Monitorul Oficial 213/1992
Monitorul Oficial al României
Anul IV, Nr. issue::213 - Partea I - Vineri, 28 august year::1992
Ordonanțe
Ordonanță privind finanțarea ocrotirii sănătății
În temeiul art. 1 lit. d) al Legii nr. 81/1992 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și autorizarea contractării și garantării unor credite,
Guvernul României emite următoarea ordonanță:
Art. 1. - Ocrotirea sănătății în România este finanțată din următoarele surse:
- a) bugetul de stat și bugetele locale, în condițiile legii;
- b) fondul special pentru sănătate, constituit, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe, din:
- contribuția persoanelor juridice și fizice;
- taxe asupra activității dăunătoare sănătății;
- veniturile din activitatea unităților sanitare, conform anexei nr. 1.
Art. 2. - Sumele vor fi folosite în anul 1992 pentru cheltuieli de sănătate, conform prevederilor anexei nr. 2.
Art. 3. - În aplicarea prevederilor art. 1 se stabilesc următoarele:
- a) persoanele juridice și fizice care utilizează personal salariat contribuie lunar cu o cotă de 2% asupra câștigului brut realizat de salariați, conform legii.
Această cotă este inclusă în contribuția de asigurări sociale; - b) persoanele juridice care realizează încasări din acțiuni publicitare la produsele din tutun, țigări și băuturi alcoolice contribuie cu o cotă de 10% din valoarea acestor încasări;
- c) persoanele juridice care realizează venituri din vânzările de produse din tutun, țigări și băuturi alcoolice contribuie cu o cotă de 1% din valoarea acestora.
Art. 4 - Persoanele fizice care nu sunt cuprinse într-un sistem de asigurări sociale contribuie diferențiat, pe baza actelor doveditoare eliberate de către organele financiare, în funcție de veniturile realizate, astfel:
- persoanele ale căror venituri depășesc 50.000 lei brut lunar vor contribui cu o cotă de 4% din veniturile realizate;
- persoanele ale căror venituri sunt de până la 50.000 lei vor contribui cu o cotă de 2% din veniturile realizate, dar nu mai puțin de 2% din salariul mediu pe țară.
Contribuția prevăzută la alin. 1 se achită până la data de 10 ale lunii următoare pentru luna precedentă, la unitățile sanitare teritoriale, care le eliberează autorizația medicală tip.
Sumele încasate de unitățile sanitare se virează Ministerului Sănătății.
Art. 5. - Pensionarii, șomerii și persoanele care nu pot realiza venituri și membrii de familie aflați în întreținerea acestora (copiii, soțul (soția), elevii, studenții) și alte categorii prevăzute de lege, pe baza actelor doveditoare, se scutesc de plata contribuției prevăzute la art. 4.
Art. 6. - Salariații pentru care se plătește contribuția de 2%, prevăzută la art. 3 lit. a), precum și persoanele prevăzute la art. 4 și 5 beneficiază de servicii medicale în instituțiile sanitare publice, în condițiile legii, precum și de compensarea valorii medicamentelor prescrise în tratamentul ambulatoriu; de asemenea, se compensează, conform legii, costul protezelor medicale interne și al unor materiale sanitare stabilite de Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Protecției Sociale și vândute populației prin rețeaua farmaceutică din țară.
Persoanele de la art. 4, ce nu fac dovada achitării contribuției datorate, vor suporta costurile asistenței medicale acordate.
Art. 7. - Contribuția de 2% datorată de persoanele fizice și juridice prevăzute la art. 3 lit. a) se virează Ministerului Sănătății o dată cu lichidarea drepturilor de salarii pe luna expirată.
Contribuțiile datorate de persoanele juridice prevăzute la art. 3 lit. b) și c) se virează trimestrial, până la 15 ale lunii următoare expirării trimestrului, Ministerului Sănătății. Sustragerea de la plata contribuției se sancționează conform legii.
Nevirarea contribuției prevăzute atrage majorarea sumelor datorate cu 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, dar nu mai mult decât cuantumul sumei datorate, majorări ce se încasează de Ministerul Sănătății.
Art. 8 - Veniturile realizate din sumele prevăzute la art. 3 și 4 se constituie în fondul special pentru ocrotirea sănătății și se gestionează de Ministerul Sănătății, în condițiile prevederilor Legii privind finanțele publice.
Pentru anul 1992, constituirea veniturilor și repartizarea fondului special pentru sănătate se stabilesc potrivit anexei nr. 2 la prezenta ordonanță, ce devine anexa nr. 4 la Legea nr. 62/1992 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1992.
Art. 9. - Disponibilitățile fondului special pentru sănătate rămase la finele anului se reportează în anul următor și se utilizează în condițiile legii.
Art. 10. - Pentru prestațiile medicale prevăzute în anexa nr. 1, care se efectuează contra cost, tarifele se stabilesc de către Ministerul Sănătății, cu avizul Ministerului Economiei și Finanțelor.
Art. 11. - Controlul asupra modului în care se aplică prevederile prezentei ordonanțe se efectuează de către Ministerul Sănătății prin organele proprii sau prin împuterniciți, anume desemnați de Ministerul Sănătății și de organele de control ale Ministerului Economiei și Finanțelor.
Art. 12. - Ministerul Sănătății este autorizat să elaboreze norme metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe, cu avizul Ministerului Economiei și Finanțelor.
Art. 13; - Orice dispoziții contrare prezentei ordonanțe se abrogă.
Contrasemnează:
Ministrul sănătății, Mircea Maiorescu
Ministrul muncii și protecției sociale, Dan Mircea Popescu
Ministrul economiei și finanțelor, George Danielescu
Anexa nr. 1
Venituri din activitatea unităților sanitare
1. Consultații, tratamente, investigații și altele asemenea, acordate în ambulatoriu persoanelor care, conform legii, nu au dreptul la gratuitate.
2. Acordarea asistenței medicale în unități cu paturi, la cererea celor care, conform legii, nu au dreptul la gratuitate.
3. Prestații medico-sanitare efectuate în centrele de medicină preventivă pentru regii autonome, societăți comerciale, instituții publice sau alte persoane fizice sau juridice, conform reglementărilor în vigoare.
4. Examene medicale și psihologice pentru obținerea de certificate medicale, cu excepția incapacității temporare de muncă și a celor solicitate de categoriile de persoane prevăzute la art. 5 din prezenta ordonanță.
5. Prestații, tratamente și proceduri de balneofizioterapie efectuate persoanelor beneficiare de odihnă și tratament, contractate prin agenții economici de turism, prestații în sanatorii balneoclimaterice, conform legii.
6. Întreruperea cursului sarcinii, cu excepția celor cu indicație medicală de întrerupere, precum și a persoanelor prevăzute la art. 5.
7. Veniturile realizate din contribuția lunară a părinților sau a tutorilor legali, în creșe.
8. Cota de 8% din veniturile realizate, conform legii, în policlinicile cu plată.
9. Venituri din taxe pentru organizarea de examene și concursuri pentru personalul din unitățile sanitare.
10. Venituri din închirieri și locație de gestiune.
11. Venituri din taxe pentru prestațiile efectuate, în vederea alcătuirii și verificării documentației pentru emiterea certificatului de înregistrare a medicamentului.
12 Venituri din activitățile prestate de Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”.
13. Venituri din taxe pentru examenele medico-legale, conform legii.
14. Venituri din activitatea colectivelor de cercetare din sistemul de sănătate publică.
15. Alte venituri din activitatea unităților sanitare, cu excepția celor rezultate din casarea mijloacelor fixe, amenzi și penalizări.
Anexa nr. 2
Bugetul fondului special pentru sănătate pentru anul 1992
- mii lei -
Program 1992 | ||
I. VENITURI - TOTAL | 40.941.730 | |
Venituri curente | ||
Venituri din contribuția de asigurări sociale de 2%, din anul curent | 30.973.900 | |
Sold din anul precedent din contribuția de asigurări sociale de 2% | 2.064.730 | |
Venituri din contribuția persoanelor care nu sunt cuprinse în sistemul asigurărilor sociale | 150.000 | |
Venituri din taxe asupra unor activități dăunătoare sănătății și din publicitatea lor | 1.132.500 | |
Venituri din activitatea unităților sanitare | 6.620.600 | |
II. CHELTUIELI - TOTAL | 40.941.730 | |
Sănătate | 29.601.730 | |
1. Cheltuieli curente | 25.601.730 | |
1.1. Cheltuieli de personal | 11.626.200 | |
1.2. Cheltuieli materiale | 13.975.530 | |
2. Cheltuieli de capital | 4.000.000 | |
Alte cheltuieli sociale | 11.340.000 | |
1. Cheltuieli curente | 11.340.000 | |
1.1. Cheltuieli materiale | 11.340.000 | |
* cheltuieli pentru compensarea cu 50% a prețurilor la medicamente | 11.000.000 | |
* cheltuieli pentru compensarea cu 50% a prețurilor pentru proteze medicale interne și unele materiale sanitare stabilite de Ministerul Sănătății și vândute populației | 340.000 |
Ordonanță privind modificarea unor sancțiuni contravenționale
În temeiul art. 107 alin. (3) din Constituția României și al Legii nr. 81/1992,
Guvernul României emite următoarea ordonanță:
Articol unic. - Sancțiunile pentru contravențiile la legile nr. 12/1990, republicată, nr. 12/1991, nr. 18/1991, nr. 32/1991, nr. 47/1991 și nr. 58/1991, săvârșite de persoane juridice, se modifică potrivit anexei la prezenta ordonanță.
Contrasemnează:
Ministrul economiei și finanțelor, George Danielescu
Ministrul bugetului, veniturilor statului și controlului financiar. Florian Bercea
Anexă
I. Legea nr. 12/1990 - republicată în temeiul art. II din Legea nr. 42/1991 - Lege privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite
- Alineatul 1 al articolului 2 se modifică după cum urmează:
După litera c) se introduc literele d), e) și f), cu următorul conținut:
„d) faptele de la lit. d) și h), în cazul în care au fost săvârșite de persoane juridice,cu amendă de la 100.000 lei la 700.000 lei;
e) faptele de la lit. c) și f), în cazul în care au fost săvârșite de persoane juridice, cu amendă de la 150.000 lei la 750.000 lei;
f) faptele de la lit. a), b), e), g); i), j) și k), în cazul în care au fost săvârșite de persoane juridice, cu amendă de la 300.000 lei la 800.000 lei.”
- Alineatul 3 al articolului 2 se abrogă.
II. Legea nr. 12/1991 - Lege privind impozitul pe profit
- Alineatul 2 al articolului 15 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Contravențiile de la lit. a) se sancționează cu amendă de la 100.000 lei la 300.000 lei, iar contravenția de la lit. b), cu amendă de la 300.000 lei la 500.000 lei."
III. Legea nr. 18/1991 - Legea fondului funciar
- Alineatul 1 al articolului 90 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Sancțiunile se pot aplica și persoanelor juridice, după cum urmează:
- a) cele de la art. 88 lit, a)-c), cu amendă de la 100.000 lei la 200.000 lei;
- b) cele de la lit. d)-h), cu amendă de la 200.000 lei la 500.000 lei.
IV. Legea nr. 32/1991 - Lege privind impozitul pe salarii
- Alineatul 2 al articolului 18 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Contravențiile de la lit. a) se sancționează cu amendă de la 100.000 lei la 200.000 lei, iar contravenția de la lit. b), cu amendă de la 50.000 lei la 150.000 lei.”
V. Legea nr. 47/1991 - Lege privind constituirea, organizarea și funcționarea societăților comerciale din domeniul asigurărilor
- Articolul 25 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art 25. - Încălcarea de către societățile comerciale din domeniul asigurărilor a dispozițiilor art. 10, art. 11, art. 14, art. 16 alin. 1-4 și art. 22 alin. 1 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100.000 lei la 500.000 lei."
- Articolul 26 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 26. - Încălcarea de către reprezentanțele societăților comerciale străine și ale asociațiilor asiguratorilor străini a dispozițiilor art. 4 alin. 2 lit. a) și b) și art. 22 alin. 2 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100.000 lei la 500.000 lei."
VI. Legea nr. 58/1991 - Legea privatizării societăților comerciale
- Articolul 66 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art 66. - Contravențiile prevăzute de art. 65 din prezenta lege se sancționează după cum urmează:
- a) contravenția prevăzută la lit. a), cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei;
- b) cele prevăzute la lit. b) și c), cu amendă da la 150.000 lei la 500,000 lei;
- c) cea prevăzută la lit. d), cu amendă de la 150.000 lei la 200.000 lei.
Sancțiunea poate fi aplicată și persoanelor juridice."
Ordonanță privind stabilirea serviciilor consulare și a taxelor percepute pentru prestarea acestora
Guvernul României emite următoarea ordonanță:
Art. 1. - Serviciile supuse taxelor consulare și cuantumul acestor taxe sunt cele prevăzute în anexele nr. 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta ordonanță, cu excepția cazurilor când, pe baza înțelegerilor internaționale la care România este parte, se stabilește altfel.
Art. 2. - Taxele consulare se plătesc, anticipat, în țară în lei, iar în străinătate în valută.
Art. 3. - Sunt scutite de taxe consulare:
- a) eliberarea ori prelungirea valabilității pașaportului diplomatic;
- b) cererile privind redobândirea cetățeniei române de către persoanele cărora li s-a ridicat cetățenia română fără voia lor sau din alte motive neimputabile, precum și descendenții acestora;
- c) dovada prin care se atestă acordarea cetățeniei române;
- d) vizele acordate funcționarilor străini la organizațiile internaționale la care România este parte;
- e) vizele acordate membrilor misiunilor diplomatice și oficiilor consulare străine, persoanelor care însoțesc șefii de sate, de guvern, delegațiile parlamentare străine și alți invitați oficiali, precum și membrilor de familie ai acestora, în condiții de reciprocitate.
Art. 4. - Șefii instituțiilor autorizate să presteze servicii consulare, pe bază de reciprocitate sau în situații deosebite, de la caz la caz, pot majora, reduce sau scuti de plata taxelor consulare.
Art. 5. - Taxele consulare se restituie solicitanților de servicii consulare în următoarele cazuri:
- a) când serviciul consular nu a fost sau nu poate fi prestat;
- b) când plata s-a făcut fără just temei sau dintr-o greșită interpretare a legii.
Art 6. - Cuantumul în lei al taxelor prevăzute în anexa nr. 1 poate fi revizuit de Guvern, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului de Interne și Ministerului Economiei și Finanțelor, în raport cu evoluția prețurilor pe întreaga economie.
Art. 7. - Modalitățile tehnice privind prestarea serviciilor supuse taxelor consulare și controlul încasărilor rezultate din aceste servicii se vor stabili de Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul de Interne, cu avizul Ministerului Economiei și Finanțelor.
Art. 8. - Prezenta ordonanță intră în vigoare în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.
Contrasemnează:
Ministrul afacerilor externe, Adrian Năstase
p. Ministrul de interne, Gheorghe Carp, secretar de stat
Ministrul economiei și finanțelor, George Danielescu
Ministrul bugetului, veniturilor statului și controlului financiar, Florian Bercea
Anexa nr. 1
Taxe consulare pentru servicii prestate în țară
Nr. crt. | Denumirea serviciilor | Taxa (lei) |
A. Eliberări de pașapoarte | ||
1. | Eliberarea sau prelungirea valabilității unui pașaport sau a altui document de trecere a frontierei | 4.500 |
2. | Eliberarea sau prelungirea unui pașaport oficial ori permis special de trecere a frontierei în interes de serviciu | 4.500 |
3. | Eliberarea unui pașaport în care sunt înscrise mai multe persoane, pentru fiecare persoană | 1.000 |
4. | Înscrierea ulterioară în pașaport a unor copii sub 14 ani, de fiecare persoană | 500 |
B. Vize pentru trecerea frontierei sau de ședere temporară | ||
1. | Vize de ieșire pentru cetățeni străini veniți temporar, care nu mai dispun de documentul de călătorie cu care au intrat în România | 2.000 |
2. | Viza de ieșire definitivă acordată străinilor domiciliați în România | 3.000 |
3. | Pentru prelungirea dreptului de ședere temporară a cetățenilor străini se percep taxele prevăzute în anexa nr. 2 pentru vizele de intrare acordate de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, transformate în lei proveniți din schimb valutar | |
C. Servicii privind cetățenia, repatrierea și stabilirea domiciliului în România | ||
1. | Acordarea cetățeniei române | 30.000 |
2. | Renunțarea la cetățenia română | 5.000 |
3. | Clarificarea cetățeniei române | 4.000 |
4. | Repatrierea | 6.000 |
5. | Redobândirea cetățeniei române prin efectul repatrierii | 7.000 |
6. | Stabilirea domiciliului unui cetățean străin în România | 20.000 |
D. Servicii de legalizări, procurări de acte judiciare și extrajudiciare, identificări de persoane | ||
1. | Legalizarea sigiliului și semnăturilor de pe actele judiciare și extrajudiciare eliberate de autoritățile române | 3.500 |
2. | Legalizarea semnăturilor și sigiliilor de pe certificatele de origine a mărfurilor, facturile comerciale și de pe orice documente cerute la exportul mărfurilor din România | 7.000 |
3. | Procurarea oricăror acte judiciare și extrajudiciare, la cererea misiunilor diplomatice și oficiilor consulare străine, inclusiv a unor persoane fizice sau juridice străine | 3.000 |
4. | Identificarea de persoane pe teritoriul României | 5.000 |
E. Alte servicii și prestații consulare | 3.000 |
Notă:
1. Pentru înregistrarea fiecărei cereri de prestare a serviciilor prevăzute la lit. A.-E. - 500 lei
2. Pentru serviciile prestate, în regim de urgență, cetățenilor străini, se percepe o taxă suplimentară în lei, echivalentă a 6 dolari S.U.A.
Anexa nr. 2
Servicii prestate în străinătate de misiunile diplomatică și oficiile consulare ale României
nemimim serviciilor - d°,B'ff"§ŸU-A' -
ll ' 1- - 2 A. Eliberări de pașapoarte 1. Cerere pentru eliberarea pașaportului, includerea unei persoane în pașaport ori prelungirea valabilității unul pașaport sau oricărui document de trecere a frontierei;
- individual 7
- de fiecarwpersoană, pentru a fi înscrisă în documentul titularului 5
2. Eliberarea sau prelimgirea valabâlătšții unui pașaport sau oricărui document de călătorie, inclusiv a carnetului de marinar:
- individual. 35
- de fiecare persoană înscrisă în documentul titularului 15
B. Vize pentru trecerea frontierei de stat a României 1. Vize oficiale și de ședere temporară:
- o călătorie 25
- Călătorii multiple 60
2. Vize turistice:
- turism neorganizat Z5
- turism cu servicii plătite anticipat 15
3. Vize de tranzit:
- simplu tranzit 15
- dublu tranzit 25
N O T Ă 2 Pentru lăecare persoană inclusă în pașapuriul titularului, indiferent de natura vizei supuse taxei consulare. se percepe cv taxă de ll) dolari S.U.A. s C. Servicii notariale 1. Hcdaclzirua și aulenlificarea unui mandat, indiferent de natura acestuia:
- un exemplar V 35
- pentru fiecare exemplar în plus. 7
2. Legalizarea sâgilăulul 'și semnăturii Ministerului Afacerilor Externe de pe actele eliberate ale autoritățile române, inclusiv de pe declarațiile de chemare, durea de dată certă, pentru fiecare act 20
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA 1, NT. 2113 7 0 1 ` 2 3. Legalizaxjea sigiliile* și sernnăturilbr de pe actele eliberate de autoritățile străine, tare urmează să producă efecte juridice în România 20 4. Legalizarea sigiliului și semnăturii autorităților competente străine de pe certificatele de origine a mărfurilor, facturile comerciale și de pe orice documente cerute la expertul mărfurilor din și în România,
- în funcție de valoarea mărfurilor, de fiecare exemplar:
- pentru valori până la 50.000 dolari S.U.A. 150
- pentru valori între 50.001-100.000 dolari S.U.A. 250
- pentru valori între 100.001-500.000 dolari S.U.A. 500
- pentru valori între 590.001-1.000.000 dolari S.U.A. 1.000
- pentru valori peste 1.000.000 dolari S.U.A. 2.500
5. Eliberarea unei copii sau extras de pe actele aflate în arhivele miSiunilor diplomatice sau oficiilor consulare, de fiecare pagină 25 li Efectuarea unei traduceri din sau în limba română, de fiecare pagină 40 'ĭ. Certificarea conformității cu origihalui în limba din care s-a efectuat traducerea 20 8. Certificarea unu: fapte çunsiatate personal de funcționarulconsušar 15 9. Eliberarea unui certificat de cutumă 30 10. Certificarea modificărilor survenite în rolul de echipaj al navelor, inclusiv schimbarea comandantului de navă, 25 11. Prelungirea valabilității actelor de convenție ale navelor 20 12. Înregistrarea și vizarea protestului de mare, au jurnalului de bord și a jurnalului de mașini 25 33 Eliberarea permisului provizoriu de naționalitate, pentru navele construite în străinătate, achiziționate sau cărora li' se schimbă aflate 100 D. Servicii diverse 1. Înregistrarea cererii pentru acordarea sau redobândirea cetățeniei române 75 2. Înregistrarea cererii privind renunțarea la cetățenia română 350 3. Înregistrarea cererii pentru clarificarea cetățeniei române. 25. 4. Înregistrarea cererii de repatriere '15 5. Înregistrarea cererii privind stabilirea în România a unui cetățean străin ^ 150 6. Înregistrarea cererii pentru identificarea unei persoane în Rninânia 25 7. Procurarea oricăror acte judiciaxțe și extrajudiciare din țară sau din străinătate, la cererea petsoaneloț fizice sau juridice 25 B. Primirea în depozit, pe timp limitat, de înscrisuri, obiecte sau valori, în funcție de valoare sau volum » 20-Z3 9. Albe servicii, care nu sunt incluse în anexele nr. 1 și 2 10. Pentru serviciile prestate în regim de urgență se percepe în P1115 0 taxă de ` 5 N 0 T Ă^:. a) Pentru succesiunile hchidafie prin intermediul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, fără angajarea de avocat, valorificarea de bunuri sau valori, se percepe u taxă de 10% din sumele efectiv realizate. b) Cheltuielile de deplasare ale funcționarilor consulară legate de realizarea atribuțiilor prevăzute la lit. a), precum și cele privind coinunicările telefonice, telex, fax, corespundmță prin poștă și orice alte che!- tuieli ocazionate de prestarea serviciilor consulare se încasează separat de taxele consulare. c) Contravaloarea blanchetelor de viză se va recupera de la beneficiarii serviciilor consulare peste taxele percepute. - - E că) Statul român este scutit de taxe consulare pentru actele și serviciile ce 1 se prestează în străine* țațe, când acționează în nume propriu pentru dobândirea, conservarea, valorificarea sau apărarea unor drep» tur-1 patrimoniale. e) În străinătate, taxele consulare se pot percepe direct în dolari S.U.A. sau în moneda țării ch reședință, după caz, în raport cu câxrsul acesteia față de dolari S.U.A.