Monitorul Oficial 340/1994

De la wiki.civvic.ro
Versiunea din 8 aprilie 2012 20:10, autor: Gall (discuție | contribuții) (Pagină nouă: __FORCETOC__ *1994 0340 = Monitorul Oficial al României = Anul VI, Nr. issue::0340 - Partea I - Joi, 8 decembrie year::1994 == Legi și de...)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul VI, Nr. issue::0340 - Partea I - Joi, 8 decembrie year::1994

Legi și decrete

Lege pentru ratificarea Acordului de comerț liber dintre România și Republica Moldova, încheiat la București la 15 februarie 1994

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. - Se ratifică Acordul de comerț liber dintre România și Republica Moldova, încheiat la București la 15 februarie 1994, prevăzut în anexa la prezenta lege.

Art. 2. - La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 591/1991.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 19 septembrie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

p. Președintele Senatului, Valer Suian

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 24 octombrie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

Președintele Camerei Deputaților, Adrian Năstase

București, 10 noiembrie 1994 | Nr. 94.


Acord de comerț liber între România și Republica Moldova

România și Republica Moldova, denumite în cele ce urmează părți,
reafirmând dorința lor de a participa activ la procesul de integrare economică din Europa,
luând în considerare importanța legăturilor istorice, tradiționale și spirituale de conviețuire existente între România și Republica Moldova și valorile comune pe care le împărtășesc și recunoscând că România și Republica Moldova doresc să întărească aceste legături și să stabilească relații strânse și trainice de conlucrare și integrare economică,
reafirmând angajamentul lor pentru democrația pluralistă bazată pe respectarea regulilor de drept, a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului,
ferm convinse că acest acord va promova intensificarea schimburilor comerciale reciproc avantajoase, conducând la crearea unei largi zone de comerț liber și contribuind la procesul de integrare europeană,
hotărâte, în acest scop, de a elimina progresiv obstacolele în comerțul reciproc în ansamblu, în conformitate cu Acordul general pentru tarife și comerț (G.A.T.T.),
considerând că nici o prevedere a acestui acord nu poate fi interpretată ca exceptând statele părți la acest acord de la obligațiile lor decurgând din acorduri internaționale la care sunt părți,
au hotărât următoarele:
Articolul 1
Obiective

1. România și Republica Moldova vor stabili o zonă de comerț liber, în conformitate cu prevederile prezentului acord.

2. Obiectivele acestui acord sunt:

a) promovarea, prin expansiunea comerțului reciproc, a dezvoltării armonioase a relațiilor economice dintre România și Republica Moldova, îmbunătățirea nivelului de trai și a condițiilor de muncă, creșterea productivității și stabilității financiare;

b) asigurarea de condiții corecte de concurență în domeniul comerțului între statele părți la acest acord;

c) de a contribui, în acest mod, prin înlăturarea barierelor din calea comerțului, la dezvoltarea armonioasă și expansiunea comerțului mondial.

Articolul 2
Domeniul de aplicare

Prevederile acestui acord se vor aplica produselor originare din statele părți la acest acord.

Articolul 3
Taxe vamale de import și taxe cu efect echivalent

1. Nici o nouă taxă vamală de import sau taxă având efect echivalent nu va fi introdusă în comerțul dintre România și Republica Moldova.

2. La data intrării în vigoare a acestui acord, România și Republica Moldova vor desființa toate taxele vamale de import pentru produsele originare din România și, respectiv, din Republica Moldova.

3. La aceeași dată, România aplică un comision de 0,5% ad valorem la toate importurile sale, iar Republica Moldova un comision de 0,25%.

Articolul 4
Taxe vamale de natură fiscală

Prevederile art. 3 se vor aplica, de asemenea, taxelor vamale de natură fiscală.

Articolul 5
Taxe vamale de export și taxe cu efect echivalent

1. Nici o nouă taxă vamală de export sau taxă având efect echivalent nu va fi introdusă în comerțul dintre părți.

2. La data intrării în vigoare a acordului, România aplică un comision de 0,5% ad valorem la toate exporturile sale, iar Republica Moldova un comision de 0,25%.

Articolul 6
Restricții cantitative la import și măsuri cu efect echivalent

Nici o restricție cantitativă la import sau măsură având efect echivalent nu va fi introdusă în comerțul dintre părți.

Articolul 7
Restricții cantitative la export și măsuri cu efect echivalent

1. Nici o nouă restricție cantitativă la export sau măsură având efect echivalent nu va fi introdusă în comerțul dintre părți.

2. Restricțiile cantitative la export și măsurile având efect echivalent vor fi desființate la data intrării în vigoare a acordului, cu excepția celor prevăzute pentru România în anexa nr. I și pentru Republica Moldova în anexa nr. II.

Articolul 8
Procedura de informare asupra proiectelor de reglementări tehnice

Părțile la acord își vor notifica una celeilalte, într-un stadiu cât mai devreme posibil, proiectele de reglementări tehnice și proiectele de modificări ale acestora pe care intenționează să le emită.

Articolul 9
Regulile de origine și cooperarea în domeniul administrației vamale

1. Protocolul A stabilește regulile de origine și metodele de cooperare administrativă.

2. Părțile la acord vor lua măsuri adecvate, inclusiv efectuarea de examinări regulate în comitetul mixt și aranjamente pentru cooperarea administrativă, pentru a asigura ca prevederile Protocolului A și ale acordului să fie aplicate efectiv și în mod armonios.

Articolul 10
Taxarea internă

1. Părțile se vor abține de la orice măsură sau practică de natură fiscală internă care instituie, direct sau indirect, o discriminare între produsele originare în statele părți.

2. Produsele exportate în teritoriul unei părți la acord nu vor putea beneficia de rambursarea taxării interne la un nivel care să depășească cuantumul taxării directe sau indirecte impuse asupra lor.

Articolul 11
Măsuri sanitare și fitosanitare

Părțile vor aplica reglementările lor veterinare, fitosanitare și sanitare într-un mod nediscriminatoriu și nu vor introduce nici o nouă măsură care are efectul obstrucționării comerțului în mod nepermis.

Articolul 12
Excepții generale

Acest acord nu va împiedica aplicarea interdicțiilor sau restricțiilor la import, export sau asupra mărfurilor în tranzit; justificarea prin motive de moralitate publică, ordine publică sau securitate publică; protecția sănătății și vieții oamenilor, animalelor sau plantelor și mediului înconjurător; protecția bunurilor din patrimoniul național posedând valoare artistică, istorică sau arheologică; protecția proprietății intelectuale; reglementări privind aurul sau argintul, sau conservarea resurselor naturale epuizabile, dacă asemenea măsuri sunt aplicate efectiv în legătură cu restricțiile asupra consumului sau producției interne.

Asemenea interdicții sau restricții nu vor constitui totuși un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricție deghizată asupra comerțului dintre statele părți la acest acord.

Articolul 13
Excepții de securitate

Nimic din acest acord nu va împiedica un stat parte la acord să ia orice măsuri pe care le consideră necesare:

a) pentru prevenirea dezvăluirii de informații contrare intereselor sale esențiale de securitate;

b) pentru protecția intereselor sale esențiale de securitate sau pentru îndeplinirea obligațiilor internaționale sau a politicilor naționale;

c) privind traficul de arme, muniții și alte mijloace de război, cu condiția ca aceste măsuri să nu prejudicieze condițiile concurenței în privința produselor care nu sunt destinate scopurilor militare specifice, și traficul de alte mărfuri, materiale sau servicii care se efectuează direct sau indirect în scopul aprovizionării unui complex militar;

d) privind neproliferarea armelor biologice și chimice, armelor nucleare sau a altor dispozitive explozive nucleare; sau

e) luate în timp de război sau în alte situații de tensiune internațională serioasă.

Articolul 14
Monopolurile statului

Statele părți la acest acord vor asigura ca orice monopol al statului cu caracter comercial să fie ajustat, astfel încât obiectivele acordului să nu fie afectate. La sfârșitul celui de-al cincilea an de la intrarea în vigoare a acordului, nici o discriminare privind condițiile în care mărfurile sunt procurate și comercializate să nu existe între naționalii statelor părți la acord. Comitetul mixt va examina măsurile necesare pentru îndeplinirea acestui obiectiv.

Articolul 15

1. Plățile în valută liber convertibilă aferente comerțului între părți și transferul unor asemenea plăți în teritoriul statului parte la acest acord unde domiciliază creditorul vor fi libere de orice restricții.

2. Părțile se vor abține de la orice restricții de schimb valutar sau administrative la acordarea, rambursarea sau acceptarea unor credite pe termen scurt și mediu care acoperă tranzacțiile comerciale la care participă un rezident.

3. Până la introducerea deplinei convertibilități a valutei în sensul art. VIII al F.M.I., părțile își rezervă dreptul de a aplica restricții de schimb valutar în privința acordării sau luării de credite pe termen scurt și mediu până la limita permisă conform statutului lor la F.M.I., cu condiția ca aceste restricții să fie aplicate într-o manieră nediscriminatorie. Ele vor fi aplicate astfel încât să cauzeze cea mai mică perturbare posibilă a acordului. Părțile vor informa prompt comitetul mixt despre introducerea unor astfel de măsuri și a oricăror modificări ale acestora.

Articolul 16
Regulile de concurență între operatorii economici

1. Sunt considerate incompatibile cu funcționarea corectă a acestui acord, în măsura în care ele pot afecta comerțul între părți, următoarele:

a) orice înțelegere între operatorii economici, hotărâri ale asociațiilor de operatori economici și practicile concertate între operatorii economici care au ca obiect sau efect împiedicarea, restricționarea sau distorsionarea concurenței;

b) abuzul de către unul sau mai mulți operatori economici de o poziție dominantă în teritoriile statelor părți la acest acord, ca întreg sau ca o parte importantă a acestuia.

2. Dacă un stat parte la acest acord consideră că o anumită practică este incompatibilă cu prevederile paragrafului 1 și dacă o astfel de practică produce sau amenință să producă un prejudiciu serios interesului acelui stat parte sau un prejudiciu material industriei sale interne, el poate lua măsuri adecvate după consultări în comitetul mixt sau după 30 de zile de la solicitarea unei astfel de consultări.

Articolul 17
Ajutorul de stat

1. Orice ajutor acordat de un stat parte la acest acord sau din resurse ale statului, indiferent de forma lui, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinzători sau producția anumitor bunuri, va fi incompatibil cu funcționarea corespunzătoare a acestui acord, în măsura în care poate afecta comerțul între părți.

2. Comitetul mixt va adopta criteriile pe baza cărora vor fi verificate practicile contrare paragrafului 1, precum și regulile pentru aplicarea lor.

3. Părțile vor asigura transparența măsurilor în domeniul ajutorului de stat, între altele și prin raportarea anuală la comitetul mixt a volumului total al ajutoarelor de stat și a distribuției acestora și prin furnizarea, la cererea celeilalte părți, de informații privind schemele de ajutor asupra unor cazuri individuale.

4. Dacă un stat parte la acest acord consideră că o practică dată este incompatibilă cu prevederile paragrafului 1, el poate să ia măsurile pe care le consideră necesare împotriva acestei practici, care nu trebuie să depășească prejudiciul cauzat de practică, în condițiile și în conformitate cu procedurile stabilite în art. 25.

Articolul 18
Achiziții guvernamentale

1. Părțile consideră că liberalizarea piețelor lor de achiziții guvernamentale constituie un obiectiv al acestui acord.

2. Părțile vor dezvolta progresiv reglementări privind achizițiile guvernamentale, în vederea asigurării accesului reciproc la procedurile de contractare, pe bază de licitație pe piețele lor, de achiziții guvernamentale.

3. Comitetul mixt va examina evoluția reglementărilor în acest domeniu, pentru îndeplinirea obiectivelor acestui articol, și va putea recomanda modalități concrete pentru îndeplinirea prevederilor acestuia.

Articolul 19
Protecția proprietății intelectuale

1. Statele părți la acest acord vor acorda și vor asigura o protecție adecvată, efectivă și nediscriminatorie a drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv măsuri pentru acordarea și ranforsarea acestor drepturi contra încălcării lor, contrafacerii sau pirateriei.

2. În scopul acestui acord, protecția proprietății intelectuale include îndeosebi protecția drepturilor de autor, programelor de computer, bazelor de date și a drepturilor adiacente, mărcile comerciale, indicatori geografici, proiecte industriale, patente, topografii și circuite integrate, precum și informațiile nepublicate de know-how.

3. Părțile vor coopera în materie de proprietate intelectuală și vor ține, la solicitarea oricărei părți, consultări la nivel de experți privind aceste probleme, îndeosebi asupra activităților privind convențiile internaționale existente și viitoare pentru armonizarea, administrarea și ranforsarea protecției proprietății intelectuale, precum și a activităților organizațiilor internaționale de specialitate.

Articolul 20
Dumping

Dacă una dintre părțile la acord constată că se practică dumpingul în comerțul cu aceasta, statul parte interesat poate lua măsurile adecvate față de această practică, în condițiile și în concordanță cu procedura stabilite în art. 25.

Articolul 21
Salvgardare generală

În cazul în care un produs este importat în cantități atât de mari și în astfel de condiții încât produce sau amenință să producă:

a) un prejudiciu serios producătorilor interni de produse similare sau direct competitive pe teritoriul statului importator,

sau

b) o perturbare serioasă în oricare sector al economiei sau dificultăți care ar putea produce deteriorări serioase în situația economică a regiunii,

statul parte interesat poate lua măsuri adecvate în condițiile și în conformitate cu procedura stabilite în art. 25.

Articolul 22
Ajustare structurală

1. Măsuri excepționale de durată limitată care constituie o derogare de la prevederile art. 3 pot fi luate prin introducerea unor taxe vamale.

2. Aceste măsuri pot interesa noile industrii sau anumite sectoare supuse restructurării sau care se confruntă cu dificultăți serioase, îndeosebi acolo unde aceste dificultăți produc probleme sociale importante.

3. Partea interesată va informa comitetul mixt despre orice măsură excepțională pe care intenționează să o ia și, la cererea celeilalte părți, vor avea loc consultări în comitetul mixt privind astfel de măsuri și sectoarele în care se aplică, înainte ca ele să fie aplicate. În cazul în care se iau astfel de măsuri, partea interesată va prezenta în comitetul mixt o schemă de eliminare a taxelor vamale introduse în baza acestui articol.

Articolul 23
Reexportul și lipsa serioasă

În situația în care aplicarea prevederilor acordului duce la:

a) reexportul într-o țară terță față de care statul exportator parte la acest acord menține, pentru produsul în cauză, restricții cantitative la export, taxe de export sau măsuri ori taxe având un efect echivalent, sau
b) o lipsă serioasă sau o amenințare cu aceasta la un produs esențial pentru statul exportator parte la acord,

și când situația la care se face referire mai sus produce sau poate produce dificultăți majore părții exportatoare, acea parte poate lua măsurile adecvate în condițiile și în conformitate cu procedura stabilite în art. 25.

Articolul 24
Îndeplinirea obligațiilor

1. Statele părți la acord vor lua toate măsurile necesare pentru a asigura îndeplinirea obligațiilor ce decurg din acord.

2. Dacă una dintre părți consideră că cealaltă parte nu a reușit să-și îndeplinească o obligație din acord, acea parte interesată poate lua măsurile adecvate în condițiile și în conformitate cu procedura stabilite în art. 25.

Articolul 25
Procedura de aplicare a măsurilor de salvgardare

1. Înainte de a iniția procedura de aplicare a măsurilor de salvgardare stabilită în paragrafele următoare ale prezentului articol, statele părți la acord se vor strădui să soluționeze problemele dintre ele prin consultări directe.

2. Fără a prejudicia paragraful 6 al prezentului articol, un stat parte la acord care are în vedere să recurgă la măsuri de salvgardare va notifica prompt celeilalte părți și va furniza toate informațiile relevante. Consultările între statele părți vor avea loc fără întârziere în vederea găsirii unei soluții.

3. a) În privința art. 17, statele părți vor acorda comitetului mixt toată asistența cerută pentru examinarea cazului. Dacă statul parte în cauză nu reușește să pună capăt practicii contestate în perioada fixată de comitetul mixt sau dacă comitetul mixt nu reușește să ajungă la un acord după consultări, sau după 30 de zile de la solicitarea unor asemenea consultări, statul parte interesat poate adopta măsurile adecvate pentru a face față dificultăților care rezultă din practica în dispută.

b) În privința art. 20, 21 și 22, comitetul mixt va examina cazul sau situația și va putea lua o decizie pentru a pune capăt dificultăților notificate de statul parte interesat. În absența unei asemenea decizii în decurs de 30 de zile de la prezentarea problemei în comitetul mixt, statul parte interesat poate adopta măsurile necesare pentru remedierea situației.

c) În privința art. 24, statul parte interesat va furniza comitetului mixt toate informațiile relevante cerute pentru o analiză completă a situației, în vederea găsirii unei soluții acceptabile în comun. Dacă comitetul mixt nu reușește să ajungă la o asemenea soluție sau dacă a trecut o perioadă de 3 luni de la data notificării, atunci statul parte interesat poate lua măsurile adecvate.

4. Măsurile de salvgardare adoptate vor fi notificate imediat celeilalte părți la acest acord și comitetului mixt. Ele vor fi limitate în privința ariei și a duratei lor la ceea ce este strict necesar, în scopul de a remedia situația care a condus la aplicarea lor, și nu vor depăși prejudiciul cauzat de practica sau dificultatea în discuție. Se va acorda prioritate acelor măsuri care perturbă cel mai puțin funcționarea acordului.

5. Măsurile de salvgardare luate vor face obiectul consultărilor regulate în cadrul comitetului mixt în vederea relaxării, înlocuirii sau eliminării lor cât mai curând posibil.

6. Atunci când circumstanțe excepționale care necesită o acțiune imediată fac imposibilă examinarea prealabilă, statul parte interesat poate, în cazul art. 20, 21 și 22, să aplice măsuri preventive și provizorii strict necesare pentru a face față situației respective.

Măsurile vor fi notificate fără întârziere și consultările între statele părți la acord vor avea loc cât mai curând posibil în cadrul comitetului mixt.

Articolul 26
Dificultăți ale balanței de plăți

1. În cazul în care un stat parte la acord are dificultăți serioase ale balanței de plăți sau este amenințat în mod iminent în acest sens, statul respectiv poate să adopte, în conformitate cu condițiile stabilite în acord, măsuri comerciale restrictive, care vor fi de durată limitată și nu vor depăși ceea ce este necesar pentru remedierea situației balanței de plăți.

Măsurile vor fi atenuate progresiv pe măsură ce se îmbunătățesc condițiile balanței de plăți și vor fi eliminate atunci când condițiile nu mai justifică menținerea lor. Statul respectiv va informa cealaltă parte la acest acord și comitetul mixt înainte de introducerea lor și va prezenta, ori de câte ori este posibil, un calendar pentru eliminarea lor.

2. Statele părți la acest acord se vor strădui totuși să evite impunerea de măsuri restrictive pentru scopuri privind balanța de plăți.

Articolul 27
Clauza evolutivă

1. Dacă un stat parte la acord consideră că ar fi util, în interesul economiilor lor, să dezvolte și să adâncească relațiile stabilite prin acest acord, prin extinderea lor la domenii neacoperite de acesta, el va înainta o cerere motivată celeilalte părți la acest acord. Statele părți pot instructa comitetul mixt să examineze această cerere și, unde este cazul, va face recomandări, îndeosebi în vederea începerii negocierilor.

2. Acordurile care rezultă din procedura la care se face referire în paragraful 1 vor fi supuse ratificării sau aprobării statelor părți la acord, în conformitate cu propriile lor proceduri.

Articolul 28
Comitetul mixt

1. Părțile sunt de acord să înființeze un comitet mixt format din reprezentanți ai lor.

2. Aplicarea acestui acord va fi supravegheată și administrată de comitetul mixt.

3. În scopul aplicării adecvate a acordului, statele părți vor efectua schimb de informații și, la cererea oricărei părți, vor ține consultări în comitetul mixt. Comitetul mixt va examina posibilitatea eliminării pe mai departe a obstacolelor în calea comerțului dintre ele.

4. Comitetul mixt poate adopta decizii în cazurile prevăzute în acest acord. În privința altor probleme, comitetul mixt poate face recomandări.

Articolul 29
Procedurile comitetului mixt

1. Pentru îndeplinirea adecvată a acestui acord, comitetul mixt se va întruni de câte ori va fi necesar, dar cel puțin o dată pe an. Fiecare stat parte la acord poate cere întrunirea comitetului mixt.

2. Comitetul mixt va acționa pentru luarea hotărârilor prin consens.

3. În scopul îndeplinirii acestui acord, comitetul mixt va adopta regulile lui de procedură.

4. Comitetul mixt poate decide constituirea de asemenea subcomitete și grupuri de lucru pe care le consideră necesare pentru a-l sprijini să-și îndeplinească sarcinile.

Articolul 30
Relații comerciale guvernate de alte acorduri

1. Acest acord se aplică relațiilor comerciale dintre România și Republica Moldova.

2. Acest acord nu va împiedica menținerea sau înființarea de uniuni vamale, zone de comerț liber, uniuni economice sau aranjamente pentru comerțul la frontieră.

Articolul 31
Anexe și protocoale

Anexele și protocoalele[1] la acest acord sunt parte integrantă a acestuia. Comitetul mixt poate decide să modifice anexele și protocoalele la acord, în conformitate cu prevederile art. 29.

Articolul 32
Aplicare teritorială

Acest acord se va aplica teritoriilor României și Republicii Moldova.

Articolul 33
Amendamente

Amendamentele la acest acord, altele decât cele la care se face referire în art. 28, care sunt aprobate de comitetul mixt, vor fi înaintate celeilalte părți la acest acord pentru acceptare și vor intra în vigoare la data comunicării acceptării lor.

Articolul 34
Retragerea și expirarea

Oricare parte la acord se poate retrage din acesta printr-o notificare scrisă adresată celeilalte părți și comitetului mixt.

Retragerea va intra în vigoare după 6 luni de la data la care a fost primită notificarea respectivă.

Articolul 35
Intrarea în vigoare

Acest acord va intra în vigoare la data ultimei notificări prin care cealaltă parte notifică ratificarea acordului.

Părțile se vor strădui ca procedurile de ratificare a acordului să fie îndeplinite în maximum 6 luni de la data semnării.

Articolul 36
Autentificare

Acest acord s-a încheiat la București la data de 15 februarie 1994, în două exemplare originale în limba română, ambele texte fiind egal autentice.

Pentru România, Cristian Ionescu, ministrul comerțului.

Pentru Republica Moldova, Sergiu Certan, ministrul economiei.


Anexa Nr. I
A. Lista mărfurilor contingentate la export pe anul 1994
Nr. crt. Poziția tarifară Denumirea produsului U.M. Cantitatea
1. 1005.10.11 Hibrizi dubli de porumb și hibrizi încrucișați tonă 1.000
2. 1005.10.13 Hibrizi încrucișați de trei ori tonă 2.120
3. 1005.10.15 Hibrizi simpli tonă 5.995
4. 1206.00.10 Semințe de floarea-soarelui destinate însămânțărilor tonă 230
5. 1512.11.91 Ulei brut de floarea-soarelui tonă 15.000
4407.10 Cherestea rășinoase, din care: m3
6. 4407.10.30 Geluite m3 x)
7. 4407.10.79 Lemn de o lungime până la 1,25 m și o grosime de cel puțin 12,5 mm m3 x)
8. 4407.10.91 Cherestea din molid din specia Picea Abies Karst sau brad argintat m3 x)
9. 4407.10.99 Altele m3 x)
4407.92 Cherestea de fag, din care: m3 x)
10. 4407.92.30 Geluite m3 x)
11. 4407.92.50 Șlefuite m3 x)
12. 4407.92.90 Altele m3 x)
4407.99 Altele m3 x)
13. 4407.99.91 Cherestea de plop m3 x)
14. 4407.99.99 Altele (salcâm, mesteacăn, anin, salcie, tei) m3 x)
15. ex. 4407.91.31 Lamele și frize pentru parchet neasamblat din stejar masiv m3 x)
16. ex. 4409.90.93 Furnire din fag sub 1 mm m3 x)
17. ex. 4415.10.10 Lăzi, lădițe, coșuri, bidoane (conifere, fag, diverse esențe moi și tari) m3 x)
18. ex. 4415.20.10 Palete simple (altele decât interzise) m3 x)
19. ex. 4415.20.90 Europaleți, boxpaleți (alții decât cei interziși) m3 x)
4703 Pastă chimică din lemn (celuloză) semialbită sau albită tonă x)
20. 4703.21.00 De conifere tonă x)
21. 4703.29.00 Altele decât de conifere (foioase) tonă x)
22. 7403.21.00 Aliaje pe bază de cupru-zinc (alamă) tonă 4.000
23. 7403.22.00 Aliaje pe bază de cupru-staniu (bronz) tonă 8.000
24. 7403.29.00 Alte aliaje de cupru tonă 500
25. 7801.99.91 Aliaje plumb tonă 1.000
Notă:

Cu „ex" s-au marcat situațiile unde, din întreaga poziție tarifară, este contingentat numai produsul sau grupa menționată.

x) Nivelul contingentelor pentru aceste poziții tarifare se va stabili după aprobarea de către Parlament a legii volumului de masă lemnoasă ce se va recolta în anul 1994.

Licențele care să permită exportul produselor respective în anul 1994 se vor elibera după stabilirea nivelului acestor contingente.


B. Lista produselor al căror export este condiționat de returnarea anticipată a contravalorii stimulentelor acordate producătorilor
Nr. crt. Poziția tarifară Denumirea produsului
1. 2503.10.00 Sulf brut și sulf nerafinat
2. 2503.90.00 Alt sulf
3. 2802.00.00 Sulf sublimat, precipitat sau coloidal
4. 2603.00.00 Minereuri și concentrate de cupru
5. 2607.00.00 Minereuri și concentrate de plumb
6. 2608.00.00 Minereuri și concentrate de zinc
7. 2612.10.10 Minereuri de uraniu și pehblendă
8. 2612.10.90 Alte minereuri și concentrate de uraniu
9. 2616.90.00 Alte minereuri și concentrate de metale prețioase
10. 2701.11.10 Antracit cu un conținut de materii volatile ce nu depășește 10%
11. 2701.11.90 Alt antracit
12. 2701.12.10 Huilă de cocs
13. 2701.12.90 Alte huile bituminoase
14. 2701.19.00 Alte huile
15. 2701.20.00 Brichete și combustibili solizi în forme similare obținute din huile
16. 2702.10.00 Lignit, chiar pulverizat
17. 2702.20.00 Lignit aglomerat
Notă:

Eliberarea licențelor se face numai în baza certificării de către Ministerul Industriilor a restituirii anticipate la buget a contravalorii stimulentelor acordate producătorului.


C. Lista produselor neadmise temporar la export în anul 1994
Nr. crt. Poziția tarifară Denumirea produsului
1. ex. 0604.91.10 Pomi de Crăciun, de brad (inclusiv ramuri)
2. 1001.90.91 Grâu comun și meslin pentru sămânță
3. 1001.90.99 Altele (grâu consum)
4. 1005.10.19 Alți hibrizi porumb pentru sămânță
5. 1005.10.90 Alți hibrizi, porumb
6. 1005.90.00 Alt porumb (consum)
7. 1206.00.90 Alte semințe de floarea-soarelui (consum)
8. 1703.90.00 Alte melase rezultate din extragerea și rafinarea zahărului (din sfeclă de zahăr)
9. 2709.00.10 Uleiuri petroliere și uleiuri obținute din minerale bituminoase (țiței), brute; condensat de gaz natural: 10
11.[2] 2710.00.71 Păcură destinată a fi supusă unui tratament specific
12. 2710.00.72 Păcură destinată a fi supusă unei transformări chimice printr-un tratament, altul decât cele definite pentru subpoziția 2710.00.71
Păcură destinată altor utilizări:
13. 2710.00.74 Păcură cu un conținut de sulf care să nu depășească 1% din greutate
14. 2710.00.76 Păcură cu un conținut de sulf care să depășească în greutate 1%, dar să nu depășească 2%
15. 2710.00.77 Păcură cu un conținut de sulf care să depășească în greutate 2%, dar să nu depășească 2,8%
16. 2710.00.78 Păcură cu un conținut de sulf care să depășească în greutate 2,6%
17. 2711.12.11 Propan lichefiat cu o puritate de cel puțin 99% destinat utilizării drept carburant sau combustibil
18. 2711.12.19 Propan lichefiat cu o puritate de cel puțin 99% destinat altor utilizări
19. 2711.12.91 Alte concentrații de propan lichid destinate a fi supuse unui tratament specific
20. 2711.12.93 Alte concentrații de propan lichid destinate a fi supuse unei transformări chimice printr-un tratament, altul decât cele definite pentru poziția 2711.12.91
21. 2711.12.94 Propan lichid destinat altor utilizări de o puritate mai mare de 90%, dar mai mică de 99%
22. 2711.12.96 Amestecuri de propan lichid și de butan lichid, conținând peste 50%, dar nu mai mult de 70% propan
23. 2711.12.98 Alte concentrații de propan lichid
24. 2711.13.10 Butan lichefiat destinat a fi supus unui tratament specific
25. 2711.13.30 Butan lichefiat destinat a fi supus unei transformări chimice printr-un tratament, altul decât cele definite pentru poziția 2711.13.10
26. 2711.13.91 Butan lichefiat destinat altor utilizări de o puritate mai mare de 90%, dar mai mică de 95%
27. 2711.13.93 Amestecuri de butan lichefiat și de propan lichefiat, conținând peste 50%, dar nu mai mult de 65% butan
28. 2711.13.90 Alte concentrații de butan lichefiat
29. 3002.10.91 Hemoglobină, globulină din sânge și serum-globulină
30. 3002.90.10 Sânge uman
31. 3002.90.30 Sânge animal preparat în vederea utilizării terapeutice, profilactice sau de diagnostic
32. 3002.90.50 Culturi de microorganisme
33. 3002.90.90 Alte produse similare (cu excepția placentei umane și a sângelui retroplacentar)
34. 4401.10.00 Lemn de foc sub formă de bușteni, ramuri, vreascuri sau forme similare
35. 4401.21.00 Lemn sub formă de plăci sau particule de conifere
36. 4401.22.00 Altele decât conifere
37. 4401.30.10 Rumeguș
38. 4401.30.90 Deșeuri și resturi din lemn, chiar aglomerate sub formă de bușteni, brichete, pelete
39. 4403.10.10 Stâlpi de conifere (tratați cu vopsea, creozot sau alți agenți de conservare) de o lungime nu mai mică de 6 m, dar nici mai mare de 18 m, cu circumferința bazei de peste 45 cm, dar nu mai mult de 90 cm, injectați sau altfel impregnați
40. 4403.10.91 De conifere
41. 4403.10.99 Altele
42. 4403.20.00 Lemn brut, cojit, simplu, fasonat sau cioplit de conifere
43. 4403.91.00 De stejar
44. 4403.92.00 De fag
45. 4403.99.10 De plop
46. 4403.99.90 Altele
Lemn despicat; prăjini despicate; stâlpi, țăruși și pari de lemn ascuțiți, neascuțiți, netăiați longitudinal; bețe cioplite sau rotunjite sumar, dar netorsionate, necurbate, nici altfel prelucrate, pentru bastoane, umbrele, mânere de scule sau similare; altele, lame, benzi din lemn și produse similare
47. 4404.10.00 De conifere
48. 4404.20.00 Altele decât conifere
49. 4405.00.00 Lină de lemn; făină de lemn
50. 4406.10.00 Traverse de lemn pentru căi ferate sau similare, neimpregnate
51. 4406.90.00 Alte traverse de cale ferată sau similare
Lemn tăiat sau cioplit longitudinal, spintecat sau cojit, chiar geluit, șlefuit sau lipite prin îmbinare dințată, de o grosime care depășește 6 mm
52. 4407.91.00 De stejar
53. 4407.91.10 Lipite prin îmbinare dințată, chiar geluite sau șlefuite
54. 4407.91.39 Altele
55. 4407.91.50 Șlefuite
56. 4407.91.90 Altele
57. 4407.99.93 De nuc
58. ex. 4407.99.99 Altele (paltin, cireș, ulm, frasin)
Foi de placaj și foi pentru furnir de placaj (chiar îmbinate) și alt lemn tăiat longitudinal, retezat sau derulat, chiar geluit, șlefuite sau lipite prin îmbinare dințată, de o grosime care nu depășește 6 mm
59. ex. 4408.90.93 Altele care să nu depășească 1 mm, din stejar, cireș, paltin, ulm, frasin, nuc
60. 4408.90.99 Altele care să depășească 1 mm
Lemn (inclusiv lamele și frizele de parchet, neasamblate) fasonat (sub formă de pene de ulm fălțuit, nituit, rindeluit, căntuit, fasonat sau similare), chiar geluite, șlefuite sau lipite prin îmbinare dințată
61. ex. 4409.20.99 Altele (nuc, paltin, cireș, frasin, ulm)
62. ex. 4412.99.90 Placaje furniruite cu stejar, nuc, paltin, frasin, ulm, cireș
63. ex. 4415.10.10 Lăzi, lădițe, coșuri, bidoane (stejar, paltin, cireș, ulm, frasin, nuc)
64. ex. 4415.20.10 Palete simple, din stejar, paltin, cireș, ulm, frasin, nuc
65. ex. 4415.20.90 Altele (europaleți, boxpaleți din stejar, paltin, cireș, ulm, frasin, nuc)
66. ex. 4416.00.10 Lemn pentru doage, chiar tăiate pe cele două fețe principale, dar neprelucrat altfel, din stejar
67. ex. 4416.00.90 Altele din stejar
68. 4418.40.00 Cofraje pentru betoane
69. 4418.90.00 Altele (părți de șarpantă pentru construcții, căpriori, bile, manele)
70. 4701.00.10 Pastă mecanică din lemn
Pastă termomecanică din lemn
71. 4701.00.90 Altele
72. 4702.00.00 Pastă chimică de lemn cu dizolvant
Pastă chimică de lemn, tratată cu sodă sau sulf, cu excepția pastei tratate cu dizolvant
73. 4703.11.00 De conifere
74. 4703.19.00 Altele decât conifere
Pastă chimică de lemn, tratată cu sulfit, cu excepția pastei tratate cu dizolvant
75. 4704.11.00 De conifere
76. 4704.19.00 Altele decât conifere
77. 4704.21.00 De conifere
78. 4704.29.00 Altele decât conifere
79. 4705.00.00 Pastă chimică din lemn
80. 7112.10.00 Deșeuri din aur, inclusiv metale placate sau suflate cu aur, dar exclusiv cenușile de ardere care conțin alte metale prețioase
81. 7112.20.00 Deșeuri de platină, inclusiv metale placate sau suflate cu platină, dar exclusiv cenușile de ardere care conțin alte metale prețioase
82. 7112.90.00 Alte deșeuri cu conținut de metale prețioase și rare
Deșeuri și resturi din fontă, fier sau oțel (inclusiv fier vechi), deșeuri lingotiere din fier sau oțel
83. 7204.10.00 Deșeuri și resturi din fontă
84. 7204.21.00 Deșeuri și fier vechi din oțeluri inoxidabile
85. 7204.29.00 Deșeuri și fier vechi din alte oțeluri aliate
86. 7204.30.00 Deșeuri și fier vechi din fier sau oțel cositorit
Alte deșeuri, spărturi și fier vechi, îndoite, ondulate, șpan, așchii, deșeuri rezultate din pelizare, șlefuire, ascuțire, presare, ștanțare, matrițare sau decupare, legate sau nu în pachete
87. 7204.41.10 Deșeuri de așchiere, șpan, deșeuri de măcinare, rumeguș, pilitură
88. 7204.41.91 Deșeuri de ștanțare sau decupare, sub formă de baloturi
89. 7204.41.99 Alte deșeuri
Alte deșeuri, spărturi și fier vechi, inclusiv șină uzată debitată
90. 7204.49.10 Fragmentate
91. 7204.49.30 Sub formă de baloturi
92. 7204.49.91 Nesortate, neclasate
93. 7204.49.99 Altele
Deșeuri lingotiere
94. 7204.50.10 Din oțeluri aliate
95. 7204.50.90 Altele
Fier și oțeluri nealiate în lingouri sau în alte forme primare
96. 7206.10.00 Lingouri
97. 7206.90.00 Semifabricate din fier sau oțeluri nealiate, cu un conținut de carbon de mai puțin de 0,25% din greutate
Cu secțiunea transversală pătrată sau dreptunghiulară și a căror lățime este mai mică decât dublul grosimii:
- Laminate sau obținute prin turnare continuă
98. 7207.11.11 Din oțel pentru automate
99. 7207.11.19 Altele
Alte semifabricate cu secțiunea transversală de formă dreptunghiulară
100. 7207.12.10 Laminate sau obținute prin turnare continuă
Alte semifabricate din oțeluri aliate laminate sau turnate continuu (rotunde, poligonale)
101. 7207.19.11 Din oțel pentru automate
102. 7207.19.15 Altele
103. 7207.19.31 Eboșe pentru profiluri:
Laminate sau obținute prin turnare continuă
104. 7207.19.90 Altele
Cu un conținut de carbon de minimum 0,25% din greutate:
Cu secțiunea transversală pătrată sau dreptunghiulară, a căror lățime este mai mică decât dublul grosimii:
- Laminate sau obținute prin turnare continuă: 105
Altele, cu un conținut în greutate:
106.[3] 7207.20.15 - de 0,25% sau peste, dar mai mic de 0,6% de carbon
107. 7207.20.17 - de minimum 0,6% carbon
Altele, cu secțiunea transversală dreptunghiulară:
108. 7207.20.32 Laminate sau obținute prin turnare continuă
Cu secțiunea transversală circulară sau poligonală:
Laminate sau obținute prin turnare continuă:
109. 7207.20.51 - Din oțel pentru automate
Altele:
110. 7207.20.55 - Cu un conținut de carbon de minimum 0,25% dar mai mic de 0,6% din greutate
111. 7207.20.57 - Cu un conținut de carbon de minimum 0,6% din greutate
Eboșe pentru profiluri:
112. 7207.20.71 - Laminate sau obținute prin turnare continuă
113. 7224.10.00 Lingouri și alte forme primare din oțeluri aliate
Alte semifabricate
Cu secțiunea transversală pătrată sau dreptunghiulară:
- Laminate la cald sau obținute prin turnare continuă:
- a căror lățime este mai mică decât dublul grosimii
114. 7224.90.01 - Din oțeluri rapide
115. 7224.90.05 - Cu un conținut de carbon de 0,7% sau mai puțin de 0,5% sau peste, dar până la 1,2%
- cu un conținut de bor de 0,0008% sau peste, din greutate
116. 7224.90.08 - Altele
117. 7224.90.15 - Altele
- Laminate la cald sau obținute prin turnare continuă:
118. 7224.90.31 - cu un conținut de carbon de 0,9% sau peste, dar până la 1,15% inclusiv
119. 7224.90.39 - Altele
Forjate
120. 7224.90.91 - Cu secțiunea transversală circulară sau poligonală
121. 7224.90.99 - Altele
122. 7302.10.90 Șine uzate
123. 7401.10.00 Mată de cupru
124. 7401.20.00 Cupru cementat (precipitat de cupru)
125. 7402.00.00 Cupru de convertizor, anozi de cupru pentru rafinare electrolitică
Cupru electrolitic și aliaje de cupru provenite din concentrat de cupru din țară, sub formă brută
126. 7403.11.00 Catozi și secțiuni de catozi
127. 7403.12.00 Bare semifabricate pentru sârmă de cupru (Wire-bars)
128. 7403.13.00 Lingouri
129. 7403.19.00 Alt cupru electrolitic
130. 7403.23.00 Aliaje pe bază de cupru-nichel (cupronichel) sau aliaje pe bază de cupru-nichel-zinc (alpaca)
Deșeuri și resturi de cupru
131. 7404.00.10 - Din cupru electrolitic
Din aliaje de cupru:
132. 7404.00.91 - Pe bază de cupru-zinc (alamă)
133. 7404.00.99 - Altele
Deșeuri și resturi de nichel
134. 7503.00.10 - Din nichel nealiat (tehnic)
135. 7503.00.90 - Din aliaje de nichel
Deșeuri și resturi de aluminiu
Deșeuri:
136. 7602.00.11 - Deșeuri de așchiere, șpan, deșeuri de măcinare, pilitură; deșeuri de foi de benzi subțiri, colorate, acoperite sau lipite între ele, cu o grosime ce nu depășește 0,2% (fără suport)
137. 7602.00.19 - Altele (inclusiv rebuturile de fabricație)
138. 7602.00.90 Resturi de aluminiu
139. 7801.10.00 Plumb rafinat
140. 7801.91.00 Plumb conținând stibiu, ca alt element predominant în greutate
141. 7801.99.10 Plumb pentru rafinare conținând 0,02% sau mai mult din greutate argint (lingouri de plumb)
142. 7801.99.99 Altele
Deșeuri și resturi de plumb
143. 7802.00.10 De la acumulatoare
144. 7802.00.90 Altele
145. 7901.11.00 Zinc sub formă brută nealiat, conținând în greutate 99,99% sau mai mult zinc
Zinc nealiat conținând în greutate mai puțin de 99,99% zinc:
146. 7901.12.10 - Cu un conținut de zinc de cel puțin 99,95%, dar mai puțin de 99,99% din greutate
147. 7901.12.30 - Cu un conținut de zinc de cel puțin 98,5%, dar mai puțin de 99,95% din greutate
148. 7901.12.90 - Cu un conținut de zinc de cel puțin 97,5%, dar mai puțin de 98,5% din greutate
149. 7902.00.00 Deșeuri și resturi de zinc
150. 8002.00.00 Deșeuri și resturi de cositor (staniu)
Notă:

Cu „ex" s-au marcat situațiile în care, din întreaga poziție tarifară, este neadmis temporar la export numai produsul sau grupa de produse menționate.


Anexa Nr. II
A. Lista mărfurilor interzise la exportul din Republica Moldova
  1. Cereale, nutrețuri combinate, produse de panificație


B. Lista mărfurilor din Republica Moldova al căror export este supus controlului și se efectuează pe bază de licență


I. Mărfuri contingentate
Nr. crt. Poziția tarifară Denumirea mărfii
1. 0101-0105 Animale vii
2. 0201-0208 Carne
3. 2401-2403 Tutun fermentat și nefermentat
4. 4101-4107 Piei brute și prelucrate
5. 10-11 Cereale și produse obținute la prelucrarea acestora, paste făinoase
6. 1701 Zahăr
7. 1512 Ulei vegetal
8. 0401-0406 Lapte și produse lactate
9. 1206 Semințe de floarea-soarelui
10. 27 Purtători de energie, energie electrică


II. Mărfuri cu caracter specific
  1. Armamente, muniții, tehnică militară și articole speciale de completare pentru producerea acestora.
  2. Substanțe explozibile.
  3. Materiale nucleare, tehnologii, utilaje și instalații pentru fabricarea acestora.
  4. Surse de radiație ionică.
  5. Droguri, stupefiante și substanțe psihotrope, materiale pentru obținerea acestora.
  6. Otrăvuri.
  7. Metale prețioase, minerale, pietre prețioase și obiecte din acestea (cu excepția produselor electronice, care conțin metale prețioase).
  8. Elaborări loteristice, mijloace și utilaje pentru diverse tipuri de loterie.
  9. Automate pentru jocuri.
III. Alte tipuri de mărfuri
  1. Substanțe chimice și deșeurile industriale supuse controlului internațional.
  2. Preparate medicinale și utilaj medical.
  3. Livrările în cadrul contractelor de construcții-montaj.


Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de comerț liber dintre România și Republica Moldova, încheiat la București la 15 februarie 1994

În temeiul art. 77 alin. (1) și al art. 99 alin. (1) din Constituția României,
Președintele României decretează:

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru ratificarea Acordului de comerț liber dintre România și Republica Moldova, încheiat la București la 15 februarie 1994, și se dispune publicarea ei în Monitorul Oficial al României.

Președintele României, Ion Iliescu | București, 8 noiembrie 1994 | Nr. 209.



Hotărâri ale Camerei Deputaților

Hotărâre privind procedura de desfășurare a ședințelor Camerei Deputaților în care au loc intervenții ale deputaților

În temeiul art. 64 din Constituția României,
Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - În cadrul programului de lucru săptămânal al Camerei Deputaților se va afecta un timp de maximum 45 de minute, de regulă la începutul ședinței din ziua de marți, pentru intervenții ale deputaților, în nume personal sau în numele grupului parlamentar din care fac parte.

Art. 2. - Intervențiile nu vor cuprinde probleme care pot face obiectul întrebărilor, interpelărilor sau cererilor pentru care procedura este stabilită în Regulamentul Camerei Deputaților.

Art. 3. - Înscrierea deputaților pe listă, pentru intervenții, se va face până la începerea lucrărilor din ziua respectivă, la unul dintre secretarii de ședință.

O dată cu înscrierea pe listă, deputatul va preciza pe scurt obiectul intervenției.

Art. 4. - Președintele Camerei Deputaților sau președintele de ședință va da cuvântul deputaților pentru intervenții în ordinea în care aceștia s-au înscris.

Deputatul înscris pe listă, care lipsește din sala de ședință când este la rând pentru intervenție, va pierde acest drept în ședința respectivă.

Art. 5. - Timpul afectat fiecărui deputat pentru prezentarea intervenției va fi de maximum 3 minute.

Art. 6. - Cuvântul în replică la intervențiile prezentate se va putea da și în ședința următoare, cu respectarea prevederilor art. 2-5.

Art. 7. - Deputații înscriși pe listă, cărora nu li s-a dat cuvântul deoarece timpul afectat intervențiilor a fost epuizat, vor fi înscriși, cu prioritate, pe lista următoarei ședințe cu același obiect, numai în cazul confirmării menținerii solicitării de a lua cuvântul.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 5 decembrie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.


Președintele Camerei Deputaților, Adrian Năstase | București, 5 decembrie 1994 | Nr. 35.



Hotărâri ale Guvernului României

Hotărâre privind aprobarea Acordului dintre Ministerul Învățământului din România și Asociația Universităților Parțial sau Integral de Limbă Franceză - Universitatea Rețelelor de Expresie Franceză (AUPELF-UREF)

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Se aprobă Acordul dintre Ministerul Învățământului din România și Asociația Universităților Parțial sau Integral de Limbă Franceză - Universitatea Rețelelor de Expresie Franceză (AUPELF-UREF), semnat la București la 10 iunie 1994.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 25 noiembrie 1994 | Nr. 819.

Contrasemnează:

Ministrul învățământului,
Liviu Maior
Ministru de stat, ministrul afacerilor externe,
Teodor Viorel Meleșcanu


Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 794/1993 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare

Guvernul României hotărăște:

Art. I. - Hotărârea Guvernului nr. 794/1993 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 21 februarie 1994, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 2 litera B), după punctul 15 se introduce punctul 151, care va avea următorul cuprins:

„151. neefectuarea operațiunilor imunoprofilactice și antiparazitare specifice, prevăzute în Programul acțiunilor strategice de supraveghere și profilaxie sanitară veterinară, la locul de origine al animalelor."

2. Punctul 14 al articolului 5 litera C) se modifică și va avea următorul cuprins:

„14. producerea, introducerea sau utilizarea în practica veterinară a unor biopreparate, medicamente sau substanțe active neavizate, neomologate și neînregistrate în Nomenclatorul național al Agenției Naționale Sanitare Veterinare din Ministerul Agriculturii și Alimentației."

3. După articolul 5 se introduce articolul 51, care va avea următorul cuprins:

„Art. 51. - Contravențiile prevăzute la art. 3 și la art. 5 lit. B) pct. 11 și lit. C) pct. 12 se sancționează cu interzicerea dreptului de a produce, prelucra, depozita, transporta și valorifica produse și subproduse de origine animală, indigene sau din import, pe o perioadă de 3 ani, în condițiile în care acestea au fost sancționate cu amendă și sunt săvârșite încă o dată în decurs de un an de la aplicarea amenzii."

4. După articolul 8 se introduce articolul 81, care va avea următorul cuprins:

„Art. 81. - Sancțiunea interzicerii dreptului de a produce, prelucra, depozita, transporta și valorifica produse și subproduse de origine animală, indigene sau din import, se aplică de către directorul Direcției sanitare veterinare județene sau a municipiului București.
În cazul contravențiilor prevăzute la art. 3, sancționate potrivit art. 51, directorul Direcției sanitare veterinare județene sau a municipiului București are obligația să încunoștințeze Oficiul Registrului comerțului sau, după caz, autoritățile administrației publice locale care au autorizat funcționarea agentului economic, despre aplicarea sancțiunii."

5. După articolul 9 se introduce articolul 91, care va avea următorul cuprins:

„Art. 91. - Avizul sanitar veterinar pentru import sau tranzit se anulează în cazul nerespectării condițiilor stabilite de reglementările sanitare veterinare."

Art. II. - Hotărârea Guvernului nr. 794/1993 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare, cu modificările și completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, dându-se articolelor o nouă numerotare.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 25 noiembrie 1994 | Nr. 820.

Contrasemnează:

Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu
Ministrul agriculturii,
Valeriu Tabără
Secretar de stat, șeful Departamentului pentru Administrație Publică Locală,
Octav Cozmâncă


Hotărâre cu privire la indicatorii de eficiență economică ce pot fi utilizați pentru majorarea fondului de salarii pentru care nu se plătește impozit suplimentar de către societățile comerciale cu capital majoritar de stat din ramura industriei metalurgice

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Fondul de salarii pentru care nu se plătește impozit suplimentar, stabilit în conformitate cu prevederile art. 1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/1994, la societățile comerciale cu capital majoritar de stat din ramura industriei metalurgice, se poate majora prin utilizarea unui indicator de eficiență economică dintre cei prevăzuți în anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - În aplicarea prevederilor prezentei hotărâri, Ministerul Industriilor, cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor, va elabora metodologiile de calcul al indicatorilor de eficiență economică, inclusiv limitele de majorare a fondului de salarii pentru care nu se plătește impozit suplimentar.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 25 noiembrie 1994 | Nr. 821.

Contrasemnează:

p. Ministrul industriilor,
Alexandru Stănescu,
secretar de stat
Ministru de stat, ministrul muncii și protecției sociale,
Dan Mircea Popescu
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu


Anexă

Indicatori de eficiență economică
care pot fi utilizați pentru majorarea fondului de salarii pentru care nu se plătește impozit suplimentar de către societățile comerciale cu capital majoritar de stat din ramura industriei metalurgice
  1. Creșterea productivității muncii, calculată ca raport între valoarea producției-marfă vândute, exprimată în prețuri comparabile, și numărul mediu de personal.
  2. Reducerea ponderii fondului de salarii în costurile totale[4].
  3. Creșterea ponderii producției-marfă vândute și încasate sau a prestației, realizate la export, în totalul producției-marfă vândute și încasate sau al prestației, realizate[5].
Notă:

Majorarea fondului de salarii pentru care nu se plătește impozit suplimentar în raport cu indicatorii prevăzuți la pozițiile 1 și 3 se poate efectua cu condiția nedepășirii ponderii procentuale a cheltuielilor cu salariile în costurile totale.


Hotărâre privind aprobarea parcului auto pentru Ministerul Justiției și normarea consumului de carburanți pentru curțile de apel și tribunalele județene

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se aprobă folosirea de către Ministerul Justiției a unui parc auto format din 7 autoturisme, pentru asigurarea deplasărilor la instanțele judecătorești și la celelalte unități din sistemul justiției.

Art. 2. - Se aprobă, pentru curțile de apel, un normativ privind consumul de carburanți de 300 litri lunar și pentru tribunalele județene, un normativ privind consumul de carburanți de 250 litri lunar.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 25 noiembrie 1994 | Nr. 822.

Contrasemnează:

Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu
p. Ministrul justiției,
Lucian Stângu,
secretar de stat


Hotărâre cu privire la suportarea cheltuielilor de transport în vederea efectuării concediului de odihnă în țară pentru personalul trimis în misiune permanentă în străinătate

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale de care aparține personalul trimis în misiune permanentă în străinătate suportă cheltuielile de transport în trafic internațional, ocazionate de efectuarea în țară a concediului legal de odihnă în fiecare an calendaristic, pentru acest personal și pentru membrii de familie care, conform reglementărilor în vigoare, se află în întreținere permanentă în străinătate.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 25 noiembrie 1994 | Nr. 823.

Contrasemnează:

Ministru de stat, ministrul afacerilor externe,
Teodor Viorel Meleșcanu
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu
Ministru de stat, ministrul muncii și protecției sociale,
Dan Mircea Popescu


Hotărâre privind aprobarea transmiterii unui imobil, situat în municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, în patrimoniul Camerei de Comerț și Industrie Cluj

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se aprobă transmiterea cu plată a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Horea nr. 3, județul Cluj, împreună cu terenul aferent, identificat potrivit anexei, care face parte din prezenta hotărâre, din patrimoniul Societății Comerciale „Turism-Transilvania" - S.A. în patrimoniul Camerei de Comerț și Industrie Cluj.

Art. 2. - Predarea-primirea imobilului prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între cele două părți.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 25 noiembrie 1994 | Nr. 824.

Contrasemnează:

Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu
Ministrul turismului,
Dan Matei Agathon
Secretar de stat, șeful Departamentului pentru Administrație Publică Locală,
Octav Cozmâncă


Anexă

Datele de identificare
a imobilului care se transmite cu plată în patrimoniul Camerei de Comerț și Industrie Cluj
Adresa imobilului Persoana juridică de la care se transmite Persoana juridică la care se transmite Caracteristici tehnice
Municipiul Cluj-Napoca, str. Horea nr. 3, județul Cluj Societatea Comercială „Turism-Transilvania" - S.A. Camera de Comerț și Industrie Cluj Suprafață construită desfășurată: 3.145 m2
- subsol 662,40 m2
- parter 620,65 m2
- etaj I 620,65 m2
- etaj II 620,65 m2
- etaj III 620,65 m2
Suprafața terenului aferent: 828 m2


Hotărâre privind suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se aprobă suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului pe anul 1994 cu suma de 670 milioane lei din rezerva bugetară la dispoziția Guvernului, în vederea acoperirii cheltuielilor ocazionate de plata drepturilor aferente personalului de deservire preluat potrivit prevederilor art. 5 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 706/1994.

Art. 2. - Ministerul Finanțelor va introduce modificările corespunzătoare ce decurg din aplicarea prezentei hotărâri în bugetul Secretariatului General al Guvernului și în bugetul de stat pe anul 1994.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 25 noiembrie 1994 | Nr. 844.

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,
Viorel Hrebenciuc
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu


Hotărâre privind majorarea cantităților de cherestea de rășinoase și fag, contingentate la export

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se aprobă majorarea contingentului de cherestele pentru export pe anul 1994 cu 100 mii m3 cherestea de rășinoase, poziția tarifară 4407.10.91, și cu 50 mii m3 cherestea de fag, poziția tarifară 4407.92.90, prin valorificarea stocurilor existente în porturi și în depozitele societăților comerciale, la prețuri normale de piață.

Art. 2. - Licențele de export se vor elibera cu valabilitate până la 31 ianuarie 1995 numai pentru mărfurile existente în stoc la 15 noiembrie 1994.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 2 decembrie 1994 | Nr. 849.

Contrasemnează:

Ministrul industriilor,
Dumitru Popescu
Ministrul comerțului,
Cristian Ionescu
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu
p. Ministrul apelor, pădurilor și protecției mediului,
Florin Stadiu,
secretar de stat



Referințe

  1. Protocolul A și anexele acestuia se publică ulterior.
  2. Numerotare greșită, lipsește nr. crt. 10.
  3. Numerotare greșită, lipsește nr. crt. 105.
  4. În situația în care crește ponderea costurilor totale în total venituri, nivelul costurilor luate în calcul pentru majorarea fondului de salarii se diminuează cu această creștere.
  5. Indicatorul poate fi utilizat în cazul în care nu s-au aplicat prevederile art. 5 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/1994.