Monitorul Oficial 174/1991
Monitorul Oficial al României
Anul III, Nr. issue::174 - Partea I - Luni, 26 august year::1991
Hotărâri ale Guvernului României
Hotărâre privind acordarea unio; drepturi pentru stimularea personalului Gărzii financiare
Guvernul României hotărăşte:
Art. 1. - Personalul Gărzii financiare beneficiază, lunar, de o majorare cu 25% a salariului de bază pentru perioada în care desfășoară activitate în condiții specifice personalului militarizat.
Art. 2. - Personalul militarizat al Gărzii financiare beneficiază, lunar, de un spor de până la 20% din salariu pentru activitatea desfășurată în condiții speciale.
Art. 3. - Personalul Gărzii financiare beneficiază lunar, de stimulente bănești acordate dintr-un fond constituit prin aplicarea unui procent, de 35% din valoarea bunurilor confiscate și valorificate și amenzilor aplicate și încasate în condițiile legii.
Art. 4. - Drepturile prevăzute la art. 1, 2 și 3 se calculează la salariul de bază corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru.
Art. 5. - Condițiile și modul de acordare a drepturilor prevăzute la art. 2 și 3 se stabilesc prin norme aprobate de ministrul economiei și finanțelor.
Hotărâre privind organizarea și funcționarea Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului
Guvernul României hotărăşte:
- Capitolul I
Dispoziții generale
Art. 1. - Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului este organul central al puterii executive care exercită administrația publică în domeniul construcțiilor, lucrărilor publice, urbanismului și amenajării teritoriului.
Art. 2. - Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului îndeplinește funcțiile de organ de directivare și control pentru domeniile sale de activitate.
Art. 3. - Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului colaborează cu celelalte ministere, cu alte organe centrale, precum și cu organele administrației publice locale, având dreptul de a solicita acestora documentații, informații și date necesare realizării atribuțiilor sale.
- Capitolul II
Atribuții
Art. 4. - Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului are următoarele atribuții comune cu celelalte ministere:
- a) ia măsuri pentru aplicarea legilor și hotărârilor, cu respectarea limitelor sale de autoritate și a principiului autonomiei agenților economici, instituțiilor și organelor administrației publice locale;
- b) asigură aplicarea politicii Guvernului în domeniile sale de activitate;
- c) analizează evoluția fenomenelor specifice activității sale, în corelare cu tendințele pe plan mondial, în scopul armonizării factorilor dezvoltării în condițiile statului de drept și ale economiei de piață;
- d) organizează și execută activitatea în care statul are calitatea de acționar la societățile comerciale cu capital de stat, din domeniile economice aflate în competența sa, asigurând numirea reprezentanților săi în consiliile împuterniciților statului;
- e) participă la accelerarea procesului de privatizare în domeniile economice aflate în competența sa, prin fundamentarea politicii de vânzare a acțiunilor deținute de stat și de mărire a capitalului societăților comerciale cu capital de stat, prin aportul investitorilor privați, precum și prin operațiuni de închiriere și concesiuni;
- f) aplică politica de subvenții a Guvernului în domeniile sale de activitate;
- g) inițiază sau elaborează ori, după caz, avizează proiecte de acte normative - legi, și hotărâri;
- h) inițiază și negociază, din împuternicirea Guvernului, încheierea de convenții, acorduri și alte înțelegeri internaționale sau propune acestuia aderarea la cele existente;
- i) urmărește și controlează aplicarea prevederilor legale, inclusiv a convențiilor și acordurilor internaționale, în funcție de specificul activității sale și ia măsuri pentru prevenirea și înlăturarea oricărei încălcări a acestora;
- j) conlucrează cu organizațiile și instituțiile de specialitate pentru formarea și perfecționarea pregătirii profesionale a personalului în domeniile sale de activitate;
- k) orientează activitatea de cooperare internațională și sprijină dezvoltarea formelor de cooperare guvernamentale și neguvernamentale, în funcție de specificul activității sale;
- l) ia măsuri pentru dezvoltarea cercetării științifice specifice activității sale și pentru cointeresarea agenților economici în aplicarea rapidă a rezultatelor în activitatea practică;
- m) coordonează activitatea unităților bugetare din subordine;
- n) asigură aplicarea unitară a elementelor sistemului de salarizare pentru unitățile din subordine;
- o) reprezintă interesele statului în diferite organe și organisme internaționale, în conformitate cu acordurile și alte înțelegeri stabilite în acest scop, și dezvoltă relații de colaborare cu organe și organizații similare din alte state și cu organizații internaționale ce interesează activitatea sa;
- p) inițiază măsurile necesare asigurării protecției mediului în domeniul său de activitate;
- r) îndeplinește orice alte atribuții stabilite potrivit legii.
Art. 5. - Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului îndeplinește următoarele atribuții specifice:
- a) administrează fondurile alocate de la bugetul statului pentru realizarea lucrărilor publice și construcțiilor de locuințe sociale;
- b) asigură coordonarea amplasării în teritoriu a activităților umane;
- c) stabilește măsuri pentru protejarea zonelor cu valoare istorică și arhitecturală și integrarea acestora în acțiunile de modernizarea localităților;
- d) exercită controlul de stat în domeniul construcțiilor, lucrărilor publice, urbanismului și amenajării teritoriului;
- e) coordonează activitățile de fundamentare și elaborare de studii și programe de dezvoltare și de îmbunătățire a fondului de lucrări publice; avizează oportunitatea și necesitatea lucrărilor din acest domeniu, finanțate din bugetul de stat;
- f) elaborează studii referitoare la dezvoltarea urbană și rurală, construcția de locuințe și lucrări tehnico-edilitare;
- g) realizează directivarea tehnică în construcții, lucrări publice, urbanism și amenajarea teritoriului, prin coordonarea elaborării și aprobarea de reglementări tehnice;
- h) elaborează normative privind activitatea de investiții și urbanism;
- i) coordonează programele prefecturilor cu privire la organizarea și dezvoltarea localităților, a perfecționării structurii acestora, gospodăriei comunale, gospodăriei locative și transportului local;
- j) realizează cadastrul imobiliar edilitar, elaborează și implementează cadrul general de organizare și amenajare a teritoriului în ansamblu și a localităților; colaborează cu coordonatorul cadastrului general stabilit prin lege;
- k) coordonează elaborarea programului național de protecție antiseismică, incluzând programul pentru educarea populației privind comportarea în cazul seismelor, și participă la aplicarea acestora;
- l) colaborează cu Ministerul Învățământului și Științei pentru organizarea, administrarea, îndrumarea și coordonarea activității din rețeaua de unități de învățământ cu profil de construcții, lucrări publice, urbanism și amenajarea teritoriului.
- Capitolul III
Organizare și funcționare
Art. 6. - (1) În cadrul Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului se organizează și funcționează Departamentul construcțiilor și lucrărilor publice, Departamentul pentru urbanism și amenajarea teritoriului și Inspecția de stat în construcții, lucrări publice, urbanism și amenajarea teritoriului.
(2) Inspecția de stat în construcții, lucrări publice, urbanism și amenajarea teritoriului se organizează prin trecerea Inspecției de stat pentru calitatea construcțiilor, cu patrimoniul aferent, din cadrul Comisiei Naționale pentru Standarde, Metrologie și Calitate, în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.
(3) Structura organizatorică a Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului este prevăzută în anexă[1].
(4) În cadrul compartimentelor din structura organizatorică a Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului se organizează direcții generale, direcți, servicii, oficii și birouri prin ordin al ministrului-
(5) Atribuțiile compartimentelor din structura ministerului se aprobă de ministru.
(6) Statul de funcțiuni se avizează de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Economiei și Finanțelor, la propunerea Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.
Art. 7. - (1) Numărul maxim de posturi al Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului este de 546, exclusiv demnitarii.
(2) În cadrul numărului maxim de posturi aprobat pe total minister, ministrul lucrărilor publice și amenajării teritoriului aprobă numărul de posturi pentru aparatul propriu, departamente și inspecție.
(3) Numărul maxim de posturi de conducere este de 20% din numărul total al personalului.
Art. 8. - (1) Conducerea Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului este asigurată de ministru și colegiul ministerului.
(2) Ministrul conduce întreaga activitate a ministerului și îl reprezintă în raporturile cu Guvernul, cu celelalte ministere, alte organe de stat și organizații din țară, precum și cu organismele similare din alte țări.
În aplicarea prevederilor legale, ministrul emite ordine și instrucțiuni.
(3) Colegiul ministerului este organul consultativ al ministrului.
Art. 9. - (1) Departamentul este condus de un secretar de stat, șef de departament, ajutat de un subsecretar de stat.
(2) Inspecția de stat este condusă de un secretar de stat, ajutat de un subsecretar de stat.
Art. 10. - (1) Departamentul construcțiilor și lucrărilor publice are în subordine Institutul de cercetări în construcții și economia construcțiilor și Oficiul de documentare pentru construcții, arhitectură și sistematizare.
(2) Departamentul pentru urbanism și amenajarea teritoriului are în subordine Institutul de cercetare-proiectare „Urbanproiect”.
(3) Inspecția de stat în construcții, lucrări publice, urbanism și amenajarea teritoriului are în subordine inspecții teritoriale în construcții, lucrări publice, urbanism și amenajarea teritoriului.
Inspecțiile teritoriale sunt instituții publice cu finanțare integrală din venituri extrabugetare.
(4) Înființarea și desființarea unităților cu finanțare extrabugetară subordonate Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, obiectul de activitate, structurile organizatorice și numărul de posturi al acestora se aprobă de ministrul lucrărilor publice și amenajării teritoriului.
- Capitolul IV
Dispoziții finale
Art. 11. - Ministerul Economiei și Finanțelor va introduce modificările corespunzătoare care decurg din aplicarea prezentei hotărâri în indicatorii financiari pe anul 1991 aprobați Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului și Comisiei Naționale pentru Standarde, Metrologie și Calitate.
Art. 12. - Personalul preluat cu ocazia reorganizării ministrului se consideră transferat în interesul serviciului; în cazul în care acesta este încadrat în funcții cu niveluri de salarizare mai mici sau este disponibilizat, ca urmare a aplicării prezentei hotărâri, beneficiază de salariul de bază avut și sporul de vechime, după caz, timp de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 13. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri orice alte dispoziții contrare se abrogă.
Hotărâre privind organizarea unor institute de cercetare-proiectare din subordinea Ministerului Industriei ca societăți comerciale pe acțiuni
Guvernul României hotărăşte:
Art. 1. - Se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 2. - Societățile comerciale pe acțiuni înființate potrivit prezentei hotărâri se vor organiza și funcționa în conformitate cu statutele prevăzute în anexa nr. 2 (2.1.-2.3.)[2].
Art. 3. - Societățile comerciale nou înființate își vor definitiva capitalul social pe baza reevaluării patrimoniului, în condițiile prevăzute de lege.
Art. 4. - Pe data înființării societăților comerciale pe acțiuni, institutele din anexa nr. 1 își încetează activitatea.
Activul și pasivul unităților de stat care își încetează activitatea se preiau de către societățile comerciale înființate.
Personalul care trece la societățile comerciale se consideră transferat în interesul serviciului și beneficiază, timp de 3 luni, de diferența până la salariul de bază avut și sporul de vechime, după caz, dacă este încadrat în funcții cu niveluri de salarizare mai mici.
Art. 5. - Anexele nr. 1 și nr. 2 (2.1.-2.3.) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.