Monitorul Oficial 165/1991
Această pagină a fost migrată la Civvic.ro. Orice modificări veți aduce aici nu vor mai fi propagate pe Civvic.ro. Vă rugăm să faceți orice modificări doriți direct pe Civvic.ro.
Monitorul Oficial al României
Anul III, Nr. issue::0165 - Partea I - Joi, 8 august year::1991
Legi
Lege privind salarizarea senatorilor, deputaților și personalului din aparatul Parlamentului României
- Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1. - Salarizarea senatorilor, deputaților și personalului din aparatul Parlamentului se face ținând seama de rolul, importanța și răspunderea ce le revin în exercitarea funcției.
Art. 2. - Salariile de bază ale senatorilor și deputaților sunt prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 3. - Salariile de bază ale unor funcții de conducere specifice Parlamentului sunt prevăzute în anexa nr. 2.
Art. 4. - Salariile de bază pentru funcțiile de execuție de specialitate specifice Parlamentului sunt prevăzute în anexa nr. 3.
Art. 5. - Persoanele care coordonează activitatea unor compartimente sau sectoare au salariile de bază corespunzătoare funcției de execuție de specialitate specifice sau, după caz, a funcției de execuție în care sunt încadrate, la care se adaugă o indemnizație de conducere, potrivit anexei nr. 4, care face parte din salariul de bază, diferențiată în raport cu răspunderea funcției de conducere îndeplinite, precum și cu ponderea muncii respective față de activitatea de execuție pe care o realizează.
Art. 6. - Personalul de execuție care primește sarcina de a coordona realizarea unor programe, studii complexe și altele asemenea beneficiază pe perioada cât îndeplinește această sarcină de o indemnizație de conducere, în limitele prevăzute în anexa nr. 4, stabilită în raport de complexitatea sarcinii primite.
Art. 7. - (1) Personalul încadrat pe funcții de execuție de specialitate specifice poate primi un salariu de merit lunar, care face parte din salariul de bază. Acesta poate fi de până la 15% aplicat la salariul de bază și se acordă pentru rezultate deosebite obținute în activitatea desfășurată.
(2) Salariul de merit poate fi acordat pentru cel mult 15% din numărul de personal prevăzut pentru funcțiile de execuție de specialitate specifice și se stabilește de Biroul permanent, la propunerea secretarului general. Activitatea persoanelor respective se analizează în fiecare an și în raport cu rezultatele obținute se stabilește menținerea sau retragerea salariului de merit.
Art. 8. - Majorarea salariului de bază pentru personalul încadrat în funcții de execuție de specialitate specifice prevăzut în anexa nr. 3, precum și a indemnizației de conducere, în limitele prevăzute de lege, se poate face o dată pe an, de regulă la începutul anului bugetar, ținând seama de calitățile personale reflectate în rezultatele obținute în activitatea profesională.
Art. 9. - (1) Salariile de bază pentru funcțiile de execuție, altele decât cele de specialitate specifice, sunt diferențiate pe funcții și în cadrul fiecărei funcții pe grade sau trepte profesionale. Salariile de bază pentru fiecare grad sau treaptă profesională sunt stabilite pe 3-4 gradații.
(2) Trecerea în gradația imediat superioară a personalului încadrat în funcții de execuție se face o dată pe an, la începutul anului bugetar, de către secretarul general, la propunerea șefului de compartiment.
(3) La trecerea în gradația imediat superioară se ține seama de calitățile personale concretizate prin rezultatele obținute în activitatea profesională. Vechimea minimă necesară pentru trecerea într-o gradație superioară este de doi ani.
(4) În mod excepțional, Biroul permanent, la propunerea secretarului general, poate reduce la jumătate vechimea minimă prevăzută la alin. (3).
Art. 10. - (1) Angajarea și avansarea în funcție, în grade sau trepte profesionale a personalului de execuție, altul decât cel de specialitate specific, se fac prin concurs sau examen, în condițiile legii, în raport cu competența profesională și rezultatele obținute în activitate. Salariul de bază ce se acordă la avansare este în toate cazurile cel prevăzut la gradația 1 a funcției respective.
(2) Vechimea minimă în grad sau treaptă profesională pentru avansarea în gradul sau treapta imediat superioară este de cel puțin doi ani. Fac excepție de la această prevedere persoanele încadrate în funcțiile prevăzute cu salariu de debutant.
(3) Persoanele încadrate cu salariu de debutant vor fi salarizate astfel până la expirarea perioadei de probă. Avansarea în gradul sau treapta profesională imediat superioară se face pe bază de examen sau concurs.
(4) Biroul permanent, la propunerea secretarului general, poate aproba, în mod excepțional, prezentarea la concurs sau examen pentru avansare în gradul sau treapta profesională imediat superioară fără îndeplinirea condiției de vechime minimă prevăzută la alineatul precedent.
Art. 11. - (1) Persoanele salarizate potrivit prezentei legi beneficiază de un spor de vechime în muncă de până la 15%, calculat la salariul de bază corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, astfel:
Tranșe de vechime în muncă | Procente din salariul de bază |
- între 3 și 5 ani | 3 |
- de la 5 la 10 ani | 6 |
- de la 10 la 15 ani | 9 |
- de la 15 la 20 ani | 12 |
- peste 20 ani | 15 |
(2) Sporul de vechime în muncă se plătește cu începere de la 1 al lunii următoare aceleia în care s-a împlinit vechimea în muncă.
(3) Sporul de vechime în muncă se ia în calcul la stabilirea pensiilor și a indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă.
Art. 12. - (1) Orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de personalul încadrat în funcții de execuție se compensează cu timp liber corespunzător. Dacă munca astfel prestată nu a putut fi compensată cu timp liber corespunzător, orele suplimentare se vor salariza cu un spor din salariul de bază astfel:
- a) 50% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru;
- b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu spor de 100% se plătesc și orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, nu se lucrează.
(2) Munca peste durata normală poate fi prestată și sporurile prevăzute la alin. 1 se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de conducătorul compartimentului sau sectorului de activitate, fără a depăși 360 ore anual.
Art. 13. - Personalul care lucrează în condiții grele de muncă poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază. Locurile de muncă, categoriile de personal și cuantumul sporului se aprobă de Biroul permanent, la propunerea secretarului general.
Art. 14. - Premierea personalului încadrat în funcții de execuție de specialitate specifice, a celuilalt personal de execuție, precum și a persoanelor care coordonează activitatea unor compartimente sau sectoare se face din fondul de premiere, care se constituie prin aplicarea unei cote de 2% asupra fondului de salarii aprobat anual prin buget. Din acest fond pot fi acordate premii în cursul anului salariaților care au realizat sau au participat direct la obținerea unor rezultate în activitate apreciate ca valoroase.
Art. 15. - (1) Pentru activitatea desfășurată, persoanele salarizate potrivit prezentei legi beneficiază la sfârșitul anului calendaristic de un premiu anual de până la un salariu mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face plata.
(2) Premiul anual poate fi redus sau anulat în cazul salariaților care în cursul anului au desfășurat o activitate profesională slabă sau necorespunzătoare sau au avut abateri pentru care au fost sancționați disciplinar.
Art. 16. - Pentru ajutoare, recompense, stimulente, contribuții la acțiuni umanitare, burse și cheltuieli de protocol, se constituie fondul președintelui Senatului și fondul președintelui Adunării Deputaților, care se aprobă anual prin buget.
Art. 17. - Persoanele utilizate în cadrul Parlamentului în calitate de colaboratori sau invitate pentru audiere la Parlament beneficiază de drepturile prevăzute în anexa nr. 5.
Art. 18. - Angajarea personalului prin cumul de funcții se face cu acordul conducerii unității la care persoana în cauză are funcția de bază, cu aprobarea Biroului permanent.
Art. 19. - Persoanele numite temporar să îndeplinească atribuțiile de conducere a unui compartiment sau sector de activitate în locul unei persoane cu astfel de atribuții, care lipsește din unitate o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice și nu beneficiază de salariu pe perioada respectivă, primesc, pe lângă salariul de bază al funcției, gradului sau treptei profesionale în care sunt încadrate, indemnizația corespunzătoare funcției de coordonare pe care o preiau.
Art. 20. - (1) Senatorii și deputații care participă la lucrările Parlamentului, în plen, în comisii sau în ședințele Biroului permanent, beneficiază de o indemnizație zilnică de 200 lei.
(2) Senatorii și deputații prezenți la lucrările Parlamentului, care nu au domiciliul în municipiul București, primesc o diurnă de 120 lei pe zi și totodată li se asigură cazarea gratuită sau, la alegere, în cazul în care nu beneficiază de cazare gratuită, li se acordă suma de 30 lei pe noapte, pe toată durata sesiunii parlamentare, cu excepția perioadei de vacanță.
(3) Senatorii sau deputații care efectuează o deplasare în țară, din însărcinarea președintelui Senatului sau al Adunării Deputaților, beneficiază de decontarea integrală a cheltuielilor de cazare sau, la alegere, în cazul în care nu se cazează în unități hoteliere sau alte spații de cazare autorizate care pot emite chitanțe oficiale privind tarifele percepute, de suma de 30 lei pe noapte, precum și de o diurnă de 120 lei pe zi, în cazul în care deplasarea se efectuează în altă localitate decât municipiul București sau cea în care domiciliază. De aceleași drepturi beneficiază și senatorii sau deputații care nu domiciliază în circumscripțiile electorale în care au fost aleși, pe timpul deplasării în aceste circumscripții în vederea îndeplinirii unor activități legate de exercitarea mandatului.
(4) În funcție de evoluția prețurilor și tarifelor, în cazul în care rezultă o creștere mai mare de 30% a acestora, birourile permanente ale Senatului și Adunării Deputaților vor actualiza cuantumul diurnei prevăzute la alin. 2 și 3.
Art. 21. - De la data încetării mandatului de senator sau deputat, timp de doi ani persoanelor în cauză nu li se poate modifica în mod unilateral sau desface contractul de muncă pentru motive neimputabile lor.
Art. 22. - La aplicarea prezentei legi se va proceda la reîncadrarea întregului personal în funcții și, după caz, în grade și trepte profesionale, precum și pe gradații, ținându-se seama de competența profesională reflectată în rezultatele obținute până la data încadrării și de nivelul de pregătire al fiecăruia.
Art. 23. - (1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor, acordarea gradațiilor, sporurilor, premiilor și a altor drepturi personalului din aparatul Parlamentului este de competența Biroului permanent al fiecărei camere.
(2) Contestațiile se depun în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință și vor fi soluționate în termen de 30 de zile.
(3) Împotrivă măsurii de modificare unilaterală a salariilor, stabilite potrivit prevederilor prezentei legi, cei interesați se pot adresa cu contestație la judecătorie, în termen de 30 de zile de la data când au luat cunoștință de măsura luată.
Art. 24. - (1) Salariile de bază pentru funcțiile de execuție, altele decât funcțiile de execuție de specialitate specifice prevăzute în anexa nr. 3, precum și condițiile de încadrare sunt cele prevăzute pentru funcțiile de execuție din ministere și celelalte organe centrale, mai mari cu 15-30%.
(2) În statele de funcții pentru aparatul Parlamentului vor putea fi incluse și unele funcții aprobate altor sectoare de activitate bugetare care se dovedesc necesare prin preluarea acestora de la unitățile bugetare unde funcțiile respective sunt specifice, salarizate potrivit prevederilor de la alin. 1.
Art. 25. - (1) Birourile permanente ale Senatului și Adunării Deputaților, după caz, aprobă defalcarea fondului destinat plății salariilor.
(2) Statele de funcții se aprobă de birourile permanente ale Senatului și Adunării Deputaților, după caz.
Art. 26. - (1) Personalul de specialitate trimis în străinătate, invitat pe contul organizațiilor sau altor parteneri externi pentru acțiuni științifice, culturale, artistice sau sportive, beneficiază în țară de drepturile stabilite prin reglementări specifice.
(2) Pentru deplasările în străinătate dispuse de președintele Senatului sau al Adunării Deputaților, cheltuielile necesare, inclusiv indemnizația de cazare și diurna, în valută, se aprobă de către președintele care a dispus deplasarea.
Art. 27. - Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta lege.
Art. 28. - (1) Dispozițiile prezentei legi intră în vigoare la data de 1 aprilie 1991, dată până la care rămân valabile reglementările privind salarizarea în vigoare la 1 martie 1991.
(2) Salariile din prezenta lege sunt brute și impozabile potrivit legii și nu cuprind suma fixă acordată sub formă de indexare, precum și compensațiile pentru creșterea prețurilor.
(3) Drepturile prevăzute la art. 2 din prezenta lege se cumulează cu pensia sau alte venituri.
(4) Prin derogare de la Legea nr. 3/1977, cu modificările ulterioare, la încetarea mandatului, indiferent de durata acestuia, senatorii și deputații pensionari pot solicita recalcularea pensiei, luându-se în calcul salariul primit și perioada mandatului.
Art. 29. - Ministerul Economiei și Finanțelor va introduce în structura bugetului administrației centrale pe anul 1991 modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei legi.
Art. 30. - Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă art. 2, art. 4, art. 5 și art. 8 alin. 4 din Legea nr. 4/1990, precum și orice alte dispoziții contrare.
Anexa Nr. 1
Nr. crt. | Funcția | Salariul de bază lunar - lei - |
1. | Senator, deputat | 26.000 |
2. | Vicepreședinții și secretarii comisiilor permanente ale Senatului și Adunării Deputaților | 27.000 |
3. | Secretarii și chestorii Senatului și ai Adunării Deputaților, precum și președinții comisiilor permanente ale Senatului și Adunării Deputaților | 28.000 |
4. | Vicepreședinții Senatului și ai Adunării Deputaților | 30.000 |
5. | Președintele Senatului și al Adunării Deputaților | 35.000 |
Anexa Nr. 2
Nr. crt. | Funcția | Salariul de bază lunar - lei - |
1. | Secretar general al aparatului Senatului, al aparatului Adunării Deputaților | 26.000 |
2. | Șef departament la Senat, director la Adunarea Deputaților | 24.000 |
Anexa Nr. 3
Nr. crt. | Funcția | Nivelul studiilor | Salariul de bază lunar - lei - |
1. | Consilier parlamentar | S | 19.000-21.000 |
2. | Expert parlamentar | S | 17.000-19.000 |
3. | Consultant parlamentar | S | 11.000-14.000 |
4. | Șef birou senatorial | S | 11.000-14.000 |
5. | Șef birou senatorial | M | 9.000-11.000 |
6. | Șef de cabinet I | S | 8.000-11.000 |
7. | Șef de cabinet II | M | 6.000-9.000 |
8. | Secretar de cabinet | M | 5.000-7.000 |
Anexa Nr. 4
Nr. crt. | Funcția | Indemnizația de conducere - lei - | |
minimă | maximă | ||
1. | Adjunct șef departament, director adjunct, șef compartiment, sector, serviciu, birou | 2.000 | 5.000 |
Anexa Nr. 5
1. Persoanele utilizate în cadrul Parlamentului în calitate de colaboratori beneficiază de o indemnizație lunară de până la 7.000 lei, stabilită în raport cu perioada de colaborare și importanța lucrărilor efectuate.
Dacă aceste persoane desfășoară activitate de colaborare în altă localitate decât cea în care domiciliază, au dreptul și la decontarea cheltuielilor de transport și cazare, potrivit tarifului practicat de unitățile hoteliere, precum și la o diurnă la nivelul celei stabilite pentru salariații unităților bugetare, pe toată perioada cât își desfășoară activitatea.
2. Pentru unele lucrări cu caracter ocazional, care nu pot fi efectuate cu personalul existent, se pot folosi colaboratori (traducători, interpreți, stenodactilografi, tipografi și alții), plătiți cu ora. Tariful orar se stabilește corespunzător cu salariul de bază prevăzut de lege pentru funcția respectivă.
3. Persoanele domiciliate în alte localități decât municipiul București, chemate la comisiile parlamentare pentru audieri, au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o diurnă zilnică în cuantumul prevăzut de lege pentru salariații din unitățile bugetare. Cheltuielile de transport pentru întoarcerea în localitatea în care domiciliază se decontează fără document, în limita sumei din documentul de transport prezentat la sosire.
- Notă:
Reglementările din prezenta anexă se aplică de la 1 iunie 199l.
Hotărâri ale Parlamentului României
Hotărâre privind numirea membrilor Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României
- În temeiul art. 43 și 44 din Legea nr. 34/1991 privind Statutul Băncii Naționale a României,
- Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic. - Se numesc în Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României:
- Dr. Mugur Constantin Isărescu - Guvernator al Băncii Naționale a României și președinte al Consiliului de administrație
- Emil Iota Ghizari - Viceguvernator al Băncii Naționale a României și vicepreședinte al Consiliului de administrație
- Corneliu Croitoru - Viceguvernator al Băncii Naționale a României și membru al Consiliului de administrație
- Vladimir Soare - Viceguvernator al Băncii Naționale a României și membru al Consiliului de administrație
- Prof. dr. Costin Kirițescu - Membru al Consiliului de administrație
- Prof. dr. Constantin Ionete - Membru al Consiliului de administrație
- Filip Lungoci - Membru al Consiliului de administrație
- Conf. dr. Silviu Cerna - Membru al Consiliului de administrație
- Lector dr. Lucian Ionescu - Membru al Consiliului de administrație
Hotărâri ale Adunării Deputaților
Hotărâre privind declararea ca demisionat din funcție a unui deputat
- Adunarea Deputaților hotărăște:
Articol unic. - Se declară demisionat din funcția de deputat în circumscripția electorală nr. 3 Argeș domnul Nicolae Olteanu, prin aplicarea prevederilor art. 151 și art. 153 alin. 2 din Regulamentul Adunării Deputaților.
Hotărâre privind demisia unui deputat
- În temeiul art. 165 din Regulamentul Adunării Deputaților,
- Adunarea Deputaților hotărăște:
Articol unic. - Adunarea Deputaților ia act de cererea de demisie prezentată de domnul Aurel Puiu, deputat în circumscripția electorală nr. 35 Teleorman, aparținând Grupului parlamentar al Frontului Salvării Naționale, și declară vacant locul de deputat deținut de acesta.
Hotărâri ale Guvernului României
Hotărâre privind editarea monitorului oficial al județului și al municipiului București
- Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Prefecturile și Primăria municipiului București vor edita, trimestrial, monitorul oficial al județului și, respectiv, al municipiului București.
Art. 2. - În monitorul oficial al județului sau al municipiului București se vor publica:
a) deciziile și celelalte acte cu caracter normativ emise de prefecturi sau de Primăria municipiului București;
b) actele cu caracter normativ ale organelor locale de specialitate ale administrației de stat care funcționează la nivelul județelor și al municipiului București;
c) deciziile cu caracter normativ ale primăriilor municipiilor, sectoarelor municipiului București și orașelor;
d) indexul legilor, decretelor și hotărârilor Guvernului, cu caracter normativ, publicate în Monitorul Oficial al României;
e) alte publicații și anunțuri care trebuie cunoscute de cetățenii din unitatea administrativ-teritorială respectivă.
Art. 3. - Alcătuirea materialelor pentru publicarea în monitorul oficial va fi asigurată de un colectiv redacțional format din specialiști, sub conducerea secretarului prefecturii sau al Primăriei municipiului București, după caz, constituit prin decizia organului local al administrației de stat respectiv.
Art. 4. - Monitorul oficial va avea formatul de 15/21 cm.
În județele în care minoritățile naționale au o pondere însemnată în cadrul populației, monitorul oficial se poate edita și în limba maternă a acestora.
Art. 5. - Monitorul oficial se difuzează primăriilor, organelor locale de specialitate ale administrației de stat din județ și, respectiv, din municipiul București, precum și unităților subordonate acestora.
Monitorul oficial al județului sau al municipiului București poate fi difuzat și altor persoane juridice și fizice, contra cost.
Art. 6. - Monitorul oficial va fi transmis, în termen de 10 zile de la editare, la Direcția Generală pentru Administrație Locală din cadrul Secretariatului general al Guvernului.
Art. 7. - Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 535 din 16 martie 1968 cu privire la editarea buletinului oficial al Consiliului popular al municipiului București și a buletinelor oficiale ale consiliilor populare județene se abrogă.