125 de modificări
Monitorul Oficial 305/1993: Diferență între versiuni
Sari la navigare
Sari la căutare
Monitorul Oficial 305/1993 (vedeți sursa)
Versiunea de la data 20 octombrie 2011 21:28
, 20 octombrie 2011→Decizie cu privire la constituționalitatea art. 2 alin. (2) lit. e) și art. 8 din Legea privind acordarea unor ajutoare bănești pentru încălzirea locuințelor în perioada 1 noiembrie 1993-30 aprilie 1994
Linia 111: | Linia 111: | ||
Curtea Constituțională, examinând cele două sesizări, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și ale Guvernului, precum și concordanța dintre textele legale a căror constituționalitate a fost contestată și dispozițiile constituționale, reține următoarele: | |||
Potrivit art. 2 alin. (2) lit. el din Legea privind acordarea unor ajutoare bănești pentru încalzirea locuințelor în perioada 1 noiembrie l993 - 30 aprilie 1994, ajutorul bănesc de 5.000 lei lunar se acordă în condițiile prevăzute de această dispoziție legală familiilor sau persoanelor singure, cu domiciliul în mediul urban, care nu se încadrează în prevederile de la lit. a)-d) ale aceluiași alineat. | Potrivit art. 2 alin. (2) lit. el din Legea privind acordarea unor ajutoare bănești pentru încalzirea locuințelor în perioada 1 noiembrie l993 - 30 aprilie 1994, ajutorul bănesc de 5.000 lei lunar se acordă în condițiile prevăzute de această dispoziție legală familiilor sau persoanelor singure, cu domiciliul în mediul urban, care nu se încadrează în prevederile de la lit. a)-d) ale aceluiași alineat. |