Monitorul Oficial 258/1991
Monitorul Oficial al României
Anul III, Nr. issue::258 - Partea I - Vineri, 20 decembrie year::1991
Decrete și Legi
Președintele României
Decret pentru aderarea României la Convenția culturală europeană, încheiată la Paris la 19 decembrie 1954
În temeiul art. 91 alin. 1 și al art. 99 alin. 1 din Constituția României,
Președintele României decretează:
Art. 1. - Se aprobă aderarea României la Convenția culturală europeană, încheiată la Paris la 19 decembrie 1954.
Art. 2. - Convenția culturală europeană, încheiată la Paris la 19 decembrie 1954, se supune ratificării Parlamentului,
Parlamentul României
Camera Deputaților
Senatul
Lege pentru aderarea României la Convenția culturală europeană
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. - România aderă la Convenția culturală europeană, încheiată, sub egida Consiliului Europei, la Paris, la 19 decembrie 1954.
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din
Convenția Culturală Europeană
Guvernele semnatare ale prezentei convenții, membre ale Consiliului Europei,
considerând că scopul Consiliului Europei este realizarea unei unități mai strânse între membrii săi, și anume, pentru apărarea și promovarea idealurilor și principiilor care constituie patrimoniul lor comun,
considerând că dezvoltarea înțelegerii reciproce între popoarele Europei ar permite înaintarea spre acest obiectiv,
considerând că în acest scop este de dorit atât încheierea unor convenții culturale bilaterale între membrii consiliului, cât și adoptarea unei politici de acțiune comună pentru apărarea culturii europene și încurajarea dezvoltării ei,
hotărând încheierea unei convenții culturale europene generale în vederea înlesnirii studierii limbilor, istoriei și civilizației celorlalte părți contractante, precum și studierii civilizației lor comune, în rândul cetățenilor tuturor țărilor reprezentate de membrii consiliului, ca și în rândul cetățenilor altor state europene care ar adera la această convenție,
au convenit asupra celor ce urmează:
Articolul 1
Fiecare parte contractantă va lua măsurile necesare în vederea apărării contribuției sale la patrimoniul cultural comun al Europei și încurajarea sporirii acestei contribuții.
Articolul 2
Fiecare parte contractantă, pe cât posibil:
a) va încuraja în rândul cetățenilor săi studierea limbilor, a istoriei și a civilizației celorlalte părți contractante și va oferi acestora unele înlesniri în vederea realizării unor studii asemănătoare, și
b) se va strădui să dezvolte studierea limbii sau limbilor sale, a istoriei și a civilizației pe teritoriul celorlalte părți contractante și să ofere conaționalilor acestora din urmă posibilitatea continuării unor studii asemănătoare pe teritoriul său.
Articolul 3
Părțile contractante se vor consulta în cadrul Consiliului Europei în scopul pregătirii acțiunii lor comune în vederea dezvoltării activităților culturale de interes european.
Articolul 4
Fiecare parte contractantă va trebui, în măsura posibilului, să faciliteze circulația și schimbul de persoane, ca și de obiecte de valoare culturală, în scopul aplicării art. 2 și 3.
Articolul 5
Fiecare parte contractantă va considera obiectele care au o valoare culturală europeană și care sunt sub controlul său ca făcând parte integrantă din patrimoniul cultural comun al Europei și va lua măsurile necesare pentru salvarea lor și pentru a facilita accesul la ele.
Articolul 6
1. Propunerile cu privire la aplicarea dispozițiilor prezentei convenții și întrebările cu privire la interpretarea ei vor fi examinate cu ocazia întrunirilor Comitetului de experți culturali ai Consiliului Europei.
2. Orice stat care nu este membru al Consiliului Europei și care a aderat la prezenta convenție conform dispozițiilor din paragraful 4 al art. 9 va putea să delege unu sau mai mulți reprezentanți la reuniunile prevăzute în paragraful precedent.
3. Concluziile adoptate în cursul reuniunilor prevăzute în primul paragraf al prezentului articol vor fi supuse sub formă de recomandări Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu condiția să nu fie vorba de hotărâri care sunt de competența Comitetului de experți culturali referitoare la domenii cu caracter administrativ, care presupun cheltuieli suplimentare.
4. Secretarul general al Consiliului Europei va comunica membrilor consiliului, ca și Guvernului oricărui stat care a aderat la prezenta convenție, orice Hotărâre cu privire la aceasta ce ar putea fi luată de către Comitetul de Miniștri sau de Comitetul de experți culturali.
5. Fiecare parte contractantă va notifica, în timp util, secretarului general al Consiliului Europei orice măsură pe care ar putea să o ia cu privire la aplicarea dispozițiilor prezentei convenții, ca urmare a hotărârilor Comitetului de Miniștri sau ale Comitetului de experți culturali.
6. În cazul în care propunerile cu privire la_ aplicarea prezentei convenții ar interesa doar un număr limitat din părțile contractante, examinarea acestor propuneri ar putea fi continuată conform dispozițiilor art. 7, cu condiția ca realizarea lor să nu implice cheltuieli din partea Consiliului Europei.
Articolul 7
Dacă, în vederea atingerii scopurilor prezentei convenții, două sau mai multe părți contractante doresc sa organizeze în sediul Consiliului Europei alte întâlniri față de cele prevăzute la primul paragraf al art. 6, secretarul general al consiliului le va acorda tot sprijinul administrativ necesar.
Articolul 8
Nici o dispoziție a prezentei convenții nu va trebui considerată ca susceptibilă să afecteze:
a) dispozițiile oricărei convenții culturale bilaterale la care una dintre părțile contractante ar fi deja semnatară sau să împiedice încheierea ulterioară a unei asemenea convenții de către una dintre părțile contractante, sau
b) îndatorirea fiecărei persoane de a se supune legilor și reglementărilor în vigoare pe teritoriul uneia dintre părțile contractante în ceea ce privește intrarea, șederea și plecarea străinilor.
Articolul 9
1. Prezenta convenție este deschisă semnării membrilor Consiliului Europei. Ea va fi ratificată. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei.
2. Din momentul în care trei guverne semnatare își vor fi depus instrumentul de ratificare, pentru aceste, guverne, prezenta convenție va intra în vigoare.
3. Pentru orice guvern semnatar care o va ratifica ulterior, prezenta convenție va intra în vigoare din momentul depunerii instrumentului de ratificare.
4. Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei va putea decide în unanimitate, conform modalităților pe care le va considera oportune, să invite să adere la prezenta convenție orice stat european care nu este membru al consiliului. Orice stat care a primit această invitație va putea adera, depunându-și instrumentul său de aderare la secretarul general al Consiliului Europei; aderarea va fi valabilă din momentul primirii numitului instrument.
5. Secretariatul General al Consiliului Europei va notifica tuturor membrilor consiliului, ca și statelor aderente, depunerea tuturor instrumentelor de ratificare sau de aderare.
Articolul 10
Fiecare parte contractantă va putea specifica teritoriile asupra cărora se vor aplica dispozițiile prezentei convenții, adresând secretarului general al Consiliului Europei o declarație care va fi comunicată de către consiliu tuturor celorlalte părți contractante.
Articolul 11
1. După 5 ani de Ia data intrării în vigoare, prezenta convenție va putea fi denunțată, în orice moment, de oricare parte contractantă. Denunțarea se va face prin notificare scrisă adresată secretarului general al Consiliului Europei, care va anunța celelalte părți contractante.
2. Pentru partea contractantă interesată, această denunțare va intra în vigoare după 6 luni de la data primirii sale de către secretarul general al Consiliului Europei.
Președintele României
Decret cu privire la promulgarea Legii pentru aderarea României la Convenția culturală europeană
În temeiul art. 77 alin. 1 din Constituția României, promulgăm Legea pentru aderarea României la Convenția culturală europeană și dispunem publicarea ei în Monitorul Oficial al României.
Hotărâri ale Parlamentului României
Parlamentul României
Camera Deputaților
Senatul
Hotărâre privind aprobarea plafoanelor de credite financiare externe cu garanție guvernamentală ce se pot contracta în semestrul 11/1991 și semestrul 1/1992
Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. - În vederea asigurării resurselor valutare necesare aprovizionării cu materii prime de bază; vitale pentru economia națională (combustibili, energie), produse agricole și alte bunuri și creării resurselor pentru finanțarea investițiilor și relansarea economiei, precum și pentru creșterea rezervelor valutare ale statului, se autoriză Guvernul și Banca Națională a României de a contracta și garanta, în semestrul 11/1931, credite financiare în limita sumei de 2,5 miliarde dolari S.U.A., iar în semestrul 1/1992, în limita sumei de 2,7 miliarde dolari S.U.A.
Art. 2. - Guvernul va informa trimestrial Parlamentul asupra creditelor contractate și condițiilor obținute în ce privește termenele de rambursare, nivelul dobânzii și alte costuri, precum și asupra destinațiilor acestor credite.
Parlamentul României
Camera Deputaților
Senatul
Hotărâre privind împuternicirea Guvernului de a solicita statutul de membru cu drepturi depline în Consiliul Europei
Relevând contribuția majoră a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei la depășirea divizării continentului, la promovarea parlamentarismului ca important instrument de apropiere și mai bună cunoaștere și, îndeosebi, rolul care revine Consiliului Europei în construirea noii Europe, a înțelegerii, colaborării și păcii,
apreciind conlucrarea fructuoasă stabilită deja între Parlamentul României și Adunarea Parlamentară de la Strassbourg și având convingerea că aprofundarea acestei conlucrări, prin integrarea României ca membru cu drepturi depline în Consiliul Europei, va reprezenta un obiectiv primordial, în etapa următoare, al activităților externe ale Parlamentului și Guvernului, va facilita înaintarea ireversibilă a țării noastre pe calea democratizării societății, a pluralismului politic, a asigurării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, conform cu standardele democratice internaționale,
considerând că Legea pentru aderarea României la Convenția culturală europeană constituie un moment important în direcția primirii României ca membru cu drepturi depline în Consiliul Europei,
convinși că măsurile întreprinse de către Parlament și Guvern, după Revoluția din decembrie 1989, au creat bazele statului de drept, întrunindu-se astfel exigențele integrării României, cu drepturi depline, în Consiliul Europei,
exprimând voința tuturor grupurilor parlamentare, a întregii națiuni române,
Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic. - Se împuternicește Guvernul să întreprindă de urgență demersurile necesare pentru depunerea cererii oficiale prin care România solicită statutul de membru cu drepturi depline în Consiliul Europei.
Această Hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 16 decembrie 1991.
PREșEDINTELE SENATULUI academician ALEXANDRU BlBLADEANU
Această Hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 17 decembrie Î99Î.
PREșEDINTELE CAMEREI DEPUTAțILOR MARțIAN DAN
București, 17 decembrie 1991. Nr. 28.