Monitorul Oficial 144/1990

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul II, Nr. issue::144 - Vineri, 14 decembrie year::1990

Proclamația Parlamentului României

Suntem în pragul primei aniversări a Revoluției noastre izbăvitoare.

Începută la Timișoara pe 16 decembrie 1989, victorioasă la București pe 22, desfășurată în întreaga țară, prin contribuția remarcabilă a tinerei generații, Revoluția română se constituie într-un eveniment unic al istoriei noastre, de o certă însemnătate internațională.

22 Decembrie 1989 semnifică doborârea prin forță și sacrificiu a dictaturii comuniste în România. Revoluția anticeaușistă și anticomunistă a descătușat poporul român și i-a dat șansa reînscrierii sale pe drumul firesc al democrației, deplinei libertăți și păcii.

După alegerile din 20 mai 1990 s-au creat, pe baza principiului separației puterilor în stat, o nouă structură a puterii și un nou sistem de instituții: Parlamentul, Președinția, Guvernul.

Forul legislativ al țării a desfășurat o intensă activitate pentru adoptarea unui sistem echilibrat de legi democratice, propuse de guvern sau din iniţiativă proprie. Acestea, elaborate în spiritul idealurilor și valorilor Revoluției din decembrie, au menirea să garanteze libertatea deplină a individului și a societății, să încurajeze spiritul creator și întreprinzător, să pună prevederile lor la baza întregii activități a membrilor societăţii, configurând astfel funcționarea, pe temelii solide, democratice, a unui stat de drept.

În condițiile complexe și zbuciumate ale realității sociale, Parlamentul a avut în vedere, cu prioritate, protecția cetățeanului și anularea unor legi nedrepte ale trecutului.

S-au adoptat mai multe legi, pe baza cărora a început trecerea la economia de piață, încurajarea inițiativei particulare și asigurarea protecției sociale a populației.

Se află în dezbaterea comisiilor Legea funciară, de o importanță crucială pentru țărănime și pentru agricultura României; foarte curând ea va fi prezentată plenului Parlamentului, împreună cu alte proiecte de legi privind reglementarea dreptului de proprietate.

Comisia constituțională a elaborat tezele proiectului viitoarei Constituții a României. De asemenea, s-au făcut pași importanți pentru integrarea Parlamentului României în contextul relațiilor parlamentare internaționale.

Înfăptuirea unor transformări profunde în toate sferele vieții sociale este prin ea însăși un proces complex, dificil și contradictoriu.

Realizarea programului de reforme economice, politice și sociale, de care țara are nevoie, nu se poate face decât într-un climat de liniște și prin conlucrarea tuturor, prin înțelegerea de către toate partidele și formațiunile politice, de către toți cetățenii țării a momentului și a perspectivei, prin toleranță reciprocă și, mai ales, prin muncă.

Având în vedere toate acestea, parlamentul respinge orice manifestări de violență, ori de unde ar veni ele, de natură a duce la destabilizarea țării, condamnă pe autorii unor asemenea fapte iresponsabile și cere tuturor să dea dovadă de înțelepciunea pe care au probat-o, în atâtea împrejurări dramatice, înaintașii noștri, care au știut să pună, mai presus de toate, interesele țării și ale poporului.

Este firesc și necesar ca în preajma aniversării revoluției să ne prezentăm în fața marilor evenimente pregătiți să le sărbătorim în pace și liniște. Cerem guvernului ca, pe baza unui dialog sincer și eficient, să adopte hotărâri pentru rezolvarea înțeleaptă a revendicărilor legitime şi să ia măsuri, în conformitate cu legea, exigențele respectării demnității umane și a drepturilor cetățenești, în scopul asigurării ordinii și calmului în țară, atât de dorite de poporul nostru.

Cetățeni ai patriei române libere,

Cel dintâi Parlament al României noi vă exprimă îndemnul de suflet și de conștiință de a nu-i uita nici o clipî pe eroii care, prin jertfa lor supremă, au contribuit hotărâtor la eliberarea și renașterea țării! Să fim mândri și să ne arată demni și înnobilați de lupta și jertfa lor! Cu prilejul sărbătorilor creştineşti, redate de Revoluția din decembrie, vă urăm sărbători fericite și „La mulți ani!”


Această proclamație a fost adoptată de Parlamentul României în ședința sa din 13 decembrie 1990.

Preşedintele Senatului

academician Alexandru Bîrlădeanu

Preşedintele Adunării Deputaților

Marţian Dan


Hotărâri ale guvernului

Hotărâre privind reducerea unor taxe vamale de import și instituirea regimului de „drawback"

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Taxele vamale de bază, prevăzute în tariful vamal de import al României, pentru mărfurile din anexa la prezenta hotărâre, se vor aplica temporar, la nivelurile reduse specificate în coloana 4 din anexă, până la intrarea în vigoare a unui nou tarif vamal de import.

Art. 2. - Se instituie regimul vamal de „drawback”, care constă în restituirea totală sau parțială a taxelor vamale de import percepute cu ocazia introducerii în țară a unor mărfuri, dacă acestea se reexportă în aceeași stare sau după ce au fost transformate, prelucrate sau reparate în vederea exportului, ori au fost încorporate în produse de export.

Art. 3. - Regimul vamal de „drawback” se poate acorda de organele vamale la solicitarea importatorilor numai pentru acele mărfuri care pot fi identificate cu ocazia reexportului sau, dacă este cazul, pentru care se poate dovedi, prin acte justificative, efectuarea uneia din operațiunile prevăzute.

Art 4. - Acordarea regimului vamal de „drawback” se face la cererea importatorilor odată cu depunerea declarației vamale de import, numai la vămile de interior în a căror rază de competență se află destinatarii. Organele vamale pot dispune în orice moment importatorilor ținerea de evidențe care să permită verificarea ulterioară a exactității datelor înscrise în documentele justificative ce vor fi prezentate cu ocazia cererii de restituire n taxelor vamale.

De asemenea, organele vamale pot dispune ca mărfurile supuse regimului de „drawback” să fie depozitate în loturi separate de alte mărfuri sau ca operațiunile efectuate cu acestea să ne desfășoare în locuri speciale sau în locuri aflate sub supraveghere vamală.

O dată cu acordarea regimului de „drawback", organele vamale pot stabili un termen pentru reexportul mărfurilor. Termenul acordat poate fi prelungit la cererea justificată a importatorilor.

Art. 5. - Declarația vamală de export pentru mărfurile importate sub regimul de „drawback" se depune la vama care a acordat regimul, împreună cu cererea de restituire a taxelor vamale şi cu documentele justificative solicitate.

Organele vamale nu vor accepta restituirea taxelor pentru cererile depuse după acordarea liberului de vamă la export.

Art. 6. - Cererea de restituire a taxelor vamale se soluţionează de organele vamale în termen de 30 de zile.

Restituirea taxelor ce face din încasările curente de taxe vamale.

Art. 7. - În cazul nerespectării de către importatori a condițiilor stabilite pentru verificarea reexportului mărfurilor importate, în urma controlului efectuat la destinatar, organele vamale pot decide retragerea regimului de „drawback", pe baza unui act de constatare vamală.

Art. 8. - Prezenta hotărâre intră în vigoare de la 1 ianuarie 1991.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 8 decembrie 1990 | Nr. 1274.

Anexă

Poziţia tarifară
Denumirea mărfurilor
Taxa vamală tarif vamal Taxa vamală redusă
02.02 Păsări de curte tăiate și organele lor comestibile (exclusiv ficatul), proaspete, refrigerate sau congelate 50 20
02.03 Ficat de pasăre proaspăt, refrigerat, congelat, sărat sau în saramură 50 20
02.05 Slănină, cu excepția slăninii care conține părți slabe (împănată), grăsime de porc și grăsime de pasăre nepresată, netopită, neextrasă cu ajutorul solvenților, proaspătă, refrigerată, congelată, sărată sau în saramură, uscată sau afumată 50 20
02.06 Carne și măruntaie comestibile din toate speciile (exclusiv ficatul de pasăre), sărate sau în saramură, uscate sau afumate 40 20
04.02 Lapte și smântână, conservate, concentrate sau îndulcite 50 20
ex. 04.02 Lapte sau smântână, conservate, concentrate sau îndulcite - lapte praf, smântânit 30 10
04.03 Unt 80 20
04.04 Brânzeturi și caşuri 32 30
04.05 Ouă de păsări și gălbenuşuri de ouă, proaspete, uscate sau altfel conservate, îndulcite sau nu 45 30
04.06 Miere naturală 50 20
04.07 Produse comestibile de origine animală, nedenumite și necuprinse în altă parte 40 20
08.10 Fructe, fierte sau nu, congelate, fără adaos de zahăr 40 30
08.13 Coji de citrice și pepeni proaspeți, congelate, conservate provizoriu în apă sărată, sulfitată sau în care s-au adăugat alte substanțe pentru conservare provizorie, sau uscate 40 30
10.06 Orez:

B) Decorticat

50 10
C) Brizuri 30 10
D) Altele 50 10
11.01 Făinuri de cereale 35 30
11.02 Arpacaș, grișuri, alte boabe prelucrate, decorticate, polizate, concasate (inclusiv în fulgi), cu excepția orezului decorticat, glasat sau în brizuri; germeni de cereale, inclusiv sub formă de făină 35 30
12.01 Semințe și fructe oleaginoase, inclusiv sfărâmate:

A) Arahide

40 20
12.06 Roșcove proaspete sau uscate, inclusiv sfărâmate sau sub formă de praf; sâmburii de fructe și produse vegetale folosite în principal în alimentația umană, nedenumite și neincluse în alte poziții 40 30
15.13 Margarină, înlocuitor de untură și alte grăsimi alimentare prelucrate 50 30
17.04 Produse zaharoase, neconținând cacao 50 30
19.03 Paste făinoase 40 30
19.05 Produse pe bază de cereale obținută prin expandare sau prăjire; fulgi de orez, corn flakes și similare 40 30
19.07 Pâine, pesmeți și alte produse obișnuite de brutărie, fără adaos de zahăr, miere, ouă, grăsimi, brânză sau fructe 45 20
19.08 Produse de franzelărie, de patiserie și biscuiți, inclusiv cu cacao în orice proporție 60 20
20.01 Legume, zarzavaturi și fructe preparate sau conservate cu oțet sau acid acetic, cu sau fără sare, condimente, muștar sau zahăr 45 30
20.02 Legume și zarzavaturi preparate sau conservate fără oțet sau acid acetic 45 30
20.07 Sucuri de fructe (inclusiv must de struguri) sau de legume, nefermentate, fără adaos de alcool, cu sau fără adaos de zahăr 40 20
21.02 Extracte sau esențe de cafea, ceai sau mate; preparate din aceste extracte sau esențe 40 30
ex. 21.02 Extracte sau esențe de cafea, ceai sau mate; preparate din aceste extracte sau esențe
  • extracte sau esențe de cafea
38 30
21.03 Făină de muștar și muștar preparat 35 30
22.05 Vin din struguri proaspeți, must din struguri proaspeți cu fermentaţia oprită prin adaos de alcool (inclusiv mustul alcoolizat):

A) Vărsat

70 30
B) îmbuteliat 75 30
22.06 Vermuturi și alte vinuri din struguri proaspeți, preparate cu plante sau cu extracte aromatice 49 30
22.07 Cidru, rachiu de pere, hidromel și alte băuturi fermentate 70 30
22.09 Alcool etilic nedenaturat sub 80 grade; rachiuri, lichioruri și alte băuturi spirtoase; preparate alcoolice mixte (denumite extracte concentrate) pentru fabricarea băuturilor:

B) Băuturi spirtoase

40 30
C) Extracte și esențe 40 30
22.10 Oțeturi comestibile și înlocuitorii lor comestibili 70 30
25.01 Sare gemă, sare de salină, sare marină, sare de masă; clorură de sodiu pură; saramură de salină; apă de mare 10 0
25.07 Argile (cadmiu, bentonită etc.), cu excepția argilelor expandate de la poziția 68.07, andaluzit ceanit, sillimanit, inclusiv calcinate; mulit; pământ de șamotă și dinas 10 0
25.10 Fosfați de calciu naturali, fosfaţi aluminocalcici naturali, apatită și cretă fosfatată 5 0
27.11 Gaz de petrol și alte hidrocarburi gazoase 8 0
29.01 Hidrocarburi 10 0
34.06 Lumânări, lumânări de seu, făclii, candele și alte articole similare 50 30
41.01 Piei brute (crude, sărate, uscate cenușerite, pâclate), inclusiv piei de ovine cu lână 4 0
43.04 Blănuri artificiale, confecționate sau nu 40 30
44.03 Lemn brut, decojit sau simplu fasonat 10 0
44.20 Rame din lemn pentru tablouri, oglinzi și similare 50 30
48.14 Articole de corespondență: blocuri de corespondență, plicuri, cărți poștale neilustrate etc.; cutii, mape și prezentări similare, din hârtie sau carton, conținând un sortiment de articole de corespondență 60 30
48.18 Registre, caiete, carnete (de note, de chitanțe și similare), blocnotesuri, agende, mape de birou, clasoare și alte articole școlare, de birou sau de papetărie, din hârtie sau carton; albume pentru eșantioane și pentru colecții și coperți pentru cărți, din hârtie sau carton 50 30
49.09 Cărți poștale, felicitări, ilustrate obținute prin orice procedleu, inclusiv cu aplicații sau garnituri 40 30
50.07 Fire de mătase, fire din deșeuri de mătase și de filatură, condiționate pentru vânzare cu amănuntul 40 20
51.03 Fire din fibre textile sintetice și artificiale continue, condiționate pentru vânzare cu amănuntul 50 30
54.04 Fire de in sau de ramie, condiționate pentru vânzare cu amănuntul 40 10
56.06 Fire din fibre textile sintetice și artificiale discontinue (sau din deșeuri din fibre textile sintetice și artificiale), condiționate pentru vânzare cu amănuntul 60 15
58.01 Covoare cu fire înnodate sau înfășurate, chiar confecționate:

A) Manuale

60 40
B) Mecanice 53 30
58.02 Alte covoare, chiar confecționate; țesături denumite Kelim, Sumak, Karamaniu și similare, chiar confecționate:

A) Manuale

60 40
B) Mecanice 40 30
58.03 Tapiserie țesută de mână (gen Goblinas, Flandres, Aubusson, Beauvais și similare) și tapiserii cu acul (cu punct mărunt sau în cruciulițe etc.), inclusiv confecționate 48 40
60.03 Ciorapi, șosete, apărătoare de ciorapi și articole similare de tricotaje neelastice, necauciucate 40 20
61.01 Îmbrăcăminte pentru bărbați și băieți 40 30
61.02 Îmbrăcăminte pentru femei, fete și copii mici:

B) Pentru femei și fete

40 20
61.04 Lenjerie de corp pentru femei, fete și copii mici 40 20
61.05 Batiste 40 20
69.13 Statuete, obiecte de fantezie pentru decorații interioare sau ornamentale, de podoabă:

A) Din porțelan

35 30
71.16 Bijuterii de fantezie 60 30
73.36 Sobe de încălzit, calorifere, mașini de gătit (inclusiv cele ce pot fi utilizate în mod accesoriu pentru încălzirea centrală), reșouri, plăci de încălzit și aparate similare, neelectrice, pentru uz casnic, precum și părți și piese detașate pentru acestea, din fontă, fier sau oţel 40 30
74.17 Aparate neelectrice pentru fiert și încălzit pentru uz casnic, precum și părți și piese detașabile pentru acestea 40 30
74.18 Articole de menaj, sanitare și de uz casnic și părțile acestora din cupru 40 30
76.01 Aluminiu brut; deșeuri și resturi de aluminiu:

A) Aluminiu brut

10 0
82.14 Tacâmuri şi articole similare de bucătărie și de masă 48 30
83.14 Plăci indicatoare, plăci pentru firme, plăci pentru reclame, plăci pentru adrese și alte plăci similare, cifre, litere și diverse însemne din metale comune 40 30
84.32 Mașini și aparate pentru broșat, pentru legat cărți, inclusiv pentru cusut foi 45 30
84.58 Aparate pentru vânzarea automată, a căror funcționare nu se bazează pe îndemânare sau noroc, cum sunt distribuitoarele automate de timbre poștale, țigarete, ciocolată, alimente etc. 35 30
86.01 Locomotive și locotractoare cu abur; tendere 50 30
87.12 Părți și piese detașate și accesorii pentru vehicule de la pozițiile 87.09-87.11 inclusiv:

A) Pentru cele de la poziția 87.09

40 10
87.14 Alte vehicule neacţionate mecanic și remorci pentru orice vehicule; piesele și părțile lor detașate:

A) Remorci pentru autoturisme

60 25
92.01 Piane (inclusiv automate, cu sau fără claviatură); clavecine și alte instrumente cu coarde cu claviatură; harpe (altele decât harpele eoliene) 60 40
92.02 Alte instrumente muzicale cu coarde 50 40
92.03 Orgi cu tuburi; armonii și alte instrumente similare cu claviatură și cu ancii libere metalice 60 30
92.11 Gramofoane, mașini de dictat și alte aparate de înregistrare și de reproducere a sunetului, inclusiv pikupuri, aparate pentru redarea benzii sonore, a sîrmelor magnetice cu sau fără doze de redat sunetul; aparate de înregistrare și de reproducere a imaginilor și a sunetului în televiziune, prin procedee magnetice 42 30
92.13 Alte părți, piese detașate și accesorii ale aparatelor de la poziția 92.11 50 30
94.01 Scaune, chiar cele care se pot transforma în paturi (cu excepția celor de la poziția 94.02) și părțile lor 40 30
94.03 Alte mobile și părțile lor 40 30
94.04 Somiere; articole de pat și similare cu resorturi sau umplute cu câlți sau cu garnituri interioare din orice materiale ca de exemplu: saltele, pleduri, plăpumi, perne etc., inclusiv cele din cauciuc sau materiale plastice sintetice, în stare spongioasă sau celulară, acoperite sau neacoperite 40 30
97.01 Jucării cu roți pentru amuzamentul copiilor, ca: biciclete, trotinete, triciclete, cai mecanici, mașini cu pedale, cărucioare pentru păpuși și similare 35 10
97.02 Păpuși de orice fel 50 10
97.03 Alte jucării; modele reduse pentru divertisment 50 10
97.07 Cârlige de undiță, mincioguri; articole pentru pescuitul cu undița, momeli, oglinzi cu păsărele și articole similare pentru vânătoare 50 30


Hotărâre privind salarizarea personalului din unitățile sanitare pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și în celelalte zile în care potrivit dispozițiilor legale nu se lucrează

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Munca prestată în zilele de repaus săptămânal, zilele de sărbători legale și în celelalte zile în care potrivit dispozițiilor legale nu se lucrează se salarizează cu salariul tarifar majorat cu 100% pentru întreg personalul din unitățile sanitare, institute și centre medicale, precum și de asistenţă socială.

Art. 2. - Se autoriză Ministerul Finanțelor ca pe baza documentațiilor privind aplicarea prevederilor prezentei hotărâri să ia măsuri pentru a introduce modificările corespunzătoare în indicatorii economico-financiari.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 8 decembrie 1990 | Nr. 1281.


Hotărâre privind programul de lucru în perioada 24-25 decembrie 1990

Guvernul României hotărăşte:

Art. 1. - Ziua de 24 decembrie 1990 este zi nelucrătoare, urmând a fi recuperată.

Sunt exceptate de la prevederile alin. 1 unitățile din industria alimentară și comerciale destinate aprovizionării populației cu produse agroalimentare, care vor avea program de lucru normal.

Art. 2. - Ziua de 25 decembrie 1990 este zi nelucrătoare.

Unitățile de alimentație publică vor avea în această zi program de lucru de duminică, iar farmaciile și unitățile sanitare vor lucra potrivit unui program stabilit de Ministerul Sănătăţii, care să asigure asistenţa sanitară a populației.

Art. 3. - Nu beneficiază de prevederile art. 1 şi 2 unitățile cu foc continuu, precum și alte unităţi a căror activitate nu poate fi întreruptă.

Art. 4. - Recuperarea timpului de muncă lucrat de către angajații unităților prevăzute la art. 1, 2 și 3 urmează a se face eșalonat, în conformitate cu prevederile legale.

Prim-ministru, Petre Roman | București, | Nr. 1283/1990.


Hotărâre privind unele măsuri de organizare și finanțare a unităților de cercetare-dezvoltare

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Institutele de cercetare științifică, inginerie tehnologică și proiectare - denumite în continuare institute de cercetare-dezvoltare - se pot organiza și funcționa în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/1990 ca societăți comerciale, regii autonome, unități fără personalitate juridică în cadrul regiilor autonome, sau ca instituții publice în domeniul cercetării-dezvoltării.

Art. 2. - În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, Ministerul Învăţământului și Științei, Academia Română, celelalte ministere şi organe interesate vor prezenta guvernului propuneri de înființare, organizare și funcționare, prin lege, a unor institute de cercetare-dezvoltare ca instituții publice.

Art. 3. - Până la organizarea institutelor de cercetare-dezvoltare conform prevederilor art. 1 și 2 din prezenta hotărâre, activitatea acestora se desfășoară pe baza reglementărilor în vigoare.

Art. 4. - Acțiunea de reorganizare a institutelor de cercetare ştiinţifică, inginerie tehnologică și proiectare existente se va desfășura avându-se în vedere necesitatea modulării pe criteriul autonomiei funcționale și financiare.

Art. 5. - (1) Finanțarea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare pe exercițiul financiar al anului 1991 se face dintre-un buget special pentru cercetare-dezvoltate - denumit în continuare buget special, - din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat, precum și din fondurile aflate la dispoziția societăţilor comerciale și a regiilor autonome, constituite de acestea potrivit legii.

(2) Veniturile bugetului special se constituie prin instituirea unei taxe de cercetare-dezvoltare de 1% calculata în lei asupra producției marfă industriale, a producției de construcții-montaj, producției globale agricole și silvice, veniturilor brute din transporturi şi telecomunicații.

(3) Bugetul special este anexă la bugetul de stat și se aprobă de parlament.

(4) Din fondul în lei constituit potrivit alin. (2), o cotă de 0,5% se va elibera în valută, la cursul legal în vigoare, pentru finanțarea bazei materiale a activităților de cercetare-dezvoltare, precum și pentru obținerea de materiale documentare.

Art. 6. - (1) Din sumele prevăzute în bugetul de stat și bugetul special se finanțează cercetările fundamentale, cercetările multidisciplinare și intersectoriale, cercetările privind protecția mediului, apărarea națională, agricultura, conservarea energiei, subvenționarea literaturii tehnico-științifice și culturii scrise, alte teme de interes major, precum și cercetări și activități de proiectare, cum sunt: studii, note de fundamentare, proiecte, expertizarea documentațiilor tehnice și economice care ar urma să fie achiziționate din import, destinate realizării programelor de dezvoltare şi retehnologizare a ramurilor și sectoarelor economiei naționale.

(2) Fondurile constituite potrivit legii de către societățile comerciale și regiile autonome, aflate la dispoziția acestora, se folosesc pentru realizarea programelor de dezvoltare, retehnologizare, implementare de noi produse și tehnologii, protecție a mediului și securitate a muncii etc., conform hotărârilor proprii.

Art. 7. - (1) Programele de cercetare-dezvoltare, menționate la art. 6 alin. (1), se elaborează de către:

  • Academia Română, pentru cercetările științifice fundamentale și avansate, desfășurate în institutele proprii;
  • Departamentul pentru știință, pentru programele naționale intersectoriale și multidisciplinare, precum și programele de cercetare din institutele de învățământ superior și unitățile proprii;
  • ministerele și departamentele, pentru programele de cercetare-dezvoltare și retehnologizare a ramurilor și sectoarelor din subordinea lor.

(2) Organismele menționate la alin. (1) au obligația să constituie grupe de specialiști și să elaboreze, în termen de 30 de zile, programele de cercetare-dezvoltare, prin consultarea largă a agenților economici de profil, unităților de cercetare-dezvoltare, învățământ superior, evaluând și convenind cu aceștia obiectivele, etapele lucrărilor, resursele financiare și umane necesare, aspectele privind implementarea și diseminarea rezultatelor cercetării, alte probleme de interes național.

(3) Ministerul Culturii va prezenta, în termen de 30 de zile, propuneri privind subvenționarea literaturii tehnico-științifice și culturii scrise, precum și modalitățile de gestionare a fondurilor alocate.

Art 8. - (1) Corelarea de ansamblu, la nivel național, a activităților de cercetare-dezvoltare, precum și aprobarea programelor, se realizează de către guvern, pe baza propunerilor și recomandărilor Colegiului consultativ pentru cercetare-dezvoltare, constituit în acest scop.

(2) Colegiul consultativ pentru cercetare-dezvoltare este alcătuit din oameni de știință, cercetători, proiectanți și specialiști de înaltă valoare, propuși de Academia Română, Ministerul Învățământului şi științei, Academia de Științe Agricole și Silvice, Academia de Științe Medicale și ministere.

(3) Componenţa colegiului consultativ și regulamentul de funcționare al acestuia se aprobă de guvern, în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. 9. - (1) Colegiul consultativ face recomandări guvernului cu privire la:

  • politica națională în domeniul cercetării-dezvoltării;
  • volumul necesar de fonduri pentru finanțarea de la bugetul special și de la bugetul de stat;
  • repartizarea și destinațiile sumelor în valută stabilite potrivit art. 5 alin. (4).

(2) Periodic, colegiul consultativ realizează evoluarea generală a rezultatelor cercetării și gestiunii fondurilor alocate pentru cercetare-dezvoltare şi informează semestrial guvernul asupra aspectelor constatate.

Art. 10. - Activitățile institutelor de cercetare-dezvoltare se desfășoară pe bază de contracte, încheiate cu beneficiarii lucrărilor sau cu coordonatorii de program, respectiv programe de lucrări aprobate, în condițiile prevăzute în prezenta hotărâre.

Art. 11. - (1) Fondurile bănești prevăzute pentru activitatea de cercetare-dezvoltare se pun la dispoziția unităților executante numai pe baza contractelor încheiate de către acestea.

(2) Pentru programele de cercetare fundamentală sau avansată eliberarea fondurilor bănești se face cu acordul Academiei Române, Ministerului Învățământului și Științei, Academiei de Științe Medicale și Academiei de Științe Agricole și Silvice, după caz, în baza programelor de lucrări aprobate sau contractelor încheiate.

Art. 12 - Institutele de cercetare-dezvoltare sunt autorizate să încheie direct contracte de cercetare-dezvoltare cu persoane juridice sau persoane fizice din străinătate, în domeniul lor de activitate.

Art. 13. - Din venitul net în valută, 50% rămâne la dispoziția institutelor de cercetare-dezvoltare, iar 25% se acordă sub formă de subvenții pentru dezvoltarea bazei materiale și activității de informare-documentare. Diferența de 25% se varsă la bugetul de stat, institutele primind echivalentul în lei la cursul oficial de schimb în vigoare.

Art. 14. - (1) Se recomandă agenților economici să asigure și participarea institutelor de cercetare-dezvoltare la tratativele privind acțiunile de atragere a capitalului străin, în vederea antrenării institutelor ca parteneri în tranzacții pentru realizarea obiectivelor de investiții și retehnologizare.

(2) Institutele de cercetare-dezvoltare, la cererea celor interesați, pot asigura studii de fezabilitate și expertize de specialitate a ofertelor și contractelor.

Art. 15. - Contractele de cercetare-dezvoltare și proiectare aflate în curs de executare, finanțate de centralele industriale care se desființează, se preiau de către agenții economici beneficiari. Finanțarea contractelor preluate se asigură din fondurile constituite potrivit prezentei hotărâri, la propunerea ministerelor de resort.

Art. 16. - Ministerul Finanțelor va elabora, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, instrucțiuni cu privire la constituirea și eliberarea fondurilor de la bugetul pentru finanțarea activității de cercetare-dezvoltare.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 8 decembrie 1990 | Nr. 1284.