Monitorul Oficial 82/1993

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul V, Nr. issue::82 - Partea I - Vineri, 30 aprilie year::1993

Hotărâri ale Guvernului României

Guvernul României

Hotărâre privind măsurile pentru asigurarea unei activități comerciale normale în condițiile eliminării subvențiilor la unele produse începând cu data de 1 mai 1993

Guvernul României hotărăște:

Art. 1 - În sensul prevenirii unor dereglări în aprovizionarea populației cu produse la care prețurile se modifică începând cu data de 1 mai 1993, ca urmare a eliminării subvențiilor, se interzice agenților economici cu activitate de producție sau comercială de a stoca produsele în scopul livrării la prețuri majorate.

Art. 2. - Până la negocierea noilor prețuri, produsele vor fi livrate și comercializate la prețurile actuale.

Art. 3. - Acumularea de mărfuri de pe piața internă în scopul creării unui deficit în aprovizionarea populației în această perioadă este interzisă.

Art. 4. - Abaterile de la prevederile prezentei hotărâri se constată de către: organele Gărzii financiare, organele de control financiar, organele Oficiului pentru Protecția Consumatorilor și ale poliției, precum și de corpurile de control ale prefecturilor și consiliilor, municipale și orășenești, împuterniciții consiliilor comunale și se sancționează conform Legii nr. 12/1990, cu modificările ulterioare.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 16 aprilie 1993 | Nr. 155.

Contrasemnează:

Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu


Guvernul României

Hotărâre cu privire la compensarea și indexarea salariilor și stabilirea salariului de bază minim brut pe țară, începând cu 1 mai 1993

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Începând cu data de 1 mai 1993, ca urmare a creșterii prețurilor de consum și a tarifelor la produsele și serviciile la care se retrage subvenția, societățile comerciale cu capital majoritar de stat și regiile autonome la care salariile se stabilesc prin negociere vor acorda la salariile individuale ale personalului din cadrul acestora o compensație în sumă fixă de 10.160 lei lunar brut pe salariat.

Art. 2. - În afara compensării prevăzute la art. 1, începând cu data de 1 mai 1993, salariile de bază din luna aprilie 1993 se pot indexa ca urmare a creșterii prognozate a prețurilor și tarifelor, în perioada mai - iunie 1993, la produsele și serviciile nesubvenționate. Valoarea indexării medii pe salariat, calculată pe baza salariului mediu brut la nivelul economiei, este de 3.000 lei lunar brut.

Art. 3. - Pentru acordarea compensării și indexării prevăzute la art, 1 și 2, societățile comerciale cu capital majoritar de stat și regiile autonome la care salariile se stabilesc prin negociere vor lua măsuri de reducere a costurilor de producție și de creștere a productivității muncii, astfel încât influența asupra creșterii prețurilor și tarifelor să fie minimă.

Art. 4. - Societățile comerciale cu capital majoritar de stat și regiile autonome la care salariile se stabilesc prin negociere vor acorda suma de 10.160 lei lunar brut, prevăzută la art. 1, separat de celelalte drepturi salariale. Includerea în salariile de bază se va face treptat de către fiecare unitate prin negociere cu sindicatele și/sau cu reprezentanții salariaților, începând cu luna iunie 1993.

Art. 5. - Societățile comerciale cu capital majoritar de stat și regiile autonome la care salariile se stabilesc prin negociere și care până la data de 1 mai 1993 au încheiat contractele colective de muncă sau, după caz, contractele individuale de muncă pentru anul 1993, prin negociere cu sindicatele și/sau cu reprezentanții salariaților, pot acorda suma prevăzută la art. 1, integral sau parțial, numai în cazul și în cuantumul în care, față de salariile negociate, se consideră justificată o astfel de măsură. Suma respectivă va fi preluată în salariile de bază începând cu data de 1 mai 1993.

Art. 6. - La societățile comerciale cu capital majoritar de stat și regiile autonome unde salariile se stabilesc prin negociere, la care prin contractele colective de muncă s-a prevăzut acordarea în mod gratuit sau cu un preț redus a unora dintre produsele sau serviciile la care se retrage subvenția și acestea nu sunt aprobate prin acte normative, valoarea compensației prevăzute la art. 1 se corectează cu suma corespunzătoare, calculată pe baza cantității de produse sau servicii stabilite a se acorda lunar și a diferenței dintre prețul aplicat de la 1 mai 1993, după retragerea subvențiilor, și cel aplicat până la data respectivă.

Art. 7. - (1) Coeficientul de indexare se va calcula de către fiecare societate comercială cu capital majoritar de stat și regie autonomă la care salariile se stabilesc prin negociere prin raportarea valorii indexării de 3.000 lei brut lunar la salariul mediu realizat în perioada martie-aprilie 1993, inclusiv indexarea acordată în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 124/1993. La stabilirea salariului mediu, în vederea determinării coeficientului de indexare pe fiecare societate comercială sau regie autonomă la care salariile se stabilesc prin negociere, vor fi luate în considerare toate drepturile prevăzute în anexa la hotărârea Guvernului nr. 496/1992, precum și numărul mediu de personal din lunile martie-aprilie 1993.

(2) Coeficientul concret de indexare, în limita celor prevăzute la alin. (1), se stabilește de către consiliul de administrație al fiecărei societăți comerciale sau regii autonome la care salariile se stabilesc prin negociere, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților, în funcție de fondul ce poate fi destinat plății salariilor, rezultat în raport cu producția sau volumul de activitate realizat, fără ca prin aceasta unitatea să înregistreze pierderi. La regiile autonome prevăzute cu subvenție, indexarea se va face cu încadrarea în subvențiile aprobate potrivit legii.

Art. 8. - Prevederile art. 1 și 2 din prezenta hotărâre vor fi avute în vedere în mod corespunzător la stabilirea măsurilor ce pot fi luate de Guvern, potrivit legii, pentru frânarea procesului inflaționist și a șomajului.

Art. 9. - (1) Salariile personalului din instituțiile publice se indexează, începând cu data de 1 mai 1993, cu coeficientul de 6,8%. Sumele rezultate din indexare se includ în drepturile la care se referă, obținându-se noile cuantumuri ale acestora.

(2) Salariile indexate, potrivit alin. (1), se majorează cu suma de 10.180 lei lunar brut ca urmare a creșterii prețurilor de consum și tarifelor la produsele și serviciile le care se elimină în întregime subvenția, începând eu data de 1 mat 1993. Suma de 10.160 lei lunar brut se va acorda separat de celelalte drepturi salariale, urmând a fi inclusă în mod corespunzător în salariile de bază prin actele normative pe baza cărora se stabilesc salariile în instituțiile publice.

(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și la regiile autonome cu specific deosebit, la care salariile sunt aprobate prin hotărâri ale Guvernului,

(4) Nivelurile noi ale salariilor pentru personalul instituțiilor publice, precum și pentru personalul regiilor autonome cu specific deosebit vor fi calculate și transmise acestora de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Art. 10. - În luna iulie 1993, după cunoașterea datelor statistice referitoare la creșterea efectivă a prețurilor de consum din luna iunie 1993, se va reexamina, cu consultarea sindicatelor și patronatului, valoarea indexării medii pe salariat, ținându-se seama de diferențele ce pot apărea în prognoza creșterii prețurilor de consum pe întreaga perioadă mai-iunie 1893, precum și de evoluția salariului mediu pe economie, a producției și productivității muncii,

Art. 11. - (1) Compensația stabilită potrivit art. 1 și art. 9 alin. (2) face parte din salariu și se acordă proporțional cu timpul lucrat în program normal de lucru. Aceasta se cuprinde în fondul de salarii și se ia în calcul, potrivit legii, la stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu salariul și, respectiv, fondul de salarii, cumulându-se, în vederea impozitării, cu celelalte drepturi salariale.

(2) Până la includerea compensației prevăzute ia art. 1 și art. 9 alin. (2) în salariul de bază, aceasta se va lua în calcul la stabilirea indemnizației pentru concediul de odihnă. Compensația prevăzută se va lua în calcul și pentru determinarea cuantumului altor drepturi ce se determină în funcție de salariul de bază, proporțional cu procentele aplicate la salariul de bază în raport cu care se stabilesc aceste drepturi, conform reglementărilor în vigoare, respectiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă, pentru îngrijirea copilului bolnav sau pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 1 an, indemnizațiile acordate, în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 307/1991, republicată, personalului trimis în străinătate pentru o perioadă care depășește 3 luni, necesare întreținerii locuinței și persoanelor aflate în întreținere legală, precum și alte drepturi similare stabilite cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Finanțelor.

(3) Compensația prevăzută la art. 1 și art. 9 alin. (2) are caracter de spor permanent în sensul prevederilor Legii nr. 49/1992, pentru care se plătește contribuția de 3% aferentă pensiei suplimentare.

(4) La stabilirea contribuției de 1% pentru fondul de șomaj, compensația prevăzută la art. 1 și art. 9 alin. (2) nu se ia în calcul până la includerea acesteia în salariul de bază.

Art. 12. - (1) În cazul cumulului de funcții, compensația pentru creșterea prețurilor la produsele și serviciile la care se retrage subvenția se acordă o singură dată la unitatea unde persoana în cauză își are funcția de bază.

(2) Persoanele care cumulează fracțiuni de normă în vederea realizării unei norme întregi vor beneficia de compensație proporțional cu fracțiunea de normă, până la realizarea compensației integrale, prevăzută la art. 1 și art. 8 alin. (2).

{3} Până la includerea compensației în salariul de baza, persoanele care cumulează, potrivit legii, pensia cu. salariul vor beneficia de compensația acordată la pensie, iar de la locul de muncă, de diferența dintre compensația în sumă fixă acordată salariaților și cea primită în calitate de pensionar.

Art. 13. - Începând cu data de 1 mai 1993, salariul de bază minim brut pe țară se stabilește la 28.950 lei lunar pentru un program complet de lucru de 170 ore în medie pe lună, ceea ce reprezintă 170,30 lei pe oră, care cuprindă și compensația prevăzută la art. 1.

Art. 14. - (1) Ajutorul de șomaj se indexează, începând cu data de 1 mai 1993, cu coeficientul de 6,8%. La ajutorul de șomaj indexat se va adăuga și partea din compensația prevăzută la art. 1, calculată prin aplicarea procentului stabilit de Legea nr. 1/1991, republicată, cu care s-a determinat ajutorul de șomaj. Ajutorul de șomaj astfel stabilit nu poate fi mai mic de 75%, 80% și, respectiv, 85%. după caz, din salariul de bază minim pe țară, net, așa cum prevede Legea nr. 1/1991, republicată.

(2) Până la includerea compensației în salariul de bază la calculul ajutorului de șomaj ce se va stabili după data de 1 mai 1993 compensația se va determina în același mod cu cel prevăzut la alin. (1).

(3) Alocația de sprijin va fi majorată, începând cu data de 1 mai 1993, în condițiile prevăzute de Legea nr. 1/1991, republicată, ținând seama de, salariul de bază minim brut pe țară, stabilit potrivit prevederilor art. 13 din prezenta hotărâre.

Art. 15. - Noile tranșe de venituri lunare impozabile ce se aplică începând cu drepturile salariale ale lunii mai 1993, stabilite în baza procentului general de compensare-indexare de 30%, sunt cele prevăzute în anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 16. - Societățile comerciale cu capital majoritar de stat, regiile autonome la care salariile se stabilesc prin negociere și instituțiile publice vor acorda cel puțin 50% din compensația cuvenită, prevăzută la art. 1 și art. 9 alin. (2), în prima decadă a lunii mai 1993, sub formă de avans.

Art. 17. - În aplicarea prevederilor prezentei hotărâri Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor pot emite precizări.

Art. 18. - Prevederile prezentei hotărâri cu privire la compensarea-indexarea salariilor la societățile comerciale cu capital majoritar de stat se vor aplica, în mod corespunzător, și în cazul societăților comerciale cu capital privat sau mixt, precum și în cazul unităților cooperatiste și obștești, în scopul asigurării protecției sociale a personalului din cadrul acestora.

Art. 19. - Nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri atrage răspunderea, după caz, disciplinară, materială, penală sau civilă, conform legii.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 16 aprilie 1993 | Nr. 155.

Contrasemnează:

p. Ministru de stat, ministrul muncii și protecției sociale, Gheorghe lîrehoi, secretar de stat

p. Ministru de stat, ministrul finanțelor, Dan Mogoș, secretar de stat

București, 24 aprilie 1993. Nr. 177.


Anexă

Tranșele de venituri impozabile și cotele de impozit ce se vor aplica începând cu plata drepturilor salariale pentru luna mai 1993

Venitul lunar impozabil - lei - Impozit lunar
până la 2.700 6%
2.701 - 3.000 162 + 10% pentru ceea ce depășește 2.700 lei
3.001 - 4.000 192 + 18% pentru ceea ce depășește 3.000 lei
4.001 - 6.800 372 + 22% pentru ceea ce depășește 4.000 lei
6.801 - 11.000 988 + 23% pentru ceea ce depășește 6.800 lei
11.001 - 16.400 1.954 + 24% pentru ceea ce depășește 11.000 lei
16.401 - 27.700 3.250 + 25% pentru ceea ce depășește 16.400 lei
27.701 - 38.600 6.075 + 26% pentru ceea ce depășește 27.700 lei
38.601 - 54.900 8.909 + 28% pentru ceea ce depășește 38.600 Iei
54.901 - 82.400 13.473 + 31% pentru ceea ce depășește 54.900 lei
82.401 - 110.000 21.998 + 35% pentru ceea ce depășește 82.400 lei
110.001 - 137.500 31.658 + 40% pentru ceea ce depășește 110.000 lei
peste 137.500 42.658 + 45% pentru ceea ce depășește 137.500 lei


Guvernul României

Hotărâre cu privire la indexarea și compensarea pensiilor de asigurări sociale de stat, militari, I.O.V.R., ale agricultorilor și a altor venituri ale populației, începând cu 1 mai 1993

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - (1) Ca urmare a creșteri prețurilor și tarifelor la produsele și serviciile nesubvenționate, cu începere de la 1 mai 1993 se impozitează cu 6,8% pensiile de asigurări sociale de stat, inclusiv ale pensionarilor Bisericii Ortodoxe Romane, plastici și scriitorilor, care au fost Înregistrate în acest sistem, pensiile militarilor, I.O.V.R. și cele stabilite potrivit Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, celor care au fost reținuți în perioada 16-22 decembrie 1989 ca urmare a participării la acțiunile revoluției, precum și a celor care au participat direct, în perioada 16-25 decembrie 1989, la luptele pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, astfel cum a fost republicată;

(2) Pensiile indexate potrivit prevederilor alin. (1) se majorează cu o sumă fixă, reprezentând compensarea cu 100% a creșterii prețurilor și tarifelor ca urmare a eliminării subvențiilor la produsele și serviciile destinate populației, astfel:

a) 6.620 lei, pensiile pentru limită de vârstă cu vechime integrală și pensiile de invaliditate gradul I;

b) 5.627 lei, pensiile pentru limită de vârstă cu vechime incompletă și pensiile de invaliditate gradul II;

c) 3.972 lei, pensiile de invaliditate gradul III;

d) pensiile de urmaș se majorează cu o compensație în sumă fixă, reprezentând 50%, 75% sau 100% în compensația de 6.620 lei, prevăzută la lit. a), după cum sunt în plată unu, doi sau mai mulți urmași.

Art. 2. - (1) Pensiile agricultorilor se indexează cu 6,8%.

(2) Pensiile indexate potrivit prevederilor alin. (1) se majorează cu o sumă fixă, astfel:

a) 1.000 lei, pensiile pentru limită de vârstă cu vechime integrală și pensiile de invaliditate gradul I;

b) 850 lei, pensiile pentru limită de vârstă cu vechime incompletă și pensiile de invaliditate gradul II;

c) pensiile de urmaș se majorează cu o compensație în sumă fixă, reprezentând 50%, 75% sau 100% din compensația de 1.000 lei, prevăzută la lit. a), după cum sunt în plată unu, doi sau mai mulți urmași.

Art. 3. - (1) Se majorează cu procentul general de indexare-compensare de 42,7%, care cuprinde atât efectul eliminării subvențiilor, cât și cel al creșterii prețurilor și tarifelor produselor și serviciilor nesubvenționate, următoarele venituri:

a) pensiile suplimentare din sistemul asigurărilor sociale de stat;

b) indemnizațiile de îngrijire acordate pensionarilor încadrați în gradul I de invaliditate;

c) ajutoarele sociale stabilite pe baza legislației de pensii;

d) suma lunară acordată mamelor eroilor-martiri, potrivit Legii nr. 42/1990, republicată;

e) indemnizațiile și sporurile ce se acordă invalizilor, veteranilor și văduvelor de război în temeiul Legii nr. 49/1991, cu modificările ulterioare;

f) ajutoarele bănești trimestriale care se acordă potrivit Decretului-lege nr. 70/1990;

g) ajutoarele pentru soțiile militarilor în termen;

h) ajutoarele ocazionale care se acordă potrivit H.C.M. nr. 454/1957;

i) alocațiile de întreținere pentru minorii dați în plasament familial sau încredințați, potrivit legii, unor familii ori persoane;

j) ajutoarele bănești lunare stabilite conform art. 14 din Legea nr. 23/1969;

k) indemnizația lunară pentru fiecare an de detenție, internare, domiciliu obligatoriu - sau strămutare, acordată în baza Decretului-lege nr. 118/1990, cu completările ulterioare.

(2) Pensiile suplimentare pentru pensionarii militari se majorează astfel:

  • cu 42,7% pentru cei trecuți în rezervă până la data de 31 decembrie 1991;
  • cu 20% pentru cei trecuți în rezervă în perioada 1 ianuarie 1992-31 decembrie 1992;
  • cu 6,8% pentru cei trecuți în rezervă după data de 1 ianuarie 1993,

Art. 4. - Alocațiile de stat pentru copii se majorează cu 1.120 lei pentru fiecare copil, ținându-se seama de efectul eliminării subvențiilor la produsele alimentare.

Art. 5. - Ajutorul ce se acordă, potrivit legii, în cazul decesului salariatului sau pensionarului de asigurări sociale de stat, militar și I.O.V.R. se stabilește Ia 20.700 lei, iar în cazul decesului unui membru din aceste familii ori unei persoane dependente social, la 17.200 lei.

Art. 6. - (1) Alocațiile de hrană pentru consumurile colective din unitățile sociale de stat se majorează în funcție de creșterea prognozată a prețurilor la produsele alimentare și sunt prevăzute în anexa nr. 1.

(2) Drepturile acordate donatorilor onorifici de sânge, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 999/1990, republicată, indexate cu coeficientul de creștere prognozată a prețurilor la produsele alimentare, se stabilesc la 1.800 lei pentru bonurile valorice pentru produsele alimentare acordate la fiecare donare de sânge și 6.650 lei pentru recompensele valorice acordate la fiecare a 5-a donare.

Art. 7. - Pentru perioada rămasă de la 1 mai 1993 până la finele anului de învățământ 1992-1993, în cazul elevilor și studenților bursieri, care servesc masa la cantinele școlare și studențești, influența financiară lunară rezultată din majorarea alocațiilor de hrană și cuantumul actual al burselor se va suporta din prevederile de cheltuieli aprobate Ministerului învățământului pe acest an.

Art. 8. - (1) Sumele rezultate în urma indexării și compensării se includ, începând cu luna mai 1993, în drepturile la care sa referă, obținându-se astfel noile cuantumuri ale acestora.

(2) Sumele reprezentând rezultatele indexării și compensării se suportă din aceleași fonduri ca și drepturile la care se aplică.

(3) Sumele rezultate în urma indexării și compensării, conform prezentei hotărâri, cele reprezentând indexarea și compensarea prevăzute de hotărârile Guvernului nr. 219/1991, 579/1991, 780/1991, 20/1992, 150/1992, 219/1992, 500/1992, 773/1992, 95/1993 și 125/ 1993, precum și sumele obținute ca urmare a majorării pensiilor conform hotărârilor Guvernului nr. 526/1991 și 277/1992 nu se includ în calculul veniturilor în funcție de care se acordă sau se stabilesc chiriile pentru locuințe din fondul de stat, alocațiile de stat pentru copii, contribuțiile datorate de susținătorii legali ai persoanelor internate în instituții de asistență socială, ajutoarele bănești trimestriale și ocazionale, reducerile care se acordă salariaților și pensionarilor pentru procurarea de proteze și produse ortopedice.

(4) Plafoanele reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 360/1991, în raport cu care se stabilește contribuția părinților la întreținerea copiilor în creșe și grădinițe, sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(5) Costul mesei calde și indemnizația de hrană ce se acordă, potrivit reglementărilor în vigoare, salariaților din unele regii autonome și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, care se suportă din cheltuielile de producție, vor fi majorate în limita a 18,4%, reprezentând creșterea prognozată a prețurilor produselor alimentare.

Art. 9. - Se recomandă societăților comerciale cu capital majoritar privat, precum și organizațiilor cooperatiste și obștești, sistemelor de asigurări sociale - altele decât cel de stat - să aplice măsurile de protecție socială prevăzute de prezenta hotărâre.

Art. 10. - Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 16 aprilie 1993 | Nr. 178.

Contrasemnează:

p. Ministru de stat, ministrul muncii și protecției sociale, Dorel Mustățea, secretar de stat

Ministrul apărării naționale, general-locotenent Niculae Spiroiu

p. Ministru de stat, ministrul finanțelor, Nicolae Dumitru Constantinescu, secretar de stat



Anexa Nr. 1

Alocația zilnică de hrană pentru consumul colectiv în unitățile sociale de stat

- lei/zi -

Învățământ

Copii în grădinițe cu program prelungit 300

Copii în grădinițe cu program săptămânal, în case de copii preșcolari și grădinițe speciale 380

Elevi și tineri din casele de copii, din unitățile de ocrotire și învățământ special pentru deficienți recuperabili și parțial recuperabili, din centrele de calificare sau recalificare a deficienților și invalizilor 380

Elevi din școlile speciale de reeducare 350

Elevi din învățământul primar și gimnazial, din școli complementare și de meserii, din școli profesionale, din licee și școli post-liceale 380

Studenți 440

Elevi bolnavi T.B.C. cu forme stabilizate, din școli speciale 500

Concursuri profesionale și cultural-artistice ale elevilor și studenților la fazele județene și finale, participanților la olimpiadele internaționale 440

Copii în tabere, colonii și excursii 380

Copii în tabere internaționale 440


Sănătate

-lei/zi -

Bolnavi adulți internați în unități sanitare 460

Bolnavi internați în staționare de zi 240

Copii nou-născuți prematuri, în maternități, secții sau compartimente[1] 70

Copii 0-3 ani internați în unități sanitare 222

Copii 3-16 ani internați în unități sanitare 400

Copii în creșe cu program zilnic 230

Copii în creșe cu program săptămânal 250

Copii în leagăne de copii 250

Bolnavi arși, internați în unități sanitare 600

Bolnavi în leprozerii 770

Însoțitori ai bolnavilor internați în unități sanitare 440

Alocație pentru o rație de 0,500 litri lapte la bucătăriile de lapte 43

Donatori de sânge 800

Bolnavii străini internați la Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie 1.500


Asistență socială

-lei/zi -

Cămine de bătrâni și pensionari 370

Cămine-spital pentru adulți 430

Cămine pentru copii minori cu deficiențe și centre de primire minori 400

Cantine de ajutor social 350


Activitatea sportivă

Natura acțiunilor - lei/zi -
a) Activitatea sportivă de performanță
La cantine (exclusiv regia)
- competiții sportive interne până la 1.725
- cantonamente, semicantonamente și tabere până la 1.915
- competiții sportive internaționale, inclusiv mesele oficiale până la 2.285
La restaurant (inclusiv regia)
- competiții sportive interne până la 2.570
- cantonamente, semicantonamente și tabere până la 2.865
- competiții sportive internaționale, inclusiv mesele oficiale până la 3.445
b) Alte acțiuni sportive decât cele de performanți
- competiții sportive interne 945
- cantonamente, semicantonamente și tabere 1.000
- competiții sportive internaționale 1.235

[2]


Anexa Nr. 2

Plafoane în raport cu care se stabilește, contribuția părinților la întreținerea copiilor în creșe și grădinițe

-lei -

Plafoane prevăzute prin Hotărârea Guvernului nr. 360/1831 Plafoane indexate
până la 12.000 până la 67.200
12.001 - 20.000 67.201 - 97.300
peste 20.000 peste 97.300


Guvernul României


Hotărâre cu privire la stabilirea prețurilor și tarifelor la unele produse și servicii destinate populației, în condițiile eliminării subvențiilor de la bugetul de stat

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Prețurile cu amănuntul și tarifele maxime, valabile pentru agenții economici cu capital integral sau majoritar de stat, de la data de 1 mai 1993, la produsele și serviciile destinate populației - în condițiile eliminării subvențiilor acordate de la bugetul de stat - sunt cele prevăzute în anexa la prezenta hotărâre.

Prețurile cu ridicata ale produselor și serviciilor prevăzute la alineatul precedent, precum și prețurile cu ridicata, cu amănuntul și tarifele 1a celelalte sortimente și servicii pentru care au fost eliminate subvențiile de la bugetul de stat, în condițiile prezentei hotărâri, se stabilesc, prin negociere, de agenții economici producători sau prestatori cu capital integral sau majoritar de stat și cei din sectorul cooperației de consum și de credit cu beneficiarii, sub supravegherea Ministerului Finanțelor - Departamentul de evoluție a prețurilor și protecție a concurenței și Ministerului Comerțului sau, după caz, organelor teritoriale ale acestor ministere.

Art. 2. - Prețurile pentru energia termică livrată populației, diferențiate pe localități sau județe, se stabilesc la propunerea ministerelor sau consiliilor locale coordonatoare ale producătorului, cu acordul Ministerului Finanțelor - Departamentul de evoluție a prețurilor și protecție a concurenței sau, după caz, al organelor teritoriale ale acestui minister.

Agenții economici furnizori de energie termică, alții decât Regia Autonomă de Electricitate „Renel”, care înregistrează costuri mai mari decât prețul pentru populație prevăzut în prezenta hotărâre, vor regulariza diferențele cu bugetul de stat.

Ministerul Finanțelor va emite normo tehnice privind stabilirea prețurilor ia energia termică și regularizarea diferențelor cu bugetul de stat.

Art. 3. - Prețurile cu amănuntul ale produselor prevăzute la art. 1 din prezenta hotărâre, realizate de agenții economici cu capital privat și cooperatist, identice cu cele realizate în sectorul de stat și executate din materii prime și materiale provenite din acest sector, precum și prețurile cu amănuntul ale acestor produse aprovizionate din sectorul de stat de către agenți economici privați și cooperatiști, în vederea revânzării, nu vor depăși prețurile practicate de unitățile din sectorul de stat.

Art. 4. - Agenții economici - persoane juridice, indiferent de forma de organizare și tipul de proprietate - au obligația ca până la 30 aprilie 1993 să declare și să înregistreze la organele teritoriale ale Ministerului Finanțelor prețurile și tarifele stabilite, potrivit prevederilor art. 1 din prezenta hotărâre, în condițiile hotărârilor Guvernului nr. 776/1991 și nr. 412/1992. Declararea și înregistrarea prețurilor și tarifelor, precum și renegocierea acestora se fac cu respectarea normelor tehnice în vigoare emise de Ministerul Finanțelor.

Art. 5. - Cumpărarea de mărfuri sau produse în scop de revânzare de la unitățile de desfacere cu amănuntul, de la cele de alimentație publică, cantine, unități de turism și altele similare constituie activitate comercială ilicită și se sancționează potrivit Legii nr. i2/1990, modificată prin Legea nr. 42/1991.

Art. 6. - Regiile autonome și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și cooperația de consum și de credit vor inventaria și reevalua stocurile produselor existente la data de 30 aprilie 1993, pe baza prețurilor ce se stabilesc în condițiile prezentei hotărâri, conform normelor tehnice ale Ministerului Finanțelor emise în acest scop.

Sumele rezultate în urma reevaluării stocurilor, potrivit prevederilor alineatului precedent, se vor înregistra în fondul de rezervă al agentului economic.

Art. 7. - Regiile autonome și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat vor acționa astfel încât creșterile de salarii, ca urmare a compensării și indexării acestora, să fie acoperite prin reducerea costurilor la celelalte elemente de cheltuieli și numai în ultimă instanță să se facă prin majorări de prețuri.

Art. 8. - În procesul negocierii prețurilor, regiile autonome și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat - în calitate de beneficiari - vor urmări ca în prețurile convenite să fie cuprinse numai influențele legale ce decurg din devalorizarea leului, evoluția prețurilor externe, precum și, în situațiile prevăzute la Articolul precedent, din compensarea și indexarea salariilor.

Art. 9. - Organele de control ale Ministerului Finanțelor, Ministerului Agriculturii și Alimentației, Ministerului Comerțului, Ministerului Industriilor, Oficiului pentru Protecția Consumatorilor, ale poliției, altor organe ale autorităților administrației publice centrale și locale, cu atribuții în domeniul prețurilor, protecției concurenței și consumatorilor vor verifica modul de aplicare a prevederilor prezentei hotărâri, luând măsurile de sancționare a abaterilor constatate, potrivit legii.

Agenții economici, indiferent de forma de organizare și tipul de proprietate, sunt obligați să pună la dispoziția organelor prevăzute la alineatul precedent toate datele și informațiile necesare.

Art. 10. - Abaterile de la prevederile prezentei hotărâri se sancționează, după caz:

  • potrivit Legii nr. 12/1990, modificată prin Legea nr. 42/1991, și Ordonanței Guvernului nr. 23/1992 privind modificarea cuantumului unor sancțiuni contravenționale, aprobată prin Legea nr. 114/1992;
  • potrivit Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale;
  • conform Hotărârii Guvernului nr. 211/1991 (art. 7 lit. d) și alineatul final al aceluiași articol, precum și art. 8 și 9), pentru alte abateri decât cele incriminate de Legea nr. 12/1990 și Legea nr. 11/1991, cu modificările ulterioare, dacă fapta nu constituie, potrivit legii penale, infracțiune.

Art. 11. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 mai 1993.

Pe aceeași dată se abrogă prevederile art. 1, 3, 6 și 9, precum și anexa la Hotărârea Guvernului nr. 498/1992, cu excepția prevederilor referitoare la prețul zahărului și uleiului comestibil.

Art. 12. - Ministerul Finanțelor, Ministerul Comerțului, Ministerul Agriculturii și Alimentației, Ministerul Industriilor și Ministerul Transporturilor vor asigura punerea în executare a prezentei hotărâri.

Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu | București, 24 aprilie 1993 | Nr. 179.

Contrasemnează:

p. Ministru de stat, ministrul finanțelor, Gheorghe Oană, secretar de stat

Ministrul industriilor, Dumitru Popescu

Ministrul comerțului, Constantin Teculescu

Ministrul agriculturii și alimentației, Ioan Oancea


Anexă

Lista prețurilor cu amănuntul și a tarifelor maxime la produsele și serviciile destinate populației, determinate prin eliminarea de la 1 mai 1993 a subvențiilor de la bugetul de stat

Nr. crt Denumirea produselor și serviciilor U.M. Prețul cu amănuntul sau tariful (lei/U.M.)
1. Pâine:
- albă simplă, 500 g/buc. (STR 3232-89) buc. 90
- albă simplă, 600 g/buc. (STAS 875-68; NTR 595-81) buc. 100
- București, 500 g/buc. (NTR 1489-88) buc. 90
- București, 1000 g/buc. (NTR 1489-88) buc. 180
- Dâmbovița, 600 g/buc. (NTR 1489-88) buc. 90
- Dâmbovița, 800 g/buc. (NTR 1489-88) buc. 115
- integrală, 400 g/buc. (NTR 2499-77) buc. 55
- neagră, 1.000 g/buc. (STAS 878-68) buc. 80
2. Lapte:
- de consum, cu 1,8% grăsime (STAS 143-71) l 85
- praf normalizat, cu 20% grăsime (STAS 278-80) kg. 730
3. Unt cu 80% grăsime, pachet 200 g (STAS 5559-71) buc. 330
4. Combustibili pentru încălzit și prepararea hranei, inclusiv lemne de foc:
- combustibil tip P - petrol lampant (STAS 177-89) t

l

156.815

130

- combustibil tip M (STAS 177-89) t

l

147.130

128

- combustibil lichid ușor pentru calorifer, tip III (STAS 54-80) t 99.700
- gaz petrolier lichefiat în butelii de 12,5 kg - livrare loco depozit (STAS 66-78) buc. 1.300
- lignit nesortat (STAS 8760-70)[3] t 13.400
- lignit sortat (STAS 8760-70)[3] t 14.200
- huilă spălată (STAS 299-75)[3] t 26.000
- gaze naturale mc 24
- lemne de foc (STAS 2340-80)[3] t 13.120
5. Energie electrică kWh 28
6. Energie termică din care: Gcal. 9.000
- tarif maxim de distribuție Gcal. 2.500
7. Transport în comun de persoane în municipiul București, inclusiv metroulEroare la citare: Eticheta de închidere </ref> lipsește pentru eticheta <ref>



Ministerul Muncii și Protecției Sociale

Nr. 5942/29.04.1993

Ministerul Finanțelor

Nr. 76370/29.04.1993

Precizări în legătură cu modul de aplicare a unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 177/1993

În baza prevederilor art. 17 din Hotărârea Guvernului nr. 177/1993, se emit următoarele precizări:

1. Salariul de bază minim brut pe țară de 28.950 lei lunar a fost stabilit prin indexarea cu 6,8% a salariului de bază minim brut pe țară de 17.600 lei lunar, în vigoare până la data de 30 aprilie 1993, la care s-a adăugat compensația de 10.160 lei lunar brut pe salariat, prevăzută la art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 177/1993, ținând seama că acest salariu se folosește, de regulă, la debutul. în activitate și, ca atare, personalul încadrat la acest nivel beneficiază numai de salariul de bază. De asemenea, prin hotărârea menționată s-a prevăzut acordarea, separat de celelalte drepturi salariale, a compensației de 10.160 lei lunar brut, până la includerea acesteia în salariul de bază.

Pentru a nu se crea decorelări față de celelalte salarii de bază care nu conțin și compensația, aceasta se va acorda separat de restul drepturilor salariale și pentru persoanele încadrate la nivelul salariului de bază minim brut pe țară. Ca atare, pentru persoanele respective se va lua în considerare, ca salariu de bază, suma de 18.790 lei lunar brut pentru un program complet de lucru de 170 ore în medie pe lună, ceea ce reprezintă 110,50 lei/oră, acordându-se separat compensația de 10.160 lei lunar brut proporțional cu timpul lucrat în program normal de lucru. Prin aceasta se asigură nivelul salariului de bază minim brut pe țară stabilit la art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 177/ 1993.

Compensația se va acorda separat de celelalte drepturi salariale și în cazul persoanelor cărora, după data de 1 mai 1993, le rezultă un salariu de bază indexat, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 177/1993, mai mic decât nivelul de 28.950 lei lunar brut.

Ca urmare, după includerea compensației în salariile de bază, pentru întregul personal al unității, nici un salariat nu va putea fi încadrat cu un salariu de bază mai mic decât cel minim stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 177/1993, respectiv 28.950 lei.

2. În conformitate cu prevederile art. 12 alin, (3) din Hotărârea Guvernului nr. 177/1993, până la includerea compensației în salariul de bază, persoanele care cumulează, potrivit legii, pensia cu salariul vor beneficia de compensația acordată la pensie, iar de la locul de muncă, de diferența dintre compensația în sumă fixă acordată salariaților și cea primită în calitate de pensionar.

Suma cuvenită ca diferență netă se determină prin scăderea, din valoarea compensației nete de 8.092 lei lunar cât a rezultat la nivelul mediu pe economie și pe baza căreia s-a determinat stima corespunzătoare compensației brute de 10,160 lei lunar pe salariat, a valorii compensației nete de 6.620 lei lunar cât s-a acordat pensionarilor pentru limită de vârstă și vechime integrală în muncă, revenind o sumă netă de 1.382 lei lunar, respectiv 1.730 lei lunar brut. Ca atare, în cazul pensionarilor care cumulează, conform legii, pensia cu salariul, până la includerea compensației în salariul de bază se va acorda, separat de celelalte drepturi salariale, în condițiile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 177/1993, suma de 1.730 lei lunar brut, care se cumulează cu celelalte drepturi salariale în vederea impozitării. Compensația respectivă se acordă numai la unitatea unde se păstrează carnetul de muncă.

3. Pensionarii de invaliditate de gradul III care sunt încadrați cu 1/2 normă vor beneficia, până la includerea compensației în salariile de bază, de la locul de muncă, de jumătate din compensația stabilită pentru salariați, respectiv de o compensație brută de 5.080 lei lunar, în afara compensației acordate la pensie.

4. Conform prevederilor art. 14 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 177/1993, ajutorul de șomaj se indexează, începând cu data de 1 mai 1993, cu coeficientul de 6,8%, la care se adaugă compensația stabilită potrivit aceluiași articol.

Având în vedere că baza de calcul al ajutorului de șomaj o constituie, conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 1/1991, republicată, media salariilor de bază pe ultimele 3 luni, pentru persoanele cărora li se desface contractul de muncă începând cu luna mai 1993, urmând să beneficieze de ajutorul de șomaj din această lună, ajutorul cuvenit se va stabili luându-se în calcul, după caz, salariile de bază din lunile februarie, martie și, respectiv, aprilie 1993, indexate cu procentul de 6,3%, astfel încât să se asigure și în aceste cazuri indexarea ajutorului de șomaj cu 6,8%, conform prevederilor hotărârii menționate.

5. Potrivit art. 11 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 177/1993, compensația prevăzută de hotărâre se cumulează, în vederea impozitării, cu celelalte drepturi salariale.

Ministru de stat, ministrul muncii și protecției sociale, Dan Mircea Popescu

Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu


Calculatorul Nr. 1 pentru impozitul pe venitul lunar realizat din salarii începând cu luna mai 1993

I. Tabelul impozitului calculat la fiecare sută de lei

- lei -

Venit lunar impozabil Impozit lunar Impozit lunar redus cu 20%
0 0 0
100 6 5
200 12 10
300 18 14
400 24 19
500 30 24
600 36 29
700 42 34
300 48 38
900 54 43
1.000 60 48
100 66 53
200 72 58
300 78 62
400 84 67
500 90 72
600 96 77
700 102 82
800 103 86
900 114 91
2.000 120 96
100 126 101
200 132 106
300 138 110
400 144 115
500 150 120
600 156 125
700 162 130
800 172 138
900 182 146
3.000 192 154
100 210 168
200 228 182
300 246 197
400 264 211
500 282 226
600 300 240
700 318 254
800 336 269
900 354 233
4.000 372 298
100 394 315
200 416 333
300 438 350
400 460 368
500 482 386
600 504 403
700 526 421
800 548 438
900 570 456
5.000 592 474
100 614 491
200 636 509
300 658 526
400 680 544
500 702 562
600 724 579
700 746 597
300 768 614
900 790 632
6.000 812 650
100 834 667
200 856 685
300 878 702
400 900 720
500 922 738
600 944 755
700 966 773
800 988 790
900 1.011 809
7.000 1.034 827
100 1.057 846
200 1.080 864
300 1.103 882
400 1.126 901
500 1.149 919
600 1.172 938
700 1.195 956
800 1.218 974
900 1.241 993
8.000 1.264 1.011
100 1.287 1.030
200 1.310 1.048
300 1.333 1.066
400 1.356 1.085
500 1.379 1.103
600 1.402 1.122
700 1.425 1.140
800 1.448 1.158
900 1.471 1.177
9.000 1.494 1.195
100 1.517 1.214
200 1.540 1.232
300 1.563 1.250
400 1.586 1.269
500 1.609 1.237
600 1.632 1.306
700 1.655 1.324
800 1.678 1.342
900 1.701 1.361
10.000 1.724 1.379
100 1.747 1.393
200 1.770 1.416
300 1.793 1.434
400 1.316 1.453
500 1.839 1.471
600 1.362 1.490
700 1.885 1.508
300 1.908 1.526
900 1.931 1.545
11.000 1.954 1.563
100 1.978 1.532
200 2.002 1.602
300 2.026 1.621
400 2.050 1.640
500 2.074 1.659
600 2.098 1.678
700 2.122 1.698
800 2.146 1.717
900 2.170 1.736
12.000 2.194 1.755
100 2.218 1.774
200 2.242 1.794
300 2.266 1.813
400 2.290 1.332
500 2.314 1.851
600 2.338 1.870
700 2.362 1.890
800 2.386 1.909
900 2.410 1.928
13.000 2.434 1.947
100 2.458 1.966
200 2.482 1.986
300 2.506 2.005
400 2.530 2.024
500 2.554 2.043
600 2.578 2.062
700 2.602 2.082
300 2.626 2.101
900 2.650 2.120
14.000 2.674 2.139
100 2.693 2.158
200 2.722 2.178
300 2.746 2.197
400 2.770 2.216
500 2.794 2.235
600 2.818 2.254
700 2.842 2.274
800 2.866 2.293
900 2.890 2.312
15.000 2.914 2.331
100 2.938 2.350
200 2.962 2.370
300 2.986 2.389
400 3.010 2.408
500 3.034 2.427
600 3.058 2.446
700 3.032 2.466
800 3.106 2.485
900 3.130 2.504
16.000 3.154 2.523
100 3.178 2.542
200 3.202 2.562
300 3.226 2 581
400 3.250 2.600
500 3.275 2.620
600 3.300 2.640
700 3.325 2.660
800 3.350 2.680
900 3.375 2.700
17.000 3.400 2.720
100 3.425 2.740
200 3.450 2.760
300 3.475 2.780
400 3.500 2.800
500 3.525 2.820
600 3.550 2.840
700 3.575 2.860
800 3.600 2.880
900 3.625 2.900
18.000 3.650 2.920
100 3.675 2.940
200 3.700 2.980
300 3.725 2.980
400 3.750 3.000
500 3.775 3.020
600 3.800 3.040
700 3.825 3.060
800 3.850 3.080
900 3.875 3.109
19.000 3.900 3.120
100 3.925 3.140
200 3.950 3.160
300 3.975 3.180
400 4.000 3.200
500 4.025 3.220
800 4.050 3.240
700 4.075 3.260
800 4.100 3.280
900 4.125 3.300
20.000 4.150 3.320
100 4.175 3.340
200 4.200 3.360
300 4.225 3.380
400 4.250 3.400
500 4.275 3.420
600 4.300 3.440
700 4.325 3.460
800 4.350 3.480
900 4.375 3.500
21.000 4.400 3.520
100 4.425 3.540
200 4.450 3.560
300 4.475 3.580
400 4.500 3.600
500 4.525 3.620
600 4.550 3.640
700 4.575 3.660
800 4.600 3.680
900 4.625 3.700
22.000 4.650 3.720
100 4.675 3.740
200 4.700 3.760
300 4.725 3.780
400 4.750 3.800
500 4.775 3.820
600 4.800 3.840
700 4.825 3.860
800 4.850 3.880
900 4.875 3.900
23.000 4.900 3.920
100 4.925 3.940
200 4.950 3.960
300 4.975 3.980
400 5.000 4.000
500 5.025 4.020
600 5.050 4.040
700 5.075 4.060
800 5.100 4.080
900 5.125 4.100
24.000 5.150 4.120
100 5.175 4.140
200 5.200 4.160
300 5.225 4.180
400 5.250 4.200
500 5.275 4.220
600 5.300 4.240
700 5.325 4.260
800 5.350 4.280
900 5.375 4.300
25.000 5.400 4.320
100 5.425 4.340
200 5.450 4.360
300 5.475 4.380
400 5.500 4.400
500 5.525 4.420
600 5.550 4.440
700 5.575 4.460
800 5.600 4.430
900 5.625 4.500
26.000 5.650 4.520
100 5.675 4.540
200 5.700 4.560
300 5.725 4.580
400 5.750 4.600
500 5.775 4.620
600 5.800 4.640
700 5.825 4.660
800 5.850 4.680
900 5.875 4.700
27.000 5.900 4.720
100 5.925 4.740
200 5.950 4.760
300 5.975 4.780
400 6.000 4.800
500 6.025 4.820
600 6.050 4.840
700 6.075 4.860
800 6.10.1 4.881
900 6.127 4.902
28.000 6.153 4.922
100 6.179 4.943
200 6.205 4.964
300 6.231 4.985
400 6.257 5.006
500 6.283 5.026
600 6.309 5.047
700 6.335 5.068
800 6.361 5.089
900 6.387 1.110
29.000 6.413 5.130
100 6.439 5.151
200 6.465 5.172
300 6.491 5.193
400 6.517 5.214
500 6.543 5.234
600 6.569 5.255
700 6.595 5.276
800 6.621 5.297
900 6.647 5.318
30.000 6.673 5.338
100 6.699 5.359
200 6.725 5.380
300 6.751 5.401
400 6.777 5.422
500 6.803 5.442
600 6.829 5.463
700 6.855 5.484
800 6.881 5.505
900 6.907 5.526
31.000 6.933 5.546
100 6.959 5.567
200 6.985 5.588
300 7.011 5.609
400 7.037 5.630
500 7.063 5.650
600 7.089 5.671
700 7.115 5.692
800 7.141 5.713
900 7.167 5.734
32.000 7.193 5.754
100 7.219 5.775
200 7.245 5.795
300 7.271 5.817
400 7.297 5.833
500 7.323 5.858
600 7.349 5.879
700 7.375 5.900
800 7.401 5.921
900 7.427 5.942
33.000 7.453 5.962
100 7.479 5.983
200 7.505 6.004
300 7.531 6.025
400 7.557 6.046
500 7.583 6.066
600 7.609 6.087
700 7.635 6.108
800 7.661 6.129
900 7.687 6.150
34.000 7.713 6.170
100 7.739 6.191
200 7.765 6.212
300 7.791 6.233
400 7.817 6.254
500 7.843 6.274
600 7.869 6.295
700 7.895 6.316
800 7.921 6.337
900 7.947 6.358
35.000 7.973 6.378
100 7.999 6.399
200 8.025 6.420
300 8.051 6.441
400 8.077 6.462
500 8.103 6.482
600 8.129 6.503
700 8.155 6.524
800 8.131 6.545
900 8.207 6.566
36.000 8.233 6.586
100 8.259 6.607
200 8.285 6.628
300 8.311 6.649
400 8.337 6.670
500 8.363 6.690
600 8.389 6.711
700 8.415 6.732
800 8.441 6.753
900 8.467 6.774
37.000 8.493 6.794
100 8.519 6.815
200 8.545 6.836
300 8.571 6.857
400 8.597 6.878
500 8.623 6.393
600 8.649 6.919
700 8.675 6.940
800 8.701 6.961
900 8.727 6.982
38.000 8.753 7.002
100 8.779 7.023
200 8.805 7.044
300 8.831 7.065
400 8.857 7.086
500 8.883 7.106
800 8.909 7.127
700 8.937 7.150
800 8.965 7.172
900 8.993 7.194
39.000 9.021 7.217
100 9.049 7.239
200 9.077 7.262
300 9.105 7.284
400 9.133 7.306
500 9.161 7.329
600 0.189 7.351
700 9.217 7.374
300 9.245 7.396
900 9.273 7.418
40.000 9.301 7.441
100 9.329 7.463
200 9.357 7.486
300 9.385 7.508
400 9.413 7.530
500 9.441 7.553
600 9.469 7.575
700 9.497 7.598
800 9.525 7.620
900 9.553 7.642
41.000 9.581 7.665
100 9.609 7.687
200 9.637 7.710
300 9.665 7.732
400 9.693 7.754
500 9.721 7.777
600 9.749 7.799
700 9.777 7.822
800 9.805 7.844
900 9.333 7.866
42.000 9.861 7.889
100 9.889 7.911
200 9.917 7.934
300 9.945 7.956
400 9.973 7.978
500 10.001 8.001
600 10.029 8.023
700 10.057 8.046
800 10.085 8.068
900 10.113 8.090
43.000 10.141 8.113
100 10.169 8.135
200 10.197 8.158
300 10.225 8.180
400 10.253 8.202
500 10.281 8.225
600 10.309 8.247
700 10.337 8.270
800 10.365 8.292
900 10.393 8.314
44.000 10.421 8.337
100 10.449 8.359
200 10.477 8.382
300 10.505 8.404
400 10.533 8.426
500 10.561 8.449
600 10.589 8.471
700 10.617 8.494
800 10.645 8.516
900 10.673 8.538
45.000 10.701 8.561
100 10.729 8.583
200 10.757 8.606
300 10.785 8.628
400 10.813 3.650
500 10.841 8.673
600 10.869 8.695
700 10.897 8.718
800 10.925 8.740
900 10.953 8.762
46.000 10.981 8.785
100 11.009 8.807
200 11.037 8.830
300 11.065 8.852
400 11.093 8.874
500 11.121 8.897
600 11.149 8.919
700 11.177 8.942
800 11.205 8.964
900 11.233 8.986
47.000 11.261 9.009
100 11.289 9.031
200 11.317 9.054
300 11.345 9.076
400 11.373 9.098
500 11.401 9.121
600 11.429 9.143
700 11.457 9.166
800 11.485 9.188
900 11.513 9.210
48.000 11.541 9.233
100 11.569 9.255
200 11.597 9.278
300 11.625 9.300
400 11.653 9.322
500 11.681 9.345
600 11.709 9.367
700 11.737 9.390
800 11.765 9.412
900 11.793 9.434
49.000 11.821 9.457
100 11.849 9.479
200 11.877 9.502
300 11.905 9.524
400 11.933 9.546
500 11.961 9.569
600 11.989 9.591
700 12.017 9.614
800 12.045 9.636
900 12.073 9.658
50.000 12.101 9.681
100 12.129 9.703
200 12.157 9.726
300 12.185 9.748
400 12.213 9.770
500 12.241 9.793
600 12.269 9.815
700 12.297 9.838
800 12.325 9.860
900 12.353 9.882
51.000 12.331 9.905
100 12.409 9.927
200 12.437 9.950
300 12.465 9.972
400 12.493 9.994
500 12.521 10.017
600 12.549 10.039
700 12.577 10.062
800 12.605 10.084
900 12.633 10.106
52.000 12.661 10.129
100 12.689 10.151
200 12.717 10.174
300 12.745 10.196
400 12.773 10.218
500 12.801 10.241
600 12.829 10.263
700 12.857 10.286
800 12.885 10.308
900 12.913 10.330
53.000 12.941 10.353
100 12.969 10.375
200 12.997 10.398
300 13.025 10.420
400 13.053 10.442
500 13.081 10.465
600 13.109 10.487
700 13.137 10.510
800 13.165 10.532
900 13.193 10.554
54.000 13.221 10.577
100 13.249 10.599
200 13.277 10.622
300 13.305 10.644
400 13.333 10.866
500 13.361 10.689
600 13.389 10.711
700 13.417 10.734
800 13.445 10.756
900 13.473 10.778
55.000 13.504 10.803
100 13.535 10.828
200 13.566 10.853
300 13.597 10.878
400 13.628 10.902
500 13.659 10.927
600 13.690 10.952
700 13.721 10.977
800 13.752 11.002
900 13.783 11.026
56.000 13.814 11.051
100 13.845 11.076
200 13.876 11.101
300 13.907 11.126
400 13.938 11.150
500 13.969 11.175
600 14.000 11.200
700 14.031 11.225
800 14.062 11.250
900 14.093 11.274
57.000 14.124 11.299
100 14.155 11.324
200 14.186 11.349
300 14.217 11.374
400 14.248 11.393
500 14.279 11.423
600 14.310 11.448
700 14.341 11.473
800 14.372 11.498
900 14.403 11.522
58.000 14.434 11.547
100 14.465 11.572
200 14.496 11.597
300 14.527 11.622
400 14.558 11.646
500 14.589 11.671
600 14.620 11.696
700 14.651 11.721
800 14.682 11.746
900 14.713 11.770
59.000 14.744 11.795
100 14.775 11.820
200 14.806 11.845
300 14.837 11.870
400 14.868 11.894
500 14.899 11.919
600 14.930 11.944
700 14.961 11.969
800 14.992 11.994
900 15.023 12.013
60.000 15.054 12.003
100 15.085 12.013
200 15.116 12.093
300 15.147 12.118
400 15.178 12.142
500 15.209 12.167
600 15.240 12.192
700 15.271 12.217
800 15.302 12.242
900 15.333 12.266
61.000 15.364 12.291
100 15.395 12.316
200 15.426 12.341
300 15.457 12.366
400 15.488 12.390
500 15.519 12.415
600 15.550 12.440
700 15.581 12.485
800 15.612 12.490
900 15.643 12.514
62.000 15.674 12.539
100 15.705 12.564
200 15.738 12.589
300 15.767 12.614
400 15.793 12.633
500 15.829 12.663
600 15.860 12.688
700 15.891 12.713
800 15.922 12.738
900 15.953 12.762
63.000 15.984 12.787
100 16.015 12.812
200 16.046 12.837
300 16.077 12.862
400 16.103 12.886
500 16.139 12.911
600 16.170 12.936
700 16.201 12.961
800 18.232 12.986
900 18.263 13.010
64.000 16.294 13.035
100 16.325 13.060
200 16.356 13.085
300 16.387 13.110
400 16.418 13.134
500 16.449 13.159
600 16.480 13.184
700 16.511 13.209
800 16.542 13.234
900 16.573 13.258
65.000 16.604 13.283
100 16.635 13.308
200 16.666 13.333
300 16.697 1S.358
400 16.728 13.382
500 16.759 13.407
600 16.790 13.432
700 18.821 13.457
800 16.852 13.482
800 16.883 13.506
66.000 16.914 13.531
100 16.945 13.556
200 16.976 13.581
300 17.007 13.606
400 17.038 13.630
500 17.069 13.655
600 17.100 13.680
700 17.131 13.705
800 17.162 13.730
900 17.193 13.754
67.000 17.224 13.779
100 17.255 13.804
200 17.286 13.829
300 17.317 13.854
400 17.348 13.878
500 17.379 13.903
600 17.410 13.928
700 17.441 13.953
800 17.472 13.978
900 17.503 14.002
68.000 17.534 14.027
100 17.565 14.052
200 17.596 - 14.077
300 17.627 14.102
400 17.658 14.126
500 17.689 14.151
600 17.720 14.176
700 17.751 14.201
800 17.782 14.226
900 17.813 14.250
69.000 17.044 14.275
100 17.875 14.300
200 17.906 14.325
300 17.937 14.350
400 17.968 14.374
500 17.999 14.399
600 18.030 14.424
700 18.061 14.449
800 18.092 14.474
900 18.123 14.498
70.000 18.154 14.523
100 18.185 14.548
200 18.216 14.573
300 18.247 14.598
400 13.278 14.822
500 18.309 14.647
600 18.340 14.672
700 18.371 14.697
800 18.402 14.722
900 18.433 14.746
71.000 13.464 14.771
100 18.495 14.796
200 18.526 14.821
300 18.557 14.846
400 18.588 14.870
500 18.619 14.395
600 13.650 14.920
700 18.681 14.945
800 18.712 14.970
900 18.743 14.994
72.000 18.774 15.019
100 18.805 15.044
200 18.833 15.069
300 18.887 15.094
400 18.898 15.118
500 18.929 15.143
600 18.960 15.168
700 18.991 15.193
800 19.022 15.218
900 19.053 15.242
73.000 19.084 15.267
100 19.115 15.292
200 19.146 15.317
300 19.177 15.342
400 19.208 15.386
500 19.239 15.391
600 19.270 15.416
700 19.301 15.441
800 19.332 15.466
900 19.363 15.490
74.000 19.394 15.515
100 19.425 15.540
200 19.456 15.565
300 19.487 15590
400 191513 15.614
500 19.549 15.639
600 19.580 15.664
700 19.611 15.689
800 19.642 15.714
900 19.673 15.738
75.000 19.704 15.763
100 19.735 15.788
200 19.766 15.813
300 19.797 15.838
400 19.828 15.862
500 19.859 15.887
600 19.890 15.912
700 19.921 15.937
800 19.952 15.962
900 19.983 15.986
76.000 20.014 16.011
100 20.045 16.036
200 20.076 16.061
300 20.107 16.086
400 20.136 16.110
500 20.169 16.135
600 20.200 16.160
700 20.231 16.185
800 20.262 16.210
900 20.293 16.234
77.000 20.324 16.259
100 20.355 16.234
200 20.386 16.309
300 20.417 16.334
400 20.448 16.358
500 20.479 16.383
600 20.510 16.408
700 20.541 16.433
800 20.572 16.458
900 20.603 16.482
78.000 20.634 16.507
100 20.665 16.532
200 20.696 16.557
300 20.727 16.582
400 20.758 16.606
500 20.789 16.6??
600 20.820 16.6??
700 20.851 16.681
800 20.832 16.706
900 20.913 l6.730
79.000 20.944 16.755
100 20.975 16.780
200 21.006 16.805
300 21.037 16.830
400 21.068 16.854
500 21.099 16.879
600 21.130 16.904
700 21.161 16.929
800 21.192 16.954
900 21.223 16.973
80.000 21.254 17.003
100 21.285 17.028
200 21.316 17.053
300 21.347 17.078
400 21.378 17.102
500 21.409 17.127
600 21.440 17.152
700 21.471 17.177
800 21.502 17.202
900 21.533 17.226
81.000 21.564 17.251
100 21.595 17.276
200 21.626 17.301
300 21.657 17.326
400 21.688 17.350
500 21.719 17.375
600 21.750 17.400
700 21.781 17.425
800 21.812 17.450
900 21.843 17.474
82.080 21.874 17.499
100 21.905 17.524
200 21.936 17.549
300 21.967 17.574
400 21.998 17.598
500 22.033 17.626
600 22.068 17.654
700 22.103 17.682
800 22.138 17.710
900 22.173 17.738
83.000 22.208 17.766
100 22.243 17.794
200 22.278 17.822
300 22.313 17.350
400 22.348 17.878
500 22.383 17.906
600 22.418 17.934
700 22.453 17.962
800 22.488 17.990
900 22.523 18.018
84.000 22.558 18.046
100 22.593 18.074
200 22.623 18.102
300 22.663 18.130
400 22.698 18.158
500 22.733 18.186
600 22.768 18.214
700 22.803 18.242
800 22.838 18.270
900 22.873 18.298
85.000 22.908 18.326
100 22.943 18.354
200 22.978 18.382
300 23.013 18.410
400 23.048 18.438
500 23.083 18.466
600 23.118 18.494
700 23.153 18.522
800 23.188 18.550
900 23.223 18.578
86.000 23.258 18.606
100 23.293 18.634
200 23.328 18.662
300 23.363 18.690
400 23.398 18.718
500 23.433 18.746
600 23.468 18.774
700 23.503 18.802
800 23.538 18.830
900 23.573 18.858
87.000 23.608 18.386
100 23.643 18.914
200 23.678 18.942
300 23.713 18.970
400 23.748 18.998
500 23.783 19.026
600 23.818 19.054
700 23.853 19.082
800 23.888 19.110
900 23.923 19.138
88.000 23.958 19.166
100 23.993 19.194
200 24.028 19.222
300 24.063 19.250
400 24.098 19.278
500 24.133 19.306
600 24.168 19.334
700 24.203 19.362
800 24.238 19.390
900 24.273 19.418
89.000 24.308 19.446
100 24.343 19.474
200 24.378 19.502
300 24.413 19.530
400 24.448 19.558
500 24.483 19.586
600 24.513 19.614
700 24.553 19.642
800 24.588 19.670
900 24.623 19.693
90.000 24.658 19.726
100 24.693 19.754
200 24.728 19.782
300 24.763 19.810
400 24.798 19.838
500 24.833 19.866
600 24.868 19.894
700 24.903 19.922
800 24.938 19.950
900 24.973 19.978
91.000 25.008 20.006
100 25.043 20.034
200 25.078 20.062
300 25.113 20.090
400 25.143 20.118
500 25.183 20.146
800 25.218 20.174
700 25.253 20.202
800 25.288 20.230
900 25.323 20.258
92.000 25.358 20.286
100 25.393 20.314
200 25.428 20.342
300 25.463 20.370
400 25.490 20.393
500 25.533 20.426
600 25.568 20.454
700 25.603 20.482
800 25.638 20.510
900 25.673 20.538
93.000 25.708 20.568
100 25.743 20.594
200 25.778 20.622
300 25.813 20.650
400 25.848 20.878
500 25.883 20.706
600 25.918 20.734
700 25.953 20.762
800 25.988 20.790
900 26.023 20.818
94.000 26.058 20.846
100 26.093 20.874
200 26.128 20.902
300 26.163 20.930
400 26.198 20.958
500 26.233 20.986
600 26.268 21.014
700 26.303 21.042
800 26.338 21.070
900 28.373 21.098
95.000 26.408 21.126
100 26.443 21.154
200 26.478 21.132
300 26.513 21.210
400 26.548 21.238
500 26.583 21.266
600 26.618 21.294
700 26.653 21.322
800 26.688 21.350
900 26.723 21.378
96.000 26.758 21.406
100 26.793 21.434
200 26.828 21.462
300 26.863 21.490
400 26.898 21.518
500 26.933 21.546
600 26.968 21.574
700 27.003 21.602
800 27.038 21.630
900 27.073 21.658
97.000 27.108 21.686
100 27.143 21.714
200 27.178 21.742
300 27.213 21.770
400 27.248 21.798
500 27.283 21.826
600 27.318 21.854
700 27.353 21.882
800 27.388 21.910
900 27.423 21.938
98.000 27.458 21.986
100 27.483 21.994
200 27.528 22.022
300 27.563 22.050
400 27.598 22.078
500 27.633 22.106
600 27.868 22.134
700 27.703 22.162
800 27.738 22.190
900 27.773 22.218
99.000 27.808 22.246
100 27.843 22.274
200 27.878 22.302
300 27.913 22.330
400 27.948 22.358
500 27.983 22.386
600 28.018 22.414
700 28.053 22.442
800 28.088 22.470
900 28.123 22.498
100.000 28.158 22.526
100 28.193 22.554
200 28.228 22.582
300 28.263 22.610
400 28.298 22.638
500 28.333 22.666
600 28.368 22.694
700 28.403 22.722
800 28.438 22.750
900 28.473 22.778
101.000 28.508 22.806
100 28.543 22.834
200 28.578 22.862
300 28.613 22.890
400 28.648 22.918
500 28.683 22.946
600 28.718 22.974
700 28.753 23.002
300 28.788 23.030
900 28.823 23.058
102.000 28.858 23.088
100 28.893 23.114
200 28.928 23.142
300 28.963 23.170
400 23.998 23.198
500 29.033 23.226
600 29.068 23.254
700 29.103 23.282
800 29.138 23.310
900 29.173 23.338
103.000 29.208 23.366
100 29.243 23.394
200 29.278 23.422
300 29.313 23.450
400 29.348 23.478
500 29.383 23.506
600 29.418 23.534
700 29.453 23.562
800 29.483 23.590
900 29.523 23.618
104.000 29.558 23.646
100 29.593 23.674
200 29.628 23.702
300 29.663 23.730
400 29.698 23.758
500 29.733 23.786
600 29.768 23.814
700 29.803 23.842
800 29.838 23.870
900 29.873 23.898
105.000 29.908 23.926
100 29.943 23.954
200 29.978 23.982
800 30.013 24.010
400 30.048 24.038
500 30.083 24.066
600 30.118 24.094
700 30.153 24.122
800 30.188 24.150
900 30.223 24.178
106.000 30.258 24.206
100 30.293 24.234
200 30.328 24.262
300 30.363 24.290
400 30.398 24.318
500 30.433 24.346
600 30.468 24.374
700 30.503 24.402
800 30.538 24.430
900 30.573 24.458
107.000 30.608 24.486
100 30.643 24.514
200 30.673 24.542
300 30.713 24.570
400 20.748 24.598
500 30.783 24.626
600 30.818 24.654
700 30.853 24.682
300 30.888 24.710
900 30.923 24.733
108.000 30.958 24.766
100 30.993 24.794
200 31.028 24.822
300 31.063 24.850
400 31.098 24.878
500 31.133 24.906
600 31.168 24.934
700 31.203 24.962
800 31.238 24.990
900 31.273 25.018
109.000 31.308 25.046
100 31.343 25.074
200 31.378 25.102
300 31.41? 25.130
400 31.44? 25.158
500 31.483 25.186
600 31.510 25.214
700 31.535 25.242
800 31.588 25.270
900 31.623 25.298
110.000 31.658 25.326
100 31.698 25.358
200 31.738 25.390
300 31.778 25.422
400 31.818 25.454
500 31.858 25.486
600 31.898 25.518
700 31.938 25.550
800 31.978 25.582
900 32.018 25.614
111.000 32.058 25.646
100 32.098 25.678
200 32.138 25.710
300 32.178 25.742
400 32.218 25.774
500 32.258 25.806
600 32.298 25.838
700 32.338 25.870
800 32.378 25.902
900 32.418 25.934
112.000 32.458 25.966
100 32.498 25.998
200 32.538 26.030
300 32.578 26.062
400 32.618 26.094
500 32.658 26.126
600 32.698 26.158
700 32.738 26.190
800 32.778 26.222
900 32.818 26.254
113.000 32.858 26.286
100 32.898 26.318
200 32.938 26.350
300 32.978 26.382
400 33.018 26.414
500 33.058 26.446
600 33.098 26.478
700 33.138 26.510
800 33.178 26.542
900 33.218 26.574
114.000 33.258 26.606
100 33.298 26.638
200 33.338 26.670
300 33.378 26.702
400 33.418 26.734
500 33.458 26.766
600 33.498 26.798
700 33.538 26.830
300 33.578 26.862
900 33.618 26.894
115.000 33.658 26.926
100 33.698 26.958
200 33.738 26.990
300 33.778 27.022
400 33.818 27.054
500 33.858 27.086
600 33.898 27.118
700 33.938 27.150
800 33.978 27.182
900 34.018 27.214
116.000 34.058 27.246
100 34.098 27.278
200 34.138 27.310
300 34.178 27.342
400 34.218 27.374
500 34.258 27.406
600 34.298 27.438
700 34.338 27.470
800 34.378 27.502
900 34.418 27.534
117.000 34.458 27.566
100 34.498 27.598
200 34.538 27.630
300 34.578 27.662
400 34.618 27.694
500 34.658 27.726
600 34.698 27.758
700 34.738 27.790
800 34.778 27.822
900 34.818 27.854
118.000 34.858 27.886
100 34.898 27.918
200 34.938 27.950
300 34.978 27.982
400 35.018 28.014
500 35.058 28.046
600 35.098 28.078
700 35.138 28,110
800 35.178 28.142
900 35.218 28.174
119.000 35.258 28.206
100 35.298 28.238
200 35.338 28.270
300 35.378 28.302
400 35.418 28.334
500 35.458 28.366
600 35.498 28.398
700 35.538 28.430
800 35.578 28.462
900 35.618 28.494
120.000 35.658 28.526
100 35.698 23.558
200 35.738 28.590
300 35.778 28.622
400 35.818 28.654
500 35.853 28.686
600 35.898 28.718
700 35.938 28.750
800 35.978 28.782
900 36.018 28.814
121.000 36.058 23.846
100 36.098 28.878
200 36.138 28.910
300 36.178 28.942
400 36.218 23.974
500 36.25? 29.006
600 36.29? 29.038
700 36.3?? 29.070
800 36.378 29.102
900 36.418 29 134
122.000 36.453 29.166
100 36.498 29.198
200 36.538 29.230
300 36.578 29.262
400 36.618 29.294
500 36.658 29.326
600 36.693 29.358
700 36.738 29.390
800 36.778 29.422
900 36.818 29.454
123.000 36.858 29.436
100 36.898 29.518
200 36.938 29.550
300 36.978 29.582
400 37.018 29.614
500 37.058 29.646
600 37.093 29.678
700 37.138 29.710
800 37.178 29.742
900 37.218 29.774
124.000 37.258 29.806
100 37.298 29.838
200 37.338 29.870
300 37.378 29.902
400 37.418 29.934
500 37.458 29.966
600 37.498 29.998
700 37.538 30.030
800 37.578 30.062
900 37.618 30.094
125J300 37.658 30.126
100 37.698 30.158
200 37.738 30.190
300 37.778 30.222
400 37.818 30.254
500 37.858 30.286
600 37.898 30.318
700 37.938 30.350
800 37.978 30.382
900 38.018 30.414
126.000 38.058 30.446
100 38.098 30.478
200 38.138 30.510
300 38.178 30.542
400 38.218 30.574
500 38.258 30.606
600 38.298 30.638
700 38.338 30.670
800 33.378 30.702
900 38.418 30.734
127.000 38.458 30.766
100 38.498 30.798
200 38.538 30.830
300 38.578 30.862
400 38.618 30.894
500 38.658 30.926
600 33.698 30.958
700 33.738 30.990
800 38.778 31.022
9do 33.818 31.054
128.000 38.858 31.086
100 38.898 31.118
200 38.938 31.150
300 38.978 31.182
400 39.018 31.214
500 39.058 31.248
600 39.098 31.278
700 39.138 31.310
800 39.178 31.342
900 39.218 31.374
129.000 39.258 31.408
100 39.298 31.438
200 39.338 31.470
300 39.378 31.502
400 39.418 31.534
500 39.453 31.566
600 39.498 31.598
700 39.538 31.630
800 39.578 31.662
900 39.618 31.694
130.000 39.658 31.726
100 39.698 31.758
200 39.738 31.790
300 39.773 31.822
400 39.818 31.854
500 39.358 31.886
600 39.898 31.918
700 39.938 31.950
800 39.978 31.982
900 40.018 32.014
131.000 40.058 32.046
100 40.098 32.078
200 40.138 32.110
300 40.178 32.142
400 40.218 32.174
500 40.253 32.206
600 40.298 32.238
700 40.338 32.270
800 40.378 32.302
900 40.418 32.334
132.000 40.458 32.366
100 40.498 32.398
200 40.538 32.430
300 40.578 32.462
400 40.618 32.494
500 40.658 32.526
600 40.698 32.558
700 40.738 32.590
800 40.778 32.622
900 40.818 32.654
133.000 40.858 32.686
100 40.893 32.718
200 40.938 32.750
300 40.978 32.782
400 41.018 32.814
500 41.053 32.846
600 41.098 32.878
700 41.138 32.910
800 41.178 32.942
900 41.218 32.974
134.000 41.258 33.006
100 41.298 33.033
200 41.338 33.070
300 41.378 33.102
400 41.418 33.134
500 41.458 33.166
600 41.498 33.198
70O 41.538 33.230
800 41.578 33.262
900 41.618 33.294
135.000 41.658 33.326
100 41.693 33.358
200 41.738 33.390
300 41.778 33.422
400 41.818 33.454
500 41.858 33.488
600 41.898 33.518
700 41.933 33.550
800 41.978 33.582
900 42.018 33.614
136.000 42.058 33.846
100 42.098 33.678
200 42.138 33.710
300 42.178 33.742
400 42.218 33.774
500 42.258 33.806
600 42.298 33.838
700 42.338 33.870
800 42.378 33.902
900 42.418 33.934
137.000 42.458 33.966
100 42.498 33.998
200 42.538 34.030
300 42.578 34.082
400 42.618 34.094
500 42.658 34.126


II. Tabelul impozitului la fiecare 10 lei, corespunzător tranșei de venit impozabil, în care se încadrează salariul brut lunar'

- lei -

Intervalul de venit Zecile de lei
10 20 30 40 50 60 70 80 90
a b a b a b a b a b a b a b a b a b
1- 2.700 1 1 1 l 2 2 2 2 3 2 4 3 4 3 5 4 5 4
2.701- 3.000 1 1 2 2 3 2 4 3 5 4 6 5 7 6 8 6 9 7
3.001- 4.000 2 2 4 3 5 4 7 6 9 7 11 9 13 10 14 11 16 13
4.001- 6.300 2 2 4 3 7 6 9 7 11 9 13 10 15 12 18 14 20 16
6.801- 11.000 2 2 5 4 7 6 9 7 11 9 14 11 16 13 18 14 21 17
11.001- 16.400 2 2 5 4 7 6 10 8 12 10 14 11 17 14 19 15 22 18
16.401- 27.700 2 2 5 4 7 6 10 8 12 10 15 12 17 14 20 16 22 13
27.701- 38.600 3 2 5 4 8 6 10 8 13 10 16 13 18 14 21 17 23 18
38.601- 54.900 3 2 6 5 8 6 11 9 14 11 17 14 20 16 22 18 25 20
54.901- 82.400 3 2 6 5 9 7 12 10 15 12 19 15 22 18 25 20 28 22
82.401-110.000 3 2 7 6 10 8 14 11 17 14 21 17 24 19 28 22 31 25
110.001-137.500 4 3 8 6 12 10 16 13 20 16 24 19 28 22 32 26 36 29


[4]


Eroare la citare: Eticheta de închidere </ref> lipsește pentru eticheta <ref>

Diverse

Rectificare

În Hotărârea Guvernului nr. 141/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 20 aprilie 1993, la art. 1 și 2, în loc de „7 aprilie 1993” se va citi „23 aprilie 1933”.


Referințe

  1. În cazul alimentației naturale, de alimentația noului-născut poate beneficia mama copilului.
  2. Notă: Nivelul alocației de hrană poate fi depășit la solicitarea beneficiarilor și cu suportarea cheltuielilor de către aceștia.
  3. 3,0 3,1 3,2 3,3 Preț mediu
  4. Legendă:
    • a - impozit lunar integral
    • b - impozit lunar redus cu 20%.