-materială și organizează cooperarea în producție între unități, precum și cu alte unități cu care intră în relații contractuale sau cu care se asociază. 5.6. - coordonează și asigură realizarea lucrărilor de foraj, de reparații sonde și probe de producție, de intervenții la sonde, a lucrărilor de întreținere și reparații ale instalațiilor și utilajelor din dotare în vederea menținerii capacității de producție. 5.7. - asigura proiectarea, execuția și punerea în funcțiune prin unitățile proprii sau prin contracte cu alte unități, a noilor obiective și capacități de producție, în conformitate cu programele aprobate de guvern sau de consiliul de administrație, funcție de competențele acordate acestuia. 5.8. - urmărește și verifică modul de realizare a lucrărilor de investiții, în vederea respectării proiectelor de execuție și asigură condițiile de punere în func- țiune a noilor obiective și capacități de producție. 5.9. - pregătește executarea noilor obiective, retehnologizarea capacităților existente, organizând, după caz, licitații cu antreprenorii generali, potrivit reglementărilor legale. 5.10. - asigură finanțarea lucrărilor geologice și de investiții. 5.11. - stabilește principalele direcții privind dezvoltarea tehnică și științifică a ramurii, în scopul realizării obiectivelor strategice. 5.12. - efectuează studii și cercetări științifice privind retehnologizarea proceselor de producție din cadrul activităților de extracție a țițeiului și gazelor, degazolinarea și deetanizare a gazelor 'și asigură realizarea acestora. 5.l3. - stabilește și răspunde de aplicarea măsurilor pentru protecția mediului și pentru securitatea muncii. 5.14. - organizează activitatea de export prin executarea în străinătate de lucrări specifice activității petroliere ca; forajul sondelor, punere în producție, intervenții și reparații sonde, construcții și instalații petroliere etc. precum și prin efectuarea de studii și acordarea de asistență tehnică în domeniu. 5.15. - realizează importul de echipamente, utilaje, materiale etc. precum și tehnologii sau licențe pentru retehnologizarea industriei extractive de petrol. 5.16. - inițiază și contractează acțiuni de cooperare economică și tehnico-științifica cu firme străine, atât în țară cât și în străinătate. 5.17. - execută și controlează conducerea proceselor tehnologice pentru asigurarea protecției oamenilor, utilajelor și utilizării acestora cu eficiență. 5.18. - organizează activitatea de management în subunitățile din structura, inclusiv dezvoltarea aplica- țiilor informatice în vederea luării operative a deciziilor tehnice, economice și organizatorice. 5.19. - asigură respectarea disciplinei muncii în desfășurarea proceselor de producție, respectarea atribuțiilor de serviciu și a prevederilor legale de către întregul personal. 5.20. - asigură atribuirea terenurilor aferente lucrărilor petroliere în conformitate cu legislația în vigoare, organizează redarea terenurilor în circuitul agricol și silvic., 5.21. - fundamentează 'cheltuielile de producție și prețurile de livrare.a produselor realizate. 5.22. - elaborează documentațiile pentru obținerea de credite și a altor surse de finanțare a unităților. 5.23. - realizează programarea și executarea activității economici-financiare, întocmirea proiectelor de bugete, analiza execuției acestora și stabilește destinația veniturilor, conform legislației în vigoare. 5.24. - efectuează direct operații de comerț exterior prin compartimentele proprii sau unități specializate de iznport-export, execuție de lucrări în străină- țațe, marketing și conjunctură. CAPITOLUL III Patrimoniul Art. 6. - „PETROM” - R.A. are un patrimoniu net în valoare de 76.87¢1,7 milioane lei, constituit prin:

  • preluarea activului și pasivului de la trusturile

de foraj-extracție și de la unitățile prezentate în anexa nr. 2, care se desființează;

  • preluarea a 261,8 milioane lei, echivalentul a 90 /0

din capitalul social al Societății comerciale „Rompetrol” - S.A. - București, reprezentând participarea regiei la capitalul social al:icestci societăți; 7 preluarea zi 1.002,l milioane lei, reprezentând 51% din capitalul social nl Societății comerciale „Conpet” F S.A. Ploiești, înființată prin Hotărârea guvernului nr. l2l3/20.ll.l990 (anexa nr. l, poziția l). 0

33 MONITORUL Oficial AL României, Paarrm 1. Nr. 9 A.-ț, 7. - „Pem1m'*'.- Ră. size proprietara bunurilor din pafitimoniufsău. În exerc1țara\'dreplfu111l de proprietate ea folosêște și dispune în rod`aubonn|'n, în condițiile legii, de bunurile pe care le are patrimoniu pentru realizarea obiectului său de activitate și beneficlari de rezultatele ulilizăril acestora. C-API'I'0L'UL IV Sirizciura regiei Art 3. -,.Petrom" - Ră aăglbă šhàlrlura organizatorică prin consiliul său a 'nu a ră inclusiv înființarea tubulfitânților. De asemenea, a te relațiile subunitarfiloa' în cadrul regiei și cu te î și le acordă împuternicire de reprezentare în numele regiei și în nume propriu,-în domeniile tehnice, economice, comerciale, administrative, financiare, juridice și altele. Modul de organizare și structura conducerii subunitifilor componente ale regiei autonome se ștabflesc de consiliul de adrniniatrație al regiei. Art. 9. - Subunitățile au competențele stabilită conform regulamentului, cu următoarele liniitarl: nu 'pot încheia direct operațiuni financiare pentru obținaea de subvaiții the la bugetul statului, precum și operațiuni de ooșnerț exterior.. . Subunitățile răspund în fața ccrnăjiului de adm!- nistrație al „Pt!l1'0l11* - R.A. de îndeplinirea tuturor atribuțiilor, raponsabilităților și competențelor încredințate de acesta prin hotărârile și deciziile de lĭuputemicire. * Art 10. - Sucursalelé sunt ounduae de un director și u.n- comitet director, Atribțițlile acestora se stabilă: prin regulament aprobat de consiliul de e al „Petrom'- Ră. - ma 11. 4 „Permi” -an. are În moduri direoțri divizii, și nnnparfirente. Normele de sizuctwă pentu direcții generale, divizii, și celelalte compartimente se aprobă de țiiire mniiuul de adminimație. Art. 12. -.Atribuțiile direcțiile: generale, divialilu, direcțiilor și celorlalte compartimente se stabilesc prin regulament aprobat de consiliul de administrație. CAPITOLUL V` Organele de conducere ale „Petrom” - ILA. Art. 13. - Conducerea „Pe|rom”' -» Ră. se asigură prin:

  • Consiliul de aclhiinislrafie;
  • - Directorii general.

Art. 14. - Consiliul de administrație se numește prin- ordin al ministrului resurselor și industriei și efie compus din 15 persoane, -după'cum urmează:

  • Directorul general al „Petrom' - B.A. - pre-

Șfiflîflfiei

  • Eeprewentanwl lVIinisterulu.i Finanțelor;

„-f Reprezentanții Minăstaulul Resurselor și Inducției;

  • Reprezentantul Ministerului Comerțululșl Tul'lei1ll§
  • Ingineri, tehnicieni, economiști și jurișlzl specializați În dbmaiâul delactiviiaize al regiei.

Art.15.,4Unsși aoeeașipersoanamrpnaiaeface până concomitent din mai mult de două consilii de adininistrațzie sau să participe la societăți mmercialn cu care regia autonomia întreține relații de afaceri sau are interese contrare. ' Art. 16. - Sunt înçornpatibile cu calitatea de membru al consiliului de admlnisirație persoanele oare au suferit condamnați pentru delapidare, furi, tllliărie, dialrugere cu intenție, înșelăciime, gestiune frauduloasă, abuz de încredere comlsjn dauna avutului ob- șbesc sau particular, specula, omor, mori calificat, unor deosebit de grav, viol, luare de mită, arestare nelegală și cercetare abuzlvii și iniracliuni contra păcii și umerdrii.. Ait.`l"I. - Consiliul de administrație își desfășoară activitatea în baza propriului regulament de iune- ționare. Art. 18. - Atribuțiile, răspunderile și competențele consiliului de administrație sunt următoarele: 1B.1; - Aprobă structura organizatorică ei funcțională a „Petrom” - Ră. 18.2. - Aprobă programele de producție în funcție de potaițlalul zăiământelor și de eficiența măsurilorde creșliere a gradului de recuperare a fiflnului din zăcăminte. 18.3.`- Hotărăște du privire la inv titiile ce urineazâ a E realizate, potrivit obiectului său de activitate, care se finanțează din surse proprii, inedite bancare sau alocații de la buget 18.41. - Propune, potrivit reglementărilor legale, investițiile a căror aprobare este în wmpetența aliat organe. 1s.s. - Aprobă bugetul de veaum-1 și cheltuieli al „Péirom” - ILA. în caz de excedent sau echilibru. Id situațiile ha care cheltuielile depășesc venimriie, dispune promovarea documentației prevăzute de legislația în vigoare pentru acordarea de subvenții către organele cmnpeteuire, spre aprobare. 185. e Stabilește mpflnnuturĭle pe termen lung sau mediu și modul de rambursare a acatora. l8.7. i Răspunde de administrarea legală și eficientă a întregului patrimoniu. 18:13. - Aprobă bujiurilor mobile apar- fiuna rr.-un, pu-ivi: lega. 18.9. - Aprobă utilimrea'£ondulu:l valutar. 18.10. - Aprobă asocierea, potrivit legii, cu persoane fizice sau juridice din țară și sțzăânăizaw. 18.11. - Asigură și răspunde de respectaieațreglementă:-.ilor legale mediului înconjurător și aecuriâzizea muncii. 18.12. - Stabilește nivelele de salarizare ale personalului în funcție de studii și murit eșecfiv prestații, cu respectarea salariului tarifar minim prevăzut de 1s.1a - Aprobă ui-ne site proxima privind miviintea regiei, cu excepția lor date, potrivit legii, În competența altor organe. - < Art. ID. - Congo1i.uldeadminisirațieselniz'uu1peștean sesiuni ordinare o data pe lună sau la cererea pre- ședintelui sau a o treime din membrii săi, ori de cite ori este nevoie.. - ” Art. 20. - Pentru luarea unor decizii complexe, consiliul de sdmidsirațiepoate atrage în activitatea deanalláeonsflirxișiunrrultanțidindiiaiteaectoare. Activitatea acestora va dl ccrnpensaiză material conform înțelegerii, pe bază de contract.

MONITORUL OFICIAL AL Art. 21. - Anual, consiliul de administrație prezintă Ministerului Resurselor și Industriei un raport asupra activități în perioada expirată și asupra programului de activitate pe anul în curs. ` Art. 22. - Directorul general al „Petrom” - Ră. coiluuce activitatea curentă a acesteia și reprezintă regla În relațiile cu organele statului, precum și cu pe'- șoanele fizice sau juridice. De asemenea, angajează și concediază personalul aparatului propriu, numește și revocă prin decizie conducătorii subunităților din structura regiei. CAPITOLUL V1 Bugetul și administrarea acestuia Relații financiare Art. 23. - Corelat cu contractele încheiate pentru profflducția realizată, „Petrom” - R.A. determină anual volumul de venituri de realizat, cheltuielile totale de efectuat și cota de impozit pe beneficiu datorată bugetului statului, conform legii. Art. 24. -» Veniturile și cheltuielile „Petrom” - R,A. sa stabilesc prin buget pentru fiecare exercițiu financiar și cuprind la „Venituri” sumele provenite din vânzarea țițeiului, gazelor, gazolinei, etanului și a celorlalte, produse și prestații, iar la „Cel'tuieli", valorile consumate pentru extracția, colectarea, tratarea și transportul țițeiului, produselor și prestărilor de servicii, inclusiv cheltuielile cu amortizarea investițiilor și reparațiilor capitale, cu întreținerea și exploatarea utilajelor și instalațiilor, cu cercetarea geologică etc., pre- flum și rambursarea creditelor și dobânzilor. Art. 25. - „Petrom” - R.A. întocmește anual bilanț contabil și cont de profit și pierderi după modele stabilite de Ministerul Finanțelor. Bilanțul contabil anual și contul de profituri și pierderi se supun spre aprobare Ministerului Finanțelor și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, Art. 26. - Din veniturile realizate după acoperirea cheltuielilor, „Petrom” - R.A. constituie fondul de prezen/ă,și fondul de dezvoltare, precum și fondurile necesare pentru pregătirea, perfecționarea și recalificarea personalului angajat și pentru cointeresarea prin premiere a acestuia, plătește impozitele, taxele, cotele de asigurări și securitate socială și celelalte vărsăminte prevăzute de lege. Partea de venituri rămasă după constituirea fondurilor proprii și efectuarea plăților prevăzute de lege reia ușer În Hotărârefl Guvernului aomslnlel nl-. 1295 alu 13 cererile introduse la instanțele juaeuatul-ești, precum sl sau publicată în lvlummrul Oficial al numânlel, Partea l, nr. ma „autentificarea acfeluf de partaj" se vor adaugă cuvintele m loc aa „pentru ruse de gradul ll» se va am „pentru ru ROMÂNIEI, PAl1'l`EA 1. Nr. 9 39 prezintă; profitul net. Din acest profit, 5% se utilizează pentru constituirea fondului de participare a angaja- ților la profituri. Art. 27. - În situația în care, în cursul exercițiului financiar veniturile nu sunt suficiente pentru acoperirea cheltuielilor, „Petrom” - R.A., pe baza calculelor de funzrlarnctntflrc, determină volumul împrumuturilor necesare activității de producție în valoare de cel mult 20°/.> din veniturile brute realizate în anul precedent. Pentru acoperirea eventualelor deficite, regia autonomă poate beneficia în condițiile legii de subvenții de la bugetul de stat sau poate contracta -credite bancare. Art. 28. - „Petrom” - PLA., hotărăște cu privire la investițiile ce urmează a fi realizate, în limita competențelor ce-i sunt acordate, stabilește nivelul surselor mina volumul creditelor investiții. proprii:ie finanțare și pețer onoare pentru obiectivele de Art. 29. - Operațiunile de încasări și plăți ale „Petrom” - Ră. se efectuează prin conturi deschise la Banca Națională a României,

  • Banca pentru Dezvoltare

și Banca Română de Comerț Exterior sau alte bănci. CAPITOLUL VII Relațiile comerciale Art. 80. - Prețul de livrare a țițeiului, gazelor și gazolinei se propune de „Petrom” - R.A. cu acordul Ministerului Finanțelor și se aprobă de guvern. Prețurile și tariĭele celorlalte produse, lucrări sau servicii executate de unitățile și subunitățile regiei se supun legilor și reglementărilor generale privind pre- turile. Art. 31. - Livrarea produselor și prestarea serviciilor se vor face pe bază de contracte. Art. 32. - „Petrom” - R.A. poate realiza, conform legii, lucrări și să-și asigure furnituri pe bază de licitație publică prin orice societate comercială din țara și străinătate. CAPITOLUL Vjlll Dispoziții finale Art, 33. - Litigiile de orice fel în care este implicat „Petrom” - R.A. sunt de competența instanțelor judecătorești de drept comun. Art. 84. - Prezentul regulament se completează cu celelalte reglementări legale.

  • k

ir 1 F l C A iz la decembrie 1990 privind taxele de timbru pentru acțiunile și pfa taxelor de nouulut și u serviciilor prestate de alma, din 20 deeembrle sso, la articolul 10 litera cl după cuvintele „și actelor de gamafia”, iar la litera al a aceluiași unicul, de plus la gradul 11

Editor: PARLAMENTUL ROMÂNIEI - ADUNAREA DEPUTATIIȘB