Monitorul Oficial 28/1992

De la wiki.civvic.ro
Versiunea din 20 septembrie 2012 11:33, autor: CivvicBot (discuție | contribuții) (A protejat "Monitorul Oficial 28/1992": Migrat la civvic.ro ([edit=sysop] (indefinit)))
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul IV, Nr. issue::0028 - Partea I - Miercuri, 26 februarie year::1992

Hotărâri ale Guvernului României

Hotărâre privind cursul de transformare în lei pentru operațiuni vamale și evaluare în vamă

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Cursul de schimb stabilit și comunicat de Banca Națională a României în fiecare vineri se utilizează pentru determinarea valorii în vamă a mărfurilor importate, ale căror declarații vamale se înregistrează pe toată durata săptămânii următoare.

Art. 2. - Determinarea valorii în vamă a mașinilor și utilajelor cu ciclu lung de fabricație provenite din import, destinate investițiilor, contractate anterior datei unificării cursurilor de schimb, se face, condiționat de depunerea la vamă a documentelor care atestă acest lucru, la cursurile de schimb în vigoare la data de 10 noiembrie 1991.

Art. 3. – Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă art. 8 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1194/1990, art. 8 alin. ultim din Hotărârea Guvernului nr. 673/1991, Hotărârea Guvernului nr. 8/1991, Hotărârea Guvernului nr. 238/1991, precum și orice alte dispoziții contrare.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 8 ianuarie 1992 | Nr. 3.

Contrasemnează:

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu

Ministrul comerțului și turismului, Constantin Fota

Ministrul bugetului, veniturilor statului și controlului financiar, Florian Bercea


Hotărâre de completare și modificare a Hotărârii Guvernului nr. 994/1990 privind organizarea și funcționarea Ministerului Tineretului și Sportului

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Ministerul Tineretului și Sportului este organul central de specialitate în subordinea Guvernului, care elaborează și aplică, în baza programului Guvernului României, măsuri în sprijinul tineretului și dezvoltării activității sportive.

Ministerul Tineretului și Sportului este instituție publică și se finanțează de la bugetul de stat.

Art. 2. - În realizarea obiectivelor sale, Ministerul Tineretului și Sportului are următoarele atribuții:

A. Departamentul Tineretului:

a) realizează cercetări și studii orientate către cunoașterea și rezolvarea problemelor tineretului și prezintă Guvernului concluzii în acest domeniu;

b) elaborează programe pentru promovarea participării tineretului la viața economico-socială și culturală;

c) susține activitatea organizațiilor de tineret legal constituite, în condițiile legii;

d) stimulează înființarea și funcționarea, conform legii și propriilor statute, a unor instituții autonome (destinate aplicării programelor de tineret);

e) îndrumă, avizează și sprijină activitatea fundațiilor pentru tineret, în vederea realizării scopurilor de utilitate publică pentru care acestea au fost înființate; aprobă regulamentele elaborate de consiliile fundațiilor și urmărește folosirea patrimoniului acestora în concordanță cu prevederile legii;

f) finanțează acțiuni proprii destinate tineretului, pe baza programelor aprobate în sinteză de Guvern; poate încheia contracte civile pentru realizarea unor programe și acțiuni privind situația tineretului și participarea sa la viața economico-socială cu instituții publice, organizații obștești și agenți economici cu capital de stat sau privat. În cazul în care din programul sau acțiunea respectivă, realizată în comun, rezultă venituri, acestea vor fi împărțite proporțional cu aportul financiar al fiecărei părți.

Departamentul Tineretului propune Guvernului acordarea de sprijin financiar tinerilor care se află în situații de muncă sau de viață de o dificultate deosebită.

Finanțarea acestor acțiuni se face în limita resurselor alocate anual prin buget;

g) organizează, coordonează și controlează activitatea instituțiilor subordonate departamentului;

h) stabilește legături cu instituțiile specializate în domeniul tineretului sau cu preocupări privind activitatea tineretului; colaborează, prin programe comune, cu Compania de Turism pentru Tineret;

i) inițiază proiecte de acte normative pentru cadrul legislativ specific preocupărilor, aspirațiilor și necesităților tinerilor; stabilește norme cu privire la folosirea mijloacelor materiale și financiare din activitatea pentru tineret, cu avizul Ministerului Economiei și Finanțelor;

j) realizează și dezvoltă contacte internaționale cu organisme guvernamentale corespondente lui și cu organizații și instituții internaționale care se ocupă de problemele tineretului;

k) facilitează crearea cadrului necesar stabilirii de contacte internaționale directe între organizații de tineret, în vederea cunoașterii reciproce și realizării de programe comune;

l) informează opinia publică asupra concepției și rezultatelor aplicării politicii pentru tineret.

B. Departamentul Sportului:

a) stabilește direcțiile de dezvoltare a sportului pentru toți, în vederea creșterii nivelului de pregătire fizică și păstrării sănătății populației;

b) elaborează strategia generală a organizării și dezvoltării sportului de performanță; extinde, pe măsura creării condițiilor, activitatea sportivă profesionistă;

c) colaborează și răspunde, împreună cu Comitetul Olimpic Român, de pregătirea și participarea sportivilor români la programele olimpice;

d) conlucrează cu Ministerul Învățământului și Științei pentru organizarea și dezvoltarea sportului școlar și universitar;

e) asigură, în colaborare cu instituțiile administrației publice și unitățile economice și social-culturale, dezvoltarea bazei materiale a activității sportive.

Schimbarea destinației sau desființarea unor baze sportive, indiferent de deținătorul lor, se va putea face numai cu avizul Ministerului Tineretului și Sportului și cu garanția construirii altor baze sportive similare;

f) în funcție de volumul resurselor financiare alocate anual prin buget, finanțează federațiile și cluburile sportive proprii; sprijină financiar și alte acțiuni de pregătire și participare la competiții ale sportivilor de performanță ținând seama de valoarea lor pe plan internațional;

g) stabilește norme tehnico-metodologice și de organizare a activității sportive; elaborează norme de folosire a mijloacelor materiale și financiare în activitatea sportivă, cu avizul Ministerului Economiei și Finanțelor;

h) organizează și coordonează activitatea de cercetare științifică în domeniul sportului;

i) colaborează cu Ministerul Sănătății la înființarea și dezvoltarea instituțiilor medicale specializate, în vederea asigurării asistenței specifice sportivilor de performanță;

j) întreține, dezvoltă și coordonează relațiile cu organisme și organizații guvernamentale și internaționale și înlesnește contactele externe ale federațiilor sportive;

k) conduce, organizează și controlează activitatea instituțiilor subordonate Departamentului Sportului;

l) asigură o largă informare publică în vederea stimulării interesului populației pentru activitatea sportivă.

Art. 3. - Structura organizatorică a Ministerului Tineretului și Sportului este prevăzută în anexa nr. 1.

Numărul maxim de posturi este de 160, exclusiv demnitarii.

Art. 4. - În structura organizatorică a ministerului pot funcționa departamente, direcții generale, direcții, servicii, oficii și birouri.

Atribuțiile și sarcinile aparatului propriu se aprobă prin ordin al ministrului tineretului și sportului.

Art. 5. - În subordinea Ministerului Tineretului și Sportului funcționează unitățile prevăzute în anexa nr. 2.

Înființarea și desființarea unităților subordonate Ministerului Tineretului și Sportului, obiectul de activitate, precum și modificarea structurilor organizatorice, finanțarea, normativele de personal, criteriile de constituire a compartimentelor se aprobă de către ministrul tineretului și sportului, cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Economiei și Finanțelor.

Federațiile, cluburile și asociațiile sportive, complexele sportive naționale, Muzeul Sportului, oficiile județene pentru tineret și sport funcționează ca instituții publice finanțate din venituri extrabugetare și subvenții de la bugetul de stat, în condițiile legii.

Editura pentru Tineret și Sport „Editis" funcționează în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului, ca instituție publică finanțată integral din venituri extrabugetare.

Art. 6. - Federațiile sportive sunt organe de specialitate autonome, care au personalitate juridică și statut propriu. Ele conduc, organizează și răspund de activitatea sportivă din ramura respectivă.

Activitatea federațiilor se finanțează din surse proprii și din subvenții de la buget, acordate de Ministerul Tineretului și Sportului în condițiile prevazute la art. 2 lit. B. f).

Art. 7. - Începând cu data de 1 ianuarie 1992 se organizează oficiile județene pentru tineret și sport, care sunt formate din compartimente pentru tineret - încadrate cu asesori - și compartimente pentru sport.

În vederea funcționării compartimentelor pentru tineret, se suplimentează numărul actual de 319 posturi ale oficiilor județene cu 88 de posturi. În anul 1992, fondurile necesare, în acest scop, se asigură din bugetul Ministerului Tineretului și Sportului.

Art. 8. - Oficiile județene pentru tineret și sport conduc, organizează și controlează prin compartimentele pentru sport, întreaga activitate sportivă din județul respectiv.

Prin compartimentele pentru tineret, oficiile județene acordă asistență metodică și sprijin organizațiilor și fundațiilor pentru tineret.

Art. 9. - Organele administrației publice locale asigură condiții pentru organizarea și desfășurarea activităților de tineret și sportive.

Art. 10. - În limita resurselor alocate anual pentru cheltuieli de personal, Ministerul Tineretului și Sportului poate utiliza persoane în calitate de colaboratori cu contract civil, care vor fi plătite pe bază de tarife aprobate potrivit normelor legale.

Art. 11. - Ministerul Tineretului și Sportului, departamentele, organismele din structura ministerului și unitățile subordonate vor utiliza în parcul propriu un număr de autoturisme, pentru transport de persoane, stabilit în conformitate cu prevederile legale.

Art. 12. - În executarea legilor și în aplicarea prezentei hotărâri, ministrul tineretului și sportului poate emite ordine și instrucțiuni cu caracter normativ, avizate de organele în drept.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 11 ianuarie 1992 | Nr. 15.

Contrasemnează:

Ministrul tineretului și sportului, Ioan Moldovan

Ministrul economiei și finanțelor, George Danielescu

Ministrul bugetului, veniturile statului și controlului financiar, Florian Bercea

Ministrul muncii și protecției sociale, Dan Mircea Popescu


Anexa Nr. 1

 


Anexa Nr. 2

Unitățile
din subordinea Ministerului Tineretului și Sportului
A. Departamentul Tineretului

1. Centrul de Studii și Cercetări pentru Probleme de Tineret (C.S.C.P.T.)

B. Departamentul Sportului

2. Centrul de Cercetări pentru Probleme de Sport

3. Federațiile, cluburile și asociațiile sportive, complexele sportive naționale

4. Muzeul Sportului

C. Unități comune celor două departamente

5. Oficiile județene pentru tineret și sport

6. Editura pentru Tineret și Sport „Editis".


Hotărâre privind completarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 493/1991, modificată și completată prin Hotărârea Guvernului nr. 759/1991, referitor la organizarea și funcționarea Ministerului Industriei

Guvernul României hotărăște:

Art. I. - Pe data prezentei hotărâri se desființează Departamentul Industriei Miniere, din cadrul Ministerului Industriei, și se reorganizează ca direcție generală a industriei miniere.

Structura organizatorică a Ministerului Industriei, prevăzută în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 759/1991, se modifică conform anexei la prezenta hotărâre.

Art. II. - Articolul 4 din Hotărârea Guvernului nr. 759/1991 se completează și va avea următorul cuprins:

„Art. 4. - Centrul de Management și Informatică se reorganizează în Institutul de Management și Informatică și va desfășura activitatea de cercetare și proiectare în domeniul managementului și informaticii pentru industrie, cât și pregătirea și perfecționarea personalului din aparatul Ministerului Industriei, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 493/1991, ca unitate bugetară.”

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 17 ianuarie 1992 | Nr. 16.

Contrasemnează:

Ministrul industriilor, Dan Constantinescu


Anexă

 


Hotărâre privind crearea Comitetului interdepartamental pentru coordonarea participării României la programele internaționale de asistență destinate noilor state independente de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - În vederea coordonării participării României la programele internaționale de asistență destinate noilor state independente de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, se creează un comitet interdepartamental, din care fac parte reprezentanți la nivel de secretar sau subsecretar de stat din următoarele ministere: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Comerțului și Turismului, Ministerul Industriei, Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Transporturilor, Ministerul Agriculturii și Alimentației, Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, Ministerul Sănătății. De asemenea, din comitetul interdepartamental fac parte reprezentanți ai conducerilor Băncii Naționale a României, Agenției Române de Dezvoltare, Direcției Generale a Vămilor.

Art. 2. - Comitetul se întrunește lunar și ori de câte ori va fi nevoie, pentru examinarea problemelor de coordonare în legătură cu participarea țării noastre la programele de asistență pentru noile state independente, fiecare instituție reprezentată în comitet răspunzând de activitățile și operațiunile care țin de competențele sale.

Art. 3. - În problemele care privesc asistența pentru Republica Moldova, comitetul va conlucra cu Comitetul interministerial pentru relațiile României cu Republica Moldova.

Art. 4. - Comitetul interdepartamental va fi coordonat de secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe, membru al comitetului, iar secretariatul acestuia va fi asigurat de direcțiile de resort din Ministerul Afacerilor Externe și Departamentul pentru Comerț Exterior.

Ministerul Afacerilor Externe va asigura comunicarea cu coordonatorii din celelalte țări participante la programele de asistență.

Art. 5. - Comitetul interdepartamental își va stabili modalitățile de lucru, astfel încât activitatea sa să se desfășoare operativ și eficient.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 7 februarie 1992 | Nr. 52.

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor externe, Adrian Năstase

Ministrul comerțului și turismului, Constantin Fota


Hotărâre privind unele măsuri pentru desfășurarea activităților de cercetare științifică, proiectare, expertiză și consulting în instituțiile de învățământ superior

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - În instituțiile de învățământ superior se pot organiza, cu aprobarea senatelor, compartimente de cercetare științifică - colective, laboratoare, ateliere, secții -, care au ca obiect de activitate cercetări fundamentale și aplicative, cercetări tehnologice avansate, precum și activități de proiectare, expertiză și consulting.

Art. 2. - Activitatea acestor compartimente se finanțează integral din mijloace extrabugetare.

Art. 3. - Veniturile acestor compartimente provin din activități proprii desfășurate pe bază de contracte încheiate cu agenții economici, cu Ministerul Învățământului și Științei - Departamentul Științei, precum și cu alte instituții și organisme interne sau internaționale.

Cheltuielile acestor compartimente legate de realizarea activităților menționate la art. 1, cum sunt cele de personal și materiale, se acoperă integral din veniturile realizate.

Art. 4. - Valoarea contractelor se stabilește pe bază de negociere cu beneficiarii. Veniturile nete obținute din activitățile menționate la art. 1 se utilizează astfel:

  • până la 40% pentru dezvoltarea bazei proprii de cercetare-proiectare;
  • până la 20% pentru stimularea personalului din compartimentele de cercetare științifică, din care jumătate se poate acorda în cursul anului, iar diferența se acordă la sfârșitul anului;
  • minimum 40% pentru finanțarea cheltuielilor bugetare ale instituției de învățământ superior în structura căreia funcționează compartimentul de cercetare.

Art. 5. - La realizarea activității de cercetare desfășurate în cadrul compartimentelor prevăzute la art. 1 participă personalul propriu precum și, dacă este necesar, alte categorii de personal din afara instituției - cadre didactice, colaboratori externi, studenți -, angajați fie cu contract de muncă pe durată determinată, fie nedeterminată.

Art. 6. - Salarizarea personalului compartimentelor menționate la art. 1 este cea prevăzută de legislația în vigoare pentru instituțiile publice.

Art. 7. - Pentru desfășurarea activității compartimentelor de cercetare științifică, instituțiile de învățământ superior pot beneficia, în condițiile reglementărilor legale, de credite bancare.

Art. 8. - Institutele de învățământ superior, în baza prevederilor prezentei hotărâri, vor elabora metodologia de organizare și de funcționare a activității compartimentelor de cercetare științifică.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 8 februarie 1992 | Nr. 57.

Contrasemnează:

Secretar de stat în Ministerul Învățământului și Științei, Emil Tocaci


Hotărâre privind autorizarea funcționării în România a filialei asociației „Handicap International”

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se autoriză funcționarea pe teritoriul României a filialei Asociației „Handicap International”, persoană juridică franceză de drept privat, fără scop patrimonial, cu sediul în orașul Lyon, str. Gerland nr. 18, 69007, Franța.

Art. 2. - Filiala Asociației „Handicap International” va funcționa conform statutului prevăzut în anexa la prezenta hotărâre, cu respectarea legislației române, și va desfășura în România acțiuni de sprijin, ajutor și cooperare, în scopul recuperării și integrării socio-profesionale a handicapaților fizic.

Art. 3. - Pentru realizarea scopului prevăzut în statut, filiala va beneficia de toate drepturile consacrate de legislația română.

Prim-ministru, Theodor Stolojan | București, 10 februarie 1992 | Nr. 63.

Contrasemnează:

Secretarul de stat pentru handicapați, Rodica Munteanu

Ministrul sănătății, Mircea Maiorescu


Anexă

Statutul
filialei din România a Asociației „Handicap International”
Articolul 1
Denumirea

Asociația „Handicap International”, persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ, cu sediul în orașul Lyon, str. Gerland nr. 18, 69007, Franța, înființează o filială pe teritoriul României, cu denumirea: Asociația „Handicap International” - Filiala România-București.

În toate actele, facturile, anunțurile și publicațiile ce emană de la filială se va înscrie denumirea acesteia, urmată de numărul de înregistrare în registrul instanței judecătorești, numărul de cont bancar și sediul filialei.

Articolul 2
Sediul

Sediul filialei din România a Asociației „Handicap International” este în municipiul București, str. Popa Nan nr. 7-9, sectorul 2. Sediul poate fi schimbat în alt loc din România, pe baza hotărârii consiliului de conducere al filialei.

Filiala poate avea birouri situate în alte localități din România.

Articolul 3
Scopul

Filiala din România a Asociației „Handicap International" are drept scop să desfășoare în România acțiuni de sprijin, ajutor și cooperare, în vederea recuperării și integrării socio-profesionale a handicapaților fizic. În acest scop, filiala va contribui la formarea personalului specializat în domeniul recuperării medico-sociale a persoanelor handicapate, asigurând reintegrarea socială a acestora.

Principalele acțiuni pe care filiala le va desfășura în realizarea scopului său sunt:

a) înființarea de ateliere mobile pentru fabricarea de aparataj pentru proteze, în zonele unde este nevoie;
b) înființarea de centre fixe pentru aparataj;
c) înființarea de centre medicale complete pentru readaptare și reeducare funcțională;
d) formarea personalului de specialitate local;
e) trimiterea de specialiști pentru a asigura punerea în funcțiune a elementelor prezentate la lit. a)-c);
f) organizarea de conferințe, expoziții, manifestări ce permit să se facă cunoscute activitățile asociației și ale filialei sale în România;
g) editarea de cărți, a unui buletin informativ, precum și realizarea unor documente audio-vizuale, pe specificul asociației;
h) orice alte activități care pot fi utile în ajutorarea persoanelor handicapate fizic.

În realizarea obiectului său, filiala va colabora cu Secretariatul de Stat pentru Handicapați, Ministerul Sănătății, cu alte autorități publice, precum și cu persoane juridice române și străine care desfășoară activități similare cu cele ale Asociației „Handicap International".

Articolul 4
Durata

Durata filialei Asociației „Handicap International" este nelimitată.

Articolul 5
Componența

Filiala Asociației „Handicap International" poate fi alcătuită din persoane fizice și persoane juridice, legal constituite, care aderă la scopul asociației și la prevederile prezentului statut.

Orice activitate politică sau religioasă în cadrul filialei este interzisă.

Articolul 6
Organele de conducere

Organul de conducere al filialei Asociației „Handicap International" este consiliul de conducere, alcătuit din directorul de program, coordonatorul de program și coordonatorul logistician. Consiliul de conducere decide asupra oricăror probleme care privesc activitatea filialei.

Filiala este administrată de un birou executiv, format dintr-un administrator și un logistician. Persoanele din biroul executiv sunt numite și demise de consiliul de conducere. Biroul executiv exercită atribuțiile organului administrativ, prevazute în Legea nr. 21/1924.

Consiliul de conducere exercită controlul asupra activității și gestiunii biroului executiv.

Organele de conducere ale filialei se subordonează consiliului de conducere al Asociației „Handicap International" și reprezentanților legali ai acestuia.

Articolul 7
Patrimoniul

Patrimoniul filialei Asociației „Handicap International" se compune din fonduri de rulment și fonduri de rezervă. Aceste resurse patrimoniale pot cuprinde: cotizațiile membrilor filialei, veniturile din bunurile acesteia, donații, daruri de mână, împrumuturi, imobile și alte asemenea, destinate să servească exclusiv realizării obiectului de activitate al filialei.

Filiala are deschis un cont curent la o bancă comercială din România și își organizează propria contabilitate, potrivit prevederilor legii române.

Articolul 8
Dizolvarea

Dizolvarea filialei se poate decide de către Adunarea generală extraordinară a Asociației „Handicap International".

Lichidarea patrimoniului filialei se va face de către lichidatori abilitați de această adunare, în vederea realizării activului și a plății pasivului. Activul net va fi vărsat unei persoane juridice al cărei obiectiv este asemănător cu cel al Asociației „Handicap International".

Articolul 9
Dispoziții finale

În toată activitatea sa, filiala din România a Asociației „Handicap International" va respecta legile române.

Dispozițiile prezentului statut se completează cu prevederile Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice.