Monitorul Oficial 131/1992
Monitorul Oficial al României
Anul IV, Nr. issue::0131 - Partea I - Vineri, 12 iunie year::1992
Legi şi decrete
Lege privind încadrarea în muncă a persoanelor handicapate
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1. - Integrarea socio-profesională a persoanelor handicapate, prin încadrarea în muncă și realizarea de venituri de către acestea, se face în conformitate cu legislația generală a muncii, cu celelalte reglementări legale în vigoare, precum și cu dispozițiile speciale din prezenta lege.
Art. 2. - (1) Persoanele handicapate pot fi încadrate în muncă de către persoane juridice și fizice care angajează personal salariat și pot exercita profesii potrivit capacității lor fizice și intelectuale. Încadrarea lor în muncă se poate realiza și prin crearea de locuri de muncă protejate, special organizate, asigurându-se înlesnirile și adaptările corespunzătoare.
(2) În raport cu numărul de salariați, constituit din persoane handicapate, pot fi înființate, la solicitarea asociațiilor de handicapați, legal constituite, locuri de muncă și unități protejate, special organizate, cu sprijinul inspectoratelor județene pentru handicapați și al autorităților publice locale.
(3) Unitățile protejate, special organizate, au cel puțin 70% din numărul de salariați constituit din persoane handicapate.
(4) Unitățile protejate, organizate pentru nevăzători, vor avea cel puțin 50% din salariați persoane handicapate.
(5) Unitățile și locurile de muncă protejate se organizează de către persoane juridice și de persoanele fizice autorizate să desfășoare o activitate economică sau care folosesc muncă salariată.
(6) Constituie vechime în muncă, în afara celei dobândite de persoanele handicapate în temeiul unui contract de muncă, și activitatea desfășurată de aceste persoane în baza altor raporturi recunoscute de lege ca asimilate celor de muncă, precum și activitatea depusă potrivit unei autorizații proprii, cu condiția achitării contribuției de asigurări sociale prevăzute de lege.
(7) La cererea persoanelor handicapate, ziua de muncă a acestora poate fi redusă cu 1-2 ore, cu diminuarea corespunzătoare a salariului, fără a afecta vechimea în muncă.
Art. 3. - Unitățile protejate pot angaja și persoane handicapate care își desfășoară activitatea la domiciliu, asigurându-le transportul materiilor prime și produselor finite de la și, respectiv, la sediul unității.
Art. 4. - (1) Secretariatul de Stat pentru Handicapați, împreună cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Sănătății, Ministerul Învățământului și Științei și celelalte organe centrale vor întocmi lista de profesii în care se asigură, cu prioritate, locuri de muncă pentru handicapați ori pentru care se va organiza instruire specială, ținând seama de specificul handicapului.
(2) Ministerele și celelalte organe centrale, precum și autoritățile administrației publice locale, împreună cu Secretariatul de Stat pentru Handicapați, vor stabili, în unitățile din sectorul lor de activitate, locurile de muncă în care, în limita solicitărilor, pot fi încadrate numai persoane handicapate.
Art. 5. - Persoanele handicapate beneficiază de următoarele drepturi de protecție specială:
- a) un termen de încercare de 30 de zile lucrătoare, la angajare;
- b) un preaviz plătit de 30 de zile lucrătoare, în cazul desfacerii contractului de muncă din motive neimputabile lor.
Art. 6. - Bunurile și activitățile care pot fi produse, respectiv îndeplinite, numai de către persoane handicapate în cadrul unităților prevăzute la art. 2, ori, potrivit autorizației proprii, asigurând-se realizarea acestora prin comenzi de stat și alte înlesniri pentru aprovizionarea cu resurse energetice, materii prime și materiale, vor fi cuprinse în lista elaborată de Comisia centrală pentru încadrarea în muncă a persoanelor handicapate, care va fi supusă spre aprobare Guvernului.
Art. 7. - (1) Ministerele, celelalte organe centrale și autoritățile administrației publice locale sunt obligate să sprijine persoanele juridice și fizice prevăzute la art. 2, care organizează unități și locuri de muncă protejate, potrivit specificului și domeniului de activitate.
(2) Ministerul Industriei, prin împuterniciții statului, va recomanda agenților economici asimilarea în producție, cu prioritate, a mașinilor, utilajelor, instalațiilor specifice și adaptărilor necesare desfășurării activității productive a persoanelor handicapate, în vederea ușurării efortului acestora, precum și pentru asigurarea realizării unei cantități corespunzătoare de produse.
(3) Agenții economici care au organizate unități sau locuri de muncă protejate vor lua măsuri pentru asigurarea integrală și prioritară cu materii prime și materiale, mașini, utilaje și instalații cu adaptări speciale, din țară și din import, necesare producției ce se realizează de către persoanele handicapate, astfel încât să fie acoperite capacitățile de producție.
Art. 8. - (1) În vederea încadrării în muncă a unui număr cât mai mare de solicitanți din rândul persoanelor handicapate, organele administrației publice și organizațiile cooperației vor lua măsuri pentru dezvoltarea și diversificarea unităților special organizate pentru munca acestora.
(2) Direcțiile de muncă și protecție socială vor lua măsuri ca absolvenții învățământului special - profesional, liceal, postliceal - ori ai cursurilor de calificare-recalificare să fie luați în evidență imediat la prezentare, pentru a fi încadrați într-un loc de muncă corespunzător pregătirii și handicapului.
Art. 9. - (1) Persoanele juridice prevăzute la art 2 alin. (3) beneficiază de o reducere cu 50% a impozitului pe circulația mărfurilor, iar cele prevăzute la art. 2 alin. (4) sunt scutite de plata acestui impozit.
(2) Persoanele juridice prevăzute la art. 10 beneficiază de reducerea impozitului pe circulația mărfurilor, proporțional cu ponderea persoanelor cu handicap angajate în totalul salariaților.
Art. 10. - Persoanele juridice cu un număr de peste 250 de salariați au obligația de a angaja un procent de cel puțin 3% persoane handicapate. Persoana juridică care refuză să încadreze persoane handicapate în procentul menționat este obligată să verse la Fondul de risc și de accident, constituit în baza Legii privind protecția specială a persoanelor handicapate, sumele aferente numărului de persoane neîncadrate, la nivelul salariului minim brut pe țară, lunar.
Art. 11. - (1) Persoanele handicapate beneficiază, le cerere, de pensie integrală pentru limită de vârstă dacă dovedesc o vechime în muncă, după data dobândirii handicapului, de 15 ani bărbații și 10 ani femeile, în cazul celor încadrabili în gradul I de invaliditate, de 20 ani pentru bărbați și 15 ani pentru femei, în cazul celor încadrabili în gradul II de invaliditate, de 25 ani pentru bărbați și 20 ani pentru femei, în cazul celor încadrabili în gradul III de invaliditate.
(2) Pentru timpul care depășește vechimea prevăzută la alin. (1) se acordă un spor la pensie de 1% pentru fiecare an în plus pentru primii 5 ani și de 0,5% pentru următorii ani, potrivit legii.
(3) Persoanele pensionate în baza alin. (1) nu pot cumula pensia cu salariul pe timpul cât se reîncadrează, până la împlinirea vârstelor de 60 ani bărbații și 55 ani femeile.
(4) Persoanele handicapate care prezintă invalidități preexistente la data încadrării în muncă pot fi pensionate de invaliditate, la cerere, dacă dovedesc o vechime în muncă, în raport cu vârsta, prevăzută la art. 381 din Legea nr. 3/1977, modificată.
(5) Ajutorul special pentru persoane handicapate dă dreptul, în cazul decesului titularului, la stabilirea unui ajutor special de urmași, dacă aceștia îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația de pensii, și se va plăti din Fondul de risc și de accident.
Art. 12- - Pentru îndrumarea și coordonarea acțiunilor de pregătire și încadrare selectivă în activități utile a persoanelor handicapate, se constituie, pe lângă Secretariatul de Stat pentru Handicapați, Comisia centrală pentru încadrarea în muncă a persoanelor handicapate. Componența comisiei este prevăzută în anexă.
Art 13. - Prezenta lege intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României. Pe aceeași dată se abrogă orice dispoziții contrare.
Anexă
Comisia centrală pentru încadrarea în muncă a persoanelor handicapate
- Secretarul de stat al Secretariatului de Stat pentru Handicapați - președinte
- Un secretar de stat de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale - vicepreședinte
- Un secretar de stat de la Ministerul Sănătății - vicepreședinte
- Un director din Ministerul Economiei și Finanțelor - membru
- Un director din Ministerul Industriei - membru
- Un director din Ministerul Învățământului și Științei - membru
- Un director din Ministerul Justiției - membru
- Un reprezentant al cooperației meșteșugărești - membru
- Un reprezentant al cooperației de consum și de credit - membru
- 4 delegați ai organizațiilor persoanelor handicapate - membri.
Decret pentru promulgarea Legii privind încadrarea în muncă a persoanelor handicapate
În temeiul art. 77 alin. (1) din Constituția României, promulgăm
Legea privind încadrarea în muncă a persoanelor handicapate
și dispunem publicarea ei în Monitorul Oficial al României.
Hotărâri ale Camerei Deputaților
Hotărâre privind demisia unui deputat
În temeiul art. 67 alin. (2), art.68 alin. (2) și art. 142 din Constituția României, precum și al art. 38 alin. (2) din Legea nr. 47/l992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și al art. 168 din Regulamentul Camerei Deputaților,
Camera Deputaților hotărăște:
Articol unic. - Camera Deputaților ia act de cererea de demisie prezentată de domnul Gionea Vasile, deputat în Circumscripția electorală nr. 30 Prahova, numit în funcția de judecător la Curtea Constituțională, și declară vacant locul de deputat deținut de acesta.
Decrete
Decret cu privire la eliberarea din funcție a unui consilier prezidențial
În temeiul art. 94 lit. c) și al art. 99 alin. (1) din Constituția României, precum și al art. 10 din Legea nr. 1/1990 privind organizarea și funcționarea serviciilor Președinției României,
Președintele României decretează:
Articol unic. - Domnul Florin Bucur Vasilescu se eliberează din funcția de consilier prezidențial, începând cu data de 6 iunie 1992.