Monitorul Oficial 13bis/1991: Diferență între versiuni

Sari la navigare Sari la căutare
fără descrierea modificării
Fără descriere a modificării
Linia 16: Linia 16:
'''Guvernul României''' hotărăște:
'''Guvernul României''' hotărăște:

Art. 1. -Pe data prezentei hotărâri se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 1. - Pe data prezentei hotărâri se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 2. -Societățile comerciale pe acțiuni, înființate potrivit prezentei hotărâri, se vor organiza și vor funcționa în conformitate cu statutul propriu al fiecărei societăți, prevăzut în anexele nr. 2 (2,1-2.35) <ref>Anexele nr. 2.1-2.35 și anexa nr. 3 se comunică unităților interesate. Statutul cadru al societăților comerciale înființate potrivit art. 1 este cuprins în anexa nr. 2.</ref>).
Art. 2. - Societățile comerciale pe acțiuni, înființate potrivit prezentei hotărâri, se vor organiza și vor funcționa în conformitate cu statutul propriu al fiecărei societăți, prevăzut în anexele nr. 2 (2,1-2.35) <ref>Anexele nr. 2.1-2.35 și anexa nr. 3 se comunică unităților interesate. Statutul cadru al societăților comerciale înființate potrivit art. 1 este cuprins în anexa nr. 2.</ref>).

În perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului care își desfășoară activitatea în conformitate cu regulamentul de organizare și funcționare prevăzut în anexa nr. 3 <ref>Anexele nr. 2.1-2.35 și anexa nr. 3 se comunică unităților interesate. Statutul cadru al societăților comerciale înființate potrivit art. 1 este cuprins în anexa nr. 2.</ref>

Art. 3. -Societățile comerciale pe acțiuni înființate realizează obiectul de activitate pe bază de contracte comerciale încheiate în conformitate cu Codul civil și Codul comercial român, cu excepțiile prevăzute de lege.
Art. 3. - Societățile comerciale pe acțiuni înființate realizează obiectul de activitate pe bază de contracte comerciale încheiate în conformitate cu Codul civil și Codul comercial român, cu excepțiile prevăzute de lege.

Contractarea mărfurilor supuse sistemului de repartiții prin balanțele materiale, se va face în conformitate cu reglementările stabilite de către guvern.

Art. 4. -Pe baza reevaluării patrimoniului în condițiile prevăzute de lege, activitate care se va finaliza până la data de 15 decembrie 1990, societățile comerciale nou înființate își vor definitiva capitalul social.
Art. 4. - Pe baza reevaluării patrimoniului în condițiile prevăzute de lege, activitate care se va finaliza până la data de 15 decembrie 1990, societățile comerciale nou înființate își vor definitiva capitalul social.

Art. 5. -Pe data înființării societăților comerciale pe acțiuni, unitățile economice de stat prevăzute în, anexa nr. 1 își încetează activitatea.
Art. 5. - Pe data înființării societăților comerciale pe acțiuni, unitățile economice de stat prevăzute în, anexa nr. 1 își încetează activitatea.

Activul și pasivul unităților de stat care își încetează activitatea se preiau de către societățile comerciale înființate.

Linia 53: Linia 53:
| Sediul, localitatea, județul
| Sediul, localitatea, județul
| Obiectul de activitate
| Obiectul de activitate
| Capital social inițial structura *) conform bilanțului la 30.06.1990 (mii. lei)
| Capital social inițial structura <ref>Mijloace fixe + mijloace circulante</ref> conform bilanțului la 30.06.1990 (mii. lei)
| Denumirea unităților care își încetează activitatea

Linia 63: Linia 63:
| 4
| 4
| 5
| 5
| e
| 6

|-
|-
Linia 69: Linia 69:
| „Roman” -S.A.
| „Roman” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)

| Brașov, str. Poie-nelor nr. 5, județul Brașov
| Brașov, str. Poienelor nr. 5, județul Brașov
| Producerea și comercializarea autoșasiurilor, autotractoarelor în gama de 8-32 tone, mașini agregat, SDV etc. prestări servicii în domeniul autovehiculelor de transport

| 6.232,5 (4281+3477)
| 6.232,5 (4281+3477)
Linia 80: Linia 80:
| Ploiești, str. Piața 1 Decembrie nr. 1, județul Prahova

| Producerea și comercializarea instalațiilor de foraj și( părți de instalații aferente, agregate de cimentare și fisurare; sape de foraj, instalații de prevenire a erupțiilor, comenzi hidraulice, utilaje tehnologice, mașini-unelte specializate, piese schimb, asistență tehnică

| 3.132,4 3122,4+1902,4)
| 3.132,4 (3122,4+1902,4)
| Întreprinderea „1 Mai” Ploiești
| Întreprinderea „1 Mai” Ploiești

Linia 87: Linia 87:
| „Petal” -S.A.
| „Petal” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Huși, str. Al. L Cuza nr 99, județul VasluL
| Huși, str. Al. L Cuza nr 99, județul Vaslui
| Producerea și comercializarea utilajului petrolier, alimentar, metalurgic și pentru agricultură, activitate de service, prestări servicii, turism și alimentație publică

| 269 (258,1+205,2)
| 269 (258,1+205,2)
Linia 113: Linia 113:
| 6.
| 6.
| „Neptun” -S.A.
| „Neptun” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A=)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A)
| Câmpina, str. Bobâlna nr. 57-63, județul Prahova

| Producerea și comercializarea de reductoare, motoreductoare și alte transmisii mecanice, trolii ascensor, pompe și electropompe pentru fluide vâscoase; cercetare, proiectare în domeniu, asistență tehnică și service

Linia 247: Linia 247:
|-
|-
| 21.
| 21.
| „Romce-ram” -S.A.
| „Romceram” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Chitila, șos. Banatului nr. 14, Sectorul agricol Ilfov,

Linia 319: Linia 319:
|-
|-
| 29.
| 29.
| „Țesătoria de bumbac” -S.A,
| „Țesătoria de bumbac” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Pucioasa, str. Principală nr. 135, județul Dâmbovița

Linia 328: Linia 328:
|-
|-
| 30.
| 30.
| „Frottterex” -S.A.
| „Frottierex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)  
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)  
| București, b-dul Lacul Tei nr. 37, sector 2

Linia 346: Linia 346:
|-
|-
| 32.
| 32.
| „Țesătoria de bumbac Suveica” -
| „Țesătoria de bumbac Suveica” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, șos. Colentina nr. 16, sector 2

Linia 355: Linia 355:
|-
|-
| 33.
| 33.
| „Tehnico-tex” -S.A.
| „Tehnicotex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Finlanda nr. 11 bis, sector 1

Linia 364: Linia 364:
|-
|-
| 34.
| 34.
| „Textil-cotton” -S.A.
| „Textilcotton” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, Șos. Morarilor nr. 2, sector 2

Linia 373: Linia 373:
|-
|-
| 35.
| 35.
| „Hidro-construcția” -S.A.
| „Hidroconstrucția” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, calea Dorobanților nr. 103-105, sector 1

Linia 381: Linia 381:
|}
|}

incepe partea a doua pag. 6-19 inclusiv
 
'''Guvernul României'''
'''Guvernul României'''
Linia 428: Linia 428:
| Sediul, localitatea, județul
| Sediul, localitatea, județul
| Obiectul de activitate
| Obiectul de activitate
| Capital social inițial structura <ref>Mijloace fixe - mijloace circulante,</ref> conform bilanțului la 30.06.1990 (mii. lei)
| Capital social inițial structura <ref>Mijloace fixe + mijloace circulante</ref> conform bilanțului la 30.06.1990 (mii. lei)
| Denumirea unităților care își încetează activitatea
| Denumirea unităților care își încetează activitatea

Linia 496: Linia 496:
|-
|-
| 7.
| 7.
| „Roti-auto” -S.A.
| „Roti auto” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.),

| Drăgășani, str.Tudor Vladimirescu, județul Olt

Linia 514: Linia 514:
|-
|-
| 9.
| 9.
| „Electro-precizia” -S.A.
| „Electroprecizia” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Săcele, str. Parcului nr. 18, județul Brașov

Linia 526: Linia 526:
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cristuru Secuiesc, str. Bicazului nr. 111, județul Harghita

| Producerea și comercializarea -de bare forjate din oțeluri înalt aliate și oțeluri speciale.
| Producerea și comercializarea de bare forjate din oțeluri înalt aliate și oțeluri speciale.
| 419,4 (387,8+52,4)
| 419,4 (387,8+52,4)
| Întreprinderea de oțeluri speciale forjate Cristuru Secuiesc

Linia 577: Linia 577:
|-
|-
| 16.
| 16.
| „Socunv -S.A.
| „Socum” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, b-dul Chimiștilor nr. 26, sector 3

Linia 657: Linia 657:

|-
|-
| 25.,
| 25.
| „Romcif” S.A.
| „Romcif” S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Fieni, str. Industriilor nr. 34, județul Dâmbovița

| Producerea și comercializarea la extern și la export de ciment, plăci și tuburi de azbociment, var și alte materiale de construcții.

| 974,8 (763,3+367,2)-
| 974,8 (763,3+367,2)
| Combinatul de lianți și azbociment Fieni

Linia 672: Linia 672:
| Producerea și comercializarea de materiale de zidărie, cahle de teracotă, țigle, beton celular, autoclavizat, produse din poliesteri armați cu fibre de sticlă, prefabricate de beton armat, utilaje tehnologice pentru industria materialelor de construcții, servicii de studii și proiectare tehnologică, activitate de consulting, marketing, export-import.,

| 750,6 (922,1+295,9)
| 750,6 (922,1+295,9)
| întreprinderile de produse ceramice: Jimbolia, Sătuc, Ţăndărei, Urziceni și întreprinderile de materiale de construcții Doicești, Bucov, Suceava
| Întreprinderile de produse ceramice: Jimbolia, Sătuc, Ţăndărei, Urziceni și întreprinderile de materiale de construcții Doicești, Bucov, Suceava

|-
|-
Linia 679: Linia 679:
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Turda, str. Bihorului nr, 4, județul Cluj

| Producerea și comercializarea la intern și la export de ciment, var, ipsos, cărămizi refractare, produse > de carieră etc.
| Producerea și comercializarea la intern și la export de ciment, var, ipsos, cărămizi refractare, produse de carieră etc.
| 524,6 (507,1+177,4)
| 524,6 (507,1+177,4)
| Combinatul de lianți și materiale refractare Turda

Linia 757: Linia 757:
|-
|-
| 30.
| 30.
| „Setum” -S.A,
| „Setum” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, B-dul Preciziei nr. 32, sector 6

| Cercetarea, proiectarea, producerea și comercializarea de utilaje industriale, unelte și scule pentru agricultură, confecții, mobilier și tâmplărie metalică, articole sport-turism, service etc.

Linia 775: Linia 775:
|-
|-
| 38.
| 38.
| „Roman-ceram” -S.A.
| „Romanceram” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Roman, str. Aleea Plopilor nr. 10, județul Neamț

| Producerea și comercializarea de cahle, .obiecte sanitare din porțelan, cărămizi subțiri din șamotă, blocuri de zidărie, cu agregate ușoare, tuburi de presiune, plăci ceramice din argilă refractară și alte materiale ceramice.
| Producerea și comercializarea de cahle, obiecte sanitare din porțelan, cărămizi subțiri din șamotă, blocuri de zidărie, cu agregate ușoare, tuburi de presiune, plăci ceramice din argilă refractară și alte materiale ceramice.
| 104,1 (123,7+38,2)
| 104,1 (123,7+38,2)
| Întreprinderea de produse ceramice Roman

Linia 875: Linia 875:
| 49.
| 49.
| „Comat S.A. Alba
| „Comat S.A. Alba
| Societate comerciala pe acțiuni (SA)
| Societate comerciala pe acțiuni (S.A.)
| Alba Iulia, str. Gării nr. 10, județul Alba

| Aprovizionarea agenților economici cu materii prime, materiale, piese de schimb, subansamble și alte produse industriale,

Linia 909: Linia 909:

|-
|-
| 53,
| 53.
| „Comat” -S.A. Bihor
| „Comat” -S.A. Bihor
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
Linia 918: Linia 918:

|-
|-
|  
| 54.
| „Comat” S.A. Bistrița
| „Comat” S.A. Bistrița
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
Linia 969: Linia 969:
| Aprovizionarea agenților economici cu materii prime, materiale, piese de schimb, subansamble și alte produse industriale

| 146,0 (19,8+211,4)
| 146,0 (19,8+211,4)
| Întreprinderea en gros pentru aprovizionare și desfacere Ca-raș-Șeverin
| Întreprinderea en gros pentru aprovizionare și desfacere Caraș-Severin

|-
|-
Linia 1.210: Linia 1.210:
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Vaslui, str. Metalurgiei nr. 3, județul Vaslui
| Vaslui, str. Metalurgiei nr. 3, județul Vaslui
| Aprovizionarea agenților economici cu materii prime, materiale, piese de schimb, subansamble și alte produse industriale,
| Aprovizionarea agenților economici cu materii prime, materiale, piese de schimb, subansamble și alte produse industriale.
| 115,4 (39,5+248,6+40,0)
| 115,4 (39,5+248,6+40,0)
| Întreprinderea en gros pentru aprovizionare și desfacere Vaslui

Linia 1.219: Linia 1.219:
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Râmnicu Vâlcea, str. Stolniceni nr. 117, județul Vâlcea
| Râmnicu Vâlcea, str. Stolniceni nr. 117, județul Vâlcea
| Aprovizionarea agenților economici cu materii prime, materiale, piese de schimb, subansamble și alte produse industriale,
| Aprovizionarea agenților economici cu materii prime, materiale, piese de schimb, subansamble și alte produse industriale.
| 166,8 (31,9+187,0+3,9)
| 166,8 (31,9+187,0+3,9)
| Întreprinderea. en gros pentru aprovizionare și desfacere Vâlcea
| Întreprinderea en gros pentru aprovizionare și desfacere Vâlcea

|-
|-
Linia 1.228: Linia 1.228:
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Focșani, str. Milcovului nr. 42, județul Vrancea
| Focșani, str. Milcovului nr. 42, județul Vrancea
| Aprovizionarea agenților economici cu materii prime, materiale, piese de schimb, subansamble și alte produse industriale,
| Aprovizionarea agenților economici cu materii prime, materiale, piese de schimb, subansamble și alte produse industriale
| 250,0 (51,3+367,8+1,2)
| 250,0 (51,3+367,8+1,2)
| Întreprinderea en gros pentru aprovizionare și desfacere Vrancea

Linia 1.237: Linia 1.237:
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, Str. Cătănoaia nr. 33, sector 3

| fi
| Aprovizionarea agenților economici cu materii prime, materiale, piese de schimb, subansamble și alte produse industriale
| 436,9 (50,6+1380,1)
| 436,9 (50,6+1380,1)
| Întreprinderea en gros pentru aprovizionare și desfacere a metalului București

Linia 1.243: Linia 1.243:
|-
|-
| 90.
| 90.
| „Comat Electro” -”S.A.
| „Comat Electro” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, Str. Ghețu Anghel nr. 1, sector 3
| București, Str. Ghețu Anghel nr. 1, sector 3
| Aprovizionarea agenților economici cu materii prime, materiale, piese de schimb, subansamble și alte produse industriale,
| Aprovizionarea agenților economici cu materii prime, materiale, piese de schimb, subansamble și alte produse industriale
| 383,5 (52,4+680,8)
| 383,5 (52,4+680,8)
| Întreprinderea en gros pentru aprovizionare și desfacere a produselor electrotehnice, lemn și materiale de construcții București

Linia 1.317: Linia 1.317:
| „Danubiana” -S.A.
| „Danubiana” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, bd. Theodor Palady nr. 51, sector 3
| București, bd. Theodor Pallady nr. 51, sector 3
| Producerea și comercializarea de anvelope de turism și camion, prestarea de lucrări de cercetare și proiectare.

| 1214,5 (1105,1+704,5)
| 1214,5 (1105,1+704,5)
Linia 1.404: Linia 1.404:

|-
|-
| 103.
| 108.
| „Silvarom” S.A.
| „Silvarom” S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
Linia 1.418: Linia 1.418:
| București, str. Fabrica de chibrituri nr. 24-26, sector 6

| Fabricarea de chibrituri în cutii de diferite mărimi și forme; chibrituri menaj, chibrituri de reclamă, confecționarea de ambalaje diverse, piese de schimb.

| 92.4 (74,1+21,6)
| 92,4 (74,1+21,6)
| Întreprinderea de produse lemn mobilă București

Linia 1.427: Linia 1.427:
| București, str. Dumitru Pompei nr. 6, sector 2

| Executarea de servicii și comercializarea de activități de import-export pentru agenții economici din domeniul electronicii electrotehnicii, informaticii.

| 30.0 (6,5+23.5)
| 30,0 (6,5+23.5)
| Direcția de comerț exterior „S electronic” Centrala industrială de electronică și tehnică de calcul
| Direcția de comerț exterior „Selectronic” Centrala industrială de electronică și tehnică de calcul
|}
|}

Linia 1.441: Linia 1.440:
'''Guvernul României''' hotărăște:
'''Guvernul României''' hotărăște:

Art. 1. -Pe data prezentei hotărâri se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 1. - Pe data prezentei hotărâri se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 2. -Societățile comerciale pe acțiuni, înființate potrivit prezentei hotărâri, se vor organiza și vor funcționa în conformitate cu statutul propria al fiecărei societăți prevăzut în anexele nr. 2 (2.1.-2.152) <ref>Anexele nr. 2.1-2.152 și anexa nr. 3 sa comunică unităților interesate.</ref>
Art. 2. - Societățile comerciale pe acțiuni, înființate potrivit prezentei hotărâri, se vor organiza și vor funcționa în conformitate cu statutul propria al fiecărei societăți prevăzut în anexele nr. 2 (2.1.-2.152) <ref>Anexele nr. 2.1-2.152 și anexa nr. 3 sa comunică unităților interesate.</ref>

Art. 3. -În perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului, care își desfășoară activitatea în conformitate cu regulamentul de organizare și funcționare prevăzut în anexa nr. 3 <ref>Anexele nr. 2.1-2.152 și anexa nr. 3 sa comunică unităților interesate.</ref>
Art. 3. - În perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului, care își desfășoară activitatea în conformitate cu regulamentul de organizare și funcționare prevăzut în anexa nr. 3 <ref>Anexele nr. 2.1-2.152 și anexa nr. 3 sa comunică unităților interesate.</ref>

Ministerul Resurselor și Industriei, prin reprezentanții săi în consiliile împuterniciților statului, va sprijini consiliile de administrație ale societăților comerciale în luarea deciziilor privind realizarea contractelor comerciale la nivelul comenzilor lansate de Ministerul Apărării Naționale și conservarea capacităților destinate producției de apărare.

Art. 4. -Societățile comerciale pe acțiuni înființate realizează obiectul de activitate pe bază de contracte comerciale încheiate în conformitate cu Codul civil și Codul comercial român, cu excepțiile prevăzute de lege.
Art. 4. - Societățile comerciale pe acțiuni înființate realizează obiectul de activitate pe bază de contracte comerciale încheiate în conformitate cu Codul civil și Codul comercial român, cu excepțiile prevăzute de lege.

Contractarea, mărfurilor supuse sistemului de repartiții prin balanțe materiale se va face în conformitate cu reglementările stabilite de către Guvern, potrivit prevederilor art. 52 din Legea nr. 15/1990.

Art. 5. -Societățile comerciale nou înființate își vor definitiva capitalul social pe baza reevaluării patrimoniului în condițiile prevăzute de lege, activitate care se va finaliza până la data de 15 decembrie 1990.
Art. 5. - Societățile comerciale nou înființate își vor definitiva capitalul social pe baza reevaluării patrimoniului în condițiile prevăzute de lege, activitate care se va finaliza până la data de 15 decembrie 1990.

Art. 6. -Pe data înființării societăților comerciale pe acțiuni, unitățile economice de stat prevăzute în anexa nr. 1 se desființează.
Art. 6. - Pe data înființării societăților comerciale pe acțiuni, unitățile economice de stat prevăzute în anexa nr. 1 se desființează.

Activul și pasivul unităților de stat care se desființează se preiau de către societățile comerciale înființate.

Personalul care trece la societățile comerciale se consideră transferat în interesul serviciului și beneficiază timp de” trei luni de salariul tarifar avut și sporul de vechime, după caz, dacă este încadrat în funcții cu niveluri de. salarizare mai mici.
Personalul care trece la societățile comerciale se consideră transferat în interesul serviciului și beneficiază timp de trei luni de salariul tarifar avut și sporul de vechime, după caz, dacă este încadrat în funcții cu niveluri de. salarizare mai mici.

Art 7. -Anexele nr. 1, 2 (2.1-2.152) și 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 8. -Orice dispoziții contrare prezentei hotărâre abrogă.
Art. 8. - Orice dispoziții contrare prezentei hotărâre abrogă.

{{SemnPm|Petre Roman|București|10 ianuarie 1990|35}}
{{SemnPm|Petre Roman|București|12 noiembrie 1990|1200}}

București, 12 noiembrie 1990. Nr. 1200.

====Anexa====
====Anexa====
Linia 1.482: Linia 1.480:
| Sediul, localitatea, județul
| Sediul, localitatea, județul
| Obiectul de activitate
| Obiectul de activitate
| Capitalul social inițial structura **) conform bilanțului la 30.06.1990 (mil lei)
| Capitalul social inițial structura <ref>Mijloace fixe + mijloace circulante</ref> conform bilanțului la 30.06.1990 (mil lei)
| Denumirea unităților care își încetează activitatea
| Denumirea unităților care își încetează activitatea

Linia 1.553: Linia 1.551:
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Mendeleev nr. 21-25, sector 1

| Operațiuni de export-import de materii prime, produse metalurgicei utilaje și piese de schimb, operațiuni de reexport,. intermediere, depozitare, închiriere, transport; operațiuni de impdrt-export de tehnologii, consulting.
| Operațiuni de export-import de materii prime, produse metalurgicei utilaje și piese de schimb, operațiuni de reexport, intermediere, depozitare, închiriere, transport; operațiuni de import-export de tehnologii, consulting.
| 59,9 (0,001+0,7)
| 59,9 (0,001+0,7)
| Întreprinderea de comerț exterior „Metalexport-import” București -Departamentul industriei metalurgice

Linia 1.586: Linia 1.584:
|-
|-
| 11.  
| 11.  
| „Perla, Harghitei” -S.A.
| „Perla Harghitei” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sâncrăieni, str. Gării nr. 600, județul Harghita

Linia 1.607: Linia 1.605:
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Bicaz, str. Piatra Corbului nr, 80, județul Neamț

| Producerea și comercializarea cimentului, varului, pro- , duselor din azboeiment, utilajelor și pieselor de schimb și alte materiale de construcții presțări de servicii specifice domeniului: de activitate.
| Producerea și comercializarea cimentului, varului, produselor din azbociment, utilajelor și pieselor de schimb și alte materiale de construcții prestări de servicii specifice domeniului de activitate.
| 1719,5 (1604,7+254,4)
| 1719,5 (1604,7+254,4)
| Combinatul pentru lianți și azbociment Bicaz

Linia 1.615: Linia 1.613:
| „Casial” -S.A.
| „Casial” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Chișca-daga, comuna Soimuș, județul Hunedoara
| Chișca-Daga, comuna Soimuș, județul Hunedoara
| Producerea și comercializarea lianților și materialelor de construcții.

| 848,7 (933,1+225,6)
| 848,7 (933,1+225,6)
Linia 1.670: Linia 1.668:
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Zalău, str. Fabricii nr. 1, județul Sălaj

| Producerea și comercializarea ele cărămizi și blocuri ceramice, țigâe și coame, tuburi ceramice pentru drenaj, prefabricate din beton, produse termoizolatoare tip STABILIT, poliesteri armați cu fibră de sticlă și alte materiale de construcții.
| Producerea și comercializarea ele cărămizi și blocuri ceramice, țigle și coame, tuburi ceramice pentru drenaj, prefabricate din beton, produse termoizolatoare tip STABILIT, poliesteri armați cu fibră de sticlă și alte materiale de construcții.
| 143,2 (141.0+30,6)
| 143,2 (141,0+30,6)
| Întreprinderea de materiale de construcții Zalău

Linia 1.712: Linia 1.710:
|-
|-
| 25.  
| 25.  
| „Marmura” -S.A,
| „Marmura” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, b-dul Bucureștii Noi nr. 25, sector 1-
| București, b-dul Bucureștii Noi nr. 25, sector 1
| Producerea și comercializarea produselor de. marmură, piatră și granit corpuri abrazive pentru finisaj, mașini și utilaje, punerea în operă a produselor, precum și proiectarea stereotomicS specifică activității.
| Producerea și comercializarea produselor de marmură, piatră și granit corpuri abrazive pentru finisaj, mașini și utilaje, punerea în operă a produselor, precum și proiectarea stereotomicS specifică activității.
| 25,5 (126,2+52,4)
| 25,5 (126,2+52,4)
| Întreprinderea pentru extragerea, prelucrarea marmurei și pietrei de construcții București

Linia 1.805: Linia 1.803:
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Călărași, Prelungirea București nr. 1, județul Călărași

| Producerea și comercializarea de celuloză din paie, hârtie scris -tipar, hârtie cre-tată, caiete școlare.
| Producerea și comercializarea de celuloză din paie, hârtie scris -tipar, hârtie cretată, caiete școlare.
| 626,8 (637+166,9)
| 626,8 (637+166,9)
| Combinatul de celuloză și hârtie Călărași

Linia 1.823: Linia 1.821:
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Buzău, str. Industriilor nr. 1-3, județul Buzău

| Producerea de geam tras, . oglinzi, geam cristal, vitrine și uși din geam; comercializarea acestor produse.
| Producerea de geam tras, oglinzi, geam cristal, vitrine și uși din geam; comercializarea acestor produse.
| 456,6 (382,3+266,9)
| 456,6 (382,3+266,9)
| Întreprinderea de geamuri Buzău
| Întreprinderea de geamuri Buzău
Linia 1.922: Linia 1.920:
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Focșani, bd. Independenței nr. 27, județul Vrancea

| Fabricarea și comercializarea de: mobilă, plăci aglo- , merate.
| Fabricarea și comercializarea de: mobilă, plăci aglomerate.
| 284,5 (199,9+103,2)
| 284,5 (199,9+103,2)
| Combinatul de prelucrare a lemnului Focșani

Linia 1.932: Linia 1.930:
| Alba Iulia, str. Viilor nr. 128, județul Alba

| Producerea și comercializarea de produse din porțelan și vitrus.

| 283,2 (231,9-1-79 8)
| 283,2 (231,9+79,8)
| Întreprinderea  „Porțelanul” Alba Iulia

| 50.
| 50.
| „Petro-cart -S.A.
| „Petrocart -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Piatra-Neamț, str. Decebal nr. 171, județul Neamț

Linia 2.002: Linia 2.000:
| „Sarmex” -S.A.
| „Sarmex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Satu Mare, Drumul Careâului nr. 4, județul Satu Mare
| Satu Mare, Drumul Careiului nr. 4, județul Satu Mare
| Fabricarea și comercializarea produselor de mobilă pentru export și piața internă.

| 22 (20,6+37,8)
| 22 (20,6+37,8)
Linia 2.027: Linia 2.025:
|-
|-
| 60.
| 60.
| „Compal” -s.a.
| „Compal” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (s.a.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Covasna, str. Gării nr. 1, județul Covasna

| Producerea și comercializarea plăcilor din așchii de lemn, mobilier din lemn și tapițat, articole din lemn în combinație cu alte materiale.

Linia 2.037: Linia 2.035:
| 61.
| 61.
| „Mobip” -s.a.
| „Mobip” -s.a.
| Societate comercială pe acțiuni (s.a.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Pucioasa str.Morilor nr. 4, județul Dâmbovița

| Producerea și comercializarea de mobilier, case prefabricate, confecții din textile, produse chimice din cauciuc.

Linia 2.046: Linia 2.044:
| 62.
| 62.
| „Bemo” -S.A.
| „Bemo” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (s.a.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Beiuș, str. Mureșului nr. 2-4, județul Bihor

| Producerea și comercializarea mobilierului și altor produse din lemn.

Linia 2.054: Linia 2.052:
|-
|-
| 63.
| 63.
| „Mobila” -s.a.
| „Mobila” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (s.a.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Rădăuți, str. Volovățului nr. 82, județul Suceava

| Producerea și comercializarea mobilei și altor produse din lemn.

Linia 2.063: Linia 2.061:
|-
|-
| 61.
| 61.
| „Relaxa” -s.a.
| „Relaxa” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (s.a.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Mizil, str. Mihai Bravu nr. 189, județul Prahova

| Producerea și comercializarea prin magazin universal a mobilierului tapițat și produse de tapițerii, canapele, fotolii, saltele detașabile, covor împâslit, articole de camping și plajă.

Linia 2.081: Linia 2.079:
|-
|-
| 66.
| 66.
| „Arpo” -s.a.
| „Arpo” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Curtea de Argeș, str. Râmnicu Vâlcea nr. 79, județul Argeș

Linia 2.090: Linia 2.088:
|-
|-
| 67.
| 67.
| „Tehno-forest-export* s.a.
| „Tehno-forest-export” S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, Piața Rosetti nr. 4, sector 2

Linia 2.153: Linia 2.151:
|-
|-
| 74.  
| 74.  
| „Mobil-extra” -S.A.
| „Mobilextra” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Câmpulung Moldovenesc, str. Transilvaniei nr. 130 A, județul Suceava

Linia 2.184: Linia 2.182:
| Giurgiu, str. Gloriei nr. 3, județul Giurgiu

| Producerea și comercializarea de mobilă, cherestea, PAL și alte produse din lemn.

| 68,4 . (109,8+21,0)
| 68,4 (109,8+21,0)
| Fabrica de mobilă Giurgiu
| Fabrica de mobilă Giurgiu

Linia 2.373: Linia 2.371:
| Cisnădie, str. Cetății nr. 20, județul Sibiu

| Producerea și comercializarea de țesături tip mătase, textile nețesute și țesături matlasate.

| 87, 1 (66,6+42,3)
| 87,1 (66,6+42,3)
| Întreprinderea de mătase Cisnădie
| Întreprinderea de mătase Cisnădie

Linia 2.427: Linia 2.425:
| Bârlad, str. Republicii nr. 320, județul Vaslui

| Producerea și comercializarea rulmenților și a mașinilor-unelte specifice fabricației de rulmenți, inclusiv serviciile și asistență tehnică pentru domeniul de activitate în țară și străinătate.

| 2745,5 2213,9+1098,8
| 2745,5 (2213,9+1098,8)
| Întreprinderea de rulmenți Bârlad
| Întreprinderea de rulmenți Bârlad

Linia 2.436: Linia 2.434:
| Sfântu Gheorghe, str. Brașovului nr. 9, județul Covasna

| Proiectarea, producerea și comercializarea cutiilor de viteză mecanice și axe față nemotoare pentru autovehicule de transport și autobuze, a componentelor, taro-zilor și filierelor din gama standardizată, mașini agregat la temă, confecții SDV-uri, piese de schimb inclusiv servicii și asistență tehnică în țară și străinătate.

| 1761,2 (1583,9+512,2
| 1761,2 (1583,9+512,2)
| Întreprinderea de mașini agregat și subansamble auto Sfântu Gheorghe

Linia 2.445: Linia 2.443:
| Satu Mare, str. Uzinei nr. 35, județul Satu Mare

| Proiectarea, producerea și comercializarea locomotivelor de mine, mașini de încărcat și transportat, electro-palanelor, mașinilor de extracție, transportoarelor, morilor cu bilă, pieselor de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică și service în țară și străinătate.

| 1517,5 (978,3+1564,6
| 1517,5 (978,3+1564,6)
| Întreprinderea „Unio” Satu Mare -platforma industrială Satu Mare
| Întreprinderea „Unio” Satu Mare - platforma industrială Satu Mare

|-
|-
Linia 2.468: Linia 2.466:
|-
|-
| 109.
| 109.
| „Iar” S.-A.-
| „Iar” S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brașov, str. Aeroportului nr. 1, județul Brașov

| Proiectarea, producerea, repararea și comercializarea de aeronave, echipamente și piese de schimb pentru aeronave, precum și alte produse utilizând tehnologia din dotare, inclusiv servicii și asistență tehnică în țară și străinătate.

| 1916,6 (740,5+1/33,7
| 1916,6 (740,5+133,7)
| Întreprinderea de ) construcții aeronautice Ghimbav -Brașov
| Întreprinderea de construcții aeronautice Ghimbav -Brașov

|-
|-
Linia 2.675: Linia 2.673:
|-
|-
| 132.
| 132.
| „Rom-velo” -S.A.
| „Romvelo” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Luduș, str. 1 Mai nr. 40, județul Mureș

Linia 2.705: Linia 2.703:
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| București, str. Ziduri Mosi nr. 23-25, sector 2

| Producerea și comercializarea prelucratelor din poli-clorura de vinii și auxiliari, polimeri modificați, produselor injectate din diverși polimeri, a produselor prelucrate din poliolefine, polistiren și alte materiale plastice.
| Producerea și comercializarea prelucratelor din policlorura de vinii și auxiliari, polimeri modificați, produselor injectate din diverși polimeri, a produselor prelucrate din poliolefine, polistiren și alte materiale plastice.
| 423,5 (281,1+142,4)
| 423,5 (281,1+142,4)
| Întreprinderea de prelucrare mase plastice București

Linia 2.720: Linia 2.718:
|-
|-
| 137.
| 137.
| „Meduman” S.A,
| „Meduman” S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Vișeu de Sus, str. Eroilor nr. 21, județul Maramureș

Linia 2.774: Linia 2.772:
|-
|-
| 143.
| 143.
| „Stela” -S-A.
| „Stela” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, șos. Colentina nr. 6, sector 2

Linia 2.866: Linia 2.864:

'''Guvernul României'''

===Hotârâre privind înființarea societăților comerciale „Dacia Service” - S.A. Pitești și „Eurocar Service” - S.A. București===

În temeiul Legii nr, 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale;

'''Guvernul României''' hotărăște:

Art. 1. - Pe data prezentei hotărâri se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, cu sediul, obiectul de activitate și capitalul social prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 2. - Societățile comerciale pe acțiuni, înființate potrivit prezentei hotărâri, se vor organiza și vor funcționa în conformitate cu statutul propriu al fiecărei societăți, prevăzut în anexele nr. 2.1  și 2.2 <ref>Anexele nr. 2.1, 2.2 și 3 se comunică unităților Interesate. Statutul cadru al societăților comerciale înființate potrivit art. 1 este cuprins în anexa nr. 2</ref>, care stabilesc modalitățile de constituire a capitalului social al fiecărei societăți comerciale.

Art. 3. - În perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile adunării generale a acționarilor, vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului care își desfășoară activitatea în conformitate cu regulamentul de organizare și funcționare prevăzut în anexa nr. 3.<ref>Anexele nr. 2.1, 2.2 șl 3 se comunică unităților Interesate. Statutul cadru al societăților comerciale înființate potrivit art, 1 este cuprins în anexa nr. 2,</ref>

Art. 4. - Societățile comerciale pe acțiuni înființate realizează obiectul de activitate pe bază de contracte comerciale încheiate în conformitate cu Codul civil și Codul comercial român, cu excepțiile prevăzute de lege.

Contractarea mărfurilor supuse sistemului de repartiții, prin- balanțe materiale, se va face în conformitate cu reglementările stabilite de guvern potrivit prevederilor art. 52 din Legea nr. 15/1990.

Art. 5. - Societățile comerciale nou înființate își definitivează capitalul social pe baza reevaluării patrimoniului, în condițiile prevăzute de lege, activitate care se va finaliza până la data de 10 decembrie 1990.

Art. 6. - Pe data înființării societăților comerciale pe acțiuni, Întreprinderea de asistență tehnică și service pentru autoturisme „DACIA” Pitești se desființează.

Personalul care trece la societățile comerciale se consideră transferat în interesul serviciului și beneficiază timp de 3 luni de salariul tarifar avut și sporul de vechime, după caz, dacă este încadrat sau transferat în funcții cu niveluri de salarizare mai mici.

Activul și pasivul unității economice de stat care își încetează activitatea se preiau de către societățile comerciale înființate prevăzute în anexa nr. 1, prin protocol.

Art. 7. - Anexele nr. 1, 2.1, 2.2 și 3 fac parte, integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 8. - Orice dispoziții contrare prezentei hotărâri se abrogă,

{{SemnPm|Petre Roman|București|12 noiembrie 1990|1201}}

Linia 2.902: Linia 2.884:

====Anexa nr. 1====

'''Lista societăților comerciale care se înființează pe baza Legii nr. 15/1990'''

{|
| Nr. crt.
| Denumirea societății comerciale
| Forma juridică
| Sediul, localitatea, județul
| Obiectul principal de activitate
| Capitalul social inițial structura <ref>Anexele nr. 2.1-2.154 și anexa nr. 3 se comunică unităților interesate. Statutul cadru al societăților comerciale înființate potrivit art l este cuprins în anexa nr: 2.</ref>) conform bilanțului la 30.06.1990 (mii, lei)
| Denumirea unităților care își încetează activitatea

|-
| 1.
| „Dacia Service” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Pitești, șos. București-Pitești, km 110, județul Argeș
| Pregătire de vânzare, vânzare de automobile, asistență tehnică în garanție și post-garanție, producție autoturisme serie mică, operațiuni de Comerț exterior, SDV-uri utilaje și piese de schimb, recondiționare și comercializare de autoturisme, închirieri de autoturisme,, activități balkancar
| 464 (615,5+672,3)
| I.A.T.S.A. „Dacia” Pitești, inclusiv atelierul Militari din cadrul Filialei nr. 4 București

|-
| 2.
| „Eurocar Service” - S.A.

| București, șos. Pantelimon nr. 450, sector 2
| Asistență tehnică și service automobile în garanție și postgaranție, închirieri de autoturisme, recondiționare și comercializare de autoturisme, transport mașini avariate.
| 56,6 (98,4+74,0)
| I.A.T.S.A. „Dacia” Pitești, Filiala nr. 4 București, mai puțin atelierul Militari

|}
 
*) Mijloace fixe + mijloace circulante.
 
'''Guvernul României'''
'''Guvernul României'''

===Hotărâre privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industrie===
===Hotărâre privind înființarea societăților comerciale „Dacia Service” - S.A. Pitești și „Eurocar Service” - S.A. București===

În temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale.
În temeiul Legii nr, 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale;

'''Guvernul României''' hotărăște:
'''Guvernul României''' hotărăște:

Art. 1. - Pe data prezentei hotărâri se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 1. - Pe data prezentei hotărâri se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, cu sediul, obiectul de activitate și capitalul social prevăzute în anexa nr. 1.
 
Art. 2. - Societățile comerciale pe acțiuni, înființate potrivit prezentei hotărâri, se vor organiza și vor funcționa în conformitate cu statutul propriu al fiecărei societăți, prevăzut în anexele nr. 2.1  și 2.2 <ref>Anexele nr. 2.1, 2.2 și 3 se comunică unităților Interesate. Statutul cadru al societăților comerciale înființate potrivit art. 1 este cuprins în anexa nr. 2</ref>, care stabilesc modalitățile de constituire a capitalului social al fiecărei societăți comerciale.
 
Art. 3. - În perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile adunării generale a acționarilor, vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului care își desfășoară activitatea în conformitate cu regulamentul de organizare și funcționare prevăzut în anexa nr. 3.<ref>Anexele nr. 2.1, 2.2 și 3 se comunică unităților interesate. Statutul cadru al societăților comerciale înființate potrivit art, 1 este cuprins în anexa nr. 2,</ref>

Art. 2. - Societățile comerciale pe acțiuni, înființate potrivit prezentei hotărâri, se vor organiza și vor funcționa m conformitate cu statutul propriu al fiecărei<ref>Anexele nr. 2.1-2.154 și anexa nr. 3 se comunică unităților interesate. Statutul cadru al societăților comerciale înființate potrivit art l este cuprins în anexa nr: 2.</ref> societăți prevăzut în anexele nr. 2 (2.1-2.154)<ref >Anexele nr. 2.1-2.154 și anexa nr. 3 se comunică unităților interesate. Statutul cadru al societăților comerciale înființate potrivit art l este cuprins în anexa nr: 2.</ref>).
Art. 4. - Societățile comerciale pe acțiuni înființate realizează obiectul de activitate pe bază de contracte comerciale încheiate în conformitate cu Codul civil și Codul comercial român, cu excepțiile prevăzute de lege.

Art. 3. - În perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile adunării generale a acționarilor vor ii exercitate de consiliul împuterniciților statului, care își desfășoară activitatea în conformitate cu regulamentul de organizare și funcționare prevăzut în anexa nr. 3<ref>Anexele nr. 2.1-2.154 și anexa nr. 3 se comunică unităților interesate. Statutul cadru al societăților comerciale înființate potrivit art l este cuprins în anexa nr: 2.</ref>
Contractarea mărfurilor supuse sistemului de repartiții, prin balanțe materiale, se va face în conformitate cu reglementările stabilite de guvern potrivit prevederilor art. 52 din Legea nr. 15/1990.

Ministerul Resurselor și Industriei, prin reprezentanții săi în consiliile împuterniciților statului, va sprijini consiliile de administrație ale societăților comerciale în luarea deciziilor privind realizarea contractelor comerciale la nivelul comenzilor lansate de Ministerul Apărării Naționale și conservarea capacităților destinate producției de apărare.
Art. 5. - Societățile comerciale nou înființate își definitivează capitalul social pe baza reevaluării patrimoniului, în condițiile prevăzute de lege, activitate care se va finaliza până la data de 10 decembrie 1990.

Art. 4. - Societățile comerciale pe acțiuni înființate realizează obiectul de activitate pe bază de contracte comerciale încheiate în conformitate cu Codul civil și Codul comercial român, cu excepțiile prevăzute de lege.
Art. 6. - Pe data înființării societăților comerciale pe acțiuni, Întreprinderea de asistență tehnică și service pentru autoturisme „DACIA” Pitești se desființează.

Contractarea mărfurilor supuse sistemului de repartiții prin balanțele materiale se va face în conformitate cu reglementările stabilite de către guvern, potrivit prevederilor art. 52 din Legea nr. 15/1990.
Personalul care trece la societățile comerciale se consideră transferat în interesul serviciului și beneficiază timp de 3 luni de salariul tarifar avut și sporul de vechime, după caz, dacă este încadrat sau transferat în funcții cu niveluri de salarizare mai mici.

Art. 5. - Societățile comerciale nou înființate își vor definitiva capitalul social pe baza reevaluarii patrimoniului în condițiile prevăzute de lege, activitate care se va finaliza până la data de 15 decembrie 1990.
Activul și pasivul unității economice de stat care își încetează activitatea se preiau de către societățile comerciale înființate prevăzute în anexa nr. 1, prin protocol.

Art. 6. - Pe data înființării societăților comerciale pe acțiuni, unitățile economice de stat prevăzute în anexa nr. 1 se desființează.
Art. 7. - Anexele nr. 1, 2.1, 2.2 și 3 fac parte, integrantă din prezenta hotărâre.

Activul și pasivul unităților de stat care se desființează se preiau de către societățile comerciale înființate.
Art. 8. - Orice dispoziții contrare prezentei hotărâri se abrogă,

Personalul care trece la societățile comerciale se consideră transferat în interesul serviciului și beneficiază timp de trei luni de salariul tarifar avut și sporul de vechime, după caz, dacă este încadrat în funcții cu niveluri de salarizare mai mici.
{{SemnPm|Petre Roman|București|12 noiembrie 1990|1201}}

Art. 7. - Anexele nr. 1, 2 (2.1-2.154) și 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 8. - Orice dispoziții contrare prezentei hotărâri se abrogă.

{{SemnPm|Petre Roman|București|10 ianuarie 1990|35}}

București, 20 noiembrie 1990. Nr. 1213.

====Anexa nr. 1====
====Anexa nr. 1====

'''Lista societăților comerciale care se înființează în baza Legii nr. 15/1990'''
'''Lista societăților comerciale care se înființează pe baza Legii nr. 15/1990'''

Linia 2.983: Linia 2.953:
| Forma juridică
| Forma juridică
| Sediul, localitatea, județul
| Sediul, localitatea, județul
| Obiectul de activitate
| Obiectul principal de activitate
| Capitalul social inițial structura *) conform bilanțului la 30.08.1990 (mii. lei)
| Capitalul social inițial structura <ref>Mijloace fixe + mijloace circulante.</ref>) conform bilanțului la 30.06.1990 (mii lei)
| Denumirea unităților care își încetează activitatea
| Denumirea unităților care își încetează activitatea
|-
| 0
| 1
| 2
| 3
| 4
| 5
| 6

|-
|-
| 1.
| 1.
| „Conpet” - S.A.
| „Dacia Service” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Ploiești, bd, Independenței nr. 7, județul Prahova
| Pitești, șos. București-Pitești, km 110, județul Argeș
| Preluarea, depozitarea, condiționarea, selecționarea și livrarea petrolului, gazolinei și etanului, prestări de servicii în țară și străinătate, cercetare și proiectare în legătură cu obiectul său de activitate.
| Pregătire de vânzare, vânzare de automobile, asistență tehnică în garanție și post-garanție, producție autoturisme serie mică, operațiuni de Comerț exterior, SDV-uri utilaje și piese de schimb, recondiționare și comercializare de autoturisme, închirieri de autoturisme,, activități balkancar
| 1965,0 (1727,2+546,6)
| 464 (615,5+672,3)
| Întreprinderea de transport țiței prin conducte Ploiești
| I.A.T.S.A. „Dacia” Pitești, inclusiv atelierul Militari din cadrul Filialei nr. 4 București

|-
|-
| 2.
| 2.
| „Uztel” - S.A.
| „Eurocar Service” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Ploiești, str. Mihai Bravu nr. 243, județul Prahova
| București, șos. Pantelimon nr. 450, sector 2
| Proiectarea, producerea, repararea și comercializarea la intern și export de suban-samble, ansamble, utilaje și instalații petroliere, precum și alte utilaje; diverse prestări de servicii.
| Asistență tehnică și service automobile în garanție și postgaranție, închirieri de autoturisme, recondiționare și comercializare de autoturisme, transport mașini avariate.
| 482,0 (359,5+318,3)
| 56,6 (98,4+74,0)
| Întreprinderea de utilaj petrolier și reparații „Telea-jen” Ploiești
| I.A.T.S.A. „Dacia” Pitești, Filiala nr. 4 București, mai puțin atelierul Militari

|-
|}
| 3.
| „Petro-utilaj” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Câmpina, str. Principală nr. 1, județul Prahova
| Producerea și comercializarea de bunuri și servicii pentru industria de petrol și gaze, confecții și reparații de utilaj petrolier, confecții și reparații diverse, prestări de servicii, cercetare și proiectare legate de aceste activități.
| 597,0 (383+248)
| Întreprinderea de reparații motoare grele și instalații petroliere Poiana-Câmpina

|-
| 4.
| „Petros” - S.A,
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Ploiești, str. Clopoței nr. 2, județul Prahova
| Operații speciale la sonde; închirieri de scule și dispozitive speciale pentru sonde; transporturi instalații și utilaje petroliere; alte prestări servicii; cercetare și proiectare în domeniul său de activitate.
| 546,2 (462,5+152,1)
| Întreprinderea de fluide de foraj și operațiuni speciale petroliere Ploiești

|-
'''Guvernul României'''
| 5.
| „Atlas G.I.P. S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Ploiești, str. Clopoței nr. 2, județul Prahova
| Executarea de operațiuni de geofizică industrială în sonde de petrol și. gaze și sector industrial pentru autodotări; executarea de operații de carotaj; proiectarea și executarea de subansamble, utilaje și aparatură geofizică de sondă și alte echipamente pentru sectorul de petrol și gaze; cercetări și proiectări în domeniul său de activitate; prestări de servicii.
| 424,5 (374,1+102,6)
| Întreprinderea de cartonaj și perforare Ploiești

|-
===Hotărâre privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industrie===
| 6.
| „Simpex” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni fS.A.)
| BucUrești, bd. Chimiștilor nr. 50-52, sector 3
| Cercetarea, proiectarea, experimentarea în șantier și fabricarea de, dispozitive, aparate echipate cu încărcături active pirotehnice sau explozive, de alte echipamente speciale și de substanțe pentru stimularea producției sondelor de țiței și gaze, tratarea țițeiurilor și apelor de zăcământ și pentru alte scopuri; consulting, asistență tehnică și prestări servicii, în țară și străinătate, în domeniul său de activitate.
| 11,5 (10,2+1,0)
| Întreprinderea de carotaj și perforare Ploiești Grupa de operațiuni speciale Dudești

|-
În temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale.
| 7.
| „Energopetrol” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Câmpina, str. Schelelor nr. 32, județul Prahova
| Executarea și repararea de instalații electrice, de automatizări; executarea de alimentari cu energie electrică, reparații capitale și modernizări ale rețelelor și instalațiilor electrice, instalații pentru protecția catodică și anti-corozivă a conductelor și rezervoarelor metalice, prestări de servicii, consulting, expertize, asistență tehnică, proiectare, informatică și execuție, de lucrări în domeniul său de activitate, în țară și străinătate.
| 310,0 (161,3+124,0)
| Antrepriza specializată „Energopetrol” Câmpina

|-
'''Guvernul României''' hotărăște:
| 8.
| „Electroutilaj” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Câmpina str. Bobâlna nr; 44, județul Prahova
| Repararea motoarelor, transformatoarelor, aparatajelor, utilajelor electrice, aparatelor de măsură și control electrice, precum și execuția de echipamente electrice, prefabricate de forță, distribuție, automatizare și radiocomunicații, repararea, confecționarea de scule de foraj-extracție realizează»activități de service, cercetări și proiectări în legătură cu domeniul său de activitate.
| 280,3 (134,9+204,1)
| Întreprinderea de reparații utilaj electric, automatizări și radiocomunicații Câmpina

|-
Art. 1. - Pe data prezentei hotărâri se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social prevăzute în anexa nr. 1.
| 9.  
 
| „Mecanpetrol” - S.A,
Art. 2. - Societățile comerciale pe acțiuni, înființate potrivit prezentei hotărâri, se vor organiza și vor funcționa m conformitate cu statutul propriu al fiecărei<ref>Anexele nr. 2.1-2.154 și anexa nr. 3 se comunică unităților interesate. Statutul cadru al societăților comerciale înființate potrivit art l este cuprins în anexa nr: 2.</ref> societăți prevăzut în anexele nr. 2 (2.1-2.154)<ref >Anexele nr. 2.1-2.154 și anexa nr. 3 se comunică unităților interesate. Statutul cadru al societăților comerciale înființate potrivit art l este cuprins în anexa nr: 2.</ref>).
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Găești, șos. București-Pitești, km 70, județul Dâmbovița
| Confecții și reparații de utilaj petrolier, utilaje tehnologice, construcții metalice, piese de schimb, ansamble și accesorii specifice industriei extractive de petrol și gaze, cercetare și proiectare, service, precum și prestări de servicii în legătură cu aceste activități.
| 224,7 (228,1+175,3)
| Întreprinderea mecanică pentru petrol Găești

|-
Art. 3. - În perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului, care își desfășoară activitatea în conformitate cu regulamentul de organizare și funcționare prevăzut în anexa nr. 3<ref>Anexele nr. 2.1-2.154 și anexa nr. 3 se comunică unităților interesate. Statutul cadru al societăților comerciale înființate potrivit art. l. este cuprins în anexa nr. 2.</ref>
| 10.  
| „Chimforex” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Comuna Bucov, sat Pleașa, județul Prahova
| Prepararea aditivilor și a chimicalelor necesare activităților de foraj și extracție, fabricarea flanșelor și armăturilor pentru materialul tubular utilizat în industria de petrol și gaze, confecționarea de utilaje specifice, cercetare și proiectare în legătură cu aceste activități, service pentru fluide de foraj.
| 132,1 (98,1+70,6)
| Fabrica de preparare aditivi pentru fluide de foraj Pleașa

|-
Ministerul Resurselor și Industriei, prin reprezentanții săi în consiliile împuterniciților statului, va sprijini consiliile de administrație ale societăților comerciale în luarea deciziilor privind realizarea contractelor comerciale la nivelul comenzilor lansate de Ministerul Apărării Naționale și conservarea capacităților destinate producției de apărare.
| 11.
| „Detubari” - S.A.
| Societate comercială ne acțiuni (S.A.)
| Comuna Florești, str. Gării nr. 2, județul Prahova
| Recuperarea și recondiționa-rea materialului tubular, conductelor, montarea și demontarea turlelor de producție pentru sondele de exploatare, fabricarea de fulgi de celofane pentru combaterea pierderilor de noroi în foraj; repararea prăjinilor de foraj, lucrări și prestări servicii în domeniul său de activitate.
| 47,1 (41,9+6,1)
| Baza de aprovizionare pentru petrol și recuperări materiale Florești - Secția de recuperări materiale - Departamentul petrolului

|-
Art. 4. - Societățile comerciale pe acțiuni înființate realizează obiectul de activitate pe bază de contracte comerciale încheiate în conformitate cu Codul civil și Codul comercial român, cu excepțiile prevăzute de lege.
| 12.  
| „Geobaz” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Ploiești, str. Petrolului nr. 4, județul Prahova
| Aprovizionarea și desfacerea de mărfuri specifice și cu caracter general, necesare executării lucrărilor geologice, miniere și de foraj; comercializarea de ape minerale și băuturi răcoritoare; efectuarea de operațiuni de comerț exterior; prestarea de servicii specifice domeniului de activitate al societății.
| 115,6 (5,6+97,3)
| Baza de aprovizionare a geologiei Ploiești

|-
Contractarea mărfurilor supuse sistemului de repartiții prin balanțele materiale se va face în conformitate cu reglementările stabilite de către guvern, potrivit prevederilor art. 52 din Legea nr. 15/1990.
| 13.
| „Phoenix” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Buziaș, str. 22 Decembrie nr. 1, județul Timiș
| îmbutelierea de ape minerale; captarea și îmbutelierea dioxidului de carbon natura]; producerea de băuturi răcoritoare din sucuri și apă minerală sau apă plată; comercializarea acestor produse în țară și în străinătate; prestarea de servicii în domeniul de activitate al societății.
| 62.2 (44,8+29,0)
| Întreprinderea de extracție ape minerale „Mureș” Banat I.E.A.M.M.B. - Buziaș

|-
Art. 5. - Societățile comerciale nou înființate își vor definitiva capitalul social pe baza reevaluării patrimoniului în condițiile prevăzute de lege, activitate care se va finaliza până la data de 15 decembrie 1990.
| 14.  
| „Turbo-mecanica” - S.A.

| București, bd. Păcii nr. 244, sector 6
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a motoarelor de aviație și ansamble mecanice, confecționarea pieselor, montaj general, standuri de probă, control, activitate de reparații inclusiv service și asistență tehnică, în țară și străinătate.
| 4646,4 (2246.4+ 2805,2)
| Întreprinderea „Turbomecanica” București

|-
Art. 6. - Pe data înființării societăților comerciale pe acțiuni, unitățile economice de stat prevăzute în anexa nr. 1 se desființează.
| 15.  
| „Aeroteh” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.a.)

| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a ( echipamentelor pentru aeronave, motoare cu reacție și turbopropulsoare, diverse produse cu utilizare medicală, industrială, repere normalizate, activitatea de reparații a acestora, inclusiv service și asistență tehnică în țară și străinătate.
| 154,9 129,9+102,3)
| Întreprinderea „Turbomecanica” București

|-
Activul și pasivul unităților de stat care se desființează se preiau de către societățile comerciale înființate.
| 16.  
 
| „Rulmentul” - S.A.
Personalul care trece la societățile comerciale se consideră transferat în interesul serviciului și beneficiază timp de trei luni de salariul tarifar avut și sporul de vechime, după caz, dacă este încadrat în funcții cu niveluri de salarizare mai mici.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
 
| Brașov, str. 13 Decembrie nr. 96, județul Brașov
Art. 7. - Anexele nr. 1, 2 (2.1-2.154) și 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
| Producerea și comercializarea rulmenților, lagărelor de alunecare (cuzineți), utilajelor specifice fabricației de rulmenți, inclusiv Serviciile și asistența tehnică pentru domeniile de activitate în țară și străinătate.
 
| 2329,4 (1978,9+ 1215,9)
Art. 8. - Orice dispoziții contrare prezentei hotărâri se abrogă.
| Întreprinderea „Rulmentul” Brașov
 
{{SemnPm|Petre Roman|București|20 noiembrie 1990|1213}}
 
====Anexa nr. 1====
 
'''Lista societăților comerciale care se înființează în baza Legii nr. 15/1990'''
 
{|  
| Nr. crt.
| Denumirea societății comerciale
| Forma juridică
| Sediul, localitatea, județul
| Obiectul de activitate
| Capitalul social inițial structura <ref>Mijloace fixe + mijloace circulante</ref> conform bilanțului la 30.08.1990 (mii. lei)
| Denumirea unităților care își încetează activitatea

|-
|-
| 17.
| 0
| „Astra Vagoane Arad” *~*” ,S«A,
| 1
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| 2
| Arad, Calea Aurel Vlaicu nr. .41-43, județul Arad
| 3
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a vagoanelor de marfă, călători și metrou, a vagoanelor convenționale și neconvenționale, a utilajelor specifice pentru transportul produselor și a pieselor de schimb inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 4
| 1966,3 (1460.9+ 1102,9)
| 5
| Întreprinderea de vagoane Arad
| 6

|-
|-
| 18.  
| 1.
| „Comelf” - S.A.
| „Conpet” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Bistrița, str. Industriei nr. - 4, județul Bistrița-Năsăud
| Ploiești, bd, Independenței nr. 7, județul Prahova
| Proiectarea, producerea și comercializarea utilajului energetic, metalurgic, chimic, utilajelor pentru desprăfuire și -  epurare, a pieselor de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică în țară și străinătate.
| Preluarea, depozitarea, condiționarea, selecționarea și livrarea petrolului, gazolinei și etanului, prestări de servicii în țară și străinătate, cercetare și proiectare în legătură cu obiectul său de activitate.
| 1342,4 (1033,8+ 692,2)
| 1965,0 (1727,2+546,6)
| Întreprinderea de utilaj tehnologic Bistrița
| Întreprinderea de transport țiței prin conducte Ploiești

|-
|-
| 19.  
| 2.
| „Ario” - S.A.
| „Uztel” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Bistrița, str. Industriei nr. 10, județul Bistrița-Năsăud
| Ploiești, str. Mihai Bravu nr. 243, județul Prahova
| Proiectarea, producerea și comercializarea armăturilor industriale din oțel, pieselor turnate și forjate, -  pieselor de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică în țară și străinătate.
| Proiectarea, producerea, repararea și comercializarea la intern și export de subansamble, ansamble, utilaje și instalații petroliere, precum și alte utilaje; diverse prestări de servicii.
| 500,6 (619,2+104,3)
| 482,0 (359,5+318,3)
| Întreprinderea de utilaj tehnologic Bistrița - Fabrica de piese turnate și forjate secția armături industriale din oțel
| Întreprinderea de utilaj petrolier și reparații „Teleajen” Ploiești

|-
|-
| 20.  
| 3.
| „Radiatoare de aluminiu” - S.A.
| „Petroutilaj” - S.A.
| Societate comerciala pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Bistrița, str. Industriei nr. 4, județul Bistrița-Năsăud
| Câmpina, str. Principală nr. 1, județul Prahova
| Proiectarea, producerea și comercializarea radiatoarelor din aluminiu în .construcție brazată care echipează autovehiculele, aeronavele, agre-gațe și instalații, inclusiv service și asistență tehnică în țară și străinătate.
| Producerea și comercializarea de bunuri și servicii pentru industria de petrol și gaze, confecții și reparații de utilaj petrolier, confecții și reparații diverse, prestări de servicii, cercetare și proiectare legate de aceste activități.
| 53,0 (63,8+21,6)
| 597,0 (383+248)
| Întreprinderea de utilaj tehnologic Bistrița - atelierul de radiatoare
| Întreprinderea de reparații motoare grele și instalații petroliere Poiana-Câmpina

|-
|-
| 21.  
| 4.
| „Oxigenul” - S.A.
| „Petros” - S.A,
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Bistrița, str. Sigmirului nr. 9, județul Bistrița- Năsăud
| Ploiești, str. Clopoței nr. 2, județul Prahova
| Producerea și comercializarea oxigenului și azotului lichid și gazos.
| Operații speciale la sonde; închirieri de scule și dispozitive speciale pentru sonde; transporturi instalații și utilaje petroliere; alte prestări servicii; cercetare și proiectare în domeniul său de activitate.
| 48,8 (44,9+1,1)
| 546,2 (462,5+152,1)
| Întreprinderea de utilaj tehnologic Bistrița - activitatea de producere a oxigenului
| Întreprinderea de fluide de foraj și operațiuni speciale petroliere Ploiești

|-
|-
| 22.
| 5.
| „Forsev” - S.A.
| „Atlas G.I.P.” S.A.
| Societate comercial g pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Drobeta-Turnu Severin, str. Porțile de Fier nr. 2, județul Mehedinți
| Ploiești, str. Clopoței nr. 2, județul Prahova
| Proiectarea, producerea și comercializarea pieselor forjate și matrițate, pieselor eboșate, construcțiilor metalice, bunurilor de larg consum inclusiv serviciile și asistență tehnică în țară și străinătate.
| Executarea de operațiuni de geofizică industrială în sonde de petrol și gaze și sector industrial pentru autodotări; executarea de operații de carotaj; proiectarea și executarea de subansamble, utilaje și aparatură geofizică de sondă și alte echipamente pentru sectorul de petrol și gaze; cercetări și proiectări în domeniul său de activitate; prestări de servicii.
| 1106,0 (915,3+51,8)
| 424,5 (374,1+102,6)
| Întreprinderea de construcții navale și prelucrări la cald Drobeta-Turnu Severin - Fabrica de piese forjate
| Întreprinderea de cartonaj și perforare Ploiești

|-
|-
| 23.
| 6.
| „Sovernav” - S.A.
| „Simpex” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Drobeta-Turnu-Severin, Calea Timișoarei nr. 204, județul Mehedinți
| București, bd. Chimiștilor nr. 50-52, sector 3
| Proiectarea, construirea și repararea navelor maritime și fluviale, echipamentelor navale, ambarcațiunilor, dezmembrărilor de nave, servicii și asistență , tehnică în țară și străinătate.
| Cercetarea, proiectarea, experimentarea în șantier și fabricarea de dispozitive, aparate echipate cu încărcături active pirotehnice sau explozive, de alte echipamente speciale și de substanțe pentru stimularea producției sondelor de țiței și gaze, tratarea țițeiurilor și apelor de zăcământ și pentru alte scopuri; consulting, asistență tehnică și prestări servicii, în țară și străinătate, în domeniul său de activitate.
| 686,1 (617,1+470,9)
| 11,5 (10,2+1,0)
| Întreprinderea de construcții navale și prelucrări la cald Drobeta-Tur-nu Severin
| Întreprinderea de carotaj și perforare Ploiești Grupa de operațiuni speciale Dudești

|-
|-
| 24.
| 7.
| „Înfrățirea” - S.A,
| „Energopetrol” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Oradea, str. Tuberozelor nr. 26, județul Bihor
| Câmpina, str. Schelelor nr. 32, județul Prahova
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a mașinilor unelte agregat, accesoriilor și pieselor de schimb, pieselor turnate și forjate, reparațiilor aferente mașinilor-unelte agregat, inclusiv servicii și asistența tehnică.
| Executarea și repararea de instalații electrice, de automatizări; executarea de alimentari cu energie electrică, reparații capitale și modernizări ale rețelelor și instalațiilor electrice, instalații pentru protecția catodică și anticorozivă a conductelor și rezervoarelor metalice, prestări de servicii, consulting, expertize, asistență tehnică, proiectare, informatică și execuție, de lucrări în domeniul său de activitate, în țară și străinătate.
| 100,2 (637,9+1206,4)
| 310,0 (161,3+124,0)
| Întreprinderea „Înfrățirea” Oradea
| Antrepriza specializată „Energopetrol” Câmpina

|-
|-
| 25.
| 8.
| „Steaua Română” - S.A.
| „Electroutilaj” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Câmpina, str. B. P, Hașdeu nr. 1, județul Prahova
| Câmpina str. Bobâlna nr. 44, județul Prahova
| Proiectarea, producerea și comercializarea utilajelor petroliere, sculelor de foraj, armăturilor industriale, pieselor de schimb inclusiv servicii și asistență tehnică în țară și străinătate.
| Repararea motoarelor, transformatoarelor, aparatajelor, utilajelor electrice, aparatelor de măsură și control electrice, precum și execuția de echipamente electrice, prefabricate de forță, distribuție, automatizare și radiocomunicații, repararea, confecționarea de scule de foraj-extracție realizează»activități de service, cercetări și proiectări în legătură cu domeniul său de activitate.
| 929,2 (574,9+262,1)
| 280,3 (134,9+204,1)
| Întreprinderea mecanică Câmpina
| Întreprinderea de reparații utilaj electric, automatizări și radiocomunicații Câmpina

|-
|-  
| 26.
| 9.  
| „Umaro” - S.A.
| „Mecanpetrol” - S.A,
| Societate comerciala pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Roman, str. Mihai Viteazul nr. 5, județul Neamț
| Găești, șos. București-Pitești, km 70, județul Dâmbovița
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate de mașini-unelte pentru prelucrat metale, mașini de prelucrat lemn și a mașinilor de temă, inclusiv servicii și asistență tehnică,
| Confecții și reparații de utilaj petrolier, utilaje tehnologice, construcții metalice, piese de schimb, ansamble și accesorii specifice industriei extractive de petrol și gaze, cercetare și proiectare, service, precum și prestări de servicii în legătură cu aceste activități.
| 857,7 (655,9+849,9)
| 224,7 (228,1+175,3)
| Întreprinderea mecanică Roman
| Întreprinderea mecanică pentru petrol Găești

|-
|-
| 27.
| 10.  
| „Fontax” - S.A,
| „Chimforex” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Roman, str. Ștefan cel Mare nr. 258, județul Neamț
| Comuna Bucov, sat Pleașa, județul Prahova
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țara și străinătate a pieselor turnate și forjate, efectuarea operațiunilor de comerț exterior, engineering, colaborarea directă cu bănci de comerț exterior, efectuarea operațiunilor de fond valutar, puțind participa și conveni la operațiuni de credit.
| Prepararea aditivilor și a chimicalelor necesare activităților de foraj și extracție, fabricarea flanșelor și armăturilor pentru materialul tubular utilizat în industria de petrol și gaze, confecționarea de utilaje specifice, cercetare și proiectare în legătură cu aceste activități, service pentru fluide de foraj.
| 282,7 (254,3+195,0)
| 132,1 (98,1+70,6)
| Întreprinderea mecanică Roman - Fabrica de piese turnate din fontă
| Fabrica de preparare aditivi pentru fluide de foraj Pleașa

|-
|-
| 28.
| 11.  
| „Hiporion” - S.A.
| „Detubari” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială ne acțiuni (S.A.)
| Dr, Petru Groza, str. 13 Septembrie nr. 24, județul Bihor
| Comuna Florești, str. Gării nr. 2, județul Prahova
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a mașinilor, utilajelor și instalațiilor de ridicat și transportat, utilajelor tehnologice complexe pentru industriile minieră, petrolieră, metalurgică, energetică, produselor de mecanică fină, electrice și electrotehnice, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Recuperarea și recondiționarea materialului tubular, conductelor, montarea și demontarea turlelor de producție pentru sondele de exploatare, fabricarea de fulgi de celofane pentru combaterea pierderilor de noroi în foraj; repararea prăjinilor de foraj, lucrări și prestări servicii în domeniul său de activitate.
| 770,9 (579,5+453,4)
| 47,1 (41,9+6,1)
| Întreprinderea mecanică „Dr. Petru Groza”
| Baza de aprovizionare pentru petrol și recuperări materiale Florești - Secția de recuperări materiale - Departamentul petrolului

|-
|-
| 29.
| 12.  
| „Muntenia” - S.A.
| „Geobaz” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Filipeștii de Pădure județul Prahova
| Ploiești, str. Petrolului nr. 4, județul Prahova
| Proiectarea, producerea și comercializarea complexelor mecanizate de abataj pentru minele.de lignit, combinelor de înaintare folosite în lucrările din subteran, echipamente hidraulice, utilajelor electrice în construcție anti-grizutoase, inclusiv servicii și asistență tehnică în țară și străinătate.
| Aprovizionarea și desfacerea de mărfuri specifice și cu caracter general, necesare executării lucrărilor geologice, miniere și de foraj; comercializarea de ape minerale și băuturi răcoritoare; efectuarea de operațiuni de comerț exterior; prestarea de servicii specifice domeniului de activitate al societății.
| 723,8 (538,9+217;4)
| 115,6 (5,6+97,3)
| Întreprinderea de utilaj minier Filipeștii de Pădure
| Baza de aprovizionare a geologiei Ploiești

|-
|-
| 30.
| 13.  
| „Cornet” - S.A.
| „Phoenix” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, Calea Griviței nr. 357, sector 1
| Buziaș, str. 22 Decembrie nr. 1, județul Timiș
| Comercializarea produselor siderurgice, materialelor, utilajelor, produselor, echipamentelor de completare și pieselor de schimb pentru instalații și uzine complexe care se realizează în țară și străinătate, aferente industriei chimice și petrochimice, metalurgiei, construcțiilor de mașini, alimentare, industriei materialelor de construcții și a altor ramuri, materialelor și produselor din import, activitate de service, prestări de servicii pentru beneficiarul, din țară și străinătate.
| îmbutelierea de ape minerale; captarea și îmbutelierea dioxidului de carbon natura]; producerea de băuturi răcoritoare din sucuri și apă minerală sau apă plată; comercializarea acestor produse în țară și în străinătate; prestarea de servicii în domeniul de activitate al societății.
| 700,7 (16,5+3048,3)
| 62.2 (44,8+29,0)
| Baza de aprovizionare cu materiale și echipamente de completare pentru utilaj chimic și rafinării București
| Întreprinderea de extracție ape minerale „Mureș” Banat I.E.A.M.M.B. - Buziaș

|-
|-
| 31.
| 14.  
| „Organe de asamblare” - S.A.
| „Turbo-mecanica” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brașov, str. Zizinului nr. 113,. județul Brașov
| București, bd. Păcii nr. 244, sector 6
| Proiectarea, producerea și comercializarea organelor de asamblare, inclusiv servicii.
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a motoarelor de aviație și ansamble mecanice, confecționarea pieselor, montaj general, standuri de probă, control, activitate de reparații inclusiv service și asistență tehnică, în țară și străinătate.
| 616,2 (381,5+125,6)
| 4646,4 (2246.4+ 2805,2)
| Întreprinderea mecanică (de șuruburi) Brașov
| Întreprinderea „Turbomecanica” București

|-
|-
| 32.
| 15.  
| „Mecord” - S.A.
| „Aeroteh” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Oradea, str. Piața Cetății nr. 18, județul Bihor
| București, bd. Păcii nr. 244, sector 6
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a echipamentelor de sudură, autovehiculelor rutiere pentru gospodărirea urbană, jsubansamblelor și pieselor de schimb, a produselor din metal, cauciuc, lemn și mase plastice, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a ( echipamentelor pentru aeronave, motoare cu reacție și turbopropulsoare, diverse produse cu utilizare medicală, industrială, repere normalizate, activitatea de reparații a acestora, inclusiv service și asistență tehnică în țară și străinătate.
| 500,1 (378,7+168,8)
| 154,9 129,9+102,3)
| Întreprinderea mecanică și piese de schimb Oradea
| Întreprinderea „Turbomecanica” București

|-
|-
| 33.
| 16.  
| „Metalul-MESA” - S.A.
| „Rulmentul” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Salonta, str. Ghestului nr. 5, Județul Bihor
| Brașov, str. 13 Decembrie nr. 96, județul Brașov
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară jși străinătate a remorcilor, rulotelor, autospecialelor, a subansambâelpr pentru mijloace de transport auto, uneltelor și sculelor de mână, SDV-urilor speciale, pieselor de schimb, confecțiilor metalice, bunurilor de larg consum, servicii, asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea rulmenților, lagărelor de alunecare (cuzineți), utilajelor specifice fabricației de rulmenți, inclusiv Serviciile și asistența tehnică pentru domeniile de activitate în țară și străinătate.
| 208,4 (145,6+56,7)
| 2329,4 (1978,9+ 1215,9)
| Întreprinderea mecanică și piese de schimb Oradea - Fabrica de piese de schimb auto Salonta
| Întreprinderea „Rulmentul” Brașov

|-
|-
| 34.
| 17.  
| „Rotec” - S.A.
| „Astra Vagoane Arad” - S.A,
| Societate comercială pe acțiuni (S.A0
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Buzău, Aleea Industriei nr. 12, județul Buzău
| Arad, Calea Aurel Vlaicu nr. 41-43, județul Arad
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a utilajului tehnologic pentru metalurgie, pieselor de schimb pentru utilaj metalurgic și alte ramuri ale economiei naționale, pieselor forjate, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a vagoanelor de marfă, călători și metrou, a vagoanelor convenționale și neconvenționale, a utilajelor specifice pentru transportul produselor și a pieselor de schimb inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 386,4 (849,5+352,2)
| 1966,3 (1460.9+ 1102,9)
| Întreprinderea de utilaj metalurgic Buzău
| Întreprinderea de vagoane Arad

|-
|-
| 35.  
| 18.  
| „Meconst” - S.A.
| „Comelf” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Constanța, str. Spiru Haret nr. 2 A, județul Constanța
| Bistrița, str. Industriei nr. - 4, județul Bistrița-Năsăud
| Producerea și comercializarea de produse; reparații și prestări în domeniul naval și alte domenii, asistență tehnică și service în țară și străinătate.
| Proiectarea, producerea și comercializarea utilajului energetic, metalurgic, chimic, utilajelor pentru desprăfuire și epurare, a pieselor de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică în țară și străinătate.
| 328,9 (299,3+253,0)
| 1342,4 (1033,8+ 692,2)
| Întreprinderea mecanică navală Constanța
| Întreprinderea de utilaj tehnologic Bistrița

|-
|-
| 36.  
| 19.  
| „Uzinexportimport” - S.A.
| „Ario” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, bd. Republicii nr. 32
| Bistrița, str. Industriei nr. 10, județul Bistrița-Năsăud
| Export-import de instalații complexe, pentru industriile: metalurgică, chimică, siderurgie, materiale de construcții și refractare, celuloză și hârtie, nave și echipamente navale, piese de schimb licențe, proiecte, know-how, engineering, tehnologii de montaj și punere în funcțiune, asistență tehnică.
| Proiectarea, producerea și comercializarea armăturilor industriale din oțel, pieselor turnate și forjate, -  pieselor de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică în țară și străinătate.
| 200,0 (2,1+736,1)
| 500,6 (619,2+104,3)
| Întreprinderea de comerț exterior „Uzinexportimport” București
| Întreprinderea de utilaj tehnologic Bistrița - Fabrica de piese turnate și forjate secția armături industriale din oțel

|-
|-
| 37.  
| 20.  
| „Subansamble auto” - S.A,
| „Radiatoare de aluminiu” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA,)
| Societate comerciala pe acțiuni (S.A.)
| Pitești, str. George Coșbuc nr, 59, județul Argeș
| Bistrița, str. Industriei nr. 4, județul Bistrița-Năsăud
| Proiectarea, producerea și comercializarea de piese metalice auto din materiale ter-moformate, din spumă poliuretanică, termovacuumate și din alte materiale plastice armate cu fibră» de sticlă.
| Proiectarea, producerea și comercializarea radiatoarelor din aluminiu în construcție brazată care echipează autovehiculele, aeronavele, agregate și instalații, inclusiv service și asistență tehnică în țară și străinătate.
| 179,8 (275,1+154,9)
| 53,0 (63,8+21,6)
| Întreprinderea de subansamble auto Pitești
| Întreprinderea de utilaj tehnologic Bistrița - atelierul de radiatoare

|-
|-
| 38.  
| 21.  
| „Turdeana” - S.A
| „Oxigenul” - S.A.
| Societate comerciala pe - acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Turda, str. Armata Roșie nr. 17, județul Cluj
| Bistrița, str. Sigmirului nr. 9, județul Bistrița- Năsăud
| Proiectarea, producerea și comercializarea subansamblelor și pieselor auto pentru autoturisme de teren și oraș, pieselor de schimb pentru autoturisme, produselor electrotehnice, articolelor din sârmă, confecțiilor metalice și diverselor produse, inclusiv servicii și asistență tehnică în țară și străinătate.
| Producerea și comercializarea oxigenului și azotului lichid și gazos.
| 179,5 (158,6+86,6)
| 48,8 (44,9+1,1)
| Întreprinderea de piese și subansamble auto „Turdeana” Turda
| Întreprinderea de utilaj tehnologic Bistrița - activitatea de producere a oxigenului

|-
|-
| 39.  
| 22.
| „Metal-car” - S.A.
| „Forsev” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sibiu, str. Mihail Kogălniceanu nr. 1, județul Sibiu
| Drobeta-Turnu Severin, str. Porțile de Fier nr. 2, județul Mehedinți
| Proiectarea, producerea și comercializarea în străinătate și în țară a remorcilor și semiremorcilor, autospecialelor pe autoșasie, caroseriilor auto și confecțiilor metalice inclusiv servicii și asistență tehnică
| Proiectarea, producerea și comercializarea pieselor forjate și matrițate, pieselor eboșate, construcțiilor metalice, bunurilor de larg consum inclusiv serviciile și asistență tehnică în țară și străinătate.
| 152,8 (74,0+116,0)
| 1106,0 (915,3+51,8)
| Fabrica „Metalurgica” Sibiu
| Întreprinderea de construcții navale și prelucrări la cald Drobeta-Turnu Severin - Fabrica de piese forjate

|-
|-
| 40.  
| 23.
| „Service auto Brasovia” - S.A,
| „Sovernav” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brașov, str. Nucului nr. 28, județul Brașov
| Drobeta Turnu Severin, Calea Timișoarei nr. 204, județul Mehedinți
| Asistență tehnică și service în garanție și postgaranție pentru autovehicule în țară și în străinătate.
| Proiectarea, construirea și repararea navelor maritime și fluviale, echipamentelor navale, ambarcațiunilor, dezmembrărilor de nave, servicii și asistență , tehnică în țară și străinătate.
| 137,4 (84,0+86,6)
| 686,1 (617,1+470,9)
| Întreprinderea de asistență tehnică și service pentru mijloace de transport auto Brașov
| Întreprinderea de construcții navale și prelucrări la cald Drobeta Turnu Severin

|-
|-
| 41.  
| 24.
| „Roman” - S.A
| „Înfrățirea” - S.A,
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, bd. Muncii nr. 256, sector 3
| Oradea, str. Tuberozelor nr. 26, județul Bihor
| Prestarea de servicii, în domeniile de livrare în regim de furnizor general, în tranzit achitat - de utilaj refractar, rutier; cooperare economică internațională; cooperări între societățile comerciale constructoare de material rulant, utilaj tehnologic, utilaj pentru construcții de drumuri, motoare, compresoare și alți agenți economici; închirierea de vagoane, mașini și utilaje; importul de materii prime și materiale, în principal prin compensație cu export de produse; consulting finan-ciar-yalutar, marketing, management, engineering, contencios, protecția mediului și alte activități.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a mașinilor unelte agregat, accesoriilor și pieselor de schimb, pieselor turnate și forjate, reparațiilor aferente mașinilor-unelte agregat, inclusiv servicii și asistența tehnică.
| 107,4 (0,1+66,4)
| 100,2 (637,9+1206,4)
| Departamentul industriei construcțiilor de mașini - Centrala industrială de vagoane și material rulant București
| Întreprinderea „Înfrățirea” Oradea

|-
|-
| 42.
| 25.
| „Mecanoexport-import” - S.A.
| „Steaua Română” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Mihai Eminescu nr. 10, sector 1
| Câmpina, str. B. P, Hașdeu nr. 1, județul Prahova
| Operațiuni de export și import pentru industria națională, acordarea de asistență tehnică și service în perioada de garanție și postgaranție; acordarea de asistență juridică; operațiuni de export și import pentru sectorul de mică industrie, produse ale micilor cooperative, asociații familiale, inițiative ale persoanelor fizice și orice alte activități de comerț rentabile.
| Proiectarea, producerea și comercializarea utilajelor petroliere, sculelor de foraj, armăturilor industriale, pieselor de schimb inclusiv servicii și asistență tehnică în țară și străinătate.
| 54,2 (0,2+2,5)
| 929,2 (574,9+262,1)
| Întreprinderea de comerț exterior „Mecanoexport-import” București
| Întreprinderea mecanică Câmpina

|-
|-
| 43.
| 26.
| „Socet” - S.A.
| „Umaro” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comerciala pe acțiuni (S.A.)
| București, șos. Berceni nr. 1.04
| Roman, str. Mihai Viteazul nr. 5, județul Neamț
| Activități și servicii de furnizor general în domeniul echipamentelor energetice pentru centralele electrice și termice clasice al utilajelor complexe și al pieselor de schimb în țară și în străinătate; asistență tehnică, service, reclamă, publicitate.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate de mașini-unelte pentru prelucrat metale, mașini de prelucrat lemn și a mașinilor de temă, inclusiv servicii și asistență tehnică,
| 37,3 (0,6+122,5)
| 857,7 (655,9+849,9)
| Departamentul industriei construcțiilor de mașini - Centrala industrială de utilaj energetic București Furnizor General
| Întreprinderea mecanică Roman

|-
|-
| 44.
| 27.
| „Moldexim” - S.A.
| „Fontax” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Iași, str. Ilie Pintilie nr. 10, județul Iași
| Roman, str. Ștefan cel Mare nr. 258, județul Neamț
| Exportul și importul de echipamente,, instalații și obiective complexe industriale precum și componente și piese de schimb aferente acestora; comercializarea serviciilor de marketing; engineering, consulting, service, asistență tehnică, construcții civile,și de montaj, studii tehnico-comerciale, transport, publicitare, școlarizare.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țara și străinătate a pieselor turnate și forjate, efectuarea operațiunilor de comerț exterior, engineering, colaborarea directă cu bănci de comerț exterior, efectuarea operațiunilor de fond valutar, putând participa și conveni la operațiuni de credit.
| 21,0 (2,3+0,1)
| 282,7 (254,3+195,0)
| Departamentul industriei construcțiilor de mașini - activitatea de furnizor general pentru exporturi complexe din Centrala industrială de utilaj metalurgic și prese Iași
| Întreprinderea mecanică Roman - Fabrica de piese turnate din fontă

|-
|-
| 45.
| 28.
| „U.R.B.” - S.A.
| „Hiperion” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brașov, str. 13 Decembrie nr. 96, județul Brașov
| Dr, Petru Groza, str. 13 Septembrie nr. 24, județul Bihor
| Prestarea de servicii în domeniul rulmenților și organelor de asamblare, efectuarea de studii de marketing și comercializarea produselor la intern și export, asistență tehnică de specialitate privind retehnologizarea, asistență și consultații financiare și juridice.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a mașinilor, utilajelor și instalațiilor de ridicat și transportat, utilajelor tehnologice complexe pentru industriile minieră, petrolieră, metalurgică, energetică, produselor de mecanică fină, electrice și electrotehnice, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 4,6 (0,5+4,1)
| 770,9 (579,5+453,4)
| Departamentul industriei construcțiilor de mașini - Centrala industrială de rulmenți și organe de asamblare Brașov
| Întreprinderea mecanică „Dr. Petru Groza”

|-
|-
| 46.
| 29.
| „Romcim” - S.A. cu sucursale în Aleșd, Medgidia, Târgu Jiu, Hoghiz, Aghireș
| „Muntenia” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Radu Calomfirescu nr. 8, sector 3
| Filipeștii de Pădure județul Prahova
| Producerea și comercializarea cimentului, produselor din azbociment, lianți hidraulici, precum și a materialelor înrudite pe piața internă și la export.
| Proiectarea, producerea și comercializarea complexelor mecanizate de abataj pentru minele.de lignit, combinelor de înaintare folosite în lucrările din subteran, echipamente hidraulice, utilajelor electrice în construcție anti-grizutoase, inclusiv servicii și asistență tehnică în țară și străinătate.
| 5181,4 (5199,8+ 1410,6)
| 723,8 (538,9+217,4)
| Combinatele .pentru lianți și azbociment Aleșd, Medgidia și Târgu Jiu; Combinatul pentru lianți Hoghiz și Fabrica de ipsos Aghireș
| Întreprinderea de utilaj minier Filipeștii de Pădure

|-
|-
| 47.  
| 30.
| „Vest” - S.A. cu sucursale în Prefabricate Militari, Prefabricate Braga-diru, B.C.A. Militari, Grup șantiere construcții, Agregate Crovu
| „Cornet” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, bd. Preciziei nr. 24, sector 6
| București, Calea Griviței nr. 357, sector 1
| Producerea și comercializarea prefabricatelor din beton armat pentru locuințe, produselor din marmură, betonului celular autoclavizat, agregate-telor universale pentru construcții, plaselor sudate, lucrări de construcții-montaj și instalații.
| Comercializarea produselor siderurgice, materialelor, utilajelor, produselor, echipamentelor de completare și pieselor de schimb pentru instalații și uzine complexe care se realizează în țară și străinătate, aferente industriei chimice și petrochimice, metalurgiei, construcțiilor de mașini, alimentare, industriei materialelor de construcții și a altor ramuri, materialelor și produselor din import, activitate de service, prestări de servicii pentru beneficiarul, din țară și străinătate.
| 663,6 (510,4+357,1)
| 700,7 (16,5+3048,3)
| Întreprinderile de prefabricate din beton Militari și Bragadiru
| Baza de aprovizionare cu materiale și echipamente de completare pentru utilaj chimic și rafinării București

|-
|-
| 48.  
| 31.
| „Extraceram” - S.A.
| „Organe de asamblare” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara, Calea Șagului nr. 104, județul Timiș
| Brașov, str. Zizinului nr. 113, județul Brașov
| Proiectarea, producerea și comercializarea de materiale de zidărie, cahle din teracotă, diverse produse ceramice, sobe electro-ceramice, plăci de pardoseală tip gresie, prefabricate din beton și alte materiale de construcții.
| Proiectarea, producerea și comercializarea organelor de asamblare, inclusiv servicii.
| 326,4 (277,9+133,9)
| 616,2 (381,5+125,6)
| Întreprinderea de materiale de construcții Timișoara
| Întreprinderea mecanică (de șuruburi) Brașov

|-
|-
| 49.  
| 32.
| „Macofil” S.A.
| „Mecord” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Târgu Jiu, str. Timișoara nr. 2, județul Gorj
| Oradea, str. Piața Cetății nr. 18, județul Bihor
| Fabricarea și comercializarea de elemente prefabricate din beton armat pentru construcții civile și industriale, tuburi precomprimate pentru irigații, alimentare cu apă și canalizare, stâlpi electrici, blocuri ceramice pentru zidărie, produse de carieră și balastieră, filtre metalice pentru alimentări cu apă.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a echipamentelor de sudură, autovehiculelor rutiere pentru gospodărirea urbană, subansamblelor și pieselor de schimb, a produselor din metal, cauciuc, lemn și mase plastice, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 262,3 (241,4+56,1)
| 500,1 (378,7+168,8)
| Întreprinderea de materiale de construcții Târgu Jiu
| Întreprinderea mecanică și piese de schimb Oradea

|-
|-
| 50.  
| 33.
| „Matizol” - S.A.
| „Metalul-Mesa” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Berceni, șos. Centura Ploiești-Est județul Prahova
| Salonta, str. Ghestului nr. 5, Județul Bihor
| Cercetarea, proiectarea, producerea și comercializarea produselor termo-fono și hidroizolatoare, precum și prestări servicii în construcții-instalații.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a remorcilor, rulotelor, autospecialelor, a subansamblelor pentru mijloace de transport auto, uneltelor și sculelor de mână, SDV-urilor speciale, pieselor de schimb, confecțiilor metalice, bunurilor de larg consum, servicii, asistență tehnică.
| 258,0 (185,9+84,2)
| 208,4 (145,6+56,7)
| Întreprinderea de materiale izolatoare „Matizol” Berceni
| Întreprinderea mecanică și piese de schimb Oradea - Fabrica de piese de schimb auto Salonta
 
|-
| 34.
| „Rotec” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A0
| Buzău, Aleea Industriei nr. 12, județul Buzău
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a utilajului tehnologic pentru metalurgie, pieselor de schimb pentru utilaj metalurgic și alte ramuri ale economiei naționale, pieselor forjate, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 386,4 (849,5+352,2)
| Întreprinderea de utilaj metalurgic Buzău

|-
|-
| 51.  
| 35.  
| „Vitrocim” - S.A.
| „Meconst” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Blănari nr. 18, sector 3
| Constanța, str. Spiru Haret nr. 2 A, județul Constanța
| Exportul și importul materialelor de construcții, cooperare economică internațională în domeniul industriei materialelor de construcții și instalații, operațiuni de export valutar, alte operațiuni comerciale.
| Producerea și comercializarea de produse; reparații și prestări în domeniul naval și alte domenii, asistență tehnică și service în țară și străinătate.
| 274,4 (81,0+13,2)
| 328,9 (299,3+253,0)
| Întreprinderea de comerț exterior „Vitrocim” București
| Întreprinderea mecanică navală Constanța

|-
|-
| 52.  
| 36.  
| „Romaco” - S.A.
| „Uzinexportimport” - S.A.
| Societate pe acțiuni comercială (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brașov, str. Traian Grozăvescu nr. 7 județul Brașov
| București, bd. Republicii nr. 32
| Extragerea, prelucrarea și comercializarea produselor de carieră și bazalt pentru drumuri, căi ferate și materii prime pentru vată minerală, calcarului pentru industria agregatelor minerale pentru betoane, utilaje și piese de schimb, confecții metalice, prestări servicii etc.
| Export-import de instalații complexe, pentru industriile: metalurgică, chimică, siderurgie, materiale de construcții și refractare, celuloză și hârtie, nave și echipamente navale, piese de schimb licențe, proiecte, know-how, engineering, tehnologii de montaj și punere în funcțiune, asistență tehnică.
| 249,1 (256,5+51,6)
| 200,0 (2,1+736,1)
| Întreprinderea de exploatare industrială a agregatelor minerale pentru construcții Brașov
| Întreprinderea de comerț exterior „Uzinexportimport” București

|-
|-
| 53.  
| 37.  
| „Agremin” - S.A.
| „Subansamble auto” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni {S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Târgoviște. bd. Castanilor nr. 10, județul Dâmbovița
| Pitești, str. George Coșbuc nr, 59, județul Argeș
| Extragerea, prelucrarea și comercializarea de agregate minerale, produse de carieră și alte materiale de construcții; proiectarea, producerea și comercializarea de instalații, echipamente tehnologice și piese de schimb; studii, cercetări, analize de laborator; efectuarea de servicii și operațiuni de management, marketing, engineering.
| Proiectarea, producerea și comercializarea de piese metalice auto din materiale termoformate, din spumă poliuretanică, termovacuumate și din alte materiale plastice armate cu fibră de sticlă.
| 243,2 (200,5+79,9)
| 179,8 (275,1+154,9)
| Întreprinderea de exploatare .industrială a agregatelor minerale pentru construcții Târgoviște și a Grupului de întreprinderi pentru producția de agregate minerale Târgoviște
| Întreprinderea de subansamble auto Pitești

|-
|-
| 54.  
| 38.  
| „Metaplast” - S.A.
| „Turdeana” - S.A
| Societate comercială pe acțiuni (S A.)
| Societate comerciala pe acțiuni (S.A.)
| Buzău, aleea Industriilor nr. 5, județul Buzău
| Turda, str. Armata Roșie nr. 17, județul Cluj
| Producerea și comercializarea elementelor metalice și produselor din mase plastice .pentru construcții.
| Proiectarea, producerea și comercializarea subansamblelor și pieselor auto pentru autoturisme de teren și oraș, pieselor de schimb pentru autoturisme, produselor electrotehnice, articolelor din sârmă, confecțiilor metalice și diverselor produse, inclusiv servicii și asistență tehnică în țară și străinătate.
| 230,5 (149,3+108,1)
| 179,5 (158,6+86,6)
| Întreprinderea de tâmplărie metalică și produse pentru construcții din materiale plastice Buzău
| Întreprinderea de piese și subansamble auto „Turdeana” Turda

|-
|-
| 55.  
| 39.  
| „Siracor” - SA.
| „Metalcar” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Oradea, str. Uzinelor nr. 5, județul Bihor
| Sibiu, str. Mihail Kogălniceanu nr. 1, județul Sibiu
| Producerea și comercializarea materialelor de construcții.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în străinătate și în țară a remorcilor și semiremorcilor, autospecialelor pe autoșasie, caroseriilor auto și confecțiilor metalice inclusiv servicii și asistență tehnică
| 219,9 (190,7+58,7)
| 152,8 (74,0+116,0)
| Întreprinderea de materiale de construcții Oradea
| Fabrica „Metalurgica” Sibiu

|-
|-
| 56.  
| 40.  
| „Matcon” - SA.
| „Service auto Brașovia” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Bistrița, str. Română nr. 17 A, județul Bistrița-Năsăud
| Brașov, str. Nucului nr. 28, județul Brașov
| Producerea și comercializarea de elemente prefabricate din beton armat și precomprimat, tuburi de presiune din beton armat precomprimat, extragerea industrială a, agregatelor minerale pentru construcții și alte materiale de construcții.
| Asistență tehnică și service în garanție și postgaranție pentru autovehicule în țară și în străinătate.
| 208,5 (170,3+61,5)
| 137,4 (84,0+86,6)
| Întreprinderea de materiale de construcții Bistrița
| Întreprinderea de asistență tehnică și service pentru mijloace de transport auto Brașov

|-
|-
| 57.  
| 41.  
| „Suprem” - S.A.
| „Roman” - S.A
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Iași, șos. Ţuțora nr. 34, județul Iași
| București, bd. Muncii nr. 256, sector 3
| Proiectarea, producerea și comercializarea de utilaje, mașini, echipamente, piese de schimb, piese turnate rezistente la uzură, bunuri de larg consum, service.
| Prestarea de servicii, în domeniile de livrare în regim de furnizor general, în tranzit achitat - de utilaj refractar, rutier; cooperare economică internațională; cooperări între societățile comerciale constructoare de material rulant, utilaj tehnologic, utilaj pentru construcții de drumuri, motoare, compresoare și alți agenți economici; închirierea de vagoane, mașini și utilaje; importul de materii prime și materiale, în principal prin compensație cu export de produse; consulting financiar-valutar, marketing, management, engineering, contencios, protecția mediului și alte activități.
| 179,6 (109,3+73,6)
| 107,4 (0,1+66,4)
| Întreprinderea de utilaje, piese de schimb și reparații Iași
| Departamentul industriei construcțiilor de mașini - Centrala industrială de vagoane și material rulant București

|-
|-
| 58.  
| 42.
| „Procerna” - S.A.
| „Mecanoexport-import” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, Calea Griviței nr. 136, sector 1
| București, str. Mihai Eminescu nr. 10, sector 1
| Proiectarea, cercetarea șâ producția exparimentală pentru intern și export în domeniul, construcțiilor și materialelor de construcții.
| Operațiuni de export și import pentru industria națională, acordarea de asistență tehnică și service în perioada de garanție și postgaranție; acordarea de asistență juridică; operațiuni de export și import pentru sectorul de mică industrie, produse ale micilor cooperative, asociații familiale, inițiative ale persoanelor fizice și orice alte activități de comerț rentabile.
| 176,8 (187,2+54,9)
| 54,2 (0,2+2,5)
| Institutul de cercetare și proiectare pentru industria materialelor de construcții București
| Întreprinderea de comerț exterior „Mecanoexport-import” București

|-
|-
| 59.  
| 43.
| „Moldagremin” - S.A.
| „Socet” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Roman, str. Soldat Porojan nr. 5 județul Neamț
| București, șos. Berceni nr. 1.04
| Extragerea, prelucrarea și comercializarea agregatelor minerale pentru construcții, produselor de carieră; producerea și prestări de servicii pentru produse ale industriei materialelor de construcții, utilaje și piese dV schimb.
| Activități și servicii de furnizor general în domeniul echipamentelor energetice pentru centralele electrice și termice clasice al utilajelor complexe și al pieselor de schimb în țară și în străinătate; asistență tehnică, service, reclamă, publicitate.
| 166,3 (205,7+76,7)
| 37,3 (0,6+122,5)
| Întreprinderea de exploatare industrială a agregatelor minerale pentru construcții Roman
| Departamentul industriei construcțiilor de mașini - Centrala industrială de utilaj energetic București Furnizor General

|-
|-
| 60.  
| 44.
| „Agreg” - S.A.
| „Moldexim” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Drăgășani, str. 23 August nr. 56, județul Vâlcea
| Iași, str. Ilie Pintilie nr. 10, județul Iași
| Extragerea, transportul, sortarea și expedierea agregatelor minerale de râu, producția de piese de schimb, produse de turnătorie și prelucrări specifice industriei materialelor de construcții și altor ramuri.
| Exportul și importul de echipamente, instalații și obiective complexe industriale precum și componente și piese de schimb aferente acestora; comercializarea serviciilor de marketing; engineering, consulting, service, asistență tehnică, construcții civile,și de montaj, studii tehnico-comerciale, transport, publicitare, școlarizare.
| 113,8 (130,1+62,5)
| 21,0 (2,3+0,1)
| Întreprinderea industrială a agregatelor minerale pentru construcții Drăgășani
| Departamentul industriei construcțiilor de mașini - activitatea de furnizor general pentru exporturi complexe din Centrala industrială de utilaj metalurgic și prese Iași

|-
|-
| 61.  
| 45.
| „Premur” - S.A.
| „U.R.B.” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Ungheni, str. Principală nr. 1, județul Mureș
| Brașov, str. 13 Decembrie nr. 96, județul Brașov
| Producerea și comercializarea prefabricatelor din beton armat, betonului celular au-toclavizat, materiale termo-fonoizolatoare. tuburilor și alte materiale de construcții. Executarea de lucrări de construcții-montaj, prestări de servicii, confecții metalice.
| Prestarea de servicii în domeniul rulmenților și organelor de asamblare, efectuarea de studii de marketing și comercializarea produselor la intern și export, asistență tehnică de specialitate privind retehnologizarea, asistență și consultații financiare și juridice.
| 108.1 (88,6+39,1)
| 4,6 (0,5+4,1)
| Întreprinderea de prefabricate din beton Ungheni-Mureș
| Departamentul industriei construcțiilor de mașini - Centrala industrială de rulmenți și organe de asamblare Brașov

|-
|-
| 62.  
| 46.
| „Marmosim” - S.A.
| „Romcim” - S.A. cu sucursale în Aleșd, Medgidia, Târgu Jiu, Hoghiz, Aghireș
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Simeria,. str. Cuza Vodă nr. 24, județul Hunedoara
| București, str. Radu Calomfirescu nr. 8, sector 3
| Extragerea, prelucrarea și montarea marmurei și pietrei de construcții, precum și comercializarea produselor de marmură și piatră.
| Producerea și comercializarea cimentului, produselor din azbociment, lianți hidraulici, precum și a materialelor înrudite pe piața internă și la export.
| 76,7 (201,0+50,7)
| 5181,4 (5199,8+1410,6)
| Întreprinderea de extragere, prelucrare și montare a marmurei și pietrei de construcții Simeria
| Combinatele .pentru lianți și azbociment Aleșd, Medgidia și Târgu Jiu; Combinatul pentru lianți Hoghiz și Fabrica de ipsos Aghireș

|-
|-
| 63.  
| 47.  
| „Celco” - SA.
| „Vest” - S.A. cu sucursale în Prefabricate Militari, Prefabricate Braga-diru, B.C.A. Militari, Grup șantiere construcții, Agregate Crovu
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Constanța, șos. Industrială nr. 5, județul Constanta
| București, bd. Preciziei nr. 24, sector 6
| Producerea și comercializarea produselor de beton celular autoclavizat, produse din marmură și piatră și alte materiale de construcții.
| Producerea și comercializarea prefabricatelor din beton armat pentru locuințe, produselor din marmură, betonului celular autoclavizat, agregate-telor universale pentru construcții, plaselor sudate, lucrări de construcții-montaj și instalații.
| 62,1 (42,7+29,7)
| 663,6 (510,4+357,1)
| Întreprinderea de prefabricate din beton celular autoclavizat Constanța
| Întreprinderile de prefabricate din beton Militari și Bragadiru

|-
|-
| 64.  
| 48.  
| „Arieșul” - S.A.
| „Extraceram” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Câmpia Turzii, str. Ialomiței nr. 1, județul Cluj
| Timișoara, Calea Șagului nr. 104, județul Timiș
| Producerea și comercializarea de produse ceramice și blocuri de zidărie cu agregate ușoare.
| Proiectarea, producerea și comercializarea de materiale de zidărie, cahle din teracotă, diverse produse ceramice, sobe electro-ceramice, plăci de pardoseală tip gresie, prefabricate din beton și alte materiale de construcții.
| 51,6 (44,1+11,4)
| 326,4 (277,9+133,9)
| Întreprinderea de produse ceramice Câmpia Turzii
| Întreprinderea de materiale de construcții Timișoara

|-
|-
| 65.  
| 49.  
| „Celhart-Donaris” - S.A.
| „Macofil” S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brăila, șos. Brăila - Viziru km. 10, județul Brăila
| Târgu Jiu, str. Timișoara nr. 2, județul Gorj
| Producerea de celuloză chimică și papetară, hârtii, cartoane, confecții din cartoane, și subproduși rezultați din procesul tehnologic; comercializarea produselor.
| Fabricarea și comercializarea de elemente prefabricate din beton armat pentru construcții civile și industriale, tuburi precomprimate pentru irigații, alimentare cu apă și canalizare, stâlpi electrici, blocuri ceramice pentru zidărie, produse de carieră și balastieră, filtre metalice pentru alimentări cu apă.
| 3774,6 3596,3+362,0)
| 262,3 (241,4+56,1)
| Combinatul de celuloză și hârtie Brăila
| Întreprinderea de materiale de construcții Târgu Jiu

|-
|-
| 66.  
| 50.  
| „Letea” - S.A.
| „Matizol” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Bacău, str. Letea nr. 17, județul Bacău
| Berceni, șos. Centura Ploiești-Est județul Prahova
| Producerea de celuloză, hâr-tie, cartoane; comercializarea acestora la intern și export; producerea pieselor de schimb și repararea utilajelor specifice.
| Cercetarea, proiectarea, producerea și comercializarea produselor termo-fono și hidroizolatoare, precum și prestări servicii în construcții-instalații.
| 1254,8 (911,7+179,4)
| 258,0 (185,9+84,2)
| Combinatul de celuloză și hârtie Letea
| Întreprinderea de materiale izolatoare „Matizol” Berceni

|-
|-
| 67.  
| 51.  
| „Pipera” - S.A.
| „Vitrocim” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, șos. Pipera nr. 48, sector 2
| București, str. Blănari nr. 18, sector 3
| Producerea de mobilier din lemn, bucătării, plăci înnobilate, binale și alte produse din lemn; comercializarea acestor produse.
| Exportul și importul materialelor de construcții, cooperare economică internațională în domeniul industriei materialelor de construcții și instalații, operațiuni de export valutar, alte operațiuni comerciale.
| 432,5 (243,7+244,6)
| 274,4 (81,0+13,2)
| Combinatul de industrializare a lemnului Pipera
| Întreprinderea de comerț exterior „Vitrocim” București

|-
|-
| 68.  
| 52.  
| „Pal” - S.A.
| „Romaco” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate pe acțiuni comercială (S.A.)
| Brăila, str. Fabricilor nr. 10, județul Brăila
| Brașov, str. Traian Grozăvescu nr. 7 județul Brașov
| Producerea și comercializarea de plăci aglomerate din lemn, PAL melaminat, chibrituri, mobilier, piese de schimb.
| Extragerea, prelucrarea și comercializarea produselor de carieră și bazalt pentru drumuri, căi ferate și materii prime pentru vată minerală, calcarului pentru industria agregatelor minerale pentru betoane, utilaje și piese de schimb, confecții metalice, prestări servicii etc.
| 336,3 (317,5+113,7)
| 249,1 (256,5+51,6)
| Combinatul de prelucrare a lemnului Brăila
| Întreprinderea de exploatare industrială a agregatelor minerale pentru construcții Brașov

|-
|-
| 69.  
| 53.  
| „Ilefor” - S.A.
| „Agremin” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni {S.A.)
| Târgu Mureș str. Recoltei nr. 2, județul Mureș
| Târgoviște. bd. Castanilor nr. 10, județul Dâmbovița
| Fabricarea de mobilă și alte produse din cherestea de stejar, rășinoase fag, cireș, paltin și alte esențe; comercializarea produselor pe piața internă și externă.
| Extragerea, prelucrarea și comercializarea de agregate minerale, produse de carieră și alte materiale de construcții; proiectarea, producerea și comercializarea de instalații, echipamente tehnologice și piese de schimb; studii, cercetări, analize de laborator; efectuarea de servicii și operațiuni de management, marketing, engineering.
| 276,3 (231,4+205,3)
| 243,2 (200,5+79,9)
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului „Mureșeni” Târgu Mureș
| Întreprinderea de exploatare .industrială a agregatelor minerale pentru construcții Târgoviște și a Grupului de întreprinderi pentru producția de agregate minerale Târgoviște

|-
|-
| 70.
| 54.  
| „Ghemob” - S.A.
| „Metaplast” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S A.)
| Gheorgheni, str. Buciumului nr. 226, județul Covasna
| Buzău, aleea Industriilor nr. 5, județul Buzău
| Fabricarea de mobilă, case prefabricate, binale și alte produse din lemn; comercializarea, produselor prin magazine proprii sau alte rețele de desfacere pe piața internă și externă; efectuarea de operațiuni de. export-import.
| Producerea și comercializarea elementelor metalice și produselor din mase plastice .pentru construcții.
| 248,1 (125,7+145,5)
| 230,5 (149,3+108,1)
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Gheorgheni
| Întreprinderea de tâmplărie metalică și produse pentru construcții din materiale plastice Buzău

|-
|-
| 71.
| 55.  
| „Pamex” - S.A.
| „Siracor” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Piatra-Neamț, str. Dumbravei nr. 1, județul Neamț
| Oradea, str. Uzinelor nr. 5, județul Bihor
| Producerea de mobilă, PAL și PAL înnobilat, comercialii zărea acestor produse, la export și import.
| Producerea și comercializarea materialelor de construcții.
| 224,6 (172,9+117,6)
| 219,9 (190,7+58,7)
| Combinatul de prelucrare a lemnului Piatra-Neamț
| Întreprinderea de materiale de construcții Oradea

|-
|-
| 72.
| 56.  
| „Ozana-mobex” S.A.
| „Matcon” - SA.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Târgu-Neamț, str.. 7 Noiembrie nr. 102, județul Neamț
| Bistrița, str. Română nr. 17 A, județul Bistrița-Năsăud
| Producerea de mobilă, panel, și furnir pentru export și intern; comercializarea acestor produse în condițiile prevăzute în contractul de societate.
| Producerea și comercializarea de elemente prefabricate din beton armat și precomprimat, tuburi de presiune din beton armat precomprimat, extragerea industrială a, agregatelor minerale pentru construcții și alte materiale de construcții.
| 140,7 (169,8+63,4)
| 208,5 (170,3+61,5)
| Combinatul de prelucrare a lemnului Piatra-Neamț
| Întreprinderea de materiale de construcții Bistrița

|-
|-
| 73.
| 57.  
| „Mobilex” S.A.
| „Suprem” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Roman, str. Ogoarelor nr. 1, județul Neamț
| Iași, șos. Ţuțora nr. 34, județul Iași
| Producerea de mobilă: comercializarea produselor la export și intern în condițiile prevăzute îh contractul de societate.
| Proiectarea, producerea și comercializarea de utilaje, mașini, echipamente, piese de schimb, piese turnate rezistente la uzură, bunuri de larg consum, service.
| 33,5 (28,4+27,2)
| 179,6 (109,3+73,6)
| Combinatul de prelucrare a lemnului Piatra-Neamț
| Întreprinderea de utilaje, piese de schimb și reparații Iași

|-
|-
| 74.
| 58.  
| „Iris” - S.A.
| „Procerna” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoca, str. Oașului nr. 86-90, județul Cluj
| București, Calea Griviței nr. 136, sector 1
| Producerea și comercializarea porțelanului menaj, artistic, tehnic și a produselor refractare.
| Proiectarea, cercetarea și producția experimentală pentru intern și export în domeniul, construcțiilor și materialelor de construcții.
| 222,1 (146,4+80,7)
| 176,8 (187,2+54,9)
| Întreprinderea de porțelan „Iris” Cluj-Napoca
| Institutul de cercetare și proiectare pentru industria materialelor de construcții București

|-
|-
| 75.
| 59.  
| „Mobihar” - » S.A.
| „Moldagremin” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Miercurea-Ciuc str. Harghita nr. 97, județul Harghita
| Roman, str. Soldat Porojan nr. 5 județul Neamț
| Producerea de mobilă, plăci aglomerate din lemn și alte produse din lemn; comercializarea acestor, produse pe piața internă, și externă; realizarea de operațiuni de import-export.
| Extragerea, prelucrarea și comercializarea agregatelor minerale pentru construcții, produselor de carieră; producerea și prestări de servicii pentru produse ale industriei materialelor de construcții, utilaje și piese de schimb.
| 174,0 (254,2+101,0)
| 166,3 (205,7+76,7)
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Miercurea-Ciuc
| Întreprinderea de exploatare industrială a agregatelor minerale pentru construcții Roman

|-
|-
| 76.
| 60.  
| „Mobilux« - S.A.
| „Agreg” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Pantelimon nr. 161, sector 2
| Drăgășani, str. 23 August nr. 56, județul Vâlcea
| Producerea și comercializarea mobilierului din lemn, casete radio, televizoare, incinte acustice.
| Extragerea, transportul, sortarea și expedierea agregatelor minerale de râu, producția de piese de schimb, produse de turnătorie și prelucrări specifice industriei materialelor de construcții și altor ramuri.
| 147,1 (68,0+81,7)
| 113,8 (130,1+62,5)
| Întreprinderea de casete radio televizoare București
| Întreprinderea industrială a agregatelor minerale pentru construcții Drăgășani

|-
|-
| 77.
| 61.  
| „Pincotas” - S.A.
| „Premur” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Pâncota, șos. Gării nr. 23-29, județul Arad
| Ungheni, str. Principală nr. 1, județul Mureș
| Producerea și comercializarea mobilierului din lemn.
| Producerea și comercializarea prefabricatelor din beton armat, betonului celular autoclavizat, materiale termofonoizolatoare, tuburilor și alte materiale de construcții. Executarea de lucrări de construcții-montaj, prestări de servicii, confecții metalice.
| 141,6 (92,0+124,0)
| 108,1 (88,6+39,1)
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Pâncota
| Întreprinderea de prefabricate din beton Ungheni-Mureș

|-
|-
| 78.
| 62.  
| „Armob” - S.A.^
| „Marmosim” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. 7 Noiembrie nr. 203, sector 2
| Simeria, str. Cuza Vodă nr. 24, județul Hunedoara
| Producerea și comercializarea mobilierului și altor produse din lemn.
| Extragerea, prelucrarea și montarea marmurei și pietrei de construcții, precum și comercializarea produselor de marmură și piatră.
| 140,5 (78,5+64,0)
| 76,7 (201,0+50,7)
| Întreprinderea „Arta mobilei” București
| Întreprinderea de extragere, prelucrare și montare a marmurei și pietrei de construcții Simeria

|-
|-
| 79.
| 63.  
| „Stimas” - S.A.
| „Celco” - SA.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Suceava, str. Traian Vuia nr. 11, județul Suceava
| Constanța, șos. Industrială nr. 5, județul Constanta
| Producerea și comercializarea de sticlărie menaj, ambalaj, corpuri de iluminat, oglinzi, turnare piese din fontă și metale neferoase, matrițe, piese de schimb.
| Producerea și comercializarea produselor de beton celular autoclavizat, produse din marmură și piatră și alte materiale de construcții.
| 122,2 (118,6+31,2)
| 62,1 (42,7+29,7)
| Întreprinderea de sticlărie de menaj Suceava
| Întreprinderea de prefabricate din beton celular autoclavizat Constanța

|-
|-
| 80.
| 64.  
| „Stif” - S.A.
| „Arieșul” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Suceava, str. Traian Vuia nr. 11, județul Suceava
| Câmpia Turzii, str. Ialomiței nr. 1, județul Cluj
| Producerea și comercializarea de sticlărie pe piața internă și externă.
| Producerea și comercializarea de produse ceramice și blocuri de zidărie cu agregate ușoare.
| 36,9 (33,6+12,5)
| 51,6 (44,1+11,4)
| Întreprinderea de sticlărie de menaj Suceava
| Întreprinderea de produse ceramice Câmpia Turzii

|-
|-
| 81.
| 65.  
| „Sursal” - S.A.
| „Celhart-Donaris” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Mircea Vodă, sat Sat Saligny str. Medgidia nr. 1, județul Constanța
| Brăila, șos. Brăila - Viziru km. 10, județul Brăila
| Fabricarea și comercializarea de organe de asamblare și echipament metalic.
| Producerea de celuloză chimică și papetară, hârtii, cartoane, confecții din cartoane, și subproduși rezultați din procesul tehnologic; comercializarea produselor.
| 120,7 (78,0+45,9)
| 3774,6 (3596,3+362,0)
| Întreprinderea de șuruburi „Anghel Saligny” Mircea Vodă
| Combinatul de celuloză și hârtie Brăila

|-
|-
| 82.
| 66.  
| „Cristiro” - S.A.
| „Letea” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Bistrița, str. Industriei nr. 5, județul Bistrița-Năsăud
| Bacău, str. Letea nr. 17, județul Bacău
| Producerea articolelor de sticlărie menaj suflate, articole presate, corpuri de iluminat; comercializarea acestor produse.
| Producerea de celuloză, hârtie, cartoane; comercializarea acestora la intern și export; producerea pieselor de schimb și repararea utilajelor specifice.
| 102,6 (77,3+36,4)
| 1254,8 (911,7+179,4)
| Întreprinderea de sticlărie Bistrița
| Combinatul de celuloză și hârtie Letea

|-
|-
| 83.
| 67.  
| „Asco” - S.A.
| „Pipera” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Codlea, str. Nouă nr. 27, județul Brașov
| București, șos. Pipera nr. 48, sector 2
| Producerea și comercializarea sculelor, mașinilor și dispozitivelor pentru industria lemnului.
| Producerea de mobilier din lemn, bucătării, plăci înnobilate, binale și alte produse din lemn; comercializarea acestor produse.
| 99,3 (54,3+43,1)
| 432,5 (243,7+244,6)
| Întreprinderea de scule și dispozitive pentru industria lemnului
| Combinatul de industrializare a lemnului Pipera

|-
|-
| 84.
| 68.  
| „Romhart” - S.A.
| „Pal” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Bacău, str. Letea nr. 17, județul Bacău
| Brăila, str. Fabricilor nr. 10, județul Brăila
| Efectuarea de operațiuni de import celuloză, lemn, chimicale; comercializarea acestora; efectuarea de operațiuni import-export, piese de schimb, utilaje, operațiuni barter, compensație, consignație de produse din industria celulozei și hârtiei.
| Producerea și comercializarea de plăci aglomerate din lemn, PAL melaminat, chibrituri, mobilier, piese de schimb.
| 57,7 (38,8+1,4)
| 336,3 (317,5+113,7)
| Institutul de cercetare, proiectare celuloză și hârtie Iași - Secția de producție și Depozitul de produse papetare
| Combinatul de prelucrare a lemnului Brăila

|-
|-
| 85.
| 69.  
| „Foresta-prest” - S.A.
| „Ilefor” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Galați, incinta Port-bazinul nou, județul Galați
| Târgu Mureș str. Recoltei nr. 2, județul Mureș
| Prestarea de servicii portuare și prelucrări simple la produse din lemn.
| Fabricarea de mobilă și alte produse din cherestea de stejar, rășinoase fag, cireș, paltin și alte esențe; comercializarea produselor pe piața internă și externă.
| 46,9 (44,5+9,6)
| 276,3 (231,4+205,3)
| Întreprinderea de exploatare portuară pentru produse din lemn Galați
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului „Mureșeni” Târgu Mureș

|-
|-
| 86.
| 70.
| „Victoriamob” S.A.
| „Ghemob” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Tășnad, str. înfrățirii nr. 101, județul Satu Mare
| Gheorgheni, str. Buciumului nr. 226, județul Covasna
| Fabricarea produselor de mobila pentru piața internă și externă; comercializarea produselor.
| Fabricarea de mobilă, case prefabricate, binale și alte produse din lemn; comercializarea, produselor prin magazine proprii sau alte rețele de desfacere pe piața internă și externă; efectuarea de operațiuni de. export-import.
| 37,3 (121,1+39,9)
| 248,1 (125,7+145,5)
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului „Victoria” Tășnad
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Gheorgheni

|-
|-
| 87.
| 71.
| „Mobicrasna” - S.A.
| „Pamex” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cărei, str. Minai Viteazul nr. 16, județul Satu Mare
| Piatra-Neamț, str. Dumbravei nr. 1, județul Neamț
| Fabricarea produselor de mobilă pentru piața internă și externă; comercializarea produselor.
| Producerea de mobilă, PAL și PAL înnobilat, comercialii zărea acestor produse, la export și import.
| 28 (32,7+43,2)
| 224,6 (172,9+117,6)
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului „Victoria” Tășnad
| Combinatul de prelucrare a lemnului Piatra-Neamț

|-
|-
| 88.
| 72.
| „U.S.A.M.” - S.A.
| „Ozana-mobex” S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, Calea Griviței nr. 21, sector 1
| Târgu-Neamț, str.. 7 Noiembrie nr. 102, județul Neamț
| Prestarea de servicii pentru producția de utilaje, scule, accesorii metalice și reparații capitale la utilajele specifice industriei de exploatare și prelucrare a lemnului.
| Producerea de mobilă, panel, și furnir pentru export și intern; comercializarea acestor produse în condițiile prevăzute în contractul de societate.
| 4,0 (0,5+5,1)
| 140,7 (169,8+63,4)
| Grupul de întreprinderi pentru producția de feronerie, scule, utilaje și piese de schimb București
| Combinatul de prelucrare a lemnului Piatra-Neamț

|-
|-
| 89.  
| 73.
| „Siretul” - S.A.
| „Mobilex” S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Pașcani, str. Moldovei nr. 19, județul Iași
| - Producerea și comercializarea tricotajelor, confecțiilor din țesături, perdele metraj, perdele confecționate, dantele, tricoturi tehnice, tricoturi, pentru tapițerie auto.
| 373,7 (286,8+201,1)
| Întreprinderea de tricotaje și perdele Pașcani
 
|-
| 90.
| „Moldova Tricotaje” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Iași, str. Tuțora nr. 2 A, județul Iași
| Roman, str. Ogoarelor nr. 1, județul Neamț
| - Producerea și, comercializarea tricoturilor și tricotajelor tip bumbac pe piața internă și externă; servicii în domeniul tricotajelor, comerț exterior
| Producerea de mobilă: comercializarea produselor la export și intern în condițiile prevăzute în contractul de societate.
| 273,4 (172,6+133,9)
| 33,5 (28,4+27,2)
| Întreprinderea de tricotaje „Moldova” Iași
| Combinatul de prelucrare a lemnului Piatra-Neamț

|-
|-
| 91.  
| 74.
| „Ţesătoriile reunite” - S,A.
| „Iris” - S.A.
| Societate comercială, pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| București, str; Spătarul . Preda nr. 5, sector 5
| Cluj-Napoca, str. Oașului nr. 86-90, județul Cluj
| - Fabricarea de țesături plușate, tricoturi , plușate, blănuri artificiale și confecții); ,
| Producerea și comercializarea porțelanului menaj, artistic, tehnic și a produselor refractare.
prestări servicii către terți în domeniul textil și mecano-energetic; comercializarea produselor și serviciilor realizate pe piața internă și piața externă; activități de import.
| 222,1 (146,4+80,7)
| 188,5. (141,5+59,3)
| Întreprinderea de porțelan „Iris” Cluj-Napoca
| Întreprinderea „Ţesătoriile reunite” București

|-
|-
| 92.  
| 75.
| „Trimond” - S.A.
| „Mobihar” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, șos. Viilor nr. 42-44, sector 5
| Miercurea-Ciuc str. Harghita nr. 97, județul Harghita
| Producerea și comercializarea pe piața internă , și externă a tricotajelor, îmbrăcăminte - exterioară pentru copii și adulți, a tricotului metraj, perdelelor; servicii cercetare, proiectare, creație, tehnologii etc.; activitate import-export.
| Producerea de mobilă, plăci aglomerate din lemn și alte produse din lemn; comercializarea acestor, produse pe piața internă, și externă; realizarea de operațiuni de import-export.
| 158,1 96,6+91,4
| 174,0 (254,2+101,0)
| Întreprinderea de tricotaje din lână București
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Miercurea-Ciuc

|-
|-
| 93.  
| 76.
| „Moldotex” - S.A.
| „Mobilux” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Huși, str. Albița nr. 6, județul Vaslui
| București, str. Pantelimon nr. 161, sector 2
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor din bumbac și tip bumbac poliester
| Producerea și comercializarea mobilierului din lemn, casete radio, televizoare, incinte acustice.
| 156,6 (110,4+81,7)
| 147,1 (68,0+81,7)
| Întreprinderea de tricotaje Huși
| Întreprinderea de casete radio televizoare București

|-
|-
| 94.  
| 77.
| „Zimtex” - S.A.
| „Pincotas” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Zimnicea. b-dul Republicii nr. 91-95, județul Teleorman
| Pâncota, șos. Gării nr. 23-29, județul Arad
| Producerea de țesături textile și galanterie, prestări servicii, comercializarea bunurilor și serviciilor realizate.
| Producerea și comercializarea mobilierului din lemn.
| 144,2 (124,2+58,6)
| 141,6 (92,0+124,0)
| Întreprinderea de panglici Zimnicea
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Pâncota

|-
|-
| 95.  
| 78.
| „Unitatea” - S.A.
| „Armob” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sighetu Marmației. str. Dragoș Vodă nr. 69-71, județul Maramureș
| București, str. 7 Noiembrie nr. 203, sector 2
| - Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor tip lână, servicii terți, activități export-import.
| Producerea și comercializarea mobilierului și altor produse din lemn.
| 117,9 (75,8+110,6)
| 140,5 (78,5+64,0)
| Întreprinderea de tricotaje „Unitatea” Sighetu Marmației
| Întreprinderea „Arta mobilei” București

|-  
|-
| 96.  
| 79.
| „Flamura” - S.A.
| „Stimas” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Lânăriei nr. 90, sector 4
| Suceava, str. Traian Vuia nr. 11, județul Suceava
| - Producerea de țesături de mătase tip viscoză cu destinația căptușeli și confecții; lucrări de cercetare și proiectare; comercializarea bunurilor și serviciilor,
| Producerea și comercializarea de sticlărie menaj, ambalaj, corpuri de iluminat, oglinzi, turnare piese din fontă și metale neferoase, matrițe, piese de schimb.
| 107,2 (87,4+27,3)
| 122,2 (118,6+31,2)
| Întreprinderea „Flamura” București
| Întreprinderea de sticlărie de menaj Suceava

|-
|-
| 97.  
| 80.
| „Tricotop” - S.A.
| „Stif” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Toplița, str. Ștefan cel Mare nr. 80, județul Harghita
| Suceava, str. Traian Vuia nr. 11, județul Suceava
| - Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor tip lână; servicii pentru terți; activitate import-export.
| Producerea și comercializarea de sticlărie pe piața internă și externă.
| 87,6 (54,9+34,6)
| 36,9 (33,6+12,5)
| Întreprinderea de tricotaje Toplița
| Întreprinderea de sticlărie de menaj Suceava

|-
|-
| 98.  
| 81.
| „Samus” - S.A.
| „Sursal” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sângeorz Băi, str. Republicii nr. 2, județul Bistrița-Năsăud
| Mircea Vodă, sat Sat Saligny str. Medgidia nr. 1, județul Constanța
| - Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor tip lână; servicii-cooperare în executarea produselor din bumbac; activitate import-export.
| Fabricarea și comercializarea de organe de asamblare și echipament metalic.
| 77,9 (69,5+24,5)
| 120,7 (78,0+45,9)
| Întreprinderea de tricotaje Sângeorz - Băi
| Întreprinderea de șuruburi „Anghel Saligny” Mircea Vodă

|-
|-
| 99.  
| 82.
| „Smirodava” - S.A.
| „Cristiro” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Roman, str. Republicii nr. 123-125, județul Neamț
| Bistrița, str. Industriei nr. 5, județul Bistrița-Năsăud
| - Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor pentru terți;
| Producerea articolelor de sticlărie menaj suflate, articole presate, corpuri de iluminat; comercializarea acestor produse.
servicii pentru terți; activitate import-export.
| 102,6 (77,3+36,4)
| 66,9 (66,3+28,9)
| Întreprinderea de sticlărie Bistrița
| Întreprinderea de tricotaje „Smirodava” Roman

|-
|-
| 100.  
| 83.
| „Donatric” - S.A.
| „Asco” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Târgu Frumos, str. 11 Iunie nr. 8, județul Iași
| Codlea, str. Nouă nr. 27, județul Brașov
| - Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor, tricoturilor și confecțiilor; prestarea de servicii către terți; activitate import-export.
| Producerea și comercializarea sculelor, mașinilor și dispozitivelor pentru industria lemnului.
| 52,2 (42,5+3,1)
| 99,3 (54,3+43,1)
| Întreprinderea de tricotaje Târgu Frumos
| Întreprinderea de scule și dispozitive pentru industria lemnului

|-
|-
| 101.  
| 84.
| „Silvana” - S.A.
| „Romhart” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cehu Silvaniei, str. Plopilor nr. 2, județul Sălaj
| Bacău, str. Letea nr. 17, județul Bacău
| - Producerea și comercializarea tricotajelor tip lână, tip bumbac și poliester și a confecțiilor;
| Efectuarea de operațiuni de import celuloză, lemn, chimicale; comercializarea acestora; efectuarea de operațiuni import-export, piese de schimb, utilaje, operațiuni barter, compensație, consignație de produse din industria celulozei și hârtiei.
servicii pentru terți; activitate de comerț exterior.
| 57,7 (38,8+1,4)
| 49,3 (43,6+34,5)
| Institutul de cercetare, proiectare celuloză și hârtie Iași - Secția de producție și Depozitul de produse papetare
| Întreprinderea de tricotaje Cehu Silvaniei

|-
|-
| 102.  
| 85.
| „Tricotaje” - S.A.
| „Forestaprest” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Petroșani, str. Lunca nr. 117, județul Hunedoara
| Galați, incinta Port-bazinul nou, județul Galați
| - Producerea și comercializarea tricotajelor tip lână; servicii pentru terți: activitate import-export.
| Prestarea de servicii portuare și prelucrări simple la produse din lemn.
| 47,6 (35,6+21,8)
| 46,9 (44,5+9,6)
| Întreprinderea de tricotaje Petroșani
| Întreprinderea de exploatare portuară pentru produse din lemn Galați

|-
|-
| 103.  
| 86.
| „Stei” - S.A.
| „Victoriamob” S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Stei, str. Fruntașilor nr. 24, județul Bihor
| Tășnad, str. înfrățirii nr. 101, județul Satu Mare
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor tip lână; servicii pentru terți; - activitate import-export.
| Fabricarea produselor de mobila pentru piața internă și externă; comercializarea produselor.
| 47,2 (34,9+14,6)
| 37,3 (121,1+39,9)
| Întreprinderea de tricotaje Stei
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului „Victoria” Tășnad

|-
|-
| 104.  
| 87.
| „Confex Internațional” - S.A.
| „Mobicrasna” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, b-dul Armata Poporului nr. 7, sector 6
| Cărei, str. Minai Viteazul nr. 16, județul Satu Mare
| - Operațiuni de import-export (materii prime, materiale, accesorii, utilaje, piese de schimb) pentru industria textilă și îmbrăcăminte; operațiuni de reprezentare, intermediere și cooperare;
| Fabricarea produselor de mobilă pentru piața internă și externă; comercializarea produselor.
administrarea prin mandat de la Departamentul Industriei Textile și Pielăriei a resurselor de materii prime din țară și din import; operațiuni de barter, compensații, cu mărfuri din sectorul textil și de îmbrăcăminte, precum și alte mărfuri; comercializarea de mărfuri în detaliu și en gros; servicii de consulting, studii de marketing, activitate publicitară și reclamă, asistență de specialitate în domeniul comercial, economico-f inan-ciar, juridic, tehnic, producție, creație, investiții.
| 28 (32,7+43,2)
| 45,0 (0.1+55)
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului „Victoria” Tășnad
| Trustul de producție și comercializare a confecțiilor Întreprinderea de comerț exterior
„Confex” București Centrala industriei confecțiilor Bacău

|-
|-
| 105.
| 88.
| „Romwool” - S.A.
| „U.S.A.M.” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, șos. Pantelimon nr. 300, sector 2
| București, Calea Griviței nr. 21, sector 1
| - Comercializarea firelor și țesăturilor din lină și tip lână, nețesutelor și covoa-relor, pe- piața internă și externă; intermedierea cooperării între societățile comerciale și alți agenți economici; studii de cercetare științifică, creație, elaborarea și aplicarea tehnologiilor noi; producția proprie de fire și țesături.din lână și.tip lână pentru valorificarea rezultatelor cercetării, creației și proiectării de tehnologii noi; activitate de import-export pentru materii prime și materiale, coloranți și auxiliari chimici, accesorii textile și piese de schimb, utilaje și suban-samble, produse finite și semifabricate.
| Prestarea de servicii pentru producția de utilaje, scule, accesorii metalice și reparații capitale la utilajele specifice industriei de exploatare și prelucrare a lemnului.
| 33,6 (23,4+10,7)
| 4,0 (0,5+5,1)
| Centrala industriei lânii București
| Grupul de întreprinderi pentru producția de feronerie, scule, utilaje și piese de schimb București

|-
|-
| 106.
| 89.  
| „A.E.M” - S.A.
| „Siretul” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)  
| Timișoara, Calea Buziașului nr. 26, județul Timiș
| Pașcani, str. Moldovei nr. 19, județul Iași
| Producerea și comercializarea de: aparate electrice, electronice și de mecanică fină destinate măsurătorilor diverselor mărimi fizice, mijloace de automatizare, precum și echipamente tehnologice destinate fabricării și depanării acestora.
| Producerea și comercializarea tricotajelor, confecțiilor din țesături, perdele metraj, perdele confecționate, dantele, tricoturi tehnice, tricoturi, pentru tapițerie auto.
| 682,5 (491+452,3)
| 373,7 (286,8+201,1)
| Întreprinderea de aparate electrice de măsurat Timișoara
| Întreprinderea de tricotaje și perdele Pașcani

|-
|-
| 107.
| 90.  
| „Electrotehnica” S.A.
| „Moldova Tricotaje” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Lujerului nr. - 42, sector 6
| Iași, str. Tuțora nr. 2 A, județul Iași
| Producerea și comercializarea de: produse ale industriei electrotehnice, mijloace de automatizare și piese de schimb aferente, aparatură medicală, produse ale industriei electrotehnice, echipamente de electronică industrială și profesională, scule, dispozitive și verificatoare specifice.
| Producerea și, comercializarea tricoturilor și tricotajelor tip bumbac pe piața internă și externă; servicii în domeniul tricotajelor, comerț exterior
| 578,1 (200+347,5)
| 273,4 (172,6+133,9)
| Întreprinderea” „Electrotehnica”, București
| Întreprinderea de tricotaje „Moldova” Iași

|-
|-
| 108.
| 91.  
| „El-Co” - S.A.
| „Ţesătoriile reunite” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială, pe acțiuni (S.A.)
| Târgu Secuiesc, str. Fabricii nr. 9, județul Covasna
| București, str; Spătarul . Preda nr. 5, sector 5
| Producerea și comercializarea de: produse ale industriei electrotehnice de joasă tensiune, produse ceramice industriale, piese de schimb uz electrotehnic, bunuri de larg consum.
| Fabricarea de țesături plușate, tricoturi , plușate, blănuri artificiale și confecții);
| 428,4 (363,2+89,7)
prestări servicii către terți în domeniul textil și mecano-energetic; comercializarea produselor și serviciilor realizate pe piața internă și piața externă; activități de import.
| Întreprinderea de izolatori electrici de joasă tensiune Târgu Secuiesc
| 188,5. (141,5+59,3)
| Întreprinderea „Țesătoriile reunite” București

|-
|-
| 109.
| 92.  
| „Samus” - S.A.
| „Trimond” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Satu Mare, Calea Traian nr. 23-29, județul Satu Mare
| București, șos. Viilor nr. 42-44, sector 5
| Producerea și comercializarea de aparate și articole casnice, semifabricate și piese de schimb; activități de cercetare, proiectare produse, tehnologii și utilaje; service pentru produsele fabricate; servicii de transport în țară și în străinătate.
| Producerea și comercializarea pe piața internă , și externă a tricotajelor, îmbrăcăminte - exterioară pentru copii și adulți, a tricotului metraj, perdelelor; servicii cercetare, proiectare, creație, tehnologii etc.; activitate import-export.
| 353 (262+167,3)
| 158,1 (96,6+91,4)
| Întreprinderea de articole termocas-nice „Samus”
| Întreprinderea de tricotaje din lână București
 
|-
|-
| 110.
| 93.  
| „Electrosigma” - S.A.
| „Moldotex” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 109, județul Cluj
| Huși, str. Albița nr. 6, județul Vaslui
| Producerea și comercializarea de: aparatură electronică industrială de automatizări; echipamente de tehnică de calcul teletransmisie și teleprelucrare de date, aparate electronice medicale, surse de alimentare de laborator și pentru echipamente, bunuri de larg consum.
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor din bumbac și tip bumbac poliester
| 315 (234,9+221,9)
| 156,6 (110,4+81,7)
| Întreprinderea de electronică industrială și automatizări Cluj-Napoca
| Întreprinderea de tricotaje Huși

|-
|-
| 111.
| 94.  
| „Instaelectric” - S.A.
| „Zimtex” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A)
| Focșani, str. Calea București nr. 10, județul Vrancea
| Zimnicea. b-dul Republicii nr. 91-95, județul Teleorman
| Producerea și comercializarea de: aparataj electric de joasă tensiune, produse de galvanizare (pompe transva-zare, robineți, tamburi, ventilatoare), produse electrotehnice și electronice, produse de mecanică fină și optică, bunuri de larg consum.
| Producerea de țesături textile și galanterie, prestări servicii, comercializarea bunurilor și serviciilor realizate.
| 300,2 (247,1+71,4)
| 144,2 (124,2+58,6)
| Întreprinderea de aparataj electric pentru instalații Focșani
| Întreprinderea de panglici Zimnicea

|-
|-
| 112.
| 95.  
| „Chema” - S.A.
| „Unitatea” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, Calea Griviței nr. 355-357
| Sighetu Marmației. str. Dragoș Vodă nr. 69-71, județul Maramureș
| Activitate de furnizor general pentru intern și pentru extern, de instalații complexe chimice, petrochimice și alimentare, protecția mediului și alte instalații similare, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| - Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor tip lână, servicii terți, activități export-import.
| 25,5 (0,2+43,2)
| 117,9 (75,8+110,6)
| Grupul industrial „Chema” București
| Întreprinderea de tricotaje „Unitatea” Sighetu Marmației

|-
|-  
| 113.
| 96.  
| „Mefin” - S.A.
| „Flamura” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sinaia, b-dul Republicii nr. 41-43, județul Prahova
| București, str. Lânăriei nr. 90, sector 4
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a pompelor de injecție pentru motoare Diesel, a componentelor și pieselor de schimb aferente, a pieselor turnate în modele ușor fuzibile, inclusiv servicii și asistența tehnică.
| - Producerea de țesături de mătase tip viscoză cu destinația căptușeli și confecții; lucrări de cercetare și proiectare; comercializarea bunurilor și serviciilor,
| 1341,4 (1007,6+162,9)
| 107,2 (87,4+27,3)
| Întreprinderea de mecanică fină Sinaia
| Întreprinderea „Flamura” București

|-
|-
| 114.
| 97.  
| „Romaero” - S.A,
| „Tricotop” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, b-dul Ficusului nr. 44 sector 1
| Toplița, str. Ștefan cel Mare nr. 80, județul Harghita
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și stră-( iriătate a produselor aeronautice, civile și militare, produselor de tehnica militară, repararea tehnicii și de aviație inclusiv servicii și asistență tehnică.
| - Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor tip lână; servicii pentru terți; activitate import-export.
| 993,2 2013,8+2742,3)
| 87,6 (54,9+34,6)
| Întreprinderea de avioane București
| Întreprinderea de tricotaje Toplița

|-
|-
| 115.
| 98.  
| „Utalim” - S.A.
| „Samus” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Slatina, str. Cireașov nr. 10, județul Olt
| Sângeorz Băi, str. Republicii nr. 2, județul Bistrița-Năsăud
| Poiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a instalațiilor și liniilor tehnologice, echipamentelor și utilajelor pentru ^stdustria alimentară, instațiilor de mică capacitate pentru îmbutelierea lichidelor alimentare, inclusiv service și asistența tehnică.
| - Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor tip lână; servicii-cooperare în executarea produselor din bumbac; activitate import-export.
| 348,9 (174,8+252,4)
| 77,9 (69,5+24,5)
| Întreprinderea de utilaj alimentar Slatina
| Întreprinderea de tricotaje Sângeorz - Băi

|-
|-
| 116.
| 99.  
| „Icom Service” - S.A.
| „Smirodava” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Craiova, Calea Bucureștiului nr. 9, județul Dolj
| Roman, str. Republicii nr. 123-125, județul Neamț
| Comercializarea autoturismelor și asigurarea serviciilor și asistenței tehnice în țară și străinătate.
| - Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor pentru terți;
| 6,0 (10,0+5,0)
servicii pentru terți; activitate import-export.
| Secția de producție, valorificare a autoturismelor și service Craiova
| 66,9 (66,3+28,9)
| Întreprinderea de tricotaje „Smirodava” Roman

|-
|-
| 117.
| 100.  
| „Turnu” - S.A.
| „Donatric” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Turnu Măgurele, str. Portului nr. 1, județul Teleorman”
| Târgu Frumos, str. 11 Iunie nr. 8, județul Iași
| Producerea și comercializarea de: îngrășăminte chimice, activitatea de producție piese de schimb și utilaje tehnologice.
| - Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor, tricoturilor și confecțiilor; prestarea de servicii către terți; activitate import-export.
| 3405,0 (3046,4+358,6)
| 52,2 (42,5+3,1)
| Combinatul de îngrășăminte chimice Turnu Măgurele
| Întreprinderea de tricotaje Târgu Frumos

|-
|-
| 118.
| 101.  
| „Oltchim” - S.A.
| „Silvana” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Râmnicu Vâlcea, str. Uzinelor Chimice nr. 1, județul Vâlcea
| Cehu Silvaniei, str. Plopilor nr. 2, județul Sălaj
| Producerea și comercializarea de pfoduse clorosodice, mase plastice, pesticide, alte produse chimice.
| - Producerea și comercializarea tricotajelor tip lână, tip bumbac și poliester și a confecțiilor;
| 3183,0 (2764,9+418,1)
servicii pentru terți; activitate de comerț exterior.
| Combinatul chimic Râmnicu Vâlcea
| 49,3 (43,6+34,5)
| Întreprinderea de tricotaje Cehu Silvaniei

|-
|-
| 119.
| 102.  
| „Fertil-chim” - S.A.
| „Tricotaje” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Năvodari, str. Principală nr. 1, județul Constanța
| Petroșani, str. Lunca nr. 117, județul Hunedoara
| Fabricarea și comercializarea de: îngrășăminte chimice cu fosfor, acid sulfuric, acid fosforic, cenuși de pirită, bioxid de sulf lichid și săruri de fluor.
| - Producerea și comercializarea tricotajelor tip lână; servicii pentru terți: activitate import-export.
| 2954,0 (512,8+2441,2)
| 47,6 (35,6+21,8)
| Combinatul de îngrășăminte chimice Năvodari
| Întreprinderea de tricotaje Petroșani

|-
|-
| 120.
| 103.  
| „Carom” - S.A.
| „Stei” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Onești, str. Cauciucului nr. 1, județul Bacău
| Stei, str. Fruntașilor nr. 24, județul Bihor
| Fabricare de cauciuc buta-dien-stirenic, cauciuc izopre-” nic nitrilic, CAROM 60, la-texuri sintetice, fenol, acetonă, polistiren și copolimeri, solvenți, catalizatori, bisfenol și alte produse petrochimice.
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor tip lână; servicii pentru terți; - activitate import-export.
| 2873,3 (2679,8+193,5)
| 47,2 (34,9+14,6)
| Combinatul petrochimic Onești
| Întreprinderea de tricotaje Stei

|-
|-
| 121.
| 104.  
| „Fibrex” - S.A.
| „Confex Internațional” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Săvinești, str. Uzinei nr. 1, județul Neamț
| București, b-dul Armata Poporului nr. 7, sector 6
| Producerea și prelucarea de fire, fibre, produse macromo-leculare, produse chimice, piese de schimb, prestări de servicii și lucrări de cercetare, proiectare și inginerie tehnologică, comercializarea bunurilor și serviciilor realizate la intern și expot.
| - Operațiuni de import-export (materii prime, materiale, accesorii, utilaje, piese de schimb) pentru industria textilă și îmbrăcăminte; operațiuni de reprezentare, intermediere și cooperare; administrarea prin mandat de la Departamentul Industriei Textile și Pielăriei a resurselor de materii prime din țară și din import; operațiuni de barter, compensații, cu mărfuri din sectorul textil și de îmbrăcăminte, precum și alte mărfuri; comercializarea de mărfuri în detaliu și en gros; servicii de consulting, studii de marketing, activitate publicitară și reclamă, asistență de specialitate în domeniul comercial, economico-financiar, juridic, tehnic, producție, creație, investiții.
| 2548,2 (2363,0+185,2)
| 45,0 (0.1+55)
|Combinatul de fibre sintetice Săvinești
| Trustul de producție și comercializare a confecțiilor Întreprinderea de comerț exterior
„Confex” București Centrala industriei confecțiilor Bacău

|-
|-
| 122.
| 105.
| „Melana” - S.A.
| „Romwool” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Săvinești, str. Uzinei nr. 1, județul Neamț
| București, șos. Pantelimon nr. 300, sector 2
| Producerea de fibre acrilice într-o gamă largă de sortimente, semifabricate necesare producerii fibrelor acrilice, produse prelucrate din fibre naturale și sintetice, produse chimice de mic tonaj, repere și piese din po-liuretani și mase plastice.
| - Comercializarea firelor și țesăturilor din lină și tip lână, nețesutelor și covoarelor, pe piața internă și externă; intermedierea cooperării între societățile comerciale și alți agenți economici; studii de cercetare științifică, creație, elaborarea și aplicarea tehnologiilor noi; producția proprie de fire și țesături din lână și tip lână pentru valorificarea rezultatelor cercetării, creației și proiectării de tehnologii noi; activitate de import-export pentru materii prime și materiale, coloranți și auxiliari chimici, accesorii textile și piese de schimb, utilaje și subansamble, produse finite și semifabricate.
| 1057,5 (979,0+78,5)
| 33,6 (23,4+10,7)
| Combinatul de fibre sintetice Săvinești
| Centrala industriei lânii București

|-
|-
| 123.
| 106.
| „Comes” - S.A.
| „A.E.M” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Săvinești, str. Uzinei nr. 1, județul Neamț
| Timișoara, Calea Buziașului nr. 26, județul Timiș
| Producerea de utilaje și piese de schimb ce se realizează într-o gamă variată de cea. 125 sortimente.
| Producerea și comercializarea de aparate electrice, electronice și de mecanică fină destinate măsurătorilor diverselor mărimi fizice, mijloace de automatizare, precum și echipamente tehnologice destinate fabricării și depanării acestora.
| 275,4 (192,7+82,7)
| 682,5 (491+452,3)
| Combinatul de fibre sintetice Săvinești
| Întreprinderea de aparate electrice de măsurat Timișoara

|-
|-
| 124.
| 107.
| „Silvania” - S.A.
| „Electrotehnica” S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Zalău, str. Mihai Viteazu nr. 83, județul Sălaj
| București, str. Lujerului nr. 42, sector 6
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a anvelopelor și camerelor de aer de camion, anvelope re-șapate, benzi de jantă și semifabricate, precum și alte produse și servicii în domeniul prelucrării cauciucului, executarea de lucrări privind cercetarea, proiectarea, operațiuni de export-import și altele în domeniul său de activitate.
| Producerea și comercializarea de produse ale industriei electrotehnice, mijloace de automatizare și piese de schimb aferente, aparatură medicală, produse ale industriei electrotehnice, echipamente de electronică industrială și profesională, scule, dispozitive și verificatoare specifice.
| 2405,0 (2384,7+20,3)
| 578,1 (200+347,5)
| Întreprinderea de anvelope Zalău
| Întreprinderea” „Electrotehnica”, București

|-
|-
| 125.
| 108.
| „Amonil” - S.A,
| „El-Co” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Slobozia, șos. Călărași km. 4, județul Ialomița
| Târgu Secuiesc, str. Fabricii nr. 9, județul Covasna
| Producerea și comercializarea îngrășămintelor chimice, gaze rare, activitate de producție piese de schimb și utilaje.
| Producerea și comercializarea de: produse ale industriei electrotehnice de joasă tensiune, produse ceramice industriale, piese de schimb uz electrotehnic, bunuri de larg consum.
| 2405,0 (2281,8+123,2)
| 428,4 (363,2+89,7)
| Combinatul de îngrășăminte chimice Slobozia
| Întreprinderea de izolatori electrici de joasă tensiune Târgu Secuiesc

|-
|-
| 126.
| 109.
| „Romfosfochim” - S.A.
| „Samus” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Comuna Valea Călugărească, str. Gării nr. 33, județul Prahova
| Satu Mare, Calea Traian nr. 23-29, județul Satu Mare
| Fabricarea îngrășămintelor cu fosfor de tip superfosfat simplu și concentrat, fosfat dicalcic, tripolifosfat de sodiu pentru industria de detergenți, săruri de fosfor, acid clorsulfonic, oleum 20% și 65% săruri pentru tratamentul suprafețelor metalice și îngrășăminte complexe NPK.
| Producerea și comercializarea de aparate și articole casnice, semifabricate și piese de schimb; activități de cercetare, proiectare produse, tehnologii și utilaje; service pentru produsele fabricate; servicii de transport în țară și în străinătate.
| 1963,7 (1005,2+953,2)
| 353 (262+167,3)
| Combinatul de îngrășăminte chimice Valea Călugărească
| Întreprinderea de articole termocasnice „Samus”

|-
|-
| 127.
| 110.
| „Grulen” - S.A,
| „Electrosigma” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Câmpulung,str. Dumbravei nr. 2, județul Argeș
| Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 109, județul Cluj
| Fabricarea și comercializarea de granule, fibre sintetice și produse prelucrate din acestea.
| Producerea și comercializarea de: aparatură electronică industrială de automatizări; echipamente de tehnică de calcul teletransmisie și teleprelucrare de date, aparate electronice medicale, surse de alimentare de laborator și pentru echipamente, bunuri de larg consum.
| 1518,0 (1464,3+53,7)
| 315 (234,9+221,9)
| Combinatul de fibre sintetice Câmpulung
| Întreprinderea de electronică industrială și automatizări Cluj-Napoca

|-
|-
| 128.
| 111.
| „Biosin” - S.A.
| „Instaelectric” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Calafat, str. Platforma Industrială nr. 1, județul Dolj
| Focșani, str. Calea București nr. 10, județul Vrancea
| Fabricarea și comercializarea de biostimulatori, insecticide biologice și alte produse chimice.
| Producerea și comercializarea de aparataj electric de joasă tensiune, produse de galvanizare (pompe transvazare, robineți, tamburi, ventilatoare), produse electrotehnice și electronice, produse de mecanică fină și optică, bunuri de larg consum.
| i 1516,3 (1425,9+90,4)
| 300,2 (247,1+71,4)
| Întreprinderea de biosinteze Calafat
| Întreprinderea de aparataj electric pentru instalații Focșani

|-
|-
| 129.
| 112.
| „Bicapa” - S.A.
| „Chema” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Târnă-veni, str. 7 Noiembrie nr. 114, județul Mureș
| București, Calea Griviței nr. 355-357
| Fabricarea și comereializarec carbidului, a produselor chimice anorganice pe bază dc crom și fluor, antidăunători plăci de faianță, produse dc gresie.
| Activitate de furnizor general pentru intern și pentru extern, de instalații complexe chimice, petrochimice și alimentare, protecția mediului și alte instalații similare, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 1371,3 (1288,1+83,2)
| 25,5 (0,2+43,2)
| Combinatul chimic Târnăveni
| Grupul industrial „Chema” București

|-
|-
| 130.
| 113.
| „Asvil” - S.A.
| „Mefin” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Lupeni, str. Vâscozei nr1, județul Hunedoara
| Sinaia, b-dul Republicii nr. 41-43, județul Prahova
| Fabricarea și comercializarea firelor artificiale tip viscoză” și a agenților de spălare și aditivi.
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a pompelor de injecție pentru motoare Diesel, a componentelor și pieselor de schimb aferente, a pieselor turnate în modele ușor fuzibile, inclusiv servicii și asistența tehnică.
| 1197,5 (1182,8+14,7).
| 1341,4 (1007,6+162,9)
| Întreprinderea de fire artificiale „Viscoză” Lupeni
| Întreprinderea de mecanică fină Sinaia

|-
|-
| 131.
| 114.
| „Viscoli” S.A.
| „Romaero” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, șos. Olteniței nr. - 202, sector 4
| București, b-dul Ficusului nr. 44 sector 1
| Producerea și comercializarea de fire viscoză, celofan,” derivați celulozici, piese de schimb metalice.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a produselor aeronautice, civile și militare, produselor de tehnica militară, repararea tehnicii și de aviație inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 1123,4 (1103,0+20,4)
| 993,2 (2013,8+2742,3)
| Întreprinderea de fire artificiale „Viscofil”. București
| Întreprinderea de avioane București

|-
|-
| 132.
| 115.
| „Olt Tire” - S.A.
| „Utalim” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A)
| Caracal, str. Olt nr. 150 A, județul Olt
| Slatina, str. Cireașov nr. 10, județul Olt
| Fabricarea și comercializarea anvelopelor de autoturism, a camerelor de aer, amestecuri de cauciuc, semifabricate, anvelope pline, producerea și recondiționarea pieselor de schimb.
| Poiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a instalațiilor și liniilor tehnologice, echipamentelor și utilajelor pentru industria alimentară, instațiilor de mică capacitate pentru îmbutelierea lichidelor alimentare, inclusiv service și asistența tehnică.
| 1025,1 (950,6+74,5)
| 348,9 (174,8+252,4)
| Întreprinderea de anvelope Caracal
| Întreprinderea de utilaj alimentar Slatina

|-
|-
| 133.
| 116.
| „Corapet” - S.A.
| „Icom Service” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Corabia, str. Traian nr. 57, județul Olt
| Craiova, Calea Bucureștiului nr. 9, județul Dolj
| Fabricarea și comercializarea fibrelor poliesterice și a pro-dușilor derivați (azot lichid, alcool metilic), producerea și recondiționarea pieselor de schimb. -
| Comercializarea autoturismelor și asigurarea serviciilor și asistenței tehnice în țară și străinătate.
| 959,2 (900,1+59,1*)
| 6,0 (10,0+5,0)
| Întreprinderea de fibre sintetice Corabia
| Secția de producție, valorificare a autoturismelor și service Craiova

|-
|-
| 134.
| 117.
| „Sinteza” - S.A.
| „Turnu” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Oradea, șos. Borșului nr. 35, județul Bihor
| Turnu Măgurele, str. Portului nr. 1, județul Teleorman
| Producerea și comercializarea de produse de sinteză organică, pigmeți anorganici, stabilizatori pe  bază de plumb, materiale de umplutură, lacuri și vopsele, chi-turi, ambalaje metalice și din carton, anvelope reșa-pate, oxigen și alte produse chimice; alte activități.
| Producerea și comercializarea de îngrășăminte chimice, activitatea de producție piese de schimb și utilaje tehnologice.
| 816,5 (678,2+138,3)
| 3405,0 (3046,4+358,6)
| Întreprinderea chimică „Sinteza” Oradea
| Combinatul de îngrășăminte chimice Turnu Măgurele

|-
|-
| 135.
| 118.
| „Azochim” - S.A.
| „Oltchim” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Comuna Săvinești, str. Uzinei nr. 2, județul Neamț
| Râmnicu Vâlcea, str. Uzinelor Chimice nr. 1, județul Vâlcea
| Fabricarea de îngrășăminte chimice, amoniac, acid azotic, azotat de amoniu, nitrocalcar, uree granulată și cristalizată, carbonat de calciu și alte produse chimice.
| Producerea și comercializarea de produse clorosodice, mase plastice, pesticide, alte produse chimice.
| 789,2 (672,3+116,9)
| 3183,0 (2764,9+418,1)
| Combinatul de îngrășăminte chimice Piatra-Neamț
| Combinatul chimic Râmnicu Vâlcea

|-
|-
| 136.
| 119.
| „Matrița” - S.A.
| „Fertilchim” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Odorheiu Secuiesc, str. N. Bălcescu nr. 5, județul Harghita
| Năvodari, str. Principală nr. 1, județul Constanța
| Producerea și comercializarea de bunuri materiale și servicii, promovarea și punerea în aplicare a inițiativelor în domeniul fabricării matrițelor, utilajelor etc. specifice societății comerciale, conform obiectului de activitate.
| Fabricarea și comercializarea de: îngrășăminte chimice cu fosfor, acid sulfuric, acid fosforic, cenuși de pirită, bioxid de sulf lichid și săruri de fluor.
| 762,8 (659,0+103,8)
| 2954,0 (512,8+2441,2)
| Întreprinderea de matrițe și piese din fontă Odorheiu Secuiesc
| Combinatul de îngrășăminte chimice Năvodari

|-
|-
| 137.
| 120.
| „Roseal” - -S.A.
| „Carom” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Odorheiu Secuiesc, str. N. Bălcescu nr. 5, județul Harghita
| Onești, str. Cauciucului nr. 1, județul Bacău
| Cercetarea, proiectarea, producerea și comercializarea etanșărilor mecanice, a pieselor specifice, a produselor rezultate din prelucrarea materialelor nemetalice, precum și prestarea de servicii în domeniul etanșărilor mecanice,
| Fabricare de cauciuc butadien-stirenic, cauciuc izoprenic nitrilic, CAROM 60, latexuri sintetice, fenol, acetonă, polistiren și copolimeri, solvenți, catalizatori, bisfenol și alte produse petrochimice.
| 177,3 (132,1+45,2)
| 2873,3 (2679,8+193,5)
| Întreprinderea de matrițe și piese din fontă Odorheiu Secuiesc
| Combinatul petrochimic Onești

|-
|-
| 138.
| 121.
| „Etma” - S.A.
| „Fibrex” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Odorheiu Secuiesc, str. N. Bălcescu nr. 5, județul Harghita
| Săvinești, str. Uzinei nr. 1, județul Neamț
| Producerea, proiectarea și comercializarea produselor” ca: matrițe de vulcanizat și de injectat mase plastice, ștanțe, utilaje, piese de schimb, piese turnate din fontă.
| Producerea și prelucarea de fire, fibre, produse macromoleculare, produse chimice, piese de schimb, prestări de servicii și lucrări de cercetare, proiectare și inginerie tehnologică, comercializarea bunurilor și serviciilor realizate la intern și export.
| 32,0 (15,0+17,0)
| 2548,2 (2363,0+185,2)
| Întreprinderea de matrițe și piese din fontă Odorheiu Secuiesc
|Combinatul de fibre sintetice Săvinești

|-
|-
| 139.
| 122.
| „Upsom” - S.A.
| „Melana” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Ocna Mureș, str. Războieni nr. 1, județul Alba
| Săvinești, str. Uzinei nr. 1, județul Neamț
| Producerea de sodă calcinată ușoară, sodă calcinată grea, sodă caustică solidă și soluție, bicarbonat de sodiu tehnic, alimentar și farmaceutic, silicat de potasiu, carbonat de sodiu anhidru pentru uz fotografic și cinematografic, clorură de calciu tehnic, cristalizată, soluție 34%, oxid de magneziu tehnic și farmaceutic, carbonat de calciu, florex, ambalaje metalice și din pânză cauciu-cată, produse prelucrate din polietilenă.
| Producerea de fibre acrilice într-o gamă largă de sortimente, semifabricate necesare producerii fibrelor acrilice, produse prelucrate din fibre naturale și sintetice, produse chimice de mic tonaj, repere și piese din poliuretani și mase plastice.
| 724,1 (590,3+133,3)
| 1057,5 (979,0+78,5)
| Combinatul de produse sodice Ocna Mureș
| Combinatul de fibre sintetice Săvinești

|-
|-
| 140.
| 123.
| „Rom-carbon” - S.A.
| „Comes” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Buzău, str. Transilvaniei nr. 132, județul Buzău
| Săvinești, str. Uzinei nr. 1, județul Neamț
| Proiectarea, fabricarea și comercializarea produselor din materiale plastice, filtre auto, materiale de protecție a căilor respiratorii, cărbuni activi și altele.
| Producerea de utilaje și piese de schimb ce se realizează într-o gamă variată de cea. 125 sortimente.
| 607,5 (463,6+138,9)
| 275,4 (192,7+82,7)
| Întreprinderea de prelucrare mase plastice Buzău
| Combinatul de fibre sintetice Săvinești

|-
|-
| 141.
| 124.
| „Metadet” - S.A.
| „Silvania” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Fălticeni, ttr. Topitoriei nr. 2, județul Suceava
| Zalău, str. Mihai Viteazu nr. 83, județul Sălaj
| Fabricarea și comercializarea de produse chimice, detergenți si metacrilat de metil.
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a anvelopelor și camerelor de aer de camion, anvelope reșapate, benzi de jantă și semifabricate, precum și alte produse și servicii în domeniul prelucrării cauciucului, executarea de lucrări privind cercetarea, proiectarea, operațiuni de export-import și altele în domeniul său de activitate.
| 566,7 (537,3+126,3)
| 2405,0 (2384,7+20,3)
| Întreprinderea chimică Fălticeni
| Întreprinderea de anvelope Zalău

|-
|-
| 142.
| 125.
| „Comchim” - S.A.
| „Amonil” - S.A,
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, b-dulM. Kogălni-ceanu nr. 20, sector 5
| Slobozia, șos. Călărași km. 4, județul Ialomița
| Aprovizionarea consumatorilor din economia națională cu materii prime și materiale specifice industriei chimice și petrochimice, comercializarea de produse chimice și petrochimice în țară și străinătate, prestări servicii în domeniul custodierii, conservării și depozitării produselor de import destinate unităților din industria chimică și petrochimică.
| Producerea și comercializarea îngrășămintelor chimice, gaze rare, activitate de producție piese de schimb și utilaje.
| 563,6 (37,8+525,8)
| 2405,0 (2281,8+123,2)
| Întreprinderea de aprovizionare și desfacere produse chimice București
| Combinatul de îngrășăminte chimice Slobozia

|-
|-
| 143.
| 126.
| „Moldoplast” - S.A.
| „Romfosfochim” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Iași, Calea Chișinăului nr. 23, județul Iași
| Comuna Valea Călugărească, str. Gării nr. 33, județul Prahova
| Fabricarea și comercializarea maselor plastice, oxigenului tehnic și gazos și a anvelopelor reșapate.
| Fabricarea îngrășămintelor cu fosfor de tip superfosfat simplu și concentrat, fosfat dicalcic, tripolifosfat de sodiu pentru industria de detergenți, săruri de fosfor, acid clorsulfonic, oleum 20% și 65% săruri pentru tratamentul suprafețelor metalice și îngrășăminte complexe NPK.
| 513,3 (413,8+99,5)
| 1963,7 (1005,2+953,2)
| Întreprinderea de prelucrare mase plastice Iași
| Combinatul de îngrășăminte chimice Valea Călugărească

|-
|-
| 144
| 127.
| „Utchim” - S.A.
| „Grulen” - S.A,
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Găești, str. 13 Decembrie nr. 208, județul Dâmbovița
| Câmpulung,str. Dumbravei nr. 2, județul Argeș
| Fabricarea și comercializarea utilajelor tehnologice și a pieselor de schimb, asistență tennică și servicii pentru industria chimică și petrochimică, construcții mașini în regim de unicate și serie mică.
| Fabricarea și comercializarea de granule, fibre sintetice și produse prelucrate din acestea.
| 447,6 (270,3+176,7)
| 1518,0 (1464,3+53,7)
| Întreprinderea de utilaj chimic Găești
| Combinatul de fibre sintetice Câmpulung

|-
|-
| 145.
| 128.
| „Somplast” - S.A.
| „Biosin” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Năsăud, str. G. Coșbuc nr. 147, județul Bistrița-Năsăud
| Calafat, str. Platforma Industrială nr. 1, județul Dolj
| Fabricarea și comercializarea produselor din mase plastice, confecții metalice și rebobi-nări electrice.
| Fabricarea și comercializarea de biostimulatori, insecticide biologice și alte produse chimice.
| 447,6 (403,7+38,9)
| 1516,3 (1425,9+90,4)
| Întreprinderea de prelucrare mase plastice Năsăud
| Întreprinderea de biosinteze Calafat

|-
|-
| 146.
| 129.
| „UCT” - S.A.
| „Bicapa” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Turda, str. 22 Decembrie 1989 nr. 12 C, județul Cluj
| Târnăveni, str. 7 Noiembrie nr. 114, județul Mureș
| Fabricarea și comercializarea de produse” clorosodice, anti-dăunători produși cianici și macromoleculari.
| Fabricarea și comercializarea carbidului, a produselor chimice anorganice pe bază dc crom și fluor, antidăunători plăci de faianță, produse de gresie.
| 445,7 (340,4+105,3)
| 1371,3 (1288,1+83,2)
| Întreprinderea chimica Turda
| Combinatul chimic Târnăveni

|-
|-
| 147.
| 130.
| „Romtensid” - S,A.
| „Asvil” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara, Calea Buziașului nr. 3, județul Timiș
| Lupeni, str. Vâscozei nr1, județul Hunedoara
| Producerea și comercializarea detergenților, auxiliarilor” și altor produse chimice.
| Fabricarea și comercializarea firelor artificiale tip viscoză” și a agenților de spălare și aditivi.
| 441,8 (380,6+61,2)
| 1197,5 (1182,8+14,7).
| Întreprinderea de detergenți Timișoara
| Întreprinderea de fire artificiale „Viscoză” Lupeni

|-
|-
| 148.
| 131.
| „Fartec” - S.A.
| „Viscoli” S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brașov, str. Sportul Popular nr. 1, județul Brașov
| București, șos. Olteniței nr. 202, sector 4
| Proiectarea, producerea și comercializarea articolelor” tehnice din cauciuc.
| Producerea și comercializarea de fire viscoză, celofan, derivați celulozici, piese de schimb metalice.
| 408,0 (329,0+79,0)
| 1123,4 (1103,0+20,4)
| Întreprinderea de articole tehnice din cauciuc Brașov și Fabrica de piese de schimb Sighișoara
| Întreprinderea de fire artificiale „Viscofil”. București

|-
|-
| 149.
| 132.
| „Miraj” - S.A.
| „Olt Tire” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Răcari nr. 5, sector 3
| Caracal, str. Olt nr. 150 A, județul Olt
| Cercetarea, proiectarea, fabricarea și comercializarea de produse cosmetice, de parfumerie, compoziții de parfumerie și produse de sinteză.
| Fabricarea și comercializarea anvelopelor de autoturism, a camerelor de aer, amestecuri de cauciuc, semifabricate, anvelope pline, producerea și recondiționarea pieselor de schimb.
| 240,0 (132,8+107,2)
| 1025,1 (950,6+74,5)
| Întreprinderea de produse cosmetice „MIRAJ” București
| Întreprinderea de anvelope Caracal

|-
|-
| 150.
| 133.
| „Sticerom” - S.A.
| „Corapet” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Șelari nr. 13, sector 3
| Corabia, str. Traian nr. 57, județul Olt
| Producerea și comercializarea de articole de sticlă și ceramică; proiectare, consulting, export-import articole de sticlărie și ceramică fină, alte produse.
| Fabricarea și comercializarea fibrelor poliesterice și a produșilor derivați (azot lichid, alcool metilic), producerea și recondiționarea pieselor de schimb. -
| 131,2 (20,9+113,9)
| 959,2 (900,1+59,1)
| Centrala industriei sticlei și ceramicii fine, Centrul de calcul, Curtea sticlarilor punct exploatare portuară Constanța
| Întreprinderea de fibre sintetice Corabia

|-
|-
| 151.
| 134.
| „Rom-plast” - S.A.
| „Sinteza” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.),
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Ziduri Moși nr. 23-25,sector 2
| Oradea, șos. Borșului nr. 35, județul Bihor
| Executarea de servicii de_ cercetare, consultanță și asistență tehnică în domeniul materialelor plastice, tehnologiilor și utilajelor de prelucrare.
| Producerea și comercializarea de produse de sinteză organică, pigmeți anorganici, stabilizatori pe  bază de plumb, materiale de umplutură, lacuri și vopsele, chituri, ambalaje metalice și din carton, anvelope reșapate, oxigen și alte produse chimice; alte activități.
| 81,8 (1,3+80,5)
| 816,5 (678,2+138,3)
| Trustul „Romplast” București
| Întreprinderea chimică „Sinteza” Oradea

|-
|-
| 152.
| 135.
| „Chi-mexim” - S.A.
| „Azochim” - S.A.
| Societate comercială p«- acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, b-dul Republicii nr. 10-12,sector 3
| Comuna Săvinești, str. Uzinei nr. 2, județul Neamț
| Export-import în nume propriu și/sau comision, afaceri în contrapartidă în domeniul exportului și importului tehnologic, piese de schimb, materii prime și materiale, activitate de comerț, inclusiv în consignație etc.
| Fabricarea de îngrășăminte chimice, amoniac, acid azotic, azotat de amoniu, nitrocalcar, uree granulată și cristalizată, carbonat de calciu și alte produse chimice.
| 63,7 (0,7+889,7)
| 789,2 (672,3+116,9)
| Întreprinderea de comerț exterior „Danubiana” București
| Combinatul de îngrășăminte chimice Piatra-Neamț

|-
|-
| 153.
| 136.
| „Retezat” - S.A.
| „Matrița” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sibiu, str. J. S. Bach nr. 4, județul Sibiu
| Odorheiu Secuiesc, str. N. Bălcescu nr. 5, județul Harghita
| Producerea și comercializarea de utilaje, piese de schimb, scule pentru lemn și oxigen medicinal; prestarea de servicii, reparații utilaje, prelucrări mecanice, tratamente termice.
| Producerea și comercializarea de bunuri materiale și servicii, promovarea și punerea în aplicare a inițiativelor în domeniul fabricării matrițelor, utilajelor etc. specifice societății comerciale, conform obiectului de activitate.
| 242,6 (97,5+186,0)
| 762,8 (659,0+103,8)
| Întreprinderea pentru utilaje și piese de schimb Sibiu
| Întreprinderea de matrițe și piese din fontă Odorheiu Secuiesc

|-
|-
| 154.
| 137.
| „Sicolbra” - S.A.
| „Roseal” - -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brașov, str. Dorobanților, 2, județul Brașov
| Odorheiu Secuiesc, str. N. Bălcescu nr. 5, județul Harghita
| Fabricarea și comercializarea produselor finite din lemn activități de engineering; prestarea de servicii și operațiuni import-export .; prestare servicii în domeniul informaticii.
| Cercetarea, proiectarea, producerea și comercializarea etanșărilor mecanice, a pieselor specifice, a produselor rezultate din prelucrarea materialelor nemetalice, precum și prestarea de servicii în domeniul etanșărilor mecanice,
| 6,7 (7,2+5,6)
| 177,3 (132,1+45,2)
| Centrala industriei mobilei Brașov
| Întreprinderea de matrițe și piese din fontă Odorheiu Secuiesc
|}

|-
| 138.
| „Etma” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Odorheiu Secuiesc, str. N. Bălcescu nr. 5, județul Harghita
| Producerea, proiectarea și comercializarea produselor” ca: matrițe de vulcanizat și de injectat mase plastice, ștanțe, utilaje, piese de schimb, piese turnate din fontă.
| 32,0 (15,0+17,0)
| Întreprinderea de matrițe și piese din fontă Odorheiu Secuiesc

pagina 62 sfarsit incepe part 5 de la p 63
|-
| 139.
| „Upsom” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Ocna Mureș, str. Războieni nr. 1, județul Alba
| Producerea de sodă calcinată ușoară, sodă calcinată grea, sodă caustică solidă și soluție, bicarbonat de sodiu tehnic, alimentar și farmaceutic, silicat de potasiu, carbonat de sodiu anhidru pentru uz fotografic și cinematografic, clorură de calciu tehnic, cristalizată, soluție 34%, oxid de magneziu tehnic și farmaceutic, carbonat de calciu, florex, ambalaje metalice și din pânză cauciucată, produse prelucrate din polietilenă.
| 724,1 (590,3+133,3)
| Combinatul de produse sodice Ocna Mureș

'''Guvernul României'''
|-
 
| 140.
===Hotărâre privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industrie===
| „Rom-carbon” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Buzău, str. Transilvaniei nr. 132, județul Buzău
| Proiectarea, fabricarea și comercializarea produselor din materiale plastice, filtre auto, materiale de protecție a căilor respiratorii, cărbuni activi și altele.
| 607,5 (463,6+138,9)
| Întreprinderea de prelucrare mase plastice Buzău

în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților comerciale de stat ca regii autonome și societăți comerciale,
|-
| 141.
| „Metadet” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Fălticeni, str. Topitoriei nr. 2, județul Suceava
| Fabricarea și comercializarea de produse chimice, detergenți și metacrilat de metil.
| 566,7 (537,3+126,3)
| Întreprinderea chimică Fălticeni

Guvernul României hotărăște r
|-
| 142.
| „Comchim” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, b-dul M. Kogălniceanu nr. 20, sector 5
| Aprovizionarea consumatorilor din economia națională cu materii prime și materiale specifice industriei chimice și petrochimice, comercializarea de produse chimice și petrochimice în țară și străinătate, prestări servicii în domeniul custodierii, conservării și depozitării produselor de import destinate unităților din industria chimică și petrochimică.
| 563,6 (37,8+525,8)
| Întreprinderea de aprovizionare și desfacere produse chimice București

Art. 1. -Pe data prezentei hotărâri se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social prevăzute în anexa nr, 1.
|-
| 143.
| „Moldoplast” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Iași, Calea Chișinăului nr. 23, județul Iași
| Fabricarea și comercializarea maselor plastice, oxigenului tehnic și gazos și a anvelopelor reșapate.
| 513,3 (413,8+99,5)
| Întreprinderea de prelucrare mase plastice Iași

Art. 2. -Societățile comerciale pe acțiuni, înființate potrivit prezentei hotărâri, se vor organiza și vor funcționa în conformitate cu statutul propriu al fiecărei societăți prevăzute în anexele nr. 2 (2.1 *-2,190*).
|-
| 144.
| „Utchim” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Găești, str. 13 Decembrie nr. 208, județul Dâmbovița
| Fabricarea și comercializarea utilajelor tehnologice și a pieselor de schimb, asistență tehnică și servicii pentru industria chimică și petrochimică, construcții mașini în regim de unicate și serie mică.
| 447,6 (270,3+176,7)
| Întreprinderea de utilaj chimic Găești

Art. 3. -în perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului, care își desfășoară activitatea în conformitate cu regulamentul de organizare și funcționare prevăzut în anexa nr. 3 *).
|-
| 145.
| „Somplast” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Năsăud, str. G. Coșbuc nr. 147, județul Bistrița-Năsăud
| Fabricarea și comercializarea produselor din mase plastice, confecții metalice și rebobinări electrice.
| 447,6 (403,7+38,9)
| Întreprinderea de prelucrare mase plastice Năsăud

Ministerul Resurselor și Industriei, prin reprezentanții săi în consiliile împuterniciților statului, va sprijini consiliile de administrație ale societăților comerciale în luarea deciziilor privind realizarea contractelor comerciale la nivelul comenzilor lansate de Ministerul Apărării Naționale și conservarea capacităților destinate producției de apărare.
|-
| 146.
| „UCT” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Turda, str. 22 Decembrie 1989 nr. 12 C, județul Cluj
| Fabricarea și comercializarea de produse clorosodice, antidăunători produși cianici și macromoleculari.
| 445,7 (340,4+105,3)
| Întreprinderea chimica Turda

Art. 4. -Societățile comerciale pe acțiuni înființate realizează obiectul de activitate pe bază de contracte comerciale încheiate în conformitate cu Codul civil și Codul comercial român, cu excepțiile prevăzute de lege.
|-
| 147.
| „Romtensid” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara, Calea Buziașului nr. 3, județul Timiș
| Producerea și comercializarea detergenților, auxiliarilor și altor produse chimice.
| 441,8 (380,6+61,2)
| Întreprinderea de detergenți Timișoara

Contractarea mărfurilor supuse sistemului de repartiții, prin balanțele materiale, se va face în conformitate cu reglementările stabilite de către Guvern, potrivit prevederilor art. 52 din Legea 15/1990.
|-
| 148.
| „Fartec” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brașov, str. Sportul Popular nr. 1, județul Brașov
| Proiectarea, producerea și comercializarea articolelor tehnice din cauciuc.
| 408,0 (329,0+79,0)
| Întreprinderea de articole tehnice din cauciuc Brașov și Fabrica de piese de schimb Sighișoara

Art. 5. -Societățile comerciale nou înființate își vor definitiva capitalul social pe baza reevaluării patrimoniului în condițiile prevăzute de lege, activitate care se va finaliza până la data de 15 decembrie 1990.
|-
| 149.
| „Miraj” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Răcari nr. 5, sector 3
| Cercetarea, proiectarea, fabricarea și comercializarea de produse cosmetice, de parfumerie, compoziții de parfumerie și produse de sinteză.
| 240,0 (132,8+107,2)
| Întreprinderea de produse cosmetice „MIRAJ” București

Art. 6. -Pe data înființării societăților comerciale pe acțiuni, unitățile economice de stat prevăzute în anexa nr. 1 se desființează.
|-
| 150.
| „Sticerom” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Șelari nr. 13, sector 3
| Producerea și comercializarea de articole de sticlă și ceramică; proiectare, consulting, export-import articole de sticlărie și ceramică fină, alte produse.
| 131,2 (20,9+113,9)
| Centrala industriei sticlei și ceramicii fine, Centrul de calcul, Curtea sticlarilor punct exploatare portuară Constanța
 
|-
| 151.
| „Romplast” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Ziduri Moși nr. 23-25,sector 2
| Executarea de servicii de cercetare, consultanță și asistență tehnică în domeniul materialelor plastice, tehnologiilor și utilajelor de prelucrare.
| 81,8 (1,3+80,5)
| Trustul „Romplast” București
 
|-
| 152.
| „Chimexim” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, b-dul Republicii nr. 10-12,sector 3
| Export-import în nume propriu și sau comision, afaceri în contrapartidă în domeniul exportului și importului tehnologic, piese de schimb, materii prime și materiale, activitate de comerț, inclusiv în consignație etc.
| 63,7 (0,7+889,7)
| Întreprinderea de comerț exterior „Danubiana” București
 
|-
| 153.
| „Retezat” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sibiu, str. J. S. Bach nr. 4, județul Sibiu
| Producerea și comercializarea de utilaje, piese de schimb, scule pentru lemn și oxigen medicinal; prestarea de servicii, reparații utilaje, prelucrări mecanice, tratamente termice.
| 242,6 (97,5+186,0)
| Întreprinderea pentru utilaje și piese de schimb Sibiu
 
|-
| 154.
| „Sicolbra” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brașov, str. Dorobanților, 2, județul Brașov
| Fabricarea și comercializarea produselor finite din lemn activități de engineering; prestarea de servicii și operațiuni import-export; prestare servicii în domeniul informaticii.
| 6,7 (7,2+5,6)
| Centrala industriei mobilei Brașov
|}
 
pagina 62 sfarsit incepe part 5 de la p 63

Activul și pasivul unităților de stat care se desființează se preiau de către societățile comerciale înființate.

Personalul care trece la societățile comerciale se consideră transferat în interesul serviciului și beneficiază, timp de trei luni, de salariul tarifar avut și de sporul de vechime, după caz, dacă este încadrat în funcții cu niveluri de salarizare mai mici,

Art. 7. -Anexele nr. 1, 2 (2.1-2.190) și anexa nr. 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 8. -Orice dispoziții contrare prezentei hotărâri se abrogă.

{{SemnPm|Petre Roman|București|23 noiembrie 1990|1224}}

*) Anexele nr. 2.1-2.190 și anexa nr. 3 se comunică unităților interesate. Statutul cadru al societăților comerciale înființate potrivit art. 1 este cuprins în anexa nr. 2.

====Anexa nr. 1====

'''Lista societăților comerciale care se înființează în baza Legii nr. 15/1990'''

{|
| Nr. crt.
| Denumirea societății comerciale
| Forma juridică
| Sediul localitatea, județul
| Obiectul principal de activitate
| Capital social inițial structura *) conform bilanțului la 30.06 1990 (mii. lei)
| Denumirea unităților care își încetează activitatea

|-
| 0
| 1
| 2
| 3
| 4
| 5
| 6

|-
| 1.
| „Aro” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Câmpulung Muscel,  Str. Traian nr. 223 Jud. Argeș
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a automobilelor de teren, motoarelor, punților, echipamentelor de direcție, pieselor de schimb și subansamblelor auto, mașini-lor-unelte agregat, SDV-uri-lor și matrițelor inclusiv servicii și asistență tehnică
| 4179,0 (2114.9+ 1870,8)
| Întreprinderea de automobile „Aro” Muscel, Câmpulung

|-
| 2.
| Șantierul naval „2 Mai” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Mangalia Str. Portului pe nr. 1  Jud.Constanța
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a navelor, platformelor de exploatare marină, tablourilor și echipamentelor electrice, construcțiilor metalice, mobilierelor, reparații navale, inclusiv asistență tehnică și servicii.
| 2664,0 (2287,7+724,5)
| Întreprinderea de construcții și reparații nave „2 Mai” Mangalia

|-
| 3.
| „Upet” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate Târgoviște corner- Str. cială 23 August pe nr. 20 acțiuni Jud. (S.A.) Dâmbovița
| Proiectarea, producerea și co-, mercializarea în țară și străinătate a utilajului petrolier, minier, geologic, foraj puțuri, apă, armăturilor industriale, racordurilor speciale și reducțiilor Rotary pentru prăjini de foraj, echipamentelor hidraulice inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 2195,2 (1286,8+2142,8)
| Întreprinderea de utilaj petrolier Târgoviște

|-
| 4.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| „Rulmenți” -S.A.
| Societate Alexan-corner- dria cială Str. pe Turnu acțiuni Măgurele (S.A.) nr. 1 Jud. Teleorman
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a rulmenților și componentelor, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 2030,0 (1635,3+535,1)
| Întreprinderea de rulmenți Alexandria

|-
| 5.
| „Icnut” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate Tulcea cdmer- Str. cială Portului pe nr, 8 acțiuni Jud. (S.A.) Tulcea
| Proiectarea, construcția și comercializarea în țară și străinătate a navelor maritime, fluviale, comerciale, tehnice și militare propulsate sau nepropulsate, a utilajelor tehnologice și a pieselor de schimb, reparații navale, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 1966,0 (1854,+744,9)
| Întreprinderea de construcții navale și utilaje tehnologice Tulcea

|-
| 6.
| „Șantierul naval” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate Constanța corner- Incinta cială Port pe Jud. acțiuni Constanța (S.A.)
| Proiectarea, construirea și repararea navelor maritime și fluviale, construcțiilor metalice, rezervoarelor, macaralelor; dezmembrări de nave inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 1913,7 (1568,5+1176,8)
| Șantierul naval Constanța

|-
| 7.
| „Icmug” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Giurgiu Str. Portului nr. 1 Jud. Giurgiu
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a instalațiilor de foraj, structură, geologic, puțuri de apă și în carieră, sculelor de foraj, agregatelor de cimentare și fisurare, armăturilor industriale și utilajelor tehnologice inclusiv servicii și asistență tehnicS
| 1880,4 (1730,8+402,2)
| Întreprinderea de construcții de mașini și utilaje grele Giurgiu

|-
| 8.
| „Iucfor” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Râmnicu Vâlcea Platforma industrială Jud. Vâlcea
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a instalațiilor, echipamentelor și utilajelor pentru industriile; chimică, petrochimică, alimentară, celuloză și materialelor de construcții, utilajelor petroliere și protecția mediului înconjurător, inclusiv servicii și asistentă tehnică.
| 1790,7 (1067,9+ 698,7)
| Întreprinderea de utilaj chimic și forjă Râmnicu Vâlcea

|-
| 9.
| „Aris” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Arad Calea Victoriei nr. 33-35 Jud. Arad
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a mașinilor-unelte, executarea reparațiilor, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 1472,2 (1108,6+ 1638,8)
| Întreprinderea de mașini-unelte Arad

|-
| 10.
| „Griro” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Calea Griviței nr. 355-357 sector 1
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a instalațiilor, echipamentelor și utilajelor pentru industriile: chimică, petrochimică, alimentară, energetică, nucleară, procese chimice-izotermice și transport fluide, a elementelor pentru platforme de foraj marin, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 1456,6 (837.8+ 794,7)
| Întreprinderea de utilaj chimic „Grivița Roșie” București

|-
| 11.
| „Semănătoarea” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Splaiul Independenței nr. 319 sector 6
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a combinelor de recoltat cereale, furaje, a echipamentelor pentru dotarea acestora și a pieselor de schimb inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 1266,2 (906,6+ 1847,2)
| Întreprinderea de mașini agricole „Semănătoarea” București

|-
| 12.
| „Uzuc” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Ploiești” Str. Depoului nr. 16 Jud. Prahova
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a utilajelor și liniilor tehnologice din oțel carbon aliat, placat și înox pentru industriile: chimică, petrochimică, apă grea și nucleară, metalurgică, petrolieră, minieră, hârtie și alimentară, a butoaielor metalice inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 1079,3 (687,5+ 1075,0)
| Întreprinderea de utilaj chimic Ploiești

|-
| 13.
| „Aversa” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Str. Ziduri Moși nr. 25 sector 2
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a agregatelor de pompare șâ a componentelor inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 995,2 (595,9+724,6)
| Întreprinderea de pompe București

|-
| 14.
| „Lugomet” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Lugoj, Str. Timișoarei nr. 139-141 Jud. Timiș
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a mașinilor și instalațiilor de ridicat și transportat, a pieselor de schimb, pieselor turnate și forjate, matrițate, SDV-urilor, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 1073,3 (955,2+582,2).
| Întreprinderea de utilaje de ridicat și transportat Lugoj

|-
| 15.
| „Rulmenți grei” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Ploiești Str. Eternității nr. 25 Jud. Prahova
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate și rulmenților, articulațiilor sferice, componentelor adiacente de montaj inclusiv, servicii și asistență tehnică.
| 1025,1 (7554+ 218,6)
| Întreprinderea de rulmenți grei Ploiești

|-
| 16.
| „Șantierul naval”
| Societate comercială Pe
| Giurgiu Sos. Portului nr. 2 Jud. Giurgiu
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a navelor, utilajelor și echipamentelor navale, a navelor speciale și utilajelor specifice, reparații nave, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 999,7 (973,5+ 353,9)
| Șantierul naval Giurgiu

|-
| 17.
| „Romvag” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Caracal Ștr. Olt nr. 150 A Jud. Olt
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a vagoanelor de transport mărfuri specializate sau de uz general pe două sau mai multe osii, tip acoperit, descoperit, platforme sau alte tipuri inclusiv asistență tehnică și service.
| 713,5 (487,9+ 371,2)
| Întreprinderea de vagoane Caracal

|-
| 18.
| „Hidrojet” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Breaza Str. Grivița nr. 18 Jud. Prahova
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a unor componențe ale aparaturii . de injecție și hidraulică pentru mijloace de transport auto și nave maritime, inclusiv servicii și asistența tehnică.
| 682,8 (576,7+ 120,8
| Întreprinderea mecanică Breaza

|-
| 19.
| „Mirfo” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Tg. Jiu Str.Macului nr. 2 Jud. Gorj
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a mașinilor-unelte pentru prelucrarea metalelor prin deformare plastică la cald și rece, mase plastice și cauciuc inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 630,1 (563,2+ 329,4)
| Întreprinderea de mașini-unelte pentru presare și forjare Tțrgu Jiu

|-
| 20.
| „Mts” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Tg. Secuiesc Str. Fabricii nr. 7 Jud. Covasna
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a organelor de asamblare, mașinilor, specifice și a elementelor de etanșare, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 617,6 (517.5+162,5)
| Întreprinderea mecanică Târgu Secuiesc

|-
'''Guvernul României'''
| 21.
| „Componente auto” -S.A.

| Topoloveni Str. Industriei nr. 1 Jud. Argeș
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a supapelor, hoiturilor pentru mijloace de transport auto și agregate, a rotulelor pentru autoturismele Dacia și Oltcit și a bie-letelor Oltcit.
| 572,4 (474.0+ 109,3)
| Întreprinderea de supape și bolțuri Topoloveni

|-
===Hotărâre privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industrie===
| 22.
| „Forsev” S.A,
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Str. Armenească nr. 3
| Execuția în țară și străinătate a lucrărilor de construcții montaj industriale, civile, agroindustriale, social-culturale. edilitare și a lucrărilor de reparații.
| 542,0 (536.7+ 248,6)
| Întreprinderea-antrepriză de construcții speciale industriale și montaj București

|-
în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților comerciale de stat ca regii autonome și societăți comerciale,
| 23.
| „Menarom” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Galați Calea Prutului nr. 12 Jud. Galați
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a echipamentelor, utilajelor și instalațiilor pentru industria navala, metalurgică și altele, inclusiv- servicii și asistență tehnică.
| 538,5 (354,5+ 416,2)
| Întreprinderea mecanică navală Galați

|-
Guvernul României hotărăște:
| 24.
| „Turnătoria centrală” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Câmpina Str. Ecaterina Teodoroiu nr. 29 Jud. Prahova
| Proiectarea, producerea și comercializarea semifabricatelor turnate din oțel, fontă și neferoase, destinate echipamentului de utilaj minier, petrolier, chimic, utilajelor complexe, reductoarelor și mijloacelor de transport, a cămășilor pentru pompe extracție, țiței și pentru motoare navale, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 521,0 (472,3+ 126,2)
| Întreprinderea de piese turnate Câmpina

|-
Art. 1. - Pe data prezentei hotărâri se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social prevăzute în anexa nr. 1.
| 25.
| „Turnătoria de fontă” S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Râmnicu Sărat Str. Balta Albă nr. 60 Jud. Buzău
| Proiectarea, producerea și comercializarea pieselor turnate și eboșate din fontă.
| . 508,6 (533,2+ 75,4)
| Turnătoria de piese fontă pentru masini-unelte Râmnicu Sărat

|-
Art. 2. - Societățile comerciale pe acțiuni, înființate potrivit prezentei hotărâri, se vor organiza și vor funcționa în conformitate cu statutul propriu al fiecărei societăți prevăzute în anexele nr. 2 (2.1 -2.190<ref>Anexele 2.1-2.190 și anexa nr. 3 se vor comunica parților interesate. Statutul cadru al societăților nou înființate se afla în anexa nr. 2.</ref>
| 26.
| „Termorom” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoca B-dul Muncii nr. 16 Jud. Cluj
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a cazanelor de aburi industriali, apă caldă și fierbinte, cazanelor recuperatoare, părților specifice pentru centralele termice și energetice, arzătoarelor și utilajelor tehnologice inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 464,8 (365,9+ 332,7)
| Întreprinderea „Termorom” Cluj-Napoca

|-
Art. 3. - În perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului, care își desfășoară activitatea în conformitate cu regulamentul de organizare și funcționare prevăzut în anexa nr. 3 <ref>Anexele 2.1-2.190 și anexa nr. 3 se vor comunica parților interesate. Statutul cadru al societăților nou înființate se afla în anexa nr. 2.</ref>).
| 27.
| „Puișor” -S.A,
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Scornicești B-dul Muncii nr. 3 Jud. Olt
| Proiectarea, producerea și comercializarea pompelor auto pentru motoare de autoturisme, tractoare, autocamioane și autobuze inclusiv servicii și asistența tehnică.
| 415,4 (367,8+ 146,6)
| Întreprinderea de piese și subansamble auto Scornicești

|-
Ministerul Resurselor și Industriei, prin reprezentanții săi în consiliile împuterniciților statului, va sprijini consiliile de administrație ale societăților comerciale în luarea deciziilor privind realizarea contractelor comerciale la nivelul comenzilor lansate de Ministerul Apărării Naționale și conservarea capacităților destinate producției de apărare.
| 28.
 
| „Icim” -S.A.
Art. 4. - Societățile comerciale pe acțiuni înființate realizează obiectul de activitate pe bază de contracte comerciale încheiate în conformitate cu Codul civil și Codul comercial român, cu excepțiile prevăzute de lege.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brașov Str. Carpaților nr. 15-17 Jud. Brașov
| Execuția lucrărilor de construcții, instalații și montaj la obiectivele industriale, energetice, hidroenergetice, agrozoatehnice, social-cultu-rale, gospodărie comunală, producerea și comercializarea construcțiilor metalice, prefabricatelor din beton și instalațiilor, agregatelor de carieră și balastieră, panourilor și confecțiilor electrice, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 412,5 (553,0+385,7)
| Întreprinderea-antrepriză construcții industriale și montaj Brașov

|-
Contractarea mărfurilor supuse sistemului de repartiții, prin balanțele materiale, se va face în conformitate cu reglementările stabilite de către Guvern, potrivit prevederilor art. 52 din Legea 15/1990.
| 29.
| „Grimex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Târgu Jiu Aleea Macului nr. 3 Jud. Gorj
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și în străinătate a utilajelor, sub-ansamblelor și pieselor de schimb pentru industria minieră, industriei energetice și metalurgice, inclusiv servicii și. asistență tehnică.
| 382,2 (408.6+ 282,7)
| Întreprinderea de produfcție șl antrepriză de montaj și reparații capitale utilaj minier Târgu Jiu

|-
Art. 5. - Societățile comerciale nou înființate își vor definitiva capitalul social pe baza reevaluării patrimoniului în condițiile prevăzute de lege, activitate care se va finaliza până la data de 15 decembrie 1990.
| 30.
| „Uamt” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Oradea Str. Uzinelor nr. 8 Jud. Bihor
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a subansamblelor și pieselor pentru mijloace de transport rutiere, navale și aeriene, ta pieselor turnate sub presiune din aliaje neferoase și injectate din metal plastic și cauciuc, a bunurilor de larg consum industrial și alimentar inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 363,8 (458,3+ 264,8)
| Întreprinderea de subansamble și piese pentru mijloace de transport Oradea

|-
Art. 6. - Pe data înființării societăților comerciale pe acțiuni, unitățile economice de stat prevăzute în anexa nr. 1 se desființează.
| 31.
| „Comefin” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Costești Str. Industriei nr. 36 Jud. Argeș
| Producerea și comercializarea sculelor, dispozitivelor, verificatoarelor și pieselor de schimb pentru industria automobilelor, electrotehnicii, construcțiilor de mașini, chimice și transporturi.
| 346,2 (263,2+ 83,3)
| Întreprinderea de scule, dispozitive și verificatoare auto Costești

|-
Activul și pasivul unităților de stat care se desființează se preiau de către societățile comerciale înființate.
| 32.
| „Subex” -S.A.
| Societate comercială Pe
| Bacău Str. Milcov nr. 3-5 Jud. Bacău
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate î organelor de asamblare și a elementelor de îmbinare minieră, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 336,2 (285,9+ 108,5)
| Întreprinderea mecanică Bacău

|-
Personalul care trece la societățile comerciale se consideră transferat în interesul serviciului și beneficiază, timp de trei luni, de salariul tarifar avut și de sporul de vechime, după caz, dacă este încadrat în funcții cu niveluri de salarizare mai mici,
| 33.
| „Mecanica” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Botoșani Str. Manolești Deal nr. 97 Jud. Botoșani
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a organelor de asamblare și a echipamentelor hidropneumatice, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 313,3 (259,4+ 74,0)
| Întreprinderea mecanică Botoșani

|-
Art. 7. - Anexele nr. 1, 2 (2.1-2.190) și anexa nr. 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
| 34.
| „Transilvania” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brașov Str. Polonelor nr. 5 Jud. Brașov
| Efectuarea transporturilor auto interne și internaționale.
| 275,0 (243,4+ 37,9)
| Întreprinderea de transporturi auto. Brașov

|-
Art. 8. - Orice dispoziții contrare prezentei hotărâri se abrogă.
| 35.
| „Armătura” -S.A.

| Cluj- Napoca Str. Gării nr. 19 Jud. Cluj
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a armăturilor de orice tip, fitinguriloi echipamentelor de irigații, suban-samblelor și pieselor de schimb din industria construcțiilor de mașini, inclusiv asistență tehnică și prestări de servicii.
| 269,5 (221,8+ 106,0)
| Întreprinderea „Armătura” Cluj-Napoca

|-
{{SemnPm|Petre Roman|București|23 noiembrie 1990|1224}}
| 36.
| „Icepronav” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Galați Str. 13 Iunie nr. 19 A Jud. Galați
| Efectuarea de studii și cer-cercetări în sectorul construcțiilor de nave și instalații plutitoare, realizarea de produse și procese tehnologice navale; proiectarea navelor maritime și fluviale, inclusiv servicii și asistență tehnică, activitate de comerț exterior în domeniul naval.
| 234,0 (181,1 + 36,3)
| Institutul de cercetare științifică și inginerie tehnologică pentru construcții navale Galați

|-
 
| 37.
 
| „Apromat” -S.A.
 
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
 
| Arad Calea Aurel Vlaicu nr. 41 Jud. Arad
====Anexa nr. 1====
| Aprovizionarea și comercializarea materialelor și componentelor, produselor, utilajelor, instalațiilor și pieselor turnate și forjate pentru vagoane și alte domenii.
 
| 230,3 (13,0+ 983,5)
'''Lista societăților comerciale care se înființează în baza Legii nr. 15/1990'''
| Baza de aprovizionare și desfacere Arad
 
{|  
| Nr. crt.
| Denumirea societății comerciale
| Forma juridică
| Sediul localitatea, județul
| Obiectul principal de activitate
| Capital social inițial structura <ref> Mijloace fixe + mijloace circulante</ref> conform bilanțului la 30.06 1990 (mil. lei)
| Denumirea unităților care își încetează activitatea

|-
|-
| 38.
| 0
| „Transtitan” -S.A.
| 1
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| 2
| București Str. Smârdan nr. 27-29
| 3
| Transporturi tehnologice, de marfă și călători în țară și străinătate inclusiv servicii și asistență tehnică în domeniul autotransport.
| 4
| 204,0 (158,7+ 60,3)
| 5
| Întreprinderea de transporturi auto București
| 6

|-
|-
| 39.
| 1.
| „Suma” -S.A.
| „Aro” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)  
| Băilesti Șos.Galicea Mare nr. 3-5 Jud. Dolj
| Câmpulung Muscel,  Str. Traian nr. 223 Jud. Argeș
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a utilajelor, uneltelor și subansamblelor pentru agricultură și alte sectoare economice, inclusiv servicii.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a automobilelor de teren, motoarelor, punților, echipamentelor de direcție, pieselor de schimb și subansamblelor auto, mașini-lor-unelte agregat, SDV-uri-lor și matrițelor inclusiv servicii și asistență tehnică
| 202,0 (147,5+ 113,5)
| 4179,0 (2114,9+ 1870,8)
| Întreprinderea mecanică Băilești
| Întreprinderea de automobile „Aro” Muscel, Câmpulung

|-
|-
| 40.
| 2.
| „Uaps” -S.A.
| Șantierul naval „2 Mai” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)  
| Calafat Str. Nicolae Bălcescu nr. 137 Jud. Dolj
| Mangalia Str. Portului pe nr. Jud.Constanța
| Proiectarea, producerea și comercializarea utilajelor și subansamblelor agricole, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a navelor, platformelor de exploatare marină, tablourilor și echipamentelor electrice, construcțiilor metalice, mobilierelor, reparații navale, inclusiv asistență tehnică și servicii.
| 6,9 (3,5+3,7)
| 2664,0 (2287,7+724,5)
| Întreprinderea mecanică Băilești -Atelierul mecanic Calafat
| Întreprinderea de construcții și reparații nave „2 Mai” Mangalia

|-
|-
| 41.
| 3.
| „Mecanica Rotes” -S.A.
| „Upet” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Târgoviște Str. Cooperației nr. 2 Jud. Dâmbovița
| Târgoviște Str. 23 August nr. 20  Jud. Dâmbovița
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a produselor industriei de mecanică fină, a robineților tuburi gaze, a reductoarelor de presiune pentru extracția țițeiului și armăturilor industriale, inclusiv servicii și asistență tehnica.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a utilajului petrolier, minier, geologic, foraj puțuri, apă, armăturilor industriale, racordurilor speciale și reducțiilor Rotary pentru prăjini de foraj, echipamentelor hidraulice inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 173,0 (123,0+73,7)
| 2195,2 (1286,8+2142,8)
| Întreprinderea mecanica Târgoviște
| Întreprinderea de utilaj petrolier Târgoviște

|-
|-
| 42.
| 4.
| „Umex” -S.A.
| „Rulmenți” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Constanța Incinta Port Nou dana 44
| Alexandria Str. Turnu Măgurele nr. 1 Jud. Teleorman
| Descărcare pe platforme, prestări pentru încărcări-descărcări de mărfuri din import pentru export și în tranzit, încărcarea mărfurilor în nave clasice, RO-RO, și specializate, produse de industria construcțiilor de mașini, expedierea” mărfurilor din import Ia furnizorii interni în vagoane și mijloace de transport auto, e-feetuarea operațiilor legare-amarare a mărfurilor încăr-eate pe nave, vagoane și alte mijloace de transport, manipularea cotelor agabaritice și de tonaj ridicat.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a rulmenților și componentelor, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 155,1 (127,9+ 22,6)
| 2030,0 (1635,3+535,1)
| Întreprinderea de exploatare portuară pentru produsele industriei construcțiilor de mașini Constanța
| Întreprinderea de rulmenți Alexandria
 
|-
|-
| 43.
| 5.
| „Iraix” -S.A.
| „Icnut” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Agnita Str. Gării nr. 66 Jud. Sibiu
| Tulcea Str. Portului pe nr. Jud. Tulcea
| Proiectarea, producerea și comercializarea- pieselor; de schimb și subansamblelor pentru mijloace de transport auto, pentru industria gazului metan și industria ușoară, diverselor confecții metalice și mase plastice, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Proiectarea, construcția și comercializarea în țară și străinătate a navelor maritime, fluviale, comerciale, tehnice și militare propulsate sau nepropulsate, a utilajelor tehnologice și a pieselor de schimb, reparații navale, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 126,3 (89,4+66,0)
| 1966,0 (1854,+744,9)
| Fabrica mecanică fină Agnita
| Întreprinderea de construcții navale și utilaje tehnologice Tulcea

|-
|-
| 44.
| 6.
| „Iepiaf” -S.A.
| „Șantierul naval” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoca Str. Fabricii de chibrituri nr. 13-21 Jud. Cluj
| Constanța Incinta Port Jud. Constanța
| Producerea și comercializarea în țari și străinătate a utilajelor, instalațiilor și echipamentelor pentru industria alimentară, tehnica frigului, condiționarea aerului, criogenice și protecția meniului; cercetări și proiectări de instalații, utilaje, secții, fabrici și complexe în domeniul industriei alimentare.; producerea și comercializarea produselor alimentare.
| Proiectarea, construirea și repararea navelor maritime și fluviale, construcțiilor metalice, rezervoarelor, macaralelor; dezmembrări de nave inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 86,9 (73,3+24,4)
| 1913,7 (1568,5+1176,8)
| Centrul d6 cercetare științifică și inginerie tehnologică pentru utilaj de industrie alimentară și tehnica frigului Cluj-Na-poca
| Șantierul naval Constanța

|-
|-
| 45.
| 7.
| „Tem” -S.A.
| „Icmug” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoca Str. Beiușului nr. 72 Jud. Cluj
| Giurgiu Str. Portului nr. 1 Jud. Giurgiu
| Prestări de transporturi pentru întreprinderile constructoare de mașini; întreținerea și repararea mijloacelor de transport auto.
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a instalațiilor de foraj, structură, geologic, puțuri de apă și în carieră, sculelor de foraj, agregatelor de cimentare și fisurare, armăturilor industriale și utilajelor tehnologice inclusiv servicii și asistență tehnică
| 67,3 (65,1+10,2)
| 1880,4 (1730,8+402,2)
| Autobaza tip secție din cadrul Combinatului de utilaj greu
| Întreprinderea de construcții de mașini și utilaje grele Giurgiu

|-
|-
| 46.
| 8.
| „Rominex” -S.A.
| „Iucfor” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara Aleea C.F.R. nr. 9 Jud. Timiș
| Râmnicu Vâlcea Platforma industrială Jud. Vâlcea
| Prestări în domeniul furnizorului general intern și ex-terri pentru mașini, instalații și echipamente miniere, excavatoare cu rotor și mașini de haldat.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a instalațiilor, echipamentelor și utilajelor pentru industriile; chimică, petrochimică, alimentară, celuloză și materialelor de construcții, utilajelor petroliere și protecția mediului înconjurător, inclusiv servicii și asistentă tehnică.
| 65,2 (0,7+99,7)
| 1790,7 (1067,9+698,7)
| Centrală industrială de utilaj minier și mașini de ridicat Timișoara
| Întreprinderea de utilaj chimic și forjă Râmnicu Vâlcea

|-
|-
| 47.
| 9.
| „Universal tractor” -S.A.
| „Aris” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brașov Str. Turnului nr. 5 Jud. Brașov
| Arad Calea Victoriei nr. 33-35 Jud. Arad
| Export-impbrt de tractoare agricole și industriale, inclusiv echipamentele specifice, mașini, utilaje, unelte, remorci agricole și piese de schimb inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a mașinilor-unelte, executarea reparațiilor, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| (2>3yioGiE
| 1472,2 (1108,6+1638,8)
| Întreprinderea de *5omerț exterior *,Universal-Auto-tractor” Brașov -activitatea de comerț exterior pentru tractoare și mașini agricole
| Întreprinderea de mașini-unelte Arad

|-
|-
| 48.
| 10.
| „Astratrading” -S.A.
| „Griro” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brașov Str. Turnului nr. 5 Jud. Brașov
| București Calea Griviței nr. 355-357 sector 1
| Export-import de aut°cami-oane, autobasculante, remorci i auto, trailere, autobuze, troleibuze, autoutilitare, autospeciale, componente, sub-ansamble inchisiv servicii și asistență tehnică.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a instalațiilor, echipamentelor și utilajelor pentru industriile: chimică, petrochimică, alimentară, energetică, nucleară, procese chimice-izotermice și transport fluide, a elementelor pentru platforme de foraj marin, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 34,7 (1,2+401,9)
| 1456,6 (837.8+794,7)
| Întreprinderea de comerț exterior „Universal-Auto-tractor” -Brașov -activitatea de comerț- exterior pentru mijloace de trdnsport auto
| Întreprinderea de utilaj chimic „Grivița Roșie” București

|-
|-
| 49.
| 11.
| „Romenergo” -S.A.
| „Semănătoarea” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Calea Victoriei nr, 91-93
| București Splaiul Independenței nr. 319 sector 6
| Export-impbrt echipamente, instalații, obiective complexe sau părți centrale nuclearo-electrice, alte echipamente și instalații industriale.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a combinelor de recoltat cereale, furaje, a echipamentelor pentru dotarea acestora și a pieselor de schimb inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 23,5 (0,7+1240,5)
| 1266,2 (906,6+1847,2)
| Întreprinderea de comerț exterior „Romenergo” București
| Întreprinderea de mașini agricole „Semănătoarea” București

|-
|-
| 50.
| 12.
| „Chema proiect” -S.A.
| „Uzuc” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Calea Griyiței nr. 355 sector 1
| Ploiești” Str. Depoului nr. 16 Jud. Prahova
| Activitate de proiectare, engineering, consulting și alte servicii în domeniul conr strucțiiior de mașini destinate industriei chimice și petrochimice; producerea și comercializarea componentelor pentru aceste domenii inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a utilajelor și liniilor tehnologice din oțel carbon aliat, placat și inox pentru industriile: chimică, petrochimică, apă grea și nucleară, metalurgică, petrolieră, minieră, hârtie și alimentară, a butoaielor metalice inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 18,7 (14,8+10,3)
| 1079,3 (687,5+1075,0)
| Institutul de cercetări și proiectări tehnologii de fabricație București
| Întreprinderea de utilaj chimic Ploiești

|-
|-
| 51.
| 13.
| „Autodacia” -S.A.
| „Aversa” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Pitești Str. Mircea Vodă nr. 42 Jud. Argeș
| București Str. Ziduri Moși nr. 25 sector 2
| Export-import autoturisme și mărfuri industriale de larg consum inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a agregatelor de pompare și a componentelor inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 6,2 (0,2+241,7)
| 995,2 (595,9+724,6)
| Întreprinderea de comerț exterior „Auto dacia” Pitești Colibași
| Întreprinderea de pompe București

|-
|-
| 52.
| 14.
| „Mega” -S.A.
| „Lugomet” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București B-dul Muncii nr. 256
| Lugoj, Str. Timișoarei nr. 139-141 Jud. Timiș
| Proiectare și prestare de servicii înformaționale-infor-matice, servicii, asistență tehnică și comercializare produse de larg consum.
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a mașinilor și instalațiilor de ridicat și transportat, a pieselor de schimb, pieselor turnate și forjate, matrițate, SDV-urilor, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 43,9 (42,3+9,1)
| 1073,3 (955,2+582,2)
| Centrul de calcul București
| Întreprinderea de utilaje de ridicat și transportat Lugoj

|-
|-
| 53.
| 15.
| „Imar” -S.A.
| „Rulmenți grei” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Arad Str. Aurel Vlaicu nr. 14 Jud. Arad
| Ploiești Str. Eternității nr. 25 Jud. Prahova
| Producerea și comercializarea de mobilier din lemn, PAL, elemente sertare, case prefabricate, produse de tapițerie.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate și rulmenților, articulațiilor sferice, componentelor adiacente de montaj inclusiv, servicii și asistență tehnică.
| 519,6 (263,7+ 253,4)
| 1025,1 (7554+ 218,6)
| Combinatul de prelucrare a lemnului Arad
| Întreprinderea de rulmenți grei Ploiești

|-
|-
| 54.
| 16.
| „Inpes” -S.A.
| „Șantierul naval”
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Arad Str. Transilvaniei nr., 15 Jud. Arad
| Giurgiu Sos. Portului nr. 2 Jud. Giurgiu
| Producerea și comercializarea mobilierului din lemn.
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a navelor, utilajelor și echipamentelor navale, a navelor speciale și utilajelor specifice, reparații nave, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 27,5 (21,4+35,8)
| 999,7 (973,5+353,9)
| Combinatul de prelucrare a lemnului Arad
| Șantierul naval Giurgiu

|-
|-
| 55.
| 17.
| „Iseb” -S.A.
| „Romvag” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sebeș Calea Buteni nr. 2 jud. Arad
| Caracal str. Olt nr. 150 A Jud. Olt
| Producerea și comercializarea mobilierului, prestări de servicii-montaj mobilier în țară și străinătate.
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a vagoanelor de transport mărfuri specializate sau de uz general pe două sau mai multe osii, tip acoperit, descoperit, platforme sau alte tipuri inclusiv asistență tehnică și service.
| 21,8 (21,8+8,9)
| 713,5 (487,9+371,2)
| Combinatul de prelucrare a lemnului Arad
| Întreprinderea de vagoane Caracal

|-
|-
| 56.
| 18.
| „Comprel” -S.A.
| „Hidrojet” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Comănești Str.Crinului nr. 15 Jud. Bacău
| Breaza Str. Grivița nr. 18 Jud. Prahova
| Producerea și comercializarea de cherestea, stratificate, mobilă; efectuarea de operațiuni de import-export în specificul unității inclusiv schimb de mărfuri.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a unor componențe ale aparaturii de injecție și hidraulică pentru mijloace de transport auto și nave maritime, inclusiv servicii și asistența tehnică.
| 404,2 (414,0+ 177,7)
| 682,8 (576,7+120,8)
| Combinatul de prelucrare a lemnului Comănești
| Întreprinderea mecanică Breaza

|-
|-
| 57.
| 19.
| „Cosna” S.A.
| „Mirfo” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Tg. Ocna Str.T. Vladimirescu nr. 15 Jud. Bacău
| Tg. Jiu Str. Macului nr. 2 Jud. Gorj
| Fabricarea de mobilă și alte produse din lemn; efectuarea de operațiuni de import-export.
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a mașinilor-unelte pentru prelucrarea metalelor prin deformare plastică la cald și rece, mase plastice și cauciuc inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 10,7 (10,4+14,4)
| 630,1 (563,2+ 329,4)
| Combinatul de prelucrare a lemnului Comănești -Secția de mobilă Târgu Ocna
| Întreprinderea de mașini-unelte pentru presare și forjare Târgu Jiu

|-
|-
| 58.
| 20.
| „Rostramo” -S.A.
| „Mts” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Tg. Jiu Bd. 1 Mai nr. 354 Jud. Gorj
| Tg. Secuiesc Str. Fabricii nr. 7 Jud. Covasna
| Producerea și comercializa rea mobilei, cherestelei, placajului, furnirului estetic, plăcilor aglomerate din lemn.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a organelor de asamblare, mașinilor, specifice și a elementelor de etanșare, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 385,9 (2S9 1 + 153,6)
| 617,6 (517.5+162,5)
| Combinatul de prelucrare a lemnului Târgu Jiu
| Întreprinderea mecanică Târgu Secuiesc

|-
|-
| 59.
| 21.
| „Mobila Alfa” -S.A.
| „Componente auto” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Oradea Șos. Borșului nr. 19 Jud. Bihor
| Topoloveni Str. Industriei nr. 1 Jud. Argeș
| Producerea și comercializarea mobilierului din lemn, proiectare-cercetare în domeniul fabricării mobilei.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a supapelor, bolțurilor pentru mijloace de transport auto și agregate, a rotulelor pentru autoturismele Dacia și Oltcit și a bieletelor Oltcit.
| 214 3 (152,0+ 153,1)
| 572,4 (474,0+109,3)
| Combinatul de prelucrare a lemnului Oradea
| Întreprinderea de supape și bolțuri Topoloveni

|-
|-
| 60.
| 22.
| „Romobin” -S.A.
| „Forsev” S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Orașul Dr. Petru Groza Str. Argeșului nr. 9 Jud. Bihor
| București Str. Armenească nr. 3
| Producerea și comercializarea mobilierului din lemn tapițat și binale.
| Execuția în țară și străinătate a lucrărilor de construcții montaj industriale, civile, agroindustriale, social-culturale edilitare și a lucrărilor de reparații.
| 55,2 (39,2+40,6)
| 542,0 (536,7+248,6)
| Combinatul de prelucrare a lemnului Oradea
| Întreprinderea-antrepriză de construcții speciale industriale și montaj București

|-
|-
| 61.
| 23.
| „Mobiltileagd” -S.A.
| „Menarom” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Com.Tileagd Str. Gării Jud.Bihor
| Galați Calea Prutului nr. 12 Jud. Galați
| Producerea și comercializarea produselor finite și semifinite din lenân și tapițerii.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a echipamentelor, utilajelor și instalațiilor pentru industria navala, metalurgică și altele, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 51,7 (30,5+29,2)
| 538,5 (354,5+416,2)
| Combinatul de prelucrare a lemnului Oradea
| Întreprinderea mecanică navală Galați

|-
|-
| 62.
| 24.
| „Exmob” -S.A.
| „Turnătoria centrală” -S.A.
| Societate Comercială pe
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Oradea Str.T. Vladimirescu nr. 87 Jud. Bihor
| Câmpina Str. Ecaterina Teodoroiu nr. 29 Jud. Prahova
| Producerea și comercializarea produselor finite și semifinite din lemn.
| Proiectarea, producerea și comercializarea semifabricatelor turnate din oțel, fontă și neferoase, destinate echipamentului de utilaj minier, petrolier, chimic, utilajelor complexe, reductoarelor și mijloacelor de transport, a cămășilor pentru pompe extracție, țiței și pentru motoare navale, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 39,0 (9,9+20,1)
| 521,0 (472,3+126,2)
| Combinatul de prelucrare a lemnului Oradea
| Întreprinderea de piese turnate Câmpina

|-
|-
| 63.
| 25.
| „Mobilsal” -S.A.
| „Turnătoria de fontă” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Salonta Str..6 Martie nr. 6 Jud. Bihor
| Râmnicu Sărat Str. Balta Albă nr. 60 Jud. Buzău
| Producerea și comercializarea mobilierului din lemn și tapițat.
| Proiectarea, producerea și comercializarea pieselor turnate și eboșate din fontă.
| 29,6 (14,5+21,3)
| 508,6 (533,2+75,4)
| Combinatul de prelucrare a lemnului Oradea
| Turnătoria de piese fontă pentru masini-unelte Râmnicu Sărat

|-
|-
| 64.
| 26.
| „Movas” -S.A
| „Termorom” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Vaslui Str. Fabricii nr. 4 Jud. Vaslui
| Cluj-Napoca B-dul Muncii nr. 16 Jud. Cluj
| Producerea și comercializarea mobilierului și altor produse finite din lemn.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a cazanelor de aburi industriali, apă caldă și fierbinte, cazanelor recuperatoare, părților specifice pentru centralele termice și energetice, arzătoarelor și utilajelor tehnologice inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 249,5 (186,3+ 123,7)
| 464,8 (365,9+332,7)
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Vaslui
| Întreprinderea „Termorom” Cluj-Napoca

|-
|-
| 65.
| 27.
| „Luceafărul” -S.A.
| „Puișor” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Negrești Str. Gării nr. 2 Jud. Vaslui
| Scornicești B-dul Muncii nr. 3 Jud. Olt
| Producerea și comercializarea mobilierului și altor produse finite din lemn.
| Proiectarea, producerea și comercializarea pompelor auto pentru motoare de autoturisme, tractoare, autocamioane și autobuze inclusiv servicii și asistența tehnică.
| 49,2 (44.3+5,1)
| 415,4 (367,8+146,6)
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Vaslui
| Întreprinderea de piese și subansamble auto Scornicești

|-
|-
| 66
| 28.
| „Cantemir” -S.A.
| „Icim” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Huși Str. Ana Ipătescu nr. 2 Jud. Vaslui
| Brașov Str. Carpaților nr. 15-17 Jud. Brașov
| Producerea și comerciali rea mobilierului, altor produse finite din lemn și articole pentru agricultură.
| Execuția lucrărilor de construcții, instalații și montaj la obiectivele industriale, energetice, hidroenergetice, agrozoatehnice, social-culturale, gospodărie comunală, producerea și comercializarea construcțiilor metalice, prefabricatelor din beton și instalațiilor, agregatelor de carieră și balastieră, panourilor și confecțiilor electrice, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 13 4 (10,8+3,2)
| 412,5 (553,0+385,7)
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Vaslui
| Întreprinderea-antrepriză construcții industriale și montaj Brașov

|-
|-
| 67.
| 29.
| „Faimar” -S.A
| „Grimex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Baia Mare Bd. București nr. 104 Jud. Maramureș
| Târgu Jiu Aleea Macului nr. 3 Jud. Gorj
| Producerea și comercializarea articolelor din faianță vitrifiate, sticlă menaj, decorative.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și în străinătate a utilajelor, sub-ansamblelor și pieselor de schimb pentru industria minieră, industriei energetice și metalurgice, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 229,4 (172,2+ 60,5)
| 382,2 (408,6+282,7)
| Întreprinderea de faianță-sticlă „Faimar” Baia Mare
| Întreprinderea de producție și antrepriză de montaj și reparații capitale utilaj minier Târgu Jiu

|-  
|-
| 68.  
| 30.
| „Montana” -S.A.
| „Uamt” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Câmpeni Str. Moților nr. 77 jud.Alba
| Oradea Str. Uzinelor nr. 8 Jud. Bihor
| Producerea și comercializare de mobilier, cherestea, plăci aglomerate din lemn.
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a subansamblelor și pieselor pentru mijloace de transport rutiere, navale și aeriene, a pieselor turnate sub presiune din aliaje neferoase și injectate din metal plastic și cauciuc, a bunurilor de larg consum industrial și alimentar inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 121,1 (135,5+ 48,8)
| 363,8 (458,3+264,8)
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Câmpeni
| Întreprinderea de subansamble și piese pentru mijloace de transport Oradea

|-
|-
| 69.  
| 31.
| „Ucru” -S.A.
| „Comefin” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Str. Doina nr. 9 sector 5
| Costești Str. Industriei nr. 36 Jud. Argeș
| Producerea și comercializarea de utilaje și piese de schimb pentru industria lemnului.
| Producerea și comercializarea sculelor, dispozitivelor, verificatoarelor și pieselor de schimb pentru industria automobilelor, electrotehnicii, construcțiilor de mașini, chimice și transporturi.
| 117,2 (71,5+56,7)
| 346,2 (263,2+83,3)
| Unitatea de construcții și reparații utilaje București
| Întreprinderea de scule, dispozitive și verificatoare auto Costești

|-
|-
| 70.  
| 32.
| „Transcolecta” -S.A.
| „Subex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială Pe
| București Str. Labirint nr. 65-67 sector 3
| Bacău Str. Milcov nr. 3-5 Jud. Bacău
| Colectarea, contractarea, depozitarea, conservarea și livrarea de paie, stuf, transportul de materii prime, materiale și produse finite, oro-iectare, prezentarea produselor specifice, prestări de servicii în domeniul săi; de activitate.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a organelor de asamblare și a elementelor de îmbinare minieră, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 174,4 (162,3+ 34,0)
| 336,2 (285,9+108,5)
| Unitatea de colectare transport paie pentru industria celulozei București
| Întreprinderea mecanică Bacău

|-
|-
| 71.  
| 33.
| „Sticla” --S.A.
| „Mecanica” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Turda Str. Fabricii nr. 71 Jud. Cluj
| Botoșani Str. Manolești Deal nr. 97 Jud. Botoșani
| Producerea și comercializarea articolelor de sticlăriei fiole, flacoane, matrițe, piese de schimb specifice.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a organelor de asamblare și a echipamentelor hidropneumatice, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 212 (192,7+ 126,6)
| 313,3 (259,4+74,0)
| Întreprinderea de sticlărie Turda
| Întreprinderea mecanică Botoșani

|-
|-
| 72.  
| 34.
| „Vitrometan” -S.A.
| „Transilvania” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Mediaș Șos.Sibiului nr. 13-33 Jud. Sibiu
| Brașov Str. Polonelor nr. 5 Jud. Brașov
| Producerea și comercializarea sticlăriei de menaj, cristal, celuloză din sticlă.
| Efectuarea transporturilor auto interne și internaționale.
| 173,3 (4128,7+ 122,3)
| 275,0 (243,4+ 37,9)
| Întreprinderea „Vitrometan” Mediaș
| Întreprinderea de transporturi auto. Brașov

|-
|-  
| 73.  
| 35.
| Compil-Pipera” -S.A.
| „Armătura” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Șos. Pipera nr. 44 sector 2
| Cluj- Napoca Str. Gării nr. 19 Jud. Cluj
| Asigurarea în sistem mic-gros a agenților economici cu materii prime, scule tăietoare, feronerie binale și mobilă, piese de schimb, utilaje și alte materiale specifice industriei lemnului, sticlei, celulozei, hârtiei; activitate de import-export cu produse și materiale specifice acestora.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a armăturilor de orice tip, fitingurilor echipamentelor de irigații, subansamblelor și pieselor de schimb din industria construcțiilor de mașini, inclusiv asistență tehnică și prestări de servicii.
| 145,0 (7,2+513,1)
| 269,5 (221,8+106,0)
| Bază de aprovizionare și desfacere București Departamentul industriei lemnului
| Întreprinderea „Armătura” Cluj-Napoca

|-
|-
| 74.  
| 36.
| „Ihprelg” -S.A.
| „Icepronav” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Gugești, Jud. Vrancea
| Galați Str. 13 Iunie nr. 19 A Jud. Galați
| Producerea și comercializarea placajului, panelului, furnirelor, cherestelei, scaunelor tâmplărești și altor produse din lemn.
| Efectuarea de studii și cercetări în sectorul construcțiilor de nave și instalații plutitoare, realizarea de produse și procese tehnologice navale; proiectarea navelor maritime și fluviale, inclusiv servicii și asistență tehnică, activitate de comerț exterior în domeniul naval.
| 128,6 (149,1 + 31,5)
| 234,0 (181,1+36,3)
| Întreprinderea de industrializare a lemnului Gugești
| Institutul de cercetare științifică și inginerie tehnologică pentru construcții navale Galați

|-
|-
| 75.  
| 37.
| „Electromagnetica” -S.A.
| „Apromat” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Calea Rahovei nr. 266-268 sector 5
| Arad Calea Aurel Vlaicu nr. 41 Jud. Arad
| Producerea și comercializarea de echipamente_de telecomunicații, automatizări, SDV-uri, -utilaje pentru autodotare; servicii de: consultanță privind conducerea șâ organizarea producției și a muncii pentru societățile comerciale pe acțiuni, studii marketing, prognoză, dezvoltare; service în țară. și străinătate pentru produsele din profilul de fabricație al societății în perioada de garanție și postgaranție; întreținere și reparare a mașinilor, utilajelor, mijloacelor de transport și ridicat din dotarea societății; cercetare, proiectare constructivă și tehnologică pentru produse de telecomunicații și automatizări, SDV-uri, utilaje pentru autodotare; activități sociale pentru personalul propriu (cantină, creșă, grădiniță, locuințe de serviciu); activități comerciale în țară și străinătate.
| Aprovizionarea și comercializarea materialelor și componentelor, produselor, utilajelor, instalațiilor și pieselor turnate și forjate pentru vagoane și alte domenii.
| 914,43 (559,4+679,1)
| 230,3 (13,0+983,5)
| Întreprinderea „Electromagnetica” București
| Baza de aprovizionare și desfacere Arad

|-
|-
| 76.
| 38.
| „Umeb” -S.A.
| „Transtitan” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Bd. Vasile Milea nr. 4 sector 6
| București Str. Smârdan nr. 27-29
| Producerea și comercializarea de motoare electrice de curent continuu și curent alternativ, grupuri electrogene și convertizoare de sudură, bunuri de larg consum, utilaje specifice industriei electrotehnice.
| Transporturi tehnologice, de marfă și călători în țară și străinătate inclusiv servicii și asistență tehnică în domeniul autotransport.
| 658,1 (466,7+ 531,1)
| 204,0 (158,7+60,3)
| Întreprinderea de mașini electrice București
| Întreprinderea de transporturi auto București

|-
|-
| 77.
| 39.
| „Ipee” -S.A.
| „Suma” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Curtea de Argeș str. Albești nr. 14 Jud. Argeș
| Băilesti Șos.Galicea Mare nr. 3-5 Jud. Dolj
| Producerea și comercializarea de: componente electronice pasive, bunuri electronice și piese de schimb pentru acestea, mașini, utilaje și instalații specifice industriei electronice și electrotehnice, scule, - dispozitive și verificatoare specifice industriei electronice; studii și cercetări în domeniul de activitate; activități cu caracter social în favoarea salariaților.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a utilajelor, uneltelor și subansamblelor pentru agricultură și alte sectoare economice, inclusiv servicii.
| 399,4 (322,3+ 94,5)
| 202,0 (147,5+113,5)
| Întreprinderea de produse electronice și electrotehnice Curtea de Argeș
| Întreprinderea mecanică Băilești

|-
|-
| 78.
| 40.
| „Electroargeș” -S.A.
| „Uaps” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Curtea de Argeș Str. Albești nr. 14 Jud.Argeș
| Calafat Str. Nicolae Bălcescu nr. 137 Jud. Dolj
| Producerea și comercializarea de; bunuri de larg consum electrotehnice; unelte electrice de mână și piese de schimb pentru acestea; scule, dispozitive și verificatoare specifice industriei electrotehnice; studii și cercetări în domeniul de activitate; activități cu caracter social în favoarea salariaților.
| Proiectarea, producerea și comercializarea utilajelor și subansamblelor agricole, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 394,7 (282,5+ 129,6)
| 6,9 (3,5+3,7)
| Întreprinderea de produse electronice și electrotehnice Curtea de Argeș
| Întreprinderea mecanică Băilești -Atelierul mecanic Calafat

|-
|-
| 79.
| 41.
| „Metalo-globus” -S.A.
| „Mecanica Rotes” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Str. Fântânica nr. 38 sector 2
| Târgoviște Str. Cooperației nr. 2 Jud. Dâmbovița
| Producerea și comercializarea de accesorii pentru industria ușoară, bunuri de larg consum, articole sportive, jucării, scule și dispozitive; activități de cerce-tare-proiectare în domeniul de activitate; transport intern și internațional.
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a produselor industriei de mecanică fină, a robineților tuburi gaze, a reductoarelor de presiune pentru extracția țițeiului și armăturilor industriale, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 236,9 (161,9+ 81,7)
| 173,0 (123,0+73,7)
| Întreprinderea „Metaloglobus” București
| Întreprinderea mecanica Târgoviște

|-
|-
| 80.
| 42.
| „Vef” -S.A.
| „Umex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Focșani Bd.Independenței nr. 5 Jud. Vrancea
| Constanța Incinta Port Nou dana 44
| Producerea și comercializarea de vase din tablă emailată, execuția de produse și accesorii de uz casnic din tablă; activități de import-export, activități de proiectare și cercetare în domeniul tehnologiilor, utilajelor și SDV-urâlor, din domeniu.
| Descărcare pe platforme, prestări pentru încărcări-descărcări de mărfuri din import pentru export și în tranzit, încărcarea mărfurilor în nave clasice, RO-RO, și specializate, produse de industria construcțiilor de mașini, expedierea” mărfurilor din import Ia furnizorii interni în vagoane și mijloace de transport auto, efectuarea operațiilor legare-amarare a mărfurilor încărcate pe nave, vagoane și alte mijloace de transport, manipularea cotelor agabaritice și de tonaj ridicat.
| 159,37 (121,1+34,8)
| 155,1 (127,9+22,6)
| Întreprinderea de vase emailate Focșani
| Întreprinderea de exploatare portuară pentru produsele industriei construcțiilor de mașini Constanța
 
|-
|-
| 81.
| 43.
| „Vas” -S.A.
| „Iraix” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sighișoara str; Mihai Viteazul nr. 102 Jud. Mureș
| Agnita Str. Gării nr. 66 Jud. Sibiu
| Producerea și comercializarea de vase din tablă emailată, confecții metalice și alte articole de uz casnic și industrial.
| Proiectarea, producerea și comercializarea pieselor de schimb și subansamblelor pentru mijloace de transport auto, pentru industria gazului metan și industria ușoară, diverselor confecții metalice și mase plastice, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 155,7 (138,5+ 43,1)
| 126,3 (89,4+66,0)
| Întreprinderea de vase emailate Sighișoara
| Fabrica mecanică fină Agnita

|-
|-
| 82.
| 44.
| „Flacăra” -S.A
| „Iepiaf” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Ploiești Str. Calomfirescu nr. 2 Jud. Prahova
| Cluj-Napoca Str. Fabricii de chibrituri nr. 13-21 Jud. Cluj
| Producerea și comercializarea de: mașini:de tocat carne, mașini de măcinat, vase din fontă emailată, frigidere cu compresor, congelatoare, sobe și aparate de încălzit, cazane de baie și pentru încălzire centrală, armături industriale., piese turnate din fontă; activități de service și reclamă, cerce-tare-proiectare în domeniul de activitate.
| Producerea și comercializarea în țari și străinătate a utilajelor, instalațiilor și echipamentelor pentru industria alimentară, tehnica frigului, condiționarea aerului, criogenice și protecția meniului; cercetări și proiectări de instalații, utilaje, secții, fabrici și complexe în domeniul industriei alimentare.; producerea și comercializarea produselor alimentare.
| 104,3 (91+54,2)
| 86,9 (73,3+24,4)
| Întreprinderea „Flacăra” Ploiești
| Centrul de cercetare științifică și inginerie tehnologică pentru utilaj de industrie alimentară și tehnica frigului Cluj-Napoca

|-
|-
| 83.
| 45.
| „Electrofar” -SA.
| „Tem” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Str. Parâng nr. 76
| Cluj-Napoca Str. Beiușului nr. 72 Jud. Cluj
| Producerea și comercializarea de: produse de tehnica vidului (lămpi fluorescente tubul are, lămpi cu vapori de mercur și sodiu, lămpi cu incandescență, lămpi de semnalizare); aparate pentru ștergerea memoriilor electronice, firme luminoase protectoare cu gaz pentru telecomunicații; activitate de cercetare proiectare . în domeniul specific.
| Prestări de transporturi pentru întreprinderile constructoare de mașini; întreținerea și repararea mijloacelor de transport auto.
| 83,3 (54,7+86)
| 67,3 (65,1+10,2)
| Întreprinderea „Electrofar” București
| Autobaza tip secție din cadrul Combinatului de utilaj greu

|-
|-
| 84.
| 46.
| Termex” -S.A.
| „Rominex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Balș Str. Nicolae Bălcescu nr. 110 Jud. Olt
| Timișoara Aleea C.F.R. nr. 9 Jud. Timiș
| Producerea și comercializarea de aparate de încălzit, și de gătit cu combustibil solid, lichid sau gazos, piese de schimb din fontă, cazane de baie, produse de uz casnic.
| Prestări în domeniul furnizorului general intern și extern pentru mașini, instalații și echipamente miniere, excavatoare cu rotor și mașini de haldat.
| 68,3 (63,3+34,3)
| 65,2 (0,7+99,7)
| Întreprinderea „Jiul” Balș
| Centrală industrială de utilaj minier și mașini de ridicat Timișoara

|-
|-
| 85.
| 47.
| „Ideal” -S.A.
| „Universal tractor” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Mediaș Str. Căruciorului nr. 1 Jud. Sibiu
| Brașov Str. Turnului nr. 5 Jud. Brașov
| Producerea și comercializarea de articole de uz casnic, cărucioare, vehicule pentru copii, jucării, articole sport, vase inox, articole de maro-chinărie, confecții din tablă, țeavă, bare.
| Export-import de tractoare agricole și industriale, inclusiv echipamentele specifice, mașini, utilaje, unelte, remorci agricole și piese de schimb inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 41 (37,1+37,2)
| 42,6 (23+indescifrabil)
| Întreprinderea „Ideal” Mediaș-
| Întreprinderea de comerț exterior, Universal Auto Tractor Brașov -activitatea de comerț exterior pentru tractoare și mașini agricole

|-
|-
| 86.
| 48.
| „Presinf” -S.A.
| „Astratrading” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Ploiești Str. Maramureș nr. 2 Jud. Prahova
| Brașov Str. Turnului nr. 5 Jud. Brașov
| Prestări de servicii în domeniul informaticii, electrotehnicii și electronicii; comercializarea tehnicii de calcul.
| Export-import de autocamioane, autobasculante, remorci auto, trailere, autobuze, troleibuze, autoutilitare, autospeciale, componente, sub-ansamble inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 8,6 (8,6+P)
| 34,7 (1,2+401,9)
| Oficiul de calcul Ploiești din „lnfo-service” -București
| Întreprinderea de comerț exterior „Universal-Auto-Tractor” - Brașov -activitatea de comerț-exterior pentru mijloace de transport auto

|-
|-
| 87.
| 49.
| „Decomar” -S.A.
| „Romenergo” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Str.Doamnei nr. 1 sector 3
| București Calea Victoriei nr, 91-93
| Prestarea de servicii în domeniul aprovizionării, depozitării și desfacerii mărfurilor din import și din țară plin rețeaua proprie de depozite pentru orice agent economic care solicită asemenea servicii.
| Export-import echipamente, instalații, obiective complexe sau părți centrale nuclearo-electrice, alte echipamente și instalații industriale.
| 443,5 (41,8+ 944,5)
| 23,5 (0,7+1240,5)
| Baza de aprovizionare pentru industria ușoară București
| Întreprinderea de comerț exterior „Romenergo” București

|-
|-
| 88.
| 50.
| „Textila Ardeleană” -S.A.
| „Chema proiect” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Satu Mare Str. Uzinei nr. 6-8 Jud. Satu Mare
| București Calea Griviței nr. 355 sector 1
| Producerea și comercializarea țesăturilor de bumbac și tip bumbac.
| Activitate de proiectare, engineering, consulting și alte servicii în domeniul construcțiiior de mașini destinate industriei chimice și petrochimice; producerea și comercializarea componentelor pentru aceste domenii inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 329,0 (221,3+ 140,7)
| 18,7 (14,8+10,3)
| Întreprinderea textilă „Ardeleana” Satu Mare
| Institutul de cercetări și proiectări tehnologii de fabricație București

|-
|-
| 89.
| 51.
| „Olt-cotton” -S.A.
| „Autodacia” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Drăgănești-Olt Str. Progresului nr. 1 Jud. Olt
| Pitești Str. Mircea Vodă nr. 42 Jud. Argeș
| Producerea și comercializarea firelor din bumbac și tip bumbac.
| Export-import autoturisme și mărfuri industriale de larg consum inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 321,0 (286,8+ 52,8)
| 6,2 (0,2+241,7)
| Întreprinderea de bumbac Drăgănești-Olt
| Întreprinderea de comerț exterior „Auto Dacia” Pitești Colibași

|-
|-
| 90.
| 52.
| „Ața Odorhei” -S.A.
| „Mega” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Odorheiu Secuiesc Str. Nicolae Bălcescu nr. 2 Jud.Harghita
| București B-dul Muncii nr. 256
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac, tip bumbac și a aței.
| Proiectare și prestare de servicii informaționale-informatice, servicii, asistență tehnică și comercializare produse de larg consum.
| 317,3 (253 9+ 85 9)
| 43,9 (42,3+9,1)
| Întreprinderea de ață și filatură Odorhei
| Centrul de calcul București

|-
|-
| 91.
| 53.
| „Matex” -S.A.
| „Imar” -S.A.
| Societate comercială Pe
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Deva Str. Dorobanților nr. 34 Jud. Hunedoara
| Arad Str. Aurel Vlaicu nr. 14 Jud. Arad
| Producerea de țesături tip mătase pentru căptușeli, îmbrăcăminte, marochinărie și înlocuitori piele; servicii metrologie, mecanoenergetic și alte servicii din domeniul textil; activitate cercetare-proiectare; activitate import-export; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate.
| Producerea și comercializarea de mobilier din lemn, PAL, elemente sertare, case prefabricate, produse de tapițerie.
| 233,3 (191,6+ 42,8)
| 519,6 (263,7+253,4)
| Întreprinderea „Ţesătoria de mătase” Deva
| Combinatul de prelucrare a lemnului Arad

|-
|-
| 92.
| 54.
| „Textila Teleorman” -S.A.
| „Inpes” -S.A.
| Societate comercială Pe
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Roșiori de Vede Str. Oltului nr. 59 Jud.Teleorman
| Arad Str. Transilvaniei nr., 15 Jud. Arad
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac, țesăturilor tehnice de bumbac și tip bumbac pentru economia națională.
| Producerea și comercializarea mobilierului din lemn.
| 222,8 (154,1+ 124,9)
| 27,5 (21,4+35,8)
| Întreprinderea textilă „Teleorman” Roșiori de Vede
| Combinatul de prelucrare a lemnului Arad

|-
|-
| 93.
| 55.
| „Textor” -S.A,
| „Iseb” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)  
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Târgu Mureș Str, 8 Martie nr. 36 Jud. Mureș
| Sebeș Calea Buteni nr. 2 jud. Arad
| Producerea de țesături tip mătase și amestec, articole tehnice, confecții textile, piese de schimb și accesorii; servicii pentru terți; lucrări de cercetare-proiect&re; comercializare bunuri.
| Producerea și comercializarea mobilierului, prestări de servicii-montaj mobilier în țară și străinătate.
| 181,2 (163,1+ 39,5)
| 21,8 (21,8+8,9)
| Întreprinderea „Ţesătoria de mătase” Târgu Mureș
| Combinatul de prelucrare a lemnului Arad

|-
|-
| 94.
| 56.
| „Mondiala” -S.A.
| „Comprel” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)  
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Satu Mare Str. Petofi Sandor nr. 23 Jud. Satu Mare
| Comănești Str.Crinului nr. 15 Jud. Bacău
| Producerea și comercializarea confecțiilor textile pentru femei, bărbați și copii; crearea și comercializarea de produse de confecții unicat și de serie mică; de piese de schimb specifice domeniului confecțiilor; crearea de modele în vederea sondării pieței la intern și extern.
| Producerea și comercializarea de cherestea, stratificate, mobilă; efectuarea de operațiuni de import-export în specificul unității inclusiv schimb de mărfuri.
| 162,2 (89,6+ 101,5)
| 404,2 (414,0+177,7)
| Întreprinderea de confecții „Mondiala” Satu Mare
| Combinatul de prelucrare a lemnului Comănești

|-
|-
| 95.
| 57.
| „Braiconf” -S.A.
| „Cosna” S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)  
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brăila str. Școlilor nr. 53 Jud. Brăila
| Tg. Ocna Str.T. Vladimirescu nr. 15 Jud. Bacău
| Fabricarea și comercializarea confecțiilor textile în țară și străinătate; efectuarea de studii și cercetări în domeniul confecțiilor; efectuarea operațiunilor de comerț exterior și aport valutar; organizarea de târguri și expoziții în țară și străinătate, reclamă comercială.
| Fabricarea de mobilă și alte produse din lemn; efectuarea de operațiuni de import-export.
| 156,3 (67,3+ 198,2)
| 10,7 (10,4+14,4)
| Întreprinderea de confecții Brăila
| Combinatul de prelucrare a lemnului Comănești -Secția de mobilă Târgu Ocna

|-
|-
| 96.
| 58.
| „Ciorapi” -S.A.
| „Rostramo” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara Str. Mihail Kogălniceanu nr. 11 Jud. Timiș
| Tg. Jiu Bd. 1 Mai nr. 354 Jud. Gorj
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a ciorapilor pentru bărbați și copii; servicii terți; activitate import-export
| Producerea și comercializa rea mobilei, cherestelei, placajului, furnirului estetic, plăcilor aglomerate din lemn.
| 155 2 (94,0+89,5)
| 385,9 (289,1+153,6)
| Întreprinderea de ciorapi Timișoara și Întreprinderea de tricotaje Sânni-colau Mare
| Combinatul de prelucrare a lemnului Târgu Jiu

|-
|-
| 97.
| 59.
| „Confecții” --S.A.
| „Mobila Alfa” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Reșița Bd.Republicii nr. 100 Jud. Caraș-Severin
| Oradea Șos. Borșului nr. 19 Jud. Bihor
| Producerea și comercializarea de confecții textile pentru femei, bărbați și copii; crearea de modele pentru testarea pieței la intern și extern; execuția de piese de schimb; transporturi auto.
| Producerea și comercializarea mobilierului din lemn, proiectare-cercetare în domeniul fabricării mobilei.
| 153,1 (88,2+ 104,4)
| 214 3 (152,0+153,1)
| Întreprinderea de confecții Reșița
| Combinatul de prelucrare a lemnului Oradea

|-
|-
| 98.
| 60.
| „Simat” -S.A.
| „Romobin” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sighișoara Str. Nicolae Titulescu nr. 8 Jud. Mureș
| Orașul Dr. Petru Groza Str. Argeșului nr. 9 Jud. Bihor
| Producerea de țesături tip mătase și țesături brodate; prestări servicii; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate.
| Producerea și comercializarea mobilierului din lemn tapițat și binale.
| 141,5 (47,9+37,1)
| 55,2 (39,2+40,6)
| Întreprinderea „Ţesătoria de mătase” Sighișoara
| Combinatul de prelucrare a lemnului Oradea

|-
|-
| 99.
| 61.
| „Politex1 -S.A.
| „Mobiltileagd” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Negrești-Oaș Str. Victoriei nr. 1 Jud. Satu Mare
| Com.Tileagd Str. Gării Jud.Bihor
| Producerea de fire groase de în, cânepă, fire polipro-pilenă. țesături polipropilenă. saci în-cânepâ, țesături ambalaj, sfori polipropilenă, țesături decorative din polipropilenă; prestări servicii; lucrări de cercetare și proiectare; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate.
| Producerea și comercializarea produselor finite și semifinite din lenân și tapițerii.
| 115,5 (77,1+40,9)
| 51,7 (30,5+29,2)
| Întreprinderea de în și cânepă Negrești-Oaș
| Combinatul de prelucrare a lemnului Oradea
 
|-
| 62.
| „Exmob” -S.A.
| Societate Comercială pe
| Oradea Str.T. Vladimirescu nr. 87 Jud. Bihor
| Producerea și comercializarea produselor finite și semifinite din lemn.
| 39,0 (9,9+20,1)
| Combinatul de prelucrare a lemnului Oradea

|-
|-
| 100.
| 63.
| „Moda” -S.A.
| „Mobilsal” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Arad Str. Ocsko Terezia nr. 86 Jud. Arad
| Salonta Str..6 Martie nr. 6 Jud. Bihor
| Producerea și comercializarea confecțiilor textile pentru Cern ei, bărbați și copii; crearea și comercializarea unor produse unicat, și de serie mică; de piese de schimb specifice utilajelor de confecții.
| Producerea și comercializarea mobilierului din lemn și tapițat.
| 113,9 (51,8+ 126,5)
| 29,6 (14,5+21,3)
| Întreprinderea de confecții Arad
| Combinatul de prelucrare a lemnului Oradea

|-
|-
| 101
| 64.
| „Paniex” -S.A.
| „Movas” -S.A
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brașov Calea București nr. 313 Jud. Brașov
| Vaslui Str. Fabricii nr. 4 Jud. Vaslui
| Producerea de articole de pasmanterie, benzi industriale, confecții pasmanterie și textile; lucrări de cerce-tare-proiectare; servicii pentru terți; comercializarea bunurilor și serviciilor; activitate de comerț exterior.
| Producerea și comercializarea mobilierului și altor produse finite din lemn.
| 112,5 (80,6+52,3)
| 249,5 (186,3+ 123,7)
| Întreprinderea textilă „Republica” Dârste
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Vaslui

|-
|-
| 102.
| 65.
| „Târnava” -S.A.
| „Luceafărul” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sighișoara Str. Mihai Eminescu nr. 69 Jud. Mureș
| Negrești Str. Gării nr. 2 Jud. Vaslui
| Producerea și comercializarea de confecții textile pentru femei, bărbați și copii la intern și extern; crearea de modele pentru testarea pieței interne și externe; confecționarea de piese de schimb pentru mașini, textile și ma-șini-unelte; transport auto.
| Producerea și comercializarea mobilierului și altor produse finite din lemn.
| 101,6 (55,9+118,0)
| 49,2 (44.3+5,1)
| Întreprinderea de confecții „Târnava” Sighișoara
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Vaslui

|-  
|-
| 103.
| 66.
| „Confecția sib 3” -S.A.
| „Cantemir” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sibiu Bd. Victoriei nr. 42 Jud. Sibiu
| Huși, Str. Ana Ipătescu nr. 2 Jud. Vaslui
| Producerea și comercializarea de confecții textile; de modele pentru testarea pieței interne și externe; creație, management, Consulting, informatică, piese de schimb etc; alte servicii pentru diverși agenți economici.
| Producerea și comerciali rea mobilierului, altor produse finite din lemn și articole pentru agricultură.
| 99,5 (53,3+43,7)
| 13 4 (10,8+3,2)
| Centrala industriei confecțiilor Sibiu și Întreprinderea de confecții Sibiu
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Vaslui

|-
|-
| 104.
| 67.
| „Confecția sib 1” -S.A.
| „Faimar” -S.A
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sibiu Bd.Victoriei nr. 42 Jud. Sibiu
| Baia Mare Bd. București nr. 104 Jud. Maramureș
| Producerea și comercializarea de confecții textile.
| Producerea și comercializarea articolelor din faianță vitrifiate, sticlă menaj, decorative.
| 75,3 (32,4+51,8)
| 229,4 (172,2+ 60,5)
| Întreprinderea de confecții Sibiu
| Întreprinderea de faianță-sticlă „Faimar” Baia Mare

|-
|-  
| 105.
| 68.  
| „Confecția sib 2” -S.A.
| „Montana” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sibiu Bd.Victoriei nr. 42 Jud. Sibiu
| Câmpeni Str. Moților nr. 77 jud.Alba
| Producerea și comercializr-rea de confecții textile.
| Producerea și comercializare de mobilier, cherestea, plăci aglomerate din lemn.
| 37,7 (16,4+24,8)
| 121,1 (135,5+48,8)
| Întreprinderea de confecții Sibiu
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Câmpeni

|-
|-
| 106.
| 69.  
| „Confecții” -S.A.
| „Ucru” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Marghita Str. Liliacului nr. 22 Jud. Bihor
| București Str. Doina nr. 9 sector 5
| Producerea și comercializarea confecțiilor textile pentru femei, bărbați și copii, confecții, tricotaje, ciorapi; crearea și comercializarea de produse de confecții pnicat și serie mică; producerea de piese schimb pentru mașini textile; crearea de modele pentru sondarea cererii pieței interne si externe.
| Producerea și comercializarea de utilaje și piese de schimb pentru industria lemnului.
| 89,2 (43,8+79,7)
| 117,2 (71,5+56,7)
| Întreprinderea de confecții Marghita
| Unitatea de construcții și reparații utilaje București

|-
|-
| 107.
| 70.  
| „Confstar” -S.A.
| „Transcolecta” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Baia Mare Bd. Republicii nr.-2 Jud. Maramureș
| București Str. Labirint nr. 65-67 sector 3
| Producerea și comercializarea confecțiilor pentru femei, bărbați și copii; a unor produse de confecții unicat și serie mică; de piese de schimb specifice domeniului confecțiilor; crearea de modele pentru sondarea pieței interne și externe.
| Colectarea, contractarea, depozitarea, conservarea și livrarea de paie, stuf, transportul de materii prime, materiale și produse finite, proiectare, prezentarea produselor specifice, prestări de servicii în domeniul său de activitate.
| 84,6 (56,1+55,6)
| 174,4 (162,3+34,0)
| Întreprinderea de confecții Baia Mare
| Unitatea de colectare transport paie pentru industria celulozei București

|-
|-
| 108.
| 71.  
| „Moda” -S.A.
| „Sticla” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara Str. Brediceanu nr. 10 Jud. Timiș
| Turda Str. Fabricii nr. 71 Jud. Cluj
| Producerea și comercializarea de confecții textile pentru femei, bărbați și copii; piese de schimb pentru mașini textile de cusut; crearea de modele noi pentru sondarea pieței și comercializarea confecțiilor realizate prin serie mică.
| Producerea și comercializarea articolelor de sticlăriei fiole, flacoane, matrițe, piese de schimb specifice.
| 76,1 (44,8+65,8)
| 212 (192,7+126,6)
| Întreprinderea de confecții „Bega.” Timișoara
| Întreprinderea de sticlărie Turda

|-
|-
| 109.
| 72.  
| „Artex” -S.A.
| „Vitrometan” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara Calea Șagului nr. 23 Jud. Timiș
| Mediaș Șos.Sibiului nr. 13-33 Jud. Sibiu
| Producerea de țesături pentru mobilă și decorațiuni interioare; confecții de stofă de mobilă; lucrări de cerce-tare-proiectare; activitate de comerț Interior și exterior; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate.
| Producerea și comercializarea sticlăriei de menaj, cristal, celuloză din sticlă.
| 73,8 (50,8+33,8)
| 173,3 (4128,7+ 122,3)
| Întreprinderea „Arta textilă” Timișoara
| Întreprinderea „Vitrometan” Mediaș

|-
|-
| 110.
| 73.  
| „Mureșul” -S.A.
| Compil-Pipera” -S.A.
| Societate comercială Pe
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Târgu Mureș Str. Zăgazului nr. 14 Jud. Mureș
| București Șos. Pipera nr. 44 sector 2
| Producerea și comercializarea confecțiilor textile pentru femei, bărbați și copii; crearea de modele pentru testarea pieței interne și externe; producerea de piese de schimb specifice domeniului de confecții
| Asigurarea în sistem mic-gros a agenților economici cu materii prime, scule tăietoare, feronerie binale și mobilă, piese de schimb, utilaje și alte materiale specifice industriei lemnului, sticlei, celulozei, hârtiei; activitate de import-export cu produse și materiale specifice acestora.
| 65,3 (30,0+41,4)
| 145,0 (7,2+513,1)
| Întreprinderea de confecții „Mureșul” Târgu Mureș
| Bază de aprovizionare și desfacere București Departamentul industriei lemnului

|-  
|-
| 111.
| 74.  
| „Borangicul” -S.A.
| „Imprelg” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Calea Vităn nr. 238 sector 3
| Gugești, Jud. Vrancea
| Producerea de țesături mătase și tip mătase; confecții mătase; prestări servicii în domeniul mecânâc și textil; activitate , de comerț exterior; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate.
| Producerea și comercializarea placajului, panelului, furnirelor, cherestelei, scaunelor tâmplărești și altor produse din lemn.
| 63,9 (45,44-28,7)
| 128,6 (149,1+31,5)
| Întreprinderea „Borangicul” București
| Întreprinderea de industrializare a lemnului Gugești

|-
|-
| 112.
| 75.  
| „Ariesul” -S.A.
| „Electromagnetica” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Baia de Aries Str.Arieșului nr. 2 Jud. Alba
| București Calea Rahovei nr. 266-268 sector 5
| Producerea și comercializarea de confecții textile pentru femei, bărbați și copii, pentru piața internă și externă; crearea de modele noi, pentru sondarea pieței interne și externe; producerea de piese de schimb pentru mașini textile.
| Producerea și comercializarea de echipamente de telecomunicații, automatizări, SDV-uri, utilaje pentru autodotare; servicii de: consultanță privind conducerea și organizarea producției și a muncii pentru societățile comerciale pe acțiuni, studii marketing, prognoză, dezvoltare; service în țară și străinătate pentru produsele din profilul de fabricație al societății în perioada de garanție și postgaranție; întreținere și reparare a mașinilor, utilajelor, mijloacelor de transport și ridicat din dotarea societății; cercetare, proiectare constructivă și tehnologică pentru produse de telecomunicații și automatizări, SDV-uri, utilaje pentru autodotare; activități sociale pentru personalul propriu (cantină, creșă, grădiniță, locuințe de serviciu); activități comerciale în țară și străinătate.
| 58,0 (36,5+36,2)
| 914,43 (559,4+679,1)
| Întreprinderea de confecții Baia de Arieș
| Întreprinderea „Electromagnetica” București

|-
|-
| 113.
| 76.
| „Select” -S.A.
| „Umeb” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Calea Dudești nr. 186 sector 3
| București Bd. Vasile Milea nr. 4 sector 6
| Producerea de țesături și galanterie; confecții textile; prestări servicii în domeniul textil; lucrări de cercetare-proiectare; activitate import-export; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate.
| Producerea și comercializarea de motoare electrice de curent continuu și curent alternativ, grupuri electrogene și convertizoare de sudură, bunuri de larg consum, utilaje specifice industriei electrotehnice.
| 57,7 (36,5+31,1)
| 658,1 (466,7+531,1)
| Întreprinderea de mătase „Select” București
| Întreprinderea de mașini electrice București

|-
|-
| 114.
| 77.
| „SHI” -S.A.
| „Ipee” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Vulcan Str. Republicii nr. 75 Jud. Hunedoara
| Curtea de Argeș str. Albești nr. 14 Jud. Argeș
| Producerea și comercializarea produselor de îmbrăcăminte Exterioară pentru bărbați, femei și copii; a confecțiilor în serie scurtă și din cupoane; crearea de noi modele pentru testarea pieței interne și externe.
| Producerea și comercializarea de: componente electronice pasive, bunuri electronice și piese de schimb pentru acestea, mașini, utilaje și instalații specifice industriei electronice și electrotehnice, scule, - dispozitive și verificatoare specifice industriei electronice; studii și cercetări în domeniul de activitate; activități cu caracter social în favoarea salariaților.
| 52,0 (25,8+48,3)
| 399,4 (322,3+94,5)
| Întreprinderea de confecții Vulcan
| Întreprinderea de produse electronice și electrotehnice Curtea de Argeș

|-
|-
| 115.
| 78.
| „Filseta” -S.A.
| „Electroargeș” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Lugoj Str.Timișorii nr. 125 Jud. Timiș
| Curtea de Argeș Str. Albești nr. 14 Jud.Argeș
| Producerea de fire mătase naturală; confecții, textile tip sport; producerea de piese de schimb pentru industria ușoară; comercializarea produselor realizate.
| Producerea și comercializarea de; bunuri de larg consum electrotehnice; unelte electrice de mână și piese de schimb pentru acestea; scule, dispozitive și verificatoare specifice industriei electrotehnice; studii și cercetări în domeniul de activitate; activități cu caracter social în favoarea salariaților.
| 37,7 (13,4+33,9)
| 394,7 (282,5+129,6)
| Filatura de mătase naturală Lugoj
| Întreprinderea de produse electronice și electrotehnice Curtea de Argeș

|-
|-
| 116.
| 79.
| „S.F. -Tex” -S.A.
| „Metalo-globus” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Galați Str.Traian nr. 239 Jud. Galați
| București Str. Fântânica nr. 38 sector 2
| Confecționat sfori,, frânghii și parâme din fibre naturale și sintetice; activitate import-export; comercializarea produselor realizate.
| Producerea și comercializarea de accesorii pentru industria ușoară, bunuri de larg consum, articole sportive, jucării, scule și dispozitive; activități de cercetare-proiectare în domeniul de activitate; transport intern și internațional.
| 16,6 (18,5+13,7)
| 236,9 (161,9+81,7)
| Întreprinderea textilă „Năvodul” Galați
| Întreprinderea „Metaloglobus” București

|-
|-
| 117.
| 80.
| „Tricotaje” -S.A.
| „Vef” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Hălăucești Str. Libertății nr. 10 Jud. Iași
| Focșani Bd.Independenței nr. 5, Jud. Vrancea
| Producerea și comercializarea de tricotaje și confecții din țesături; servicii import-export.
| Producerea și comercializarea de vase din tablă emailată, execuția de produse și accesorii de uz casnic din tablă; activități de import-export, activități de proiectare și cercetare în domeniul tehnologiilor, utilajelor și SDV-urilor, din domeniu.
| 8,4 (43+10,5)
| 159,37 (121,1+34,8)
| Întreprinderea de tricotaje Hălău-cești
| Întreprinderea de vase emailate Focșani

|-
|-
| 118.
| 81.
| „Perla Covasnei” -S.A.
| „Vas” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Biborțeni Str. Principală nr. 4 Jud. Covasna
| Sighișoara str; Mihai Viteazul nr. 102 Jud. Mureș
| îmbutelierea de ape minerale și apă plată; captarea și îmbutelierea dioxidului de carbon natural; producerea și îmbutelierea de băuturi răcoritoare; producerea și îmbutelierea oțetului * alimentar; producerea gheții artificiale \ comercializarea acestor produse în țară și străinătate; organizarea de baze de tratament și agrement pe lângă izvoarele în exploatare; producerea de butelii din material plastic; transport intern și internațional de mărfuri specifice obiectului de activitate; fabricarea de piese de schimb pentru instalațiile de îmbu-teliere; acordarea de asistență tehnică și managerială în industria îmbutelierii băuturilor neaâcoolice.
| Producerea și comercializarea de vase din tablă emailată, confecții metalice și alte articole de uz casnic și industrial.
| 73,0 (84,4+85,6)
| 155,7 (138,5+ 43,1)
| Întreprinderea de extracție ape minerale -I.E.A.M. -Biborțeni
| Întreprinderea de vase emailate Sighișoara

|-
|-
| 119.
| 82.
| „Progresul” -S.A., cu sucursale: -prefabricate
| „Flacăra” -S.A
București, mase plastice București, cărămizi Jilava.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Șos.Giurgiului nr. 5 Jilava sector
| Ploiești Str. Calomfirescu nr. 2 Jud. Prahova
| Producerea și comercializarea prefabricatelor din beton armat și precomprimat, produselor din mase plastice, cărămizilor ceramice, confecțiilor metalice și utilajelor tehnologice pentru construcții, precum și a produselor din piatră naturală.
| Producerea și comercializarea de: mașini:de tocat carne, mașini de măcinat, vase din fontă emailată, frigidere cu compresor, congelatoare, sobe și aparate de încălzit, cazane de baie și pentru încălzire centrală, armături industriale., piese turnate din fontă; activități de service și reclamă, cercetare-proiectare în domeniul de activitate.
| 252,0 (192,0+ 94,7)
| 104,3 (91+54,2)
| Întreprinderea de prefabricate din beton „Progresul” București
| Întreprinderea „Flacăra” Ploiești

|-
|-
| 120.
| 83.
| „Cesarom” -S.A., cu sucursale:
| „Electrofar” -SA.
materiale de finisaj; obiecte sanitare din porțelan; elemente din gresie.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Bd. Preciziei nr. 1 sector 6
| București Str. Parâng nr. 76
| Producerea și comercializarea materialelor de finisaj și pardoseli-plăci faianță, plăci gresie, placaj ceramic -obiectelor sanitare din porțelan și semiporțelan; tuburilor și elementelor din gresie antracidă.
| Producerea și comercializarea de: produse de tehnica vidului (lămpi fluorescente tubul are, lămpi cu vapori de mercur și sodiu, lămpi cu incandescență, lămpi de semnalizare); aparate pentru ștergerea memoriilor electronice, firme luminoase protectoare cu gaz pentru telecomunicații; activitate de cercetare proiectare în domeniul specific.
| 193,2 (185,9+113,0)
| 83,3 (54,7+86)
| Întreprinderea de materiale de construcții „Cesarom” București
| Întreprinderea „Electrofar” București

|-
|-
| 121.
| 84.
| „Nordagreg”
| Termex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Odoreu -Satu Mare Str. Republicii nr. 98, Jud. Satu Mare
| Balș, Str. Nicolae Bălcescu nr. 110 Jud. Olt
| Activitatea de extragere, transportul, sortarea și expedierea agregatelor minerale, producerea și comercializarea de prefabricate din beton simplu și ornat, confecții metalice.
| Producerea și comercializarea de aparate de încălzit, și de gătit cu combustibil solid, lichid sau gazos, piese de schimb din fontă, cazane de baie, produse de uz casnic.
| 114,4 (117,8+ 26,0)
| 68,3 (63,3+34,3)
| Întreprinderea de exploatare industrială a agregatelor minerale pentru construcții Odoreu -Satu Mare
| Întreprinderea „Jiul” Balș

|-
|-
| 122.
| 85.
| „Dorna” -SA.
| „Ideal” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Vatra Dornei Str. Podul Verde nr. 36 Jud. Suceava
| Mediaș Str. Căruciorului nr. 1 Jud. Sibiu
| Producerea și comercializarea mașinilor, utilajelor, echipamentelor și pieselor de schimb pentru industria materialelor de construcții, lemnului și alte ramuri, a echipamentului metalic pentru uși și ferestre.
| Producerea și comercializarea de articole de uz casnic, cărucioare, vehicule pentru copii, jucării, articole sport, vase inox, articole de marochinărie, confecții din tablă, țeavă, bare.
| 82,4 (93 0+73,8)
| 41 (37,1+37,2)
| Întreprinderea de construcții, reparații, piese de schimb Vatra Dornei
| Întreprinderea „Ideal” Mediaș

|-
|-
| 123.
| 86.
| „Mureșeni” -S.A.
| „Presinf” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Târgu Mureș Str. Gh. Doja nr. 193 Jud. Mureș
| Ploiești Str. Maramureș nr. 2 Jud. Prahova
| Producerea și comercializarea de cărămizi și blocuri ceramice, blocuri din beton cu agregate ușoare, granulat și alte materiale de construcții.
| Prestări de servicii în domeniul informaticii, electrotehnicii și electronicii; comercializarea tehnicii de calcul.
| 46,1 (29,1+13,5)
| 8,6 (8,6+0)
| Întreprinderea de produse ceramice Mureșeni -Târgu Mureș
| Oficiul de calcul Ploiești din „Info-service” -București

|-
|-
| 124.
| 87.
| „Sicim” -S.A.
| „Decomar” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Constanța Incintă Port Dana nr. 68 Jud. Constanța
| București Str.Doamnei nr. 1 sector 3
| Efectuarea operațiunilor portuare -descărcarea din mijloacele de transport, depozitarea ambalarea, păletiza-rea și încărcarea în nave maritime și fluviale a cimentului și altor produse ale industriei silicaților și produșilor oxilici destinate exportului.
| Prestarea de servicii în domeniul aprovizionării, depozitării și desfacerii mărfurilor din import și din țară plin rețeaua proprie de depozite pentru orice agent economic care solicită asemenea servicii.
| 40.8 (118,8+0)
| 443,5 (41,8+944,5)
| Combinatul pentru lianți și azbociment Medgidia -Secția siloz port Constanța
| Baza de aprovizionare pentru industria ușoară București

|-
|-
| 125.
| 88.
| „Ceprocim” -S.A.
| „Textila Ardeleană” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Bd. Preciziei nr. 6-8 sector 6
| Satu Mare Str. Uzinei nr. 6-8 Jud. Satu Mare
| Asigurarea serviciilor inginerești în domeniul marketing, management, cercetare, con-sitlting, proiectare, micro-producție și alte servicii conexe.
| Producerea și comercializarea țesăturilor de bumbac și tip bumbac.
| 50,5 (23,2+52,5)
| 329,0 (221,3+140,7)
| Institutul de cercetare și proiectare pentru industria lianților și azbocimentului București
| Întreprinderea textilă „Ardeleana” Satu Mare

|-
|-
| 126.
| 89.
| „Progelia” -S.A.
| „Oltcotton” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brașov Str. Carpaților nr. 24 Jud. Brașov
| Drăgănești-Olt Str. Progresului nr. 1 Jud. Olt
| Asigurarea serviciilor inginerești în domeniul marketing, management, cercetare, consulting, proiectare, micro-producție și alte servicii conexe.
| Producerea și comercializarea firelor din bumbac și tip bumbac.
| 5,4 (3,6+8,1)
| 321,0 (286,8+52,8)
| Institutul de cercetare și proiectare pentru industria lianților și azbocimentului București
| Întreprinderea de bumbac Drăgănești-Olt

|-
|-
| 127.
| 90.
| „Dunacor” -S.A.
| „Ața Odorhei” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brăila Șos. Vizirului km 10 Jud. Brăila
| Odorheiu Secuiesc Str. Nicolae Bălcescu nr. 2 Jud.Harghita
| Producerea și comercializarea de celofibră tip bumbac șâ tip lână, fire și rețele cord, mătase, celofan și confecții celofan, carboximetilceluloză, acid sulfuric, sulfură de carbon și alte produse, executare de utilaje, piese de schimb și protecții anticoro-1 zive.
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac, tip bumbac și a aței.
| 3603,0 (3437,2+ 165,8)
| 317,3 (253 9+85 9)
| Combinatul de fibre și fire artificiale Brăila
| Întreprinderea de ață și filatură Odorhei

|-
|-
| 128.
| 91.
| „Verachim”- -S.A,
| „Matex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială Pe
| Giurgiu Șos. Sloboziei km 4 Jud. Giurgiu
| Deva Str. Dorobanților nr. 34 Jud. Hunedoara
| Producerea și comercializarea de coloranți și pigmenți organici, vulcacite, epiclor-hidrină, rășini sintetice, realizate în 41 sortimente.
| Producerea de țesături tip mătase pentru căptușeli, îmbrăcăminte, marochinărie și înlocuitori piele; servicii metrologie, mecano-energetic și alte servicii din domeniul textil; activitate cercetare-proiectare; activitate import-export; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate.
| 3529,9 (3456,6+ 3,3)
| 233,3 (191,6+42,8)
| Combinatul chimic Giurgiu
| Întreprinderea „Țesătoria de mătase” Deva

|-
|-
| 129.
| 92.
| „Archim” -S.A.
| „Textila Teleorman” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială Pe
| Com. Vladimirescu Jud. Arad
| Roșiori de Vede Str. Oltului nr. 59 Jud.Teleorman
| Fabricarea și comercializarea de îngrășăminte chimice, prestarea de servicii și asistență tehnică în țară și străinătate.
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac, țesăturilor tehnice de bumbac și tip bumbac pentru economia națională.
| 2625,7 (2540,6+ 155,1)
| 222,8 (154,1+124,9)
| Combinatul de îngrășăminte chimice Arad
| Întreprinderea textilă „Teleorman” Roșiori de Vede

|-
|-
| 130.
| 93.
| „Famos” -S.A.
| „Textor” -S.A,
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)  
| Suceava, Calea Unirii nr. 22, Jud. Suceava
| Târgu Mureș Str, 8 Martie nr. 36 Jud. Mureș
| Fabricarea și comercializarea de fire mătase vâscoză, produse din mase plastice, produse sanitar-farmaceutice, precum și prelucrarea avansată chimico-biologică î cerealelor.
| Producerea de țesături tip mătase și amestec, articole tehnice, confecții textile, piese de schimb și accesorii; servicii pentru terți; lucrări de cercetare-proiect&re; comercializare bunuri.
| 2115,2 (2017,2+ 98,0)
| 181,2 (163,1+39,5)
| Combinatul de fire și fibre artificiale Suceava
| Întreprinderea „Țesătoria de mătase” Târgu Mureș

|-
|-
| 131.
| 94.
| „Cesom” -S.A.
| „Mondiala” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)  
| Dej Str. Bistriței nr. 63 Jud. Cluj
| Satu Mare Str. Petofi Sandor nr. 23 Jud. Satu Mare
| Fabricarea și comercializarea de celofibră tip bumbac.
| Producerea și comercializarea confecțiilor textile pentru femei, bărbați și copii; crearea și comercializarea de produse de confecții unicat și de serie mică; de piese de schimb specifice domeniului confecțiilor; crearea de modele în vederea sondării pieței la intern și extern.
| 2024,4 (1918,8+ 105,6)
| 162,2 (89,6+101,5)
| Întreprinderea de fibre artificiale Dej
| Întreprinderea de confecții „Mondiala” Satu Mare

|-
|-
| 132.
| 95.
| „Polirom” -SA.
| „Braiconf” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)  
| Roman Str. Chimiei nr. 1 Jud. Neamț
| Brăila str. Școlilor nr. 53 Jud. Brăila
| Fabricarea de polimeri, fire și fibre sintetice, produse prelucrate din acestea, piese de schimb și accesorii; activitate de comerț exterior prin societăți specializate sau proprii; orice activități ce sânt în legătură directă sau indirectă cu obiectul societății.
| Fabricarea și comercializarea confecțiilor textile în țară și străinătate; efectuarea de studii și cercetări în domeniul confecțiilor; efectuarea operațiunilor de comerț exterior și aport valutar; organizarea de târguri și expoziții în țară și străinătate, reclamă comercială.
| 1520 9 (1420,2+ 100,7)
| 156,3 (67,3+198,2)
| Întreprinderea de fire și fibre poliamidice Roman
| Întreprinderea de confecții Brăila

|-
|-
| 133.
| 96.
| „Artego” -S.A.
| „Ciorapi” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Târgu Jiu Str. Ciocârlău nr. 38 Jud. Gorj
| Timișoara Str. Mihail Kogălniceanu nr. 11 Jud. Timiș
| Prelucrarea de benzi de transport din cauciuc, garnituri presate din cauciuc, plăci tehnice și covoare din cauciuc regenerat, rezultat din refolosirea deșeurilor de cauciuc și anvelope uzate.
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a ciorapilor pentru bărbați și copii; servicii terți; activitate import-export
| 997,9 (942.9+ 55,0)
| 155 2 (94,0+89,5)
| Întreprinderea de articole tehnice din cauciuc și cauciuc regenerat Târgu Jiu
| Întreprinderea de ciorapi Timișoara și Întreprinderea de tricotaje Sânnicolau Mare

|-
|-
| 134.
| 97.
| „Carbosin” -S.A.
| „Confecții” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Copșa Mică Str. Uzinei nr, 2 Jud. Sibiu
| Reșița Bd.Republicii nr. 100 Jud. Caraș-Severin
| Fabricarea și comercializauea negrului de fum (în 4 sortimente), metacrilat de metil, sulfat de amoniu, polime-tacrilat de metil (în 3 sortimente), acid oxalâc, acid for-mic, sulfat de sodiu, utilități (energie și abur), produse prelucrate din mase plastice, prestări servicii, întreținere și reparații curente.
| Producerea și comercializarea de confecții textile pentru femei, bărbați și copii; crearea de modele pentru testarea pieței la intern și extern; execuția de piese de schimb; transporturi auto.
| 766,2 (45.2+ 721,0)
| 153,1 (88,2+104,4)
| Întreprinderea chimică „Carbo-sin” Copșa Mică
| Întreprinderea de confecții Reșița

|-
|-
| 135.
| 98.
| „Colorom” -S.A.
| „Simat” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Codlea Str. Lungă nr. 27 Jud. Brașov
| Sighișoara Str. Nicolae Titulescu nr. 8 Jud. Mureș
| Producția și comercializarea de coloranți, intermediari organici, hârtie heliografică, energie electrică, termică, gheață și alte utilități, alte produse chimice, utilaje și componente ale acestora, prestări servicii.
| Producerea de țesături tip mătase și țesături brodate; prestări servicii; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate.
| 729,5 (592,7+ 136,8)
| 141,5 (47,9+37,1)
| Întreprinderea de coloranți „Colorom” Codlea
| Întreprinderea „Țesătoria de mătase” Sighișoara

|-
|-
| 136.
| 99.
| „Transchint” -S.A.
| „Politex1 -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Str. C-tin Bosianu nr. 27-29 sector 4
| Negrești-Oaș Str. Victoriei nr. 1 Jud. Satu Mare
| Transporturi auto de materii prime și materiale fn trafic intern și internațional, aga-baritice, de specialiști, asigurarea mijloacelor de transport pentru asistență tehnică, pe schimburi și transportul tehnologic În interiorul combinatelor.
| Producerea de fire groase de în, cânepă, fire polipropilenă, țesături polipropilenă saci in-cânepă, țesături ambalaj, sfori polipropilenă, țesături decorative din polipropilenă; prestări servicii; lucrări de cercetare și proiectare; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate.
| 576,8 (549,4+ 27,4)
| 115,5 (77,1+40,9)
| Întreprinderea de transporturi auto în industria chimică București
| Întreprinderea de in și cânepă Negrești-Oaș

|-
|-
| 137.
| 100.
| „Aprodem” -S.A
| „Moda” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Ploiești str. Rafinăriilor nr. 4 Jud. Prahova
| Arad Str. Ocsko Terezia nr. 86 Jud. Arad
| Aprovizionarea cu utilaje, piese de schimb și materiale diverse din țară și import a societăților comerciale din ramura industriei chimice și petrochimice și din alte ramuri ale economiei; depozitarea și livrarea prin depozite centrale, prin sistem SERVICE și prin sistemul tranzitului cu participarea la decontări a tuturor gamelor de utilaje, piese de schimb, materii prime și materiale către societățile comerciale: constituirea și depozitarea unor stocuri de utilaje, piese de schimb și materiale diverse, ca stoc de intervenție operativă la dispoziția Departamentului industriei chimice și petrochimice.
| Producerea și comercializarea confecțiilor textile pentru femei, bărbați și copii; crearea și comercializarea unor produse unicat, și de serie mică; de piese de schimb specifice utilajelor de confecții.
| 426,8 (12,8+ 414,0)
| 113,9 (51,8+126,5)
| Baza de aprovizionare cu utilaje și piese de schimb pentru industria chimică și petrochimică Ploiești
| Întreprinderea de confecții Arad

|-  
|-
| 138.
| 101.
| „Spumoplast” -S.A.
| „Paniex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Craiova Str. Bucovăț nr, 200 Jud. Dolj
| Brașov Calea București nr. 313 Jud. Brașov
| Producerea și comercializarea de piese și subansamble pentru industria constructoare de mașini (autoturisme OLTCIT și DACIA), bunuri de larg consum din materiale plastice și spumă poliure-tanâcă flexibilă, vopsele pe bază de ulei, de în și rășini alchidice și vinilice, masti-curi pentru autoturisme și ambalaje din materiale plastice.
| Producerea de articole de pasmanterie, benzi industriale, confecții pasmanterie și textile; lucrări de cercetare-proiectare; servicii pentru terți; comercializarea bunurilor și serviciilor; activitate de comerț exterior.
| 353,2 (331,3+ 21,8)
| 112,5 (80,6+52,3)
| Întreprinderea chimică Craiova
| Întreprinderea textilă „Republica” Dârste

|-
|-
| 139.
| 102.
| „Flastex” -S.A.
| „Târnava” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Tulcea Str. Grădinilor nr. 6 Jud. Tulcea
| Sighișoara Str. Mihai Eminescu nr. 69 Jud. Mureș
| Fabricarea de produse din polipropilenă șl polietilenă sub formă de folii și saci și comercializarea lor.
| Producerea și comercializarea de confecții textile pentru femei, bărbați și copii la intern și extern; crearea de modele pentru testarea pieței interne și externe; confecționarea de piese de schimb pentru mașini, textile și ma-șini-unelte; transport auto.
| 343,7 (312,9+ 30,8)
| 101,6 (55,9+118,0)
| Întreprinderea de prelucrare mase plastice Tulcea
| Întreprinderea de confecții „Târnava” Sighișoara

|-
|-  
| 140.
| 103.
| „Marchim* -S.A.
| „Confecția sib 3” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Mărășești Șos. Națională nr. 6 Jud. Vrancea
| Sibiu Bd. Victoriei nr. 42 Jud. Sibiu
| Fabricarea și comercializarea de produse chimico-cas-nice și altor produse organice.
| Producerea și comercializarea de confecții textile; de modele pentru testarea pieței interne și externe; creație, management, Consulting, informatică, piese de schimb etc; alte servicii pentru diverși agenți economici.
| 337,8 (269,2+ 68,6)
| 99,5 (53,3+43,7)
| Întreprinderea de detergenți și sinteze Mărășești
| Centrala industriei confecțiilor Sibiu și Întreprinderea de confecții Sibiu

|-
|-
| 141.
| 104.
| „Amco” -S.A.
| „Confecția sib 1” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Șos. București -Ploiești km 13,2 Otopeni sector 1 București
| Sibiu Bd.Victoriei nr. 42 Jud. Sibiu
| Cercetarea, proiectarea, fabricarea și comercializarea de aparate de măsură și control, aparatură de laborator, elemente de execuție , și automatizare, armături industriale, valve, ventile și căpă-cele pentru camere de aer, catalizatori și alte obiecte din metale prețioase (inclusiv recuperarea și rafinarea deșeurilor cu conținut de metale prețioase) și activitatea de SERVICE, în țară și străinătate.
| Producerea și comercializarea de confecții textile.
| 321,7 (124 0+ 197,7)
| 75,3 (32,4+51,8)
| Întreprinderea de aparate de măsură și control Otopeni
| Întreprinderea de confecții Sibiu

|-
|-
| 142.
| 105.
| „Saturn” -S.A.
| „Confecția sib 2” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni S.A
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Satu Mare Str. Careiului nr. 1-3 Jud. Satu Mare
| Sibiu Bd.Victoriei nr. 42 Jud. Sibiu
| Proiectarea, producția și comercializarea la. intern și export, de instalații, echipamente și utilaje tehnologice, mașini unicat, de serie mică. piese de schimb, piesa turnate din fontă și neferoase, construcții metalice, armături industriale, bunuri de consum.
| Producerea și comercializarea de confecții textile.
| 282,4 (205.0+ 77,4)
| 37,7 (16,4+24,8)
| Întreprinderea de piese de schimb și utilaj pentru industria chimică, Satu Mare
| Întreprinderea de confecții Sibiu

|-
|-
| 143.
| 106.
| „Sintofarm” -S.A.
| „Confecții” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București str. Ziduri între vii nr. 23 sector 2
| Marghita Str. Liliacului nr. 22 Jud. Bihor
| Fabricarea și comercializarea de medicamente, coloranți, rășini epoxidice și alte produse chimice.
| Producerea și comercializarea confecțiilor textile pentru femei, bărbați și copii, confecții, tricotaje, ciorapi; crearea și comercializarea de produse de confecții unicat și serie mică; producerea de piese schimb pentru mașini textile; crearea de modele pentru sondarea cererii pieței interne și externe.
| 269,3 (170,6+ 98,7)
| 89,2 (43,8+79,7)
| Întreprinderea de medicamente și coloranți „Sinto-farm” București
| Întreprinderea de confecții Marghita

|-
|-
| 144.
| 107.
| „Prod-caraplex-S.A.
| „Confstar” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Târgu. Mureș Str. Gh. Doja nr. 177 Jud. Mureș
| Baia Mare Bd. Republicii nr. 2 Jud. Maramureș
| Proiectarea, producerea și comercializarea de utilaje, SDV-uri, produse diverse și bunuri de larg consum din materiale plastice, cauciuc, sticlă, metal și textile, reparații motpare electrice și reparații prin aplicarea licenței Metalock inclusiv servicii și asistență tehnică în țară și în străinătate.
| Producerea și comercializarea confecțiilor pentru femei, bărbați și copii; a unor produse de confecții unicat și serie mică; de piese de schimb specifice domeniului confecțiilor; crearea de modele pentru sondarea pieței interne și externe.
| 257,7 (206,0+ 51,7)
| 84,6 (56,1+55,6)
| Întreprinderea „Prod complex” Târgu Mure
| Întreprinderea de confecții Baia Mare

|-
|-
| 145.
| 108.
| „Dero” -S.A.
| „Moda” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Ploiești Bd. Republicii nr. 291 Jud.Prahova
| Timișoara Str. Brediceanu nr. 10 Jud. Timiș
| Proiectarea, producerea și comercializarea de detergenți, acizi naftenici și derivați, naftenați metalici, octocați metalici, lichide termice, stabilizatori le material plastic, auxiliari de metalurgie și pentru alte industrii, solvenți, produse cosmetice, produse antiincendiare și alte produse chimice.
| Producerea și comercializarea de confecții textile pentru femei, bărbați și copii; piese de schimb pentru mașini textile de cusut; crearea de modele noi pentru sondarea pieței și comercializarea confecțiilor realizate prin serie mică.
Efectuarea operațiunilor de comerț exterior, engineering, colaborarea direct cu bănci de comerț exterior, efectuarea operațiunilor de fond valutar, putând participa și conveni la operațiuni de credit. Efectuarea de studii și cercetări în domeniul fabricației de detergenți și domenii anexe.
| 76,1 (44,8+65,8)
Desfășurarea de activități cu caracter social în favoarea salariaților.
| Întreprinderea de confecții „Bega” Timișoara
| 251,2 (135,6+ 180,7)
| Întreprinderea „Dero” Ploiești

|-
|-
| 146.
| 109.
| „Uniplast” -SA.  
| „Artex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Focșani Bd. Independenței nr. 7 Jud. Vrancea
| Timișoara, Calea Șagului nr. 23, Jud. Timiș
| Fabricarea produselor prelucrate din policlorură de vinii, polistiren și copolimeri, compaunduri pe bază de poliolefine,. recuperarea deșeurilor din materiale termo-plaste, construcții de utilaje și. SDV-uri pentru producție proprie.
| Producerea de țesături pentru mobilă și decorațiuni interioare; confecții de stofă de mobilă; lucrări de cercetare-proiectare; activitate de comerț Interior și exterior; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate.
| 237,4 (185,1 + 52,3)
| 73,8 (50,8+33,8)
| Întreprinderea de prelucrare mase plastice Focșani
| Întreprinderea „Arta textilă” Timișoara

|-
|-
| 147.
| 110.
| „Plastico” -S.A.
| „Mureșul” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni
| Societate comercială Pe
| Sfântu-Gheorghe Str. Brașovului nr. 5 Jud. Covasna
| Târgu Mureș Str. Zăgazului nr. 14 Jud. Mureș
| Fabricarea și comercializarea pe piața internă și externă a maselor plastice din folie de polietilenă, a produselor injectate și termo-suflate.
| Producerea și comercializarea confecțiilor textile pentru femei, bărbați și copii; crearea de modele pentru testarea pieței interne și externe; producerea de piese de schimb specifice domeniului de confecții
| 227,1 (199,6+ 27,5)
| 65,3 (30,0+41,4)
| Întreprinderea de prelucrare mase plastice Sfântu-Gheorghe
| Întreprinderea de confecții „Mureșul” Târgu Mureș

|-
|-  
| 148.
| 111.
| „Napochim” -S.A.
| „Borangicul” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoca Str. Someșului nr. 34 Jud. Cluj
| București, Calea Vitan nr. 238 sector 3
| Producerea de repere și sub-însamble industriale și bunuri de consum în scopul comercializării pe piața internă și externă.
| Producerea de țesături mătase și tip mătase; confecții mătase; prestări servicii în domeniul mecanic și textil; activitate de comerț exterior; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate.
| 204,0 (155,4+ 48,6)
| 63,9 (45,44-28,7)
| Întreprinderea „Napochim” Cluj-Napoca
| Întreprinderea „Borangicul” București

|-
|-
| 149
| 112.
| „Sticla” - S.A.
| „Ariesul” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoca Str. Luncii nr. 19 Jud. Cluj
| Baia de Aries Str. Arieșului nr. 2 Jud. Alba
| Obținerea de produse din sticlă pentru menaj și comercializarea lor.
| Producerea și comercializarea de confecții textile pentru femei, bărbați și copii, pentru piața internă și externă; crearea de modele noi, pentru sondarea pieței interne și externe; producerea de piese de schimb pentru mașini textile.
| 24,0 (12,9+11,1)
| 58,0 (36,5+36,2)
| Întreprinderea „Napochim” Cluj-Napoca
| Întreprinderea de confecții Baia de Arieș

|-
|-
| 150.
| 113.
| „Coremo” -S.A.
| „Select” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Str. Popa Nan nr. 187 sector 3
| București Calea Dudești nr. 186 sector 3
| Executarea lucrărilor de con-strucții-montaje și reparații la instalații tehnologice, clădiri și construcții speciale în țară și străinătate; realizarea lucrărilor de service pentru verificarea instalațiilor, utilajelor și materialelor, precum și pentru prelucrarea automată a datelor.
| Producerea de țesături și galanterie; confecții textile; prestări servicii în domeniul textil; lucrări de cercetare-proiectare; activitate import-export; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate.
| 203,8 (62,5+ 141,3)
| 57,7 (36,5+31,1)
| Trustul de con-strucții-montaj și reparații în industria chimică București
| Întreprinderea de mătase „Select” București

|-
|-
| 151.
| 114.
| „Firmelbo” -S.A.
| „SHI” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Botoșani Str. Progresului nr. 1 Jud. Botoșani
| Vulcan, Str. Republicii nr. 75 Jud. Hunedoara
| Producerea și comercializarea în țară și în străinătate a firelor pieptănate tip lână din fibrenaturale/artificiale, sintetice și în amestec, crude sau vopsite, precum și fire și alte produse din polipropilenă.
| Producerea și comercializarea produselor de îmbrăcăminte Exterioară pentru bărbați, femei și copii; a confecțiilor în serie scurtă și din cupoane; crearea de noi modele pentru testarea pieței interne și externe.
| 184,5 (138,1 + 46,4)
| 52,0 (25,8+48,3)
| Filatura de fire melană Botoșani
| Întreprinderea de confecții Vulcan

|-
|-
| 152.
| 115.
| „Oltplast” -S.A.
| „Filseta” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Drăgășani, Str. Tudor Vladimirescu nr. 722 Jud. Vâlcea
| Lugoj Str. Timișorii nr. 125 Jud. Timiș
| Fabricarea și comercializarea granulelor și compoun-durilor din PVC, foliilor plastifiate din PVC, articolelor sudate din folii PVC, produselor injectate din diverși polimeri, produselor extrasudate din PVC, diluan-ților și vopselelor pe bază de ulei.
| Producerea de fire mătase naturală; confecții, textile tip sport; producerea de piese de schimb pentru industria ușoară; comercializarea produselor realizate.
| 170,0 (116,6+ 53,4)
| 37,7 (13,4+33,9)
| Întreprinderea de prelucrare mase plastice Drăgășanâ
| Filatura de mătase naturală Lugoj

|-
|-
| 153.
| 116.
| „Biofarm” -S.A.
| „S.F. -Tex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, Logofăt Tăutu nr. 9, sector 3
| Galați Str.Traian nr. 239 Jud. Galați
| Fabricarea și comercializa-rpea medicamentelor de uz intern și veterinar și alte produse chimice.
| Confecționat sfori, frânghii și parâme din fibre naturale și sintetice; activitate import-export; comercializarea produselor realizate.
| 188,2 (99,64-68,6)
| 16,6 (18,5+13,7)
| Întreprinderea de medicamente „Biofarm” București
| Întreprinderea textilă „Năvodul” Galați

|-
|-
| 154
| 117.
| „Progresul” - S.A,
| „Tricotaje” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Ploiești Str. Văleni nr. 141 Jud. Prahova
| Hălăucești, Str. Libertății nr. 10 Jud. Iași
| Fabricarea și comercializarea de produse chimice, medicamente și confecții meta-Jice.
| Producerea și comercializarea de tricotaje și confecții din țesături; servicii import-export.
| 163,6 (99,0+64,6)
| 8,4 (43+10,5)
| Întreprinderea „Progresul” Ploiești
| Întreprinderea de tricotaje Hălăucești

|-
|-
| 155.
| 118.
| „Somuc” - S A
| „Perla Covasnei” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Bd.Theodor Pallady nr. 313 sector 3
| Biborțeni, Str. Principală nr. 4 Jud. Covasna
| Livrarea de furnituri complexe, piese de schimb, sub-ansamble și echipamente pentru industria chimică și petrochimică, asistență tehnică în calitate de furnizor general, pentru obiective de investiții și lucrări de revizii generale și reparații capitale. Elaborarea de proiecte, asistență tehnică și de specialitate pentru reteh-nologizarea fluxurilor de fabricație și a produselor, precum- și protecția mediului. Aprovizionarea cu materii prime și materiale, desfacerea de utilaje” piese de schimb, subansamble, și echipamente. Operațiuni de comerț exterior pentru materii ”prime, produse auxiliare, accesorii, utilaje și piese de schimb. Studii de marketing pentru comercializarea produselor pe piața internă și externăm; organizarea de expoziții Ân țară șl străinătate. Asistentă tehnică și consultanță juridică.
| îmbutelierea de ape minerale și apă plată; captarea și îmbutelierea dioxidului de carbon natural; producerea și îmbutelierea de băuturi răcoritoare; producerea și îmbutelierea oțetului alimentar; producerea gheții artificiale comercializarea acestor produse în țară și străinătate; organizarea de baze de tratament și agrement pe lângă izvoarele în exploatare; producerea de butelii din material plastic; transport intern și internațional de mărfuri specifice obiectului de activitate; fabricarea de piese de schimb pentru instalațiile de îmbuteliere; acordarea de asistență tehnică și managerială în industria îmbutelierii băuturilor nealcoolice.
| 142,0 (4,7+137,3)
| 73,0 (84,4+85,6)
| Societatea mecanică de utilaj chimic București
| Întreprinderea de extracție ape minerale -I.E.A.M. -Biborțeni

|-  
|-
| 156.
| 119.
| „Arpacor” -S.A.
| „Progresul” -S.A., cu sucursale: -prefabricate
București, mase plastice București, cărămizi Jilava.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Bucov Str. Fabricii Jud. Prahova
| București Șos.Giurgiului nr. 5 Jilava sector
| Producerea și comercializarea de plasticuri, articole tehnice din cauciuc, reșapare anvelope și diferite produse chimice.
| Producerea și comercializarea prefabricatelor din beton armat și precomprimat, produselor din mase plastice, cărămizilor ceramice, confecțiilor metalice și utilajelor tehnologice pentru construcții, precum și a produselor din piatră naturală.
| 120,2 (96,2+2470)
| 252,0 (192,0+94,7)
| Întreprinderea chimică „Drum nou” Bucov
| Întreprinderea de prefabricate din beton „Progresul” București

|-
|-
| 157.
| 120.
| „Ipac” -S.A.
| „Cesarom” -S.A., cu sucursale:
materiale de finisaj; obiecte sanitare din porțelan; elemente din gresie.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Str. C-tin Bosianu nr. 25-27-29 sector 4
| București, Bd. Preciziei nr. 1 sector 6
| Fabricarea de ambalaje din hârtie, carton și mase plastice pentru medicamente, cosmetice, detergenți și alți consumatori din economia națională; tipărirea de pliante, afișe, cataloage și alte lucrări publicitare; prezentarea de ambalaje atât pe piața internă cât și pe cea externă; fabricarea de produse prelucrate din mase plastice; prestări servicii.
| Producerea și comercializarea materialelor de finisaj și pardoseli-plăci faianță, plăci gresie, placaj ceramic obiectelor sanitare din porțelan și semiporțelan; tuburilor și elementelor din gresie antracidă.
| 112,0 (68,0+44,0)
| 193,2 (185,9+113,0)
| Întreprinderea de ambalaje și prezentare produse chimice București
| Întreprinderea de materiale de construcții „Cesarom” București

|-
|-
| 158.
| 121.
| „Apollo” -S.A.
| „Nordagreg” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Galați Str. Domnească nr. 191 Jud. Galați
| Odoreu -Satu Mare Str. Republicii nr. 98, Jud. Satu Mare
| Producerea și comercializarea de săpunuri, lacuri și vopsele, alte produse chimice.
| Activitatea de extragere, transportul, sortarea și expedierea agregatelor minerale, producerea și comercializarea de prefabricate din beton simplu și ornat, confecții metalice.
| 107,3 (58,0+49,0)
| 114,4 (117,8+26,0)
| Întreprinderea chimică „Apollo” Galați
| Întreprinderea de exploatare industrială a agregatelor minerale pentru construcții Odoreu -Satu Mare

|-
|-
| 159.
| 122.
| „Romferchim”-S.A.
| „Dorna” -SA.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Spl.Independenței nr. 202 A sector 6
| Vatra Dornei Str. Podul Verde nr. 36 Jud. Suceava
| Export-import îngrășăminte chimice, săruri, derivate, produse speciale, substanțe chimice, explozive, celuloză, fibre, fire produse auxiliare, medicamente, cosmetice, pigmenți, fosforite, apatite. Export-import tehnologii, licențe know-how, asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea mașinilor, utilajelor, echipamentelor și pieselor de schimb pentru industria materialelor de construcții, lemnului și alte ramuri, a echipamentului metalic pentru uși și ferestre.
Operațiuni de compensare, de barter cu produse străine, în contrapartide în nume propriu unic sau în colaborare. Operațiuni comerciale în cont propriu, în lei și valută.
| 82,4 (93 0+73,8)
| 100,6 (0,8+99,8)
| Întreprinderea de construcții, reparații, piese de schimb Vatra Dornei
| Întreprinderea de comerț exterior „Chimica” București

|-
|-
| 160.
| 123.
| „Ample” -S.A.
| „Mureșeni” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Ploiești Str. Petrolului nr. 10 Jud. Prahova
| Târgu Mureș Str. Gh. Doja nr. 193 Jud. Mureș
| Fabricarea și comercializarea de sisteme, aparatură și elemente de măsură și automatizare, dispozitive de economisirea energiei termice, elemente metalice elastice, asimilarea de produse noi, în special pentru industria chimică și petrochimică.
| Producerea și comercializarea de cărămizi și blocuri ceramice, blocuri din beton cu agregate ușoare, granulat și alte materiale de construcții.
| 89,5 (65,7+23,8)
| 46,1 (29,1+13,5)
| Întreprinderea de prototipuri și elemente de automatizare Ploiești
| Întreprinderea de produse ceramice Mureșeni -Târgu Mureș

|-
|-
| 161.
| 124.
| „Trans-corind” -SA.
| „Sicim” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Târgu Mureș Str. Cugir nr. 6 A Jud. Mureș
| Constanța Incintă Port Dana nr. 68 Jud. Constanța
| Lucrări de reparații utilaje, instalații și construcții industriale, precum și lucrări de modernizare, montaje și obiective noi.
| Efectuarea operațiunilor portuare -descărcarea din mijloacele de transport, depozitarea ambalarea, paletizarea și încărcarea în nave maritime și fluviale a cimentului și altor produse ale industriei silicaților și produșilor oxilici destinate exportului.
| 85,7 (18,7+67,0)
| 40.8 (118,8+0)
| Grupul de șantiere pentru con-strucții-morttaj și reparații în industria chimică Târgu Mureș
| Combinatul pentru lianți și azbociment Medgidia -Secția siloz port Constanța

|-
|-
| 162.
| 125.
| „Oltchim” -SA
| „Ceprocim” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Corn, Isalnița Jud. Dolj
| București Bd. Preciziei nr. 6-8 sector 6
| Lucrări de repararea instalațiilor șâ utilajelor tehnologice și construcții industriale, lucrări de eonstrucții-montaj și prestări servicii.
| Asigurarea serviciilor inginerești în domeniul marketing, management, cercetare, consulting, proiectare, micro-producție și alte servicii conexe.
| 84,3 (13,4+70,9)
| 50,5 (23,2+52,5)
| Grupul de șantiere pentru con-strucții-montaj și reparații în industria chimică Craiova
| Institutul de cercetare și proiectare pentru industria lianților și azbocimentului București

|-  
|-
| 163.
| 126.
| „Chimpestor” S.A.
| „Progelia” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Oradea Str. Uzinelor nr. 2 Jud. Bihor
| Brașov Str. Carpaților nr. 24 Jud. Brașov
| Executarea lucrărilor de reparații capitale și curente, a reviziilor gene, ale, a lucrărilor de construcții-montaj și activități SERVICE sub formă de prestații pentru Bonitățile din chimie și petrochimie, precum și pentru alte unități industriale de stat sau private, din țară și străinătate.
| Asigurarea serviciilor inginerești în domeniul marketing, management, cercetare, consulting, proiectare, micro-producție și alte servicii conexe.
| 80,3 (S.2,,4+47,9)
| 5,4 (3,6+8,1)
| Grupul de șantiere de construcții-montaj în industria chimică Oradea
| Institutul de cercetare și proiectare pentru industria lianților și azbocimentului București

|-
|-
| 164.
| 127.
| „Imeco”
| „Dunacor” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Bd. Theodor Pallady nr. 50 sector 3
| Brăila, Șos. Vizirului km 10 Jud. Brăila
| Producerea și comercializarea animalelor reactivit, produselor chimice, tehnologii, ambalaje, utilaje și prestări de servicii în țară și străinătate.
| Producerea și comercializarea de celofibră tip bumbac și tip lână, fire și rețele cord, mătase, celofan și confecții celofan, carboximetilceluloză, acid sulfuric, sulfură de carbon și alte produse, executare de utilaje, piese de schimb și protecții anticorozive.
| 76,9 (20,7+56,2)
| 3603,0 (3437,2+165,8)
| Societatea „Sintofarm” București
| Combinatul de fibre și fire artificiale Brăila

|-
|-
| 165.
| 128.
| „Rep-chimet” - S.A.
| „Verachim”- -S.A,
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brăila Str. Roșie nr. 2 Jud. Brăila
| Giurgiu Șos. Sloboziei km 4 Jud. Giurgiu
| Lucrări de repararea instalațiilor și utilajelor tehnologice, construcțiilor industriale, execuția instalațiilor experimentale și de producție (piloți), prestări de servicii întreținere și reparații curente în construcții și lucrări de producție secundară aferentă lucrărilor de mai sus.
| Producerea și comercializarea de coloranți și pigmenți organici, vulcacite, epiclor-hidrină, rășini sintetice, realizate în 41 sortimente.
| 75,7 (13,7+62,0)
| 3529,9 (3456,6+3,3)
| Grupul de șantiere de construcții-montaj și reparații în industria chimică Brăila
| Combinatul chimic Giurgiu

|-
|-
| 166.
| 129.
| „Petro-rep” S.A.  
| „Archim” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Ploiești Intr. Clubului nr. 3 Jud, Prahova
| Com. Vladimirescu Jud. Arad
| Repararea instalațiilor și utilajelor tehnologice, reparații capitale la construcții industriale șâ execuția instalațiilor experimentale și de producție, lucrări aferente activităților mai sus menționate.
| Fabricarea și comercializarea de îngrășăminte chimice, prestarea de servicii și asistență tehnică în țară și străinătate.
| 72,7 (12,6+60,1)
| 2625,7 (2540,6+155,1)
| Grupul de șantiere de construcții-montaj și reparații rafinării și petrochimie Ploiești
| Combinatul de îngrășăminte chimice Arad

|-
|-
| 167.
| 130.
| „Icart” -S.A.
| „Famos” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Gura Humorului Bd. Bucovina nr. 97 Jud. SUceava
| Suceava, Calea Unirii nr. 22, Jud. Suceava
| Fabricarea și comercializarea de curele trapezoidale, benzi transportoare din cauciuc, garnituri presate și alte articole tehnice din cauciuc.
| Fabricarea și comercializarea de fire mătase vâscoză, produse din mase plastice, produse sanitar-farmaceutice, precum și prelucrarea avansată chimico-biologică a cerealelor.
| 72,9 (58,6+14,3)
| 2115,2 (2017,2+98,0)
| Întreprinderea de articole tehnice din cauciuc Gura Humorului
| Combinatul de fire și fibre artificiale Suceava

|-
|-
| 168.
| 131.
| „Comp-rep” -S.A.
| „Cesom” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Ploiești Str. 23 August nr. 32 Jud. Prahova
| Dej, Str. Bistriței nr. 63, Jud. Cluj
| Executarea de revizii .și reparații ale utilajelor din industria chimică și petrochimică, din țară și străinătate, lucrări de construcții și reparații ale acestora, executarea de subansamble și an-samble pentru construcții și instalații, expertizări de lucrări etc.
| Fabricarea și comercializarea de celofibră tip bumbac.
| 71,0 (17,4+53.6)
| 2024,4 (1918,8+105,6)
| Unități ale trustului -A.G. construcții-montaj și reparații pentru rafinării și petrochimie Ploiești
| Întreprinderea de fibre artificiale Dej

|-
|-
| 169.
| 132.
| „Don-sir” -S.A.
| „Polirom” -SA.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Constanța Str. Justiției nr. 1 A Jud. Constanța
| Roman, Str. Chimiei nr. 1 Jud. Neamț
| Repararea instalațiilor și utilajelor tehnologice, construcții industriale, prestări servicii, întreținere și reparații curente la construcții, construcții de locuințe, agrozootehnice, construcții-montaj și lucrări de producție secundară; prefabricate de beton, confecții metalice, semifabricate și clemente de construcții.
| Fabricarea de polimeri, fire și fibre sintetice, produse prelucrate din acestea, piese de schimb și accesorii; activitate de comerț exterior prin societăți specializate sau proprii; orice activități ce sunt în legătură directă sau indirectă cu obiectul societății.
| 65,2 (16,5+48,7)
| 1520 9 (1420,2+100,7)
| Grupul de șantiere de construcții-montaj și reparații în industria chimică și petrochimică Constanța
| Întreprinderea de fire și fibre poliamidice Roman

|-  
|-
| 170.
| 133.
| „Celima” -SA
| „Artego” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Satu Mare Str. Oituz nr. 4 Jud. Satu Mare
| Târgu Jiu, Str. Ciocârlău nr. 38, Jud. Gorj
| Proiectarea, producerea și comercializarea de centrifuge, de toate tipurile, linii tehnologice, mașini de utilat, unicat și serie mică, componente, inclusiv servicii și asistență tehnică în țară și străinătate.
| Prelucrarea de benzi de transport din cauciuc, garnituri presate din cauciuc, plăci tehnice și covoare din cauciuc regenerat, rezultat din refolosirea deșeurilor de cauciuc și anvelope uzate.
| 59,0 (51,9+7,1)
| 997,9 (942,9+55,0)
| Întreprinderea de piese de schimb și utilaje pentru industria chimică Satu Mare
| Întreprinderea de articole tehnice din cauciuc și cauciuc regenerat Târgu Jiu

|-
|-
| 171.
| 134.
| „Rep-chim” -S.A.
| „Carbosin” -S.A.
| Societate comercială
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Bd. Chimiști-lor nr. 50 sector 3
| Copșa Mică Str. Uzinei nr, 2 Jud. Sibiu
| Lucrări de repararea instalațiilor și utilajelor tehnologice, construcțiilor industriale, lucrări de construcții și montaj piloți, prestări servicii șâ lucrări de întreținere și reparații curente și lucrări de producție secundară afe-rehtă lucrărilor mai sus menționate.
| Fabricarea și comercializarea negrului de fum (în 4 sortimente), metacrilat de metil, sulfat de amoniu, polimetacrilat de metil (în 3 sortimente), acid oxalic, acid formic, sulfat de sodiu, utilități (energie și abur), produse prelucrate din mase plastice, prestări servicii, întreținere și reparații curente.
| 56,3 (19,6+36,7)
| 766,2 (45,2+721,0)
| Grupul de șantiere de construcții-montaj și reparații în industria chimicăBucurești
| Întreprinderea chimică „Carbosin” Copșa Mică

|-
|-
| 172.
| 135.
| „Someta” -S.A.
| „Colorom” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Tășnad Str. Nicolae Bălcescu nr. 29 Jud. Satu Mare
| Codlea, Str. Lungă nr. 27 Jud. Brașov
| Producerea și comercializarea de Utilaje, piese de schimb, armături industriale în special pentru industria chimică, minieră, metalurgică și alte domenii.
| Producția și comercializarea de coloranți, intermediari organici, hârtie heliografică, energie electrică, termică, gheață și alte utilități, alte produse chimice, utilaje și componente ale acestora, prestări servicii.
| 55,7 (31,8+23,8)
| 729,5 (592,7+136,8)
| Întreprinderea de utilaje și piese de schimb pentru industria chimică Tășnad
| Întreprinderea de coloranți „Colorom” Codlea

|-
|-
| 173.
| 136.
| „Coremi” -S.A.
| „Transchint” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Pitești Bd. Petrochimiștilor km 5 Jud.Argeș
| București, Str. C-tin Roșianu nr. 27-29 sector 4
| Lucrări de reparare a instalațiilor și utilajelor tehnologice, a construcțiilor industriale, lucrări de -construcții și montaj piloți, lucrări aferente activităților menționate mai sus.
| Transporturi auto de materii prime și materiale în trafic intern și internațional, agabaritice, de specialiști, asigurarea mijloacelor de transport pentru asistență tehnică, pe schimburi și transportul tehnologic În interiorul combinatelor.
| 53,9 (17,1+36,8)
| 576,8 (549,4+27,4)
| Grupul de șantiere de construcții-montaj și. reparații în rafinării și petrochimie Pitești
| Întreprinderea de transporturi auto în industria chimică București

|-
|-
| 174.
| 137.
| „Cornet” -S.A.
| „Aprodem” -S.A
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Ploiești, str. Rafinăriilor nr. 4 Jud. Prahova
| Aprovizionarea cu utilaje, piese de schimb și materiale diverse din țară și import a societăților comerciale din ramura industriei chimice și petrochimice și din alte ramuri ale economiei; depozitarea și livrarea prin depozite centrale, prin sistem SERVICE și prin sistemul tranzitului cu participarea la decontări a tuturor gamelor de utilaje, piese de schimb, materii prime și materiale către societățile comerciale: constituirea și depozitarea unor stocuri de utilaje, piese de schimb și materiale diverse, ca stoc de intervenție operativă la dispoziția Departamentului industriei chimice și petrochimice.
| 426,8 (12,8+414,0)
| Baza de aprovizionare cu utilaje și piese de schimb pentru industria chimică și petrochimică Ploiești
 
|-
| 138.
| „Spumoplast” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Hârșova Șos. Constanța nr. 17 Jud. Constanța
| Craiova, Str. Bucovăț nr, 200 Jud. Dolj
| Fabricarea de confecții și construcții metalice, prelucrări mecanice, comercializarea produselor și serviciilor realizate.
| Producerea și comercializarea de piese și subansamble pentru industria constructoare de mașini (autoturisme OLTCIT și DACIA), bunuri de larg consum din materiale plastice și spumă poliuretanică flexibilă, vopsele pe bază de ulei, de în și rășini alchidice și vinilice, masticuri pentru autoturisme și ambalaje din materiale plastice.
| 53,4 (46,4+7,0)
| 353,2 (331,3+21,8)
| Întreprinderea de construcții și con* fecții metalice Hârșova
| Întreprinderea chimică Craiova

|-
|-
| 175.
| 139.
| „Steaua” -S.A.
| „Flastex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sibiu Str. Teilor nr. 15 Jud. Sibiu
| Tulcea Str. Grădinilor nr. 6 Jud. Tulcea
| Producerea și comercializarea de săpun.
| Fabricarea de produse din polipropilenă și polietilenă sub formă de folii și saci și comercializarea lor.
| 53,0 (18,3+34,7)
| 343,7 (312,9+30,8)
| Întreprinderea „Steaua” Sibiu
| Întreprinderea de prelucrare mase plastice Tulcea

|-
|-
| 176.
| 140.
| „Rovadis” S.A.
| „Marchim” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Comuna Crânguri Șos. Pitești km 8,0 Jud. Dâmbovița
| Mărășești Șos. Națională nr. 6 Jud. Vrancea
| Producerea și comercializarea de lâcuri șâ vopsele, bunuri de consum, pigmenți anorganici inhibitori, ratiei-de și ajte produse chimice.
| Fabricarea și comercializarea de produse chimico-casnice și altor produse organice.
| 50,8 (33,5+17,3)
| 337,8 (269,2+68,6)
| Întreprinderea chimică Crânguri
| Întreprinderea de detergenți și sinteze Mărășești

|-
|-
| 177.
| 141.
| „Comore” -S.A.
| „Amco” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Onești Str. Fântânele nr. 1 Jud. Bacău
| Șos. București-Ploiești km 13,2 Otopeni sector 1 București
| Execuția de construcții-montaje și reparații instalații și utilaje tehnologice, construcții civile și industriale, prestări servicii industriale, întreținere, revizii tehnice și reparații curente ale fondurilor fixe și lucrări de producție secundară; prefabricate din beton, confecții metalice, semifabricate și elemente de construcții.
| Cercetarea, proiectarea, fabricarea și comercializarea de aparate de măsură și control, aparatură de laborator, elemente de execuție , și automatizare, armături industriale, valve, ventile și căpăcele pentru camere de aer, catalizatori și alte obiecte din metale prețioase (inclusiv recuperarea și rafinarea deșeurilor cu conținut de metale prețioase) și activitatea de SERVICE, în țară și străinătate.
| 45,2 (14,9+30,3)
| 321,7 (124,0+197,7)
| Șantierele 1, 3, 4, 5 din Grupul de șantiere de construcții-montaj și reparații în industria chimică și petrochimică Borzești
| Întreprinderea de aparate de măsură și control Otopeni

|-
|-
| 178.
| 142.
| „Comprep I” -S.A
| „Saturn” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni S.A
| Borzești Str. Stejarului nr. 1 Jud. Bacău
| Satu Mare Str. Careiului nr. 1-3 Jud. Satu Mare
| Execuția de construcții-montaj și reparații instalații și utilaje tehnologice, construcții civile și industriale, prestări servicii industriale, întreținere, revizii tehnice și reparații curente, fonduri fixe și lucrări producție secundară; prefabricate din beton, confecții metalice, semifabricate și elemente de construcții.
| Proiectarea, producția și comercializarea la. intern și export, de instalații, echipamente și utilaje tehnologice, mașini unicat, de serie mică. piese de schimb, piesa turnate din fontă și neferoase, construcții metalice, armături industriale, bunuri de consum.
| 12,9 (4,2+8,7)
| 282,4 (205.0+77,4)
| Șantierul de construcții-montaj și reparații în industria chimică și petrochimică nr. 2 Borzești
| Întreprinderea de piese de schimb și utilaj pentru industria chimică, Satu Mare

|-
|-
| 179.
| 143.
| „Moldocolor” -S.A.
| „Sintofarm” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Piatra-Neamț Bd. Decebal nr. 73 Jud. Neamț
| București str. Ziduri între vii nr. 23 sector 2
| Executarea de lucrări construcții-montaj și reparații la instalații și utilaje tehnologice, clădiri și construcții speciale în țară și străinătate.
| Fabricarea și comercializarea de medicamente, coloranți, rășini epoxidice și alte produse chimice.
| 29,7 (14,9+14,8)
| 269,3 (170,6+ 98,7)
| Grupul de șantiere de construcții-montaj și reparații în industria chimică Piatra-Neamț
| Întreprinderea de medicamente și coloranți „Sintofarm” București

|-
|-
| 180.
| 144.
| „Harplast” -S.A.
| „Prodcaraplex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Miercurea-Ciuc Str. Harghitei nr. 5 Jud. Harghita
| Târgu Mureș, Str. Gh. Doja nr. 177, Jud. Mureș
| Prelucrarea maselor plastice în diferite produse industriale și bunuri de larg consum, îndeosebi prin injecție; recuperări de mase plastice din deșeuri tehnologice și recirculabile, preparare materie primă din acestea pentru consum propriu și pentru terți.
| Proiectarea, producerea și comercializarea de utilaje, SDV-uri, produse diverse și bunuri de larg consum din materiale plastice, cauciuc, sticlă, metal și textile, reparații motoare electrice și reparații prin aplicarea licenței Metalock inclusiv servicii și asistență tehnică în țară și în străinătate.
| 26,7 (15,5+11,2)
| 257,7 (206,0+ 51,7)
| Atelierul de mase plastice Miercurea-Ciuc
| Întreprinderea „Prod complex” Târgu Mure

|-
|-
| 181.
| 145.
| „Petrol-export-import” -S.A.
| „Dero” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Bd. Magheru nr. 1-3 sector 1
| Ploiești Bd. Republicii nr. 291 Jud.Prahova
| Operațiuni comerciale de import și export industriale, financiare și de orice altă natură cu țiței, produse petroliere, petrochimice, precum și alte produse provenite din sau necesare pentru rafinăriile de prelucrare a țițeiului, combinatele petrochimice și alți agenți economici interesați.
| Proiectarea, producerea și comercializarea de detergenți, acizi naftenici și derivați, naftenați metalici, octocați metalici, lichide termice, stabilizatori le material plastic, auxiliari de metalurgie și pentru alte industrii, solvenți, produse cosmetice, produse antiincendiare și alte produse chimice.
Navlosirea și contractarea de mijloace transport maritime, fluviale și terestre, ca acte de comerț pe cont propriu. Prestări de servicii pentru agenți economici interni și parteneri externi în domeniul de activitate al societății comerciale. Participarea la diferite acțiuni de cooperare economică, precum și asocierea atât eu agenți economici din țară cât și cu parteneri externi.
Efectuarea operațiunilor de comerț exterior, engineering, colaborarea direct cu bănci de comerț exterior, efectuarea operațiunilor de fond valutar, putând participa și conveni la operațiuni de credit. Efectuarea de studii și cercetări în domeniul fabricației de detergenți și domenii anexe.
| 24,0 (0,4+23,6)
Desfășurarea de activități cu caracter social în favoarea salariaților.
| Întreprinderea de comerț exterior „Petrol-export-import” București
| 251,2 (135,6+180,7)
| Întreprinderea „Dero” Ploiești

|-
|-
| 182.
| 146.
| „Corim” -S.A.
| „Uniplast” -SA.  
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Turnu Măgurele Str. Portului nr. 2 Jud. Teleorman
| Focșani Bd. Independenței nr. 7 Jud. Vrancea
| Lucrări de reparații a instalațiilor și a construcțiilor, lucrări construcții-montai, modernizări, prestări servicii în industria chimică, precum și alte unități industriale de stat sau private din țară și străinătate.
| Fabricarea produselor prelucrate din policlorură de vinii, polistiren și copolimeri, compaunduri pe bază de poliolefine,. recuperarea deșeurilor din materiale termoplaste, construcții de utilaje și SDV-uri pentru producție proprie.
| 22.8 (3,7+19,1)
| 237,4 (185,1 +52,3)
| Grupul de șantiere de construcții-montaj și reparații în industria chimică Craiova
| Întreprinderea de prelucrare mase plastice Focșani

|-
|-
| 183.
| 147.
| „Softchim” -S.A.
| „Plastico” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni
| București Spl.Independenței nr. 202 A sector 6
| Sfântu-Gheorghe, Str. Brașovului nr. 5 Jud. Covasna
| Prestare servicii (realizarea. de produse program, asistență tehnică, prelucrare date, sisteme informatice cu echipamente de calcul etc).
| Fabricarea și comercializarea pe piața internă și externă a maselor plastice din folie de polietilenă, a produselor injectate și termosuflate.
| 19,3 (18,8+0,5)
| 227,1 (199,6+27,5)
| Centrul de calcul al Departamentului industriei chimice și petrochimice
| Întreprinderea de prelucrare mase plastice Sfântu-Gheorghe

|-
|-
| 184.
| 148.
| „Bentâ-fluxtt -S.A
| „Napochim” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Satu Mare Str. Fabricii nr. 84 Jud. Satu Mare
| Cluj-Napoca, Str. Someșului nr. 34 Jud. Cluj
| Producerea și comercializarea de bentbhite pentru turnătorii, vopsele pe bază de pământuri colorate și pigmenți, produse chimice de mic tonaj, diverse produse din mase plastice.
| Producerea de repere și subansamble industriale și bunuri de consum în scopul comercializării pe piața internă și externă.
| 9 4 (6,6+2,8)
| 204,0 (155,4+48,6)
| Întreprinderea de piese de schimb și utilaje pentru industria ”chimică
| Întreprinderea „Napochim” Cluj-Napoca

|-
|-
| 185.
| 149.
| „As tar” -S:A.
| „Sticla” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoca Str. Someșului nr. 5 Jud. Cluj
| Cluj-Napoca, Str. Luncii nr. 19 Jud. Cluj
| Obținerea de produse dentare, teste chimice, hârtie indicatoare pH, folii de imprimară
| Obținerea de produse din sticlă pentru menaj și comercializarea lor.
| 9 4 (1,2+8,4)
| 24,0 (12,9+11,1)
| Întreprinderea de produse dentare Cluj-Napoca
| Întreprinderea „Napochim” Cluj-Napoca

|-
|-
| 186.
| 150.
| „Sin-prest” -S.A.
| „Coremo” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Șos. Colentina nr. 6 sector 2
| București, Str. Popa Nan nr. 187 sector 3
| Consulting industrial, executarea de studii și proiecte, analize diagnostic, reprofilări tehnologice, expertize tehnico-economice, studii de fezabilitate și marketing pentru industria de sinteză organică, fină și medie, pentru medicamente, cosmetice, detergenți, săpun și alte produse chimice și de uz chimic.
| Executarea lucrărilor de construcții-montaje și reparații la instalații tehnologice, clădiri și construcții speciale în țară și străinătate; realizarea lucrărilor de service pentru verificarea instalațiilor, utilajelor și materialelor, precum și pentru prelucrarea automată a datelor.
| 4,7 (0,4+4,3)
| 203,8 (62,5+141,3)
| Centrul de proiectări- din cadrul Societății pe, acțiuni „Sintofarm” București
| Trustul de construcții-montaj și reparații în industria chimică București

|-
|-
| 187.
| 151.
| „Delta-plast” -S.A.
| „Firmelbo” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Corn. Măcin Str. Portului, nr. 21 Jud. Constanța
| Botoșani, Str. Progresului nr. 1 Jud. Botoșani
| Fabricarea de produse din mase plastice și comercializarea lor.
| Producerea și comercializarea în țară și în străinătate a firelor pieptănate tip lână din fibre naturale și artificiale, sintetice și în amestec, crude sau vopsite, precum și fire și alte produse din polipropilenă.
| 4,0 (3.0+1,0)
| 184,5 (138,1+46,4)
| Întreprinderea prelucrare mase plastice Măcin
| Filatura de fire melană Botoșani

|-
|-
| 188.
| 152.
| „Prim” -S.A.
| „Oltplast” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Bd. Chimiști-lor nr. 26 sector 3
| Drăgășani, Str. Tudor Vladimirescu nr. 722 Jud. Vâlcea
| Proiectare reparații, investiții și modernizări pentru construcții civilek industriale șâ agricole, instalații aferente acestora, instalații tehnologice și utilaje din cadrul societăților comerciale, cu prioritate de profil chimic și agenților economici particulari din țară și străinătate;
| Fabricarea și comercializarea granulelor și compoundurilor din PVC, foliilor plastifiate din PVC, articolelor sudate din folii PVC, produselor injectate din diverși polimeri, produselor extrasudate din PVC, diluanților și vopselelor pe bază de ulei.
| 1,2 (0,4+0,8)
| 170,0 (116,6+53,4)
| Secția de proiectare -Trustul de construcții-montaj și reparații în industria chimică București
| Întreprinderea de prelucrare mase plastice Drăgășani

|-
|-
| 189.
| 153.
| „Electronica” -S.A.
| „Biofarm” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Bd. D. Pompei nr. 5-7 sector 2
| București, Logofăt Tăutu nr. 9, sector 3
| Engineering, consulting, producție, servicii, comerț -inclusiv operații de import-export în domeniul bunurilor de larg consum electronice, precum și al aparaturii și utilajelor electronice, electrotehnice și mecanice.
| Fabricarea și comercializarea medicamentelor de uz intern și veterinar și alte produse chimice.
| 807,5 (538,6+ 527,1)
| 188,2 (99,64-68,6)
| Întreprinderea „Electronica” București
| Întreprinderea de medicamente „Biofarm” București

|-
|-
| 190.
| 154
| „Electronica service” -S.A.
| „Progresul” - S.A,
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Bd. D. Pompei nr. 5-7 sector. 2
| Ploiești Str. Văleni nr. 141 Jud. Prahova
| Prestarea de servicii și reprezentare în domeniul produselor electronice și bunuri de larg consum; activități de comerț, operațiuni- de import-export; producerea și comercializarea de produse electronice și bunuri de larg consum.
| Fabricarea și comercializarea de produse chimice, medicamente și confecții metalice.
| 56,8 (40,0+42,6)
| 163,6 (99,0+64,6)
| Fabrica de service din Întreprinderea Electronica București
| Întreprinderea „Progresul” Ploiești

|}
|-
 
| 155.
se termina 131 incepe ultima parte
| „Somuc” - S A
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, Bd.Theodor Pallady nr. 313 sector 3
| Livrarea de furnituri complexe, piese de schimb, sub-ansamble și echipamente pentru industria chimică și petrochimică, asistență tehnică în calitate de furnizor general, pentru obiective de investiții și lucrări de revizii generale și reparații capitale. Elaborarea de proiecte, asistență tehnică și de specialitate pentru retehnologizarea fluxurilor de fabricație și a produselor, precum- și protecția mediului. Aprovizionarea cu materii prime și materiale, desfacerea de utilaje piese de schimb, subansamble, și echipamente. Operațiuni de comerț exterior pentru materii prime, produse auxiliare, accesorii, utilaje și piese de schimb. Studii de marketing pentru comercializarea produselor pe piața internă și externăm; organizarea de expoziții Ân țară șl străinătate. Asistentă tehnică și consultanță juridică.
| 142,0 (4,7+137,3)
| Societatea mecanică de utilaj chimic București

|-
| 156.
| „Arpacor” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Bucov Str. Fabricii Jud. Prahova
| Producerea și comercializarea de plasticuri, articole tehnice din cauciuc, reșapare anvelope și diferite produse chimice.
| 120,2 (96,2+2470)
| Întreprinderea chimică „Drum nou” Bucov

'''Guvernul României'''
|-
| 157.
| „Ipac” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, Str. C-tin Bosianu nr. 25-27-29 sector 4
| Fabricarea de ambalaje din hârtie, carton și mase plastice pentru medicamente, cosmetice, detergenți și alți consumatori din economia națională; tipărirea de pliante, afișe, cataloage și alte lucrări publicitare; prezentarea de ambalaje atât pe piața internă cât și pe cea externă; fabricarea de produse prelucrate din mase plastice; prestări servicii.
| 112,0 (68,0+44,0)
| Întreprinderea de ambalaje și prezentare produse chimice București

===Hotărâre privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industrie===
|-
| 158.
| „Apollo” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Galați Str. Domnească nr. 191 Jud. Galați
| Producerea și comercializarea de săpunuri, lacuri și vopsele, alte produse chimice.
| 107,3 (58,0+49,0)
| Întreprinderea chimică „Apollo” Galați

În temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților comerciale de stat ca regii autonome și societăți comerciale,
|-
| 159.
| „Romferchim”-S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, Spl.Independenței nr. 202 A, sector 6
| Export-import îngrășăminte chimice, săruri, derivate, produse speciale, substanțe chimice, explozive, celuloză, fibre, fire produse auxiliare, medicamente, cosmetice, pigmenți, fosforite, apatite. Export-import tehnologii, licențe know-how, asistență tehnică.
Operațiuni de compensare, de barter cu produse străine, în contrapartide în nume propriu unic sau în colaborare. Operațiuni comerciale în cont propriu, în lei și valută.
| 100,6 (0,8+99,8)
| Întreprinderea de comerț exterior „Chimica” București

'''Guvernul României''' hotărăște:
|-
| 160.
| „Ample” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Ploiești Str. Petrolului nr. 10 Jud. Prahova
| Fabricarea și comercializarea de sisteme, aparatură și elemente de măsură și automatizare, dispozitive de economisirea energiei termice, elemente metalice elastice, asimilarea de produse noi, în special pentru industria chimică și petrochimică.
| 89,5 (65,7+23,8)
| Întreprinderea de prototipuri și elemente de automatizare Ploiești

Art. 1. - Se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social prevăzute în anexa nr. 1.
|-
| 161.
| „Transcorind” -SA.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Târgu Mureș Str. Cugir nr. 6 A Jud. Mureș
| Lucrări de reparații utilaje, instalații și construcții industriale, precum și lucrări de modernizare, montaje și obiective noi.
| 85,7 (18,7+67,0)
| Grupul de șantiere pentru construcții-montaj și reparații în industria chimică Târgu Mureș

Art. 2. - Societățile comerciale pe acțiuni, înființate potrivit prezentei hotărâri, se vor organiza și vor funcționa în conformitate cu statutul propriu al fiecărei societăți prevăzut în anexele nr. 2 {2.1-2.172)<ref> Anexele nr. 2.1-2.172 și 2 a se comunică unităților interesate. Statutul cadru al societăților comerciale înființate potrivit art. 1 este cuprins în anexa nr. 2.</ref>) și 2 a <ref> Anexele nr. 2.1-2.172 și 2 a se comunică unităților interesate. Statutul cadru al societăților comerciale înființate potrivit art. 1 este cuprins în anexa nr. 2.</ref>.
|-
| 162.
| „Oltcorim” -SA
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Corn, Isalnița Jud. Dolj
| Lucrări de repararea instalațiilor și utilajelor tehnologice și construcții industriale, lucrări de construcții-montaj și prestări servicii.
| 84,3 (13,4+70,9)
| Grupul de șantiere pentru construcții-montaj și reparații în industria chimică Craiova

Art. 3. - În perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului, care își desfășoară activitatea în conformitate cu statutul prevăzut la art. 2.
|-
 
| 163.
Ministerul Resurselor și Industriei, prin reprezentanții săi în consiliile împuterniciților ștatului, va sprijini consiliile de administrație ale societăților comerciale în luarea deciziilor privind realizarea contractelor comerciale la nivelul comenzilor lansate de Ministerul Apărării Naționale și conservarea capacităților destinate producției de apărare.
| „Chimpestor” S.A.
 
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
Art. 4. -Societățile comerciale pe acțiuni nou înființate realizează obiectul de activitate pe bază de contracte comerciale încheiate în conformitate cu Codul civil și Codul comercial, român, cu excepțiile prevăzute de lege.
| Oradea Str. Uzinelor nr. 2 Jud. Bihor
| Executarea lucrărilor de reparații capitale și curente, a reviziilor gene, ale, a lucrărilor de construcții-montaj și activități service sub formă de prestații pentru unitățile din chimie și petrochimie, precum și pentru alte unități industriale de stat sau private, din țară și străinătate.
| 80,3 (32,4+47,9)
| Grupul de șantiere de construcții-montaj în industria chimică Oradea

Contractarea mărfurilor supuse sistemului de repartiții,- prin balanțe materiale, se va face în conformitate cu reglementările stabilite de către Guvern, potrivit prevederilor art. 32 din Legea -nr. 15/1990.
|-
| 164.
| „Imeco”
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Bd. Theodor Pallady nr. 50 sector 3
| Producerea și comercializarea animalelor reactivit, produselor chimice, tehnologii, ambalaje, utilaje și prestări de servicii în țară și străinătate.
| 76,9 (20,7+56,2)
| Societatea „Sintofarm” București

Art. 5. -Societățile comerciale nou înființate își vor definitiva capitalul social pe baza reevaluării patrimoniului în condițiile prevăzute de lege, activitate care se va finaliza până la data de 15 decembrie 1990.
|-
 
| 165.
Art. 6. -Pe data înființării societăților comerciale pe acțiuni, unitățile economice de stat, prevăzute în anexa nr. l,,se desființează.
| „Repchimet” - S.A.
 
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
Activul și pasivul unităților de stat care se desființează se preiau de către societățile comerciale înființate.
| Brăila Str. Roșie nr. 2 Jud. Brăila
 
| Lucrări de repararea instalațiilor și utilajelor tehnologice, construcțiilor industriale, execuția instalațiilor experimentale și de producție (piloți), prestări de servicii întreținere și reparații curente în construcții și lucrări de producție secundară aferentă lucrărilor de mai sus.
Personalul care trece la societățile comerciale se consideră transferat în interesul serviciului și beneficiază, timp de trei luni, de salariul tarifar avut și de sporul de vechime, după caz, dacă este încadrat în funcții cu niveluri de salarizare mai mici.
| 75,7 (13,7+62,0)
 
| Grupul de șantiere de construcții-montaj și reparații în industria chimică Brăila
Art. 7. -Anexele 1, 2 și 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
 
Art 8. -Orice dispoziții contrare prezentei hotărâri se abrogă.
 
{{SemnPm|Petre Roman|București|4 decembrie 1990|1254}}
 
====Anexa nr. 1====
 
'''Lista societăților comerciale care se înființează În baza Legii nr. 15/1990'''
 
{|
| Nr. crt.
| Denumirea societății comerciale
| Forma juridică
| Sediul, localitatea, județul
| Obiectul principal de activitate
| Capitalul social inițial structura *) conform bilanțului la 30.06.1990 (mii. lei)
| Denumirea unităților care își încetează activitatea

|-
|-
| 0
| 166.
| 1
| „Petrorep” -S.A.
| 2
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| 3
| Ploiești, Intr. Clubului nr. 3 Jud, Prahova
| 4
| Repararea instalațiilor și utilajelor tehnologice, reparații capitale la construcții industriale și execuția instalațiilor experimentale și de producție, lucrări aferente activităților mai sus menționate.
| 5
| 72,7 (12,6+60,1)
| 6
| Grupul de șantiere de construcții-montaj și reparații rafinării și petrochimie Ploiești

|-
|-
| 1.
| 167.
| „Stofe” -S.A.
| „Icart” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Buhuși, b-dul Libertății nr. 36, județul Bacău
| Gura Humorului Bd. Bucovina nr. 97 Jud. Suceava
| Proiectarea, producția și comercializarea firelor, țesăturilor, linurilor; prestări serj vicii și asistență tehnică în țară și străinătate; activitate de import-export <ref>Mijloace fixe + mijloace circulante</ref>, studii și cercetări în domeniu.
| Fabricarea și comercializarea de curele trapezoidale, benzi transportoare din cauciuc, garnituri presate și alte articole tehnice din cauciuc.
| 855,1 (495,l-f593,î)
| 72,9 (58,6+14,3)
| Întreprinderea de postav Buhuși
| Întreprinderea de articole tehnice din cauciuc Gura Humorului

|-
|-
| 2. ,
| 168.
| „Unirea” -S.A.
| „Comprep” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S-A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoca Piața 1 Mai nr. 1-2, județul Cluj
| Ploiești Str. 23 August nr. 32 Jud. Prahova
| Producerea, proiectarea, comercializai ea la intern și export a mașinilor pentru prelucrarea fibrelor naturale și chimice, mașinilor pentru prelucrarea sârmei, mașinilor pentru confecționarea mobilei, utilaje pentru împachetarea țigaretelor, mașini pentru uz gospodăresc, service și asistența, tehnică în țară și străinătate.
| Executarea de revizii și reparații ale utilajelor din industria chimică și petrochimică, din țară și străinătate, lucrări de construcții și reparații ale acestora, executarea de subansamble și ansamble pentru construcții și instalații, expertizări de lucrări etc.
| 327,8 (467,6+495,3)
| 71,0 (17,4+53.6)
| Întreprinderea „Unirea” Cluj-Napoca
| Unități ale trustului -A.G. construcții-montaj și reparații pentru rafinării și petrochimie Ploiești

|-
|-
| 3.
| 169.
| „Iasitex” -SA.
| „Donsir” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Iași str. Primăverii nr. 2, județul Iași
| Constanța Str. Justiției nr. 1 A Jud. Constanța
| Producerea și comercializarea de fire, țesături din bumbac și tip bumbac, confecții textile; activitate de import-export prin societăți specializate sau compartimente proprii; prestări servicii în domeniile managementului, marketingului, creației, cercetării și proiectării produselor textile, proiectării pieselor de schimb, subansamblelor și instalațiilor textile, întreținerii și reparării instalațiilor textile, folosirii tehnicii de calcul în conducerea și desfășurarea activității de producție.
| Repararea instalațiilor și utilajelor tehnologice, construcții industriale, prestări servicii, întreținere și reparații curente la construcții, construcții de locuințe, agrozootehnice, construcții-montaj și lucrări de producție secundară; prefabricate de beton, confecții metalice, semifabricate și clemente de construcții.
| 805,1 (574,1+265,4)
| 65,2 (16,5+48,7)
| Întreprinderea „Ţesătura” Iași
| Grupul de șantiere de construcții-montaj și reparații în industria chimică și petrochimică Constanța

|-
|-  
| 4.
| 170.
| „Covtex” -S.A.
| „Celima” -SA
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cisnădie str. Transilvaniei nr. 1, județul Iași
| Satu Mare Str. Oituz nr. 4 Jud. Satu Mare
| Producerea de lână spălată, fire car date și semipieptănate, țesături lână și tip lână, pături, covoare plușate mecanice, covoare netede și manuale, piese de schimb, lanolină; prestări servicii pentru terți; activitate de import-export; desfacerea produselor la intern prin rețeaua proprie și comerț; studii și cercetări în domeniu.
| Proiectarea, producerea și comercializarea de centrifuge, de toate tipurile, linii tehnologice, mașini de utilat, unicat și serie mică, componente, inclusiv servicii și asistență tehnică în țară și străinătate.
| 685,2 (447,1+450,4)
| 59,0 (51,9+7,1)
| Întreprinderea „Textila” Cisnădie
| Întreprinderea de piese de schimb și utilaje pentru industria chimică Satu Mare

|-
|-
| 5. ,
| 171.
| „Matricon” -S.A.
| „Repchim” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Tg. Mureș str. Gh. Doja nr. 155, județul Mureș
| București Bd. Chimiști-lor nr. 50 sector 3
| Producerea și comercializarea de instalații mașini, utilaje, echipamente pentru industria textilă și pielăriei, de piese de schimb, dispozitive și verificatoare pentru mașinile textile la intern și export, cercetare-proiectare în domeniu, asistență tehnică, prestări de servicii de montaj utilaje și lucrări de service.
| Lucrări de repararea instalațiilor și utilajelor tehnologice, construcțiilor industriale, lucrări de construcții și montaj piloți, prestări servicii și lucrări de întreținere și reparații curente și lucrări de producție secundară aferentă lucrărilor mai sus menționate.
| 558,9 (337,9+405,4)
| 56,3 (19,6+36,7)
| Întreprinderea „Metalotehnica” Târgu Mureș
| Grupul de șantiere de construcții-montaj și reparații în industria chimică București

|-
|-
| 6.  
| 172.
| „Imatex” -S.A.
| „Someta” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Tg. Mureș str. Gh. Doja nr. 64-68, județul Mureș
| Tășnad Str. Nicolae Bălcescu nr. 29, Jud. Satu Mare
| Producerea și comercializarea la intern și export de mașini, utilaje, accesorii și piese de schimb pentru industria textilă și pielăriei, chimică, alimentară, minieră, lemnului și larg consuni; proiectarea de mașini, utilaje și piese de schimb; executarea de lucrări privind montarea utilajelor; prestare de servicii de asistență tehnică în perioada probelor tehnologice la beneficiari și service.
| Producerea și comercializarea de Utilaje, piese de schimb, armături industriale în special pentru industria chimică, minieră, metalurgică și alte domenii.
| 550,5 (346,1+276,3)
| 55,7 (31,8+23,8)
| Întreprinderea „Imatex” Tg. Mureș
| Întreprinderea de utilaje și piese de schimb pentru industria chimică Tășnad

|-
|-
| 7.
| 173.
| „Uta” -S.A.
| „Coremi” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Arad str. Poetului nr. 1 C, județul Arad
| Pitești, Bd. Petrochimiștilor km 5, Jud.Argeș
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor de bumbac și tip bumbac.
| Lucrări de reparare a instalațiilor și utilajelor tehnologice, a construcțiilor industriale, lucrări de construcții și montaj piloți, lucrări aferente activităților menționate mai sus.
| 559.9 (453,1+232,7)
| 53,9 (17,1+36,8)
| Întreprinderea textilă „Uta” Arad
| Grupul de șantiere de construcții-montaj și reparații în rafinării și petrochimie Pitești

|-
|-
| 8.
| 174.
| „Argeșana” -S.A.
| „Cornet” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Pitești str. N. Bălcescu nr. 164, Argeș
| Hârșova Șos. Constanța nr. 17 Jud. Constanța
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor din lână și tip lână, pale pieptănate, coloranți, chimicale, accesorii textile, piese de schimb; studii, cercetări, proiectări în domeniu;. prestări servicii pentru terți; activitate de import-export; efectuarea de operațiuni de marketing, studiul pieței și al tendințelor de modă, inclusiv reclamă comercială și contractare în țară și în străinătate prin magazine proprii și agenții comerciale.
| Fabricarea de confecții și construcții metalice, prelucrări mecanice, comercializarea produselor și serviciilor realizate.
| 550,0 (297,3+285,6)
| 53,4 (46,4+7,0)
| Întreprinderea de stofe „Argeșana” Pitești
| Întreprinderea de construcții și confecții metalice Hârșova

|-
|-
| 9.
| 175.
| „Integrata Pașcani” -S.A.
| „Steaua” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Pașcani str. Grădiniței nr. 11, județul Iași
| Sibiu Str. Teilor nr. 15 Jud. Sibiu
| Producerea și comercializarea de fire, țesături și confecții; prestări servicii în domeniul mecano-energetic; activitate de cercetare-proiectare; activitate de import-export.
| Producerea și comercializarea de săpun.
| 548,4 (472,5+164,1)
| 53,0 (18,3+34,7)
| Întreprinderea de țesături subțiri tip în „Integrata” Pașcani
| Întreprinderea „Steaua” Sibiu
 
|-
| 176.
| „Rovadis” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A)
| Comuna Crânguri, Șos. Pitești km 8,0, Jud. Dâmbovița
| Producerea și comercializarea de lacuri și vopsele, bunuri de consum, pigmenți anorganici inhibitori, raticide și alte produse chimice.
| 50,8 (33,5+17,3)
| Întreprinderea chimică Crânguri

|-
|-
| 10.
| 177.
| „Fimaro” - S.A.
| „Comore” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoca str. Maxim Gorki nr. 167, județul Cluj
| Onești Str. Fântânele nr. 1 Jud. Bacău
| Producerea și comercializarea la intern și export de mașini și utilaje tehnologice pentru industria textilă și pielăriei, de echipamente și piese de schimb pentru mașini textile, executarea de lucrări privind montajul utilajelor; prestare de servicii în domeniul asistenței tehnice și service.
| Execuția de construcții-montaje și reparații instalații și utilaje tehnologice, construcții civile și industriale, prestări servicii industriale, întreținere, revizii tehnice și reparații curente ale fondurilor fixe și lucrări de producție secundară; prefabricate din beton, confecții metalice, semifabricate și elemente de construcții.
| 481,0 (235,8+421,3)
| 45,2 (14,9+30,3)
| Întreprinderea „Metalul Roșu” Cluj-Napoca
| Șantierele 1, 3, 4, 5 din Grupul de șantiere de construcții-montaj și reparații în industria chimică și petrochimică Borzești

|-
|-
| 11.
| 178.
| „Carpatex” -S.A.
| „Comprep I” -S.A
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brașov str. N. Titu-lescu nr. 2, județul Brașov
| Borzești, Str. Stejarului nr. 1 Jud. Bacău
| Producerea și comercializarea de fire și țesături lână și tip lână cardată și pieptănată, abur și apă • supraâncălzită, sponsorizarea de diverse acțiuni.
| Execuția de construcții-montaj și reparații instalații și utilaje tehnologice, construcții civile și industriale, prestări servicii industriale, întreținere, revizii tehnice și reparații curente, fonduri fixe și lucrări producție secundară; prefabricate din beton, confecții metalice, semifabricate și elemente de construcții.
| 459,2 (196,8+331,8)
| 12,9 (4,2+8,7)
| Întreprinderea de stofe „Carpatex” Brașov
| Șantierul de construcții-montaj și reparații în industria chimică și petrochimică nr. 2, Borzești

|-
|-
| 12.
| 179.
| „Galfirtex” -S.A.
| „Moldocolor” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Galați b-dul Republicii nr. 158, județul Galați
| Piatra-Neamț Bd. Decebal nr. 73 Jud. Neamț
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor de bumbac și tip bumbac.
| Executarea de lucrări construcții-montaj și reparații la instalații și utilaje tehnologice, clădiri și construcții speciale în țară și străinătate.
| 457,1 (423,2+123,3)
| 29,7 (14,9+14,8)
| Întreprinderea textilă Galați
| Grupul de șantiere de construcții-montaj și reparații în industria chimică Piatra-Neamț

|-
|-
| 13.
| 180.
| „Sircovtex” -S.A.
| „Harplast” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Siret str. V. Alecsandri nr. 16, județul Suceava
| Miercurea-Ciuc Str. Harghitei nr. 5 Jud. Harghita
| Producerea și comercializarea firelor semipieptănate și covoarelor, activitate de import-export, studii și cercetări în domeniu; prestări servicii și asistentă tehnică în țară și străinătate.
| Prelucrarea maselor plastice în diferite produse industriale și bunuri de larg consum, îndeosebi prin injecție; recuperări de mase plastice din deșeuri tehnologice și recirculabile, preparare materie primă din acestea pentru consum propriu și pentru terți.
| 450,3 (373,1+89.2)
| 26,7 (15,5+11,2)
| Întreprinderea de covoare Siret
| Atelierul de mase plastice Miercurea-Ciuc

|-
|-
| 14.
| 181.
| „Dorobanțul” -SA.
| „Petrol-export-import” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Ploiești str. Mircea cel Bătrân nr. 119, județul Prahova
| București, Bd. Magheru nr. 1-3 sector 1
| Producerea, comercializarea, proiectarea de fire și țesături din lână și tip lână; prestări servicii și asistență tehnică în țară și, străinătate.; studii și cercetări în dome. niu; activitate de import export.
| Operațiuni comerciale de import și export industriale, financiare și de orice altă natură cu țiței, produse petroliere, petrochimice, precum și alte produse provenite din sau necesare pentru rafinăriile de prelucrare a țițeiului, combinatele petrochimice și alți agenți economici interesați.
| 413 (139,1+313,9)
Navlosirea și contractarea de mijloace transport maritime, fluviale și terestre, ca acte de comerț pe cont propriu. Prestări de servicii pentru agenți economici interni și parteneri externi în domeniul de activitate al societății comerciale. Participarea la diferite acțiuni de cooperare economică, precum și asocierea atât eu agenți economici din țară cât și cu parteneri externi.
| Întreprinderea de stofe „Dorobanțul” Ploiești
| 24,0 (0,4+23,6)
| Întreprinderea de comerț exterior „Petrol-export-import” București

|-
|-
| 15.
| 182.
| „Industria lânii” -S.A.
| „Corim” -S.A.
| Societate. comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara b-dul Tache Ionescu nr. 46 B, județul Timiș
| Turnu Măgurele Str. Portului nr. 2 Jud. Teleorman
| Producerea, comercializarea și proiectarea de fire, țesături lână și tip lână; prestări servicii și asistență , tehnică în țară;și străinătate; activitate de import-export; studii și cercetări în domeniu.
| Lucrări de reparații a instalațiilor și a construcțiilor, lucrări construcții-montai, modernizări, prestări servicii în industria chimică, precum și alte unități industriale de stat sau private din țară și străinătate.
| 397,5 (242,1+294,2)
| 22.8 (3,7+19,1)
| Întreprinderea „Industria lânii” Timișoara
| Grupul de șantiere de construcții-montaj și reparații în industria chimică Craiova

|-
|-
| 16.
| 183.
| „Tomis-texrt -S.A..
| „Softchim” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Constanța b-dul A. Vlaicu nr. 12&, județul Constanța
| București, Spl.Independenței nr. 202 A, sector 6
| Producerea și comercializarea de fire pieptănate și cardate, țesături lână și tip lână car-dată și pieptănată, Briă spălată» pale și benzi din lână și tip Măi confecții din țesături și tricotaje, piese de schimb, deșeuri textile; prestări de servicii pentru terți; activitate de imporț-export.
| Prestare servicii (realizarea. de produse program, asistență tehnică, prelucrare date, sisteme informatice cu echipamente de calcul etc).
| 395,0 (204,1+350,5)
| 19,3 (18,8+0,5)
| Întreprinderea „Integrata de lână” Constanța
| Centrul de calcul al Departamentului industriei chimice și petrochimice

|-
|-
| 17.
| 184.
| „Flaro” -S.A.
| „Bentoflux” -S.A
| Societate comercială pe-acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sibiu str. Râului nr, 33, județul Sibiu
| Satu Mare Str. Fabricii nr. 84 Jud. Satu Mare
| producerea și comercializarea, la intern și export de componente tehnologice și accesorii textile; de piese de schimb pentru utilajele specifice din industria textilă și pielăriei; proiectare utilaje și piese de schimb.
| Producerea și comercializarea de bentonite pentru turnătorii, vopsele pe bază de pământuri colorate și pigmenți, produse chimice de mic tonaj, diverse produse din mase plastice.
| 372,0 (242,1+152,1)
| 9,4 (6,6+2,8)
| Întreprinderea „Flamura Roșie” Sibiu
| Întreprinderea de piese de schimb și utilaje pentru industria chimică

|-
|-
| 18.
| 185.
| „Fintex” -S.A.
| „Astar” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Fălticeni str. Ţărăncuței nr. 19, județul Suceava
| Cluj-Napoca Str. Someșului nr. 5 Jud. Cluj
| Produeerea și comercializarea de fire de în și în îri amestec cu alte fibre pieptănate, semipieptănate, crude și semitort albit, fire de cânepă și m amestec cu alte fibre pieptănate, crude și din semitort albit, bandă car-dată de în, cânepă și în amestec eu alte fibre, pale vopsite dliâ fibră cânepă și lână, furtunuri textile, țesături din ih și tip în; prestarea de servicii în doraeniulcomerțu-lui.
| Obținerea de produse dentare, teste chimice, hârtie indicatoare pH, folii de imprimară
| 33$1 (279,5+1.13,3)
| 9,4 (1,2+8,4)
| Întreprinderea „Filatura de în și cânepă” Fălticeni
| Întreprinderea de produse dentare Cluj-Napoca

|-
|-
| 19.
| 186.
| „Fălim” -S.A.
| „Sinprest” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Fălticeni str. Ţărăncuței nr. 19, județul Suceava
| București Șos. Colentina nr. 6 sector 2
| Producerea și comercializarea de fire de în și în în amest*c cu alte fibre pieptănate,, semipieptănate, crude și din semitort albit, fire de în, cânepă și cânepă în amestec ou. alte fibre pieptănate, semipieptănate, crude, și din semitort; tapițerie, marochinărie și scopuri chirurgicale, bandă cardată de în, cânepă și în amestec cu alte fibre; prestări servicii în domeniul comerțului.
| Consulting industrial, executarea de studii și proiecte, analize diagnostic, reprofilări tehnologice, expertize tehnico-economice, studii de fezabilitate și marketing pentru industria de sinteză organică, fină și medie, pentru medicamente, cosmetice, detergenți, săpun și alte produse chimice și de uz chimic.
| 231,5 (183,2+38,6)
| 4,7 (0,4+4,3)
| Întreprinderea „Filatura de în și cânepă” Fălticeni
| Centrul de proiectări din cadrul Societății pe acțiuni „Sintofarm” București

|-
|-
| 20.
| 187.
| „Rotema” -S.A.
| „Deltaplast” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București b-dul Bucureștii Noi nr. 170, sector 1
| Corn. Măcin Str. Portului, nr. 21 Jud. Constanța
| Producerea și comercializarea la intern și export de mașini, utilaje și piese de schimb pentru industria textilă și pielăriei; mașini și utilaje pentru industria alimentară; confecții metalice și instalații mecanice sub presiune; executarea de lucrări de reparații de mașini-unelte, utilaje tehnologice și instalații mecanice sub presiune; prestări de servicii de asistență tehnică și service.
| Fabricarea de produse din mase plastice și comercializarea lor.
| 318,4 (172,5+196,0)
| 4,0 (3.0+1,0)
| Întreprinderea mecanică pentru industria ușoară București
| Întreprinderea prelucrare mase plastice Măcin

|-
|-
| 21.
| 188.
| „Libertatea” -S.A.
| „Prim” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sibiu str. Târgu Finului nr. 12, județul Sibiu
| București Bd. Chimiști-lor nr. 26 sector 3
| Producerea și comereiyliza-rea firelor și țesăturilor tip lână pieptănată, textile nețesute, pale de lână vopsite prestări servicii pentru terți activități de import-export.
| Proiectare reparații, investiții și modernizări pentru construcții civile industriale și agricole, instalații aferente acestora, instalații tehnologice și utilaje din cadrul societăților comerciale, cu prioritate de profil chimic și agenților economici particulari din țară și străinătate;
| 301,0 (91,9+232,9)
| 1,2 (0,4+0,8)
| Întreprinderea „Libertatea” Sibiu
| Secția de proiectare -Trustul de construcții-montaj și reparații în industria chimică București

|-
|-
| 22.
| 189.
| „Minet” -S.A.
| „Electronica” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Rm. Vâlcea str. Calea lui Traian nr. 3, județul Vâlcea
| București Bd. D. Pompei nr. 5-7 sector 2
| Producerea și comercializarea de vată industrială pentru tapițerii, izolații și matla-seuri geotextile, vată voluminoasă pentru industria mobilei, produse realizate prin coasere, tricotare, mochete și materiale nețesute pentru decorațiuni interioare; vopsire fibre textile, destrămare fibre textile.
| Engineering, consulting, producție, servicii, comerț -inclusiv operații de import-export în domeniul bunurilor de larg consum electronice, precum și al aparaturii și utilajelor electronice, electrotehnice și mecanice.
| 300,0 (259,0+48,5)
| 807,5 (538,6+527,1)
| Întreprinderea de textile nețesute Rm. Vâlcea
| Întreprinderea „Electronica” București

|-
|-
| 23.
| 190.
| „Textila Grivița” -S.A.
| „Electronica service” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București str. Șiret nr. 95, sector 1 Mun. Buc.
| București Bd. D. Pompei nr. 5-7 sector. 2
| Producerea și comercializarea de lână spălată, fire tip bumbac și tip lână pale lână pieptănată.
| Prestarea de servicii și reprezentare în domeniul produselor electronice și bunuri de larg consum; activități de comerț, operațiuni de import-export; producerea și comercializarea de produse electronice și bunuri de larg consum.
| 269,9 (143,6+162,0)
| 56,8 (40,0+42,6)
| Întreprinderea „Textila Grivița” București
| Fabrica de service din Întreprinderea Electronica București
 
|}

|-
se termina 131 incepe ultima parte
| 24.
| „Mobitex Horezu” -S.A;
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Horezu str. T. Vladi-mirescu nr. 101, județul Vâlcea
| Producerea și comercializarea de țesături pentru mobilă și decorațiuni interioare, confecții textile.
| 269,8 (259,3+27,3)
| Întreprinderea de stofă de mobilă Horezu

|-
| 25.
| „Favior” ” ~ S.A,,
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Orăștie str. Gh. Lazăr nr. 2, județul Hunedoara
| Achiziționarea și prelucrarea pieilor de ovine, de animale de crescătorie și vânat, producerea și comercializarea articolelor și confecțiilor din blană, piele naturala și înlocuitori.
| 249,6 (184,6+323,3)
| Întreprinderea de blănărie Vidra Orăștie

|-
'''Guvernul României'''
| 26.
 
| „Postav Azuga”
=== Hotărâre privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industrie ===

| Azuga str. Victoriei nr. 36, județul Prahova
În temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților comerciale de stat ca regii autonome și societăți comerciale,
| Producerea, comercializarea și proiectarea de fire și țesături tip lână cardată, de materii prime, semifabricate și materiale recuperabile, accesorii și piese de schimb: activitate de import-export, prestări servicii și asistență tehnică pentru terți.
 
| 248,3 (172,0+96.4)
'''Guvernul României''' hotărăște:
| Întreprinderea de postav Azuga

|-
Art. 1. - Se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social prevăzute în anexa nr. 1.
| 27,
| „Integrata de lână Suceava” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Suceava str. Traian Vuia nr. 17, județul Suceava
| Producerea, comercializarea și proiectarea firelor și țesăturilor tip lână cardată, carbonizarea lânii, vopsirea fibrelor tip lână, studii și cercetări în domeniu.
| 242,9 (160,3+1087)
| înti epiinderea „Filatura și țesă-toria de lână” Suceava

|-
Art. 2. - Societățile comerciale pe acțiuni, înființate potrivit prezentei hotărâri, se vor organiza și vor funcționa în conformitate cu statutul propriu al fiecărei societăți prevăzut în anexele nr. 2 (2.1-2.172 și 2 a <ref> Anexele nr. 2.1-2.172 și 2 a se comunică unităților interesate. Statutul cadru al societăților comerciale înființate potrivit art. 1 este cuprins în anexa nr. 2.</ref>.
| 28.
| „Transilana”-S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Ghimbav str. Fabricilor nr. 44 județul Brașov
| Producerea, comercializarea și proiectarea de fire pieptănate din lână și tip lână pentru țesături și tricotaje, piese de schimb, prestări de servicii și asistență tehnică în țară și străinătate, activitate de import-export. studii și cercetări în domeniu.
| 234,4 (99,2+157,8)
| Întreprinderea de fire pentru țesături Ghimbav și Întreprinderea de fire pentru tricotaje Ghimbav

|-
Art. 3. - În perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului, care își desfășoară activitatea în conformitate cu statutul prevăzut la art. 2.
| 29.
| „Filatura de lână Mizil” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Mizil str. Tohani nr. 36, județul Prahova
| Producerea, comercializarea, proiectarea de fire lână și tip lină pieptănată, linuri, piese de schimb și accesorii textile: componente tehnologice, prestări de servicii pentru terți, activități de import-export.
| 229,2 (148,6+90,0)
| Întreprinderea Filatura de lână pieptănată Mizil

|-
Ministerul Resurselor și Industriei, prin reprezentanții săi în consiliile împuterniciților statului, va sprijini consiliile de administrație ale societăților comerciale în luarea deciziilor privind realizarea contractelor comerciale la nivelul comenzilor lansate de Ministerul Apărării Naționale și conservarea capacităților destinate producției de apărare.
| 30.
| „Prodin” -SA.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| București calea Vitan nr. 289, sector 3
| Producerea și comercializarea țesăturilor de în, cânepă, iută și tip în, cânepă, iută, activitate import-export, executarea de Jucrări și prestarea de servicii cu caracter industrial în domeniul de activitate al societății.
| 220,5 (139,5+1-13,2)
| Întreprinderea in și cânepă „Prodin” București și Întreprinderea și țesătoria de în cânepâ Buzău

|-
Art. 4. - Societățile comerciale pe acțiuni nou înființate realizează obiectul de activitate pe bază de contracte comerciale încheiate în conformitate cu Codul civil și Codul comercial român, cu excepțiile prevăzute de lege.
| 31.
| „Covoare Beclean” -SA.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Beclean str. Valea Viilor nr. 1, județul Bistrița-Năsăud
| Producerea, comercializarea și proiectarea de fire semipieptănate, covoare tufted, pânză suport, amestec vopsit, piese de schimb, activitate de import-export, studii și cercetări în domeniu.
| 217,8 (149,8+73(4)
| Întreprinderea de covoare Beclean

|-
Contractarea mărfurilor supuse sistemului de repartiții, prin balanțe materiale, se va face în conformitate cu reglementările stabilite de către Guvern, potrivit prevederilor art. 32 din Legea nr. 15/1990.
| 32.
| „Postăvăria Română” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București șos. Pantelimon nr. 300, sector 2
| Producerea și comercializarea de țesături lână și tip lână, confecționarea de articole de îmbrăcăminte din țesături, tricotarea și confecționarea articolelor din tricot, producerea de substanțe chimice auxiliare pentru industria textilă, prestări servicii către terți, studii și cercetări în domeniu, activitate de import-export.
| 216,8 (118,7+125,1)
| Întreprinderea „Postăvăria română” București

|-
Art. 5. - Societățile comerciale nou înființate își vor definitiva capitalul social pe baza reevaluării patrimoniului în condițiile prevăzute de lege, activitate care se va finaliza până la data de 15 decembrie 1990.
| 33.
| „Trico-har” -SA.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Miercurea-Ciuc, str. Leliceni nr. 66, județul Harghita
| Producerea și comercializarea de piese de schimb și abur tehnologic, prestări servicii în domeniul comerțului și turismului, activitate de informatică, activitate de marketing și consulting, activitate de import-export.
| 210,1 (128,0+93,0)
| Întreprinderea de tricotaje Miercurea-Ciuc

|-
Art. 6. - Pe data înființării societăților comerciale pe acțiuni, unitățile economice de stat, prevăzute în anexa nr. l, se desființează.
| 34.  
| „Netex” - SA.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Bistrița str. Narciselor nr. 2, județul Biștrița-Năsăud
| Producerea, comercializarea și proiectarea materialelor nețesute, inclusiv servicii și asistență tehnică, în țară și străinătate, efectuarea operațiunilor de comerț exterior, engineering, colaborarea direct cu bănci de comerț exterior, efectuarea operațiunilor de fond valutar putând participa și conveni la operațiuni de credit, efectuarea de studii și cercetări în scopul promovării și punerii în aplicare a inițiativelor de interes național în sectorul fabricației de textile și în domenii conexe, activități cu caracter social în favoarea salariaților.
| 206,8 (158,2+65,3)
| Întreprinderea „Netex” Bistrița

|-
Activul și pasivul unităților de stat care se desființează se preiau de către societățile comerciale înființate.
| 35.
| „Cetatea” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Tg. Neamț str. Ștefan cel Mare nr. 278 A, județul Neamț
| Producerea, comercializarea și proiectarea firelor semipieptănate, țesăturilor lână și tip lână, confecțiilor textile, pieselor de schimb; studii și cercetări în domeniu.
| 189,0 (151,5+175,2)
| Întreprinderea de volvatir Târgu Neamț

|-
Personalul care trece la societățile comerciale se consideră transferat în interesul serviciului și beneficiază, timp de trei luni, de salariul tarifar avut și de sporul de vechime, după caz, dacă este încadrat în funcții cu niveluri de salarizare mai mici.
| 36.
| „Fam” -S.A.

| Galați Calea Prutului nr. 50 A, județul Galați
| Producerea și comercializarea de accesorii ornamental-funcționale pentru industria de confecții, încălțăminte, marochinărie, bunuri metalice din tablă litografiată, ambalaje și confecții metalice, unelte agricole, mobilier industrial și naval, diverse articole metalice, la intern și export.
| 179,5 (123,5+82,7)
| Întreprinderea „11 Iunie” Galați

|-
Art. 7. - Anexele 1, 2 și 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
| 37.
| „Teba” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Arad str. Patria nr, 14, județul Arad
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor din bumbac și tip bumbac.
| 178,8 (129,9+98,2)
| Întreprinderea „Teba” Arad

|-
Art. 8. - Orice dispoziții contrare prezentei hotărâri se abrogă.
| 38,
| Someșul Cluj” -S.A.

| Cluj-Napoca b-dul 22 Decembrie nr. 77. județul Cluj
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor din fire tip lână, servicii pentru terți, activitate de import-export.
| 166,5 (99,1+84,1)
| Întreprinderea de tricotaje „Someșul” Cluj-Napoca

|-
{{SemnPm|Petre Roman|București|4 decembrie 1990|1254}}
| 39.
| „Argos” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoca str. Galați nr. 20-24, județul Cluj
| Producerea și comercializarea de tricotaje din fire diverse și ciorapi, servicii pentru terți, activitate de import-export.
| 113,8 (66,1+59,4)
| Întreprinderea de tricotaje „Someșul” Cluj-Napoca

|-
| 40.
| „Tricolori” -S.A.

| Panciu str. Gh. Doja nr. 4, județul Vrancea
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor din bumbac și tip bumbac, a tricoturilor tehnice, servicii pentru terți, activitate de import-export.
| 165,6 (132,5+63,8)
| Întreprinderea de tricotaje Panciu

|-
 
| 41.
====Anexa nr. 1====
| „Oradinum” - S.A.
 
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
'''Lista societăților comerciale care se înființează în baza Legii nr. 15/1990'''
| Oradea str. Independenței nr. 7, județul Bihor
 
| Producerea și comercializarea de confecții textile pentru femei, bărbați și copii; crearea și comercializarea unor produse de confecții unicat și de serie mică, producerea de piese pentru mașini textile, crearea de modele pentru sondarea cererii pieței interne și externe.
 
| 162,8 (57,8+168,1)
{|  
| Întreprinderea de confecții Oradea
| Nr. crt.
| Denumirea societății comerciale
| Forma juridică
| Sediul, localitatea, județul
| Obiectul principal de activitate
| Capitalul social inițial structura <ref>Milloace fixe + mijloace circulante</ref> conform bilanțului la 30.06.1990 (mii. lei)
| Denumirea unităților care își încetează activitatea

|-
|-
| 42.
| 0
| „Celomeltex” -S.A.
| 1
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| 2
| Buzău b-dul Stadionului nr. 122, județul Buzău
| 3
| Producerea și comercializarea de pale pieptănate de celofibră și melană, fire pieptănate, energie electrică și termică, piese de schimb, prestări servicii pentru terți.
| 4
| 159,1 (99,5+66,7)
| 5
| Întreprinderea „Filatura de lână pieptănată” Buzău
| 6
 
|-
|-
| 43.
| 1.
| „Tricoul Roșu” -S.A.
| „Stofe” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Arad str. Peneș Curcanul, județul Araci
| Buhuși, b-dul Libertății nr. 36, județul Bacău
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a produselor tricotate, .servicii terți, activitate de import-export.
| Proiectarea, producția și comercializarea firelor, țesăturilor, lânurilor; prestări servicii și asistență tehnică în țară și străinătate; activitate de import-export <ref>Mijloace fixe + mijloace circulante</ref>, studii și cercetări în domeniu.
| 154,8 (103,8+118,3)
| 855,1 (495,l+593,3)
| Întreprinderea de tricotaje Arad
| Întreprinderea de postav Buhuși
 
|-
|-
| 44.
| 2.  
| „Bumbăcăria Românească” -S.A.
| „Unirea” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S-A.)
| București str. Gării nr. 112, sector 4
| Cluj-Napoca Piața 1 Mai nr. 1-2, județul Cluj
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac.
| Producerea, proiectarea, comercializai ea la intern și export a mașinilor pentru prelucrarea fibrelor naturale și chimice, mașinilor pentru prelucrarea sârmei, mașinilor pentru confecționarea mobilei, utilaje pentru împachetarea țigaretelor, mașini pentru uz gospodăresc, service și asistența, tehnică în țară și străinătate.
| 152,7 (136,1+51,0)
| 327,8 (467,6+495,3)
| Întreprinderea „Bumbăcăria românească” Jilava
| Întreprinderea „Unirea” Cluj-Napoca

|-
|-
| 45.
| 3.
| „Filis” -S.A.
| „Iasitex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Isaccea str. Cuza Vodă nr. 2-10, județul Tulcea
| Iași str. Primăverii nr. 2, județul Iași
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac.
| Producerea și comercializarea de fire, țesături din bumbac și tip bumbac, confecții textile; activitate de import-export prin societăți specializate sau compartimente proprii; prestări servicii în domeniile managementului, marketingului, creației, cercetării și proiectării produselor textile, proiectării pieselor de schimb, subansamblelor și instalațiilor textile, întreținerii și reparării instalațiilor textile, folosirii tehnicii de calcul în conducerea și desfășurarea activității de producție.
| 152,1 (141,0+28,4)
| 805,1 (574,1+265,4)
| Întreprinderea „Filatura de bumbac” Isaccea
| Întreprinderea „Ţesătura” Iași
 
|-
|-
| 46.
| 4.
| „Banatex” -S.A.
| „Covtex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sânnicolau Mare str. Cenadului nr. 24, județul Timiș
| Producerea de fire groase tip în-cânepă, țesături groase tip în-cânepă, confecții saci textili, comercializarea produselor realizate.
| 145,3 (114,3+72,9)
| Întreprinderea „Filatura și țesătoria” Sânnicolau Mare
 
|-
| 47.
| „Romanița” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Caracal str. Vornicu Ureche nr. 2, județul Olt
| Cisnădie str. Transilvaniei nr. 1, județul Iași
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor și tricoturilor din bumbac și tip bumbac, servicii pentru terți, activitate de import-export.
| Producerea de lână spălată, fire car date și semipieptănate, țesături lână și tip lână, pături, covoare plușate mecanice, covoare netede și manuale, piese de schimb, lanolină; prestări servicii pentru terți; activitate de import-export; desfacerea produselor la intern prin rețeaua proprie și comerț; studii și cercetări în domeniu.
| 142,9 (86,8+58,4)
| 685,2 (447,1+450,4)
| Întreprinderea de tricotaje Caracal
| Întreprinderea „Textila” Cisnădie

|-
|-
| 43.
| 5.
| „Nicovala” -S.A.
| „Matricon” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sighișoara str. Mihai Viteazul nr. 94, județul Mureș
| Tg. Mureș str. Gh. Doja nr. 155, județul Mureș
| Producerea și comercializarea la intern și export de utilaje și piese de schimb pentru industria textilă și pielăriei, utilaje și piese de schimb pentru industria chimică, utilaje și piese de schimb pentru , industria lemnului; executarea de lucrări de montaj utilaje, prestare de servicii de asistență tehnică și service.
| Producerea și comercializarea de instalații mașini, utilaje, echipamente pentru industria textilă și pielăriei, de piese de schimb, dispozitive și verificatoare pentru mașinile textile la intern și export, cercetare-proiectare în domeniu, asistență tehnică, prestări de servicii de montaj utilaje și lucrări de service.
| 137,2 (118,8+224,0)
| 558,9 (337,9+405,4)
| Întreprinderea „Nicovala” Sighișoara
| Întreprinderea „Metalotehnica” Târgu Mureș

|-
|-
| 49.
| 6.  
| „Citricim” -S.A.
| „Imatex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Câmpina str. Pictor N. Grigorescu nr. 9, județul Prahova
| Tg. Mureș str. Gh. Doja nr. 64-68, județul Mureș
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a ciorapilor și tricotajelor; servicii pentru terți; activitate de import-export.
| Producerea și comercializarea la intern și export de mașini, utilaje, accesorii și piese de schimb pentru industria textilă și pielăriei, chimică, alimentară, minieră, lemnului și larg consum; proiectarea de mașini, utilaje și piese de schimb; executarea de lucrări privind montarea utilajelor; prestare de servicii de asistență tehnică în perioada probelor tehnologice la beneficiari și service.
| 126,4 (111,3+49,2)
| 550,5 (346,1+276,3)
| Întreprinderea de ciorapi Câmpina
| Întreprinderea „Imatex” Tg. Mureș

|-
|-
| 50.
| 7.
| „Siacom” -S.A.
| „Uta” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Lugoj str. Timișorii nr. 147, județul Timiș
| Arad str. Poetului nr. 1 C, județul Arad
| Producerea și comercializarea de utilaje și piese de schimb pentru industria textilă și pielăriei, utilaje și piese de schimb pentru industria sticlei, utilaje și piese de schimb pentru industria minieră; executarea de lucrări de montaj utilaje, prestare de servicii în domeniul prelucrărilor mecanice, asistență tehnică și service.
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor de bumbac și tip bumbac.
| 125,9 (78,1+40,8)
| 559.9 (453,1+232,7)
| Întreprinderea de utilaje și piese de schimb „9 Mai” Lugoj
| Întreprinderea textilă „Uta” Arad

|-
|-
| 51.
| 8.
| „Iulia” -S.A.
| „Argeșana” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Lugoj str. Bucegi nr. 3, județul Timiș
| Pitești str. N. Bălcescu nr. 164, Argeș
| Producerea și comercializarea de jucării, prelucrarea hârtiei executarea de lucrări de ștanțare, ambutisare și vopsire.
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor din lână și tip lână, pale pieptănate, coloranți, chimicale, accesorii textile, piese de schimb; studii, cercetări, proiectări în domeniu;. prestări servicii pentru terți; activitate de import-export; efectuarea de operațiuni de marketing, studiul pieței și al tendințelor de modă, inclusiv reclamă comercială și contractare în țară și în străinătate prin magazine proprii și agenții comerciale.
| 19,7 (3,3+16,4)
| 550,0 (297,3+285,6)
| Întreprinderea de utilaje și piese de schimb „9 Mai” Lugoj
| Întreprinderea de stofe „Argeșana” Pitești

|-
|-
| 52.
| 9.
| ..Ciserom” -S.A.
| „Integrata Pașcani” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (Ș.A.)
| Sebeș str. Poștei nr. 78, județul Alba
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a ciorapilor și dresurilor, servicii pentru terți, activitate de import-export.
| 121,2 (85,4+72,2)
| Întreprinderea de ciorapi Sebeș
 
|-
| 53.
| „Iason” -S.A.
| Societate comerciala pe acțiuni (S.A.)
| Brașov str. Avram Iancu nr. 40-42, județul Brașov
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor tip Lână, polâester și bumbac, servicii pentru terți, activitate de import-export.
| 118,0 (74,2+65,8)
| Întreprinderea de tricotaje Brașov
 
|-
| 54.
| „Romfelt” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București str. Ziduri între vii nr. 19, sector 2
| Pașcani str. Grădiniței nr. 11, județul Iași
| Producerea, comercializarea și proiectarea postavurilor și pâsielor tehnice, industriale, prestări servicii și asistență tehnică în țară și străinătate, activitate import-export, studioși cercetări în domeniu.
| Producerea și comercializarea de fire, țesături și confecții; prestări servicii în domeniul mecano-energetic; activitate de cercetare-proiectare; activitate de import-export.
| 116,1 (56,4+61,5)
| 548,4 (472,5+164,1)
| Întreprinderea română de pâslă București
| Întreprinderea de țesături subțiri tip în „Integrata” Pașcani

|-
|-
| 55.
| 10.
| „Finitex” -S.A.
| „Fimaro” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București str. Sadului nr. 35, sector 5
| Cluj-Napoca str. Maxim Gorki nr. 167, județul Cluj
| Producerea, comercializarea și proiectarea textilelor nețesute, confecționarea produselor din textile nețesute, țesături și tricoturi, prestări servicii pentru terți, activitate de import-export.
| Producerea și comercializarea la intern și export de mașini și utilaje tehnologice pentru industria textilă și pielăriei, de echipamente și piese de schimb pentru mașini textile, executarea de lucrări privind montajul utilajelor; prestare de servicii în domeniul asistenței tehnice și service.
| 107,5 (33,1+53,6)
| 481,0 (235,8+421,3)
| Întreprinderea „Munca textilă” București
| Întreprinderea „Metalul Roșu” Cluj-Napoca

|-
|-
| 56.
| 11.
| „Filan” -S.A.
| „Carpatex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București șos. Vergului nr. 59, sector 2
| Brașov str. N. Titulescu nr. 2, județul Brașov
| Producerea și comercializarea de fire de lână și tip lână pieptănată pentru tricotaje, țesături, confecționarea de ambalaje, prestări servicii pentru terți.
| Producerea și comercializarea de fire și țesături lână și tip lână cardată și pieptănată, abur și apă supraîncălzită, sponsorizarea de diverse acțiuni.
| 106,3 (41,1+75,2)
| 459,2 (196,8+331,8)
| Întreprinderea „Filatura de lână pieptănată” București
| Întreprinderea de stofe „Carpatex” Brașov

|-
|-
| 57.
| 12.
| „Paltim” -S.A.
| „Galfirtex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Timișoara str. Nicolae TitUlescu nr. 5, județul Timiș
| Galați b-dul Republicii nr. 158, județul Galați
| Producerea și comercializarea de cloșuri, pălării și bascuri din lână și păr, produse tricotate din lână și tip lână, tuburi textile destinate filaturilor, confecții textile, confecționarea de ambalaje din carton mucava și ondulat, prestări servicii pentru terți, activitate de import-export.
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor de bumbac și tip bumbac.
| 99,4 (40,8+39,8)
| 457,1 (423,2+123,3)
| Întreprinderea de pălării „Paltim” Timișoara .
| Întreprinderea textilă Galați

|-
|-
| 58.
| 13.
| „Industria Iutei” -S.A.
| „Sircovtex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| București str. Veseliei nr. 10, sector 5
| Siret str. V. Alecsandri nr. 16, județul Suceava
| Producerea și comercializarea de fire, țesături groase și confecții saci din în, cânepă, iută, covoare, articole pentru decorațiuni interioare, textile nețesute, activitate de creație-cercetare.
| Producerea și comercializarea firelor semipieptănate și covoarelor, activitate de import-export, studii și cercetări în domeniu; prestări servicii și asistentă tehnică în țară și străinătate.
| 98,0 (67,2+70,6)
| 450,3 (373,1+89.2)
| Întreprinderea „Industria iutei” București
| Întreprinderea de covoare Siret

|-
|-
| 59.
| 14.
| „Textila Musceleanca” -S.A.
| „Dorobanțul” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Comuna Cetățeni str. Principală nr. 1, județul Argeș
| Ploiești str. Mircea cel Bătrân nr. 119, județul Prahova
| Producerea și comercializarea firelor de lână și tip lână cardată, țesăturilor, covoarelor și tricotajelor, activitate de import-export.
| Producerea, comercializarea, proiectarea de fire și țesături din lână și tip lână; prestări servicii și asistență tehnică în țară și, străinătate; studii și cercetări în domeniu; activitate de import export.
| 95,9 (43,8+57,2)
| 413 (139,1+313,9)
| Întreprinderea „Filatura de lână Musceleanca” Cetățeni
| Întreprinderea de stofe „Dorobanțul” Ploiești

|-
|-
| 60.
| 15.
| „Apollo -București” S.A.
| „Industria lânii” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| București Intrarea Ovidiu nr. 6, sector 4
| Timișoara b-dul Tache Ionescu nr. 46 B, județul Timiș
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă de ciorapi, dresuri și tricotaje din fire diverse, servicii pentru terți, activitate de import-export.
| Producerea, comercializarea și proiectarea de fire, țesături lână și tip lână; prestări servicii și asistență , tehnică în țară;și străinătate; activitate de import-export; studii și cercetări în domeniu.
| 90,2 (59,9+55,0)
| 397,5 (242,1+294,2)
| Întreprinderea de ciorapi „Apolo” București și Întreprinderea de ciorapi „Podu Turcului”
| Întreprinderea „Industria lânii” Timișoara

|-
|-
| 61.
| 16.
| „Orlatex” - S.A.
| „Tomistex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Orlat, str. Avram Iancu nr. 714, județul Sibiu
| Constanța b-dul A. Vlaicu nr. 125, județul Constanța
| Producerea și comercializarea de fire cardate și semipieptănate, țesături din lână, tip lâriă și tehnice, piese de schimb, prelucrarea și valorificarea deșeurilor textile, prestări servicii pentru terți.
| Producerea și comercializarea de fire pieptănate și cardate, țesături lână și tip lână cardată și pieptănată, lână spălată, pale și benzi din lână și tip lână, confecții din țesături și tricotaje, piese de schimb, deșeuri textile; prestări de servicii pentru terți; activitate de import-export.
| 88,0 (54,7+35,4)
| 395,0 (204,1+350,5)
| Întreprinderea „Progresul” Orlat
| Întreprinderea „Integrata de lână” Constanța

|-
|-
| 62.
| 17.
| „Mefitex” - S.A;
| „Flaro” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Suceava str. Zamea nr. 17, județul Suceava
| Sibiu str. Râului nr. 33, județul Sibiu
| Producerea. și comercializarea pieselor de schimb pentru utilajele, specifice industriei textile și pielăriei, de confecții textile, confecții din blănuri și piele, garnituri și diverse obiecte din cauciuc, executarea de lucrări de reparații auto și pentru utilajele industriei textile și pielăriei.
| producerea și comercializarea, la intern și export de componente tehnologice și accesorii textile; de piese de schimb pentru utilajele specifice din industria textilă și pielăriei; proiectare utilaje și piese de schimb.
| 83,4 (44,7+77,7)
| 372,0 (242,1+152,1)
| Întreprinderea de piese de schimb pentru industria ușoară Suceava
| Întreprinderea „Flamura Roșie” Sibiu

|-
|-
| 63.
| 18.
| „Tricotaje Ineu” -S.A.
| „Fintex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Ineu calea Aradului nr. 1 A, județul Arad
| Fălticeni str. Ţărăncuței nr. 19, județul Suceava
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a produselor tricotate (lenjerie-îmbrăcăminte), activitate lohri, servicii pentru terți, activitate de import-export.
| Produeerea și comercializarea de fire de in și in în amestec cu alte fibre pieptănate, semipieptănate, crude și semitort albit, fire de cânepă și in amestec cu alte fibre pieptănate, crude și din semitort albit, bandă cardată de in, cânepă și în amestec eu alte fibre, pale vopsite din fibră cânepă și lână, furtunuri textile, țesături din in și tip in; prestarea de servicii în domeniul comerțului.
| 79,0 (60,1+23,6)
| 333,1 (279,5+113,3)
| Întreprinderea de tricotaje Ineu
| Întreprinderea „Filatura de in și cânepă” Fălticeni

|-
|-
| 64.
| 19.
| „Ţesătoria de bumbac Mureș” -S.A.
| „Fălim” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Tg. Mureș str. 8 Martie nr. 34,. județul Mureș
| Fălticeni str. Ţărăncuței nr. 19, județul Suceava
| Producerea și comercializarea țesăturilor de bumbac și tip bumbac.
| Producerea și comercializarea de fire de in și in în amestec cu alte fibre pieptănate, semipieptănate, crude și din semitort albit, fire de in, cânepă și cânepă în amestec cu alte fibre pieptănate, semipieptănate, crude, și din semitort; tapițerie, marochinărie și scopuri chirurgicale, bandă cardată de in, cânepă și în amestec cu alte fibre; prestări servicii în domeniul comerțului.
| 76,8 (65,5+28,5)
| 231,5 (183,2+38,6)
| Întreprinderea „Ţesătoria de bumbac” Târgu Mureș
| Întreprinderea „Filatura de in și cânepă” Fălticeni

|-
|-
| 65.
| 20.
| „Tricostar” -S.A.
| „Rotema” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Buzău str. Stadionului nr. 120, județul Buzău
| București b-dul Bucureștii Noi nr. 170, sector 1
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor tip lână, servicii pentru terți, activitate de import-export.
| Producerea și comercializarea la intern și export de mașini, utilaje și piese de schimb pentru industria textilă și pielăriei; mașini și utilaje pentru industria alimentară; confecții metalice și instalații mecanice sub presiune; executarea de lucrări de reparații de mașini-unelte, utilaje tehnologice și instalații mecanice sub presiune; prestări de servicii de asistență tehnică și service.
| 74,7 (52,3+43,4)
| 318,4 (172,5+196,0)
| Întreprinderea de tricotaje Buzău
| Întreprinderea mecanică pentru industria ușoară București

|-
|-
| 66.
| 21.
| „Confecții Jibou” -S.A.
| „Libertatea” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Jibou str. Stadionului nr. 15, județul Sălaj
| Sibiu str. Târgu Finului nr. 12, județul Sibiu
| Producerea și comercializarea la intern și extern de confecții pentru femei, bărbați și copii, confecții de serie mică, producerea de piese de schimb specifice domeniului de confecții, asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor tip lână pieptănată, textile nețesute, pale de lână vopsite prestări servicii pentru terți activități de import-export.
| 58,8 (37,5+64,1)
| 301,0 (91,9+232,9)
| Întreprinderea de confecții Jibou
| Întreprinderea „Libertatea” Sibiu

|-
|-
| 67.
| 22.
| „Simco” -S.A.
| „Minet” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sighetu Marmației str. Dragoș Vodă nr. 59, județul Maramureș
| Rm. Vâlcea str. Calea lui Traian nr. 3, județul Vâlcea
| Producerea și comercializarea confecțiilor textile și din blană pentru copii, femei și bărbați, crearea și comercializarea unor confecții unicate și de serie mică, diferite piese de schimb specifice domeniului confecțiilor, întocmirea documentațiilor tehnice și asigurarea asistenței tehnice în domeniul confecțiilor din țesături.
| Producerea și comercializarea de vată industrială pentru tapițerii, izolații și matlaseuri geotextile, vată voluminoasă pentru industria mobilei, produse realizate prin coasere, tricotare, mochete și materiale nețesute pentru decorațiuni interioare; vopsire fibre textile, destrămare fibre textile.
| 50,9 (26,8+62,3)
| 300,0 (259,0+48,5)
| Întreprinderea de confecții Sighetu Marmației
| Întreprinderea de textile nețesute Rm. Vâlcea

|-
|-
| 68.
| 23.
| „Lux Periam” -S.A.
| „Textila Grivița” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Periam str. Gării nr. 879, județul Timiș
| București str. Șiret nr. 95, sector 1 Mun. Buc.
| Producerea și comercializarea de cloșuri și pălării din lână, confecții textile, tuburi și pâsle tehnice, textile nețesute, prestări servicii pentru terți, activitate de import-export.
| Producerea și comercializarea de lână spălată, fire tip bumbac și tip lână pale lână pieptănată.
| 31,5 (13,2+21,2)
| 269,9 (143,6+162,0)
| Întreprinderea de pălării „Lux” Periam
| Întreprinderea „Textila Grivița” București

|-
|-
| 69.
| 24.
| „Codtex-Codlea” -S.A.
| „Mobitex Horezu” -S.A;
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Codlea str. Horia nr. 4^-6, județul Brașov
| Horezu str. T. Vladimirescu nr. 101, județul Vâlcea
| Producerea și comercializarea țesăturilor pentru echipament de protecție și de lucru, țesăturilor tehnice, țesăturilor pentru cămăși și bluze.
| Producerea și comercializarea de țesături pentru mobilă și decorațiuni interioare, confecții textile.
| 29,5 (20,2+15,6)
| 269,8 (259,3+27,3)
| Întreprinderea „Ţesătoria” Codlea
| Întreprinderea de stofă de mobilă Horezu

|-
|-
| 70.
| 25.
| „Triconf” -S.A.
| „Favior” -S.A,
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Șiret str. Carpați nr» 2, județul Suceava
| Orăștie str. Gh. Lazăr nr. 2, județul Hunedoara
| Producerea și comercializarea de articole de lenjerie și îmbrăcăminte tip sport din tricot , și țesături pe piața internă, servicii pentru terți.
| Achiziționarea și prelucrarea pieilor de ovine, de animale de crescătorie și vânat, producerea și comercializarea articolelor și confecțiilor din blană, piele naturala și înlocuitori.
| 22,9 (16,4+6,5)
| 249,6 (184,6+323,3)
| Întreprinderea de tricotaje „Siretul” Suceava
| Întreprinderea de blănărie Vidra Orăștie

|-
|-
| 71.
| 26.
| „Filatex” -S.A.
| „Postav Azuga”
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Miercurea-Ciuc str.7 Noiembrie nr. 68, județul Harghita
| Azuga str. Victoriei nr. 36, județul Prahova
| Proiectarea, producerea și comercializarea de fire tip lână; prestări de servicii și asistență tehnică în țară și străinătate; activitate de import-export, studii și cercetare în domeniu.
| Producerea, comercializarea și proiectarea de fire și țesături tip lână cardată, de materii prime, semifabricate și materiale recuperabile, accesorii și piese de schimb: activitate de import-export, prestări servicii și asistență tehnică pentru terți.
| 84,4 (41,4+50,5)
| 248,3 (172,0+96.4)
| Întreprinderea „Filatura de lână pieptănată” Miercurea-Ciuc
| Întreprinderea de postav Azuga

|-
|-
| 72.
| 27.
| „Electrotel” -SA.
| „Integrata de lână Suceava” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Alexandria str. Dunării nr. 279, județul Teleorman
| Suceava str. Traian Vuia nr. 17, județul Suceava
| Fabricarea și comercializarea de echipamente electrice de joâsă tensiune destinate distribuției energiei electrice, echipamente de automatizări a proceselor industriale, echipamente de acționări și automatizări mașini-unelte, confecții metalice din domeniul electrotehnic.
| Producerea, comercializarea și proiectarea firelor și țesăturilor tip lână cardată, carbonizarea lânii, vopsirea fibrelor tip lână, studii și cercetări în domeniu.
| 326,9 (154,4+336,9)
| 242,9 (160,3+1087)
| Întreprinderea de panouri și tablouri electrice Alexandria
| Întreprinderea „Filatura și țesătoria de lână” Suceava

|-
|-
| 73.
| 28.
| „Băneasa” -S.A.
| „Transilana”-S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| București str. Erou Iăncu Nicolae nr. 32, sector 2
| Ghimbav str. Fabricilor nr. 44 județul Brașov
| Producerea și comercializarea de produse (componente și aparatură electronică, .instalații 0 utilaje specifice, fluide tehnologice), lucrări, servicii, contracte de cercetare-proiectare, Consulting, expertiză,service,, import-export, publicitate, activități sociale în favoarea salariaților.
| Producerea, comercializarea și proiectarea de fire pieptănate din lână și tip lână pentru țesături și tricotaje, piese de schimb, prestări de servicii și asistență tehnică în țară și străinătate, activitate de import-export. studii și cercetări în domeniu.
| 1128,4 (823,1+389,3)
| 234,4 (99,2+157,8)
| Întreprinderea de piese radio și semi conductori -Băneasa
| Întreprinderea de fire pentru țesături Ghimbav și Întreprinderea de fire pentru tricotaje Ghimbav

|-
|-
| 74.
| 29.
| „Ierni” -S.A.
| „Filatura de lână Mizil” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| București str. Fabrica de glucoză nr. 9-11, sector 2
| Mizil str. Tohani nr. 36, județul Prahova
| Producerea și comercializarea de echipamente de, radiocomunicație, profesionale, autospeciale, echipamente pentru măsurarea radiațiilor nucleare, blocuri de înaltă tensiune, stabilizatoare de curent, detectoare de mine, aparate electronice medicale, radiotelefoane și instalații de- transmisie date, surse automatizate de curent, lucrări de service, complete de reparații, alte bunuri de. larg consum.
| Producerea, comercializarea, proiectarea de fire lână și tip lână pieptănată, lânuri, piese de schimb și accesorii textile: componente tehnologice, prestări de servicii pentru terți, activități de import-export.
| 533,8 (425,6+421,0)
| 229,2 (148,6+90,0)
| Întreprinderea de aparate electronice de măsură și industriale București
| Întreprinderea Filatura de lână pieptănată Mizil

|-
|-
| 75.
| 30.
| „Electrolamet” -SA.
| „Prodin” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Craiova Calea București nr. 144, județul Dolj
| București calea Vitan nr. 289, sector 3
| Servicii de specialitate în domeniul comercial, de comerț exterior, cercetare, dezvoltare, retehnoâogizare, investiții, mecano-energetic, precum și în activitatea de management, personal, cooperări interne și internaționale.
| Producerea și comercializarea țesăturilor de in, cânepă, iută și tip in, cânepă, iută, activitate import-export, executarea de lucrări și prestarea de servicii cu caracter industrial în domeniul de activitate al societății.
| 236,8 (4,5+698,7)
| 220,5 (139,5+113,2)
| Baza de aprovizionare și desfacere -Craiova și Centrala industrială electrotehnică Craiova
| Întreprinderea in și cânepă „Prodin” București și Întreprinderea și țesătoria de in-cânepâ Buzău

|-
|-
| 76.
| 31.
| „Retrom” -SA.
| „Covoare Beclean” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Pașcani str. Moldovei nr. 17 bis, județul Iași
| Beclean str. Valea Viilor nr. 1, județul Bistrița-Năsăud
| Fabricarea și comercializarea de: traductoare (termocuple, termorezistențe, debitmetre electromagnetice, contoare de energie termică), regulatoare directe (temperatură, presiune, nivel), ventile electromagnetice și piese de schimb pentru acestea.
| Producerea, comercializarea și proiectarea de fire semipieptănate, covoare tufted, pânză suport, amestec vopsit, piese de schimb, activitate de import-export, studii și cercetări în domeniu.
| 304,4 (224,1+174,4)
| 217,8 (149,8+73,4)
| Întreprinderea de traductoare și regulatoare directe  Pașcani
| Întreprinderea de covoare Beclean

|-
|-
| 77.
| 32.
| „Microelectronica” -SA.
| „Postăvăria Română” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București str. Erou lancu Nicolae nr. 34 B, sector 2
| București șos. Pantelimon nr. 300, sector 2
| Producerea și comercializarea de componente electronice, subansamble și echipamente electronice, inclusiv bunuri de larg consum; activități de export-import, inclusiv operațiuni de intermediere; servicii în domeniul industriei electronice, electrotehnice și domenii conexe.
| Producerea și comercializarea de țesături lână și tip lână, confecționarea de articole de îmbrăcăminte din țesături, tricotarea și confecționarea articolelor din tricot, producerea de substanțe chimice auxiliare pentru industria textilă, prestări servicii către terți, studii și cercetări în domeniu, activitate de import-export.
| 731,2, (614,5+176,7)
| 216,8 (118,7+125,1)
| Întreprinderea „Microelectronica” București
| Întreprinderea „Postăvăria română” București

|-
|-
| 78.
| 33.
| „Relee” -SA.
| „Tricohar” -SA.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Mediaș str. Gloria nr. 5, județul Sibiu
| Miercurea-Ciuc, str. Leliceni nr. 66, județul Harghita
| Fabricarea și comercializarea de relee electromagnetice și electronice (de protecție, de semnalizare, de temporizare) a mâcromotoa-relor asincrone, sincrone și pas eu pas utilizate în instalațiile de automatizare, electromagneți de acționare, alte produse electrotehnice.
| Producerea și comercializarea de piese de schimb și abur tehnologic, prestări servicii în domeniul comerțului și turismului, activitate de informatică, activitate de marketing și consulting, activitate de import-export.
| 247,2 (182,1+131,7)
| 210,1 (128,0+93,0)
| Întreprinderea de relee Mediaș
| Întreprinderea de tricotaje Miercurea-Ciuc

|-
|-
| 79.
| 34.  
| „Electro-contact” -S.A.
| „Netex” - SA.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Botoșani str. Manolești Deal nr. 46 bis. județul Botoșani
| Bistrița str. Narciselor nr. 2, județul Bistrița-Năsăud
| Fabricarea și comercializarea aparatajului de joasă tensiune, mijloacelor de automatizare electrotehnice și electronice, produselor electronice, produselor de mecanică fină, pieselor de schimb, subansamblelor specifice, pieselor prelucrate din mase plastice, bunurilor de larg consum, mașinilor agregat, liniilor tehnologice, sculelor, dispozitivelor verificatoare.
| Producerea, comercializarea și proiectarea materialelor nețesute, inclusiv servicii și asistență tehnică, în țară și străinătate, efectuarea operațiunilor de comerț exterior, engineering, colaborarea direct cu bănci de comerț exterior, efectuarea operațiunilor de fond valutar putând participa și conveni la operațiuni de credit, efectuarea de studii și cercetări în scopul promovării și punerii în aplicare a inițiativelor de interes național în sectorul fabricației de textile și în domenii conexe, activități cu caracter social în favoarea salariaților.
| 615,5 (398,1+364,3)
| 206,8 (158,2+65,3)
| Întreprinderea „Electrocontact” -Botoșani
| Întreprinderea „Netex” Bistrița

|-
|-
| 80.
| 35.
| „Elba” -S.A.
| „Cetatea” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara str. Gării nr. 1, județul Timiș
| Tg. Neamț str. Ștefan cel Mare nr. 278 A, județul Neamț
| Producerea și comercializarea de corpuri de iluminat, mecanisme de acționare a echipamentelor electrice, piese de schimb” pentru tehnica iluminatului activități de cercetare-proiectare în domeniul corpurilor de iluminat a mecanismelor de acționare șâ pieselor de schimb pentru tehnica iluminatului.
| Producerea, comercializarea și proiectarea firelor semipieptănate, țesăturilor lână și tip lână, confecțiilor textile, pieselor de schimb; studii și cercetări în domeniu.
| 434,7 (283,3+287,2)
| 189,0 (151,5+175,2)
| Întreprinderea „Electrobanat” Timișoara
| Întreprinderea de volvatir Târgu Neamț

|-
|-
| 81.
| 36.
| „Dura” -S.A.
| „Fam” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara str.Pestalozzi nr. 22, județul Timiș
| Galați Calea Prutului nr. 50 A, județul Galați
| Producerea și comercializarea de baterii și elemente galvanice, activități de: cercetare-proiectare în domeniu, service, reparații și dotări de laboratoare de atestare baterii.
| Producerea și comercializarea de accesorii ornamental-funcționale pentru industria de confecții, încălțăminte, marochinărie, bunuri metalice din tablă litografiată, ambalaje și confecții metalice, unelte agricole, mobilier industrial și naval, diverse articole metalice, la intern și export.
| 31,9 (20,5+60,7)
| 179,5 (123,5+82,7)
| Întreprinderea „Electrobanat” Timișoara
| Întreprinderea „11 Iunie” Galați

|-
|-
| 82,
| 37.
| „AcotihV -S.A.
| „Teba” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara str. Gării nr. I, județul Timiș
| Arad str. Patria nr, 14, județul Arad
| Producerea și comercializarea, de acumulatoare nicheâ-cadmiu, activități de: cercel are-proiectare în domeniul acumulatoarelor alcaline, service și dotări laboratoare de atestare a acumulatorilor.
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor din bumbac și tip bumbac.
| 86,3 (7,9+1,9)
| 178,8 (129,9+98,2)
| Întreprinderea „Electrobanat” Timișoara
| Întreprinderea „Teba” Arad

|-
|-
| 83.
| 38,
| „Elbac” -S.A.
| Someșul Cluj” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Bacău str.Moinești nr. 34, județul Bacău
| Cluj-Napoca b-dul 22 Decembrie nr. 77. județul Cluj
| Producerea și comercializarea de - mobilier, binale, case, PAL, PFL, drojdie furajeră.
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor din fire tip lână, servicii pentru terți, activitate de import-export.
| 664,4 (491,4+257,7)
| 166,5 (99,1+84,1)
| Combinatul de prelucrare a lemnului Bacău
| Întreprinderea de tricotaje „Someșul” Cluj-Napoca

|-
|-
| 84.
| 39.
| „Moldomobila* -S.A.
| „Argos” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Iași str. Bucium nr. 34, județul Iași
| Cluj-Napoca str. Galați nr. 20-24, județul Cluj
| Producerea șâ comercializarea de mobilier din lemn, articole din metal, mase plastice, PAL.
| Producerea și comercializarea de tricotaje din fire diverse și ciorapi, servicii pentru terți, activitate de import-export.
| 452,5 (265,0+42,1)
| 113,8 (66,1+59,4)
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Iași
| Întreprinderea de tricotaje „Someșul” Cluj-Napoca

|-
|-
| 85.
| 40.
| „Stratus-mob” -S.A.
| „Tricolori” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Blaj str. Gh. Barițiu nr, 36, județul Alba
| Panciu str. Gh. Doja nr. 4, județul Vrancea
| Fabricarea de produse finite din lemn; comercializarea produselor la intern și export, prestarea de servicii în domeniul utilităților energetice, reparații și lucrări cu caracter industrial.
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor din bumbac și tip bumbac, a tricoturilor tehnice, servicii pentru terți, activitate de import-export.
| 420,4 (281,5+159,6)
| 165,6 (132,5+63,8)
| Combinatul de prelucrare a lemnului Blai
| Întreprinderea de tricotaje Panciu

|-
|-
| 86.
| 41.
| „Plimob” -S.A.
| „Oradinum” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sighetu Marmației str. Unirii nr. 40, județul Maramureș
| Oradea str. Independenței nr. 7, județul Bihor
| Producerea și comercializarea de scaune, mic mobilier, obiecte pentru uz gospodăresc și alte produse din lemn.
| Producerea și comercializarea de confecții textile pentru femei, bărbați și copii; crearea și comercializarea unor produse de confecții unicat și de serie mică, producerea de piese pentru mașini textile, crearea de modele pentru sondarea cererii pieței interne și externe.
| 13,2 (8,7+13,1)
| 162,8 (57,8+168,1)
| Secția scaune pliante de la Combinatul de prelucrare a lemnului Sighetu Marmației
| Întreprinderea de confecții Oradea

|-
|-
| 87.
| 42.
| „Drobeta” -S.A.
| „Celomeltex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Drobeta-Tr. Severin, str. Traian nr. 295, județul Mehedinți
| Buzău b-dul Stadionului nr. 122, județul Buzău
| Producerea și comercializarea de mobilier din lemn și produse stratificate.
| Producerea și comercializarea de pale pieptănate de celofibră și melană, fire pieptănate, energie electrică și termică, piese de schimb, prestări servicii pentru terți.
| 382,3 (338,2+137,8)
| 159,1 (99,5+66,7)
| Combinatul de prelucrare a lemnului Drobeta-Tr. Severin
| Întreprinderea „Filatura de lână pieptănată” Buzău

|}
|-
 
| 43.
{|
| „Tricoul Roșu” -S.A.
| 83.
| „Sortilemn” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Grțerla, str. Clujului nr. 7, județul Cluj
| Arad str. Peneș Curcanul, județul Arad
| Producerea de mobilă, scaune, placaj, furnire estetice, PAL,, panel, chibrituri, energie electrică, panouri-pentru construcții și alte produse din lemn; comercializarea produselor la intern și export.
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a produselor tricotate, .servicii terți, activitate de import-export.
| 299,7 (268,2+57,2)
| 154,8 (103,8+118,3)
| Combinatul de prelucrare a lemnului Gherla
| Întreprinderea de tricotaje Arad

|-
|-
| 83.  
| 44.
| „”Metal-Lemn” -S.A.
| „Bumbăcăria Românească” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Craiova, Calea București nr. 269, județul Dolj
| București str. Gării nr. 112, sector 4
| Producerea de mobilă corp, mobilier comercial, mobilă tapițată, mobilier pentru camping și turism, mobilier metalic, tâmplărie metalică, confecții metalice; comercializarea produselor la intern și export.
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac.
| 292,6 (254,6+146,4)
| 152,7 (136,1+51,0)
| Întreprinderea „Metal-Lemn” Craiova
| Întreprinderea „Bumbăcăria românească” Jilava

|-
|-
| 90.
| 45.
| „Carmo” -S.A.
| „Filis” -S.A.
| Societate Comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Caracal, str. Negru Vodă nr. 7, județul Olt
| Isaccea str. Cuza Vodă nr. 2-10, județul Tulcea
| Producerea de mobilă corp, mobilier comercial și mobilier tapițat; comercializarea produselor.
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac.
| 69,2 (50,8+19,7)
| 152,1 (141,0+28,4)
| Întreprinderea „Metal-Lemn” Craiova
| Întreprinderea „Filatura de bumbac” Isaccea

|-
|-
| 91.
| 46.
| „Mobi-cor” -S.A.
| „Banatex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Corabia, str. Ștefan cel Mare nr. 6, județul Olt
| Sânnicolau Mare str. Cenadului nr. 24, județul Timiș
| Producerea de mobilă corp, mobilier comercial și mobilier tapițat; comercializarea produselor.
| Producerea de fire groase tip in-cânepă, țesături groase tip in-cânepă, confecții saci textili, comercializarea produselor realizate.
| 27,8 (19,1+8,6)
| 145,3 (114,3+72,9)
| Întreprinderea „Metal-Lemn” Craiova
| Întreprinderea „Filatura și țesătoria” Sânnicolau Mare

|-
|-
| 92.
| 47.
| „Amis” - S.A.
| „Romanița” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Reghin, str. Salcâmilor nr. 5, județul Mureș
| Caracal str. Vornicu Ureche nr. 2, județul Olt
| Producerea și comercializarea de mobilă, articole sportive și ambarcațiuni, echipament metalic pentru produse din lemn, produse de tapițerie.
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor și tricoturilor din bumbac și tip bumbac, servicii pentru terți, activitate de import-export.
| 278,0 (129,9+169,6)
| 142,9 (86,8+58,4)
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Reghin
| Întreprinderea de tricotaje Caracal

|-
|-
| 93.
| 43.
| „Hora” - S.A.
| „Nicovala” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Reghin, str. Salcâmilor nr. 3, județul Mureș
| Sighișoara str. Mihai Viteazul nr. 94, județul Mureș
| Producerea și comercializarea de instrumente muzicale și alte produse din lemn.
| Producerea și comercializarea la intern și export de utilaje și piese de schimb pentru industria textilă și pielăriei, utilaje și piese de schimb pentru industria chimică, utilaje și piese de schimb pentru industria lemnului; executarea de lucrări de montaj utilaje, prestare de servicii de asistență tehnică și service.
| 48,0 (23,1+22,9)
| 137,2 (118,8+224,0)
| Secția de instrumente muzicale de la Întreprinderea de prelucrare a lemnului Reghin
| Întreprinderea „Nicovala” Sighișoara

|-
|-
| 94.
| 49.
| „Irum” -S.A.
| „Citricim” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Reghin, str. Axinte Sever nr. 6, județul Mureș
| Câmpina str. Pictor N. Grigorescu nr. 9, județul Prahova
| Producerea și comercializarea de utilaje și piese de schimb pentru industria de exploatare și prelucrare a lemnului.
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a ciorapilor și tricotajelor; servicii pentru terți; activitate de import-export.
| 257,5 (146,3+172,5)
| 126,4 (111,3+49,2)
| Întreprinderea de utilaje și piese de schimb Reghin -Mureș
| Întreprinderea de ciorapi Câmpina

|-
|-
| 95.
| 50.
| „Dumbrava” -S.A.
| „Siacom” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Fălticeni, str. Armatei nr. 3, județul Suceava
| Lugoj str. Timișorii nr. 147, județul Timiș
| Producerea și comercializarea de mobilă, plăci aglomerate, plăci înnobilate,
| Producerea și comercializarea de utilaje și piese de schimb pentru industria textilă și pielăriei, utilaje și piese de schimb pentru industria sticlei, utilaje și piese de schimb pentru industria minieră; executarea de lucrări de montaj utilaje, prestare de servicii în domeniul prelucrărilor mecanice, asistență tehnică și service.
| 238,7 (157,9+110,4)
| 125,9 (78,1+40,8)
| Combinatul de prelucrare a lemnului Fălticeni
| Întreprinderea de utilaje și piese de schimb „9 Mai” Lugoj

|-
|-
| 96.
| 51.
| „Prod-Iemn” -S.A.
| „Iulia” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brașov, str. Zizinului nr. 111, județul Brașov
| Lugoj str. Bucegi nr. 3, județul Timiș
| Producerea de mobilă, PAL, furnire, bunuri de larg consum din lemn, ambalaje și alte articole din lemn; comercializarea produselor la intern și extern.
| Producerea și comercializarea de jucării, prelucrarea hârtiei executarea de lucrări de ștanțare, ambutisare și vopsire.
| 232,9 (151,1 + 126,7)
| 19,7 (3,3+16,4)
| Combinatul de prelucrare a lemnului Brașov
| Întreprinderea de utilaje și piese de schimb „9 Mai” Lugoj

|-
|-
| 97.
| 52.
| ,,Lemexim” -S.A.
| „Ciserom” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)-
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brașov, str. Hăr-manului nr. 66, județul Brașov
| Sebeș str. Poștei nr. 78, județul Alba
| Producerea de mobilă și diverse articole din lemn; comercializarea acestor produse la intern și extern.
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a ciorapilor și dresurilor, servicii pentru terți, activitate de import-export.
| 48,6 (29,2+35,8)
| 121,2 (85,4+72,2)
| Combinatul de prelucrare a lemnului Brașov
| Întreprinderea de ciorapi Sebeș

|-
|-
| 98.
| 53.
| „Crimob” - S.A,
| „Iason” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comerciala pe acțiuni (S.A.)
| Comuna Cristian, str. Râului nr. 30, județul Brașov
| Brașov str. Avram Iancu nr. 40-42, județul Brașov
| Producerea de mobila și diverse articole din lemn; comercializarea acestor produse la intern și extern.
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor tip Lână, polâester și bumbac, servicii pentru terți, activitate de import-export.
| 4,8 (7,3+11,1)
| 118,0 (74,2+65,8)
| Combinatul de prelucrare a lemnului Brașov
| Întreprinderea de tricotaje Brașov

|-
|-
| 99.
| 54.
| „Mobiris” -S.A.
| „Romfelt” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Râșnov, str. Mihai Viteazul nr. 11-13, județul Brașov
| București str. Ziduri între vii nr. 19, sector 2
| Producerea de mobilier și alte produse din lemn, confecții decorative pentru interioare, turism, sport; comercializarea produselor.
| Producerea, comercializarea și proiectarea postavurilor și pâslelor tehnice, industriale, prestări servicii și asistență tehnică în țară și străinătate, activitate import-export, studioși cercetări în domeniu.
| 3,3 (4,8+4,6)
| 116,1 (56,4+61,5)
| Combinatul de prelucrare a lemnului Brașov
| Întreprinderea română de pâslă București

|-
|-
| 100.
| 55.
| „Furnimob” -S.A.
| „Finitex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Constanța, str. Industrială nr. 6, județul Constanța
| București str. Sadului nr. 35, sector 5
| Producerea și comercializarea de mobilier, furnire estetice, PAL, confecții metalice, confecții din carton, ambalaje.
| Producerea, comercializarea și proiectarea textilelor nețesute, confecționarea produselor din textile nețesute, țesături și tricoturi, prestări servicii pentru terți, activitate de import-export.
| 225,3 (155,7+85,3)
| 107,5 (33,1+53,6)
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Constanța
| Întreprinderea „Munca textilă” București

|-
|-
| 101.
| 56.
| „Tapimob” -S.A.
| „Filan” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Constanța, str. Industrială nr. 9, județul Constanța
| București șos. Vergului nr. 59, sector 2
| Producerea și comercializarea de mobilier din lemn și tapițat.
| Producerea și comercializarea de fire de lână și tip lână pieptănată pentru tricotaje, țesături, confecționarea de ambalaje, prestări servicii pentru terți.
| 106,6 (88,1+30,5)
| 106,3 (41,1+75,2)
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Constanța
| Întreprinderea „Filatura de lână pieptănată” București

|-
|-
| 102.
| 57.
| „Mobitom” -S.A.
| „Paltim” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Constanța, str. Ion Roată nr. 3, județul Constanța
| Timișoara str. Nicolae Titulescu nr. 5, județul Timiș
| Producerea și comercializarea de mobilier din lemn, confecții metalice, ambalaje.
| Producerea și comercializarea de cloșuri, pălării și bascuri din lână și păr, produse tricotate din lână și tip lână, tuburi textile destinate filaturilor, confecții textile, confecționarea de ambalaje din carton mucava și ondulat, prestări servicii pentru terți, activitate de import-export.
| 91,5 (54,7+45,5)
| 99,4 (40,8+39,8)
| Întreprinderea de prelucrare & lemnului Constanța
| Întreprinderea de pălării „Paltim” Timișoara .

|-
|-
| 103.
| 58.
| „Mobimed” -S.A.
| „Industria Iutei” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Medgidia, str. Constanței nr. 3, județul Constanța
| București str. Veseliei nr. 10, sector 5
| Producerea și comercializarea mobilierului, ambalajelor și confecțiilor metalice.
| Producerea și comercializarea de fire, țesături groase și confecții saci din în, cânepă, iută, covoare, articole pentru decorațiuni interioare, textile nețesute, activitate de creație-cercetare.
| 24,3 (9,1+16,9)
| 98,0 (67,2+70,6)
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Constanța
| Întreprinderea „Industria iutei” București

|-
|-
| 104.
| 59.
| „Stiaz” -S.A.
| „Textila Musceleanca” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Azuga, str. Prahovei nr. 25, județul Prâhova
| Comuna Cetățeni str. Principală nr. 1, județul Argeș
| Producerea și comercializarea obiectelor din sticlă pentru ambalaj și decorațiuni.
| Producerea și comercializarea firelor de lână și tip lână cardată, țesăturilor, covoarelor și tricotajelor, activitate de import-export.
| 209 (166,7+46,8)
| 95,9 (43,8+57,2)
| Întreprinderea de sticlă Azuga
| Întreprinderea „Filatura de lână Musceleanca” Cetățeni

|-
|-
| 105.
| 60.
| „Mobitim” -S.A.
| „Apollo -București” S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A:)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara, str. Corbului nr. 4, județul Timiș
| București Intrarea Ovidiu nr. 6, sector 4
| Producerea și comercializarea de mobilier din lemn și tapițat, rechizite școlare și tehnice, obiecte artizanat și de uz casnic.
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă de ciorapi, dresuri și tricotaje din fire diverse, servicii pentru terți, activitate de import-export.
| 201,0 (135,9+191,1).
| 90,2 (59,9+55,0)
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Timișoara
| Întreprinderea de ciorapi „Apolo” București și Întreprinderea de ciorapi „Podu Turcului”

|-
|-
| 106.
| 61.
| „Sarmis-mob” -S.A.
| „Orlatex” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Deva, str. Timișoarei nr. 24, județul Hunedoara
| Orlat, str. Avram Iancu nr. 714, județul Sibiu
| Producerea și comercializarea de mobilă și alte produse din lemn.
| Producerea și comercializarea de fire cardate și semipieptănate, țesături din lână, tip lâriă și tehnice, piese de schimb, prelucrarea și valorificarea deșeurilor textile, prestări servicii pentru terți.
| 82,1 90,3+47,3
| 88,0 (54,7+35,4)
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Deva
| Întreprinderea „Progresul” Orlat

|-
|-
| 107.
| 62.
| „Somvetra” -S.A.
| „Mefitex” - S.A;
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Gherla, str. Clujului nr. 18 A, județul Cluj
| Suceava str. Zamea nr. 17, județul Suceava
| Producerea și comercializarea sticlăriei destinate menajului.
| Producerea. și comercializarea pieselor de schimb pentru utilajele, specifice industriei textile și pielăriei, de confecții textile, confecții din blănuri și piele, garnituri și diverse obiecte din cauciuc, executarea de lucrări de reparații auto și pentru utilajele industriei textile și pielăriei.
| 54 (37,7+33,5)
| 83,4 (44,7+77,7)
| Întreprinderea de sticlărie de menaj Gherla
| Întreprinderea de piese de schimb pentru industria ușoară Suceava

|-  
|-
| 108.
| 63.
| „Stitom” -S.A.
| „Tricotaje Ineu” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Tomești, str. Principală nr. 1, județul Timiș
| Ineu calea Aradului nr. 1 A, județul Arad
| Producerea și comercializarea articolelor de sticlărie.
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a produselor tricotate (lenjerie-îmbrăcăminte), activitate lohn, servicii pentru terți, activitate de import-export.
| 48,6 39,4+19,2
| 79,0 (60,1+23,6)
| Întreprinderea de sticlărie Tomești
| Întreprinderea de tricotaje Ineu

|-
|-
| 109.
| 64.
| „Mobalex” -S.A.
| „Ţesătoria de bumbac Mureș” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Alexandria, str. Viilor nr. 2, județul Teleorman
| Tg. Mureș str. 8 Martie nr. 34,. județul Mureș
| Producerea și comercializarea de mobilă
| Producerea și comercializarea țesăturilor de bumbac și tip bumbac.
| 42,8 (62,1+37,7)
| 76,8 (65,5+28,5)
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Alexandria
| Întreprinderea „Țesătoria de bumbac” Târgu Mureș

|-
|-
| 110.
| 65.
| „Avrig” -S.A.
| „Tricostar” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Avrig, str. I. Brukenthal, județul Sibiu
| Buzău str. Stadionului nr. 120, județul Buzău
| Producerea și comercializarea articolelor de sticlărie.
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor tip lână, servicii pentru terți, activitate de import-export.
| 42,3 (31,8+21,9)
| 74,7 (52,3+43,4)
| Întreprinderea de sticlă Avrig
| Întreprinderea de tricotaje Buzău

|-
|-
| 111.
| 66.
| „Remero” -SA.
| „Confecții Jibou” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Gh. Șincai nr. 2-10, sector 4
| Jibou str. Stadionului nr. 15, județul Sălaj
| Repararea și modernizarea de utilaje și echipamente energetice, repararea și modernizarea de utilaje tehnologice, prestări de servicii în domeniul energetic și tehnologic, service, Consulting, informatică, proiectare, import-export și alte activități comerciale autorizate de lege, în țară și străinătate.
| Producerea și comercializarea la intern și extern de confecții pentru femei, bărbați și copii, confecții de serie mică, producerea de piese de schimb specifice domeniului de confecții, asistență tehnică.
| 349,7 (195,5+130,9)
| 58,8 (37,5+64,1)
| Întreprinderea de construcții-montaj și reparații uzine electrice București
| Întreprinderea de confecții Jibou

|-
|-
| 112.
| 67.
| „Mecano-energetica” -S.A.
| „Simco” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Gura Văii, județul Mehedinți
| Sighetu Marmației str. Dragoș Vodă nr. 59, județul Maramureș
| Producerea și comercializarea următoarelor produse și lucrări: confecții și recondițio-nări piese de schimb și sub-ansamble pentru instalații și agregate energetice și auxiliarele acestora, lucrări de modernizări și reparații la agregate energetice, utilaje auxiliare, utilaje și mijloace de mecanizare a lucrărilor de reparații, prestări și service, consulting, expertize, asistență tehnică, proiectare, informatică.
| Producerea și comercializarea confecțiilor textile și din blană pentru copii, femei și bărbați, crearea și comercializarea unor confecții unicate și de serie mică, diferite piese de schimb specifice domeniului confecțiilor, întocmirea documentațiilor tehnice și asigurarea asistenței tehnice în domeniul confecțiilor din țesături.
| 292,8 (248,1+81,7)
| 50,9 (26,8+62,3)
| Uzina de piese de schimb pentru agregate energetice Gura Văii
| Întreprinderea de confecții Sighetu Marmației

|-
|-
| 113.
| 68.
| „Rotras” -S.A
| „Lux Periam” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Drobeta-Turnu Sever în, b-dul Porțile de Fier nr. 1, județul Mehedinți
| Periam str. Gării nr. 879, județul Timiș
| Fabricarea anvelopelor de tractor spate și anvelopelor, gigant.
| Producerea și comercializarea de cloșuri și pălării din lână, confecții textile, tuburi și pâsle tehnice, textile nețesute, prestări servicii pentru terți, activitate de import-export.
| 1460,8 (1356,5+ 141,3)
| 31,5 (13,2+21,2)
| Întreprinderea de anvelope Drobeta-Turnu Severin
| Întreprinderea de pălării „Lux” Periam

|-
|-
| 114.
| 69.
| „Farom” -S.A.
| „Codtex-Codlea” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Brăila, calea Călărașilor km 10, județul Brăila
| Codlea str. Horia nr. 4^-6, județul Brașov
| Activitate de marketing, cooperare internă și externă în domeniul producerii și comercializării fibrelor și firelor artificiale, celofanului și a altor produse chimice, studii ecologice și de protecția mediului înconjurător.
| Producerea și comercializarea țesăturilor pentru echipament de protecție și de lucru, țesăturilor tehnice, țesăturilor pentru cămăși și bluze.
| 1311,4 (1309,2+ 296,7)
| 29,5 (20,2+15,6)
| Întreprinderea „Farom” Brăila
| Întreprinderea „Țesătoria” Codlea

|-
|-
| 115.
| 70.
| „Chimpex” -S.A:
| „Triconf” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Constanța, Incinta Port Dana 54,județul Constanța
| Șiret str. Carpați nr. 2, județul Suceava
| încărcări și descărcări de mărfuri în și din nave și vagoane și expedieri la beneficiari; depozitare și re-condiționare de mărfuri, activitate de service pentru utilajele și dispozitivele portuare proprii și ale altor beneficiari.
| Producerea și comercializarea de articole de lenjerie și îmbrăcăminte tip sport din tricot , și țesături pe piața internă, servicii pentru terți.
| 694 (581+200,8)
| 22,9 (16,4+6,5)
| Întreprinderea „Chimpex” Constanța
| Întreprinderea de tricotaje „Siretul” Suceava

|-
|-
| 116.
| 71.
| „Energia Constanța” -S.A.
| „Filatex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Constanța, str. Babă Novac nr. 165, județul Constanța
| Miercurea-Ciuc str. 7 Noiembrie nr. 68, județul Harghita
| Fabricarea și comercializarea de produse din mase plastice, amestecuri și articole tehnice din cauciuc, ambalaje metalice, oxigen și azot, precum și prestări servicii specifice.
| Proiectarea, producerea și comercializarea de fire tip lână; prestări de servicii și asistență tehnică în țară și străinătate; activitate de import-export, studii și cercetare în domeniu.
| 484,4 (412,8+ 111,7)
| 84,4 (41,4+50,5)
| Întreprinderea „Energia” Constanța
| Întreprinderea „Filatura de lână pieptănată” Miercurea-Ciuc

|-
|-
| 117.
| 72.
| „Camexip” -S.A.
| „Electrotel” -SA.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Băicoi, str. Republicii nr. 9, județul Prahova
| Alexandria str. Dunării nr. 279, județul Teleorman
| Producerea și comercializarea utilajelor și pieselor de schimb pentru prelucrarea cauciucului, maselor plastice, celulozei, hârtiei și alte domenii.
| Fabricarea și comercializarea de echipamente electrice de joâsă tensiune destinate distribuției energiei electrice, echipamente de automatizări a proceselor industriale, echipamente de acționări și automatizări mașini-unelte, confecții metalice din domeniul electrotehnic.
| 257,4 (199,9+116,8)
| 326,9 (154,4+336,9)
| Întreprinderea de utilaje pentru prelucrarea cauciucului Băicoi
| Întreprinderea de panouri și tablouri electrice Alexandria

|-
|-
| 118.
| 73.
| „Fortus” -S.A.
| „Băneasa” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Iași, b-dul Ilie Pintilie nr. 10, județul Iași
| București str. Erou Iancu Nicolae nr. 32, sector 2
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a utilajelor tehnologice complexe, suban-samblelor și pieselor de schimb pentru industriile miniere, metalurgice, energetice, materialelor de construcții și refractare, producției speciale, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea de produse (componente și aparatură electronică, instalații și utilaje specifice, fluide tehnologice), lucrări, servicii, contracte de cercetare-proiectare, Consulting, expertiză,service, import-export, publicitate, activități sociale în favoarea salariaților.
| 9615,1 (8625,2+ 2633,9)
| 1128,4 (823,1+389,3)
| Combinatul de utilaj greu Iași și Centrul de calcul din cadrul CIUMP Iași
| Întreprinderea de piese radio și semiconductori -Băneasa

|-
|-
| 119.
| 74.
| „Urat” -S.A.
| „Ierni” -S.A.
| Societate comercială pe aețiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Timișoara, aleea CFR nr. 9, județul -Timiș
| București str. Fabrica de glucoză nr. 9-11, sector 2
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a utilajului minier, utilajului metalurgic, podurilor rulante între 5-35 tf și peste, macaralelor portale și speciale, mecanismelor pentru macarale turn, macaralelor turn pe macarale portale, automacaralelor cu acționare hidraulică, motoștivuitoarelor, rulmenților grei, ridicătorilor de frână electrohidraulici, cilindrilor hidraulici, agregatelor de curățat pista, autospecialelor de încărcat și descărcat containere, reduc-toarelor de turație, utilajelor și dispozitivelor de ridicat pentru CNE, translatoarelor stâvuitoare, pieselor de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea de echipamente de, radiocomunicație, profesionale, autospeciale, echipamente pentru măsurarea radiațiilor nucleare, blocuri de înaltă tensiune, stabilizatoare de curent, detectoare de mine, aparate electronice medicale, radiotelefoane și instalații de- transmisie date, surse automatizate de curent, lucrări de service, complete de reparații, alte bunuri de. larg consum.
| 1942,5 (1327,1+ 2201,5)
| 533,8 (425,6+421,0)
| Întreprinderea mecanică Timișoara
| Întreprinderea de aparate electronice de măsură și industriale București

|-
|-
| 120:
| 75.
| „Hidromecanica” -S.A.
| „Electrolamet” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Brașov, b-dul15 Noiembrie nr. 78, județul Brașov
| Craiova Calea București nr. 144, județul Dolj
| Proiectarea, producerea și comercializarea, în țară și străinătate, de transmisii hidraulice pentru locomotive, turbosuflante, convertizoare hidraulice, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Servicii de specialitate în domeniul comercial, de comerț exterior, cercetare, dezvoltare, retehnologizare, investiții, mecano-energetic, precum și în activitatea de management, personal, cooperări interne și internaționale.
| 1694,0 (1407,4+ 318,8)
| 236,8 (4,5+698,7)
| Întreprinderea „Hidromecanica” Brașov
| Baza de aprovizionare și desfacere Craiova și Centrala industrială electrotehnică Craiova

|-
|-
| 121.
| 76.
| „Mecanica Vaslui” -S.A.
| „Retrom” -SA.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Vaslui, str. Metalurgiei nr. 4, județul Vaslui
| Pașcani str. Moldovei nr. 17 bis, județul Iași
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a ventilatoarelor, reductoarelor, cuplajelor, mecanismelor de acționare, utilajelor tehnologice, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Fabricarea și comercializarea de: traductoare (termocuple, termorezistențe, debitmetre electromagnetice, contoare de energie termică), regulatoare directe (temperatură, presiune, nivel), ventile electromagnetice și piese de schimb pentru acestea.
| 1042,6 (790,2+ 628,4)
| 304,4 (224,1+174,4)
| Întreprinderea mecanică Vaslui
| Întreprinderea de traductoare și regulatoare directe  Pașcani

|-
|-
| 122.
| 77.
| „Premagro” -S.A.
| „Microelectronica” -SA.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Oradea, str. Fabricilor nr. 8, județul Bihor
| București str. Erou Iancu Nicolae nr. 34 B, sector 2
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a tractoarelor și mașinilor. agricole, pieselor turnate și forjate, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea de componente electronice, subansamble și echipamente electronice, inclusiv bunuri de larg consum; activități de export-import, inclusiv operațiuni de intermediere; servicii în domeniul industriei electronice, electrotehnice și domenii conexe.
| 1048,7 (972,8+ 260,9)
| 731,2, (614,5+176,7)
| Întreprinderea mecanică Oradea
| Întreprinderea „Microelectronica” București

|-
|-
| 123.
| 78.
| „Rocar” -S.A.
| „Relee” -SA.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| București, str. Ostrov nr. 3
| Mediaș str. Gloria nr. 5, județul Sibiu
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a autobuzelor, troleibuzelor și autoutilitarelor, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Fabricarea și comercializarea de relee electromagnetice și electronice (de protecție, de semnalizare, de temporizare) a micromotoarelor asincrone, sincrone și pas eu pas utilizate în instalațiile de automatizare, electromagneți de acționare, alte produse electrotehnice.
| 914,3 (461,1+ 1017,9)
| 247,2 (182,1+131,7)
| Întreprinderea „Autobuzul” București
| Întreprinderea de relee Mediaș

|-
|-
| 124.
| 79.
| „Beta” -S.A.
| „Electro-contact” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Buzău, str. Șantierului nr. 39, județul Buzău
| Botoșani str. Manolești Deal nr. 46 bis. județul Botoșani
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a echipamentelor, instalațiilor pentru industriile:  chimică, petrochimică, prelucrarea cauciucului, alimentară, energetică, celuloză și hârtie, inclusiv servicii și asistență tehnică-
| Fabricarea și comercializarea aparatajului de joasă tensiune, mijloacelor de automatizare electrotehnice și electronice, produselor electronice, produselor de mecanică fină, pieselor de schimb, subansamblelor specifice, pieselor prelucrate din mase plastice, bunurilor de larg consum, mașinilor agregat, liniilor tehnologice, sculelor, dispozitivelor verificatoare.
| 792,8 (535,8+ 704,7)
| 615,5 (398,1+364,3)
| Întreprinderea de utilaj tehnologic Buzău
| Întreprinderea „Electrocontact” -Botoșani

|-
|-
| 125.
| 80.
| „Umirom” -S.A.
| „Elba” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Petroșani, str. Republicii nr. 1, județul Hunedoara
| Timișoara str. Gării nr. 1, județul Timiș
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a utilajului tehnologic pentru industria minieră, a elementelor de automatizare și hidraulice, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea de corpuri de iluminat, mecanisme de acționare a echipamentelor electrice, piese de schimb” pentru tehnica iluminatului activități de cercetare-proiectare în domeniul corpurilor de iluminat a mecanismelor de acționare și pieselor de schimb pentru tehnica iluminatului.
| 777,3 (18,4+645,8)
| 434,7 (283,3+287,2)
| Întreprinderea de utilaj minier Petroșani
| Întreprinderea „Electrobanat” Timișoara

|-
|-
| 126.
| 81.
| „Hait” -S.A.
| „Dura” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Miercurea-Ciuc, str. Harghita nr. 95, județul Harghita
| Timișoara str. Pestalozzi nr. 22, județul Timiș
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a tractoarelor, mașinilor agricole și componente, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea de baterii și elemente galvanice, activități de: cercetare-proiectare în domeniu, service, reparații și dotări de laboratoare de atestare baterii.
| 1077,4 (951,8+ 425,1)
| 31,9 (20,5+60,7)
| Întreprinderea de tractoare Miercurea-Ciuc
| Întreprinderea „Electrobanat” Timișoara

|-
|-
| 127.
| 82.
| „Garomet” -S.A.
| „Acotim” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Caransebeș, D.N. 68 km 3,2, județul Caraș-Severin
| Timișoara str. Gării nr. 1, județul Timiș
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a construcțiilor metalice pentru hale industriale, cazane și alte obiective energetice, a utilajului metalurgic, turbinelor hidraulice și boghiurilor, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea, de acumulatoare nichel-cadmiu, activități de: cercetare-proiectare în domeniul acumulatoarelor alcaline, service și dotări laboratoare de atestare a acumulatorilor.
| 912,6 (706,8+640,6)
| 86,3 (7,9+1,9)
| Întreprinderea de construcții de mașini Caransebeș
| Întreprinderea „Electrobanat” Timișoara

|-
|-
| 128.
| 83.
| „Meva” -S.A.
| „Elbac” -S.A.
| Societate comercială oe- acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Drobeta-Turnu Severin, str. Dunării nr. 3, județul Mehedinți
| Bacău str.Moinești nr. 34, județul Bacău
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a vagoanelor cisternă, marfă, platformă, acoperite și descoperite, de călători și specializate, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea de - mobilier, binale, case, PAL, PFL, drojdie furajeră.
| 716,3 (420,8+ 657,8)
| 664,4 (491,4+257,7)
| Întreprinderea de vagoane Drobeta-Turnu Severin
| Combinatul de prelucrare a lemnului Bacău

|-
|-
| 129.
| 84.
| „Ramira” -S.A.
| „Moldomobila” -S.A.
| Societate comercială pe -acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Baia Mare, str. Vasile Lucaciu nr. 160, județul Maramureș.
| Iași str. Bucium nr. 34, județul Iași
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate ă mașinilor-unelte, agregațelor, utilajelor tehnologice și instalațiilor, accesoriilor și sculelor, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea de mobilier din lemn, articole din metal, mase plastice, PAL.
| 638,2 (552,5+ 367,2)
| 452,5 (265,0+42,1)
| Întreprinderea de mașini-unelte, accesorii și scule Baia Mare
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Iași

|-
|-
| 130.
| 85.
| „Badrulmenți” -S.A.
| „Stratusmob” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brașov, str. Zizinului nr. 11, județul Brașov
| Blaj str. Gh. Barițiu nr, 36, județul Alba
| Comercializarea rulmenților din producție internă și din import, a lagărelor cu alunecare, bilelor, rolelor, prelucrarea și reconservarea rulmenților disponibili.
| Fabricarea de produse finite din lemn; comercializarea produselor la intern și export, prestarea de servicii în domeniul utilităților energetice, reparații și lucrări cu caracter industrial.
| 621,3 (38,0+143,4)
| 420,4 (281,5+159,6)
| Baza de desfacere Brașov
| Combinatul de prelucrare a lemnului Blaj

|-
|-
| 131.
| 86.
| „Șantierul naval. Brăila” -S.A.
| „Plimob” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Sighetu Marmației str. Unirii nr. 40, județul Maramureș
| Producerea și comercializarea de scaune, mic mobilier, obiecte pentru uz gospodăresc și alte produse din lemn.
| 13,2 (8,7+13,1)
| Secția scaune pliante de la Combinatul de prelucrare a lemnului Sighetu Marmației
 
|-
| 87.
| „Drobeta” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brăila, str. Celulozei nr. I A, județul Brăila
| Drobeta-Tr. Severin, str. Traian nr. 295, județul Mehedinți
| Proiectarea, producerea și comercializarea navelor maritime și fluviale, reparații, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea de mobilier din lemn și produse stratificate.
| 955,1 (807,8+ 1564,6)
| 382,3 (338,2+137,8)
| Șantierul naval Brăila
| Combinatul de prelucrare a lemnului Drobeta-Tr. Severin
 
|-
|-
| 132.
| 88.
| „Mecanica Ceahlău” -S.A,
| „Sortilemn” -S.A.
| Societate cdmercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Piatra-Neamț, str. Dumbravei nr. 6, județul Neamț
| Gherla, str. Clujului nr. 7, județul Cluj
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a mașinilor și utilajelor agricole, pieselor de schimb, generatorilor de acetilenă, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea de mobilă, scaune, placaj, furnire estetice, PAL, panel, chibrituri, energie electrică, panouri-pentru construcții și alte produse din lemn; comercializarea produselor la intern și export.
| 567,0 (337,1+ 564,6)
| 299,7 (268,2+57,2)
| Întreprinderea mecanică „Ceahlău” Piatra-Neamț
| Combinatul de prelucrare a lemnului Gherla

|-
|-
| 133.
| 83.  
| „Mecanica Codlea” -S.A.
| „”Metal-Lemn” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (ȘA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Codlea, str.Rampei nr. 1,. județul Brașov
| Craiova, Calea București nr. 269, județul Dolj
| Proiectarea, producerea și comercializarea mașinilor și utilajelor agricole, tractoarelor, pieselor de schimb, inclusiv servicii și asistență” tehnică.
| Producerea de mobilă corp, mobilier comercial, mobilă tapițată, mobilier pentru camping și turism, mobilier metalic, tâmplărie metalică, confecții metalice; comercializarea produselor la intern și export.
| 473,8 (321,2+ 169,4)
| 292,6 (254,6+146,4)
| Întreprinderea mecanică Codlea
| Întreprinderea „Metal-Lemn” Craiova

|-
|-
| 134.
| 90.
| „Napomar” -S.A.
| „Carmo” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate Comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoca, b-dul Muncii nr. 14, județul Cluj
| Caracal, str. Negru Vodă nr. 7, județul Olt
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a mașinilor-unelte, utilajelor și instalațiilor mecanice, hidraulice și pneumatice, fixe și mobile, SDV-urilor și pieșelor de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea de mobilă corp, mobilier comercial și mobilier tapițat; comercializarea produselor.
| 545,2 (344,8+ 380,0)
| 69,2 (50,8+19,7)
| Întreprinderea de mașini-unelte Cluj-Napoca
| Întreprinderea „Metal-Lemn” Craiova

|-
|-
| 135.
| 91.
| „Asam” -S.A.
| „Mobicor” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Iași, str. Aurel Vlaicu nr. 77, județul Iași
| Corabia, str. Ștefan cel Mare nr. 6, județul Olt
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a pieselor și subansamblelor pentru mijloace de transport, mașini agricole, utilaje și instalații industriale, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea de mobilă corp, mobilier comercial și mobilier tapițat; comercializarea produselor.
| 439,0 (361,3+98,4)
| 27,8 (19,1+8,6)
| Întreprinderea de piese auto Iași
| Întreprinderea „Metal-Lemn” Craiova

|-
|-
| 136,
| 92.
| „Mecanica Sighet” -S.A.
| „Amis” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sighetu Marmației, str. Unirii nr. 44, județul Maramureș
| Reghin, str. Salcâmilor nr. 5, județul Mureș
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a organelor de asamblare, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea de mobilă, articole sportive și ambarcațiuni, echipament metalic pentru produse din lemn, produse de tapițerie.
| 276,0 (223,8+82,7)
| 278,0 (129,9+169,6)
| Întreprinderea mecanică Sighetu Marmației
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Reghin

|-
|-
| 137.
| 93.
| „Arpo” -S.A.
| „Hora” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Strehaia, str. Câmpului nr. 1, județul. Mehedinți
| Reghin, str. Salcâmilor nr. 3, județul Mureș
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a armăturilor industriale din oțel, pompelor centrifugale și butoaielor metalice din tablă zincată, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea de instrumente muzicale și alte produse din lemn.
| 267,4 (234,8+47,5)
| 48,0 (23,1+22,9)
| Întreprinderea mecanică, armături și pompe Drobeta-Turnu Severin -Fabrica de armături industriale din oțel Strehaia
| Secția de instrumente muzicale de la Întreprinderea de prelucrare a lemnului Reghin
 
|-
| 138.
| „Medro” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Drobeta-Turnu Severin, str. Padeș nr. 2, județul Mehedinți
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a echipamentelor de frână pentru vagoane și locomotive, a vagoanelor și boghiurilor pentru ecarta-ment îngust, inclusiv-servicii și asistență tehnică.
| 215,1 (195,7+ 100,3)
| Întreprinderea mecanică armături și pompe Drobeta-Turnu Severin

|-
|-
| 139.
| 94.
| „Tubal” -S.A.
| „Irum” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Înclinată nr, 129, sector 5
| Reghin, str. Axinte Sever nr. 6, județul Mureș
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a cazanelor de încălzire centrală, agregatelor termice și instalațiilor anexe, utilajelor agricole, construcțiilor metalice, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea de utilaje și piese de schimb pentru industria de exploatare și prelucrare a lemnului.
| 115,5 (45,2+189,2)
| 257,5 (146,3+172,5)
| Întreprinderea „Metalica” București
| Întreprinderea de utilaje și piese de schimb Reghin -Mureș

|-
|-
| 140.
| 95.
| „Tehno-import-export” -S.A.
| „Dumbrava” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Doamnei nr. 2, sector 1
| Fălticeni, str. Armatei nr. 3, județul Suceava
| Export-import, cooperare economică internațională și operațiuni de aport valutar pentru rulmenți și organe de asamblare, aparatură și instalații pentru defectoscopie, optică, fizică nucleară și geofizică, instalații medicale, tehnică de calcul, poligrafie, cinematografie, radio, televiziune, aeronave, aparatură de bord și sol pentru aeronave, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea de mobilă, plăci aglomerate, plăci înnobilate,
| 38,1 (2,8+409,4)
| 238,7 (157,9+110,4)
| Întreprinderea de comerț exterior „Tehnoimport-export” București
| Combinatul de prelucrare a lemnului Fălticeni

|-
|-
| 141.
| 96.
| „Eltex” -S.A.
| „Prodlemn” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Comuna Prejmer, satul Lunca Clinicului, str. Fabricii nr. 1, județul Brașov
| Brașov, str. Zizinului nr. 111, județul Brașov
| Producerea și comercializarea de fire și țesături lână și tip lână cardată, sortare, spălare, carbonizare și vopsire lână; destrămare și sortare materiale refolosibile; producerea de concentrat de la-nolină; realizarea confecțiilor din valorificări; prestări servicii pentru terți; activitate de import-export; sponsorizarea activităților cultural-sportive.
| Producerea de mobilă, PAL, furnire, bunuri de larg consum din lemn, ambalaje și alte articole din lemn; comercializarea produselor la intern și extern.
| 323,9 (309,7+ 284,6)
| 232,9 (151,1 + 126,7)
| Întreprinderea de postav Prejmer
| Combinatul de prelucrare a lemnului Brașov

|-
|-
| 142.
| 97.
| „Pobac” -S.A.
| „Lemexim” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Bacău, str. Unirii nr. 30, județul Bacău
| Brașov, str. Hărmanului nr. 66, județul Brașov
| Proiectarea, producerea și comercializarea de fire și țesături lână și tip lână cardată și pieptănată, covoare tip „Moldova”articole tehnice, efiloseu, vată croitorie, produse interțesere, mică galanterie, articole de import-export; prestări servicii pentru terți.
| Producerea de mobilă și diverse articole din lemn; comercializarea acestor produse la intern și extern.
| 322,5 (213,7+ 134,4)
| 48,6 (29,2+35,8)
| Întreprinderea de postav „Proletarul” Bacău
| Combinatul de prelucrare a lemnului Brașov

|-
|-
| 143.
| 98.
| „Finea” -S.A.
| „Crimob” - S.A,
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Drăgășani, str. Tudor Vladimirescu nr. 776,. județul Vâlcea
| Comuna Cristian, str. Râului nr. 30, județul Brașov
| Producerea, proiectarea și comercializarea produselor din talpă și semifabricate din cauciuc, încălțăminte din cauciuc și înlocuitori, articole tehnice, SDV-uri, matrițe, utilaje specifice sectorului de cauciuc.
| Producerea de mobila și diverse articole din lemn; comercializarea acestor produse la intern și extern.
| 320,2 (243,2+ 189,2)
| 4,8 (7,3+11,1)
| Întreprinderea de talpă și încălțăminte din cauciuc Drăgășani
| Combinatul de prelucrare a lemnului Brașov

|-
|-
| 144.
| 99.
| „Sitex Dumbrava” -S.A.
| „Mobiris” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sibiu, str. Dumbrava nr. 20, județul Sibiu
| Râșnov, str. Mihai Viteazul nr. 11-13, județul Brașov
| Fabricarea și comercializarea firelor din lână și tip lână cardate, crude și vopsite; fire lână și tip lână semipieptănate crude și vopsite; covoare mecanice țesute, de diverse dimensiuni; covoare nețesute, tip mochete țesute și buclate-; țesături tip lână, pături, cuverturi și blănuri artificiale; executarea de lucrări privind vopsirea materialelor textile; prestarea de servicii în domeniul executării de lucrări de manoperă la produsele textile.
| Producerea de mobilier și alte produse din lemn, confecții decorative pentru interioare, turism, sport; comercializarea produselor.
| 270,4 (190,6+94,4)
| 3,3 (4,8+4,6)
| Întreprinderea textilă „Dumbrava” Sibiu
| Combinatul de prelucrare a lemnului Brașov

|-
|-
| 145.
| 100.
| „Mefil” -S.A.
| „Furnimob” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Bistrița, str. Industriei nr. 1, județul Bistrița-Năsăud
| Constanța, str. Industrială nr. 6, județul Constanța
| Producerea și comercializarea de pale pieptănate și re-pieptănate, semitort; fire crude unice și răsucite pe diferite formate; scul crud, scul vopsit, bobină vopsită; producerea de piese de schimb și accesorii textile.
| Producerea și comercializarea de mobilier, furnire estetice, PAL, confecții metalice, confecții din carton, ambalaje.
| 240,2 (186,7+61,5)
| 225,3 (155,7+85,3)
| Întreprinderea „Filatura de lână pieptănată” Bistrița
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Constanța

|-
|-
| 146.
| 101.
| „Siltex” -S.A.
| „Tapimob” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sighișoara, str. Gh. Lazăr nr. 6, județul Mureș
| Constanța, str. Industrială nr. 9, județul Constanța
| Producerea de lână spălată și sortată și bancă cardată lână și tip lână, lanolină tehnică, fire și țesături lână și tip lână, abur, confecții; comercializarea acestor produse în condițiile prevăzute în contractul de societate; prestări servicii pentru terți.
| Producerea și comercializarea de mobilier din lemn și tapițat.
| 220,0 (162,8+ 156,0)
| 106,6 (88,1+30,5)
| Întreprinderea de stofe Sighișoara
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Constanța

|-
|-
| 147.
| 102.
| „Carlin”  -S.A.
| „Mobitom” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Pătârla-gele, județul Buzău
| Constanța, str. Ion Roată nr. 3, județul Constanța
| Producerea și comercializarea de fire lână și tip lână cardată; prelucrarea și valorificarea amestecurilor fibroase din materiale recuperabile; producerea și livrarea de agent termic primar.
| Producerea și comercializarea de mobilier din lemn, confecții metalice, ambalaje.
| 180,0 (135,0+51,6)
| 91,5 (54,7+45,5)
| Întreprinderea „Filatura și țesătoria de lână” Pătârlagele
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Constanța

|-
|-
| 148.
| 103.
| „Filtess” -S.A.
| „Mobimed” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Comuna Beceni, județul Buzău
| Medgidia, str. Constanței nr. 3, județul Constanța
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor lână și tip lină semipieptă-nată.
| Producerea și comercializarea mobilierului, ambalajelor și confecțiilor metalice.
| 27,9 (15,8+15,2)
| 24,3 (9,1+16,9)
| Întreprinderea „Filatura și țesătoria de lână” Pătârlagele
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Constanța

|-
|-
| 149.
| 104.
| „Flacăra” -S.A.
| „Stiaz” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoca, str. Someșului nr. 14, județul Cluj
| Azuga, str. Prahovei nr. 25, județul Prahova
| Producerea și comercializarea de confecții textile pentru femei, bărbați și copii; crearea și comercializarea unor produse de confecții unicat și serie mică; de piese de schimb specifice domeniului confecțiilor, întocmirea documentațiilor tehnice și asigurarea asistenței tehnice în domeniul. confecțiilor din țesături; crearea de modele în vederea sondării cererii pieței la intern și extern.
| Producerea și comercializarea obiectelor din sticlă pentru ambalaj și decorațiuni.
| 179,9 (111,4+ 164,4)
| 209 (166,7+46,8)
| Întreprinderea de confecții Cluj-Napoca
| Întreprinderea de sticlă Azuga

|-
|-
| 150.
| 105.
| „Vranco” -S.A;
| „Mobitim” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Focșani, str. Cuza Vodă nr. 51, județul Vrancea
| Timișoara, str. Corbului nr. 4, județul Timiș
| Fabricarea de confecții pentru bărbați, femei și copii; comercializarea produselor pe piața internă și externă, prestarea de servicii în domeniul producerii și comercializării confecțiilor din țesături, alte activități colaterale ca: transport mărfuri, turism, cantină, creșe, gospodării anexe.
| Producerea și comercializarea de mobilier din lemn și tapițat, rechizite școlare și tehnice, obiecte artizanat și de uz casnic.
| 170,6 (75,4+145,5)
| 201,0 (135,9+191,1).
| Întreprinderea de confecții Focșani
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Timișoara

|-
|-
| 151.
| 106.
| „ Confecții Bârlad” -S.A.
| „Sarmismob” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Bârlad, str. Tecuciului nr”. 2, județul Vaslui
| Deva, str. Timișoarei nr. 24, județul Hunedoara
| Producerea și comercializarea de confecții, activitate de cercetare-proiectare, activitate de reparații și puneri în funcțiune de agregate și utilaje, comercializarea bunurilor și serviciilor realizate, activitatea de import-export.
| Producerea și comercializarea de mobilă și alte produse din lemn.
| 161,5 (112,8+ 154,4)
| 82,1 90,3+47,3
| Întreprinderea de confecții Bârlad
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Deva

|-
|-
| 152.
| 107.
| „Miorița” -S.A.
| „Somvetra” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Oradea str. Bacăului nr. 10, județul Bihor
| Gherla, str. Clujului nr. 18 A, județul Cluj
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor tip lână, poliester și bumbac; servicii terți, activitate și operațiuni de import-export, alte activități, servicii și operațiuni utile societății.
| Producerea și comercializarea sticlăriei destinate menajului.
| 158,5 (105,0+80,2)
| 54 (37,7+33,5)
| Întreprinderea de tricotaje Oradea
| Întreprinderea de sticlărie de menaj Gherla

|-
|-  
| 153.
| 108.
| „Confecția Râmnicu Sărat S.A.
| „Stitom” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Râmnicu Sărat, str. C. Brânco-veanu nr. 46, județul Buzău
| Tomești, str. Principală nr. 1, județul Timiș
| Fabricarea și comercializarea de confecții textile pe piața internă și externă, executarea de lucrări privind întreținerea și repararea utilajelor.
| Producerea și comercializarea articolelor de sticlărie.
| 155,6 (54,7+133,6)
| 48,6 39,4+19,2
| Întreprinderea de confecții Râmnicu Sărat și Întreprinderea de confecții Buzău
| Întreprinderea de sticlărie Tomești

|-
|-
| 154.
| 109.
| „Altex” S.A.
| „Mobalex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Alexandria, str. Dunării nr. 277, județul Teleorman
| Alexandria, str. Viilor nr. 2, județul Teleorman
| Producerea și comercializarea de fire de bumbac și tip bumbac cardate din celofibră și poliester, de semifabricate, țesături crude tip bumbac, destinate articolelor tehnice.
| Producerea și comercializarea de mobilă
| 143,2 (110,0+22,8)
| 42,8 (62,1+37,7)
| Întreprinderea „Filatura de bumbac” Alexandria
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Alexandria

|-
|-
| 155.
| 110.
| „Ema” -S.A.
| „Avrig” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Piatra-Neamț, str. Baltagului nr. 1, județul Neamț
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă de tricotaje și tricoturi tip lână, bumbac, poliester, servicii terți, activitate import-export.
| 132,1 (75,6+68,8)
| Întreprinderea de tricotaje Piatra-Neamț
 
|-
| 156.
| „Confecția Tg. Secuiesc” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Tg. Secuiesc, str. Păcii nr. 42, județul Covasna
| Avrig, str. I. Brukenthal, județul Sibiu
| Producerea și comercializarea de confecții, activitate de cercetare-proiectare, activitate de reparații și punere în funcțiune agregate și utilaje, activitate de import-export.
| Producerea și comercializarea articolelor de sticlărie.
| 126,7 (66,9+151,4)
| 42,3 (31,8+21,9)
| Întreprinderea de confecții Tg. Secuiesc
| Întreprinderea de sticlă Avrig

|-
|-
| 157.
| 111.
| „Confecții Vaslui” -S.A.
| „Remero” -SA.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Vaslui, str. Primăverii nr. 11, județul Vaslui
| București, str. Gh. Șincai nr. 2-10, sector 4
| Producerea și comercializarea de confecții, activitate de cercetare-proiectare, activitate de reparații și punere în funcțiune a agregatelor și utilajelor, activitate de import-export.
| Repararea și modernizarea de utilaje și echipamente energetice, repararea și modernizarea de utilaje tehnologice, prestări de servicii în domeniul energetic și tehnologic, service, Consulting, informatică, proiectare, import-export și alte activități comerciale autorizate de lege, în țară și străinătate.
| 115,7 (59,3+110,8)
| 349,7 (195,5+130,9)
| Întreprinderea de confecții Vaslui
| Întreprinderea de construcții-montaj și reparații uzine electrice București

|-
|-
| 158.
| 112.
| „Confecția Miercu-rea-Ciuc” -S.A.
| „Mecano-energetica” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Miercurea-Ciuc, str. Lileceni nr. 39, județul Harghita
| Gura Văii, județul Mehedinți
| Producerea de confecții, activitate de cercetare-proiectare, activitate de reparații și punere în funcțiune de agregate și utilaje, comercializarea bunurilor și serviciilor realizate, activitate de import-export.
| Producerea și comercializarea următoarelor produse și lucrări: confecții și recondiționări piese de schimb și sub-ansamble pentru instalații și agregate energetice și auxiliarele acestora, lucrări de modernizări și reparații la agregate energetice, utilaje auxiliare, utilaje și mijloace de mecanizare a lucrărilor de reparații, prestări și service, consulting, expertize, asistență tehnică, proiectare, informatică.
| 112,2 (68,4+92,3)
| 292,8 (248,1+81,7)
| Întreprinderea de confecții Miercurea-Ciuc
| Uzina de piese de schimb pentru agregate energetice Gura Văii

|-
|-
| 159.
| 113.
| „Conted” -S.A.
| „Rotras” -S.A
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Dorohoi, str. 13 Decembrie nr. 8, județul Botoșani
| Drobeta-Turnu Severin, b-dul Porțile de Fier nr. 1, județul Mehedinți
| Producerea de confecții, activitate de cercetare-proiectare, activitate de reparații și puneri în funcțiune de agregate și utilaje, comercializarea bunurilor și serviciilor realizate, activitate de import-export.
| Fabricarea anvelopelor de tractor spate și anvelopelor, gigant.
| 107,1 (80,2+122,7)
| 1460,8 (1356,5+141,3)
| Întreprinderea de confecții Dorohoi
| Întreprinderea de anvelope Drobeta-Turnu Severin

|-
|-
| 160.
| 114.
| „Confecția Odorhei” -S.A.
| „Farom” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Odorheiu Secuiesc, str. Rakoczi nr. 4, județul Harghita
| Brăila, calea Călărașilor nr. 10, județul Brăila
| Producerea și comercializarea de confecții, activitate de cercetare-proiectare, activitate de reparații și puneri în funcțiune a utilajelor și agregatelor, activitate de import-export.
| Activitate de marketing, cooperare internă și externă în domeniul producerii și comercializării fibrelor și firelor artificiale, celofanului și a altor produse chimice, studii ecologice și de protecția mediului înconjurător.
| 102,1 (46,9+139,0)
| 1.311,4 (1.309,2+296,7)
| Întreprinderea de confecții Odorheiu-Secuiesc
| Întreprinderea „Farom” Brăila

|-
|-
| 161.
| 115.
| „Severconf” -S.A.
| „Chimpex” -S.A:
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Drobeta-Turnu Severin, str. Topolniței nr. 114, județul Mehedinți
| Constanța, Incinta Port Dana 54, județul Constanța
| Fabricarea și comercializarea produselor de îmbrăcăminte pe piața internă și externă, executarea de lucrări privind întreținerea și repararea utilajelor, prestarea de servicii în domeniul creației vestimentare, executarea de documentații tehnice și asistență tehnologică de specialitate.
| Încărcări și descărcări de mărfuri în și din nave și vagoane și expedieri la beneficiari; depozitare și re-condiționare de mărfuri, activitate de service pentru utilajele și dispozitivele portuare proprii și ale altor beneficiari.
| 102,0 (63,7+66,4)
| 694 (581+200,8)
| Întreprinderea de confecții „Porțile de Fier” -Drobeta-Tr. Severin și Întreprinderea de confecții Vânju Mare
| Întreprinderea „Chimpex” Constanța

|-
|-
| 162.
| 116.
| „Gama” -S.A.
| „Energia Constanța” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Scornicești, b-dul Muncii nr. 2, județul Olt
| Constanța, str. Babă Novac nr. 165, județul Constanța
| Producerea și comercializarea confecțiilor textile, activitate de import-export, prestări servicii pentru bunuri de larg consum.
| Fabricarea și comercializarea de produse din mase plastice, amestecuri și articole tehnice din cauciuc, ambalaje metalice, oxigen și azot, precum și prestări servicii specifice.
| 101,6 (48,8+100,3)
| 484,4 (412,8+ 111,7)
| Întreprinderea de confecții Scornicești
| Întreprinderea „Energia” Constanța

|-
|-
| 163.
| 117.
| „Confecția Suceava” -S.A.
| „Camexip” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Suceava, str. Universității nr. 29, județul Suceava
| Băicoi, str. Republicii nr. 9, județul Prahova
| Producerea și comercializarea de confecții, activitate de cercetare-proiectare, activitate de reparații și punere în funcțiune a agregatelor și utilajelor, activitate de import-expert.
| Producerea și comercializarea utilajelor și pieselor de schimb pentru prelucrarea cauciucului, maselor plastice, celulozei, hârtiei și alte domenii.
| 90,6 (52,2+128,3)
| 257,4 (199,9+116,8)
| Întreprinderea de confecții Suceava
| Întreprinderea de utilaje pentru prelucrarea cauciucului Băicoi

|-
|-
| 164.
| 118.
| „Milcov” -S.A.
| „Fortus” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Focșani, b-dul București, nr. 177, județul Vrancea
| Iași, b-dul Ilie Pintilie nr. 10, județul Iași
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor din lână și tip lână, servicii pentru terți, activitate de import-export.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a utilajelor tehnologice complexe, suban-samblelor și pieselor de schimb pentru industriile miniere, metalurgice, energetice, materialelor de construcții și refractare, producției speciale, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 77,5 (54,0+40,4)
| 9615,1 (8625,2+2633,9)
| Întreprinderea de tricotaje Focșani
| Combinatul de utilaj greu Iași și Centrul de calcul din cadrul CIUMP Iași

|-
|-
| 165.
| 119.
| „Trilan” -S.A.
| „Urat” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Măcin, str. 30 Decembrie nr. 40, județul Tulcea
| Timișoara, aleea CFR nr. 9, județul -Timiș
| Producerea și comercializarea pe piața internă a produselor tricotate tip lână, servicii pentru terți.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a utilajului minier, utilajului metalurgic, podurilor rulante între 5-35 tf și peste, macaralelor portale și speciale, mecanismelor pentru macarale turn, macaralelor turn pe macarale portale, automacaralelor cu acționare hidraulică, motostivuitoarelor, rulmenților grei, ridicătorilor de frână electrohidraulici, cilindrilor hidraulici, agregatelor de curățat pista, autospecialelor de încărcat și descărcat containere, reductoarelor de turație, utilajelor și dispozitivelor de ridicat pentru CNE, translatoarelor stivuitoare, pieselor de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 63,5 (45,2+24,7)
| 1.942,5 (1.327,1+2.201,5)
| Întreprinderea de tricotaje Măcin
| Întreprinderea mecanică Timișoara
 
|-
|-
| 166.
| 120:
| „Como” -S.A.
| „Hidromecanica” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Moreni, str. Lt. Pantea Ion nr. 11, județul Dâmbovița
| Brașov, b-dul15 Noiembrie nr. 78, județul Brașov
| Fabricarea și comercializarea de confecții textile pe piața internă și externă, prestarea de servicii în domeniul confecțiilor, prestarea de servicii privind întreținerea și repararea utilajelor.
| Proiectarea, producerea și comercializarea, în țară și străinătate, de transmisii hidraulice pentru locomotive, turbosuflante, convertizoare hidraulice, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 60,7 (35,7+53,7)
| 1.694,0 (1.407,4+318,8)
| Întreprinderea de confecții Moreni
| Întreprinderea „Hidromecanica” Brașov

|-
|-
| 167.
| 121.
| „Textila Iași” -S.A.
| „Mecanica Vaslui” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Iași, șos. Ștefan cel Mare nr. 4, județul Iași
| Vaslui, str. Metalurgiei nr. 4, județul Vaslui
| Producerea și comercializarea de fire groase, cânepă, iută, țesături groase din fire de in, cânepă, iută și tip in, cânepă, iută, saci textili din țesături groase de in, cânepă, iută, sfori de in, cânepă și covoare dublu pluș tip lână.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a ventilatoarelor, reductoarelor, cuplajelor, mecanismelor de acționare, utilajelor tehnologice, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 57,5 (33,3+44,4)
| 1042,6 (790,2+628,4)
| Întreprinderea de in și cânepă „Textila” Iași
| Întreprinderea mecanică Vaslui

|-
|-
| 168.
| 122.
| „Coral” -S.A.
| „Premagro” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Mangalia, str. G-ral Vârtejan nr. 3, județul Constanța
| Oradea, str. Fabricilor nr. 8, județul Bihor
| Fabricarea și comercializarea produselor de îmbrăcăminte pe piața internă, prestarea de servicii privind întreținerea și repararea utilajelor.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a tractoarelor și mașinilor agricole, pieselor turnate și forjate, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 46,4 (38,3+24,1)
| 1048,7 (972,8+260,9)
| Întreprinderea de confecții „Calatis” Mangalia
| Întreprinderea mecanică Oradea

|-
|-
| 169.
| 123.
| „Confin” -S.A.
| „Rocar” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Petrești, str. Principală nr. 1, județul Dâmbovița
| București, str. Ostrov nr. 3
| Fabricarea și comercializarea de confecții textile pe piața internă, executarea de lucrări privind întreținerea și repararea utilajelor, prestarea de servicii în domeniul comercializării producției de confecții, alte activități ca: transport, gospodărie anexă.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a autobuzelor, troleibuzelor și autoutilitarelor, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 41,2 (31,9+40,7)
| 914,3 (461,1+1.017,9)
| Întreprinderea de confecții Petrești
| Întreprinderea „Autobuzul” București

|-
|-
| 170.
| 124.
| „Calypso” -S.A.
| „Beta” -S.A.
| Societate s comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Peninsula Lumină, Constanța, str. Principală nr. 1, județul Constanța
| Buzău, str. Șantierului nr. 39, județul Buzău
| Fabricarea și comercializarea produselor de confecții pe piața internă.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a echipamentelor, instalațiilor pentru industriile:  chimică, petrochimică, prelucrarea cauciucului, alimentară, energetică, celuloză și hârtie, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 32,6 (0,3+55,1)
| 792,8 (535,8+704,7)
| Întreprinderea de confecții „Peninsula-Lumină” Constanța
| Întreprinderea de utilaj tehnologic Buzău

|-
|-
| 171.
| 125.
| „Romer” -S.A.
| „Umirom” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Roman, str. Nicolae Bălcescu nr. 24, județul Neamț
| Petroșani, str. Republicii nr. 1, județul Hunedoara
| Producerea și comercializarea de confecții, activitate de cercetare-proiectare, activitate de reparații și punere în funcțiune de agregate și utilaje, comercializarea bunurilor și serviciilor realizate, activitate de import-export.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a utilajului tehnologic pentru industria minieră, a elementelor de automatizare și hidraulice, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 30,7 (9,3+27,5)
| 777,3 (18,4+645,8)
| Întreprinderea de confecții Roman
| Întreprinderea de utilaj minier Petroșani

|-
|-
| 172.
| 126.
| „Somuzul” -S.A.
| „Hait” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Fălticeni; str. Dimitrie Leonida nr. 1, județul Suceava
| Miercurea-Ciuc, str. Harghita nr. 95, județul Harghita
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor și confecțiilor, servicii pentru terți, activitate și operațiuni de import-export.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a tractoarelor, mașinilor agricole și componente, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 10,3 (8,7+24,0)
| 1077,4 (951,8+425,1)
| Întreprinderea de tricotaje Fălticeni
| Întreprinderea de tractoare Miercurea-Ciuc

|}
|-
| 127.
| „Garomet” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Caransebeș, D.N. 68 km 3,2, județul Caraș-Severin
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a construcțiilor metalice pentru hale industriale, cazane și alte obiective energetice, a utilajului metalurgic, turbinelor hidraulice și boghiurilor, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 912,6 (706,8+640,6)
| Întreprinderea de construcții de mașini Caransebeș

|-
| 128.
| „Meva” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Drobeta-Turnu Severin, str. Dunării nr. 3, județul Mehedinți
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a vagoanelor cisternă, marfă, platformă, acoperite și descoperite, de călători și specializate, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 716,3 (420,8+657,8)
| Întreprinderea de vagoane Drobeta-Turnu Severin

'''Guvernul României'''
|-
| 129.
| „Ramira” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Baia Mare, str. Vasile Lucaciu nr. 160, județul Maramureș.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a mașinilor-unelte, agregatelor, utilajelor tehnologice și instalațiilor, accesoriilor și sculelor, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 638,2 (552,5+367,2)
| Întreprinderea de mașini-unelte, accesorii și scule Baia Mare
|-
| 130.
| „Bad-rulmenți” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Brașov, str. Zizinului nr. 11, județul Brașov
| Comercializarea rulmenților din producție internă și din import, a lagărelor cu alunecare, bilelor, rolelor, prelucrarea și reconservarea rulmenților disponibili.
| 621,3 (38,0+143,4)
| Baza de desfacere Brașov

===Hotărâre privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industrie===
|-
| 131.
| „Șantierul naval. Brăila” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brăila, str. Celulozei nr. I A, județul Brăila
| Proiectarea, producerea și comercializarea navelor maritime și fluviale, reparații, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 955,1 (807,8+1.564,6)
| Șantierul naval Brăila

'''Guvernul României''' hotărăște:
|-
| 132.
| „Mecanica Ceahlău” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Piatra-Neamț, str. Dumbravei nr. 6, județul Neamț
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a mașinilor și utilajelor agricole, pieselor de schimb, generatorilor de acetilenă, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 567,0 (337,1+564,6)
| Întreprinderea mecanică „Ceahlău” Piatra-Neamț

Art. 1. -Se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul; obiectul de activitate și capitalul social prevăzute în anexa nr, 1.
|-
| 133.
| „Mecanica Codlea” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Codlea, str.Rampei nr. 1,. județul Brașov
| Proiectarea, producerea și comercializarea mașinilor și utilajelor agricole, tractoarelor, pieselor de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 473,8 (321,2+169,4)
| Întreprinderea mecanică Codlea

Art. 2. -Societățile comerciale pe acțiuni, înființate potrivit prezentei hotărâri, se vor organiza și vor funcționa în conformitate cu statutul propriu al fiecărei societăți prevăzut în anexele nr. 2 (2.1 * -2.123 * și 2. a. *)
|-
| 134.
| „Napomar” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoca, b-dul Muncii nr. 14, județul Cluj
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a mașinilor-unelte, utilajelor și instalațiilor mecanice, hidraulice și pneumatice, fixe și mobile, SDV-urilor și pieselor de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 545,2 (344,8+ 380,0)
| Întreprinderea de mașini-unelte Cluj-Napoca

Art. 3. -În conformitate cu art. 212 din-Legea nr, 31/1990 privind societățile comerciale, în perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului, care își desfășoară activitățile specifice conform anexelor de la art. 2 din prezenta hotărâre.
|-
| 135.
| „Asam” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Iași, str. Aurel Vlaicu nr. 77, județul Iași
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a pieselor și subansamblelor pentru mijloace de transport, mașini agricole, utilaje și instalații industriale, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 439,0 (361,3+98,4)
| Întreprinderea de piese auto Iași

Ministerul Resurselor și Industriei, prin reprezentanții săi în consiliile împuterniciților statului, va sprijini consiliile de administrație ale societăților comerciale în luarea deciziilor privind realizarea contractelor comerciale la nivelul comenzilor lansate de Ministerul Apărării Naționale și conservarea capacităților destinate producției de apărare.
|-
| 136,
| „Mecanica Sighet” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sighetu Marmației, str. Unirii nr. 44, județul Maramureș
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a organelor de asamblare, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 276,0 (223,8+82,7)
| Întreprinderea mecanică Sighetu Marmației

Art. 4. -Societățile comerciale pe acțiuni înființate realizează obiectul de activitate pe bază de contracte comerciale încheiate în conformitate cu Codul <ref>Anexele nr. 2.1-2.123 și nr. 2 a se comunică unităților interesate. Statutul cadru al societăților comerciale înființate potrivit art. 1 este cuprins în anexa nr. 2.</ref> civil și Codul comercial român, cu excepțiile prevăzute de lege.
|-
| 137.
| „Arpo” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Strehaia, str. Câmpului nr. 1, județul Mehedinți
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a armăturilor industriale din oțel, pompelor centrifugale și butoaielor metalice din tablă zincată, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 267,4 (234,8+47,5)
| Întreprinderea mecanică, armături și pompe Drobeta-Turnu Severin - Fabrica de armături industriale din oțel Strehaia

Contractarea mărfurilor supuse sistemului de repartiții, prin balanțe materiale, se va face în conformitate cu reglementările stabilite de către Guvern, potrivit prevederilor art. 52 din Legea nr. 15/1990.
|-
| 138.
| „Medro” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Drobeta-Turnu Severin, str. Padeș nr. 2, județul Mehedinți
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a echipamentelor de frână pentru vagoane și locomotive, a vagoanelor și boghiurilor pentru ecarta-ment îngust, inclusiv-servicii și asistență tehnică.
| 215,1 (195,7+ 100,3)
| Întreprinderea mecanică armături și pompe Drobeta-Turnu Severin

Art. 5. -Societățile comerciale nou înființate își vor definitiva capitalul social pe baza reevaluării patrimoniului în condițiile prevăzute de lege, activitate care se va finaliza până la data de 15 decembrie 1990.
|-
| 139.
| „Tubal” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Înclinată nr, 129, sector 5
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a cazanelor de încălzire centrală, agregatelor termice și instalațiilor anexe, utilajelor agricole, construcțiilor metalice, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 115,5 (45,2+189,2)
| Întreprinderea „Metalica” București

Art. 6. -Pe data înființării societăților comerciale pe acțiuni, unitățile economice de stat, prevăzute în anexa nr. 1, se desființează.
|-
| 140.
| „Tehno-import-export” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Doamnei nr. 2, sector 1
| Export-import, cooperare economică internațională și operațiuni de aport valutar pentru rulmenți și organe de asamblare, aparatură și instalații pentru defectoscopie, optică, fizică nucleară și geofizică, instalații medicale, tehnică de calcul, poligrafie, cinematografie, radio, televiziune, aeronave, aparatură de bord și sol pentru aeronave, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 38,1 (2,8+409,4)
| Întreprinderea de comerț exterior „Tehnoimport-export” București

Activul și pasivul unităților de stat care se desființează se preiau de către societățile comerciale înființate.
|-
 
| 141.
Personalul care trece la societățile comerciale se consideră transferat în interesul serviciului și beneficiază, timp de trei luni, de salariul tarifar avut și de sporul de vechime, după caz, dacă este încadrat în funcții cu niveluri de salarizare mai mici.
| „Eltex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Comuna Prejmer, satul Lunca Clinicului, str. Fabricii nr. 1, județul Brașov
| Producerea și comercializarea de fire și țesături lână și tip lână cardată, sortare, spălare, carbonizare și vopsire lână; destrămare și sortare materiale refolosibile; producerea de concentrat de lanolină; realizarea confecțiilor din valorificări; prestări servicii pentru terți; activitate de import-export; sponsorizarea activităților cultural-sportive.
| 323,9 (309,7+284,6)
| Întreprinderea de postav Prejmer

Art. 7. -Anexele nr. 1, 2 și 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
|-
 
| 142.
Art. 8.-Orice dispoziții contrare prezentei hotărâri se abrogă.
| „Pobac” -S.A.
 
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
{{SemnPm|Petre Roman|București|8 decembrie 1990|1272}}
| Bacău, str. Unirii nr. 30, județul Bacău
 
| Proiectarea, producerea și comercializarea de fire și țesături lână și tip lână cardată și pieptănată, covoare tip „Moldova” articole tehnice, efiloseu, vată croitorie, produse interțesere, mică galanterie, articole de import-export; prestări servicii pentru terți.
====Anexa nr. 1====
| 322,5 (213,7+134,4)
 
| Întreprinderea de postav „Proletarul” Bacău
'''Lista societăților comerciale care se înființează în baza Legii nr. 15/1990'''
 
{|  
| Nr.. crt
| Denumirea societății comerciale
| Forma juridică
| Sediul localitatea, județul
| Obiectul principal de activitate
| Capitalul social inițial structura*) conform bilanțului la 30.06.1990 (mii. lei)
| Denumirea unităților care își încetează activitatea

|-
|-
| 0
| 143.
| 1
| „Finea” -S.A.
| 2
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| 3
| Drăgășani, str. Tudor Vladimirescu nr. 776, județul Vâlcea
| 4
| Producerea, proiectarea și comercializarea produselor din talpă și semifabricate din cauciuc, încălțăminte din cauciuc și înlocuitori, articole tehnice, SDV-uri, matrițe, utilaje specifice sectorului de cauciuc.
| 5
| 320,2 (243,2+189,2)
| 6
| Întreprinderea de talpă și încălțăminte din cauciuc Drăgășani

|-
|-
| 1.
| 144.
| „Filvatex” -S.A.
| „Sitex Dumbrava” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Buzău, aleea Industriilor nr. 17, județul Buzău
| Sibiu, str. Dumbrava nr. 20, județul Sibiu
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor de bumbac și tip bumbac; producerea și comercializarea vatei medicinale.
| Fabricarea și comercializarea firelor din lână și tip lână cardate, crude și vopsite; fire lână și tip lână semipieptănate crude și vopsite; covoare mecanice țesute, de diverse dimensiuni; covoare nețesute, tip mochete țesute și buclate; țesături tip lână, pături, cuverturi și blănuri artificiale; executarea de lucrări privind vopsirea materialelor textile; prestarea de servicii în domeniul executării de lucrări de manoperă la produsele textile.
| 503,2 (432,6+> .117,5)
| 270,4 (190,6+94,4)
| Întreprinderea textilă Buzău
| Întreprinderea textilă „Dumbrava” Sibiu

|-
|-
| 2.
| 145.
| „Asco” -S.A.
| „Mefil” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Bacău, str. Milcoy nr. 2-4, județul Bacău
| Bistrița, str. Industriei nr. 1, județul Bistrița-Năsăud
| Producerea de confecții; activitate de cercetare-proiectare; activitate de reparații și puneri în funcțiune agregate și utilaje; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate; activitate de import-export.
| Producerea și comercializarea de pale pieptănate și re-pieptănate, semitort; fire crude unice și răsucite pe diferite formate; scul crud, scul vopsit, bobină vopsită; producerea de piese de schimb și accesorii textile.
| 263,6 (150,8+ 203,6)
| 240,2 (186,7+61,5)
| Întreprinderea de confecții Bacău Întreprinderea de confecții Onești
| Întreprinderea „Filatura de lână pieptănată” Bistrița

|-
|-
| 3.
| 146.
| „Fiba” -S.A.
| „Siltex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Balotești, Sector agricol Ilfov
| Sighișoara, str. Gh. Lazăr nr. 6, județul Mureș
| Producerea de fire groase și subțiri din cânepă, fire subțiri din în și tip în, țesături din în și tip în în amestec cu bumbac; confecții din țesături de în, tip în în amestec cu bumbac; prestări servicii în domeniul mecanic și textil; cercetare și creație proprie ț activitate de comerț exterior; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate.
| Producerea de lână spălată și sortată și bancă cardată lână și tip lână, lanolină tehnică, fire și țesături lână și tip lână, abur, confecții; comercializarea acestor produse în condițiile prevăzute în contractul de societate; prestări servicii pentru terți.
| 258,8 (206,2+82,9)
| 220,0 (162,8+156,0)
| Întreprinderea „Filatura și finisajul” Balotești
| Întreprinderea de stofe Sighișoara

|-
|-
| 4.
| 147.
| „Confecții corturi și prelate auto” -S.A.
| „Carlin”  -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Balotești, Sector agricol Ilfov
| Pătârlagele, județul Buzău
| Producerea de corturi militare și prelate auto; prestări servicii în domeniul mecanic și al confecțiilor; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate; activitate de comerț exterior.
| Producerea și comercializarea de fire lână și tip lână cardată; prelucrarea și valorificarea amestecurilor fibroase din materiale recuperabile; producerea și livrarea de agent termic primar.
| 22,4 (1,6+27,9)
| 180,0 (135,0+51,6)
| Întreprinderea „Filatura și finisajul” Balotești
| Întreprinderea „Filatura și țesătoria de lână” Pătârlagele

|-
|-
| 5.  
| 148.
| „Pielorex” -S.A.
| „Filtess” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, șos. Giurgiului nr. 33, sector 4
| Comuna Beceni, județul Buzău
| Preindustrializarea, prelucrarea și comercializarea pieilor.
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor lână și tip lină semipieptănată.
| 227,4 (155,1+73,7)
| 27,9 (15,8+15,2)
| Întreprinderea „Tăbacăria minerală” Jilava
| Întreprinderea „Filatura și țesătoria de lână” Pătârlagele

|-
|-
| 6.  
| 149.
| „Antilopa” -S.A.
| „Flacăra” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Dudești nr. 44, sector 3
| Cluj-Napoca, str. Someșului nr. 14, județul Cluj
| Proiectarea,, producerea și comercializarea de încălțăminte, semifabricate pentru încălțăminte, produse injectate, articole de marochinărie și articole de protecție.
| Producerea și comercializarea de confecții textile pentru femei, bărbați și copii; crearea și comercializarea unor produse de confecții unicat și serie mică; de piese de schimb specifice domeniului confecțiilor, întocmirea documentațiilor tehnice și asigurarea asistenței tehnice în domeniul confecțiilor din țesături; crearea de modele în vederea sondării cererii pieței la intern și extern.
| 210,7 (100,5+152)
| 179,9 (111,4+164,4)
| Întreprinderea de piele și încălțăminte „Progresul” București
| Întreprinderea de confecții Cluj-Napoca

|-
|-
| 7.  
| 150.
| „Confarg” S.A.
| „Vranco” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Curtea de Argeș, str. Victoriei nr. 5, județul Argeș
| Focșani, str. Cuza Vodă nr. 51, județul Vrancea
| Fabricarea și comercializarea de confecții textile pe piața internă și externă; executarea de lucrări privind întreținerea și repararea utilajelor; prestarea de servicii în domeniul creației vestimentare; executarea de doeumentății tehnice și asistență tehnologică de specialitate; alte activități -transport, gospodării anexe.
| Fabricarea de confecții pentru bărbați, femei și copii; comercializarea produselor pe piața internă și externă, prestarea de servicii în domeniul producerii și comercializării confecțiilor din țesături, alte activități colaterale ca: transport mărfuri, turism, cantină, creșe, gospodării anexe.
| 203,4 (135,7+ 116,1)
| 170,6 (75,4+145,5)
| Întreprinderea de confecții Curtea de Argeș
| Întreprinderea de confecții Focșani

|-
|-
| 8.  
| 151.
| „Romanofir” -S.A.
| „Confecții Bârlad” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Tălmaciu, Piața 6 Martie nr. 17, județul Sibiu
| Bârlad, str. Tecuciului nr. 2, județul Vaslui
| Producerea și comercializarea firelor și aței de cusut de bumbac și tip bumbac.
| Producerea și comercializarea de confecții, activitate de cercetare-proiectare, activitate de reparații și puneri în funcțiune de agregate și utilaje, comercializarea bunurilor și serviciilor realizate, activitatea de import-export.
| 177,6 (154,1+ 75,6)
| 161,5 (112,8+154,4)
| Întreprinderea textilă Tălmaciu
| Întreprinderea de confecții Bârlad

|-
|-
| 9.  
| 152.
| „Filatura de bumbac” -S.A.
| „Miorița” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Huși, str. Drânceni nr. 2, județul Vaslui
| Oradea str. Bacăului nr. 10, județul Bihor
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac.
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor tip lână, poliester și bumbac; servicii terți, activitate și operațiuni de import-export, alte activități, servicii și operațiuni utile societății.
| 176,8 (149,6+ 26,5)
| 158,5 (105,0+80,2)
| Întreprinderea „Filatura de bumbac” Huși
| Întreprinderea de tricotaje Oradea

|-
|-
| 10.  
| 153.
| „Dunatex” -S.A.
| „Confecția” Râmnicu Sărat -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Calafat, str. V. I. Lenin nr. 2 județul Dolj
| Râmnicu Sărat, str. C. Brâncoveanu nr. 46, județul Buzău
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac; producerea și comercializarea semifabricatelor, țesăturilor crude de bumbac și tip bumbac.
| Fabricarea și comercializarea de confecții textile pe piața internă și externă, executarea de lucrări privind întreținerea și repararea utilajelor.
| 175 (125,6+ 77,6)
| 155,6 (54,7+133,6)
| Întreprinderea textilă Calafat
| Întreprinderea de confecții Râmnicu Sărat și Întreprinderea de confecții Buzău

|-
|-
| 11.  
| 154.
| „Texromed” S.A.
| „Altex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Mediaș, str. George Topârceanu nr. 16, județul Sibiu
| Alexandria, str. Dunării nr. 277, județul Teleorman
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor de bumbac și tip bumbac.
| Producerea și comercializarea de fire de bumbac și tip bumbac cardate din celofibră și poliester, de semifabricate, țesături crude tip bumbac, destinate articolelor tehnice.
| 159 (115,7+75)
| 143,2 (110,0+22,8)
| Întreprinderea textilă „Târnava” Mediaș
| Întreprinderea „Filatura de bumbac” Alexandria

|-
|-
| 12.  
| 155.
| „Catex* -S.A.
| „Ema” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Călărași, str. Eroilor nr. 1-3, județul Călărași
| Piatra-Neamț, str. Baltagului nr. 1, județul Neamț
| Confecționarea produselor de -îmbrăcăminte pentru bărbați, femei și copii; comercializarea produselor executate pe piața internă și externă executarșa de documentații tehnice și asistență tehnologică de specialitate; executarea de lucrări privind întreținerea și repararea utilajelor; alte activități, gospodării anexe, cantină.
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă de tricotaje și tricoturi tip lână, bumbac, poliester, servicii terți, activitate import-export.
| 156,5 (85,3+ 132,8)
| 132,1 (75,6+68,8)
| Întreprinderea de confecții Călărași
| Întreprinderea de tricotaje Piatra-Neamț

|-
|-
| 13.
| 156.
| „Uzitex” -S.A.
| „Confecția Tg. Secuiesc” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, calea Dudești nr. 188, sector 3
| Tg. Secuiesc, str. Păcii nr. 42, județul Covasna
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor de bumbac și tip bumbac.
| Producerea și comercializarea de confecții, activitate de cercetare-proiectare, activitate de reparații și punere în funcțiune agregate și utilaje, activitate de import-export.
| 139,5 (121,2+ 37,8)
| 126,7 (66,9+151,4)
| Întreprinderea textilă București
| Întreprinderea de confecții Tg. Secuiesc

|-
|-
| 14.
| 157.
| „Decoratex” -S.A.
| „Confecții Vaslui” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Gheorgheni, str. Kossuth Lajos nr. 224, județul Harghita
| Vaslui, str. Primăverii nr. 11, județul Vaslui
| Producerea de țesături tip lână pentru stofe de mobilă și plușuri; comercializarea bunurilor realizate.
| Producerea și comercializarea de confecții, activitate de cercetare-proiectare, activitate de reparații și punere în funcțiune a agregatelor și utilajelor, activitate de import-export.
| 129,6 (106,5+ 28,1)
| 115,7 (59,3+110,8)
| Întreprinderea de stofe de mobilă și țesături tehnice Gheorgheni
| Întreprinderea de confecții Vaslui

|-
|-
| 15.
| 158.
| „Pionierul” -S.A.
| „Confecția Miercurea-Ciuc” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Tăbăcari nr. 7, sector 4
| Miercurea-Ciuc, str. Lileceni nr. 39, județul Harghita
| Fabricarea de încălțăminte, piei tăbăcite mineral, articole din cauciuc, piese de schimb și SDV pentru industria de încălțăminte, pielărie și cauciuc; comercializarea produselor realizate.
| Producerea de confecții, activitate de cercetare-proiectare, activitate de reparații și punere în funcțiune de agregate și utilaje, comercializarea bunurilor și serviciilor realizate, activitate de import-export.
| 120 (50,7+ 112,8)
| 112,2 (68,4+92,3)
| Întreprinderea de piele și încălțăminte „Pionierul” București
| Întreprinderea de confecții Miercurea-Ciuc

|-
|-
| 16.
| 159.
| „Robuc” -S.A.
| „Conted” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Comuna Bucovăț, județul Dolj
| Dorohoi, str. 13 Decembrie nr. 8, județul Botoșani
| Producerea și comercializarea de semifabricate din piele, articole de marochinărie, articole de sport, de protecție, de încălțăminte și îmbrăcăminte de piele și înlocuitori.
| Producerea de confecții, activitate de cercetare-proiectare, activitate de reparații și puneri în funcțiune de agregate și utilaje, comercializarea bunurilor și serviciilor realizate, activitate de import-export.
| 115,7 (93,4+38,6)
| 107,1 (80,2+122,7)
| Întreprinderea Tăbăcăria” Bucovăț -Craiova
| Întreprinderea de confecții Dorohoi

|-
|-
| 17.
| 160.
| „Rotrico” -S.A.
| „Confecția Odorhei” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Roșiori, de Vede, str. Oltului nr. 59, județul Teleorman
| Odorheiu Secuiesc, str. Rakoczi nr. 4, județul Harghita
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a produselor tricotate și perdelelor; servicii pentru terți; activitate și operațiuni de import-export.
| Producerea și comercializarea de confecții, activitate de cercetare-proiectare, activitate de reparații și puneri în funcțiune a utilajelor și agregatelor, activitate de import-export.
| 111 (95,9+60)
| 102,1 (46,9+139,0)
| Întreprinderea de tricotaje Roșiorii de Vede
| Întreprinderea de confecții Odorheiu-Secuiesc

|-
|-
| 13.
| 161.
| „Iași cont” -S.A.
| „Severconf” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Iași, str. Ţuțora nr. 26, județul Iași
| Drobeta-Turnu Severin, str. Topolniței nr. 114, județul Mehedinți
| Conceperea, proiectarea, producerea, prezentarea și comercializarea produselor de confecții; activitate de import-export prin societăți specializate sau compartimente proprii; prestări de servicii în domeniul conceperii și proiectării produselor de confecții, prezentări de modă, comercializarea produselor de confecții, întreținere și reparații utilaje.
| Fabricarea și comercializarea produselor de îmbrăcăminte pe piața internă și externă, executarea de lucrări privind întreținerea și repararea utilajelor, prestarea de servicii în domeniul creației vestimentare, executarea de documentații tehnice și asistență tehnologică de specialitate.
| 109,7 (116,5+ 108,2)
| 102,0 (63,7+66,4)
| Întreprinderea de confecții Iași
| Întreprinderea de confecții „Porțile de Fier” - Drobeta-Tr. Severin și Întreprinderea de confecții Vânju Mare

|-
|-
| 19.
| 162.
| „Banatim” -S.A.
| „Gama” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara, str. Ștefan cel Mare nr. 58, județul Timiș
| Scornicești, b-dul Muncii nr. 2, județul Olt
| Producerea și comercializarea de încălțăminte, tocuri, cuie și pânză impregnată.
| Producerea și comercializarea confecțiilor textile, activitate de import-export, prestări servicii pentru bunuri de larg consum.
| 101,5 (36+95)
| 101,6 (48,8+100,3)
| Întreprinderea de încălțăminte „Banatul” Timișoara
| Întreprinderea de confecții Scornicești

|-
|-
| 20.
| 163.
| Modcotton Aurora” -S.A.
| „Confecția Suceava” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, calea Rahovei nr. 240, sector 5
| Suceava, str. Universității nr. 29, județul Suceava
| Producerea și comercializarea țesăturilor din bumbac și tip bumbac.
| Producerea și comercializarea de confecții, activitate de cercetare-proiectare, activitate de reparații și punere în funcțiune a agregatelor și utilajelor, activitate de import-expert.
| 100,9 (67,5+66,5)
| 90,6 (52,2+128,3)
| Întreprinderea textilă „Aurora” București
| Întreprinderea de confecții Suceava

|-
|-
| 21.
| 164.
| „Suport textil” -S.A.
| „Milcov” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, sos. Viilor nr. 56, sector 5
| Focșani, b-dul București, nr. 177, județul Vrancea
| Producerea și comercializarea de țesături din bumbac și tip bumbac, suporturi textile, articole tehnice și confecții textile.
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor din lână și tip lână, servicii pentru terți, activitate de import-export.
| 67,5 (52,5+15,7)
| 77,5 (54,0+40,4)
| Întreprinderea textilă „Aurora” București
| Întreprinderea de tricotaje Focșani

|-
|-
| 22.
| 165.
| „Vigotex” -S.A.
| „Trilan” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Garoafei nr. 1, sector 5
| Măcin, str. 30 Decembrie nr. 40, județul Tulcea
| Producerea și comercializarea de semifabricate fire și țesături tip vigonie.
| Producerea și comercializarea pe piața internă a produselor tricotate tip lână, servicii pentru terți.
| 18,4 (15,9+5,2)
| 63,5 (45,2+24,7)
| Întreprinderea textilă „Aurora” București
| Întreprinderea de tricotaje Măcin

|-
|-
| 23.
| 166.
| „Saltexi” -S.A.
| „Como” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Salonta, str. Ghestului nr, 4, județul Bihor
| Moreni, str. Lt. Pantea Ion nr. 11, județul Dâmbovița
| Producerea și comercializarea semifabricatelor țesături crude de bumbac și tip bumbac.
| Fabricarea și comercializarea de confecții textile pe piața internă și externă, prestarea de servicii în domeniul confecțiilor, prestarea de servicii privind întreținerea și repararea utilajelor.
| 96,2 (73,2-1-44,3)
| 60,7 (35,7+53,7)
| Întreprinderea „Ţesătoria de bumbac” Salonta
| Întreprinderea de confecții Moreni

|-
|-
| 24.
| 167.
| „Meropa” -S.A.
| „Textila Iași” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Hunedoara, b-dul Traian nr- 9, județul Hunedoara
| Iași, șos. Ștefan cel Mare nr. 4, județul Iași
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor din lână și țip lână; servicii pentru terți; activitate și operațiuni de import-export.
| Producerea și comercializarea de fire groase, cânepă, iută, țesături groase din fire de in, cânepă, iută și tip in, cânepă, iută, saci textili din țesături groase de in, cânepă, iută, sfori de in, cânepă și covoare dublu pluș tip lână.
| 90,5 (70,9+42,4)
| 57,5 (33,3+44,4)
| Întreprinderea de tricotaje Hunedoara
| Întreprinderea de in și cânepă „Textila” Iași

|-
|-
| 25.
| 168.
| „Tricotaje” -S.A.
| „Coral” -S.A.
| Societate comercială. pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Fetești, Str. Călărași nr. 505, județul Ialomița
| Mangalia, str. G-ral Vârtejan nr. 3, județul Constanța
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a produselor tricotate din fire de bumbac și tip bumbac; servicii pentru terți; activitate și operațiuni de import-export,
| Fabricarea și comercializarea produselor de îmbrăcăminte pe piața internă, prestarea de servicii privind întreținerea și repararea utilajelor.
| 88,7 (69,3+45,1)
| 46,4 (38,3+24,1)
| Întreprinderea de tricotaje Fetești
| Întreprinderea de confecții „Calatis” Mangalia

|-
|-
| 26.
| 169.
| „Siderma” -S.A.
| „Confin” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București; str. Compozitorilor nr. 49, sector S
| Petrești, str. Principală nr. 1, județul Dâmbovița
| Producerea și comercializarea de înlocuitori de piele, materiale textile nețesute și alte materiale chimizate.
| Fabricarea și comercializarea de confecții textile pe piața internă, executarea de lucrări privind întreținerea și repararea utilajelor, prestarea de servicii în domeniul comercializării producției de confecții, alte activități ca: transport, gospodărie anexă.
| 87,3 (62,5+55,7)
| 41,2 (31,9+40,7)
| Întreprinderea de piele sintetică București
| Întreprinderea de confecții Petrești

|-
|-
| 27.
| 170.
| „Tesintex” -S.A.
| „Calypso” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate s comercială pe acțiuni (S.A.)
| Adjud, str. 30 Decembrie nr. 17, județul Vrancea
| Peninsula Lumină, Constanța, str. Principală nr. 1, județul Constanța
| Producerea de fire groase, țesături groase și confecții textile , comercializarea produselor realizate.
| Fabricarea și comercializarea produselor de confecții pe piața internă.
| 82,6 (65,2+29,3)
| 32,6 (0,3+55,1)
| Întreprinderea de țesături groase „Integrata” Adjud
| Întreprinderea de confecții „Peninsula-Lumină” Constanța

|-
|-
| 28.
| 171.
| „Moldofil” -S.A.
| „Romer” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Câmpu-lung Moldovenesc, calea Transilvaniei nr. 141 bis, județul Suceava
| Roman, str. Nicolae Bălcescu nr. 24, județul Neamț
| Producerea și comercializarea firelor din bumbac și tip bumbac
| Producerea și comercializarea de confecții, activitate de cercetare-proiectare, activitate de reparații și punere în funcțiune de agregate și utilaje, comercializarea bunurilor și serviciilor realizate, activitate de import-export.
| 82,4 (66,3+25,7)
| 30,7 (9,3+27,5)
| Întreprinderea „Filatura de bumbac” Câmpulung Moldovenesc
| Întreprinderea de confecții Roman

|-
|-
| 29.
| 172.
| „Crinul” -S.A.
| „Somuzul” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Logofăt Tăutu nr. 66, sector 3
| Fălticeni; str. Dimitrie Leonida nr. 1, județul Suceava
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor din bumbac și tip bumbac, a tricoturilor din bumbac, tip bumbac și poliester; servicii pentru terți; activitate de import-export.
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor și confecțiilor, servicii pentru terți, activitate și operațiuni de import-export.
| 80,6 (36,3+70,8)
| 10,3 (8,7+24,0)
| Întreprinderea de tricotaje „Crinul” București
| Întreprinderea de tricotaje Fălticeni

|-
|}
| 30.
| „Confecția” S A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A )
| Tg. Jiu, str. Tudor Vladimirescu nr. 129, județul Gorj
| Fabricarea de confecții textile; comercializarea produselor pe piața internă și externă; prestarea de servicii privind întreținerea și repararea utilajelor.
| 79,3 (60.1+105,2)
| Întreprinderea de confecții Târgu Jiu

|-
| 31.
| „Modeon” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA )
| Onești, str. Victor Babeș nr. 5, județul Bacău
| Producerea de confecții; activitate de cercetare-proiectare; activitate de reparații și puneri în funcțiune de agregate și utilaje; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate; activitate de import-export.
| 77,9 (47,4-J-78)
| Întreprinderea de confecții Onești

|-
'''Guvernul României'''
| 32.
| „Duras” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Neboiu, str. Bisericii nr. 5, județul Buzău
| Producerea și comercializarea pe piața internă a tricotajelor și tricoturilor din bumbac și tip bumbac; servicii pentru terți.
| 75,4 (59,2+24,6)
| Întreprinderea de tricotaje Nehoiu

|-
===Hotărâre privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industrie===
| 33.
 
| „Valden” -S.A.
'''Guvernul României''' hotărăște:
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
 
| Vălenii de Munte, str. Cuza Vodă nr. 47, județul Prahova
Art. 1. - Se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social prevăzute în anexa nr. 1.
| Producerea de țesături tip mătase, confecții textile, piese de schimb și accesorii; prestări de servicii în domeniul industriei textile, comercializarea bunurilor și serviciilor realizate.
| 73,3 (63,6+19,9)
| Întreprinderea „Ţesătoria de mătase” Vălenii de Munte

|-
Art. 2. - Societățile comerciale pe acțiuni, înființate potrivit prezentei hotărâri, se vor organiza și vor funcționa în conformitate cu statutul propriu al fiecărei societăți prevăzut în anexele nr. 2 (2.1 - 2.123  și 2. a. <ref>Anexele nr. 2.1-2.123 și nr. 2 a se comunică unităților interesate. Statutul cadru al societăților comerciale înființate potrivit art. 1 este cuprins în anexa nr. 2.</ref>)
| 34.
| „Confecția” S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Tul cea, str. Victoriei nr. 57, județul Tulcea
| Fabricarea de confecții textile; comercializarea produselor pe piața internă și externă; prestarea de servicii în domeniul asistenței tehnice și reparații de utilaje din industria de confecții; alte activități.
| 72 (86,8+84,5)
| Întreprinderea de confecții Tulcea

|-
Art. 3. - În conformitate cu art. 212 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, în perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului, care își desfășoară activitățile specifice conform anexelor de la art. 2 din prezenta hotărâre.
| 35.
| „Savconf” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| comuna Săveni, județul Botoșani
| Producerea de confecții; activitate de cercetare-proiectare; activitate de reparații; activitate de import-export; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate.
| 68,8 (34+43,8)
| Întreprinderea de confecții Săveni

|-
Ministerul Resurselor și Industriei, prin reprezentanții săi în consiliile împuterniciților statului, va sprijini consiliile de administrație ale societăților comerciale în luarea deciziilor privind realizarea contractelor comerciale la nivelul comenzilor lansate de Ministerul Apărării Naționale și conservarea capacităților destinate producției de apărare.
| 36.
| „Tricomel” -S.A.

| Câmpeni, str. Horea nr. 54, județul Alba
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a produselor tricotate; servicii pentru terți; activități și operațiuni de import-export.
| 60,8 (46,5+37,6)
| Întreprinderea de tricotaje Câmpeni

|-
Art. 4. - Societățile comerciale pe acțiuni înființate realizează obiectul de activitate pe bază de contracte comerciale încheiate în conformitate cu Codul civil și Codul comercial român, cu excepțiile prevăzute de lege.
| 37.
| „Romtex” -s.A:
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Gheorgheni, str. Kossuth Lajos nr. 222, județul Harghita
| Producerea de fire și sfori din în și cânepă și piese de schimb; comercializarea produselor realizate.
| 60,6 (26,6+27,9)
| Întreprinderea „Filatura de în și cânepă” Gheorgheni

|-
Contractarea mărfurilor supuse sistemului de repartiții, prin balanțe materiale, se va face în conformitate cu reglementările stabilite de către Guvern, potrivit prevederilor art. 52 din Legea nr. 15/1990.
| 38.
| „Bumbacul” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cisnădie, str. Proletarilor nr. 5, județul Sibiu
| Producerea , și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac.
| 59,4 (42,5+32,1)
| Întreprinderea textilă Cisnădie

|-
Art. 5. - Societățile comerciale nou înființate își vor definitiva capitalul social pe baza reevaluării patrimoniului în condițiile prevăzute de lege, activitate care se va finaliza până la data de 15 decembrie 1990.
| 39.
| „Montana” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Câmpulung Moldovenesc, calea Transilvaniei nr. 141 bis, județul Suceava
| Producerea șâ comercializarea de încălțăminte^
| 56,8 (38,7+45,1)
| Întreprinderea de încălțăminte Câmpulung Moldovenesc

|-
Art. 6. - Pe data înființării societăților comerciale pe acțiuni, unitățile economice de stat, prevăzute în anexa nr. 1, se desființează.
| 40.
| „Tricotaje” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Motru, str. Seve-rinului, nr. 17, județul Gorj
| Producerea și comercializarea pe piața internă a produselor tricotate tip lână; servicii pentru terți.
| 51,5 (38,8+20,4)
| Întreprinderea de tricotaje Motru

|-
Activul și pasivul unităților de stat care se desființează se preiau de către societățile comerciale înființate.
| 41.
 
| „Garofița” -S.A.
Personalul care trece la societățile comerciale se consideră transferat în interesul serviciului și beneficiază, timp de trei luni, de salariul tarifar avut și de sporul de vechime, după caz, dacă este încadrat în funcții cu niveluri de salarizare mai mici.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
 
| Timișoara, str. Pestalozzi nr. 20, județul Timiș
Art. 7. - Anexele nr. 1, 2 și 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
| Producerea de țesături tip mătase, galanterie și confecții; comercializarea pro-r duselor realizate.
 
| 39,6 (38,7+24f9)
Art. 8.- Orice dispoziții contrare prezentei hotărâri se abrogă.
| Întreprinderea textilă „Garofița” Timișoara
 
{{SemnPm|Petre Roman|București|8 decembrie 1990|1272}}
 
==== Anexa nr. 1 ====
 
'''Lista societăților comerciale care se înființează în baza Legii nr. 15/1990'''
 
{|
| Nr. crt.
| Denumirea societății comerciale
| Forma juridică
| Sediul localitatea, județul
| Obiectul principal de activitate
| Capitalul social inițial structura<ref>Milloace fixe + mijloace circulante</ref> conform bilanțului la 30.06.1990 (mii. lei)
| Denumirea unităților care își încetează activitatea

|-
|-
| 42.
| 0
| „Filatura de în cânepă” -S.A.
| 1
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| 2
| Cristuru Secuiesc, str. Bicazului nr. 115, județul Harghita
| 3
| Producerea de fire și sfori groase din in și cânepă; comercializarea produselor realizate
| 4
| 21,5 (14+14,3)
| 5
| Întreprinderea „Filatura de in-cânepă”. Cristuru
| 6

|-
|-
| 43.
| 1.
| „Târnava naică” -S.A.
| „Filvatex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Târnăveni, str. Avram Iancu nr. 272, județul Mureș
| Buzău, aleea Industriilor nr. 17, județul Buzău
| Producerea și comercializarea produselor de îmbrăcăminte pentru bărbați, femei și copii, pentru piața internă și externă; crearea de noi modele pentru testarea pieței interne și externe; alte activități.
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor de bumbac și tip bumbac; producerea și comercializarea vatei medicinale.
| 21,2 (5,6+14,5)
| 503,2 (432,6+117,5)
| Întreprinderea de confecții Târnăveni
| Întreprinderea textilă Buzău

|-
|-
| 44.
| 2.
| „Stil” S.A
| „Asco” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Strehaia, str. Republicii nr, 252, județul Mehedinți
| Bacău, str. Milcov nr. 2-4, județul Bacău
| Confecționarea produselor de îmbrăcăminte; comercializarea produselor pe piața internă; prestarea de servicii privind întreținerea și repararea utilajelor.
| Producerea de confecții; activitate de cercetare-proiectare; activitate de reparații și puneri în funcțiune agregate și utilaje; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate; activitate de import-export.
| 12,9 (3,9+24,5)
| 263,6 (150,8+203,6)
| Întreprinderea de confecții Strehaia
| Întreprinderea de confecții Bacău Întreprinderea de confecții Onești

|-
|-
| 45.
| 3.
| „Romatex” -S.A.
| „Fiba” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Ion Ghica nr. 13, sector 3
| Balotești, Sector agricol Ilfov
| Operațiuni de import-export, cooperări; activități de service, inter mediere și reprezentare; comercializarea de mărfuri prin magazine proprii; alte servicii și prestații, în general orice acte de comerț în înțelesul Codului comercial român, în condiții de autonomie valutară și financiară.
| Producerea de fire groase și subțiri din cânepă, fire subțiri din in și tip in, țesături din in și tip in în amestec cu bumbac; confecții din țesături de in, tip in în amestec cu bumbac; prestări servicii în domeniul mecanic și textil; cercetare și creație proprie; activitate de comerț exterior; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate.
| 5,6 (0+41,1)
| 258,8 (206,2+82,9)
| Întreprinderea de comerț exterior „Romatex” București
| Întreprinderea „Filatura și finisajul” Balotești

|-
|-
| 46.
| 4.
| „Cuarț” -S.A.
| „Confecții corturi și prelate auto” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Baia Mare, str. Victoriei nr. 146, județul Maramureș
| Balotești, Sector agricol Ilfov
| Executarea de lucrări de prospecțiuni și explorări geologice și protecția mediului, de deschideri și pregătiri pentru noi mine, valorificare de substanțe minerale utile, lucrări topografice, analize de laborator fizico-chimice și mineralogo-petrografice, elaborare de proiecte, studii și expertize pentru prospecțiuni, consulting, prestare de servicii în domeniul turismului și alimentației publice, operațiuni de comerț exterior.
| Producerea de corturi militare și prelate auto; prestări servicii în domeniul mecanic și al confecțiilor; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate; activitate de comerț exterior.
| 625 (363+144)
| 22,4 (1,6+27,9)
| Întreprinderea de prospecțiuni și explorări geologice „IPEG” Maramureș, Baia Mare
| Întreprinderea „Filatura și finisajul” Balotești

|-
|-
| 47.
| 5.  
| „Formin” -S.A.
| „Pielorex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Caransebeș, str. 30 Decembrie nr. 1, județul Timiș
| București, șos. Giurgiului nr. 33, sector 4
| Executarea de prospecțiuni și explorări geologice pentru substanțe minerale utile; executarea de analize fizico-chimice de laborator pentru probele geologice; executarea de lucrări de deschideri și pregătire de noi mine; executarea .de lucrări de foraj pentru studii hidrogeolo-gice și alimentări cu apă; realizarea de documentații, studii geologice și consulting; prelucrarea automată a datelor geologice și economice; executarea de servicii specifice obiectului de activitate al societății.
| Preindustrializarea, prelucrarea și comercializarea pieilor.
| 411,4 (246+ 127,8)
| 227,4 (155,1+73,7)
| Întreprinderea de prospecțiuni și explorări geologice „IPEG” Banatul, Caransebeș
| Întreprinderea „Tăbacăria minerală” Jilava

|-
|-
| 48.
| 6.  
| „Minexfor” -S.A.
| „Antilopa” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Deva, str. Minerului nr. 2, județul Hunedoara
| București, str. Dudești nr. 44, sector 3
| Executarea de lucrări de prospecțiuni și explorări geologice pentru substanțe minerale utile, lucrări de foraj pentru studii hidrologice, captări gaze naturale, valorificarea aurului din aluviuni, valorificare eșantioane aurifere și flori de mină, lucrări pentru deschideri de mină, operațiuni de comerț exterior.
| Proiectarea,, producerea și comercializarea de încălțăminte, semifabricate pentru încălțăminte, produse injectate, articole de marochinărie și articole de protecție.
| 387,4 (216,7+ 85,6)
| 210,7 (100,5+152)
| Întreprinderea de prospecțiuni și explorări geologice „IPEG” Hunedoara
| Întreprinderea de piele și încălțăminte „Progresul” București

|-
|-
| 43.
| 7.  
| „Geolex” -S.A.
| „Confarg” S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A..)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Miercu-rea-Ciuc, str. Gh. Doja nr. 6, județul Harghita
| Curtea de Argeș, str. Victoriei nr. 5, județul Argeș
| Executarea de lucrări de prospecțiuni și explorări geologice pentru substanțe minerale utile și pentru protecția mediului; executarea de lucrări de foraj pentru studii hidrogeologice și alimentare cu apă; îmbutelie-rea și comercializarea apelor minerale; operațiuni de comerț exterior în domeniu.
| Fabricarea și comercializarea de confecții textile pe piața internă și externă; executarea de lucrări privind întreținerea și repararea utilajelor; prestarea de servicii în domeniul creației vestimentare; executarea de documentații tehnice și asistență tehnologică de specialitate; alte activități -transport, gospodării anexe.
| 232,9 (127,8+ 48,4)
| 203,4 (135,7+116,1)
| Întreprinderea de prospecțiuni și explorări geologice „IPEG” Harghita, Miercurea-Ciuc
| Întreprinderea de confecții Curtea de Argeș

|-
|-
| 50.
| 8.  
| „Geasol” -S.A.
| „Romanofir” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Craiova, str. România Muncitoare nr. 56, județul Dolj
| Tălmaciu, Piața 6 Martie nr. 17, județul Sibiu
| Cercetări»- geologice, hidrogeologice și deschideri de mine; lucrări de asecare; foraje d_e exploatare pentru ape potabile și industriale.
| Producerea și comercializarea firelor și aței de cusut de bumbac și tip bumbac.
| 132 (102+52,8)
| 177,6 (154,1+75,6)
| Întreprinderea de prospecțiuni și explorări geologice „IPEG” Oltenia Craâova
| Întreprinderea textilă Tălmaciu

|-
|-
| 51.
| 9.  
| „Hidrosib” -S.A.
| „Filatura de bumbac” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sibiu, str. Ștefan cel Mare nr. 193, județul Sibiu
| Huși, str. Drânceni nr. 2, județul Vaslui
| Producerea, comercializarea, inclusiv import-export, engi-neering, consuJting, servicii în domeniile: echipamente hidraulice pentru distribuție și reglare presiune și debite, elemente hidraulice de siguranță și instalații hidraulice complexe.
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac.
| 858,7 (629,7+ 212,2)
| 176,8 (149,6+26,5)
| Întreprinderea „Balanța” -Sibiu
| Întreprinderea „Filatura de bumbac” Huși

|-  
|-
| 52.
| 10.  
| „Balanța” -S.A.
| „Dunatex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sibiu, str. Gușterițai nr. 21-23, județul Sibiu
| Calafat, str. V. I. Lenin nr. 2 județul Dolj
| Producerea, comercializare, inclusiv import-export, engi-neering, consulting, servicii în domeniile: aparate de măsură și control mase, instalații de dozare și cântârire, aparate de verificat duritatea, utilaje de ambalat pentru industria alimentară.
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac; producerea și comercializarea semifabricatelor, țesăturilor crude de bumbac și tip bumbac.
| 193,4 (64,6+119,4)
| 175 (125,6+77,6)
| Întreprinderea „Balanța -Sibiu
| Întreprinderea textilă Calafat

|-
|-
| 53.
| 11.  
| „F.S.R.” -S.A.
| „Texromed” S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Râșnov, str. Câm-pului nr. 1, județul Brașov
| Mediaș, str. George Topârceanu nr. 16, județul Sibiu
| Producerea și comercializarea de burghie ehcoidale, seule pentru prelucrarea găurilor și găurilor adinei, scule de frezat, truse de scule, scule pentru piatră, beton și minerit, scule speciale, utilaje și instalații specifice producției de scule, prestări de servicii în domeniile cercetare-proiectare și informatică.
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor de bumbac și tip bumbac.
| 766,5 (543.9+ 288.6)
| 159 (115,7+75)
| Întreprinderea de scule -Râșnov
| Întreprinderea textilă „Târnava” Mediaș

|-
|-
| 54.
| 12.  
| „Electroturris” -S.A,
| „Catex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Turnu Măgurele, str. Portului nr. 7, județul Teleorman
| Călărași, str. Eroilor nr. 1-3, județul Călărași
| Producerea și comercializarea de mașini electrice și utilaje tehnologice pentru industria chimică.
| Confecționarea produselor de îmbrăcăminte pentru bărbați, femei și copii; comercializarea produselor executate pe piața internă și externă executarea de documentații tehnice și asistență tehnologică de specialitate; executarea de lucrări privind întreținerea și repararea utilajelor; alte activități, gospodării anexe, cantină.
| 728,2 (683,6+164)
| 156,5 (85,3+132,8)
| Întreprinderea de mașini electrice Turnu Măgurele
| Întreprinderea de confecții Călărași

|-
|-
| 55.
| 13.
| „Trac” -S.A
| „Uzitex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Filiași, str. Uzinei nr. 2, județul Dolj
| București, calea Dudești nr. 188, sector 3
| Fabricarea și comercializarea de motoare electrice, transformatoare și condensatoare.
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor de bumbac și tip bumbac.
| 667,9 (478,4+ 469,5)
| 139,5 (121,2+37,8)
| Întreprinderea de transformatoare și motoare electrice -Filiași
| Întreprinderea textilă București

|-
|-
| 56.
| 14.
| „Iame” -S.A.
| „Decoratex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sf. Gheor-ghe, str. Constructorilor nr. 2, județul Covasna
| Gheorgheni, str. Kossuth Lajos nr. 224, județul Harghita
| Producerea și comercializarea de instalații electrice auto, articole tehnice și electrotehnice, jnotoare electrice.
| Producerea de țesături tip lână pentru stofe de mobilă și plușuri; comercializarea bunurilor realizate.
| 544,6 (444,8+ 172,4)
| 129,6 (106,5+28,1)
| Întreprinderea de aparataj electric auto și motoare electrice -Sf. Gheor-ghe
| Întreprinderea de stofe de mobilă și țesături tehnice Gheorgheni

|-
|-
| 57.
| 15.
| „Simex” -S.A.
| „Pionierul” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, b-dul Miciurin nr. 7 A, sector 1
| București, str. Tăbăcari nr. 7, sector 4
| Efectuarea de operațiuni comerciale de import-export în nume propriu, cu materii prime, materiale și produse electrotehnice, electronice, de livrări complexe, bunuri de larg consum alimentare și nealimentare, inclusiv de folosință îndelungată, comercializarea acestora prin depozite și rețea de magazine sau puncte de desfacere, transporturi interne și internaționale, prestări de servicii.
| Fabricarea de încălțăminte, piei tăbăcite mineral, articole din cauciuc, piese de schimb și SDV pentru industria de încălțăminte, pielărie și cauciuc; comercializarea produselor realizate.
| 494,5 (19,2+3098)
| 120 (50,7+112,8)
| Baza de aprovizionare și desfacere a Centralei industriale pentru echipamente de automatizare București
| Întreprinderea de piele și încălțăminte „Pionierul” București

|-
|-
| 58.
| 16.
| „Acumulatorul” -S.A.
| „Robuc” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, b-dul Biruinței nr. 98, sector 2
| Comuna Bucovăț, județul Dolj
| Fabricarea și comercializarea de elemente și acumula- |j toare acide cu plumb, separatori din PCV, utilaje și accesorii aferente.
| Producerea și comercializarea de semifabricate din piele, articole de marochinărie, articole de sport, de protecție, de încălțăminte și îmbrăcăminte de piele și înlocuitori.
| 426,7;238,1+199,4)
| 115,7 (93,4+38,6)
| Întreprinderea „Acumulatorul” București
| Întreprinderea Tăbăcăria” Bucovăț -Craiova

|-  
|-
| 59.
| 17.
| „Emailul” -S.A
| „Rotrico” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Mediaș, str. Car-pați nr. 19, județul Sibiu
| Roșiori, de Vede, str. Oltului nr. 59, județul Teleorman
| Producerea și comercializarea articolelor de uz casnic din tablă emailată (vase, articole igienice), vase din oțel inoxidabil, jucării, firme, emailuri, frite, coloranți, de-calcomaniâ, diverse prestații; activități de proiectare utilaje, SDV-uri specifice domeniului de activitate.
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a produselor tricotate și perdelelor; servicii pentru terți; activitate și operațiuni de import-export.
| 376,1 (323,5+185,3)
| 111 (95,9+60)
| Întreprinderea „Emailul” -Mediaș
| Întreprinderea de tricotaje Roșiorii de Vede

|-
|-
| 60
| 18.
| „Optium” -S.A,
| „Iași conf.” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Arad, str. Aurel Vlaicu nr. 139-151, județul Arad
| Iași, str. Țuțora nr. 26, județul Iași
| Producerea și comercializarea la intern și la export a umbrelelor de ploaie și soare, cărucioarelor pentru copii, articolelor optice și accesorii, jocurilor logice, activități de service.
| Conceperea, proiectarea, producerea, prezentarea și comercializarea produselor de confecții; activitate de import-export prin societăți specializate sau compartimente proprii; prestări de servicii în domeniul conceperii și proiectării produselor de confecții, prezentări de modă, comercializarea produselor de confecții, întreținere și reparații utilaje.
| 103 (68,5+29,4)
| 109,7 (116,5+108,2)
| Întreprinderea de bunuri metalice Arad
| Întreprinderea de confecții Iași

|-
|-
| 61.
| 19.
| „Alcor” -S.A.
| „Banatim” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Botoșani, str. Manolești Deal nr, 46 bis, județul Botoșani
| Timișoara, str. Ștefan cel Mare nr. 58, județul Timiș
| Producerea și comercializarea de izolatori electrici capătijă din sticlă călită, cărămizi și plăci din sticlă presată, obiecte din sticlă pentru industrie și menaj.
| Producerea și comercializarea de încălțăminte, tocuri, cuie și pânză impregnată.
| 83,3 (93,8+63,8)
| 101,5 (36+95)
| Întreprinderea de izolatori electrici din sticlă Botoșani
| Întreprinderea de încălțăminte „Banatul” Timișoara

|-
|-
| 1
| 20.
| „Inforservice” -S.A.
| „Modcotton Aurora” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Clu-ceru Sandu nr. 2, sector 2
| București, calea Rahovei nr. 240, sector 5
| Microprodueție în domeniul electronicii și electrotehnicii, servicii informatice, service pentru tehnică de calcul, utilaje de producție, aparatură eleetrocasnică și electronică.
| Producerea și comercializarea țesăturilor din bumbac și tip bumbac.
| 72 (55,6+10,9)
| 100,9 (67,5+66,5)
| Întreprinderea „Infoservice” București
| Întreprinderea textilă „Aurora” București

|-
|-
| 63.
| 21.
| „Inia” -S.A.
| „Suport textil” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, calea Floreasca nr. 159, sector 1
| București, sos. Viilor nr. 56, sector 5
| Producerea și comercializarea de produse, servicii și prestații informatice: activități de proiectare, fabricații și montaje structuri hardware și soft-ware, servicii de import-export, vânzări, cumpărări și prestări.
| Producerea și comercializarea de țesături din bumbac și tip bumbac, suporturi textile, articole tehnice și confecții textile.
| 30 (47+3)
| 67,5 (52,5+15,7)
| Centrul de calcul electronic „CIEA” București
| Întreprinderea textilă „Aurora” București

|-
|-
| 64.
| 22.
| „Mefin” -SA,
| „Vigotex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, șos. Pan-telimon nr. 10-16, sector 2
| București, str. Garoafei nr. 1, sector 5
| Efectuarea de operațiuni de export-import, cooperări de mărfuri și servicii, în nume propriu și/sau pe bază de comision, comercializări de mărfuri prin magazine proprii, în principal în domeniul industriei de mecanică fină, în țara și străinătate, activități de service și Consulting, școlarizare, asistență tehnică, intermediere,
| Producerea și comercializarea de semifabricate fire și țesături tip vigonie.
| 9,7 (0,8+90)
| 18,4 (15,9+5,2)
| Direcția de comerț exterior „Mefin” -București
| Întreprinderea textilă „Aurora” București

|-
|-
| 65,
| 23.
| „Romelectro” -S.A.
| „Saltexi” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, calea Dorobanților nr. 60, sector 1
| Salonta, str. Ghestului nr. 4, județul Bihor
| Operațiuni de comerț exterior (import-export) în domeniul producției transportului și distribuției energici electrice, servicii si activități.
| Producerea și comercializarea semifabricatelor țesături crude de bumbac și tip bumbac.
| 24,4 (20.2+ 156,5)
| 96,2 (73,2+44,3)
| Întreprinderea de comerț exterior „Romelectro” București
| Întreprinderea „Ţesătoria de bumbac” Salonta

|-
|-
| 1
| 24.
| „Termoenerg” -S.A,
| „Meropa” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, calea 13 Septembrie nr. 168-184, sector 5
| Hunedoara, b-dul Traian nr. 9, județul Hunedoara
| Execuția și comercializarea în țară și străinătate a lucrărilor de montaj și reparații la utilajele și instalațiile energetice și tehnologice; producerea de utilaje și echipamente pentru construcțti-montaj și alte industrii, lucrări de mecanizare și transport tehnologic, inclusiv servicii și asistență tehnică. Secțiile producție industrială Secția utilaj transport
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor din lână și tip lână; servicii pentru terți; activitate și operațiuni de import-export.
| 386,1 (187,2+ 246,9)
| 90,5 (70,9+42,4)
| Intreprinderea-an-trepriză de montaj și reparații centrale termice București
| Întreprinderea de tricotaje Hunedoara
Antrepriza Sud Antrepriza Olteni

|-
|-
| 67.
| 25.
| „Termevest* -S.A.
| „Tricotaje” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială. pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara, str. Victor Vladdelamarina nr. 1, județul Timiș
| Fetești, Str. Călărași nr. 505, județul Ialomița
| Execuția și comercializarea în țară și străinătate a lucrărilor de montaj și reparații la utilaje si instalații energetice și tehnologice, producerea de utilaje șL echipamente pentru construcții-montaj și alte industrii, lucrări de mecanizare șl transport tehnologic, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a produselor tricotate din fire de bumbac și tip bumbac; servicii pentru terți; activitate și operațiuni de import-export,
| 103,5 (55,2+75,6)
| 88,7 (69,3+45,1)
| Întreprinderea antrepriză de montaj și reparații centrale termice București -Antrepriza Vest Timișoara
| Întreprinderea de tricotaje Fetești

|-
|-
| 68.
| 26.
| „Termorep” -S.A.
| „Siderma” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Hunedoara, str. Ștefan gel Mare nr. 1, județul Hunedoara
| București; str. Compozitorilor nr. 49, sector S
| Execuția și comercializarea în țară și străinătate a lucrărilor de montaj șl, reparații la utilaje și instalații energetice și tehnologice, producerea de utilaje și echipamente pentru construcțil-montaj și alte industrii, lucrări de mecanizare și transport tehnologic, inclusiv servicii și asistența tehnică.
| Producerea și comercializarea de înlocuitori de piele, materiale textile nețesute și alte materiale chimizate.
| 77,5 (40,4+58,4)
| 87,3 (62,5+55,7)
| Întreprinderea antrepriză de montaj și reparații centrale termice București -Antrepriza Hunedoara
| Întreprinderea de piele sintetică București

|-
|-
| 69.
| 27.
| „Moldoterm” -S.A.
| „Tesintex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Bacău, str. Orizontului nr. 44, județul Bacău
| Adjud, str. 30 Decembrie nr. 17, județul Vrancea
| Execuția și comercializarea în țară și străinătate a lucrărilor de montaj și reparații la utilaje și instalații energetice și tehnologice, producerea de utilaje și echipamente pentru constructii-montaj și alte industrii, lucrări de mecanizare și transport tehnologic, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea de fire groase, țesături groase și confecții textile, comercializarea produselor realizate.
| 38 (21,3+45,1)
| 82,6 (65,2+29,3)
| „I.A.M.R.C.T.” -București Antrepriza de montaj și reparații centrale termice Est Bacău
| Întreprinderea de țesături groase „Integrata” Adjud

|-
|-
| 70.
| 28.
| „Romturbo vulcan” -S.A.
| „Moldofil” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Piatra-Neamț, Aleea Tiparului bl. C2, județul Neamț
| Câmpu-lung Moldovenesc, calea Transilvaniei nr. 141 bis, județul Suceava
| Execuția și comercializarea în țară și străinătate a lucrărilor de montaj, reparații și confecții de utilaje energetice, instalații și echipamente tehnologice și termomecanice pentru industria chimică, petrolului, lemnului, celulozei și hârtiei, cimentului, servicii de asistență tehnică, consulting-engineering.
| Producerea și comercializarea firelor din bumbac și tip bumbac
| 9,8 (4+7,8)
| 82,4 (66,3+25,7)
| Întreprinderea-antrepriză de montaj și reparații centrale termice București Antrepriza de montaj și reparații centrale termice Est Bacău Șantierul E. 4 Neamț
| Întreprinderea „Filatura de bumbac” Câmpulung Moldovenesc

|-
|-
| 71.
| 29.
| „Autoro” -S.A.
| „Crinul” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Colibași, str. Uzinei nr. 1, județul Argeș
| București, str. Logofăt Tăutu nr. 66, sector 3
| Studii complexe de marketing, studii de optimizarea cooperărilor între societățile comerciale, valorificarea superioară a licențelor, contractarea centralizată de materii prime, materiale și componente auto.
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor din bumbac și tip bumbac, a tricoturilor din bumbac, tip bumbac și poliester; servicii pentru terți; activitate de import-export.
| 127,6 (500+127,1)
| 80,6 (36,3+70,8)
| Centrala Industrială de autoturisme Pitești
| Întreprinderea de tricotaje „Crinul” București

|-
|-
| 72.
| 30.
| „Mirdip” -S.A.
| „Confecția” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A )  
| Mârșa, județul Sibiu
| Tg. Jiu, str. Tudor Vladimirescu nr. 129, județul Gorj
| Prestări de servicii în domeniul informațional și informatică, instruire personal, consulting, prestări servicii pentru populație, inclusiv asistență tehnică;
| Fabricarea de confecții textile; comercializarea produselor pe piața internă și externă; prestarea de servicii privind întreținerea și repararea utilajelor.
| 17,4 (19+0,2)
| 79,3 (60,1+105,2)
| Centrul de calcul Mârșa
| Întreprinderea de confecții Târgu Jiu

|-
|-
| 73.
| 31.
| „Fluid-concept” -S.A.
| „Modeon” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Ziduri Moși nr. 25, sector 2
| Onești, str. Victor Babeș nr. 5, județul Bacău
| Prestări de servicii în domeniul cercetării, proiectării și comerciali7.ării în țară și străinătate a documentațiilor tehnice pentru pompe, ventilatoare, mașini și mecanisme hidraulice și pneumatice, instalații și componente anexe, inclusiv asistență tehnică și service.
| Producerea de confecții; activitate de cercetare-proiectare; activitate de reparații și puneri în funcțiune de agregate și utilaje; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate; activitate de import-export.
| 13,7 (9,5+6,1)
| 77,9 (47,4+78)
| Centrul de cercetare științifică și inginerie tehnologică pentru pompe și ventilatoare București
| Întreprinderea de confecții Onești

|-
|-
| 74.
| 32.
| „Viromet” -S.A.
| „Duras” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni-(S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Victoria, Aleea Uzinei nr. 8, județul Brașov
| Nehoiu, str. Bisericii nr. 5, județul Buzău
| Producerea și comercializarea de metanol, aldehidă formieă, rășini sintetice, nitroceluloză pentru lacuri, schimbători de ioni și alte produse chimice organice și anorganice, lucrări specifice la terți și prestarea de alțe servicii.
| Producerea și comercializarea pe piața internă a tricotajelor și tricoturilor din bumbac și tip bumbac; servicii pentru terți.
| 1486 (1345+419)
| 75,4 (59,2+24,6)
| Combinatul chimic „Victoria”
| Întreprinderea de tricotaje Nehoiu

|-
|-
| 75.
| 33.
| „Plastor” -S.A.
| „Valden” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Orăștie, str. Codrului nr. 24, județul Hunedoara
| Vălenii de Munte, str. Cuza Vodă nr. 47, județul Prahova
| Producerea și comercializarea la intern și export a îr-ticolelor din mase plastice, spume poliuretanice, semi-rigide, oxid de fier roșu și galben, scule și dispozitive, piese de schimb.
| Producerea de țesături tip mătase, confecții textile, piese de schimb și accesorii; prestări de servicii în domeniul industriei textile, comercializarea bunurilor și serviciilor realizate.
| 435,9 (366,7+ 220,5)
| 73,3 (63,6+19,9)
| Întreprinderea chimică Orăștie
| Întreprinderea „Ţesătoria de mătase” Vălenii de Munte

|-
|-
| 76.
| 34.
| „Chime-nerg* -S.A.
| „Confecția” -S.A.
| Societate ^comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Craiova, Drumul E70, km 6, județul Dolj
| Tulcea, str. Victoriei nr. 57, județul Tulcea
| Producerea, cercetarea, elaborarea de tehnologii și proiectarea instalațiilor pentru obținerea de combustibil nuclear, agent de răcire și moderare a reactorilor nucleari, concentrarea de pământuri rare, reactivi și pământuri rare și alte activități și servicii în domeniu.
| Fabricarea de confecții textile; comercializarea produselor pe piața internă și externă; prestarea de servicii în domeniul asistenței tehnice și reparații de utilaje din industria de confecții; alte activități.
| 48,2 (84+0,1)
| 72 (86,8+84,5)
| Centrala industrială de îngrășăminte chimice -secția de inginerie tehnologică, cercetare-proiectare Craiova
| Întreprinderea de confecții Tulcea

|-
|-
| 77.
| 35.
| „Teco-data” -S.A.
| „Savconf” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Theodor Pallade nr. 53 A, sector 3
| comuna Săveni, județul Botoșani
| Prelucrarea automată a datelor pe sisteme de calcul și alte prestări de servicii în activitatea de informatică.
| Producerea de confecții; activitate de cercetare-proiectare; activitate de reparații; activitate de import-export; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate.
| 28,2 (24,4+5,3)
| 68,8 (34+43,8)
| Centrul de calcul al societății „Sintofarm”
| Întreprinderea de confecții Săveni

|-
|-
| 78.
| 36.
| „Gecsat” -S.A.
| „Tricomel” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Târnăveni, str. Armatei nr. 82, județul Mureș
| Câmpeni, str. Horea nr. 54, județul Alba
| Producerea și comercializarea de geamuri trase, ceramică menaj, mașini și utilaje.
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a produselor tricotate; servicii pentru terți; activități și operațiuni de import-export.
| 337,7 (283,4+ 103,8)
| 60,8 (46,5+37,6)
| Întreprinderea de geamuri Târnăveni
| Întreprinderea de tricotaje Câmpeni

|-
|-
| 79.
| 37.
| „Feroneria” -S.A.
| „Romtex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Arad, str. 6 Vânători nr. 63, județul Arad
| Gheorgheni, str. Kossuth Lajos nr. 222, județul Harghita
| Producerea și comercializarea feroneriei pentru mobilă, binale, accesprii, scule și piese de schimb.
| Producerea de fire și sfori din in și cânepă și piese de schimb; comercializarea produselor realizate.
| 228,4 (163,8+78)
| 60,6 (26,6+27,9)
| Întreprinderea de articole metalice pentru mobilă și binale Arad
| Întreprinderea „Filatura de in și cânepă” Gheorgheni

|-
|-
| 80.
| 38.
| „Stiteh” -S.A.
| „Bumbacul” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, b-dul. Muncii nr. 171, sector 3
| Cisnădie, str. Proletarilor nr. 5, județul Sibiu
| Producerea și comercializarea aparaturii de laborator, termometre, sticlărie termică de menaj și ambalaje, geamuri prelucrate și, mobilier din geam, obiecte decorative din sticlă și geam și alte produse din sticlă.
| Producerea , și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac.
| 137,2 (82.6+58,4)
| 59,4 (42,5+32,1)
| Întreprinderea de sticlărie București
| Întreprinderea textilă Cisnădie

|-
|-
| 81.
| 39.
| „Mobi-mod” -S.A.
| „Montana” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA..)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Tecuci, str. Ana Ipătescu nr. 5, județul Galați
| Câmpulung Moldovenesc, calea Transilvaniei nr. 141 bis, județul Suceava
| Producerea și comereiaiiza-reti de mobilă corp; artă, bucătării, scaune Și alte produse din Lemn.
| Producerea și comercializarea de încălțăminte
| 111,5 (106,l-f-17)
| 56,8 (38,7+45,1)
| Fabrica de mobila Tecuci din Întreprinderea de prelucrare a lemnului Galați
| Întreprinderea de încălțăminte Câmpulung Moldovenesc

|-
|-
| 82.
| 40.
| „Basti” -S.A.
| „Tricotaje” -S.A.
| Societate comerciala pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Ploiești, str. Rezervoarelor nr. 2, județul Prahova
| Motru, str. Severinului, nr. 17, județul Gorj
| Producerea și comercializarea de butelii, borcane, batoane și alte produse din sticlă precum și ambalajele aferente acestora.
| Producerea și comercializarea pe piața internă a produselor tricotate tip lână; servicii pentru terți.
| 101,3 (87,3+33,4)
| 51,5 (38,8+20,4)
| Întreprinderea de sticlărie Prahova -Ploiești
| Întreprinderea de tricotaje Motru

|-
|-
| 83.
| 41.
| „Madexin” -S.A.
| „Garofița” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Botoșani, str. Mobilei nr. 1, județul Botoșarti
| Timișoara, str. Pestalozzi nr. 20, județul Timiș
| Producerea și comercializarea mobilei și diverselor articole din lemn.
| Producerea de țesături tip mătase, galanterie și confecții; comercializarea produselor realizate.
| 70,1 (78,2+46,3)
| 39,6 (38,7+24,9)
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Botoșani
| Întreprinderea textilă „Garofița” Timișoara

|-
|-
| 84.
| 42.
| „Gama” -SA.
| „Filatura de în cânepă” -S.A.
| Societate eomercâală pe acțiuni (S.A)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Galați, str. Ștefan cel Mare nr. 13, județul Galați
| Cristuru Secuiesc, str. Bicazului nr. 115, județul Harghita
| Producerea și comercializarea de mobilă corp, artă, bucătării, scaune, mobilier naval și alte produse din lemn.
| Producerea de fire și sfori groase din in și cânepă; comercializarea produselor realizate
| 61,7 (79,7+74)
| 21,5 (14+14,3)
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Galați
| Întreprinderea „Filatura de in-cânepă” Cristuru

|-
|-
| 85.
| 43.
| „Termo-densi-rom” -S.A.
| „Târnava mică” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, b-dul Muncii nr. 171* sector 3
| Târnăveni, str. Avram Iancu nr. 272, județul Mureș
| Producerea și comercializarea de termometre, termo-densimetre, aparatură de laborator, sticlărie tehnică, geamuri prelucrate, obiecte decorative.
| Producerea și comercializarea produselor de îmbrăcăminte pentru bărbați, femei și copii, pentru piața internă și externă; crearea de noi modele pentru testarea pieței interne și externe; alte activități.
| 15,6 (8,1+7,8)
| 21,2 (5,6+14,5)
| Întreprinderea de sticlărie București
| Întreprinderea de confecții Târnăveni

|-
|-
| 86.
| 44.
| „Imperial” -S.A.
| „Stil” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Turnu Măgurele, str. Dunării nr. 10, județul Teleorman
| Strehaia, str. Republicii nr. 252, județul Mehedinți
| Producerea și comercializarea pe piața internă: și externă a tricotajelor din bumbac st tip bumbac; servicii terți; activitate și operațiuni import-export.
| Confecționarea produselor de îmbrăcăminte; comercializarea produselor pe piața internă; prestarea de servicii privind întreținerea și repararea utilajelor.
| 267,3 (231;2+ 34,5)
| 12,9 (3,9+24,5)
| Întreprinderea de trieotaje Turnu Măgurele
| Întreprinderea de confecții Strehaia

|-
|-
| 87.
| 45.
| „Artin” -S.A.
| „Romatex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Zalău, bd. Mihai Viteazu nr. 97, județul Sălaj
| București, str. Ion Ghica nr. 13, sector 3
| Producerea de țesături subțiri tip în-cânepă, bumbac și confecții textile; comercializarea produselor realizate.
| Operațiuni de import-export, cooperări; activități de service, inter mediere și reprezentare; comercializarea de mărfuri prin magazine proprii; alte servicii și prestații, în general orice acte de comerț în înțelesul Codului comercial român, în condiții de autonomie valutară și financiară.
| 255,3 (207,9+ 58,9)
| 5,6 (0+41,1)
| Întreprinderea de în „Integrata” Zalău
| Întreprinderea de comerț exterior „Romatex” București

|-
|-
| 88.
| 46.
| „Milcofil” -S.A.
| „Cuarț” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Focșani, bd. Independenței nr. 17, județul Vrancea
| Baia Mare, str. Victoriei nr. 146, județul Maramureș
| Proiectarea, producerea și comercializarea firelor, palelor tip lână și tricotajelor; prestări servicii pentru terți; activitate de import-export; studii și cercetări în domeniu.
| Executarea de lucrări de prospecțiuni și explorări geologice și protecția mediului, de deschideri și pregătiri pentru noi mine, valorificare de substanțe minerale utile, lucrări topografice, analize de laborator fizico-chimice și mineralogo-petrografice, elaborare de proiecte, studii și expertize pentru prospecțiuni, consulting, prestare de servicii în domeniul turismului și alimentației publice, operațiuni de comerț exterior.
| 335,4 257,1+ 97,6)
| 625 (363+144)
| Întreprinderea „Filatura de lână pieptănată” Focșani Întreprinderea „Pieptănăria de celofibră” Focșani
| Întreprinderea de prospecțiuni și explorări geologice „IPEG” Maramureș, Baia Mare

|-
|-
| 89.
| 47.
| „Sinma-tex” -«S.A.
| „Formin” -S.A.
| Soeietate comercială pe acțiuni (SA)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Bistrița, str. Industriei nr. 3 județul Bistrița-Năsăud
| Caransebeș, str. 30 Decembrie nr. 1, județul Timiș
| Fabricarea de țesături tip mătase; fabricarea de piese de schimb și accesorii textile; activitate import-export; activitate de proiectare; comercializarea produselor realizate.
| Executarea de prospecțiuni și explorări geologice pentru substanțe minerale utile; executarea de analize fizico-chimice de laborator pentru probele geologice; executarea de lucrări de deschideri și pregătire de noi mine; executarea .de lucrări de foraj pentru studii hidrogeologice și alimentări cu apă; realizarea de documentații, studii geologice și consulting; prelucrarea automată a datelor geologice și economice; executarea de servicii specifice obiectului de activitate al societății.
| 176,1 (156,7+ 52,5)
| 411,4 (246+127,8)
| Întreprinderea „Ţesătoria de mătase” Bistrița
| Întreprinderea de prospecțiuni și explorări geologice „IPEG” Banatul, Caransebeș

|-
|-
| 90.
| 48.
| „Cochet” -S.A.
| „Minexfor” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sibiu, str. Nicolae Teclu nr. 29-31, județul Sibiu
| Deva, str. Minerului nr. 2, județul Hunedoara
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor tip mătase și tip lână; servicii terți; activitate și operațiuni import-export.
| Executarea de lucrări de prospecțiuni și explorări geologice pentru substanțe minerale utile, lucrări de foraj pentru studii hidrologice, captări gaze naturale, valorificarea aurului din aluviuni, valorificare eșantioane aurifere și flori de mină, lucrări pentru deschideri de mină, operațiuni de comerț exterior.
| 140,7 (93+110,4)
| 387,4 (216,7+85,6)
| Întreprinderea de tricotaje Sibiu
| Întreprinderea de prospecțiuni și explorări geologice „IPEG” Hunedoara

|-
|-
| 91.
| 43.
| ,sDantex” -S.A.
| „Geolex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A..)
| Satu Mare, str. Drumul Boti-zului nr. 9, județul Satu Mare
| Miercurea-Ciuc, str. Gh. Doja nr. 6, județul Harghita
| Producerea articolelor de pasmanterie; activitate de proiectare; prestări servicii în țară și străinătate; activitate de comerț exterior; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate.
| Executarea de lucrări de prospecțiuni și explorări geologice pentru substanțe minerale utile și pentru protecția mediului; executarea de lucrări de foraj pentru studii hidrogeologice și alimentare cu apă; îmbutelierea și comercializarea apelor minerale; operațiuni de comerț exterior în domeniu.
| 121,9 (115,2+ 39,7)
| 232,9 (127,8+48,4)
| Întreprinderea textilă „Solidaritatea” Satu Mare
| Întreprinderea de prospecțiuni și explorări geologice „IPEG” Harghita, Miercurea-Ciuc

|-
|-
| 92.
| 50.
| „întex” -S,A.
| „Geasol” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Păulești, str. Principală nr. 1 județul Prahova
| Craiova, str. România Muncitoare nr. 56, județul Dolj
| Producerea de țesături subțiri; confecții textile; activitate de comerț interior si exterior; comercializarea produselor realizate.
| Cercetări geologice, hidrogeologice și deschideri de mine; lucrări de asecare; foraje de exploatare pentru ape potabile și industriale.
| 116,5 (135,9+ 85,3)
| 132 (102+52,8)
| Întreprinderea „Intex” Păulești
| Întreprinderea de prospecțiuni și explorări geologice „IPEG” Oltenia Craâova

|-
|-
| 93.
| 51.
| „Clujana” -S.A,
| „Hidrosib” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoca, P-ța 1 Mai nr. 4-5, județul Cluj
| Sibiu, str. Ștefan cel Mare nr. 193, județul Sibiu
| Producerea și comercializarea pieilor, confecționarea încălțămintei din piele. înlocuitori, tălpilor din cauciuc, tălpilor sintetice, articolelor tehnice, calapoadelor, accesoriilor, pieselor de schimb și utilajelor.
| Producerea, comercializarea, inclusiv import-export, engineering, consulting, servicii în domeniile: echipamente hidraulice pentru distribuție și reglare presiune și debite, elemente hidraulice de siguranță și instalații hidraulice complexe.
| 595,9 (344,1 + 398,2)
| 858,7 (629,7+ 212,2)
| Combinatul de piele și încălțăminte „Clu-jana” Cluj-Napoca
| Întreprinderea „Balanța” -Sibiu

|-
|-  
| 94.
| 52.
| „Spumotira” -S.A.
| „Balanța” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara, calea Bu-ziașului nr. 22, județul Timiș
| Sibiu, str. Gușterițai nr. 21-23, județul Sibiu
| Producerea și comercializarea spumelor poiiuretanice, articolelor camping, maro-chinărie, diverselor confecții și încălțăminte.
| Producerea, comercializare, inclusiv import-export, engineering, consulting, servicii în domeniile: aparate de măsură și control mase, instalații de dozare și cântărire, aparate de verificat duritatea, utilaje de ambalat pentru industria alimentară.
| 223,2 (151,8+ 104,1)
| 193,4 (64,6+119,4)
| Întreprinderea de spume poiiuretanice Timișoara
| Întreprinderea „Balanța” -Sibiu

|-
|-
| 95.
| 53.
| „Flaros” -S.A.
| „F.S.R.” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Bella Breiner nr. 67-93, sector 3
| Râșnov, str. Câmpului nr. 1, județul Brașov
| Producerea și comercializarea semifabricatelor din piele, încălțămintei, marochi-năriei, articolelor tehnice de protecție specială, articolelor de sport din piele și înlocuitori; operațiuni de comerț exterior cu produse diverse.
| Producerea și comercializarea de burghie elicoidale, seule pentru prelucrarea găurilor și găurilor adânci, scule de frezat, truse de scule, scule pentru piatră, beton și minerit, scule speciale, utilaje și instalații specifice producției de scule, prestări de servicii în domeniile cercetare-proiectare și informatică.
| 198 (80,1+ 209,8)
| 766,5 (543.9+288,6)
| Întreprinderea de piele și încălțăminte București
| Întreprinderea de scule - Râșnov

|-
|-
| 86.
| 54.
| „Guban” -S.A.
| „Electroturris” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara, bd. Eroilor nr. 30-40, județul Timiș
| Turnu Măgurele, str. Portului nr. 7, județul Teleorman
| Producerea și comercializarea încălțămintei, marochi-năriei, pielii artificiale, accesorii metalice, corpuri de iluminat, folii și produse chimice.
| Producerea și comercializarea de mașini electrice și utilaje tehnologice pentru industria chimică.
| 159,6 (97,9+165)
| 728,2 (683,6+164)
| Întreprinderea de mase plastice și încălțăminte „Victoria4 Timișoara
| Întreprinderea de mașini electrice Turnu Măgurele

|-
|-
| 97.
| 55.
| „Textila-Unirea” -S.A.
| „Trac” -S.A
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Dristor nr. 91 sector 3
| Filiași, str. Uzinei nr. 2, județul Dolj
| Producerea de țesături de toate tipurile, articole textile, tehnice, sfori, articole de frângherie și confecții textile; prestări servicii către terți; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate, pe piața internă și externă.
| Fabricarea și comercializarea de motoare electrice, transformatoare și condensatoare.
| 113,7 (61,5+80,9)
| 667,9 (478,4+469,5)
| Întreprinderea textilă „Unirea” București
| Întreprinderea de transformatoare și motoare electrice - Filiași

|-
|-
| 98.
| 56.
| „Agnitex” - S.A.
| „Iame” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Agnita, str. 1 Decembrie nr. 3-7, județul Sibiu
| Sf. Gheorghe, str. Constructorilor nr. 2, județul Covasna
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor tip lână, tip bumbac, ciorapi tip lână; servicii terți; activitate și operațiuni de import-export.
| Producerea și comercializarea de instalații electrice auto, articole tehnice și electrotehnice, motoare electrice.
| 81.6 (50 7+42)
| 544,6 (444,8+ 172,4)
| Întreprinderea de mănuși și ciorapi Agnita
| Întreprinderea de aparataj electric auto și motoare electrice - Sf. Gheorghe

|-
|-
| 99.
| 57.
| „Pantera” -S.A.
| „Simex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Jimbolia, calea Moților nr. 19, județul Timiș
| București, b-dul Miciurin nr. 7 A, sector 1
| Producerea și comen irizarea de încălțăminte.
| Efectuarea de operațiuni comerciale de import-export în nume propriu, cu materii prime, materiale și produse electrotehnice, electronice, de livrări complexe, bunuri de larg consum alimentare și nealimentare, inclusiv de folosință îndelungată, comercializarea acestora prin depozite și rețea de magazine sau puncte de desfacere, transporturi interne și internaționale, prestări de servicii.
| 57,9 (31,9+37,6)
| 494,5 (19,2+3.098)
| Întreprinderea de ” încălțăminte Jimbolia
| Baza de aprovizionare și desfacere a Centralei industriale pentru echipamente de automatizare București

|-
|-
| 100.
| 58.
| „Texind” -S.A,
| „Acumulatorul” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.a.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Craiova, str. Mihai Vasilie-vici Frunze nr. 102, județul Dolj
| București, b-dul Biruinței nr. 98, sector 2
| Proiectarea, producerea și Comercializarea firelor, țesăturilor și confecțiilor; prestări Servicii și asistență tehnică în țară și străinătate; activitate .import-export; studii și cercetări în domeniu.
| Fabricarea și comercializarea de elemente și acumulatoare acide cu plumb, separatori din PCV, utilaje și accesorii aferente.
| 53,7 (41,8+16,9)
| 426,7 (238,1+199,4)
| Întreprinderea textilă „Independența” Craiova
| Întreprinderea „Acumulatorul” București
 
|-
| 59.
| „Emailul” -S.A
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Mediaș, str. Carpați nr. 19, județul Sibiu
| Producerea și comercializarea articolelor de uz casnic din tablă emailată (vase, articole igienice), vase din oțel inoxidabil, jucării, firme, emailuri, frite, coloranți, decalcomanii, diverse prestații; activități de proiectare utilaje, SDV-uri specifice domeniului de activitate.
| 376,1 (323,5+185,3)
| Întreprinderea „Emailul” -Mediaș

|-
|-
| 101.
| 60.
| „Alpina” -S.a.
| „Optium” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.a.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Reghin, str. ier-biiș nr. 10, județul Mureș
| Arad, str. Aurel Vlaicu nr. 139-151, județul Arad
| Producerea și comercializarea materialelor, articolelor pentru sport și încălțăminte.
| Producerea și comercializarea la intern și la export a umbrelelor de ploaie și soare, cărucioarelor pentru copii, articolelor optice și accesorii, jocurilor logice, activități de service.
| 114,7 (71,4+82,7)
| 103 (68,5+29,4)
| Întreprinderea pentru materiale sportive Reghin
| Întreprinderea de bunuri metalice Arad

|-
|-
| 102.
| 61.
| „Mun-plast” -S.a.
| „Alcor” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.a.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Compozitorilor nr. 45, sector 6
| Botoșani, str. Manolești Deal nr, 46 bis, județul Botoșani
| Producereași comercializarea produselor prelucrate din mase plastice prin tehnologii de injecție și extrudere, din care: bunuri de larg consum, repere industriale, folie și pungi polietilenă, înlocuitori piele, articole cașe-rate pentru industria de confecții, încălțăminte, autoturisme, granule pvc, rondele și nasturi poliester.
| Producerea și comercializarea de izolatori electrici capătijă din sticlă călită, cărămizi și plăci din sticlă presată, obiecte din sticlă pentru industrie și menaj.
| 96,4 (53,1+98,8)
| 83,3 (93,8+63,8)
| Întreprinderea de nasturi și mase plastice București
| Întreprinderea de izolatori electrici din sticlă Botoșani

|-
|-
| 103.
| 62.
| „Ardeleana” -S.a-
| „Inforservice” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.a.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Alba-Iulia, str. Morii nr. 8, județul Alba
| București, str. Cluceru Sandu nr. 2, sector 2
| Producerea și comercializarea încălțămintei din piele și înlocuitori.
| Microproducție în domeniul electronicii și electrotehnicii, servicii informatice, service pentru tehnică de calcul, utilaje de producție, aparatură electrocasnică și electronică.
| 68,3-(48,4+59,8)
| 72 (55,6+10,9)
| Întreprinderea de încălțăminte „Ardeleana” Alba Iulia
| Întreprinderea „Infoservice” București

|-
|-
| 104.
| 63.
| „Argeșin” -S.a.
| „Inia” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.a.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Pitești, str. Nicolae Bălcescu nr. 91, județul Argeș
| București, calea Floreasca nr. 159, sector 1
| Producerea și comercializarea de încălțăminte.
| Producerea și comercializarea de produse, servicii și prestații informatice: activități de proiectare, fabricații și montaje structuri hardware și software, servicii de import-export, vânzări, cumpărări și prestări.
| 68 (32,3+52,6)
| 30 (47+3)
| Întreprinderea de încălțăminte Pitești
| Centrul de calcul electronic „CIEA” București

|-
|-
| 105.
| 64.
| „Filatura de bumbac” -S.a.
| „Mefin” -SA,
| Societate comercială pe acțiuni (S.a)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Slobozia, str. Drumul Național Ia, județul Ialomița
| București, șos. Pantelimon nr. 10-16, sector 2
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac.
| Efectuarea de operațiuni de export-import, cooperări de mărfuri și servicii, în nume propriu și/sau pe bază de comision, comercializări de mărfuri prin magazine proprii, în principal în domeniul industriei de mecanică fină, în țara și străinătate, activități de service și consulting, școlarizare, asistență tehnică, intermediere.
| 75,8 (58,8+16,7)
| 9,7 (0,8+90)
| Filatura de bumbac Slobozia
| Direcția de comerț exterior „Mefin” -București

|-
|-
| 106.
| 65.
| „Venus” -S.a.
| „Romelectro” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S-a.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Jimbolia, Calea Moților nr. 17 județul Timiș
| București, calea Dorobanților nr. 60, sector 1
| Producerea și comercializarea de nasturi, bunuri de larg consum din mase plastice, folii și pungi din polietilenă, încălțăminte și tălpi injectate.
| Operațiuni de comerț exterior (import-export) în domeniul producției transportului și distribuției energici electrice, servicii și activități.
| 70 (54,7+26,5)
| 24,4 (20,2+156,5)
| Întreprinderea de nasturi Jimbolia
| Întreprinderea de comerț exterior „Romelectro” București

|-
|-
| 107.
| 66.
| „Alpini ex tra-ding” -S.A.
| „Termoenerg” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.a.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Lipscani nr. 19, sector 3
| București, calea 13 Septembrie nr. 168-184, sector 5
| Operațiuni de import, export, operațiuni de intermediere și cooperare, consul-țing, barter, lohn, consignație în domeniul comerțului exterior; asistență și cooperări în lucrări vizând reteh-nologizarea, protecția mediului; acțivitate de Consulting în domeniul finariciar-conta-bil; sprijinirea societăților și pregătirea personalului necesar.
| Execuția și comercializarea în țară și străinătate a lucrărilor de montaj și reparații la utilajele și instalațiile energetice și tehnologice; producerea de utilaje și echipamente pentru construcții-montaj și alte industrii, lucrări de mecanizare și transport tehnologic, inclusiv servicii și asistență tehnică.  
| 42,2 (28,5+ 224,2)
| 386,1 (187,2+246,9)
| Trustul „Rompeli” și „I.C.E. Arpimex” București
| Intreprinderea antrepriză de montaj și reparații centrale termice București
 
- Antrepriza Sud
 
- Antrepriza Olteni

|-
- Secțiile producție industrială
| 108.
| „Toplița -S.A
| Soci claie comercială pe acțiuni (S.A)
| Toplița, str. Ștefan cel Mare nr. 84 județul Harghita
| Producerea și comercializarea încălțămintei.
| 41,1 (31+39,9)
| Întreprinderea de încălțăminte Toplița

- Secția utilaj transport
|-
|-
| 109,
| 67.
| Pi corn a” -S.A.
| „Termevest” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Satu Mare str. Șt. O. Iosif nr. 6. județul Satu Mare
| Timișoara, str. Victor Vladdelamarina nr. 1, județul Timiș
| Tăbâcirea și comercializarea picilor și articolelor de ma-rochinârie.
| Execuția și comercializarea în țară și străinătate a lucrărilor de montaj și reparații la utilaje și instalații energetice și tehnologice, producerea de utilaje și echipamente pentru construcții-montaj și alte industrii, lucrări de mecanizare și transport tehnologic, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 22,2 (13,7+17,4)
| 103,5 (55,2+75,6)
| Întreprinderea de piele Satu Mare
| Întreprinderea antrepriză de montaj și reparații centrale termice București - Antrepriza Vest Timișoara

|-
|-
| 110.
| 68.
| „Filatura de în și cânepă” -S.A.
| „Termorep” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Luduș, str. 1 Mai nr. 20, județul Mureș
| Hunedoara, str. Ștefan gel Mare nr. 1, județul Hunedoara
| Producerea de fire groase de cânepă și sfori; comercializarea bunurilor realizate.
| Execuția și comercializarea în țară și străinătate a lucrărilor de montaj și reparații la utilaje și instalații energetice și tehnologice, producerea de utilaje și echipamente pentru construcții-montaj și alte industrii, lucrări de mecanizare și transport tehnologic, inclusiv servicii și asistența tehnică.
| 12,7 (8,9+8,4)
| 77,5 (40,4+58,4)
| Întreprinderea „Filatura de în-cânepă” Luduș
| Întreprinderea antrepriză de montaj și reparații centrale termice București - Antrepriza Hunedoara

|-
|-
| 111.
| 69.
| „Mașin-export-import indus tries” -S.A.
| „Moldoterm” -S.A.
| Societate comerciala pe acțiuni (S.A.)
| București, B-dul Republicii nr. 32,
 
sector 3
| Realizarea de operațiuni dc export, import, cooperare economică internațională și de producție, în special în domeniu] construcțiilor de mașini, mașini-unelte, precum și a altor operațiuni comerciale cu diverse mărfuri, în raporturile cu străinătatea.
| 30,8 (1,8+29)
| Întreprinderea de comerț exterior „Ma-șinexport-import”
 
|-
| 112.
| „Cominco” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, b-dul Magheru nr. 31 sector 1
| Bacău, str. Orizontului nr. 44, județul Bacău
| Activitatea de construcții-montaj în țară și străinătate, în principal în domeniul minier, lucrări hidrotehnice, instalații de transport pe cablu, transporturi auto și prestări de servicii, executare și comercializare de prefabricate, betoane, confecții metalice, produse de balastieră și carieră, construcții de locuințe, drumuri, poduri, amenajări de teren.
| Execuția și comercializarea în țară și străinătate a lucrărilor de montaj și reparații la utilaje și instalații energetice și tehnologice, producerea de utilaje și echipamente pentru construcții-montaj și alte industrii, lucrări de mecanizare și transport tehnologic, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 797,3 (608,6+ 317,6)
| 38 (21,3+45,1)
| Trustul Antrepriză generală de construcții și montaje miniere București
| „I.A.M.R.C.T.” -București Antrepriza de montaj și reparații centrale termice Est Bacău

|-
|-
| 113.
| 70.
| „Acomin” -S.A.
| „Romturbo vulcan” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-
| Piatra-Neamț, Aleea Tiparului bl. C2, județul Neamț
| Execuția și comercializarea în țară și străinătate a lucrărilor de montaj, reparații și confecții de utilaje energetice, instalații și echipamente tehnologice și termomecanice pentru industria chimică, petrolului, lemnului, celulozei și hârtiei, cimentului, servicii de asistență tehnică, consulting-engineering.
| 9,8 (4+7,8)
| Întreprinderea-antrepriză de montaj și reparații centrale termice București

Napoca,
- Antrepriza de montaj și reparații centrale termice Est Bacău

str. Căii
- Șantierul E. 4 Neamț

Ferate
|-
| 71.
| „Autoro” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Colibași, str. Uzinei nr. 1, județul Argeș
| Studii complexe de marketing, studii de optimizarea cooperărilor între societățile comerciale, valorificarea superioară a licențelor, contractarea centralizată de materii prime, materiale și componente auto.
| 127,6 (500+127,1)
| Centrala Industrială de autoturisme Pitești

nr, 10
|-
| 72.
| „Mirdip” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Mârșa, județul Sibiu
| Prestări de servicii în domeniul informațional și informatică, instruire personal, consulting, prestări servicii pentru populație, inclusiv asistență tehnică;
| 17,4 (19+0,2)
| Centrul de calcul Mârșa

județul
|-
| 73.
| „Fluid-concept” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Ziduri Moși nr. 25, sector 2
| Prestări de servicii în domeniul cercetării, proiectării și comercializării în țară și străinătate a documentațiilor tehnice pentru pompe, ventilatoare, mașini și mecanisme hidraulice și pneumatice, instalații și componente anexe, inclusiv asistență tehnică și service.
| 13,7 (9,5+6,1)
| Centrul de cercetare științifică și inginerie tehnologică pentru pompe și ventilatoare București

Cluj
|-
| Lucrări de construcții-mon-taj în țară și străinătate în industria minieră, prestări dc servicii în industria minieră, proiectare și informatică în profilul de activitate, producerea și comercializarea de prefabricate și confecții metalice, alte lucrări de construcții-montaj civile și industriale.
| 74.
| 81,1 (19,9+93,8)
| „Viromet” -S.A.
| Grupul de șantiere construcții montaje miniere Cluj
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Victoria, Aleea Uzinei nr. 8, județul Brașov
| Producerea și comercializarea de metanol, aldehidă formică, rășini sintetice, nitroceluloză pentru lacuri, schimbători de ioni și alte produse chimice organice și anorganice, lucrări specifice la terți și prestarea de alte servicii.
| 1.486 (1.345+419)
| Combinatul chimic „Victoria”

|-
|-
| 114,
| 75.
| „Imgir--S.A,
| „Plastor” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, șos. Ber-ceni nr. 104 sector 4
| Orăștie, str. Codrului nr. 24, județul Hunedoara
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a utilajelor pentru forjare liberă până la 12 000 tf, utilajelor pentru industria metalurgică, refractară (fabrici de ciment), utilajelor pentru industria chimică, utilajelor pentru industria minereurilor metalifere și ne metalifere, pieselor turnate și forjate grele din oțeluri înalt aliate și de mare puritate, inclusiv pen-
| Producerea și comercializarea la intern și export a articolelor din mase plastice, spume poliuretanice, semi-rigide, oxid de fier roșu și galben, scule și dispozitive, piese de schimb.
| 6923,4
| 435,9 (366,7+220,5)
 
| Întreprinderea chimică Orăștie
(6480,9+ 3916,6)
| -„I.M.G.B.”
 
*„Fabrica de piese turnate și forjate”
 
*Secția de elemente de structură
 
*Secția lingouri mari și retopiri electrică sub zgură
 
*Secția forjă grea nr. 2
 
*Secția prese mașini-unelte
 
*Secția pompe șt vana
 
|}
 
{|
|
|
|
|
| tru destinație specială,-blocurilor și matrițelor, turbinelor, generatoarelor, motoarelor electrice mari, compre-soarelor, pieselor de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică.
|
| -Secția întreținere și reparații
 
*Secția energetică
 
*Secția utilaj greu

|-
|-
| 115.
| 76.
| „Fecne” -S.A.
| „Chimenerg” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, sos. Ber-ceni nr. 104 sector 4
| Craiova, Drumul E70, km 6, județul Dolj
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a echipamentelor pentru centralele nuclearo-electrice, pieselor de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea, cercetarea, elaborarea de tehnologii și proiectarea instalațiilor pentru obținerea de combustibil nuclear, agent de răcire și moderare a reactorilor nucleari, concentrarea de pământuri rare, reactivi și pământuri rare și alte activități și servicii în domeniu.
| 1084,1 (997,1+ 769,1)
| 48,2 (84+0,1)
| Întreprinderea de mașini grele București Secția mecano-su-dură grea din cadrul Fabricii pentru echipamente pentru CJST.E.
| Centrala industrială de îngrășăminte chimice - secția de inginerie tehnologică, cercetare-proiectare Craiova

|-
|-
| 116.
| 77.
| „Upetrolam” -S.A.
| „Tecodata” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, șos. Ber-ceni nr. 104 sector 4
| București, str. Theodor Pallade nr. 53 A, sector 3
| Producerea si comercializarea în țară și străinătate a prăjinilor grele și de antrenare pentru foraj până la 10 km adâncime, cilindrelor de laminor pentru benzi la rece și la cald, utilajelor pentru industria metalurgică, părților componente pentru fabrici de ciment, pinteni cârmă pentru navele petroliere si mineraliere între 80 000-165 000 dfcw, rotire-lor pentru hidroagregate, arborilor pa teii ce pentru industria navală, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Prelucrarea automată a datelor pe sisteme de calcul și alte prestări de servicii în activitatea de informatică.
| 392,8 (379,2+131)
| 28,2 (24,4+5,3)
| Întreprinderea de mașini grele București Secția prelucrări mecanice prăjini grele
| Centrul de calcul al societății „Sintofarm”

|-
|-
| 117.
| 78.
| „Castu-mag” -S.A.
| „Gecsat” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, șos. Ber-ceni nr. 104 sector 4
| Târnăveni, str. Armatei nr. 82, județul Mureș
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a componentelor pentru utilajele energetice clasice și nucleare, metalurgice și cliimice, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea de geamuri trase, ceramică menaj, mașini și utilaje.
| 352,6
| 337,7 (283,4+103,8)
(191,1+ 284,1)
| Întreprinderea de geamuri Târnăveni
| Întreprinderea de mașini grele București Secția mecano-sudură

|-
|-
| 118.
| 79.
| „Univers-SDV” -S.A.
| „Feroneria” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, șos. Berceni nr. 104 sector 4
| Arad, str. 6 Vânători nr. 63, județul Arad
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a sculelor, dispozitivelor și verificatoarelor, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea feroneriei pentru mobilă, binale, accesorii, scule și piese de schimb.
| 37,4 (87,7+14,3)
| 228,4 (163,8+78)
| Întreprinderea de mașini grele București Secția sculărie
| Întreprinderea de articole metalice pentru mobilă și binale Arad

|-
|-
| 119.
| 80.
| „Apsi” -S.A.
| „Stiteh” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, șos. Berceni nr. 104 sector 4
| București, b-dul. Muncii nr. 171, sector 3
| Prestări de servicii informatice și informaționale, asistență tehnică (hardware, software), instruire, management, consulting, servicii pentru populație și birou.
| Producerea și comercializarea aparaturii de laborator, termometre, sticlărie termică de menaj și ambalaje, geamuri prelucrate și, mobilier din geam, obiecte decorative din sticlă și geam și alte produse din sticlă.
| 25 (25,5+ )
| 137,2 (82,6+58,4)
| Întreprinderea de mașini grele București Centrul de calcul
| Întreprinderea de sticlărie București

|-
|-
| 120.
| 81.
| „Faur” -S.A.
| „Mobimod” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, Bd. Muncii nr. 256, sector 3
| Tecuci, str. Ana Ipătescu nr. 5, județul Galați
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a locomotivelor magistrale, mici și mijlocii, motoarelor Diesel de putere între 350-1500 CP -pentru grupuri de foraj și energetice, autobasculante grele, locomotive și pentru echiparea produselor speciale, echipamentelor de frână pentru material rulant, utilajelor complexe, pieselor de schimb, pieselor turnate și forjate, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea de mobilă corp, artă, bucătării, scaune și alte produse din lemn.
| 4897,7 (4201,3+ 1900,1)
| 111,5 (106,l+17)
| Întreprinderea „23 August” București
| Fabrica de mobila Tecuci din Întreprinderea de prelucrare a lemnului Galați

|-
|-
| 121.
| 82.
| „Raps” -S.A.
| „Basti” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A)
| Societate comerciala pe acțiuni (S.A.)
| Ploiești, Platforma industrială Brazi, județul Prahova
| Ploiești, str. Rezervoarelor nr. 2, județul Prahova
| Producerea și comercializarea de piese de schimb, utilaje, subansamble, reparații capitale pentru instalații de rafinării șâ petrochimice de pe platforma industrială Brazi.
| Producerea și comercializarea de butelii, borcane, batoane și alte produse din sticlă precum și ambalajele aferente acestora.
| 116,9 (104,5+21>
| 101,3 (87,3+33,4)
| Combinatul petrochimic Brazi
| Întreprinderea de sticlărie Prahova - Ploiești
 
|-
| 83.
| „Madexin” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Botoșani, str. Mobilei nr. 1, județul Botoșarti
| Producerea și comercializarea mobilei și diverselor articole din lemn.
| 70,1 (78,2+46,3)
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Botoșani

|-
|-
| 122.
| 84.
| „Poliehim” -S.A.
| „Gama” -SA.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Ploiești, Platforma industrială Brazi, județul Prahova
| Galați, str. Ștefan cel Mare nr. 13, județul Galați
| Producerea și comercializarea de cauciuc polâizoprenic, cauciuc polibutadienâc, rășini de hidrocarburi și alte produse chimice.
| Producerea și comercializarea de mobilă corp, artă, bucătării, scaune, mobilier naval și alte produse din lemn.
| 1548 |1382,5+ 227)
| 61,7 (79,7+74)
| Combinatul petrochimic Brazi
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Galați

|-
|-
| 123.
| 85.
| „Petrochim” -S.A.
| „Termodensirom” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Ploiești, Platforma industrială Brazi, județul Prahova
| București, b-dul Muncii nr. 171, sector 3
| Producerea și comercializarea de produse chimice și petrochimice, combustibili și carburanți, promovarea și punerea în aplicare a inițiativelor de interes național în domeniul fabricației acestora.
| Producerea și comercializarea de termometre, termodensimetre, aparatură de laborator, sticlărie tehnică, geamuri prelucrate, obiecte decorative.
| 6517,5 (5594,5+2257,4)
| 15,6 (8,1+7,8)
| Combinatul petrochimic Brazi
| Întreprinderea de sticlărie București

|}
|-
| 86.
| „Imperial” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Turnu Măgurele, str. Dunării nr. 10, județul Teleorman
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor din bumbac st tip bumbac; servicii terți; activitate și operațiuni import-export.
| 267,3 (231,2+34,5)
| Întreprinderea de tricotaje Turnu Măgurele

'''Guvernul României'''
|-
| 87.
| „Artin” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Zalău, bd. Mihai Viteazu nr. 97, județul Sălaj
| Producerea de țesături subțiri tip in-cânepă, bumbac și confecții textile; comercializarea produselor realizate.
| 255,3 (207,9+58,9)
| Întreprinderea de in „Integrata” Zalău

===Hotărâre privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în Industrie===
|-
| 88.
| „Milcofil” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Focșani, bd. Independenței nr. 17, județul Vrancea
| Proiectarea, producerea și comercializarea firelor, palelor tip lână și tricotajelor; prestări servicii pentru terți; activitate de import-export; studii și cercetări în domeniu.
| 335,4 (257,1+97,6)
| Întreprinderea „Filatura de lână pieptănată” Focșani Întreprinderea „Pieptănăria de celofibră” Focșani

'''Guvernul României''' hotărăște:
|-
| 89.
| „Sinma-tex” -«S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Bistrița, str. Industriei nr. 3 județul Bistrița-Năsăud
| Fabricarea de țesături tip mătase; fabricarea de piese de schimb și accesorii textile; activitate import-export; activitate de proiectare; comercializarea produselor realizate.
| 176,1 (156,7+ 52,5)
| Întreprinderea „Ţesătoria de mătase” Bistrița

Art. 1. - Se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și eapitalul social -prevăzute în anexa nr. 1.
|-
 
| 90.
Art. 2, - Societățile comerciale pe acțiuni, înființate potrivit prezentei hotărâri, se vor organiza și vor funcționa în conformitate cu statutul propriu al fiecărei societăți prevăzut în anexele nr. 2 (2.1<ref>Anexele nr. 2.1-2.168 și 2 a se comunică unităților interesate. Statutul cadru al societăților comerciale înființate potrivit art. 1 este cuprins în anexa nr, 2</ref>
| „Cochet” -S.A.
 
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
Art. 3. - În conformitate cu art. 212 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, în perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului, care își desfășoară activitățile specifice conform anexelor ”prevăzute la art. 2 din prezenta hotărâre.
| Sibiu, str. Nicolae Teclu nr. 29-31, județul Sibiu
 
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor tip mătase și tip lână; servicii terți; activitate și operațiuni import-export.
Ministerul Resurselor și Industriei, prin reprezentanții Săi în consiliile împuterniciților statului, va sprijini consiliile de administrație ale societăților comerciale în luarea deciziilor privind realizarea contractelor comerciale la nivelul comenzilor lansate de Ministerul Apărării Naționale și conservarea capacităților destinate producției de apărare.
| 140,7 (93+110,4)
 
| Întreprinderea de tricotaje Sibiu
Art. 4. - Societățile comerciale pe acțiuni, înființate, realizează obiectul de activitate pe bază de contracte comerciale încheiate în conformitate cu Codul civil și Codul comercial român, cu excepțiile prevăzute de lege.
 
Contractarea mărfurilor supuse sistemului de repartiții, prin balanțe materiale, se va face în conformitate cu reglementările stabilite de către Guvern, potrivit prevederilor art. 52 din Legea nr. 15/1990.
 
Art. 5. - Societățile comerciale nou înființate își vor definitiva capitalul social pe baza reevaluării patrimoniului în condițiile prevăzute de lege.
 
Ari. 6. -Pe data înființării societăților comerciale pe acțiuni, unitățile economice de stat. prevăzute în anexa nr. 1, se desființează.
 
Activul și pasivul unităților de stat care se desființează se preiau de către societățile comerciale înființate,
 
Personalul care trece la societățile comerciale, se consideră transferat în interesul serviciului și beneficiază de salariul tarifar avut și de sporul de vechime, după caz. timp de treâ luni, dacă este încadrat în funcții cu niveluri de salarizare mai mici.
 
Art. 7. -Anexele nr. 1, 2 și 2 a fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
 
Art. 8. -Orice dispoziții contrare prezentei hotărâri se abrogă.
 
{{SemnPm|Petre Roman|București|13 decembrie 1990|1296}}
 
====Anexa nr. 1====
 
Lista societăților comerciale care se înființează în baza Legii nr. 15/1990
 
{|
| Nr. crt
| Denumirea societății comerciale
| Forma juridică
| Sediul Localitatea Județul
| Principalul obiect ( de activitate
| Capital social inițial Structura *) conform bilanțului la 30.06.1990 (mii. lei)
| Denumirea unităților care își încetează activitatea

|-
|-
| 0
| 91.
| 1
| „Dantex” -S.A.
| 2
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| 3
| Satu Mare, str. Drumul Botizului nr. 9, județul Satu Mare
| 4
| Producerea articolelor de pasmanterie; activitate de proiectare; prestări servicii în țară și străinătate; activitate de comerț exterior; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate.
| 5
| 121,9 (115,2+39,7)
| 6
| Întreprinderea textilă „Solidaritatea” Satu Mare

|-
|-
| 1.
| 92.
| „Vastex” -S.A.
| „Intex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Vaslui str. Ștefan cel Mare nr. 273 jud. Vaslui
| Păulești, str. Principală nr. 1 județul Prahova
| Producerea și comercializarea de fire din bumbac și tip bumbac pentru tricotaje și țesături; producerea și comercializarea de țesături pentru lenjerie, rochii, cămăși, îmbrăcăminte exterioară; producerea și comercializarea de confecții textile.; servicii pentru terți.
| Producerea de țesături subțiri; confecții textile; activitate de comerț interior și exterior; comercializarea produselor realizate.
| 616,9 (539,2+125,1)
| 116,5 (135,9+85,3)
| Întreprinderea textilă Vaslui
| Întreprinderea „Intex” Păulești

|-
|-
| 2.
| 93.
| „Novatex” -S.A.
| „Clujana” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Pitești str. George Coșbuc nr. 70 jud. Argeș
| Cluj-Napoca, P-ța 1 Mai nr. 4-5, județul Cluj
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor din bumbac și tip bumbac.
| Producerea și comercializarea pieilor, confecționarea încălțămintei din piele, înlocuitori, tălpilor din cauciuc, tălpilor sintetice, articolelor tehnice, calapoadelor, accesoriilor, pieselor de schimb și utilajelor.
| 515,3 (353,2-f237,6)
| 595,9 (344,1+398,2)
| Întreprinderea textilă Pitești
| Combinatul de piele și încălțăminte „Clujana” Cluj-Napoca

|-
|-
| 3.
| 94.
| „Divertex” -S.A.
| „Spumotira” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Pitești str. Tudor Vladimirescu jud. Argeș
| Timișoara, calea Buziașului nr. 22, județul Timiș
| Producerea și comercializarea țesăturilor din bumbac și tip bumbac.
| Producerea și comercializarea spumelor poiiuretanice, articolelor camping, marochinărie, diverselor confecții și încălțăminte.
| 51 (22,5+52,1)
| 223,2 (151,8+ 104,1)
| Întreprinderea textilă Pitești
| Întreprinderea de spume poiiuretanice Timișoara

|-
|-
| 4.
| 95.
| „Slatex” -S.A.
| „Flaros” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Slatina Prelungirea Crișan nr. 2-4 jud. Olt
| București, str. Bella Breiner nr. 67-93, sector 3
| Producerea și comercializarea de produse textile-fire, țesături din bumbac și tip bumbac, confecții.
| Producerea și comercializarea semifabricatelor din piele, încălțămintei, marochinăriei, articolelor tehnice de protecție specială, articolelor de sport din piele și înlocuitori; operațiuni de comerț exterior cu produse diverse.
| 444,1 (422,6+125,7)
| 198 (80,1+209,8)
| Întreprinderea textilă Slatina
| Întreprinderea de piele și încălțăminte București

|-
|-
| 5.
| 86.
| „Textila Oltul” -S.A.
| „Guban” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sfântu Gheorghe str. 16 Februarie nr. 19 jud. Covasna
| Timișoara, bd. Eroilor nr. 30-40, județul Timiș
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor din bumbac și tip bumbac, confecții textile.
| Producerea și comercializarea încălțămintei, marochinăriei, pielii artificiale, accesorii metalice, corpuri de iluminat, folii și produse chimice.
| 381,3 (267,9+120,2)
| 159,6 (97,9+165)
| Întreprinderea textilă „Oltul” Sfântu Gheorghe
| Întreprinderea de mase plastice și încălțăminte „Victoria” Timișoara

|-
|-
| 6.
| 97.
| „Integrata de in” S.A.
| „Textila-Unirea” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Botoșani str. Mihai Eminescu nr. 2 jud. Botoșani
| București, str. Dristor nr. 91 sector 3
| Producerea și comercializarea de fire și țesături subțiri tip in.
| Producerea de țesături de toate tipurile, articole textile, tehnice, sfori, articole de frângherie și confecții textile; prestări servicii către terți; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate, pe piața internă și externă.
| 373,3 (278,3+60,5)
| 113,7 (61,5+80,9)
| Întreprinderea de în „Integrata” Botoșani
| Întreprinderea textilă „Unirea” București

|-
|-
| 7.
| 98.
| „Moldova” -S.A.
| „Agnitex” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Botoșani Calea Națională nr. 4 jud. Botoșani
| Agnita, str. 1 Decembrie nr. 3-7, județul Sibiu
| Producerea și comercializarea țesăturilor din bumbac și tip bumbac.
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor tip lână, tip bumbac, ciorapi tip lână; servicii terți; activitate și operațiuni de import-export.
| 305,9 (365,5+123,9)
| 81,6 (50,7+42)
| Întreprinderea textilă „Moldova” Botoșani
| Întreprinderea de mănuși și ciorapi Agnita

|-
|-
| 8.
| 99.
| „Armonia” -S.A.
| „Pantera” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Botoșani Calea Națională nr. 4 jud. Botoșani
| Jimbolia, calea Moților nr. 19, județul Timiș
| Producerea și comercializarea țesăturilor din bumbac și tip bumbac.
| Producerea și comercializarea de încălțăminte.
| 263,8 (221,2+71,7)
| 57,9 (31,9+37,6)
| Întreprinderea textilă „Moldova” Botoșani
| Întreprinderea de încălțăminte Jimbolia

|-
|-
| 9.
| 100.
| „Cedru” -S.A.
| „Texind” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București str. Lucrețiu Pătrășcanu nr. 3 sector 3
| Craiova, str. Mihai Vasilievici Frunze nr. 102, județul Dolj
| Instruirea și perfecționarea profesională a personalului din unitățile de industrie textilă-pielărie; consultanță și studii în domeniul managementului, marketingului și informaticii; studii de fezabilitate financiară și identificarea noilor oportunități de afaceri în industria textilă-pielărie; organizare de conferințe și simpozioane, asigurarea de documentație tehnică de specialitate, traduceri și editură; microproducție în domenii specifice industriei textile-pielărie și alte activități.
| Proiectarea, producerea și Comercializarea firelor, țesăturilor și confecțiilor; prestări Servicii și asistență tehnică în țară și străinătate; activitate import-export; studii și cercetări în domeniu.
| 3 (2.7+0)
| 53,7 (41,8+16,9)
| Centrul de pregătire și perfecționare profesională a cadrelor din industria textilă și pielărie București
| Întreprinderea textilă „Independența” Craiova

|-
|-
| 10.
| 101.
| „Textila” -S.A.
| „Alpina” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.a.)
| Năsăud str. George Coșbuc nr. 230 jud. Bistrița-Năsăud
| Reghin, str. Ierbuș nr. 10, județul Mureș
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor din bumbac și tip bumbac.
| Producerea și comercializarea materialelor, articolelor pentru sport și încălțăminte.
| 273,1 (236,3+82,9)
| 114,7 (71,4+82,7)
| Întreprinderea textilă Năsăud
| Întreprinderea pentru materiale sportive Reghin

|-
|-
| 11.
| 102.
| „Olfil” -S.A.
| „Munplast” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Oltenița str. 11 Iunie nr. 1 jud. Călărași
| București, str. Compozitorilor nr. 45, sector 6
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac.
| Producerea și comercializarea produselor prelucrate din mase plastice prin tehnologii de injecție și extrudere, din care: bunuri de larg consum, repere industriale, folie și pungi polietilenă, înlocuitori piele, articole cașe-rate pentru industria de confecții, încălțăminte, autoturisme, granule pvc, rondele și nasturi poliester.
| 245,6 (198,2+96,5)
| 96,4 (53,1+98,8)
| Întreprinderea „Filatura de bumbac” Oltenița
| Întreprinderea de nasturi și mase plastice București

|-
|-
| 12.
| 103.
| „Manpel” -S.A.
| „Ardeleana” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Târgu Mureș str. Gheorghe Doja nr. 231 jud. Mureș
| Alba-Iulia, str. Morii nr. 8, județul Alba
| Producerea și comercializarea pieilor, confecții mănuși și haine din piele, marochinărie, mănuși protecție, uleiuri de ungere.
| Producerea și comercializarea încălțămintei din piele și înlocuitori.
| 159 (99,3+146,1)
| 68,3 (48,4+59,8)
| Întreprinderea de piele și mănuși Târgu Mureș
| Întreprinderea de încălțăminte „Ardeleana” Alba Iulia

|-
|-
| 13.
| 104.
| „Olimpia” -S.A.
| „Argeșin” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Oradea str. Simion Bărnuțiu nr. 15 jud. Bihor
| Pitești, str. Nicolae Bălcescu nr. 91, județul Argeș
| Producerea și comercializarea încălțămintei din piele și înlocuitori de piele.
| Producerea și comercializarea de încălțăminte.
| 145,9 (69,4+187,8)
| 68 (32,3+52,6)
| Întreprinderea de încălțăminte „Solidaritatea” Oradea
| Întreprinderea de încălțăminte Pitești

|-
|-
| 14.
| 105.
| „Rapsodia cont.” -S.A.
| „Filatura de bumbac” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Botoșani str. Mihai Viteazul nr. 4 jud. Botoșani
| Slobozia, str. Drumul Național 1 A, județul Ialomița
| Producerea de confecții; activitate de cercetaie-prolec-tare: activitate de reparații și puneri în funcțiune de agregate și utilaje; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate; activitate de import-export.
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac.
| 133.8 (82,1-1-149,5)
| 75,8 (58,8+16,7)
| Întreprinderea de confecții Botoșani
| Filatura de bumbac Slobozia

|-
|-
| 15.
| 106.
| „Sanbuftex” -S.A.
| „Venus” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Buftea str. Mareșal Ion Antonescu nr. 75 Sectorul agricol Ilfov
| Jimbolia, Calea Moților nr. 17 județul Timiș
| Producerea pentru piața internă și externă de produse textile sanitare ca vată medicinală, confecții sanitare-feși, comprese, pansamente de diferite tipodimensiuni solicitate de unitățile sanitare.
| Producerea și comercializarea de nasturi, bunuri de larg consum din mase plastice, folii și pungi din polietilenă, încălțăminte și tălpi injectate.
| 131,8 (93,5+42,7)
| 70 (54,7+26,5)
| Întreprinderea de vată Buftea
| Întreprinderea de nasturi Jimbolia

|-
|-
| 16.
| 107.
| „Criortex” -SA.
| „Arpimex trading” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Oradea str. Ștefan cel Mare nr. 82 jud. Bihor
| București, str. Lipscani nr. 19, sector 3
| Producerea și comercializarea țesăturilor din bumbac și tip bumbac, vigonie și tip lină.
| Operațiuni de import, export, operațiuni de intermediere și cooperare, consulting, barter, lohn, consignație în domeniul comerțului exterior; asistență și cooperări în lucrări vizând retehnologizarea, protecția mediului; activitate de Consulting în domeniul financiar-contabil; sprijinirea societăților și pregătirea personalului necesar.
| 125,1 (91,9+62,3)
| 42,2 (28,5+224,2)
| Întreprinderea textilă „Crișana” Oradea
| Trustul „Rompeli” și „I.C.E. Arpimex” București

|-
|-
| 17.
| 108.
| „Libertatea” -S.A.
| „Toplița” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Soci claie comercială pe acțiuni (S.A.)
| Arad str. Flacăra nr. 17 jud. Arad
| Toplița, str. Ștefan cel Mare nr. 84 județul Harghita
| Producerea și comercializarea de încălțăminte, calapoade, maroebinărie.
| Producerea și comercializarea încălțămintei.
| 99,3 (53,6+101,2)
| 41,1 (31+39,9)
| Întreprinderea de încălțăminte și calapoade „Libertatea” Arad
| Întreprinderea de încălțăminte Toplița

|-
|-
| 18.
| 109,
| „Caza-nele” -SA.
| Pi corn a” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Orșova str. Porțile de Fier nr. 5 jud. Mehedinți
| Satu Mare str. Șt. O. Iosif nr. 6. județul Satu Mare
| Producerea și comercializarea de semifabricate țesături crude din bumbac și tip bumbac.
| Tăbăcirea și comercializarea picilor și articolelor de marochinărie.
| 97,5 (148+31)
| 22,2 (13,7+17,4)
| Întreprinderea textilă „Cazanele” Orșova
| Întreprinderea de piele Satu Mare

|-
|-
| 19.
| 110.
| „Bihoreana” -S.A.
| „Filatura de in și cânepă” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Marghita str. Vișeului nr. 19 jud. Bihor
| Luduș, str. 1 Mai nr. 20, județul Mureș
| Producerea și comercializarea de încălțăminte, tălpi pentru încălțăminte.
| Producerea de fire groase de cânepă și sfori; comercializarea bunurilor realizate.
| 76,7 (43,5+57,1)
| 12,7 (8,9+8,4)
| Întreprinderea de încălțăminte „Bihoreana” Marghita
| Întreprinderea „Filatura de in-cânepă” Luduș

|-
|-
| 20.
| 111.
| „Clasicor” -S.A.
| „Mașinexport-import industries” -S.A.
| Societate corner eială pe acțiuni (SA.)
| Societate comerciala pe acțiuni (S.A.)
| Oradea Calea Republicii nr. 13-22 A jud. Bihor
| București, B-dul Republicii nr. 32, sector 3
| Producerea și comercializarea de încălțăminte și maro-chinărie.
| Realizarea de operațiuni de export, import, cooperare economică internațională și de producție, în special în domeniu] construcțiilor de mașini, mașini-unelte, precum și a altor operațiuni comerciale cu diverse mărfuri, în raporturile cu străinătatea.
| 76,2 (50,2+110,1)
| 30,8 (1,8+29)
| Întreprinderea de încălțăminte „Arta” Oradea
| Întreprinderea de comerț exterior „Mașinexport-import”

|-
|-
| 21.
| 112.
| „Piele și blănuri” -S.A.
| „Cominco” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara str. Iuliu Grozescu nr, 16 jud. Timiș
| București, b-dul Magheru nr. 31 sector 1
| Producerea și comercializarea semifabricatelor de piei bovine și confecții din blană.
| Activitatea de construcții-montaj în țară și străinătate, în principal în domeniul minier, lucrări hidrotehnice, instalații de transport pe cablu, transporturi auto și prestări de servicii, executare și comercializare de prefabricate, betoane, confecții metalice, produse de balastieră și carieră, construcții de locuințe, drumuri, poduri, amenajări de teren.
| 73,4 (28+81,7)
| 797,3 (608,6+317,6)
| Întreprinderea română de piele Timișoara
| Trustul Antrepriză generală de construcții și montaje miniere București

|-
|-
| 22.
| 113.
| „Bumbacul” -S.A.
| „Acomin” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara str. Mangalia nr. 39 jud. Timiș
| Cluj-Napoca, str. Căii Ferate nr. 10, județul Cluj
| Producerea și comercializarea țesăturilor din bumbac și tip bumbac.
| Lucrări de construcții-montaj în țară și străinătate în industria minieră, prestări dc servicii în industria minieră, proiectare și informatică în profilul de activitate, producerea și comercializarea de prefabricate și confecții metalice, alte lucrări de construcții-montaj civile și industriale.
| 70,5 (45,9+53,6)
| 81,1 (19,9+93,8)
| Întreprinderea textilă „Bumbacul” Timișoara
| Grupul de șantiere construcții montaje miniere Cluj

|-
|-
| 23.
| 114.
| „Areca” -S.A.
| „Imgb” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București b-dul Tudor Vladimirescu nr. 31 sector 5
| București, șos. Berceni nr. 104 sector 4
| Prelucrarea și comercializarea articolelor etanșate din cauciuc, tălpi injectate și articole speciale.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a utilajelor pentru forjare liberă până la 12.000 tf, utilajelor pentru industria metalurgică, refractară (fabrici de ciment), utilajelor pentru industria chimică, utilajelor pentru industria minereurilor metalifere și ne metalifere, pieselor turnate și forjate grele din oțeluri înalt aliate și de mare puritate, inclusiv pentru destinație specială, blocurilor și matrițelor, turbinelor, generatoarelor, motoarelor electrice mari, compresoarelor, pieselor de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 55,9 (31,4+63,8)
| 6.923,4 (6.480,9+3.916,6)
| Întreprinderea de cauciuc „Tehnica Nouă” București
| - „I.M.G.B.”
 
- „Fabrica de piese turnate și forjate”
 
- Secția de elemente de structură
 
- Secția lingouri mari și retopiri electrică sub zgură
 
- Secția forjă grea nr. 2
 
- Secția prese mașini-unelte
 
- Secția pompe și vane
 
- Secția întreținere și reparații
 
- Secția energetică

|-
- Secția utilaj greu
| 24.
| „Rosada” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A)
| Lugoj str. Mureșului nr. 2 jud. Timiș
| Producerea și comercializarea încălțămintei și calapoa-delor.
| 52,1 (40,5+38,9)
| Întreprinderea de calapoade Lugoj

|-
|-
| 25.
| 115.
| „Parplast” -S.A.
| „Fecne” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sighetu Marmației str. Avram Ian cu nr. 22 jud. Maramureș
| București, sos. Berceni nr. 104, sector 4
| Producerea și comercializarea de perii, pensule, bidinele, mase plastice, pâr cau-ciucat și încălțăminte.
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a echipamentelor pentru centralele nuclearo-electrice, pieselor de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 45,6 (34,3+40,6)
| 1084,1 (997,1+769,1)
| Întreprinderea de paruri Sighetu Marmației
| Întreprinderea de mașini grele București

- Secția mecano-sudură grea din cadrul Fabricii pentru echipamente pentru C.N.E.
|-
|-
| 26.
| 116.
| „Pretim” -S.A.
| „Upetrolam” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara Calea Sagului nr. 100 jud. Timiș
| București, șos. Berceni nr. 104, sector 4
| Producerea și comercializarea semifabricatelor pentru încălțăminte, produse de mase plastice.
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a prăjinilor grele și de antrenare pentru foraj până la 10 km adâncime, cilindrelor de laminor pentru benzi la rece și la cald, utilajelor pentru industria metalurgică, părților componente pentru fabrici de ciment, pinteni cârmă pentru navele petroliere si mineraliere între 80.000-165.000 dfcw, rotirelor pentru hidroagregate, arborilor patelice pentru industria navală, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 40,7 (30+31)
| 392,8 (379,2+131)
| Întreprinderea „Pretim” Timișoara
| Întreprinderea de mașini grele București

- Secția prelucrări mecanice prăjini grele
|-
|-
| 27.
| 117.
| „Peronv -S.A.
| „Castumag” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoca str. H. Barbusse nr. 59-61 jud. Cluj
| București, șos. Berceni nr. 104, sector 4
| Producerea și comercializarea articolelor de perii-pensule-bidinele.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a componentelor pentru utilajele energetice clasice și nucleare, metalurgice și chimice, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 30,2 (23,5+36,4)
| 352,6 (191,1+284,1)
| Întreprinderea de pensule Cluj-Napoca
| Întreprinderea de mașini grele București
 
- Secția mecano-sudură

|-
|-
| 28.
| 118.
| „Carmen” -S.A
| „Univers-SDV” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București str. Înclinată nr. 2 sector 5
| București, șos. Berceni nr. 104 sector 4
| Producerea și comercializarea de încălțăminte.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a sculelor, dispozitivelor și verificatoarelor, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 24,7 (11,3+25,7)
| 37,4 (87,7+14,3)
| Întreprinderea de încălțăminte „Carmen” București
| Întreprinderea de mașini grele București  
 
- Secția sculărie

|-
|-
| 29.
| 119.
| „Blănuri” -S.A.
| „Apsi” -S.A.
| Societate comerciali pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București str. Sf. Apostoli nr. 44 sector 5
| București, șos. Berceni nr. 104 sector 4
| Producerea și comercializarea confecțiilor din blană.
| Prestări de servicii informatice și informaționale, asistență tehnică (hardware, software), instruire, management, consulting, servicii pentru populație și birou.
| 19,5 (0+42,9)
| 25 (25,5+0)
| Întreprinderea de blănuri București
| Întreprinderea de mașini grele București  
 
- Centrul de calcul

|-
|-
| 30.
| 120.
| „Braitric” -S.A.
| „Faur” -S.A.
| Societate corner cială pe acțiuni (S.A. )
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brăila str. Vadul Spitalului nr. 1 jud. Brăila
| București, Bd. Muncii nr. 256, sector 3
| Producerea și comercializarea pe piața internă a tricotajelor din bumbac și tip bumbac; servicii terți,
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a locomotivelor magistrale, mici și mijlocii, motoarelor Diesel de putere între 350-1.500 CP - pentru grupuri de foraj și energetice, autobasculante grele, locomotive și pentru echiparea produselor speciale, echipamentelor de frână pentru material rulant, utilajelor complexe, pieselor de schimb, pieselor turnate și forjate, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 1,5 (3+8)
| 4.897,7 (4.201,3+1.900,1)
| Întreprinderea de tricotaje Brăila
| Întreprinderea „23 August” București

|-
|-
| 31,
| 121.
| „Gumoflex” -S.A.
| „Raps” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A)
| București str. Ana Ipătescu nr. 44 sector 4
| Ploiești, Platforma industrială Brazi, județul Prahova
| Producerea și comercializarea de încălțăminte, tălpi și produse tehnice din cauciuc,
| Producerea și comercializarea de piese de schimb, utilaje, subansamble, reparații capitale pentru instalații de rafinării și petrochimice de pe platforma industrială Brazi.
| 480,5 (403,7+120,4)
| 116,9 (104,5+21)
| Întreprinderea de bunuri de consum din cauciuc „Jilava” București
| Combinatul petrochimic Brazi

|-
|-
| 32.
| 122.
| „Moldotip” S.A.
| „Polichim” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Bacău str. Ștefan cel Mare nr. 90 jud. Bacău
| Ploiești, Platforma industrială Brazi, județul Prahova
| Producerea și comercializarea semifabricatelor din piele, încălțăminte.
| Producerea și comercializarea de cauciuc poliizoprenic, cauciuc polibutadienic, rășini de hidrocarburi și alte produse chimice.
| 319,7 (228,4+154,9)
| 1.548 (1.382,5+227)
| Întreprinderea de piele și încălțăminte Bacău
| Combinatul petrochimic Brazi
|-
| 123.
| „Petrochim” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Ploiești, Platforma industrială Brazi, județul Prahova
| Producerea și comercializarea de produse chimice și petrochimice, combustibili și carburanți, promovarea și punerea în aplicare a inițiativelor de interes național în domeniul fabricației acestora.
| 6.517,5 (5.594,5+2.257,4)
| Combinatul petrochimic Brazi
|}
 
'''Guvernul României'''

|-
=== Hotărâre privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industrie ===
| 33.
| „Dâmbovița” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Splaiul Unirii nr. 96 sector 4
| Proiectarea, producerea și comercializarea, de încălțăminte ,semifabricate din piele și talpă, pentru încălțăminte, marochinărie.
| 235,4 (86+236,4)
| Întreprinderea de piele și încălțăminte „Dâmbovița” București

|-
'''Guvernul României''' hotărăște:
| 31.
| „Tamic” -S.A.

| Corabia str.Traian nr. 2 jud. Olt
| Producerea și comercializarea de piei brute; confecții fețe încălțăminte; paste de pigmenți pe bază de hidrolizat.
| 161,2 (100,9+84,6)
| Tăbăcăria minerală Corabia

|-
Art. 1. - Se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social - prevăzute în anexa nr. 1.
| 35.
| „Vâlceana” -S.A.

| Râmnicu Vâlcea str. Gib Mihăiescu nr. 48 jud. Vâlcea
| Producerea și comercializarea semifabricatelor de piele, încălțăminte și confecții din piele.
| 156,4 (108,5+138,6)
| Întreprinderea de piele și încălțăminte Râmnicu Vâlcea

|-
Art. 2. - Societățile comerciale pe acțiuni, înființate potrivit prezentei hotărâri, se vor organiza și vor funcționa în conformitate cu statutul propriu al fiecărei societăți prevăzut în anexele nr. 2 (2.1.-2.168 și 2 a<ref>Anexele nr. 2.1-2.168 și 2 a se comunică unităților interesate. Statutul cadru al societăților comerciale înființate potrivit art. 1 este cuprins în anexa nr. 2</ref>)
| 36.
| „Medim-pact” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Mediaș str. Cojocarilor nr. 20-26 jud. Sibiu
| Producerea și comercializarea semifabricatelor din piei, încălțăminte, articole tehnice și articole de harnașament.
| 121,3 (68,4+143,8)
| Întreprinderea de piele și încălțăminte Mediaș

|-
Art. 3. - În conformitate cu art. 212 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, în perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului, care își desfășoară activitățile specifice conform anexelor prevăzute la art. 2 din prezenta hotărâre.
| 37.
| „Crișul” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Oradea str. Independenței nr. 5 jud. Bihor
| Producerea și comercializarea semifabricatelor din piele și încălțăminte.
| 111,2 (78,4+76,9)
| Întreprinderea de piele și încălțăminte „Crișul” Oradea

|-
Ministerul Resurselor și Industriei, prin reprezentanții Săi în consiliile împuterniciților statului, va sprijini consiliile de administrație ale societăților comerciale în luarea deciziilor privind realizarea contractelor comerciale la nivelul comenzilor lansate de Ministerul Apărării Naționale și conservarea capacităților destinate producției de apărare.
| 38.
| „UCR” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București șos. Panduri nr. 71 sector 5
| Producerea și comercializarea de încălțăminte, articole tehnice din cauciuc și mase plastice.
| 106 (65+113,2)
| Întreprinderea de cauciuc „UCR” București

|-
Art. 4. - Societățile comerciale pe acțiuni, înființate, realizează obiectul de activitate pe bază de contracte comerciale încheiate în conformitate cu Codul civil și Codul comercial român, cu excepțiile prevăzute de lege.
| 39.
 
| „Modin” -S.A.
Contractarea mărfurilor supuse sistemului de repartiții, prin balanțe materiale, se va face în conformitate cu reglementările stabilite de către Guvern, potrivit prevederilor art. 52 din Legea nr. 15/1990.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
 
| Suceava str. Gr, Alex. Ghica nr. 18 jud. Suceava
Art. 5. - Societățile comerciale nou înființate își vor definitiva capitalul social pe baza reevaluării patrimoniului în condițiile prevăzute de lege.
| Producerea și comercializarea de semifabricate piele și încălțăminte cauciuc.
 
| 91,8 (64,3+124,1)
Ari. 6. - Pe data înființării societăților comerciale pe acțiuni, unitățile economice de stat. prevăzute în anexa nr. 1, se desființează.
| Întreprinderea de piele și încălțăminte Suceava
 
Activul și pasivul unităților de stat care se desființează se preiau de către societățile comerciale înființate,
 
Personalul care trece la societățile comerciale, se consideră transferat în interesul serviciului și beneficiază de salariul tarifar avut și de sporul de vechime, după caz, timp de trei luni, dacă este încadrat în funcții cu niveluri de salarizare mai mici.
 
Art. 7. - Anexele nr. 1, 2 și 2 a fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
 
Art. 8. - Orice dispoziții contrare prezentei hotărâri se abrogă.
 
{{SemnPm|Petre Roman|București|13 decembrie 1990|1296}}
 
====Anexa nr. 1====

|-
'''Lista societăților comerciale care se înființează în baza Legii nr. 15/1990'''
| 40.
| „Arpi-lux” -S.A,
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara str. 1 Decembrie nr. 118 jud. Timiș
| Producerea și comercializarea de semifabricate piele, confecții din piele și înlocuitori, casa de comenzi.
| 54,8 (33,5+71,7)
| Întreprinderea de piele și mănuși Timișoara

|-
{|  
| 41.
| Nr. crt
| „Husana” -S.A.
| Denumirea societății comerciale
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Forma juridică
| Huși str.Huși-Drânceni, nr. 3 jud. Vaslui
| Sediul Localitatea Județul
| Producerea și comercializarea încălțămintei.
| Principalul obiect ( de activitate
| 50,2 (53,3+66,7)
| Capital social inițial Structura <ref>Milloace fixe + mijloace circulante</ref>  conform bilanțului la 30.06.1990 (mii. lei)
| Întreprinderea de încălțăminte Huși
| Denumirea unităților care își încetează activitatea

|-
|-
| 42.
| 0
| „Marochi--S.A.
| 1
| Societate comercială oe acțiuni (SA.)
| 2
| Săliste jud. Sibiu
| 3
| Producerea și comercializarea articolelor de marochină-rie din piele și înlocuitori.
| 4
| 33,6 (25,8+26,3)
| 5
| Întreprinderea de marochinărie Săliște
| 6

|-
|-
| 43.
| 1.
| „Prahoveana” -S.A.
| „Vastex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Ploiești str. Carpenului nr. 4 jud. Prahova
| Vaslui str. Ștefan cel Mare nr. 273 jud. Vaslui
| Producerea și comercializarea semifabricatelor de piele și confecții din blană.
| Producerea și comercializarea de fire din bumbac și tip bumbac pentru tricotaje și țesături; producerea și comercializarea de țesături pentru lenjerie, rochii, cămăși, îmbrăcăminte exterioară; producerea și comercializarea de confecții textile.; servicii pentru terți.
| 16 (4,5+18,1)
| 616,9 (539,2+125,1)
| Întreprinderea de piele Ploiești
| Întreprinderea textilă Vaslui

|-
|-
| 44.
| 2.
| „Samric” -S.A.
| „Novatex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București b-dul Armata Poporului nr. 7 sector 6
| Pitești str. George Coșbuc nr. 70 jud. Argeș
| Producerea confecțiilor textile pentru bărbați; comercializarea produselor executate en gros și en detail, pe piața internă sau externă, prin magazine proprii sau terți; încheierea în nume propriu sau prin intermediari a contractelor de aprovizionare cu materii prime și materiale, de vânzare a produselor finite și alte contracte comerciale; efectuarea de operațiuni de import-export (materii prime, materiale auxiliare, accesorii textile, utilaje, piese de schimb și altele); activități de cooperare cu societăți comerciale române sau străine, în scopul retehnologizării, al ridicării standardului și competitivității producției, alte servicii și activități.
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor din bumbac și tip bumbac.
| 123,2 (38,5+170,9)
| 515,3 (353,2-f237,6)
| Întreprinderea de confecții și tricotaje București
| Întreprinderea textilă Pitești

|-
|-
| 45.
| 3.
| „Modconf” -S.A.
| „Divertex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București b-dul Vasile Milea nr. 6, sector 6
| Pitești str. Tudor Vladimirescu jud. Argeș
| Producerea confecțiilor textile pentru femei; comercializarea produselor executate en gros și en detail, pe piața internă sau externă, prin magazine proprii sau terți; încheierea, în nume propriu sau prin intermediari, a contractelor de aprovizionare cu materii prime și materiale, de vânzare a produselor finite și alte contracte comerciale; efectuarea de operațiuni import-export (materii prime, materiale auxiliare, accesorii textile, utilaje, piese de schimb și altele); activități de cooperare cu societăți comerciale române sau străine în scopul retehnologizării, al ridicării standardului și competitivității producției, alte servicii și activități.
| Producerea și comercializarea țesăturilor din bumbac și tip bumbac.
| 112,2 (29,4+187,9)
| 51 (22,5+52,1)
| Întreprinderea da confecții și tricotaje București
| Întreprinderea textilă Pitești

|-
|-
| 46.
| 4.
| „Triconf”
| „Slatex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București b-dul Armata Poporului nr. 7 sector 6
| Slatina Prelungirea Crișan nr. 2-4 jud. Olt
| Producerea de stofă tricotată pentru confecții din tricot; producerea de confecții din tricot; comercializarea produselor executate pe piața internă și externă en gros și en detail prin magazine proprii sau terți; încheierea în nume propriu sau prin intermediari a contractelor de aprovizionare cu materii prime și materiale, de vânzare a produselor finite și alte contracte comerciale; efectuarea de operațiuni de import-export (materii prime, materiale auxiliare, accesorii textile, utilaje, piese de schimb ș.a.); activități de cooperare cu societăți comerciale române sau străine, în scopul retehnologizării, ridicării standardului și competitivității producției, alte servicii și activități.
| Producerea și comercializarea de produse textile-fire, țesături din bumbac și tip bumbac, confecții.
| 110,4 (34,2+145)
| 444,1 (422,6+125,7)
| Întreprinderea de confecții și tricotaje București
| Întreprinderea textilă Slatina

|-
|-
| 47.
| 5.
| „Internațional-conf” -S.A.
| „Textila Oltul” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A)
| București b-dul Armata Poporului nr. 7, sector 6
| Sfântu Gheorghe str. 16 Februarie nr. 19 jud. Covasna
| Producerea confecțiilor textile pentru bărbați; comercializarea produselor executate pe piața internă și externă, en gros și en detail, prin magazine proprii sau terți; încheierea în nume propriu sau prin intermediari a contractelor de aprovizionare cu materii prime și materiale, de vânzare a produselor finite și alte contracte comerciale; efectuarea de operațiuni import-export (materii prime, materiale auxiliare, accesorii textile, utilaje, piese de schimb, și altele), activități de cooperare cu societăți comerciale române sau străine în scopul retehnologizării, ridicării standardului și competitivității producției, alte servicii și activități.
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor din bumbac și tip bumbac, confecții textile.
| 103,5 (29,2+179,7)
| 381,3 (267,9+120,2)
| Întreprinderea de confecții și tricotaje București
| Întreprinderea textilă „Oltul” Sfântu Gheorghe

|-
|-
| 43.
| 6.
| „Stil-conf” -S.A.
| „Integrata de in” S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București b-dul Armata Poporului nr. 7, sector 6
| Botoșani str. Mihai Eminescu nr. 2 jud. Botoșani
| Producerea confecțiilor textile pentru bărbați; comercializarea produselor executate pe piața internă și externă, en gros și en detail, prin magazine proprii sau terți; încheierea în nume propriu sau prin intermediari a contractelor de aprovizionare cu materii prime și materiale, de vânzare a produselor finite și alte contracte comerciale; efectuarea de operațiuni import-export (materii prime, materiale auxiliare, accesorii textile; utilaje, piese de schimb și altele); activități de cooperare cu societăți comerciale române sau străine în scopul retehnologizării,1 ridicării standardului și competitivității producției, alte servicii și activități.
| Producerea și comercializarea de fire și țesături subțiri tip in.
| 94,3 (32,5+125,8)
| 373,3 (278,3+60,5)
| Întreprinderea de confecții și tricotaje București
| Întreprinderea de în „Integrata” Botoșani

|-
|-
| 49.
| 7.
| „Prest-servconf” -S.A.
| „Moldova” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București b-dul Armata Poporului nr. 7, sector 6
| Botoșani Calea Națională nr. 4 jud. Botoșani
| Producerea de piese de schimb pentru industria de confecții; producerea de utilități pentru societățile comerciale de confecții și tricotaje; execuția de reparații curente și reparații capitale la utilaje tehnologice, instalații, mijloace de transport, clădiri; execuția de lucrări informatice; prestări de servicii în domeniile: tehnic productive, comercial, economico-financiar, investiții; prestări de servicii în domeniul social-administrativ-gospodăresc (creșă, grădiniță, cămin nefamiliști; cantină) și lucrări de întreținere a spațiilor comune societăților comerciale de confecții și tricotaje; efectuarea de lucrări de secretariat, protocol și securitate a incintei; asigurarea transportului uzinal și a transportului urban și interurban, de mărfuri și persoane, la cerere; execuția lucrărilor de tehnoprezentare, activitate publicitară, reclamă; prestarea de servicii în domeniul încercărilor și analizelor fizico-mecanice și chimice de laborator pentru materii prime și materiale; operațiuni de import-export (materii prime, materiale, accesorii, piese de schimb și altele); operațiuni de reprezentare, intermediere și cooperare între societăți comerciale sau alte agenții economice, persoane fizice sau juridice, române sau străine în domeniile: retehnologizării producției de confecții și tricotaje, dezvoltării de capacități de producție, obiective noi, inclusiv construcții în străinătate; încheie în nume propriu contracte comerciale cu societăți comerciale, agenți economici.
| Producerea și comercializarea țesăturilor din bumbac și tip bumbac.
| 80,3 (53,3+27,4)
| 305,9 (365,5+123,9)
| Întreprinderea de confecții și tricotaje București
| Întreprinderea textilă „Moldova” Botoșani

|-
|-
| 50.
| 8.
| „Modstar” -S.A.
| „Armonia” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București b-dul Armata Poporului nr. 7, sector 6
| Botoșani Calea Națională nr. 4 jud. Botoșani
| Efectuarea de cercetări științifice în domeniul creației și producției industriale de îmbrăcăminte; activitate de creație pentru realizarea colecțiilor de tendință și prospectare; prezentări de modă; servicii în domeniul proiectării constructiv-tehnologice; asistență de specialitate în domeniul creației și proiectări de produse; microproducție și comercializare de confecții textile la intern și export; alte activități.
| Producerea și comercializarea țesăturilor din bumbac și tip bumbac.
| 22,5 (9,8+48,4)
| 263,8 (221,2+71,7)
| Centrul de cercetare și proiectare a îmbrăcămintei București
| Întreprinderea textilă „Moldova” Botoșani

|-
|-
| 51.
| 9.
| „A.M.A.” -S.A.
| „Cedru” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Bucure-ti b-dul Armata Poporului nr. 7 sector 6
| București str. Lucrețiu Pătrășcanu nr. 3 sector 3
| Proiectarea și realizarea de SDV-uri, mașini, aparate, mobilier industrial, echipamente și utilaje specifice industriei ușoare și alte activități.
| Instruirea și perfecționarea profesională a personalului din unitățile de industrie textilă-pielărie; consultanță și studii în domeniul managementului, marketingului și informaticii; studii de fezabilitate financiară și identificarea noilor oportunități de afaceri în industria textilă-pielărie; organizare de conferințe și simpozioane, asigurarea de documentație tehnică de specialitate, traduceri și editură; microproducție în domenii specifice industriei textile-pielărie și alte activități.
| 7,9 (3,9+4)
| 3 (2.7+0)
| Centrul de cercetare și proiectare a îmbrăcămintei București
| Centrul de pregătire și perfecționare profesională a cadrelor din industria textilă și pielărie București

|-
|-
| 52.
| 10.
| „Pim” -S.A.
| „Textila” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sibiu str. Pulberăriei nr. 2-4 jud. Sibiu
| Năsăud str. George Coșbuc nr. 230 jud. Bistrița-Năsăud
| Producerea și comercializarea semifabricatelor din piei, încălțămintei și a articolelor de marochinărie.
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor din bumbac și tip bumbac.
| 302,4 (213,1+173)
| 273,1 (236,3+82,9)
| Întreprinderea de piele, încălțăminte și marochinărie Sibiu
| Întreprinderea textilă Năsăud

|-
|-
| 53.
| 11.
| „Dermatina” -S.A.
| „Olfil” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara Calea Șagului nr. 100 jud. Timiș
| Oltenița str. 11 Iunie nr. 1 jud. Călărași
| Producerea și comercializarea bunurilor de consum din cauciuc și mase plastice, încălțăminte și articole speciale.
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac.
| 154,7 (95+131,2)
| 245,6 (198,2+96,5)
| Întreprinderea de mase plastice „Dermatina”-Timișoara
| Întreprinderea „Filatura de bumbac” Oltenița

|-
|-
| 54
| 12.
| „1 Iunie” -S.A.
| „Manpel” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara str. Peneș Curcanul nr. 6 jud. Timiș
| Târgu Mureș str. Gheorghe Doja nr. 231 jud. Mureș
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a produselor tricotate din bumbac pentru copii și adulți; servicii pentru terți; activitate și operațiuni import-export.
| Producerea și comercializarea pieilor, confecții mănuși și haine din piele, marochinărie, mănuși protecție, uleiuri de ungere.
| 153,7 (74,1+115,1)
| 159 (99,3+146,1)
| Întreprinderea de tricotaje Timișoara
| Întreprinderea de piele și mănuși Târgu Mureș
 
|-
| 13.
| „Olimpia” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A)
| Oradea str. Simion Bărnuțiu nr. 15 jud. Bihor
| Producerea și comercializarea încălțămintei din piele și înlocuitori de piele.
| 145,9 (69,4+187,8)
| Întreprinderea de încălțăminte „Solidaritatea” Oradea

|-
|-
| 53.
| 14.
| „Bucovina” -S.A.
| „Rapsodia cont.” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Rădăuți str. Volovățului nr. 104 jud. Suceava
| Botoșani str. Mihai Viteazul nr. 4 jud. Botoșani
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor tip lână; servicii pentru terți; activitate și operațiuni import-export.
| Producerea de confecții; activitate de cercetaie-prolec-tare: activitate de reparații și puneri în funcțiune de agregate și utilaje; comercializarea bunurilor și serviciilor realizate; activitate de import-export.
| 139,9 (114,3+48,8)
| 133.8 (82,1-1-149,5)
| Întreprinderea dc tricotaje „Bucovina” Rădăuți
| Întreprinderea de confecții Botoșani

|-
|-
| 56.
| 15.
| „Craimodex” -S.A.
| „Sanbuftex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Craiova B-dul 1 Mai nr. 100 jud. Dolj
| Buftea str. Mareșal Ion Antonescu nr. 75 Sectorul agricol Ilfov
| Producerea de confecții textile; creație, management, consulting, informatică, alte servicii; comercializarea produselor pe piața internă și externă.
| Producerea pentru piața internă și externă de produse textile sanitare ca vată medicinală, confecții sanitare-feși, comprese, pansamente de diferite tipodimensiuni solicitate de unitățile sanitare.
| 122,9 (44,2+95,8)
| 131,8 (93,5+42,7)
| Întreprinderea de confecții Craiova
| Întreprinderea de vată Buftea

|-
|-
| 57.
| 16.
| „Modexim” -S.A.
| „Criortex” -SA.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Craiova B-dul 1 Mai nr. 100 jud. Dolj
| Oradea str. Ștefan cel Mare nr. 82 jud. Bihor
| Producerea de confecții textile; creație, management, consulting, informatică, alte servicii; comercializarea produselor pe piața internă și externă.
| Producerea și comercializarea țesăturilor din bumbac și tip bumbac, vigonie și tip lină.
| 111,7 (67,9+63,9)
| 125,1 (91,9+62,3)
| Întreprinderea de confecții Craiova
| Întreprinderea textilă „Crișana” Oradea

|-
|-
| 58.
| 17.
| „Meconf” -S.A.
| „Libertatea” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Craiova B-dul 1 Mai nr. 100 jud. Dolj
| Arad str. Flacăra nr. 17 jud. Arad
| Prestări de servicii în domeniul producerii de agenți termici, reparării și întreținerii de clădiri, întreținerii și reparațiilor de utilaje, realizării de piese de schimb si SDV-uri.
| Producerea și comercializarea de încălțăminte, calapoade, maroebinărie.
| 14,9 (15+1,3)
| 99,3 (53,6+101,2)
| Întreprinderea de confecții Craiova
| Întreprinderea de încălțăminte și calapoade „Libertatea” Arad

|-
|-
| 59.
| 18.
| „Filty” -S.A.
| „Caza-nele” -SA.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara str. Dorobanților nr. 48 jud. Timiș
| Orșova str. Porțile de Fier nr. 5 jud. Mehedinți
| Producerea și comercializarea de încălțăminte și marochinărie.
| Producerea și comercializarea de semifabricate țesături crude din bumbac și tip bumbac.
| 114,8 (64,1+106,6)
| 97,5 (148+31)
| Întreprinderea de încălțăminte „Modern” Timișoara
| Întreprinderea textilă „Cazanele” Orșova

|-
|-
| 60.
| 19.
| „Aurora” -S.A.
| „Bihoreana” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA,)
| Târgu Frumos str. 11 Iunie nr. 6 jud. Iași
| Producerea și comercializarea încălțămintei, tălpilor injectate.
| 97,2 (72,1+63)
| Întreprinderea de încălțăminte Tg. Frumos
 
|-
| 61.
| „Rovex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Oradea str. Clujului nr. 161 jud. Bihor
| Marghita str. Vișeului nr. 19 jud. Bihor
| Producerea și comercializarea de blănuri și confecții din blană.
| Producerea și comercializarea de încălțăminte, tălpi pentru încălțăminte.
| 95,1 (32,3+113,1)
| 76,7 (43,5+57,1)
| Întreprmderea de blănărie Oradea
| Întreprinderea de încălțăminte „Bihoreana” Marghita

|-
|-
| 62,
| 20.
| „Aura” -S.A.
| „Clasicor” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A,)
| Societate corner eială pe acțiuni (SA.)
| Oradea str. Dimitrie Cantemir nr. 11 jud. Bihor
| Oradea Calea Republicii nr. 13-22 A jud. Bihor
| Producerea produselor de pasmanterie (elastice, șnururi, trese, șireturi); activitate de cercetare-proiectare; activitatea de comerț exterior; comercializarea bunurilor realizate.
| Producerea și comercializarea de încălțăminte și maro-chinărie.
| 72,3 (53,5+41,1)
| 76,2 (50,2+110,1)
| Întreprinderea textilă „Drum Nou” Oradea
| Întreprinderea de încălțăminte „Arta” Oradea

|-
|-
| 63.
| 21.
| „Incstar” -S.A.
| „Piele și blănuri” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Agnita str.1 Decembrie nr. 32-38 jud. Sibiu
| Timișoara str. Iuliu Grozescu nr, 16 jud. Timiș
| Producerea și comercializarea încălțămintei.
| Producerea și comercializarea semifabricatelor de piei bovine și confecții din blană.
| 65.5 (40,1+63,6)
| 73,4 (28+81,7)
| Întreprinderea de piele și încălțăminte „Agnita”
| Întreprinderea română de piele Timișoara

|-
|-
| 64.
| 22.
| „Rombox” -S.A.
| „Bumbacul” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Timișoara str. Mangalia nr. 39 jud. Timiș
| Producerea și comercializarea țesăturilor din bumbac și tip bumbac.
| 70,5 (45,9+53,6)
| Întreprinderea textilă „Bumbacul” Timișoara
 
|-
| 23.
| „Areca” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Agnita str. Mihai Viteazu nr. 62 Jud. Sibiu
| București b-dul Tudor Vladimirescu nr. 31 sector 5
| Producerea și comercializarea semifabricatelor din piele.
| Prelucrarea și comercializarea articolelor etanșate din cauciuc, tălpi injectate și articole speciale.
| 23,8 (24+12,8)
| 55,9 (31,4+63,8)
| Întreprinderea de piele și încălțăminte „Agnita”
| Întreprinderea de cauciuc „Tehnica Nouă” București

|-
|-
| 65.
| 24.
| „Textila” -S.A.
| „Rosada” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A)
| Lugoj str. Buziasului nr. 31 jud. Timiș
| Lugoj str. Mureșului nr. 2 jud. Timiș
| Producerea și comercializarea firelor din bumbac și tip bumbac;
| Producerea și comercializarea încălțămintei și calapoa-delor.
| 369.4 (238,6+134)
| 52,1 (40,5+38,9)
| Întreprinderea „Textila” Lugoj
| Întreprinderea de calapoade Lugoj

|-
|-
| 66.
| 25.
| „Favil” -S.A.
| „Parplast” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Râmnicu Vâlcea Calea lui Traian nr. 5 jud. Vâlcea
| Sighetu Marmației str. Avram Ian cu nr. 22 jud. Maramureș
| Producerea și comercializarea firelor din bumbac și tip bumbac; producerea și comercializarea aței de cusut,
| Producerea și comercializarea de perii, pensule, bidinele, mase plastice, pâr cau-ciucat și încălțăminte.
| 351,3 (326+43,9)
| 45,6 (34,3+40,6)
| Întreprinderea de ață Râmnicu Vâlcea
| Întreprinderea de paruri Sighetu Marmației

|-
|-
| 67.
| 26.
| „Vigo” S.A.
| „Pretim” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A)
| Bârlad str. Gândirii nr. 1 jud. Vaslui
| Timișoara Calea Sagului nr. 100 jud. Timiș
| Producerea și comercializarea firelor de vigonie; producerea și comercializarea țesăturilor de vigonie, de bumbac și tip bumbac.
| Producerea și comercializarea semifabricatelor pentru încălțăminte, produse de mase plastice.
| 329,7 (333,5+71,5)
| 40,7 (30+31)
| Întreprinderea de vigonie Bârlad
| Întreprinderea „Pretim” Timișoara

|-
|-
| 60.
| 27.
| „Textila Dacia” -S.A.
| „Peronv -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București str.Bucureștii Noi nr. 43 sector 1
| Cluj-Napoca str. H. Barbusse nr. 59-61 jud. Cluj
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor din bumbac și tip bumbac.
| Producerea și comercializarea articolelor de perii-pensule-bidinele.
| 273,1 (178,2+135)
| 30,2 (23,5+36,4)
| Întreprinderea textilă Dacia București
| Întreprinderea de pensule Cluj-Napoca

|-
|-
| 69.
| 28.
| „B.D, -Filatura -- SA.
| „Carmen” -S.A
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Negrești str. Gării nr. 2 jud. Vaslui
| București str. Înclinată nr. 2 sector 5
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac; producerea și comercializarea firelor de vigonie.
| Producerea și comercializarea de încălțăminte.
| 269,4 (222,6+53)
| 24,7 (11,3+25,7)
| Întreprinderea „Filatura de bumbac” Negrești
| Întreprinderea de încălțăminte „Carmen” București

|-
|-
| 70.
| 29.
| „Filatura românească de bumbac” -S.A.
| „Blănuri” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comerciali pe acțiuni (S.A.)
| București Șos. Morarilor nr. 2 sector 2
| București str. Sf. Apostoli nr. 44 sector 5
| Producerea și comercializarea firelor din bumbac și tip bumbac.
| Producerea și comercializarea confecțiilor din blană.
| 261,2 (163,5+84,5)
| 19,5 (0+42,9)
| Întreprinderea „Filatura românească de bumbac” București
| Întreprinderea de blănuri București

|-
|-
| 71.
| 30.
| „Filatura de bumbac” -S.A.
| „Braitric” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate corner cială pe acțiuni (S.A. )
| Gura Humorului str. 23 August nr. 89 jud. Suceava
| Brăila str. Vadul Spitalului nr. 1 jud. Brăila
| Producerea și comercializarea firelor din bumbac și tip bumbac; producerea și comercializarea firelor de vigonie.
| Producerea și comercializarea pe piața internă a tricotajelor din bumbac și tip bumbac; servicii terți,
| 164,9 (229,7+39,7)
| 1,5 (3+8)
| Întreprinderea „Filatura de bumbac” Gura Humorului
| Întreprinderea de tricotaje Brăila

|-
|-
| 72.
| 31,
| „Filatura de bumbac” -S.A.
| „Gumoflex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A)
| Murgeni jud. Vaslui
| București str. Ana Ipătescu nr. 44 sector 4
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac.
| Producerea și comercializarea de încălțăminte, tălpi și produse tehnice din cauciuc,
| 164,1 (138,9+26,5)
| 480,5 (403,7+120,4)
| Întreprinderea „Filatura de bumbac” Murgen
| Întreprinderea de bunuri de consum din cauciuc „Jilava” București

|-
|-
| 73.
| 32.
| „Filatura de bumbac” -S.A.
| „Moldotip” S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA)
| Șimleu Silvaniei str. Cehei nr. 10 jud. Sălaj
| Bacău str. Ștefan cel Mare nr. 90 jud. Bacău
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac.
| Producerea și comercializarea semifabricatelor din piele, încălțăminte.
| 123 (114,9+20)
| 319,7 (228,4+154,9)
| Întreprinderea „Filatura de bumbac” Șimleu Silvaniei
| Întreprinderea de piele și încălțăminte Bacău

|-
|-
| 74.
| 33.
| „Filrom” -S.A.
| „Dâmbovița” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București șos. Dudești-Pantelimon nr. 42 sector 3
| București Splaiul Unirii nr. 96 sector 4
| Producerea și comercializarea firelor din bumbac și tip bumbac.
| Proiectarea, producerea și comercializarea, de încălțăminte ,semifabricate din piele și talpă, pentru încălțăminte, marochinărie.
| 117,6 (64,2+67)
| 235,4 (86+236,4)
| Întreprinderea „Filrom” Bucu rești
| Întreprinderea de piele și încălțăminte „Dâmbovița” București

|-
|-
| 75.
| 31.
| „Filatura de bumbac” -S.A.
| „Tamic” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Urlați str. 30 Decembrie nr. 1 jud. Prahova
| Corabia str.Traian nr. 2 jud. Olt
| Producerea și comercializarea firelor din bumbac și tip bumbac.
| Producerea și comercializarea de piei brute; confecții fețe încălțăminte; paste de pigmenți pe bază de hidrolizat.
| 116 (98,7+25,4)
| 161,2 (100,9+84,6)
| Întreprinderea „Filatura de bumbac” Urlați
| Tăbăcăria minerală Corabia

|-
|-
| 76.
| 35.
| „Filbac” -S.A.
| „Vâlceana” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Târgu Lăpuș str. Ţibleșului nr. 100 jud. Maramureș
| Râmnicu Vâlcea str. Gib Mihăiescu nr. 48 jud. Vâlcea
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac.
| Producerea și comercializarea semifabricatelor de piele, încălțăminte și confecții din piele.
| 88,9 (78,6+25,7)
| 156,4 (108,5+138,6)
| Întreprinderea „Filatura de bumbac” Târgu Lăpuș
| Întreprinderea de piele și încălțăminte Râmnicu Vâlcea

|-
|-
| 77.
| 36.
| „Filatura de bumbac” -S.A.
| „Medim-pact” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Zalău str. Tudor Vladimirescu nr. 161 jud. Sălaj
| Mediaș str. Cojocarilor nr. 20-26 jud. Sibiu
| Producerea și comercializarea firelor din bumbac și tip bumbac.
| Producerea și comercializarea semifabricatelor din piei, încălțăminte, articole tehnice și articole de harnașament.
| 74,6 (63+31,2)
| 121,3 (68,4+143,8)
| Întreprinderea „Filatura de bumbac” Zalău
| Întreprinderea de piele și încălțăminte Mediaș

|-
|-
| 78.
| 37.
| „Filatura de bumbac” -S.A.
| „Crișul” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Carei str. Mihai Viteazu nr. 88 jud. Satu Mare
| Oradea str. Independenței nr. 5 jud. Bihor
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac.
| Producerea și comercializarea semifabricatelor din piele și încălțăminte.
| 58,2 (39,9+26)
| 111,2 (78,4+76,9)
| Întreprinderea „Filatura de bumbac” Car ei
| Întreprinderea de piele și încălțăminte „Crișul” Oradea

|-
|-
| 79.
| 38.
| „UCM” -S.A,
| „UCR” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Reșița str. Golului nr. 1 jud, Caraș-Severin
| București șos. Panduri nr. 71 sector 5
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a utilajului hidroenergetic, echipamentelor hidromecanice și pentru centralele nuclearoelectrice, mașinilor electrice rotative mari, speciale și aparataje-lor electrice, a utilajelor tehnologice, motoarelor Diesel pentru tracțiune feroviară și propulsie navală, compresoarelor de aer, semicuzineților bi și trimetalici, segmenților pentru motoare Diesel mari, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea de încălțăminte, articole tehnice din cauciuc și mase plastice.
| 4363,6 (2759,8+ 2908,5)
| 106 (65+113,2)
| Întreprinderea de construcții de mașini Reșița
| Întreprinderea de cauciuc „UCR” București

|-
|-
| 80.
| 39.
| „Compa” -S.A,
| „Modin” -S.A.
| Socieiale comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sibiu str. Sevastopol nr. 8 jud. Sibiu
| Suceava str. Gr, Alex. Ghica nr. 18 jud. Suceava
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a componentelor pentru autoturisme, autovehicule de transport, vagoane, locomotive și diverse utilaje și instalații, a arcurilor de toate tipurile, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea de semifabricate piele și încălțăminte cauciuc.
| 1330,6 (950,9+480,4)
| 91,8 (64,3+124,1)
| Întreprinderea de piese auto Sibiu
| Întreprinderea de piele și încălțăminte Suceava

|-
|-
| 81.
| 40.
| „Duras” -S.A.
| „Arpi-lux” -S.A,
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Bacău Calea Republicii nr. 205 jud. Bacău
| Timișoara str. 1 Decembrie nr. 118 jud. Timiș
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a mașinilor unelte, subansamblelor și pieselor de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea de semifabricate piele, confecții din piele și înlocuitori, casa de comenzi.
| 1036,8 (808,6+973,7)
| 54,8 (33,5+71,7)
| Întreprinderea de mașini unelte Bacău
| Întreprinderea de piele și mănuși Timișoara

|-
|-
| 82.
| 41.
| „Mat” -S.A.
| „Husana” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Craiova str.Lăpușului nr. 7 jud. Dolj
| Huși str.Huși-Drânceni, nr. 3 jud. Vaslui
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a mașinilor, utilajelor, instalațiilor și uneltelor agricole, tractoarelor și accesoriilor pentru acestea, remorcilor și pieselor de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea încălțămintei.
| 1009,7 (706,1+775,6)
| 50,2 (53,3+66,7)
| Întreprinderea de tractoare și mașini agricole Craiova
| Întreprinderea de încălțăminte Huși

|-
|-
| 83.
| 42.
| „Tufon” -S.A.
| „Marochi--S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială oe acțiuni (SA.)
| Craiova str. Caracal jud. Dolj
| Săliste jud. Sibiu
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a pieselor turnate din fontă, oțel și neferoase, brute său forjate, a feroaliajelor, SDV-uri, diverse reparații, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea articolelor de marochină-rie din piele și înlocuitori.
| 707,8 (693,4+38,7)
| 33,6 (25,8+26,3)
| Întreprinderea de tractoare și mașini agricole Craiova -Secțiile de turnătorie
| Întreprinderea de marochinărie Săliște

|-
|-
| 84.
| 43.
| „Mes” -S.A.
| „Prahoveana” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni {S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Suceava str. Unirii nr. 30-31 jud. Suceava
| Ploiești str. Carpenului nr. 4 jud. Prahova
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a mașinilor unelte și a echipamentelor necesare prelucrării metalelor prin deformare plastică, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea semifabricatelor de piele și confecții din blană.
| 824,5 (692,1+318,4)
| 16 (4,5+18,1)
| Întreprinderea de mașini unelte Suceava
| Întreprinderea de piele Ploiești

|-
|-
| 85.
| 44.
| „CMS” -S.A.
| „Samric” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Bocșa str. Republicii nr. 2-8 jud. Caraș-Severin
| București b-dul Armata Poporului nr. 7 sector 6
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară  și străinătate a construcțiilor metalice pentru obiectivele industriale și civile, tabliere-lor metalice pentru coduri rutiere, feroviare și viaducte, construcțiilor metalice pentru obiective termoenergetice, echipamentelor hidroenergetice, utilajelor miniere pentru cariere, ansamblelor sudate pentru utilaje tehnologice complexe, macaralelor, agregatelor eoliene, echipamentelor pentru centralele nucleare, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea confecțiilor textile pentru bărbați; comercializarea produselor executate en gros și en detail, pe piața internă sau externă, prin magazine proprii sau terți; încheierea în nume propriu sau prin intermediari a contractelor de aprovizionare cu materii prime și materiale, de vânzare a produselor finite și alte contracte comerciale; efectuarea de operațiuni de import-export (materii prime, materiale auxiliare, accesorii textile, utilaje, piese de schimb și altele); activități de cooperare cu societăți comerciale române sau străine, în scopul retehnologizării, al ridicării standardului și competitivității producției, alte servicii și activități.
| 761,4 (452,1+990,1)
| 123,2 (38,5+170,9)
| Întreprinderea de construcții metalice Bocșa
| Întreprinderea de confecții și tricotaje București

|-
|-
| 83.  
| 45.
| „Tehno-frig” -S.A.
| „Modconf” -S.A.
| Societate comerciaiă pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoca str.Fabricii de chibrituri nr. 5-11 jud. ”Cluj
| București b-dul Vasile Milea nr. 6, sector 6
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a mașinilor, instalațiilor și utilajelor pentru industria alimentară și tehnica frigului, subansamble-lor și pieselor de schimb, pieselor turnate din fontă, oțel și neferoase, pieselor forjate, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea confecțiilor textile pentru femei; comercializarea produselor executate en gros și en detail, pe piața internă sau externă, prin magazine proprii sau terți; încheierea, în nume propriu sau prin intermediari, a contractelor de aprovizionare cu materii prime și materiale, de vânzare a produselor finite și alte contracte comerciale; efectuarea de operațiuni import-export (materii prime, materiale auxiliare, accesorii textile, utilaje, piese de schimb și altele); activități de cooperare cu societăți comerciale române sau străine în scopul retehnologizării, al ridicării standardului și competitivității producției, alte servicii și activități.
| 703,3 (464,3+407,8)
| 112,2 (29,4+187,9)
| Întreprinderea „Tehnofrig” Cluj-Napoca
| Întreprinderea da confecții și tricotaje București

|-
|-
| 87.  
| 46.
| „Auto-mecanica” -S.A.
| „Triconf”
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Mediaș str. Aurel Vlaicu nr. 41 jud. Sibiu
| București b-dul Armata Poporului nr. 7 sector 6
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a autospecialelor carosate pentru transport bunuri, autovehiculelor pentru gospodărie urbană, utilajelor pentru construcții și lucrări de drumuri; automacaralelor, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea de stofă tricotată pentru confecții din tricot; producerea de confecții din tricot; comercializarea produselor executate pe piața internă și externă en gros și en detail prin magazine proprii sau terți; încheierea în nume propriu sau prin intermediari a contractelor de aprovizionare cu materii prime și materiale, de vânzare a produselor finite și alte contracte comerciale; efectuarea de operațiuni de import-export (materii prime, materiale auxiliare, accesorii textile, utilaje, piese de schimb ș.a.); activități de cooperare cu societăți comerciale române sau străine, în scopul retehnologizării, ridicării standardului și competitivității producției, alte servicii și activități.
| 581 (214,6+661)
| 110,4 (34,2+145)
| Întreprinderea „Automecanica” Mediaș
| Întreprinderea de confecții și tricotaje București

|-
|-
| 88.  
| 47.
| „UMB” -S.A.
| „Internațional-conf” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Bacău B-dul Republicii nr. 199 jud. Bacău
| București b-dul Armata Poporului nr. 7, sector 6
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a armăturilor industriale din fontă și oțel, pieselor turnate din fontă, inclusiv servicii și asistentă tehnică.
| Producerea confecțiilor textile pentru bărbați; comercializarea produselor executate pe piața internă și externă, en gros și en detail, prin magazine proprii sau terți; încheierea în nume propriu sau prin intermediari a contractelor de aprovizionare cu materii prime și materiale, de vânzare a produselor finite și alte contracte comerciale; efectuarea de operațiuni import-export (materii prime, materiale auxiliare, accesorii textile, utilaje, piese de schimb, și altele), activități de cooperare cu societăți comerciale române sau străine în scopul retehnologizării, ridicării standardului și competitivității producției, alte servicii și activități.
| 513,9 (395,9+244,6)
| 103,5 (29,2+179,7)
| Întreprinderea metalurgică Bacău
| Întreprinderea de confecții și tricotaje București

|-
|-
| 89.  
| 43.
| „Aromet” -S.A.
| „Stil-conf” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Buzău Șos. Brăilei nr. 15 jud. Buzău
| București b-dul Armata Poporului nr. 7, sector 6
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a pieselor turnate din fontă; subansamblelor pentru tractoare și autoturisme; stingătoarelor transportabile; sculelor, uneltelor forjate, pieselor de schimb; inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea confecțiilor textile pentru bărbați; comercializarea produselor executate pe piața internă și externă, en gros și en detail, prin magazine proprii sau terți; încheierea în nume propriu sau prin intermediari a contractelor de aprovizionare cu materii prime și materiale, de vânzare a produselor finite și alte contracte comerciale; efectuarea de operațiuni import-export (materii prime, materiale auxiliare, accesorii textile; utilaje, piese de schimb și altele); activități de cooperare cu societăți comerciale române sau străine în scopul retehnologizării,1 ridicării standardului și competitivității producției, alte servicii și activități.
| 467,1 (435,6+165,9)
| 94,3 (32,5+125,8)
| Întreprinderea „Metalurgica” Buzău
| Întreprinderea de confecții și tricotaje București

|-
|-
| 90.  
| 49.
| „Simerom” -S.A.
| „Prest-servconf” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sibiu str. Lector nr. 3 jud. Sibiu
| București b-dul Armata Poporului nr. 7, sector 6
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a preselor hidraulice de ambutisare, preselor de îndoit, debitat, ștanțat și mecanice; mașinilor pentru injectat mase plastice; agregatelor de formare prin suflare; mașinilor pentru ex-trudat cauciuc la rece; foarfecelor de debitat profile, mașinilor de ancoșat în pași; mașinilor de prelucrat mase plastice, piese de schimb; inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea de piese de schimb pentru industria de confecții; producerea de utilități pentru societățile comerciale de confecții și tricotaje; execuția de reparații curente și reparații capitale la utilaje tehnologice, instalații, mijloace de transport, clădiri; execuția de lucrări informatice; prestări de servicii în domeniile: tehnic productive, comercial, economico-financiar, investiții; prestări de servicii în domeniul social-administrativ-gospodăresc (creșă, grădiniță, cămin nefamiliști; cantină) și lucrări de întreținere a spațiilor comune societăților comerciale de confecții și tricotaje; efectuarea de lucrări de secretariat, protocol și securitate a incintei; asigurarea transportului uzinal și a transportului urban și interurban, de mărfuri și persoane, la cerere; execuția lucrărilor de tehnoprezentare, activitate publicitară, reclamă; prestarea de servicii în domeniul încercărilor și analizelor fizico-mecanice și chimice de laborator pentru materii prime și materiale; operațiuni de import-export (materii prime, materiale, accesorii, piese de schimb și altele); operațiuni de reprezentare, intermediere și cooperare între societăți comerciale sau alte agenții economice, persoane fizice sau juridice, române sau străine în domeniile: retehnologizării producției de confecții și tricotaje, dezvoltării de capacități de producție, obiective noi, inclusiv construcții în străinătate; încheie în nume propriu contracte comerciale cu societăți comerciale, agenți economici.
| 461,8 (286,5+341,5)
| 80,3 (53,3+27,4)
| Întreprinderea „Mecanica” Sibiu
| Întreprinderea de confecții și tricotaje București
 
|-
| 91.
| „Mehid” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Galați b-dul G. Coșbuc nr. 256 jud. Galați
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a echipamentelor și instalațiilor hidraulice; a pieselor pentru tractoare și mașini agricole, confecțiilor metalice și rolelor; transportoarelor, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 310,6 (361,6+107,3)
| Întreprinderea mecanică de echipament hidraulic Galați

|-
|-
| 92.
| 50.
| „General service” -S.A.
| „Modstar” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București B-dul Muncii nr. 250 sector 3
| București b-dul Armata Poporului nr. 7, sector 6
| Lucrări de service, revizii tehnice, întreținere și reparare a mașinilor unelte în țară și străinătate, modernizarea mașinilor unelte, recondiționarea subansamblelor, agregatelor și pieselor din componența acestora pentru reintroducerea lor în circuitul economic; producerea de mașini unelte și piese de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Efectuarea de cercetări științifice în domeniul creației și producției industriale de îmbrăcăminte; activitate de creație pentru realizarea colecțiilor de tendință și prospectare; prezentări de modă; servicii în domeniul proiectării constructiv-tehnologice; asistență de specialitate în domeniul creației și proiectări de produse; microproducție și comercializare de confecții textile la intern și export; alte activități.
| 53,4 (6,2+125,1)
| 22,5 (9,8+48,4)
| Întreprinderea de asistență tehnică și service pentru mașini unelte București
| Centrul de cercetare și proiectare a îmbrăcămintei București

|-
|-
| 93.
| 51.
| „Agmus* -S.A.
| „A.M.A.” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Iași șos. Tuțora nr. 32 jud. Iași
| Bucure-ti b-dul Armata Poporului nr. 7 sector 6
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a mașinilor agregat, mașinilor unelte speciale la temă, elementelor tipizate, bunurilor de larg consum, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Proiectarea și realizarea de SDV-uri, mașini, aparate, mobilier industrial, echipamente și utilaje specifice industriei ușoare și alte activități.
| 354,5 (300,4+231,4)
| 7,9 (3,9+4)
| Întreprinderea de mașini agregate și mașini unelte speciale Iași
| Centrul de cercetare și proiectare a îmbrăcămintei București

|-
|-
| 94.
| 52.
| „Metaloplast” -SA.
| „Pim” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brașov str. Ecaterina Teodoroiu nr. 38 jud. Brașov
| Sibiu str. Pulberăriei nr. 2-4 jud. Sibiu
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a componentelor și ansamblelor pentru producția de autoturisme, autovehicule, tractoare și mașini agricole, bunuri de larg consum, de uz casnic și gospodăresc, inclusiv asistență tehnică și servicii.
| Producerea și comercializarea semifabricatelor din piei, încălțămintei și a articolelor de marochinărie.
| 446,6 (290,2+167,3)
| 302,4 (213,1+173)
| Întreprinderea mecanică Brașov
| Întreprinderea de piele, încălțăminte și marochinărie Sibiu

|-
|-
| 95.
| 53.
| „Mecano-plast” -S.A.
| „Dermatina” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Făgăraș str. 6 Martie nr. 131 jud. Brașov
| Timișoara Calea Șagului nr. 100 jud. Timiș
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a componentelor și ansamblelor pentru producția de autoturisme, autovehicule, tractoare și mașini agricole; componentelor pentru industria electrotehnică, a bunurilor de larg consum, de uz casnic și gospodăresc: produselor din mase plastice
| Producerea și comercializarea bunurilor de consum din cauciuc și mase plastice, încălțăminte și articole speciale.
; confecțiilor metalice, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 154,7 (95+131,2)
| 111,4 (92,7+33,9)
| Întreprinderea de mase plastice „Dermatina”-Timișoara
| Întreprinderea mecanică Brașov Fabrica mecanică și mase plastice Făgăraș

|-
|-
| 96.
| 54
| „Metalica” -S.A.
| „1 Iunie” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Rupea str. Republicii nr. 349 jud. Brașov
| Timișoara str. Peneș Curcanul nr. 6 jud. Timiș
| Producerea și comercializarea în țara și străinătate a componentelor și ansamblelor pentru producția de autocamioane, tractoare și mașini agricole, bunurilor de larg consum, confecțiilor metalice, mașinilor și utilajelor agricole, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a produselor tricotate din bumbac pentru copii și adulți; servicii pentru terți; activitate și operațiuni import-export.
| 87,5 (67,0+51)
| 153,7 (74,1+115,1)
| Întreprinderea mecanică Brașov Secția accesorii și agregate pentru tractoare Rupea
| Întreprinderea de tricotaje Timișoara

|-
|-
| 97.
| 53.
| „Poliprod” -S.A,
| „Bucovina” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Târgu Secuiesc str. Fabricii nr. 1 jud. Covasna
| Rădăuți str. Volovățului nr. 104 jud. Suceava
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a componentelor și ansamblelor pentru autocamioane, tractoare și mașini agricole; bunurilor de larg consum; confecțiilor metalice, inclusiv asistență tehnică și service.
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor tip lână; servicii pentru terți; activitate și operațiuni import-export.
| 80,7 (62,9+30,2)
| 139,9 (114,3+48,8)
| Întreprinderea mecanică Brașov Secția prelucrări mecanice Tg. Secuiesc
| Întreprinderea dc tricotaje „Bucovina” Rădăuți

|-
|-
| 98.
| 56.
| „Navol” -S.A.
| „Craimodex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Oltenița str. Portului nr. 45 jud. Călărași
| Craiova B-dul 1 Mai nr. 100 jud. Dolj
| Proiectarea, producerea, comercializarea și exploatarea în țară și străinătate a navelor, echipamentelor navale; reparații și dezmembrări de nave, construcții metalice, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea de confecții textile; creație, management, consulting, informatică, alte servicii; comercializarea produselor pe piața internă și externă.
| 587,5 (478,4+836,9)
| 122,9 (44,2+95,8)
| Șantierul naval Oltenița
| Întreprinderea de confecții Craiova

|-
|-
| 99.
| 57.
| „CTZ” -S.A.
| „Modexim” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Oltenița str. Portului nr. 45-48 jud. Călărași
| Craiova B-dul 1 Mai nr. 100 jud. Dolj
| Producerea și comercializarea agentului termic, reparații, construcții metalice și diverse prestări servicii.
| Producerea de confecții textile; creație, management, consulting, informatică, alte servicii; comercializarea produselor pe piața internă și externă.
| 414,4 (368,3+21,8)
| 111,7 (67,9+63,9)
| Șantierul naval Oltenița Centrala termică de zonă
| Întreprinderea de confecții Craiova

|-
|-
| 100.
| 58.
| „Mobis” -S.A,
| „Meconf” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Sebeș str. M. Kogălniceanu nr. 59 jud. Alba
| Craiova B-dul 1 Mai nr. 100 jud. Dolj
| Producerea și comercializarea produselor finite și semifinite din lemn.
| Prestări de servicii în domeniul producerii de agenți termici, reparării și întreținerii de clădiri, întreținerii și reparațiilor de utilaje, realizării de piese de schimb si SDV-uri.
| 329,8 (239,6+178)
| 14,9 (15+1,3)
| Combinatul de prelucrarea lemnului Sebeș
| Întreprinderea de confecții Craiova

|-
|-
| 101.
| 59.
| „Confor est” -S.A.
| „Filty” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Brașov str. Srnârdan nr. 5 jud. Brașov
| Executarea lucrărilor de construcții-montaj, instalații și reparații specifice industriei exploatării și prelucrării lemnului, celulozei și hârtiei, sticlei și ceramicii fine.
| 278,6 (163,8+118,5)
| Platforma Trustului de antrepriză generală construcții-montaj și reparații Brașov și Antrepriza de construcții-montaj și reparații Caransebeș
 
|-
| 102.
| „Concifor” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Buzău str. Crizantemelor nr. 16 jud. Buzău
| Timișoara str. Dorobanților nr. 48 jud. Timiș
| Executarea de lucrări de con-strucții-montaj și reparații specifice industriei de exploatarea și prelucrarea lemnului, celulozei și hârtiei, sticlei și ceramicii fine.
| Producerea și comercializarea de încălțăminte și marochinărie.
| 159,3 (85,7+92,2)
| 114,8 (64,1+106,6)
| Antrepriza de construcții-montaj și reparații Buzău
| Întreprinderea de încălțăminte „Modern” Timișoara

|-
|-
| 103.
| 60.
| „Piimof” -S.A.
| „Aurora” -S.A.
| Societate comerciala pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA,)
| Curtea de Argeș str. Ţepeș Vodă nr. 2 jud. Argeș
| Târgu Frumos str. 11 Iunie nr. 6 jud. Iași
| Producerea și comercializarea de PAL, panel, furnir și mobilier din lemn în țară și la export.
| Producerea și comercializarea încălțămintei, tălpilor injectate.
| 156,2 (170+36,3)
| 97,2 (72,1+63)
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Pitești
| Întreprinderea de încălțăminte Tg. Frumos

|-
|-
| 104.
| 61.
| „Simeo” -S.A,
| „Rovex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București str. Transilvaniei nr. 24 sector 1
| Oradea str. Clujului nr. 161 jud. Bihor
| Executarea de lucrări de construcții-montaj, instalații și reparații specifice sectorului de exploatare și prelucrare a lemnului, celulozei și hârtiei, sticlei și ceramicii fine.
| Producerea și comercializarea de blănuri și confecții din blană.
| 134,9 (79,3+75,8)
| 95,1 (32,3+113,1)
| Antrepriza specializată de instalații-montaj și reparații București
| Întreprmderea de blănărie Oradea

|-  
|-
| 105.
| 62,
| „Forconcid” -S.A.
| „Aura” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A,)
| Râmnicu Vâlcea str. Remus Belu nr. 1 jud. Vâlcea
| Oradea str. Dimitrie Cantemir nr. 11 jud. Bihor
| Executarea da lucrări de construcții-montaj, instalații și reparații specifice sectorului exploatării și prelucrării lemnului, celulozei și hârtiei, sticlei și ceramicii fine.
| Producerea produselor de pasmanterie (elastice, șnururi, trese, șireturi); activitate de cercetare-proiectare; activitatea de comerț exterior; comercializarea bunurilor realizate.
| 131,7 (96.7-}-44,8)
| 72,3 (53,5+41,1)
| Antrepriza de construcții-montaj și reparații Rm, Vâlcea
| Întreprinderea textilă „Drum Nou” Oradea

|-
|-
| 106.
| 63.
| „Special” -S.A.
| „Incstar” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sibiu str. Râuâui nr. 23 jud. Sibiu
| Agnita str.1 Decembrie nr. 32-38 jud. Sibiu
| Producerea și comercializarea de mobilier și alte produse din lemn.
| Producerea și comercializarea încălțămintei.
| 126,9 (722+73,5)
| 65.5 (40,1+63,6)
| Întreprinderea d prelucrare a îem nului Sibiu
| Întreprinderea de piele și încălțăminte „Agnita”

|-
|-
| 107.
| 64.
| „Nord conforest” -S.A.
| „Rombox” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoca str. Horea nr. 7 jud. Cluj
| Agnita str. Mihai Viteazu nr. 62 Jud. Sibiu
| Executarea de lucrări de construcții-montaj, instalații și reparații specifice sectorului de exploatare și prelucrare a lemnului, celulozei și hârtiei, sticlei și ceramicii fine.
| Producerea și comercializarea semifabricatelor din piele.
| 126,6 (73,2+62,9)
| 23,8 (24+12,8)
| Antrepriza de construcții-montaj, reparații Cluj
| Întreprinderea de piele și încălțăminte „Agnita”

|-
|-
| 103.
| 65.
| „Comre” -S.A.
| „Textila” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Piatra-Neamț str. Lt. Dră-ghiescu nr. 9 jud. Neamț
| Lugoj str. Buziasului nr. 31 jud. Timiș
| Executarea de lucrări de construcții-montaj, instalații și reparații specifice sectorului de exploatare și prelucrare a lemnului, celulozei și hârtiei, sticlei și ceramicii fine.
| Producerea și comercializarea firelor din bumbac și tip bumbac;
| 126,4 (82.4+66,5)
| 369.4 (238,6+134)
| Antrepriza de construcții-montaj și reparații Piatra-Neamț
| Întreprinderea „Textila” Lugoj

|-
|-
| 109.
| 66.
| „Movis” -SA.
| „Favil” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Vișeul de Sus str. Bogdan Vodă nr. 40 Jud. Maramureș
| Râmnicu Vâlcea Calea lui Traian nr. 5 jud. Vâlcea
| Producerea și comercializarea de mobilier și alte sortimente din lemn în țară și la export.
| Producerea și comercializarea firelor din bumbac și tip bumbac; producerea și comercializarea aței de cusut,
| 112,8 (91,9+48,3)
| 351,3 (326+43,9)
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Baia M are
| Întreprinderea de ață Râmnicu Vâlcea

|-
|-
| 110.
| 67.
| „Mobam” -SA.
| „Vigo” S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Baia Mare str, Vasile Alecsan-dri nr. 69 jud. Maramureș
| Bârlad str. Gândirii nr. 1 jud. Vaslui
| Producerea și comercializarea de mobilă și alte sortimente din lemn în țară și la export.
| Producerea și comercializarea firelor de vigonie; producerea și comercializarea țesăturilor de vigonie, de bumbac și tip bumbac.
| 55,7 (34,5+36,9)
| 329,7 (333,5+71,5)
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Baia Mare
| Întreprinderea de vigonie Bârlad

|-
|-
| 111.
| 60.
| „Plapaf” -SA.
| „Textila Dacia” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Deta str. Fabricii nr. 1 jud. Timiș
| București str.Bucureștii Noi nr. 43 sector 1
| Producerea de placaj, panel, furnir, PAL, mobilă, binale, ambalaje și alte articole din lemn; comercializarea produselor în țară și la export.
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor din bumbac și tip bumbac.
| 112,4 (197,1+51,2)
| 273,1 (178,2+135)
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Timișoara
| Întreprinderea textilă Dacia București

|-
|-
| 112.
| 69.
| „Medimob” -S.A.
| „B.D, -Filatura -- SA.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Mediaș str. Gării nr. 7 jud. Sibiu
| Negrești str. Gării nr. 2 jud. Vaslui
| Producerea și comercializarea mobilierului ți altor produse din lemn.
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac; producerea și comercializarea firelor de vigonie.
| 87,4 (51,8+58*6)
| 269,4 (222,6+53)
| întrepri n dorea ă-prelucrare a lemnului Sibiu
| Întreprinderea „Filatura de bumbac” Negrești

|-
|-
| 113.
| 70.
| „Mobitop” -SA.
| „Filatura românească de bumbac” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Toplița str. Gării nr. 24 jud.
| București Șos. Morarilor nr. 2 sector 2
 
| Producerea și comercializarea firelor din bumbac și tip bumbac.
Harghita
| 261,2 (163,5+84,5)
| Producerea și comercialivari-a de mobilier, tapițerii șj alte articole din lemn.
| Întreprinderea „Filatura românească de bumbac” București
| 83,6 (169 1+95,3)
| Combinatul dc exploatare și prelucrare, a lemnului Toplița

|-
|-
| 114.
| 71.
| „Colemn” -S.A.
| „Filatura de bumbac” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Gălăuțaș str. Gării nr. 46 ,Jud. Harghita
| Gura Humorului str. 23 August nr. 89 jud. Suceava
| Producerea de binale, placaj, panel, furnir, lăzi; comercializarea produselor rezultate.
| Producerea și comercializarea firelor din bumbac și tip bumbac; producerea și comercializarea firelor de vigonie.
| 38,3 (135,5+60,9)
| 164,9 (229,7+39,7)
| Combinatul de exploatare și prelucare a lemnului Toplița
| Întreprinderea „Filatura de bumbac” Gura Humorului

|-
|-
| 115.
| 72.
| „Hodosana” -S.A.
| „Filatura de bumbac” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Hodoșa str. Gării nr. 198 jud.Harghita
| Murgeni jud. Vaslui
| Producerea și comercializarea de sortimente finite și semifinite din lemn.
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac.
| 31,2 (97,9+29,2)
| 164,1 (138,9+26,5)
| Combinatul de exploatare și prelucrare a lemnului Toplița
| Întreprinderea „Filatura de bumbac” Murgen

|-
|-
| 116.
| 73.
| „Foricon” -S.A.
| „Filatura de bumbac” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Deva str. Dorobanților nr. 28 iud. Hunedoara
| Șimleu Silvaniei str. Cehei nr. 10 jud. Sălaj
| Executarea de lucrări de construcții-montaj, instalații și reparații specifice sectorului de exploatare și prelucrare a lemnului, celulozei și hârtiei, sticlei și ceramicii fine.
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac.
| 71,6 (40,7+34,2)
| 123 (114,9+20)
| Antrepriza de construcții-montaj și reparații Deva
| Întreprinderea „Filatura de bumbac” Șimleu Silvaniei

|-
|-
| 117.
| 74.
| „Mobineh” -S.A.
| „Filrom” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Nehoiu str. Principală nr. 3 jud. Buzău
| București șos. Dudești-Pantelimon nr. 42 sector 3
| Producerea și comercializarea de mobilă și tapițerii în țară și la export.
| Producerea și comercializarea firelor din bumbac și tip bumbac.
| 70,8 (60,4+30,6)
| 117,6 (64,2+67)
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Nehoiu
| Întreprinderea „Filrom” Bucu rești

|-
|-
| 118.
| 75.
| „Morsa15 -S.A.
| „Filatura de bumbac” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Râmnicu Sărat str. Puiești nr. 4 jud. Buzău
| Urlați str. 30 Decembrie nr. 1 jud. Prahova
| Producerea și comercializarea de mobilă și tapițerii în țară și la export.
| Producerea și comercializarea firelor din bumbac și tip bumbac.
| 47,2 (43,1+20,8)
| 116 (98,7+25,4)
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Nehoiu
| Întreprinderea „Filatura de bumbac” Urlați

|-
|-
| 119.
| 76.
| „Mova” -S.A.
| „Filbac” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Voinești jud. Argeș
| Târgu Lăpuș str. Ţibleșului nr. 100 jud. Maramureș
| Producerea și comercializarea de mobilă și alte sortimente finite din lemn.
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac.
| 70,4 (54,2+14,6)
| 88,9 (78,6+25,7)
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Pitești
| Întreprinderea „Filatura de bumbac” Târgu Lăpuș

|-
|-
| 120.
| 77.
| „Creioane” -S.A.
| „Filatura de bumbac” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sibiu str. Râului nr. 30 jud. Sibiu
| Zalău str. Tudor Vladimirescu nr. 161 jud. Sălaj
| Producerea și comercializarea de creioane.
| Producerea și comercializarea firelor din bumbac și tip bumbac.
| 58,9 (73,7+52,5)
| 74,6 (63+31,2)
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Sibiu
| Întreprinderea „Filatura de bumbac” Zalău

|-
|-
| 121.
| 78.
| „Pro-lemn” -S.A.
| „Filatura de bumbac” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Reghin str. Ierbuș nr. 37 jud. Mureș
| Carei str. Mihai Viteazu nr. 88 jud. Satu Mare
| Fabricarea și comercializarea de produse semifinite din lemn,
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac.
| 53 (205,7+28,3)
| 58,2 (39,9+26)
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Reghin
| Întreprinderea „Filatura de bumbac” Car ei

|-
|-
| 122.
| 79.
| „Mobar” -S.A.
| „UCM” -S.A,
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Rădăuți str. Salcâmilor nr. 3 jud. Suceava
| Reșița str. Golului nr. 1 jud, Caraș-Severin
| Producerea de mobilă de bucătărie și ambalaje; comercializarea produselor în țară și la export.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a utilajului hidroenergetic, echipamentelor hidromecanice și pentru centralele nuclearoelectrice, mașinilor electrice rotative mari, speciale și aparataje-lor electrice, a utilajelor tehnologice, motoarelor Diesel pentru tracțiune feroviară și propulsie navală, compresoarelor de aer, semicuzineților bi și trimetalici, segmenților pentru motoare Diesel mari, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 38,4 (33,2+16,9)
| 4363,6 (2759,8+ 2908,5)
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Suceava
| Întreprinderea de construcții de mașini Reșița

|-
|-
| 123.
| 80.
| „Sumobil” S.A.
| „Compa” -S.A,
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Socieiale comercială pe acțiuni (S.A.)
| Suceava str. Cernăuți nr. 99 jud. Suceava
| Sibiu str. Sevastopol nr. 8 jud. Sibiu
| Producerea și comercializarea de mobilă în țară și la export.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a componentelor pentru autoturisme, autovehicule de transport, vagoane, locomotive și diverse utilaje și instalații, a arcurilor de toate tipurile, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 16,5 (8,6+14,8)
| 1330,6 (950,9+480,4)
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Suceava
| Întreprinderea de piese auto Sibiu

|-
|-
| 124.
| 81.
| „Mobi-mar” -S.A.
| „Duras” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.).
| Marghita str. Liliacului nr. 35 iud. Bihor
| Producerea și comercializarea de mobila și alte articole din lemn.
| 25,3 (26,3-1-23,1)
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Oradea
 
|-
| 125.
| „Romforest” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Piatra-Neamț Aleea Tineretului nr. 2-4 jud. Neamț
| Bacău Calea Republicii nr. 205 jud. Bacău
| Prestarea de servicii în domeniul exploatării lemnului în afara țării; producerea de case prefabricate în țară; comercializarea produselor.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a mașinilor unelte, subansamblelor și pieselor de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 21.7 (20,1+1,6)
| 1036,8 (808,6+973,7)
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Piatra-Neamț
| Întreprinderea de mașini unelte Bacău

|-
|-
| 126.
| 82.
| „Pietricica” -S.A,
| „Mat” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Piatra-Neamț str. Plăieșu-lui nr. 1 jud. Neamț
| Craiova str.Lăpușului nr. 7 jud. Dolj
| Producerea și comercializarea de mobilier și alte articole din lemn.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a mașinilor, utilajelor, instalațiilor și uneltelor agricole, tractoarelor și accesoriilor pentru acestea, remorcilor și pieselor de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 18,4 (12,7+8,1)
| 1009,7 (706,1+775,6)
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Piatra-Neamț
| Întreprinderea de tractoare și mașini agricole Craiova

|-
|-
| 127.
| 83.
| „Mobi-dar” -S.A.
| „Tufon” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Dărmănești str. Joseni nr. 790 jud. Bacău
| Craiova str. Caracal jud. Dolj
| Producerea și comercializarea de mobilă, tapițerie și alte sortimente din lemn.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a pieselor turnate din fontă, oțel și neferoase, brute său forjate, a feroaliajelor, SDV-uri, diverse reparații, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 19,6 (11,3+9)
| 707,8 (693,4+38,7)
| Întreprinderea forestieră de exploatare șt transport Bacău Unitatea forestieră de exploatare și transport Comănesti
| Întreprinderea de tractoare și mașini agricole Craiova -Secțiile de turnătorie

|-
|-
| 128.
| 84.
| „Corexim” -S.A.
| „Mes” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni {S.A.)
| Brașov str. Feldioarei nr. 27 jud. Brașov
| Suceava str. Unirii nr. 30-31 jud. Suceava
| Executarea de lucrări de construcții-montaj, instalații și reparații specifice sectorului de exploatare și prelucrare a lemnului, celulozei și hârtiei, sticlei și ceramicii fine.
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a mașinilor unelte și a echipamentelor necesare prelucrării metalelor prin deformare plastică, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 16,2 (8+8,6)
| 824,5 (692,1+318,4)
| Brigada specializată de antrepriză pentru instalații-montaj și reparații Brașov
| Întreprinderea de mașini unelte Suceava

|-
|-
| 129.
| 85.
| „Mobiad” -S.A.
| „CMS” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Adjud str. Republicii nr. 11 jud. Vrancea
| Bocșa str. Republicii nr. 2-8 jud. Caraș-Severin
| Producerea de mobilă, ambalaje și alte sortimente din lemn; comercializarea produselor.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară  și străinătate a construcțiilor metalice pentru obiectivele industriale și civile, tabliere-lor metalice pentru coduri rutiere, feroviare și viaducte, construcțiilor metalice pentru obiective termoenergetice, echipamentelor hidroenergetice, utilajelor miniere pentru cariere, ansamblelor sudate pentru utilaje tehnologice complexe, macaralelor, agregatelor eoliene, echipamentelor pentru centralele nucleare, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| (12,2+9,1)
| 761,4 (452,1+990,1)
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Focșani
| Întreprinderea de construcții metalice Bocșa

|-
|-
| 130.
| 83.  
| „Mobic” -S.A.
| „Tehno-frig” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comerciaiă pe acțiuni (S.A.)
| Călărași str. Dobrogei nr. 46 jud. Călărași
| Cluj-Napoca str.Fabricii de chibrituri nr. 5-11 jud. ”Cluj
| Producerea și comercializarea de mobilier și alte sortimente din lemn.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a mașinilor, instalațiilor și utilajelor pentru industria alimentară și tehnica frigului, subansamble-lor și pieselor de schimb, pieselor turnate din fontă, oțel și neferoase, pieselor forjate, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 10,6 (6,4+5,6)
| 703,3 (464,3+407,8)
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Constanța
| Întreprinderea „Tehnofrig” Cluj-Napoca

|-
|-
| 131.
| 87.  
| „Rudbin” -S.A.
| „Auto-mecanica” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Rudeni Sectorul agricol Ilfov
| Mediaș str. Aurel Vlaicu nr. 41 jud. Sibiu
| Producerea și comercializarea de binale, mic mobilier și alte sortimente din lemn.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a autospecialelor carosate pentru transport bunuri, autovehiculelor pentru gospodărie urbană, utilajelor pentru construcții și lucrări de drumuri; automacaralelor, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 9,8 (9,8+14,8)
| 581 (214,6+661)
| Centrala de exploatare a lemnului București -„UFET” București
| Întreprinderea „Automecanica” Mediaș

|-
|-
| 132
| 88.
| „Mobib” -S.A.
| „UMB” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| București șos. Pipera nr. 46 B, sector 2
| Bacău B-dul Republicii nr. 199 jud. Bacău
| Fabricarea și comercializarea de mobilă și alte produse din lemn.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a armăturilor industriale din fontă și oțel, pieselor turnate din fontă, inclusiv servicii și asistentă tehnică.
| 7,3 (7,3+9,3)
| 513,9 (395,9+244,6)
| Centrala de exploatare v. lemnului București -„UFET” București
| Întreprinderea metalurgică Bacău

|-
|-
| 133.
| 89.  
| „Bit” -S.A.
| „Aromet” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| București str. Ramuri Tei nr, 13 sector 2
| Buzău Șos. Brăilei nr. 15 jud. Buzău
| Producerea și comercializarea de .binale, mic mobilier și alte sortimente din lemn.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a pieselor turnate din fontă; subansamblelor pentru tractoare și autoturisme; stingătoarelor transportabile; sculelor, uneltelor forjate, pieselor de schimb; inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 2,5 (2,5+19,6)
| 467,1 (435,6+165,9)
| Centrala de exploatare a lemnului București -„UFET” București
| Întreprinderea „Metalurgica” Buzău

|-
|-
| 134.
| 90.  
| „Seme-aic” -S.A.
| „Simerom” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Bocșa str. Marmorei nr. 4 jud. Caraș-Severin
| Sibiu str. Lector nr. 3 jud. Sibiu
| Producerea și comercializarea de mobilier și alte sortimente din lemn.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a preselor hidraulice de ambutisare, preselor de îndoit, debitat, ștanțat și mecanice; mașinilor pentru injectat mase plastice; agregatelor de formare prin suflare; mașinilor pentru ex-trudat cauciuc la rece; foarfecelor de debitat profile, mașinilor de ancoșat în pași; mașinilor de prelucrat mase plastice, piese de schimb; inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 4,8 (3,9+7,5)
| 461,8 (286,5+341,5)
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Caransebeș
| Întreprinderea „Mecanica” Sibiu

|-
|-  
| 135.
| 91.
| „Electroputere” -S.A.
| „Mehid” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Craiova Calea București nr. 144 jud. Dolj
| Galați b-dul G. Coșbuc nr. 256 jud. Galați
| Executarea de servicii de specialitate în domeniul livrărilor de echipamente complexe cu specific electrotehnic; prestări de servicii în domeniul fabricării, exploatării și gospodăririi de SDV-uri; fabricarea de piese turnate și forjate, execuția de tratamente termice, trefilări, tâmplărie și modele la cerere; aprovizionarea și distribuirea de materiale prin depozite proprii și baze de aprovizionare; activități de marketing, expediții, transport și reprezentare; servicii în domeniul dezvoltării tehnice și tehnologice, laboratoare generale și informatică; activități sociale în favoarea salariaților.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a echipamentelor și instalațiilor hidraulice; a pieselor pentru tractoare și mașini agricole, confecțiilor metalice și rolelor; transportoarelor, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 1150,8 (482,3+ 1028,6)
| 310,6 (361,6+107,3)
| Întreprinderea „Electroputere” Craiova
| Întreprinderea mecanică de echipament hidraulic Galați

|-
|-
| 136.
| 92.
| „L.D.E. Electroputere” -S.A.
| „General service” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Craiova Calea București nr. 144 jud. Dolj
| București B-dul Muncii nr. 250 sector 3
| Fabricarea locomotivelor electrice și Diesel electrice și a pieselor de schimb aferente; reparații capitale și lucrări de service în termen de garanție și postgaranție, specifice.
| Lucrări de service, revizii tehnice, întreținere și reparare a mașinilor unelte în țară și străinătate, modernizarea mașinilor unelte, recondiționarea subansamblelor, agregatelor și pieselor din componența acestora pentru reintroducerea lor în circuitul economic; producerea de mașini unelte și piese de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 612,8 (119,8+508,2)
| 53,4 (6,2+125,1)
| Întreprinderea „Electroputere” Craiova
| Întreprinderea de asistență tehnică și service pentru mașini unelte București

|-
|-
| 137.
| 93.
| „M.E.R. electroputere” -S.A.
| „Agmus* -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Craiova Calea București nr. 144 jud. Dolj
| Iași șos. Tuțora nr. 32 jud. Iași
| Fabricarea motoarelor electrice de curent continuu și alternativ; execuția de reparații și lucrări de service în domeniu.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a mașinilor agregat, mașinilor unelte speciale la temă, elementelor tipizate, bunurilor de larg consum, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 1163,9 (431,6+254)
| 354,5 (300,4+231,4)
| Întreprinderea „Electroputere” Craiova
| Întreprinderea de mașini agregate și mașini unelte speciale Iași

|-
|-
| 138.
| 94.
| „Trafo electroputere” -S.A.
| „Metaloplast” -SA.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Craiova Calea București nr. 144 jud. Dolj
| Brașov str. Ecaterina Teodoroiu nr. 38 jud. Brașov
| Fabricarea de transformatoare de forță clasice și speciale, cuptoare cu arc electric; executarea de reparații și lucrări de service în domeniu.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a componentelor și ansamblelor pentru producția de autoturisme, autovehicule, tractoare și mașini agricole, bunuri de larg consum, de uz casnic și gospodăresc, inclusiv asistență tehnică și servicii.
| 618,1 (207,8+497)
| 446,6 (290,2+167,3)
| Întreprinderea „Electroputere” Craiova
| Întreprinderea mecanică Brașov

|-
|-
| 139.
| 95.
| „A.I.T. Electroputere” -S.A.
| „Mecano-plast” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Craiova Calea București nr. 144 jud. Dolj
| Făgăraș str. 6 Martie nr. 131 jud. Brașov
| Fabricarea de aparataj electric de medie și înaltă tensiune, transformatoare de măsură, piese de schimb și produse din domeniul aparataj ului electric; executarea de reparații, lucrări și servicii în domeniu.
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a componentelor și ansamblelor pentru producția de autoturisme, autovehicule, tractoare și mașini agricole; componentelor pentru industria electrotehnică, a bunurilor de larg consum, de uz casnic și gospodăresc: produselor din mase plastice
| 423,6 (197,3+298,2)
; confecțiilor metalice, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Întreprinderea „Electroputere” Craiova
| 111,4 (92,7+33,9)
| Întreprinderea mecanică Brașov Fabrica mecanică și mase plastice Făgăraș

|-
|-
| 140.
| 96.
| „M.E. electroputere” - S.A.
| „Metalica” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Craiova calea București nr. 144 jud. Dolj
| Rupea str. Republicii nr. 349 jud. Brașov
| Executarea de reparații capitale și modernizări de utilaje; prestări de servicii în domeniu; distribuție și furnizare de energie electrică și
| Producerea și comercializarea în țara și străinătate a componentelor și ansamblelor pentru producția de autocamioane, tractoare și mașini agricole, bunurilor de larg consum, confecțiilor metalice, mașinilor și utilajelor agricole, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 126,8 (94,4+4,2)
| 87,5 (67,0+51)
| Întreprinderea „Electroputere” Craiova
| Întreprinderea mecanică Brașov Secția accesorii și agregate pentru tractoare Rupea

|-
|-
| 141.
| 97.
| „A.V.U. electro-putere” S.A.
| „Poliprod” -S.A,
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Craiova Calea București nr. 144 jud Dolj
| Târgu Secuiesc str. Fabricii nr. 1 jud. Covasna
| Fabricarea de echipamente complexe; fabricarea de mașini și utilaje specifice industriei electrotehnice; activități de comercializare și service în domeniu.
| Producerea și comercializarea în țară și străinătate a componentelor și ansamblelor pentru autocamioane, tractoare și mașini agricole; bunurilor de larg consum; confecțiilor metalice, inclusiv asistență tehnică și service.
| 107,6 (41,4+63)
| 80,7 (62,9+30,2)
| Întreprinderea „Electroputere” Craiova
| Întreprinderea mecanică Brașov Secția prelucrări mecanice Tg. Secuiesc

|-
|-
| 142.
| 98.
| „Eleond” -S.A.
| „Navol” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Zalău str. Mihai Viteazul nr. 111 jud. Sălaj
| Oltenița str. Portului nr. 45 jud. Călărași
| Producerea de sârme trefilate și laminate, conductori emailați, sârme cositorite din cupru; activități de proiec-tare-cercetare în domeniu; activități sociale în favoarea salariaților.
| Proiectarea, producerea, comercializarea și exploatarea în țară și străinătate a navelor, echipamentelor navale; reparații și dezmembrări de nave, construcții metalice, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 616 (416,7+315,7)
| 587,5 (478,4+836,9)
| Întreprinderea de conductori electrici emailați -Zalău
| Șantierul naval Oltenița

|-
|-
| 143.
| 99.
| „Iiruc” -S.A.
| „CTZ” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București b-dul Dimitrie Pompei nr. 6 sector 2
| Oltenița str. Portului nr. 45-48 jud. Călărași
| Executarea de lucrări de service industriale hard și soft -la echipamente de tehnică de calcul și de birou, echipamente de comandă numerică și automatizate, produse pentru radiocomunicații, A.M.C. -textuare -pentru laboratoare și industriale, aparatură medicală computerizată, bunuri electronice de larg consum; aprovizionarea, fabricarea, închirierea, comercializarea inclusiv operațiuni de export-import de produse, materiale, piese de schimb, testoare; activități de dezmembrare, recondiționare, valorificare de echipamente și sub-ansamble specifice obiectului de activitate; servicii pentru efectuarea de măsurători ecologice; servicii pentru calificarea, recalificarea, specializarea forței de muncă, pregătirea managerilor, inclusiv testarea pregătirii în domeniile menționate; servicii de informatizare, proiectare, gestiune prin bănci de date -în domeniul financiar contabil, precum și în domenii similare.
| Producerea și comercializarea agentului termic, reparații, construcții metalice și diverse prestări servicii.
| 566,4 (491,1+700,6)
| 414,4 (368,3+21,8)
| Întreprinderea pentru întreținerea și repararea utilajelor de calcul București
| Șantierul naval Oltenița Centrala termică de zonă

|-
|-
| 144.
| 100.
| „Hervil” -S.A.
| „Mobis” -S.A,
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Râmnicu Vâlcea str.Topolog nr. 26 jud. Vâlcea
| Sebeș str. M. Kogălniceanu nr. 59 jud. Alba
| Producerea de echipament hidraulic, de ungere și elemente de etanșare; execuția de bunuri de larg consum, SDV-uri și piese de schimb specifice; activități de service în domeniu.
| Producerea și comercializarea produselor finite și semifinite din lemn.
| 454,8 (367,6+110,7)
| 329,8 (239,6+178)
| Întreprinderea de echipament hidraulic - Rm. Vâlcea
| Combinatul de prelucrarea lemnului Sebeș

|-
|-
| 145.
| 101.
| „Aparataj electric” -S.A.
| „Confor est” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Titu str. Gării nr. 79 jud. Dâmbovița
| Brașov str. Srnârdan nr. 5 jud. Brașov
| Proiectarea, producerea și comercializarea de aparataj electric de joasă tensiune, SDV-uri, piese de schimb și subansamble, utilaje specifice; activități de comerț interior și exterior cu bunuri de larg consum; activități sociale în favoarea salariaților.
| Executarea lucrărilor de construcții-montaj, instalații și reparații specifice industriei exploatării și prelucrării lemnului, celulozei și hârtiei, sticlei și ceramicii fine.
| 442,3 (317,1+233,4)
| 278,6 (163,8+118,5)
| Întreprinderea de aparataj electric de instalații -Titu
| Platforma Trustului de antrepriză generală construcții-montaj și reparații Brașov și Antrepriza de construcții-montaj și reparații Caransebeș
 
|-
| 146.
| „Fepa” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Bârlad str. Republicii nr. 316 jud. Vaslui
| Proiectarea, producerea și comercializarea de echipamente pneumatice și electronice de automatizare și măsurare; aparatură pneumatică de automatizare pe panou și locală; traductoare pneumatice și electronice de presiune, temperatură și nivel; executarea de lucrări privind punerea în funcțiune și reparații (service); efectuarea de operațiuni import-export.
| 440,6 (316,1+268)
| Întreprinderea de elemente pneumatice și aparate de măsură -Bârlad

|-
|-
| 147.
| 102.
| „F.E.A.” -S.A.
| „Concifor” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București calea Floreasca nr. 242-246 sector 2
| Buzău str. Crizantemelor nr. 16 jud. Buzău
| Producția, consultanță, proiectarea, asistența tehnică și service de echipamente și aparatură de automatizare, de măsură, de electronică industrială și medicală, bunuri de larg consum; activități de cooperare; activități de comercializare și import-export, de bunuri și servicii; activități sociale în favoarea salariaților.
| Executarea de lucrări de con-strucții-montaj și reparații specifice industriei de exploatarea și prelucrarea lemnului, celulozei și hârtiei, sticlei și ceramicii fine.
| 366,9 (220,3+365)
| 159,3 (85,7+92,2)
| Întreprinderea da elemente de automatizări -București
| Antrepriza de construcții-montaj și reparații Buzău

|-
|-
| 148.
| 103.
| „Amc” - S.A.
| „Piimof” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comerciala pe acțiuni (SA.)
| Vaslui str. Metalurgiei nr. 2 jud. Vaslui
| Curtea de Argeș str. Ţepeș Vodă nr. 2 jud. Argeș
| Producerea de manometre, termostate auto și termometre; activități de proiectare, cercetare și service în domeniu; activități sociale în favoarea salariaților.
| Producerea și comercializarea de PAL, panel, furnir și mobilier din lemn în țară și la export.
| 302,5 (242,4+115,1)
| 156,2 (170+36,3)
| Întreprinderea de aparate de măsură și control -Vaslui
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Pitești

|-
|-
| 149.
| 104.
| „Electroceramica* -S.A.
| „Simeo” -S.A,
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Turda str. Bihorului nr. 19 jud. Cluj
| București str. Transilvaniei nr. 24 sector 1
| Execuția de izolatoare electrice de joasă, medie și înaltă tensiune
| Executarea de lucrări de construcții-montaj, instalații și reparații specifice sectorului de exploatare și prelucrare a lemnului, celulozei și hârtiei, sticlei și ceramicii fine.
; producerea de aparataj electric de medie și înaltă tensiune; execuția de SDV-uri specifice și BLC; activități de proiectare, cercetare, studii și service în domeniu; activități sociale în favoarea salariaților.
| 134,9 (79,3+75,8)
| 281,8 (169,9+66,4)
| Antrepriza specializată de instalații-montaj și reparații București
| Întreprinderea „Electroceramica” Turda

|-
|-  
| 150.
| 105.
| „Mecanica” -S.A.
| „Forconcid” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Turda str. Bihorului nr. 19 jud. Cluj
| Râmnicu Vâlcea str. Remus Belu nr. 1 jud. Vâlcea
| Reparații de mașini și utilaje: proiectare și execuție SDV-uri la cerere; activități de service; activități sociale în favoarea salariaților.
| Executarea da lucrări de construcții-montaj, instalații și reparații specifice sectorului exploatării și prelucrării lemnului, celulozei și hârtiei, sticlei și ceramicii fine.
| 90 (26,1+23,8)
| 131,7 (96.7-}-44,8)
| Întreprinderea „Electroceramica” Turda
| Antrepriza de construcții-montaj și reparații Rm, Vâlcea

|-
|-
| 151.
| 106.
| „Izocer” -S.A.
| „Special” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Turda str. Armata Roșie nr. 39 jud. Cluj
| Sibiu str. Râuâui nr. 23 jud. Sibiu
| Execuția de izolatoare electrice de medie și înaltă tensiune și cabluri electrice; producerea de obiecte sanitare din faianță; execuția de SDV-uri specifice și BLC-uri; studii și cercetări în domeniu; lucrări pentru terți la cerere; activități sociale în favoarea salariaților.
| Producerea și comercializarea de mobilier și alte produse din lemn.
| 284,7 (263,3+40,1)
| 126,9 (722+73,5)
| Întreprinderea „Electroceramica” Turda
| Întreprinderea d prelucrare a îem nului Sibiu

|-
|-
| 152.
| 107.
| „Rombat” -S.A.
| „Nord conforest” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Biptrița Drumul Cetății nr. 4 jud. Bistrița-Năsăud
| Cluj-Napoca str. Horea nr. 7 jud. Cluj
| Execuția de acumulatoare auto și tracțiune, staționare și de miniacumulatoare: activități de cercetare, proiectare și service în domeniu; activități sociale în favoarea salariaților.
| Executarea de lucrări de construcții-montaj, instalații și reparații specifice sectorului de exploatare și prelucrare a lemnului, celulozei și hârtiei, sticlei și ceramicii fine.
| 260,9 (241.3-5-69,5)
| 126,6 (73,2+62,9)
| Întreprinderea de acumulatoare Bistrița
| Antrepriza de construcții-montaj, reparații Cluj

|-
|-
| 153.
| 103.
| „Celule electrice” -S.A.
| „Comre” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Băilești Prelungirea Depozitelor nr. 25 jud. Dolj
| Piatra-Neamț str. Lt. Dră-ghiescu nr. 9 jud. Neamț
| Producerea de celule electrice de medie tensiune, bare capsulate, posturi de transformare de exterior, echipamente de compensare și filtrare armonice pentru instalații de foraj, SDV-uri specifice; execuția de echipamente electrice pentru centrale nuclearoelectrice; activități de service în domeniu; activități sociale în favoarea salariaților.
| Executarea de lucrări de construcții-montaj, instalații și reparații specifice sectorului de exploatare și prelucrare a lemnului, celulozei și hârtiei, sticlei și ceramicii fine.
| 242,3 (136,3+145,3)
| 126,4 (82.4+66,5)
| Întreprinderea de prefabricate Băilești
| Antrepriza de construcții-montaj și reparații Piatra-Neamț

|-
|-
| 154.
| 109.
| „Iamu” -S.A.
| „Movis” -SA.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Blaj str. Gheorghe Barițiu nr. 33 jud. Alba
| Vișeul de Sus str. Bogdan Vodă nr. 40 Jud. Maramureș
| Execuția de ansamble și accesorii pentru mașini-unel-te; producerea de mașini-unelte și piese de schimb; efectuarea de reparații capitale pentru mașini-unelte; activități de service și prestări de servicii în domeniu; execuția de bunuri de uz gospodăresc; activități sociale în favoarea salariaților.
| Producerea și comercializarea de mobilier și alte sortimente din lemn în țară și la export.
| 211,6 (140,3+124,9)
| 112,8 (91,9+48,3)
| Întreprinderea de accesorii pentru mașini-unelte Blaj
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Baia M are

|-
|-
| 155.
| 110.
| „Perom” -S.A.
| „Mobam” -SA.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Bacău str. Republicii nr. 166 jud. Bacău
| Baia Mare str, Vasile Alecsan-dri nr. 69 jud. Maramureș
| Proiectarea, producerea și comercializarea de panouri și echipamente de automatizare și BLC-uri; prestări de servicii și service în domeniu; operațiuni de import-export.
| Producerea și comercializarea de mobilă și alte sortimente din lemn în țară și la export.
| 139 (81,8+135,5)
| 55,7 (34,5+36,9)
| Întreprinderea de panouri electropneumatlce Bacău
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Baia Mare

|-
|-
| 156.
| 111.
| „Casstil” -S.A,
| „Plapaf” -SA.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| București str. Vergului nr. 41 sector 2
| Deta str. Fabricii nr. 1 jud. Timiș
| Producerea și comercializarea de BLC-uri de serii mici și unicate; servicii de cercetare științifică și inginerie tehnologică; atestări de calitate, fiabilitate și securitate funcțională; consulting și activități promoționale în domeniul articolelor casnice, uz personal și medical, jucării, articole pentru handicapați, accesorii ornamentale, de sport-turism, ambala-)e-
| Producerea de placaj, panel, furnir, PAL, mobilă, binale, ambalaje și alte articole din lemn; comercializarea produselor în țară și la export.
| 73,3 (57,6+18,2)
| 112,4 (197,1+51,2)
| Institutul de cercetare și proiectare pentru articole casnice București
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Timișoara

|-
|-
| 157.
| 112.
| „Nitramonia” -S.A.
| „Medimob” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Făgăraș str. Eminescu nr. 50 jud. Brașov
| Mediaș str. Gării nr. 7 jud. Sibiu
| Producerea și comercializarea de produse chimice orga- ( nice și anorganice, îngrășăminte chimice, gaze lichefiate produse macromolecula-re de tip feudformaldehidice. intermediari organici.
| Producerea și comercializarea mobilierului ți altor produse din lemn.
| 4,800 4.537,2+662,5)
| 87,4 (51,8+58*6)
| Combinatul chimic Făgăraș
| întrepri n dorea ă-prelucrare a lemnului Sibiu

|-
|-
| 158.
| 113.
| „Rafinăria Astra” -S.A.
| „Mobitop” -SA.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Ploiești B-dul Petrolului nr. 59 jud. Prahova
| Toplița str. Gării nr. 24 jud.
| Producerea și comercializarea produselor obținute din prelucrarea țițeiului, a derivatelor sale și a gazolinei.
 
| 528,7 (380,2-4-337,9)
Harghita
| Întreprinderea „Rafinăria” Ploiești
| Producerea și comercialivari-a de mobilier, tapițerii șj alte articole din lemn.
| 83,6 (169 1+95,3)
| Combinatul dc exploatare și prelucrare, a lemnului Toplița

|-
|-
| 159.
| 114.
| „Rafinăria” -S.A.
| „Colemn” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Dărmănești str. Dârmănești jud. Bacău
| Gălăuțaș str. Gării nr. 46 ,Jud. Harghita
| Producerea și comercializarea produselor obținute din prelucrarea țițeiului.
| Producerea de binale, placaj, panel, furnir, lăzi; comercializarea produselor rezultate.
| 336,8 (300,1+298,3)
| 38,3 (135,5+60,9)
| Întreprinderea „Rafinăria” Dărmănești
| Combinatul de exploatare și prelucare a lemnului Toplița

|-
|-
| 160.
| 115.
| „Cristapan” -SA.
| „Hodosana” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Pădurea Neagră str. Pădurea Neagră jud. Bihor
| Hodoșa str. Gării nr. 198 jud.Harghita
| Producerea și comercializarea de sticlărie Calco-sodicâ, de menaj și iluminat, sticlărie de laborator, articole de cristal, sticlărie tehnică, articole de sticlărie suprapusă.
| Producerea și comercializarea de sortimente finite și semifinite din lemn.
| 26,4 (20,9+17,4)
| 31,2 (97,9+29,2)
| Întreprinderea de sticlărie Pădurea Neagră
| Combinatul de exploatare și prelucrare a lemnului Toplița

|-
|-
| 161.
| 116.
| „Complex proiect” -S.A.
| „Foricon” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București b-dul Th. Pallady nr. 313 sector 3
| Deva str. Dorobanților nr. 28 iud. Hunedoara
| Proiectare tehnologică și de utilaje pentru industria chimică, retehnologizări, asistență tehnică și consultanță tehnică în domeniul construcției de mașini.
| Executarea de lucrări de construcții-montaj, instalații și reparații specifice sectorului de exploatare și prelucrare a lemnului, celulozei și hârtiei, sticlei și ceramicii fine.
| 3,9 (1,4+2,5)
| 71,6 (40,7+34,2)
| Centrul de proiectare utilaje pentru chimie București
| Antrepriza de construcții-montaj și reparații Deva

|-
|-
| 162.
| 117.
| „Consult proiect” -SA.
| „Mobineh” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Ploiești B-dul Petrolului nr. 10 jud. Prahova
| Nehoiu str. Principală nr. 3 jud. Buzău
| Proiectare tehnologică și de utilaje pentru industria petrochimică, retehnologizări, asistență tehnică, precum și intermedierea execuției produselor și lucrărilor proiectate.
| Producerea și comercializarea de mobilă și tapițerii în țară și la export.
| 3,3 (0,8+5,6)
| 70,8 (60,4+30,6)
| Centrul de proiectare utilaje pentru petrochimie Ploiești
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Nehoiu

|-
|-
| 163,
| 118.
| „Fortur-cug” -S.A.
| „Morsa15 -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoca str. Beiușului nr. 74 jud. Cluj
| Râmnicu Sărat str. Puiești nr. 4 jud. Buzău
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a lingourilor din oțel; pieselor forjate și matrița te, pieselor turnate din oțel și fontă, bandajelor, inelelor și modelelor din lemn, inclusiv servicii- și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea de mobilă și tapițerii în țară și la export.
| 2216,8 (1747+203)
| 47,2 (43,1+20,8)
| Combinatul de utilaj greu Cluj-Napoea Fabrica „Metalurgica”
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Nehoiu

|-
|-
| 164.
| 119.
| „Unimet-cug” -S.A.
| „Mova” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoca B-dul  Muncii nr. 18 jud. Cluj
| Voinești jud. Argeș
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a subansamblelor pentru turbine și utilaj energetic, utilajelor și instalațiilor complexe pentru industria metalurgică, cilindrilor și cajelor de laminor, pieselor de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea de mobilă și alte sortimente finite din lemn.
| 2013,6 (1285,7+ 111,4)
| 70,4 (54,2+14,6)
| Combinatul de utilaj greu Cluj-Napoca „Fabrica de mașini grele” (secțiile și atelierele de profil)
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Pitești

|-
|-
| 165.
| 120.
| „Fortpres-cug” -SA.
| „Creioane” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoca B-dul Muncii nr. 18 jud. Cluj
| Sibiu str. Râului nr. 30 jud. Sibiu
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a utilajelor pentru deformare plastică, liniilor tehnologice complexe de matrițare, utilajelor metalurgice, turbinelor în gama 0,2-12 MW, pieselor de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea și comercializarea de creioane.
| 999,9 (1083,7+ 466,6)
| 58,9 (73,7+52,5)
| Combinatul de utilaj greu Cluj-Napoea „Fabrica de mașini grele” (secțiile și atelierele de profil)
| Întreprinderea de prelucrare a lemnului Sibiu

|-
|-
| 166.
| 121.
| „Erscug” S.A.
| „Pro-lemn” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoea B-dul Muncii nr. 18 jud. Cluj
| Reghin str. Ierbuș nr. 37 jud. Mureș
| Engineering și antrepriză generală, retehnologizare, servicii, asigurarea utilităților pentru societățile comerciale de pe platformă, activitate de informatică, consulting, acțiuni de joint-venture.
| Fabricarea și comercializarea de produse semifinite din lemn,
| 756,6 (736,4+92,1)
| 53 (205,7+28,3)
| Combinatul de utilaj greu Cluj-Napoea: Centrul de calcul; Activitatea de întreținere, reparații; „CFU”: activitățile mecano-energetice și de utilități
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Reghin

|-
|-
| 167.
| 122.
| „Psa-cug” -S.A.
| „Mobar” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoea B-dul Muncii nr. 18 jud, Cluj
| Rădăuți str. Salcâmilor nr. 3 jud. Suceava
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a liniilor tehnologice, prototipurilor de utilaje, sculelor așchietoare speciale, dispozitivelor, matrițelor, ștanțelor, pieselor de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Producerea de mobilă de bucătărie și ambalaje; comercializarea produselor în țară și la export.
| 165,2 (132,3+17,7)
| 38,4 (33,2+16,9)
| Combinatul de utilaj greu Cluj-Napoea -Secția de scu-lărie și activitatea de prototipuri
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Suceava

|-
|-
| 168.
| 123.
| „Tehno-mag-cug” -S.A.
| „Sumobil” S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoca B-dul Muncii nr. 18 jud. Cluj
| Suceava str. Cernăuți nr. 99 jud. Suceava
| Prestări de servicii în domeniul cercetării, proiectării și studii de utilaje, instalații, linii tehnologice, secții, fabrici pentru sectoarele calde și prelucrare la rece, retehnologizări și realizarea de produse prototip.
| Producerea și comercializarea de mobilă în țară și la export.
| 3 5+
| 16,5 (8,6+14,8)
| Combinatul de utilaj greu Cluj-Napoea -Activitatea de cercetare proiectare tehnologică uzuală și pregătirea fabricației
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Suceava

|}
|-
| 124.
| „Mobi-mar” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.).
| Marghita str. Liliacului nr. 35 iud. Bihor
| Producerea și comercializarea de mobila și alte articole din lemn.
| 25,3 (26,3-1-23,1)
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Oradea

'''Guvernul României'''
|-
| 125.
| „Romforest” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Piatra-Neamț Aleea Tineretului nr. 2-4 jud. Neamț
| Prestarea de servicii în domeniul exploatării lemnului în afara țării; producerea de case prefabricate în țară; comercializarea produselor.
| 21.7 (20,1+1,6)
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Piatra-Neamț

===Hotărâre privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industrie===
|-
| 126.
| „Pietricica” -S.A,
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Piatra-Neamț str. Plăieșu-lui nr. 1 jud. Neamț
| Producerea și comercializarea de mobilier și alte articole din lemn.
| 18,4 (12,7+8,1)
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Piatra-Neamț

În temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale,
|-
| 127.
| „Mobi-dar” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Dărmănești str. Joseni nr. 790 jud. Bacău
| Producerea și comercializarea de mobilă, tapițerie și alte sortimente din lemn.
| 19,6 (11,3+9)
| Întreprinderea forestieră de exploatare șt transport Bacău Unitatea forestieră de exploatare și transport Comănesti

'''Guvernul României''' hotărăște:
|-
| 128.
| „Corexim” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brașov str. Feldioarei nr. 27 jud. Brașov
| Executarea de lucrări de construcții-montaj, instalații și reparații specifice sectorului de exploatare și prelucrare a lemnului, celulozei și hârtiei, sticlei și ceramicii fine.
| 16,2 (8+8,6)
| Brigada specializată de antrepriză pentru instalații-montaj și reparații Brașov

Art. 1. -Se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social -prevăzute în anexa nr. 1,
|-
 
| 129.
Art. 2. -Societățile comerciale pe acțiuni, înființate potrivit prezentei hotărâri, se vor organiza și vor funcționa în conformitate cu statutul propriu al fiecărei societăți prevăzut în anexele nr. 2 (2.1 *)-2.45 *) <ref>Anexele nr. 2.1-2.45 și 2 a se comunică unităților interesate Statutul cadru al societăților comerciale înființate potrvit art. 1 este cuprins în anexa nr. 2.</ref>
| „Mobiad” -S.A.
 
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
și 2 a.).
| Adjud str. Republicii nr. 11 jud. Vrancea
| Producerea de mobilă, ambalaje și alte sortimente din lemn; comercializarea produselor.
| (12,2+9,1)
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Focșani
 
|-
| 130.
| „Mobic” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Călărași str. Dobrogei nr. 46 jud. Călărași
| Producerea și comercializarea de mobilier și alte sortimente din lemn.
| 10,6 (6,4+5,6)
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Constanța
 
|-
| 131.
| „Rudbin” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Rudeni Sectorul agricol Ilfov
| Producerea și comercializarea de binale, mic mobilier și alte sortimente din lemn.
| 9,8 (9,8+14,8)
| Centrala de exploatare a lemnului București -„UFET” București
 
|-
| 132
| „Mobib” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București șos. Pipera nr. 46 B, sector 2
| Fabricarea și comercializarea de mobilă și alte produse din lemn.
| 7,3 (7,3+9,3)
| Centrala de exploatare v. lemnului București -„UFET” București
 
|-
| 133.
| „Bit” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București str. Ramuri Tei nr, 13 sector 2
| Producerea și comercializarea de .binale, mic mobilier și alte sortimente din lemn.
| 2,5 (2,5+19,6)
| Centrala de exploatare a lemnului București -„UFET” București
 
|-
| 134.
| „Seme-aic” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Bocșa str. Marmorei nr. 4 jud. Caraș-Severin
| Producerea și comercializarea de mobilier și alte sortimente din lemn.
| 4,8 (3,9+7,5)
| Întreprinderea forestieră de exploatare și transport Caransebeș
 
|-
| 135.
| „Electroputere” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Craiova Calea București nr. 144 jud. Dolj
| Executarea de servicii de specialitate în domeniul livrărilor de echipamente complexe cu specific electrotehnic; prestări de servicii în domeniul fabricării, exploatării și gospodăririi de SDV-uri; fabricarea de piese turnate și forjate, execuția de tratamente termice, trefilări, tâmplărie și modele la cerere; aprovizionarea și distribuirea de materiale prin depozite proprii și baze de aprovizionare; activități de marketing, expediții, transport și reprezentare; servicii în domeniul dezvoltării tehnice și tehnologice, laboratoare generale și informatică; activități sociale în favoarea salariaților.
| 1150,8 (482,3+ 1028,6)
| Întreprinderea „Electroputere” Craiova
 
|-
| 136.
| „L.D.E. Electroputere” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Craiova Calea București nr. 144 jud. Dolj
| Fabricarea locomotivelor electrice și Diesel electrice și a pieselor de schimb aferente; reparații capitale și lucrări de service în termen de garanție și postgaranție, specifice.
| 612,8 (119,8+508,2)
| Întreprinderea „Electroputere” Craiova
 
|-
| 137.
| „M.E.R. electroputere” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Craiova Calea București nr. 144 jud. Dolj
| Fabricarea motoarelor electrice de curent continuu și alternativ; execuția de reparații și lucrări de service în domeniu.
| 1163,9 (431,6+254)
| Întreprinderea „Electroputere” Craiova
 
|-
| 138.
| „Trafo electroputere” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Craiova Calea București nr. 144 jud. Dolj
| Fabricarea de transformatoare de forță clasice și speciale, cuptoare cu arc electric; executarea de reparații și lucrări de service în domeniu.
| 618,1 (207,8+497)
| Întreprinderea „Electroputere” Craiova
 
|-
| 139.
| „A.I.T. Electroputere” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Craiova Calea București nr. 144 jud. Dolj
| Fabricarea de aparataj electric de medie și înaltă tensiune, transformatoare de măsură, piese de schimb și produse din domeniul aparataj ului electric; executarea de reparații, lucrări și servicii în domeniu.
| 423,6 (197,3+298,2)
| Întreprinderea „Electroputere” Craiova
 
|-
| 140.
| „M.E. electroputere” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Craiova calea București nr. 144 jud. Dolj
| Executarea de reparații capitale și modernizări de utilaje; prestări de servicii în domeniu; distribuție și furnizare de energie electrică și
| 126,8 (94,4+4,2)
| Întreprinderea „Electroputere” Craiova
 
|-
| 141.
| „A.V.U. electro-putere” S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Craiova Calea București nr. 144 jud Dolj
| Fabricarea de echipamente complexe; fabricarea de mașini și utilaje specifice industriei electrotehnice; activități de comercializare și service în domeniu.
| 107,6 (41,4+63)
| Întreprinderea „Electroputere” Craiova
 
|-
| 142.
| „Eleond” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Zalău str. Mihai Viteazul nr. 111 jud. Sălaj
| Producerea de sârme trefilate și laminate, conductori emailați, sârme cositorite din cupru; activități de proiec-tare-cercetare în domeniu; activități sociale în favoarea salariaților.
| 616 (416,7+315,7)
| Întreprinderea de conductori electrici emailați -Zalău
 
|-
| 143.
| „Iiruc” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București b-dul Dimitrie Pompei nr. 6 sector 2
| Executarea de lucrări de service industriale hard și soft -la echipamente de tehnică de calcul și de birou, echipamente de comandă numerică și automatizate, produse pentru radiocomunicații, A.M.C. -textuare -pentru laboratoare și industriale, aparatură medicală computerizată, bunuri electronice de larg consum; aprovizionarea, fabricarea, închirierea, comercializarea inclusiv operațiuni de export-import de produse, materiale, piese de schimb, testoare; activități de dezmembrare, recondiționare, valorificare de echipamente și sub-ansamble specifice obiectului de activitate; servicii pentru efectuarea de măsurători ecologice; servicii pentru calificarea, recalificarea, specializarea forței de muncă, pregătirea managerilor, inclusiv testarea pregătirii în domeniile menționate; servicii de informatizare, proiectare, gestiune prin bănci de date -în domeniul financiar contabil, precum și în domenii similare.
| 566,4 (491,1+700,6)
| Întreprinderea pentru întreținerea și repararea utilajelor de calcul București
 
|-
| 144.
| „Hervil” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Râmnicu Vâlcea str.Topolog nr. 26 jud. Vâlcea
| Producerea de echipament hidraulic, de ungere și elemente de etanșare; execuția de bunuri de larg consum, SDV-uri și piese de schimb specifice; activități de service în domeniu.
| 454,8 (367,6+110,7)
| Întreprinderea de echipament hidraulic - Rm. Vâlcea
 
|-
| 145.
| „Aparataj electric” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Titu str. Gării nr. 79 jud. Dâmbovița
| Proiectarea, producerea și comercializarea de aparataj electric de joasă tensiune, SDV-uri, piese de schimb și subansamble, utilaje specifice; activități de comerț interior și exterior cu bunuri de larg consum; activități sociale în favoarea salariaților.
| 442,3 (317,1+233,4)
| Întreprinderea de aparataj electric de instalații -Titu
 
|-
| 146.
| „Fepa” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Bârlad str. Republicii nr. 316 jud. Vaslui
| Proiectarea, producerea și comercializarea de echipamente pneumatice și electronice de automatizare și măsurare; aparatură pneumatică de automatizare pe panou și locală; traductoare pneumatice și electronice de presiune, temperatură și nivel; executarea de lucrări privind punerea în funcțiune și reparații (service); efectuarea de operațiuni import-export.
| 440,6 (316,1+268)
| Întreprinderea de elemente pneumatice și aparate de măsură -Bârlad
 
|-
| 147.
| „F.E.A.” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București calea Floreasca nr. 242-246 sector 2
| Producția, consultanță, proiectarea, asistența tehnică și service de echipamente și aparatură de automatizare, de măsură, de electronică industrială și medicală, bunuri de larg consum; activități de cooperare; activități de comercializare și import-export, de bunuri și servicii; activități sociale în favoarea salariaților.
| 366,9 (220,3+365)
| Întreprinderea da elemente de automatizări -București
 
|-
| 148.
| „Amc” - S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Vaslui str. Metalurgiei nr. 2 jud. Vaslui
| Producerea de manometre, termostate auto și termometre; activități de proiectare, cercetare și service în domeniu; activități sociale în favoarea salariaților.
| 302,5 (242,4+115,1)
| Întreprinderea de aparate de măsură și control -Vaslui
 
|-
| 149.
| „Electroceramica* -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Turda str. Bihorului nr. 19 jud. Cluj
| Execuția de izolatoare electrice de joasă, medie și înaltă tensiune
; producerea de aparataj electric de medie și înaltă tensiune; execuția de SDV-uri specifice și BLC; activități de proiectare, cercetare, studii și service în domeniu; activități sociale în favoarea salariaților.
| 281,8 (169,9+66,4)
| Întreprinderea „Electroceramica” Turda
 
|-
| 150.
| „Mecanica” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Turda str. Bihorului nr. 19 jud. Cluj
| Reparații de mașini și utilaje: proiectare și execuție SDV-uri la cerere; activități de service; activități sociale în favoarea salariaților.
| 90 (26,1+23,8)
| Întreprinderea „Electroceramica” Turda
 
|-
| 151.
| „Izocer” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Turda str. Armata Roșie nr. 39 jud. Cluj
| Execuția de izolatoare electrice de medie și înaltă tensiune și cabluri electrice; producerea de obiecte sanitare din faianță; execuția de SDV-uri specifice și BLC-uri; studii și cercetări în domeniu; lucrări pentru terți la cerere; activități sociale în favoarea salariaților.
| 284,7 (263,3+40,1)
| Întreprinderea „Electroceramica” Turda
 
|-
| 152.
| „Rombat” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Biptrița Drumul Cetății nr. 4 jud. Bistrița-Năsăud
| Execuția de acumulatoare auto și tracțiune, staționare și de miniacumulatoare: activități de cercetare, proiectare și service în domeniu; activități sociale în favoarea salariaților.
| 260,9 (241.3-5-69,5)
| Întreprinderea de acumulatoare Bistrița
 
|-
| 153.
| „Celule electrice” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Băilești Prelungirea Depozitelor nr. 25 jud. Dolj
| Producerea de celule electrice de medie tensiune, bare capsulate, posturi de transformare de exterior, echipamente de compensare și filtrare armonice pentru instalații de foraj, SDV-uri specifice; execuția de echipamente electrice pentru centrale nuclearoelectrice; activități de service în domeniu; activități sociale în favoarea salariaților.
| 242,3 (136,3+145,3)
| Întreprinderea de prefabricate Băilești
 
|-
| 154.
| „Iamu” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Blaj str. Gheorghe Barițiu nr. 33 jud. Alba
| Execuția de ansamble și accesorii pentru mașini-unel-te; producerea de mașini-unelte și piese de schimb; efectuarea de reparații capitale pentru mașini-unelte; activități de service și prestări de servicii în domeniu; execuția de bunuri de uz gospodăresc; activități sociale în favoarea salariaților.
| 211,6 (140,3+124,9)
| Întreprinderea de accesorii pentru mașini-unelte Blaj
 
|-
| 155.
| „Perom” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Bacău str. Republicii nr. 166 jud. Bacău
| Proiectarea, producerea și comercializarea de panouri și echipamente de automatizare și BLC-uri; prestări de servicii și service în domeniu; operațiuni de import-export.
| 139 (81,8+135,5)
| Întreprinderea de panouri electropneumatlce Bacău
 
|-
| 156.
| „Casstil” -S.A,
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București str. Vergului nr. 41 sector 2
| Producerea și comercializarea de BLC-uri de serii mici și unicate; servicii de cercetare științifică și inginerie tehnologică; atestări de calitate, fiabilitate și securitate funcțională; consulting și activități promoționale în domeniul articolelor casnice, uz personal și medical, jucării, articole pentru handicapați, accesorii ornamentale, de sport-turism, ambala-)e-
| 73,3 (57,6+18,2)
| Institutul de cercetare și proiectare pentru articole casnice București
 
|-
| 157.
| „Nitramonia” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Făgăraș str. Eminescu nr. 50 jud. Brașov
| Producerea și comercializarea de produse chimice orga- ( nice și anorganice, îngrășăminte chimice, gaze lichefiate produse macromolecula-re de tip feudformaldehidice. intermediari organici.
| 4,800 4.537,2+662,5)
| Combinatul chimic Făgăraș
 
|-
| 158.
| „Rafinăria Astra” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Ploiești B-dul Petrolului nr. 59 jud. Prahova
| Producerea și comercializarea produselor obținute din prelucrarea țițeiului, a derivatelor sale și a gazolinei.
| 528,7 (380,2-4-337,9)
| Întreprinderea „Rafinăria” Ploiești
 
|-
| 159.
| „Rafinăria” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Dărmănești str. Dârmănești jud. Bacău
| Producerea și comercializarea produselor obținute din prelucrarea țițeiului.
| 336,8 (300,1+298,3)
| Întreprinderea „Rafinăria” Dărmănești
 
|-
| 160.
| „Cristapan” -SA.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Pădurea Neagră str. Pădurea Neagră jud. Bihor
| Producerea și comercializarea de sticlărie Calco-sodicâ, de menaj și iluminat, sticlărie de laborator, articole de cristal, sticlărie tehnică, articole de sticlărie suprapusă.
| 26,4 (20,9+17,4)
| Întreprinderea de sticlărie Pădurea Neagră
 
|-
| 161.
| „Complex proiect” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| București b-dul Th. Pallady nr. 313 sector 3
| Proiectare tehnologică și de utilaje pentru industria chimică, retehnologizări, asistență tehnică și consultanță tehnică în domeniul construcției de mașini.
| 3,9 (1,4+2,5)
| Centrul de proiectare utilaje pentru chimie București
 
|-
| 162.
| „Consult proiect” -SA.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Ploiești B-dul Petrolului nr. 10 jud. Prahova
| Proiectare tehnologică și de utilaje pentru industria petrochimică, retehnologizări, asistență tehnică, precum și intermedierea execuției produselor și lucrărilor proiectate.
| 3,3 (0,8+5,6)
| Centrul de proiectare utilaje pentru petrochimie Ploiești
 
|-
| 163,
| „Fortur-cug” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoca str. Beiușului nr. 74 jud. Cluj
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a lingourilor din oțel; pieselor forjate și matrița te, pieselor turnate din oțel și fontă, bandajelor, inelelor și modelelor din lemn, inclusiv servicii- și asistență tehnică.
| 2216,8 (1747+203)
| Combinatul de utilaj greu Cluj-Napoea Fabrica „Metalurgica”
 
|-
| 164.
| „Unimet-cug” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoca B-dul  Muncii nr. 18 jud. Cluj
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a subansamblelor pentru turbine și utilaj energetic, utilajelor și instalațiilor complexe pentru industria metalurgică, cilindrilor și cajelor de laminor, pieselor de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 2013,6 (1285,7+ 111,4)
| Combinatul de utilaj greu Cluj-Napoca „Fabrica de mașini grele” (secțiile și atelierele de profil)
 
|-
| 165.
| „Fortpres-cug” -SA.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoca B-dul Muncii nr. 18 jud. Cluj
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a utilajelor pentru deformare plastică, liniilor tehnologice complexe de matrițare, utilajelor metalurgice, turbinelor în gama 0,2-12 MW, pieselor de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 999,9 (1083,7+ 466,6)
| Combinatul de utilaj greu Cluj-Napoea „Fabrica de mașini grele” (secțiile și atelierele de profil)
 
|-
| 166.
| „Erscug” S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoea B-dul Muncii nr. 18 jud. Cluj
| Engineering și antrepriză generală, retehnologizare, servicii, asigurarea utilităților pentru societățile comerciale de pe platformă, activitate de informatică, consulting, acțiuni de joint-venture.
| 756,6 (736,4+92,1)
| Combinatul de utilaj greu Cluj-Napoea: Centrul de calcul; Activitatea de întreținere, reparații; „CFU”: activitățile mecano-energetice și de utilități
 
|-
| 167.
| „Psa-cug” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoea B-dul Muncii nr. 18 jud, Cluj
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a liniilor tehnologice, prototipurilor de utilaje, sculelor așchietoare speciale, dispozitivelor, matrițelor, ștanțelor, pieselor de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 165,2 (132,3+17,7)
| Combinatul de utilaj greu Cluj-Napoea -Secția de scu-lărie și activitatea de prototipuri
 
|-
| 168.
| „Tehno-mag-cug” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoca B-dul Muncii nr. 18 jud. Cluj
| Prestări de servicii în domeniul cercetării, proiectării și studii de utilaje, instalații, linii tehnologice, secții, fabrici pentru sectoarele calde și prelucrare la rece, retehnologizări și realizarea de produse prototip.
| 3 5+
| Combinatul de utilaj greu Cluj-Napoea -Activitatea de cercetare proiectare tehnologică uzuală și pregătirea fabricației
|}
 
'''Guvernul României'''
 
=== Hotărâre privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industrie ===
 
În temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale,
 
'''Guvernul României''' hotărăște:
 
Art. 1. - Se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social - prevăzute în anexa nr. 1.
 
Art. 2. - Societățile comerciale pe acțiuni, înființate potrivit prezentei hotărâri, se vor organiza și vor funcționa în conformitate cu statutul propriu al fiecărei societăți prevăzut în anexele nr. 2 (2.1 -2.45 și 2 a <ref>Anexele nr. 2.1-2.45 și 2 a se comunică unităților interesate Statutul cadru al societăților comerciale înființate potrvit art. 1 este cuprins în anexa nr. 2.</ref>.).
 
Art. 3. - În conformitate cu art. 212 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, în perioada în care statul aste acționar unic. atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului, care își desfășoară activitățile specifice conform anexelor de la art. 2 din prezenta hotărâre.
 
Ministerul Resurselor și Industriei, prin reprezentanții săi în consiliile împuterniciților statului, va sprijini consiliile de administrație ale societăților comerciale în luarea deciziilor privind realizarea contractelor comerciale la nivelul comenzilor lansate de Ministerul Apărării Naționale și în conservarea capacităților destinate producției de apărare.
 
Art. 4. - Societățile comerciale pe acțiuni, înființate, realizează obiectul de activitate pe bază de contracte comerciale încheiate în conformitate cu Codul civil și Codul comercial român, cu excepțiile prevăzute de lege.
 
Contractarea mărfurilor supuse sistemului de repartiții prin balanțe materiale, se va face în conformitate cu reglementările stabilite de către Guvern potrivit prevederilor art. 52 din Legea nr. 15/1990.
 
Art. 5. - Societățile comerciale nou înființate își vor definitiva capitalul social pe baza reevaluării patrimoniului în condițiile prevăzute de lege.
 
Art. 6. - Pe data înființării societăților comerciale pe acțiuni, unitățile economice de stat prevăzute în anexa 1, se desființează.
 
Activul și pasivul unităților de stat care se desființează se preiau de către societățile comerciale înființate.
 
Personalul care trece la societățile comerciale, se consideră transferat în interesul serviciului și beneficiază, timp de trei luni, de salariul tarifar avut și de sporul de vechime, după caz, dacă este încadrat în funcții cu niveluri de salarizare mai mici.
 
Art. 7. - Anexele 1, 2 și 2 a, fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
 
Art. 8. - Orice dispoziții contrare prezentei hotărâri se abrogă.
 
{{SemnPm|Petre Roman|București|21 decembrie 1990|1327}}
 
====Anexa nr. 1====
 
'''Lista societăților comerciale care se înființează în baza Legii nr. 15/1990'''
 
{|
| Nr. crt.
| Denumirea societății comerciale
| Forma juridică
| Sediul, localitatea, județul
| Principalul obiect de activitate
| Capital social inițial structura <ref>Milloace fixe + mijloace circulante</ref>  conform bilanțului la 30.06.1990 (mil. lei)
| Denumirea unităților care își încetează activitatea
 
|-
| 0
| 1
| 2
| 3
| 4
| 5
| 6
 
|-
| 1.
| „Uzinele Textile” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara Calea Aradului, nr. 48, jud. Timiș
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor din bumbac și tip bumbac; producerea și comercializarea firelor de vigonie.
| 397,5 (352,1+133,1)
| Întreprinderea textilă „Bumbacul” Timișoara
 
|-
| 2.
| „Dunăreana” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Giurgiu șos.București nr. 351 jud. Giurgiu
| Producerea și comercializarea țesăturilor din bumbac și tip bumbac pentru cămăși (carouri, imprimate, uniuri), bluze, rochii, lenjerie de pat, batiste de damă și bărbătești; producerea și comercializarea țesăturilor pentru echipament de protecția muncii, articole tehnice; producerea și comercializarea de confecții textile,
| 394,2 (239+169)
| Întreprinderea textilă „Dunăreană” Giurgiu
 
|-
| 3.
| „Samtex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Jibou str. Stadionului nr. 13 jud. Sălaj
| Producerea de țesături tip in, cânepă și fire; comercializarea produselor realizate.
| 180 (157,2+33,3)
| Întreprinderea de in „Integrata” Jibou
 
|-
| 4.
| „Efectofil” S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Focșani B-dul Independenței nr. 1 jud.Vrancea
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac; producerea și comercializarea firelor de efect.
| 170,8 (145,3+ 31,7)
| Întreprinderea „Filatura de bumbac” Focșani
 
|-
| 5.
| „Agatex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara str. Buziașului nr. 18 jud. Timiș
| Producerea de componente tehnologice pentru industria textilă; producerea de aparate pentru laborator; producerea de jucării; producerea de ambalaje; comercializarea la intern și export a acestor produse.
| 136,4 (114,5+ 45,8)
| Întreprinderea „Ambalajul metalic” Timișoara
 
|-
| 6.
| „Tino” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brașov str. Avram Iancu nr. 66 jud. Brașov
| Producerea și comercializarea încălțămintei.
| 76,9 (41+54,5)
| Întreprinderea de piele și încălțăminte Brașov
 
|-
| 7.
| „Tamiv” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brașov str. Carpaților nr. 44 jud. Brașov
| Producerea și comercializarea semifabricatelor din piele.
| 47,9 (30,3+24.6)

| „Corvin” -S.A.

| Hunedoara str. Traian nr. 11 jud. Hunedoara
| Producerea și comercializarea încălțămintei și tălpilor injectate.
| 53,7 (32,9+47,5)
| Întreprinderea de încălțăminte Hunedoara

Art. 3. -În conformitate cu art. 212 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, în perioada în care statul aste acționar unic. atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului, care își desfășoară activitățile specifice conform anexelor de la art. 2 din prezenta hotărâre.
|-
| 9.
| „Capris” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sebeș str. Progresului nr. 5-7 jud. Alba
| Producerea și comercializarea semifabricatelor de piele și articole de marochinărie.
| 43,7 (22,6+39,2)
| Întreprinderea de piele și marochinărie „Căprioara” Sebeș

Ministerul Resurselor și Industriei, prin reprezentanții săi în consiliile împuterniciților statului, va sprijini consiliile de administrație ale societăților comerciale în luarea deciziilor privind realizarea contractelor comerciale la nivelul comenzilor lansate de Ministerul Apărării Naționale și în conservarea
|-
capacităților destinate producției de apărare.
| 10.
| „Confexpeli” -SA.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sebeș str. Progresului nr. 5-7 jud. Alba
| Producerea și comercializarea confecțiilor din piele.
| 6,3 (1,3+7,1)
| Întreprinderea de piele și marochinărie „Căprioara” Sebeș

Art. 4. -Societățile comerciale pe acțiuni, înființate, realizează obiectul de activitate pe bază de contracte comerciale încheiate în conformitate cu Codul civil și Codul comercial român, cu excepțiile prevăzute de lege.
|-
| 11.
| „Tesma” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Lupeni str. Păcii nr. 2 bis, Jud. Hunedoara
| Producerea de țesături tip mătase crude și finite cu destinație confecții; comercializarea bunurilor realizate.
| 90,6 (82,9+13,1)
| Întreprinderea „Ţesătoria de mătase” Lupeni

Contractarea mărfurilor supuse sistemului de repartiții prin balanțe materiale, se va face în conformitate cu reglementările stabilite de către Guvern potrivit prevederilor art. 52 din Legea nr. 15/1990.
|-
| 12.
| „Contex Dobrogeana” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Constanța str. Căpitan Papadopol nr. 14 jud. Constanța
| Producerea de fire țesături groase și saci din fibre liberiene; comercializarea bunurilor realizate.
| 78,4 (54+29,1)
| Întreprinderea textilă „Dobrogeana” Constanța

Art. 5. -Societățile comerciale nou înființate își vor definitiva capitalul social pe baza reevaluării patrimoniului în condițiile prevăzute de lege.
|-
| 13.
| „Varotex” -S.A.

| Vaslui str. Ștefan cel Mare nr. 277 jud. Vaslui
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor și blănurilor sintetice; servicii terți; activitate și operațiuni import-export.
| 217,9 (43,4+12)
| Întreprinderea de tricotaje Vaslui

Art. 6. -Pe data înființării societăților comerciale pe acțiuni, unitățile economice de stat prevăzute în anexa 1, se desființează.
|-
| 14.
| Tricotex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Satu Mare str. Hașdeu nr. 23 jud. Satu Mare
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor tip lână, tip bumbac și poliester; servicii terți; activitate și operațiuni import-export.
| 158,8 (142,2+ 78.2)
| Întreprinderea „Tricotex” Satu Mare

Activul și pasivul unităților de stat care se desființează se preiau de către societățile comerciale înființate.
|-
| 15.
| „Dovatex” -S.A.

| Hârlău str. Gheorghe Doja nr. 18 iud. Iași
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor din bumbac, tip bumbac și poliester; servicii terți; activitate import-export.
| 37,5 (20,9+16,4)
| Întreprinderea de tricotaje Hârlău

Personalul care trece la societățile comerciale, se consideră transferat în interesul serviciului și beneficiază, timp de trei luni, de salariul tarifar avut și de sporul de vechime, după caz, dacă este încadrat în funcții cu niveluri de salarizare mai mici.
|-
| 16.
| „Mătase” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Mihăilești jud. Giurgiu
| Producerea de țesături mătase și tip mătase crude; comercializarea bunurilor realizate.
| 26 (23,5+2,7)
| Întreprinderea de mătase Mihăilești

Art. 7. -Anexele 1, 2 și 2 a, fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
|-
| 17.
| „Mondoconf” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București b-dul Armata Poporului nr. 7 sector 6
| Producerea confecțiilor textile pentru bărbați; comercializarea produselor executate en gros și en detail, pe piața internă sau externă, prin magazine proprii sau terți încheierea în nume propriu sau prin intermediari a contractelor de aprovizionare cu materii prime și materiale, de vânzare a produselor finite și alte contracte comerciale: efectuarea de operațiuni de import-export (materii prime, materiale auxiliare, accesorii textile, utilaje și piese de schimb ș.a.); activități de cooperare cu societăți comerciale române sau străine, în scopul retehnologizării, al ridicării standardului și competitivității producției; alte servicii, activități.
| 133,7 (36+188)
| Întreprinderea de confecții și tricotaje București

Art. 8. -Orice dispoziții contrare prezentei hotărâri se abrogă.
|-
 
| 18.
{{SemnPm|Petre Roman|București|21 decembrie 1990|1327}}
| „Scoriton” -S.A.
 
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
 
| Onești str. Uzinei nr. 1 jud. Bacău
 
| Pregătire și execuție, asistență tehnică și consulting îndomeniul construcțiilor și montării echipamentului tehnologic industrial pentru investiții noi, dezvoltări, modernizări, reparații, prestații, întreținere și service la obiectivele energetice (termo și electro) din țară și străinătate, realizarea de produse industriale pentru activitățile proprii, reparații, închirieri și service pentru utilaje și mijloace de mecanizare, transporturi, informatică, ofertare, efectuarea operațiunilor de comerț exterior, colaborare directă cu bănci de comerț exterior, efectuarea operațiunilor de fond valutar, comercializarea producției industriale, precum și alte lucrări sau activități rentabile, autorizate prin lege, în scopul folosirii la maximum a capacității și resurselor societății, pentru persoane fizice ori juridice, române sau străine, desfășurarea de activități cu caracter social în favoarea salariaților.
====Anexa nr. 1====
| 15,5 (15,5+11,1)
 
| Brigada complexă antrepriză Borzești din cadrul întreprinderii de antrepriză Construcții-montaj și reparații uzine electrice București
'''Lista societăților comerciale care se înființează în baza Legii nr. 15/1990'''
 
{|  
| Nr. crt.
| Denumirea societății comerciale
| Forma juridică
| Sediul, localitatea, județul
| Principalul obiect de activitate
| Capital social inițial structura *) conform bilanțului la 30.06.1990 (mii, lei)
| Denumirea unităților care își încetează activitatea

|-
|-
| 0
| 19
| 1
| „Kecet” -S.A.
| 2
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| 3
| Galați șos. Smirdan nr. 3 jud. Galați
| 4
| Pregătire .și execuție, asistență tehnică și consulting în domeniul construcțiilor si montării echipamentului tehnologic industrial pentru investiții noi, dezvoltări, modernizări, reparații, prestații, întreținere și service la o-bâectivele energetice (termo și electro) din țară si străinătate, realizarea de produse industriale pentru activitățile proprii, reparații, închirieri și service pentru utilaje .și mijloace de mecanizare, transporturi, informatică, ofertare, efectuarea operațiunilor de comerț exterior, colaborare directă cu bănci de comerț interior și exterior, efectuarea operațiunilor de fond valutar, comercializarea producției industriale, precum și alte lucrări sau activități rentabile autorizate de lege, în scopul folosirii la maximum a capacității și resurselor societății, pentru persoane fizice ori juridice, române sau străine, desfășurarea de activități cu caracter social în favoarea salariaților.
| 5
| 2,7 (2.7-4-4,8)
| 6
| Brigada complexă antrepriză Galați, din cadrul întreprinderii de antrepriză construcții-montaj și reparații uzine electrice Bueurești

|-
|-
| 1.
| 20.
| „Uzinele Textile” -SA.
| „Electromotor” -SA.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Timișoara Calea Aradului, nr. 48 jud. Timiș
| Timișoara B-dul Republicii nr. 21 jud. Timiș
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor din bumbac și tip bumbac; producerea și comercializarea firelor de vigonie.
| Execuția de echipamente și motoare electrice și linii tehnologice pentru industria electrotehnică. Activități de service în domeniu. Activități de export-import, consulting și proiectare constructivă la cerere. Activități sociale în favoarea salariaților.
| 397,5 (352,1+ 133,1)
| 904,2 (616,7+ 556,8)
| Întreprinderea textilă „Bumbacul” Timișoara
| Întreprinderea „Electromotor” Timișoara

|-
|-
| 2.
| 21.
| „Dunăreană” -SA.
| „Electro-aparataj” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Giurgiu șos.București nr. 351 jud. Giurgiu
| București B-dul Marelui Stadion nr. 3-5 sector 2
| Producerea și comercializarea țesăturilor din bumbac și tip bumbac pentru cămăși (carouri, imprimate, uniuri), bluze, rochii, lenjerie de pat, batiste de damă și bărbătești; producerea și comercializarea țesăturilor pentru echipament de protecția muncii, articole tehnice; producerea și comercializarea de confecții textile,
| Proiectarea, producerea de aparataj electric de joasă tensiune, electrotehnic și/sau electronic. Comercializarea produselor prin rețea proprie, sau prin rețele specializate. Activități de prestări servicii și service în domeniu. Efectuarea de operațiuni de comerț exterior și cooperare internațională. Realizarea de produse, subansamble și piese din colaborare. Exercitarea de operațiuni juridice, economice, financiare si comerciale.
| 394,2 (239+169)
| 821,4 (550,1+ 495,5)
| Întreprinderea textilă „Dunăreană” Giurgiu
| Întreprinderea „Electroaparataj” București

|-
|-
| 3.
| 22.
| „Samtex” -S.A,
| „Electrotimis” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Jibou str. Stadionului nr. 13 jud. Sălaj
| Timișoara Calea Buziașului nr. 11 jud. Timiș
| Producerea de țesături tip în, cânepă și fire; comercializarea produselor realizate.
| Execuția de mașini si utilaje tehnologice unicate si de scrie. Producerea de piese de schimb, SDV-uri. specifice mașinilor și utilajelor tehnologice. Execuția de bunuri de larg consum și activități de service În domeniu.
| 180 (157,2+ 33,3)
| 564,5 (314.4+278,6)
| Întreprinderea de în „Integrata” Jibou
| Întreprinderea „Electrotimiș” Timișoara

|-
|-
| 4.
| 23.
| „Efectofil” S.A.
| „Romacost” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Focșani B-dul Independenței nr. 1 jud.Vrancea
| Timișoara Calea Buziașului nr. 11 jud. Timiș
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac; producerea și comercializarea firelor de efect.
| Producerea de matrițe, cochile, stanțe, bunuri de larg consum, piese de schimb la cerere. Activități de engineering. Activități sociale în favoarea salariaților.
| 170,8 (145,3+ 31,7)
| 111,9 (82+35,8)
| Întreprinderea „Filatura de bumbac” Focșani
| Întreprinderea „Electrotimiș” Timișoara

|-
|-
| 5.
| 24.
| „Agatex” -S.A.
| „Tim Teros” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara str. Buzia-șului nr, 18 jud. Timiș
| Timișoara Calea Buziașului nr. 11 jud. Timiș
| Producerea de componente tehnologice pentru industria textilă; producerea de aparate pentru laborator; producerea de jucării; producerea de ambalaje; comercializarea la intern și export a acestor produse.
| Reparații de mașini-unelte, agregate, linii tehnologice, instalații și unelte de mână. Producerea de piese de schimb la cerere. Producerea, achiziționarea și distribuția, de aer comprimat, a-cetilenă, oxigen, gaz metan, energie electrică și termică în scopuri industriale. Activități de prestări servicii la cerere. Activități sociale în favoarea salariaților.
| 136,4 (114,5+ 45,8)
| 76,4 (59,2+20,9)
| Întreprinderea „Ambalajul metalic” Timișoara
| Întreprinderea „Electrotimiș” Timișoara
 
|-
| 6.
| „Tino” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brașov str. Avram Ian cu nr. 66 jud. Brașov
| Producerea și comercializarea încălțămintei.
| 76,9 (41+54,5)
| Întreprinderea de piele și încălțăminte Brașov

|-
|-
| 7.
| 25.
| „Tamiv” -S.A.
| „Amiro” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Brașov str. Carpaților nr. 44 jud. Brașov
| București șos. Berceni nr. 8 sector 4
| Producerea și comercializarea semifabricatelor din piele.
| Proiectarea, producerea și comercializarea de: echipamente și mijloace de sterilizare, aparate pentru diagnostic și tratament medical, echipamente pentru anestezie și ventilație artificială a plă-mânilor, echipamente pentru bloc operator, utilaje, aparatură și echipamente pentru stomatologie, utilaje și echipamente pentru balneotera-pie și fizioterapie, etuve, cuptoare și incinte termore-g labile pentru uz medical și industrial, utilaje și amenajări de uz medical mobile și staționarei mobilier medical, instrumentar medical de uz uman și veterinar, materiale și elemente pentru proteza-re și implant, seringi medicale, utilaje și echipamente tehnologice pentru dotarea proprie și a terților. Activități de service, reparații și prestări servicii specifice. Execuție piese de schimb în domeniu. Activități de comerț exterior pe cont propriu și pe bază de comision, prestări servicii în domeniu. Activități de transporturi și expediții internaționale.
| 47,9 (30,3+24.6)
| 323,8 (212+263,8)
| Întreprinderea de piele și încălțăminte Brașov
| Întreprinderea industrială de tehnică medicală București

|-
|-
| 3.
| 26.
| „Corvin” -S.A.
| „Electra Trading” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Hunedoara str. Traian nr. 11 jud. Hunedoara
| București Calea Victoriei nr. 216 sector 1
| Producerea și comercializarea încălțămintei și tălpilor injectate.
| Comercializarea de produse industriale și bunuri de larg consum, activități de prestări servicii în domeniile: engineering, management, marketing, consulting, procu-rient, asistență tehnică, intermediere, reprezentare, consignație, școlarizare. Studii tehnico-comerciale, operațiuni financiare, transport,publicitate, operațiuni de natură juridică, economică, financiară civilă și comercială în completare sau conexe.
| 53,7 (32,9+47,5)
| 62,6 (3,9+1163,3)
| Întreprinderea de încălțăminte Hunedoara
| Întreprinderea de comerț exterior „Electroexportim port București

|-
|-
| 9.
| 27.
| „Capris” -S.A.
| „CP INFO” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sebeș str. Progresului nr. 5-7 jud. Alba
| București str. Apolodor nr. 17 sector 5
| Producerea și comercializarea semifabricatelor de piele și articole de marochinărie.
| Activități de: cercetare, proiectare și implementare a sistemului informatic, import-export de soft și tehnică de caicul, întreținere și service în domeniu, închirieri de echipamente de tehnică de calcul, ediție și multiplicare la cerere, reprezentare în țară și străinătate. Pregătirea și perfecționarea personalului în domeniul informaticii.
| 43,7 (22,6+39,2)
| 34,4 (35,9+7,4)
| Întreprinderea de piele și marochinărie „Căprioara” Sebeș
| Centrul de calcul electronic București al „DIEEMF”

|-
|-
| 10.
| 23.
| „Confexpeli” -SA.
| „I.U.G.” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sebeș str. Progresului nr. 5-7 jud. Alba
| Craiova str. Tehnicii nr. 1 jud. Dolj
| Producerea și comercializarea confecțiilor din piele.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a mașinilor-unel-te tehnologice pentru industriile: metalurgică, siderurgică, chimică, minieră, celuloză și hârtie, piese de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 6,3 (1,3+7,1)
| 2906,3 (2619,1+ 1030)
| Întreprinderea de piele și marochinărie „Căprioara” Sebeș
| Întreprinderea de utilaj greu Craiova

|-
|-
| 11.
| 29.
| „Tesma” -S.A.
| „Scimum” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Lupeni str. Păcii nr. 2 bis, Jud. Hunedoara
| Medgidia str. Independenței nr. 12 jud. Constanța
| Producerea de țesături tip mătase crude și finite cu destinație confecții; comercializarea bunurilor realizate.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a utilajelor agricole, de transport, pieselor de schimb, articolelor de camping și bunurilor de larg consum, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 90,6 (82,9+13,1)
| 903,1 (693,5+ 479,9)
| Întreprinderea „Ţesătoria de mătase” Lupeni
| Întreprinderea mecanică de utilaje Medgidia

|-
|-
| 12.
| 30.
| „Contex Dobrogeana” -S.A.
| „Timpuri Noi” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Constanța str. Căpitan Papadopol nr. 14 jud. Constanța
| București Splaiul Unirii nr. 165 sector 3
| Producerea de fire țesături groase și saci din fibre liberiene; comercializarea bunurilor realizate.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a motoarelor și compresoarclor, agregatelor echipate cu motoare și compresoare, produselor speciale de interes național, produselor pentru agricultură și mica industrie particulară, echipamentelor tehnologice și SDV-urilor, pieselor de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 78,4 (54+29,1)
| 676,7 (432,6+ 386,3)
| Întreprinderea textilă „Dobrogeana” Constanța
| Întreprinderea „Timpuri Noi” București

|-
|-
| 13.
| 31.
| „Varotex” -S.A.
| „Islaz” -S.A,
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Vaslui str. Ștefan cel Mare nr. 277 jud. Vaslui
| Alexandria str. Fabricii nr. 3 jud. Teleorman
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor și blănurilor sintetice; servicii terți; activitate și operațiuni import-export.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a utilajelor, echipamentelor, pieselor de schimb pentru agricultură și industria alimentară, bunurilor de uz gospodăresc, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 217,9 (43,4+12)
| 225,1 (170.4+ 182,2)
| Întreprinderea de tricotaje Vaslui
| Întreprinderea „Mecanica Islaz”, Alexandria

|-
|-
| 14.
| 32.
| Tricotex” -S.A.
| „Seroag” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Satu Mare str. Hașdeu nr. 23 jud. Satu Mare
| Topleț str. Fabricii nr. 71 jud. Caraș-Severin
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor tip lână, tip bumbac și poliester; servicii terți; activitate și operațiuni import-export.
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a utilajelor și pieselor de schimb pentru industria alimentară și agricultură, mașinilor de ridicat și transportat, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 158,8 (142,2+ 78.2)
| 310,2 (213,5+ 242,2)
| Întreprinderea „Tricotex” Satu Mare
| Întreprinderea mecanică Topleț

|-  
|-
| 15.
| 33.
| „Dovatex” -S.A.
| „Simfo” -S.A,
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Hârlău str. Gheorghe Doja nr. 18 iud. Iași
| București Calea Griviței nr. 355 sector 1
| Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a tricotajelor din bumbac, tip bumbac și poliester; servicii terți; activitate import-export.
| Prestări de servicii în domeniul informațional și informatic, asistență tehnică (hardware și software), instruire, management, consulting, servicii pentru populație.
| 37,5 (20,9+16,4)
| 14.7 (14,7+ )
| Întreprinderea de tricotaje Hârlău
| Centrul de calcul din cadrul Centralei industriale de utilaj chimic și alimentar București

|-
|-
| 16.
| 34.
| „Mătase” -S.A.
| „Ciprora” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Mihăilești jud. Giurgiu
| Ploiești str. 23 August nr. 23 jud. Prahova
| Producerea de țesături mătase și tip mătase crude; comercializarea bunurilor realizate.
| Execuția de lucrări de construcții-montaj și instalații în domeniul industriei extractive, transportului și prelucrării țițeiului, gazelor și altor fluide asociate, precum și în domenii similare.
| 26 (23,5+2,7)
| 1085 (811,9+ 581,6)
| Întreprinderea de mătase Mihăilești
| Trustul antrepriză generală de construcții speciale petroliere Ploiești

|-
|-
| 17.
| 35.
| „Mondoconf” -S.A.
| „Condmag” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| București b-dul Armata Poporului nr. 7 sector 6
| Brașov str. Avram Iancu nr. 52 jud. Brașov
| Producerea confecțiilor textile pentru bărbați; comercializarea produselor executate en gros și en detail, pe piața internă sau externă, prin magazine proprii sau terți încheierea în nume propriu sau prin intermediari a contractelor de aprovizionare cu materii prime și materiale, de vânzare a produselor finite și alte contracte comerciale: efectuarea de operațiuni de import-export (materii prime, materiale auxiliare, accesorii textile, utilaje și piese de schimb ș.a.); activități de cooperare cu societăți comerciale române sau străine, în scopul retehnologizării, al ridicării standardului și competitivității producției; alte servicii, activități.
| Montarea de conducte magistrale pentru transportul de gaze și alte fluide de joasă, medie și înaltă presiune, inclusiv a instalațiilor tehnologice aferente; modernizări și reparații capitale la conducte și instalații existente; construcții civile, industriale și drumuri legate de activitatea de bază; consulting, asistență tehnică și prestări service în domeniile: proiectare, informatică, control nedistructiv, autoutilaje specifice, confecții metalice, prefabricate din beton.
| 133,7 (36+188)
| 200,9 (191,4+ 96,7)
| Întreprinderea de confecții și tricotaje București
| Întreprinderea antrepriză de conducte magistrale Brașov

|-
|-
| 18.
| 36.
| „Scoriton” -S.A.
| „Annax Gaz” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Onești str. Uzinei nr. 1 jud. Bacău
| Pregătire și execuție, asistență tehnică și consulting îndomeniul construcțiilor și montării echipamentului tehnologic industrial pentru investiții noi, dezvoltări, modernizări, reparații, prestații, întreținere și service la obiectivele energetice (termo și electro) din țară și străinătate, realizarea de produse industriale pentru activitățile proprii, reparații, închirieri și service pentru utilaje și mijloace de mecanizare, transporturi, informatică, ofertare, efectuarea operațiunilor de comerț exterior, colaborare directă cu bănci de comerț exterior, efectuarea operațiunilor de fond valutar, comercializarea producției industriale, precum și alte lucrări sau activități rentabile, autorizate prin lege, în scopul folosirii la maximum a capacității și resurselor societății, pentru persoane fizice ori juridice, române sau străine, desfășurarea de activități cu caracter social în favoarea salariaților.
| 15,5 (15,5+11,1)
| Brigada complexă antrepriză Borzești din cadrul întreprinderii de antrepriză Construcții-montaj și reparații uzine electrice București
 
|-
| 19
| „Kecet” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Galați șos. Smirdan nr. 3 jud. Galați
| Pregătire .și execuție, asistență tehnică și consulting în domeniul construcțiilor si montării echipamentului tehnologic industrial pentru investiții noi, dezvoltări, modernizări, reparații, prestații, întreținere și service la o-bâectivele energetice (termo și electro) din țară si străinătate, realizarea de produse industriale pentru activitățile proprii, reparații, închirieri și service pentru utilaje .și mijloace de mecanizare, transporturi, informatică, ofertare, efectuarea operațiunilor de comerț exterior, colaborare directă cu bănci de comerț interior și exterior, efectuarea operațiunilor de fond valutar, comercializarea producției industriale, precum și alte lucrări sau activități rentabile autorizate de lege, în scopul folosirii la maximum a capacității și resurselor societății, pentru persoane fizice ori juridice, române sau străine, desfășurarea de activități cu caracter social în favoarea salariaților.
| 2,7 (2.7-4-4,8)
| Brigada complexă antrepriză Galați, din cadrul întreprinderii de antrepriză construcții-montaj și reparații uzine electrice Bueurești
 
|-
| 20.
| „Electromotor” -SA.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Timișoara B-dul Republicii nr. 21 jud. Timiș
| Mediaș str. Aurel Vlaicu nr. 35 A jud. Sibiu
| Execuția de echipamente și motoare electrice și linii tehnologice pentru industria electrotehnică. Activități de service în domeniu. Activități de export-import, consulting și proiectare constructivă la cerere. Activități sociale în favoarea salariaților.
| Confecționarea și repararea de utilaj tehnologic petrolier și gâzei fer; confecții metalice, instalații sub presiune și instalații de ridicat; aparatură de automatizare pentru domeniul petrolier și ga-zeifer; echipamente destinate filtrării, măsurării, reglării siguranței și arderii gazelor naturale; agregate de încălzire, proiectare, consulting, engineering, asistență tehnică și service, în legătură cu obiectul său de activitate.
| 904,2 (616,7+ 556,8)
| 151,7 (109,1+ 118,6)
| Întreprinderea „Electromotor” Timișoara
| Întreprinderea mecanică gaz metan Mediaș

|-
|-
| 21.
| 37.
| „Electro-aparataj” -S.A.
| „Foraj-sonde” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| București B-dul Marelui Stadion nr. 3-5 sector 2
| Comănești str. Moldovei nr. 18 jud. Bacău
| Proiectarea, producerea de aparataj electric de joasă tensiune, electrotehnic și/sau electronic. Comercializarea produselor prin rețea proprie, sau prin rețele specializate. Activități de prestări servicii și service în domeniu. Efectuarea de operațiuni de comerț exterior și cooperare internațională. Realizarea de produse, subansamble și piese din colaborare. Exercitarea de operațiuni juridice, economice, financiare si comerciale.
| Forajul sondelor de cercetare geologică, de exploatare și injecție, în vederea descoperirii și punerii în exploatare a zăcămintelor de
| 821,4 (550,1+ 495,5)
țiței și gaze, precum și altor substanțe minerale utile.
| Întreprinderea „Electroaparataj” București
| 133,1 (305.3+ 67,4)
| Schela de foraj Comănești

|-
|-
| 22.
| 38.
| „Electrotimis” -S.A.
| „Foraj-sonde” -SA.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara Calea Buziașului nr. 11 jud. Timiș
| comuna Berea jud.Buzău
| Execuția de mașini si utilaje tehnologice unicate si de scrie. Producerea de piese de schimb, SDV-uri. specifice mașinilor și utilajelor tehnologice. Execuția de bunuri de larg consum și activități de service În domeniu.
| Forajul sondelor de cercetare geologică, de exploatare și injecție, în vederea descoperirii și punerii în exploatare a zăcămintelor de țiței și gaze, precum și altor substanțe minerale utile.
| 564,5 (314.4+278,6)
| 118,7 (333,3+ 48,7)
| Întreprinderea „Electrotimiș” Timișoara
| Schela de foraj Berea

|-
|-
| 23.
| 39.
| „Romacost” -S.A.
| „Foraj-sonde” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara Calea Buziașului nr. 11 jud. Timiș
| Videle str. Petrolului nr. 12 bis
| Producerea de matrițe, cochile, stanțe, bunuri de larg consum, piese de schimb la cerere. Activități de engineering. Activități sociale în favoarea salariaților.
| Forajul sondelor de cercetare geologică, de exploatare și injecție, în vederea descoperirii și punerii în exploatare a zăcămintelor de țiței și gaze, precum și altor substanțe minerale utile.
| 111,9 (82+35,8)
| 88,9 (181,4+ 16,2)
| Întreprinderea „Electrotimiș” Timișoara
| Schela de foraj Bălăria jud, Teleorman
 
|-
| 40.
| „Foraj-sonde” -S,A.
| Societate comerciala pe acțiuni (S.A.)
| Bucuiești str. Modestiei nr, 1 sector 1

| 63 (265.1+ 54,9)
| Schela de foraj Chitila

|-
|-
| 24.
| 41.
| „Tim Teros” -S.A.
| „Inspot” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Timișoara Calea Buziașului nr. 11 jud. Timiș
| Ploiești str. Democrației nr, 15 jud. Prahova
| Reparații de mașini-unelte, agregate, linii tehnologice, instalații și unelte de mână. Producerea de piese de schimb la cerere. Producerea, achiziționarea și distribuția, de aer comprimat, a-cetilenă, oxigen, gaz metan, energie electrică și termică în scopuri industriale. Activități de prestări servicii la cerere. Activități sociale în favoarea salariaților.
| Executarea de lucrări de construcții-montaj privind instalațiile tehnologice pentru industria de petrol și gaze: (stații de compresoare, instalații pentru dezbenzinare, instalații de tratarea țițeiului, parcuri de separatoare, stații de injecție, stații de pompare etc.); conducte pentru transportul țițeiului, gazelor și produselor petroliere, drumuri și căi de acces la sonde în foraj; rezervoare metalice; construcții industriale și civile; lucrări de reparații capitale; confecții metalice, prefabricate din beton; proiectare, alte lucrări și prestări servicii în domeniul său de activitate.
| 76,4 (59,2+20,9)
| 131,9 (96,1+111)
| Întreprinderea „Electrotimiș” Timișoara
| Antrepriza du con-strucții-montaje petroliere Teleajen-Ploiești din cadrul Trustului-antrepriză generală de construcții speciale petroliere Ploiești

|-
|-
| 25.
| 42.
| „Amiro” -S.A.
| „Sigmobil” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București șos. Berceni nr. 8 sector 4
| Sighelu Marmației str. Unirii nr. 40 jud. Maramureș
| Proiectarea, producerea și comercializarea de: echipamente și mijloace de sterilizare, aparate pentru diagnostic și tratament medical, echipamente pentru anestezie și ventilație artificială a plă-mânilor, echipamente pentru bloc operator, utilaje, aparatură și echipamente pentru stomatologie, utilaje și echipamente pentru balneotera-pie și fizioterapie, etuve, cuptoare și incinte termore-g labile pentru uz medical și industrial, utilaje și amenajări de uz medical mobile și staționarei mobilier medical, instrumentar medical de uz uman și veterinar, materiale și elemente pentru proteza-re și implant, seringi medicale, utilaje și echipamente tehnologice pentru dotarea proprie și a terților. Activități de service, reparații și prestări servicii specifice. Execuție piese de schimb în domeniu. Activități de comerț exterior pe cont propriu și pe bază de comision, prestări servicii în domeniu. Activități de transporturi și expediții internaționale.
| Producerea și comercializarea de mobilier, furnire estetice, placaje, plăci aglomerate din lemn, ambalaje din lemn și carton și alte articole din lemn.
| 323,8 (212+263,8)
| 401,9 (301,7+ 230,2)
| Întreprinderea industrială de tehnică medicală București
| Combinatul de prelucrare a lemnului Sighetu Marmației

|-
|-
| 26.
| 43.
| „Electra Trading” -S.A.
| „Enmet” - S.A,
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Calea Victoriei nr. 216 sector 1
| Sighe tu Marmației str. Unirii nr. 40 jud, Maramureș
| Comercializarea de produse industriale și bunuri de larg consum, activități de prestări servicii în domeniile: engineering, management, marketing, consulting, procu-rient, asistență tehnică, intermediere, reprezentare, consignație, școlarizare. Studii tehnico-comerciale, operațiuni financiare, transport,publicitate, operațiuni de natură juridică, economică, financiară civilă și comercială în completare sau conexe.
| Producerea și furnizarea ele energie termică,” energie e-leetrică, aer comprimat și reparații utilaje din industria lemnului.
| 62,6 (3,9+1163,3)
| 121,5 (114+30,2)
| Întreprinderea de comerț exterior „Electroexportim port București
| Combinatul de prelucrare a lemnului Sighetu Marmației

|-
|-
| 27.
| 44.
| „CP INFO” -S.A.
| „Icoa” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București str. Apolodor nr. 17 sector 5
| București str. Th. Pallady nr. 252 sector 3
| Activități de: cercetare, proiectare și implementare a sistemului informatic, import-export de soft și tehnică de caicul, întreținere și service în domeniu, închirieri de echipamente de tehnică de calcul, ediție și multiplicare la cerere, reprezentare în țară și străinătate. Pregătirea și perfecționarea personalului în domeniul informaticii.
| Promovarea și comercializarea confecțiilor din carton ondulat, tipăriturilor și imprimatelor precum și prestări de servicii către terțe societăți comerciale.
| 34,4 (35,9+7,4)
| 172,1 (112,4+ 60,2)
| Centrul de calcul electronic București al „DIEEMF”
| Întreprinderea de carton ondulat și ambalaje București

|-
|-
| 23.
| 45.
| „I.U.G.” -S.A.
| „Transgex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Craiova str. Tehnicii nr. 1 jud. Dolj
| Cluj-Napoea str. Buftea nr. 7 jud. Cluj
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a mașinilor-unel-te tehnologice pentru industriile: metalurgică, siderurgică, chimică, minieră, celuloză și hârtie, piese de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| Executarea de lucrări de prospecțiuni și explorări geologice; executarea de lucrări de deschidere de noi mine. exploatarea și valorificarea de substanțe minerale utile; executarea de lucrări de foraj pentru studii hidrogeo-logice și alimentare cu apă; prestarea de servicii specifice obiectului de activitate.
| 2906,3 (2619,1+ 1030)
| 321,1 (205,7+ 186,1)
| Întreprinderea de utilaj greu Craiova
| Întreprinderea de prospecțiuni și explorări geologice -„IPEG Cluj-Napoca”
 
|}
 
|-
'''Guvernul României'''
| 29.
| „Scimum” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Medgidia str. Independenței nr. 12 jud. Constanța
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a utilajelor agricole, de transport, pieselor de schimb, articolelor de camping și bunurilor de larg consum, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 903,1 (693,5+ 479,9)
| Întreprinderea mecanică de utilaje Medgidia

|-
=== Hotărâre privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industrie ===
| 30.
| „Timpuri Noi” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Splaiul Unirii nr. 165 sector 3
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a motoarelor și compresoarclor, agregatelor echipate cu motoare și compresoare, produselor speciale de interes național, produselor pentru agricultură și mica industrie particulară, echipamentelor tehnologice și SDV-urilor, pieselor de schimb, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 676,7 (432,6+ 386,3)
| Întreprinderea „Timpuri Noi” București

|-
În temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților comerciale de stat ca regii autonome și societăți comerciale,
| 31.
| „Islaz” -S.A,
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Alexandria str. Fabricii nr. 3 jud. Teleorman
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a utilajelor, echipamentelor, pieselor de schimb pentru agricultură și industria alimentară, bunurilor de uz gospodăresc, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 225,1 (170.4+ 182,2)
| Întreprinderea „Mecanica Islaz”, Alexandria

|-
'''Guvernul României''' hotărăște:
| 32.
| „Seroag” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Topleț str. Fabricii nr. 71 jud. Caraș-Severin
| Proiectarea, producerea și comercializarea în țară și străinătate a utilajelor și pieselor de schimb pentru industria alimentară și agricultură, mașinilor de ridicat și transportat, inclusiv servicii și asistență tehnică.
| 310,2 (213,5+ 242,2)
| Întreprinderea mecanică Topleț

|-
Art. 1. - Se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social prevăzute în anexa nr. 1.
| 33.
| „Simfo” -S.A,
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București Calea Griviței nr. 355 sector 1
| Prestări de servicii în domeniul informațional și informatic, asistență tehnică (hardware și software), instruire, management, consulting, servicii pentru populație.
| 14.7 (14,7+ )
| Centrul de calcul din cadrul Centralei industriale de utilaj chimic și alimentar București

|-
Art. 2. - Societățile comerciale pe acțiuni, înființate potrivit prezentei hotărâri, se vor organiza și vor funcționa în conformitate cu statutul propriu al fiecărei societăți, prevăzut în anexele nr. 2 (2.1-2.19 și 2 a <ref>Anexele nr. 2.1-2.19 și 2 a se comunică unităților interesate. Statutul cadru al societăților comerciale înființate potrivit art. 1 este cuprins în anexa nr. 2.</ref>.)
| 34.
| „Ciprora” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Ploiești str. 23 August nr. 23 jud. Prahova
| Execuția de lucrări de construcții-montaj și instalații în domeniul industriei extractive, transportului și prelucrării țițeiului, gazelor și altor fluide asociate, precum și în domenii similare.
| 1085 (811,9+ 581,6)
| Trustul antrepriză generală de construcții speciale petroliere Ploiești

|-
Art. 3. - În conformitate cu art. 212 din Legea privind societățile comerciale, în perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului, care își desfășoară activitățile specifice conform anexelor de la art. 2 din prezenta hotărâre.
| 35.
 
| „Condmag” -S.A.
Ministerul Resurselor și Industriei, prin reprezentanții săi în consiliile împuterniciților statului, va sprijini consiliile de administrație ale societăților comerciale în luarea deciziilor privind realizarea contractelor comerciale la nivelul comenzilor lansate de Ministerul Apărării Naționale și conservarea capacităților destinate producției de apărare.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
 
| Brașov str. Avram Iancu nr. 52 jud. Brașov
Art. 4. - Societățile comerciale pe acțiuni înființate realizează obiectul de activitate pe bază de contracte comerciale încheiate în conformitate cu Codul civil și Codul comercial român, cu excepțiile prevăzute de lege.
| Montarea de conducte magistrale pentru transportul de gaze și alte fluide de joasă, medie și înaltă presiune, inclusiv a instalațiilor tehnologice aferente; modernizări și reparații capitale la conducte și instalații existente; construcții civile, industriale și drumuri legate de activitatea de bază; consulting, asistență tehnică și prestări service în domeniile: proiectare, informatică, control nedistructiv, autoutilaje specifice, confecții metalice, prefabricate din beton.
| 200,9 (191,4+ 96,7)
| Întreprinderea antrepriză de conducte magistrale Brașov

|-
Contractarea mărfurilor supuse sistemului de repartiții, în balanțele materiale, se va face în conformitate cu reglementările stabilite de către Guvern, potrivit prevederilor art. 52 din Legea nr. 15/1990.
| 36.
| „Annax Gaz” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Mediaș str. Aurel Vlaicu nr. 35 A jud. Sibiu
| Confecționarea și repararea de utilaj tehnologic petrolier și gâzei fer; confecții metalice, instalații sub presiune și instalații de ridicat; aparatură de automatizare pentru domeniul petrolier și ga-zeifer; echipamente destinate filtrării, măsurării, reglării siguranței și arderii gazelor naturale; agregate de încălzire, proiectare, consulting, engineering, asistență tehnică și service, în legătură cu obiectul său de activitate.
| 151,7 (109,1+ 118,6)
| Întreprinderea mecanică gaz metan Mediaș

|-
Art. 5. - Societățile comerciale nou înființate își vor definitiva capitalul social pe baza reevaluării patrimoniului în condițiile prevăzute de lege.
| 37.
| „Foraj-sonde” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (SA.)
| Comănești str. Moldovei nr. 18 jud. Bacău
| Forajul sondelor de cercetare geologică, de exploatare și injecție, în vederea descoperirii și punerii în exploatare a zăcămintelor de
țiței și gaze, precum și altor substanțe minerale utile.
| 133,1 (305.3+ 67,4)
| Schela de foraj Comănești

|-
Art. 6. - Pe data înființării societăților comerciale pe acțiuni, unitățile economice de stat prevăzute în anexa nr. 1 se desființează.
| 38.
| „Foraj-sonde” -SA.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| comuna Berea jud.Buzău
| Forajul sondelor de cercetare geologică, de exploatare și injecție, în vederea descoperirii și punerii în exploatare a zăcămintelor de țiței și gaze, precum și altor substanțe minerale utile.
| 118,7 (333,3+ 48,7)
| Schela de foraj Berea

|-
Activul și pasivul unităților de stat care se desființează se preiau de către societățile comerciale înființate.
| 39.
| „Foraj-sonde” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Videle str. Petrolului nr. 12 bis
| Forajul sondelor de cercetare geologică, de exploatare și injecție, în vederea descoperirii și punerii în exploatare a zăcămintelor de țiței și gaze, precum și altor substanțe minerale utile.
| 88,9 (181,4+ 16,2)
| Schela de foraj Bălăria jud, Teleorman

|-
Personalul care trece la societățile comerciale se consideră transferat în interesul serviciului și beneficiază, timp de trei luni, de salariul tarifar avut și de sporul de vechime, după caz, dacă este încadrat în funcții cu niveluri de salarizare mai mici.
| 40.
| „Foraj-sonde” -S,A.
| Societate comerciala pe acțiuni (S.A.)
| Bucuiești str. Modestiei nr, 1 sector 1
| Forajul sondelor de cercetare geologică, de exploatare și injecție, în vederea descoperirii și punerii în exploatare a zăcămintelor de țiței și gaze, precum și altor substanțe minerale utile.
| 63 (265.1+ 54,9)
| Schela de foraj Chitila

|-
Art. 7. - În primele 6 luni de la înființare, consiliul de administrație va supune aprobării consiliului împuterniciților statului propuneri de modularizare prin reorganizare de noi societăți comerciale.
| 41.
| „Inspot” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Ploiești str. Democrației nr, 15 jud. Prahova
| Executarea de lucrări de construcții-montaj privind instalațiile tehnologice pentru industria de petrol și gaze: (stații de compresoare, instalații pentru dezbenzinare, instalații de tratarea țițeiului, parcuri de separatoare, stații de injecție, stații de pompare etc.); conducte pentru transportul țițeiului, gazelor și produselor petroliere, drumuri și căi de acces la sonde în foraj; rezervoare metalice; construcții industriale și civile; lucrări de reparații capitale; confecții metalice, prefabricate din beton; proiectare, alte lucrări și prestări servicii în domeniul său de activitate.
| 131,9 (96,1+111)
| Antrepriza du con-strucții-montaje petroliere Teleajen-Ploiești din cadrul Trustului-antrepriză generală de construcții speciale petroliere Ploiești

|-
Art. 8. - Anexele nr. 1, 2 și 2 a, fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
| 42.
| „Sigmobil” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sighelu Marmației str. Unirii nr. 40 jud. Maramureș
| Producerea și comercializarea de mobilier, furnire estetice, placaje, plăci aglomerate din lemn, ambalaje din lemn și carton și alte articole din lemn.
| 401,9 (301,7+ 230,2)
| Combinatul de prelucrare a lemnului Sighetu Marmației
 
|-
| 43.
| „Enmet” - S.A,
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sighe tu Marmației str. Unirii nr. 40 jud, Maramureș
| Producerea și furnizarea ele energie termică,” energie e-leetrică, aer comprimat și reparații utilaje din industria lemnului.
| 121,5 (114+30,2)
| Combinatul de prelucrare a lemnului Sighetu Marmației
 
|-
| 44.
| „Icoa” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București str. Th. Pallady nr. 252 sector 3
| Promovarea și comercializarea confecțiilor din carton ondulat, tipăriturilor și imprimatelor precum și prestări de servicii către terțe societăți comerciale.
| 172,1 (112,4+ 60,2)
| Întreprinderea de carton ondulat și ambalaje București
 
|-
| 45.
| „Transgex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Cluj-Napoea str. Buftea nr. 7 jud. Cluj
| Executarea de lucrări de prospecțiuni și explorări geologice; executarea de lucrări de deschidere de noi mine. exploatarea și valorificarea de substanțe minerale utile; executarea de lucrări de foraj pentru studii hidrogeo-logice și alimentare cu apă; prestarea de servicii specifice obiectului de activitate.
| 321,1 (205,7+ 186,1)
| Întreprinderea de prospecțiuni și explorări geologice -„IPEG Cluj-Napoca”
 
|}
 
'''Guvernul României'''
 
===Hotărâre privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industrie===
 
În temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților comerciale de stat ca regii autonome și societăți comerciale,
 
'''Guvernul României''' hotărăște:
 
Art. 1. -Se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social prevăzute în anexa nr. 1.
 
Art. 2. -Societățile comerciale pe acțiuni, înființate potrivit prezentei hotărâri, se vor organiza și vor funcționa în conformitate cu statutul propriu al fiecărei societăți, prevăzut în anexele nr. 2 (2.1 <ref>Anexele nr. 2.1-2.19 și 2.a se comunică unităților interesate. Statutul cadru al societăților comerciale înființate potrivit art, 1 este cuprins în anexa nr. 2.</ref>)
 
Art. 3. -În conformitate cu art. 212 din Legea privind societățile comerciale, în perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului, care își desfășoară activitățile specifice conform anexelor de la art. 2 din prezenta hotărâre.
 
Ministerul Resurselor și Industriei, prin reprezentanții săi în consiliile împuterniciților statului, va sprijini consiliile de administrație ale societăților comerciale în luarea deciziilor privind realizarea contractelor comerciale la nivelul comenzilor lansate de Ministerul Apărării Naționale și conservarea capacităților destinate producției de apărare.
 
Art. 4. -Societățile comerciale pe acțiuni înființate realizează obiectul de activitate pe bază de contracte comerciale încheiate în conformitate cu Codul civil și Codul comercial român, cu excepțiile prevăzute de lege.
 
Contractarea mărfurilor supuse sistemului de repartiții, în balanțele materiale, se va face în conformitate cu reglementările stabilite de către Guvern, potrivit prevederilor art. 52 din Legea nr, 15/1990.
 
Art. 5. -Societățile comerciale nou înființate își vor definitiva capitalul social pe baza reevaluării patrimoniului în condițiile prevăzute de lege.
 
Art. 6. -Pe data înființării societăților comerciale pe acțiuni, unitățile economice de stat prevăzute în anexa nr. 1 se desființează.
 
Activul și pasivul unităților de stat care se desființează se preiau de către societățile comerciale înființate.
 
Personalul care trece la societățile comerciale se consideră transferat în interesul serviciului și beneficiază, timp de trei luni, de salariul tarifar avut și de sporul de vechime, după caz, dacă este încadrat în funcții cu niveluri de salarizare mai mici.

Art. 7. -În primele 6 luni de la înființare, consiliul de administrație va supune aprobării consiliului împuterniciților statului propuneri de modularizare prin reorganizare de noi societăți comerciale.
Art. 9. - Orice dispoziții contrare prezentei hotărâri se abrogă.
 
Art. 8. -Anexele nr. 1, 2 și 2.a. fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
 
Art. 9. -Orice dispoziții contrare prezentei hotărâri se abrogă.

{{SemnPm|Petre Roman|București|29 decembrie 1990|1361}}  

Linia 11.084: Linia 11.138:

{|  
{|  
| Nr. crt
| Nr. crt.
| Denumirea societății comerciale
| Denumirea societății comerciale
| Forma juridică
| Forma juridică
| Sediul, localitatea, județul
| Sediul, localitatea, județul
| Principalul obiect ue activitate
| Principalul obiect de activitate
| Capital social inițial structura *) conform bilanțului la 30.06.1990 (mii. lei)
| Capital social inițial structura <ref>Milloace fixe + mijloace circulante</ref>  conform bilanțului la 30.06.1990 (mil. lei)
| Denumirea unităților care își încetează activitatea
| Denumirea unităților care își încetează activitatea

Linia 11.112: Linia 11.166:
|-
|-
| 2.
| 2.
| „Filatura de bumbac” -S,A,
| „Filatura de bumbac” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Abrud, str. Avram Iancu nr. 2, județul Alba

| Producerea șl comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac.
| Producerea și comercializarea firelor de bumbac și tip bumbac.
| 139,3 (139,8+ 23,8)
| 139,3 (139,8+23,8)
| Filatura de bumbac Abrud
| Filatura de bumbac Abrud

Linia 11.134: Linia 11.188:
| Baia Mare, b-dul București nr. 44, județul Maramureș

| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor din bumbac și tip bumbac; producerea și comercializarea confecțiilor textile.

| 1033 (1007,2+ 259,8)
| 1.033 (1.007,2+259,8)
| Întreprinderea textilă „Maramureș”, Baia Mare
| Întreprinderea textilă „Maramureș”, Baia Mare

|-
|-
| 5.
| 5.
| „Sibac” -S.A,
| „Sibac” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Sighișoara, str. Târnavei nr. 2, județul Mureș

Linia 11.150: Linia 11.204:
| „Filatura” -S.A.
| „Filatura” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A)
| Comuna Vlâdeni, județul Iași
| Comuna Vlădeni, județul Iași
| Producerea și comercializarea firelor de vigonie.

| 73,4 (70,5-1-2,9)
| 73,4 (70,5+2,9)
| Întreprinderea de vigonie Vlădeni
| Întreprinderea de vigonie Vlădeni

|-
|-
| 7.
| 7.
| „Industria bumbacului” -S.A,
| „Industria bumbacului” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, Splaiul Unirii nr. 160, sector 4
| București, Splaiul Unirii nr. 160, sector 4
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor din bumbac și tip bumbac.
| Producerea și comercializarea firelor și țesăturilor din bumbac și tip bumbac.
| 221,1 (1304-71.4)
| 221,1 (1304+71,4)
| Industria bumbacului București
| Industria bumbacului București

Linia 11.184: Linia 11.238:
|-
|-
| 10.
| 10.
| „Mindo” ~~ S.A.
| „Mindo” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Borohoi, str. Depozitelor nr. 45, județul Botoșani

Linia 11.197: Linia 11.251:
| Vălenii de Munte, str. Nicolae Iorga nr. 4, județul Prahova

| Producerea și comercializarea nisipului cuarțos.

| 220,8 (193,8+ 16,9)
| 220,8 (193,8+16,9)
| Întreprinderea de exploatare și prelucrare a materialelor nemetalifere Vălenii de Munte

Linia 11.229: Linia 11.283:
|-  
|-  
| 15.
| 15.
| „Bat” -S.A,
| „Bat” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Târgoviște, aleea Sinaia nr, 5, județul Dâmbovița

| Proiectarea, producția, repararea și comercializarea de subansamble, ansamble, utilaje și componente de instalații petrolifere; scule, dispozitive și verificatoare diverse; exploatarea, întreținerea, repararea mijloacelor auto; recuperarea, recondiționarea și închirierea materialului tu-bular; service, alto prestări servicii.
| Proiectarea, producția, repararea și comercializarea de subansamble, ansamble, utilaje și componente de instalații petrolifere; scule, dispozitive și verificatoare diverse; exploatarea, întreținerea, repararea mijloacelor auto; recuperarea, recondiționarea și închirierea materialului tubular; service, alto prestări servicii.
| 202,9 (196,2+ 13,9)
| 202,9 (196,2+13,9)
| Baza de ateliere șl transporturi Tirgoviște
| Baza de ateliere și transporturi Târgoviște

|-
|-
| 16.
| 16.
| „Foradex” S.A.
| „Foradex” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| București, str. Milcov nr. 5; sector 1

| Executarea de lucrări de prospecțiuni, explorări și exploatare pentru substanțe minerale utile, ape potabile și geotermale; executarea de foraje de cercetare hidrogeologică și de asecare; elaborarea de documentații geologice, tehnico-economice și expertize; executarea de construcții și amenajări în domeniul balneologiei și turismului, precum și pentru protecția mediului; confecționarea de echipamente, scule, dispozitive și piese de schimb pentru utilaje specifice; executarea de operațiuni de comerț exterior.

| 1084,2 (805,9+ 298,5)
| 1.084,2 (805,9+298,5)
| Întreprinderea de foraj și lucrări geologice speciale -I.F.L.G.S. București

| „Bal” -SA.
| „Bat” -S.A.
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Boldești-Scăeni str. Gloriei nr. 2, județul Prahov.i
| Boldești-Scăeni str. Gloriei nr. 2, județul Prahova
| Proiectarea, producția, repa-iarea și comercializarea de subansamble, ansamble, utilaje și componente de instalații petroliere, scule, dispozitive și verificatoare diverse: exploatarea, întreținerea și repararea mijloacelor auto; recuperarea, recondiționarea și închirierea materialului Lubuiar; service; alte prestări servicii.
| Proiectarea, producția, repararea și comercializarea de subansamble, ansamble, utilaje și componente de instalații petroliere, scule, dispozitive și verificatoare diverse: exploatarea, întreținerea și repararea mijloacelor auto; recuperarea, recondiționarea și închirierea materialului tubular; service; alte prestări servicii.
| 209,1 (290,1+ 46,6)
| 209,1 (290,1+46,6)
| Baza de ateliere și transporturi Scăeni

Linia 11.259: Linia 11.313:
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Societate comercială pe acțiuni (S.A.)
| Moinești, str. Albotești nr. 1 bis, județul Bacău

| Rcparații și confecții mașini și utilaje tehnologice, instalații, agregate și echipamente pentru explorarea geologică, foraj, transport țiței și gaze; confecții și recondiționări piese schimb, construcții metalice șină, producerea de oxigen și gaz, lichid; cercetare-proiectare în legătură cu obiectul său de activitate.
| Reparații și confecții mașini și utilaje tehnologice, instalații, agregate și echipamente pentru explorarea geologică, foraj, transport țiței și gaze; confecții și recondiționări piese schimb, construcții metalice șină, producerea de oxigen și gaz, lichid; cercetare-proiectare în legătură cu obiectul său de activitate.
| 89,2 (87,5+4,2)
| 89,2 (87,5+4,2)
| Secția da reputații utilaj petrolier din subordinea Trustului de foraj-extracție Moinești
| Secția de reputații utilaj petrolier din subordinea Trustului de foraj-extracție Moinești

|-
|-
Linia 11.277: Linia 11.331:
====Anexa nr. 2====
====Anexa nr. 2====

'''Statutul Societății comerciale „...........” -S.A.'''
'''Statutul Societății comerciale „...........” - S.A.'''

Capitolul I  
Capitolul I  

Denumirea, forma juridică, sediul, durata  
'''Denumirea, forma juridică, sediul, durata'''

Articolul 1  
Articolul 1  

Denumirea societății
'''Denumirea societății'''
 
Denumirea societății este Societatea comercială „............” - S.A.

Denumirea societății este Societatea comercială ., . . ............” -S.A.
În toate actele, facturile, anunțurile, publicațiile și și alte acte emanând de la societate, denumirea societății va fi precedată sau urmată de cuvintele „societate pe acțiuni” sau inițialele „S.A.”, de capitalul social și numărul de înregistrare.

în toate actele, facturile, anunțurile, publicațiile și și alte acte emanând de la societate, denumirea societății va fi precedată sau urmată de cuvintele „societate pe acțiuni” sau inițialele „S.A.”, de capitalul social și numărul de înregistrare.
Articolul 2

Articolul 2 Forma juridică a societății
'''Forma juridică a societății'''

Societatea comercială „............” -S.A.
Societatea comercială „............” - S.A. este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni. Aceasta își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu prezentul statut.

este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni. Aceasta își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu prezentul statut.
Articolul 3

Articolul 3 Sediul societății
'''Sediul societății'''

Sediul societății este în România, localitatea . . . . ......strada.........nr......., Sediul societății poate fi schimbat în altă localitate din România pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, potrivit legii.
Sediul societății este în România, localitatea .........., strada........., nr....... Sediul societății poate fi schimbat în altă localitate din România pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, potrivit legii.

Societatea poate avea sucursale, filiale, reprezentanțe, agenții, situate și în alte localități din țară și străinătate.

Articolul 4 Durata societății
Articolul 4  
 
'''Durata societății'''

Durata societății este nelimitată, cu începere de la data înregistrării în registrul comerțului.

Capitolul II Scopul și obiectul de activitate aâ societății Articolul 5
Capitolul II  

Scopul societății este producerea și comercializarea produselor...........................
'''Scopul și obiectul de activitate al societății'''

..........., promovarea și punerea în aplicare
Articolul 5

a inițiativelor de interes național în domeniul fabricației ..............., domenii conexe și realizarea de beneficii.
Scopul societății este producerea și comercializarea produselor......................................, promovarea și punerea în aplicare a inițiativelor de interes național în domeniul fabricației ..............., domenii conexe și realizarea de beneficii.

Articolul Q
Articolul 6

Obiectul de activitate al societății este:
Obiectul de activitate al societății este: ..................................................

Capitolul III
Capitolul III

Capitalul social, acțiunile
'''Capitalul social, acțiunile'''

Articolul 7
Articolul 7

Capitalul social
'''Capitalul social'''

Capitalul social inițial este fixat la suma de .... .
Capitalul social inițial este fixat la suma de ...... mil. lei, împărțit în ...... acțiuni nominative în valoare nominală de ...... lei fiecare, în întregime subscrise de acționar.

mii. lei împărțit în...... acțiuni nominative hi va-
Capitalul social inițial împărțit în acțiuni nominative de ....... lei fiecare, este în întregime subscris de statul român, în calitate de acționar unic, și vărsat în întregime la data constituirii societății.

loare nominală de ...... lei fiecare, în întregime
Capitalul social inițial este deținut integral de statul român, ca acționar unic, până la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către terțe persoane fizice sau juridice, române sau străine, în condițiile legii.

subscrise de acționar.
Articolul 3

Capitalul social inițial împărțit în acțiuni nominative de.......lei fiecare, este în întregime subscris de statul român, în calitate de acționar unic, și vărsat în întregime la data constituirii societății.
'''Acțiunile'''
 
Capitalul social Inițial este deținut integral de statul român, ca acționar unic, până la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către terțe persoane fizice sau juridice, române sau străine, în condițiile legii.
 
Articolul 3 Acțiunile

Acțiunile nominative ale societății vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege.

Acțiunile vor purta timbrul sec al societății și semnătura a doi administratori. -
Acțiunile vor purta timbrul sec al societății și semnătura a doi administratori.

Societatea va ține evidența acțiunilor într-un registru numerotat, sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație, care se păstrează la sediul societății.

Articolul 9 Reducerea sau mărirea capitalului social
Articolul 9  
 
'''Reducerea sau mărirea capitalului social'''

Capitalul social poate fi redus sau mărit pe baza hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor, în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.

Articolul 10 Drepturi și obligații deeurgind din acțiuni
Articolul 10  
 
'''Drepturi și obligații decurgând din acțiuni'''

Fiecare acțiune subscrisă și vărsată de acționari conferă acestora dreptul la un vot în adunarea generală a acționarilor, dreptul de a alege și de a fi ales în organele de conducere, dreptul de a participa la distribuirea beneficiilor, conform picvederilor prezentului statut și dispozițiilor legale, respectiv la alte drepturi prevăzute în satut.
Fiecare acțiune subscrisă și vărsată de acționari conferă acestora dreptul la un vot în adunarea generală a acționarilor, dreptul de a alege și de a fi ales în organele de conducere, dreptul de a participa la distribuirea beneficiilor, conform prevederilor prezentului statut și dispozițiilor legale, respectiv la alte drepturi prevăzute în statut.

Deținerea acțiunii implică adeziunea de drept la statut.

Drepturile și obligațiile legate de acțiuni urmează acțiunile în cazul trecerii lor îo proprietatea altor persoane.
Drepturile și obligațiile legate de acțiuni urmează acțiunile în cazul trecerii lor în proprietatea altor persoane.

Obligațiile societății sunt garantate cu capitalul social al acesteia, iar acționarii răspund în limita valorii acțiunilor pe care le dețin.

Linia 11.363: Linia 11.421:
Patrimoniul societății nu poate fi grevat de datorii sau alte obligații personale ale acționarilor. Un creditor al unui acționar poate formula pretenții asupra părții din beneficiul societății ce i se va repartiza de către adunarea generală a acționarilor sau a cotei-părți cuvenite acestuia la lichidarea societății, efectuate în condițiile prezentului statut.

Articolul 11 Cesiunea acțiunilor
Articolul 11  
 
'''Cesiunea acțiunilor'''

Acțiunile sunt indivizibile cu privire la societate, care nu recunoaște decât un proprietar pentru fiecare acțiune.

Linia 11.369: Linia 11.429:
Cesiunea parțială sau totală a acțiunilor între acționari sau terți se face în condițiile și cu procedura prevăzute de lege.

Articolul 12 Pierderea acțiunilor
Articolul 12  
 
'''Pierderea acțiunilor'''

În cazul pierderii unor acțiuni, proprietarul va trebui să anunțe consiliul de administrație și să facă public faptul prin presă, în cel puțin 2 ziare de largă circulație din localitatea în care se află sediul societății. După 6 luni va putea obține un duplicat al acțiunii.

Capitolul IV Adunarea generală a acționarilor Articolul tS
Capitolul IV  

Adunarea generală a acționarilor este organul de conducere
'''Adunarea generală a acționarilor'''
al societății, care decide asupra activității acesteia și asigură politica ei economică și comercială.
 
Articolul 13
 
'''Atribuții'''
 
Adunarea generală a acționarilor este organul de conducere al societății, care decide asupra activității acesteia și asigură politica ei economică și comercială.

Adunările generale ale acționarilor sunt ordinare și extraordinare și au următoarele atribuții principale:

Linia 11.414: Linia 11.481:
Atribuțiile adunărilor generale ordinare și extraordinare ale acționarilor se diferențiază potrivit legii.

Articolul 14 Convocarea adunării generale a acționarilor
Articolul 14  

Adunarea generală a acționarilor se convoacă de pre-ț ședințele consiliului de administrație sau de unul dintre vicepreședinți, pe baza împuternicirii date de președinte.
'''Convocarea adunării generale a acționarilor'''

Adunările generale ordinare au loc cel puțin o dată pe an, la două luni de la încheierea exercițiului eco-nomico-financiar, pentru examinarea bilanțului și a contului de beneficii și pierderi pe anul precedent și pentru stabilirea programului de activitate și bugetului pe anul în curs.
Adunarea generală a acționarilor se convoacă de președintele consiliului de administrație sau de unul dintre vicepreședinți, pe baza împuternicirii date de președinte.
 
Adunările generale ordinare au loc cel puțin o dată pe an, la două luni de la încheierea exercițiului economico-financiar, pentru examinarea bilanțului și a contului de beneficii și pierderi pe anul precedent și pentru stabilirea programului de activitate și bugetului pe anul în curs.

Adunările generale extraordinare se convoacă la cererea acționarilor reprezentând cel puțin 1/3 din capitalul social, la cererea comisiei de cenzori, precum și în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv, cu excepția primilor 2 ani de la înființarea societății.

Adunarea generală va fi convocată de administratori de câte ori va fi nevoie, în conformitate cu dispozițiile din statut, cu cel puțin 15 zile înainte de data
Adunarea generală va fi convocată de administratori de câte ori va fi nevoie, în conformitate cu dispozițiile din statut, cu cel puțin 15 zile înainte de data stabilită.

stabilită.
Convocarea va fi publicată în Monitorul Oficial și într-unul din ziarele de largă circulație din localitatea în care se află sediul societății sau din cea mai apropiată localitate.

Convocarea va fi publicată în Monitorul Oficial și într-unui din ziarele de largă circulație din localitatea în care se află sediul societății sau din cea mai apropiată localitate.
Convocarea va cuprinde locul și data ținerii adunării, precum și ordinea de zi, cu arătarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării.

Convocarea va cuprinde locul și data ținerii adunării, precum și ordinea de zi, cu arătarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbateri--
Când în ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea statutului, convocarea va trebui să cuprindă textul integral al propunerilor.

lor adunării.
Adunarea generală a acționarilor se întrunește la sediul societății sau în alt loc din aceeași localitate.
 
Când în ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea statutului, convocarea va trebui să cuprin-; dă textul integral al propunerilor.

Adunarea generală a acționarilor se întrunește la sediul societății sau în alt loc din aceeași localitate.
Articolul 15

Articolul 15 Organizarea adunării generale a acționarilor
'''Organizarea adunării generale a acționarilor'''

Adunarea generală ordinară este constituită valabil și poate lua hotărâri dacă la prima convocare acționarii prezenți sau reprezentați dețin cel puțin 2/3 din capitalul social, iar la a doua convocare, dacă dețin cel puțin 1/2 din capitalul social.

Linia 11.446: Linia 11.513:
Președintele consiliului de administrație desemnează, dintre membrii adunării generale, un secretar care să verifice lista de prezență a acționarilor și să întocmească procesul-verbal al adunării.

Proces ul-verbal al adunării se va scrie într-un registru sigilat și parafat. Procesul-verbal va fi semnat de persoana care a prezidat ședința și de secretarul cave 1-a întocmit.
Procesul-verbal al adunării se va scrie într-un registru sigilat și parafat. Procesul-verbal va fi semnat de persoana care a prezidat ședința și de secretarul cave 1-a întocmit.

La ședințele ordinare și extraordinare ale adunării generale a acționarilor, în care se dezbat probleme privitoare la raporturile de muncă cu personalul societății, pot fi invitați și reprezentanții salariaților.

Linia 11.452: Linia 11.519:
Articolul 16
Articolul 16

Exercitarea dreptului de voi în adunarea generală a acționarilor
'''Exercitarea dreptului de vot în adunarea generală a acționarilor'''

Hotărârile adunărilor se iau prin vot deschis.

Acționarii votează., de regulă, prin ridicare de mâinâ.
Acționarii votează, de regulă, prin ridicare de mâini.

La propunerea persoanei care prezidează sau a unui grup de acționari prezenți sau reprezentați, ce dețin cel puțin 1/4 din capitalul social, sc va putea decide ca votul să fie secret.
La propunerea persoanei care prezidează sau a unui grup de acționari prezenți sau reprezentați, ce dețin cel puțin 1/4 din capitalul social, se va putea decide ca votul să fie secret.

Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administrație și a cenzorilor, pentru revocarea și pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea administratorilor.

Hotărârile adunării generale sunt obligatorii chiar pentru acționarii absenți sau ncreprezentați.
Hotărârile adunării generale sunt obligatorii chiar pentru acționarii absenți sau nereprezentați.

Articolul 17
Articolul 17
Linia 11.472: Linia 11.539:
Consiliul împuterniciților statului se va desființa, de drept, la data Ia care se va ține ședința de constituire a adunării genei ale a acționarilor.

Capitolul V Consiliul de administrație Articolul 13 Organizare
Capitolul V  

Societatea pe acțiuni este administrată de către consiliul de administrație compus din......administratori, aleși de adunarea generală a acționarilor pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de a fi realeși pe noi perioade de 4 ani, care pot avea calitatea de acționari. Numărul de administratori este stabilit în raport cu volumul și specificul activității societății comerciale.
'''Consiliul de administrație'''
 
Articolul 18
 
'''Organizare'''
 
Societatea pe acțiuni este administrată de către consiliul de administrație compus din ..... administratori, aleși de adunarea generală a acționarilor pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de a fi realeși pe noi perioade de 4 ani, care pot avea calitatea de acționari. Numărul de administratori este stabilit în raport cu volumul și specificul activității societății comerciale.

Alegerea administratorilor se face dintre persoanele desemnate de acționari.

Linia 11.480: Linia 11.553:
Când se creează un loc vacant în consiliul de administrație, adunarea generală a acționarilor alege un nou administrator pentru completarea locului vacant. Adunarea generală a acționarilor va alege ca nou administrator o persoană indicată de același acționar care a desemnat predecesorul său. Durata pentru care este ales noul administrator pentru a ocupa locul vacant va fi egală cu perioada care a rămas până la expirarea mandatului predecesorului său.

Sânt incompatibile cu calitatea de membru al consiliului de administrație, comisiei de cenzori și director persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile sau au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum și pentru alte infracțiuni prevăzute de lege, referitor la societățile comerciale.
Sunt incompatibile cu calitatea de membru al consiliului de administrație, comisiei de cenzori și director persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile sau au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum și pentru alte infracțiuni prevăzute de lege, referitor la societățile comerciale.
 
Până la transmiterea acțiunilor din proprietatea stalului către terțe persoane fizice sau juridice, consiliul de administrație al societății comerciale va fi numit do

consiliul împuterniciților statului, cu acordul ministerului de resort.
Până la transmiterea acțiunilor din proprietatea stalului către terțe persoane fizice sau juridice, consiliul de administrație al societății comerciale va fi numit de consiliul împuterniciților statului, cu acordul ministerului de resort.

Consiliul de administrație este condus de un președinte.

Linia 11.492: Linia 11.563:
La prima ședință, consiliul de administrație alege, dintre membrii săi, 1-3 vicepreședinți.

Consiliul de administrație se întrunește la sediul societății, ori de câte ori este necesar, la convocarea președintelui sau a unei treimi din numărul membrilor săi. El este prezidat de președinte, iar în lipsa acestuia, dc unul din vicepreședinți, desemnat de președinte. Președintele numește un secretar, fie dintre membrii consiliului, fie din afara acestuia.
Consiliul de administrație se întrunește la sediul societății, ori de câte ori este necesar, la convocarea președintelui sau a unei treimi din numărul membrilor săi. El este prezidat de președinte, iar în lipsa acestuia, de unul din vicepreședinți, desemnat de președinte. Președintele numește un secretar, fie dintre membrii consiliului, fie din afara acestuia.

Pentru valabilitatea deciziilor este necesară prezența a cel puțin 1/2 din numărul membrilor consiliului de administrație și deciziile se iau cu majoritatea absolută a membrilor prezenți.

Dezbaterile consiliului de administrație au Ioc, conform ordinii de zi stabilite pe baza proiectului comunicat de președinte, cu cel puțin 15 zile înainte. Acestea se consemnează în procesul-verbal al ședinței, care se înscrie într-un registru sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație. Procesul-verbal se semnează
Dezbaterile consiliului de administrație au Ioc, conform ordinii de zi stabilite pe baza proiectului comunicat de președinte, cu cel puțin 15 zile înainte. Acestea se consemnează în procesul-verbal al ședinței, care se înscrie într-un registru sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație. Procesul-verbal se semnează de persoana care a prezidat ședința și de secretar.
de persoana care a prezidat ședința și de secretar.

Consiliul de administrație poate delega unuia sau mai multor membri ai săi unele împuterniciri pe probleme limitate și poate recurge la experți pentru studierea anumitor probleme.

Linia 11.507: Linia 11.577:
Președintele consiliului de administrație este obligat să pună la dispoziția acționarilor și comisiei de cenzori, la cererea acestora, toate documentele societății.

Președintele, vicepreședinții, membrii consiliului de administrație, directorul general și adjuncții acestuia răspund individual sau soli Jar. după caz, față de societate, pentru prejudiciile rezultate din infracțiuni sau abateri de la dispozițiile legale, pentru abaterile de la statut sau pentru greșeli în administrarea societății. În astfel de situații, ei vor putea fi revocați prin ho-tărârea adunării generale a acționarilor.
Președintele, vicepreședinții, membrii consiliului de administrație, directorul general și adjuncții acestuia răspund individual sau solidar, după caz, față de societate, pentru prejudiciile rezultate din infracțiuni sau abateri de la dispozițiile legale, pentru abaterile de la statut sau pentru greșeli în administrarea societății. În astfel de situații, ei vor putea fi revocați prin hotărârea adunării generale a acționarilor.
 
Articolul 19

Articolul 19 Atribuțiile consiliului de administrație
'''Atribuțiile consiliului de administrație'''

Consiliul de administrație are, în principal, următoarele atribuții:

Linia 11.527: Linia 11.599:
g) aprobă încheierea sau rezilierea contractelor potrivit competențelor acordate;

h) supune anual adunării generale a acționarilor, în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului economi co-f în anciar, raportul cu privire la activitatea societății, bilanțul și contul de beneficii și pierderi pe anul precedent, precum și proiectul de program de activitate și proiectul de buget al societății pe anul în curs;
h) supune anual adunării generale a acționarilor, în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului economico-financiar, raportul cu privire la activitatea societății, bilanțul și contul de beneficii și pierderi pe anul precedent, precum și proiectul de program de activitate și proiectul de buget al societății pe anul în curs;

i) rezolvă orice alte probleme stabilite de adunarea generală a acționarilor.

Capitolul VI Articolul 20 Comitetul de direcție
Capitolul VI  
 
Articolul 20  
 
'''Comitetul de direcție'''

Consiliul de administrație poate delega o parte din atribuțiile sale unui comitet de direcție, compus din membrii aleși din consiliul de administrație, fxându-le în același timp și salariile, potrivit legii.
Consiliul de administrație poate delega o parte din atribuțiile sale unui comitet de direcție, compus din membrii aleși din consiliul de administrație, fixându-le în același timp și salariile, potrivit legii.

La societățile ce au regimul celor cu capital integral de stat. atribuția prevăzută la alineatul de mai sus se execută cu acordul ministerului de resort.

Președintele îndeplinește și funcția de director general sau director, calitate în care conduce și comitetul
Președintele îndeplinește și funcția de director general sau director, calitate în care conduce și comitetul de direcție, asigurând conducerea curentă a societății, aduce la îndeplinire- deciziile consiliului de administrație, în limitele activității societății.
 
de direcție, asigurând conducerea curentă a societății, aduce la îndeplinire- deciziile consiliului de administrație, în limitele activității societății.

Deciziile comitetului de direcție se iau cu majoritatea absolută a voturilor membrilor săi.

Linia 11.545: Linia 11.619:
Comitetul de direcție este obligat să prezinte la fiecare ședință a consiliului de administrație registrul său de deliberări.

în comitetul de direcție votul nu poate fi dat prin delegație.
În comitetul de direcție votul nu poate fi dat prin delegație.

Capitolul VII Gestiunea societății Articolul 21 Comisia de cenzori
Capitolul VII  
 
'''Gestiunea societății'''
 
Articolul 21  
 
'''Comisia de cenzori'''

Gestiunea societății este controlată de acționari și de comisia de cenzori, formată din 3 membri, care trebuie să fie asociați, cu excepția cenzorilor contabili. Cenzorii se aleg de adunarea generală a acționarilor.

Linia 11.559: Linia 11.639:
Comisia de cenzori are următoarele atribuții principale:

a) în cursul exercițiului financiar verifică gospodărirea fondurilor fixe și a mijloacelor circulante, a portofoliului de efecte, casa și registrele de. evidență contabilă și informează consiliul de administrație asupra neregulilor constatate;
a) în cursul exercițiului financiar verifică gospodărirea fondurilor fixe și a mijloacelor circulante, a portofoliului de efecte, casa și registrele de evidență contabilă și informează consiliul de administrație asupra neregulilor constatate;

b) la încheierea exercițiului financiar controlează exactitatea inventarului, a documentelor și informațiilor prezentate de consiliul de administrație asupra conturilor societății, a bilanțului și a contului de beneficii, și pierderi, prezentând adunării generale a acționarilor un raport scris;

Linia 11.569: Linia 11.649:
Comisia de cenzori se întrunește la sediul societății și ia decizii în unanimitate. Dacă nu se realizează unanimitatea, raportul cu divergențe se înaintează adunării generale.

Comisia de cenzori poate convoca adunarea generală extraordinară a acționarilor, dacă aceasta nu a fost convocată de consiliul de administrație, în cazul în care capitalul social, s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv (cu excepția primilor 2 ani de k constituirea societății) sau ori de câte ori consideră necesar pentru alte situații, privind încălcarea dispozițiilor legale și statutare.
Comisia de cenzori poate convoca adunarea generală extraordinară a acționarilor, dacă aceasta nu a fost convocată de consiliul de administrație, în cazul în care capitalul social, s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv (cu excepția primilor 2 ani de la constituirea societății) sau ori de câte ori consideră necesar pentru alte situații, privind încălcarea dispozițiilor legale și statutare.

Atribuțiile și modul de funcționare a comisiei cenzori, precum șl drepturile și obligațiile cenzorilor, se completează cu dispozițiile legale în acest domeniu.
Atribuțiile și modul de funcționare a comisiei de cenzori, precum și drepturile și obligațiile cenzorilor, se completează cu dispozițiile legale în acest domeniu.

Cenzorii și cenzorii supleanți se numesc pe o perioadă de maximum 3 ani și pot fi realeșâ; numărul cenzorilor trebuie să fie impar.
Cenzorii și cenzorii supleanți se numesc pe o perioadă de maximum 3 ani și pot fi realeși; numărul cenzorilor trebuie să fie impar.

Sânt incompatibile cu calitatea de cenzori persoanele care intră sub incidența art. 18 alin. 4, precum și cei care sunt rude sau afini până la al patrulea grad sau soții administratorilor, cei care primesc sub orice formă, pentru alte funcții decât aceea de cenzori, un salariu sau o remunerație de la administratori sau de ia societate.
Sunt incompatibile cu calitatea de cenzori persoanele care intră sub incidența art. 18 alin. 4, precum și cei care sunt rude sau afini până la al patrulea grad sau soții administratorilor, cei care primesc sub orice formă, pentru alte funcții decât aceea de cenzori, un salariu sau o remunerație de la administratori sau de ia societate.

Capitolul VIII Activitatea societății
Capitolul VIII  
 
'''Activitatea societății'''

Articolul 22
Articolul 22

Exercițiul economi eo-finaneiar
'''Exercițiul economico-financiar'''
 
Exercițiul economico-financiar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie ale fiecărui an. Primul exercițiu începe la data constituirii societății.

Exercițiul economico-financiar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie ale fiecărui an. Primul exercițiu începe la data constituirii societății,
Articolul 23

Articolul 23 Personalul societății
'''Personalul societății'''

Personalul de conducere al societății și cenzorii sunt aleși de adunarea generală a acționarilor, în perioada cât statul este acționar unic, personalul de conducere și cenzorii vor fi numiți de consiliul împuterniciților statului, cu acordul ministerului de resort.

Linia 11.597: Linia 11.681:
Plata salariilor, impozitelor pe acestea și a cotei de asigurări sociale se va face potrivit legii.

Drepturile și obligațiile personalului societății sunt stabilite de către consiliul de administrație sau de
Drepturile și obligațiile personalului societății sunt stabilite de către consiliul de administrație sau de către directorul general al societății comerciale.
 
către directorul general al societății comerciale.

Articolul 24
Articolul 24

Amortizarea fondurilor fixe
'''Amortizarea fondurilor fixe'''

Consiliul de administrație stabilește, în condițiile legii, modul de amortizare a fondurilor fixe.

Articolul 23 Evidența contabilă și bilanțul contabil
Articolul 23  
 
'''Evidența contabilă și bilanțul contabil'''

Societatea va ține evidența contabilă, în lei, va întocmi anual bilanțul și contul de beneficii și pierderi, având în vedere normele metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor,

Linia 11.613: Linia 11.697:
Bilanțul și contul de beneficii și pierderi vor fi publicate în Monitorul Oficial, conform legii.

Articolul 26 Calculul și repartizarea beneficiilor
Articolul 26  
 
'''Calculul și repartizarea beneficiilor'''

Beneficiul societății se stabilește pe baza bilanțului aprobai de adunarea generală a acționarilor. Beneficiul impozabil se stabilește în condițiile legii.

Linia 11.619: Linia 11.705:
Din beneficiul societății se pot constitui fonduri destinate modernizării, cercetării și dezvoltării de produse noi, investițiilor, reparațiilor, precum și pentru alte destinații stabilite de adunarea generală a acționarilor.

Din beneficiul anual se stabilește fondul de rezervă care va fi de cel mult 5% din totalul beneficiului prevăzut în bilanțul anual (constituirea lui efectuându-se până se va atinge minimum a eincea parte din capitalul social), precum și alte cote prevăzute în reglementările în vigoare.
Din beneficiul anual se stabilește fondul de rezervă care va fi de cel mult 5% din totalul beneficiului prevăzut în bilanțul anual (constituirea lui efectuându-se până se va atinge minimum a cincea parte din capitalul social), precum și alte cote prevăzute în reglementările în vigoare.

Din beneficiul prevăzut în bilanț se scade impozitul legal, rezultând beneficiul cuvenit acționarilor, care se repartizează între aceștia, proporțional cu aportul Ia capitalul social, precum și pentru alte nevoi ale societății.
Din beneficiul prevăzut în bilanț se scade impozitul legal, rezultând beneficiul cuvenit acționarilor, care se repartizează între aceștia, proporțional cu aportul la capitalul social, precum și pentru alte nevoi ale societății.

Plata beneficiului cuvenit acționarilor se face de societate, în condițiile legii, în cel mult 2 luni de la aprobarea bilanțului de către adunarea generală a acționarilor.

în cazul înregistrării de pierderi, adunarea generală a acționarilor va analiza cauzele și va hotărâ în consecință.
În cazul înregistrării de pierderi, adunarea generală a acționarilor va analiza cauzele și va hotărâ în consecință.

Suportarea pierderilor de către acționari se va face proporțional cu aportul la capital și în limita capitalului subscris.

Articolul 27 Registrele societății Societatea ține registrele prevăzute de lege,
Articolul 27  
 
'''Registrele societății'''
 
Societatea ține registrele prevăzute de lege.

Capitolul IX
Capitolul IX

Modificarea formei juridice, dizolvarea, lichidarea, litigii
'''Modificarea formei juridice, dizolvarea, lichidarea, litigii'''

Articolul 2B Modificarea formei juridice
Articolul 28
 
'''Modificarea formei juridice'''

Societatea va putea fi transformată în altă formă de societate prin hotărârea adunării generale a acționarilor.

în perioadg_2ncare statul este unic acționar, trans-formarea^cymjuridice a societății se va putea face numai ct^Mț^^rea organului care î înființat-o.
În perioada în care statul este unic acționar, transformarea formei juridice a societății se va putea face numai cu aprobarea organului care a înființat-o.

Noua socâerSâeva îndeplini formalitățile legale
Noua societate va îndeplini formalitățile legale de înregistrare și publicitate cerute la înființarea societăților.
de înregisti^f|^^j|^tate cerute la înființarea societăților.

Articolul 29 Dizolvarea societății
Articolul 29  
 
'''Dizolvarea societății'''

Următoarele situații duc la dizolvarea societății:

*imposibilitatea realizării obiectului social;
* imposibilitatea realizării obiectului social;

*hotărârea adunării generale;
* hotărârea adunării generale;

*falimentul;
* falimentul;

*pierderea unei jumătăți din capitalul social, după ce s-a consumat fondul de rezervă, dacă adunarea generală a acționarilor nu decide completarea capitalului sau reducerea lui la suma rămasă;
* pierderea unei jumătăți din capitalul social, după ce s-a consumat fondul de rezervă, dacă adunarea generală a acționarilor nu decide completarea capitalului sau reducerea lui la suma rămasă;

*numărul de acționari va fi redus sub 5, mai mult de 6 luni;
* numărul de acționari va fi redus sub 5, mai mult de 6 luni;

*la cererea oricărui acționar, dacă împrejurările de forță majoră și consecințele lor durează mai mult de 8 luni, iar adunarea generală a acționarilor constată că funcționarea societății nu mai este posibilă;
* la cererea oricărui acționar, dacă împrejurările de forță majoră și consecințele lor durează mai mult de 8 luni, iar adunarea generală a acționarilor constată că funcționarea societății nu mai este posibilă;

*- în orice alte situații, pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, luată în unanimitate.
* în orice alte situații, pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, luată în unanimitate.

Dizolvarea societății comerciale trebuie să fie înscrisă în registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial.

Articolul 30 Lichidarea societății
Articolul 30  
 
'''Lichidarea societății'''

în caz de dizolvare, societatea va fi lichidată, Lichidarea societății și repartiția patrimoniului se
În caz de dizolvare, societatea va fi lichidată.

fac în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute
Lichidarea societății și repartiția patrimoniului se fac în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.

de lege.
Articolul 31

Articolul 31 Litigii
'''Litigii'''

Litigiile societății cu persoane fizice sau juridice române sunt de competența instanțelor judecătorești din România.

Litigiile născute din raporturile contractuale dintre societate și persoanele juridice române pot fi soluționate șâ prin arbitraj, potrivit legii,
Litigiile născute din raporturile contractuale dintre societate și persoanele juridice române pot fi soluționate și prin arbitraj, potrivit legii.

Capitolul X
Capitolul X

Dispoziții finale Articolul 32
'''Dispoziții finale'''
 
Articolul 32

Prevederile prezentului statut se completează eu dispozițiile legale referitoare la societățile comerciale.

*---
 
== Referințe ==
 
<references/>
<references/>
3.484 de modificări

Meniu de navigare