Monitorul Oficial 237/1991
Această pagină a fost migrată la Civvic.ro. Orice modificări veți aduce aici nu vor mai fi propagate pe Civvic.ro. Vă rugăm să faceți orice modificări doriți direct pe Civvic.ro.
Monitorul Oficial al României
Anul III, Nr. issue::0237 - Partea I - Luni, 25 noiembrie year::1991
Hotărâri ale Guvernului României
Hotărâre privind transmiterea, fără plată, a Centralei termice de zonă „Someș-Nord” Cluj-Napoca
- Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Se aprobă transmiterea, fără plată, din proprietatea Regiei autonome de electricitate „Renel” în proprietatea Regiei autonome de termoficare C1uj-Napoca din subordinea Prefecturii județului Cluj, a Centralei termice de zonă „Someș-Nord” Cluj-Napoca, identificată prin planul de situație și de încadrare în zonă din anexele nr. 1[1] și 2[1], care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Patrimoniul Regiei autonome de electricitate „Renel” se diminuează cu valoarea neamortizată, recalculată potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 945/1990, aferentă Centralei termice de zonă „Someș-Nord” Cluj-Napoca, iar patrimoniul Regiei autonome de termoficare Cluj-Napoca se majorează cu aceeași valoare.
Trecerea efectivă a Centralei termice de zonă „Someș-Nord” Cluj-Napoca se face pe bază de protocol de predare-primire, încheiat între părțile prevăzute la alin. 1, în termen de 30 de zile de la data prezentei hotărâri.
Art. 2. - Personalul aferent Centralei termice de zonă „Someș-Nord” Cluj-Napoca care trece la Regia autonomă de termoficare Cluj-Napoca se consideră transferat în interesul serviciului, conform legii.
Hotărâre privind aprobarea studiului tehnico-economic pentru obiectivul de investiții „Casa Republicii"
- Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Se aprobă studiul tehnico-economic pentru obiectivul de investiții „Casa Republicii”, cu caracteristicile principale, indicatorii tehnico-economici și condițiile de realizare din anexă.
Art. 2. - Continuarea lucrărilor se va face în paralel cu avizarea și aprobarea proiectului de execuție, iar finanțarea, executarea și decontarea lucrărilor de investiții, prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 246/1991, se vor efectua pe baza devizelor pe categorii de lucrări sau părți de categorii de lucrări, a listelor de utilaje, dotări și devizelor financiare, aprobate de ordonatorul de fonduri al Adunării Deputaților.
Anexă
ai obiectivului de investiții „Casa Republicii”
(Faza: Studiu tehnico-economic)
- I. Titularul
Parlamentul României - Adunarea Deputaților
- II. Beneficiarul
Parlamentul României - Adunarea Deputaților
- III. Amplasamentul
Municipiul București, delimitat de str. Izvor, b-dul G. Coșbuc, str. Mihai Vodă și b-dul 13 Septembrie.
- IV. Necesitatea și oportunitatea investiției
Continuarea execuției lucrărilor a fost aprobată de Guvernul României în condițiile precizate în Hotărârea nr. 246 din 5 aprilie 1991, pentru funcționarea Adunării Deputaților.
- V. Indicatorii tehnico-economici
1. | Valoarea totală al investiției[2] din care: |
mil. lei | 23.366,2 |
|
mil. lei | 20.484,1 | |
2. | Valoarea de finanțare după 31 martie 1991[3] din care: |
mil. lei | 3.984,5 |
|
mil. lei | 3.334,3 | |
3. | Aria desfășurată (A.d.) | m2 | 315.510 |
4. | Investiție specifică | lei/m2 A.d. | 74.058 |
- VI. Condiții de realizare a obiectivului
1. Valoarea lucrărilor rămase de executat este stabilită în prețuri valabile la 1 octombrie 1990. Pentru stabilirea influențelor rezultate din liberalizarea prețurilor, se vor aplica prevederile hotărârilor luate de Guvern în acest domeniu.
2. Din valoarea lucrărilor rămase de executat la 31 martie 1991 se blochează suma de 1.100 mil. lei, din care 900 mil. lei construcții-montaj, reprezentând costul lucrărilor aferente spațiilor neocupate în prezent, aflate în conservare.
Deblocarea acestei valori se va face cu avizul Ministerului Economiei și Finanțelor, pe baza unei documentații ce se va prezenta de titular.
3. În valoarea obiectivului s-au cuprins numai cheltuielile privind racordurile la rețelele edilitare de utilități (apă, canal, energie electrică, energie termică, telefonie și altele). Pentru celelalte cheltuieli necesare asigurării utilităților urmează a se întocmi, de către ordonatorii principali de credite (Ministerul Industriei, Ministerul Comunicațiilor, Primăria municipiului București) și a se aproba, potrivit legii, documentații corespunzătoare.
4. În valoarea obiectivului nu s-au cuprins cheltuielile legate de întreținerea spațiilor aflate în conservare. Pentru aceste cheltuieli urmează a se întocmi și aproba, potrivit legii, documentația necesară.
5. Pentru lucrările rămase de executat, în documentațiile economice nu se includ cheltuielile pentru constituirea fondului de tehnică nouă.
6. Finanțarea lucrărilor se va asigura din bugetul administrației centrale de stat, în limita fondurilor alocate anual ordonatorilor principali de credite.
Hotărâre privind asigurarea condițiilor de funcționare a magazinelor de vânzare pe valută în regim „duty-free” în punctele de trecere a frontierei
- Guvernul României hotărăște:
Articol unic. - Cu data prezentei hotărâri, prevederile Hotărârii Guvernului nr. 41 din 17 ianuarie 1991 și cele ale Hotărârii Guvernului nr. 311 din 27 aprilie 1991 nu se aplică pentru mărfurile de import vândute pe valută prin magazinele autorizate de Banca Națională a României să funcționeze în regim „duty-free” în punctele de trecere a frontierei în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 352 din 13 mai 1991.
Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 576/27 august 1991 privind acordarea unor burse de studii, doctorat și specializare pentru tineri români din Republica Moldova și R.S.S. Ucraineană și tipărirea unor manuale școlare pentru Republica Moldova
- Guvernul României hotărăște:
Art. I. - Articolul 1 din Hotărârea Guvernului nr. 576/1991 privind acordarea unor burse de studii, doctorat și specializare pentru tineri români din Republica Moldova și R.S.S. Ucraineană și tipărirea unor manuale școlare pentru Republica Moldova se modifică după cum urmează:
„Art. 1. - În scopul sprijinirii formării de cadre în diverse domenii, se acordă de către Ministerul Învățământului și Științei din România, pentru tinerii români din Republica Moldova, în anul școlar 1991/1992:
- 1.400 burse pentru învățământul preuniversitar;
- 800 burse pentru studii universitare complete;
- 100 burse pentru doctorat - forma cu frecvență;
- 100 burse pentru doctorat - forma fără frecvență;
- 100 luni-bursă pentru specializare.”
Art. II. - Cheltuielile necesare pe anul 1991, de 3,9 milioane lei, se asigură prin suplimentarea bugetului de venituri și cheltuieli al Ministerului Învățământului și Științei pe acest an, la acțiunea de învățământ, cu acoperire din fondul de rezervă la dispoziția Guvernului.
Hotărâre pentru modificarea Normelor metodologice privind vânzarea de active ale societăților comerciale cu capital de stat
- Guvernul României hotărăște:
Art. I. - Normele metodologice privind vânzarea de active ale societăților comerciale cu capital de stat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 634/16 septembrie 1991, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 7 se completează cu două alineate, care devin alineatele 3 și 4, cu următorul cuprins:
„Consiliul împuterniciților statului sau adunarea generală a acționarilor, după caz, are obligația ca, în situația în care respinge o propunere referitoare la înscrierea pe listele de vânzare a unor active, să transmită această decizie ministerului de resort.
Ministerul de resort va analiza, în termen de 10 zile, decizia primită, iar în situația în care nu este de acord cu aceasta, va mandata, în mod corespunzător, consiliul împuterniciților statului sau adunarea generală a acționarilor, după caz.”
Art. II. - Anexa nr. 4 la Normele metodologice, cuprinzând Regulamentul de organizare și desfășurare a licitațiilor pentru vânzarea de active aparținând societăților comerciale prevăzute la art. 2 din Legea nr. 58/1991, se modifică și se completează astfel:
1. Punctul 2 se completează cu o nouă literă, care devine litera j), cu următorul cuprins:
„j) criterii specifice pentru selecționarea participanților la licitație.”
2. După punctul 2 se introduce un nou punct, care devine punctul 21, cu următorul cuprins:
„21. Criteriile prevăzute la art. 2 lit. j) pot fi stabilite de ministerele de resort, cu acordul Agenției Naționale pentru Privatizare, ținând seama de specificul activului, de caracteristicile tehnice și funcționale ale acestuia și de modalitatea de utilizare și valorificare în viitor a activului, asigurându-se menținerea profilului de bază pentru activele care interesează nemijlocit populația."
3. Punctul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:
„4. Licitațiile pentru vânzarea activelor se vor desfășura, în toate cazurile, în două etape.
La prima etapă a licitației participă numai persoane fizice și persoane juridice române, care au fost preselecționate de societatea comercială vânzătoare.
În situația în care activul nu se adjudecă în prima etapă a licitației se organizează, în termen de 45 de zile, cea de-a doua etapă a licitației. La această etapă pot participa și persoane fizice sau juridice străine, preselecționate de societatea comercială vânzătoare.
Pentru organizarea etapei a doua a licitației se cer îndeplinite condițiile de publicitate prevăzute de lege pentru organizarea primei etape a licitației."
4. Punctul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:
„5. Pentru selecția participanților la licitație, ofertanții vor depune la sediul organizatorului, cu cel puțin 10 zile înainte de ținerea licitației, următoarele documente:
a) dovada existenței legale, în cazul persoanelor juridice;
b) modalitatea de îndeplinire a criteriilor specifice incluse în dosarul de prezentare a activului;
c) dovada bonității pe bază de recomandări bancare, precum și dovada achitării obligațiilor fiscale; pentru participanții străini, dovada bonității se efectuează pe bază de recomandări bancare, acordate de bănci de prim rang sau alte bănci comerciale din străinătate agreate de o bancă comercială română.
În baza documentelor prezentate, societatea comercială deținătoare întocmește lista cu ofertanții acceptați, pe care o supune aprobării consiliului împuterniciților statului sau adunării generale a acționarilor, după caz.
Lista va fi afișată la sediul societății comerciale deținătoare și la locul activului, cu 3 zile înainte de ținerea licitației.”
5. Punctul 9 alineatul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
„În ziua și la ora stabilite pentru începerea licitației, licitatorul anunță deschiderea ședinței, obiectul acesteia, face prezența licitanților înscriși și constată dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru desfășurarea acesteia, inclusiv cele de publicitate și cele referitoare la plata taxei de participare și a garanției de 10% din prețul de pornire al licitației."
6. După punctul 11 se introduce un nou punct, care devine punctul 111, cu următorul cuprins:
„111. Dispozițiile pct. 11 privind posibilitatea reducerii succesive a prețului de vânzare al activului nu sunt aplicabile în cazul primei etape de desfășurare a licitației."
Hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 493 /17 iulie 1991 de organizare și funcționare a Ministerului Industriei
- Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Structura organizatorică a Ministerului Industriei, prevăzută în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 493/1991, se modifică conform anexei[4] la prezenta hotărâre.
Art. 2. - Numărul maxim de posturi pentru Ministerul Industriei este de 1.240, exclusiv demnitarii.
În numărul maxim de posturi prevăzut nu se include personalul aferent activității de registratură, dactilografiere, secretariat-administrativ, de deservire, pază, curieri și muncitori, care poate fi de cel mult 15% din numărul total de posturi aprobat.
Ponderea funcțiilor de conducere, încadrarea personalului în grade profesionale superioare, precum și statele de funcții și salarizarea personalului ministerului se stabilesc în conformitate cu prevederile legii.
Art. 3. - Oficiul Centrului Comun ONUDI - România se include în Direcția Generală Organisme Internaționale.
Art. 4. - Centrul de management și informatică se reorganizează în Institutul de management și informatică și va desfășura activitatea de cercetare și proiectare în domeniul managementului și informaticii pentru industrie, în conformitate cu prevederile art. 9 (1) din Hotărârea Guvernului nr. 493/1991, ca unitate bugetară.
Art. 5. - Ministerul Industriei va utiliza în parcul propriu numărul de autovehicule pentru transport de persoane stabilit în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 487/1991, precum și 5 autovehicule de intervenție specifică domeniilor minier, chimie și petrochimie și producția pentru apărare, pentru care se va asigura și numărul aferent de conducători auto peste personalul de deservire normat pe ansamblul ministerului.
Art. 6. - Pentru activitatea de deservire a unităților bugetare din structura Ministerului Industriei, conform art. 7 (1) din Hotărâre Guvernului nr. 493/1991, care se mută din clădirea din Calea Victoriei nr. 152, se aprobă utilizarea unui număr de personal de deservire, care nu va depăși 15% din totalul personalului prevăzut în anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 493/1991.
Art. 7. - Personalul trecut în funcții cu niveluri de salarizare mai mici sau rămas disponibil, ca urmare a aplicării prevederilor prezentei hotărâri, are dreptul la salariul avut, sporul de vechime și indemnizația de conducere, după caz, timp de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 8. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 noiembrie 1991.
Pe aceeași dată se abrogă orice dispoziție contrară.
Hotărâre privind autorizarea cumpărării de către stat a cotei-părți indivize dintr-un imobil situat în municipiul Tîrgu Mureș, județul Mureș
- În aplicarea prevederilor art. 4 și 9 din Decretul nr. 841/1964,
- Guvernul României hotărăște:
Articol unic. - Se autoriză cumpărarea de către stat, prin Regia autonomă de gospodărie comunală și locativă Mureș, a cotei-părți indiviză de 1/2 din imobilul situat în municipiul Tîrgu Mureș, strada Papiu Ilarian nr. 10, județul Mureș, identificate potrivit planului de situație anexat[5], coproprietatea doamnelor Nagy Agnes și Nagy Andreea Cristina, domiciliate în Germania, 5600 Wupertall 2, Erichstrasse nr. 9.
Contravaloarea cotei-părți prevăzute la alin. 1, în sumă de 171.533 lei, va fi achitată doamnelor Nagy Agnes și Nagy Andreea Cristina.
Hotărâre privind aplicarea de către România a Rezoluției nr. 713/1991 a Consiliului de Securitate al O.N.U.
- Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Sunt și rămân interzise efectuarea din România a oricăror livrări de arme și echipament militar către Iugoslavia, ori folosirea, în acest scop, de nave sub pavilion românesc sau de alte mijloace de transport, de către organele de stat, instituțiile publice, persoanele fizice și juridice române, precum și de orice persoane fizice și juridice străine aflate pe teritoriul României.
Art. 2. - Încălcarea prevederilor art. 1 atrage răspunderea materială, civilă, disciplinară, contravențională sau penală, după caz, potrivit reglementărilor legale în vigoare.
Hotărâre privind coordonarea activității unor structuri din cadrul Guvernului și a unor organe de specialitate
- În vederea coordonării activității unor structuri din cadrul Guvernului și a unor organe de specialitate pe perioada mandatului acordat de Parlament prin votul de încredere,
- Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Primul-ministru coordonează compartimentele prevăzute în Legea nr. 37/1990, precum și activitatea următoarelor organe de specialitate și structuri din cadrul Guvernului:
- Agenția Națională pentru Privatizare;
- Agenția Română de Dezvoltare;
- Comisia mixtă Guvern-sindicate;
- Departamentul Informațiilor;
- Departamentul de Control al Guvernului;
- Departamentul pentru Administrația Publică Locală;
- Oficiul Național al Rezervelor Materiale;
- Comitetul pentru sprijinirea instituțiilor de ocrotire a copilului.
Art. 2. - Departamentul pentru Strategia Reformei și a Integrării Economice coordonează activitatea Comisiei Naționale pentru Standarde, Metrologie și Calitate.
Art. 3. - Secretariatul General al Guvernului coordonează activitatea următoarelor organe de specialitate:
- Comisia Națională de Informatică;
- Comisia Națională pentru Statistică;
- Secretariatul de Stat pentru Culte;
- Secretariatul de Stat pentru Handicapați;
- Subsecretariatul de Stat pentru Problemele Victimelor Revoluției din Decembrie 1989.
Hotărâre privind stabilirea prețurilor de vânzare cu amănuntul ale carburanților
- Având în vedere măsurile privind convertibilitatea monedei naționale,
- Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Începând cu data de 15 noiembrie 1991 prețurile de vânzare cu amănuntul ale carburanților se stabilesc la:
- benzină premium: 130 lei/litru
- benzină regular: 110 lei/litru
- benzină normală: 100 lei/litru
- motorină: 90 lei/litru.
Art. 2. - Pentru protecția populației, în perioada 15 noiembrie 1991 - 30 aprilie 1992 se acordă, de către Societatea comercială „PECO” - S.A., prin unitățile de profil din teritoriu, o bonificație pentru următoarele cantități de benzină și motorină:
- autoturisme (inclusiv cele de teren) proprietate personală: 40 litri lunar
- motociclete și motorete: 10 litri lunar.
Prețurile pentru cantitățile menționate la alineatul precedent vor fi următoarele:
- benzină premium: 50 lei/litru
- benzină regular: 45 lei/litru
- benzină normală: 40 lei/litru
- motorină: 40 lei/litru.
Art. 3. - În funcție de modificările intervenite în nivelul prețurilor la țițeiul și produsele aprovizionate din import, se vor adapta lunar prețurile prevăzute la art. 1 și 2.
Art. 4. - Persoanele handicapate, posesoare de autovehicule, vor beneficia de cantități duble față de cele prevăzute la art. 2.
Art. 5. - Autosalvările vor beneficia de bonificațiile de preț stabilite conform art. 2.
Art. 6. - Din încasările realizate prin vânzarea benzinei și motorinei la prețurile prevăzute în art. 1 și 2, Societatea comercială „PECO” - S.A. va vira o cotă de 5% în contul Ministerului Transporturilor pentru efectuarea lucrărilor de modernizare a drumurilor publice.
Cota de 5% va fi recuperată de către Societatea comercială „PECO” - S.A., potrivit reglementărilor ce urmează a fi stabilite, în termen de 10 zile, de către Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Industriei și Ministerul Transporturilor.
Art. 7. - Prezenta hotărâre va fi adusă la îndeplinire de către Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Transporturilor și Ministerul Industriei, prin Societatea comercială „PECO” - S.A.
Hotărâre cu privire la regimul prețurilor și tarifelor, în condițiile unificării cursurilor de schimb ale leului
- Guvernul României hotărăște:
- Capitolul I
- Prețurile cu ridicata
Art. 1. - Regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat - integral sau majoritar - stabilesc și adaptează prețurile cu ridicata și tarifele pentru materiile prime de bază, energie electrică și termică, precum și unii combustibili lichizi, prin negociere cu agenții economici beneficiari, pe proprie răspundere, avându-se în vedere influențele care decurg din unificarea cursurilor de schimb ale leului, din alinierea la nivelul rezultat din prețurile de pe piața externă și din indexarea salariilor, potrivit reglementărilor legale.
Prețurile pentru mărfurile din producția internă, din categoria celor de mai sus, negociate potrivit prevederilor alineatului precedent, nu pot fi mai mari decât cele de pe piețele externe, în condiții de livrare și de parametri calitativi comparabili, transformate în lei conform reglementărilor legale.
Art. 2. - Prețurile cu ridicata și tarifele pentru produsele și serviciile din ramurile intermediare și cele finale se stabilesc și se adaptează de către regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat - integral sau majoritar - pe proprie răspundere, pe baza acțiunii conjugate a cererii și ofertei, prin negociere cu agenții economici beneficiari, indiferent de forma de proprietate a acestora, luându-se în calcul prețurile și tarifele produselor și serviciilor prevăzute la art. 1 din prezenta hotărâre, indexarea salariilor potrivit reglementărilor legale și cursul de schimb al leului.
Luarea în calcul la dimensionarea prețurilor și tarifelor a altor influențe decât cele prevăzute la alineatul precedent se poate face numai pe baza unor reglementări aprobate de Guvern.
Agenții economici prevăzuți la primul alineat vor urmări ca prețurile negociate să țină seama de prețurile internaționale ale produselor identice sau similare evaluate la cursul de schimb unificat al leului.
Art. 3. - Pentru prevenirea practicării prețurilor de speculă sau de monopol, prețurile cu ridicata și tarifele ce se vor negocia potrivit prevederilor art. 1 și 2 la materiile prime, materialele și serviciile care determină, în mod hotărâtor, nivelul general al prețurilor și tarifelor în economie, menționate în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, nu vor depăși pe cele rezultate din aplicarea indicilor prevăzuți în anexă la prețurile și tarifele negociate, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 464/1991.
Art. 4. - În aplicarea prevederilor art. 48 din Legea nr. 15/1990, prețurile cu ridicata și tarifele la produsele și serviciile prevăzute în anexa nr. 2 se formează și se adaptează, potrivit prevederilor prezentei hotărâri, de regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat - integral sau majoritar - prin negociere cu agenții economici beneficiari, cu avizul ministerelor de resort, al prefecturilor și Primăriei municipiului București sau al Ministerului Economiei și Finanțelor - Departamentul pentru prețuri și protecția concurenței, după caz.
- Capitolul II
- Prețurile cu amănuntul
Art. 5. - Prețurile cu amănuntul la bunurile de consum din producția internă se formează de către agenții economici, pe baza prețurilor cu ridicata negociate potrivit prevederilor prezentei hotărâri, precum și a adaosului comercial al unităților de desfacere.
Art. 6. - Pentru a limita creșterea nejustificată a prețurilor cu amănuntul, cotele de adaos comercial și cele de comision se determină și se adaptează de fiecare agent economic - indiferent de forma de proprietate - pe grupe, subgrupe de produse ori pe produse, în funcție de natura acestora, de rețeaua de desfacere - cu ridicata, mic gros, cu amănuntul, consignație, alimentație publică -, de categoria de încadrare a unităților, precum și de îmbunătățirea organizării activității de aprovizionare, desfacere și de evoluția cheltuielilor de desfacere și nu vor putea depăși nivelurile practicate la data prezentei hotărâri.
Pentru a se preveni stabilirea și practicarea prețurilor cu amănuntul de speculă, suma adaosurilor comerciale declarate - de la producător sau importator și până la negustorul detailist - nu va putea depăși 30% față de prețul cu ridicata al produselor ce se vând cu amănuntul, indiferent de numărul de verigi prin care circulă mărfurile. În acest scop, în documentele ce se întocmesc la livrarea produselor se vor înscrie prețurile pe care le încasează furnizorul și prețurile cu ridicata ale producătorilor.
În situații de excepție, justificate economic, suma adaosurilor comerciale va putea depăși 30% pe baza avizului Ministerului Economiei și Finanțelor - Departamentul pentru prețuri și protecția concurenței și al Ministerului Comerțului și Turismului.
Adaosurile comerciale și cele de comision practicate vor fi declarate de către agenții economici organelor teritoriale ale Ministerului Economiei și Finanțelor - Departamentul pentru prețuri și protecția concurenței, cu 5 zile înainte de practicare. Aceste adaosuri vor fi afișate pe grupe, subgrupe de mărfuri sau pe produse, pentru a fi cunoscute de cumpărător.
Art. 7. - În conformitate cu programul privind protecția socială, pentru produsele și serviciile importante pentru populație din țară sau din import, prevăzute în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 464/1991 și în Hotărârea Guvernului nr. 611/1991, comercializate de regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat - integral sau majoritar -, prețurile cu amănuntul și tarifele în vigoare la 30 iunie 1991 se mențin, în continuare, neschimbate până la 30 aprilie 1992.
Creșterea prețurilor cu ridicata și a tarifelor, potrivit prevederilor prezentei hotărâri, la produsele și serviciile prevăzute la alineatul precedent, se subvenționează de la bugetul public național, potrivit normelor metodologice emise în acest scop de Ministerul Economiei și Finanțelor. La data de 1 mai 1992, subvențiile la aceste produse vor fi eliminate în proporție de 25%, cu majorarea corespunzătoare a prețurilor cu amănuntul și a tarifelor. Aceste subvenții vor fi eliminate treptat, până la sfârșitul anului 1993, asigurându-se concomitent noi măsuri de protecție socială pentru categoriile de populație cu venituri mici.
Art. 8. - Prețurile cu amănuntul ale produselor prevăzute la art. 7 din prezenta hotărâre, realizate de agenții economici din sectorul privat și cooperatist, identice cu cele din sectorul de stat, executate din materii prime și materiale provenite din acest sector, precum și prețurile cu amănuntul ale acestor produse aprovizionate din sectorul de stat, de agenții economici particulari și cooperatiști în vederea revânzării, nu vor depăși pe cele practicate de unitățile din sectorul de stat.
- Capitolul III
- Declararea și înregistrarea prețurilor și tarifelor
Art. 9. - Agenții economici, persoane juridice, indiferent de forma de proprietate au obligația ca, până la data de 1 martie 1992, să declare și să înregistreze la organele teritoriale ale Ministerului Economiei și Finanțelor - Departamentul pentru prețuri și protecția concurenței - prețurile și tarifele pentru mărfurile importante pentru economia națională și nivelul de trai al populației, negociate, potrivit prevederilor prezentei hotărâri, până la 15 februarie 1992 inclusiv.
Art. 10. - În funcție de obiectul de activitate al fiecărui agent economic urmează să fie declarate și înregistrate:
- a) prețurile cu ridicata și tarifele pentru produsele și serviciile ce se execută în țară, cu excepția celor prevăzute de art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 464/1991, negociate în condițiile prevăzute de prezenta hotărâre, de către agenții economici, persoane juridice, cu activitate de producție și prestări de servicii;
- b) prețurile cu amănuntul și tarifele pentru produsele și serviciile ce se execută în țară de către agenții economici, persoane juridice, cu activitate comercială cu amănuntul și de prestări către populație, determinate pe baza prețurilor cu ridicata negociate;
- c) adaosurile comerciale și cotele de comision;
- d) prețurile ce se practică de producătorii agricoli, persoane juridice, pentru valorificarea produselor agricole proprii, din producția anului curent către societăți comerciale beneficiare, avându-se în vedere și cheltuielile specifice pe sezoane.
Art. 11. - Pentru mărfurile provenite din import se declară și se înregistrează numai comisionul pentru activitatea de import (marja importatorului), precum și cotele de adaos pentru comercializarea acestora cu ridicata (en-gros), prin mic gros, cu amănuntul, în consignație și prin unitățile de alimentație publică.
Art. 12. - În cazurile în care agenții economici aplică niveluri diferențiate de adaos comercial sau de comision fața de cele declarate, se înregistrează nivelurile ce au fost luate în calcul la dimensionarea prețurilor cu amănuntul practicate la 15 februarie 1992.
Art. 13. - Agenții economici pot practica prețuri, tarife, adaosuri și cote de comision mai mici decât cele înregistrate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 14. - Prețurile și tarifele pentru produsele și serviciile noi, negociate după data de 15 februarie 1992, vor fi declarate de către agenții economici la organele menționate la art. 9 din prezenta hotărâre.
Sunt, de asemenea, supuse declarării și înregistrării și prețurile cu ridicata sau cele cu amănuntul, după caz, ale produselor aprovizionate inițial pentru nevoi proprii și care, după data de 15 februarie 1992, sunt valorificate la terți, integral sau parțial, de către agenții economici, persoane juridice, care le dețin.
Art. 15. - În vederea asigurării protecției consumatorilor industriali sau din alte ramuri, pentru ca aceștia să-și poată stabili strategia de aprovizionare tehnico-materială și de producție în funcție de evoluția condițiilor de preț solicitate de furnizor, pentru înlăturarea eventualelor abateri de la lege, care pot avea loc la negocierea prețurilor și tarifelor, îndeosebi în situațiile în care unii agenți economici dețin încă poziții dominante pe piață, precum și pentru a se asigura implicit controlul consumatorilor asupra caracterului obiectiv al intenției de majorare a prețurilor, prevenindu-se aplicarea unor prețuri de speculă, se stabilesc următoarele măsuri:
- a) renegocierea prețurilor și tarifelor, precum și modificarea adaosului comercial, a comisionului (marjei) pentru import, precum și a celorlalte cote de comision în sensul majorării acestora, negociate până la 15 februarie 1992 și înregistrate conform art. 9, se poate face numai dacă intenția de modificare este anunțată agenților economici beneficiari și populației cu cel puțin 90 de zile înainte. De asemenea, intenția de majorare va fi anunțată Ministerului Economiei și Finanțelor - Departamentul pentru prețuri și protecția concurenței, în vederea verificării temeiniciei acesteia.
- Pentru produsele destinate consumului populației, verificarea se va efectua împreună cu Departamentul reglementării comerțului și turismului - Direcția generală pentru protecția consumatorului din cadrul Ministerului Comerțului și Turismului și organele teritoriale ale acestuia, după caz;
- b) agenților economici care nu au declarat și înregistrat prețurile negociate potrivit prevederilor prezentei hotărâri, termenul de 90 de zile se prelungește la 6 luni.
Se exceptează de la prevederile alineatelor precedente mărfurile specificate la art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 464/1991.
Art. 16. - Ministerul Economiei și Finanțelor va emite norme tehnice cu privire la declararea și înregistrarea prețurilor și tarifelor.
Art. 17. - Declararea și înregistrarea prețurilor cu ridicata și a tarifelor pentru produsele de tehnică militară destinate exclusiv sectorului de apărare, precizate potrivit Hotărârii Guvernului nr. 826/1990, se face, după caz, la Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informații sau Ministerul Justiției.
- Capitolul IV
- Dispoziții finale
Art. 18. - Stabilirea prețurilor și tarifelor de către agenții economici din sectorul privat și cooperatist, în condițiile art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 464/1991, se face luându-se în calcul influențele ce decurg din unificarea cursurilor de schimb ale leului, precum și indexarea salariilor, potrivit reglementărilor în vigoare.
Art. 19. - La dimensionarea prețurilor și tarifelor pentru produsele și serviciile noi, introduse în fabricație sau prestate după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, agenții economici cu capital de stat - integral sau majoritar - vor trebui să asigure corelații judicioase între cele negociate și cele ale sortimentelor sau serviciilor existente în grupa respectivă de produse sau prestări și realizarea unei eficiențe stimulative la utilizatori.
În același scop, profitul ce se ia în calculul prețurilor și tarifelor pentru produsele și serviciile noi nu va putea depăși inițial procentul ce se realizează la produsele și serviciile înlocuite. În lipsa acestora, se va lua în calcul o rentabilitate rezultată din ultimul bilanț întocmit de agentul economic în cauză.
Este interzisă practicarea de prețuri și tarife care nu au fost negociate cu beneficiarii potrivit reglementărilor legale în vigoare.
Art. 20. - Prețurile de începere a licitațiilor pentru valorificarea mașinilor, utilajelor, instalațiilor și a altor active vor fi actualizate pe baza creșterilor de prețuri rezultate din aplicarea hotărârilor Guvernului nr. 1109/1990, 1355/1990, 239/1991, 464/1991, precum și a prevederilor prezentei hotărâri.
Valorificarea activelor unităților economice cu capital de stat se va face cu respectarea prevederilor Legii nr. 58/1991 și a normelor metodologice emise pentru aplicarea acesteia.
Art. 21. - În aplicarea prevederilor art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 464/1991, prețurile de contractare și cele de achiziție garantate de stat se stabilesc și se adaptează de Ministerul Agriculturii și Alimentației pe an recoltă, pe sezoane, pe zone, județe, bazine de producție sau localități, după caz, pentru produsele agricole vegetale de bază, precum și pentru cele animale prevăzute în anexa nr. 3 la prezenta hotărâre.
Art. 22. - Divergențele în negocierea prețurilor și tarifelor dintre agenții economici cu capital de stat - integral sau majoritar - și beneficiari se arbitrează în vederea soluționării de către ministerele de resort sau, în ultimă instanță, de Ministerul Economiei și Finanțelor - Departamentul pentru prețuri și protecția concurenței și organele sale teritoriale, potrivit atribuțiilor ce le revin.
La soluționarea divergențelor cu privire la nivelul prețurilor și tarifelor pentru bunurile și serviciile destinate populației participă și Departamentul reglementării comerțului și turismului - Direcția generală pentru protecția consumatorului din Ministerul Comerțului și Turismului și organele sale teritoriale, după caz.
Art. 23. - Prețurile cu ridicata și tarifele ce se stabilesc potrivit prevederilor prezentei hotărâri se aplică de la data stabilită în cadrul negocierii între părți, ținând seama și de prevederile art. 15 din prezenta hotărâre.
Se interzice agenților economici cu activitate de producție sau comercială, indiferent de forma de proprietate a acestora, de a stoca produsele pentru a le livra la prețuri majorate.
Până la negocierea noilor prețuri, produsele vor fi livrate și comercializate la vechile prețuri.
Art. 24. - Agenții economici, indiferent de forma de proprietate, sunt obligați să aducă la cunoștință beneficiarilor și populației prețurile și tarifele practicate prin cataloage sau liste de prețuri afișate în magazine sau locuri de desfacere sau de prestare, marcarea, etichetarea ori inscripționarea prețurilor pe produs sau loturi de marfă.
Art. 25. - Organele de control ale Ministerului Economiei și Finanțelor, ale celorlalte ministere, ale prefecturilor și Primăriei municipiului București, cu atribuții în domeniul prețurilor, protecției concurenței și consumatorilor, vor verifica modul de respectare a prevederilor prezentei hotărâri, corectând operativ prețurile, adaosurile și comisioanele supraevaluate și sancționând persoanele vinovate.
Agenții economici, indiferent de forma de proprietate, sunt obligați să pună la dispoziția organelor de control toate datele și informațiile necesare pentru verificarea modului de dimensionare a prețurilor, tarifelor, adaosurilor și comisioanelor practicate.
Art. 26. - Practicarea de prețuri de monopol, a unor prețuri în afara concurenței loiale, stabilirea și practicarea de prețuri și tarife mai mari decât cele rezultate din aplicarea prevederilor prezentei hotărâri, refuzul de a declara, spre a fi înregistrate, prețurile, tarifele, adaosurile comerciale și comisionul, practicarea de prețuri și tarife pentru care nu se poate dovedi negocierea cu agenții economici beneficiari, prezentarea unor date eronate pentru a justifica nivelul prețurilor și tarifelor supuse negocierii, renegociate, practicate sau înregistrate, precum și a altor încălcări de la prevederile prezentei hotărâri, se sancționează, după caz, potrivit prevederilor Legii nr. 12/1990, modificată prin Legea nr. 42/1991, Legii nr. 11/1991, Hotărârii Guvernului nr. 211/1991, art. 7 alin. 1 lit. d) și alin. 2 al aceluiași articol.
Art. 27. - Prevederile prezentei hotărâri se aplică de la data de 15 noiembrie 1991.
Pe aceeași dată se abrogă:
- Hotărârea Guvernului nr. 279/1990 cu privire la regimul soldărilor de mărfuri din comerțul de stat;
- Art. 21 din Hotărârea Guvernului nr. 1109/1990 cu privire la liberalizarea prețurilor și măsuri de protecție socială;
- Hotărârea Guvernului nr. 1190/1990 privind stabilirea prețurilor cu ridicata și cu amănuntul la țigarete și produse din tutun din fabricație internă;
- Art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 211/1991 cu privire la unele măsuri în domeniul prețurilor și tarifelor;
- Hotărârea Guvernului nr. 312/1991 cu privire la adaosurile comerciale;
- Art. 2 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 383/1991 cu privire la folosirea de către Ministerul de Interne a unor sume rezultate din prestații și confiscări ca urmare a activității specifice proprii;
- Art. 1, 2, 4, 12, 15, 17-20 și 22 din Hotărârea Guvernului nr. 464/1991 cu privire la reglementarea regimului prețurilor.
Anexa Nr. 1
indicilor maximi de modificare a prețurilor cu ridicata
Nr. crt. | Materii prime sau produse | Indice maxim de modificare prețuri conform Hotărârii Guvernului nr. 464/1991 = 100 |
1. | Țiței 40% produse albe | 300 |
2. | Gaze naturale | 300 |
3. | Lignit | 300 |
4. | Cărbune brun | 300 |
5. | Huile | 300 |
6. | Antracit | 300 |
7. | Metale neferoase (Cu, Pb, Zn) în concentrate și rest de concentrate | 300 |
8. | Sulf în concentrate neferoase | 300 |
9. | Bauxită spălată uscată măcinată cu 55% Al2O3 și 4,5% SiO2 | 300 |
10. | Minereuri de fier bulgări sau mărunt | 300 |
11. | Concentrat de zirconiu la conținut 61-63% ZrO3 | 142 |
12. | Concentrat de ilmenit la conținut de 45% TiO2 | 300 |
13. | Uraniu în concentrat | 230 |
14. | Uraniu în dioxid de uraniu | 241 |
15. | Argilă refractară cu conținut de 28% Al2O3 | 300 |
16. | Sare gemă industrială și în soluție | 223 |
17. | Cocs și semicocs | 265 |
18. | Fonte brute | 270 |
19. | Cupru electrolitic 99,97% Cu | 274 |
20. | Plumb electrolitic 99,98% Pb | 283 |
21. | Zinc metalurgic 98,5% Zn | 269 |
22. | Aluminiu bloc 99,5% Al | 295 |
23. | Gazolină | 300 |
24. | Energie electrică | 316,7 |
25. | Energie termică (produsă de „Renel" - R.A.) | 313 |
26. | Transport de mărfuri și călători pe calea ferată | 281 |
27. | Benzină premium | 433 |
28. | Benzină regular | 423 |
29. | Benzină normală | 417 |
30. | Motorină auto | 375 |
31. | Păcură | 290 |
32. | Combustibil lichid pentru încălzire | 252 |
33. | Gaze lichefiate | 218 |
34. | Petrol lampant | 244 |
35. | Lemn de foc | 165 |
- Notă:
- Prețurile pe calități și sortimente se stabilesc, prin negociere între producători și fiecare beneficiar, în limita indicilor maximi.
- Se mențin condițiile de livrare în vigoare la 31 octombrie 1990.
- Indicii de modificare a prețurilor se folosesc și pentru determinarea subvențiilor la abonamentele de călătorie.
- Prețul energiei electrice cuprinde taxa de dezvoltare de 800 lei/MWh și cel al energiei termice de 150 lei/Gcal.
Anexa Nr. 2
produselor și serviciilor executate în țară, ale căror prețuri și tarife se stabilesc și se adaptează de regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat - integral sân majoritar - prin negociere cu beneficiarii, cu avizul Ministerului Economiei și Finanțelor - Departamentul pentru prețuri și protecția concurenței, ministerelor de resort sau prefecturilor și Primăriei municipiului București
- A. Cu avizul Ministerului Economiei și Finanțelor - Departamentul pentru prețuri și protecția concurenței
Industria energiei electrice și termice
- Energie electrică
- Energie termică produsă de „Renel” - R.A.
Industria cărbunelui (sortimente de bază)
- Cărbune brun
- Huilă energetică spălată
- Huilă energetică sortată
- Huile mixte și șlam
- Huilă brută de Valea Jiului
- Huilă spălată pentru cocs
- Huile spălată pentru semicocs
- Antracit
Industria petrolului și a combustibililor gazoși
- Țiței
- Gaze naturale
Extracția și prepararea minereurilor
- Minereu de fier (sortiment de bază cu 55% Fe)
- Minereuri și concentrate de metale neferoase, rare și prețioase (sortimente de bază)
- Concentrate de cupru, plumb, zinc, zirconiu, ilmenit
- Sulf tehnic cu 99,5% S
Industria metalurgică (sortimente de bază)
- Cupru electrolitic
- Plumb electrolitic
- Zinc metalurgic
- Aluminiu bloc
Industria construcțiilor de mașini și a prelucrării metalelor (tipuri sau sortimente de bază)
- Tractoare pe roți sau pe șenile
- Autoșasiuri
- Autovehicule rutiere
- Locomotive electrice sau cu motor Diesel
- Vagoane pentru transport de călători sau mărfuri sau descărcătoare, basculante
- Nave și ambarcațiuni maritime, peste 10.000 tdw (toate tipurile)
- Nave maritime pentru pescuit oceanic cu instalații frigorifice de prelucrare a peștelui, cu propulsie proprie (toate tipurile)
- Aeronave (toate tipurile)
- Turbine cu abur sau hidraulice peste 50 MW
- Cazane de abur și apă fierbinte cu capacitate de peste 500 tone abur/oră sau 100 Gcal/oră
- Generatoare de curent alternativ de uz general cu putere de peste 100 KVa
- Frigidere și congelatoare
- Televizoare
- Mașini automate de spălat
- Unicate specifice industriei construcțiilor de mașini de peste 100 mil. lei/buc. pentru obiectivele de investiții finanțate de la bugetul public național
Industria chimică și petrochimică
- Cauciuc sintetic (sortimente de bază)
- Combustibil lichid neindustrial tip P
- Combustibil lichid neindustrial tip M
- Combustibil lichid ușor tip 3
- Gaz petrolier lichefiat
- Îngrășăminte chimice
- Antidăunători
- Medicamente de uz veterinar
Industria exploatării și industrializării lemnului
- Masă lemnoasă pe picior (preț mediu)
- Lemn brut (sortimente de bază, preț mediu)
- Lemn pentru celuloză (preț mediu)
- Lemn pentru PAL, PFL (preț mediu)
- Lemn de foc
Industria celulozei, hârtiei, cartoanelor
- Celuloză papetară și chimică
- Hârtie de ziar
- Caiete și cărți școlare
Industria sticlei și ceramicii fine
- Fiole pentru medicamente
Industria textile-încălțăminte
- Proteze și produse ortopedice
- Vată medicinală
Industria alimentară
- Pâine
- Zahăr
- Ulei comestibil
- Lapte de consum, inclusiv lapte praf
- Unt
- Carne și preparate din carne
- Ouă de găină
- Cartofi de toamnă
Prestări de servicii
- Chirii pentru locuințe
- Transport de mărfuri și călători pe calea ferată
- Transport fluvial în Deltă și pe relația Orșova - Moldova Nouă, Brăila - Hârșova și Galați - Grindu, pentru localnici
- Transport cu metroul
- Abonamente pentru călători pe calea ferată și mijloace auto, transport urban și interurban
- Servicii de poștă și telecomunicații
- Întreținerea copiilor în creșe și grădinițe (exclusiv cele particulare), în condițiile prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 360/1991
- Produse și servicii de gospodărire a apelor
- Notă:
Sortimentele de bază se vor nominaliza de către Ministerul Industriei, precum și de alte ministere și organe centrale, cu avizul Ministerului Economiei și Finanțelor - Departamentul pentru prețuri și protecția concurenței.
- B. Cu avizul Ministerului Industriei, celorlalte ministere de resort sau, după caz, al prefecturilor și Primăriei municipiului București
- Distribuția energiei termice
- Energie termică produsă de alți agenți economici decât „Renel” - R.A.
- Lignit
- Gazolină
- Argilă refractară (sortimente de bază)
- Sare gemă industrială în vrac
- Sare în soluție
- Produse metalurgice feroase
- Produse metalurgice din metale și aliaje neferoase
- Motoare electrice
- Pompe pentru extracția țițeiului și gazelor
- Ciment
- Anvelope
- Medicamente de uz uman conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 540/1991
- Produse destinate consumului productiv care fac temporar obiectul sarcinilor de livrare stabilite prin balanțe
- Ambalaje care circulă în regim de recuperare sau refolosire (prețuri de vânzare și de cumpărare de la populație, precum și prețuri de înregistrare în evidențele agenților economici)
- Căzi de baie și corpuri de încălzire din fontă sau tablă
- Produse petroliere
- Unicate specifice construcțiilor de mașini de 25-100 mil. lei/buc. pentru obiectivele de investiții finanțate de la bugetul public național
- Transportul în comun de călători în curse regulate, urban și interurban, pe bază de bilet
- Apă, canal, salubritate
- Servicii de igienă personală, întreținere și reparare a bunurilor[6]
- Cazare în unități hoteliere (exclusiv cele de lux)[6]
- Servicii medicale, inclusiv tarife pentru prestațiile prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 380/1991
- Cinematografe, teatre, muzee[6]
- Tarife pentru prestările de servicii efectuate în condițiile legii de Ministerul de Interne, conform Hotărârii Guvernului nr. 383/1991
- Lucrări agricole mecanizate
- Tarife (taxe) pentru activitatea portuară
- Alte produse și servicii care se execută de mai puțin de trei agenți economici (tipuri sau sortimente de bază)
Anexa Nr. 3
produselor agricole vegetale și animale ale căror prețuri de contractare și achiziție garantate de stat se stabilesc și se adaptează de Ministerul Agriculturii și Alimentației
- Grâu
- Secară - triticale
- Orz - orzoaică
- Porumb
- Orez nedecorticat
- Fasole boabe
- Floarea-soarelui
- Soia
- Sfeclă de zahăr
- Cartofi de toamnă
- Tutun
- Tineret bovin pentru tăiere
- Bovine adulte pentru tăiere
- Porcine pentru tăiere
- Pui de găină, găini, cocoși și rațe pentru tăiere
- Lapte de vacă
- Ouă de găină.
Referințe
- ↑ 1,0 1,1 Anexele nr. 1 și 2 se comunică celor interesați.
- ↑ Inclusiv valoarea lucrărilor executate și decontate până la 31 martie 1991, stabilită conform precizărilor de la pct. 9 din Raportul de expertiză nr. 310049/1991 al Ministerului Economiei și Finanțelor.
- ↑ Exclusiv valoarea lucrărilor de asigurare a utilităților, care se finanțează potrivit pct. VI/3 din prezenta anexă.
- ↑ Anexa se comunică celor interesați.
- ↑ Anexa se comunică celor interesați.
- ↑ 6,0 6,1 6,2 În localitățile în care nu sunt cel puțin trei agenți economici cu capital de stat cu asemenea activitate.