Monitorul Oficial 300/1993

De la wiki.civvic.ro
Versiunea din 7 aprilie 2012 10:29, autor: CivvicBot (discuție | contribuții) (convertesc issue:: la patru cifre.)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul V, Nr. issue::0300 - Partea I - Luni, 20 decembrie year::1993

Legi și decrete

Lege pentru modificarea și completarea articolului 59 din Decretul nr. 214 din 12 iulie 1977 privind pensiile militare de stat, astfel cum a fost modificat și completat prin Decretul-lege nr. 71 din 8 februarie 1990

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. - Articolul 59 din Decretul nr. 214 din 12 iulie 1977 privind pensiile militare de stat, astfel cum a fost modificat și completat prin Decretul-lege nr. 71 din 8 februarie 1990, se modifică și se completează, având următorul cuprins:

„Art. 59. - (1) Deciziile de pensionare ale pensionarilor militari rechemați în cadrele permanente se revocă.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică din ziua în care militarul s-a prezentat la unitatea în care a fost încadrat.

(3) Unitatea și militarii rechemați în cadrele permanente pot cere oricând pensionarea.

(4) La o nouă trecere în rezervă, vechimea în serviciu care se ia în considerare la stabilirea pensiei de serviciu pentru activitatea depusă este cea stabilită la pensionarea anterioară, la care se adaugă timpul servit după rechemare în cadrele permanente.

(5) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1), la baza de calcul al pensiei se iau veniturile arătate la art. 11, realizate în ultimii 5 ani de activitate militară.”

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 1 noiembrie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.

Președintele Senatului, prof. univ. dr. Oliviu Gherman

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 28 noiembrie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.

Președintele Camerei Deputaților, Adrian Năstase

București, 14 decembrie 1993 | Nr. 85.


Decret cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea și completarea articolului 59 din Decretul nr. 214 din 12 iulie 1977 privind pensiile militare de stat, astfel cum a fost modificat și completat prin Decretul-lege nr. 71 din 8 februarie 1990

În temeiul art. 77 alin. (1) din Constituția României, promulgăm Legea pentru modificarea și completarea articolului 59 din Decretul nr. 214 din 12 iulie 1977 privind pensiile militare de stat, astfel cum a fost modificat și completat prin Decretul-lege nr. 71 din 8 februarie 1990, și dispunem publicarea ei în Monitorul Oficial al României.

Președintele României, Ion Iliescu | București, 14 decembrie 1993 | Nr. 216.


Lege pentru ratificarea înțelegerii, prin schimb de scrisori, pentru modificarea anexei nr. 1 la Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Chineze privind livrarea de către partea chineză de mărfuri pe credit părții române, semnat la 8 iulie 1991

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. - Se ratifică înțelegerea, prin schimbul de scrisori efectuat la 7 septembrie 1992 și 28 septembrie 1992, pentru modificarea anexei nr. 1 la Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Chineze privind livrarea de către partea chineză de mărfuri pe credit părții române, semnat la 8 iulie 1991.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 16 decembrie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

Președintele Senatului, prof. univ. dr. Oliviu Gherman

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 29 noiembrie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

Președintele Camerei Deputaților, Adrian Năstase

București, 14 decembrie 1993 | Nr. 86.


Stimate domnule adjunct al ministrului,

Cu referire la Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Chineze privind livrarea de către partea chineză de mărfuri pe credit părții române, semnat la 8 iulie 1991, am onoarea să vă comunic, din împuternicirea Guvernului României, următoarele:

În baza acceptului dumneavoastră, de principiu, la propunerea părții române, pe care ați avut amabilitatea să mi-l comunicați în timpul vizitei în România din perioada 13-17 iulie 1992, Guvernul României a hotărât preluarea, în cadrul creditului comercial, de zahăr pentru consumul populației, în valoare de 18 milioane dolari S.U.A., prin înlocuirea porumbului, orezului, tricotajelor din bumbac și țesăturilor din bumbac.

În această situație, anexa nr. 1 la Acordul de credit urmează a se modifica astfel:

  1. Zahăr alb rafinat - 18 milioane dolari S.U.A.
  2. Medicamente - 2 milioane dolari S.U.A.

Vă rog să aveți amabilitatea de a-mi confirma acordul Guvernului dumneavoastră asupra celor de mai sus.


Șeful Departamentului comerțului exterior,
secretar de stat,
dr. Napoleon Pop
București, 7 septembrie 1992.
Domnului Gu Yongjiang,
adjunct al ministrului relațiilor economice și comerțului cu străinătatea din Republica Populară Chineză


Ministerul Relațiilor Economice și Comerțului cu Străinătatea din Republica Populară Chineză

Către
Ministerul Comerțului și Turismului din România
Stimate domnule secretar de stat,
șef al Departamentului comerțului exterior, Napoleon Pop

Adresăm Ministerului Comerțului și Turismului din România salutul Ministerului Relațiilor Economice și Comerțului cu Străinătatea din Republica Populară Chineză și vă informăm următoarele:

Din însărcinarea Guvernului chinez, am onoarea să vă confirm că, urmare scrisorii dumneavoastră din 14 septembrie, suntem de acord cu înlocuirea cu zahăr a porumbului, orezului, tricotajelor și țesăturilor din bumbac, în valoare totală de 18 milioane dolari S.U.A., prevăzute în anexa nr. 1 la Acordul privind livrarea de către partea chineză de mărfuri pe credit părții române.

În consecință. anexa nr. 1 se modifică după cum urmează:

  1. Zahar alb rafinat - 18 milioane dolari S.U.A.
  2. Medicamente - 2 milioane dolari S.U.A.
Cu deosebită stimă,

Adjunct al ministrului relațiilor economice și comerțului cu străinătatea din Republica Populară Chineză,
Gu Yongjiang
Beijing, 28 septembrie 1992.


Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea înțelegerii, prin schimb de scrisori, pentru modificarea anexei nr. 1 la Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Chineze privind livrarea de către partea chineză de mărfuri pe credit părții române, semnat la 8 iulie 1991

În temeiul art. 77 alin. (1) din Constituția României, promulgăm Legea pentru ratificarea înțelegerii, prin schimb de scrisori, pentru modificarea anexei nr. 1 la Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Chineze privind livrarea de către partea chineză de mărfuri pe credit părții române, semnat la 8 iulie 1991, și dispunem publicarea ei în Monitorul Oficial al României.

Președintele României, Ion Iliescu | București, 14 decembrie 1993 | Nr. 217.