Monitorul Oficial 205/1992
Monitorul Oficial al României
Anul IV, Nr. issue::205 - Partea I - Vineri, 21 august year::1992
Hotărâri ale Guvernului României
Hotărâre privind scoaterea definitivă a unor materiale din rezerva de mobilizare constituită la Ministerul Sănătății
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Se scot definitiv din rezerva de mobilizare constituită la Ministerul Sănătății materialele prevăzute în anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. - Materialele respective se transmit ca ajutor umanitar Ministerului Sănătății al Republicii Moldova pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
Art. 3. - Ministerul Sănătății va lua măsuri pentru reîntregirea stocurilor din rezerva de mobilizare la materialele scoase potrivit art. 1 din prezenta hotărâre, în cadrul fondurilor aprobate.
Contrasemnează:
P. Ministrul sănătății, George Iacob, secretar de stat
Ministrul apărării naționale, general-locotenent Niculae Spiroiu
p. Ministrul bugetului, veniturilor statului și controlului financiar, George Danielescu
Anexă cu materialele ce se scot definitiv din rezerva de mobilizare constituită la Ministerul Sănătății și se transmit ca ajutor umanitar Republicii Moldova
Denumirea materialelor | UM. | Prețul unitar | Cantitatea | Valoarea |
Acid nalidixic X 56 comprimate | flacon | 280,00 | 4.890 | 1.359.200 |
Catgut steril fiole nr. 00 | buc. | 92,00 | 400 | 36.000 |
Catgut steril fiole nr. 0 | buc. | 108,00 | 5.600 | 604.800 |
Catgut steril fiole nr. 2 | buc. | 137,00 | 400 | 54.000 |
Ciclobarbital X 10 comprimate | folii | 195,00 | 11.800 | 1.239.000 |
Clorură de sodiu 10% fiole a 10 ml | buc. | 15,50 | 1.800 | 27.900 |
Glucoză 33% fiole a 10 ml | buc. | 15,80 | 38.000 | 600.400 |
Lystenon forte fiole a 5 ml | buc. | 11,00 | 18.750 | 206.250 |
Xilină 1% fiole a 20 ml | buc. | 30,00 | 4.000 | 120.000 |
Xilină 4% fiole a 2 ml | buc. | 12,00 | 2.000 | 24.000 |
Filme radiologice 13/18 cm X 50 folii | cutie | 750,00 | 785 | 588.750 |
Filme radiologice 10/24 cm X 50 folii | cutie | 1.300,00 | 1.409 | 1.831.700 |
Filme radiologice 24/30 cm X 50 folii | cutie | 2.150,00 | 1.073 | 2.306.950 |
Filme radiologice 30/40 cm X 50 folii | cutie | 3.550,00 | 10 | 35.500 |
Filme radiologice 15/40 cm x 50 folii | cutie | 1.800,00 | 395 | 90.000 |
Filme radiologice 35,6/35,6 cm x 50 folii | cutie | 3.750,00 | 50 | 187.500 |
Truse pentru perfuzat sânge | buc | 151,00 | 30.000 | 4.530.000 |
Truse pentru recoltat sânge | buc. | 118,00 | 30.000 | 3.540.000 |
Flacoane pentru sânge, capacitate 300 ml (cu dop cauciuc, capsulă și cămașă protectoare) | flacon | 5,40 | 500 | 2.700 |
Ambalaje | 103.750 | |||
Total LEI: | 17.500.000 |
Hotărâre privind aprobarea, în vederea semnării, a textului Acordului privind serviciile aeriene dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Indonezia
Guvernul României hotărăște:
Articol unic. - Se aprobă, în vederea semnării, textul Acordului privind serviciile aeriene dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Indonezia.
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor, Traian Băsescu
Hotărâre privind aprobarea, în vederea semnării, a textului Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Sultanatului Oman pentru servicii aeriene între și dincolo de teritoriile lor respective
Guvernul României hotărăște:
Articol unic. - Se aprobă, în vederea semnării, textul Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Sultanatului Oman pentru servicii aeriene între și dincolo de teritoriile lor respective.
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor, Traian Băsescu
Hotărâre privind unele măsuri referitoare la utilizarea grâului numai pentru panificație și asigurarea fondului de semințe
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - În vederea protejării intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară și pentru a reduce efectele deficitului de grâu pe piața internă, societățile comerciale cu capital majoritar de stat, institutele și stațiunile de cercetare și producție și regiile autonome cu activitate agricolă vor vinde întreaga cantitate de grâu aflată în stoc, precum și cea obținută din recolta anului l992, Regiei Autonome "Romcereal”, după ce își vor reține necesarul de sămânță.
În acest scop, Ministerul Agriculturii și Alimentației va adopta măsuri pentru asigurarea transportului cantităților de grâu la bazele de recepție.
Art. 2. - Se interzice exportul de grâu și făină.
Art. 3. - Cantitățile de grâu existente în stoc, precum și cele din recolta anului 1992, la toate categoriile de producători și la agenții economici, se utilizează numai în industria de morărit și panificație și pentru asigurarea fondului de semințe.
Art. 4. - Achiziționarea de grâu, pentru a fi folosit în alte scopuri decât cele prevăzute la art. 3, dacă fapta nu este săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracțiune, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 20.000 la 100.000 lei.
Contravenția se constată de persoane împuternicite de către ministrul agriculturii și alimentației, de către directorii direcțiilor generale pentru agricultură și alimentație, precum și de către organele de poliție.
Agentul constatator aplică sancțiunea. Dispozițiile acestui articol se completează cu prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor.
Art. 5. - Achiziționarea de grâu și făină de pe piața internă în scopul creării unui deficit pe piață și revânzării lor ulterioare sau al suprimării concurenței loiale constituie activitate comercială ilicită prevăzută de art. 1 lit. l) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, republicată.
Art. 6. - Prevederile prezentei hotărâri se aplică până la data de 1 august 1993.
Art. 7. - Orice dispoziții centrale prezenței hotărâri se abrogă.
Contrasemnează:
Ministrul agriculturii și alimentației, Petru Mărculescu
p. Ministrul de interne, Nicolae Crăciun