Monitorul Oficial 206/1994
Monitorul Oficial al României
Anul VI, Nr. issue::206 - Partea I – Marți, 9 august year::1994
Diverse
Metodologia privind audierea în comisiile permanente pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă ale Camerei Deputaților și Senatului a candidaților pentru consiliile de administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune
În conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, în ziua de 7 iulie 1994 comisiile permanente pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă ale celor două Camere ale Parlamentului s-au întrunit în ședință comună de lucru, având ca obiect stabilirea metodologiei de audiere a candidaților pentru consiliile de administrație ale celor două societăți.
Metodologia privind audierea în comisiile permanente pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă ale Camerei Deputaților și Senatului a candidaților pentru consiliile de administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune
1. Audierea candidaților pentru consiliile de administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune se desfășoară în condițiile Legii nr. 41/1994.
2. Comisiile permanente pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă ale Camerei Deputaților și Senatului se reunesc și lucrează în ședință comună, sub președinția, prin rotație, a președinților acestora.
În vederea desfășurării activității, președintele care conduce ședința comună desemnează un secretariat tehnic care va întocmi, la sfârșitul fiecărei zile de audiere, un proces-verbal.
3. Audierile se fac în condițiile asigurării cvorumului legal de lucru al comisiilor permanente.
4. Comisiile permanente stabilesc, pe baze paritare, un colectiv de referenți care pregătesc dosarul fiecărui candidat; secretariatul tehnic al celor două comisii asigură difuzarea dosarelor candidaților fiecărui membru al acestora.
5. Audierea candidaților se face în ordinea alfabetică a numelor acestora, pe rând, pentru fiecare serviciu public.
6. Audierea începe cu prezentarea de către fiecare candidat a datelor sale personale și a unui rezumat succint al activității sale profesionale. Timpul alocat fiecărui candidat, în acest scop, este de maximum 5 minute.
7. Membrii celor două comisii permanente pot adresa candidatului orice întrebare legată de criteriile individuale de selecție sau pot cere acestuia să le prezinte alte date ori informații privind activitatea sa profesională sau viața personală ori conduita socială.
8. Candidații pot cere cuvântul pentru a oferi explicații suplimentare la răspunsurile date întrebărilor ce li s-au adresat de către membrii comisiilor permanente.
9. Membrii celor două comisii permanente dispun de o fișă de evaluare pentru fiecare candidat în parte, pe baza căreia se face votul final.
10. Votul are loc după audierea tuturor candidaților, potrivit art. 20 alin. 5 din Legea nr. 41/1994.
11. După audierea tuturor persoanelor și supunerea la vot a candidaturii acestora, se încheie un raport general, semnat de președinții celor două comisii permanente. Raportul se înaintează birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, în vederea declanșării procedurii prevăzute de art. 20 alin. 2 din Legea nr. 41/1994.
(Se întocmește separat pentru fiecare dintre cele două societăți)
Criterii individuale
de selecție a candidaților pentru consiliul de administrație al Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune
- Integritate morală.
- Aptitudini psiho-socio-profesionale. Exemplu: disponibilitate pentru cooperare, creativitate, capacitate decizională etc.
- Cunoașterea legislației în domeniul activității specifice Radiodifuziunii sau Televiziunii.
- Cunoașterea specificului activității Radiodifuziunii sau Televiziunii.
- Implicare în activități conexe specificului serviciului public de Radiodifuziune sau de Televiziune.
- Neimplicarea în activități similare desfășurate în țară (posturi private/autonome ori independente de radio și televiziune).
- Disponibilitatea de a răspunde solicitărilor consiliului de administrație și de a activa în cadrul acestuia potrivit cerințelor.
- Cunoștințe manageriale în profil.
Dosar
- Curriculum vitae – tip.
- Oferta tip – pentru audiere, cu o motivație a candidaturii.
- Cazier judiciar.
- Declarație pe propria răspundere de neimplicare personală și familială – gradul întâi și gradul al doilea de rudenie – în activități similare desfășurate în țară (post privat, autonom ori independent de radio sau de televiziune).
- Adeverință de la locul de muncă unde candidatul îți desfășoară activitatea – sau declarație pe proprie răspundere – cu specificarea dacă a beneficiat sau beneficiază de scutiri de impozite în acord cu prevederile unor legi în vigoare.
Dosarul se va prezenta cu rubricile completate prin dactilografiere.
Oferta
Nume și prenume......................................
Data și locul nașterii...............................
Buletin de identitate seria....... nr. .........., eliberat de ......................................
Profesia ......................................
Funcția actuală ......................................
Am luat cunoștință de metodologia audierii în comisiile permanente pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă ale Camerei Deputaților și Senatului a candidaților pentru consiliile de administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune.
Doresc să particip la audierea pentru consiliul de administrație al .................................................
Motivație: (aceasta include și concepția individuală de conducere a uneia dintre cele două societăți și presupune o dezvoltare mai amplă).
Bibliografie generală
- Constituția României (art. 30, 31)
- Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune
- Legea audiovizualului nr. 48/1992.
- Declarația Universală a Drepturilor Omului (art. 19)
- Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (art. 19, 20)
- Convenția europeană a drepturilor omului (art. 10)
- Document al Reuniunii de la Copenhaga a Conferinței pentru dimensiunea umană a C.S.C.E. (pct. 7, 8)
- Rezoluția Consiliului Europei asupra eticii jurnalistice – 1993
- Convenția europeană pentru televiziuni transfrontiere
- Declarația de la Bruxelles – 1993 "Audiovizualul – o șansă pentru Europa".