Monitorul Oficial 122/1993

De la wiki.civvic.ro
Versiunea din 16 septembrie 2011 18:11, autor: Gall (discuție | contribuții) (Pagină nouă: __FORCETOC__ *1993 0 122 = Monitorul Oficial al României = Anul V, Nr. issue:: 122 - Partea I - Miercuri, 9 iunie year::1993 == Hotărâri ...)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul V, Nr. [[issue:: 122]] - Partea I - Miercuri, 9 iunie year::1993

Hotărâri ale Guvernului României

Hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 486/1992

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Hotărârea Guvernului nr. 486/1992 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Comisiei de coordonare, avizare și atestare a jocurilor de noroc și unele modificări la Hotărârea Guvernului nr. 181/1992 se modifică și se completează astfel:

1. Articolul V litera a) va avea următorul cuprins:

„a) Pentru eliberarea documentelor de avizare și atestare a jocurilor de noroc, în vederea asigurării funcționării acestora, comisia va percepe:

  • 500.000 lei pentru fiecare mașină mecanică sau electronică loteristică;
  • 700.000 lei pentru fiecare masă de joc de noroc;
  • 8.000.000 lei pentru o sală de jocuri bingo, keno;
  • 15% din încasările preconizate, prevăzute în studiul de eficiență, pentru jocurile loteristice, de pronosticuri sportive, tombole și altele de acest fel, prezentat de solicitantul avizului și atestării de funcționare.”

2. Articolul 9 din regulamentul cuprins în anexa nr. 2 se completează cu un nou alineat, având următorul cuprins:

„În cazuri deosebite, când organizatorii de jocuri de noroc au efectuat investiții mai mari de un miliard lei sau când durata de recuperare a investiției este mai mare de 5 ani, comisia poate să avizeze și să ateste desfășurarea activității pentru o perioadă mai mare de timp, dar nu mai mult de 15 ani, cu o eșalonare a plății pe întreaga perioadă.”

3. Articolul 16 din regulamentul cuprins în anexa nr. 2 va avea următorul cuprins:

„Art. 16. - Comisia va putea să avizeze funcționarea unor mașini, instalații, dispozitive sau mese de jocuri de noroc numai pe baza unei dovezi de verificare tehnică, prin care să se ateste buna funcționare a acestora. Dovada verificării tehnice va fi prezentată de către organizatorul de jocuri de noroc cu ocazia avizării, precum și în fiecare an și va fi eliberată de către firme specializate în domeniu, care funcționează potrivit legii.”

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 25 mai 1993 | Nr. 227.

Contrasemnează:

Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu



Acte ale organelor administrației publice

Ministerul Finanțelor

Ordin pentru aprobarea Normelor tehnice privind organizarea și desfășurarea activității de jocuri de noroc

Ministrul de stat, ministrul finanțelor,
în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 788/1992 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor,
având în vedere prevederile art. 12 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei de coordonare, avizare și atestare a jocurilor de noroc - anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 486/1992,
emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Normele tehnice privind organizarea și desfășurarea activității de jocuri de noroc.

Art. 2. - Secretariatul tehnic al Comisiei de coordonare, avizare și atestare a jocurilor de noroc este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a prezentului ordin.

Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu
București, 31 mai 1993 | Nr. 613.


Norme tehnice privind organizarea și desfășurarea activității de jocuri de noroc

Prin Hotărârea Guvernului nr. 181/1992 privind definirea jocurilor de noroc și stabilirea contravențiilor la regimul practicării acestor jocuri în România, prin Hotărârea Guvernului nr. 486/1992 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Comisiei de coordonare, avizare și atestare a jocurilor de noroc și unele modificări la Hotărârea Guvernului nr. 181/1992 și prin Hotărârea Guvernului nr. 227/1993 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 486/1992 a fost creat cadrul juridic necesar unei desfășurări normale a activității de jocuri de noroc.
În baza prevederilor art. 12 din regulament (anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 486/1992) se emit următoarele norme tehnice:

1. În sensul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 486/1992, sunt supuse regimului avizării și atestării și jocurile de noroc practicate prin intermediul unor mașini mecanice, electrice, electronice sau al unor dispozitive care funcționează prin introducerea unor monede sau repere reprezentând valori, în scopul obținerii de către participant și a altor câștiguri generate de elemente aleatorii: în natură, pe bază de punctaje și altele asemenea.

2. Nu sunt considerate jocuri de noroc și nu presupun avizarea și atestarea:

a) tombolele organizate ocazional în școli, grădinițe sau alte colectivități și care au un caracter distractiv și nonprofit pentru organizatori;

b) jocurile practicate prin intermediul unor mașini, aparate, dispozitive etc. și care nu presupun câștiguri bazate pe elemente aleatorii, având ca scop testarea forței, abilității sau dexterității participantului;

c) jocurile organizate de diferite instituții sau agenți economici, ale căror premii se finanțează din profitul net al acestora, în scopul stimulării activității de bază sau în scopuri publicitare și care nu presupun taxe de participare pentru jucători.

3. Nu se acordă avizul de funcționare în următoarele situații:

a) organizatorul de jocuri de noroc este minor;

b) solicitantul avizului nu deține spațiu stabil sau acesta nu este corespunzător activității respective, neîncadrându-se în prevederile prezentelor norme privind amplasarea, precum și în normele legale privind condițiile igienico-sanitare și de prevenire și stingere a incendiilor;

c) spațiul deținut este situat în incinta unor așezăminte de învățământ, cultură, artă, sănătate, cu caracter social, ale cultelor religioase etc., precum și în zone cu circulație intensă: pasaje pietonale, stații de transport în comun etc.

În mod excepțional, se admite desfășurarea activității de jocuri de noroc în spațiile anexe, excedentare, de pe lângă cinematografe, săli de spectacole, săli polivalente, săli de sport și altele, cu condiția să se asigure intrare separată, direct din stradă, și fără a se deranja în vreun fel celelalte activități;

d) organizatorul are în dotare mașini, instalații, dispozitive, executate artizanal de către acesta sau de către altă persoană sau firmă neautorizată, precum și mașini ce prezintă un grad avansat de uzură fizică sau morală.

4. Organizatorii de jocuri de noroc au următoarele obligații:

a) să întrețină utilajele din dotare în condiții corespunzătoare, în scopul menținerii normelor și parametrilor de funcționare existenți în cărțile tehnice și regulamentele de desfășurare a jocurilor respective;

b) să asigure securitatea utilajelor (ceasuri, contoare, indicatoare, afișaje electronice, instalație de alimentare cu energie electrică etc.), a jucătorilor și a salariaților;

c) să țină zilnic o evidență completă, clară și detaliată a încasărilor realizate pe fiecare sală, dispozitiv, mașină sau masă de joc de noroc, precum și a premiilor (câștigurilor) plătite;

d) să asigure desfășurarea civilizată a jocurilor și respectarea ordinii publice;

e) să nu permită accesul persoanelor în stare de ebrietate;

f) să prezinte toate documentele cu date financiar-contabile, regulamentele de funcționare a jocurilor, cărțile tehnice ale mașinilor sau alte documente solicitate de către organele de control competente;

g) să depună la Comisia de coordonare, avizare și atestare a jocurilor de noroc „Situația principalilor indicatori pe anul .....” din anexa nr. 1 la prezentele norme în termen de 20 de zile de la termenul legal de întocmire și depunere a bilanțului contabil;

h) să asigure funcționarea spațiilor și sălilor de joc de noroc la nivelul existent în momentul avizării;

i) să informeze comisia, în termen de 10 zile, de schimbarea sediului societății și să solicite de la aceasta aprobarea în cazul schimbării spațiului în care își desfășoară activitatea; în cazul obținerii aprobării, vor informa, în același termen, organele Ministerului de Interne despre aceasta;

j) să nu permită participarea directă sau prin interpuși a salariaților lor la jocurile organizate în unitățile în care își desfășoară activitatea;

k) să afișeze la loc vizibil valoarea mizelor, procentul de premiere din total încasări și instrucțiunile jocurilor respective;

l) să pună la dispoziția jucătorilor caietul de reclamații și sesizări, care va fi numerotat și legat corespunzător. Acest caiet va fi înregistrat la secția de poliție de care aparține organizatorul;

m) să nu practice jocuri de noroc cu mese sau mașini, în afara spațiului autorizat;

n) să țină un caiet special, șnuruit, numerotat și ștampilat, în care fiecare lucrător care are acces în sala de jocuri să consemneze zilnic banii personali;

o) sa țină un registru unic de control, șnuruit, numerotat și vizat de organele fiscale;

p) să dispună ca fiecare angajat cu atribuții în sălile de joc să poarte, obligatoriu, la loc vizibil, un ecuson cu numele și funcția deținută.

5. Inspectorii organelor Ministerului Finanțelor și Ministerului de Interne au drept de control asupra evidenței financiar-contabile, a modului de funcționare a jocurilor, de admitere a jucătorilor în incintă, precum și a altor aspecte legate de modul de desfășurare a activității privind jocurile de noroc, stabilite în prezentele norme.

Accesul inspectorilor în incinta cazinourilor și a sălilor de joc este permis în orice moment, fără a se deranja jucătorii, în timpul programului de funcționare, și se face pe baza unei legitimații de control sau a unui act emis în acest sens.

6. Documentele necesare care trebuie înaintate comisiei, în vederea obținerii avizului de funcționare, sunt cele prevăzute în anexa nr. 2 la prezentele norme și vor fi depuse în termen de 30 de zile de la publicarea acestora.

Condiții de organizare și funcționare a jocurilor de noroc

A. Activități de tip „cazino”

7. Jocurile cu câștiguri generate de șansă, de tip „cazino”, se desfășoară între participanți și organizatori, precum și direct între participanți.

Activitatea se desfășoară la mese speciale folosind bile sau cărți (rulete, baccara, black-jack, chemin de fer, punto banco etc.) și mașini video automate, electromecanice sau electronice.

Dotarea minimală pe care trebuie să o posede un minicazino, pentru a se putea obține avizul de funcționare, este de minimum 8 mese speciale de joc, din care cel puțin 4 mese speciale cu bile (rulete), iar un cazino, minimum 12 mese speciale de joc, din care cel puțin 6 mese speciale cu bile.

8. Acordarea avizului de funcționare se va face în urma deplasării la fața locului a unei echipe de specialiști, formată din reprezentanți ai Comisiei de coordonare, avizare și atestare a jocurilor de noroc și inspectori ai organelor Ministerului Finanțelor și Ministerului de Interne, în număr de cel puțin 3 persoane, care vor întocmi o notă de constatare privind îndeplinirea condițiilor de acordare a avizului, prevăzute în prezentele norme. Nota de constatare va fi prezentată comisiei și va fi semnată de toți membrii echipei.

9. Cazinourile vor fi amplasate în locuri cu mare afluență turistică, în localuri independente sau hoteluri categoria lux și vor avea o dotare tehnică corespunzătoare, la nivelul normelor internaționale.

Amplasarea acestora se va face astfel încât să se respecte unele condiții minime, cum ar fi: să nu deranjeze alte activități învecinate, să se asigure liniștea necesară bunei desfășurări a activității, să aibă intrare separată.

10. În organizarea și derularea jocurilor de tip „cazino”, unitățile organizatoare vor folosi jetoane, pentru care vor asigura o gestiune strictă privind proveniența, înregistrarea, circulația și casarea acestora, stabilită prin instrucțiunile interne ale cazinoului.

Jetoanele pot fi cumpărate sau restituite la casă sau la mesele de joc, în numerar sau în alte mijloace de plată autorizate de Banca Națională a României.

11. Unitățile organizatoare vor prevedea, prin instrucțiuni interne ale cazinoului, toate detaliile privind organizarea, numărul meselor și al mașinilor, numărul persoanelor, condițiile de angajare, specializare, orele de lucru, programul de funcționare a localului, organizarea evidențelor contabile, modalitatea de admitere a clienților, condițiile de supraveghere și de securitate etc.

12. Se interzice lucrătorilor de sală să transporte jetoane sau bani în numerar în timpul serviciului, în incinta cazinoului, în alte condiții decât cele stabilite prin instrucțiunile interne ale cazinoului.

13. Este interzis oricărei persoane angajate într-un cazinou să împrumute bani jucătorilor.

Bacșișurile oferite de jucători salariaților de sală se vor evidenția zilnic într-un registru și vor fi împărțite potrivit prevederilor din instrucțiunile interne ale cazinoului.

14. Membrii personalului din sălile de joc (pit-boss, crupieri, inspectori de masă, casieri, ospătari etc.) trebuie să poarte în timpul serviciului numai îmbrăcăminte fără buzunare.

15. Valoarea mizelor pentru jocurile desfășurate la mese cu bile sau cărți, precum și premiile date de mașini vor fi stabilite prin instrucțiunile interne de funcționare a cazinoului. În cazul mașinilor cu jocuri, acestea vor fi astfel reglate încât valoarea premiilor acordate să fie de minimum 70% din totalul rulajului sumelor jucate.

16. Accesul în sălile de jocuri se face prin eliberarea unui tichet sau a altui mijloc plătitor, care să permită în orice moment cunoașterea numărului de persoane intrate.

Pe tichete se înscriu numerele de ordine, precum și datele privind identitatea participantului.

Actul de identitate în baza căruia se poate elibera tichetul poate fi:

  • pentru cetățenii străini: pașaportul, cartea de identitate diplomatică sau consulară sau legitimația provizorie;
  • pentru cetățenii români: buletinul de identitate sau alte acte eliberate de Ministerul de Interne care poartă o fotografie și semnătura titularului.

Administrația cazinoului va asigura o evidență strictă a emiterii și retragerii tichetelor de admitere, instrucțiunile interne ale cazinoului prezentând toate detaliile necesare în această materie.

17. În toate cazinourile, întreaga activitate din sală, casierie și de la recepția cazinoului trebuie supravegheată, în mod obligatoriu, prin sistem video, pe toată durata programului. Benzile magnetice cu înregistrările respective se păstrează în loc sigur cel puțin 10 zile. Ele pot fi controlate sau ridicate de către organele de control ale Ministerului de Interne și ale Ministerului Finanțelor, la solicitarea acestora.

Camerele video vor fi amplasate astfel încât să poată fi urmărită activitatea la fiecare masă de joc în parte.

În cazul în care cazinoul are în dotare peste 50 mașini electronice în aceeași sală, sala respectivă va fi dotată cu camere video pentru supraveghere.

18. Conturile jocurilor se vor ține pe carnete speciale, în conformitate cu normele privind evidența gestiunilor pe ședință, pe mese și pe case, în funcție de specificul jocului, și se vor totaliza la sfârșitul fiecărei zile.

După ce rezultatele unei zile sunt cunoscute și au fost verificate, ele sunt trecute într-un registru de control, în cifre și litere, și vor fi vizate de directorul cazinoului sau de către un adjunct al acestuia, desemnat în acest sens.

La mașinile automate se va ține în mod obligatoriu un carnet de contabilitate conform normelor privind evidența gestiunilor, în care vor fi înregistrate zilnic avansurile pentru mașină și câștigurile plătite prin casă.

19. Administrația cazinoului este răspunzătoare pentru înregistrările în carnetele speciale și în registrele de control, acestea urmând a se face fără corecturi, ștersături sau interspații, care sunt cu desăvârșire interzise.

Administrația cazinoului are obligația să țină contabilitatea în partidă dublă, în conformitate cu normele elaborate de Ministerul Finanțelor, adaptate la specificul activității cazinoului. Jurnalele auxiliare, folosite zilnic, nu trebuie să prezinte spații goale, ștersături, modificări etc.

20. Cazinourile în care se vor folosi mașini automate vor deschide și vor ține conturile jetoanelor în care se vor înregistra zilnic vânzările și cumpărările către și de la jucători.

21. Cutiile din dotarea meselor de joc vor fi prevăzute cu un sistem cu dublă încuietoare, una dintre chei fiind la directorul de cazino (asistentul manager), iar cealaltă la directorul de securitate.

În afara programului de funcționare, cutiile meselor de joc vor fi așezate pe mese și vor fi deschise, iar mesele de ruletă (ruletele) vor fi sigilate, întocmindu-se în acest sens un proces-verbal.

B. Jocuri organizate la mese obișnuite de joc

22. Prin masă obișnuită de joc se înțelege un suport pe care se poate desfășura un singur joc de noroc sau pe care este fixat un singur dispozitiv sau aparat special, la care pot participa la joc una sau mai multe persoane.

Jocurile se pot desfășura direct între participanți sau prin intermediul unui operator (organizator).

23. În cazul meselor obișnuite de joc, organizatorii de jocuri de noroc vor specifica expres categoria de joc pentru care solicită avizul.

24. Pentru jocurile de noroc la care evenimentele aleatorii se produc prin intermediul zarurilor, acestea vor fi amestecate și lansate dintr-o cupă sau cutie, fiind interzisă manipularea zarurilor cu mâna.

Zarurile vor fi confecționate din materiale obișnuite, care să aibă duritatea necesară impusă de sistemul de joc (oase, materiale plastice, ebonită, metal etc.), iar dimensiunile laturilor acestora vor fi perfect egale.

Se va respecta condiția ca suma laturilor opuse ale unui zar să fie egală cu cifra șapte.

C. Jocuri cu câștiguri generate de elemente aleatorii, folosind mașini, utilaje, instalații manuale, mecanice, electrice, electronice, video, automate și altele de acest gen

25. Toate mașinile care fac parte din acestă categorie vor fi produse de către firme specializate în domeniu care au prevăzut în obiectul de activitate acest lucru și vor avea aplicate plăcuțe de identificare originale, în care vor fi precizate tipul aparatului, producătorul, seria și anul de fabricație.

26. Orice intervenție la mașinile din această categorie va fi stipulată într-un proces-verbal, semnat atât de către depanator sau verificator, cât și de către organizator, unde vor fi precizate toate elementele: piesele înlocuite, proveniența și calitatea pieselor noi, durata de nefuncționare, starea sigiliilor, indexurile contoarelor înainte și după efectuarea depanărilor, modul de funcționare a mașinii după intervenție, sigiliile aplicate etc.

Toate tipurile și categoriile de mașini de jocuri de noroc vor avea în dotare contoare mecanice și electrice, după caz, care să înregistreze atât încasările, cât și premiile efectuate.

Procentul de rulaj câștiguri din rulaj încasări va fi de minimum 70%.

D. Jocuri de tip „Bingo”, „Keno” și „Video-bingo” sau cu transmisie prin rețeaua de televiziune, în sala de joc

27. Prin sală de joc se înțelege o încăpere corespunzător amenajată, care are în dotare un complex de dispozitive, instalații, mașini, echipamente etc., a căror funcționare se intercondiționează.

În cazul în care în spațiul respectiv mai funcționează, în mod independent, unu sau mai multe dispozitive, mașini, echipamente, acestea se taxează separat, în funcție de numărul lor.

Procentul de premiere din total încasări va fi de minimum 65%.

Cartoanele cu numere vor fi gestionate în regim special și vor fi imprimate numai de către agenți economici autorizați în acest sens.

Sălile de joc vor fi dotate cu sistem dublu de alimentare cu energie electrică (iluminatul de siguranță).

Accesul în săli al jucătorilor va fi organizat în mod identic cu cel prevăzut pentru activitățile de tip „cazino”. Același regim îl au bacșișurile primite de lucrătorii din săli, de la clienți.

E. Pronosticuri sportive, loterii, tombole

28. Prin studiul de eficiență prezentat, în conformitate cu prevederile art. V din Hotărârea Guvernului nr. 486/1992, se vor fundamenta, cât mai precis, toate elementele conținute, cum ar fi: total încasări (nr. bilete loteristice vândute, valoarea unui bilet), total cheltuieli (din care, pe elemente de cheltuieli), profitul brut.

În cazul în care, în timpul execuției, se înregistrează abateri în plus de la cuantumul încasărilor prevăzute în studiul de eficiență, suma reprezentând taxa de avizare se va regulariza la sfârșitul fiecărui an, în termen de 10 zile de la depunerea bilanțului contabil.

Organizatorii de pronosticuri sportive și loterii vor elabora un regulament de ordine interioară, în care vor fi precizate toate datele principale privind organizarea activității: numărul de angajați, sistemul de salarizare, procentul de câștiguri din total încasări, sistemul de triere și omologare a câștigurilor, sistemul de plată a câștigurilor, sistemul de control etc. Acest regulament va fi aprobat de adunarea generală a acționarilor.

Procentul de câștiguri din total încasări va fi de minimum 50%.

Biletele de loterii, tombole etc. vor fi tipizate și vor fi imprimate numai de către agenți economici autorizați în acest sens, având regim special.

Tragerile la sorți sau extragerile de numere câștigătoare se vor face la date prestabilite, în săli publice și sub directa supraveghere a unor comisii, din care vor face parte, obligatoriu, și câte un reprezentant al Ministerului Finanțelor și Ministerului de Interne.

În cazul organizării de pronosticuri sportive nu se acordă aviz de funcționare persoanelor fizice sau juridice care au în mod direct sau prin interpuși legătură cu activitatea sportivă.


Anexa Nr. 1

Situația realizării principalilor indicatori pe anul .... - mii lei -

1. Venituri totale (încasări)

2. Costuri totale aferente activității,

din care:
  • cota-parte din suma plătită pentru obținerea avizului de funcționare
  • sume plătite drept premii (câștiguri)
  • cheltuieli de personal
  • alte cheltuieli

3. Profit brut (rd. 1 - rd. 2)

4. Impozit pe profit

5. Profit net (rd. 3 - rd. 4)

6. Număr total de personal,

din care:
  • remizieri.

Notă:

Prezentul formular va fi întocmit separat pentru fiecare tip de activitate în parte: activități tip „cazino”, săli de joc, mașini electronice, loterii etc.


Anexa Nr. 2

Documente necesare în vederea avizării și atestării jocurilor de noroc

În vederea acordării avizului de funcționare a jocurilor de noroc, organizatorii acestor jocuri vor remite comisiei un dosar conținând următoarele:

1. Adresa prin care organizatorul de jocuri de noroc va solicita comisiei acordarea avizului privind organizarea jocurilor de noroc (se vor nominaliza aceste jocuri).
Aceasta va fi redactată și dactilografiată în limba română și va fi semnată de către patronul sau directorul firmei, conținând adresa persoanei fizice sau sediul firmei, numărul de telefon și codul fiscal, având aplicată ștampila firmei.

2. Opisul cu materialele prezentate în documentație

3. Contractul de societate

4. Contractul de asociere, dacă este cazul

5. Statutul societății, care să aibă precizată, în obiectul de activitate, activitatea de „jocuri de noroc”

6. Certificatul de înmatriculare la Oficiul Registrului comerțului

7. O descriere amănunțită a activității, cuprinzând:

  • numărul de mese de joc, felul acestora, numărul mașinilor, instalațiilor de orice fel, tipul, seria și anul fabricației, principiul de funcționare a acestora, locul de amplasare, pentru fiecare masă sau mașină, cu adresa exactă a spațiului în care funcționează;
  • regulamentul de funcționare a jocului, procentul de rulaj câștiguri din total rulaj încasări;
  • declarație, pe propria răspundere, privind vârsta organizatorului de jocuri de noroc, locul de amplasare a sediului și spațiului de joc, gradul de funcționalitate a acestuia, în concordanță cu prevederile prezentelor norme, experiența în domeniul organizării activității de jocuri de noroc;
  • actele privind dreptul de folosință a spațiului.

8. Studiul de eficiență, cu încasările preconizate pe perioada acordării avizului, în cazul jocurilor loteristice, de pronosticuri sportive, tombole etc.

9. Regulamentul de ordine interioară sau instrucțiunile interne privind desfășurarea activității, după caz, în care vor fi precizate detaliat: sarcinile și atribuțiile personalului, sistemul de evidență financiar-contabilă, modul de asigurare a securității documentelor etc.