Monitorul Oficial 83bis/1993
Monitorul Oficial al României
Anul V, Nr. issue::83bis - Partea I - Vineri, 30 aprilie year::1993
Hotărâri ale Guvernului României
=== Hotărâre cu privire la prețurile de contractare și de achiziție, garantate de stat, la unele produse agricole de bază și modul de decontare a grâului provenit din import ===
Guvernul României hotărăște:
Art. 1. - Prețurile de contractare și de achiziție, garantate de stat, la produsele agricole de baza vegetale și animale, prevăzute în anexa nr. 1, se stabilesc și se adaptează de Ministerul Agriculturii și Alimentației, sub supravegherea Ministerului Finanțelor.
Primele cuprinse în prețurile de contractare şi de achiziție la lapte de vacă, animale şi păsări vii destinate tăierii, ce se preiau la fondul de consum pentru industrializare după 1 mai 1993, care se acordă de la bugetul de stat, sunt prevăzute în anexa nr. 2.
Art. 2. - Cantitățile de grâu ce se importă după data de 1 mai 1993 se decontează la intern la prețul de 80 lei/kg, urmând ca diferența până la nivelul prețului format din prețul extern și cursul dolarului în vigoare la data importului să se acopere de la bugetul de stat.
Art. 3. - Grâul din import destinat industriei de panificație și furajele prevăzute în anexa nr. 3, reprezentând contingente tarifare exceptate, beneficiază de această facilitate până la data de 31 decembrie 1993.
Art. 4. - Ministerul Finanțelor, la elaborarea legii rectificative a bugetului de stat pe anul 1993, va adapta nivelul fondurilor bugetare ale Ministerului Agriculturii și Alimentației corespunzător prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 5. - Ministerul Agriculturii și Alimentației și Ministerul Finanțelor vor elabora norme metodologice pentru punerea în aplicare a prezentei hotărâri.
Art. 6. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă prevederile art. 2 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 40/1993.
Contrasemnează:
Ministrul agriculturii și alimentației, Ioan Oancea
p. Ministru de stat, ministrul finanțelor, Dan Mogoș, secretar de stat
Ministrul comerțului, Constantin Teculescu
Anexa nr. 1
Lista produselor agricole vegetale și animale de bază, ale căror prețuri de contractare și de achiziție, garantate de stat, se stabilesc și se adaptează de Ministerul Agriculturii și Alimentației, sub supravegherea Ministerului Finanțelor
Produse vegetale
- 1. Grâu
- 2. Porumb
Animale și păsări vii destinate tăierii
- 1. Bovine (tineret și adulte)
- 2. Porcine
- 3. Găini (tineret și adulte)
Produse animale
- 1. Lapte de vacă - materie primă
Anexa nr. 2
Primele cuprinse în prețurile de contractare și de achiziție la lapte de vacă, animale și păsări vii destinate tăierii, ce se preiau la fondul de consum
Denumirea produsului | U.M. | Primă (lei/U.M.) |
- Bovine (tineret și adulte) | kg viu | 300 |
- Porcine | kg viu | 340 |
- Găini (tineret și adulte) | kg viu | 360 |
- Lapte de vacă cu 3,5% grăsime | l | 30 |
- Subvenția ce se acordă de la bugetul de stat pentru laptele de vacă, materie primă, livrat de către alte județe, pentru completarea resurselor necesare aprovizionării populației Capitalei | l | 20 |
Anexa nr. 3
Lista produselor ce se importă după data de 29 aprilie 1993, care fac obiectul contingentelor tarifare exceptate
Poziţia tarifară | Denumirea mărfii | Contingent tarifar - mii tone - |
10.01.90.99 | Altele (grâu pentru panificație) | 1.590 |
10.03.00.80 | Altele (orz furajer) | 400 |
10.05.90.00 | Altele (porumb furajer) | 800 |
23.04.00.00 | Turte și alte reziduuri solide, aglomerate sau nu sub formă de pelete, rezultate din extracția uleiului de soia (șroturi de soia) | 300 |