Monitorul Oficial 106/1990: Diferență între versiuni

Sari la navigare Sari la căutare
Linia 316: Linia 316:


Penalitățile în domeniul gospodăririi apelor se suportă. potrivit legii, de unitățile în cauză, din rezultatele financiare.
Penalitățile în domeniul gospodăririi apelor se suportă. potrivit legii, de unitățile în cauză, din rezultatele financiare.
Art. 16. - Constatarea abaterilor prevăzute la art.
 
15 se face prin procaul-verbal încheiat de personalul
Art. 16. - Constatarea abaterilor prevăzute la art.15 se face prin procaul-verbal încheiat de personalul
împuternicit în acest scop de către conducerea unităților de gospodărire a apelor. Stabilirea penalităților,
împuternicit în acest scop de către conducerea unităților de gospodărire a apelor. Stabilirea penalităților, potrivit prevederilor cuprinse în anexa nr. 1, se face de către conducătorul unității de gospodărire a apelor printr-o încheiere. Încheierea, însoțită de procesul-verbal de constatare; se comunică unității penalizate în termen de 10 zile.
potrivit prevederilor cuprinse în anexa nr. 1, se face
 
de către conducătorul unității de gospodărire a apelor
Pentru rețelele de alimentare cu apă și de canalizare, administrate de unitățile de gospodărie comunală, se autorizează personalul împuternicit al acestor unități să încheie procese-verbale de constatare. Stabilirea penalităților în această situație se face de către conducătorul unității de gospodărie comunală și se varsă în Fondul apelor.
printre-o încheiere. Încheierea, însoțită de procesul-en
Împotriva procesului-verbal de constatare și a încheierii de stabilire a penalităților se poate face   
bal de constatare; se comunică unității penalizate în
termen de 10 zile.
Pentru rețelele de alimentare cu apă și de canalizare,
administrate de unitățile de gospodărie comunală, se
autoriza personalul împuternicit al acestor unități să
încheie procese-verbale de constatare. Stabilirea penalităților tn această situație se face de către conducă-
torul unității de gospodărie comunală și se varsă în
Fondul apelor.
Ițnpotriva procesului-verbal de constatare și a închei
iei! de stabilire a penalităților se poate face   
de unitatea în cauză, în termen de 15 zile de la comunicarea acestora, la judecătorie.
de unitatea în cauză, în termen de 15 zile de la comunicarea acestora, la judecătorie.
I-lotărišrea prin care se rezolvă plĭgerea de către
Hotărârea prin care se rezolvă plĭgerea de către aceste organe este definitivă.
aceste organe este definitivă.
Încheierea de stabilire a penalităților, rămase definitive, constituie titlu executoriu,
Încheierea de stabilire a penalităților, rămasă defl-
unitățile bancare vor efectua decontarea dispozițiilor de încasare, privind penalitățile aplicate, fără acceptul unităților penalizate;
nitive, constituie titlu executoriu,
Aplicarea cuantumului penalităților se face după cum urmează:
*Unitate1.le bancare vom' efectua decontarea dispozi-
țiilor de încasare, privind penalitățile aplicate, fără acceptul unităților penalizate
Aplicarea cuantumului penalităților se face după cum
urmează:
* 25% în 1991
* 25% în 1991
* 50"/U în 1992
* 50% în 1992
* vs”/., în 1993
* 75% în 1993
din valoarea calculată conform anexei nr. 4.
din valoarea calculată conform anexei nr. 4.
CAPITOLUL III
 
Dispoâțil finale
Capitolul III
Art. 17. - În termen de 3 luni de la aprobarea prezentei hotărî:-i, Ministerul Mediului va propune guvernului măsuri de organizare a unităților de gospodărire
 
a apelor pe principii economice.
Dispoziții finale
Art. 18. - Se autoriza Ministerul Mediului:
 
Art. 17. - În termen de 3 luni de la aprobarea prezentei hotărâri, Ministerul Mediului va propune guvernului măsuri de organizare a unităților de gospodărire a apelor pe principii economice.
 
Art. 18. - Se autorizează Ministerul Mediului:
 
a) să stabilească regulamente și instrucțiuni specifice în aplicarea prezentei hotărâri;
a) să stabilească regulamente și instrucțiuni specifice în aplicarea prezentei hotărâri;
b) să asigure finanțarea obiectivelor de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică în domeniul gospod-
 
ririi apelor, din veniturile realizate de către unitățile
b) să asigure finanțarea obiectivelor de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică în domeniul gospodăririi apelor, din veniturile realizate de către unitățile sale.
sale.
 
Art. 19. - Ministerul Finanțelor este autorizat ca
Art. 19. - Ministerul Finanțelor este autorizat ca în termen de 80 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, pe baza propunerilor Ministerului Mediului, ale ministerelor și celorlalte organe centrale și locale de stat, să introducă modificări în indicatorii financiari ca urmare a aplicării prevederilor prezentei hotărâri, cu menținerea echilibrului financiar.
În termen de 80 de zile de la data intrării în vigoare u
 
prezentei hotărâri, pe baza propunerilor Ministerului
Art. 20. - Nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri atrage răspunderea civilă, disciplinară, materială sau contravențională, după caz a persoanelor vinovate.
Mediului, ale ministerelor și celorlalte organe centrale
 
și locale de stat, să introducă modificări în indicatorii
financiari ca urmare a aplicării prevederilor prezentei
hoüirâri, cu menținerea echilibrului financiar.
Art. 20. - Nerespectarea prevederilor prezentei
hotărâri ahage răspunderea civilă, disciplinară, materială sau contravențională, după caz a persoanelor
vinovate.
Art. 21. - Anexele nr. 1, 2, 3 sl 4 fac parte integrantă din prezent hotărâre.
Art. 21. - Anexele nr. 1, 2, 3 sl 4 fac parte integrantă din prezent hotărâre.
Art. 22. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la 1
 
ianuarie 1991. Pe aceeași:lată se abrogă orice alte disp
Art. 22. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la 1 ianuarie 1991. Pe aceeași dată se abrogă orice alte dispoziții contrare.
poziții contrare.
 
PRIM-MINISTRU
{{SemnPm|Petre Roman|București|04 septembrie 1990|1001}}
PETRE ROMAN
 
București, 4 septembrie 1990.
 
Nr. 1001.
=== Hotărâre privind organizarea și funcționarea Institutului național de gerontologie și geriatrie din București ===
H 0 T Ă R I R E
 
privind organizarea și funcționarea Institutului național de gerontologie și geriatrie din București
'''Guvernul României''' hotărăște:
'''Guvernul României''' hotărăște:
Art. 1. - Pe data prezentei hotărâri se atribuie
 
denumirea „Ana Asian' Institutului național de gerontologie și geriatrie, unitate sanitară bugetară cu
Art. 1. - Pe data prezentei hotărâri se atribuie denumirea „Ana Aslan' Institutului național de gerontologie și geriatrie, unitate sanitară bugetară cu personalitate juridică, din subordinea Ministerului Sănătății, având sediul în municipiul București.
personalitate juridică, din subordinea Ministerului Să»-
 
natație, având sediul în municipiul București.
'I Anexa sa comunică unităților Inbwesate.
Art. 2. - Institutul național de gerontologie Și geriatrie „Ana Asian” este unitate sanitară de gradul I,
Art. 2. - Institutul național de gerontologie Și geriatrie „Ana Asian” este unitate sanitară de gradul I,
având ca obiect de activitate cercetarea științifică, învățământul postuniversitar, asistența medicală de specialitate și îndrumarea metodologia în domeniul gerontologie și geriatrie.
având ca obiect de activitate cercetarea științifică, învățământul postuniversitar, asistența medicală de specialitate și îndrumarea metodologia în domeniul gerontologie și geriatrie.
1.680 de modificări

Meniu de navigare