Monitorul Oficial 313/1992

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul IV, Nr. issue::0313 - Partea I - Vineri, 4 decembrie year::1992

Diverse

Protocol privind constituirea Comisiei Interparlamentare București-Chișinău

  • Animați de dorința ca parlamentele României și Republicii Moldova să aibă c contribuție importantă

la aprofundarea și extinderea raporturilor de fraternitate și integrare între cele două state,

  • reliefând opțiunea ireversibilă pentru o societate democratică, pluralistă, pentru consolidarea statului de drept și tranziția la economia de piață,
  • reafirmând hotărârea celor două parlamente de a asigura respectarea drepturilor și libertăților omului, în conformitate cu standardele europene și mondiale, așa cum sunt definite în Declarația Universală a Drepturilor Omului, în convențiile internaționale și în documentele adoptate de Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa,
  • subliniind importanța structurilor europene și afirmând dorința de a se integra în aceste structuri,
  • ținând seama de organizarea internă și atribuțiile celor doua parlamente,

s-au convenit următoarele:

1. Constituirea Comisiei Interparlamentare București-Chișinău ca organism specializat de lucru. În Comisia Interparlamentară va intra un număr egal de parlamentari din România și Republica Moldova, în total 50 de persoane. Comisia Interparlamentară va fi condusă de doi copreședinți, aleși de parlamentele respective, și își va desfășura activitatea, alternativ, în capitalele celor două state.

2. Comisia Interparlamentară are ca obiectiv principal accelerarea procesului complex de armonizare legislativă, pentru a sprijini integrarea economică, dezvoltarea spațiului cultural și spiritual comun și în alte domenii.

De asemenea, comisia va promova conlucrarea strânsă a celor două foruri legislative lin cadrul organismelor parlamentare europene și mondiale.

3. Pentru realizarea obiectivelor pe care și le propune, Comisia Interparlamentară va organiza:

  • schimb de proiecte de legi, hotărâri, moțiuni, care să faciliteze corelarea legislațiilor celor două state pe baza practicilor internaționale, a normelor democrației și libertății, astfel încât să permită dezvoltarea colaborării și integrării în toate domeniile și sub toate formele;
  • consultări, ori de câte ori se apreciază necesar, la nivelul comisiilor permanente din cadrul celor două parlamente;
  • sesiuni și alte reuniuni comune ale celor două parlamente. Asemenea sesiuni și reuniuni vor avea loc, alternativ, la București și Chișinău.

Chișinău, 27 noiembrie 1992.

Pentru Parlamentul României, Adrian Năstase

Pentru Parlamentul Republicii Moldova, Alexandru Mocanu

Hotărâri ale Guvernului României

Hotărâre privind preluarea în plată, prin Ministerul Muncii și Protecției Sociale, a ajutoarelor acordate emigranților politici greci prin Societatea de Cruce Roșie din România

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - (1) Cu începere de la 1 ianuarie 1993, ajutoarele emigranților politici greci, acordate, până la data prezentei hotărâri, prin Societatea de Cruce Roșie din România, se preiau în plată de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

(2) Preluarea documentelor privind ajutoarele acordate se va face printre-un protocol încheiat între Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Societatea de Cruce Roșie din România.

Art. 2. - Stabilirea și plata drepturilor se vor face centralizat printre-un singur oficiu de pensii din cadrul Direcției generale de muncă și protecție socială a municipiului București.

Art. 3. - (1) Ajutoarele stabilite până la data prezentei hotărâri se mențin și se achită în continuare titularilor. Aceste ajutoare vor beneficia și în viitor de indexările, compensările și majorările acordate potrivit reglementărilor referitoare la pensiile din cadrul asigurărilor sociale de stat.

(2) De asemenea, după 1 ianuarie 1993, pentru imigranții politici greci, care îndeplinesc condițiile de acordare a unor asemenea ajutoare, drepturile vor fi stabilite și plătite, potrivit legislației de pensii din cadrul asigurărilor sociale de stat, prin oficiul de pensii prevăzut la art. 2.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 10 noiembrie 1992 | Nr. 723.

Contrasemnează:

p. Ministrul muncii și protecției sociale, Gheorghe Brehoi, secretar de stat

Ministrul economiei și finanțelor, George Danielescu

Ministrul bugetului, veniturilor statului și controlului financiar, Florian Bercea

Hotărâre privind modificarea articolului 15 din Hotărârea Guvernului nr. 235/1991 privind înființarea Societății Naționale a Cailor Ferate Române, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 570/1991

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Articolul 15 din Hotărârea Guvernului nr. 235/1991 privind înființarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 570/1991, se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 15. - Ministerul Transporturilor, pe baza analizei rezultatelor activității desfășurate de Societatea Națională a Căilor Ferate Române de la înființarea acesteia, având în vedere tendințele noi ce apar în transportul feroviar european, precum și a recomandărilor din Studiul de restructurare a căii ferate și rolul ç.F.R. în economia de piață, ce se efectuează în cadrul împrumutului acordat țării noastre de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, va prezenta Guvernului în trimestrul III al anului 1993 un proiect de lege privind organizarea Căilor Ferate Române.”

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 10 noiembrie 1992 | Nr. 726.

Contrasemnează:

Ministrul transporturilor, Traian Băsescu

Ministrul economiei și finanțelor, George Danielescu

Hotărâre privind suplimentarea bugetului Radioteleviziunii Române pe anul 1992

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - În vederea acoperirii cheltuielilor aferente preluării licențelor de transmisie a Campionatului Mondial de Fotbal și a Olimpiadei Albe, ce vor avea loc în anul 1994, se aprobă suplimentarea bugetului Radioteleviziunii Române pe anul 1992 cu suma de 82 milioane lei, din rezerva bugetară la dispoziția Guvernului.

Art. 2. - Ministerul Economiei și Finanțelor va introduce modificările ce decurg din aplicarea prezentei hotărâri în bugetul de stat pe anul 1992.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 13 noiembrie 1992 | Nr. 734.

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului, Paul Jerbas

Ministrul economiei și finanțelor, George Danielescu

Ministrul bugetului, veniturilor statului și controlului financiar, Florian Bercea

Hotărâre privind instituirea de scutiri temporare de taxe vamale de import la unele produse alimentare

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se instituie, în mod excepțional, scutiri temporare de taxe vamale de import, pe perioada 1 decembrie 1992 - 15 martie 1993, pentru produsele cuprinse la pozițiile tarifare din anexă.

Art. 2. - Pentru laptele praf și laptele de consum rezultat din industrializarea laptelui praf, precum și pentru unt, importate de către agenții economici cu capital integral sau majoritar de stat, prețurile cu amănuntul către populație sunt cele stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 498/1992.

Art. 3. - Ministerul Finanțelor și Ministerul Comerțului vor emite norme tehnice privind subvenționarea importurilor respective și mecanismul de aplicare a prevederilor prezentei hotărâri.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 30 noiembrie 1992 | Nr. 778.

Contrasemnează:

Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu

Ministrul comerțului, Constantin Teculescu

Ministrul agriculturii și alimentației, Ioan Oancea

Anexă

Lista pozițiilor tarifare scutite temporar de plata taxelor vamale de import pe perioada 1 decembrie - 15 martie 1993

Poziția tarifară Denumirea mmărfii
040210 Lapte praf, granule (sau alte forme solide cu un conținut de grăsimi care să nu depășească 1,5% din greutate
040221 Lapte praf, granule sau alte forme solide cu un conținut de grăsimi de peste 1,5% din greutate, la care nu s-a adăugat zahăr sau alți îndulcitori
040229 Lapte praf, altul decât cel de la pozițiile 040210 și 040221
040500 Unt și alte derivate grase din lapte
040630 Brânzeturi topite, altele decât rase sau pudră
040690 Brânzeturi, altele decât proaspete, rase sau pudră, topite, cu mucegaiuri