Monitorul Oficial 174/1991

De la wiki.civvic.ro
Sari la navigare Sari la căutare


Monitorul Oficial al României

Anul III, Nr. issue::0174 - Partea I - Luni, 26 august year::1991

Hotărâri ale Guvernului României

Hotărâre privind acordarea unor drepturi pentru stimularea personalului Gărzii financiare

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Personalul Gărzii financiare beneficiază, lunar, de o majorare cu 25% a salariului de bază pentru perioada în care desfășoară activitate în condiții specifice personalului militarizat.

Art. 2. - Personalul militarizat al Gărzii financiare beneficiază, lunar, de un spor de până la 20% din salariu pentru activitatea desfășurată în condiții speciale.

Art. 3. - Personalul Gărzii financiare beneficiază, lunar, de stimulente bănești acordate dintr-un fond constituit prin aplicarea unui procent de 35% din valoarea bunurilor confiscate și valorificate și amenzilor aplicate și încasate în condițiile legii.

Art. 4. - Drepturile prevăzute la art. 1, 2 și 3 se calculează la salariul de bază corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru.

Art. 5. - Condițiile și modul de acordare a drepturilor prevăzute la art. 2 și 3 se stabilesc prin norme aprobate de ministrul economiei și finanțelor.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 26 iulie 1991 | Nr. 521.


Hotărâre privind organizarea și funcționarea Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului

Guvernul României hotărăște:
Capitolul I
Dispoziții generale

Art. 1. - Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului este organul central al puterii executive care exercită administrația publică în domeniul construcțiilor, lucrărilor publice, urbanismului și amenajării teritoriului.

Art. 2. - Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului îndeplinește funcțiile de organ de directivare și control pentru domeniile sale de activitate.

Art. 3. - Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului colaborează cu celelalte ministere, cu alte organe centrale, precum și cu organele administrației publice locale, având dreptul de a solicita acestora documentații, informații și date necesare realizării atribuțiilor sale.

Capitolul II
Atribuții

Art. 4. - Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului are următoarele atribuții comune cu celelalte ministere:

a) ia măsuri pentru aplicarea legilor și hotărârilor, cu respectarea limitelor sale de autoritate și a principiului autonomiei agenților economici, instituțiilor și organelor administrației publice locale;
b) asigură aplicarea politicii Guvernului în domeniile sale de activitate;
c) analizează evoluția fenomenelor specifice activității sale, în corelare cu tendințele pe plan mondial, în scopul armonizării factorilor dezvoltării în condițiile statului de drept și ale economiei de piață;
d) organizează și execută activitatea în care statul are calitatea de acționar la societățile comerciale cu capital de stat, din domeniile economice aflate în competența sa, asigurând numirea reprezentanților săi în consiliile împuterniciților statului;
e) participă la accelerarea procesului de privatizare în domeniile economice aflate în competența sa, prin fundamentarea politicii de vânzare a acțiunilor deținute de stat și de mărire a capitalului societăților comerciale cu capital de stat, prin aportul investitorilor privați, precum și prin operațiuni de închiriere și concesiuni;
f) aplică politica de subvenții a Guvernului în domeniile sale de activitate;
g) inițiază sau elaborează ori, după caz, avizează proiecte de acte normative - legi și hotărâri;
h) inițiază și negociază, din împuternicirea Guvernului, încheierea de convenții, acorduri și alte înțelegeri internaționale sau propune acestuia aderarea la cele existente;
i) urmărește și controlează aplicarea prevederilor legale, inclusiv a convențiilor și acordurilor internaționale, în funcție de specificul activității sale și ia măsuri pentru prevenirea și înlăturarea oricărei încălcări a acestora;
j) conlucrează cu organizațiile și instituțiile de specialitate pentru formarea și perfecționarea pregătirii profesionale a personalului în domeniile sale de activitate;
k) orientează activitatea de cooperare internațională și sprijină dezvoltarea formelor de cooperare guvernamentale și neguvernamentale, în funcție de specificul activității sale;
l) ia măsuri pentru dezvoltarea cercetării științifice specifice activității sale și pentru cointeresarea agenților economici în aplicarea rapidă a rezultatelor în activitatea practică;
m) coordonează activitatea unităților bugetare din subordine;
n) asigură aplicarea unitară a elementelor sistemului de salarizare pentru unitățile din subordine;
o) reprezintă interesele statului în diferite organe și organisme internaționale, în conformitate cu acordurile și alte înțelegeri stabilite în acest scop, și dezvoltă relații de colaborare cu organe și organizații similare din alte state și cu organizații internaționale ce interesează activitatea sa;
p) inițiază măsurile necesare asigurării protecției mediului în domeniul său de activitate;
r) îndeplinește orice alte atribuții stabilite potrivit legii.

Art. 5. - Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului îndeplinește următoarele atribuții specifice:

a) administrează fondurile alocate de la bugetul statului pentru realizarea lucrărilor publice și construcțiilor de locuințe sociale;
b) asigură coordonarea amplasării în teritoriu a activităților umane;
c) stabilește măsuri pentru protejarea zonelor cu valoare istorică și arhitecturală și integrarea acestora în acțiunile de modernizare a localităților;
d) exercită controlul de stat în domeniul construcțiilor, lucrărilor publice, urbanismului și amenajării teritoriului;
e) coordonează activitățile de fundamentare și elaborare de studii și programe de dezvoltare și de îmbunătățire a fondului de lucrări publice; avizează oportunitatea și necesitatea lucrărilor din acest domeniu, finanțate din bugetul de stat;
f) elaborează studii referitoare la dezvoltarea urbană și rurală, construcția de locuințe și lucrări tehnico-edilitare;
g) realizează directivarea tehnică în construcții, lucrări publice, urbanism și amenajarea teritoriului, prin coordonarea elaborării și aprobarea de reglementări tehnice;
h) elaborează normative privind activitatea de investiții și urbanism;
i) coordonează programele prefecturilor cu privire la organizarea și dezvoltarea localităților, a perfecționării structurii acestora, gospodăriei comunale, gospodăriei locative și transportului local;
j) realizează cadastrul imobiliar edilitar, elaborează și implementează cadrul general de organizare și amenajare a teritoriului în ansamblu și a localităților; colaborează cu coordonatorul cadastrului general stabilit prin lege;
k) coordonează elaborarea programului național de protecție antiseismică, incluzând programul pentru educarea populației privind comportarea în cazul seismelor, și participă la aplicarea acestora;
l) colaborează cu Ministerul Învățământului și Științei pentru organizarea, administrarea, îndrumarea și coordonarea activității din rețeaua de unități de învățământ cu profil de construcții, lucrări publice, urbanism și amenajarea teritoriului.
Capitolul III
Organizare și funcționare

Art. 6. - (1) În cadrul Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului se organizează și funcționează Departamentul construcțiilor și lucrărilor publice, Departamentul pentru urbanism și amenajarea teritoriului și Inspecția de stat în construcții, lucrări publice, urbanism și amenajarea teritoriului.

(2) Inspecția de stat în construcții, lucrări publice, urbanism și amenajarea teritoriului se organizează prin trecerea Inspecției de stat pentru calitatea construcțiilor, cu patrimoniul aferent, din cadrul Comisiei Naționale pentru Standarde, Metrologie și Calitate, în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.

(3) Structura organizatorică a Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului este prevăzută în anexă[1].

(4) În cadrul compartimentelor din structura organizatorică a Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului se organizează direcții generale, direcți, servicii, oficii și birouri prin ordin al ministrului.

(5) Atribuțiile compartimentelor din structura ministerului se aprobă de ministru.

(6) Statul de funcțiuni se avizează de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Economiei și Finanțelor, la propunerea Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.

Art. 7. - (1) Numărul maxim de posturi al Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului este de 546, exclusiv demnitarii.

(2) În cadrul numărului maxim de posturi aprobat pe total minister, ministrul lucrărilor publice și amenajării teritoriului aprobă numărul de posturi pentru aparatul propriu, departamente și inspecție.

(3) Numărul maxim de posturi de conducere este de 20% din numărul total al personalului.

Art. 8. - (1) Conducerea Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului este asigurată de ministru și colegiul ministerului.

(2) Ministrul conduce întreaga activitate a ministerului și îl reprezintă în raporturile cu Guvernul, cu celelalte ministere, alte organe de stat și organizații din țară, precum și cu organismele similare din alte țări.

În aplicarea prevederilor legale, ministrul emite ordine și instrucțiuni.

(3) Colegiul ministerului este organul consultativ al ministrului.

Art. 9. - (1) Departamentul este condus de un secretar de stat, șef de departament, ajutat de un subsecretar de stat.

(2) Inspecția de stat este condusă de un secretar de stat, ajutat de un subsecretar de stat.

Art. 10. - (1) Departamentul construcțiilor și lucrărilor publice are în subordine Institutul de cercetări în construcții și economia construcțiilor și Oficiul de documentare pentru construcții, arhitectură și sistematizare.

(2) Departamentul pentru urbanism și amenajarea teritoriului are în subordine Institutul de cercetare-proiectare „Urbanproiect”.

(3) Inspecția de stat în construcții, lucrări publice, urbanism și amenajarea teritoriului are în subordine inspecții teritoriale în construcții, lucrări publice, urbanism și amenajarea teritoriului.

Inspecțiile teritoriale sunt instituții publice cu finanțare integrală din venituri extrabugetare.

(4) Înființarea și desființarea unităților cu finanțare extrabugetară subordonate Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, obiectul de activitate, structurile organizatorice și numărul de posturi al acestora se aprobă de ministrul lucrărilor publice și amenajării teritoriului.

Capitolul IV
Dispoziții finale

Art. 11. - Ministerul Economiei și Finanțelor va introduce modificările corespunzătoare care decurg din aplicarea prezentei hotărâri în indicatorii financiari pe anul 1991 aprobați Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului și Comisiei Naționale pentru Standarde, Metrologie și Calitate.

Art. 12. - Personalul preluat cu ocazia reorganizării ministerului se consideră transferat în interesul serviciului; în cazul în care acesta este încadrat în funcții cu niveluri de salarizare mai mici sau este disponibilizat, ca urmare a aplicării prezentei hotărâri, beneficiază de salariul de bază avut și sporul de vechime, după caz, timp de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. 13. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri orice alte dispoziții contrare se abrogă.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 26 iulie 1991 | Nr. 522.


Hotărâre privind organizarea unor institute de cercetare-proiectare din subordinea Ministerului Industriei ca societăți comerciale pe acțiuni

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 2. - Societățile comerciale pe acțiuni înființate potrivit prezentei hotărâri se vor organiza și funcționa în conformitate cu statutele prevăzute în anexa nr. 2 (2.1.-2.3.)[2].

Art. 3. - Societățile comerciale nou înființate își vor definitiva capitalul social pe baza reevaluării patrimoniului, în condițiile prevăzute de lege.

Art. 4. - Pe data înființării societăților comerciale pe acțiuni, institutele din anexa nr. 1 își încetează activitatea.

Activul și pasivul unităților de stat care își încetează activitatea se preiau de către societățile comerciale înființate.

Personalul care trece la societățile comerciale se consideră transferat în interesul serviciului și beneficiază, timp de 3 luni, de diferența până la salariul de bază avut și sporul de vechime, după caz, dacă este încadrat în funcții cu niveluri de salarizare mai mici.

Art. 5. - Anexele nr. 1 și nr. 2 (2.1.-2.3.) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 26 iulie 1991 | Nr. 523.


Anexa Nr. 1

Lista societăților comerciale care se înființează în baza Legii nr. 15/1990
Nr. crt.
Denumirea societății comerciale Forma juridică
Sediul
—————
localitatea, județul
Obiectul de activitate
Capitalul social inițial
—————
structura[3] conform bilanțului la 30.06.1990
(mil. lei)
Denumirea unităților care își încetează activitatea
0
1
2
3
4
5
6
1. Societatea comercială „SIAT" - S.A. Societate comercială pe acțiuni București, Calea Floreasca nr. 167 bis, sector 1 - Cercetare, proiectare și producție în domeniile electrotehnică, electronică, tehnică de calcul, informatică, comunicații de date, comercializarea la intern și export a produselor din profil; consulting, marketing, intermediere
- Pregătirea personalului de exploatare tehnică de calcul, elaborarea de documentații, studii, proiecte de documente normative, metodologice și de standardizare a produselor, program pentru calculatoarele electronice
- Elaborarea sistemelor de calcul și automatizare, periferice și terminale speciale, aparatură electronică pentru medii severe de lucru
- Controlul, expertizarea și omologarea produselor de tehnică de calcul, automatică, electrotehnică și informatică și alte activități prevăzute în statut.
202,3
—————
(147,7+151,7)
Institutul de cercetări pentru echipamente de calcul și periferice București
2. Societatea comercială „ITC" - S.A. Societate comercială pe acțiuni București, Calea Floreasca nr. 167, sector 2 - Cercetare, proiectare și producție în domeniile tehnicii de calcul, electronicii aplicate, informaticii, pentru condiții normale sau grele de lucru (centrale nucleare electrice); comercializarea la intern și export a produselor din profil; activități de consulting; marketing; intermediere, formare profesională
- Expertizarea echipamentelor de tehnică de calcul sau a produselor informatice
- Servicii de prelucrare de date
- Elaborarea de studii, prognoze, norme și standarde în domeniul de activitate și alte activități prevăzute în statut.
276,9
—————
(322,2+261,7)
Institutul de cercetări și proiectări pentru tehnică de calcul București
3. Societatea comercială „Software ITC" - S.A. Societate comercială pe acțiuni București, Calea Floreasca nr. 167, sector 2 - Cercetare, proiectare și producție în domeniile tehnicii de calcul, electronicii aplicate, informaticii, realizarea de software de bază și aplicații pentru toate gamele de calculatoare; comercializarea la intern și export a produselor din profil; activități de consulting; marketing, intermediere, leasing, reprezentări, formare profesională
- Atestarea și expertizarea produselor de tehnică de calcul și de informatică
- Servicii de prelucrare de date
- Elaborarea de studii, prognoze, norme și standarde în domeniul de activitate și alte activități prevăzute în statut.
49,4
—————
(24,4+44,1)
Institutul de cercetări și proiectări pentru tehnică de calcul București


Anexa Nr. 2

Statutul[4] Societății comerciale „.............." - S.A.
Capitolul I
Denumirea, forma juridică, sediul, durata
Articolul 1
Denumirea societății

Denumirea societății este Societatea comercială „............." - S.A.

În toate actele, facturile, anunțurile, publicațiile și alte acte emanând de la societate, denumirea societății va fi precedată sau urmată de cuvintele „societate pe acțiuni” sau inițialele „S.A.”, de capitalul social și numărul de înregistrare.

Articolul 2
Forma juridică a societății

Societatea comercială „................." - S.A. este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni. Aceasta își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu prezentul statut.

Articolul 3
Sediul societății

Sediul societății este în România, localitatea ............ strada ................. nr. .... sectorul .... Sediul societății poate fi schimbat în altă localitate din România, pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, potrivit legii.

Societatea poate avea sucursale, filiale, reprezentanțe, agenții situate și în alte localități din țară și străinătate.

Articolul 4
Durata societății

Durata societății este nelimitată.

Capitolul II
Scopul și obiectul de activitate al societății
Articolul 5
Scopul societății

Scopul societății este producerea și comercializarea produselor și activităților care fac parte din obiectul de activitate al societății comerciale.

Articolul 6
Obiectul de activitate

Obiectul de activitate al societății este:

a) cercetarea, proiectarea, producția, comercializarea și asigurarea de servicii în domeniul tehnicii de calcul, electronicii aplicate, informaticii și în domenii conexe;
b) realizarea de software de bază și aplicativ pentru toate gamele de calculatoare;
c) realizarea de sisteme informatice la cheie;
d) atestarea și asigurarea calității produselor software;
e) activitatea de consulting, engineering, leasing, reprezentări, intermedieri;
f) import-export de produse legate de obiectul de activitate;
g) colaborare tehnică și științifică națională și internațională;
h) servicii de prelucrare date;
i) organizarea de acțiuni de formare profesională și de difuzare a cunoștințelor pe plan național și internațional;
j) expertizarea produselor de tehnică de calcul și de informatică;
k) elaborarea de studii, prognoze, norme și standarde.
Capitolul III
Capitalul social, acțiunile
Articolul 7
Capitalul social

Capitalul social inițial este fixat la suma de ......... lei, împărțit în ...... acțiuni nominative în valoare de 5.000 lei fiecare, în întregime subscrise de acționar.

Capitalul social inițial împărțit în acțiuni nominative de 5.000 lei fiecare, este în întregime subscris de statul român, în calitate de acționar unic, și vărsat în întregime la data constituirii societății.

Capitalul social inițial este deținut integral de statul român, ca acționar unic, până la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către terțe persoane fizice sau juridice, române sau străine, în condițiile legii.

Articolul 8
Acțiunile

Acțiunile nominative ale societății vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege.

Acțiunile vor purta timbrul sec al societății și semnătura a doi administratori.

Societatea va ține evidența acțiunilor într-un registru numerotat, sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație, care se păstrează la sediul societății.

Articolul 9
Reducerea sau mărirea capitalului social

Capitalul social poate fi redus sau mărit pe baza hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor, în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.

Articolul 10
Drepturi și obligații decurgând din acțiuni

Fiecare acțiune subscrisă și vărsată de acționari conferă acestora dreptul la un vot în adunarea generală a acționarilor, dreptul de a alege și de a fi aleși în organele de conducere, dreptul de a participa la distribuirea beneficiilor, conform prevederilor prezentului statut și dispozițiilor legale, respectiv la alte drepturi prevăzute în statut.

Deținerea acțiunii implică adeziunea de drept la statut.

Drepturile și obligațiile legate de acțiuni urmează acțiunile în cazul trecerii lor în proprietatea altor persoane.

Obligațiile societății sunt garantate cu capitalul social al acesteia, iar acționarii răspund în limita valorii acțiunilor ce le dețin.

Patrimoniul societății nu poate fi grevat de datorii sau alte obligații personale ale acționarilor. Un creditor al unui acționar poate formula pretenții asupra părții din beneficiul societății ce i se va repartiza de către adunarea generală a acționarilor sau a cotei-părți cuvenite acestuia la lichidarea societății, efectuate în condițiile prezentului statut.

Articolul 11
Cesiunea acțiunilor

Acțiunile sunt indivizibile cu privire la societate, care nu recunoaște decât un proprietar pentru fiecare acțiune.

Cesiunea parțială sau totală a acțiunilor între acționari sau terți se face în condițiile și cu procedura prevăzute de lege.

Articolul 12
Pierderea acțiunilor

În cazul pierderii unor acțiuni, proprietarul va trebui să anunțe consiliul de administrație și să facă public faptul prin presă, în cel puțin 2 ziare de largă circulație în localitatea în care se află sediul societății. După 6 luni va putea obține un duplicat al acțiunii.

Capitolul IV
Adunarea generală a acționarilor
Articolul 13
Atribuții

Adunarea generală a acționarilor este organul de conducere al societății, care decide asupra activității acesteia și asigură politica ei economică și comercială.

Adunările generale ale acționarilor sunt ordinare și extraordinare și au următoarele atribuții principale:

a) aprobă structura organizatorică a societății și numărul de posturi, precum și normativul de constituire a compartimentelor funcționale și de producție;
b) aleg membrii consiliului de administrație și ai comisiei de cenzori, inclusiv cenzorii supleanți, le stabilesc remunerația, îi descarcă de activitate și îi revocă;
c) aleg directorul general, îl descarcă de activitate și îl revocă; directorul general este și președintele consiliului de administrație;
d) stabilesc salarizarea personalului angajat, în funcție de studii și munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege;
e) stabilesc nivelul de salarizare a membrilor consiliului de administrație, directorului general, a membrilor comitetului de direcție și ai comisiei de cenzori, în conformitate cu prevederile legii;
f) stabilesc bugetul de venituri și cheltuieli și, după caz, programul de activitate pe exercițiul următor;
g) examinează, aprobă sau modifică bilanțul și contul de beneficii și pierderi după analizarea raportului consiliului de administrație și al comisiei de cenzori; aprobă repartizarea beneficiului;
h) hotărăsc cu privire la contractarea de împrumuturi bancare pe termen lung, inclusiv a celor externe; stabilesc competențele și nivelul de contractare a împrumuturilor bancare curente, a creditelor comerciale și a garanțiilor; aprobă orice fel de credit financiar acordat de societate;
i) hotărăsc cu privire la înființarea și desființarea de sucursale, filiale și agenții;
j) hotărăsc cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social, la modificarea numărului de acțiuni sau a valorii nominale a acestora, precum și la cesiunea acțiunilor;
k) hotărăsc cu privire la adoptarea sau modificarea statutului, precum și la transformarea formei juridice a societății;
l) hotărăsc cu privire la comasarea, divizarea, dizolvarea și lichidarea societății;
m) analizează rapoartele consiliului de administrație privind stadiul și perspectivele societății cu referire la profit și dividende, poziția pe piața internă și internațională, nivelul tehnic, calitatea, forța de muncă, protecția mediului, relațiile cu clienții;
n) hotărăsc cu privire la acționarea în justiție a membrilor consiliului de administrație, directorului general și a cenzorilor, pentru paguba pricinuită societății;
o) hotărăsc în orice alte probleme privind societatea.

Hotărârile în problemele prevăzute la lit. j), k) și l) vor putea fi aduse la îndeplinire numai după aprobarea lor de către organul care a aprobat constituirea societății, în perioada în care statul este acționar unic.

Atribuțiile adunărilor generale ordinare și extraordinare ale acționarilor se diferențiază potrivit legii.

Articolul 14
Convocarea adunării generale a acționarilor

Adunarea generală se convoacă de președintele consiliului de administrație sau de unul dintre vicepreședinți, pe baza împuternicirii date de președinte.

Adunările generale ordinare au loc cel puțin o dată pe an, la două luni de la încheierea exercițiului economico-financiar, pentru examinarea bilanțului și a contului de profit și pierderi pe anul precedent și pentru stabilirea programului de activitate și bugetului pe anul în curs.

Adunările generale extraordinare se convoacă la cererea acționarilor, reprezentând cel puțin 1/3 din capitalul social, la cererea comisiei de cenzori, precum și în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv, cu excepția primilor 2 ani de la înființarea societății.

Adunarea generală va fi convocată de administratori de câte ori va fi nevoie, în conformitate cu dispozițiile din statut, cu cel puțin 15 zile înainte de data stabilită.

Convocarea va fi publicată în Monitorul Oficial și într-unul din ziarele de largă circulație din localitatea în care se află sediul societății sau din cea mai apropiată localitate.

Convocarea va cuprinde locul și data ținerii adunării, precum și ordinea de zi, cu arătarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării.

Când în ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea statutului, convocarea va trebui să cuprindă textul integral al propunerilor.

Adunarea generală a acționarilor se întrunește la sediul societății sau în alt loc din aceeași localitate.

Articolul 15
Organizarea adunării generale a acționarilor

Adunarea generală ordinară este constituită valabil și poate lua hotărâri dacă la prima convocare acționarii prezenți sau reprezentați dețin cel puțin 2/3 din capitalul social, iar la a doua convocare, dacă dețin cel puțin 1/2 din capitalul social.

Adunarea generală extraordinară este constituită valabil și poate lua hotărâri dacă, la prima convocare, acționarii prezenți sau reprezentați dețin cel puțin 3/4 din capitalul social, iar la a doua convocare, dacă dețin cel puțin 1/2 din capitalul social. Adunarea generală a acționarilor este prezidată de președintele consiliului de administrație, iar în lipsa acestuia, de către unul dintre vicepreședinți, desemnat de președinte.

Președintele consiliului de administrație desemnează, dintre membrii adunării generale, un secretar care să verifice lista de prezență a acționarilor și să întocmească procesul-verbal al adunării.

Procesul-verbal se va scrie într-un registru sigilat și parafat. Procesul-verbal va fi semnat de persoana care a prezidat ședința și de secretarul care l-a întocmit.

La ședințele ordinare și extraordinare ale adunării generale a acționarilor, în care se dezbat probleme privitoare la raporturile de muncă cu personalul societății, pot fi invitați și reprezentanții salariaților.

Articolul 16
Exercitarea dreptului de vot în adunarea generală a acționarilor

Hotărârile adunărilor se iau prin vot deschis.

Acționarii votează, de regulă, prin ridicare de mâini.

La propunerea persoanei care prezidează sau a unui grup de acționari prezenți sau reprezentați, ce dețin cel puțin 1/4 din capitalul social, se va putea decide ca votul să fie secret.

Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administrație și a cenzorilor, pentru revocarea lor și pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea administratorilor.

Hotărârile adunării generale sunt obligatorii chiar pentru acționarii absenți sau nereprezentați.

Articolul 17

În perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile legale ale adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul împuterniciților statului, alcătuit și numit potrivit legii.

Consiliul împuterniciților statului se va desființa, de drept, la data la care se va ține ședința de constituire a adunării generale a acționarilor.

Capitolul V
Consiliul de administrație
Articolul 18
Organizare

Societatea pe acțiuni este administrată de către consiliul de administrație compus din administratori, aleși de adunarea generală a acționarilor pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de a fi realeși pe noi perioade de 4 ani, care pot avea calitatea de acționari. Numărul de administratori este stabilit în raport cu volumul și specificul activității societății comerciale.

Alegerea administratorilor se face dintre persoanele desemnate de acționari.

Când se creează un loc vacant în consiliul de administrație, adunarea generală a acționarilor alege un nou administrator pentru completarea locului vacant. Adunarea generală a acționarilor va alege ca nou administrator o persoană indicată de același acționar care a desemnat pe predecesorul său. Durata pentru care este ales noul administrator pentru a ocupa locul vacant va fi egală cu perioada care a rămas până la expirarea mandatului predecesorului său.

Sunt incompatibile cu calitatea de membru al consiliului de administrație, comisiei de cenzori și director persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile sau au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum și pentru alte infracțiuni prevăzute de lege referitor la societățile comerciale.

Până la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către terțe persoane fizice sau juridice, consiliul de administrație al societății comerciale va fi numit de consiliul împuterniciților statului, cu acordul ministerului de resort.

Consiliul de administrație este condus de un președinte.

Componența consiliului de administrație se stabilește de adunarea generală a acționarilor.

La prima ședință, consiliul de administrație alege, dintre membrii săi, 1-3 vicepreședinți.

Consiliul de administrație se întrunește la sediul societății, ori de câte ori este necesar, la convocarea președintelui sau a unei treimi din numărul membrilor săi. El este prezidat de președinte, iar în lipsa acestuia de unul dintre vicepreședinți desemnat de președinte. Președintele numește un secretar, fie dintre membrii consiliului, fie din afara acestuia.

Pentru valabilitatea deciziilor este necesară prezența a cel puțin 1/2 din numărul membrilor consiliului de administrație și deciziile se iau cu majoritatea absolută a membrilor prezenți.

Dezbaterile consiliului de administrație au loc conform ordinii de zi stabilite pe baza proiectului comunicat de președinte, cu cel puțin 15 zile înainte. Acestea se consemnează în procesul-verbal al ședinței, care se înscrie într-un registru sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație. Procesul-verbal se semnează de persoana care a prezidat ședința și de secretar.

Consiliul de administrație poate delega unuia sau mai multor membri ai săi unele împuterniciri pe probleme limitate și poate recurge la experți pentru studierea anumitor probleme.

În relațiile cu terții, societatea este reprezentată de către președintele consiliului de administrație, pe baza și în limitele împuternicirilor date de adunarea generală a acționarilor sau, în lipsa lui, de către unul dintre vicepreședinți, desemnat de consiliu. Cel ce reprezintă societatea semnează actele care o angajează față de terți.

Membrii consiliului de administrație vor putea exercita orice act care este legat de administrarea societății în interesul acesteia, în limita drepturilor care li se conferă.

Președintele consiliului de administrație este obligat să pună la dispoziția acționarilor și comisiei de cenzori, la cererea acestora, toate documentele societății.

Președintele, vicepreședinții, membrii consiliului de administrație, directorul general și adjuncții acestuia, răspund individual sau solidar, după caz, față de societate, pentru prejudiciile rezultate din infracțiuni sau abateri de la dispozițiile legale, pentru abaterile de la statut sau pentru greșeli în administrarea societății. În astfel de situații, ei vor putea fi revocați prin hotărârea adunării generale a acționarilor.

Articolul 19
Atribuțiile consiliului de administrație

Consiliul de administrație are, în principal, următoarele atribuții:

a) angajează și concediază personalul și stabilește drepturile și obligațiile acestuia;
b) stabilește îndatoririle și responsabilitățile personalului societății pe compartimente;
c) aprobă operațiunile de încasări și plăți, potrivit competențelor acordate;
d) aprobă operațiunile de cumpărare și vânzare de bunuri, potrivit competențelor acordate;
e) aprobă încheierea de contracte de închiriere (luarea sau darea cu chirie);
f) stabilește tactica și strategia de marketing;
g) aprobă încheierea sau rezilierea contractelor, potrivit competențelor acordate;
h) supune anual adunării generale a acționarilor, în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului economico-financiar, raportul cu privire la activitatea societății, bilanțul și contul de profit și pierderi pe anul precedent, precum și proiectul de program de activitate și proiectul de buget al societății pe anul în curs;
i) rezolvă orice alte probleme stabilite de adunarea generală a acționarilor.
Capitolul VI
Articolul 20
Comitetul de direcție

Consiliul de administrație poate delega o parte din atribuțiile sale unui comitet de direcție, compus din membri aleși din consiliul de administrație, fixându-le în același timp și salariile, potrivit legii.

La societățile ce au regimul celor cu capital integral de stat, atribuția prevăzută la alineatul de mai sus se execută cu acordul ministerului de resort.

Președintele îndeplinește și funcția de director general sau director, în care calitate conduce și comitetul de direcție, asigurând conducerea curentă a societății, aduce la îndeplinire deciziile consiliului de administrație, în limitele activității societății.

Comitetul de direcție este obligat să prezinte la fiecare ședință a consiliului de administrație, registrul său de deliberări.

În comitetul de direcție votul nu poate fi dat prin delegație.

Capitolul VII
Gestiunea societății
Articolul 21
Comisia de cenzori

Gestiunea societății este controlată de acționari și de comisia de cenzori formată din 3 membri, care trebuie să fie asociați, cu excepția cenzorilor contabili. Cenzorii se aleg de adunarea generală a acționarilor.

În perioada în care statul este acționar unic, cenzorii sunt reprezentanți ai Ministerului Economiei și Finanțelor.

Adunarea generală alege, de asemenea, același număr de cenzori supleanți care vor înlocui, în condițiile legii, pe cenzorii titulari.

Pentru a putea exercita dreptul de control, acționarilor li se pot prezenta, la cerere, date cu privire la activitatea societății, situația patrimoniului, a profitului și a pierderilor.

Comisia de cenzori are următoarele atribuții principale:

a) în cursul exercițiului financiar verifică gospodărirea fondurilor fixe și a mijloacelor circulante, a portofoliului de efecte, casa și registrele de evidență contabilă și informează consiliul de administrație asupra neregulilor constatate;
b) la încheierea exercițiului financiar controlează exactitatea inventarului, a documentelor și informațiilor prezentate de consiliul de administrație asupra conturilor societății, a bilanțului și a contului de profit și pierderi, prezentând adunării generale a acționarilor un raport scris;
c) la lichidarea societății, controlează operațiunile de lichidare;
d) prezintă adunării generale a acționarilor punctul său de vedere cu privire la propunerile de reducere a capitalului social sau de modificare a statutului și obiectului societății.

Comisia de cenzori se întrunește la sediul societății și ia decizii în unanimitate. Dacă nu se realizează unanimitatea, raportul cu divergențe se înaintează adunării generale.

Comisia de cenzori poate convoca adunarea generală extraordinară a acționarilor, dacă aceasta nu a fost convocată de consiliul de administrație, în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv (cu excepția primilor 2 ani de la constituirea societății), sau ori de câte ori consideră necesar pentru alte situații privind încălcarea dispozițiilor legale și statutare.

Atribuțiile și modul de funcționare a comisiei de cenzori, precum și drepturile și obligațiile cenzorilor, se completează cu dispozițiile legale în acest domeniu.

Cenzorii și cenzorii supleanți se numesc pe o perioadă de maximum 3 ani și pot fi realeși; numărul cenzorilor trebuie să fie impar.

Sunt incompatibile cu calitatea de cenzori persoanele care intră sub incidența art. 18 alin. 4, precum și cei care sunt rude sau afini până la al patrulea grad sau soții administratorilor, cei care primesc sub orice formă, pentru alte funcții decât aceea de cenzor, un salariu sau o remunerație de la administratori sau de la societate.

Capitolul VIII
Activitatea societății
Articolul 22
Exercițiul economico-financiar

Exercițiul economico-financiar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie ale fiecărui an. Primul exercițiu începe la data constituirii societății.

Articolul 23
Personalul societății

Personalul de conducere al societății și cenzorii sunt aleși de adunarea generală a acționarilor. În perioada cât statul este acționar unic, personalul de conducere și cenzorii vor fi numiți de consiliul împuterniciților statului cu acordul ministerului de resort.

Restul personalului este angajat de către consiliul de administrație sau de către directorul general al societății comerciale.

Nivelul salariilor pentru personalul societății, pe categorii de funcții, se stabilește și poate fi modificat de către adunarea generală a acționarilor, în funcție de studii și munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege.

Plata salariilor, impozitelor pe acestea și a cotei de asigurări sociale se va face potrivit legii.

Drepturile și obligațiile personalului societății sunt stabilite de către consiliul de administrație sau de către directorul general al societății comerciale.

Articolul 24
Amortizarea fondurilor fixe

Consiliul de administrație stabilește, în condițiile legii, modul de amortizare a fondurilor fixe.

Articolul 25
Evidența contabilă și bilanțul contabil

Societatea va tine evidența contabilă în lei, va întocmi anual bilanțul și contul de profit și pierderi, având în vedere normele metodologice elaborate de Ministerul Economiei și Finanțelor.

Bilanțul și contul de profit și pierderi vor fi publicate în Monitorul Oficial, conform legii.

Articolul 26
Calculul și repartizarea profitului

Profitul societății se stabilește pe baza bilanțului aprobat de adunarea generală a acționarilor. Profitul impozabil se stabilește în condițiile legii.

Din profitul societății se pot constitui fonduri destinate modernizării, cercetării și dezvoltării de produse noi, investițiilor, reparațiilor, precum și pentru alte destinații stabilite de adunarea generală a acționarilor.

Din profitul anual se stabilește fondul de rezervă care va fi de cel mult 5% din totalul profitului prevăzut în bilanțul anual (constituirea lui efectuându-se până se va atinge minimum a cincea parte din capitalul social), precum și alte cote prevăzute în reglementările în vigoare.

Din profitul impozabil se scade impozitul legal, rezultând profitul cuvenit acționarilor, care se repartizează între aceștia, proporțional cu aportul la capitalul social, precum și pentru alte nevoi ale societății.

Plata dividendului cuvenit acționarilor se face de societate, în condițiile legii, în cel mult 2 luni de la aprobarea bilanțului de către adunarea generală a acționarilor.

În cazul înregistrării de pierderi, adunarea generală a acționarilor va analiza cauzele și va hotărî în consecință.

Articolul 27
Registrele societății

Societatea ține registrele prevăzute de lege.

Capitolul IX
Modificarea formei juridice, dizolvarea, lichidarea, litigii
Articolul 28
Modificarea formei juridice

Societatea va putea fi transformată în altă formă de societate prin hotărârea adunării generale a acționarilor.

Noua societate va îndeplini formalitățile legale de înregistrare și publicitate cerute la înființarea societăților.

Articolul 29
Dizolvarea societății

Următoarele situații duc la dizolvarea societății:

  • imposibilitatea realizării obiectului social;
  • hotărârea adunării generale;
  • falimentul;
  • pierderea unei jumătăți din capitalul social, după ce s-a consumat fondul de rezervă, dacă adunarea generală a acționarilor nu decide completarea capitalului sau reducerea lui la suma rămasă;
  • numărul de acționari va fi redus sub 5, mai mult de 6 luni;
  • la cererea oricărui acționar, dacă împrejurările de forță majoră și consecințele lor durează mai mult de 8 luni, iar adunarea generală a acționarilor constată că funcționarea societății nu mai este posibilă.

Dizolvarea societății comerciale trebuie să fie înscrisă în registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial.

Articolul 30
Lichidarea societății

În caz de dizolvare, societatea va fi lichidată.

Lichidarea societății și repartiția patrimoniului se fac în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.

Articolul 31
Litigii

Litigiile societății cu persoane fizice sau juridice române sunt de competența instanțelor judecătorești din România.

Litigiile născute din raporturile contractuale dintre societate și persoane juridice române pot fi soluționate și prin arbitraj, potrivit legii.

Capitolul X
Dispoziții finale
Articolul 32

Prevederile prezentului statut se completează cu dispozițiile legale referitoare la societățile comerciale.

Articolul 33

Consiliul împuterniciților statului va executa atribuțiile adunării generale a acționarilor, pe perioada cât societatea comercială are capital integral de stat. Consiliul împuterniciților statului se organizează și funcționează în conformitate cu regulamentul de organizare și funcționare al acestuia.


Hotărâre privind drepturile unor categorii de personal încadrat în unități sanitare

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Medicii și farmaciștii, pe perioada cât ocupă funcții eligibile sau alte funcții în Parlament, prefecturi, primării, ministere și alte organe ale administrației de stat centrale sau locale, precum și în alte unități bugetare, își păstrează gradele profesionale și vechimea în munca sanitară și în specialitate și pot să lucreze în unități sanitare până la 50% din timpul normal de lucru, în cadrul normei de bază unde sunt salarizați.

Personalul prevăzut la alin. 1 își păstrează, pe toată perioada respectivă, postul avut în rețeaua sanitară, putând participa la concursurile organizate pentru promovarea în funcție sau acordarea de grade profesionale sanitare.

Art. 2. - În vederea creării unor condiții corespunzătoare de muncă și viață, precum și pentru stimularea stabilității în mediul rural, personalul din unitățile sanitare beneficiază, în incinta unităților sanitare, de spațiu locativ gratuit, după cum urmează:

a) medicii, farmaciștii și personalul sanitar mediu încadrat în dispensare medicale, farmacii și puncte farmaceutice situate în mediul rural;
b) medicii interni și secundari, pe perioada stagiului respectiv;
c) personalul încadrat în unitățile sanitare de psihiatrie din mediul rural, precum și din unitățile sanitare de tuberculoză izolate, din mediul rural;
d) personalul încadrat la Spitalul Tichilești (leprozerie).

Repartizarea spațiului locativ personalului îndreptățit, în limita spațiului disponibil din unitatea sanitară, se face de consiliul de administrație din unitatea sanitară cu personalitate juridică.

În cazul când în incinta unității nu există spațiu locativ suficient, dreptul la locuință nu se compensează în bani, primăriile având obligația, în acest caz, să asigure locuințele necesare personalului sanitar respectiv, chiria fiind suportată de acest personal.

Art. 3. - Unitățile sanitare cu paturi sunt obligate să servească masa în mod gratuit personalului sanitar cu pregătire superioară, inclusiv medicilor secundari și interni, pe timpul efectuării gărzilor, la nivelul costului alocației de hrană stabilite pentru unitatea sau secția unde se desfășoară garda.

Personalul din unitățile sanitare izolate, nominalizate de Ministerul Sănătății, poate lua masa în unitățile respective, plătind 50% din alocația de hrană. În unitățile sanitare cu paturi pot lua masa, în limita posibilităților, salariații unităților respective și membrii lor de familie, plătind integral alocația de hrană. În aceleași condiții poate lua masa personalul detașat, precum și cel aflat în delegare, în stagiul de internat sau la cursuri de perfecționare și specializare.

Art. 4. - Pentru asigurarea funcționării dispensarelor medicale și farmaciilor în mediul rural, primăriile vor pune la dispoziție localuri corespunzătoare, cât mai aproape de populația deservită.

Personalul sanitar de la dispensarele medicale din mediul rural beneficiază de transport gratuit pentru deplasările efectuate în interesul serviciului.

Art. 5. - Începând cu data de 1 august 1991 se acordă medicilor din unitățile sanitare un spor la salariul lunar de 1.300 lei brut pentru specificul responsabilității medicului, cu acoperire din veniturile proprii realizate.

Condițiile de acordare a sporului se stabilesc de Ministerul Sănătății, cu acordul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Art. 6. - Prezenta hotărâre se aplică începând cu data de 1 aprilie 1991.

Art. 7. - Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2853 din 19 decembrie 1955 - nepublicată - privind dreptul personalului unităților sanitare de a lua masa la cantina care deservește bolnavii, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 362/12.06.1964 - nepublicată - privind drepturile personalului sanitar detașat în stațiunile Mamaia și Eforie Nord în vederea asigurării asistenței sanitare a turiștilor străini, precum și orice altă dispoziție contrară prezentei hotărâri se abrogă.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 26 iulie 1991 | Nr. 524.


Hotărâre privind încetarea aplicabilității dispozițiilor Hotărârii Guvernului României nr. 37 din 14 ianuarie 1991

Având în vedere Hotărârea Guvernului României nr. 464 din 5 iulie 1991 cu privire la reglementarea regimului prețurilor,
Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Pe data de 1 septembrie 1991 încetează aplicabilitatea dispozițiilor Hotărârii Guvernului României nr. 37 din 14 ianuarie 1991 privind unele măsuri de limitare a consumului de benzină și motorină.

Art. 2. - Prezenta hotărâre va fi adusă la îndeplinire de Ministerul Industriei, Departamentul industriei chimice și petrochimice și unitățile comerciale de distribuție a produselor petroliere.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 29 iulie 1991 | Nr. 525.


Hotărâre privind aprobarea renunțării la cetățenia română de către unele persoane

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Se aprobă renunțarea la cetățenia română persoanelor prevăzute în anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 1 august 1991 | Nr. 542.


Anexă

Lista persoanelor pentru care s-a aprobat renunțarea la cetățenia română

1. Boiu Decebal Mihai Horia, născut la data de 23 martie 1945 în Sibiu - România, fiul lui Ioan Baptist și Silvia Baptist, domiciliat în prezent în Germania 8700 Wurtzburg, Heinestr. 12, Bayern.

2. Boiu Paraschiva, născută la data de 1 aprilie 1948 în Sibiu - România, fiica lui Stoica Ioan și Stoica Elisabeta, domiciliată în prezent în Germania 8700 Wurtzburg, Heinestr. 12, Bayern.

3. Boiu Dan Horia Zaharia, născut la data de 7 februarie 1973 în Sibiu - România, fiul lui Mihai și Paraschiva, domiciliat în prezent în Germania 8700 Wurtzburg, Heinestr. 12, Bayern.


Hotărâre pentru acordarea cetățeniei române

Guvernul României hotărăște:

Articol unic. - Se acordă cetățenia română persoanelor prevăzute în anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 1 august 1991 | Nr. 543.


Anexă

Lista persoanelor pentru care s-a aprobat dobândirea cetățeniei române

1. Stepan Elena, născută la data de 14 martie 1955 în București - România, fiica lui Iosef și Elena, domiciliată în prezent în București, b-dul Metalurgiei nr. 25, bl. 14 A, sc. 5, et. 6, ap. 137, sectorul 4.

2. Abdus Sadan Haidar, născut la data de 16 iulie 1960 în Safita - Republica Arabă Siriană, fiul lui Hasan și Sabiha, domiciliat în prezent în București, strada Prisaca Dornei nr. 11, bl. N 16, sc. C, ap. 43, sector 3.

3. Hussein Ibrahim Hassan, născut la data de 20 noiembrie 1962 în Blida - Republica Liban, fiul lui Ibrahim și Marian Ismalil Ghazi, domiciliat în prezent în București, Aleea Hobița nr. 4, bl. 4, ap. 38, sector 2.


Hotărâre privind măsuri de lichidare a urmărilor provocate de calamitățile naturale din iulie 1991

Guvernul României hotărăște:

Art. 1. - Ca urmare a inundațiilor din luna iulie 1991, județele Bacău, Neamț și Suceava sunt zone calamitate, în care se vor aplica măsurile stabilite prin prezenta hotărâre.

Art. 2. - Pentru coordonarea acțiunilor de lichidare a urmărilor calamităților naturale, se instituie comandamente în fiecare din județele menționate la art. 1, sub conducerea prefectului județului respectiv.

Art. 3. - Comandamentele județene sunt alcătuite din câte un reprezentant al ministrului transporturilor, ministrului lucrărilor publice și amenajării teritoriului, ministrului economiei și finanțelor și primăriilor din localitățile calamitate.

Comandamentul județean răspunde de lichidarea urmărilor calamităților, avizează volumul de cheltuieli necesare refacerii infrastructurii, sprijinirea populației pentru reconstruirea și, după caz, repararea gospodăriilor afectate, organizarea distribuirii ajutoarelor primite, acordarea măsurilor de asistență sanitară, îndeosebi pentru prevenirea epidemiilor și epizootiilor, precum și orice alte măsuri necesare.

Art. 4. - Se constituie un fond pentru lichidarea urmărilor calamităților, alcătuit din:

a) o sumă de 240 milioane lei din bugetul administrației centrale de stat;
b) un procent de 4% din sumele ce se rețin de către județe și de către municipiul București, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 86/1991, rezultate din vânzarea locuințelor proprietate de stat până la 31.08.1991.

Fondul pentru lichidarea urmărilor calamităților se administrează de către Ministerul Economiei și Finanțelor, iar destinațiile sale concrete se stabilesc împreună cu comandamentele județene.

Art. 5. - Ministerul Transporturilor coordonează și asigură executarea lucrărilor pentru restabilirea urgentă a căilor ferate, drumurilor naționale, județene și comunale, a pădurilor, podețelor și lucrărilor de artă aferente.

Art. 6. - Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului coordonează și asigură executarea lucrărilor necesare pentru reamenajarea și refacerea așezărilor urbane și rurale, parcelarea terenurilor și stabilirea tipurilor de construcție.

Art. 7. - Ministerul Industriei va asigura combustibilul necesar funcționării utilajelor de intervenție pentru lichidarea urmărilor calamităților din județele afectate.

Art. 8. - În termen de 10 zile de la data prezentei hotărâri prefecturile vor întocmi liste cuprinzând gospodăriile care urmează a fi refăcute sau reparate. Listele vor cuprinde: construcția calamitată, tipul de construcție și numărul membrilor familiilor care au locuit-o.

Persoanele care își vor reface sau repara gospodăria prin intermediul administrație publice locale vor ceda despăgubirile cuvenite pentru construcțiile asigurate, urmând ca noile construcții să fie primite de către aceștia în deplină proprietate, cu plata în rate a contravalorii acestora, după deducerea valorii despăgubirii și a ajutoarelor primite.

Prim-ministru, Petre Roman | București, 5 august 1991 | Nr. 553.



Referințe

  1. Anexa se comunică unităților interesate.
  2. Anexele nr. 2.1.-2.3. se transmit unităților interesate. Statutul cadru al societăților comerciale înființate potrivit art. 1 este cuprins în anexa nr. 2.
  3. Mijloace fixe + mijloace circulante.
  4. Denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social pentru fiecare societate sunt prevăzute în anexa nr. 1.