Monitorul Oficial 311/1992

De la wiki.civvic.ro
Versiunea din 23 august 2011 12:33, autor: Lgall (discuție | contribuții) (Pagină nouă: __FORCETOC__ *1992 0311 = Monitorul Oficial al României = Anul IV, Nr. issue::311 - Partea I - Luni, 30 noiembrie year::1992 == Legi și decr...)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul IV, Nr. issue::311 - Partea I - Luni, 30 noiembrie year::1992

Legi și decrete

Lege referitoare la unele ordonanțe ale Guvernului, emise în baza Legii nr. 81/1992 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și autorizarea contractării și garantării unor credite externe

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. - Se aprobă următoarele ordonanțe, emise în temeiul Legii nr. 81/1992 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și autorizarea contractării și garantării unor credite externe:

1. Ordonanța nr. 6 din 4 august 1992 privind asigurarea fundurilor necesare în anul 1992 pentru aplicarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 13 august 1992.

2. Ordonanța nr. 7 din 4 august 1992 privind împrumutul de stat pentru finanțarea deficitului bugetului de stat pe anul 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 13 august 1992, completată cu un articol nou, cu următorul conținut:

„Art. 21. - Împrumutul de stat prevăzut de art. 1 se amortizează în termen maxim de 5 ani, începând cu anul 1993, în rate anuale egale, scadente la 30 noiembrie al fiecărui an.”

3. Ordonanța nr. 10 din 7 august 1992 pentru aprobarea Statutului-cadru al Fondului Proprietății Private, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 26 august 1992, cu modificarea art. 8 alin. 2 din statutul-cadru, care va avea următorul conținut:

„6.2. Primul Consiliu de administrație al Fondului Proprietății Private este compus din 7 membri propuși de Guvern, recomandați de comisiile economice ale Camerei Deputaților și Senatului, și aprobați, separat, de cele două Camere.”

4. Ordonanța nr. 11 din 14 august 1992 privind modul de desfășurare și impozitare a activității de taximetrie auto, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 26 august 1992, cu următoarele modificări și completări:

a) Articolul 2 alineatul 1 va avea următorul conținut:

„Persoanele fizice autorizate potrivit Decretului-lege nr. 54/1990, precum și colaboratorii cu autoturisme proprii ai societăților comerciale care desfășoară activitatea de taximetrie sunt supuse unui impozit forfetar trimestrial de 30.000 lei, care se plătește până la 25 ale ultimei luni din fiecare trimestru.”

b) La articolul 3 se introduce un nou alineat, cu următorul conținut:

„Consiliile locale pot modifica impozitul forfetar prevăzut la art. 2 cu până la 50%, în funcție de condițiile concrete de taximetrie existente în fiecare localitate.”

5. Ordonanța nr. 12 din 17 august 1992 privind punerea la dispoziția autorităților publice locale a sumei de 28 miliarde lei din încasările obținute în anul 1992 la fondul constituit din influențele rezultate din reevaluarea, în anul 1991, a stocurilor de materii prime, materiale, semifabricate și produse finite, de către agenții economici cu capital de stat ca urmare a acțiunilor de liberalizare a prețurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 27 august 1992.

6. Ordonanța nr. 13 din 17 august 1992 privind programul, competențele și criteriile de desfășurare a activității de creditare a comerțului exterior și de asigurare a creditelor de export în anul 1992, în numele și în contul statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 26 august 1992.

7. Ordonanța nr. 14 din 17 august 1992 privind modificarea nivelului majorărilor de întârziere datorate pentru neplata în termen a veniturilor cuvenite bugetului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 25 august 1992.

8. Ordonanța nr. 15 din 19 august 1992 cu privire la impozitele și taxele locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 26 august 1992, cu următoarele modificări și completări:

a) Punctul 3 din capitolul I al anexei va avea următorul conținut:

„3. 50% din impozitul pe

clădiri și taxa asupra
mijloacelor de transport

de la persoane juridice...... 30%”

b) Punctul 6 din capitolul I al anexei se elimină.
c) La capitolul II al anexei, după punctul 8 se introduc două puncte noi, cu următorul conținut:

„31. 50% din impozitul pe clădiri

și taxa asupra
mijloacelor de
transport de la

persoane juridice....... 30%"

32. Venituri din concesiuni
Hotărârea Guvernului nr. 1228/1990 ....50%”

9. Ordonanța nr. 22 din 21 august 1992 privind finanțarea ocrotirii sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 28 august 1992.

10. Ordonanța nr. 23 din 21 august 1992 privind modificarea unor sancțiuni contravenționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 28 august 1992.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 14 octombrie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

Președintele Senatului, academician Alexandru Bîrlădeanu

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 14 octombrie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

Președintele Camerei Deputaților, Marțian Dan

București, 18 noiembrie 1992 | Nr. 114.

Decret pentru promulgarea Legii referitoare la unele ordonanțe ale Guvernului, emise în baza Legii nr. 81/1992 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și autorizarea contractării și garantării unor credite externe

În temeiul art. 77 alin. (1) din Constituția României, promulgăm

Legea referitoare la unele ordonanțe ale Guvernului, emise în baza Legii nr. 81/1992 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și autorizarea contractării și garantării unor credite externe

și dispunem publicarea ei în Monitorul Oficial al României.

Președintele României, Ion Iliescu | București, 18 noiembrie 1992 | Nr. 222.

Hotărâri ale Senatului

Hotărâre privind demisia din funcția de secretar al Senatului a domnului senator Păun Ion Otiman

Senatul hotărăște:

Articol unic. - Senatul ia act de demisia din funcția de secretar al Senatului a domnului senator Păun Ion Otiman, Grupul parlamentar de orientare civic-liberală, ca urmare a alegerii sale în calitate de președinte al Comisiei permanente a Senatului pentru agricultură, industrie alimentară și silvicultură, și hotărăște organizarea de noi alegeri pentru ocuparea funcției de secretar al Senatului, rămasă vacantă.

Președintele Senatului, prof. univ. Oliviu Gherman | București, 9 noiembrie 1992 | Nr. 42.

Hotărâre pentru alegerea unui secretar al Senatului

În temeiul art. 61 alin. (2) și (5) din Constituția României și al art. 13 și 16 din Regulamentul Senatului,

Senatul hotărăște:

Articol unic. - Domnul senator Emil Negruțiu, Grupul parlamentar de orientare civic-liberală, se alege în funcția de secretar al Senatului.

Președintele Senatului, prof. univ. Oliviu Gherman | București, 9 noiembrie 1992 | Nr. 43.

Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Senatului nr. 41/1992 privind aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Senatului

Senatul hotărăște:

Articol unic. - Hotărârea Senatului nr. 41/1992 privind aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Senatului se modifică după cum urmează:

1. Se completează componența Comisiei pentru muncă, protecție socială și problemele șomajului (anexa nr. VIII) cu doamna senator Maria Matilda Țețu, Grupul parlamentar de orientare civic-liberală {P.N.L.-C.D.).

2. Se modifică componența Comisiei pentru învățământ și cercetare științifică (anexa nr. IX) prin înlocuirea domnului senator Ioan Paul Popescu, Grupul parlamentar al Partidului Național Țărăriesc-creștin democrat, ales chestor al Senatului, cu domnul senator Tiberiu Vladislav, Grupul parlamentar al Partidului Național Țărănesc-creștin democrat.

Președintele Senatului, p.Eugen Dijmărescu | București, 16 noiembrie 1992 | Nr. 44.