Monitorul Oficial 131/1991

De la wiki.civvic.ro
Versiunea din 1 iunie 2012 16:04, autor: CivvicBot (discuție | contribuții) (Migrat la civvic.ro)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Sari la navigare Sari la căutare

Această pagină a fost migrată la Civvic.ro. Orice modificări veți aduce aici nu vor mai fi propagate pe Civvic.ro. Vă rugăm să faceți orice modificări doriți direct pe Civvic.ro.

Monitorul Oficial al României

Anul III, Nr. issue::0131 - Partea I - Marți, 18 iunie year::1991

Decrete

Decret privind rechemarea și acreditarea unor ambasadori

În temeiul art. 82 alin. 1 lit. i) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului și a Președintelui României,
Președintele României decretează:

Art. 1. - Domnul Gheorghe Șerbănescu se recheamă din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Kuweit.

Art. 2. - Domnul Romulus-Doru Giugariu-Costea se acreditează în calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Kuweit.

Președintele României, Ion Iliescu

În temeiul art. 82 alin. 2 din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului și a Președintelui României, contrasemnăm acest decret.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 11 aprilie 1991 | Nr. 29.



Hotărâri ale Guvernului României

Hotărâre pentru aprobarea Acordului privind comerțul și plățile și a Acordului privind reglementarea obligațiilor reciproce în relațiile de plăți existente la 31 decembrie 1990, dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Mongole

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se aprobă Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Mongole privind comerțul și plățile, semnat la Ulan Bator la 5 aprilie 1991.

Art. 2. - Se aprobă Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Mongole privind reglementarea obligațiilor reciproce în relațiile de plăți existente la 31 decembrie 1990, semnat la Ulan Bator la 5 aprilie 1991.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 31 mai 1991 | Nr. 373.


Acord între Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Mongole privind comerțul și plățile

Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Mongole, denumite în continuare părți,
animate de dorința de a dezvolta și întări relațiile comercial-economice dintre cele două țări pe baza egalității în drepturi și avantajului reciproc,
pornind de la importanța deosebită a comerțului exterior și a altor forme de cooperare economică internațională ca factori de dezvoltare economică și socială,
în scopul menținerii unei dezvoltări stabile și a creșterii eficienței relațiilor comercial-economice bilaterale, au convenit asupra următoarelor:
Articolul 1

În scopul dezvoltării relațiilor comercial-economice, părțile vor sprijini persoanele fizice și juridice (denumite în continuare agenți economici) din cele două țări, autorizate conform legislației lor respective să efectueze activități de comerț exterior, în încheierea de contracte și înțelegeri.

Articolul 2

Părțile își vor acorda reciproc clauza națiunii celei mai favorizate în ceea ce privește aplicarea taxelor vamale și a altor taxe pentru exportul și importul mărfurilor, îndeplinirea formalităților vamale și în transporturi.

Prevederile de mai sus nu se aplică:

  1. avantajelor pe care fiecare dintre cele două părți le-a acordat sau le poate acorda țărilor învecinate, în vederea facilitării traficului de frontieră;
  2. avantajelor care rezultă din participarea oricăreia dintre părți la o organizație economică bi sau multilaterală sau zonă de comerț liber.
Articolul 3

Livrările de mărfuri și servicii se vor efectua în conformitate cu prezentul acord pe bază de contracte, care vor fi încheiate între agenții economici ai părților, conform reglementărilor în vigoare din cele două țări și uzanțelor comerciale internaționale.

Articolul 4

Contractele privind livrările reciproce de mărfuri și prestările de servicii se vor încheia, de la 1 ianuarie 1991, în devize convertibile, pe baza prețurilor de pe piețele mondiale reprezentative pentru mărfurile respective, cu luarea în considerare a calității, parametrilor tehnici ai mărfurilor, precum și a condițiilor de livrare.

Pentru mărfurile care se comercializează la bursele internaționale, prețurile contractuale se vor conveni pe baza prețurilor cotate la aceste burse.

Articolul 5

Decontările plăților reciproce dintre cele două țări se vor efectua, de la 1 ianuarie 1991, în devize convertibile, cu aplicarea condițiilor uzuale în practica internațională, în conformitate cu legislația financiar-valutară în vigoare a părților.

Agenții economici din cele două țări pot conveni și alte forme de decontare, cu respectarea legislației existente în țările părților.

Articolul 6

Părțile vor facilita dezvoltarea schimburilor de mărfuri prin operațiuni de barter, ce vor fi convenite de către agenții economici ai ambelor părți, în conformitate cu legislația în vigoare din aceste țări.

Evidența derulării contractelor de barter va fi ținută în valuta liber convertibilă contractuală de către agenții economici sau de băncile lor împuternicite, fără a se efectua transferuri efective de devize.

Articolul 7

Mărfurile importate de agenții economici ai părților dintr-o țară în alta, potrivit prezentului acord, pot fi reexportate în terțe țări numai cu acordul prealabil al exportatorului.

Articolul 8

Începând cu 1 ianuarie 1991, plățile pentru operațiuni necomerciale se vor efectua în valută liber convertibilă.

Cu toate acestea, părțile nu exclud posibilitatea folosirii decontărilor în valută națională pentru operațiuni necomerciale, pe baza înțelegerii între agenții economici ai părților.

Modalitatea tehnică de realizare a decontărilor pentru cheltuieli din operațiuni necomerciale va fi reglementată printr-un aranjament bancar, care se va încheia în decurs de 45 de zile de la semnarea prezentului acord.

Articolul 9

Părțile vor sprijini schimbul de informații referitoare la problemele comerciale, financiar-valutare, juridice și altele.

Articolul 10

În scopul dezvoltării în continuare a relațiilor comercial-economice între România și Republica Populară Mongolă, părțile vor sprijini organizarea activității reprezentanțelor și birourilor comerciale, centrelor de asistență tehnică și altele, inclusiv participarea agenților economici ai părților la târgurile și expozițiile organizate în ambele țări.

Articolul 11

Reprezentanții Ministerului Comerțului și Turismului din România și reprezentanții Ministerului Comerțului și Industriei din Republica Populară Mongolă se vor întâlni o dată pe an, alternativ la București și Ulan Bator, în scopul verificării stadiului îndeplinirii prevederilor prezentului acord și convenirii de noi măsuri pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice dintre aceste țări.

Articolul 12

Prezentul acord intră în vigoare la data la care părțile contractante își vor notifica aprobarea lui, conform legislației fiecărei țări, și va fi valabil până la data de 31 decembrie 1993.

Prevederile prezentului acord se vor aplica și după expirarea valabilității acestuia tuturor contractelor, ale căror obligații, apărute în perioada valabilității lui, nu au fost îndeplinite până în momentul expirării termenului de valabilitate a acordului.

În cazul în care nici una dintre părți nu va comunica celeilalte părți, în formă scrisă, cu trei luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate a acordului, intenția sa de a-l modifica sau denunța, valabilitatea prezentului acord se prelungește automat, de fiecare dată, cu un an.

* * *

Prezentul acord a fost încheiat la data de 5 aprilie 1991, la Ulan Bator, în două exemplare originale, fiecare în limbile română, mongolă și rusă, toate textele având aceeași valabilitate.

În caz de diferențe în interpretarea prezentului acord, părțile se vor conduce după textul în limba rusă.

Din împuternicirea Guvernului României
A. Pascale
Din împuternicirea Guvernului Republicii Populare Mongole
G. Doiod


Acord între Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Mongole privind reglementarea obligațiilor reciproce în relațiile de plăți existente la 31 decembrie 1990

Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Mongole (denumite în continuare părți),
în legătură cu trecerea, de la 1 ianuarie 1991, la noul mecanism în relațiile comercial-economice dintre cele două țări,
în scopul reglementării decontărilor reciproce în ruble transferabile și a altor obligații de plată,
au convenit asupra celor ce urmează:
Articolul 1

Relațiile comercial-economice dintre România și Republica Populară Mongolă se vor desfășura, începând cu 1 ianuarie 1991, în conformitate cu Acordul privind comerțul și plățile, semnat la 5 aprilie 1991.

Articolul 2

Soldul decontărilor curente în ruble transferabile la data de 31 decembrie 1990, înregistrat în conturile curente la Banca Internațională de Colaborare Economică, se vor confirma între Banca Română de Comerț Exterior și Banca de Stat a Republicii Populare Mongole (denumite în continuare bănci) până la 30 aprilie 1991. Soldul conturilor va fi transferat în conturile de lichidare în ruble transferabile, nepurtătoare de dobânzi, deschise la 1 ianuarie 1991 la Banca Română de Comerț Exterior și la Banca de Stat a Republicii Populare Mongole. Conturile de lichidare vor fi libere de speze și comisioane bancare.

Articolul 3

În conturile de lichidare se vor evidenția livrările de mărfuri și serviciile efectuate până la 30 aprilie 1991, rezultate din contractele cu termene de livrare până la 31 decembrie 1990 și neefectuate până la această dată, contravaloarea reclamațiilor acceptate, precum și celelalte obligații de plată ale părților.

Soldurile conturilor pentru plățile necomerciale „06” la 30 aprilie 1991 vor fi recalculate în ruble transferabile și transferate în conturile de lichidare.

La 30 aprilie 1991 băncile vor închide conturile de lichidare, iar până la 31 mai 1991 vor confirma soldul.

Articolul 4

Soldul contului de lichidare în ruble transferabile, ce va fi confirmat de către bănci până la 31 mai 1991, va fi cumulat cu restul datoriei din creditul acordat în cadrul Convenției de credit dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Mongole privind acordarea de asistență tehnică de către România în construirea combinatului de mobilă și mucava în orașul Ulan Bator.

Această sumă totală va fi recalculată până la 31 mai 1991 în dolari S.U.A. pe baza unui coeficient ce va fi convenit de organele competente ale părților și va fi lichidată de către partea debitoare în 1991 și 1992, prin livrări de mărfuri prevăzute în convenția sus-menționată sau prin alte modalități stabilite de comun acord.

Articolul 5

Datoria din creditul acordat în cadrul Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Mongole privind colaborarea în extinderea secției pentru producerea de articole din mase plastice în Republica Populară Mongolă va fi, de asemenea, recalculată din ruble transferabile în dolari S.U.A. de către organele competente ale părților până la 31 mai 1991 și va fi rambursată prin livrări de mărfuri în conformitate cu termenele de plată prevăzute în convenția amintită mai sus sau prin alte modalități stabilite de comun acord.

Articolul 6

Operațiunile privind rambursarea datoriilor din creditele recalculate în dolari S.U.A., inclusiv dobânzile aferente, se vor efectua prin conturi speciale deschise de către bănci.

Articolul 7

În decurs de 45 de zile de la data semnării prezentului acord, băncile vor conveni modalitatea tehnică a decontărilor prevăzută în prezentul acord.

Articolul 8

Prezentul acord intră în vigoare la data confirmării de către părțile contractante a aprobării lui, în conformitate cu legislația fiecărei țări, și va fi valabil până la completa îndeplinire a obligațiilor de către părți.

* * *

Prezentul acord a fost încheiat la data de 5 aprilie 1991, la Ulan Bator, în două exemplare originale, fiecare în limbile română, mongolă și rusă, toate textele având aceeași valabilitate.

În caz de diferențe în interpretarea prezentului acord, părțile se vor conduce după textul în limba rusă.

Din împuternicirea Guvernului României
A. Pascale
Din împuternicirea Guvernului Republicii Populare Mongole
G. Doiod


Hotărâre pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Malaeziei privind transporturile maritime

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Se aprobă Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Malaeziei privind transporturile maritime, semnat la 26 februarie 1991 la Kuala Lumpur.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 31 mai 1991 | Nr. 374.


Acord între Guvernul României și Guvernul Malaeziei privind transporturile maritime[1]

Guvernul României și Guvernul Malaeziei, denumite în continuare părți contractante, în scopul dezvoltării relațiilor de prietenie și întăririi cooperării în domeniul transportului maritim, în conformitate cu principiile egalității și avantajului reciproc,
au convenit următoarele:
Articolul I

În acest acord:

1. Termenul nave ale unei părți contractante înseamnă nave comerciale sub pavilionul național și înregistrate în România, respectiv Malaezia.

Termenul de mai sus nu include nave militare, nave de pescuit și alte nave care nu sunt destinate să transporte pasageri și/sau mărfuri.

2. Termenul autoritate competentă înseamnă instituția guvernamentală desemnată sau instituții ale unei părți contractante care răspund de transportul maritim și de funcțiile sale conexe.

3. Termenul membri ai echipajului înseamnă acele persoane ale căror nume sunt incluse pe lista echipajului navelor și care dețin documentele de identitate corespunzătoare eliberate de fiecare parte, conform celor stipulate în art. VI al prezentului acord, și care în timpul voiajului îndeplinesc îndatoririle legate de exploatarea sau de întreținerea navei.

4. Termenul pasageri înseamnă acele persoane transportate cu navele oricăreia dintre părțile contractante care nu sunt folosite sau angajate în nici un fel la bordul acelei nave și ale căror nume sunt incluse pe lista de pasageri a navei respective.

Articolul II

1. Navele oricărei părți contractante, în conformitate cu regulile și reglementările părților contractante, au permisiunea să navigheze între porturile celor două țări, care sunt deschise comerțului exterior, și să angajeze servicii de transport mărfuri și pasageri (denumite mai jos servicii convenite) între cele două țări sau între una dintre țări și o a treia țară.

2. Navele comerciale care poartă pavilioanele unor terțe țări, dar sunt navlosite și operate de cetățeni sau companii de navigație ale uneia dintre părțile contractante, pot, de asemenea, pe baza autorizării ambelor părți contractante, să participe la serviciile convenite.

Articolul III

1. Regimul națiunii celei mai favorizate va fi acordat navelor oricărei părți contractante, precum și încărcăturii acestora, la sosirea, plecarea sau în timpul staționării în porturi și la locurile de ancoraje ale celeilalte părți contractante.

2. Regimul națiunii celei mai favorizate se va acorda mai ales în probleme privind: libertatea de acces în porturi al navelor; atribuirea locurilor pentru nave la chei; folosirea dotărilor portuare, incluzând echipamentele pentru încărcare-descărcare de chei sau plutitoare, pentru stivuire și depozitare, utilizarea altor facilități pentru navigație și servicii de pilotaj; staționarea în port și radă, executarea de manevre și transbordarea mărfurilor; perceperea diverselor impozite și taxe privind navele și activitatea lor comercială; aprovizionarea navelor, a membrilor echipajului și a pasagerilor cu cele necesare; îndeplinirea formalităților vamale, de carantină, de control la trecerea frontierei, precum și cele legate de aplicarea regulilor portuare.

Articolul IV

1. Acest acord nu se aplică transportului pasagerilor și mărfurilor între porturile aceleiași părți contractante (cabotaj).

2. Nu vor fi considerate cabotaj situațiile în care navele unei părți contractante navighează de la un port la alt port al celeilalte părți contractante pentru a descărca mărfuri sau pasageri aduse de acea navă din alt stat și pentru a îmbarca mărfuri și pasageri în scopul transportării acestora în alt stat.

Articolul V

1. Fiecare parte contractantă va recunoaște naționalitatea navelor celeilalte părți contractante pe baza documentelor care se află la bordul navelor, eliberate în conformitate cu legile și reglementările în vigoare în statul părții contractante al cărei pavilion îl poartă nava respectivă.

2. Documentele navei, inclusiv certificatele de tonaj eliberate în conformitate cu legile și alte reglementări ale părții contractante al cărei pavilion îl poartă nava respectivă, vor fi recunoscute de autoritățile celeilalte părți contractante.

Articolul VI

Părțile contractante vor recunoaște, pe bază de reciprocitate, documentele de identitate ale membrilor echipajelor navelor românești și malaeziene, cum ar fi certificatul de marinar și pașaportul internațional pentru membrii de familie.

Articolul VII

1. Membrii echipajelor oricărei părți contractante vor avea permisiunea să meargă la țărm în timpul staționării navelor în porturile celeilalte părți contractante, în conformitate cu legile și reglementările în vigoare ale acesteia.

2. Membrii echipajelor oricărei părți contractante care au nevoie de tratament medical vor avea permisiunea să intre și să rămână pe teritoriul celeilalte părți contractante pe durata necesară pentru acest tratament, în conformitate cu legile și reglementările care se aplică de acea parte contractantă.

3. Membrii echipajului și pasagerii oricărei părți contractante pot intra sau călători pe teritoriul celelalte părți contractante în caz de naufragiu sau alt accident, pentru a se îmbarca pe alte nave, pentru repatriere sau pentru orice alt motiv acceptabil de către autoritățile competente ale celeilalte părți contractante, cu respectarea legilor și reglementărilor care se aplică de acea parte contractantă.

4. Legile și reglementările unei părți contractante care se referă la intrarea, șederea și plecarea de pe teritoriul ei a pasagerilor, echipajului sau încărcăturii, cum ar fi formalitățile privind intrarea, ieșirea, precum și măsurile vamale și sanitare, se aplică pasagerilor, echipajului sau încărcăturii transportate de navele celeilalte părți contractante în timp ce se află pe teritoriul acesteia.

Articolul VIII

1. Dacă nava unei părți contractante este implicată într-un accident maritim sau alt dezastru în apele teritoriale ale celeilalte părți contractante, nava, pasagerii, echipajul și încărcătură navei se vor bucura de aceleași drepturi și facilități pe care această parte contractantă le acordă în situații similare navelor sub pavilion propriu.

2. Dacă încărcătura sau alte bunuri descărcate sau salvate de pe nava implicată în accidentul maritim sau alte dezastre trebuie să fie depozitate temporar pe teritoriul celeilalte părți contractante, aceasta va întreprinde toate măsurile pentru a asigura facilitățile necesare. Cheltuielile diverse ocazionate se stabilesc luând în considerație prevederile art. 3 alin. 1 din prezentul acord. Mărfurile și bunurile salvate nu vor fi supuse taxelor vamale în măsura în care nu vor fi eliberate spre consum sau folosite pe teritoriul celeilalte părți contractante.

3. Autoritățile competente ale părții contractante în ale cărei ape teritoriale o navă a celeilalte părți contractante se află într-una din situațiile prevăzute în alin. 1 vor notifica imediat această situație oficiului consular cel mai apropiat sau misiunii diplomatice a celeilalte părți contractante.

Articolul IX

Fiecare parte contractantă va lua toate măsurile, în limitele prevederilor legilor și reglementărilor sale, pentru facilitarea și urgentarea traficului maritim între cele două state, pentru reducerea la maximum a timpului de staționare a navelor în porturi, în ceea ce privește operațiunile de încărcare, descărcare, alimentare, reparații, precum și pentru simplificarea și urgentarea formalităților administrative, de control frontieră, vamale, sanitare și a altor formalități.

Articolul X

Plățile care rezultă din și potrivit acestui acord vor fi efectuate și transferate în valuta liber convertibilă acceptată de ambele părți și în conformitate cu regulile și reglementările existente între cele două părți contractante.

Articolul XI

Navlul și volumul comerțului maritim între cele două părți contractante vor fi împărțite între navele ambelor părți contractante în conformitate cu principiile de egalitate și avantaj reciproc. Acolo unde există reglementări ale conferințelor privind comerțul, se vor aplica principiile Codului de conduită al O.N.U. pentru navele de linie.

Articolul XII

1. Părțile contractante vor încuraja întreprinderile de transporturi maritime din statele lor să stabilească, în condiții de eficiență economică, linii regulate de navigație între porturile celor două state, care să fie deservite de nave sub pavilionul României și nave sub pavilionul Malaeziei, în scopul de a dezvolta în continuare schimburile comerciale între ele.

2. Părțile vor stimula dezvoltarea transporturilor containerizate și a tehnologiilor moderne în traficul maritim între porturile celor două părți contractante.

Articolul XIII

1. Navele unei părți contractante care intră în porturile celeilalte părți contractante pentru a descărca o parte din încărcătura lor adusă din alte state vor putea, potrivit reglementărilor interne, să păstreze la bordul navei o parte din încărcătură care este destinată unui alt port, fie al aceluiași stat, fie al altui stat, și să o transporte fără să mai plătească alte taxe, în afara celor impuse în asemenea cazuri navelor care beneficiază de regimul națiunii celei mai favorizate.

2. De asemenea, navele fiecărei părți contractante vor putea naviga dintr-un port în altul al aceleiași părți contractante pentru a completa încărcătura destinată pentru străinătate, fără a mai plăti orice alte taxe, în afara celor impuse în asemenea cazuri navelor statelor ce beneficiază de regimul națiunii celei mai favorizate.

Articolul XIV

În funcție de volumul operațiunilor și în scopul asigurării unei exploatări eficiente a navelor proprii, autoritățile competente ale părților contractante pot conveni asupra trimiterii unor reprezentanți ai întreprinderilor sau companiilor interesate, în porturile în care se desfășoară asemenea operațiuni.

Articolul XV

1. O parte contractantă va lua, în general, toate măsurile necesare pentru a asigura securitatea navelor, membrilor echipajului, mărfurilor și altor persoane sau bunuri aflate la bordul unei nave a celeilalte părți contractante, în perioada când nava se află în porturile sau apele sale teritoriale. În particular, aceste măsuri vor asigura securitatea navei împotriva capturării sau comiterii oricăror acte ilicite care pot periclita siguranța navei, a membrilor echipajului, a încărcăturii sau a altor persoane și bunuri aflate la bordul navei, și operarea navei sau serviciilor portuare legate de navă.

2. Dacă oricare dintre părțile contractante primește informații referitoare la încercarea comiterii oricăror asemenea acțiuni ilicite în porturile sau apele sale teritoriale împotriva unei nave a celeilalte părți contractante, ea va lua toate măsurile imediate și necesare pentru prevenirea acelei acțiuni ilicite, precum și pentru protecția navei, a echipajului său, mărfurilor și a altor persoane și bunuri aflate la bordul navei.

3. În eventualitatea în care o acțiune ilicită are loc în portul sau apele teritoriale ale oricărei părți contractante, această parte contractantă va lua toate măsurile imediate și necesare permise de legile și reglementările sale, pentru încetarea acestei acțiuni. Partea contractantă, în același timp, va informa imediat oficiul consular sau misiunea diplomatică a celeilalte părți contractante despre o asemenea acțiune.

Articolul XVI

Părțile contractante vor institui o comisie mixtă maritimă, care se va întruni în mod regulat sau la cererea oricărei părți contractante, cu scopul de a examina aplicarea prezentului acord, de a se consulta asupra problemelor de interes reciproc privind transportul maritim, precum și de a facilita dezvoltarea comerțului maritim dintre cele două țări.

Articolul XVII

1. Prezentul acord va putea fi modificat prin consimțământ reciproc, ca urmare a consultărilor din cadrul comisiei mixte maritime. Consultările vor începe nu mai târziu de 60 de zile de la data solicitării de către una dintre părțile contractante.

2. Modificările vor intra în vigoare când părțile contractante își vor notifica reciproc consimțământul.

Articolul XVIII

Orice diferend în interpretarea sau aplicarea prezentului acord va fi soluționat prin negocieri directe între părțile contractante.

Articolul XIX

1. Dispozițiile prezentului acord nu se vor aplica navigației pe apele interioare.

2. În ceea ce privește navigația pe Dunăre, prevederile acordului se vor aplica ținând seama de regimul legal al navigației pe Dunăre.

Articolul XX

În alte probleme, nereglementate prin prezentul acord, se aplică legislația națională a fiecărei părți contractante.

Articolul XXI

Prezentul acord va intra în vigoare la data ultimei notificări prin care părțile contractante își confirmă îndeplinirea cerințelor legislației lor pentru intrarea în vigoare a acestui acord.

Prezentul acord este încheiat pentru o perioadă de 5 ani. El va continua să rămână în vigoare pentru perioade succesive de 3 ani, dacă nu va fi denunțat cu 6 luni înainte de data expirării, de către una dintre părțile contractante, prin canale diplomatice.


Semnat la Kuala Lumpur în ziua de 26 februarie 1991, în două exemplare originale în limba engleză, ambele texte având aceeași valabilitate.

Pentru Guvernul României
Doru Pană,
ministrul lucrărilor publice, transporturilor și amenajării teritoriului
Pentru Guvernul Malaeziei
Ling Leong Sik,
ministrul transporturilor



Referințe

  1. Traducere.