Monitorul Oficial 106/1990

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul II, Nr. issue::106 - Sâmbată, 15 septembrie year::1990

Hotărâri ale guvernului

Hotărâre privind unele măsuri pentru realizarea Centrului de comerț internațional București

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Agenția Româna pentru Promovarea Investițiilor și Asistenței Economice din Străinătate este autorizată să urmărească și să coordoneze activitatea pentru realizarea proiectului, executarea de lucrări și darea În folosință n Centrului de comerț internațional București.

Agenția Română pentru Promovarea Investițiilor și Asistentei Economice din Străinătate preia fondurile în lei și în valută alocate Camerei de Comerț și Industrie a României prin Hotărârea guvernului nr. 533/14 mai 1990, din care se deduc cheltuielile efectuate în acest scop, pe bază de documente justificative, până la data prezentei hotărâri.

Art. 2. - În vederea realizării proiectului și executării lucrării, precum și pentru exploatarea Centrului de comerț internațional București, se vor lua măsurile necesare pentru constituirea, în condițiile prevăzute de lege, a unei societăți comerciale cu participare străină.

Din partea romană, la constituirea societății comerciale vor participa un asociați Camera de Comerț și industrie, UCECOM, CENTR0CO0P, Compania de mecanică fină, Compania autonomă „Carpați” și Banca Română de Comerț Exterior.

Art. 3. - Sub coordonarea Agenției Române pentru Promovarea Investițiilor și Asistenței Economice din Străinătate, unitățile menționate în art. 2 vor negocia cu firme și organizații din străinătate, pe bază de competitivitate, în vederea alegerii celor mai adecvați parteneri la societatea comercială.

Art. 4. - Rezultatul negocierilor și al demersurilor întreprinse va fi supus aprobării guvernului, în prealabil finalizării și semnării documentelor de constituire.

Art. 5. - Societatea comercială ce se va constitui potrivit art. 2 va acorda, pe bază de contract și în condiții de competitivitate, realizarea proiectului și executarea lucrărilor Centrului internațional de comerț București, antreprizelor românești de construcții.

Art. 6 - Agenția Români pentru Promovarea Investițiilor și Asistenței Economice din Străinătate va urmări prezentarea spre aprobare, în condițiile legii, a documentației tehnice și de execuție pentru realizarea Centrului de comerț internațional București.

Art. 7. - Pe data prezentei hotărâri se abrogă articolul 2 alineatul l și articolele 3-5 din Hotărârea guvernului nr. 533/14 mai 1990 privind organizarea Centrului internațional de comerț.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 1 septembrie 1990 | Nr. 991.


Hotărâre privind aprobarea înființării Băncii de credit cooperatist-societate pe acțiuni

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se aprobă înființarea Băncii de credit cooperatist - societate pe acțiuni. Banca se constituie ca o societate pe acțiuni, având un capital inițial de 2.500 milioane lei subscris de acționari români și străini.

Banca va avea sediul central în municipiul Bucurefi și va putea înființa sucursale, flligile, agenții, reprezentanțe și subsidiare în țară și străinătate.

Art. 2. - Banca va dobândi personalitate juridică pe baza autorizației de funcționare emisă de Banca Națională a României și a înregistrării la Ministerul Finanțelor.

Banca de credit cooperatist - societate pe acțiuni funcționează potrivit statutului propriu, aprobat de adunarea generală a acționarilor pe baza și în condițiile autorizației eliberate de Banca Națională a României, în care vor fi prevăzute operațiunile bancare, în lei și valută, pe care aceasta le poate efectua.

Art. 3. - Banca este autorizată să-și constituie fonduri de rezervă și fonduri specifice de risc în limitele stabilite prin autorizația de funcționare și este supusă prevederilor Decretului-lege nr. 96/1990 privind unele măsuri pentru atragerea investițiilor de capital străin în România, în cazul în care vor participa cu capital firme străine.

Art. 4. - Banca de credit cooperatist S.A. va putea primi depuneri spre fructificare de la persoane fizice și juridice, acorda credite și constitui depozite la alte bănci sau primi credite și depozite de la acestea. De asemenea, va putea primi garanțiile în numerar ale lucrătorilor gestionare.

Art. 5. - Banca de credit cooperatist - S.A. va putea efectua operațiuni bancare în valută pe cont propriu sau al terților și va putea acorda și primi credite și depozite în valută la și de la alte bănci și clienți din țară și străinătate, în condițiile pieței.

Art. 6. - În funcție de evoluția pieței, de situația economică și financiară a clientilor, precum și de alte riscuri ale operațiunilor, consiliul de administrație al băncii va putea stabili dobânzi diferențiate, al căror nivel să fie peste nivelul dobânzii de bază prevăzută la cap. II pct. 1 a) din Hotărârea guvernului nr. 294 din 5 aprilie 1990.

Pentru serviciile prestate clienților săi, banca va percepe comisioane al căror nivel va fi stabilit de consiliul de administrație;

Art. 7. - Structura organizatorică și de personal, sistemul de salarizare și alte forme de remunerare a muncii, precum și criteriile de studii și stagiu vor fi stabilite de consiliul de administrație al băncii.

Salariații băncii, proveniți din sectorul de stat, cooperatist sau particular vor fi transferați în interesul serviciului și vor beneficia de toate drepturile privind vechimea neîntreruptă în muncă și orice alte drepturi de personal, inclusiv de asigurările sociale de stat, potrivit legii.

Art. 8. - Banca de credit cooperatist - S.A., prin sucursalele sale, va sprijini și îndrumă activitatea cooperativelor de credit și le va acorda cu prioritate împrumuturi. Controlul economico-financiar al activității cooperetivelor de credit se va efectua prin comisiile lor de cenzori și prin aparatul de control financiar intern al sucursalelor județene ale Băncii de credit cooperatist - S.A. Cooperativele de credit vor funcționa cu patrimonii și gestiuni proprii.

Art. 9. - Banca de credit cooperatist - S.A. va organiza o societate de asigurări, pe acțiuni, la care pot fi acționari organizațiile și întreprinderile cooperației de consum și de credit, Administrația Asigurărilor de Stat, alte persoane fizice și juridice române și străine.

Această societate va încheia asigurări pentru bunurile aduse în gaj de solicitanții de credite, precum și asigurări de orice fel, to condițiile legii, cu persoane fizice și juridice. Operațiunile de depozit și decontările pentru societatea de asigurări vor fi efectuate de către Banca de credit cooperatist - S.A.

Art. 10. - Pe perioada de timp în care banca nu va realiza venituri în valută, Centrocoop va include în programele sale de cheltuieli valutare și necesitățile Băncii de credit cooperatist - S.A., contravaloarea în lei a valutei fiind suportată de bancă.

Art. 11. - Banca își va începe activitatea în cursul trimestrului IV.1990.


Prim-ministru, Petre Roman | București, 03 septembrie 1990 | Nr. 992.


Hotărâre privind eliberarea domnului Decebal Urdea din funcția de guvernator al Băncii Naționale a României

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Domnul Decebal Urdea se eliberează din funcția de guvernator al Băncii Naționale a României.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 04 septembrie 1990 | Nr. 995.

Hotărâre privind numirea guvernatorului Băncii Naționale a României

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Domnul Isărescu Constantin-Mugurel se numește în funcția de guvernator al Băncii Naționale a României.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 04 septembrie 1990 | Nr. 996.

Hotărâre privind stabilirea alocațiilor zilnice de hrană

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Cuantumul alocațiilor zilnice de hrană pentru activitatea sportivă de performanță se stabilește astfel:

a) competiții sportive interne până la 120 lei b) cantonamente, semicantonamente și tabere până la 120 lei c) competiții sportive internaționale până la 150 lei

Art. 2. - Alocația zilnică de hrană cuprinde valoarea alimentelor la prețurile stabilite în rețeaua de stat pentru activitatea sportivă de performanță de vânzare cu amănuntul. Nivelul alocației zilnice care se poate angaja și deconta se majorează cu cota de regie percepută de unitățile de alimentație publică.

Art. 3. - În cadrul limitelor maxime cuprinse la art. 1, Ministerul Tineretului și Sportului va stabili alocații diferențiate pe discipline și categorii de acțiuni sportive.

Art 4. - Prevederile prezentei hotărâri intră în vigoare pe data de 1 septembrie 1990.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 04 septembrie 1990 | Nr. 997.


Hotărâre privind stimularea încasărilor valutare din activitatea sportivă

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Ministerul Tineretului și Sportului, Comitetul Olimpic Român, federațiile și unitățile sportive pot realiza încasări valutare din următoarele surse:

  • participarea sportivilor români la concursuri internaționale la care se acordă indemnizații, cote-părfi din încasări, premii etc.;
  • prime de transfer;
  • sponsorizări;
  • organizarea de concursuri sau cantonamente de pregătire în România, pentru sportivii străini;
  • cote-părți din încasările pentru publicitatea produselor străine la îmrecerile sporflve;
  • prestații de servicii sportive pentru cetățenii străini;
  • asistența de specialitate acordată de tehnicienii români în străinătate;
  • cote de cedare din veniturile valutare întâmplătoare realizate de sportivi, tehnicieni etc.;
  • alte surse.

Art. 2. - Fondurile valutare realizate din acțiunile prevăzute la art. 1 vor fi repartizate începând cu data prezentei hotărîfi astfel:

  • 50% pentru activitatea proprie a unităților;
  • 20% pentru fondul de dezvoltare și sprijin al activității sportive, constituit la Ministerul Tineretului și Sportului, Departamentul sportului;
  • 80% la bugetul de stat.

Art. 3. - Fondurile valutare ale unităților și Ministerului Tineretului și Sportului vor fi folosite pentru participarea la competiții, reuniuni, congrese internaționale, cotizații și taxe, importuri de materiale sportive, premieri, precum și alte nevoi proprii, cu respectarea legislației în vigoare.

Art. 4. - a) Condițiile și limitele în care se pot acorda premii ih valută, pentru rezultate de emite obținute la sporturile individuale și pe echipe, se stabilesc de Ministerul Tineretului și Sportului

b) Premiile acordate potrivit prezentei liotăriri nu sunt impozabile.

Art. 5. - Banca Națională a României ai Banca Română de Comerț Exterior, prin sucursalele lor, cu avizul Ministerului Tineretului și Sportului, vor autoriza deschiderea de conturi în valută Departamentului sportului, federațiilor și unităților sportive.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 04 septembrie 1990 | Nr. 998.


Hotărâre privind reglementarea donării de sânge în scopuri terapeutice

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Donarea de sânge în scopuri terapeutice, menită să contribuie la ocrotirea sănătății populației, este un gest umanitar pe care îl pot face cetățenii în vârstă de 18-62 ani.

Art. 2. - Recoltarea și conservarea de sine se fac de către unitățile sanitare de profil, precum și de către alte unități sanitare stabilite de Ministerul Sănătății.

Recoltarea de sânge de la donatori militari și de la personalul civil din unitățile militare ale Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne, precum și de la membrii de familie ai acestora, se poate face atât prin unitățile din rețeaua sanitară a acestor ministere, cât și prin rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății.

Unitățile sanitare de profil din rețeaua Ministerului Apărării Naționale și Ministerului de Interne pot recolta sânge și de la donatorii proveniți din rândul populației civile.

Art. 3. - Ministerul Sănătății, are, în acțiunea de recoltare și conservate a sângelui uman, următoarele obligații principale:

a) organizează, îndrumă și controlează activitatea de recoltare și conservare a sângelui uman desfășurată prin unitățile sanitare;

b) stabilește necesarul anual de sânge uman pe baza propunerilor făcute de direcțiile sanitare teritoriale;

c) asigura, prin unitățile specializate și prin celelalte unități sanitare, controlul epidemiologie și clinic al donatorilor, controlul de laborator complet al sângelui uman recoltat, precum și efectuarea testului SIDA (I-IV), în vederea asigurării calității acestuia;

d) îndrumă și controlează utilizarea sângelui uman și a derivatelor sale în scop terapeutic, urmărind aplicarea celor mai adecvate măsuri pentru evitarea reacțiilor posttransfuzionale și pentru evitarea transmiteri oricăror infecții;

e) organizează activitatea de stabilire a grupei sanguine a cetățenilor, în vederea înscrierii în buletinul de identitate și în livretul militar, în condițiile legii

f) asigură rezerva de sine uman necesar pentru situații deosebite;

g) sprijină implicarea medicilor și a celuilalt personal sanitar în acțiuni privind atragerea de noi donatori de sânge.

Art. 4. - Societatea de Cruce Roșie din România precum și Asociația donatorilor onorifici de sânge din România sprijină unitățile sanitare în activitatea de recrutare a donatorilor și stimularea donării de sânge în mod onorific.

Ministerele, celelalte organe centrale și locale ale administrației de stat, organizațiile cooperatiste, organizațiile obștești și persoanele juridice sau fizice vor sprijini acțiunile organizate în scopul donării de sânge.

Art. 5. - Dunărea de sine se face onorific sau cu plată.

Art. 6. - Donatorilor onorifici de sânge l.l se acordă: a) două zile libere de la locul de muncă, din care una în ziua donării, persoanelor salariate la unitățile de stat, la alte persoane juridice sau fizice, precum și membrilor organizațiilor ori asociațiilor cooperatiste și obștești;

b) două zile scutire de frecvență consecujcive, din care una în ziua clonării de sine, elevilor și studenților;

c) scutire de la programul unității în ziua donării și două zile permisie pentru fiecare donare, militarilor în termen, elevilor școlilor militare și studenților militari;

d) asistență medicală, medicamente, materiale sanitare și întreținere în mod gratuit pe timpul internării în unitățile sanitare pentru donatorii care au minimum 5 donări în ultimii 5 ani;

e) prioritate la obținerea biletelor de odihnă și tratament;

f) recompense în cuantum de 500 lei, la fiecare a cincea donare, cu condiția ca aceste donări să fie realizate în doi ani consecutivi.

Art. 7, - Donatorilor de sânge cu plată li se acordă:

a) o zi liberă de la locul de muncă în ziua donării de sânge;

b) 1 leu pentru un mililitru de sânge donat;

c) 2 lei pentru un mililitru de sânge cu Rh negativ, donatorilor de sânge medular, celor care acceptă imunizarea activă în vederea producției de antiseruri, donatorilor de plasmă care acceptă plasmafereză. Sângele donat se înregistrează la valorile prevăzute la lit b) și c) și se distribuie unlrățllor sanitare pentru consum, fără plată.

Art. 8. - Salariul pentru zilele libere de la locul de muncă este echivalent cu salariul mediu zilnic, calculat potrivit dispozițiilor legale.

Pentru donatorii de sânge membri ai organizațiilor și asociațiilor cooperatiste, salariul pentru zilele libere este echivalent cu tariful zilei lucrate; Plata zilelor libere, scutirea de frecvență și acordarea permisiilor, cit și celelalte drepturi, se vor face pe baza dovezii eliberate de unitatea de recoltare a sângelui.

Art. 9. - Unitățile sanitare care efectuează recoltările de sânge au obligația de a asigura alimentația necesară donatorului în ziua clonării, la nivelul alocației legale, precum și medicală antianemică sau medicamente în cazul accidentelor survenite din cauza donării.

Art. 10. - Cheltuielile pentru realizarea unor acțiuni menite să contribuie la educarea cetățenilor în scopul donării de sânge și privitor la modul de recoltare a sângelui, de participare voluntară la această acțialune umanitară, se vor face din sumele prevăzute anual în bugetul Ministerului Sănătății pentru educație sanitară.

Art. 11. - Ministerul Resurselor și Industriei și Ministerul Finanțelor vor introduce în bugetul de sfat influențele financiare ce decurg din aplicarea prezentei hotărâri.

Art. 12. - Orice dispoziții contrare prezentei hotărâri nu se aplică.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 04 septembrie 1990 | Nr. 999.

Hotărâre privind stabilirea unui sistem unitar de plăți pentru produsele și serviciile de gospodărire a apelor

În vederea conservării și protecție! apelor împotriva epuizării și poluării, satisfacerii cerințelor de apă mereu crescânde pentru populație, industrie, hidroenergie, irigații, piscicultură, navigație și agrement, precum și pentru preîntâmpinarea unor efecte distructive ale apelor în scopul aplicării principiilor economiei de piață, creșterii rolului pârghiilor economice în sporirea eficienței în gospodărirea rațională și protecția calității apei și așezării pe principii economice a sistemului de prețuri și tarife în domeniul gospodăririi apelor,

Guvernul României hotărăște:

CAPITOLUL I Dispoziții generale privind gospodărirea rațională a apei

Art. 1. - Organele centrale și locale ale puterii executive, organizațiile de stat, cooperatiste particulare sau mixte și celelalte organizații obștești vor lua măsuri pentru reducerea cerințelor și, respectiv, a consumului de apă, prin creșterea gradului de recirculare sau de folosire repetată a apei, precum și pentru evitarea pierderilor de apă prin întreținerea corespunzătoare a instalațiilor, instituției, în acest scop, controlul permanent al folosirii apei în procesele de producție.

Art. 2. - Ministerele, celelalte organe centrale, prefecturile județene și Primăria municipiului București vor asigura, în mod eșalonat, baza materială pentru executarea lucrărilor de refacere sau înlocuire al rețelelor și instalațiilor de apă vechi și deteriorate, în vederea reducerii pierderilor de apă.

Art. 3. - Prefecturile județene și Primăria municipiului București vor lua măsuri pentru reducerea treptată a volumului de apă potabilă livrată unităților economice în scop industrial care nu necesită apă de această calitate.

Art. 4. - Organele centrale și locale ale puterii `executive, organizațiile de stat, cooperatiste, particulare sau mixte și celelalte organizații obștești vor stabili norme specifice de apa pe unitatea de produs, cu acordul Ministerului Mediului. Normele specifice de apă se vor aplica de către toți utilizatorii și vor avea în vedere recircularea maxima a apei în condiții de economicitate și în funcție de procesul de producție respectiv. Titularii de investiții și proiectanții vor include ca indicatori tehnico-economici în documentațiile noilor obiective de alimentare cu apă și canalizare normele specifice de apă pe unitate de produs.

Art. 5. - Organele centrale și locale ale puterii executive, organizațiile de stat, cooperatiste, particulare sau mixte și celelalte organizații obștești vor lua măsuri de dotare cu mijloace de măsurare a debitelor de apă captate, folosite și evacuate la toate unitățile din subordine.

Ministerul Resurselor și Industriei va asigura producerea întregii game de aparatură de măsurare a debitelor de apă, precum și activitatea de „service” la acestora.

Art. 6. - Organele centrale și locale ale puterii executive organizațiile de stat, cooperatiste, particulare sau mixte și celelalte organizații obștești care evacuează ape uzate în cursurile de apă,vor promova și asigura execuția lucrărilor pentru instalații de epurare a apelor uzate la toate unitățile poluante fără stații de epurare precum și la cele cu capacitate depășită.

Art. 7. - Punerea în funcțiune a lucrărilor noi de alimentare cu apă sau de extindere a celor existente se va face numai după obținerea autorizației emise de Ministerul Mediului.

Art. 8. - Organele centrale și locale ale puterii executive, organizațiile de stat. cooperatiste, particulare sau mixte și celelalte organizații obștești vor urmări ca la concepția, proiectarea, execuția și exploatarea instalațiilor de epurare din industrie, agricultură și pentru localitate pe lângă epurarea corespunzătoare a apelor uzate, să se asigure și recuperarea din aceste ape a substanțelor utile, precum și valorificarea energetică sau ca îngrășământ a nămolurilor și deșeurilor industriale;

CAPITOLUL II Regimul prețurilor, tarifelor și penalităților în domeniul gospodăririi apelor

Secțiunea 1. Prețuri și tarife

Art. 9. - În vederea stimulării utilizatorilor pentru reducerea cerinței de apă și îmbunătățirea calității apelor, în domeniul gospodăririi apelor se aplică, potrivit dispozițiilor prezentei hotărâri, prețuri și tarife pentru produsele și serviciile de gospodărire a apelor, precum și penalități pentru încălcarea prevederilor legale privind folosirea cantitativă și calitativă a apei.

Prețurile de livrare pentru produsele de gospodărire a apelor din surse sunt cele prevăzute în anexa nr. l *), iar tarifele pentru serviciile specifice unităților de gospodărire a apelor sunt cele din anexa nr. 2 *). Prețurile și tarifele pentru produsele și serviciile de gospodărire a apelor se aplică unităților de stat, mixte, organizațiilor cooperatiste, obștești, altor unități și organizații, indiferent de natura proprietății acestora.

Tarifele pentru serviciile de asigurare a folosirii potențialului hidroenergetic al mării, navigabil al râurilor și lacurilor de acvacultură și de agrement al cursurilor de apă se vor stabili, pe măsura necesităților, de către Ministerul Mediului și ministerele interesate. Contravaloarea apei prelevate sau livrate din surse; pentru irigații, se suportă de prelevator și se încasează de către aceștia de la bugetul statului, potrivit legii.

Art. 10. - Pentru apa prelucrată de unitățile specializate sau de beneficiari la prețurile stabilite potrivit art. 9, se adaugă, după caz, tarife suplimentare determinate de captare, pompare, tratare, transport; distribuție sau alte asemenea servicii de gospodărire și utilizare a apei. Serviciile de gospodărire și utilizare a apei, de natura celor de la alineatul precedent, sunt cele prevăzute în anexa nr. 3 ').

Tarifele pentru asemenea servicii se stabilesc, potrivit legii, de care unitățile prestatoare de servicii, cu avizul Ministerului Mediului. Pentru captarea, tratarea, pomparea și distribuția apei potabile și industriale, precum și pentru canalizarea, epurarea și evacuarea apelor uzate care se realizează de către unitățile de gospodărie comunală, pentru unitățile economice și populație, prețurile și tarifele se stabilesc de care prefecturile județene și Primăria municipiului București.

Art. 11. - Pentru apa prelevată direct din sursele de apă de suprafață, naturale sau amenajate, indiferent de deținătorul amenajării, ca și din cele subterane, furnizori sunt numai unitățile de gospodărire a apelor, din subordinea Ministerului Mediului, care, potrivit legii; au dreptul de administrare directă asupra acestora și în consecință, sunt singurele în măsură a percepe prețuri pentru apă.

Pentru apa tratată livrată sau pentru serviciile de gospodărire a apelor, iurnâzori sau prestatori tnt lei care, după caz, au în administrare lucrările hidrotehnice sau care prestează serviciile de gospodărire a apelor.

Furnizarea produselor și prestarea serviciilor de gospodărire a apelor se fac pe bază de contracte economice. La încheierea contractelor de furnizare a apei se vor stabili prevederi privind condițiile cantitative și calitative de livrare a apei, în funcție de condițiile concrete ale sursei și locului de prelevare.

Art. 12. - Ministerul Mediului are competența de a stabili anual prețuri de decontare și de redistribuire a veniturilor între unitățile sale, după caz, în funcție de cantitățile de apa ce se livrează, de costuri și de rentabilitate, asigurând încadrarea strictă a acestora în prețurile și tarifele stabilite în prezenta hotărâre.

Art. 13. - Prețurile și tarifele pentru produsele și serviciile de gospodărire a apelor, altele decât cele din anexele nr. 1 și 2 din prezenta hotărâre, sa stabilesc de către Ministerial Mediului, cu avizul Ministerului Finanțelor - Departamentul pentru prețuri.

Art. 14. - Pentru finanțarea unor lucrări de îmbunătățire a calității apelor, de regularizare a debitelor de apă, de apărare împotriva efectelor distructive ale apelor, precum și pentru acoperirea diferenței de cheltuieli efectuate de unitățile de gospodărire a apelor în perioade de excedent de umiditate sau de secetă când încasările sunt reduse, se constituie „Fondul apelor”.

Acest fond se constituie dintre-o cotă de 5% din încasările din prețuri și tarife ale unităților de gospodărire a apelor, precum și din penalitățile prevăzute în prezenta hotărâre. Repartizarea pe capitole de cheltuieli a Fondului apelor se face de către Ministerul Mediului

Secțiunea 2

Penalități în domeniul gospodăririi apelor

Art. 15. - Încălcarea dispozițiilor legale privind normele de prelevare a apelor din surse și evacuarea apelor impurificate de către organizațiile de stat, cooperatiste, particulare sau mixte și celelalte organizații obștești se penalizează potrivit anexei nr. 4 *). Penalitățile se aplică de către unitățile de gospodărire a apelor.

Acei beneficiari care dovedesc acțiuni benefice pentru protecția calității apelor vor fi stimulați prin sume alocate din Fondul apelor proporțional cu reducerea substanțelor poluante sub indicatorii aprobați. Sumele vor fi folosite pentru acțiuni de păstrare și îmbunătățire a calității apei evacuate.

Unitățile de gospodărie comunală vor putea folosi pentru dezvoltări proprii, de natura celor specificate în paragraful 8 al art. 15, până la 25% din penalitățile încasate de către acestea.

Penalitățile în domeniul gospodăririi apelor se suportă. potrivit legii, de unitățile în cauză, din rezultatele financiare.

Art. 16. - Constatarea abaterilor prevăzute la art.15 se face prin procaul-verbal încheiat de personalul împuternicit în acest scop de către conducerea unităților de gospodărire a apelor. Stabilirea penalităților, potrivit prevederilor cuprinse în anexa nr. 1, se face de către conducătorul unității de gospodărire a apelor printr-o încheiere. Încheierea, însoțită de procesul-verbal de constatare; se comunică unității penalizate în termen de 10 zile.

Pentru rețelele de alimentare cu apă și de canalizare, administrate de unitățile de gospodărie comunală, se autorizează personalul împuternicit al acestor unități să încheie procese-verbale de constatare. Stabilirea penalităților în această situație se face de către conducătorul unității de gospodărie comunală și se varsă în Fondul apelor. Împotriva procesului-verbal de constatare și a încheierii de stabilire a penalităților se poate face de unitatea în cauză, în termen de 15 zile de la comunicarea acestora, la judecătorie. Hotărârea prin care se rezolvă plĭgerea de către aceste organe este definitivă. Încheierea de stabilire a penalităților, rămase definitive, constituie titlu executoriu, unitățile bancare vor efectua decontarea dispozițiilor de încasare, privind penalitățile aplicate, fără acceptul unităților penalizate; Aplicarea cuantumului penalităților se face după cum urmează:

  • 25% în 1991
  • 50% în 1992
  • 75% în 1993

din valoarea calculată conform anexei nr. 4.

Capitolul III

Dispoziții finale

Art. 17. - În termen de 3 luni de la aprobarea prezentei hotărâri, Ministerul Mediului va propune guvernului măsuri de organizare a unităților de gospodărire a apelor pe principii economice.

Art. 18. - Se autorizează Ministerul Mediului:

a) să stabilească regulamente și instrucțiuni specifice în aplicarea prezentei hotărâri;

b) să asigure finanțarea obiectivelor de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică în domeniul gospodăririi apelor, din veniturile realizate de către unitățile sale.

Art. 19. - Ministerul Finanțelor este autorizat ca în termen de 80 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, pe baza propunerilor Ministerului Mediului, ale ministerelor și celorlalte organe centrale și locale de stat, să introducă modificări în indicatorii financiari ca urmare a aplicării prevederilor prezentei hotărâri, cu menținerea echilibrului financiar.

Art. 20. - Nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri atrage răspunderea civilă, disciplinară, materială sau contravențională, după caz a persoanelor vinovate.

Art. 21. - Anexele nr. 1, 2, 3 sl 4 fac parte integrantă din prezent hotărâre.

Art. 22. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la 1 ianuarie 1991. Pe aceeași dată se abrogă orice alte dispoziții contrare.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 04 septembrie 1990 | Nr. 1001.


Hotărâre privind organizarea și funcționarea Institutului național de gerontologie și geriatrie din București

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Pe data prezentei hotărâri se atribuie denumirea „Ana Aslan' Institutului național de gerontologie și geriatrie, unitate sanitară bugetară cu personalitate juridică, din subordinea Ministerului Sănătății, având sediul în municipiul București.

Art. 2. - Institutul național de gerontologie Și geriatrie „Ana Asian” este unitate sanitară de gradul I, având ca obiect de activitate cercetarea științifică, învățământul postuniversitar, asistența medicală de specialitate și îndrumarea metodologia în domeniul gerontologie și geriatrie.

Art. 3. - Institutul național de gerontologie și geriatrie „Ana Aslan” este titular de cont valutar, deschis la Banca Română de Comerț Exterior, pentru efectuarea operațiunilor de încasări și plăți valutare.

Disponibilitățile din acest cont se reportează în anul următor.

Art. 4. - Institutul național de gerontologie și geriatrie „Ana Asian” este autorizat să încaseze valuta pentru prestațiile acordate străinilor, astfel:

  • pentru pacienții internați în baza proprie, cooperare medicală cu firme străine în țară sau străinătate și alte prestații legate de obiectul său de activitate, încasarea se face de unitate.

Din valuta obținută, Institutul național de gerontologie și geriatrie „Ana Asian" poate utiliza 50% pentru nevoile proprii. Diferența de 50% din valuta încasată se va deconta institutului în lei de către Banca Română de Comerț Exterior, la cursul de schimb în vigoare, sumă cu care se va diminua în mod corespunzător alocația bugetară;

  • pentru pacienții străini, care vor sosi în țară pe bază de contracte externe încheiate de întreprinderi de specialitate ale Ministerului Comerțului și Turismului și care vor fi tratați am în baza proprie a Institutului național de gerontologie și geriatrie „Ana Aslan”, cât și în bazele de tratament situate în hotelurile de cură ale Ministerului Comerțului și Turismului, contravaloarea în valută a tratamentului va fi încasată de întreprinderile contractantă la extern, din care se va cea 50% Instituhilfltl național de gerontologie și geriatrie „Ana Aslan”.

De asemenea, unitățile de turism var ceda, institutului și din valuta casată pentru serviciile de cazare; masă etc. acordate pacienților internați în baza proprie a Institutului național de gerontologie și geriatrie „Ana Aslan”.

Decontarea sumelor în valută prevăzute de institut de la unitățile Ministerului Comerțului și Turismului se va efectua potrivit prevederilor alin. 2 din prezentul articol.

Art. 5. - Sumele realizate în valută din activitățile prestate pentru pacienții străini, cit și cele transformate în lei, conform prevederilor art. 4., rămân la dispoziția Institutului național de gerontologie și geriatrie „Ana Aslan” și se vor folosi cu prioritate pentru dezvoltarea și modernizarea bazei materiale, funcționarea la nivel optim a serviciilor medicale, cazării și mijloacelor de transport.

Din acte sume se pot efectua și cheltuieli pentru perfecționarea personalului în străinătate prin burse, deplasări, stagii, documentare științifică, propagandă științifică geriatrice în țară și în străinătate, cotizații la organisme internaționale, recompense pentru personal, conform reglementărilor în vigoare.

Art. 6. - Institutul național de gerontologie și geriatrie „Ana Aslan” va avea în structura sa un compartiment de comerț exterior aprobat de Ministerul Sănătății, care va ii autorizat să încheie convenții cu firme sau societăți străine, românești sau mixte pentru aducerea de pacienți străini și importul necesar asigurării bunei funcționări a unității. Art. 7. - Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1340)tului național de gerontologie și geriatrie „Ana Asian' 1974 se abrogă.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 04 septembrie 1990 | Nr. 1002.


Hotărâre privind obiectivul de investiții „Linie de cale ferată de legătură între linia Pitești - Curtea de Argeș și linia Piatra Olt - Podul Olt

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Se aprobă majorarea devizului general al obiectivului de investiții „Linie de cale ferată de legătură între linia Pitești - Curtea de Argeș și linia Piatra Olt - Podul Olt”, cu 292.200 mii Iei la total investiție, din care 281.680 mii Iei conamacțib-mamei. util bd! valoarea totală a obiectivului de mai sus devine 1.979.354 mii iei, din care 1.928-039 mii lei construcții-montaj. Pmm-mmlsmu PETRE ROMAN București, 4 septembrie 1990. Nr. 1003.

MONITORUL OFICIAL AL Românie1, PARTEA 1, Nr. 105 9 HOTĂRIEE privind autorizarea exploatării masei lemnoase pe trimestrul IV. 1990 Guvernul României hotărăște: Art. 1. - Se aprobă autorizarea exăaloatărâi în trimestrul IV. 1990 a unui volum de 4.00 mii m,c. masă lemnoasă necesară realizării programelor de producție industrială pentru consumul intern și export și, respect- ți-v, de 15.000 mii m.c. pentru întregul an 1990. La aceasta se adaugă 2.000 mii m.c. resurse ce ee valoriiieă pe mt anul cu flrul la populație. Art. 2. - Se aproba autorizarea la exploatarea În trimestrul IV. 1990 a unui volum de masă larnnoasă de 735 mai m.c. necesar pentru crearea în avans de stocuri de siguranță pentru perioada de iarna, în vederea asigurării conltlnuioății producției ha situații de caIamităti naturale, din producția anului 1991. Pam-Mmlsmu PETRE ROMAN București, 4 septembrie 1990. Nr. 1004. H O '1' Ă B Î 'B E privind structura organizatorică și stabilirea numărului de personal al Casei de Economii ai Consemnațiuni Guvernul României hotar-alte: Art. 1. - Consiliul de adminixârațle al Casei de Economii și Consemnațiuni stabilite, pe baza principiilor eficienței eoonomlee și a autonomiei gestionare proprii, numărul de salariați pentru unicfitale teritoriale în raport de volumul și complexitatea activității, cu avizul Ministerului Finanțelor. Art. 2. - Se aprobă structura organfizatorică a aparatului propriu al Casei de Economii și Consemnațiuni în limita a ma pumn, pensia: anexeâf) Art. 3. - Ministerul Finanțelor va introduce mod!- ficilrile corespunzătoare m indicatorii economici-finam citri, la propunerea Casei de Economii și Consemna- țiuni. Art. 4. - Pe data prezentei se abrogă Bolărlrul guvernului nr. 192I1990. PRIM-MINISTRU Petre ROMAN Bumusti, 4 septembrie 1990. Nr. 1006. H O T A R Î R E privind stabilirea prețurilor de livrare la cereale, leguminoase boabe și semințe oleaginoase începând cu recolta anului 1990 Guvernul României hotărăște: Art. 1. - Începând cu recolta anului 1990 se stabilwc prețurile de livrare la cereale, leguminoase boabe S1 semințe oleaginoase potrivit anerel') la prezenta hotărâre. Art. 2. - Stocurile din recoltele anterioare existența în unitățile de contractări-achiziții se vor reevalua la noile prețul de bază, iar diferențele ae vor vira la bugewl statului după cum urmează:

  • la 1 iulie 1990, pentru grâu-secara, orz-orzoaleă,

triticale, ovăz, fasole, mazăre, linte, bob, năut, în pentru ulei, rapițàç

  • la 1 septembrie 1990, pentru porumb, floareaaoarelul, orez nedecorticat, soia, ricin decapsulat,

semințe de dovleac, semințe de depa. Art. 3. - Diferențele dintre prefțurfle de livrare stabilite prin prezenta holàrk-e și prețurile de livrare vechi, practicate de unitățile de contractare și achiziții, vor fi recuperate ha anul 1990 de către unitățile industriei alimenlnre de la bugetul statului. FREE-MINISTRU PETRE ROMAN București, 4 septembrie 1990. Nr. 1008.

'Q Anexa ne comunica unităților interesate.

10 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I., Nr. 105 H 0 T Ă ll l R E privind înființarea unei stațiuni pentru mccaniun-ea agriculturii Guvernul României hotărăște: Art. 1. - Pe data prezentei hotărâri se tnființeaü, în subordinea Ministerului Agriculturii și Alimentației

  • Direcția generală economică pentru mecanizarea

agriculturii, Stațiunea pentru mecanizarea agriculturii Văleni, cu sediul în wmuxm Văleni, județul Olli, nvimi ca obiect de activitate executarea mecanizată a lucra- rilor agricole, prestări de servicii pentru producătorii agricoli particulari, pentru unitățile agricole cooperatiste, alte unități, precum și întreținerea și repararea utilajelor agricole. Stațiunea pentru mecanizarea agriculturii Văleni se înființează prin divizarea parțială a unităților de profil existente în județul Olt Art. 2. - Stațiunea pentru rnecanimrea agriculturii Văleni are personalitate juridică, autonomie economică și se organizează potrivit normelor unitare de steig, tui aprobate pentru unitățile economica de același pro îl. Art. 3. - Înființare Stațiunii pentru mecanici-ea agriculturii Văleni ce face în cadrul mnimminoi de plan aprobați pentru Direcția generală economica pen. tru mecanizarea agriculturii pe anul 1990. Art. 4. - Personalul care trece la unitatea economică nou înființată se consideră transferat în interesul serviciului. Art. 5. - Acflvul și pasivul shbilite pe ban bilan- țului înbocmât la 30 iunie 1990 împreună cu indicatorii de plan economici-financiari și contractele aferentă încheiate de unitățile din care se desprind se preiau pe bază de profbocol. PRIN-l\flNl$l'1`tU Petre ROMAN București, 4 septembrie 1990. Nr. 1009. ll 0 'I' Ă R I lt E privind unele numiri și eliberări din funcții la Banu Națională a României Guvernul României hotărăște: Aral.-Sa nnmescintuncția davlcepreqedinta al Băncii Nfliâbnale a RQIDĂDÎQ:

  • Emil Ghimri;
  • Corneliu th-lit„uu.AmrxN1'nr. IXDMĂNIEI - ADUNAREA uși-ț1¶a-Tel\P.ĭ§-

Adresa pmm pubumam: cnmxșlnuux pn11gmn¢ Bucurefl - mmm aa pnmmzm 51 «urma vam:-u ufmuonu anual. suwrmu. sar. Bxzmmmex nr. 1. semn:. melor alma. 'mmux: cemmnaml pungmne șu=u.we1 - Atcflnoul „Monhorn.\ o:m-=1-, zwmșu, nr..numi nr. m. telalon as,ss.sa. Prețul ma Ia! Iv”13| mmanw, Panu 1. nr. lllfi/1090, contan: 16 naum. Mflnfilrflll Ofldqll ll