Monitorul Oficial 156/1995

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul VII, Nr. issue::156 - Partea I - Joi, 20 iulie year::1995

Legi și Decrete

Parlamentul României

Camera Deputaților

Senatul

Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. - În temeiul art. 114 alin. (1) din Constituția României, se abilitează Guvernul ca, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 1995, să emită ordonanțe în domenii care privesc:

a) rectificarea bugetului de stat pe anul 1995;

b) completarea și modificarea unor reglementări în domeniul fiscal, în sensul lărgirii facilităților, al relaxării fiscalității sau al stimulării activității, privitoare la: accize; introducerea unui sistem de marcare pentru produsele din tutun, cafea, unele băuturi alcoolice, din producția internă și din import; impozitele la țițeiul din producția internă și gazele naturale; taxa pe valoarea adăugată; comisionul vamal; impozitul pe salarii, impunerea autonomă a veniturilor realizate în cumul și eliminarea majorărilor de 30%; impunerea veniturilor realizate de populație, inclusiv a celor din lucrări literare, de artă, știință și din prestări de servicii; impunerea veniturilor agricole; impozitele și taxele locale; impozitele pe dividende; impunerea veniturilor reprezentanțelor persoanelor juridice străine; penalizările pentru neachitarea la termen a obligațiilor către fondurile publice și de asigurări de stat; actele pentru autorizații de construcții; facilități fiscale pentru funcționarea Fondului Româno-American de Investiții; instituirea și reglementarea timbrului judiciar, conform Legii nr. 92/1992; impozitul asupra sumelor obținute din vânzarea unor active ale societăților comerciale cu capital de stat;

c) reglementarea regimului de producere și comercializare a produselor alimentare, în scopul protecției consumatorilor; reglementarea regimului de producere, circulație sau comercializare a produselor farmaceutice;

d) perfecționarea unor reglementări în domeniul finanțelor publice privind: competențele de aprobare a investițiilor finanțate din fondurile publice, regimul despăgubirilor în cazul unor pagube produse fondului forestier și vegetației forestiere din afara acestuia, reglementarea plății drepturilor cuvenite salariaților în instituțiile publice pentru concediul de odihnă neefectuat; datoria publică internă, inclusiv garantarea creditelor interne, precum și datoria publică externă; formarea și utilizarea resurselor derulate prin Trezoreria statului; măsuri pentru conservarea patrimoniului național al cinematografiei: terenuri, mobilier, costume, recuzită, în vederea rezolvării situației juridice a acestora; finanțarea aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991, subvenționarea dobânzii la creditele acordate pentru constituirea stocurilor de produse agricole, agroalimentare și hortiviticole din recolta anului 1995; stabilirea taxelor pentru activitatea notarială și a notarilor publici;

e) reglementarea concesionării unor bunuri, servicii și terenuri pentru construirea de căi de comunicații rutiere și feroviare, în condițiile Legii nr. 15/1990;

f) perfecționarea regimului achizițiilor de bunuri și investiții din fondurile publice; regimul de valorificare a bunurilor scoase din funcțiune aparținând instituțiilor publice;

g) măsuri de perfecționare a procesului de restructurare prin: scutirea de la plata amortizării mijloacelor fixe trecute în conservare în uzinele cu producție specială; măsuri pentru perfecționarea coordonării și sprijinirii dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii; instituirea regimului de vânzare cu plata în rate a activelor și acțiunilor societăților comerciale în cadrul procesului de privatizare; reglementarea organizării și finanțării activității de cercetare-dezvoltare;

h) măsuri privind colectarea, reciclarea și reintroducerea în circuitul productiv a deșeurilor refolosibile, de orice fel;

i) ratificarea unor acorduri de împrumuturi externe sau de garantare a unor împrumuturi externe, încheiate în numele României, precum și a unor amendamente la astfel de acorduri.

Art. 2. - (1) În baza art. 114 alin. (3) din Constituție, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 1995, ordonanțele emise de Guvern în temeiul art. 1 din prezenta lege vor fi înaintate Parlamentului spre aprobare, potrivit procedurii legislative, sub sancțiunea încetării efectelor lor.

(2) Ordonanțele depuse de Guvern, potrivit alin. (1), vor fi dezbătute în procedură de urgență.

Art. 3. - În domeniile de abilitare prevăzute în prezenta lege, dacă au fost adoptate proiecte de legi sau propuneri legislative de către una dintre Camerele Parlamentului, ori au fost elaborate și depuse rapoarte de fond de către comisiile permanente, acestea vor fi avute în vedere de Guvern la emiterea ordonanțelor.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 21 iunie 1995 , cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

Președintele Senatului, prof. univ. Oliviu Gherman

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 26 iunie 1995 , cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

Președintele Camerei Deputaților, Adrian Năstase

București, 19 iulie 1995 | Nr. 81.


Președintele României

Decret pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe

În temeiul art. 77 alin. (1) și (3) și al art. 99 alin. (1) din Constituția României,

Președintele României decretează:

Articol unic. - Se promulgă Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și se dispune publicarea ei în Monitorul Oficial al României.

Președintele României, Ion Iliescu | București, 13 iulie 1995 | Nr. 284.


Decizii ale Curții Constituționale

Curtea Constituțională

Decizie referitoare la constituționalitatea unor prevederi ale art. 1 Mt. b) din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe

Curtea Constituțională a fost sesizată la data de 28 iunie 1995 de către 51 de deputați, și anume: Ion Diaconescu, Ion Rațiu, Mircea Ciumara, Barbu Pițigoi, Ion Florian-Angelo, Gavril Dejeu, Nestor Călin, Ion Dinu, Cornel Sturza Popovici, Radu Livezeanu, Sergiu George Rizescu, Ion Berciu, Mihail Bucur, Mircea Ioan Popa, Sorin Victor Lepșa, Ion Corniță, Mihail Nica, Horia Radu Pascu, Valentin Vasilescu, Mircea-Mihai Munteanu, Tudor Gavril Dunca, George Stănescu, Costel Păunescu, Ion Hui, Aurelian Paul Alecu, Emilian Bratu, Gheorghe Comănescu, Teodor Vintilescu, Ioan Victor Pica, Mihnea-Tudor Ioniță, Dan-Florin Trepcea, Romulus Ioan Joca, Petru Lițiu, Emil-Teodor Popescu, Ioan Timiș, Victor Boștinaru, Ion Gurău, Alexandru Ota, Corneliu-Constantin Ruse, Paula-Maria Ivănescu, Georgică Alexandrache, Teodor Lupuțiu, Emil Boroș, Mihai Chiriac, Stelian Tănase, Răsvan Dobrescu, Gheorghe Gorun, George Crin Laurențiu Antonescu, Ioan Mureșan, Valentin Argeșanu și Vasile Gheorghe Victor Pop, în legătură cu neconstituționalitatea unor prevederi ale art. 1 lit. b) din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.

În sesizare se susține că, potrivit art. 1 lit. b) din lege, Guvernul este abilitat să emită ordonanțe pentru completarea și modificarea unor reglementări privind impunerea veniturilor agricole, impozitele și taxele locale, impozitul pe dividende, impunerea veniturilor reprezentanțelor persoanelor juridice străine și că aceste dispoziții contravin art. 138 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat se stabilesc numai prin lege.

Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea este competentă să soluționeze sesizarea, care s-a înaintat cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituție și ale art.^17 alin. (1) din legea sa de organizare.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat punctele de vedere președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților se arată că obiecția de neconstituționalitate a art. 1 lit. b) din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe este neîntemeiată.

În esență, se susține că materia impozitelor și taxelor locale este de domeniul legii ordinare, iar nu al celei organice, și, ca atare, poate face obiectul unei legi de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe. în acest sens, se precizează că domeniul legilor organice este exclusiv cel prevăzut de Constituție și că expresia „numai prin lege” are rolul de a înlătura posibilitatea stabilirii de impozite și taxe pentru bugetul de stat prin acte administrative inferioare legii, cum ar fi hotărârile Guvernului, ordinele ori instrucțiunile miniștrilor.

Președintele Senatului, în punctul său de vedere, apreciază ca sesizarea este neîntemeiată, deoarece art. 138 alin. (1) din Constituție, prevăzând că impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat se stabilesc numai prin lege, exclude posibilitatea reglementării lor printr-un act normativ inferior legii, nu și posibilitatea de a fi instituite pe baza unei legi de abilitare, printr-o ordonanță a Guvernului emisă în temeiul acelei legi. Se menționează, în acest sens, că delegarea legislativă este o instituție parlamentară specifică, care, în condiții justificate, dă Guvernului competența de a adopta reglementări cu putere de lege, pe calea unei ordonanțe, în limitele abilitării acordate, și anume cu respectarea obiectului reglementării, a termenului de expirare ordonanței, cu obligația depunerii acesteia spre aprobare Parlamentului într-un anume termen, care o poate aproba sau respinge, conform procedurii de legiferare, printr-o lege supusă întregului proces constituțional de control înainte de promulgare. Se consideră că sesizarea nu distinge între aceste trăsături esențiale ale instituției delegării legislative, așa încât nu este motivată, neindicându-se nici un temei constituțional de susținere a tezei invocate.

Potrivit punctului de vedere al Guvenului, sesizarea este nefondată, deoarece prevederile art. 1 lit. b) din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe nu încalcă art. 138 alin. (1) din Constituție, care stabilește că impozitele și taxele se reglementează prin lege. Se precizează că, în regimul constituțional actual, ordonanțele Guvernului au forța juridică a legii, singura limitare impusă de legea fundamentală în materia delegării legislative fiind imposibilitatea emiterii ordonanțelor în domenii ce țin de sfera legilor organice.

Curtea Constituțională,

având în vedere obiecția de neconstituționalitate din sesizarea celor 51 de deputați, punctele de vedere exprimate de președinții celor două Camere ale Parlamentului și de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile art. 1 lit. b) din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, precum și practica jurisdicțională a Curții în materie, constată următoarele:

Potrivit art. 1 lit. b) din legea ce face obiectul sesizării, Guvernul este abilitat să emită ordonanțe pentru perfecționarea unor reglementări în domeniul fiscal. În sesizare se consideră că abilitarea acordată în ce privește impunerea veniturilor agricole, impozitele și taxele locale, impozitul pe dividende și impunerea veniturilor reprezentanțelor persoanelor juridice străine este neconstituțională, deoarece încalcă art. 138 alin. (1) din Constituție, care prevede că impozitele și taxele se stabilesc numai prin lege.

Obiecția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

Termenul numai din prevederea constituțională sus-men-ționată are semnificația de a interzice posibilitatea stabilirii de impozite și taxe pentru bugetul de stat prin acte normative inferioare, ca forță juridică, legii, cum sunt hotărârile Guvernului, care se emit „pentru organizarea executării legilor” [art. 107 alin. (2) din Constituție], ordine ale miniștrilor etc.

Este de menționat că, potrivit art. 114 alin. (1) din Constituție, Guvernul poate fi abilitat să emită ordonanțe, însă numai în domeniile în care se poate legifera prin legi ordinare.

Așa cum s-a statuat prin Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992 a Curții Constituționale, domeniile legii ordinare nu sunt prevăzute în mod expres de Constituție, ci ele corespund unei competențe reziduale de drept comun a legiuitorului, după deducerea domeniilor rezervate legii organice enumerate în art. 72 alin. (3) și în alte prevederi constituționale, precum și a sferei legii constituționale.

Cât privește materia impozitelor și taxelor, aceasta nu face parte din domeniile rezervate legii organice, astfel încât este de domeniul legii ordinare, și, pe cale de consecință, poate face obiectul unei legi de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe. A interpreta că expresia numai exclude posibilitatea adoptării de ordonanțe, fiind un domeniu rezervat legii organice, înseamnă a adăuga la Constituție. O asemenea interpretare ar fi contrară prevederilor art. 72 alin. (3) lit. r) din Constituție, care stabilește expres și limitativ domeniul legii organice. De aceea, dacă o lege nu se încadrează în aceste domenii, ea are caracterul unei legi ordinare. Așa cum se arată și în punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților, în situația în care Adunarea Constituantă ar fi dorit să dea alt sens prevederilor art. 138 alin. (1) din

Constituție, ar fi adăugat, ca și în alte cazuri prevăzute de legea fundamentală, cuvântul organică după cuvântul lege.

Rezultă deci că obiecția de neconstituționalitate nu este întemeiată, dispozițiile art. 1 lit. b) din lege, ce fac obiectul controlului, fiind constituționale. Această soluție se impune și în raport cu practica jurisdicțională a Curții, care s-a pronunțat în același sens atât prin Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, cât și prin Decizia nr. 75 din 13 iulie 1994.

Având în vedere considerentele arătate, dispozițiile art. 72 alin. (3), art. 107 alin. (2), art. 114 alin. (1), art. 138 alin. (1) și ale art. 144 lit. a) din Constituție, precum și prevederile art. 17-20 din Legea nr. 47/1992,

Curtea Constituțională, în numele legii, decide:

1. Constată că prevederile art. 1 lit. b), referitoare la impunerea veniturilor agricole, impozitele și taxele locale, impozitul pe dividende și impunerea veniturilor reprezentanțelor persoanelor juridice străine, din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe sunt constituționale.

2. Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deliberarea a avut loc la data de 18 iulie 1995 și la ea au participat Ioan Muraru, președinte, Costică Bulai, Mihai Constantinescu, Ioan Deleanu, Antonie Iorgovan, Lucian Stângu și Victor Dan Zlătescu, judecători.

Președintele Curții Constituționale, prof. univ. dr. Ioan Muraru

Magistrat-asistent, Constantin Burada

București, 18 iulie 1995. Nr. 70.


Decrete

Președintele României

Decret privind ridicarea nivelului relațiilor diplomatice dintre România și Republica San Marino la rang de ambasadă

În temeiul art. 91 alin. (2) și al art. 99 alin. (1) din Constituția României,

Președintele României decretează:

Articol unic. - Se ridică nivelul relațiilor diplomatice dintre România și Republica San Marino la rang de ambasadă.

Președintele României, Ion Iliescu | București, 13 iulie 1995 | Nr. 268.

În temeiul art. 99 alin. (2) din Constituția României, contrasemnăm acest decret.

p.Prim-ministru Dan Mircea Popescu


|dataSem=13 iulie 1994|nrDec=268}}

Președintele României

Decret privind înființarea Ambasadei României în Republica Armenia

În temeiul art. 91 alin. (2) și al art. 99 alin. (1) din Constituția României,

Președintele României decretează:

Art. 1. - Se înființează Ambasada României în Republica Armenia, cu sediul la Erevan, încadrată cu 8 posturi.

Art. 2. - Numărul maxim de posturi aprobat pentru serviciul exterior al Ministerului Afacerilor Externe se suplimentează în mod corespunzător.

Președintele României, Ion Iliescu

În temeiul art. 99 alin. (2) din Constituția României, contrasemnăm acest decret.
Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu

București, 13 iulie 1995 | Nr. 270.


Președintele României

Decret privind înființarea Ambasadei României în Republica Azerbaidjan

În temeiul art. 91 alin. (2) și al art. 99 alin. (1) din Constituția României,

Președintele României decretează:

Art. 1. - Se înființează Ambasada României în Republica Azerbaidjan, cu sediul la Baku, încadrată cu 8 posturi.

Art. 2. - Numărul maxim de posturi aprobat pentru serviciul exterior al Ministerului Afacerilor Externe se suplimentează în mod corespunzător.

Președintele României, Ion Iliescu

În temeiul art. 99 alin. (2) din Constituția României, contrasemnăm acest decret.
Prim-ministru, Nicolae Văcăroiu

București, 13 iulie 1995 | Nr. 271.


Președintele României

Decret privind numirea în funcție a unui judecător și a unui procuror financiar și revocarea din funcție a unui procuror financiar

În temeiul art. 94 lit. c) din Constituția României, precum și al art. 109 alin. (1) și al art. 121 lit. a) și b) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi,

având în vedere propunerile Plenului Curții de Conturi,

Președintele României decretează:

Art. 1. - Domnul Mihăilă Constantin Simion se numește în funcția de judecător financiar la Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi.

Art. 2. - Doamna Feldiorean Georgeta Mihaela se numește în funcția de procuror financiar pe lângă Camera de conturi a județului Dâmbovița.

Art. 3. - Domnul Palade Marcel se revocă din funcția de procuror financiar pe lângă Camera de conturi a județului Tulcea.

Președintele României, Ion Iliescu | București, 13 iulie 1995 | Nr. 272.


Hotărâri ale Guvernului României

Guvernul României

Hotărâre pentru completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 27/1994 privind aprobarea Programului național de cercetare-dezvoltare

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Poziția 1 - Ecologie, protecția mediului, gospodărirea apelor, din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 27/1994 privind aprobarea Programului național de cercetare-dezvoltare, publicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr. 55 bis din 3 martie 1994, se completează cu un nou punct, având următorul cuprins:

„1.12. Studii și cercetări privind tehnici și tehnologii de explorare în zonele polare."

p. Prim-ministru, Dan Mircea Popescu, ministru de stat, ministrul muncii și protecției sociale | București, 6 iulie 1995 | Nr. 496.

Contrasemnează:

p. Ministrul cercetării și tehnologiei, Florin Tănăsescu, secretar de stat


Guvernul României

Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Sediul OCOT Satu Mare, județul Satu Mare”

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Sediul OCOT Satu Mare, județul Satu Mare”, prevăzuți în anexa[1] la prezenta hotărâre.

Art. 2. - Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face din fondurile bugetului de stat, conform listelor de investiții aprobate potrivit legii.

p. Prim-ministru, Dan Mircea Popescu, ministru de stat, ministrul muncii și protecției sociale | București, 13 iulie 1995 | Nr. 497.

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii și alimentației, Valeriu Tabără

p. Ministru de stat, ministrul finanțelor, Nicolae Constantinescu, secretar de stat


Guvernul României

Hotărâre privind aprobarea înțelegerii dintre Ministerul Afacerilor Externe al României și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova privind punerea la dispoziția Ambasadei României în Republica Moldova și a Ambasadei Republicii Moldova în România, pe bază de reciprocitate, fără plata chiriei, a imobilelor și apartamentelor cu suprafețe locative echivalente pe care le au în folosință

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Se aprobă înțelegerea dintre Ministerul Afacerilor Externe al României și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova privind punerea la dispoziția Ambasadei României în Republica Moldova și a Ambasadei Republicii

Moldova în România, pe bază de reciprocitate, fără plata chiriei, a imobilelor și apartamentelor cu suprafețe locative echivalente pe care le au în folosință, semnată la Chișinău la 21 aprilie 1995.

p. Prim-ministru, Dan Mircea Popescu, ministru de stat, ministrul muncii și protecției sociale | București, 6 iulie 1995 | Nr. 498.

Contrasemnează:

Ministru de stat, ministrul afacerilor externe, Teodor Viorel Meleșcanu


Guvernul României

Hotărâre privind autorizarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale și a Ministerului Finanțelor de a emite norme de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1995

În temeiul art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1995 cu privire la condițiile de creștere a salariilor în anul 1995 la regii autonome și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 66/1995,

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Se autorizează Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor să emită norme de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1995, care se vor publica în Monitorul Oficial al României.

p. Prim-ministru, Dan Mircea Popescu, ministru de stat, ministrul muncii și protecției sociale | București, 13 iulie 1995 | Nr. 501.

Contrasemnează:

p. Ministru de stat, ministrul muncii și protecției sociale, Adrian Neacșu, secretar de stat

p. Ministru de stat, ministrul finanțelor, Nicolae Constantinescu, secretar de stat


Referințe

  1. Anexa se comunică numai beneficiarului de investiție.