Monitorul Oficial 168/1994: Diferență între versiuni

Zona Roșea-Buhaiova este situată în nordul depresiunii Matita-Merhei și este constituită dintr-un eomplex de lacuri, gârle, japse, delimitat 4a nord de brațul Cernovca între confluența cu canalul ocolitor al amenajării piscicole Chilia și confluența cu canalul Sulimanca; la est, de canalul Sulimanca între brațul Cernovca și intrarea în lacul Merhei; la sud, de limita nordică a lacurilor Merhei și Merheiul Mic, canalul Roșea, canalul de legătură cu Lacul Dracului, limita nordică a lacurilor Dracului și Babina; la vest, de canalul Rădăcinoasele, canalul ocolitor al amenajării piscicole Chilia până la confluența cu brațul Cernovca.

Zona Roșca-Buhaiova figurează pe lista rezervațiilor naturale din România încă din anul 1970, iar începând din anul 1979 a fost declarată rezervație a biosferei (împreună cu Pădurea Letea), Include o mare diversitate de biotopi reprezentativi pentru” delta fluvială (plauri plutitori și fixați, mlaștini stuficole, lacuri, grinduri fluviale, marginea vestică a grindului marin Letea, marginea estică a grindului continental Chilia, gârle naturale, terenuri inundabile, zăloage de sălcii etc.). Nucleul acestei zone cu regim de protecție integrală îl constituie lacurile Roșea și Buhaiova. În mod corespunzător, și fauna acestei zone protejate prezintă o remarcabilă diversitate reprezentată de mamifere; vidră, nurcă, hermelină, bizam, câine enot, vulpe, mistreț etc., de fauna ornitologică. Prezența celei mai mari colonii de pelican comun (Peleeanus onocrotalus) din Europa, a coloniilor mixte dé ardeidae, aproape majoritatea speciilor de anatidae și paseriforme caracteristice deltei, precum și a faunei dee nevertebrate.

Zona forestieră naturală Letea a fost pusă sub ocrotire încă din anul 1930, devenind rezervație naturală în anul 1933. Ocupă un relief puțin înalt față de restul deltei, cu dune fluvio-marine, paralele cu Litoralul; care găzduiesc pădurea cu același nume ce reprezintă un tip particular de vegetație. Pădurea care se dezvoltă în spațiul interdunelor sub forma unor fâșii late de 10-250 m (hasmacuri) despărțite de spinările dunelor este alcătuită, în principal, din: stejarul de luncă (Quercus robur), stejarul brumăriu (Q. pedunculiflora), plopul alb (Populus alba), plopul negru (P. nigra), franisul de luncă (Fracsinus angustifolia), frasinul de baltă (F. pallîsae), părul (Pirus piraster), teiul alb (Tilia tomentosa), ulmul (Ulmus foliacea) și foarte rar arinul negru (Alnus gluiinosa), completată de un sub-arboret bogät (Crataegus monogyna, Ligustrum vulgare, Evanymus europaea, Cornus mas, C. sanguineae, Rkam-nus frangula, R. caihartica, Viburnum opulus, Berberis vulgaris) si altele. O caracteristică a zonei o constituie abundenta plantelor cățărătoare (Periploca graeca, Vitis sylvestris, Kumulus lupulus, Clematis vitaiba) care conferă pădurii un aspect subtropical. Pădurea se extinde în mod natural prin speciile de avangardă Prunus spinosa (porumbar), Tamarix ramossima (călină roșie) și Hippopliae ramnoides (cătină albă) care în unele porțiuni, către Litoral, se dezvoltă luxuriant, alcătuind adevărate baraje impenetrabile. În covorul vegetal se întâlnesc, de asemenea, și alte specii rare: Convolvulus persieus (volbura de nisip), Epheara ăistachya și Merendera sobolifera (brândușa-de nisip);

Fauna este reprezentată de Haliaetus albicîlla (co-dalbul), Circaeius galicus, Milvus migrans, Bubo bubo, de câteva rarități herpetologice: Eremias arguta, Vipera ursini renardi, precum și de circa 1.600 specii de entomofaună identificate până în prezent,

Zona cuprinde lacuri cu apă dulce alimentate din ultimul braț al marelui „M”, situate într-o zonă tipică de dezvoltare a grindurilor fluvio-marine dintre Chilia și Sulina. Bazinele acvatice sunt anturate de grinduri marine cu soluri sărace, mobile sau slab fixate cu Elymus- sabulosus, Carex ligerica și Agropyrum elongaium, pajiști stepice cu Salix repens și Euphorbia secueriana, sau arii depresionare cu apă temporară caracterizată de tufe cu Juncus gerarăii. Ghiolurile Răducu și Răduculeț găzduiesc o ihtiofaună specifică zonei, bine. reprezentată și protejată prin izolarea bazinelor respective.

Zona este situată în complexul lacustru Roșu-Puiu cuprinzând bazine acvatice naturale, lacurile Porcu, Porculeț etc. Este delimitată, la nord, de canalul Vătafu-împuțita, la est și sud-est, de prelungirea grindului Puiu iar la vest, de japsa Vătafu, de la canalul Vătafu-Împuțita la lacul Lumina.

Zona cu regim de protecție integrală Caraorman cuprinde cele mai dezvoltate și reprezentative dune dehudate din deltă și pădurea Caraorman dezvoltată, îndeosebi in partea sudică a grindului. Nucleul valoros, în suprafață de circa 700 ha cuprinde, alături de un variat arboret de luncă format din plop, frasin și stejar, subarboret de zălog, Salix, Tamarix etc. Extremitatea sudică a pădurii păstrează exemplare monumentale de stejari, cu diametre între 4,20-4,70 m. Ca și în pădurea Letea, asociațiile vegetale găzduiesc animale nevertebrate, îndeosebi insecte și vertebrate-mamifere. Ca avifaună, pădurea găzduiește îndeosebi vulturul codalb (Haliacetus albicilla) și corbul (Corvus corax).

Lacul Sărături Murighol este situat pe terasa Dunării, are o lungime de circa 2 km și o lățime maximă de 500 m. Apele lacului sunt puternic salinizate de tip cloruro-sulfatic, caracterizate prin marea bogăție de zoo- și fitoplancton. Complexul salmastru găzduiește colonii de sternide unde cuibărește abundent picioron-gul (Himantopus himantopus), ciocîntorsul (Recurvirostra avosetta), poăiceps nigricolis, rața (Netta rufina) și unde mai cuibărește încă Charadrius alexandrinus. În timpul iernii, înghețul tardiv al luciului de apă (datorat caracterului salmastru) determină o mare concentrare a limicolelor care găsesc aici adăpost și hrană abundentă.

Această zona este singura zonă forestieră din deltă în care arinul negru (Alnus glutinosa) se dezvoltă compact, în ariniș cuibărește vulturul codalb (Haliaetus albidlla) care găsește condiții optime de adăpost.

Insula Popina reprezintă un rest de grind continental stâncos care constituie un loc important de popas al păsărilor migratoare și de cuibărit pentru călifarul alb (Tcdcrna iadorna). Primăvara, în această, zonă cu vegetație săracă și pitică se pot întâlni păsări de mlaștină (codobaturi venite din Congo), păsări de pădure: privighetoarea roșcată (Luscinia megarhynchos), presura cap negru (Emberiza melanocephala), ciocârlia de Bărăgan (Melanoeorypha colandro) etc. Izvoarele termale care pichetează bordul nordic al insulei (încă nestudiate) conferă insulei un plus de interes științific. Fauna de nevertebrate (de asemenea, insuficient studiată) cuprinde rarități ca păianjenul veninos „văduva neagră” (Lacirodextra) și miriapodul gigant (Scolopendra cingnlata).

Situată în estul depresiunii Dranov, zona Sacalin-Zătoane este una dintre cele mai vechi părți ale deltei fluvio-marine, caracterizată printr-o succesiune de grinduri marine tinere, nisipoase, aproximativ paralele cu litoralul, alternând cu lacuri puțin adânci sau izolate și de o întrepătrundere a apelor marine (pe gârle cu deschidere directă în mare) cu cele fluviale (prin canale și gârle). Cele două lacuri principale, Zătonul Mic și Zătonul Mare, din cauza abraziunii marine își lărgesc continuu legătura cu Marea Neagră. Lacurile oferă condiții ideale pentru cuibăritul lebedei mute și pentru hrana speciilor limicole, abundente, de asemenea, și pe insula Sacalin, unde se află și cea mai mare colonie de chire de mare (''Stema sanvicenzis''). Atât luciile de apă cât și grindurile și plaja literală sunt locuri de maximă concentrare a ornitofaunci în timpul migrațîei de primăvară-toamnă, insula Sacalin, în formă de semilună, alcătuită' din nisip amestecat cu cochilii, săracă în vegetație de sărătură, reprezintă zona cea mai importantă de nidificare, premigrație și migra-ție, un cartier de iernare pentru numeroase specii, circa 100, din care 14 specii cuibăresc aici.

Zona este importantă pentru conservarea vegetației xerofite, pentru cuibăritul lăstunului mare (Apus apus), pietrarului negru (Denante  pleskanka), precum și pentru protecția dihorului pătat {Vormela perpegusna) și a șarpelui rău {Coluber jugularis) și a șarpelui de apă. Zona are și importanță arheologică, existând aici vestigii ale vechilor civilizații.

Datorită poziției sale, între lacurile Razim și Sinoie, având cotele reliefului reduse (0,5-1,5 m altitudine) și o vegetație specifică soluriior nisipoase de origine marină, zona reprezintă un important refugiu de cuibărit și hrănite a păsărilor. îndeosebi în perioada migrației de toamnă, zona devine o impresionantă concentrare a faunei ornitologice și, în special, a oaspeților de iarnă (gâște, rațe), deoarece în lacul Sinoie apa este mai sărată ia sud de grindul Lupilor decât îa nord, spre Razim. Datorită cotelor reduse și a condițiilor favorabile, zona are și o mare importanță pentru reproducerea naturală a peștilor din speciile: crap (Ciprinus carpio), șalău (Stizosteăion lucioperca), plătică: (Ahramis brama) etc.

Zona se caracterizează prin: existența unei colonii mixte de stârci și țigănuși, egrete și cormorani mici. Constituie un loc de cuibărit pentru stârcul pitic (''Ixobrychus minutus''), buhaiul de baltă (''Botaurux stellaris''), rața pestriță (''Anasstrepera''), rața cu ciuf (Netta rufina), corcodelul cu gât roșu (''Podiceps ruficollis''), codalbul (''Haliaelus albicilla'') etc., precum și loc de hrănire pentru fundac, corcodel, cormoran mic, stârc, egretă, rață lingurar, șoim dunărean etc. Zona constituie, de asemenea, loc de refugiu pentru vidre, nurci, hermeline și mistreți. Fauna piscicolă este reprezentată de o serie de specii periclitate - caracuda, linul.

* la sud, limita de nord a localității Sfistofca, drumul de-legătura între aceasta și localitatea CA. Rosetti, limita de nord a localității C.A. Rosetti, drumul de legătură între aceasta și localitatea Letea, pe limita de nord și de est a acestei localități, apoi malul drept al carnalului Magearu până la Dunărea Veche, pe malul drept al acestuia, pană la canalul Bogdaproste și pe acesta, ocolind pe la sud zona lacustră Bogdaproste-Trei Iezere-Covaliova până la canalul Eracle;